Sunteți pe pagina 1din 8

COMPORTAMENTUL TAURINELOR

COMPORTAMENTUL VIŢEILOR
RELAŢIA VACĂ - VIŢEL
Primul contact între viţel şi vacă se realizează câteva minute după naştere. Vaca linge viţelul
ud de lichidele fetale, şi prin loviri cu capul îl îndeamnă să se scoale. În primele ore de viaţă viţelul
este „imprimat" pe mama lui, vaca fiind prima impresie pe care acesta o recepţionează. Imprimarea
este definitivă şi în marea majoritate a cazurilor ireversibilă. În cazul bovinelor sălbatice sau a celor
crescute extensiv, vaca gestantă se separă pentru fătare de cârd, căutând un loc mai protejat. După
fătare mama rămâne 4—5 zile pe lângă viţel, după care vaca îşi duce viţelul în cârd la ceilalţi viţei
grupaţi în „grupele de joc" sau „creşe". Relaţia strânsă între vacă şi viţel este deci de scurtă durată.
Această particularitate reprezintă baza biologică a înţărcării timpurie a viţeilor în tehnologia de
creştere. Prin actul de lingere a viţelului, acesta este curăţat de resturile învelitorilor fetale şi de
lichidul amniotic, se activează circulaţia periferică şi îndeosebi se realizează legătura olfactivă între
mamă şi viţel. Procesul de lingere a viţelului durează în funcţie de rasă de la 1/2—1 oră. Vacile care
nu îşi ling viţelul, de regulă nu îl acceptă nici ulterior la supt.
În decurs de 15—30 minute de la fătare, viţelul face încercări de sculare. După ce a reuşit,
uneori ajutat, îndemnat de mamă, încearcă în primele 4—5 ore găsească ugerul vacii. Graţie unui
mecanism declanşator înnăscut (M.I.D.), viţelul caută ugerul adoptând o poziţie oblică în sus a
capului, iar corpul este îndreptat în acelaşi timp în unghi spre abdomenul vacii. Această fază de
căutare este uneori mult îngreunată în cazul vacilor cu uger mare lăsat în jos, viţeii nu pot apleca
(genetic) mai jos capul.
De abia în a 4-a sau a 5-a zi viţelul reacţionează chemările mamei şi recunoaşte mama după
voce, realizându-se legătura acustică. Până la 8 zile se dezvoltă şi orientarea optică a viţelului,
acesta observând mama sa până la distanţa de 50 m. Principala componentă după care vaca îşi
recunoaşte viţelul rămâne controlul olfactiv, pe care vaca îl realizează luând contact olfactiv cu
regiunea ano-genitală a viţelului. Vaca recunoaşte astfel mirosul individual al viţelului, excluzându-
se orice greşeală în recunoaştere.
Când vaca îşi pierde viţelul, caută să stabilească contactul acustic mergând uneori ore în şir,
controlând fiecare viţel întâlnit prin contact olfactiv. Ordinea semnalelor de orientare prin care se
regăsesc vaca şi viţelul sunt: semnal acustic, semnal optic, semnal tactil şi semnal olfactiv.
Înaintea fiecărui supt se execută de asemenea un control olfactiv. Viţeii străini, de regulă, nu sunt
admişi la supt. Adoptarea unui viţel străin de către o vacă doică, se poate uşura prin ungerea cu
substanţe mirositoare atât a vacii cit şi a viţelului.
Actul înnăscut de supt la uger este în contradicţie cu manifestările comportamentale ale
viţelului în cazul alăptării la găleată. În acest ultim caz lipsesc stimulii, reperele de orientare
reprezentate prin corpul şi ugerul vacii, mişcările de orientare efectuate de vacă.
Astfel viţelul se obişnuieşte mai greu să aplece capul în găleată. Viţelul, execută şi loviri cu
capul în pereţii găleţii, exact cum le execută la masajul ugerului.
Un alt dezavantaj al alăptării la găleată este durata relativ scurtă de când viţeii încep să bea
laptele şi până îşi termină raţia prescrisă (în 2—4 minute). Apare în asemenea situaţii o
nesatisfacere a cerinţei de supt şi un deficit de aproximativ 1 000 de mişcări de supt per tain. Astfel,
uneori sînt căutate de viţel obiecte de înlocuire a suptului, viţeii sugându-se reciproc de ombilic, de
urechi etc. În astfel de cazuri pot apare lezionări ale locurilor respective şi de asemenea viţeii pot
degluti cantităţi mai mari de păr, formându-se mingi de păr în stomac (trichobezoare). Se preferă
folosirea alăptării la biberon, pentru a se evita inconvenientele arătate anterior.

