1. Concepia despre lume i tipurile sale istorice. Problema fundamental a filosofiei.

Obiectul de studiu al
filosofiei i specificul cunotinelor filosofice n raport cu tiina, religia, morala, estetica, dreptul i
politica.
Filozofia este una din principalele forme a manifestrii spiritului uman, contiinei umane.
Concepia despre lume este totalitatea de idei despre lume n ntregime, despre om, locul lui n aceast
lume, este totalitatea de cunotine despre natur, societate i om i raportul lui fa de aceast lume. Filozofia este
nucleul concepiei despre lume.
a.) Concepia mitologic este cea mai veche, era caracteristic pentru oamenii din comuna primitiv ca unica
form a contiinei sociale. Concepia mitologic includea n sine diferite cunotine primitive, credine i mituri
nesistematizate.
b.) Concepia religioas apare pe baza celei mitologice. Specific pentru aceast concepie este c lumea
supranatural este adevrata lume, c ea este primordial i determin lumea natural i social. Lumea
supranatural, ori divin, dirigeaz cu dezvoltarea naturii, vieii umane.
c.) Concepia filozofico-tiinific este generat de mai multe necesiti umane i tipuri de activitate. e
caracteristic demonstrarea logic. Concepia filozofico-stiinific este in acelai timp metodologia transformrii
naturii, societii i lumii spirituale a omului. Concepia filozofic are obiectul su nu att lumea ca atare, ct sensul
existenei omului n lume.
Problema fundamental a filosofiei - raportul dintre gndire i existen, contiin i materie. Aceast
problem este fundamental fiindc fr precizarea raportului dintre material i spiritual nu poate exista nici un fel
de filosofare, nici o filosofie adevrat. n dependen de aceea ce se ia ca factor primordial- materia sau ideia -
toate sistemele filosofice se mpart n materialism i idealism.
Materialismul este un curent filozofic care n explicarea lumii reies din recunoaterea existenei, materiei ca
factor prim i cauz a realitii.
Idealismul afirm primordialitatea spiritualului, raiunii n raport cu materia, c spiritualul exist pn la natur,
pn la lucruri i este cauza lor. Deosebim dou varieti a idealismului obiectiv i subiectiv. Idealismul obiectiv
(Platon, Hegel) afirm primordialitatea ratiunii universale, ideei care exist obiectiv (exist real i independent de
voina omului). Idealismul subiectiv (Berkeley, Hume, Mach) consider primar contiina, senzaiile subiectului,
c nu exist nici o existen, nici material, nici spiritual n afar i independent de contiina uman, independent
de retririle subiectului.
A doua latur a problemei fundamentale se refer la cognoscibilitatea lumii, este problema identitii
gndirii i existenei. De la rezolvarea crei apar aa curente ca optimism gnoseologic (acei care afirm
cognoscibilitatea lumii), scepticism (care pun la ndoial posibilitatea cunoaterii) i agnosticism (acei care neag
cognoscibilitatea lumii).
Obiectul filozofiei. Filozofia este nucleul concepiei despre lume, ea trebuie se deie ntr-o form maximal
generalizat tabloul lumii, omului i interaciunii lor. Obiectul filozofiei este generalul n sistemul lume om. La
rndul su acest sistem este compus din dou subsisteme lume i om. Fiecare din ele are nivelurile sale, iar
interaciunea laturilor patru aspecte: ontologic, gnoseologic, axiologic i spiritual-practic.

2.Problema metodei n filosofie. Dialectica i metafizica. Funciile filosofiei. Filosofia, tehnica i tehnologiile.
Scientismul i antiscientismul
Fiecare tiin are metodele sale. ns filozofia este i ca teorie i ca metod.
1) metode particular-tiinifice, care se folosesc ntr-o tiin concret
2) metode general-tiinifice, care se folosesc n mai multe tiine (metoda informaional, cibernetic, sistemic,
analogia);
3) metode universale, filosofice, care se folosesc n toate tiinele i se bazeaz pe legitile universale a realitii
(dialectica i metafizica).
Dialectica este teoria despre cele mai generale legiti a dezvoltrii existenei i cunoaterii i totodat ea
este metod universal de asimilare a realitii. Heraclit sub dialectic nelegea permanenta schimbare i
dezvoltare a lumii, sau dialectica obiectiv. Socrate i Platon vedeau n dialectic miestria discuiei, dialogului.
Reprezentantul dialecticii idealiste a fost Hegel care a creat dialectica ca teorie i metod. Dialectica materialist
-K.Marx i F.Engels.
 Metafizica are dou sensuri: 1. Metod de gndire contrar dialecticii care privete fenomenele i
procesele naturii ca ceva separate.2. Acea parte a filosofiei n care se studiau problemele speculative, ce depesc
cadrul experienei (despre Dumnezeu). Noiunea de metafizic a fost formulat de urmaii lui Aristotel pentru a
evidenia operele filosofice a profesorului lor.
Funciile filozofiei. : ontologic, gnoseologic, metodologic, antropologic, sociologic, etic, estetic,
axiologic, praxiologic .a. Toate aceste funcii pot fi reduse la trei momente:
1) Sinteza cunotinelor i crearea tabloului lumii unic ce ar coincide nivelului de dezvoltare a tiinei,
culturii i experienei istorice.
2) Fundamentarea, justificarea i analiza concepiei despre lume.
3) Formularea metodologiei generale a cunoaterii i activitii omului n lumea nconjurtoare.
TEHNIC (gr. techne - meteug, miestrie) - sistemul de organe artificiale ale activitii societii. Istoria ei
const din trei etape: uneltele manuale de munc (instrumente); maini (nivelul mecanizrii); automatele (mainile
automatizrii).
TEHNOLOGII INFORMAIONALE totalitatea metodelor utilizate n procesul activitii de elaborare,
pstrare, transmitere i utilizare a socioinformaiei sub aspect de cunotine.
SCIENTISM (lat. scientia - cunoatere, tiin) - poziie conceptual la baza creia st reprezentarea despre
cunoaterea tiinific ca cea mai nalt valoare cultural. Idealul S. l reprezint, n primul rnd, cunoaterea
tiinelor naturale. sf. sec. XIX, apare i poziia conceptual opus - antiscientismul. Ultima subliniaz
posibilitile limitate ale tiinei, iar n formele sale extreme o interpreteaz ca pe o for strin. Tendinele
antiscientismului sunt promovate de aa direcii filosofice ca: existenialism, filosofia fenomenologic etc.

3.Conceptul de tiin i obiectul su de studiu. tiina - institut social, sistem de cunotine, proces de
cunoatere
tiina constituie o form a contiinei sociale, un domeniu de activitate al crui scop este de a studia
fenomenele i procesele din natur, societate i gndire, nsuirile, raporturile dintre ele. Criteriile tiinei :
obiectivitate,raionalitate,demonstravitate,legitate.
ncepnd din antichitate filozofia se gsete permanent n interaciune cu tiinele concrete. Nu ntmpltor
muli savani vestii au fost i filozofi (Platon, Aristotel, N. Copernic, R.Descartes, .a.). tiinele concrete au
obiectul su de studii, metodele i legile sale, nivelul su de generalizare a cunotinelor. Filozofia generalizeaz
generalizrile tiinelor concrete, are de a face cu un nivel mai nalt de generalizare, un nivel mai nalt de
teoretizare. Dac primul nivel de generalizare duce la formularea teoriilor i legilor tiinelor concrete, atunci al
doilea nivel la evidenierea celor mai generale legiti i tendine, aceaste este logica dezvoltrii tiinei nsi,
logica dezvoltrii gndirii umane. Cele mai importante descoperiri n tiinele concrete contribuiau i la dezvoltarea
intensiv a tiinei. ns filozofia nu numai este influenat de tiinele concrete, ci i singur acioneaz asupra
dezvoltrii lor. Filozofia nu trebuie s rezolve problemele tiinelor concrete, ea acioneaz asupra lor prin
concepia filozofic, care nflueneaz viziunea savantului, atitudinea lui ctre lume i cunoatere.

4. Specificul cunotinelor biomedicale. Medicina i Farmaceutica drept ramuri ale tiinei contempor. .
Filosofia i medicina. Filosofia contemporan - filosofie a supravieuirii
Din tiinele concrete medicina este disciplina cu care filozofia interacioneaz permanent. Ca i filozofia
medicina are obiectul su omul. Fr cunoaterea problemelor conceptuale medicina nu poate exista. Iar pentru
rezolvarea problemelor medicale medicii tpebuie s fie competeni n problemele naturalist-tiinifice, social-
politice, economice .a.De aceea cei mai mari medici au fost i filozofi (Empedocle, Hipocrat, Aristotel, Celsius,
Galen, Sext Empiric, Avicena, F.Bacon, Paracelsius, M.Servet, G.Galilei, Harvei, Lametri, K.Linnei, Z. Freud,
K.Jaspers, H. Selie .a.). Filozofia ajut pe medici s ptrund mai profund n specialitatea sa, mai bine i efectiv
s foloseasc cunotinele medicale pentru teorie i practic.
Filozofia contemporan trebuie s fie o filozofie a supravieuirii. Omenirea nu poate exista dect n limitele unor
parametri strict determinate a mediului fizic, biologic i social. Omenirea ca parte a noosferei a ntrat n epoca
dezvoltrii ireversibile, care depinde de acutizarea problemelor globale. Strategia omenirii trebuie s accepte i noi
modernizri, deaceea ea trebuie s aib o nou filozofie filozofia supravieuirii. Medicina, care se ocup cu
problemele omului i optimizrii condiiilor sociale, poate s contribuie la elaborarea strategiei omenirii, la
rezolvarea problemelor globale, la elaborarea noilor orientri valorice. Pentru formarea contiinei globale e
necesar de a recontientiza toate relaiile sociale: relaiile omului cu natura, relaiile dintre diferite comuniti,
relaiile dintre om i om, atitudinea ctre trecut, istorie, cultur, strmoi .a.

5. Apariia filosofiei. Istoria filosofiei i problema periodizrii gndirii filosofice. Paradigmele n filosofie.
Filosofia antic: periodizarea, caracteristica, direciile i colile filosofice. Medicina n epoca antic.
Apariia concepiilor filozofice.
Filozofia apare n antichitate atunci cnd n societate se petrec schimbri radicale, cnd se schimb relaiile
social-economice, cnd se schimb modul de via obinuit, reprezentrile oamenilor. Schimbri radicale n
societate au loc n perioada de destrmare a comunei primitive i formare a societii cu clase (sec.76 .e.n.).
Concepiile filozofice se formeaz n perioada trecerii de la concepia mitologic i religioas la concepia
tiinific. Diviziunea muncii (agricultura, vitritul, meteugritul) Aici apare:Creterea productivitii
muncii,Apariia comerului.Apariia proprietii private.Apariia claselor (bogai i sraci).
Problema paradigmelor filozofice. Paradigma este o totalitate de viziuni i idei care servesc drept model de
formulare i rezolvare a unor problene, este un tip (stil) de gndire dominant ntr-o anumit perioad de dezvoltare a
tiinei.
nc din antichitate se evidenieaz dou paradigme principale ontologic i gnoseologic. Paradigma
ontologic reese din admiterea existenei ca realitate i principiu n explicarea lumii. Paradigma gnoseologic este
un rezultat a activitii intelectuale a omului.
Istoria filozofiei i obiectul ei. Istoria filozofiei este o disciplin i filozofic i istoric. Dac filozofia se
ocup cu diferite probleme filozofice, atunci istoria filozofiei se ocup cu legitile apariiei i dezvoltrii ideelor
filozofice.
1.Filozofia antic apare n Egiptul, China, India i Grecia antic n sec.VII VI .e.n. i a existat pn n sec. VI a
e.n. Ea avea un caracter cosmocentric i se baza ca regul pe tiin.Filozofia antic coincide cronologic cu
societatea sclavagist.
2.Filozofia medieval exist n societatea feudal din sec. V VI a e.n. pn n sec. XIV, avea un caracter
teocentric i se baza pe religie.
3.Filozofia Renaterii sec.XV XVI, coincide cu perioada de trecere de trecere de la feudalism la capitalism,
purta un caracter antropocentric i se baza pe art.
4.Filozofia epocii moderne sec. XVII XVIII i prima jumtate a sec. XIX, exist n societatea capitalist, evea
un caracter gnoseocentric i se baza pe tiina n dezvoltare.
5.Filozofia contemporan (filozofia marxist, pozitivizmul) este legat cu progresul tehnico-tiinific i
globalizarea fenomenelor sociale.
Filozfia n India antic.Filozofia n India antic apare n primul mileniu .e.n. Societatea indian foarte timpuriu se
difereniaz n grupuri sociale: brahmani, catrii, vaii i udri.Deosebim. dou grupe de coli: ortodoxale (care
recunosc autoritatea Vedelor) i neortodoxale (ce nu recunosc autoritatea Vedelor). Majoritatea ortodoxale i
religioase (colile vedanta, mimansa, yoga, vaieica, nyaya, samkhya). Mai progresive snt colile neortodoxale
jainism, buddhism, lokayata (carvaka).
Filozofia n China antic.-lumea este venic i prezint un tot unitar compus din cinci elemente primare: focul,
apa, pmntul, lemnul i metalul.In China antic se evideniaz coala lui Confucius,in centrul filosofiei lui
confucius sta probl.educatiei .In China antic au existat aproape o sut de coli printre care se evideniaz coala
naturfilizofilor, moitilor, legitilor, numelor s.a.
Filozofiei din Grecia antic.Filozofia greac antic era naturfilozofie, avea o orientare spre cunoaterea naturii i
legitilor ei, curirea naturii de mituri. Pentru ea este caracteristic deasemenea ontocentrism (concepie despre
existen) i cosmocentrism (nelegerea lumii ca un tot unitar, ca un organism viu, macrocosm i microcosm).
Grecii ncearc s explice lumea nu prin mituri, ci prin cauzalitate, prin cunotine.
Clasica timpurie aici se refer colile de la Milet(I scoala filosofica), Elea(Xenofan), pluralitilor(pitagora),
sofitilor i Socrat(problema omului,vietii si mortii).
Clasica matur La aceast perioad se refer concepiile lui Democrit, Platon i Aristitel.
Clasica trzie (sau perioada romano-elenist) este perioada de declin i destrmare a societii.
(epicurism,neoplatonism,stoicism)
 6.Filosofia evului mediu.Patristica ,Scolastica.Doctrina lui Aureliu Augustin si cea a lui Thomas d`Aquino.
Filozofia medievala ocupa o mie de ani din sec. V - VI pina in sec. XIV XV,aceasta este perioada caderii
imperiului Roman si instaurarea feudalismului. Pentru filozofia medievala este caracteristic: Orientarea generala si
caracterul religios teocentrism. Religia se bazeaza pe monotheism. In perioada medievala se realizeaza trecerea
la un zeu unic si puternic, care se ridica deasupre naturii. Dominatia religiei si bisericii. Pentru filozofia medievala
important era ideea creationismului crearii omului si naturii de catre Dumnezeu. Lumea este compusa din doua
parti : lumea lucrurilor, naturii si lumea supranaturala, divina. Adevarata lume este lumea divina. Spre exemplu,
boala era interpretata nu ca proces patologic, ci ca o incercare ori pedeapsa.
Filozofia medievala purta un caracter retrospectiv, principala autoritate era antichitatea si cu cit mai vechi, cu
atat mai important. De aici continutul ei scolastic. Suprema autoritate se considera cartile sfinte, Biblia si operele
parintelor bisericii. Ultima se intelegea ca activitate inspirata de Dumnezeu, subiectul, individualitatea se ignora.
Noi nu cunoastem pe autorii multor icoane, sculpturi, biserici s.a. Tot ce era subiectiv trebuia dat lui
Dumnezeu.Filozofia medievala nu era ceva abstract, rupt de realitate,
Patristica denumirea generala a literaturii scrisa de parintii bisericii ce au pus temeliile dogmatelor crestine si le
aparau de pagini. La patristica se refera Tertulian, Augustin Fericitul.Toti ei declarau incompatibilitatea credintei
religioase cu filozofia antica. Realizarea fericirii umane presupune cunoasterea lui Dumnezeu si incercarea
sufletului.
Scolastica filozofia medievala crestina care domina in scoli si dependea in intregime de teologie. Daca patristica
avea scopul de a sistematiza dogmatica crestina din ceea ce se continea in cartile sfinte si a o introduce in mase,
atunci scolastica trebuia sa faca aceste dogme accesibile pentru oamenii neinstruiti si sa duca lupta cu falsificarea
religiei crestine. Scopul scolasticii consta nu in cercetarea si studierea realitatii, ci in a gasi cai rationale de a
demonstra adevarurile declarate de credinta. Reprezentantii scolasticii au fost Ioan Scot Eriugena ,Ioan Roscelin,
Albertus Magnus. Toti ei argumentau unitatea credintei si ratiunii, filozofiei si teologiei, ca natura este creata de
Dumnezeu, ca el este esenta suprema, inceputul si scopul tuturor lucrurilor, ca Dumnezeu este inceputul, centrul si
sfirsitul cosmosului. Sistematizatorul scolasticii si definitivatorul teologiei catolice se socoate Toma d'Aquino.
Bazinduse pe operele lui Aristotel ei sistematizeaza si fundamenteaza dogmatica crestina. Dumnezeu este cauza
primara si inceputul suprem a existentei.

7. Filosofia epocii Renaterii. Trsturile gndirii filosofice n aceast epoc. Umanismul i filosofia naturii.
Antropocentrismul i heliocentrismul n concepiile tiinifico-filosofice ale renascentismului

Epoca Renaterei n Europa ( sec. XV XVI ) perioada de trecere de la epoca medieval la epoca modern, este
perioada declinului i crizei feudalismului i instaurrii societii burgheze. Renatere nseamn i o nou nflorire
a tiinei, filozofiei, culturii, este restaurarea i adaptarea filozofiei antice la cerinele timpului nou. Renaterei este
caracteristic:
Antropocentrism, orientarea spre om. n centrul cercetrilor filozofice se gsete omul. n filozofia Renaterei pe
primul plan se pune omul iar apoi se discuta despre Dumnezeu.
Umanism este concepia coform crei omul este valoarea suprem i trebuie de creat condiii umane pentru
dezvoltarea multilateral fiecrei personaliti.
Panteismul concepie care consider c Dumnezeu i natura sunt identice, c Dumnezeu este peste tot locul.
Calitile care se atribuiau lui Dumnezeu acum se refer la natur (puterea, creaia .a.).
Secularizarea eliberarea treptat a vieii spirituale i societii de sub tutela i dominaia religiei i bisericii,
trecerea la o via mai laic.
Filozofia Renaterei se dezvolt mpreun cu arta,. Arta din acea perioad (Botticelli, Leonardo da Vinci,
Rafael) zugrveau chipul i corpul uman, proslveau frumuseea omului.
n centrul filozofiei Renaterei se pun trei probleme:
1. Problema umanist problema omului i locul lui n lume, unitatea lui fizic i spiritual. Cu aceast
problem se ocupau scriitorii, poeii, pictorii, publicitii Dante Alighieri, Francesco Petrarca, Djovani Boccacio
Umanitii dezvoltau idei despre libertatea i demnitatea omului, despre valoarea vieii pmnteti, criticau viciile
i neajunsurile societii.
2. Problema naturfilozofic elaborarea tabloului naturalist-stiintific al lumii si studierea naturii.
Problema naturfilozofica in epoca Renasterei avea un caracter panteist. Un rol important in dezvoltarea stiintei si
filozofiei Renasterei a avut G.Galilei care a pus temeliile mecanicii clasice, are un sir de descoperiri in astronomie.
El considera ca mecanica si matematica stau la baza tuturor stiintelor.
3. Problema sociologic se refer la crearea teoriilor despre societate i relaii sociale, politic i relaii politice,
stat si formele de guvernare .a. reprezentant- N.Machiavelli. Neag concepia religioas conform crei statul
depinde de biseric ca puterea suprem pe pmnt.Promisiuni goale, nelciuni, mituire, corupie, crime totul
acesta este permis n politic i relaii politice. Mai trziu aa mijloace antiumane de realizare a scopurilor politice
au fost numite machiavellism.

8.Filosofia clasica germana:caracteristici generale.Aparitia filosofiei marxiste.

