PIATA MUNCII SI FORMAREA SALARIULUI

Munca este o conditie generala a oricarei activitati economice. In conditiile economiei de

piata, pentru cea mai mare parte a acestor activitati, factorul munca se asigura prin intermediul
pietei muncii. Munca formeaza obiectul cresterii si ofertei numai atunci cand este salariata. Piata
muncii releva relatiile dintre purtatorii cererii si ofertei de munca ce au loc in conditiile
reglementarilor existente, prin care se stabilesc (negociaza) conditiile de angajare a salariatilor si
marimea salariilor ce se consemneaza intr-un act oficial denumit generic contract de munca.
Incheierea unui contract de munca atesta o anumita convergenta de interese intre purtatorii
cererii si ofertei de munca, exprimate in mod liber de ei si in forme specifice.
Pentru piata muncii, modul de a functiona difera, sub numeroase aspecte, de la tara la tara, in
functie de reglementarile nationale sau zonale ce trebuie respectate, de traditii, specificul
activitatilor realizate cu munca salariata etc. De aceea, piata muncii nu trebuie considerata nici
unica si nici unitara, ci trebuie analizata si interpretata in functie de loc, timp, activitate etc.
In economia de piata alocarea resurselor de munca se realizeaza prin intermediul pietei muncii
care reprezinta spatiul economic in cadrul caruia se confrunta cererea de munca cu oferta de
munca si au loc negocieri cu privire la angajara salariala.
Tranzactiile intre posesorii de capital si cei ai fortei de munca au loc pe baza principiilor
economiei de piata si a unor reglementari juridice specifice cu referire la comportamentul, celor
doi parteneri : cumparatorul si vanzatorul de forta de munca. Pe aceasta piata, un rol important
revine sindicatelor, ca reprezentanti ai ofertantilor de forta de munca, si patronatului, ca
purtatorul cereroo de munca la nivel macroeconomic si microeconomic. Negocierile intre cei doi
parteneri vizeaza realizarea echilibrului de interese, in conditiile existente pe piata muncii a unui
anumit raport intre cererea si oferta de munca.
Piata muncii se afla in stransa interdependenta cu fluxurile de pe celelalte piete (bunurilor si
serviciilor, capitalului, monetare, valutara), la nivel national si internatioonal. Este o piata
derivata. Piata bunurilor si serviciilor da semnale cu privirea la cererea de factor de productie
munca. La randul ei, piata muncii influenteaza piata bunurilor si serviciilor, deoarece veniturile
obtinute ca urmare a unui grad mai mare de ocupare a fortei de munca stimuleaza cererea si, in
consecinta, oferta de bunuri economice. Faptul ca salariul detine o pondere importanta in totalul
venitului unei economii nationale constituie, evident, un factor de influenta asupra derularii
fluxurilor de pe celelalte piete.
Cererea si oferta de munca sunt marimi dinamice care reflecta legaturile dintre dezvoltarea
economico-sociala ca sursa a cererii si populatia activa ca sursa a ofertei de munca.
Piata muncii se afla intr-o stransa interdependenta cu fluxurile de pe celelalte piete si are o
serie de particularitati :
este mai complexa, mai organizata si mai reglementata ;
pretul specific, adica salariul, se formeaza atat pe baza raportului cerere-oferta de
munca, cat si a negocierilor dintre sindicate si patronat, guvernul intervenind doar pentru
atenuarea starilor conflictuale ;
este o piata contractuala datorita modului specific de formare a pretului, adica a
salariului ;
are un grad ridicat de rigiditate datorita specificului ofertei de munca ;
este o piata cu concurenta imperfecta.
 Toate aceste particularitati ii confera pieteti muncii un caracter specific in distribuirea si
utilizarea eficienta, in activitatile economico-sociale, a factorului de productie munca.
Piata muncii cuprinsa in ansamblul pietei nationale indeplineste urmatoarele functii :
alocarea resurselor de munca. A fortei de munca pe ramuri, subramuri, domenii de
activitate, zone geografice, meserii, in dependenta de volumul si structura cererii de
munca existente, la un moment dat ;
furnizeaza informatii cu privire la cererea si oferta de munca, in diferite sectoare de
activitate, la nivelul salariului dat
institutiile pietei muncii estimeaza tendintele de evolutie a cererii si ofertei de munca pe
termen mediu si lung ;
prin propriile mecanisme, asigura protectie economica si sociala somerilor, pe o perioada
delimitata.
Toate aveste functii ale pietei muncii au un rol important in ocuparea, orientarea, mobilitatea
fortei de munca, in asigurarea unui venit, pe durata limitata, celor ce sunt someri.
In conditiile actuale ale economiei de piata conceptul de ocupare deplina a fortei de munca nu
trebuie inteles ca rata 0 a somajului, ci se considera ca exista o rata naturala a somajului 6-7%
care este comparabila cu starea de echilibru economic.

