PSIHOLOGIA INTEROGATORIULUI JUDICIAR - ANCHETA (PERSONALITATEA UMAN N RA

CONFRUNTARE)[1]

.1. Notiuni introductive - distinctii si conotatii asupra interogatoriului judiciar din perspectiva adunarii d
psihologica)

A. Definitia interogatoriului;

B. Caracteristicile interogatoriului;

C. Planurile situationale.

Din perspectiva psihologica, urmarirea penala - prin excelenta ancheta judiciara si cercetarea judecatoreasca - es
subiect constant, reprezentantul organului de urmarire penala si ceilalti participanti la proces, parti sau subiecti a

Densitatea relatiilor interpersonale ale anchetatorului care ramne acelasi n timp ce partenerii sai se schimba, in
activitatilor de ancheta, iar din perspectiva psihologica constatarea obligatorie a modalitatii mentale care trebuie

Conform art. 200 din C.pr.pen. "urmarirea penala are ca obiect strngerea probelor necesare cu privire la existen
si la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea n judecat

Din punct de vedere tehnico-tactic strngerea probelor necesare reprezinta att operatia de adunare a probelor
constata daca sunt suficiente, n vederea luarii hotarrii privind trimiterea sau netrimiterea cauzei n judecata.

Prin identificarea faptuitorilor legiuitorul a vrut sa precizeze ca n cadrul urmaririi penale, probele adunate treb
savrsit fapta penala (autori, instigatori, complici), ntelegnd prin aceasta att stabilirea faptului ca urmarea soc
activitati umane, ct si aflarea datelor de identitate ale celui care a savrsit fapta penala. Prin stabilirea raspunder
n cursul urmaririi penale trebuie sa contribuie nu numai la lamurirea aspectelor privind fapta penala, ci ele trebu
vinovatia faptuitorului, daca acesta poate sa fie sau sa nu fie subiect al raspunderii penale[2].

n obiectul urmaririi penale, de asemenea se nscrie si identificarea victimei infractiunii, desi acest lucru nu este
este necesara pentru rezolvarea laturii penale si laturii civile a cauzei penale.

A. DEFINIIA INTEROGATORIULUI

(Comentarii si distinctii de natura psihologica vis--vis de termenii: ascultare, audiere, ancheta etc.)

Avnd n vedere ca marea majoritate a infractiunilor se savrseste sub semnul clandestinitatii, descoperirea si ad
nalta calificare si maiestrie profesionala adaptata la "particularitatile fiecarui caz n parte"[3].

Savrsirea unei infractiuni, avnd n vedere ca infractiunea este o fapta a omului, este nsotita de modificari mate
acestea, se mai produc si anumite transformari de natura imateriala (N.A. - matricea infractionala "pastrata ca tra
forma amintirii despre fapta"), reprezentnd schimbarile petrecute n plan psihic, la nivelul constiintei a aceluia c
ca autor, complice, instigator, celelalte parti, martori. Aceste transformari care iau forma impresiilor n plan psih
cale indirecta, mijlocita si nu directa cum este cazul urmelor materiale. Purtatorul informatiei (cel care a percepu
ntre organul judiciar si sursa informatiei. "Cunoasterea acestor informatii presupune exteriorizarea, comunicare
expresiilor pastrate n memorie"[4]. Acest lucru presupune, obligatoriu contactul dintre purtatorul informatiei si
prin chemarea n fata organelor judiciare a celor care cunosc mprejurari legate de infractiune pentru ascultarea l

Una din modalitatile de abordare a persoanei de-a lungul procesului penal este indubitabil ascultarea: "desfasur
urmaririi penale ct si al judecatii este de neconceput fara ascultarea celui n jurul caruia se va concretiza ntreag
purtatorul celor mai ample si utile informatii - nvinuitul sau inculpatul"[5].

Ascultarea reprezinta actul procedural prin care anumite persoane, nvinuitul sau inculpatul, celelalte parti, mar
presupunere ca detin informatii n legatura cu infractiunea sau faptuitorul acesteia sunt chemate sa dea relatii sau
Alaturi de termenul de ascultarese utilizeaza si termenul de audiere, fara a mai vorbi de consacrata ancheta jud
n vedere pe nvinuit sau inculpat, aceasta activitate este denumita interogatoriu. Reproducerea orala este princip
la persoanele care apar n procesul penal n diferite calitati. Aceasta reproducere orala ntr-un proces judiciar poa

relatarea libera (nedirijata) a faptelor percepute;

raspunsurile la ntrebarile adresate de organul judiciar - ancheta, interogatoriul.

Din perspectiva strict psihologica cteva comentarii se impun:

a) ascultarea, audierea par a fi termeni didactici mult mai apropiati verificarii unor cunostinte scolare sau schim
ambilor termeni, avnd caracter contemplativ-static ori aceasta semnificatie este departe de relatia de opozabilita
urmaririi penale;

b) termenul de ancheta, de asemenea, ni se pare impropriu, deoarece trimite catre domeniile sociologiei pe de o
specificul consacrarii sale n trecut se asociaza relelor tratamente si abuzului specific anchetatorului de tip tortio

c) desi parerile continua sa fie mpartite opiniem pentru termenul de interogatoriu si respectiv interogarea jud
realitati pe care n fond o vizeaza.

n ceea ce ne priveste continuam sa credem ca definind interogatoriul ca "fiind contactul interpersonal verba
sistematic si organizat stiintific, pe care l poarta reprezentantul organului de stat cu persoana banuita n
despre o fapta infractionala n vederea prelucrarii si lamuririi mprejurarilor n care s-a comis fapta, a id
stabili raspunderile"[6], ne apropiem cel mai mult de realitatea pe care urmarirea penala o reclama.

O astfel de definitie porneste prin urmare nu numai de la o problematica dificila, dar si de la o diversitate de asp
adecveze pentru a-si ndeplini obiectivele:

a) strngerea probelor (dovezilor) care consta att n operatia de adunare a lor, ct si de examinare si coroborare
pentru solutionarea cauzei;

b) existenta infractiunilor, consumate sau ramase n stare de tentativa;

c) identificarea faptuitorilor si a pozitiei acestora fata de infractiune (autori, instigatori, complici, tainuitori ori fa
d) stabilirea raspunderii penale a faptuitorilor care comporta doua aspecte principale:

- existenta sau inexistenta starii de imputabilitate a faptuitorilor;

- existenta sau inexistenta starii de culpabilitate a faptuitorilor, ca si formele specifice de culpabilitate.