Filosofia clasica germana ocupa o perioada relativ scurta, care este marginita cu anii 80 a sec XVIII dintr-o
parte si anul 1831 (anul mortii lui Hegel ) din alta parte. Insa din punct de vedere teoretic ea este culmea
dezvoltarii gindirii filosofice din acea perioada. La sfirsitul sec. XVIII lichidind raminerea in urma economica si
politica, Germania se apropia de revolutia burgheza, la fel ca si in Franta veacului XVIII, in Germania din veacul
XIX revolutia filosofica a precedat revolutiei politice. Filosofia clasica germana a fost ca o teorie germana a
revolutiei franceze. Pentru ea este caracteristic:
1. Generalizarea tuturor ideilor filosofice precedente.
2. Divizarea existentei in lumea naturii si lumea omului.
3. Se studiaza nu numai istoria umana, dar si esenta omului.
4. Principala problema este problema omului, trecerea de la cultul omului abstract la oameni reali considerati
in actiunea lor istorica.
5. Se subliniaza rolul filosofiei in rezolvarea problemei umanismului.
6. Intelegerea filosofiei ca un sistem de discipline, categorii si idei.
7. Formularea dialecticii ca conceptie integrala.
Reprezentantii filosofiei clasice germane au fost Kant, Fichte, Schelling, Hegel, L.Feuerbach.
MARXISMUL este totalitatea de idei filosofice, economice si social-politice, formulate initial de Marx si
Engels si dezvoltate mai departe de catre V.Lenin. In marxism se abordeaza un sir de probleme extrem de
importante referitor la existenta, constiinta, legitatile dezvoltarii si functionarii societatii. Aparitia marxismului a
fost conditionata de urmatoarele premise:
Social-economice generalizarea miscarii revolutionare din acea perioada (rascoalele din Silezia, Lion,
miscarea ciartista).
Naturalist-stiintifice formularea teoriei celulare, legii conservarii si pastrarii energiei si teoria evolutionista
a lui Darvin.
Dezvoltarea societatii conform marxismului are loc ca rezultat al luptei de clasa si contradictiilor modului de
productie. Lupta de clasa duce la lichidarea societatii cu clase antagoniste si respectiv lichidarea exploatarii, la
eliberarea proletariatului. V.Lenin completeaza marxismul cu ideea posibilitatii revolutiilor socialiste in tarile
inapoiate, predominant agrare. Ideile lui Lenin au stimulat revolutiile si schimbarile sociale in tarile subdezvoltate
ca Rusia, China, Iugoslavia, democratiile populare s.a. Marxismul a influentat puternic dezvoltarea gindirii
filosofice, economice si social-politice a sec.XX.

9. Orientrile principale ale filosofiei contemporane

Exista mai multe pareri despre inceputul filosofiei contemporane. Unii socot, ca fil. contemp este o fil.
neclasica si se incepe dupa fil. Clasic.Germ. Altii admit inceputul fil.contem la sfirsitul sec. trecut, inceputul sec.
nostru, dupa I Rzb Mon, altii chiar si dupa al II Rzb.Mon. Diversitatea asta de pareri este legata, in primul rind, de
aceea ca nu se poate aplica o demarcatie cronologica stricta. In al doilea rind, in filosofia contemporana sunt unele
curente filosofice elaborate anterior (tomism, kantianism, hegelianism), dar care au o infatisare noua. Si in al
treilea rind, majoritatea curentelor filosofice ale filosofiei contemporane (pozitivismul, existentialismul,
neospiritualismul, filosofia vietii,au premisele sale filosofice situate in jurul jumatatii secolului trecut. Probabil
corecta este parerea conform careia se poate admite drept intrare in filosofia contemporana a doua jumatate a
secolului trecut.
Cu alte cuvinte fil.contem.prezinta o multitudine de orientari, curente, sisteme ce interactioneaza si inregistreaza
impreuna o dinamica. Filosofia nu se dezvolta liniar. In Fil.Cont sunt puse un sir de probleme, care eu un caracter
general-uman: lumea si locul omului in ea, esenta omului si menirea lui in lumea contemporana, individul si
omenirea, soarta civilizatiei umane, unitatea si multitudinea culturii, probl.globale si supravietuirea omenirii s.a.
Existentialism orientare in filosofia contemporana care se ocupa de problema existentei conceputa ca fondul
launtric ascuns, autentic fiintarii umane. Principipala problematica a existentialismului este ontologia, teoria despre
existenta
Structuralism o serie de orientari in filosofia contemporana care absolutizeaza metoda structurala. Notiunea
de structura se foloseste in matematica, psihologie. Structuralismul considera obiectele ca sisteme, ansambluri
organizate de elemente. O structura se prezinta ca un tip sau un model ideal (o totalitate de raporturi si relatii care
unesc componentele obiectului) independent de natura lor substantiala.
Hermeneutica curent in filosofia contemporana care are ca obiect teoria si practica interpretarii textelor,
lumii psihologice, istorice si sociale, intelegerii lor. Metode hermeneutica presupune rezolvarea urmatoarelor
antrebari:
Ce a spus autorul in textul respectiv?
Ce a gandit autorul cu acel text?

10. Etapele evolurii medicinei: caracteristic general.

11. Noiunea existen. Ontologia, formele existenei, specificul existenei umane.

Existenta categorie fil. care desemneaza lumea obiectiva, materia, natura ce exista independent de constiinta, de
asemenea procesul vietii materiale a oamenilor. Exist-este notiunea cea mai generala care cuprinde tot ce fiinteaza
independent de vointa omului, tot ce exista: realitatea material-obiectiva, valorile spirituale si existenta omului. .
Prima concepie filosofic despre existen au formulat-o reprezentanii colii de la Milet, pentru care existena
coincidea cu cosmosul material. Parmenid nelege existena ca ceva ideal, unic, neschimbtor i venic. Heraclit
dimpotriv considera existena ca o venic schimbare i dezvoltare. Filozofia medieval contrapunea existena
divin (adevrat) cu existena creat (neadevrat). A exista este echivalent cu a fi. Exist. este unitatea realitatii
obiective si subiective. In filozofia dialectico-materialista existenta se intelege ca unitatea realitatii obiective si
subiective, ea are mai multe niveluri natura organica si neorganica, biosfera, existenta sociala, existenta
personalitatii, valorilor culturale, principiilor si categoriilor cunoasterii stiintifice. Deosebim urmatoarele tipuri de
existenta:
Existenta naturii si lucrurilor in natura. Natura ca totalitate este vesnica si netrecatoare, ea este infinita in timp si
spatiu, iar componentele naturii finite, schimbatoare si trecatoare. Existenta naturii este independenta de vointa
oamenilor, ea exista ca atare, nemijlocit si este egala cu sine insasi ce se exprima prin notiunea existenta in sine.
Existenta omului. El este ca organism viu, ca reprezentant a speciei Homo sapiens, ca fiinta cugetatoare, ca fiinta
social-istorica.
Existena spiritualului cuprinde diferite procese psihice i contiente a activitii umane, cunotinele materializate
n limb i sistemele simbolice
Existenta sociala este procesul real al activitatii vitale a oamenilor, procesul de reproducere a vietii materiale a
oamenilor. Problema existentei presupune citeva momente. Ce exista? Lumea. Unde exista? Aici si peste totul. Cit
de mult exista? Acum si totdeauna. Lumea a fost, este si va fi, ea este netrecatoare. Lumea este unitatea a tot ce
exista.

12. Problema substanei. Dualismul i monismul. Concepia privitor la substan ca promaterie.

Formele existenei ne arat diferite moduri de fiinare a lumii. ns apare problema esenei lumii, temeliei interne a
existenei. Ea i gsete oglindire n categoria de substan. Substana (din lat. Substania esen, ceea ce st la
temelie) n sensul larg al cuvntului este sinonimul materiei, corporalitii. n filozofie substana este temelia a
tuturor ce exist, ceva stabil, neschimbtor n comparaie cu strile i nsuirile schimbtoare. Pe baza nelegerii
substaniele a materiei materialismul dialectic privete toat varietatea existenei sub aspectul unitii materiale.
Existena, lumea, universul n aceast concepie este o multitudine infinit a unitii materiale a lumii. Unitatea
 material a lumii se demonstreaz prin totalitatea realizrilor tiinei i practicii umane (legea conservrii i
transformrii energiei, unitatea lumii vegetale i animale .a.).
Dup interpretarea temeliei lumii se poate evidenia:
Monism concepie care recunoate ca temelie a existentului o substan unic fie ea material ori spiritual. n
istorie a existat monism materialist i idealist.
Dualism - concepie ce afirm dou substane egale (care nu se reduc una la alta), dou nceputuri n explicarea
lumii material i spiritual. Reprezentanii dualismului au fost Platon, R.Descartes.
Pluralism - teorie ce admite o multitudine de nceputuri ori tipuri de existen. Drept exemplu pot servi
concepiile lui Democrit, Empedocle, Anaxagora .a.

13.Definiia categorial i gnoseologic a materiei. Principalele niveluri de organizare a materiei.

MATERIA - categorie filosofic pentru desemnarea realitii obiective, care i este dat omului n sensaiile
lui, care este copiat, fotografiat, reflectat de sensaiile noastre, existnd independent de ele (V.I.Lenin). Materia
este multitudinea infinit de obiecte i sisteme care exist n lume, exist real, independent de contiina omului.
Prima etap era reprezentarea concret-senzorial a materiei. n Grecia Antic ea era ca temelia, substratul,
nceputul tuturor lucrurilor i se nelegea ca ceva omogen, nechimbtor, necreabil i indiscutabil.
A doua etap nelegerea materiei ca substrat (substan). Aristotel nelegea materia ca substrat, ca ceva
pasiv, amorf, acalitativ, ca material pentru obiecte i fenomene. n aceast noiune rolul principal i revine
corporalitii ce se baza pe categoriile tiinei din acel timp - atom, substan, mas.
A treia etap reprezentarea filosofico-gnoseologic a materiei. Materialitii francezi Diderot, Holbach,
Helveius .a. neag concepia despre materie ca o substan omogen i inert. Dup prerea lor materia n general
este tot aceia ce corespunde realitii obiective i afecteaz simurile noastre ntr-un mod oarecare. Aceast idee o
dezvolt mai departe F.Engels, care arat c materia ca atare este o pur creaie a gndirii i o abstracie, noi nu
inem seama de deosebirile calitative ale lucrurilor, atunci cnd le unim n noiunea de materie.
Noiunea tiinific de materie a fost dat de ctre V.Lenin (categorie filosofic pentru desemnarea realitii
obiective, care i este dat omului n sensaiile lui, care este copiat, fotografiat, reflectat de sensaiile noastre,
existnd independent de ele). Ea a fost elaborat avnd n vedere critica materialismului mecanicist i metafizic i
noile tendine n dezvoltarea tiinei.
Materia este obiectiv, universal, necreabil i indiscutabil, se gsete n micare, timp i spaiu. Ea exist ca
substan i cmp. Materia ca substan exist ca diferite tipuri de sisteme materiale cu anumite niveluri structurale:
particulele elementare, atomii, moleculele, corpurile macroscopice, organismele vii, biocenozele, societatea uman,
sistemele geologice, Pmntul i alte planete, atrii, galaxia, sistemul de galaxii, metagalaxia .a. Materia ca
realitate obiectiv este caracterizat prin diferite forme de existen, nsuiri i legturi universale: timp, spaiu,
micare, cauzalitate, legitate, structuralitate

14.Atributele materiei: micarea, spaiul i timpul. Micarea i dezvoltarea.

MICAREA - mod de existen, atribuit inerent al materiei, este orice schimbare n genere, ori totalitatea
schimbrilor ce au loc n univers(natur, societate). Exist dou concepii despre micare i dezvoltare dialectic
i metafizic.
Concepia metafizic recunoate micarea, ns o inperpreteaz n mod limitat, unilateral. Izvorul dezvoltrii
ea o vede n afara obiectelor i proceselor, iar ca consecin - recunoaterea primului imbold. Metafizicienii
privesc micarea nu ca o nsuire intern a materiei, ci ca o form care se ntroduce n materie din exterior.
nsuirea permanent a materiei ei socoteau repaosul, iar micare ca ceva care distruge repaosul.
Concepia dialectic socoate c n realitate exist o multitudine calitativ de forme de micare a materiei.
Sub forma de micare se nelege un anumit tip de interaciune ntre obiecte i fenomene i un purttor
material specific al acestei micri. F. Engels evideniaz cinci forme de micare a materiei: mecanic,
fizic, chimic, biologic i social.
Micarea, spaiul i timpul sunt categorii filosofice, atribute ale materiei care exprim modul ei de existen:
variabilitatea (micarea), diversitatea (spaiul) i dezvoltarea succesiv legic (timpul). Spaiul este modul de
existen a materiei ce exprim proprietatea obiectelor i fenomenelor de a avea ntindere, dimensiuni,
structuralitate i interaciune. Timpul este modul de existen a materiei care reflect durata, coexistena,
succesiunea schimbrii i dezvoltrii sistemelor materiale. Spaiul i timpul au un ir de proprieti generale i
specifice. La nsuirile generale se refer caracterul lor obiectiv i absolut, interaciunea lor unul cu altul i cu
micarea, dependena lor de relaiile structurale, infinitatea lor cantitativ i calitativ. Ele au un caracter
contradictoriu, sunt continuie i discontinuie, absolute i relative, unitare i diverse, finite i infinite. Spaiul i
timpul depind de proprietile existenei. Din acest punct de vedere putem evidenia spaiul i timpul astronomic,
fizic, biologic, psihologic i social. La proprietile specifice se refer caracterul tridimensional al spaiului i
unidimensional al timpului. Timpul este ireversibil i asimetric. Spaiul i timpul fizic sunt caracteristici ale
materiei fizice, ele depind de particularitile realitii noastre fizice, au dimensiuni constante. Timpul pe planeta
noastr peste tot locul curge uniform, pe alte planete depinde de viteza rotirii acestor planete

15.Aportul medicinei privitor la dezvoltarea concepiilor filosofice despre formele micrii, spaiului i
timpului.
Spaiul i timpul biologic caracterizeaz lumea vie. Spaiul biologic este totalitatea biocenozelor i
biogeocenozelor, reflect o anumit structuralitate i densitate a relaiilor organismelor vii. Timpul biologic este
intensivitatea proceselor i ritmurilor biologice, durata schimbrilor biologice a organismelor vii. Orice organism
viu are ceasul su, ritmurile sale care depind de intensivitatea proceselor fizico-chimice i biologice. Spaiul uman
(social i individual) este spaiul real cu care interacioneaz oamenii i societatea, este asimilarea spaiului
nconjurtor i includerea lui n sfera activitii umane. El presupune raportul dintre natural i artificial i influena
lor asupra spaiului biologic. Timpul uman deasemenea poate fi divizat n timpul social i individual, psihologic.
Timpul social caracterizeaz durata, succesiunea, devenirea activitii umane i relaiilor sociale n dezvoltarea
proceselor sociale. Timpul social este diferit de la o epoc la alta, el are diferit intensivitate. Timpul psihologic
este intensivitatea, durata i ritmicitatea proceselor psihofiziologice ale omului. Exist nu numai percepia
subiectiv a timpului, dar i existena timpului individual. Fiecare individ are ritmurile sale temporale, care se
schimb cu vrsta. n organismul uman exist aproape la 300 de ritmuri de diferit amplitudine i intensivitate
(ritmuri de o zi, o sptmn, o lun, 3 luni, 6 luni, un an, 6, 12, 60, 100 i 1000 de ani). Ritmurile biologice i dau
posibilitate organismului de a se acomoda optimal la ritmurile fizice, ritmurile naturii, de a coordona optimal
procesele fiziologice pentru activitatea vital normal. La copii timpul curge mai rapid (fiindc sunt mai intensive
procesele fizico chimice), iar la btrni timpul se desfoar mai incet. ns psihologic aceste procese se retriesc
invers: la copii timpul curge ncet, iar la oamenii n vrst timpul zboar. O or trit la vrsta de 5 ani este
echivalent cu 5 ore trite la 50 de ani. Prinii i copiii se gsesc n diferite dimensiuni temporale. tiina
contemporan afirm, c materia, micarea, spaiul i timpul se gsesc n interaciune i interconexiune, formeaz o
unitate. Despre aceaste ne vorbete teoria relativitii i alte concepii tiinifice.

16.Problema contiinei n istoria filosofiei. Noiunile reflectare i informaie.

Contiina i gndirea noastr sunt produsul unui organ material, corporal, produsul creierului. Din punct de
vedere genetic contiina s-a format ca rezultat al dezvoltrii unei nsuiri generale a materiei ca reflectarea.
Reflectarea este proprietatea unor obiecte, sisteme materiale de a nregistra, pstra i reproduce urmele
interaciunii altor obiecte ori sisteme materiale.n dependen de nivelul de organizare a materiei se deosebesc mai
multe forme de reflectare. n natura anorganic se ntlnete reflectarea mecanic, fizic, chimic. n natura organic
apare reflectarea biologic excitabilitatea. Aceasta este capacitatea fiinelor vii de a reaciona selectiv la excitanii
din exterior ce duc la o adaptare optimal la mediul nconjurtor. Cu formarea omului i societii apare forma
superioar de reflectare contiina. Pe baza reflectrii apare informaia. Aceasta este o reflectare cifrat,
codificat, transmis. Pe baza informaiei apar cunotina. Iar pe baza cunotinelor se formeaz contiina.
Contiina - nsuire a materiei superior organizat, funcia superioar a creierului, specific numai oamenilor i
legat cu vorbirea; Ea prezint coninutul lumii spirituale a omului, cunotinele, convingerile, dorinele lui, voina,
demnitatea, sperana, credina, dragostea. Contiina este esena personalitii, este o realitate specific - realitate
ideal, subiectiv. Contiina de sine - capacitatea individului de a se nelege i aprecia pe sine nsi ca subiect
cunosctor, simitor i activ. n dezvoltarea individului ea se ncepe a forma de la vrsta de 3 ani i presupune
anumite etape de cunoatere pe sine nsi. Deosebirea sa de alii se ncepe de la nsuirea numelui su,
corporalitii sale, dispoziiei i strilor sufleteti, aciunilor sale i calitilor personale. Urmtoarea etap este
evidenierea sa din lumea nconjurtoare, orientarea i nelegerea locului su n aceast lume, nelegerea sa ca
reprezentant a anumitui grup social, colectiviti. Etapa superioar este legat de apariia eului ca personalitate i se
manifest nu numai prin distincia sa de alii i mediul nconjurtor, dar i aprecierea sa ce se manifest prin aa
noiuni ca ruinea, cinstea, demnitatea, datoria .a. Spre exemplu, la bolnavi cu patologie psihic n primul rnd se
deregleaz aa caliti ca cinstea, demnitatea, ruinea, pe urm se tulbur orientarea n timp, spaiu i lumea
nconjurtoare, iar n ultimul rnd se deregleaz percepia la nivelul corporalitii.

17. Aspectul ontologic, gnoseologic, de substrat i socioistoric al contiinei. Structura contiinei: intelectul i
gndirea, memoria, emoiile, sentimentele, voina. Incontientul, aprecierea poziiei lui S.Freud i a
neofreudismului privitor la acest subiect.
1.Aspectul ontologic, care presupune s rspund la ntrebarea ce prezint contiina ? Din acest punct de vedere
contiina este privit ca o realitate specific - realitate subiectiv, ideal.
2.Aspectul gnoseologic privete contiina din punct de vedere a coninutului ei - ca reflectare a realitii obiective.
Coninutul contiinei sunt cunotinele. Contiina ca i cunotinele au un caracter ideal..
3.Aspectul de substrat analizeaz contiina din punct de vedere a mecanismelor realizrii procesului de
reflectare. Substratul psihicii umane este creierul - un sistem cibernetic foarte complicat. Creierul are cteve nivele
structurale: trunchiul, centrele nervoase, subcortexul i cortexul. El funcioneaz pe baza reflexelor, acestea sunt
fenomenele neurofiziologice a creierului. Fenomenele psihice apar pe baza fenomenelor fiziologice.
4.Aspectul social-istoric concretizeaz apariia i esena contiinei. Contiina este un fenomen social i apare
numai n societate, numai n activitatea n comun. Purttorul contiinei este omul ca fiin social.
Structura contiinei reprezint o totalitate de procese psihice cognitive, afective, volutive. Nucleul contiinei
este gndirea, intelectul. Contiina este imposibil fr cunotine. Coninutul contiinei sunt cunotinele, deci
fr gndire este imposibil formarea contiinei. Gndirea este capacitatea de analiz i sintez, de a cpta
cunotine noi i de a le folosi n diferite condiii. Intelectul este capacitatea individului de a nelege i folosi
raional cunotinele. Memoria este capacitatea individului de a nregistra, pstra i reproduce cunotinele,
informaia. Fr memorie nu pot exista cunotinele.Emoiile i sentimentele sunt reflectri apreciative a realitii,
ele unesc situaia exterioar cu necesitie omului.. Voina este un autocontrol a personalitii.. Voina este fora
motric a personalitii.
n structura contiinei evidenien dou niveluri: contient i incontient. Nivelul contient include acele procese
psihice de care noi ne dm seama. Incontient - domeniu al psihicului ce const dintr-o totalitate de procese,
operaii i stri ce nu sunt reprezentate n contiina subiectului.
Dup prerea lui Freud psihicul omului este format din trei niveluri: Nivelul inferior Eul-ambigen este
subsolul,aici este ntuneric, domin misterul, pasiunile, aceasta este lumea unde dicteaz instinctele. Al doilea
nivel este Eul sfera fenomenelor contiente, autocontiina individului. Al treilea nivel Super-Eul cenzura,
lumea normelor sociale i interdiciilor (tabu), morala.
Freudism teoria lui S.Freud, care formeaz baza teoretic a psihoanalizei i metodei psihoterapeutice.
Freudismul este absolutizarea rolului proceselor incontiente. Neofreudism concepie ce ncearc de a revedea
ideile lui S.Freud n direcia socializrii lor.

