Încă din primele zile de viață, puiul de pisică toarce în timpul suptului, iar mama îi răspunde.

Ea
toarce din plăcere, la fel de bine ca în suferință: stresată, rănită sau chiar muribundă, o auzim
torcând. Cel mai des, ea toarce pentru a-și exprima dependența; față de mamă la naștere, față de
om mai târziu, când este bolnavă sau când este mângâiată. Regăsim acest comportament la rudele
sale, marile feline, care însă torc doar în primele luni de viață.
Torsul este produs printr-o mișcare coordonată a glotei, laringelui și a anumitor mușchi. Aceste
vibrații sonore implicând întreg corpul sunt întâlnite la majoritatea felinelor, ca și la alte animale, dar
mecanismul lor, ca și utilitatea, ramân de neexplicat. Se crede că această stare, ca și somnul, ar
avea un rol reparator pentru organismul pisicii. Cand torc, pisicile emit vibratii sonore identice cu
cele utilizate în medicină pentru a calma durerea, a trata o fractură sau o leziune la tendon. Poate
așa se explică și faptul că, dintre mai multe pisici și mai mulți câini care au suferit o leziune ori o
intervenție chirurgicală de aceeași gravitate, aceste pisici se vor vindeca de trei ori mai repede, iar
sechelele lor sunt de cinci ori mai puține. Concluzia: torsul unei pisici ar avea o acțiune anabolizantă,
ce ajută vindecarea.[10] Adulte, felinele mari nu mai torc; pisica este singura care toarce sub
mângâierile stăpânului: ea vede în acesta „a doua sa mamă”.
Femela trece prin numeroase perioade de „călduri”, mai ales între primăvară și toamnă. În aceste
perioade, femela pisică adoptă un comportament hiper-activ și destul de neplăcut pentru proprietari:
caută mângâieri, se freacă și se tăvălește pe jos, miaună strident pentru a anunța starea ei motanilor
din împrejurimi. Cât despre masculi, ei își marchează teritoriul proiectând jeturi de urină foarte
puternic mirositoare. Dacă li se permite să iasă, ei se luptă adesea cu alți masculi, slăbesc și își
neglijează toaleta, fapt care îi expune la riscuri de contaminare sau la contractarea de boli (coryza,
leucoza, FIV etc.). În concluzie, este recomandată sterilizarea precoce.

Pisoi de circa 6 săptămâni

Când masculii de pisică sunt pe punctul de a se acupla cu o femelă, trebuie mai întâi ca aceasta să
fie de acord. În timpul acuplării, masculul se urcă pe spatele femelei și o imobilizează, mușcând-o
de pielea gâtului. Spre sfârșitul actului, femela are tendința de a geme, enervată. Cauza este
că penisul masculului este astfel alcătuit, încât mici formațiuni spinoase stimulează
dureros vaginul femelei în scopul de a declanșa ovulația. Cu ocazia fiecărei penetrații, femela va
emite un nou ovul, fapt care explică existența puilor de aceeași generație care pot proveni din tați
diferiți.
Gestația durează aproximativ 60 de zile, pisica purtând în medie 4 pui. La trei
săptămâni, mamelele femelei se măresc în volum și se înroșesc. Apoi abdomenul i se umflă, iar
pofta de mâncare va crește pe măsură ce sarcina înaintează către termen. În timpul gestației, pisica
va căuta afecțiunea umană; se recomandă ca stăpânii sa mângâie abdomenul pisicii, pentru a
obișnui puii cu contactul uman. La șapte săptămâni, pisica va începe să caute un loc liniștit și izolat,
potrivit pentru a naște (un dulap, o cutie de carton...). La apropierea termenului (între 60 și 70 de zile
de la concepție), pisica devine agitată, de aceea este important ca stăpânul să fie prezent, să o
asiste. După aproximativ 20 de minute de la declanșarea contracțiilor, pisica va naște primul pui,
apoi urmează ceilalți, rapid sau chiar după mai multe ore, mergând până la 24 de ore pentru a
termina nașterea. Puii se nasc protejați de un înveliș pe care pisica îl sfâșie și apoi linge puiul pentru
a-i stimula respirația, sfârșind prin a mânca placenta, care conține elemente nutritive și a
tăia cordonul ombilical.
Puiul va căuta să sugă imediat după naștere, continuând apoi la intervale de 20 de minute. Pentru a
obișnui puii cu contactul uman, trebuie ca stăpânii să-i ia în mână zilnic, fără însă să se depășească
durata de 5 minute. Puiul de pisică se naște orb și surd, cântărind între 80 și 100 de grame; după 7-
10 zile de la naștere, când va deschide ochii, aceștia sunt de culoare albastră, până la vârsta de
două luni, când se vor schimba în culoarea definitivă. Alăptarea durează trei luni, timp în care pisica
își va învăța puii să se spele, să se hrănească, să vâneze etc.
Pisica are instinctul matern foarte dezvoltat: ea se va ocupa cu devotament de pisoi, îi va
supraveghea, își va petrece tot timpul cu ei și îi va disciplina, la nevoie. În general, pisicile adulte vor
fi prezente atunci când puii pleacă să „descopere” lumea, iar la unele rase, chiar masculul ia parte la
educația progeniturii.