B. CARACTERISTICILE INTEROGATORIULUI

Imaginea pozitiei psihologice a reprezentantului autoritatii publice n interogatoriu nu va putea fi receptionata si

responsabilitatii sale sociale, inclusiv sensul profesional, daca se ignora complexitatea fenomenului de criminali
hatisuri cu care acesta se confrunta, fara a mai lua n calcul riscurile si amenintarile carora adesea trebuie sa le fa

Tensiunea anchetei judiciare este esentiala pentru a gasi solutia dreapta, ea fiind comparabila cu tensiunea psiho
confrunta parteneri cu stiluri diferite: anchetatorul tehnic si plin de imaginatie pe de o parte, iar pe de alta infract

Practica judiciara a impus evidentierea ctorva caracteristici distincte proprii interogatoriului judiciar:opozabilita
tensiunea comportamentului expresiv;demersul neuniform, contradictoriu, n "zig-zag";intimitatea, stresul si risc

1. Opozabilitatea intereselor - anchetatorul este motivat de standardele sale profesionale, aflarea adevarului cu
comiterii faptei sub toate aspectele etc., pe cnd infractorul este motivat de diminuarea responsabilitatii sale n c
pe celalalt miza apararii cu orice pret a libertatii sale. De fapt, opozabilitatea de interese dintre nvinuit sau incul
statutul diferit al celor doi participanti la proces.

2. Inegalitatea statutului - inculpatul sau nvinuitul apare n pozitia celui ce a savrsit infractiunea, n pozitia ce
confirmarii nvinuirii ce i se aduce, urmeaza sa suporte consecintele faptei comise; organul judiciar ocupa o pozi
stat, cu prerogative proprii functiei pe care o exercita n vederea tragerii la raspundere penala a nvinuitului sau i
detinut de organul judiciar. El are posibilitatea de a tine sub un permanent control pe cel interogat de a observa a
emotivitate provocate de diverse tulburari neurovegetative, de a observa ntreaga atitudine, modul de a se compo
aceasta baza sa identifice momentele psihologice de alternare si diversificare a procedeelor tactice de ascultare. D
si de "elementul surpriza" atunci cnd se afla n posesia unor date verificate si pe care n cursul ascultarii le poat
acestora, zdruncinnd rezistenta opusa.

Se ntlnesc nsa si cazuri cnd organul judiciar este pus n situatia de a duce confruntarea n conditii inegale. Es
judiciar foloseste n exclusivitate mijloacele legale, nvinuitul sau inculpatul poate uza de orice mijloace, chiar s

Toate acestea explica complexitatea activitatii de interogare a nvinuitului sau inculpatului, importanta care trebu
nsusirilor cerintelor impuse celui chemat sa o efectueze - "asadar ascultarea nvinuitului sau inculpatului constit
nainte de toate, cu arme psihologice"[7].

3. Tensiunea comportamentului expresiv - atitudinea nvinuitului sau inculpatului n interogatoriu este una vo
si dirijeaza comportarea n mod constient, tinnd seama de situatia reala prezenta si prevaznd si urmarile actelo

Habitudinile lui sociale vor fi prezente n atitudinea infractorului constituind unul din factorii ei determinanti. A
"rezultatul dintre habitudinile sociale si dominanta defensiva"[8] constnd din prezenta si persistenta n scoarta c
puternice focare de excitatie cu caracter dominant reprezentnd pericolul care ameninta libertatea lui. Exista n j
interactiunii dintre anchetator si anchetat, care reprezinta elemente accesibile unei observari psihologice n timpu

- anumite trasaturi de comportament care apar din prima clipa de cnd nvinuitul sau incu
timpul de reactie, disconfort psihic etc.);

- expresiile emotionale care se pot urmari fie prin libera lor manifestare fie prin modul disc
spasm glotic etc.);

- gndirea nvinuitului sau inculpatului este si ea obiectul observarii, dar si parte n rationam
expuse sau n contradictii mai mari sau mai mici care compun relatarea faptelor (rationamente si judecati, argum

- atitudinea sociala a nvinuitului sau inculpatului care se reflecta n comportamentul pe car

care raspunde la avansurile, serviciile pe care organul judiciar i le ofera n timpul interogatoriului.

Concluzionnd cele spuse mai sus putem spune ca "ascultarea (interogatoriul) aduce pe pozitii opuse protag
special care nu colaboreaza, ci se confrunta"[9]

4. Demersul neuniform, contradictoriu, n "zig-zag"

Practica judiciara demonstreaza ca infractorii, n special cei ocazionali, chiar daca nu imediat, ajung sa marturise
iar n final, n functie de abilitatea anchetatorului ajunge la marturisiri totale. n aceste cazuri dominanta defensiv
sau mai mici ale realitatii, aici avnd de a face cu o atitudine lineara n cabinetul de ancheta.

nsa de cele mai multe ori infractorul "merge n zig-zag" (rectiliniu), recunoscnd o parte la nceput, negnd apo
celor declarate, pentru ca n final sa faca marturisirea finala, dar si aceea, de foarte multe ori incompleta. Aceste
infractorului (nvinuitului sau inculpatului) ce nu sunt determinate numai de gradul de vinovatie a lui, ci si de po
Daca nvinuitul sau inculpatul l socoteste pe organul judiciar inferior lui, fie ca posibilitate de gndire, fie n rap
atunci nvinuitul sau inculpatul va fi foarte atent si va marturisi ct mai putin si nu va renunta la pozitia lui, dec
nsa superioritatea anchetatorului este clara si pentru infractor, atunci dominanta defensiva a acestuia se va mani

5. Intimitatea, stresul si riscul - sunt specifice derularii interogatoriului. Marturisirea nu este o chestiune exclu
ca aceasta sa se puna n fapt, relatia interpersonala devine speciala prin intimitate. n cabinetul de interogare nu t
trebuiesc izolate fonic, sa aiba luminozitate si confort minim.

Nu o data nvinuitul trebuie sa treaca peste sentimentul de rusine, peste starea de teama, stiut fiind ca este extrem
viol, incest, crima etc., n prezenta unor persoane, altele dect anchetatorul. n acelasi timp, marturisirea nu este
cu trairea sentimentului de ntelegere cel putin umana a dramei judiciare pe care nvinuitul o traieste.