18. Geneza contiinei; rolul muncii, comunicrii i limbii n apariiei acesteia. Limba i gndirea. Contiina
i creierul. Rolul cuvntului n terapie.

Munca este o activitate sistematic de interaciune a omului cu mediul nconjurtor prin intermediul
uneltelor de munc, este un proces de folosire permanent a uneltelor de munc.. n uneltele de munc se
acumuleaz, pstreaz i transmite experiena, cunotinele umane. Pentru activitate individul are nevoie de
cunotine, informaie. La animale informaia necesar se transmite prin codul genetic n structura corpului, n
instincte (ultimile sunt nite programe care se declaneaz i funcioneaz automat). Prin instincte se transmite
numai experiena speciei i nu experiena acumulat de indivizi. La om apare un nou canal-informaia se transmite
prin uneltele de munc
 Limba este o totalitate de semne care servesc ca mijloc pentru comunicarea interuman, pentru
nregistrarea, prelucrarea, pstrarea i transmiterea informaiei. Limba este forma material de existen i
exprimare a gndirii umane. Cu ajutorul cuvintelor reproducem realitatea. Prin intermediul limbii se realizeaz
cunoaterea lumii. Ea este un mijloc specific social de pstrare i transmitere a informaiei. Limba este un fenomen
social, apare n procesul muncii din necesitatea activitii n comun i schimbului de informaii. Ea ndeplinete
funcia de cunoatere, comunicare i expresiv-afectiv. Cuvntul n medicin are un efect psihoterapeutic fiindc
acioneaz asupra contiinei pacientului, se asociiaz cu aciunile medicului i activitatea medicamentelor. Aceasta
trebuie de avut n vedere deoarece cuvntul poate avea nu numai efect curativ, ci i invers provoac iatrogenii.
Activitatea n comun este imposibil fr comunicare. Comunicarea este o trstur important a existenei
umane. Fr ea nu se pot forma i asimila valorile spirituale, contiina, formarea i dezvoltarea personalitii.
Comunicarea este acel canal prin care se transmite experiena, deprinderile i cunotinele, mbogirea reciproc a
oamenilor.

19. Contiina social, esena i formele sale.

Contiina social este categoria filosofic pentru desemnarea laturii spirituale a vieii societii, totalitatea de idei,
concepii, viziuni, reprezentri ce reflect existena social.
Contiin social se gsete in strns legtur cu contiina individual, se manifest prin ea, dar i se
deosebete radical de ea. Contiina individual este totalitatea proceselor psihice a individului. Contiina social
exist prin contiina indivizilor, iar contiina individual se constituie prin asimilarea de ctre individ a ideilor i
concepiilor contiinei sociale.
n structura contiinei sociale deosebim: contiina obinuit i teoretic, psihologia social i ideologia, diferite
forme (politica, dreptul, morala, religia, arta, tiina i filosofia). Contiina obinuit este nivelul cel mai simplu,
apare pe baza activitii practice cotidiene i conine diferite cunotine, viziuni, reprezentri empirice despre lumea
nconjurtoare. Contiina teoretic prezint nivelul superior de reflectare a realitii n diferite concepii i teorii,
este rezultatul unor generalizri i elaborri a specialitilor.
Formele contiinei sociale includ componenete: relaii (politice, juridice, morale .a.), activitate (politic, juridic,
religioas .a.) i idei i teorii (politice, juridice, morale .a ). Primele (relaiile i activitatea) sunt latura obiectiv,
iar ideile i teoriile latura subiectiv a contiinei. La formele contiinei sociale se refer politica, dreptul,
morala, religia, arta, tiina i filosofia. Politica este sfera activitii claselor i grupurilor sociale referitor la
cucerirea, meninerea i folosirea puterii de stat. Contiina politic este totalitatea de concepii i teorii privind
organizarea i conducerea societii.
Dreptul este totalitatea de norme i legi juridice ce reglementeaz relaiile dintre indivizi, relaiile dintre individ i
colectivitate, dintre diferite instituii sociale. Morala este totalitatea de reguli i norme ce reglementeaz
comportamentul oamenilor n viaa lor personal i social. Contiina moral- latura subiectiv a moralei care
prezint totalitatea de idei, noiuni i principii morale ce formeaz idealul moral. Religia - form specific a
contiinei sociale, care se caracterizeaz prin credina n fiine sau forme spirituale; Arta - o reflectare a realitii
prin imagini concret-senzoriale;
tiina - sfer a activitii umane, scopul creia este studierea obiectelor i proceselor naturii i societii.
Filozofia (gr. phileo - iubesc i sophia - nelepciune) - form a contiinei sociale; domeniu al culturii spirituale;
nvtur despre principiile fundamentale ale existenei i cunoaterii, despre lumea i omul n ansamblu, despre
raportul omului fa de lume; tiin despre cele mai generale legi de dezvoltare a naturii, temelia concepiei despre
lume.
20. Cile dialecticii: Hegel i Marx. Dialectica ca teorie i metod. Dialectica obiectiv i subiectiv. Unitatea
dialecticii, logicii i teoriei cunoaterii. Dezvoltarea i progresul. Dezvoltarea i securitatea.

Dialectica- notiune filosofica, care la origine in antichitate inseamna arta dialogului, maiestria de a ajunge la adevar
prin discutie, prin descoperirea contrazicerilor in rationamentul oponentului. Cel mai mare dialectician al Greciei
antice Heraclit afirma ca totul exista si concomitent nu exista, deoarece totul curge si se transforma necontenit,
apare si dispare. Dialectica lui Hegel prezinta intreaga lume istorica si spirituala sub forma unui proces unic in
continua miscare, schimbare, transformare, dezvoltare de la treptele inferioare la cele superioare. Ca izvor si forte
motrice ale automiscarii si autodezvoltarii erau considerate contradictiile interne. Meritul lui Hegel :El a formulat
principiile si legile fundamentale ale acestei dezvoltari (legea unitatii si luptei contrariilor, legea trecerii
schimbarilor cantitative in schimbari calitative si invers, legea negarii negatiei), a elaborat un sistem de categorii ale
dialecticii (esenta si fenomen, continut si forma, cauza si efect, necesitate si intimplare s. a.) prin care a exercitat o
mare influenta asupra gindirii filosofice ulterioare. Marx si Engels au formulat dialectica ca invatatira despre cele
mai generale legi de dezvoltare a naturii, societatii si gindirii umane.
Dialectica ndeplinete funcia conceptual i metodologic. Esena dialecticii o alctuiesc principiile ei:
Principiul dezvoltrii - concepie conform creia toate obiectele i fenomenele realitii se gsesc n permanent
schimbare, dezvoltare. Exist dou concepii despre dezvoltare - dialectic i metafizic. Dialectica nelege
izvorul dezvoltrii ca lupta contradiciilor interne, ca autodezvoltare, pe cnd metafizica vede izvorul dezvoltrii
ntr-un imbold din exterior, ntr-o for supranatural. Mecanismul dezvoltrii conform dialecticii este trecerea
schimbrilor cantitative n calitative, iar conform metafizicii este numai schimbri cantitative, ori numai calitative.
Deosebim trei tipuri de dezvoltare - progresiv, regresiv i uniplanic. Progresul este dezvoltare de la simplu la
compus, de la inferior la superior . Regresul este dezvoltarea de la superior la inferior, de la compus la mai simplu,
cu limitarea posibilitilor sistemelor. Dezvoltarea uniplanic este trecerea de la o calitate la alta n limitele unui i
acelai grad de complexitate.

21. Categoriile dialecticii: general, particular i singular; esen i fenomen; form i coninut; parte i
ntreg; element i structur. Noiune de sistem. Manifestarea respectivelor categorii n medicin.

Categoriile sunt noiunile cele mai generale i universale, care exprim condiiile generale ale existenei, micrii
i dezvoltrii fenomenelor n natur, societate i gndire. Deosebim categorii particular-tiinifice, general-tiinifice
i filosofice. Categoriile particular-tiinifice apar pe baza limbajului obinuit i sunt noiunile generale care se
folosesc ntr-o tiin. Categoriile general-tiinifice prezint noiuni generale ce se ntlnesc i sunt obiectul mai
multor tiine (informaie, algoritm, structur .a.).
Singular, particular i general - categorii filosofice, care reflect diverse conexiuni obiective ale universului.
Singularul este categoria ce reflect nsuirile i trsturile irepetabile a obiectelor i fenomenelor, aceea ce este
caracteristic numai pentru lucrul dat. Particularul - categorie filosofic ce exprim trsturile specifice a unei
clase de obiecte. Generalul categoria care reflect nsuirile asemntoare, commune.
Generalul n medicin se manifest ca forma nozologic a bolii, ca expresia trsturilor i semnelor interne,
repetabile, stabile, caracteristice unei boli. Diagnosticarea este stabilirea bolii la individul concret (singular) prin
compararea cu formele nozologice cunoscute (general) i evidenierea specificului lor (particularul).
Esen i fenomen - categorii filosofice care reflect diferite laturi necesare ale tuturor obiectelor i proceselor
realitii. Esena e coninutul intern, totalitatea de conexiuni, relaii, legi care determin nsuirile principale ale
obiectului i tendinele dezvoltrii lui. Fenomenul e manifestarea exterioar a esenei, forma ei exterioar de
existen. Esena exprim principalul, baza obiectelor, cea ce se produce n interiorul lor, iar fenomenul este
expresia exterioara a esenei, form n care obiectele se manifest la suprafa. n medicin esena coincide cu
patogeneza, iar fenomenul cu manifestrile bolii, simptomele ei. Coninut i form categorii filosofice care
exprim legturile structurale ale obiectelor i fenomenelor. Coninutul este totalitatea elementelor, laturilor,
trsturilor, relaiilor, tendinelor i contradiciilor obiectelor. Forma este modul de organizare, exprimare i
manifestare a coninutului. Coninutul i forma n biologie se manifest ca funcie i structur. Funcia este modul
specific de manifestare a nsuirilor obiectului n interaciunea lui cu obiectele nconjurtoare. Structura este
totalitatea legturilor stabile a obiectului care asigur integritatea i identitatea lui cu sine nsi. Funcia
determin structura.
Parte i ntreg - categorii filosofice care reflect raportul dintre diferite obiecte i laturile lor. ntreg - obiect, sau
unitate de obiecte, care include n sine legtura prilor componente. Partea exprim nu un obiect absolut singular,
ci aa obiect luat n raport cu alt obiect, referitor la care el se manifest ca parte la ntreg.

22. Necesitate i ntmplare. Posibilitate i realitate. Cauz i efect. Manifestarea acestor categorii n
biomedicin. Monocauzalismul i condiionalismul

Cauz i efect - categorii filosofice care exprim caracterul determinativ a conexiunii universale a fenomenelor i
obiectelor. Cauza este un fenomen care preced i provoac alt fenomen - efectul. Cauzalitatea este aa interaciune
a unui obiect asupra altuia, cnd schimbrile primului obiect (cauza) preced i duc inevitabil la schimbrile altuia
(efect). Una i aceiai cauz n unele i acelai condiii ntotdeauna produce unul i acelai efect.
Condiia este categorie filosofic ce reflect o form a conexiunii universale dintre obiecte i fenomene fr care
ele nu pot exista. Condiia este mediul ambiant n care realitatea exist i se dezvolt. Condiia numai contribuie la
desfurarea legturii cauzale, accelereaz ori frneaz manifestarea cauzei. Deosebim condiii necesare i
suficiente. Condiiile necesare snt fenomene, care au loc fiecare dat, cnd apare aciunea respectiv. Condiiile
suficiente sunt acele fenomene, care neaprat provoac aciunea dat.
Condiionalismul ignoreaz rolul cauzei i absolutizeaz condiiile, nu face deosebirea dintre cauz i condiie, le
confund, socoate c efectul depinde numai de condiie. Trebuie de avut n vedere c condiia este aa fenomen care
singur niciodat nu genereaz efectul, ea numai contribuie la desfurarea cauzalitii, modific apariia efectului.
Monocauzalismul absolutizeaz rolul cauzei i neag specificul condiiilor, socoate c cauza pe deplin determin
efectul, cum i cauza - aa este i efectul. Acest curent a aprut atunci cnd au fost descoperii microbii ca cauze a
proceselor patologice. Cauzalitatea se confunda cu microbul, se socotea c este destul de a gsi microbul ca s-l
socotim cauz a bolii. ntr-adevr microbul poate fi socotit ca cauz a bolii, ns coninutul procesului patologic
depinde nu numai de microb, ci i de condiiile interne i externe a organismului.
Necesitate i ntmplare - categorii filosofice ce reflect legturi determinative din conexiunea
universal.Necesitatea este aa fel de realizare a posibilitii, cnd obiectul are n anumite condiii o singur
posibilitate, care devreme ori mai trziu se transform n realitate.ntmplarea este aa mod de realizare a
posibilitii, cnd obiectul are n anumite condiii mai multe posibiliti, din care se realizeaz una din ele. Boala
este fenomen i necesar i ntmpltor. Molipsirea de o boal infecioas ntotdeauna este ntmplare. Dar dac
microbul a ptruns n organism, atunci el cu necesitate provoac procesul patologic.
Posibilitate i realitate - categorii filosofice ce exprim tendina obiectiv de dezvoltare, legtura dintre nou i
vechi n procesul dezvoltrii. Posibilitatea este totalitatea premizelor necesare i suficiente, care determin n mod
legic apariia unuia sau altui fenomen. Realitatea este rezultatul realizrii posibilitii. n sens larg, realitatea este
totalitatea posibilitilor realizate, este lumea nconjurtoare.. Medicul trebuie s formeze aa condiii ca unele
posibiliti s se realizeze, iar altele s se exclud.

23. Dialectica schimbrilor cantitative i calitative. Calitate i proprietate. Calitate i cantitate. Msur.
Salturile n dezvoltare. Legea schimbrilor reciproce cantitative i calitative n filosofie i tiin, importana
sa pentru biomedicin
Legile dialecticii sunt cele mai generale legi ale dezvoltrii naturii, societii i gndirii umane. Legea este
reflectarea legturilor i relailor dintre obiecte i fenomene care au un caracter intern, stabil, repetabil, esenial. n
dialectic deosebim urmtoarele legi universale: legea trecerii schimbrilor cantitative i calitative, legea unitii i
luptei contrarilor i legea negrii negaiei.
Legea trecerii schimbrilor cantitative n calitative - una dintre legile fundamentale ale dialecticii, conform
creea schimbarea calitii obiectului are loc atunci, cnd acumulrile schimbrilor cantitative ating o anumit
limit. Schimbrile cantitative se acumuleaz treptat i dac depesc limita msurii, duc la schimbarea calitii.
Aceast lege descrie mecanismul cel mai general al dezvoltrii. Ea a fost formulat de Hegel. Legea trecerii
schimbrilor cantitative n calitative poart un caracter obiectiv i universal. Gradul de diferen dintre calitatea
veche i cea nou depinde de schimbrile cantitative n obiectul vizat. Procesul schimbrii radicale a calitii date,
 ruptura vechiului i geneza noului se numete salt. El prezint n sine o trecere de la calitatea veche la cea nou
de la o msur la alta.
Pentru medicin aceast lege are importan n nelegerea proceselor patologice, diferenierea lor i
determinarea tacticii tratamentului. Boala i sntatea, norma i patologia n esen sunt diferite caliti.
Schimbrile cantitative i calitative sunt rezultatul interaciunii obiectelor i fenomenelor.Trecerea de la o calitate la
alta are loc ca diferite schimbri cantitative pe care medicul trebuie s le ia n consideraie (pentru a prentmpina
dezvoltarea consecinelor nedorite). Aciunea medicamentelor deasemenea depinde de doz i combinaia
preparatelor medicamentoase.

24. Legea unitii i luptei contrariilor, manifestarea sa n biologie i medicin.

Legea unitii i luptei contrariilor dezvluie sursa automicrii i dezvoltrii obiectelor i fenomenelor.
Contradicia dialectic exist n toate obiectele i fenomenele. Laturile ei sunt unitatea i identitatea (armonia),
deosebirea i contrariul (disarmonia), contradicia (conflictul, lupta). Contradicia dialectic acutizndu-se duce la
conflict, iar ultimul cu necesitate trebuie s fie rezolvat. n procesul rezolvrii contradiciilor se lichideaz numai
acele momente care s-au nvechit i frneaz dezvoltarea. Boala apare ca rezultat a interaciunii prilor contrare
factorul nociv i forelor de rezisten a organismului. ns pentru medic este important nu numai de a cunoate care-s
prile contrare, dar i caracteristica lor concret (patogenitatea microorganismului, starea forelor de rezisten a
bolnavului .a.).

25. Negarea i sinteza dialectic. Negarea negaiei. Semnificaia filosofico-metodologic a legii negrii negaiei
pentru biomedicin.

Legea negrii negaiei - proces a dezvoltrii, conform cruia vechiul este negat de ctre nou, iar noul la rndul su
este negat de ceva i mai nou. Negarea dialectic este categoria filosofic care exprim momentul de legtur,
succesiune a diferitor etape, stadii n procesul de dezvoltare a realitii. Dezvoltarea este un proces de trecere de la o
calitate la alta, de la vechi la nou, de la interior la superior. Aceast trecere are loc prin depirea vechiului, cnd
calitatea veche nu se distruge complet i definitiv, ci se distruge numai aceia ce s-a nvechit iar tot ce-i pozitiv se
pstreaz, se transmite mai departe. Negarea dialectic este un moment necesar n procesul dezvoltrii i este o form
de rezolvare a contradiciilor (prin depire). Deosebim cteva tipuri de negare: negarea distructiv, depirea i
transformarea. Negarea distructiv duce la discompunerea obiectului, stabilizare practic lipsete. Depirea este aa
negare unde are loc sinteza contrariilor. Transformarea este modificarea depirii, este trecerea de la o calitate la alta.
Negarea dialectic este o autonegare, fiecare obiect i fenomen a realitii conine n sine propria sa negare. Legea
negrii negaiei a fost formulat de ctre Hegel, care evidenia n ea trei etape. Dezvoltarea se ncepe de la prima
etap - teza, ce n procesul de negare se transform n partea sa contrar - antiteza, iar negarea antitezei (ori negarea
negaiei) duce la sintez. Sinteza este unitatea dialectic a contrariilor (tezei i antitezei) i nu-i altceva dect
rentoarcerea la etapa iniial la un nivel mai nalt. Esena legii negrii negaiei const n rezolvarea contradiciilor
prin negarea dialectic. n procesul dezvoltrii permanent apare ceva nou, care n-a existat n trecut i este negarea
dialectic a vechiului. n secolul trecut a fost formulat de ctre E.Haechel i F.Muller legea biogenetic, conform
creia orice organism viu poart n sine nu numai trsturile individuale personale, dar i trsturile strmoilor si,
c ontogeneza repet filogeneza.

