Comedia este specia genulu idramatic care satirizeaza intamplari, aspecte

sociale si moravuri prin intermediul personajelor ridicole, intre care se nasc conflicte
puternice. Comedia are scopul de a indrepta acele defecte umane si sociale prin ras,
avand rol moralizator. Comicul este principalul mijloc artistic al comediei si se
relaizeaza prin ironie, satira si sarcasm ilustrand contrastele dintre esenta si
aparenta.
Reprezentativa pentru viziunea realista a scriitorului asupra lumii se
dovedeste comedia de moravuri, ,,O scrisoare pierduta'', a lui Ion Luca Caragiale.
Piesa este structurata in patru acte, fiecare dintre ele fiind alcatuite din mai
multe scene. Perspectiva spatiala este reala si deschisa (,, in capitala unui judet de
munte''), iar timpul in care se petrec intamplarile este real, plasat la sfarsitul
secolului al XIX-lea ( ,,in zilele noastre'').
Dramaturgul surprinde realitatea sociala a secolului al XIX-lea atat in plan
politic, cat si in cel al vietii de familie reflectand realitatea sociala, insa nu dintr-o
prisma obiectiva, ci filtrata si redata cu un fin simt critic, astfel incat comedia ,, O
scrisoare pierduta'' reflecta varsta realismului critic.
Tipologia personajelor reprezinta o alta trasatura a esteticii realiste. Caragiale
reuseste sa creeze in comedie o adevarata galerie tipologica de personaje:
Trahanache este ,,ticaitul'', Zoe, ,,femeia voluntara'', Catavencu e ,,tipul
demagogului'', Farfuridi ,,prostul fudul'', Dandanache, ,,prostul ticalos'', Cetateanul
turmentat e ,,tipul naiv'', Ghita Pristanda e ,,omul slugarnic'', in timp ce Stefan
Tipatescu e ,,junele prim''.
Discursul dramatic se centreaza pe tema moravurilor sociale, suprinse in plan
politic si familial.
In plan politic, scrisoarea pierduta determina un adevarat haos. Linistea a
parasit lumea targului, regrupand-o in trei categorii. O prima categorie ii include pe
cei care, fiind in posesia scrisorii, se iluzioneaza ca viitori oameni ai puterii, liderul
lor fiind Catavencu. A doua categorie ii cuprinde pe cei intrati in panica, in urma
pierderii scrisorii, sub perspectiva neagra a caderii de la putere, Tipatescu si Zoe
fiind cei mai alarmati. O stare de panica ii incearca si pe Farfuridi si Branzovenescu,
iar amenintarea o resimte si Trahanache. Intre iluzia traita de gruparea lui Catavencu
si panica amenintatilor cu pierderea puterilor se situeaza a treia categorie,
reprezentata de un singur personaj, cetateanul turmentat. Cetateanul este omul
datorita caruia scrisoarea trece de la o partida la alta, provocand, intai, panica lumii
de la putere si iluziile celor insetati s-o preia, ca, apoi, tot el sa inverseze raporturile.
Nici in plan familial lucrurile nu par sa stea mai bine. Situatiile in care sunt
antrenate personajele din triunghiul conjugal: Zoe-Tipatescu-Trahanache sunt de un
comic aparte. Astfel, spectatorul se amuza de convingerea oarba a sotului inselat ca
scrisoarea este o plastografie. Naivitatea lui Zaharia Trahanache si calmul sau
contrasteaza cu zbuciumul amorezilor zoe si Tipatescu, care actioneaza impulsiv si
contradictoriu pentru a smulge scrisoarea santajistului.
Conflictul dramatic principal este unul exterior si constra in confruntarea
pentru puterea politica a doua forte opuse: una condusa de Catavencu si cealalta
sustinuta de Zaharia Trahanache si prefectul Tipatescu. Conflictul are la baza
contrastul dintre esenta si aparenta, adica dintre ceea ce vor sa para personajele si
ce sunt ele, de fapt, in realitate.
Conflictele secundare sunt reprezentate atat de grupul Farfuridi-
Branzovenescu, care se teme de tradarea prefectului, cat si de aparitia neasteptata
a lui Dandanache.
Tehnica particularitatii de compozitie a operei este cea a amplificarii treptate
a conflictului, astfel rezulta un ghem de complicatii care acumuleaza progresiv
altele, ca un bulgare de zapada in rostogolire. Amplificarea conflictului se realizeaza
prin evolutia inversa a grupurilor adverse, intrarile repetate ale Cetateanului
turmentat care creeaza o stare de tensiune, Catavencu care este infrant, desi parea
ca va castiga, iar Tipatescu-Trahanache-Zoe triumfa, desi erau in pericolul de a
pierde, prin interferenta finala a tuturor personajelor aflate in conflict, care se
impaca, satisfacute de ceea ce au dobandit si, mai ales, satisfacute de imaginea pe
care fiecare si-a facut-o despre sine.
In comedia lui Caragiale, se regasesc patru procedee fundamentale de
caracterizare, toate indirecte: prin fapte, gesturi si atitudini eroii isi definesc
dimensiunea interioara prin ceea ce fac si din felul in care il fac. De asemenea,
caracterizarea indirecta se face si prin intermediul celorlalte personaje, fiecare
dezvaluind si dezvaluindu-si , in acelasi timp, trasaturi definitorii.
Dramaturgul percepe lumea ca pe un vast teatru, ca pe o mare si amuzanta
comedie, un adevarat spectacol cu masti, insa Caragiale nu vede literatura ca pe un
simplu act teatral, ci ea devine produsul relatiilor tensionate dintre eul creator si
lume. De aceea, realitatea vietii apare in literatura lui Caragiale ca o realitate
interpretata, filtrata printr-un fin simt critic, explicandu-se astfel tipurile decomic
regasite la nivelul discursiv: de intentie, de moravuri si de caracter, comic de situatii,
de nume sau de limbaj.
In concluzie, din cele mentionate anterior, reiese ca I. L. Caragiale a reusit sa
surprinda, in comedia ,, O scrisoare pierduta'', realitatea romaneasca a mijlocului
secolului al XIX-lea si sa fructifice tema moravurilor sociale cu umor si ironie
incadrand opera in zona realismului critic.