Desigur, ramas singur cu nvinuitul, n raporturile de confruntare nu o data tensionate, reprezentantul organului d
personalitate cu un mental disfunctional, disperat, razbunator, simulant etc., capabil de gesturi hetero- si autoagr

Riscul profesional este o realitate la care anchetatorul consimte liber si pe care si-l asuma din perspectiva profes
C. PLANURILE SITUAIONALE

"Un bun magistrat ar trebui sa aiba ntelepciunea lui Solomon, logica lui Aristotel, rabdarea lui Hristos, rigurozit
lui Edison"[11].

Activitatea profesionala a organelor de urmarire si cercetare penala consta ntr-o confruntare permanenta pe care
persoanele banuite, concretizata n contextul unor relatii interpersonale primare. Pe de o parte anchetatorul cu
infractorul care speculeaza orice amanunt, creindu-se o tensiune care se desfasoara pe mai multe planuri, oferind
descoperirea adevarului l are anchetatorul.

Din perspectiva experientei practicii se disting urmatoarele patru situatii (planuri situationale)[12]:

a) planul situational deschis, este caracterizat de situatia n care datele despre comiterea infra
infractiunile flagrante). Aici pot sa apara unele capcane psihologice legate de infractiunea n cauza, situatie n ca
exact datele pe care le cunoaste sau despre care are cunostinta anchetatorul, le poate nega, pe considerentul ca nu
situatie delicata se iveste atunci cnd infractorul recunoaste cu usurinta fapta pentru care este cercetat, acoperind
anchetatorul nu are informatii. Desi n mod practic acest gen de situatii nu ridica probleme deosebite din perspec
deosebita ntregului context si daca infractorul a recunoscut totul cu usurinta, trebuie sa fie analizata cu atentie a

b) planul situational orb, este caracterizat de situatia n care datele despre comiterea infractiu
cunoscute numai de anchetator (ex. denunturile, exploatarea mijloacelor speciale etc.). n aceasta situatie anchet
recunoasca faptele, punndu-i probele direct n fata prin procedeul frontal, deoarece este posibil sa mai existe to
anchetatorul sa nu stie. Interogatoriul trebuie sa decurga lent, urmarind toate detaliile, iar probele trebuie admini
complexe, urmarind reactia infractorului de fiecare data cnd i se administreaza o alta proba. n practica, infracto
orb au comis erori flagrante n constructia apararilor formulate, de obicei pline de contradictii, iar n final si-au r

c) planul situational ascuns, este caracterizat de situatia n care datele despre comiterea infra
persoana interogata. Aceste situatii se ntlnesc predilect n cauzele cu autori necunoscuti, cauze vechi (A.N.-uri
faptuitorilor. De regula este vorba de infractiuni grave, complexe, faptele fiind comise cu premeditare n finaliza
distrugnd sau ascunznd corpurile delicte, denaturnd si dezinformnd, creindu-si alibiuri sau determinnd tace

n practica judiciara se cunosc situatii n care infractorii au fost cunoscuti n calitate de banuiti n cadrul interoga
nici un rezultat, iar dosarele au ramas n stadiul initial, cu urmarirea penala nceputa "in rem", iar autorul continu
utilizarii investigatiilor comportamentului simulat prin tehnica poligraf, planurile situationale ascunse sunt tot m
prin identificarea matricei infractionale (amintirea despre fapta), structurata n constientul acestora si concomiten
operativ probatiunea completa[13];

d) planul situational necunoscut, este caracterizat de situatia n care datele despre comiterea
anchetator (acesta nu stie daca banuitul din fata sa este cel care a comis infractiunea vizata), nici de infractor (ba
vreuna din faptele comise de el, cnd?, cum? si de unde? a aflat) (ex. tipic pentru suspectii cercetati cu ocazia un

n situatia planului necunoscut, convorbirea dintre anchetator si infractor este lipsita de temei informational, iar
blocheaza orice dialog constructiv pentru ancheta, mai ales ca o persoana invitata la politie pentru o asemenea pr
simplu un abuz din partea organelor de urmarire penala.

Aceste situatii sunt excelente oportunitati de a clarifica prin investigatiile comportamentului simulat, implicarea
obiectul interogatoriului.

Referitor la planurile situationale ascunse sau necunoscute, apar situatii neprevazute care pot duce la descoperire
presupune rabdare, calm, tact n discutiile purtate de catre anchetator cu orice persoana care nu are aparent nici o
se exerseaza intuitia, calitatile si aptitudinile personale, valorificndu-se o data cu trecerea anilor n ceea ce se n

O deosebita importanta n cadrul relatiilor interpersonale o are autocontrolul anchetatorului asupra manifestari
(nervozitate, superficialitate, duritate, labilitate emotionala, simpatie sau antipatie fata de persoana interogata etc

Autocontrolul nu este un exercitiu n sine, gratuit, ci dimpotriva este o necesitate menita a contracara studierea
Practica evidentiaza n acest sens existenta unei categorii de infractori extrem de intuitivi si vicleni, capabili sa in
anchetatorului, reusind sa-si de-a seama de impresiile pe care le produc declaratiile sale, sau sa deduca ce inform
legatura cu obiectul ascultarii.

Creativitatea n gndire, capacitatea de prelucrare cu obiectivitate si simt critic a datelor, exersarea intuitiei si nd
stiintifice a comportamentului simulat al persoanelor incluse n cercurile de banuiti pot duce la eliminarea situati
solutionarea cauzelor complexe nefiind nimic altceva dect expresia limitelor de competenta.

2. Problematica psihologica a relatiei anchetator-anchetat[14]

Relatia interpersonala anchetator-anchetat pune n evidenta, n primul rnd, trairea emotionala creata de contactu
cadrul caruia se va derula o activitate cu caracteristici absolut speciale (ancheta judiciara). Atitudinea oficiala, po
tinuta si vocabular a anchetatorului, care solicita lamuriri, chestioneaza, pune n vedere, precizeaza etc., creeaza
anchetata (banuit, nvinuit, inculpat), fapt resimtit de altfel de oricare alta persoana chemata n mod oficial pentr
etc.).