Întreținerea[modificare | modificare sursă]

Pisică siameză, vârsta de 1 an, desen în creion

În funcție de morfologie, nu toate pisicile au nevoie de aceleași gesturi de întreținere din partea
stăpânului.
Pisicile cu păr lung sunt cele mai pretențioase, dat fiind că atunci când se spală, lingându-și blana,
ele înghit perii morți, care se acumulează în stomac, formând gheme de păr. Acestea perturbă
tranzitul intestinal, pisica fiind obligată să le regurgiteze ca să evite ocluzia intestinală. Pentru a evita
aceasta, e necesar să se procedeze zilnic la descurcatul blănii pisicii cu ajutorul unui pieptene sau
perii, ceea ce va împiedica și formarea de „noduri” în blană, care sunt dureroase pentru animal.
Uneori e necesar chiar să se rărească părul, prin tăierea lui în unele zone (cum ar fi în spatele
labelor și în jurul zonei anale) ceea ce le va împiedica să se murdărească. Printre rasele cu păr
lung, rasa persană este cea mai pretențioasă în ce privește întreținerea; din cauza botului lor turtit,
ele au adesea scurgeri nazale sau oculare care le murdăresc blana. Trebuie deci să li se curețe
zilnic botul și ochii cu o soluție specială.
Pisicile cu păr scurt nu au nevoie decât de un periat săptămânal, pentru a se îndepărta perii morți.
Unii crescători de pisici de rasă folosesc pentru masaj o mănușă de mătase sau o piele
de căprioară pentru a lustrui părul pisicilor și a-i da astfel strălucire.
Pisicile fără păr, cum ar fi cele din rasa Sfinx, au nevoie de o atenție specială. Pielea lor produce,
asemeni tuturor celorlalte pisici, un lichid gras: sebumul, care însă în acest caz particular, nu este
absorbit de păr, astfel că praful se lipește literalmente de pielea pisicii, ea murdărindu-se foarte ușor.
Sunt deci singurele pisici care trebuie spălate regulat, o dată sau de două ori pe săptămână.
În general, celelalte rase de pisici nu au nevoie să fie spălate, fiind animale foarte curate, care
acordă o mare parte din timp toaletei, lingându-se pe întregul corp. Limba lor aspră le permite să
înlăture majoritatea perilor morți și să-și lustruiască blana. Saliva produsă de pisici este un agent
anti-bacterian puternic. În plus, ele detestă apa. Dacă totuși o baie se dovedește necesară, e
necesar să se folosească un șampon special, evitând cu grijă ochii, nasul și urechile. Este foarte
important ca părul să fie bine limpezit, pentru ca animalul să nu înghită resturi de șampon cu ocazia
toaletei ulterioare. Pentru a usca pisica, ea trebuie învelită într-un prosop mare și scoasă din baie,
pentru a nu se mai simți „amenințată”. Urmează faza de „calmare”, stăpânul va ține pisica lângă el,
apoi o va freca ușor cu prosopul, fără a neglija nici o porțiune a corpului (ca de exemplu pernițele
labelor).

