Managementul chinez

Istoria Chinei

China este o regiune culturală, o civilizație antică, și, în funcție de perspectivă, o

entitate națională sau multinațională extinsă pe o suprafață mare în Asia de Est.
China are una dintre cele mai vechi civilizații din lume, compusă din state și culturi
datând mai mult de șase milenii. Ea are cel mai vechi sistem de limbă scrisă utilizat în lume și
este privit ca sursa a numeroase invenții. Istoric, cultura Chinei și-a extins sfera de influență
peste Asia de Est prin religie, tradiții, precum și prin sisteme de scriere, fiind adoptate de
diferite culturi învecinate, cum ar fi Japonia,Coreea și Vietnam. Primele dovezi ale prezenței
umane în regiune au fost găsite într-o peșteră din Zhoukoudian și este unul din primele
exemple de Homo erectus, acum cunoscut sub numele de Omul din Peking, estimat
aproximativ că a trăit de la 300,000 la 550,000 de ani în urmă.
China are una din cele mai bogate istorii dintre toate civilizatiile, intinzandu-se pe o
perioada de 5000 de ani. Civilizatia chineza a luat nastere in urma a secole de migratie,
asimilare si dezvoltare a populatiei, care in jurul anilor 2500-2000 i.Hr. era stabilita in partea
de nord a Chinei de astazi.

Primele orizonturi: mit si realitate

Potrivit textelor mitologice, civilizatia chineza incepe de la Pangu, creatorul universului.

Insemnarile anticilor arata ca istoria Chinei a inceput cu peste 5000 de ani in urma, mult mai
tarziu decat cea din Orientul Apropiat, dar a supravietuit, neschimbata din anumite puncte de
vedere esentiale, pana in perioada moderna. Descoperirile arheologice arata ca in China antica
oamenii erau organizati in comunitati agricole de-a lungul vailor. Conducerea comunitatii era
preluata de membrii aceleiasi familii creindu-se astfel dinastiile. Prima dinastie care s-a
inchegat in preistorie a fost Xia(2100-1700 i.Hr). Conflictele permanente intre triburi, au dus
la preluarea puterii de catre dinastia Shang (1532-1027 I.Hr), moment ce marcheaza cu
adevarat inceputul istoriei civilizatiei chineze.
Studiile arheologice moderne au demonstrat existența unei orînduiri primitive avansate
cultural și economic între anii 2000 și 2500 î. e. n. în ariile rîulul Huang He în nordul Chinei.
Secole de migrație, amalgamare, asimilare și dezvoltare a populației din această regiune a dus
la formarea unui sistem distinctiv de scriere, un corpus filozofic, artistic autentic și o
organizare politică, care în zilele noastre se numește civilizația chineză.

