Sunteți pe pagina 1din 8

Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Sociologie Psihologie


Specializarea: Psihologie
Anul universitar: 2013/2014
Forma de nvmnt IF
Anul de studiu:I

Evaluarea pe parcurs nr. 2, la disciplina Istoria Psihologiei


Titular disciplin: Prof.Univ. Dr. Nicoae Radu
Date de identificare student: Gurgu (Suditu) Gabriela Oana CNP 2820827090014.

AURELIUS AUGUSTINUS SI DESCARTES

Aurelius Augustinus si Rene Descartes sunt unii dintre marii filozofi care au fost
preocupati de suflet si corp ca doua entitati diferite.
Augustin de Hipona (Sfantul Augustin la catolici, lat. Sanctus Augustinus, Fericitul
Augustin la ortodocsi,(354 430) s-a nascut in Africa intr-o familie de Crestini. A fost un
episcop, filozof, teolog si doctor al Bisericii. La 33 de ani creza un sistem filosofic axat pe
teologie si psihologie.
Sfantul Augustin alaturi de Ambrozie, Ieeronim si Grigore cel mare este unul dintre Cei
Patru Parinti ai Bisericii Occidentale.
Opere
Augustin a fost unul dintre autorii latini cei mai prolifici din punct de vedere al lucrarilor
care au supravietuit, si sunt peste o suta de titluri distincte pe lista lucrarilor sale. Acestea includ
lucrari apologetice impotriva ereziilor arienilor, donatisti , maniheistii si pelagienilor, texte cu
privire la doctrina crestina, ( On Christiana Doctrine), lucrari exegetice, cum ar fi comentarii cu
privire la Cartea Genezei, Psalmii si Scrisoarea lui Pavel catre Romani, multe predici si scrisori
si Retractationes, o revizuire a lucrarilor sale anterioare pe care le-a scris aproape de sfarsitul
vietii sale. In afara de acestea, Augustin este, probabil, cel mai bine cunoscut pentru Confesiunile
sale pentru De Civitate Dei (Cetatea lui Dumnezeu, formata din 22 de carti). Sf. Treime este
cea mai importanta opera dogmatica a Sf. Augustin, el a dezvoltat ceea ce a devenit cunoscut sub
numele de "analogia psihologica" a Sfintei Treimi. De asemenea, el a scris cu privire la liberul
arbitru (De librbitruero arbitrio), abordarea de ce Dumnezeu da oamenilor liberul arbitru, care
pot fi utilizat pentru a face rau.
Lucrarea care a fost cea mai discutata a lui Augustin este D Civitate Dei opera ce a fost
considerata piatra de temelie a Evului Mediu Catolic. Aceasta carte este o interpretare filozofica
a tot cea s-a intamplat in istoria crestina din momentul in care Dumneazeu a ceat Pamantul pana
la Judecata de Apoi. In De Civitate Dei Augustin imparte creatia divina in doua tabere spiritual
una fiind Cetatea Satanei unde se gaseau spiritele rele, iar cea de a doua Cetatea lui Dumneazeu
unde exista doar iubire si a carui locuitori sunt soldatii lui Christos.
Biserica Romana a transformat aceasta ide a lui Augustin si a creat un stat care sa il
slujeasca de Dumneazeu, alegand un conducator numit Papa. Acest stat era practic o institutie
foarte stricta din punct de vedere al ierarhizarii si emiteu legi in numele lui Dumnezeu. Biserica
Romana a reusit chiar sa ii convinga pe crestini ca trebuie sa se inroleze in ceea ce ei numeau
Armata lui Christos si trebuie sa lupte cu slujitorii Satanei. Astfel Biserica reuseste sa faca
masele sa solidarizeze cu idealul Augustinian.
Filosofia lui Augustin