Intelegerea caracteristicilor si functionarii pietei muncii presupune sa analizam :

A. CEREREA SI OFERTA DE MUNCA ;
B. ECHILIBRUL SI STRUCTURI ALE PIETEI MUNCII ;
C. SALARIUL;
D. MARIMEA, FORMELE SI FORMAREA SALARIULUI.

A. CEREREA SI OFERTA DE MUNCA

Cererea de munca este necesarul din partea agentilor economici, la un moment data, care se
satisface prin intermediul pietei muncii, prin relatii de angajare salariala. Ea se exprima prin
oferta de locuri de munca din partea agentilor economici.
Oferta de munca este acea parte a populatiei apte de munca ce doreste angajare salariala.
Ceea ce se cere si se ofera pe piata muncii sau, altfel spus, obiectul acesteti piete il formeaza
munca, fapt care implica in mod direct omul. Desigur, omul este mai mult decat o marfa ; ceea
ce se cumpara si se vinde pe aceasta piata nu este omul, ci munca efectiva.
Precizam ca cererea de munca este diferita de nevoia de munca existenta in economia unei tari
sau intr-o activitate anume, asa cum oferta de munca difera de munca pe care o poate presta
populatia unei tari sau anumite segmente ale sale. Muncile din activitatile casnice, cele realizate
de studenti, militari in termen si alti nesalariati nu fac obiectul cererii si ofertei.
De aici decurge ca ceea ce se cere si se ofera pe aceasta piata nu este munca in general, ci de
fiecare data o munca anume (croitor, electrician, electronist, chimist etc.). si pentru ca munca nu
este toata de acelasi fel, nu este omogena, vor exista atatea piete cate feluri de munci se
realizeaza sub forma salariala. Evident, aceste piete pot evolua intr-o perioada data foarte diferit
una de alta.
Cererea si oferta de munca nu sunt determinate direct de piata muncii. Cererea deriva din
nevoia de bunuri care se pot obtine recurgand la munca salariata. Cererea de munca este deci
rezultatul dinamicii cererii de bunuri de pe alte piete pentru producerea carora este, desigur,
necesara munca. Oferta de munca are la baza procese demografice, care conditioneaza dinamica
populatiei ; generatiile de tineri nu se nasc pentru ca parintii lor ar avea in vedere faptul ca, peste
un numar destul de mare de ani dupa nastere, ei ar putea deveni salariati.
Cererea, ca si oferta de munca sunt deopotriva caracterizate printr-o anumita opacitate,
insuficienta sau lipsa de transparenta, pentru ca diferite clauze ale contractului de munca sunt
confidentiale. Confidentialitatea salariului, de exemplu, contribuie la dezorientarea cererii si
ofertei de munca, iar uneori genereaa, consolideada si permanentizeaza discriminarile salariale.
Multimea reglementarilor legale existente pe piata muncii, mai mult sau mai putin
contradictorii, multimea conditionarilor adoptate in diferite activitati sau de firme privind
incadrarea in munca, scara de salarizare, desfacerea contractelor de munca etc. limiteaza si
altereaza concurenta dintre purtatori cererii si ofertei de munca, indeparteaza si diminueaza
spontaneitatea dfunctionarii libere a pietei muncii, o indeparteaza de obisnuintele concurentei pe
alte piete. Impotriva acestei caracteristici ce afecteaza cererea si oferta de munca s-a dezvoltat o
ampla miscrae de dereglementare, pentru a reveni la valentele concurentiale benefice ale pietei
muncii.
Piata muncii poate functiona normal daca urmatoarele conditii, larg recunoscute ca viabile pe
piata muncii, sunt respectate in mod adecvat :
asigurarea neingradita a dreptului la munca ;
interzicerea muncii fortate ;
asigurarea disciplinei de munca ;
asigurarea protectiei in munca ;
respectarea dreptului la odihna si refacerea capacitatii de munca ;
perfectionarea pregatirii si reconversia profesionala ;
respectarea libertatii de asociere in sindicate, potrivit legii ;
respectarea dreptului la greva.
Cererea si oferta de munca se exprima pe domenii, calificari, grad de calificare etc. si se
comensureaza in ore de munca, locuri de munca cu timp complet sau partial in diferite proportii
sub alte forme indirecte, norme de munca de diferite genuri, pe produse, pe timp, mixte.
O particularitate este si faptul ca atat cererea, cat si oferta de munca nu au mobilitate perfecta.
Se apreciaza ca mobilitatea ofertei este evident mai redusa pentru ca oamenii nu-si schimba cu
usurinta munca, firma si localitatea in care lucreaza, se ataseaza mediului economico-social chiar
daca uneori nu beneficiaza de avantaje economice, nu dispun de o buna informare asupra
locurilor de munca disponibile, au sanse minime de ocupare a posturilor disponibile etc. In
general, persoanele in varsta si femeile au o mobilitate mai redusa fata de ceilalti purtatori ai
ofertei de munca. Exista insa si factori care diminueaza mobilitatea cererii de munca, pentru ca
aceasta presupune delocalizarea unitatilor economice sau a activitatilor existente sau amplasarea
celor noi, ceea ce inseamna investitii apreciabile care trebuie corelate cu volumul pieteti,
apropierea de factorii de productie, de piata de desfacere, costurile de transport etc.
Evolutia cererii de munca in functie de salariu-pret,in cele doua ipostaze (de crestere sau
reducere a pretului, este evidenta in figura 1.
 Figura 1. Curba cererii de munca