COMPORTAMENTUL NUTRIŢIONAL
El apare atât în perioada de supt cît şi al furajării, animalelor după înţărcare.
Actul de supt. Îndemnarea la supt se face reciproc de către vacă şi viţel. La rasele de carne, în
80% din cazuri iniţiativa pleacă de la viţel. La rasele de lapte este invers, vaca îndeamnă la supt, şi
aceasta cu atât mai mult cu cît producţia de lapte este mai mare.

1
În timpul suptului poziţia viţelului este diferită de cea a vacii. Viţelul îndreaptă regiunea ano-
genitală spre capul mamei, uşurând astfel controlul olfactiv care se execută la fiecare supt. în
situaţia în care viţelul poate suge nestingherit la vacă, frecvenţa şi durata de supt se prezintă după
cum urmează:
- în primele zile viţelul suge de 6—8 ori pe zi şi la sfârşitul primei luni de 6 ori pe zi;
- între 2—6 luni frecvenţa de supt este de 3—5 ori zilnic;
- între 6—8 luni viţeii se separă în grupe, fiind admişi de vacă la uger numai de 2 ori zilnic.
Durata de supt la un tain variază de la 10—12 minute în primele luni şi scade la 7—8 minute
la vârsta de 6—8 luni.
Durata zilnică totală de supt este de 60 minute în primele luni şi scade la 30 minute pe zi în
luna a 6-a de viaţă.
Suptul are o influenţă favorabilă asupra producţiei de lapte, vacile la care au supt viţeii au
după înţărcarea acestora în general o producţie de lapte şi un procent de grăsime mai mare decât
vacile care au fost mulse imediat după fătare. De asemenea, afecţiunile mamare sînt mult mai rare
la vacile supte decât la cele.
Furajarea cu iarbă şi respectiv cu fibroase şi concentrate la viţei devine posibilă odată cu
începerea rumegării. Capacitatea de rumegare se instalează începând cu ziua a 7-a de viaţă şi cel
târziu la 21 de zile. Administrarea timpurie a fibroaselor stimulează apariţia rumegării.
În grajd viţeii se hrănesc cu fibroase şi concentrate în medie timp de:
1 oră la vârsta de 14 zile;
4-ore la vârsta de 4 luni;
5 ore la vârsta de 6 luni.
Pe păşune viţeii păşunează zilnic în medie 4—7 ore, astfel:
4 ore la vârsta de 2 luni ;
6 ore la vârsta de 6 luni.
Această durată zilnică de păşunat este împărţită în 5—6 perioade de păşunare. În furajarea
concentratelor viţeii preferă pe cele uruite sau pe cele granulate celor sub formă de făină.
Viteza de consum a furajelor concentrate de către viţei variază între 33—73 g/minut.

COMPORTAMENTUL SOCIAL
Acesta este bine exprimat la viţei. În acest sens, ei manifestă o necesitate deosebită de contact
cu alţi viţei şi au o preferinţă pentru joc, în care se regăsesc elemente agresive (se împung sau sar
unii peste alţii). Jocul duce la o dezvoltare corporală armonioasă a viţeilor. Prin comportamentul
explorativ îşi dezvoltă relaţiile între parteneri cît şi relaţiile cu mediul ambiant
Viţeii de la o vârsta anumită au tendinţa de a se aduna, a se grupa în grupele de joc (creşe).
De aceea este bine ca după înţărcare să se menţină tot în grupe, cu un optim de 8—10 animale în
cadrul grupei.
Stratificarea ierarhică socială se dezvoltă la viţei în timpul jocurilor. Acei viţei care au
„succesele" cele mai mari în timpul jocurilor, a săriturilor pe alţi viţei (fără motivaţie sexuală), au
rangul cel mai mare.

COMPORTAMENTUL DE ODIHNĂ ŞI ACTIVITATE


Acesta este influenţat de factori ca: vârsta, mărimea boxei, structura pardoselii, starea de
sănătate.
Animalele mai tinere au în general o durată mai lungă de odihnă faţă de cele mai în vârstă.
Viţeii bolnavi (bronhopneumonii) stau mai mult în picioare. Durata medie de odihnă este la vârsta
de 14 zile de 18 ore; la vârsta de 40 zile de 14 ore; la vârsta de peste 40 zile de 12 ore.