Datorita acestui fapt, majoritatea cercetarilor se desfasoara ntr-o anumita tensiune emotiva sau nervoasa, cel int
gesturi, expresii, fapte etc. ale anchetatorului. "Din motive diferite, (ntre care: lipsa obisnuintei de a avea de-a fa
referitoare la caracterul represiv ori optica relelor tratamente exercitate de organele de cercetare etc.) persoana an
din aceste motive, iata de ce cunostintele de psihologie devin obligatorii pentru magistratul nsarcinat cu derular
psihologul vine sa "cenzureze" penalul n sensul benefic aflarii adevarului, aceasta presupunnd consolidarea asa
efortul mereu perfectibil de a-i reda acestei activitati profesionalismul si demnitatea care i se cuvin n actul de ju

2.1. Contactul interpersonal n biroul de ancheta judiciara

n baza contactelor initiale, anchetatorul apreciaza comportamentul expresiv, n mod special mimica nvinuitulu
de trasaturi si caracteristici dinamico-functionale care evidentiaza stari, sentimente si dispozitii sufletesti a caror
n acest sens, anchetatorul trebuie sa fie atent asupra componentei voluntare a comportamentului expresiv, ntele
dinamice mai mult sau mai putin deformate emotional, deghizate, simulate n scopul de a masca adevaratele star
nvinuitul poate simula stapnirea de sine, calmul, nedumerirea, unele stari de suferinta (boala, lesin) atitudinea
impresiona, de a intimida pe anchetator.

Lipsa de naturalete si de convingere a acestor simulari este evidenta n fata unei conduite ferme, ofensive a anch
consecinta exploatarii calificate a unor momente psihologice abil create pe parcursul ascultarii. Spre deosebire d
reactii fiziologice interne ale anumitor sisteme functionale aflate preponderent sub dependenta sistemului neurov
provocate de om n scop voit.

Nu rareori inhibitia emotionala (teama inocentului prilejuita de contactul interpersonal cu reprezentantul autorita
iar comportamentul nvinuitului se apreciaza ca fiind simulat. Cu privire la problematica interpretarii corecte a ta
fundamenteaza temeiurile n psihologia persoanei, psihologia medicala etc. dar a cere acestor discipline punerea
mimicii, a conduitei de relatie si expresie a unei persoane ntr-o mprejurare, este mult prea pretentios.

Trecerea de la stiinta catre arta anchetei judiciare se face prin personalitatea anchetatorului, observator si investi
izvorul interpretarii.

n cazul persoanelor sincere, dar labile emotional (sfera n care, de regula, intra minorii, femeile, batrnii, conv
situatiile de acest gen, este necesara, ca o conditie a reusitei, crearea unui climat de siguranta si ncredere recipro
sa-si nteleaga statutul n fata autoritatii si ce obligatii le revin. Nerealizarea acestui climat poate duce (mai ales a
ascultarii), odata cu atacarea problemei critice, la inhibari emotionale artificiale, cu ntregul lor cortegiu de mani

Exista n acest punct al contactului interpesonal, pericolul de a se interpreta gresit asa-zisul "moment psihologic"
chestionare directa, implicare, precizari cu caracter acuzatorial sau prezentarea de probe poate complica si mai m
emotivului, el putnd ajunge, n ultima instanta, chiar la recunoasterea unor fapte pe care nu le-a savrsit. Din ac
orice relatare a nvinuitului si, n special, tot ceea ce afirma si i este defavorabil.

Altfel stau lucrurile n situatia n care n persoana nvinuitului se afla chiar autorul faptei. Se constata, de regula
colaterala nu dau roadele scontate. Ambianta ramne rece, raspunsurile sunt monosilabice, nvinuitul nu se anga
Analiznd comparativ reactivitatea mimico-gesticulara a nvinuitului, o fina interpretare va surprinde faptul ca, d
colateral, se obtin raspunsuri si crmpeie de discutii n limite relativ normale, nu acelasi lucru se ntmpla atunci
exemplul mentionat, prin aducerea n discutie a problematicii ridicate de mprejurarile savrsirii omorului, s-au e
cunosc", "nu stiu", "nu-mi amintesc"), manifestari frecvente de evitare a privirii, pauze nainte de raspuns, spasm
oricarei initiative, toate acestea pe un fond general de suspiciuni din partea nvinuitului. Manifestarea acestor tul
se explica printr-un mecanism psihologic extrem de subtil. Esenta sa consta n aceea ca persoana care a comis fa
sale, de capacitatea psihica de a se degaja cu usurinta de situatia de nvinuit n cauza. Ea, neavnd nimic cu cauz
sfera preocuparilor si a atentiei catre problematica introductiva, colaterala ce o captiveaza si pe care o accepta cu
a savrsit infractiunea "nu are posibilitati pentru tematici colaterale", cu alte cuvinte, nu se dispune de capacitate
centrala se exercita cu o forta inhibitorie deosebita asupra oricaror altor aspecte care se aduc n discutie. Centrul
personalitate exclusiv catre fapta savrsita si implicatiile acesteia. Chiar daca i se ofera posibilitatea destinderii,
inhibitive l tin prizonierul conditiei de nvinuit n cauza, statut si rol pe care nu le poate abandona.

Desi n fata organului de urmarire penala, nvinuitul si impune constient iesirea din rol, sta n posibilitatile anch
usurinta si sa interpreteze corect notele artificialului, lipsa de participare, starea de disconfort psihic, teama si su
relatie si expresie a nvinuitului nesincer. Aceasta teama rezulta din aceea ca persoana care a comis fapta realize
colaterale. Ea este preocupata de ceea ce banuieste ca va urma dupa aceasta, fiind continuu n garda cu privire la
urmeaza si n raport cu care si faureste alibiurile

Ct priveste nvinuitul care nu a savrsit fapta ce i se imputa, acesta se daruieste lesne tematicii abordate, partici
fiindu-i lamurite statutul si rolul n cadrul ascultarii, el va alunga din plan psihic toata problematica ce-i provoca
argumenta natural, dezinvolt, participativ, dezinhibat, neavnd, cu alte cuvinte, nimic care sa-i inspire teama.

Rezultate deosebit de interesante n diferentierea celor doua conduite opuse se pot obtine prin interpretarea mani
reactivitatii de expresie a nvinuitilor fata de ntrebarile directe n raport cu aspectele critice. Astfel, adresndu-i-

- Daca sustineti ca nu a-ti savrsit fapta, atunci pe cine banuiti?

- Ce credeti, va fi descoperit autorul acestei fapte?

- Ce credeti ca ar merita autorul pentru fapta sa? etc.

nvinuitul care nu a savrsit fapta va fi caracterizat printr-o participare autentica.

n fata aceleiasi ntrebari, nvinuitul care a comis infractiunea este ezitant, stnjenit, "deosebit de ncurcat". Expl
inhibitoriu, n stupoarea creata de ntrebarea de genul "Ce credeti, va fi identificat autorul omorului?" . pusa tocm
acesta, viznd tragerea la raspundere penala pentru nfaptuirea justitiei. Suspiciunea banuitului, n raport cu sara
anchetatorul, ct stie, de la cine stie, mpovareaza la maximum conduita acestuia. Neparticipativ, ostil, ramnnd
banui pe cineva, vine cu justificari si temeri de genul "nu pot sa dau vina pe nimeni" ori "s-ar putea sa gresesc",
devine stngaci, neplauzibil, artificial.