Dinastiile antice
 Demne de menţionat în istoria Chinei sunt câteva dinastii în timpul cărora dezvoltarea
economică, socială şi culturală a ţării a cunoscut progrese însemnate: dinastia Quin, al cărui
prim împărat a unificat China şi a pus bazele organizării imperiului; dinastia Han, cea care a
consolidat imperiul, dinastia Tang, care a constituit începutul dezvoltării Chinei în zorii epocii
moderne; peioada dinastiei MING (1368-1644), care a constituit apogeul dezvoltării Chinei
medievale.
După textele mitologice, civilizația chineză începe de la Pangu, creatorul universului,
și o succesiune de impărați, înțelepți și eroi mitici (Huang Di, Yao și Shun), care i-au învățat
pe chinezii antici să-și dobîndească mîncare, să țeasă și să construiască case.
Prima dinastie preistorică a fost Xia (2100-1700 în. e. n.). În anii 1960 excavările
arheologice au descoperit așezăminte omenești în provincia Henan, care au indicat existența
unei civilizații urbane in perioada neolitică tîrzie. Dinastia Xia, în urma unor conflicte între
triburi, a căzut sub puterea dinastiei Shang. Cele mai semnificative invenții din perioada
Shang au fost sistemul ideografic (hieroglific) de scriere și obținerea bronzului pentru
metalurgie.
Ultimul conducător din dinastia Shang a fost detronat de un șef de trib vecin, cu
numele Zhou. Zhou, care împărtășea limba și cultura epocii Shang, a colonizat teritoriile
vecine, formînd așa-numita "China Centrală" (Zhou) la nord de rîul Yangtze. Dinastia Zhou a
condus peste 800 de ani. Filosofii aceste dinastii au elaborat doctrina „mandatul cerului”, care
susținea că împăratul este fiul cerului și guvernează doar prin voința divină, iar detronarea
acestuia ar demonstra că el a pierdut acest mandat. Doctrina a explicat și a justificat căderea
dinastiilor precedente, dar a și întărit legitimitatea dinastiei prezente.
In ultimii 260 de ani de existenta a sa, statul Zhou a intrat intr-o perioada de declin si
descompunere, situatie de care a profitat puternicul stat Qin, aflat in extremitatea de vest a
Chinei. In 221 i.Hr., asumindu-si titlul de imparat, Qin Shihuangdi fondeaza dinastia Qin, de
la care vine si numele de China. Imparatul Qin Shihuangdi a asigurat prin forta unitatea
statului si a realizat o serie de reforme.
Imparatul Qin a unit toate zidurile existente la acea vreme (dand forma Marelui Zid
Chinezesc), a standardizat moneda, greutatile si unitatile de masura, dar si limba scrisa. Dupa
Qin, urmeaza la tron (in 206 i.H) dinastia Han care reintroduce confucianismul (care fusese
suprimat de catre Qin) ca doctrina oficiala, inventeaza hartia si deschide Drumul Matasii (care
aduce schimburi comerciale si bunastare).
In timpul dinastiei Yuan (dupa anul 1200 d.H.), capitala este mutata pentru prima data
la Beijing, iar in timpul ultimei dinastii (Qing, care a domnit pana in 1912) este perioada in
care Spatarul Nicolae Milescu merge in China si scrie monografia despre care am invatat in
liceu, „Descrierea Chinei„.
Dinastia Ming a condus China timp de 276 de ani, între 1368 și 1644, preluând frâiele
statului după colapsul dinastiei mongole Yuan. Epoca Ming este considerată de istorici drept
una din cele mai prospere și stabile perioade din istoria Chinei, o vreme când acest mare
imperiu a avut toate șansele de a deveni cel mai avansat stat din lume. A pierdut această
șansă, iar unul dintre motive a fost lipsa unor lideri cu adevărat extraordinari. Căci dinastia
Ming, deși reprezintă o perioadă prosperă din istoria Chinei, nu a dat decât foarte puțini
împărați cu adevărat remarcabili.
 In 1949, Mao Zedong devine presedintele tarii si initiaza o serie de masuri precum
reforma agrara (milioane de oameni sunt improprietariti si incep sa isi lucreze pamanturile),
Revolutia Culturala, etc. In 1997, Marea Britanie renunta la Hong Kong, care devine
Provincie Autonoma sub administrarea Chinei, iar Portugalia renunta la Macao, care devine o
Regiune Administrativa Speciala a Republicii Populare Chineze.

China republicană
Aceasta este acum o Republica Socialistă, reglementată de un singur partid care are un
control asupra celor douăzeci și două de provincii, cinci regiuni autonome, patru
municipalități și două regiuni administrative speciale (Hong Kong și Macau).
Republica Populară Chineză a fost proclamată în 1949 de către Partidul Comunist
Chinez, după ce a cîștigat războiul civil cu forțele naționaliste reprezentate de partidul
Kuomintang. Guvernul format de Kuomintang s-a refugiat în insula Taiwan, unde a proclamat
Republica Chineză, care contestă legitimitatea conducerii comuniste a Chinei.
Republica Populară Chineză consideră Taiwanul o provincie rebelă și a amenințat că
va începe război dacă acesta își declară independența.
În 1997 Republica Populară Chineză a preluat controlul asupra Hong Kong-ului, care
fusese stăpînit de Marea Britanie, iar în 1999 asupra teritoriului Macao, care fusese sub
stăpînire portugheză, în urma unor înțelegeri cu fostele puteri coloniale, prin care s-a angajat
să păstreze economia de piață din aceste zone, conform sistemului "o țară, două sisteme".

China azi – o republica compusa din 22 provincii. La acestea se adauga 5 regiuni

autonome, fiecare desemnata pentru anumite grupuri minoritare, 4 regiuni municipale si doua
autonome cu statut special, care beneficiaza de o autonomie mai extinsa. Ca forma de
guvernamant este republica semiprezidentiala cu dictatura. E condusa de presedintele Hu
Jintao, ce conduce tara in regim communist din 2003.
China este una dintre cele cinci membri permanenți de Securitate al ONU, precum și
membru al Organizatiei pentru Cooperare din Shanghai. În prezent, "Regatul de Mojloc" este
clasat pe locul al doilea ca mare economie prin calcul din PIB în paritatea puterii de
cumpărare și a treia de către criteriul monetar. În mod oficial țară comunistă, Republica
Populară Chineză a adoptat o economie socialistă de piață în cazul în care liberalismul
economic și controlul politic autoritar intervin împreună într-o formulă specifică.