COMPORTAMENTUL TĂURAŞILOR LA ÎNGRĂŞAT


A fost studiat îndeosebi în condiţii de stabulaţie..
Nutriţia. Durata de furajare în cazul furajării ad libidum este de aproximativ 6,2 ore. Pe
păşune durata de păşunat este variabilă în funcţie de rasă, climă, calitatea ierbii, variind între 6,13—
9,6 ore. Cantitatea de 20—30 kg siloz este consumată în aproximativ 3 ore, iar 2 kg de concentrate
2
sînt ingerate în 30 de minute. Se constată în general că durata de furajare se micşorează odată cu
creşterea în greutate vie. Astfel, la o greutate de 138 kg aceasta este egală cu 240 minute, iar la 359
kg ea reprezintă numai 96 minute.
Cerinţele faţă de spaţiu. Se recomandă o densitate la începutul îngrăşării de 1,3—1,6
mp/animal, iar la finisarea îngrăşării de 1,9—2,3 mp/animal. Spaţiul mediu recomandat fiind de 1,7
mp/animal.
O densitate prea mare are efecte negative asupra sporului în greutate, asupra consumului de
furaje, asupra comportamentului de odihnă şi rumegare. La o densitate crescută, şi salturile
animalelor pe altele sînt mai multe.
Comportamentul social. Se consideră că la tăuraşii puşi la îngrăşat conflictele sociale de tip
agonistic sunt mai reduse dacă grupele de tăuraşi sînt compuse din 10—15 animale şi în cazul când
se evită regrupările de animale.

COMPORTAMENTUL TAURINELOR ADULTE


COMPORTAMENTUL DE NUTRIŢIE
NUTRIŢIA PE PĂŞUNE
Prehensiunea. Din cauza lipsei incisivilor pe maxilarul superior, bovinele nu pot păşuna ca şi
cabalinele. Ele an o limbă foarte mobilă cu care prind un smoc de iarbă, îl introduc în cavitatea
bucală şi îl presează pe placa dentară a boitei palatine unde este tăiat de incisivii maxilarului
inferior. Această tehnică de păşunare nu le permite bovinelor o păşunare a ierbii mai scurtă decât
aproximativ 3 cm de la nivelul pământului.
În timpul păşunării, vaca înaintează încet, mişcând capul dintr-o parte în alta, descriind un
unghi de aproximativ 60 grade. Vaca parcurge astfel aproximativ 5 km pe zi.
Fiecare bol alimentar este masticat de 2—3 ori şi apoi deglutit.
Ritmul de păşunat. Sunt descrise 4 perioade de păşunat în 24 ore:
a) înainte de răsărirea soarelui;
b) mijlocul de înaintea amiezii;
c) prima parte a după-amiezii;
d) înaintea întunecării.
Îndeosebi prima şi ultima perioadă de păşunare sunt deosebit de intensive. Durata medie de
păşunare este de 4—9 ore pe zi. Rumegatul durează 4—9 ore zilnic, împărţit în 15—20 de perioade
de rumegare. În luna august şi septembrie, apare a 5-a perioadă de păşunat şi anume noaptea în jurul
orei 12°°, care durează în medie 11/2 oră.
Perioadele de păşunat sunt influenţate în zona cu climă temperată de raportul de
luminozitate (zi/ noapte), pe când în zonele tropicale perioadele de păşunare sunt determinate de
temperatură şi anume în timpul zilei când temperaturile sînt foarte ridicate se reduce aproape total
păşunatul în favoarea nopţii.
De asemenea, şi la noi în cazul zilelor prea călduroase de vară, păşunatul se reduce
considerabil între orele 12°°—15°°.
Cantităţile de iarbă consumate diferă după rasă, vârstă, cantitatea şi calitatea ierbii de pe
păşune.
Importanţa receptorilor şi selectarea ierbii. În alegerea plantelor, vacile folosesc atât mirosul
cât şi gustul. Impresia optică fiind de importanţă minoră, vacile nu pot deosebi pe cale optică un
furaj comestibil de unul necomestibil. Influenţele acustice, de exemplu muzica, nu au nici un efect
asupra furajării. Vacile păşunează şi se furajează selectiv, în sensul că aleg plantele după preferinţe,
manifestare care le este înnăscută. Bovinele deosebesc ierburile după miros. Ele evită de obicei
ierburile de pe locuri îngrăşate excesiv (de exemplu, în locurile unde vara precedentă a fost plasat
ţarcul şi unde a crescut o vegetaţie luxuriantă). De asemenea, ele evită iarba murdărită de
excremente.
Rumegarea. Importanţa rumegării este explicată de unii autori prin economisirea timpului de
păşune. Adevărul este că la rumegătoare digestia propriu-zisă se realizează de microorganismele
simbionte (protozoare ciliate) precum şi de bacterii unicelulare care descompun celuloza, Pentru
activitatea acestor microorganisme este necesar ca prin rumegare şi salivare, furajele să fie bine
3
amestecate şi mărunţite, realizându-se astfel premisa digestiei microbiene. Microorganismele se
înmulţesc astfel atât de mult, încât o vacă digeră zilnic aproximativ 2—3 kg de microorganisme,
asigurându-se în acest fel o însemnată parte a necesarului proteic.
Prin regurgitare bovinele aduc furajele din rumen în cavitatea bucală, unde bolul alimentar
este masticat minuţios şi apoi deglutit a doua oara. Rumegatul se realizează în procent de 80% în
poziţia (decubitală) în care greutatea este lăsată pe regiunea sternală, rumenul nefiind stânjenit în
funcţie.
Pentru fiecare bol alimentar sunt necesare aproximativ 50—60 mişcări de rumegare
(masticaţie) pauza între 2 boluri fiind de 3—5 secunde. Timpul de rumegare variază în funcţie de
felul furajului, între 300—500 minute, cu aproximativ 28 000 de mişcări de masticaţie în 24 ore.
Timpul de rumegare este împărţit în 12—17 perioade pe zi, durata unei perioade fiind de
aproximativ 30 minute. Rumegarea începe la 1/2— 1 oră de la încetarea furajării. Două treimi din
durata de rumegare se realizează noaptea în timpul odihnei.
Rumegarea este influenţată negativ de starea de călduri (estru), de durere, boli ale aparatului
digestiv, de timpul înainte şi după fătare.