Neputnd fi marcate, dar nici provocate de om n scop voit, manifestarile comportamentale si psihofiziologice am
starea de disconfort psihic pe care o traieste nvinuitul. Cu privire la aceasta complexa problematica trebuie subl
manifestari drept probe de vinovatie nseamna a face o greseala tot att de mare ca si atunci cnd s-ar afirma ca s
certitudinea raspunsurilor date sunt probe certe ale vinovatiei. Ceea ce trebuie retinut este faptul ca expresiile em
sublinia, adica pot confirma sau infirma, ca un argument n plus, o teza valabila, constituind indici orientativi asu
ancheta judiciara.

2.2. Comunicarea non-verbala - reguli tactice specifice raporturilor interpersonale de opozabilitate si con

Comunicarea dintre anchetator si nvinuit sau inculpat, nu se efectueaza numai pe plan verbal, utiliznd limbajul
transfer de informatii si pe alte canale, prin asa-numita comunicare non-verbala, extralingvistica (gestica, mimic

Canalele non-verbale realizeaza un surplus de comunicare, transmitndu-se stari psiho-emotionale, anxietate, de

verbale consta n faptul ca acesta scapa, n general, controlului voluntar, constient creind astfel o posibilitate de
sfera gndirii reflectate, ct si a nivelurilor psihologice, nereflectate, antrenate n comunicarea realizata involunt

Majoritatea transferului informational al afectivitatii are loc prin canalele extra-verbale. n timpul conversatiei, c
"contactele oculare" care au loc ntre privirile interlocutorilor n timp ce vorbesc sunt foarte importante. Control
(nvinuitul sau inculpatul) chiar si n timpul n care el vorbeste n timpul unei conversatii obisnuite sau al unei re
intermitenta. n momentele cruciale, exact la argumentele cele mai importante, ori unde ar fi, privirea revine la i
este de acord sau nu cu cele relatate. Urmarirea acestei pendulari oculare cere din partea anchetatorului foarte m
privirea directa poate semnala ca nvinuitul sau inculpatul a ajuns la un punct nodal, unde vrea sa strecoare un ne

Anchetatorul va obtine o informatie pretioasa, fie ca este un adevar si atunci l apropie de lamurirea cazului, fie c
corect gradul de sinceritate, respectiv de nesinceritate a banuitului.

n anumite momente ale dialogului, banuitul nu trebuie sa stie sub nici un motiv ca anchetatorul aproba sau nu u
interlocutorului nu este numai o sursa de informatii, ci si un mijloc de conditionare a interlocutorului. La prima a
faptul incriminat, si unde el va da o versiune evident favorabila lui, anchetatorul trebuie sa l lase sa spuna tot ce
n cursul acestei relatari spontane nvinuitul nu este ntrerupt, ci dimpotriva, prin privirea sau prin miscarile capu
probabil el va furniza suficient material pentru ca monologul odata terminat, sa se ajunga la un dialog critic. Ace
capcana eficienta, care l va ajuta pe anchetator sa elaboreze n continuare o tactica adecvata situatiei.

Prin definitie, orice nvinuit sau inculpat, cei aflati n detentie preventiva, sunt ntr-o puternica stare de frustrare.
contribuie la acea stare de frustrare, care n majoritatea cazurilor va duce la manifestari agresive. Agresivitatea n
raspunsuri insolente, ncercari de sfidare si ca reactie la privirea scrutatoare a anchetatorului, evitarea de a-l priv
trebuie sa fie deci confundat cu o trasatura de personalitate (sinceritate - nesinceritate).

Anchetatorul care vrea sa stabileasca un contact uman cu nvinuitul sau inculpatul trebuie sa evite orice privire, g
starea de frustrare n care se gaseste acesta.

2.3. Reguli tactice specifice raporturilor interpersonale de opozabilitate si confruntare

n literatura de specialitate, sunt cteva reguli tactice care pot facilita nu numai stabilirea unui contact verbal ntr
un oponent n situatia de a colabora:

1. n contactul cu adversarul nainte de a fi ascultati, suntem priviti;

2. exprimarea clara, n limbaj inteligibil a interlocutorului este obligatorie;

3. nainte de a vorbi, trebuie sa stim sa observam si sa ascultam. Din primele clipe de contact cu banuitul
apoi miscarile necontrolabile n momentul n care este chestionat asupra problematicii critice. Mare semnificatie
acestora putnd fi interpretata ca indice al efortului de denaturare sau disimulare;

4. fata de interlocutor se recomanda a se avea o atitudine deschisa. Adesea cel anchetat trebuie sa fie ncu
destept."), fie prin utilizarea unei formule de generalizare si nu de particularizare ("Da, au mai facut si altii asa c
minimalizare si ndepartare a pericolului ("Vezi unde duce anturajul, consumul de alcool, n alte mprejurari fapt

5. nvinuitul sau inculpatul trebuie sa fie convins ca este ascultat cu cea mai mare atentie, caci aceasta atit
el. De aceea dupa ce si termina relatarea si are impresia ca a fost integral crezut se pot valorifica momentele psi
elementelor contradictorii sau nonconcordante, consecinta a neadevarurilor structurate de interlocutor.

6. fata de interlocutor se recomanda a avea o atitudine echilibrata, exasperant de calma, rabdatoare (de fap
putin dupa momentul n care tu nsuti simti ca totul este zadarnic"). Aceasta deoarece n majoritatea cazurilor, tim
inculpatului, starea tensionala n care se afla, pna la marturisirea completa, insecuritatea crescnda pe care o res
greseli;

7. ntelegerea umana fata de nvinuit, prescrisa de legile noastre, dar care nu se confunda cu "bunavointa"
nvinuitului sau inculpatului, oricare ar fi crima pe care a savrsit-o, creeaza un climat favorabil pentru a obtine
informatii de la nvinuit sau inculpat - un gest de prieteni (apropierea scaunului, oferirea unei tigari, a unei cafele
asemanatoare prin consecinte, un proverb, o bataie prieteneasca pe umar etc., pot duce n momentele psihologice

3 Strategii de interogare a nvinuitului sau inculpatului (banuitului)[16]

Cunoasterea mprejurarilor n care a fost savrsita infractiunea si stabilirea corecta a datelor privind persoana nv
anchetatorului la stabilirea procedeelor tactice de efectuare a ascultarii.

