Prietenii mei, elefantii

Recunosc, îmi plac elefanţii. Sunt animale inteligente, maiestoase. Şi elefantul, pe langî tigru,
este un animal naţional în India. Iar în Kerala elefantul este emblema.
Aşa încât, am plecat din Fort Kochi de dimineaţă, plănuind să vizitez două centre de
antrenament ale elefanţilor, din care unul aparţine de faimosul templu din Guruvayoor.
Locuri în sânul naturii.

Pentru început m-am îndreptat spre Kodanad, care este o aşezare rurală, ce aparţine de
districtul Ernakulam, situată pe malul sudic al râului Periyar, la aproximativ 42 de km de
Kochi. Satul este o importantă atracţie turistică datorită Centrului de antrenament al
elefanţilor. Kodanad este cunoscut şi ca un centru de salvare a elefanţilor. În apropiere se află
biserica Malayattoor, important centru de pelerinaj creştin.

În anii 1950 – 1960 Centrul de antrenament al elefanţilor de la Kodanad era cel mai mare
centru de acest fel pentru dresarea elefanţilor capturaţi din pădurile înconjurătoare.
Persoanele care îi pregătesc, se numesc mahouti, cunoscuţi în limba malayalam şi drept
pappaan. După 1970 Guvernul Indian a interzis capurarea elefanţilor, de atunci Kodanad
devenind în special un centru de salvare a elefanţilor.

Îmbăierea şi masajul elefanţilor au loc, de obicei, dimineaţa, turiştii putând şi ei sa participe,

fireşte sub supravegherea mahouţilor. Interesant este de urmărit şi modul în care aceştia se
hrănesc în mediul lor natural, cam 80% din zi ei fiind ocupaţi cu această activitate.
Tot în Kodanad pot fi observaţi puii de elefant, modul în care se realizează dresarea acestora
de la cea mai fragedă vârstă. Aproximativ 4-6 pui de elefanţi părăsiţi sunt aduşi aici în fiecare
an. Ei învaţă aici tehnici de supravieţuire şi sunt supuşi unor antrenamente zilnice. La vârsta
adultă unii vor ajunge să fie vânduţi la licitaţii, în Kerala fiind folosiţi la foarte multe
activităţi, de la cărat buşteni şi până la activităţi în cadrul festivalurilor hinduse ce se
desfăşoară în incintele templelor.

Se întâmplă ca uneori mahouţii să se comporte inuman cu elefanţii pe care îi au în îngrijire,

motiv pentru care s-a făcut o propunere de înfiinţare la Kodanad şi a unui centru de
pregătire a mahouţilor.

Cum la Kodanad se pot face scurte plimbări pe elefant, am decis să experimentez călărirea
pachidermului, de fapt era o femelă. Are un păr scurt şi aspru, care m-a cam zgîriat, intrucât
nu aveam nici un fel de pătură sub mine. Picioarele ţi le petreci pe după nişte funii aflate în
jurul gâtului animalului şi te ţii de hăţuri. Plimbarea nu a durat mult, vreo 15 minute.
Recunosc că la început imi era puţin teamă când am urcat pe spinarea animalului, da văzând
că nu o ia la goană cu mine (mahoutul mergea alături de el), m-am liniştit. Intresant
sentimentul pe cârca dihaniei!
De acolo am plecat la Sanctualrul elefanţilor de la Punnathur Kotta – Guruvayoor
La Punnathur Kotta, la aproximativ 2-3 km de Guruvayoor unde se află şi vestitul templu
omonim dedicat lui Krishna, există un sanctuar al elefanţilor unic. El are aproximativ 50 – 60
(la un moment dat au fost şi 86) de elefanţi, care sunt oferte rituale ale credincioşilor pentru
zeul Guruvayurappa sau Sri Krishna, cum mai este cunoscut. Aici elefanţii sunt pregătiţi să-l
servească pe zeul Krishna şi să participe în numeroase festivaluri care au loc de-a lungul
anului. Tot aici au loc ritualurile Gajapooja (adorarea elefanţilor) şi Anayoottu (hrănirea
elefanţilor), oferite în cinstea zeului Ganesha (zeul elefant din mitologia hindusă). Sanctuarul
este vizitat de numeroşi pelerini şi turişti, fascinaţi de viaţa elefanţilor.

În sanctuarul Punnathur Kota (Fortul Punnathur) se află şi fostul palat al Rajahilor

Punnathur, construcţie în stilul arhitectural numit naalu kettu, o casă tradiţională rectangulară
cu o curte centrală, veche de aproximativ 400 de ani, destul de părăginită şi unde în prezent
funcţionează un centru de pregătire a mahouţilor. Ultimul rege din această dinastie a fost
Goda Varma Valia Raja, care a demisionat. Întregul complex se află acum în administraţia
Devaswom-ului (numele sub care este cunoscută administraţia templelor din Kerala). Aici
există şi un templu antic, unde zeul Shiva şi Bhagavathy sunt adoraţi. Un alt nume care a
fost dat locului este Anakkotta, adică Fortul Elefanţilor.