NUTRIŢIA DE STABULAŢIE
Furajarea în stabulaţie duce la o scurtare a perioadei de furajare în comparaţie cu păşunatul;
astfel vacile se furajează aproximativ 5 ore pe zi. Bovinele la îngrăşat se furajează şi mai puţin,
aproximativ 3 ore, dacă li se administrează siloz şi concentrate.
Prepararea furajelor (tocarea, granularea etc.) reduce timpul de furajare aproximativ cu 30%.
Şi în timpul stabulaţiei sunt preferate anumite furaje, şi anume în următoarea ordine: concentrate,
masă verde, siloz, fânuri. Vacile crescute exclusiv în stabulaţie, se adaptează greu la regimul de
păşunare, ele scad în greutate în prima perioadă. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul taurilor de
reproducţie neobişnuiţi cu păşunea, care sunt solicitaţi de păşune în aşa manieră, încât nu se
interesează de vaci, deşi au un libido normal. De o importanţă deosebită în regimul de stabulaţie
este structura ieslei. În eventualitate că frontul de furajare nu este suficient pentru toate animalele,
apar conflicte ierarhice de dominanţă şi manifestări agonistice cu repercusiuni negative asupra
procesului de producţie.

ADĂPAREA
Cantitatea de apă ingerată de animal este în funcţie de conţinutul în apă a furajelor, de
temperatura mediului, de producţia de lapte, de sistemul de întreţinere (la păşune sau în stabulaţie).
Vacile preferă apa curată, puţin stătută. Apa caldă nu este acceptată cu plăcere. În regim de
stabulaţie, vacile se adapă de 5—10 ori pe zi, în funcţie de producţia de lapte. Pe păşune frecvenţa
de adăpare depinde pe lângă altele şi de distanţa până la sursa de adăpare. Dacă aceasta este
aproape, animalele beau de 5—7 ori pe zi, dacă este mai departe (4—5 km), animalele beau o dată
sau de două ori pe zi. La adăpare, vacile introduc botul 2—5 cm în apă şi sug apa, „ca printr-o
ţeava", nările rămânând deasupra nivelului apei. Cantitatea de apă ingerată, la vaci creşte pe măsură
ce producţiile de lapte devin tot mai mari (exemplu, la rasa Holstein-Friză ajunge până la 75 litri de
apă pe zi). Prin hrănirea cu furaje uscate, a celor cu conţinut bogat în proteine şi a celor sărate,
creşte de asemenea consumul de apă. În medie vacile consumă 40—50 1 apă a cărei temperatură să
nu fie mai mare de 9—10o C. În cazul lipsei de apă, vacile .consumă mai puţine furaje.