Geografia fizică și economică a Chinei

Date generale:
 China, denumită oficial Republica Populară Chineză, este un stat independent situat în
Asia de Est și reprezintă țara cea mai populată din lume, cu peste 1.350.000.000 de locuitori.
Sitemul de conducere al Chinei este unul unipartid, Partidul Comunist Chinez având sediul
guvernamental în orașul-capitală Beijing. Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii,
cinci regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală (Beijing, Tianjin,Shanghai și
Chongqing) și două regiuni administrative speciale, având în mare parte un sistem de auto-
guvernare (Hong Kong și Macao). RPC revendică, de asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a
provincie, care este în prezent controlată de către o entitate politică separată, Republica
Chineză (RC).

Întindere și granițe:
Acoperind aproximativ 9,6 milioane de km2, China este a doua cea mai mare țară din
lume ca suprafață de uscat (după Rusia), și a III-a (sau a IV-a) cea mai mare țară după
suprafața totală, în funcție de metoda de măsurare. China are cea mai lungă frontieră terestră
din lume, de 22.117 km. de la vărsarea în mare a râului Yalu, până la Golful Tonkin. China se
învecinează cu 14 de națiuni, mai mult decât orice altă țară, cu excepția Rusiei, care se
învecinează tot cu 14 state.

Clima:
Peisajul Chinei este vast și divers, variind de la stepe și deșerturi, precum Gobi și
Taklamakan, din nord, la pădurile subtropicale din sud. Lanțuri muntoase precum Himalaya,
Karakoram, Pamir și Tian Shan separă China de Sudul și Centrul Asiei. Fluviile Yangtze și
Galben, al III-lea și al VII-lea cele mai lungi din lume, curg dinspre platoul tibetan înspre
dens-populata coastă de est. Coasta Chinei, de-a lungul Oceanului Pacific, este de 14,500 km
lungime și este mărginită de mările Bohai, Galbenă, Chinei de Est și Chinei de Sud. Cel mai
înalt punct din lume, Muntele Everest (8848 m), se află la granița chino - nepaleză. Cel mai de
jos punct al țării, și al treilea din lume, este fundul lacului uscat (playa) Ayding (-154m), în
Depresiunea Turpan. Clima Chinei este dominată în principal de sezoane uscate și musoni
umezi, care duc la diferențe pronunțate de temperatură între iarnă și vară.

Probleme ale mediului:

Clima Chinei diferă de la o regiune la alta, din cauza teritoriului vast și a topografiei
complexe. O problemă majoră de mediu în China este extinderea continuă a deșerturilor sale,
în special a deșertului Gobi. Cu toate că liniile – barieră – de arbori plantați în 1970 au redus
frecvența furtunilor de nisip, seceta prelungită și practicile agricole greșite au dus la apariția
de furtuni de praf, ce afectează nordul Chinei, în fiecare primăvară, extinzându-se apoi și
înspre alte părți ale Asiei de Est, inclusiv în Coreea și Japonia. Conform Ministerului de
Protecție al Mediului din China, SEPA, China pierde 4,000 km² pe an din cauza deșertificării.
Calitatea apei, eroziunea și controlul poluării au devenit probleme importante în relațiile
Chinei cu alte țări. Topirea ghețarilor din Himalaya ar putea conduce la penuria apei pentru
sute de milioane de oameni.
 În timp ce reglementări, cum ar fi Legea de Protecție a Mediului din 1979, sunt destul
de stricte, sunt însă prost aplicate, întrucât sunt adesea ignorate de către comunitățile locale și
oficialii guvernamentali, în favoarea dezvoltării economice rapide. Poluarea urbană a aerului
este o gravă problemă de sănătate în țară, Banca Mondială estimând, în 2013, că 16 din 20
cele mai poluate orașe ale lumii, sunt situate în China. China este cel mai mare emițător din
lume de dioxid de carbon.

Aspecte de geografie economică

De la introducerea de reforme economice în 1978, China a devenit una dintre
economiile mari ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică. În 2013, este a doua cea mai
mare economie din lume, atât cu PIB-ul total nominal cât și cu paritatea puterii de cumpărare
(PPC) și este, de asemenea, cel mai mare exportator și importator, din lume, de bunuri. China
este una din țările ce deține arme nucleare și are cea mai mare armată permanentă, cu al doilea
cel mai mare buget destinat apărării, din lume. RPC este membru al Organizației Națiunilor
Unite din anul 1971, când a înlocuit RC în calitate de membru permanent al Consiliului de
Securitate al ONU. China este, de asemenea, membră a numeroase organizații multilaterale
formale și informale, inclusiv OMC, APEC, BRICS, Organizația pentru Cooperare de la
Shanghai, BCIM și G-20. China este o putere regională în Asia și a fost caracterizată ca o
potențială superputere de un număr de analiști.