Alergiile de la pisici[modificare | modificare sursă]

Motivele cele mai comune pentru care pisicile sunt displăcute de oameni sunt reacțiile alergice la
alergeni cum ar fi saliva și părul de pisică. Totuși această problemă poate fi tratată prin
medicamentele împotriva alergiilor și spălarea pisicilor frecvent (îmbăierea săptămânală elimină
90% din alergenii purtați de pisică în mediul respectiv). Sunt încercări de creștere a pisicilor care nu
provoacă reacții alergice.

În istorie[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Pisicile în Egiptul Antic.

Sculptură egipteană aflată la Muzeul Louvre.

În mod tradițional, istoricii au avut tendința să creadă că în Egiptul antic a fost domesticită prima
pisică, datorită reprezentărilor clare de pisici de casă în picturile egiptene vechi de aproximativ 3600
ani. Cu toate acestea, în 2004, un mormânt neolitic a fost excavat în Shillourokambos, Cipru, care
conținea schelete, situate aproape unul de celălalt, atât de om cât și de pisică. Mormântul are
aproximativ 9500 de ani vechime. [11][12][13] Specimenul de pisică era mai mare și apropiat de pisica
sălbatică din Africa (Felis silvestris lybica), mai degrabă decât pisicile de astăzi. Aceasta
descoperire, combinată cu studii genetice, sugerează că pisicile au fost domesticite, probabil, în
Cipru și Orientul Apropiat, în Cornul abundenței în momentul dezvoltării agriculturii. [14]

Alimentația[modificare | modificare sursă]
Corpul lor produce vitamina C (la fel ca multe alte animale) și își pot procura restul nutrienților din
creierul și intestinele șoarecilor consumați.[15]

Boli[modificare | modificare sursă]
Pisicile sunt extrem de discrete în manifestările îmbolnăvirilor. O pisică sănătoasă are apetit normal,
se spală, toarce, se joacă, urinează și defecă normal.
Atunci când o pisică refuză hrana, mai ales dacă aceasta este carne sau pește, lucrul este foarte
grav si înseamnă că animalul este bolnav. Tusea și respirația accelerată sau dificilă sunt semne ale
tulburărilor respiratorii. Căderea părului, însoțită de mâncărime, este un semn al bolilor de piele,
eczemă sau dermatomicoze. Mâncărimea la urechi, manifestată prin scărpinări violente cu gheara,
însoțită de sebum negricios, este semn de râie auriculară. Nu se vor administra în alimentație oase
de pui sau de pește deoarece pisica se va îneca și nu se va administra carne de porc crudă
deoarece produce boala lui Aujeszky(en), boală incurabilă asemănătoare cu rabia.

Pisicile în cultură[modificare | modificare sursă]

La propunerea din 2002 a Fondului Internațional pentru Bunăstarea Animalelor
(engleză International Fund for Animal Welfare — IFAW) și a altor grupuri pentru drepturile
animalelor, ziua de 8 august este declarată Ziua internațională a pisicii, zi de conștientizare a
oamenilor față de nevoile pisicilor și față de lupta împotriva neglijenței și a abuzurilor asupra
acestora.[16][17][18]