Complexul se extinde pe o suprafaţă de 10 acri de pământ, achiziţionaţi în 1975. Până în acel

moment, elefanţii erau ţinuţi la centrul de la Kovilakam (numit în prezent Sreevalsam), în
partea de sud a templului Guruvayoor. Numărul lor crescând, elefanţii au fost mutaţi din
Kovilakam la noul lor domiciliu din Punnathur Kotta la 25 iunie 1975, în cadrul unei
procesiuni grandioase.

Unul dintre elefanţii de renume care au vieţuit aici, a fost cel numit Gajarajan Guruvayoor
Kesavan, mort în decembrie 1976 la vârsta de 72 de ani, regele elefanţilor, care a uimit prin
gabaritul său de peste trei metri, prin inteligenţă şi, spun credincioşii, prin devoţiunea
arătată zeului. Acestui elefant Devaswom-ul i-a ridicat şi o statuie în cadrul complexului şi
încă se mai comemorează moartea sa. Elefanţii se aliniază în faţa statuii şi elefantul şef
petrece o ghirlandă în jurul statuii.Colţii şi o fotografie a elefantului Garjarajan pot fi văzute
şi astăzi la intrarea principală a templului. El fusese donat templului Guruvayoor de către
familia regală din Nilambur în anul 1916. Este o tradiţie hindusă obişnuită în Kerala, ca pui
de elefanţi sau elefanţi tineri să fie prinşi şi donaţi zeităţii unui templu, asigurând pentru ei
sumele necesare îngrijirii. Totuşi, se ignoră faptul că elefanţii sunt vietăţi care ar trebui să-şi
ducă viaţa în libertatea junglei şi nu să fie chinuiţi o viaţă întreagă, mai ales că uneori
condiţiile de la Punnathur Kotta nu sunt din cele mai adecvate. Viaţa acestui elefant a
reprezentat subiectul unui film malayalam din 1977, numit Guruvayur Kesavan, ulterior fiind
produs un serial TV. În prezent, cel mai bătrân elefant , numit Ramachandran, are 82 de ani.
Elefanţii deşi sunt de obicei legaţi uşor cu un lanţ de o bucată de beton, sunt totuşi foarte
activi. Pot fi văzuţi mâncând frunze, de palmier, făcând baie, administrându-şi o porţie
zdravană de duş cu trompa sau pur si simplu folosind furtunul (chiar m-a uimit dexteritatea
cu care respectivul elefant îşi făcea duş) sau scăldându-se în nămol. Adesea câte un elefant
putea fi văzut cu un băţ lung sprijinit de spinarea lui, făra ca vreun mahout să fie lângă el.
Am aflat ca simplul fapt că băţul acela este proptit de spinarea lui, îl sperie şi nu face nici un
pas din locul respectiv, mahoutul putând astfel să se ocupe de altă treabă şi să fie sigur că
animalul nu o valua din loc. Probabil că gustase prea ades din “dulceaţa” băţului.

Cei periculoşi, mai ales masculii aflaţi în perioada anuală de “musth” sunt izolaţi şi legaţi
strâns pentru a nu produce nenorociri. Sub termenul de “musth” sau “must” se înţelege acea
perioadă a elefantului mascul, de după perioada pubertăţii, în care agresivitatea lui atinge
cote maxime, aceasta nefiind însă legată de perioadele de rut, întrucât în această perioadă el
poate ataca femele şi chiar proprii pui. Această perioadă durează aproximativ una – două
luni, după care elefantul revine la starea sa normală. Toţi elefanţii masculi, se zice, au această
problemă, indiferent că sunt sălbatici sau îmblânziţi, aceştia din urmă atacându-şi mahouţii.
Această stare este datorată unor violente schimbări hormonale, nivelul testosteronului fiind
şi până de 60 de ori mai mare decât în mod normal. Această perioadă de agresivitate apare în
genere iarna când, adeseori, elefanţii elimină o secreţie, numită temporină, prin canalele
temporale aflate pe cele două laturi ale capului. Se presupune că agresivitatea elefanţilor este
o reacţie la această secreţie, care se scurge în gura lui. Un alt factor ar putea fi umflarea
glandelor temporale, ceea ce ii cauzează o durere atât de acută, comparabilă cu durerea unui
abces la rădăcina unui dinte, motiv pentru care el îşi va lovii colţii de pământ, căutând sa
amelioreze durerea. Fenomenul acesta al agresivităţii la masculi, de cele mai multe ori la cei
tineri a fost pus în legătură şi cu stabilirea dominaţiei. S-a constatat că în turmele în care
există un elefant mascul foarte bătrân, tinerii sunt mai puţini agresivi. În orice caz, nu au fost
încă stabilite toate cauzele care duc la acest fenomen biologic ciclic.