COMPORTAMENTUL DE MICŢIUNE ŞI DEFECARE


Bovinele, spre deosebire de alte animale, nu îşi marchează teritoriul cu ajutorul fecalelor. Ele
fac parte din grupa animalelor cu defecare difuză.
Frecvenţa defecării şi micţiunii diferă în funcţie de cantitatea şi calitatea furajelor, a
temperaturii şi umidităţii aerului, precum şi a factorilor individuali.
În medie taurinele urinează. de aproximativ 9 ori e zi şi defecă de 12—18 ori. În timpul
defecării bovinele adoptă o poziţie caracteristică: ridică coada, curbează coloana vertebrală şi
îndepărtează, membrele posterioare şi le aşează sub corp înainte. În această poziţie posibilitatea de a
se murdări este minimă. Defecarea şi urinarea se realizează de obicei în picioare, îndeosebi după o
4
perioadă mai lungă de odihnă sau furajare. Ca semn de mare agitaţie se pot interpreta defecări şi
micţiuni frecvente şi în cantitate mică. Cantitatea de fecale eliminate zilnic este de 30—40 kg, iar
de urină de aproximativ 30 litri. Actul de micţiune şi defecare poate fi „contagios", în sensul că dacă
una din vaci îl execută, ea este urmată şi de alte animale (comportament alelomimetic).

COMPORTAMENTUL DE ODIHNĂ ŞI SOMN


Bovinele adoptă poziţie de decubit în general pentru a rumega şi a se odihni. Taurinele dorm
puţin, de obicei moţăie.
Durata de somn adânc este doar de 30 minute în 24 ore şi este împărţită în 6—10 perioade cu
o medie de 4 minute.
Culcarea şi scularea vacilor decurge după reguli înnăscute. Înainte de a se culca, vaca supune
locul ales unui control olfactiv, după care adoptă poziţia decubitală. Aceasta este tipică pentru
taurine şi se caracterizează prin poziţia" sterno-abdominală a corpului. Un membru posterior este
plasat sub corp, iar celălalt este întins pe lângă corp. În acelaşi timp membrele anterioare sînt flexate
şi ţinute sub corp. În timpul odihnei taurinele îşi schimbă poziţia, de obicei după ce defeca şi
urinează.
Vacile se odihnesc 9-12 ore pe zi. În legături cu mecanismul înnăscut de sculare şi de luare a
poziţiei de decubit, de o deosebită importanţă este adaptarea la aceasta a sistemelor de legare şi
dezlegare şi a standului. În cazul că nu se ţine seama de aceste considerente comportamentale, apar
leziuni în diferite locuri ale membrelor posterioare.
Există o corelaţie între durata de decubit (odihnă), statutul social (rangul) şi greutatea
corporală a vacii. În acest sens vacile cu rang superior se odihnesc mai mult decât cele cu rang
inferior şi de asemenea, cele grele, mai mult decât cele uşoare.

COMPORTAMENTUL DE CONFORT
În cadrul acestui complex de manifestări comportamentale, un loc preponderent îl ocupă
îngrijirea pielii. Deşi vacile au o înfăţişare greoaie în aparenţă, ele reuşesc să ajungă cu limba în
diverse locuri corporale pentru a se toaleta. Vaca se poate linge în zona corporală situată posterior
de linia care uneşte grebănul cu regiunea cotului. Zonele pe care nu le poate atinge cu limba (capul,
gâtul şi o parte din regiunea scapulară), vaca le curăţă, prin scărpinare cu membrele posterioare.
Această zonă corporală face de obicei şi obiectul comportamentului social de lingere de către altă
vacă. Atunci când vaca caută contact social cu alta în vederea îngrijirii corporale, se apropie de ea
adoptând o poziţie, de supunere cu capul întins, care demonstrează intenţia paşnică. Astfel ea oferă
pentru lins altei vaci îndeosebi zonele corporale pe care nu şi le poate linge. Zonele mai greu
accesibile, vaca şi le freacă de diferite obiecte din grajd sau de pe păşune. Rolul îngrijirii corporale
este acela de îndepărtare a murdăriei şi a prafului în vederea reducerii riscului de îmbolnăvire.
Îngrijirea corporală socială se realizează de obicei între vaci care deţin o poziţie socială aproximativ
egală.