Augustin este unul din cei mai influenti ganditori, mai ales daca subliniem de faptul ca
inclusiv platonismul a influentat gandirea medievala prin intermediul lui Augustin. El ramane o
autoritate mai mult de o mie de ani dupa moartea sa, influentand, de exemplu, gandirea lui
Descartes.
Oamenii sunt impartiti in doua categorii : damnati si alesi, avem raspunderea de a
recunoaste drumul dat de Dumnezeu. Absurdul este semnul divinului tot ceea ce asculta
regulile logicii noastre este omenesc, ceea ce transcende logica noastra este divin. Sufletul este
un alt ordin de realitate decat materia (corpul), este nemuritor fiind din aceeasi substanta cu
Adevarul. Adevarul este Dumnezeu, este in suflet, mai launtric mie decat sinele meu cel mai
launtric. Credinta precede intelegerea, cunoasterea. Virtutilor preluate de la Platon dreptate,
cumpatare, curaj, intelepciune Augustin le adauga virtutile crestine: credinta, speranta, iubire;
acestea au fost completate cu virtuti umanitare: iubirea aproapelui, fidelitatea, increderea,
umilinta.
Scepticismul
Teoria cunoasterii a lui Augustin incepe cu convingerea ca exista un adevar si ca este accesibil
ratiunii umane. O astfel de convingere a stat fata in fata cu o componenta majora in mediul
filosofic ceea ce numim astazi scepticism. Augustin a cochetat cu scepticismul dupa repudierea
maniheismul si inainte ca ei sa imbratiseze crestinismul. Pentru el a gasi si demonstra ca
adevarul exista a devenit o chestiune foarte serioasa.
Scepticii argumentau ca ceea ce ne ofera simturile este incert si inselator: un bat introdus in apa
ne pare frant, un turn patrat pare rotund privit de la o anumita distanta etc. Alta sursa a
cunoasterii nu exista, deci cunoasterea este indoielnica. Augustin nu impartaseste acest
empirism al scepticilor, fiind de parere ca cunoasterea nu provine in intregime din simturi.
Simturile, desi cu adevarat limitate si nedemne de incredere, au o utilitate practica si trebuie sa le
luam ca punct de pornire in acest sens relativ.
Augustin ocoleste aceasta dilema spunand ca imaginile insele, fiind prezente in minte
nemijlocit, pot constitui un dat principial cert pentru mintea noastra. Nu putem spune despre
lucruri nimic fara a gresi, dar putem spune ceva, despre imagini si reprezentari, fara riscul de a
gresi: este principial cert ca am imaginea unui bat frant in apa. Aceasta este prima parte a
criticii aduse scepticilor. Scepticii se indoiau de posibilitatea cunoasterii pornind de la caracterul
inselator al simturilor, care li se parea ca, deformand imaginea lucrurilor percepute, anuleaza
posibilitatea oricarei certitudini. Augustin le raspunde ca tocmai constientizarea acestei bariere
este prima certitudine pe care o avem.
Trebuie sa acceptam, conform lui Augustin, ca mintea are acces si la altceva decat la ceea
ce ii furnizeaza simturile.
Premisa principala a acestui tip de argument este identitatea (nemijlocirea) dintre
subiect si intelect: eu inseamna intelectul meu. Este premisa care va justifica, in epoca moderna,
curentul rationalist, dar este in acelasi timp si o premisa care subzista in insusi miezul
empirismului acceptand ca singura sursa a cunoasterii este senzatia.

Augustin porneste de la aceasta premisa (asa cum va face si Descartes, mai tarziu) si,
postuland natura intelectuala a subiectului cunoscator (identitatea eu-intelect), formuleaza,
inaintea lui Descartes, un argument ontic.