Oferta de munca individuala incepe de la un anumit nivel de salariu (fie el minim, stabilit prin
lege, fie stabilit de catre parteneri), care asigura salariatului minimum de subzistenta.
Presupunem ca acest nivel minim al salariatului se noteaza, conform figurii 2, SOA.

Figura 2. Curba atipica a ofertei de munca individuale

Oferta de munca totala exprima ofertele individuale totale ale segmentelor pietei muncii,
formata din cei angajati sau in cautarea unui loc de munca. Aceasta este influentata de dinamica
salariului fie in sens de contractie, fie de extindere (privit ca o variabila independenta). Aceasta
relatie oferta de munca salariu- este reflectata in figura 3.
Figura 3. Curba ofertei de munca

Linia dintre A si B evidentiaza extinderea ofertei, iar ca dintre B si A, contractia ofertei datorita
modificarii marimii salariului. La un anumit nivel al salariului, oferta de munca poate avea
tendinta de crestere sau de scadere in functie de o seama de factori ce privesc dimensiunea
populatiei active disponibile.

B. ECHILIBRUL SI STRUCTURI ALE PIETEI MUNCII

Piata muncii se poate caracteriza prin urmatoarele stari :

starea de echilibru care reflecta ocuparea deplina a fortei de munca ;
starea de dezechilibru cand oferta de forta de munca este mai mica decat cererea de
munca se spune ca avem un deficit al fortei de munca si cand oferta de munca este mai
mare decat cererea de munca se spune ca avem un excedent de forta de munca
caracterizat prin somaj.