26. Coninutul i esena informaticii n raport cu cibernetica. Informatica medical: aspecte filosofice i
sociometodologice

Cibernetica apare n prima jumtate a secolului nostru i este produsul nemijlocit al progresului tehnico-tiinific.
ntemeietorul ei se consider N.Wiener, care definea aceast disciplin drept o tiin despre dirijare i conexiuni n
organismele vii i maini. Savanii sovietici B.Biriucov, N.Moiseev, A. Colmogorov dezvolt mai departe aceast
tiin, subliniind diferite aspecte cibernetica este tiina general despre dirijarea n diverse domenii ale activittii
omeneti, ale lumii vii i ale tehnicii. Cibernetica a aprut ca un produs i un mod de soluionare a anumitor
contradicii n dezvoltarea societii. Din mulimea de premise putem evidenia premisele tiinifice (necesitatea n
integrarea cunotinelor), tehnice (necesitatea n mecanizarea proceselor informaionale), de producere (modificrile
n modul de producere tehnologic) i logico-matematice (formarea noilor discipline matematice teoria jocurilor i
operaiilor, teoria informaiei, programarea linear .a.). Cibernetica se bazeaz pe interaciunea a trei grupe de tiine
sociale, naturaliste i tehnice. Ca orice tiinn cibernetica are principiile sale. Unul din cele mai de vaz principii
este principiul conexiunii informaionale. Alt principiu de existen i funcionare a sistemelor de autodirijare este
principiul de reflectare activ strns legat de principiul legturii inverse. Principiile menionate mai sus sunt
indisolubile de principiul certitudinii. Printre celelalte principii ale ciberneticii e logic s fie evideniat principiul
ierarhic (subordonrii), diversitii necesare, completrii exterioare i adaptrii. n acelai timp accentum c nici
unul din principiile enumerate nu poate fi realizat izolat de altele. Ele formeaz un sistem unic, deschis pentru alte
legiti necunoscute nc nou.

27. Problema trombozei informaionale. Informatizarea ca proces i legitate. Activitatea medical; etapele
i direciile informatizrii medicinei
Intelectualizarea este creterea ponderii muncii intelectuale n toate sferele produciei sociale, n activitatea
spiritual a personalitii, majorarea capacitilor creatoare i legturilor informaionale n societate.
Intelectualizarea nu-i altceva dect unirea capacitilor intelectuale a individului cu posibilitile tehnicii
informational-electronice.
nc F.Engels afirma, c dezvoltarea tiinei se intensific proporional patratului distanei (n timp) de la punctul
ei iniial. n timpul nostru are loc creterea exponenial a informaiei Fluxul informaiei tehnico-tiinifice se
mrete permanent. Dac 15 20 ani n urm volumul informaiei tiinifice se dubla la fiecare 5 7 ani, n
ultimul timp dublarea are loc anual.
Explozia informaional, acompaniat de lipsa informaional se numete criz informaional, iar mai
exact tromboz informaional. Tromboz informaional se manifest cel puin n trei momente de baz.
n primul rnd, n contradicia dintre posibilitile limitate ale omului de a prelucra i percepe informaia. n al
doilea rnd, n producerea unei cantiti considerabile a informaiei suplimentare, care ngreuneaz i mpiedic
calea spre utilizarea socioinformaiei folositoare. n al treilea rnd, n nclcarea integritii sistemelor
comunicaiilor sociale, care se exprim n hipertrofierea intereselor departamentale n detrimentul celor tiinifice
generale.
Obiectul medicinei (omul, sntatea i boala) este foarte complicat. n activitatea vital normal i patologic a
omului se manifest i subordoneaz toate formele de micare a materiei, unitatea aspectului biologic i social, de
aceea rezolvarea problemelor medico-biologice, sanitaro-igienice i clinice este imposibil fr o metodologie
filosofic.
Activitatea medical are un caracter contradictoriu, complex, n care se intercaleaz factorul obiectiv i
subiectiv, contient i spontan, necesar i ntmpltor. Bolnavul este i obiect i subiect al medicinei. n activitatea
medical predomin factorul subiectiv. n procesul activitii sale medicul percepe n mod subiectiv starea
obiectiv a bolnavului, iar n senzaiile subiective ale pacientului se reflect schimbrile obiective ale
organismului, care n unele momente nu pot fi descoperite cu ajutorul aparatelor, dar care trebuie s fie evideniate
de ctre medic. i n acelai timp, metodele de examinare a organismului uman sunt ntr-o msur oarecare
subiective, deoarece rezultatul acestor metode depind de experiena i calificarea medicului, de atitudinea lui fa
de profesia sa.
Specificul activitii medicale const n aceea c medicul are de a face cu informaia despre pacient care
este codificat n diferite simptome i sindrome i trebuie descifrat i interpretat.Aceast activitate este
orientat mai nti de toate spre culegerea i prelucrarea informaiei, ea se deosebete printr-o tehnologie
D original. Culegerea informaiei se complic n permanen, n ea se includ diverse mijloace tehnice, fizice,
E chimice, biologice i alte metode de diagnosticare.
X,
28. Informatica social. Revoluia informaional. Societatea informaional. Fenomenele rudimentare i
subtil-vibratile n societate
 Informatica social este disciplina care studiaz legitile i tendinele de interaciune a societii i informaticii,
adic a proceselor de informatizare a societii i socializare a informaticii. n faa informaticii sociale stau trei
sarcini strns legate ntre ele:
cercetarea consecinelor sociale ale informatizrii, studierea condiiilor i premizelor sociale ale
informatizrii, evidenierea i cerecetarea proceselor i tendinelor sistemelor socioinformaionale om-
computer.
Memoria social poate fi caracterizat drept o informaie acumulat pe parcursul dezvoltrii social-istorice,
stabilit n rezultatul activitii practice i de cunoatere, transmis din generaie n generaie cu ajutorul
mijloacelor social-culturale.
Intelectul social este o form stabil a activitii gnditoare n comun a oamenilor. Intelectul social nu reprezint
suma intelectelor individuale, ci sistemul relaiilor de comunicare dintre oameni.
Societatea informaional este un stadiu netradiional al progresului social aprut n mod obiectiv n mersul
progresului istoric. Baza dinamicii sociale a societii informaionale o alctuiesc posibilitile informaionale:
cunotinele, tiina, factorii organizatorici a capacitilor oamenilor, iniiativa lor de creaie, tradiiile. Societatea
informaional este societatea n care:
informaia i resursele informaionale prezint cel mai mare capital, -se garanteaz accesul liber la informaie a
fiecruia,- se garanteaz securitatea informaional,- baza dezvoltrii economice i sociale sunt tehnologiile
informaionale (scientofage),- se asigur securitatea ecologic, - se rezolv problema trombozei informaionale.
Pe baza societii informaionale apare societatea ecologic. Pentru societatea ecologic, ca i pentru
societatea informaional este caracteristic utilizarea larg a computerilor, inclusiv i personale, n toate sferele
sociale, mijloacelor contemporane de telecomunicaii, crearea produselor i serviciilor informaionale, bncilor de
informaii i accesul liber la ele.
Evoluia civilizaiei a determinat apariia, apoi i dezvoltarea ulterioar a unui nou fenomen - a
fenomenului lumii subtil-vibratile sociale. n studierea lor e logic a evidenia trei tipuri de structuri i
corespunztor doua tipuri de mecanisme: iniiale (structurile strvechi de la care pornete evoluia sistemelor),
obinute (aprute pe parcursul evoluiei sistemelor). Aceste dou genuri de structuri i mecanisme se pot numi de
baz. Deasupra acestor fenomene se plaseaz structurile i mecanismele subtil-vibratile, adic structurile cele
mai superioare care sunt foarte sensibile fa de progres i pe care revoluia informaional-tehnologic
contemporan le-a lansat pe primul plan, le ofer rolul cheie n evoluia ulterioar a sistemelor sociale.
Lumea subtil-vibratil social include n sine mecanismele i structurile politice, economice, juridice,
intelectuale, psihologice, de moralitate, spirituale care asigur protecia social i inviolabilitatea persoanei,
condiiile pentru autodeterminarea ei i aciunea efectiv asupra progresului social. Resursa de baz a omenirii o
constituie acum informaia, iar mijlocul decisiv n procesul de coexisten i dezvoltare i aparine intelectului
social.
Structurile i mecanismele sibtile sunt legate de obiectele nemateriale (intelectuale, spirituale, morale) i prin
aceasta se manifest fineea lor principal. Fenomenele nominalizate n organismul social constituie structurile
vibratile. Instituiile opiniei publice (presa, radioul, televiziunea), religiile, curentele politice i diverse asociaii,
astfel de pturi specifice ale populaiei cum ar fi studenimea, savanii, scriitorii, pictorii, compozitorii primii se
includ n micare, ncep tot mai puternic a vibra n prezena fenomenelor antisociale.

29. Sistemele informaionale n activitatea medical i cile computerizrii sferii biomedicale. Problemele i
perspectivele informatizrii medicinii i ocrotirii sntii n Republica Moldova

Dezvoltarea medicinei duce inevitabil la specializarea ngust, medicii ocupndu-se numai de anumite funcii,
organe ori procese patologice. Asta-i clar deoarece fluxul informaional permanent crete, iar specialistul nu-i n stare
s cuprind toat aceast informaie. Soluionarea acestor probleme este posibil prin informatizarea sferei medicale,
ntroducerea i folosirea tot mai larg a sistemelor informaionale. Clasificarea acestor sisteme poate fi:
1. n dependen de metoda de prelucrare a informaiei
Sisteme informaionale de cutare bazate pe tehnica de calcul de perforare.
Sisteme informaionale de cutare de gen manual.
Sistemele automatizate de prelucrare a informaiei medicale.
 Sistemele expert.
2. n dependen de destinaie
Sisteme informaionale de cutare.
Sisteme informaionale de prelucrare.
Sisteme de dirijare.
Sisteme automatizate de conducere ( SAC ).
3. Dup sarcina lor
Sisteme de cercetare.
Sisteme de diagnosticare.
Sisteme de pronosticare.
Sisteme de supraveghere i comand.
Sisteme de tratament.
Implementarea pe larg n practica curativ a sistemelor informaionale constituie una din cele mai avantajoase
orientri n domeniul utilizrii MEC n medicin. Medicul de cele mai multe ori greete la stabilirea diagnosticului
ori tratament din cauza c a uitat un oarecare simptom. Computerul posed o calitate minunat nu numai n
capacitatea de a culege i acumula experiena medicilor, dar i de a o transmite lucrtorilor practici ai sferei medicale.
Informaia n ntregime despre bolnavi, munca medicilor, personalul administrativ-economic, farmacie se ntroduce
n computer. Aceaste i multe alte msuri ofer posibilitatea de a-i elibera pe medici de o munc necreatoare
secundar.
Noi tehnologii informaionale sunt implementate i n Centrul Republican de Diagnosticare medical i alte instituii
medicale. n computer a fost ntrodus informaia despre mecanismul aciunii, indicaiilor i contraindicaiilor
preparatelor curative, existena lor n depozite i farmacii. Aceasta permite medicului a gsi o cale cu mult mai
concret de tratare a bolnavilor.O bun parte din medici nu au o prgtire special pentru acest lucru sau nici nu doresc
s-o aib.
Pregtirea cadrelor medicale pentru munca n medicina informatizat nu corespunde cerinelor timpului. Programele
sunt puin adaptate la practica medical, sistemul de ocrotire a sntii n ntregime. Pe lng toate acestea
nvmntul se desfoar, de regul, n afara instituiilor medicale.
Alt problem este legat de acea situaie, n care aplicarea MEC n ocrotirea sntii nu este legitimat. Chiar i
acolo unde funcioneaz n mod normal computerele, nu s-a contramandat foile de observaii i fiele de ambulator,
medicii ca i 200 ani n urm mai mult de jumtate din ziua de lucru scriu i completeaz diferite hrtii.
Programitii sunt angajai n orice funcii numai nu ca programiti.
Pentru medicin o problem din cele mai serioase este unificarea noiunilor medicale. n sfera medical exist foarte
multe categorii, care cu greu se supun sistematizrii i formalizrii. Nu toate simptomele i termenii medicali pot fi
exprimai cantitativ. Un ir de afeciuni se caracterizeaz printr-o mare diversitate a simptomelor, iar fiecare medic
fixeaz doar acele simptome, crora el le d preferin sau pe care el le consider mai necesare.

30. Cunoaterea ca obiect al analizei filosofice. Scepticismul i agnosticismul. Cunoaterea ca reflectare.

Obiectul i subiectul cunoaterii
Cunoasterea este proces de reflectare a realitatii obiective in constiinta oamenilor, proces de activitate creatoare
de capatare, reproducere si functionare a cunostintelor. Cunoasterea este latura ideala a activitatii umane.
Activitatea de cunoastere este studiata de mai multe stiinte: psihologie, fiziologie, cibernetica, semiotica,
lingvistica, logica formala s.a. In psihologie pe primul plan sta studierea formelor si proceselor de cunoastere:
senzatii, perceptii, imaginare, gandire, memorie si acele stari psihice ce au o atitudine nemijlocita la cunoastere.
Rezultatul cunoasterii sint cunostintele in care se fixeaza experienta umana, se constituie planul ideal al activitatii.
Cunoasterea este un proces de activitate spirituala a oamenilor.
Teoria cunoasterii cerceteaza trei feluri de relatii: 1) dintre subiect si obiect (problema aparitiei cunostintelor); 2)
dintre subiect si cunostinte (problema asimilarii, transmiterii cunostintelor); 3) dintre cunostinte si obiect
(problema adevarului); Filosofia indeplineste si functia metodologica formulind calea si principiile gnoseologice a
cunoasterii. Scepticism - conceptie si orientare filosofica ce exprima indoiala in ceea ce priveste posibilitatea
atingerii adevarului. Scepticii pun la indoiala posibilitatea unei cunoasteri sigure si nu admit adevarul de valoare
 generala. Esenta scepticismului consta in subiectivism si relativism, care practic neaga deosebirea si contradictia
dintre adevar si eroare si prin aceasta exclud posibilitatea judecatilor adevarate. Agnosticism - ceea ce nu este
accesibil cunoasterii) - doctrina si curent filosofic care neaga complet sau partial posibilitatea cunoasterii lumii.
Conceptia ca cunoasterea este reflectarea lumii obiective se intilneste inca la filosofii din Grecia antica.
Reflectarea constituie baza fundamentala a teoriei dialectico-materialiste a cunoasterii. Toate varietatile si
nivelurile constiintei si a cunoasterii stiintifice prezinta in sine forme si niveluri ale reflectarii. Filosofia dialectico-
materialista percepe reflectarea in mod dialectic ca un proces complex si contradictoriu, proces de interactiune
dintre activitatea intelectuala si cea practica.
Cunoasterea este un fenomen socio-uman, un domeniu vast al raporturilor dintre om si realitate. De aceea pentru
gnoseologie important este formularea notiunilor subiect si obiect. Acestea sunt categorii filosofice ce reflecta
procesul cunoasterii. Subiectul este omul activ care cunoaste si transforma realitatea obiectiva in procesul
activitatii sale practice. Ca fiinta constienta omul este nu numai subiect gnoseologic, ci si subiect praxiologic si
axiologic. Subiectul ca purtator al activitatii se manifesta nu ca un individ izolat, ci ca persoana, fiinta sociala,
produs al anumitor relatii, conditii social-istorice. Sub notiunea de subiect a activitatii de cunoastere se intelege
mai intii de toate omenirea in dezvoltarea ei istorica, cu toate ca cunoasterea se realizeaza prin activitatea unor
indivizi, grupuri de oameni, comunitati istorice, clase, generatii si a. Obiectul este existenta in afara si independent
de constiinta noastra, este lumea exterioara. Obiectul nemijlocit al cunoasterii este acea parte a realitatii, care este
evidentiata din ea si spre care este orientata activitatea subiectului. Interactiunea dintre subiect si obiect in procesul
cunoasterii trebuie privita dialectic. Obiectul exista independent de subiect. In procesul cunoasterii subiectul si
obiectul se gasesc in permanenta interactiune si schimbare. Insa subiectul se manifesta ca agent activ nu numai ca
realizator a cunoasterii, ci si prin aceea ca el reproduce ideal, in mod creator realitatea, obiectul cunoasteriii prin
diferite operatii, formule, legi si categorii.

31. Dialectica procesului cunoaterii. Unitatea cunoaterii senzoriale i raionale. Diagnoza drept fenomen al
cunoaterii.
n istoria filosofiei s-au format dou paradigme: empirism i raionalism, care se deosebesc n privina izvorului
cunotinelor i aprecierea efectivitii formelor de cunoatere respective.Empirism (gr.empeiria - experien) -
doctrin n filosofie cu referire la domeniul cunoaterii ce afirm c experiena senzorial este unica sau principala
surs a cunoaterii. Toate cunotinele se bazeaz pe experien sau se dobndesc prin intermediul experienei.
Coninutul cunotinelor se reduce direct la experien ori este o descriere a acestei experiene. Empirismul a fost
reprezentat de F.Bacon, Th.Hobbes, I.Locke, materialismul francez din sec.18, G.Berkeley, D.Hume . a. Empirismul
este aproape de sensualism i opus raionalismului. Empirismul subevalua rolul abstraciilor tiinifice, negnd
independena relativ a gndirii.
Raionalism) - curent filosofic cu referin la problema cunoaterii care recunoate contiina drept baz a cunoaterii
i comportrii umane, adevrul, deci, se afl numai prin raiune. Este contrar empirismului i sensualismului.Ei
consider, c n raiunea noastr sunt aa cunotine care nu pot fi deduse din experien.Numai raiunea poate da
cunotine veridice. Reflectarea constituie baza fundamental a teoriei dialectico-materialiste a cunoaterii, care
exprim relaia obiectului ca primar, iar imaginea (chipul) lui ca secundar. Toate varietile i nivelurile contiinei
i a cunoaterii tiinifice prezint n sine forme i niveluri ale reflectrii. Filosofia dialectico-materialist percepe
reflectarea n mod dialectic ca un proces complex i contradictoriu, proces de interaciune dintre cunoaterea
senzorial i raional, dintre activitatea intelectual i cea practic, ca proces n care omul nu se adapteaz n mod
pasiv la lumea exterioar, ci acioneaz asupra ei transformnd-o i ajustnd-o scopurilor sale.
n procesul cunoaterii are loc interaciunea dialectic a dou trepte - treapta sensorial (cu formele sale - senzaia,
percepia i reprezentarea) i raional (noiunea, judecata i raionamentul). Treapta senzorial este o cunoatere
nemij-locit, concret-imaginativ, superficial, ne d informaia primar despre fenomen. Ea este momentul iniial al
cunoaterei i se efectuiaz n procesul interaciunii nemijlocite a subiectului cu realitatea obiectiv. Gndirea este
imposibil fr interaciunea cu organele de sim.
Senzaia este reflectarea unor laturi i nsuiri a obiectelor lumii materiale, este efectul aciunii obiectelor asupra
organelor de sim.Senzaia este imaginea subiectiv a lumii obiective, rezultatul interaciunii subiectului i obiectului
i deci conine ceva de la subiect (forma reproducerii lumii obiective) i ceva de la obiect (coninutul senzaiei).
Percepia este o reflectare senzorial (o form a ei), care const n reproducerea obiectului n ntregime, este o
imagine integral a obiectului. Dac senzaia este reflectarea unei laturi, nsuiri a obiectului, percepia este
reflectarea obiectului n ntregime. n activitatea sa omul are de a face mai des cu percepii, dect cu senzaii, noi
reflectm obiectele ca integrale i numai cnd fixm atenia evidenien unele sau altele nsuiri i trsturi.
Reprezentarea este a treia form a reflectrii senzoriale i const n reproducerea imaginilor care au avut loc n
trecut, reproducerea obiectelor i fenomenelor care au acionat asupra noastr cndva, iar n momentul dat nu
acioneaz asupra organelor de sim. Reprezentarea are un caracter concret-imaginativ.
Treapta raional este o form calitativ specific de reflectare a realitii i mai puternic dect treapta senzorial,
este o cunoatere mijlocit (pe baza unor cunotine putem cpta cunotine noi), ne d cunotine generalizate i
abstracte, n form de noiuni i legiti, ne red esena obiectelor i fenomenenlor. Ea are un caracter conceptual,
neimaginativ. Cunoaterea raional este legat cu gndirea abstract i limbajul (sisteme de semne i construcii
logice care permit existena gndirii abstracte). Cunoaterea raional este aa activitate cognitiv care poate funciona
i atunci, cnd obiectul cunoaterei nu este nemijlocit ntrodus n relaiile subiect-obiect. Formele cunoaterei
raionale sunt noiunea, judecata i raionamentul.
Noiunea este expresia lucrurilor n gndire, reflectarea lor n mod generalizat i abstract, cnd ne abatem de la
trsturile lor neeseniale i secundare. Judecata este un gnd exprimat n form de propoziie, n care se afirm ori
se neag ceva despre obiecte Raionamentul este o form a gndirii n procesul creia din una sau cteva judeci
numite premize se deduce o judecat nou, care rezult n mod logic din premize
Cunoaterea senzorial i raional este important n activitatea medicului att la nivelul examinrii pacientului (este
foarte necesar de a vedea i recunoate simptomele), ct i n procesul formulrii diagnozei. Ultima prezint un ir de
judeci i raionamente i medicul trebuie s respecte anumite reguli pentru a evita greelile posibile.