COMPORTAMENTUL SOCIAL
Taurinele au, ca şi strămoşii lor sălbatici, o viaţă socială intensă. Ele trăiesc împreună şi nu
alături de membrii speciei. Aceasta reiese din diferite comportamente sociale intraspecifice.
Comportamentul agonistic şi ierarhia de rang
Comportamentul agonistic (agon = luptă) se manifestă între membrii grupului şi constă în
general în luptă, lovire, adoptarea poziţiei de ameninţare, etc. Situaţii conflictuale agonistice se
observă la îndeosebi în perioada de activitate sexuală intensă (în timpul căldurilor), în momentul
administrării furajelor şi în cazul când grupului i se alătură animale străine. Animalele noi introduse
în cârd se integrează în numai după clarificarea poziţiei de rang social, care se realizează prin lupte
cu diverşi membrii ai grupului.
După un anumit timp, interacţiunile agonistice scad în intensitate şi abolesc, realizându-se o
ierarhizare relativ stabilă, grupul considerându-se integrat. Fiind stabilită această situaţie socială,
animalele cu rang superior nu mai au nevoie să lupte. Este suficient să adopte o poziţie de
ameninţare, pentru clarificarea situaţiei conflictuale. Cercetătorul studiază structura socială a unui
5
cârd de vaci, prin a observa atent manifestările membrilor grupului timp de luni de zile. În acest
scop vacile se vor identifica prin numerotare pe corp, vizibilă de la distanţă.
Se fac notări zilnice, înregistrând atât interacţiunile sociale pozitive (comportament de
confort social, tolerarea între membrii grupului, stând aproape unul de altul), cît şi interacţiunile
negative (agonistice) cu evitări între membrii grupului, ameninţări, lupta, fuga etc. Se stabileşte
astfel structura sociala a cârdului de vaci. Grupul luat în studiu nu trebuie să depăşească un număr
de maximum 30—40 capete, pentru uşurarea determinărilor care se fac.
Lupta ca mijloc de rezolvare a situaţiilor conflictuale se foloseşte relativ rar de către vaci şi
numai în cazul când alte mijloace nu duc la rezultat. Rareori se întâmplă ca animalele să se
rănească în timpul luptelor, dacă au spaţiu suficient la dispoziţie.
Lupta decurge după tipare comportamentale înnăscute şi ritualizate. Astfel, cele două animale
aflate în luptă, se sprijină frontal cu coarnele cap la cap, coarnele având rolul să fixeze capul, ca
acesta să nu alunece. Urmează un duel de împingere. Animalul care reuşeşte să împingă din loc
adversarul, câştigă lupta care nu durează de regulă decât câteva minute.
La tauri luptele sunt mai intensive şi pot dura, de exemplu la taurii de bivol, până la 1—2 ore.
Animalul învins de obicei o ia la fugă, fiind urmărit de câştigător.
La vaci urmărirea este foarte scurta sau lipseşte, la tauri ea însă durează mai mult. Factorii
care determină rangul social sînt următorii:
— greutatea corporală influenţează pozitiv, rezultatul luptelor şi implicit şi rangul
social;
— prezenţa coarnelor este de asemenea un avantaj faţă de animalele fără coarne. Dacă
ecornarea a avut loc după stabilirea unei structuri sociale stabilite, această intervenţie nu are efect
asupra poziţiei de rang al respectivelor animale;
— vârsta animalelor este un alt criteriu de rang, deoarece vârsta mai mare este de
obicei corelată şi cu o greutate corporală mai mare. Excepţie fac vacile foarte bătrâne şi bolnave
care pot să-şi piardă poziţia socială, ceea ce se întâmplă destul de rar, deoarece asemenea vaci sunt
eliminate repede din punct de vedere economic;
—animalele noi introduse ocupă, după cum s-a arătat, un rang ierarhic inferior;
Ca alţi factori de rang se mai pot enumera şi unele însuşiri psihice ca temperamentul,
agresivitatea, experienţa în luptă, care duc la succese în luptă şi o poziţie socială mai bună.
Consecinţele poziţiei de rang ierarhic,
În cadrul creşterii vacilor în sistem legat sunt în general asigurate cerinţele fundamentale ca:
furaje, adăpare, spaţiul de odihnă şi pentru animalele de rang inferior, ele netrebuind să lupte pentru
aceasta. Altfel stau însă lucrurile în sistemele de creştere în stabulaţie liberă sau pe păşune, unde
rangul social poate avea efecte negative. De exemplu, la furajare animalele de rang inferior sunt
împiedicate de cele de rang superior să se furajeze înaintea lor, mai ales când frontul de furajare este
insuficient. Locurile de dormit cele mai bune sunt ocupate de vaci de rang superior. Cele de rang
inferior sunt deseori deranjate şi fugărite. În grajdurile cu densitate populaţională mare există o
corelaţie directă între poziţia de rang şi durata odihnei totale. Pe păşune când există mai mulţi tauri
în cârd, cei cu rang superior înlătură de la montă pe ceilalţi. Deşi nu există o legătură directă între
poziţia socială şi producţia de lapte, se poate considera totuşi că producţia este mai mică la vacile
cu rang inferior, din motivul că în cazul interacţiunilor agonistice acestea sunt mai des implicate,
neputând astfel să-şi satisfacă cerinţele nutriţionale în condiţii optime. Se impune deci ca
regrupările de vaci să se limiteze la un minim necesar.