Manifestarea unui dezechilibru tot mai profund pe piata muncii, mai ales in perioade in care
excedentul de oferta fata de cererea de munca este ridicat, impune necesitatea lamuririi
conceptului de ocupare deplina a fortei de munca.
In teoria clasica, echilibrarea pietei muncii se face in mod automat, oferta de munca
corespunzand cererii de munca, consecinta a efectului investitional creator de locuri de munca.
Teoretic, rata ocuparii s-ar situa la 100%. Aceasta abordare corespunde, in plan teoretic, pietei cu
concurenta perfecta, cand, la nivelul salariului de echilibru, cererea si oferta de munca sunt egale.
In conditiile concurentei imperfecte si ale modificarilor survenite, pe parcursul secolului al
XX-lea, in baza tehnico-materiala, in procesul de concentrare si centralizare a capitalului si
productiei, proces care a dat nastere la companii de mari dimensiuni, conceptul de ocupare
deplina a evoluat. Dezechilibrul provocat de criza din 1929-1933 pe piata bunurilor a atras dupa
sine o scadere considerabila a ocuparii. In consecinta, s-a impus un nou mod de analiza a
fenomenului
ocupare-dezocupare.
J.M. Keynes, in abordarea teoretica a conceptului de ocupare deplina, ia ca punct de plecare
interesele intreprinztorilor in conditiile existentei unei anumite baze tehnice. Dupa el, inclinatia
spre consum si volumul investitiilor noi sunt cele care impreuna determina volumul ocuparii, iar
volumul ocuparii este legat intr-un mod bine determinat de un nivel dat al salariilor reale si nu
invers. Daca inclinatia spre consum si volumul investitiilor noi au drept consecinta o cerere
efectiva de munca insuficienta, atunci nivelul efectiv al ocuparii va fi
mai scazut decat oferta de mana de lucru potential disponibila la
salariul real existent, generand somaj.
Teoria compensarii ocuparii printr-o rata mai inalta a inflatiei, inspirata de curba Phillips, nu se
mai verifica in foarte multe tari. Se considera ca piata muncii trebuie sa devina mai flexibila, prin
extinderea sistemului de munca cu timp partial, reducerea duratei de munca, contracte de munca
cu durata determinata etc. In acelasi timp, forta de munca trebuie sa devina mai mobila, mai
adaptabila, intr-o perioada scurta, la structura si dinamica pietei muncii.
Piata muncii considerata imperfecta functioneaza nu numai pe baza principiilor pietei, ci
intr-o mare masura si pe baza reglementarilor din partea statului.
La nivel macroeconomic se stabilesc conditiile generale de functionare a pietei muncii,
reglementarile ce trebuie sa stea la baza partenerilor ce reprezinta cererea si oferta de munca, iar
la nivel microeconomic are loc intalnirea efectiva a cererii cu oferta de munca iar firma prin
contract isi asuma obligatiile ce-i revin fata de angajati.
In Romania, piata muncii, in anii 90, s-a aflat intr-un proces de transformare in vederea
functionarii dupa principiile economiei de piata. In acest deceniu, s-a creat cadrul institutional
prin reorganizarea Ministerului Muncii, a Directiilor judetene de Munca si Protectie Sociala, a
Oficiilor Fortei de Munca la nivel de municipiu si oras.
Piata muncii se caracterizeaza prin profunde dezechilibre, ca expresie a reducerii cererii de
munca, in conditiile dificultatilor de ansamblu ale economiei. Excedentul de oferta de munca a
sporit dimensiunile somajului in Romania, in prima jumatate a anilor 90. Starea de criza
prelungita din acea perioada a adancit dezechilibrul pe piata muncii. Atenuarea presiunii ofertei
de munca asupra cererii de munca are loc pe masura ce cresterea economica permite crearea de
locuri de munca.