Note[modificare | modificare sursă]
1. ^ a b Driscoll, C. A.; MacDonald, D. W.; O'Brien, Stephen J. (2009). „In the Light of Evolution III: Two
Centuries of Darwin Sackler Colloquium: From Wild Animals to Domestic Pets – An Evolutionary View
of Domestication”. Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of
America. 106 (S1): 9971–
9978. Bibcode:2009PNAS..106.9971D. doi:10.1073/pnas.0901586106. PMC 2702791  . PMID 19528
637.
2. ^ „ITIS Standard Report Page: Felis catus domestica”. op. cit. Accesat în 14 decembrie 2011.
3. ^ „ITIS Standard Report Page: Felis catus”. ITIS Online Database. Reston, Virginia: Integrated
Taxonomic Information System. 2011. Accesat în 14 decembrie 2011.
4. ^ Oldest Known Pet Cat? 9500-Year-Old Burial Found on
Cyprus http://news.nationalgeographic.com/news/2004/04/0408_040408_oldestpetcat.html
5. ^ http://www.scientificamerican.com/article.cfm?id=the-taming-of-the-cat The Evolution of House Cats
(Carlos A. Driscoll, Juliet Clutton-Brock, Andrew C. Kitchener și Stephen J. O'Brien)
6. ^ Revista Lumea Copiilor: Pisicile
7. ^ a b STUDIU. Când au fost domesticite pisicile, 28 mai 2012, Gândul, accesat la 29 mai 2012
8. ^ Wade, Nicholas (29 June 2007). "Study Traces Cat's Ancestry to Middle East". New York
Times (New York: NYTC). Retrieved 2 April 2008.
9. ^ Moulton, David G. (1 august 1967). „Olfaction in mammals”. American Zoologist. 7 (3): 421–
429. doi:10.1093/icb/7.3.421  . ISSN 0003-1569. PMID 6077376.
10. ^ „PISICA, UN REMEDIU PENTRU TINE”.
11. ^ Cele mai vechi cunoscute pisici de casă? Mormânt de 9500 ani vechime din Cipru
12. ^ Walton, Marsha (9 aprilie 2004). „Ancient burial looks like human and pet cat”. CNN. Accesat în 23
noiembrie 2007.
13. ^ Muir, Hazel (8 aprilie 2004). „Ancient remains could be oldest pet cat”. New Scientist. Accesat în 23
noiembrie 2007.
14. ^ Driscoll CA, Menotti-Raymond M, Roca AL, CA; O'brien, SJ; Macdonald, DW (2007). „The Near
Eastern origin of cat domestication”. Science. 317 (5837): 519–
 23. doi:10.1126/science.1139518. ISSN 0036-8075. PMID 17600185. |first2= lipsă |last2= în
Authors list (ajutor); |first3= lipsă |last3= în Authors list (ajutor); |first4= lipsă |last4= în
Authors list (ajutor); |first5= lipsă |last5= în Authors list (ajutor); |first6= lipsă |last6= în
Authors list (ajutor); |first7= lipsă |last7= în Authors list (ajutor); |first8= lipsă |last8= în
Authors list (ajutor); |first9= lipsă |last9= în Authors list (ajutor); |first11= lipsă |
last11= în Authors list (ajutor); Lipsește |last11= în Authors list (ajutor)
15. ^ National Geographic: Aftermath Population Zero min.32, sec.15, 2008
16. ^ Daniela Dumitrescu, Ziua internațională a pisicii, agerpres.ro, 8 august 2017, accesat 2017-08-08
17. ^ august, Ziua Internațională a Pisicii. Celebritățile Miau ale social-media, tvr.ro, 8 august 2017,
accesat 2017-08-08
18. ^ 8 august, ziua internațională a pisicii, europafm.ro, 8 august 2017, accesat 2017-08-08

Vezi și[modificare | modificare sursă]

 Rase de pisici
 Domesticire

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de pisică de casă

 Felis catus Linnaeus, 1758 (TSN 183798). Integrated Taxonomic Information System.

 http://www.eva.ro/familie/animale/cum-sa-identificam-si-sa-corectam-problemele-de-
comportament-articol-5943.html
 Pisica - un remediu pentru tine
 30 de lucruri neobisnuite pe care nu le stiai despre pisici, 7 martie 2010, Marc
Ulieriu, Descoperă
 Tot ce nu știai despre pisici și ți-a fost teamă să întrebi (VIDEO), 5 aprilie 2013, Descoperă
 Care va fi soarta pisicilor în următorii 50 de ani?, 5 septembrie 2013, Maria Olaru, Descoperă
 Curiozități despre nasul și simțul mirosului la pisici, 17 martie 2017, Camelia Covaci, My Pure
Style
Imagini

 Cele mai frumoase pisici din lume, 17 februarie 2009, Descoperă