COMPORTAMENTUL SOCIAL ŞI POZIŢIA OMULUI


Omul este recunoscut de toate animalele domestice ca un membru de grup de rang superior.
Manifestări agresive faţă de om se pot semnala uneori, la taurine (tauri de reproducţie)
crescute pe păşune în condiţii extensive, când contactul cu oamenii este redus. Astfel, prima reacţie
a acestor animale „timide" este fuga. Distanţa de fugă poate fi până la 300 m. Dacă fuga animalelor
este îngrădită şi omul depăşeşte distanţa critică, poate să urmeze un atac. În acest caz taurii sunt
mult mai agresivi decât vacile. Taurii atacă omul uneori considerându-l „rival sexual". Faţă de un
om străin taurul manifestă îndeosebi la păşune un comportament de intimidare, exteriorizat prin
6
mugete de ameninţare, scormonirea pământului cu membrele şi coarnele, aruncându-l în aer. Unele
manifestări necorespunzâtoare ale omului faţă de animal, ca de exemplu bătaia, duc deseori la
retivitate şi manifestări agresive. Ta u r i i cu un libido sexual crescut sunt deseori mai agresivi în
asemenea circumstanţe.
De altfel, tratarea inumană şi bătaia vacilor duce la reţinerea şi scăderea laptelui prin
inhibiţie psihico-nervoasă a secreţiei de ocitocină. Oamenii nervoşi, uşor irascibili nu sunt
recomandaţi pentru îngrijirea vacilor. Pansajul şi curăţirea corporală efectuată de om are un efect
binefăcător, liniştitor asupra animalului.

COMPORTAMENTUL SEXUAL
Instinctul sexual este unul dintre principalele manifestări comportamentale ale bovinelor. El
este uneori mai puternic chiar decât ierarhia socială, deoarece animalele în călduri penetrează
ordinea ierarhică pentru a ajunge la actul consumator, respectiv împerecherea.