C. SALARIUL

Salariul sau pretul muncii constituie o componenta esentiala a pietei muncii. Descifrarea
conceptului si a rolului sau are o mare importanta in stabilirea unui raport echitabil intre
veniturile posesorului fortei de munca si ale celorlalti posesori de factori de productie. De
marimea si dinamica salariului depinde asigurarea unor conditii economice si sociale
corespunzatoare unui anumit standard de viata.
Salariul este definit in diferite moduri, in functie de doctrina economica pe care o reprezinta
un economist-teoretician.
Salariul, in acceptiunea cea mai larga, reprezinta suma de bani cu care este remunerat factorul
de productie munca pentru participarea sa la obtinerea rezultatelor unei activitati economice.
Paul Samuelson defineste salariul ca fiind pretul pentru care
oamenii isi inchiriaza serviciile lor.
Aceste definitii raspund unui criteriu comun, si anume remunerarea fortei de munca ca
participanta la diferite activitati economice.
Salariul trebuie abordat in dublu sens: cost si venit.
Salariul - cost reprezinta cheltuielile suportate de agentii economici pentru plata muncii,
contributiile la asigurarile sociale si fondul de somaj. In functie de ramura, subramura si firma,
ponderea acestor cheltuieli in costul total este diferita.
Salariul - venit, care revine factorului de productie munca, este o forma de venit personal de a
carui marime depinde satisfacerea nevoilor, aspiratiilor fiecarui salariat. De aceea, el devine un
stimulent pentru salariati de a se (re)califica, perfectiona si adapta la cerintele unitatii in care
lucreaza, pietei muncii, in general.
Salariul - venit detine o pondere importanta in totalul venitului national. In tarile dezvoltate
economic, pana la 90% din populatia ocupata este salariata. In tarile in curs de dezvoltare,
aceasta pondere este mult mai mica, datorita structurii inguste, uneori monostructura, putin
evoluata, a economiilor nationale respective.
In literatura economica, conceptul salariu-venit este abordat in mod diferit.
Adam Smith considera ca salariul este singurul venit bazat pe munca : Din produsul muncii
sau din valoarea pe care munca o adauga materialelor se scade partea ce revine sub forma de
profit si renta. Deci, produsul muncii muncitorului constituie rasplata naturala sau salariul
muncii
David Ricardo, spre deosebire de A. Smith, face distinctie intre pretul natural si pretul de piata
al muncii. El considera ca salariul natural este acel pret necesar pentru intretinerea muncitorului
si pentru perpetuarea speciei.
Ferdinand Lassalle defineste salariul drept valoare a mijloacelor de subzistenta necesare
intretinerii fortei de munca. Aceasta conceptie este cunoscuta sub denumirea de Legea de arama
a salariului. Salariul, dupa aceasta lege, nu poate depasi limita minimului de mijloace de
subzistenta necesare intretinerii muncitorului si familiei sale.
Karl Marx trateaza forta de munca drept marfa, care are valoare. Salariul este un pret care
exprima intr-o forma transformata aceasta valoare a marfii-forta de munca. Salariul, dupa
K.Marx, ascunde munca pe care muncitorul o efectueaza in mod gratuit pentru capita-list;
muncitorul primeste un salariu mai mic decat valoarea fortei sale de munca.
J.M.Keynes abordeaza conceptul de salariu in dependenta de gradul de ocupare a fortei de
munca. Astfel, volumul folosirii mainii de lucru se afla intr-un raport univoc cu volumul cererii
efective exprimat in unitati de salariu. Cererea efectiva este suma consumului scontat si a
investitiilor scontate. Ea nu se poate modifica daca inclinatia spre consum, curba eficientei
marginale a capitalului si rata dobanzii raman total neschimbate.
In lucrari contemporane, unii economisti, preluand diferite elemente din teoriile inaintasilor
lor, definesc salariul - venit drept remunerarea muncii in raport cu cererea-oferta de munca, cu
negocierile colective intre sindicate si patronat, cu reglementarile legislative privind functionarea
pietei muncii. Asadar, salariul este o categorie economica complexa, care presupune contract de
munca, negocieri colective, prestatii de securitate sociala, institutii ale pietei muncii etc.

D. MARIMEA, FORMELE SI FORMAREA SALARIULUI

Piata muncii este o piata cu concurenta imperfecta ; in consecinta, salariul de echilibru se

formeaza teoretic.
Marimea salariului, fara a face abstractie de cererea si oferta de munca, este rezultatul
negocierilor in cadrul firmei unde se stabilesc in mod concret conditiile de angajare si nivelul
salariului.
Salariul privit ca venit are o tendinta generala de crestere. Ca marime si capacitate de
acoperire a nevoilor de trai ale salariatului si familiei lui, salariul se diferentiaza de la o tara la
alta si de la o perioada la alta, pe ramuri, domenii, profesii, meserii, in functie de mai multi
factori, si anume :
raportul dintre cererea si oferta de forta de munca ;
cheltuielile necesare subzistentei lucratorilor, pentru refacerea si dezvoltarea fortei de
munca in conditiile diversificarii si sporirii nevoilor materiale si spirituale, ale aparitiei
unor noi bunuri si servicii etc. ;
 nivelul preturilor bunurilor si serviciilor de consum ;
cheltuielile pentru odihna si viata spirituala, care cresc pe masura ce timpul de munca se
reduce in favoarea timpului liber ;
sporirea cheltuielilor de transport, telecomunicatii ;
chirii, care au tendinta de crestere ;
gradul de organizare a sindicatelor;
raportul dintre productivitatea muncii si salariul nominal daca, pe unitate de rezultat,
salariul in calitate de cost scade cand productivitatea devanseaza cresterea salariului
mediu, in schimb salariul ca venit are o tendinta de crestere, dara fara a devansa sporul
productivitatii muncii. Raiunea consta in creiteriul de eficienta ce ghideaza activitatea
economica.
Marimea efectiva a salariului este influentata si de comportamentul constradictoriu al
salariatului, exprimat fie in efectul de substitutie, care consta in reducerea timpul liber si
cresterea, corespunzatoare, a timpului destinat muncii, care-i asigura lucratorului venituri mai
mari, avand loc substituirea unei parti a timpului liber prin timp de munca, fie in efectul de venit,
ce exprima situatia in care salariatul obtine un venit suficient de mare, care-i asigura un standard
de viata relativ ridicat, astfel incat au loc micsorarea timpului destinat muncii si sporirea
corespunzatoare, a timpul liber, se renunta la programul de munca prelungit, la ore suplimentare.
Relatia efect de substitutie-efect de venit pune in evidenta cerinta ca marimea salariului sa fie
astfel determinata, incat sa stimuleze pe salariat in munca. Aceasta relatie este prezentata in
figura 4.