Adesea elefanţii aflaţi în captivitate în India, în perioada de musth sunt lipsiţi de hrană şi apă
pe timp de mai multe zile, sau sunt alimentaţi foarte puţin, pentru a reduce perioada de
agresivitate, însă asociaţiile de protecţie a animalelor protestează împotriva acestui
tratament, considerat a fi cruzime.

Kerala deţine peste şapte sute de elefanţi în captivitate, marea lor majoritate aparţinând
templelor şi provenind din donaţii. De-a lungul anului, se închirează elefanţi pentru vreo
zece mii de festivaluri şi procesiuni, un singur elefant putând aduce un venit de până la 5000
de dolari, în funcţie de statutul său. De obicei există o licitaţie, mai ales în timpul marilor
festivaluri, când concurenţa între organizatori este acerbă. Si uite aşa, elefanţii sunt aducători
de venituri substanţiale.

Elefanţii de la Punatthur Kotta, pe lângă faptul că servesc templul Guruvayoor, participă şi la

festivaluri ale altor temple. Multe temple posedă elefanţi, dar în general un număr mic de
unu sau doi, având deci nevoie de mai multe animale pentru a spori grandoarea festivalelor
lor, astfel încât elefanţii de la Guruvayoor sunt închiriaţi şi acelor temple.
Pentru festivităţi, ei sunt acoperiţi cu cioltare placate cu aur, numite “nattipattam”, clopoţei,
coliere, poartă umbrele decorate cu beteală, numite “muttukuda”, legănând smocuri albe
numite ”vencamaram” şi evantaie din pene de păun în ritmul muzicii, cară zeitatea în timpul
procesiunilor şi festivalurilor anuale, participă în circumambulaţiuni la temple. La templul
Kudalmanikyam, 17 elefanţi sunt folosiţi pentru ocoliri cermoniale zilnice în cadrul
ritualului Pancari Melam. Decoraţiunile de pe capul a şapte dintre aceştia sunt din aur pur,
iar ceilalţi zece poartă decoraţiiuni din argint curat, această risipă de bogăţie existând doar la
acel templu, din cele ce am aflat.

Elefanţii destinaţi templelor au o viaţă destul de grea, trebuind să îndure, cu ocazia

festivalurilor, muzica asurzitoare, procesiuni îndelungate, petarde zgomotoase, pot fi obligaţi
să stea lângă focuri, să se deplaseze pe lungi distanţe în vehicule neadecvate sau să umble
prin soare ore în şir, uneori refuzându-li-se hrana, apa sau odihna în numele unor credinţe
religioase sau pentru promovarea turismului. De multe ori mahouţii lor sunt oameni brutali,
beţi, care îi abuzează permanent, uneori animalele fiind ţinute legate cu sârmă ghimpată.
Cea mai grea perioadă pentru elefanţii de templu este cea între ianuarie şi aprilie, când au
loc majoritatea festivalurilor în Kerala.

Fiecare elefant are trei mahouţi, datoria cea mai importantă a acestora fiind aceea de a-i
îmbăia şi masa zilnic. În perioada musonilor, elefanţii au parte de un tratament ayurvedic de
refacere, care include decocturi din diferite ierburi, numit Sukha Chikitsa in limba
malayalam. Mahouţii sunt împărţiţi în trei categorii, cu denumiri sanscrite, în funcţie de
modul în care se comportă cu elefanţii:

– Reghawan– cei care îşi controlează elefanţii prin iubire

– Yukthiman – ceicare se folosesc de ingeniozitate pentru a-i stăpâni
– Balwan: cei care îşi controlează elefanţii prin cruzime.

Pe de altă parte sunt cunoscute nenumărate cazuri de atac ale elefanţilor, atât asupra
mahouţilor cât şi asupra oamenilor participanţi la respectivele ceremonii. Acest conflict între
om şi animal se consideră a se datora în special relelor tratamente aplicate, dar probabil şi
datorită epuizării nervoase a animalului de-a lungul unei zile de festival. De aceea, oricât de
dragi îmi sunt acei elefanţi, în cadrul unui festival la templu caut totuşi să nu mă aflu chiar
lângă copitele sau fildeşii lui!

După ce m-am delectat privind pachidermele cum îşi cărau hrana, adică crengi întregi, după
ce i-am văzut la ora de baie, după ce am ascultat povestirile legate de ei şi, fireste, după ce
dimineaţa mai şi călărisem unul, am luat-o înapoi spre Kochi, un drum lung de vreo 5 ore.
Dar a fost o experienţă fantastică, apropierea aceasta de elefanţi creând un sentiment
deosebit. O excursie pe care orice vizitator in Kerala ar trebui să şi-o programeze. Pentru că,
simplu, este ceva unic!