Tactica ascultarii nvinuitului (inculpatului) cuprinde metode si mijloace legale folosite n activitatea de ascultar
si veridice, care sa contribuie la aflarea adevarului si clarificarea tuturor aspectelor cauzei. Dispozitiile legale si
elemente de baza n stabilirea tacticii de ascultare. O tactica adecvata presupune adaptarea regulilor generale la f
ascultat si la pozitia nvinuitului (inculpatului).

n cele ce urmeaza vom prezenta procedeele tactice de ascultare a nvinuitului, cunoscute n practica autoritatilor

a) Strategii de interogare viznd folosirea ntrebarilor de detaliu.

ntrebarile de aceasta natura se folosesc pentru a obtine de la nvinuit amanunte referitoare la diferitele mprejura
verificarea explicatiilor. Scopul utilizarii acestor ntrebari este de a demonstra banuitului netemeinicia sustinerilo
negarea faptelor savrsite. Practica atesta ca acest procedeu tactic da rezultate bune n cazul nvinuitilor recidivis
pregatesc atent declaratiile, comit totusi erori si inconsecvente logice. Or, tocmai asemenea aspecte trebuie explo
pentru a determina furnizarea datelor necesare aflarii adevarului, colaborarea nvinuitului, clarificarea problemel
mpreuna cu alte procedee de ascultare, sunt folosite frecvent n cazul cnd nvinuitul face declaratii nesigure, co

b) Strategii de interogare repetata.

Acest procedeu consta n reaudieri ale nvinuitului cu privire la aceleasi fapte, mprejurari, amanunte, la interval
nvinuitului vor apare, inevitabil, contraziceri, nepotriviri, cu toate ncercarile de a reproduce cele relatate anterio
punct, nu vor putea fi repetate, cu toate pregatirile facute n acest sens de catre acesta, demonstrndu-i-se, astfel,
anterior si putnd fi determinat sa recunoasca adevarul.

c) Strategii de interogare sistematica

Acest procedeu se foloseste att n cazul nvinuitului sincer, pentru a-l ajuta sa lamureasca complet toata problem
ct si al celor nesinceri pentru ca i obliga sa dea explicatii logice si cronologice la toate aspectele privind nvinu

n cadrul acestui procedeu, prin intermediul ntrebarilor problema, nvinuitului i se solicita sa clarifice sistematic
persoanele participante si modul n care a actionat fiecare. Atunci cnd cel ascultat a savrsit mai multe infractiu
acestuia, anchetatorul va stabili daca ascultarea va ncepe n legatura cu infractiunea cea mai usoara sau cea mai
cauza, fiecare trebuie ascultat att cu privire la activitatea proprie, ct si separat, cu privire la activitatea fiecarui

d) Strategii de interogare ncrucisata

Scopul acestui procedeu este de a nfrnge sistemul de aparare al nvinuitului nesincer, care se situeaza pe poziti
procedeu ofensiv si consta n ascultarea aceluiasi nvinuit de catre doi ori mai multi anchetatori ce s-au pregatit
problemele cauzei n care se face ascultarea. Procedeul prezinta un anumit avantaj, dar si dezavantaj. Avantajul
inculpatului nu i se da posibilitatea sa-si pregateasca raspunsuri mincinoase, ntrebarile fiind adresate de fiecare
alert. Dezavantaje: derutarea persoanelor cu structura psihica slaba, ncurcarea celui ascultat, anchetatorii nsusi
cnd nu toti stapnesc perfect problema cauzei.

e) Strategii de interogare viznd tactica complexului de vinovatie.

Acest procedeu consta n adresarea alternativa a unor ntrebari care contin cuvinte afectogene (critice) privitoare
ce nu au legatura directa cu cauza. Pentru realizarea scopului - obtinerea unor declaratii sincere - trebuie observa
ntrebari ce i se adreseaza, ntruct reusita procedeului nu depinde numai de raspunsurile celui ascultat, ci si de o

f) Strategii de interogare viznd folosirea probelor de vinovatie.

Procedeul se foloseste n ascultarea nvinuitului nesincer, care ncearca sa denatureze adevarul, sa ngreuneze ce
regula, recunoaste faptele numai n masura n care este convins despre existenta si temeinicia probelor administr
numai dupa cunoasterea exacta a pozitiei nvinuitului. Aceasta presupune ca nvinuitului ascultat sa i se consemn
de faptele pentru care este nvinuit, ntruct numai astfel se poate adopta procedeul tactic de ascultare adecvat.

Obtinerea de rezultate bune prin folosirea acestui procedeu este asigurata de respectarea unor cerinte, printre car

cunoasterea temeinica de catre anchetator a tuturor probelor din dosar, a legaturii ce exista ntre acestea si a

cunoasterea valorii fiecarei probe din dosar;

stabilirea celui mai indicat moment pentru folosirea probelor de vinovatie si a ordinii n care acestea vor fi p

stabilirea judicioasa a ntrebarilor ce vor nsoti prezentarea probelor.

Atentia care trebuie acordata folosirii acestui procedeu de ascultare se explica prin aceea ca orice eroare din part
munca desfasurata pentru determinarea nvinuitului sa faca declaratii veridice si complete; lund cunostinta prem
recunoaste numai ceea ce este dovedit sau, convingndu-se de insuficienta ori de forta probanta redusa a dovezil
persevereze n a respinge nvinuirea adusa. n raport de personalitatea si psihologia nvinuitului se poate proceda
progresiva a probelor de vinovatie. Prima metoda presupune prezentarea n mod neasteptat, de la nceput, a prob
ntrebari directe cu privire la fapta savrsita. naintea acestui moment, nvinuitul sau inculpatul trebuie sa fie ntr
probele care urmeaza a fi folosite, urmarindu-se, astfel, crearea momentului psihologic necesar cunoasterii fapte

n practica organelor de ancheta judiciara este mai frecvent folosita prezentarea progresiva a probelor de vinovat
plecndu-se de la aspecte mai putin importante, cu prezentarea de probe care nu dovedesc nemijlocit savrsirea f
relevanta deosebita, din care rezulta direct vinovatia.

g) Strategia interogarii unui nvinuit sau inculpat despre activitatea celorlalti participanti la savrsirea in

Procedeul se aplica atunci cnd n cauza exista mai multi nvinuiti (inculpati) participanti la savrsirea aceleiasi
inculpatilor implicati n cauza permite anchetatorului sa gaseasca veriga cea mai slaba n rndul participantilor s
celui ascultat sa declare ceea ce cunoaste despre activitatea celorlalti participanti la infractiune, lasndu-i-se imp
organul de urmarire penala. n acest mod, nvinuitul poate prezenta date valoroase n legatura cu infractiunea sav
explice, iar apoi sa faca declaratii despre propria activitate.