Figura 4. Relatia de efect de substitutie efect de venit

Marimea salariului este supusa unor tendinte contradictorii : de diferentiere de la un salariat la
altul si de apropiere (egalizare).
Diferentierea salariilor rezulta din gradul diferit de calificare, aptitudini, atributii, raspunderi
in munca, conditii de munca, de mediutoxic, munca de noapte. Un element deosebit de important
pe care sefundamenteaza diferentierea il reprezinta eficienta utilizarii fondului uman, exprimata
in rezultatele muncii. Daca nu ar fi luate in considerare diferentele calitative ale persoanelor
salariate, ar disparea dorinta de perfectionare, de calificare. Diapazonul diferentierilor se poate
restrange prin cresterea gradului de calificare. O eventuala egalizare ar nemultumi atat pe
salariati, cat si pe posesorii de capital.
Apropierea (egalizarea) nivelului salariilor se poate realiza prin ridicarea calificarii, prin
perfectionare; ea presupune apropiere (egalizare) si in privinta eficientei muncii. In caz contrar,
ar exista un transfer de rezultate de la cei cu eficienta ridicata spre cei a caror productivitate este
mai scazuta, ceea ce ar fi in contradictie cu principiile economiei de piata.

Formele salariului :
 Salariul nominal reprezinta suma de bani pe care salariatul o primeste de la unitatea pentru
care lucreaza sau presteaza munca.
Salariul nominal in care este inclus impozitul constituie salariul nominal brut. Salariul
nominal este cel negociat, luandu-se in calcul evolutia preturilor si tarifelor. Daca preturile au o
tendinta de crestere de tip inflationist, negocierea salariului nominal va lua in calcul acest
fenomen, imprimand o tendinta de crestere.
Salariul net este acela pe care-l primeste salariatul ca venit din care s-au scazut impozitul si
alte retineri prevazute prin lege (de exemplu, pentru fondul de somaj).
Salariul nominal este o marime dinamica, variind in functie de factorii ce au fost evidentiati.
Salariul real exprima cantitatea de bunuri si servicii care poate fi cumparata cu salariul
nominal, la un nivel dat al preturilor, intr-o anumita perioada. Salariul real (puterea lui de
cumparare) depinde de marimea salariului nominal si de nivelul preturilor la bunurile economice.
Fluctuatiile preturilor determina modificari ale salariului real. Daca preturile cresc, iar salariul
nominal ramane constant, salariul real va scadea. Daca preturile scad, la acelasi salariu nominal,
salariul real
va creste. Salariul real este in relatie direct proportionala cu marimea
salariului nominal si invers proportional cu dinamica preturilor.
Salariul direct este remuneratia efectiva primita de salariat, care corespunde cu salariul net si
sumele corespunzatoare pentru concediul legal si, eventual, al 13-lea salariu.
Salariul indirect este acea parte a salariului platita familiei in
functie de alte criterii decat consumul efectiv de munca.
Salariul minim garantat este acel salariu fixat prin lege, in urma negocierilor sindicate-
guvern. El serveste ca baza de calcul, de la care se va pleca in stabilirea salariilor la un nivel in
masura sa asigure conditii decente de trai, in conditii de stabilitate si crestere economica. In cazul
unei conjuncturi economice nefavorabile, acest salariu minim este corectat.
Salariul colectiv este atribuit tuturor salariatilor unei firme cand rezultatele economico-
financiare ale acesteia sunt deosebit de bune. El poate lua diferite forme concrete: prime, al 13-
lea salariu, facilitati facute salariatilor la anumite servicii (crese pentru copii, case de odihna,
cantine etc.).
Salariul social reprezinta acele venituri care completeaza salariul nominal si care provin de la
bugetul de stat sub forma alocatiei pentru copii, diferite ajutoare sociale. Aceste venituri nu sunt
corelate cu rezultatele muncii salariatilor, ele sunt aditionale, avand scopul asigurarii unui nivel
de trai de subzistenta pentru anumite categorii de salariati sau grupuri din cadrul acestora care se
confrunta cu riscuri
mai mari, cum sunt accidentele de munca, bolile profesionale, somajul etc. Acordarea salariului
social este un raspuns al societatii la riscurile la care sunt supusi salariatii.