32. Problema adevrului i al practicii n filosofie i medicin. Cunoaterea medical n condiiile

informatizrii sociumului
ns cea mai important problem a teoriei cunoaterei este problema adevrului. Toate problemele gnoseologiei se
refer la aceea ce este adevrul, cum poate fi el atins, cum exist el i ce caracter are. Adevrul se refer la
problemele conceptuale i se gsete ntr-un rnd cu aa noiuni, ca sensul vieii, echitate, dreptate, bine. n
dependen de aceea cum se nelege adevrul i posibilitatea atingerii lui va fi poziia civic a omului i activitatea
lui.
Adevr este categoria filosofic care vizeaz corespunderea adecvat a imaginei cu obiectul, a cunotinelor cu
realitatea obiectiv. Adevr sunt cunotine care reproduc obiectul aa cum exist el n afar i independent de
contiin. Fiind rezultatul activitii subiective a omului, adevrul reproduce obiectiv existena lumii reale. n acest
sens adevrul este obiectiv. Adevrul obiectiv - categorie filosofic, care vizeaz cunotinele coninutul crora e
determinat de obiectul cunoaterii i este independent de subiect. Adevrul se refer la concluziile noastre despre
lume i nu la nsui lume. Lumea ca atare nu-i nici adevrat, nici fals. Cunotinele sunt subiective dup form i
obiective dup coninut. Adevrul se refer numai la coninutul cunotinelor. Principiul fundamental n aprecierea
vericiditii cunotinelor este principiul gnoseologic al corespondenei imaginii cu obiectul. Adevrul nu depinde
om, omenire, epoc, de numrul de voturi. De exemplu, din faptul, c ideea indivizibilitii atomului pn la finele
secolului XIX era susunit de majoritatea oamenilor nu reies, c ea era adevrat.
Adevrul este un fenomen istoric determinat i este posibil numai ca proces. Teoriile sau ideile nu sunt adevruri
imuabile, trebuie s fii totdeauna gata de a renuna la ele, a le modifica sau a le schimba cnd ele nu mai corespund
realitii. Teoria trebuie modificat pentru a o adapta la netur i nu natura pentru a o adapta teoriei 1. Cunotinele
oamenilor nu-s ceva ncremenit, static, ele sunt flexibile i schimbtoare ca i realitatea nsi.
Adevr absolut - categorie filosofic ce vizeaz coincidena complet, definitiv a imaginii cu obiectul
reflectat. Ca exemple de adevruri absolute servesc constatarea evenimentelor, faptelor (Chiinul este capitala
Moldovei, Eminescu s-a nscut la 15 ianuarie 1850 i a.) i tezele fundamentale ale tiinei (substana este alctuit
din atomi, contiina e funcia creerului, materia este realitatea obiectiv i a.). Adevrurile absolute se refer la
unele laturi, aspecte, nsuiri, manifestri particulare ale lumii. Paradigma dialectic afirm, c cunoaterea este un
proces infinit, de aceea omenirea niciodat nu va cunoate lumea definitiv i n ultim instan

1
 Adevr relativ - categorie filosofic care reflect coincidena incomplet a imaginii cu obiectul. Adevrul relativ
sunt cunotine care corect reflect realitatea, dar nu cuprinde toate laturile, aspectele obiectului reflectat, ceva
rmne neconoscut. n procesul cunoaterii are loc trecerea treptat de la adevrul relativ la cel absolut. Adevrul
absolut poate fi neles ca o sum a adevrurilor relative.
n activitatea medical principala form de cunoatere este diagnosticarea. Stabilirea diagnozei este un proces de
cunoatere complicat, esena crui este reflectarea legitilor obiectiv-existente n contiina medicului.
Veridicitatea diagnozei depinde de coincidena concluziilor medicului cu procesul patologic nsi, dac ele nu
coincid aceasta-i greal medical. s recunoatem, c n concluziile medicului exist i adevr absolut
(constatarea anumitor fapte, datele de la autopsie i din laborator) i adevr relativ (forma bolii, srecificul
procesului patologic .a.).

33. Logica formal ca tiin, obiectul su de studiu, etapele istorice ale dezvoltrii i semnificaia sa n
teoria i practica medical. Structura logicii formale.
Logica ca stiinta filosofica se dezvolta odata cu filozofia si depindea de specificul epocii respective.Initial logica
se dezvolta in legatura cu maiestria oratorica. Pentru prima data cuvintul logic a fost folosit de Democrit ca
sinonim a adevarului si reguli a cunoasterii. La Aristotel ideile logice se dezvolta in legatura cu maiestria oratorica
(retorica), mai departe logica se transforma in instrument pentru a gasi adevarul, instrument al cunoasterii
(organon). Pentru Aristotel logica nu era o stiinta speciala, ci numai instrument al fiecarei stiinte. In epoca
medievala logica este predominata de scolastica, are loc interpretarea idealista a legilor si regulilor logicii. Din
instrument al adevarului ea se transforma in instrument al respingerii conceptiilor eretice ori demonstrarii
dogmelor religioase Pe la jumatatea secolului XIX G.Boole si A.de Morgan au incercat de a aplica in logica
formala calculul matematic, care a revolutionizat aceasta stiinta. Limbajul formulelor si calculul devine eficient si
in logica. Alaturi de teoremele propriu zise logice se folosesc teoreme si reguli referitoare la sistemul logic
(metapropozitii). Evidentiind diferite tipuri de logica trebuie de avut in vedere, ca in realitate exista o singura
logica care are trei aspecte: logica formala, logica simbolica cu multiplele ei variante si logica dialectica.Logica
formala are drept obiect de studiu formele si legitatile generale ale gindirii corecte cind noi ne abatem de la
continutul lor concret, atunci logica dialectica are obiectul sau formele si legitatile dezvoltarii cunostintelor cind
noi nu puten sa ne abatem de continutul lor. Logica formala foloseste acele notiuni care pot fi formalizate.
Principile de baza a logicii formale sunt: principiul identitatii, noncontradictiei, tertului exclus si ratiunii
suficiente. Aceste principii exprima cele mai generale cerinte care trebuie sa satisfaca gindirea noastra si operatiile
logice.Importanta stiintei logicii consta in urmatoarele momente:
Ea ne ajuta sa ne exercitam in mod constient gindirea inconstient logica si prin aceasta s-o facem mult mai
exacta, s-o stapinim si s-o folosim mai bine.
Cuvintele si expresiile limbii naturale treptat si pe neobservat isi schimba semnificatia. In limba naturala unul
si acelasi cuvint poate sa aiba diferite semnificatii si invers diferite cuvinte au una si aceiasi semnificatie.
Stiinta logicii ne ajuta sa rezolvam o serie de probleme pe care nu le putem rezolva cu ajutorul gindirii
spontane. Logica ne ajuta la dezvoltarea capacitatii noastre de abstractizare. Ea ne ofera posibilitatea de a rezolva
unele probleme din domeniul anumitor stiinte particulare. Logica are importanta in activitatea stiintifica cind
trebuie de generalizat, clasificat datele empirice, cind trebuie de determinat sensul strict al lor. Logica este de
neinlocuit in discutiile stiintifice, deoarece gindirea oricarui specialist trebuie sa fie determinata, precisa si clara,
lipsita de contradictii, demonstrativa, rational suficienta.
Logica ne ajuta sa evitam greselile. Calea spre adevar trece intotdeauna prin logica.
Logica ne serveste si la informatizarea si computerizarea medicinei. Ea contribuie la inbunatatirea calitatii
diagnosticarii si activitatii curativo-profilactice a medicului.

34. Noiunea drept form fundamental a gndirii. Coninutul i volumul noiunii, definiia i clasificarea
noiunilor. Noiunile medicinei
Notiunea este expresia lucrurilor in gindire, reflectarea lor in mod generalizat si abstract, cind ne abatem de la
trasaturile lor neesentiale si secundare. Notiunea leaga cuvintele cu anumite obiecte, ceea ce face posibila
 stabilirea unei semnificatii precise a cuvintelor si opereaza cu ele in procesul gindirii. Fiecare stiinta are notiunile
sale in care se concentreaza cunostintele acumulate.Notiunea este una din principalele forme de cunoastere
stiintifica a realitatii. Notiunea este o forma a gindirii care reflecta insusirile comune si esentiale ale obiectelor.
Notiunea reflecta nu numai obiecte, ci si insusiti, stari, actiuni si rezultatul actiunilor. Notiunile se impart in
diferite clase: notiuni gen si specie, singulare si generale, concrete si abstracte, compatibile si incompatibile,
subordonatoare si subordonate, contrare si contradictorii.Invelisul lingvistic al notiunii este cuvintul. Notiunile
cele mai generale formeaza categoriile stiintifice. Srpe exemplu, element chimic, masa, forta, boala, sanatate,
norma si patologie. Notiunea are continut si volum. Continutul este totalitatea de insusiri esentiale ale unei clase
de obiecte ce caracterizeaza aceasta clasa. Volumul este totalitatea de obiecte ce intra in aceasta notiune si caror le
este propriu insusirile reflectate in continut. Spre exemplu, in notiunea de boala avem ca continut asa insutiri ca
tulburarea activitatii vitale a organismului, scaderea adaptabilitatii organismului, capacitatii de munca si a
activitatii vitale. Volumul acestei notiuni este omul.In logica exista legea raportului invers intre continut si volum
- daca se mareste continutul notiunii, atunci se mucsoreaza volumul ei si invers. Daca in notiunea de boala noi am
micsora continutul ei boala ca tulburare a activitatii vitale normale a organismului si am exclude din ea asa
insusiri ca scaderea adaptabilitatii, capacitatii de munca si bunastarii atunci volumul ei se mareste, aceasta
notiune se refera nu numai la om, dar si la animale si plante. Alt exemplu, notiunea de materie are un volum foarte
mare, cuprinde toate obiectele si fenomenele realitatii obiective, deaceea continutul ei este extrem de ingust,
cuprinde numai o insusire de a fi realitate obiectiva. Un mod specific de divizare a notiunilor este clasificarea -
orinduirea obiectelor pe clase, grupe, categorii pe baza asemanarii ori deosebirii lor fata de obiectele din alta
clasa.Atit diviziunea notiunilor cit si clasificarea lor au o mare importanta pentru activitatea teoretica si practica.
Ele ne usureaza procesul studierii obiectelor si fenomenelor lumii obiective, ne dau posibilitatea de a stabili
anumite legitati, care determina dezvoltarea acestor obiecte si fenomene. Clasificarea elementelor chimice in
sistemul periodic a lui D.I.Mendeleev a dat posibilitatea de a prezice existenta unor elemente, care mai tirziu au si
fost descoperite.
Pentru a defini corect noiunea trebuie s respectm anumite reguli logice:
Definiia nu trebuie s formeze un cerc, adic noiunea definit nu trebuie definit prin aa noiune care
este clar numai dup definiia primei. De pild, idealistul este reprezentantul concepiilor idealiste.
Definiia nu trebuie s fie negativ. Definiia este o operaie logic care afirm, indic notele eseniale ale
obiectului. Definiia negativ nu arat aa note, ea exprim acele trsturi care lipsesc la obiectul dat
Definiia nu trebuie s fie contradictorie.
Definiia trebuie s fie clar, precis, s nu cuprind expresii echivoce sau figurate.

35. Judecata ca form de definire a gndirii, structura i varietile sale. Raionamentul i silogismul. Rolul
judecii i raionamentului n procesul stabilirii diagnozei.
Judecata este un gind exprimat in forma de propozitie, in care se afirma ori se neaga ceva despre obiecte. Ea
poate fi simpla si compusa. Functia gnoseologica a judecatii consta in determinarea raportului dintre subiectul
cunoscator si obiect. Prin intermediul judecatii se formeaza o relatie de apreciere a realitatii, o apreciere prin
compararea notiunilor. Prin judecata se unesc cunostintele cu aprecierea lor, apar noi cunostinte pe baza altor
cunostinte. Judecata este o gindire, care afirma ori neaga ceva despre obiecte si insusirile lor, ea exprima
raporturile dintre obiecte si insusirile lor. Orice judecata se exprima printr-o propozitie, insa nu fiecare propozitie
este judecata. Judecata este o unitate semantica minimala. Judecata se refera la domeniul gindirii, iar propozitia
la sfera limbajului si vorbirii. Judecata se deosebeste de propozitie prin aceea, ca ea este o unitate a gindirii,
reflecta ideal sensul realitatii. Judecata poate fi exprimata in diferite forme gramaticale, cu diferite propozitii, iar
sensul ramine unul si acelasi. Judecata este compusa intotdeauna din trei componente: subiect, predicat si cuvintul
de legatura. Propozitia nu este limitata in componentele sale, sau sunt propozitii dintr-un cuvint. In propozitiile
interogative, de indeminare si imperative nimic nu se afirma ori neaga, deaceea nu au valoare de adevar, nu-s
judecati. Intrucat judecata afirma ori neaga ceva despre realitate, ea (judecata ) are proprietate de a fi adevarata ori
falsa. Daca noi in gindire legam aceea ce este legat in lumea materiala, atunci judecata noastra este adevarata. Dar
daca noi in gindire unim ceea ce nu este unit in realitate ori despartim ceea ce este legat, judecata noastra este
falsa, neadevarata, fiindca nu corespunde realitatii. Fiecare judecata are trei componente: subiect, predicat si
 cuvint de legatura. Acea patre a judecatii care exprima obiectul gindirii se numeste subiect ( S ), iar acea parte a
judecatii in care se afirma (ori se neaga) despre obiectul gindirii, se numeste predicat ( P ). Subiectul si predicatul
sunt legate prin anumite cuvinte de legatura (conective propozitionale, uneori se foloseste termenul de operatori)
care sunt: si, sau, daca - atunci s.a. Deosebim urmatoarele tipuri de judecati: simple si compuse. Din punct de
vedere a cantitatii judecata poate fi singulara, particulara sau universala. Judecata singulata este acea judecata
in care se afirma (sau se neaga) legatura notei cu un singur obiect. Judecata particulara afirma (ori neaga legatura
notei cu o parte a unei clase oarecare de obiecte: Unii S sunt (nu sunt) P. Judecata universala afirma ori neaga ceva
cu privire la fiecare obiect dintr-o clasa oarecare de obiecte: Toti S sunt P. Nici un S nu este P.
Rationamentul este o forma a gindirii in procesul careia din una sau citeva judecati numite premize se deduce o
judecata noua, care rezulta in mod logic din premize. Rationamentul este forma gindirii in care se realizeaza
cunoasterea lumii obiective la nivelul treptei abstracte. In logica in loc de termenul propozitie se foloseste mai
des termenul judecata.Rationamentul este operatia logica cu ajutorul careia din doua sau mai multe judecati
(numite premise), obtinem o judecata noua. Rationamentul ca si alte forme de gindire este o reflectare a realitatii
materiale in constiinta noastra. Rationamentele pot fi deductive (cind gindim de la general la particular) si
inductive (cind gindim de la particular la general). Pot exista rationamente de la particular la particular
(traductive). Rationamentele deductive iau forma silogismului. Silogismul sau rationamentul deductiv este acel
rationament, care din doua judecati date (dintre care una trebuie sa fie neaparat universala), formuleaza o a treia
judecata. Silogismul se foloseste mai ales atunci cand trebuie sa subsumam un fapt individual sau particular unei
teze generale, unei legi pentru a trage cu privire la acest fapt o consecinta necesara. Daca silogismul este format
din judecati categorice, atunci el se numeste silogism categoric. In componenta silogismului intra doua premise si
o concluzie. Premisele si concluzia contin termeni. Termeni se numesc notiunile care intra in componenta
premiselor si a concluziei. Medicul practic nu descopera legitati noi, nu descrie boli noi, nu creeaza teorii noi. El
diagnostica, recunoaste la pacientul dat boli care sunt demult cunoscute, studiate, descrise. Diagnoza este o
concluzie care se formuleaza dupa regulile rationamentului. In procesul diagnosticarii se folosesc mai multe
rationamente. Insa pentru verificarea, demonstrarea diagnozei se folosesc rationamentele deductive,
silogismele.Concluzia diagnostica trebuie sa fie neaparat afirmativa si totodata o judecata particulara, Des se
folosesc in diagnosticare silogismul ipotetico-categoric, rationamentul analogic. Pentru diagnosticarea diferentiala
se utilizeaza silogismul disjunctivo-categoric.

36. Legile fundamentale ale logicii formale i importana acestora pentru semiologie
n logica formal sunt patru legi fundamentale.
Legea identitii ntr-un raionament, ntr-o discuie dat, fiecare noiune trebuie s fie ntrebuinat n unul i
acelai sens. nc Aristotel n antichitate recomanda ca nainte de a discuta careva probleme trebuie de precizat
noiunile utilizate, ca ambii interlocutori s le foloseasc n unul i acelai sens. Dac oamenii n cauz nu se
neleg n privina noiunilor, atunci discuia este inutil. n activitatea de diagnosticare respectarea acestei legi
cere ca noiunile s fie folosite n mod concret i determinat. Asta nu nseamn, c noiunile nu pot s se shimbe.
ns ele trebuie s se foloseasc n unul i acelai sens i n aceleai condiii. Legea identitii interzice de a
schimba arbitrar, nemotivat i nentemeiat coninutul i volumul noiunei. Greala logic este substituirea noiunei.
nclcarea acestei legi n diagnosticare des depinde de neidentitatea expresiilor verbale a multor noiuni medicale,
de caracterul lor ambiguu. Nu numai un cuvnt exprim diferite boli, dar i una i aceeai boal poate fi numit
prin diferite cuvinte. Folosirea n medicina clinic a noiunilor n diferit sens face diagnosticarea neconcret,
confuz, neclar. Nu trebuie s fie diferite numiri a bolii la medicul de la sector, salvare, la policlinic i din
staionar. Deasemenea nu trebue s fie divergen n numirea bolii de ctre unii medici i clasificarea de stat i
internaional a bolilor.
Legea contradiciei dou exprimri contrare nu pot fi amndou adevrate n acelai timp i sub acelai raport.
Dac s-a stabilit c o anumit judecat este adevrat, rezult n mod necesar c judecata contradictorie este fals;
i invers: dac s-a stabilit c o anumit judecat este fals, atunci rezul tot n mod necesar c judecata
contradictorie este adevrat. Legea contradiciei cere consecutivitate n raionare i lichidarea noiunelor
contradictorii, care se exclud reciproc. nclcarea legii are loc atunci, cnd nu se iau n consideraie condiiile
concrete, locul i timpul obiectului i fenomenului dat i reflectarea lor n gndire. Spre exemplu, hipo- i
 hipertireoz, hipo- i hipertonia nu pot exista concomitent la una i aceeai persoan, dar n diferit timp aceste stri
pot exista.
Legea terului exclus din dou judeci contradictorii una este totdeauna adevrat, cealalt este fals, iar o a
treia nu poate s existe. Aristotel formuleaz aceast lege ca tertium non datur: A v ne-A, ce nseamn c este
adevrat A ori ne-A, a treia posibilitate se exclude. Legea terului exclus se refer numai la judecile
contradictorii. Dac judecile nu exprim o alternativ, atunci ele nu-s contradictorii, ci contrare.. Legea terului
exclus ca i alte legi a logicii formale nu-i n stare s rezolve singur problema veridicitii ori falsitii judecilor
contradictorii. Pentru asta e necesar de a cunoate fenomenele, legile dezvoltrii lor. Dar dac s-a stabilit, c aceste
judeci sunt contradictorii, atunci legea nominalizat are o mare importan. Ea afirm numai una: din dou
judeci contradictorii una este adevrat i mai mult nimic. Medicii uneori nu respect cerina acestei legi. Din
dou judeci contradictorii - La pacientul A. este diabet zaharat i La pacientul A. nu este diabet zaharat
medicul trebuia s accepte una ca adevrat, iar cealalt fals. n loc de aceasta el formuleaz o concluzie
dubioas: Sindrom diencefal cu dereglarea metabolismului glucid dup modelul diabetic.
Legea raiunii suficiente orice gndire adevrat trebuie s fie ntemeiat. Gndurile noastre n orice raionare
trebuie s fie legate ntre ele, s decurg logic unele din altele, s ntemeieze unele pe altele. Legea este ndreptat
contra gndirii alogice care accept concluziile numai la credin, fr ntemeierea suficient. Nu-i de ajuns de a
afirma adevrul unei judeci, dar trebuie de adus argumente ce ar indica temelia veridicitii. Nu orice argunent
poate fi raiune suficient. Ca raiune suficient pot servi axiome, teze i legiti care nu necesit demonstraie
nemijlocit, ntruct ele au fost verificate de oameni n practica social. Judecile aduse pentru ntemeierea
adevrului altor judeci se numesc raiune logic. Raiunea logic trebuie deosebit de temeiul real. n medicin
veridicitatea diagnozei este ntemeiat pe totalitatea de simptome i sindrome specifice pentru unitatea nozologic
dat (care la rndul lor tot sunt ntemeiate). Spre exemplu, coma diabetic apare cnd glicemia atinge nivelul 16,5
19 mmol/l i mai mult.