Procedeul prezinta si dezavantaje pentru ca nu ntotdeauna cel ascultat este dispus sa divulge activitatea particip
nainte, dar mai ales dupa savrsirea infractiunii, privitoare la modul de comportare n eventualitatea descoperiri
ceilalti participanti, fiecare va avea retineri, dar va manifesta, n schimb, un interes deosebit pentru a afla din anc
rabdare, tact si perseverenta se poate ajunge la determinarea nvinuitilor sa faca marturisiri, sa declare despre fap

Prin confruntarea datelor obtinute din declaratiile participantilor, chiar daca nu au declarat totul despre propria a
concluzii cu privire la sinceritatea celor implicati n cauza. Acest procedeu permite obtinerea unor rezultate pozi
date cunoscute de anchetator, despre care el nu declarase nimic anterior, va fi mai cooperant n relatarea activita
masura n care le cunoaste.

h) Strategia interogarii viznd spargerea alibiului[17] sau justificarea timpului critic

Timpul critic reprezinta suma duratei activitatilor ce au precedat savrsirea infractiunii, a actiunilor ce caracteriz
imediat post-infractionala. Acest procedeu se foloseste, de regula, atunci cnd banuitul refuza sa faca declaratii.
solicita sa declare locul unde s-a aflat, cu cine a luat legatura, ce a ntreprins nainte, n timpul si dupa savrsirea
minutios pe zile, ore, minute si locuri. De asemenea, procedeul se foloseste n ascultarea infractorilor nesinceri,
sa ngreuneze aflarea adevarului. Acestora li se va cere sa arate ce au facut pe zile si ore, sa prezinte locurile und
legatura.

Verificarea datelor furnizate de banuit ofera anchetatorului posibilitatea constatarii nesinceritatii relatarilor, ntru
n justificarea timpului critic.

Pe baza rezultatelor verificarilor, folosindu-se starea psihica a banuitului, acesta va putea fi determinat sa recuno
cazul acestui procedeu se mai poate solicita banuitului sa justifice sursa mijloacelor de existenta (n cazul celor n
privire la provenienta bunurilor, valorilor gasite cu ocazia perchezitiilor corporale sau domiciliare.

Utilizarea procedeului de justificare a timpului critic permite extinderea anchetei judiciare asupra altor infractiun
demonstreaza cazuistica judiciara, tacerea reprezinta, la fel ca si alibiul, ncercarea de a ascunde si alte fapte, ca

i) Strategii viznd interogatoriul psihanalitic

Interogatoriul psihanalitic[18] este interogatoriul viitorului, este inofensiv, curat, respecta "integral demnitatea, d
perspectiva prezumtiei de nevinovatie este un joc al inteligentei prilejuit preponderent de o simpla discutie asupr
de a se apara cu toate mijloacele - cele legale sau ilegale".

Comportamentul duplicitar este des ntlnit n practica judiciara, simularea desemnnd efortul constient ntreprin
pentru a masca trairi, unele stari sufletesti, intentii, actiuni, fapte si probe cu scopul de a aduce ancheta judiciara
pedeapsa. Duplicitatea (simularea) este caracteristica unei persoane care adopta doua atitudini si joaca premedita
diferite de cele pe care le simte cu adevarat. Analiznd minciuna la intersectia dintre forma gndita, forma transm

- simularea este asigurata de divergenta dintre forma gndita si cea exprimata;

Minciuna reprezinta constructul mental strategic, apararea, pe care din perspectiva psihologiei judiciare, banuitu
interogheaza, adoptnd un comportament voit contrafactual cu referinta voit pragmatica si viznd o finalizare pe

n timpul anchetei apare la individul supusei, un dezechilibru psihic provocat de excesiva acumulare de energie
conflictul dintre pulsiunile inconstientului si actul constient determinate de raportul Eu - realitate, se concretizea
constientului, fiind localizate la nivelul preconstientului.

Altfel spus, continuturile intelectuale sunt respinse, refulate de constiinta ca stari ce trezesc anchetatorului atitud
manifestarilor emotionale, dar ele continund sa-si exercite presiunea asupra cenzurii constientului, provocnd a
faptuitorului acesta se va autodemasca sub influenta Eu-ului sedimentat n subconstient, alaturi de Eu-ul primitiv
erori caracteristice, acte simptomatice, uitarea sau deformarea unor nume familiare etc.

- lasarea obiectelor; n cursul cercetarii cmpului faptei, specialistul criminalist identifica primele acte simptom
indici orientativi n directia identificarii faptuitorului. Acest act simptomatic de uitare a obiectelor n cmpul fap
controlul cenzurii a unora din elementele asupra carora acesta vegheaza, aceasta slabindu-se din cauza instinctul
identificat;

- revenirea la locul faptei, este consecinta necesitatii detensionarii psihice a faptuitorului sub presiunea Eu-ului
criminal. Unii autori cred ca eterna rentoarcere la locul faptei este generata de placerea nfioratoare si dulce a te
faptuitorului retrairea actului infractional si descarcarea treptata a tensiunilor. Psihanalitic credem ca revenirea v
asigura ca nu s-a comis nici o greseala;

- lapsusul, este tributar imaginilor flotante care sunt n apropierea constiintei, Influenta lor se resimte facnd sa
cauza asemanarilor pur acustice dintre doua cuvinte, ci din cauza unui gnd ascuns sau din cauza unei stari gene
verbal;

- uitarea cuvintelor si a numelor proprii: cercetarea numelor proprii n interogatoriu este de o mare important
legatura directa cu vina, asupra carora constiinta vegheaza cu rezonanta sau contiguitate n acest sens;

- erorile de lectura si de scris: cauza este aceeasi ca si la producerea unui lapsus. O idee este refulata sub presiu
flotante din jurul constiintei prin forta lor dinamica modifica mersul normal al scrisului si cititului, de aceea nu e
magistrati de a-l pune pe reclamant sa-si citeasca singur declaratiile;

- actele simptomatice accidentale, sunt marturisiri involuntare ale unor gnduri, afectiuni, repulsii, care scapa d
Autorul unui act simptomatic si dezvaluie p intentie a subconstientului ntr-un moment cnd cenzura nu si exer