COMPORTAMENTUL SEXUAL LA VACI


Acesta se manifestă prin apariţia ciclică a căldurilor, care se repetă în medie la 21 de zile,
având o dura medie de 24 ore. Ciclul de călduri este variabil, funcţie de anotimp. Astfel, primăvara
timpuriu este deseori incomplet exprimat şi de scurtă durată. Vara şi toamna căldurile sunt bine
exprimate, evidente de durată normală. Iarna căldurile sunt din nou mai slab manifestate, apar
neregulat şi deseori apar călduri liniştite.
Căldurile se împart în trei faze principale:
a) Proestru (stadiul premergător);
b) Estru (căldurile propriu-zise);
c) Metestru (stadiul de stingere a căldurilor).
Proestru. Se caracterizează prin următoarele manifestări comportamentale: animalele sunt
neliniştite, agitate, ling vacile vecine dacă sunt legate, urechile prezintă o mobilitate deosebită,
sprijină capul pe ceafa vacii vecine, întrerup deseori furajarea şi rumegatul şi uneori mugesc. Pe
păşune vaca în călduri se izolează uneori de alte vaci, linge diferite obiecte, este agitată se uită la
trenul posterior propriu, i se tumefiază vulva. Proestrul durează câteva ore.
Estru (căldurile" propriu-zise). În această fază semnele descrise în proestru se accentuează.
Pe păşune sar pe alte vaci şi îndeosebi acceptă saltul altor vaci. Acest reflex de acceptare al saltului
este caracteristic în perioada de estru. Vaca în călduri rămâne nemişcată atunci când sare alta pe ea.
Acesta este semnul principal prin care se recunoaşte o vacă în călduri.
În sistemul de creştere legat în stabulaţie, recunoaşterea vacilor în călduri prezintă o oarecare
dificultate. Ele manifestă însă simptome diferite ca agitaţia, se mişcă de pe un picior pe altul, mişcă
din coadă, se scoală şi se culcă de repetate ori, stau mai mult in picioare, se sprijină pe vacile
vecine şi se ling.
La vacile cu călduri bine exprimate apare printre buzele vulvei un mucus filant, cristalin
care se întinde până jos. Buzele vulvei sunt tumefiate şi uşor congestive.
Metestru este faza când manifestarea căldurilor scade în intensitate. Dispare reflexul de
acceptare a saltului, vacile nu mai suferă saltul altor vaci. Încetul cu încetul dispar toate
manifestările comportamentale arătate anterior. Uneori se descrie şi faza de diestru în ciclul sexual,
fază caracterizată prin linişte totală a manifestărilor sexuale.
În cursul unei perioade de călduri vaca acceptă taurul pentru montă în medie de aproximativ
5 ori.
Imediat după montă vaca rămâne un scurt timp cu regiunea dorsală curbată, capul aplecat şi
coada ridicată. Regiunea ano-genitală se contractă şi uneori se elimină fecale, se pare datorită unui
peristaltism intestinal mai pronunţat.
Ovulaţia se produce la 25—30 de ore de la începutul căldurilor şi aproximativ 8—10 ore
după dispariţia simptomelor de călduri.

COMPORTAMENTUL SEXUAL LA TAUR

7
Rolul organelor de simt în comportamentul sexual la taur.Pentru efectuarea montei sunt
necesari o serie de „stimuli cheie" ca cei olfactivi, optici, acustici şi tactili.
Mirosul joacă un rol însemnat în descoperirea vacilor în călduri.
Taurii experimentaţi descoperă vacile şi cu 2—3 zile înaintea manifestărilor vizibile ale
căldurilor. Taurul controlează vacile, executând un control olfactiv al organelor genitale femele.
În contactul olfactoriu cu urină, taurul manifestă aşa-zisul comportament de „rânjit",
„rictusul buzei superioare", o manifestare mimică des întâlnită atât la armăsari cât şi la berbeci.
Acest comportament se realizează prin ridicarea pronunţată a buzei superioare în aşa fel încât se
închid nările, iar capul este ridicat în sus. Prin această mişcare urina ajunge probabil contact cu
organul lui Iacobson (organul vomero-nasal), care este situat în interiorul boltei palatine. Acest
organ conţine receptori pentru hormonii sexuali, a căror concentraţie variază în cursul ciclului
sexual, atingând valori mai ridicate în faza de estru atât în urină cît şi în mucusul de călduri. Un rol
important în comportamentul sexual al taurului îl joacă şi stimulii vizuali (optici), culoarea fiind
însă de mai mică importanţă. Dacă taurul a controlat olfactiv vaca şi a realizat percepţia ei vizuală,
stimulii care acţionează în continuare sunt cei tactili şi termici, care după ce s-a efectuat saltul şi
intromisiunea, duc la declanşarea reflexă a ejaculării.
În legătură cu stimulii tactili trebuie amintită şi importanţa zonelor reflexogene cutanate
localizate în pielea regiunii lombo-sacrale şi abdominale inferioare.
Comportamentul sexual al taurului pe păşune se poate împărţi în 3 faze distincte:
— căutarea vacilor în călduri (apetenţa I);
— controlul reacţiei de acceptare (apetenţa II);
— actul copulator (act consumator).
a) Căutarea vacilor în călduri se realizează prin control olfactoriu. Întrucât taurul nu poate
deosebi prin miros dacă vaca este în fază de estru sau în proestru, este necesară următoarea etapă.
b) Controlul reacţiei de acceptare, care se realizează prin intenţie de salt la care femela
reacţionează în funcţie de faza ciclului prin acceptarea, saltului sau prin evitare (fugă). Vaca
acceptă intenţia de salt şi saltul, numai dacă se află în faza de estru a ciclului.
c) Actul copulator. Odată ce vaca acceptă saltul, taurul execută intromisiunea şi datorită
stimulilor termici şi tactili din vagin, se produce ejacularea, după care taurul părăseşte vaca. Actul
copulator durează doar câteva secunde.