37.Ipoteza, intuiia, argumentarea i dezminirea n tiina i practica medical

Ipoteza este o forma specifica a gindirii care consta in formularea presupunerii despre cauza, continutul, specificul
unui fenomen si verificarea acestei presupuneri. De presupuneri noi ne folosim la fiecare pas. O mare importanta
ele au in cercetarea stiintifica. Insa nu fiecare presupunere este ipoteza. Ipoteza este o presupunere in domeniul
stiintei, este o presupunere care nu contrazice datelor stiintei. Ipoteza este un instrument de investigatie in
cunoasterea adevarului.Ipoteza se foloseste in urmatoarele cazuri: cind procesul, cauza fenomenelor, faptele sunt
inaccesibile cercetarii in momentul dat; cind faptele cunoscute sunt insuficiente pentru explicarea fenomenelor;
cind fenomenele sunt complicate iar ipoteza este o modalitate de a le explica. Ipoteza este o forma de dezvoltare a
cunostintelor de la cunoscut spre necunoscut, de la observatii sumare si insufuciente la o conceptie stiintifica
argumentata. Practic ipoteza apare spontan, dar ea se bazeaza pe un material bogat, pe generalizarea unor
fenomene si evenimente deja cunoscute. Fara cunostinte bogate este imposibil de a formula ipoteze serioase.
Ipoteza apare in cazuri neobisnuite, cind se creiaza o problema ce nu poate fi rezolvata cu ajutorul metodelor
stiintifice existente. Deosebim citeva feluri de ipoteze generala, particulara, de lucru si versiune.Ipoteza trebuie
sa corespunda urmatoarelor cerinte:
Ea trebuie sa fie necontradictorie, sa nu contrazica nici cu un fapt empiric.
Ea trebuie sa se formeze pe baza faptelor adevarate si verificate.
Ea trebuie sa fie principial verificabila, in caz contrar ea devine o problema vesnica si nu poate fi transformata
in cunastinte adevarate.
Ea trebuie sa aiba un continut informativ si functie euristica in care se exprima posibilitatea ei de a prezice si
explica realitatea.
Medicii considera, ca la etapa examinarii pacientului ne folosim de diferite ipoteze, chiar si diagnoza preventiva
este o ipoteza. Altii socot ca si diagnoza definitiva este tot o ipoteza, numai ca mai argumentata si fundamentata.
Ca medicii in activitatea sa se folosesc de diferite ipoteze asta-i corect, dar nu trebuie de redus ipoteza la orice
presupunere. Ipoteza este o presupunere stiintifica, o presupunere care se foloseste in activitatea stiintifica. Intuitia
este un termen folosit pentru a desemna diferite forme ale cunoasterei nemijlocite, care se deosebeste de
cunoasterea logica mijlocita, discursiva. Intuitia este o forma de cunoastere imediata, este capacitatea creerului
uman de a face un salt in calea cunoasterei adevarului pe baza cunostintelor si experientei acumulate.
 Intelepciunea umana a dovedit, ca demonstrativitatea este o trasatura importanta a gindirii corecte. Ea este o
reflectare in constiinta noastra a conexiunii universale din realitatate, dintre obiecte si fenomene.
Demonstrativitatea este o trasatura a gindirii stiintifice, noile idei in stiinta nu se accepta la credinta, cit de mare n-
ar fi autoritatea savantului. Deosebim urmatoarele feluri de demonstratie: directa si indirecta, deductiva si
inductiva, matemetica si empirica, apararea si combaterea. Regulile demonstratiei se refera la teza, argumente si
procedeul de demonstratie. Demonstrarea este o legatura logica intre argumente si teza. Ea se desfasoara in forma
de rationament ori sir de rationamente si trebuie sa corespunda regulilor rationamentului. A demonstra inseamna
a arata, ca teza decurge in mod logic dupa anumite reguli din argumentele aduse.
Combaterea se numeste procedeul logic, prin care demonstram falsitatea sau lipsa de temei a unei teze. Cel mai
efectiv mod de combatere este prin fapte. Teza poate fi combatuta prin demonstrarea antitezei sau prin stabilirea
falsitatii consecintelor ce rezulta din teza. Sunt supuse criticii argumentele pe care le aduce partea adversa pentru
intemeierea tezei sale. Se demonstreaza in mod independent o teza noua, care este contradictorie cu teza ce trebuie
sa fie combatuta. Se demonstreaza falsitatea insasi a tezei combatute. Combaterea argumentelor consta in
stabilirea falsitatii judecatilor, prin care se dovedeste teza supusa combaterii. Combaterea procedeului de
demonstrare consta in determinarea regulilor incalcate la stabilirea argumentelor cu teza. Demonstrarea se
foloseste la stabilirea diagnozei. Veridicitatea diagnozei depinde de argumente (simptome si sindrome specifice) si
regulile rationarii. Combaterea se utilizeaza in diagnosticarea diferentiata.

38. Devenirea, obiectul de studiu i locul sinergeticii n sistemul cunotinelor tiinifice contemporane.
Sinergetica drept tiin postneoclasic, o nou viziune a lumii. Sinergetica teorie a autoorganizrii. Stilul de
gndire i tabloul sinergetic al lumii. Paradigma aliniaritii.
In ultimii ani deosebit de intens se desfasoara cercetari stiintifice in domeniul proceselor de autoorganizare la
diferite nivele structurale ale materiei, adica e vorba de lumea sistemelor neliniare deschise (sisteme fizice,
chimice, biologice si sociale). Stiinta constituita pe baza acestor investigatii a fost botezata sinergetica (cuvintul
synergeia in limba greaca inseamna actiune comuna).Sinergetica ca teorie a autoorganizarii constituie domeniul
stiintei despre interactiunea partilor componente ale sistemului care tinde spre autoorganizare. Ea solutioneaza
problema referitoare la principiile universale de evolutie ale sistemelor dezechilibrate si aparitia in rindul acestora
a structurilor noi. Altfel spus e vorba de o noua conceptie despre lume - conceptia sinergetica, pe care trebuie s-o
posedam toti, mai ales savantii. Si aceasta din mai multe considerente (criza ecologica, demografica si sociala.
Sinergetica provoaca, o noua imagine a lumii si un mod nou de concepere a proceselor de dezvoltare. Aici
intimplarea era exclusa, fiind interpretata ca ceva superficial si neesential. Procesele din univers erau prezentate
drept reversibile in timp si pronosticabile pe un viitor destul de indepartat. Evolutia era analizata ca un proces
lipsit de abateri (devieri), fara reveniri si linii secundare. Cu totul altceva ne afirma sinergetica, care este bazata pe
urmatoarele idei:
I) de sistema (sistemica) sau pe ideea integritatii lumii si cunostintelor despre ea, asemanarii legitatilor
dezvoltarii obiectelor tuturor nivelurilor de structura materiala si spirituala;
2) pe ideea aliniaritatii, adica se bazeaza pe ideile polivariantitatii si ireversibilitatii. Aliniaritatea constituie
una din notiunile centrale ale sinergeticii. In matematica ecuatiile aliniare au citeva solutii. De aici si sensul fizic
calitativ al aliniaritatii: multimii de solutii a ecuatiei neliniare ii corespunde o multime de cai de evolutie a
sistemului, descris de aceasta ecuatie. Aliniaritatea in cazul cel mai general, adica in plan conceptional poate fi
analizata cu ajutorul ideii polivariantitatii sau al-ternativitatii cailor de evolutie, ideii alegerei din alternative.
3) sinergetica se bazeaza deasemenea pe ideea interconexiunii profunde a haosului si ordinii (intimplarii si
necesitatii). Sinergetica contureaza un nou tablou al lumii, al lumii dezechilibrate. Aceasta lume este deschisa, ea
permanent se schimba, este in continua devenire si evolutioneaza conform legilor neliniare, ceea ce inseamna ca
lumea e plina de cotituri neasteptate, legate de alegerea cailor dezvoltarii ulterioare. Asadar, sinergetica se prezinta
drept un nou mod de viziune a lumii, integreaza principial diferite stiluri de gindire - oriental si occidental.
Sinergetica devine o conceptie noua a lumii, ea orienteaza eforturile savantilor spre noi investigatii realizate prin
prisma notiunilor de haos, entropie, aliniaritate, complexitate, ordine, diversitate, incertitudine, integritate si alt.
Haosul nu mai este haos in conceperea noastra cotidiana. Schimbarile revolutionare in plan ontologic si logico-
gnoseologic in stiinta in jumatatea sec. al XX-lea au provocat aparitia si devenirea unui nou stil de gindire - stilul
de gindire neliniar, iar in continuare si un nou tablou al lumii - tabloul stiintific neliniar bazat pe paradigma
aliniaritatii. Continutul categoriilor structurii nominalizate extinde si inbogateste conceperea fenomenelor
complicate, neliniare ce au loc permanent in fizica, chimie, biologie, societate, in toate domeniile de activitate
umana, care contribuie nemijlocit la supravietuirea omenirii.
Paradigma liniaritatii este imanenta stiintei clasice, deasemenea unor teorii fizice neclasice ca, de exemplu, teoriei
speciale a relativitatii. Aceasta paradigma se asociaza cu reductionismul, aici (in limitele paradigmei liniare)
predomina determinismul laplasian, care exclude orisice intimplare, orisice imprevizibilitate in comportarea
sistemului autoidentic dinamic.Aliniaritatea este o notiune neclasica si continutul ei nu se reduce (limiteaza) la o
negare abstracta a liniaritatii. Ea preconizeaza dezechilibrul sistemului, ceea ce discrimineaza notiunea de
traiectorie in sensul clasic si duce la o revizuire cardinala a modurilor anterioare de abordare a problemei
ireversibilitatii.

39. Categoriile i principiile fundamentale ale sinergeticii. Manifestarea autoorganizrii, bifurcaiei,

atractorului, disiprii, ordinei i haosului, fluctuaiei, indurabilitii, posibilitii, ntmplrii, realitii etc.
n sistemele vii i cele sociale.
Sinergetica are limbajul sau stiintific extrem de specific. Aici, cum deja am mentionat, intilnim asa notiuni ca
atractor si bifurcatie, fractal (dimensiune fractala) si haosul determinat, disipare si aliniaritate.
Notiunea de atractor este foarte aproape conform semnificatiei de categoria scop. In sinergetica atractorul se
identifica cu o stare relativ durabila a sistemului, care ca si cum ar trage (lat. attrahere - atrage) spre sine toata
diversitatea traiectoriilor sistemului, determinate de diverse conditii initiale. Daca sistemul cade in conul
atractorului, el numaidecit evolutioneaza spre o situatie relativ durabila. De exemplu, independent de pozitia
initiala a mingei ea se rostogoleste la fundul groapei. Starea de repaus a mingei la fundul groapei constituie
atractorul miscarii mingei. Atractorul reprezinta nu altceva decit o miscare conforma legilor dinamice, iar ultimile,
posedind un caracter ireversibil, permite existenta diversilor atractori.Se disting citeva tipuri de atractori: . a)
Atractorul punctiform se manifesta de exemplu, prin experienta urnirii greutatatii pendulului din starea de
echilibru. El revine de sine statator la pozitia initiala.
b) Atractorul periodic il gasim in exemplu cu ceasurile chimice - proces chimic in rezultatul caruia solutia
periodic isi schimba culoarea de la albastru la rosu. Moleculele ce se situiaza in diverse regiuni ale solutiei pot
intr-un fel sau altul sa comunice intre ele. In echilibru molecula vede doar vecinii sai nemijlociti si
dialogheaza numai cu ei
Bifurcatia in sens matematic inseamna ramificarea solutiilor ecuatiei diferentiale neliniare. Sensul fizic al acestei
notiuni este urmatorul: fenomenul de bifurcatie il constituie punctul de ramificare al cailor de evolutie a
sistemului. Reiesind din cele expuse putem da o noua definitie a sistemului neliniar: sistemul neliniar este un asa
sistem care ascunde, tainuieste in sine bifurcatia.
. Fractaliile -constituie inca un fenomen curios care se studiaza in teoria autoorganizarii. Fractalii se numesc asa
obiecte care poseda insusire de autoasemanare, sau altfel spus le este caracteristica o invarianta mare de proportie.
Aceasta inseamna ca un fragment mic al structurii unui obiect este asemanator cu alt fragment mai voluminos al
ei, ori chiar seamana cu structura in intregime. E stabilit faptul ca in natura foarte des se intilnesc forme fractale, ca
de exemplu, nourii sau linia de mal al marii, schita carora e asemanatoare, se repeta in diverse proportii.
Disiparea constituie procese de difuziune (dispersie, imprastiere) a energiei, de transformare a acesteia in forme
mai putin organizate si anume, in energie de caldura, care-i sunt prezente viscozitatea, frecarea etc. In fond,
disiparea constituie haosul la micronivel. Disiparea stinge, distruge, arde toate fluxurile de virtej de prisos in
mediu si le conserveaza doar pe acelea care formeaza structura. Haosul, cum n-ar suna de straniu, devine
constructiv prin caracterul sau distructiv, prin distructivitatea lui. El construieste nimicind ceea ce este de prisos,
suplimentar. Procesele disipative, disiparea ca atare constituie nu ruinatorul, nu factorul distrugator, dar o
proprietate semnificativa a proceselor de autoorganizare, necesara de a purcede la atractor, de a crea o structura
disipativa complicata intr-un sistem neliniar deschis.
Insa pentru ca intimplarea sa-si poata croi calea spre macronivel este necesara o stare deosebita a sistemului
neliniar. Aceasta situatie specialistii o numesc indurabilitate.Indurabilitatea mediului neliniar exprima
sensibilitatea acestuia fata de fluctuatiile mici. In indurabilitate sunt fixate conexiunile dintre micro - si macro-
proportii. Exemple de miscare indurabila: starea mingei pe virful dealului (orisice deviere mica poate provoca
caderea ei de pe deal), pozitia creionului pus cu ascutisul pe masa s.a. Indurabilitatea nu este o neplacere
regretabila, din contra ea contine un moment constructiv, purcede la restructurari cardinale ale sistemului neliniar
deschis. La drept vorbind, daca este absenta indurabilitatea apoi nu exista nici dezvoltare. Indurabilitatea
constituie dezvoltare. Sau altfel spus, dezvoltarea are loc prin intermediul indurabilitatii, prin intermediul
bifurcatiei, prin intermediul intimplarii.