Salariul se stabileste pe baza relatiei dintre cel ce are nevoie de munca si posesorul acesteia, in
contextul general al raportului dintre cererea si oferta de munca. Cererea de munca, la fel ca
cererea pentru ceilalti factori de productie are caracter derivat. Aceasta se formeaza ca suma a
necesarului pentru a produce toate marfurile si serviciile solicitate de societate. Pe termen lung,
cresterea i diversificarea cererii pentru aceste bunuri se traduc printr-o miscare similara a
cererii de munca. Ca pret platit pentru serviciul adus de factorul munca, salariul se stabileste pe
baza mecanismului pietei, el fiind insa definitivat si platit dupa depunerea muncii, in functie de
rezultatele ei. Acest mod de formare a salariului are la baza regulile generale de functionare ale
pietei si elementele specifice pietei muncii. Salariul astfel format este raportat intotdeauna de
posesorul muncii la cerintele propriei sale existente pe care si-o doreste normala si la parametrii
tot mai ridicai de siguranta pe seama acestei forme de venit. Atunci cand salariul se dovedeste a
fi insuficient, in vederea apropierii de conditiile unei vieti normale sau de realixarea acesteia
intra in functie modalitatile de completare a lui cu resurse care au revenit initial intreprinderii sau
societatii.

Formarea salariilor este determinata de raporturile cerere - oferta, existente pe piata muncii,
precum si implicarea Statului si a sindicatelor.
Intrucat raportul dintre cererea si oferta de forta de munca existent pe piata muncii s-a dovedit
incapabil sa asigure singur echilibrul social necesar in diverse conditii economico- sociale, a
devenit imperios necesara implicarea dialogulului social intre Stat, patronat si sindicat in
procesul de stabilire a salariilor
Formarea salariului este supusa mecanismelor pietei muncii si implicarii agentilor
economico-sociali. Salariul rezulta, in principal, din raportul care se formeaza pe piata muncii
intre oferta si cererea de forta de munca. Stabilirea salariului se face prin participarea cererii si
ofertei, dar si a sindicatelor si statului, a caror actiune de interventie in materie de salarizare se
inscriu in limtele unor norme si competende de ansamblu.
Formarea salariului are loc in cadrul unor relatii complexe prilejuite de angajarea, uitlizarea si
remunerarea muncii ca factor de productie. Din acest punct de vedere problemele care au
preocupat teoria si practica economica sunt cele referitoare la nivelul sau marimea salariului,
precum si cele privind formele de salarizare practicate in economia de piata.
 BIBLIOGRAFIE

1. Prof. Univ. Dr. Ilie Gavrila, Paul Tanase Ghita, Dan

Nitescu, Constantin Popescu Economie, Bucuresti,
Editura Economica, 2000.

2. Coord. Ni Dobrot, Dicionar de economie, Editura Economic,

Bucureti, 1999.

3. N.Dobrot, Economie politic, Editura Economic, Bucureti,

1997.

4. Constantin Enache, Constantin Mecu, Economie politica, Editura

Fundatia Romania de maine .

5. Karl Marx, Capitalul, Editura Politic, Opere, vol. 23,1966.

6. Jean-Marie Albertini, Les rouages de l'conomie nationale, Ed.

ouvrires, Paris, 1988.

7. V.I. Cornescu, Costuri i venituri n economia de pia,

Chiinu 1992.