- asociatiile de idei[19], se bazeaza pe aglutinarea ideilor si centrarea lor pe un trunchi ideativ, un cuvnt sau o i

Conditia interogatoriului psihanalitic, este realizarea atmosferei de intimitate din care se poate obtine star
matricei morale sa se armonizeze cu tensiunile refulate prin actul marturisirii, acceptarii comiterii faptei

Bibliografie obligatorie

Tudorel Butoi, Ioana Teodora Butoi-Psihologie judiciara-curs universitar ;ed. Fundatia Romania de Maine, Bucu

Bibliografie facultativa

Tudorel Butoi,Tratat universitar de psihologie judiciara-teorie si practica, editura Phobos, Bucuresti 2003

Tudorel Butoi,Criminali in serie-psihologia crimei-serial killer,profiler, psihopatul sexualpe terenul criminalitati

Tudorel Butoi, Interogatoriul-psihologia confruntarii in procesul judiciar, editura Phobos2004

TESTE AUTOEVALUATOARE

1. n care dintre strategiile de interogare se identifica mai nti "veriga slaba"?

1) - interogatoriul pentru verificarea alibiului

2) - interogatoriul prin tactica complexului de vinovatie

3) - interogarea unui participant despre activitatea celorlalti

ANS: 3 REF: curs pag. 204-212, tratat pag. 171-176

2 Carei categorii de infractori se recomanda a li se administra probele n mod gradual, ca strategie de interogare?

1) - infractori recidivisti

2) - infractori ocazionali

3) - infractori primari

ANS: 3 REF: curs pag. 204-212, tratat pag. 171-176

3. Cum se numeste strategia de interogare n care "procedeul este ofensiv si consta n ascultarea aceluiasi nvinu
s-au pregatit special pentru aceasta":

1) - interogatoriul detaliat

2) - interogatoriul ncrucisat
3) - intereogatoriul sistematic

ANS: 2 REF: curs pag. 204-212, tratat pag. 171-176

4 n ce situatie infractorul realizeaza "un construct mintal cognitiv-demonstrativ partial acoperit faptic prin care
timpul comiterii; n spatiu - ct mai departe de locul comiterii, unde si face simtita prezenta":

1) - n situatia cnd este dat n urmarire generala

2) - n situatia cnd i s-a impus interdictia de a parasi o localitate

3) - n situatia cnd si fabrica un alibi

ANS: 3 REF: curs pag. 204-212, tratat pag. 171-176

5 Carei strategii de interogare i sunt caracteristice:

asociatiile de idei

lapsusurile

actele simptomatice

uitarea de cuvinte si nume proprii

1) - interogatoriul detaliat

2) - interogatoriul prin tehnica complexului de vinovatie

3) - interogatoriul ncrucisat

4) - interogatoriul psihanalitic

5) - interogatoriul repetat

ANS: 4 REF: curs pag. 204-212, tratat pag. 171-176

6 Care sunt conditiile de respectat n cazul recunoasterilor de persoane din grup (de catre martor)?

A - grupul sa fie format din barbati si femei

B - grupul sa nu fie mai mare de sapte persoane

C - persoanele din grup sa reprezinte semnalmente si vestimentatie asemanatoare si vrste apropiate

D - persoanele din grup sa participe voluntar la formarea grupului

E - persoana de recunoscut sa si aleaga singura locul n cadrul grupului

F - persoana care face recunoasterea, sa fie de acelasi sex cu persoana care trebuie recunoscuta

G - persoana care face recunoasterea, sa l identifice pe cel recunoscut prin "punerea minii pe acesta"

H - activitatile procedurale de recunoastere (respectiv procesul-verbal), sa fie semnat de martorii asistenti

1) - A+B+C+D

2) - C+E+G+H

3) - A+B+G+H

ANS: 2

[1] Vezi opera comuna: N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi - "Psihologia judiciara", Ed. sansa, Bucuresti, 19
cap. V - prelucrari personale.

[2] Neagu Ion - "Tratat de procedur penal", Ed. Pro, Bucureti, 1994, pg.405.

[3] Stancu Emilian - "Criminalistica", Ed. Actami, Bucureti, 1995, pg. 36.

[4] Aurel Ciopraga - "Criminalistica. Tratat de Tactic", Ed. Gamma, Bucureti, 1996, pg. 129.

[5] Idem - Op.cit.

[6] Butoi Tudorel - Note de curs", Facultatea de Drept "Spiru Haret", 1994/2000.

[7] Butoi Tudorel - "Note de curs", Facultatea de Drept "Spiru Haret" - 1994/2000.

[8] Bogdan Tiberiu - "Curs de psihologie judiciar", Tipografia nvmntului, Bucureti, 1957.

[9] Butoi Tudorel - Note de curs.

[10] Studenii vor audia casete i video-casete din interogatorii realizate n cauze complexe. (Vezi T. Butoi - arh

[11] A.B. Tucicov, M. Golu, P. Golu - "Dicionar de psihologie social", Ed. tiinific i Enciclopedic, 1981

[12] N. Mitrofan, T. Butoi, V. Zdrenghea - "Psihologie judiciar", Ed. ansa S.R.L., 1992.

[13] N. Mitrofan, V. Zdrenghea, T. Butoi - "Psihologia judiciar", Ed. ansa S.R.L, 1992 - vezi cpt. "Biodetec

[14] C. Aionioaie, T. Butoi - "Ascultarea nvinuitului sau inculpatului", n volumul "Tratat de criminalistic",
[15] Idem, pg. 109.

[16] Aionioaie, C., Butoi, T. - Op.cit., pg. 109-120.

[17] Definim alibiul ca pe "un construct mental (strategie) cognitiv-demonstrativ, parial acoperit faptic, prin

a) n timp s rmn ct mai aproape de timpul comiterii faptei;

b) n spaiu - s se plaseze ct mai departe de locul comiterii faptei, unde

c) s-i fac simit prezena.

[18] Butoi, T. - "Psihanaliza crimei", Ed. tiinific i Tehnic, Bucureti, 1994.

[19] Butoi, T. - "Psihanaliza crimei", Ed. tiinific i Tehnic, Bucureti, 1997 - Studenii vor studia comporta
de caz (omorul cu jaf - victim Ionescu Maria, autor Tarantoc Maria i criminalul n serie Pascu Nicolae).

Document Info A fost util?

Daca documentul a fost util si c

Accesari: 4007 sa adaugi un link catre el la tine
Apreciat:
Copiaza codul
Comenteaza documentul: in pagina web a site-ului tau.
Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta

Creaza cont nou