40. Sinergetica i teoria evoluionist. Sinergetica i biosfera. Sinergetica i organismul uman. Sntatea
drept balan subtil dintre haos i ordine. Noiunea maladie dinamic. Cantitatea haosului i norma
sntii.
Teoria evolutionista contemporana creata in anii 30 ai sec. al XX-lea a fost un rezultat al sintezei darwinismului
cu genetica populationala. Actualmente in stiinta apar noi obiective. E vorba de integrarea ulterioara a teoriei
evolutioniste cu biologia moleculara, a sinergeticii si teoriei informatiei, unde savantii au dobindit deja rezultate
imbucuratoare..Metodele sinergetice tot mai mult isi fac cale si in medicina, mai ales cind e vorba de analiza
diverselor aspecte ale functionarii organismului uman. Pentru functionarea normala a tuturor sistemelor de
activitate vitala a omului este necesar un oarecare regim intermediar dintre haos si ordine, de regimul haosului
determinat. Respiratia omului, bataia inimii lui, ritmurile somnului si inviorarii, ritmurile hormonale, echilibru
psihic - pentru toate acestea si alte procese similare este proprie o anumita masura de haos, necesara pentru
sustinerea sanatatii omului.De exemplu, aritmia inimii este periculoasa, insa nu mai putin riscante (amenintatoare)
sunt bataile inimii peste masura reglementate, care deasemenea ne vorbesc despre prezenta patologiei. O inima cu
batai prea reglementate nu e capabila de a reactiona flexibil la schimbarile conditiilor externe, capacitatile ei
adaptive se micsoreaza (scad semnificativ). Savantii din diferite domenii ale stiintelor medico-biologice
actualmente au ajuns la concluzia ca sanatatea constituie o balanta subtila dintre haos si ordine. In aceasta ordine
de idei multi cercetatori folosind teoria sistemelor dinamice, intensiv dezvolta notiunea de maladie dinamica.
Organismul uman este un sistem de autoreproducere, de autoactiune. Teoria haosului in dinamica neliniara joaca
astazi un rol practic in diagnosticarea si tratarea maladiilor, in particular, in prevenirea acceselor acute ale bolilor.
Problema aici este urmatoarea: cit haos este necesar omului ca el sa devina sanatos, cit haos poate rezista
organismul uman ca el sa nu se imbolnaveasca; cind occilatiile haotice sunt normale si cind ele sunt periculoase
pentru sanatate? Raspuns la aceste intrebari putem gasi prin metodele sinergeticii, prin modurile de abordare
neliniare.
Dupa cum vedem, sinergetica actualmente radical influenteaza metodele si mijloacele de investigare in stiintele
medico-biologice. E necesar deci, ca toti ce-i ce sunt antrenati in cercetarile acestor domenii stiintifice sa se
familiarizeze profesional cu metodologia sinergetica, care va avansa spre noi performante in dezvoltarea teoriei si
practicii medicale.
Aparitia evolutionista a biosferei din haos ne vorbeste despre imprezicerea mersului evolutiei. E logic a afirma ca
daca evolutia s-ar fi inceput din nou, ea ar duce spre absolut alte rezultate. Debutul unei astfel de partide de sah
este intimplator. Situatia e similara cu meteorologia, care nu poseda posibilitati de a prognoza vremea pe un timp
mai indelungat. E cunoscut faptul ca particularitatea fundamentala a sistemului viu o constituie istorismul acestuia.
Orisice organism se dezvolta in timp si pastreaza in memoriasa momente din evolutia anterioara. Sinergetica ne-
a argumentat ca o astfel de facultate, adica prezenta schimbarilor istorice, este proprie si naturii anorganice. Ele
(schimbarile) sunt formulate, de exemplu, in legea a doua a termodinamicii, fapt despre care am mentionat deja.
Acum ne axam atentia spre interactiunea sinergeticii cu biologia si medicina. Modurile de abordare sinergetice fata
de procesele biologice se realizeaza cu o eficacitate tot mai avansata. Originea (provenienta) vietii si asimetriei
moleculare, evolutia prebiologica, procesele biologice periodice, morfogeneza si aparitia imunitatii - in toate
aceste domenii sinergetica si-a manifestat puterea de explicare a esentei fenomenelor. Ulterior ne v-om canaliza
atentia asupra problemelor ce tin de teoria evolutionista.Fara indoiala ca organismul, specia, populatia, biosfera
reprezinta in sine niste structuri disipative, adica sisteme haotice, deschise, dezechilibrate. Modelele unor astfel de
sisteme sunt descrise prin intermediul ecuatiilor diferentiale neliniare. Analiza lor ne vorbeste ca pentru anumite
valori ale parametrilor sistemului in ultimul apar indurabilitati si, deci, bifurcatii ce brusc schimba starea lui.
Aceste bifurcatii sunt similare tranzitiilor de faza. E vorba ca procesele de baza in lumea vie sunt niste fenomene
de crestere (de inmultire) si de formare a speciilor. Anume aici sunt foarte raspindite procesele de inmultire
autocatalitice, dirigate de conexiunea inversa pozitiva neliniara. In dinamica populatiei exista faze de inmultire (de
crestere) furtunoase, rapide care se inlocuesc (se schimba) prin procesul stocastic de dezvoltare.
 41. Problema omului n filosofie i tiin. Omul ca integritate, coraportul biologicului i socialului. Sntatea
omului - bogie i valoare social
Omul este treapta superioara in dezvoltarea organismelor vii pe pamint, notiune generala pentru
semnificatia unui reprezentant a speciei H-Sap. El este o fiinta biosociala, esenta carui este modul de existenta
constient si colectiv. El sa evidentiat din lumea naturii prin capacitatea sa de a pregati unelte de munca si cu
ajutorul lor de a transforma realitatea obiectiva. Omul este subiectul activitatii social-istorice si culturale. Omul
este studiat de mai multe stiinte (biologia, psihologia, fiziologia, medicina, pedagogia, sociologia si filosofia).
Stiintile concrete studiaza o latura, un aspect a omului, filosofia formeaza o conceptie integrala, generalizatoare
despre om, ea formeaza acel model teoretic ce are o importanta metodologica in studierea omului. Omul
intotdeauna a fost problema cardinala in filosofie. In antichitate el era conceput ca o parte a cosmosului, se
considera ca compus din acelasi elemente a realitatii si functiona dupa legile universului. Omul se interpreta ca un
microcosm in comparatie cu macrocosmusul universal. In epoca medievala omul se explica de pe pozitiile religiei
ca creatie divina, ca realizare a chipului si asemansrii lui Dumnezeu. Epoca moderna si mai ales R.Descartes
interpreteaza omul de pe pozitiile dualismului, ca unitatea substantei materiale si spirituale.Omul este obiectul
cercetarilor filosofice deoarece el intotdeuna era o enigma, taina, contine ceva specific. El permanent tinde spre
automanifestare, autoperfectionare. In acelasi timp omul nu-i ceva incremenit, gata, ceva ce ar atinge culmea
dezvoltarii. El se naste numai ca fiinta natural-biologica, mai departe el trebuie sa se formeze personal si
permanent. Omul este nu numai produsul mediului (natural si social), dar si creatorul acestui mediu. Omul, natura
lui, locul lui in lume, sensul existentei lui permanent formau probleme fundamentale filosofice, fara care este
imposibil de a studia omul din alte puncte de vedere sociologic, economic, politic, etic, medical, antropologic
s.a. Conceptia filosofica despre om va contribui la clarificarea problemelor general-umane (problema vietii,
mortii), la formularea corecta a notiunilor medico-stiintifice (sanatate, boala), la ameliorarea procesului instructiv-
educativ.
Factorul biologic joaca un rol important in activitatea omului, ce se exprima prin faptul adaptarii
organismului la schimbarea mediului ambiant, in transmiterea prin ereditare a mecanismelor naturale de protectie a
organismului uman.Factorii principali, care determina activitatea biologica a organismului uman, sunt necesitatile
naturale ale omului. Asa necesitati ca foamea, setea, continuarea neamului sunt expresii ale functionarii biologice
si au o natura biologica. In acelasi rind necesitatile naturale ale omului se modifica in procesul istoric, se
socializeaza, fiindca necesitatile naturale ale omului sunt satisfacute in mod social. In procesul antropogenezei
ereditatea omului se socializeaza, individul uman, cind se naste, are numai organismul specific uman, care ii da
posibilitatea in procesul dezvoltarii sa se incadreze in sistemul social. Copilul mosteneste asa organism, care a
pierdut capacitatea de a se adapta biologic si daca el este lipsit de societate nu se dezvolta. Organismul uman de la
nastere are asa organizare corporala care ii permite de a functiona universal prin activitatea sociala.Biologicul
reflecta calitatea specifica a organismului viu, diferite laturi, structuri si functii a organismului.Factorul social
reflecta calitatea specifica a omului, a societatii umane de a interactiona cu natura activitatea de munca. Socialul
in om este o calitate specifica, este omul ca integritate, ca fiinta dotata cu ratiune si capabila de munca, ca
purtatorul material al formei sociale de miscare a materiei. Socialul se realizeaza prin biologic, iar biologicul
poarta amprenta socialului. Ca exemplu putem privi munca ca proces social ea exista prin activitatea musculara
si psihica a organismului, iar sexualitatea ca necesitate biologica are o amprenta sociala ca proces de reproducere a
populatiei. Hiperemia obrajilor este un fenomen fiziologic, iar rusinea dupa natura sa este un sentiment social.
Risul si lacrimile dupa mecanismul lor sunt fiziologice (biologice), dar ele-s determinate de cauze sociale. Socialul
ca forma superioara de miscare a materiei apare pe baza biologicului. Datorita socialului (activitatii de munca)
omul se evidentiaza din natura. Si din parte a naturii devine stapin al ei. Omul transforma natura in lumea
omului si ea ramine corpul neorganic al societatii. Teoreticienii medicinei ajung la concluzia ca medicina
trebuie sa fie reorientata de la studierea bolilor, omului bolnav la studierea sanatatii, omului sanatos. Noi mai mult
vorbim despre cauza bolilor, dar ar trebui sa discutam despre cauza sanatatii si sa evidentiem mecanismele si
legitatile ei. Dar aceasta e posibil numai avind in vedere factorii sociali. Sanatatea reflecta nu numai starea
adaptarii biologice, ci si adaptarii sociale, conditiile si activitatea omului (inclusiv si avtivitatea sociala). Sanatatea
este capacitatea individului de a asigura indeplinirea deplina a functiilor lui sociale. Ea depinde de modul de trai si
conditiile sociale. .Ultimile joaca rolul determinant in definitia sanatatii.
42. Marxismul i freudismul privind interpretarea esenei omului. Interpretrile biologizatorice i
socializatorice ale omului. Sociobiologia i etologia
Este important de a evidentia asa notiuni ca esena si existenta omului. Existenta omului este specifica si se
manifesta ca o structura integrala biosociala. Pe cind esenta este ceva specific, o calitate determinanta, aceea ce
deosebeste omul de alte fiinte vii. E clar ca biologicul nu poate sa fie esenta omului, macar deatita ca biologicul
nu-i propriu numai omului. Esenta omului trebuie sa fie acel factor determinant in existenta lui, care l-a ficut pe el
om. Esenta omului se manifesta in asa activitate specific umana ca munca. . Esenta omului nu este o abstractie
proprie individului izolat. In realitatea sa ea este totalitatea relatiilor sociale. Asta inseamna, ca toate problemele
societatii, necesitatile ei obiective, posibilitatile dezvoltarii, perspectivele si scopurile ei intr-un fel sau altul se
interiorizeaza in om, personalitate, individualitate. Fiecare personalitate poarta in sime programul activitatii
sociale, transformindul in programul sau individual de activitate vitala.
Interpretarea metafizica a corelatiei factorului biologic si social in teoria filosofica despre om duc la doua
extremitati conceptii biologizatorice, ori naturaliste, in care se supraapreciaza rolul factorului biologic si
conceptiile sociologizatorice, in care se absolutizeaza factorul social. La conceptiile biologizatorice se refera idei
rasiste, social-darwiniste, malthuzianiste, etologia, eugenica, sociobiologia. Rasism convingere ca exista rase
umane superioare si inferioare, ca ele sunt inegale si ca rasele superioare au dreptul de a dirija si comanda rasele
inferioare. Rasismul se dezvolta in societatile autoritare, totalitare, in care la indivizi apare un sentiment de
agresivitate contra minoritatile etnice. Malthuzianism - conceptie sociologica. El stabileste o legitate, conform
careia sporirea populatiei are loc in progresie geometrica, pe cind majorarea mijloacelor de existenta - in progresie
aritmetica. Consecintele actiunei acestei legitati sunt agravarea contradictiilor sociale, raspindirea saraciei si
foametei, acutizarea problemelor ecologice etc. Darwinismul social - teorie care incearca sa lamureasca
fenomenele sociale si dezvoltarea societatii prin extinderea mecanica a legilor biologice descoperite de Darwin in
lumea plantelor si animalelor (lupta pentru existenta, selectia naturala s.a.) asupra sociumului. Darwinismul social
reiesa din aceea ca oamenii din societate sunt inegali, iar aptitudinile lor - ereditare. In legatura cu aceasta lupta
pentru existenta in societate este vesnica ca si in natura. Sociobiologia - teorie despre studierea bazelor biologice
ale comportamentului social a animalelor si omului. Sociobiologia practic ignoreaza factorii sociali in functionarea
si dezvoltarea societatii, neaga rolul relatiilor sociale in activitatea si conduita oamenilor. Fortele motrice ale
activitatii umane se considera necesitatile si instinctele biologice. Ea incearca sa explice diverse fenomene ale
comportamentului colectiv al animalelor ce nu se putea lamuria de pe pozitiile darwinismului classic. Eugenie ce
se ocupa cu studierea posibilitatilor care ar contribui la imbunatatirea caracteristicilor morfofiziologice a speciilor
de animale. Imbunatatirea generatiilor viitoare pote fi prin prevenirea raspindirii genelor care produc fenotipuri
anormale, ori inmultirea celor care determina fenotipuri normale. Idei eugenice se foloseau inca din antichitate ciar
referitor la societate (obiceiul spartan de a elimina copii malformati). Nazistii si rasistii reesind din interpretarea
antistiintifica a acestor idei au folosit eugenica in scopuri antiumane si de genocid.Etologie (stiinta moravurilor)
disciplina biologica care studiaza comportamentul animalelor in conditii naturale. Insa ea s-a extins la
comportamentul omului, care are scopul sa dezvaluie radacinile biologice ale unor comportamente sociale
considerate ca determinate sociocultural. La conceptiile sociologizatorice se refera diferite antiutopii,
contrapunerea trupului si sufletului in religie, reprezentarea omului cs surubas al mecanismului social in tarile
totalitariste.

43.Continutul notiunilor individ, individualitate si personalitate in filosofie.Personalitatea si rolul sau in

societate.Omul in lumea informationala.
Pentru a intelege teoria filosofica despre om este necesar de a clarifica notiunile initiale: om, individ,
individualitate, personalitate. Notiunea de om este o notiune abstracta care exprima trasaturile generale, proprii
speciei umane. In lumea umana individ e numit de obicei un om aparte, un reprezentant al speciei umane. Fiecare
individ, fiind reprezentant al colectivitatii umane, prezinta in acelasi timp o individualitate irepetabila.
Individualitatea este expresia aptitudinilor naturale si proprietatilor psihice ale omului memoria, imaginatia,
temperamentul, caracterul in intreaga diversitate a chipului omenesc si a activitatii lui. Individualitatea este mai
mult o notiune psihologica. Personalitatea este omul, privit nu numai din punct de vedere al insusirilor si
trasaturilor lui generale, ci si al specificului calitatilor lui sociale. Personalitatea este o totalitate relativ stabila,
 dinamica,social-determinata de calitati spirituale, social-politice si moral-volutive a omului, constiinta si
comportamentul caruia se caracterizeaza prin un anumit grad de maturizare sociala si tendinta de a se manifesta ca
individualitate. Cu alte cuvinte personalitatea este o insusire a omului, iar omul este purtatorul acestei insusiri,
personalitatea este realitatea individului ca fenomen social.
Notiunea de personalitate are doua semnificatii: a)individul uman ca subiect al relatiilor sociale si activitatii
constiente; b) o sistema stabila de trasaturi social importante, care caracterizeaza individul ca membru al unei sau
altei comunitati. Personalitatea presupune omul socializat, care se atirna constient catre drepturile si obligatiile
cetateanului, poseda sentimentul demnitatii personale, intelege masura responsabilitatii sale fata de activitatea sa,
soarta familiei sale, prietenilor si poporului sau.
Personalitatea este expresia esentei omului. Notiunile de om si personalitate coincid in sensul ca toate
personalitatile sunt oameni. Dar dupa continut aceste notiuni se deosebesc: a) omul este o integritate, iar
personalitatea este o parte, un atribul al omului; b)omul este o fiinta biosociala, personalitatea este latura sociala a
omului; c)omul este purtatorul material al personalitatii, iar personalitatea exprima insusirea sociala a omului. Cu
alte cuvinte omul este unitatea dialectica a generalului (trasaturile general-umane), particularului (insusirile
formationale, clasiale) si singularului (modul de existenta individual). Aceasta unitate a generalului, particularului
si singularului formeaza o problema metodologica foarte importanta care se manifesta concret ca raportul dintre
general-uman si concret-istoric, dintre esenta si existenta, determinism si libertate, finalitate si infinitate a omului
s.a.

44. Problema vieii i a morii n experiena spiritual a omenirii. Aprecierea i autoaprecierea vieii umane.
Sensul vieii. Viaa drept valoare etern. Moartea i nemurirea.
Problema vietii si mortii este vesnica, ea se discuta incepind din antichitate si pina in zilele noastre. Filozofia
marxista considera, ca pentru noi este tot clar in aceasta problema, ca noi construim viitorul luminos, ne conducem de
idealuri marete si nu pot sa fie discutii in privinta sensului vietii si mortii. Aceasta problema era abordata mai mult in
conceptiile religioase. Viata si moartea sunt notiuni ce stau in centrul oricarei religii. Viata de pe pamint a fost
considerata intotdeaune un mister, o taina, iar moartea fizica ca trecerea intr-o viata mai perfecta, superioara. Insa
vrem noi ori nu problema sensului vietii, valorii ei ii intereseza pe toti oamenii deoarece de ea depinde activitatea
omului, relatiile dintre om si om, om si societate, comportamentul luiViata omului este la urma urmei satisfacerea
necesitatilor lui, pe baza caror se desfasoara diferite acte de activitate vitala si sociala, acte de comunicare si munca.
Orice activitate, reesind din anumite necesitati si bazindu-se pe ele, depinde de unele sau altele sisteme de valori, pe
care omul le produce ori se foloseste de ele.Sensul vietii nu exista de la sine insasi ca un atribut al realitatii in genere,
el este o manifestare a personalitatii umane, consta in constientizarea de catre individ a propriei sale existente.
Filozofia apeleaza la ratiunea omului si socoate ca el singur trebuie sa caute raspuns la aceste probleme, folosind
pentru asta fortele spirituale proprii. Acumulind experienta umana filozofia poate sa-i ajute omului in cautarea
sensului vietii. In rezolvarea acestei probleme filozofia materialista reesa din aceea, ca fiecare viata omeneasca este o
autovaloare si scop in sine si este data individului nu intimplator (cum li s-ar parea unora) si nu fara sens, deoarece
omul, individul, personalitatea sunt parti componente a societatii umane. Cu alte cuvinte, in determinarea sensului
vietii trebuie sa reesim dintr-un sistem de valori. Sensul vietii omului are doua aspecte individual si social, viata
pentru sine si viata pentru altii. Viata fiecarui individ este, dintr-o parte, autorealizarea omului, manifestarea
capacitatilor, necesitatilor, posibilitatilor creatoare a lui si, din alta parte, aceasta realizare are loc in lumea
extracorporala, obiectiva, mai intii de toate intr-un anumit mediu social, care formeaza anumite cerinte catre individ.
Sensul vietii este un scop strategic constient al vietii omului, o problema pe o perioada destul de indelungata ori pe
toata viata. Sensul mortii si depasirea ei depinde de aceea cum noi intelegem sensul vietii. Cercetarile cazurilor de
suicid arata, ca viata devine insuportabila numai pentru acei oameni care nu vad nici un scop in viata, nici asa ceva
datorita caruia are sens sa traiesti, nu vad nici un sens a vietii. Daca sensul vietii este conceput in aspectul ei social,
atunci si moartea poate fi depasita. Poetul tatar Musa Djalil spunea, ca trebuie de trait asa, ca si dupa moarte sa nu
mori. cuvinte nemurirea trebuie conceputa nu in sens individual, biologic, ci intr-un sens social, insa toate aceste
intentii a imortalitatii inca o data dau dovada, ca problema mortii nu-i altceva decit problema constituirii adevarator
valori si fundamentarea sensului vietii. Numai gasindu-ne fata-n fata cu moartea noi putem concepe si aprecia
adevaratele valori si sensul viesii. In structura vitala a omului putem deosebi patru grupuri de necesitati care formeaza
strategia activitatii si respectiv intentia imortalitatii: omului ii este propriu intentia imortalitatii individuale, care se
exprima in tendinta de autopastrare, de a ocoli moartea;intentia imortalitatii omului ca reprezentant al speciei Homo
sapiens si se exprima in tendinta de a se continua pe sine in viata urmasilor proprii;intentia imortalitatii ca tendinta de
a se pastra pe sine in creatiile sale materiale si spirituale;intentia imortalitatii in aspectul social tendinta de a sluji
poporului sau, altor oameni.Nemurirea trebuie conceputa nu in sens individual, biologic, ci intr-un sens social, insa
toate aceste intentii a imortalitatii inca o data dau dovada, ca problema mortii nu-i altceva decit problema constituirii
adevarator valori si fundamentarea sensului vietii. Numai gasindu-ne fata-n fata cu moartea noi putem concepe si
aprecia adevaratele valori si sensul vietii.

45. Revoluia tehnico-tiinific contemporan: esena, coninutul i consecinele. Noiune de progres social.
Progresul i securitatea sociumului. Informatizarea i noosferizarea n cadrul progresului social
Secolul XX se caracterizeaza printr-o dezvoltare puternica a stiintei si tehnicii. Dezvoltarea cantitativa si calitativa a
fortelor de productie formeaza progresul tehnico-stiintific, care include dezvoltarea si perfectionarea mijloacelor de
productie, stiintelor naturaliste si tehnice si a insasi omului ca forta productiva principala a societatii. Dezvoltarea
cantitativa a fortelor de productie este multiplicarea si perfectionarea uneltelor de munca existente. Dezvoltarea
calitativa - crearea uneltelor de munca principial noi, transformarea radicala a tehnicii. Revolutia tehnico-stiintifica
(RTS) este schimbarea calitativa radicala a uneltelor de munca, tehnicii pa baza unirii descoperirilor stiintifice cu
uneltele de munca, tehnica prin intermediul cunostintelor tehnice aplicative. RTS este asa situatie cind marele
descoperiri in stiinta, revolutiile stiintifice coincid cu revolutiile in tehnica, cind practic dispare intervalul dintre
descoperirile stiintifice si realizarea lor in practica . Dar cel mai principal este ca RTS a dus la revolutia tehnologica
schimbarea vechilor tehnologii si aparitia noilor tehnologii bazate pe cele mai noi descoperiri stiintifice si aplicarea
lor nu numai in industrie, ci si in alte sfere sociale (tehnologii informationale, biotehnologii, clonarea s.a.). Revolutia
tehnologica a dus deasemenea si la schimbarea locului si rolului omului in activitatea sociala. Daca in trecut omul era
principala forta de munca, iar producerea materiala consta din trei verigi (omul uneltele de munca, tehnica
obiectul muncii), astazi situatia se schimba radical. Revolutia tehnologica a dus la aparitia verigii a patra de dirijare
si controlare. Automatele si tehnica inlocuiau numai forta musculara a omului, dar dirijarea procesului de munca
raminea pe responsabilitatea omului. Astazi omul este inlocuit si in domeniul dirijarii si controlarii. El nu-i legat de
producere, dar ii ramine functia creatoare de creare si programare a masinelor.Consecintele progresului tehnico-
stiintific se observa in toate sferele societatii contemporane. Acestea sunt automatizarea complexa, electronizarea si
coputerizarea, dezvoltarea cosmonauticii si biotehnologiilor. RTS are urmatoarele consecinte:se accelereaza toate
procesele si ritmurile sociale;se schimba modul de interactiune a omului cu tehnica in procesul muncii ;se scimba
caracterul si continutul muncii in directia cresterii cotei lucratorilor si specialistilor de o calificare inalta;creste cota
muncii intelectuale in toate sferele sociale;se micsoreaza cantitatea celor ocupati in sfera productiei materiale si se
mareste cantitatea lucratorilor din sfera neproductiva si deservire. Ritmurile biologice nu dovedesc sa se acomodeze
la ritmurile sporite sociale;ca rezultat se schimba si structura patologiei umane. Asa numite boli a civilizatiei sunt
cauzate de consecintele negative a dezvoltarii sociale accelerate. In comparatie cu secolul trecut azi in societate
domina bolile cronice si neinfectioase. 80% din toata mortalitatea este din cauza bolilor cardiovasculare (52,5%),
oncologice (16 20%), neuropsihice si traumatism. Deasemenea raspindite sunt bolile ereditare, medicamentoase si
iatrogeniile.
RTS radical schimba lumea omului si caracterul existentei lui. Azi omul traieste in lumea informationala) ce modifica
mentalitatea, atitudinile si valorile lui. Tehnica daca iese de sub controlul omului devine o forta groaznica. Notiunea
de progres si dezvoltare exista in istorie inca din antichitate. Progresul social este o legitate obiectiva ce
caracterizeaza dezvoltarea ascendenta a tuturor sferelor sociale. Continutul progresului social este dezvoltarea
multilaterala, cantitativa si calitativa a elementelor constitutive a societatii - fortelor de productie, tehnicii,
cunostintelor tehnice si naturaliste, culturii materiale si spirituale, moralei, artei, structurilor sociale si politice s.a.
Izvorul progresului social sunt contradictiile modului de productie, rezolvarea carora duce la perfectionarea,
dezvoltarea ascendenta a societatii. Fiindca contradictiile modului de productie se rezolva prin activitatea oamenilor,
fortele motrice si subiectul progresului social sunt masele populare, grupurile sociale, clasele si activitatea lor
materiala si social-politica. Dezvoltarea progresiva a societatii este de neconceput fara lupta cu fenomenele regresive
(conservatism, reactia, restauratia, contrrevolutia). Exista doua dimensiuni a progresului: pe orizontala gradul de
dezvoltare economica, tehnologica si verticala dezvoltarea spirituala, morala. Deci criteriu obiectiv al progresului
social este nivelul de dezvoltare a fortelor de productie, caracterul orinduirii social-economice si institutiilor
suprastucturii, nivelul dezvoltarii stiintei si culturii.