Rene Descartes (1596- 1650) a fost un filosof si matematician francez, ce a trait o mare
parte viata sa in Olanda.
Descartes a influentat matematica, descoperind sistemul de coordonate carteziene. A
fondat liniile mari ale stiintei sub forma matematicii universale, a reformat algebra, a fondat o
noua geometrie, numita "geometrie analitica". In 1630 incepe descrierea meteoritilor obervatiile
facute la Roma cu un an inainte. A descoperit ovalele care ii poarta numele. Descartes este
primul matematician care a introdus utilizarea calculului algebraic pentru studiul
proprietatilor geometrice ale figurilor, ceea ce a condus la aparitia geometriei analitica. A gasit
aplicatia numerelor complexe in geometria analitica. A introdus utilizarea numerelor negative. In
ceea ce priveste teoria numerelor a studiat numerele perfecte si a descoperit anumite proprietati
ale acestora. De asemenea, a elaborat metoda de determinare a radacinilor intregi ale unei
ecuatii, prin descompunerea in factori a termenului liber. O alta descoperire importanta a lui
Descartes o constituie regula semnelor la ecuatiile algebrice.
Descartes a fost, de asemenea, una dintre figurile cheie in revolutia stiintifica si a fost
descris ca un exemplu de geniu. De cele mai multe ori, opiniile sale sunt diferite ce cele ale
predecesorilor sai. In sectiunea de deschidere a tratatului asupra ceea ce se numeste azi emotie
Pasiunile sufletului, Descartes merge atat de departe incat sa afirme ca el va scrie pe acest
subiect, ca si cand nimeni nu a mai scris nimic niciodata cu privire la aceaste aspect. Multe
elemente ale filozofiei se regasesc si la sfarsitul perioadei lui Aristotel,sau in filosofii anterioare,
cum ar fi Augustin Aurelius.
Influenta pe care Augustin a avut fie direct sau indirect asupra gandirii lui Descartes a
fost analizata si discutata in ultimii cincizeci de ani. Sunt unii scriitori care ignora locul lui
Descartes in cronologia filosofica si il numesc Tatal filosofiei modern ca si cand el a fost
initiatorul unui nou curent filosofic .
Relatia lui Descartes a predecesorului sau, Episcopul Sf. Augustin, a atras interesul
stiintific mult si comentarii. Printre Parinti ai Bisericii primare, Sfantul Augustin a avut un rol
important in stabilirea doctrinei crestine. Teoriile sale despre pacat, ingeri si demoni, relatia cu
religia, si natura sufletului au ramas de secole. Crestinismul Augustinian a influentat atat catolicii
si protestantii inclusiv Luther si Calvin. La sfarsitul secolului al XVII-lea a inceput sa scada
influenta lui Augustin dar si in anumite secte crestine a ramas mereu puternic. Relatia dintre
teologul medieval si filosoful modern ridica multe intrebari istoriografice, cu privire atat la
doctrinele si argumentele lor cat si cu privire la pozitia lui Descartes si influenta in comunitatile
intelectuale ale XVII secol .
R. H. Popkinn a atras atentia asupra rolului pe care in are Descartes asupra
scepticismului.
Atat credinta in catolicism cat si preocuparea sa fata de scepticism, l-au facut pe
Descartes sa caute in Augustinim un remediu care ar putea fi aplicate in mod corespunzator
situatiei vremii respective.
Augustin ajunge sa-L descopere pe Dumnezeu si sa se converteasca la credinta crestina
dupa o lunga perioada de oscilari si indoieli, pe care insa eliminandu-le ajunge la cunoasterea
adevarului.
Descartes va ajunge la certitudinea cunoasterii si a descoperirii adevarului, incepand tot
cu indoiala. Diferenta dintre Augustin si Descartes este insa esentiala, si ea are ca fundament
deosebirile metodice ale acestora. La Augustin indoiala priveste planul subiectiv, al vietii
interioare si ea are un caracter afectiv; pe cand la Descartes indoiala ratiunii priveste planul
obiectiv, intelectual, al experientei empirice.
Cobcluzia
Spiritul critic, prin ratiune, introduce persoana umana in realitatea lumii. Credinta
religioasa scoate persoana umana din lume si istorie, introducand-o in realitatea spirituala
interna. Acestea sunt cele doua directii metodologice, egale ca posibilitati pentru persoana
umana: calea ratiunii a lui Descartes si calea simtului intern, a inimii pentru Augustus.
Remarcam astfel ca spiritul critic si credinta religioasa sunt de fapt inseparabile.
Bibliografie:
1. Wright, F.A. and Sinclair, T.A. (1931) A History of Later Latin Literature, Dawsons of
Pall Mall, London
2. Carriero, John (2008). Between Two Worlds. Princeton University Press;
3. BeDuhn, Jason David (28 October 2009). Augustines Manichaean Dilemma: Conversion
and apostasy. University of Pennsylvania Press
4. Naaman-Zauderer, Noa (2010). Descartes' Deontological Turn: Reason, Will and Virtue
in the Later Writings. Cambridge University Press;
5. Burrus, Virginia (2011). ""Fleeing the Uxorious Kingdom": Augustine's Queer Theology
of Marriage". Journal of Early Christian Studies (Johns Hopkins University Press);

Celebra problema minte-corp are originile n concluzia lui Descartes c mintea i corpul sunt
foarte distincte. Punctul crucial al const n afirmaia c naturile respective ale minii i corpului
sunt complet diferite i, ntr-un fel, chiar opuse. astfel mintea este un lucru cu totul imaterial, fara
nici o extensie n corp si, invers, corpul este un lucru cu totul materie care nu gandeste
independent. Acest lucru nseamn, iecare substan poate avea doar un mod de a fi. De
exemplu, mintea poate avea doar moduri de nelegere, vointa si in unele cazuri senzatie, timp ce
corpul poate avea doar moduri de mrime, form, micare, i cantitate.
Dificultatea apare atunci cnd se constat c, uneori, dorina de miscarile corpului, de exemplu,
intenia de a pune o ntrebare n clas determin ridicarea mainii, i anumite micri din
organism pot face mintea sa aibe senzatii.
Acest lucru ar putea fi o problem serioas pentru Descartes, deoarece existena real a
modurilor de senzaie i micare voluntara a corpului indic faptul c mintea i corpul
interacioneaz cauzal. Dar complet diferite natura mintii si a corpului par s exclud
posibilitatea de aceast interaciune. Descartes nu a putut veni ntr-adevr la o nelegere clar i
distinct a minii i a corpului independent unul de cellalt, deoarece natura a minii ar trebui s
includ extinderea sau organism din ea.
Intr-o scrisoare douzeci din mai 1643, Descartes face totusi o distinctie ntre diferitele noiuni
primitive. Primul este noiunea de organism, care implic noiunile de form i micare. Al
doilea este noiunea de mintea sau sufletul, care include percepiile intelectului i nclinaiile
voinei. Al treilea este noiunea de unirea sufletului cu trupul, de care depinde noiunea de putere
a sufletului de a muta corpul i puterea organismului de a produce senzatii si pasiuni n suflet.
Acest lucru sugereaz c noiunile n funcie de noiunea primitiv a unirii sufletului i a trupului
sunt modurile de entitatea care rezult din aceast uniune . Acest lucru ar nsemna , de asemenea,
c o fiin uman este un lucru n loc de dou lucruri care interacioneaz cauzal prin contact i
micare.
O fiin uman este un suflet unit cu un corp, asa ar fi in viziunea lui Descartes fi un ntreg. n
consecin, mintea sau sufletul este o parte cu propria capacitate de intelect i vointa, corpul este
o parte cu propria capacitate de mrime, form, micare i cantitatea, i unirea mintii si a
corpului sau fiinta uman, are o capacitatea de a fi peste vointa mintii sau a trupului . Pe acest
cont , moduri de micare a corpului de voluntariat nu ar fi moduri de singur organism care
rezult din interaciunea de cauzalitate mecanic cu o substan mental , ci mai degrab s-ar fi
moduri de ntreaga fiin uman . Explicaia de , de exemplu , ridicarea braul ar fi gsit ntr- un
principiu de alegere interne a naturii umane i la fel de senzatii ar fi moduri de ntreaga fiin
uman . Prin urmare , omul ar fi cauza n sine pentru a muta i va avea senzaii i , prin urmare ,
problema de interaciune de cauzalitate ntre minte i corp sunt evitate cu totul . n cele din urm
, pe contul schiat aici , fiin uman Descartes " este de fapt una , tot lucru , n timp ce mintea i
trupul sunt prile sale ca Dumnezeu ar putea face exista independent una de alta .