46. Definia i clasificarea problemelor globale. Problema supravieuiri omeniri i devenirea nosferologiei
Problemele globale-totalitatea problemelor vital-importante a omenirii care amenin existena omenirii, de la
rezolvarea caror depinde supravietuirea si dezvoltarea progresiva a societatii. Nerezolvarea lor poate duce la
dispariia omenirii.
Civilizaia contemporan se caracterizeaz prin dezvoltarea puternic a industriei, revoluiei tehnico-tiinifice, cee
ace duce la activizarea problemelor globale.
Problemele globale:
1) Intersociale(interaciunea diferitor sisteme sociale)
2) Socionaturale (interaciunea societii i naturii)
3) Antroposociale (relaiile om-societate)
n urma ineficacitii produciei sociale contemporane i atitudinii neraionale apare problema
ecologic(exploararea prdtoare a naturii, poluarea mediului ambiant). Aceasta este n strns legtur cu
problema ocrotirii sntii.
Este necesar s schimbm paradigm moral de la nencredere, dumnie, violen la dialog i colaborare.
Noosfera presupune prioritatea i dominaia intelectului social, a intelectului omenirii nu a unui individ.

47, noiune de noosfer. Esena noosferei. Etapele evolurii noosferei. Noosferizarea tiinei, tehnicii i
nvmntului premise fundamental a dezvoltrii durabile (socionaturale)
Noosfera (noos-raiune i sphaira - sfer) nveliul pmntesc care cuprinde sfera interaciunii naturii i
societii pe baza activitii rationale a oamenilor (antroposfer, tehnosfer). Aceasta presupune prioritatea i
dominaia intelectului social, a omenirii i nu a unei personae n parte. Constituirea unei astfel de teorii presupune
accentuarea importanei aspectelor umanitare, informaionale, cosmice etc.
Obiectivele noosferogenezei:
- Sporirea activitii intelectuale asupra celei material
- Reducerea planificat a sporirei populaiei
- Constituirea unei culture general-umane
- ncasarea impozitelor ecologice
- Acceptarea unui nou umanism unde normele bioeticii ar domina n sistemul om-biosfer
48 Ocrotirea sanatatii in sistemul problemelor globale antroposociale. Valorile general-umane in viziunea
noii mentalitati a supravietuirii. medicina, noosferologia si dezvoltarea inofensiva
Problema ecologic se gsete n centrul ateniei i medicilor i este n strns legtur cu problema ocrotirii
sntii. Poluarea mediului nociv acioneaz asupra sntii omului. Medicii compar problema ecologic cu un
aisberg: la suprafa se vede numai o treime, iar dou treimi se gsesc sub linia de plutire. Ceea ce medicina
cunoate despre consecinele negative a polurii mediului este morbiditatea i mortalitatea sporit a populaiei,
unele devieri fiziologice, biochimice, funcionale de la stareanormal i unele stri premorbide. Dar exist un ir
de devieri fiziologice, biochimice, funcionale de la starea normal de o etiologie necunoscut.
Criza ecologic duce la schimbri inprevizibile, la apariia bolilor noi ori la manifestera atipic a bolilor existente.
biotehnologia, bazat pe ingineria genetic, deasemenea poate provoca consecine neprevzute, la apariia noilor
microorganisme ori la schimbarea calitilor microbilor existeni.

49. Statutul, problematica si importanta general-culturala a istoriei stiintei si medicinei.Germenii

cunoasterii stiintifice in diverse epoci istorice. tiinta aristoteliana
Opinii propuse de istorici cu referire la data i locul apariiei tiinei:
- tiinta se identifica cu experienta activitatii practice si de cunoastere ingenere
- tiinta ia nastere aproximativ XXV de secole in urma in Greci Antica.(contientizarea unor principia
fundamentale de cunoatere a naturii)
 - perioada infloririi culturii medievale in Europa Occidentala.tiinta,in
viziunea acestor savani, apare o data cu reconstientizarea rolului cunostintelor experimentale. Procedeul de
baza a cunosterii stiintifice il constituie limbajul stiintei.
tiinta ne ofera cunostinte despre tot; ea studiaza natura, societatea, omul, cultura, pe sine insusi
Astotel este considerat primul filosof al stiintei. El a creat logica formala ca instrument organon de judecat
stiintifica rational. Etape principale a investigaiei tiinifice:
1) Expunerea istoriei problemei examinate insotita de critica a opiniilor anterioare vis'a'vis de chestiunea
analizata
2) n baza faptelor dobindite se formuleaza problema in cauza si care necesita o solutionare adecvata
3) promovarea solutaionarii proprie, adica promovarea ipotezei
4) motivarea acestei solutii prin intermediul argumentelor logice si utilizarii datelor de observatie si
experimentale.
Orice fenomen este condiionat de 4 tipuri de cause: formal, material, motric, cu destinaie special.
50.Particularitatile cunostintelor stiintifice, inclusiv cele medicale in evul mediu. Revolutia spiritual-
stiintifica in epoca Renasterii
Un rol important in dezvoltarea stiintei si filozofiei Renasterei a avut G.Galilei care a pus temeliile mecanicii
clasice, cu un sir de descoperiri in astronomie, prin studierea experimental a naturii. El considera ca mecanica si
matematica stau la baza tuturor stiintelor.
Ctre perioada infloririi culturii medievale in Europa Occidental sec. XII-XIV, cercettorii ndemnau oamenii s
se bazeze pe experien, observare i experiment i nu pe legente sau mituri.

51.tiina si medicina epocii Moderne. tiinta galiliano-newtonian. tiina mare (sec.XIX-XXI) in

raport cu tiina mica.
A doua etapa din istoria stiintei incepe la sfirsitul sec. al XVlea si se incheie cu sfirsitul sec. al XIXlea. Avem de
aface cu asa numita tiint mic sau stiinta prematura. Ea dobindeste independenta, se scutur de dogmele
religioase, de dogmele scolastice si cele ale lui Aristotel. A treia etapa in dezvoltarea stiintei o constituie stiinta
mare sec. XXlea. n aceasta perioada se schimba esential rolul social al stiintei. Se modifica substantial corelatia
dintre stiinta si practica.
Indicii principali:
1) Substantial a majorat numarul savantilor (1000-10 000)
2) Majorarea brusca a volumului informatiei stiintifice
3) Schimbarea arhitecturii interne a stiintei. tiinta actualmente inglobeaza un domeniu enorm de cunostinte.
4) Transformarea activitatii stiintifice intr-o profesie specifica.
n pofida schimbarilor care au avut loc in stiinta din vremurile lui Galilei si Newton pina azi, ea a pastrat si a
amplificat nucleulsau metodologic. n acest sens stiinta contemporana ramine sa fie o stiinta de tip european
modern, de tip galileian

52.Legea exponentiala a acumularii informatieistiintifice. tiinta clasica, neclasica,postneclasica si

noosferica. Necesitatea aparitiei stiintei si invatamintului noosferic
Una din cele mai importante legi de dezvoltare istorica a stiintei este cresterea rolului ei in productie si in dirijarea
societatii. Alt legitate este dezvoltarea accelerata a stiintei si acumularea exponentiala a cunostintelor.
n conditiile cind recenta societate constituie o civilizatie noosferica stiinta la rindul sau este supusa unuinou
process, procesului de noosferizare, adica ea trebuie sa contribuie nemijlocit la formarea noilor civilizatii,
informationale, ecologice, cosmice, adica sa contribuie la elaborarea noilor paradigme de supravietuire a omenirii.

53.tiinta ca obiect al analizei filosofice. Corelatia dintre filosofia, teoria si logica stiintei.
tiina - sfer a activitii umane, scopul creia este studierea obiectelor, proceselor i legitilor naturii,
societii,omului, ntregii existene, este una dintre formele contiinei sociale i culturii. Noiunea include n sine
att activitatea de obinere a cunotinelor noi, ct i rezultatul acestei activiti, suma cunotinelor tiinifice
obinute la momentul dat, care formeaz tabloul tiinific al lumii.
Filosofia stiintei e strins legata de logica acesteia. Logica stiintei este disciplina care aplica notiunile si aparatul
tehnic allogicii formale la analiza cunostintelor stiintifice. Sfera problematicii logicii este redus la:
studierea structurii logice a teoriilor stiintifice
examinarea constructiei limbajului artificiat al stiintei
Cercetarea diverselor tipuri de concluzii inductive si deductive
analiza structurilor formale ale notiunilor stiintifice
Interpretarea structurilor logice ale procedeelor de cercetare stiintifice
fundamentarea empirica si verificarea teoriilor si ipotezelor stiintifice.

54.Problema originii filosofiei stiintei si a filosofiei medicinei.Premisele aparitiei filosofieicercetarii stiintifice

si a filosofiei cunoasterii stiintifico-medicale. colile filosofiei stiintei.
Un domeniu de cercetari de sine statator filosofia stiintei devine la mijlocul sec. al XIXlea prin intermediul
lucrarlor lui J.St.Mille, B.Bolzano.Prima premisa tine de dezvoltarea unei noi unitati a cunostintelor stiintifice,
teoria stiintifica ca forma cea mai superioara de organizare a cunostintei. Alte forme ale ei ca legile stiintei,
clasificarile, tipologiile, schemele initiale de explicare genetic pot doar a premerge teoriei,constituind fundamentul
acesteia.
Tot in aceasta perioada, adica in a doua jumatate a sec. al XIXlea apare problematica cunostintelor empirice drept
rezultat al experimentului stiintific si a observarii.
Un moment substantial ce a contribuit la aparitia analizei filosofice a cunostintelor tine de faptul tragic pentru
civilizatia europeana, de scindarea divizarea culturii in doua parti stiintifico-tehnica (filosofia tiinei) si
umanitaro-artistica(filosofia vieii).

55.Notiune de metodologie in raport cu filosofia, teoria si logica stiintei. Nivelurile metodologiei.

Metodologie si metode.
Metodologia (din gr. Methodos - cale, mijloc si logos stiinta) categorie filozofica care are doua sensuri:
1. Totalitatea principiilor si metodelor de cercetare ce se folosesc intr-o stiinta.
2. Teoria filosofica despre principiile si metodele cunoasterii si transformarii realitatii, stiinta despre metode.
Metodologia se ocupa cu un sir de problemee care pot fi reduse la trei principale:
1. ce prezinta metoda;
2. cum trebuie sa fiemetoda;
3. cum trebuie folosit metoda.
n dependenta de gradul de generalizare deosebim urmatoarele niveluri a metodologiei:
1) concret-stiintifica(fiecare stiinta are metodele sale de cercetare si formuleaza anumite reguli si normative
pentru folosirea lor)
2) general-stiintifica (metode si principii ce se folosesc intr-un sir de stiinte, sau o stiinta cu metodele si
principiile sale care poate servi metodologie pentru alte stiine, spre exemplu, biologia pentru fiziologie si
medicina, fiziopatologia pentru disciplinele medicale s.a.)
3) universala, filosofica (principiile si legile dialecticii servesc ca metodologie pentru toate stiintele. La
metodele universale se refera si alte metode filozofice (fenomenologic, cultural-istoric, sistemic, structural-
functional, hermeneutic s.a.
Toate aceste metode formeaza un tot intreg, un sistem, se gasesc in legaturi dialectice. n acest sens filozofia este
ca o metodologie generala.
Metodologia prin modul de abordare de activitate poate fi definita ca teoria despre metodele si mijloacele
activitatii umane, orientate spre atingerea scopurilor inaintate.
56.Notiunea temelie a stiintei si problema clasificarii sale. Factorii interni (internalismul) si externi
(externalismul) in dezvoltarea stiintei.
n filosofia si istoriografia filosofie pentru constientizarea (explicarea) factorilor si legitatilor evolutiei cunostintei
stiintifice sau reliefat doua paradigm: internalista si externalista, ce concureaza intre ele permanent.
Internalistii - declara si afirma posibilitatea si necesitatea crearii
modelului teoretic de dezvoltare a cunostintei stiintfice doar in baza
factorilor intrastiintifici (observarea, experimentul,metodele de acumulare a cunostintelor empirice si teoretice,
argumentarea lor).
Externalistii - considera ca crearea unui astfel de model devine imposibila in afara includerii in el, in caliate de
componenta esentiala a cunostintei stiintifice, diversi factori socio-culturali (tehnica, arta, filosofia, structurisociale
s.a). Nu e cazul de a absolutiza importanta unei din cele doua paradigme. Ambele au dreptul la viata, una
o completeaza pe alta si impreuna lamuresc mai adecvat unele aspecte ale functionarii si dezvoltarii stiintei.

57.Clasificarea metodelor de cercetare stiintifica. Functia metodologica a teoriei si filosofiei.Norma si

patologia in medicina practica. Sanatatea in raport cu maladia
Metoda tiinific - este modul de cercetare i transformare a realitii obiective, este totalitatea de mijloace i
procedee de asimilare teorieric i practic a realitii. Metoda este o anumit ordine de formulare a cunotinelor
i folosirea lor pentru atransforma realitatea, pentru a cpta noi cunotine.
Cerine: s fie productiv, economic, demn de ncredere, lipsit de arbitrar i haos, orientat cu un scop
determinat, clar.
Dup sfera de utilizare metodele pot fi clasificate:
1) metode concret-tiinifice, care se folosesc ntr-o tiin concret, ntr-o ramur a tiinei
2) metode general-tiinifice, care se folosesc n mai multe tiine, dar nu n toate
3) metode universale, filosofice, care se folosesc n toate tiinele i se bazeaz pe legitile universale a
realitii.
Fiecare stiinta are metodele sale, nsa filozofia este si ca teorie si ca metoda. Metoda joaca un rol foarte important
in stiinta, ea disciplineaza si orienteaza cercetarea stiintifica, este uneori mai principala decit rezultatul
cunoasterii.Ea ne arata cum trebuie de folosit aceste cunostinte pentru intelegerea si transformarea existentei si
omului.
58.Idealurile si normele in cercetarea stiintifica (stilul de gindire stiintific).Gindirea simedicina clinica,speci
ficul acestora.
Termenul stil de gindire stiintifica a fost folosit pentru prima oara de Max Born pentru a evidentia in dezvoltarea
cunoasterii perioadele calitativ principale si analiza lor conceptuala.
Tilul de gindire influienteaza considerabil elaborarea problemelor stiintifice si modul lor de rezolvare, metodele,
formele si mijloacele de cunoastere stiintifica. Pe parcursul unei anumite
perioadestilul de gindire dominant satisface necesitatile logico- metodologice
corespunzatoare si contribuie la sporirea eficientii investigatiilor stiintifice.
Prima componenta a temeliilor stiintei o constituie idealurile si normele de cercetare stilul de gindire stiintific.
Eleformeaza un sistem integru destul de complicat, retea de metode
Formele idealurilor i normelor tiinei:
1) idealurile si normele de explicare si de descriere
2) idealurile si normele de demonstrare si de fundamentare a cunostintelor
3) Idealurile si normele de construire si organizare a cunostintelor.
n totalitate ele constituie o schema de metoda specifica a activitatii de cercetare, ce asigura cunoasterea
obiectului. Transformarea idealurilor si normelor disciplinelor stiintifice este determinata de doua cause:
a) de specificul obiectelor cercetate
b) de cultura epocii, de dominarea in ea a dispozitiilor si valorilor conceptuale

Activitatea medical este orientata mai intii de toate spre culegerea si prelucrarea informatiei, ea se deosebeste
printr-o tehnologie originala. Culegerea informatiei se complica
in permanenta, in ea se includ diverse mijloace tehnice, fizice, chimice, biologice si alte metode de diagnosticare.
Gindirea clinica a medicului are un caracter ambiguu, capacitatea de a fixa cunoscutul si capacitatea de a medita
asupra specificului.
Pe de o parte, medicul opereaza cu cunostinte pregatite gata, pe de alta parte capata informatia pe baza studierii
manifestarii specifice a bine cunoscutei unitati nozologice la bolnavul dat
59.Tabloul stiintific al lumii (TSL) - al doilea set al temeliilor stiintei, clasificarea TSL. Tabloul medical al
lumii.
Prin tablou stiintific al lumii se subintelege un sistem de reprezentari despre insusirile si legitatile realitatii naturale
si sociale care apare ca rezultat al generalizarii si sintezei notiunilor si principiilor de baza ale stiintelor filosofice,
reale sisocioumaniste. Tabloul stiintific al lumii care contine reprezentarile despre structura si dezvoltarea naturii
se numeste tabloul stiintifico-natural al lumii, iar cel ce cuprinde reprezentarilor despre structura si dezvoltarea
societatii se numeste tabloul stiintifico-socioumanistic.
Se disting si alte tipuri de tablouri stiintifice ale lumii:
1. Tabloul particular-stiintific al lumii format pe baza cunostintelor unui singur domeniu al stiintei
2. Tabloul general-stiintiific al lumii tine de aparitia domeniilor integrative-stiintifice general*stiintifice
ca cibernetica, informatica, sinergetica, sistemotehnica etc.
3. Tabloul filosofic al lumii tine de explicarea realitatii obiective prin intermediul categoriilor, legilor si
principiilor filosofiei, cit si prin cele mai generale si universale unitati
Schimbarea radicala a tabloului stiintific al lumii provoaca schimbari ale strategiei de cercetare si intotdeauna
reprezinta prin sine o revolutie stiintifica.

60.Bazele filosofice ale stiintei- al treilea set al temeliilor stiintei

Cunostinta stiintifica se realizeaza prin intermediul ideilor si principiilor filosofice, care fundamenteaza postulatele
ontologice ale stiintei, deasemenea idealurile si normele ei.
Bazele filosofice ale stiintei sunt eterogenetice (compuse din diferite elemente deosebite). Ele permit variatii ale
ideilor filosofice si ale sensurilor categoriilor, ce se utilizeaza in activitatea de cercetare. Bazele filosofice ale
stiintei nu pot fi identificate cu masivul general al cunostintelor filosofice.Aceasta-i o axioma.
Eterogenitatea bazelor filosofice nu exclude organizarea lor sistemica. Aici se pot evidentia doua subsisteme:
I. cel ontologic reprezentat prin totalitatea de categorii ce servesc drept matrita de cunoastere a obiectelor
cercetate
(categoriile lucru, proprietate, relatie, proces, stare, cauzalitate, necessitate, intimplare,
timpul,spatial,etc.)
II. cel epistemologic, exprimat prin scheme categoriale, ce caracterizeaza procedeile decunoastere si
rezultatele lor (conceperea adevarului, a metodei, a cunostintelor, a lamuririi, a dovezii, a teoriei, a
faptului,etc.)
Ambele subsisteme se dezvolta istoric in dependenta de tipul obiectelor ce sunt examinate de stiinta. n acest
sisteme se pot evidentia cinci tipuri de baze filosofice: ontologice, gnoseologice, metodologice, logice si
axiologice.
Deci stiinta se dezvolta prin intermediul mecanismelor internaliste si externaliste. Deci noi cei ce activam in
domeniul medicinii suntem obligati, indiferent de locul de munca sa depistam permanent atit mecanismele
socioculturale, cit si cele internaliste in dezvoltarea cunoasterii medicale.