Economia Chinei – date generale:

Economia Republicii Populare Chineze este a doua economie națională la nivel
mondial (urmându-i Statelor Unite ale Americii și fiind urmată de Japonia). Totodată, aceasta
este una din economiile cu cea mai rapidă creștere, cu o medie a procentului de creștere de
10% pe parcursul ultimilor 30 de ani.
Dezvoltarea economică în China are loc sub conducerea Partidului Comunist Chinez
în baza planurilor cincinale. În urma tempourilor de creștere ecomonică rapidă, guvernul a
hotărât să mențină creșterea în jurul a 8-9 % pe an.
În primele etape creștererea economică s-a datorat agriculturii, care a fost scutită de
multe limitări impuse în epoca Mao. Partidul încuraja producția, manufactura la scară largă.
Astfel în țară au apărut numeroase manufacturi, care creau un deficit de resurse datorită
utilizării iraționale. Intreprinderile de stat rămâneau adesea falimentare. Ca să facă față
schimbărilor de structură, guvernul reformează sistemul educațional, trimite studenții peste
hotare, în special Japonia și SUA, favorizează importul de tehnologii. Are loc dezvoltarea
tehnologiilor informaționale, telecomunicațiilor, biotehnologiilor, sectorului medical. În
districtul Haidian, la nord de Beijing a fost creată Silicon Valley chineză. Dezvoltarea
economică are și efecte secundare astfel, în zonele rurale, nivelul șomajului depășește de 2 ori
indicii oficiali de 4,6 %. Neoficial, China favorizează emigrația.
China este al doilea mare exportator mondial, livrând în anul 2008 bunuri în valoare
de 1.430 miliarde dolari, față de Germania care a livrat bunuri în valoare de 1.470 miliarde
dolari.
 Demografia:
„Al Șaselea Recensământ Național al Republicii Populare Chineze”, din 2010, a
înregistrat o populație totală de aproximativ 1.370.536.875.
Rata natalității este de 12,3‰, comparabilă cu toate țările europene este una dintre
cele mai scăzute din lume iar rata mortalității este de 7,1‰. Rata fertilității este de 1,55
copii/femeie, una dintre cele mai reduse valori deasemenea din întreaga lume.
Din cauza politicii a unicului copil, China are acum cea mai mare rată de îmbătrânire a
populației din lume, 70,14% din populație având vârste cuprinse între 15 și 59 de ani.

Grupuri etnice și limbi vorbite:

China recunoaşte oficial 56 de grupuri etnice distincte, dintre care cei mai numeroşi
sunt chinezii han, care constituie circa 91,51% din totalul populaţiei. Minorităţile etnice
reprezintă circa 8,49% din populaţia din China, conform recensământului din 2010. Limbile
cele mai vorbite în China fac parte din familia limbilor sino-tibetane. Mandarina Standard, un
grai mandarin bazat pe dialectul Beijing, este limba naţională şi oficială din China. Dialectele
cele mai vorbite sunt Mandarina (vorbită de către 70% din populaţie), Wu (inclusiv
Shanghaineza), Yue (inclusiv Cantoneza şi Taishaneza), Min (inclusiv Hokkien şi Teochew),
Xiang, Gan şi Hakka. Alte limbi vorbite de minoirități includ zhuang, mongolă, tibetană,
uigură, hmong şi coreeană.

Urbanizare:
China s-a urbanizat semnificativ în ultimele decenii. Procentul din populaţia ţării care
locuieşte în mediul urban a crescut de la 20% în 1990 la 46% în 2007, majoritatea venind din
mediul rural, în căutarea unui loc de muncă. China are peste 160 de oraşe cu o populaţie de
peste un milion de locuitori, dintre care 7 sunt metropole (oraşe cu o populaţie de peste 10
milioane de locuitori): Chongqing, Shanghai, Beijing, Guangzhou, Tianjin, Shenzhen şi
Wuhan.

Religie:
Libertatea religioasă este garantată de constituţiea Chinei, deşi organizaţiile religioase
care nu dispun de o aprobarea oficială pot face obiectul unei persecuţii de stat. De-a lungul
mileniilor, civilizaţia chineză a fost influenţată de diferite mişcări religioase. Conceptul chinez
de „San Jiao” („trei doctrine” sau „trei religii”) include confucianismul, budismul şi taoismul,
iar din punct de vedere istoric, au avut un impact semnificativ în modelarea culturii chineze.
 Cultura si spiritualitate

Dintre toate culturile, cea chineză a avut cea mai îndelungată tradiţie neîntreruptă.
Cuceritorii nu au distrus niciodată stilul chinezesc de viaţă şi influenţele externe au vitalizat
arta chineză, fără a-i distruge trăsăturile esenţiale.
Atunci când europenii au ajuns în China au fost uimiţi de rafinamentul tehnologic şi
filosofic al acestei ţări.Probabil că praful de puşcă este cea mai faimoasă şi cunoscută dintre
vechile descoperiri chinezesti.Busola ca instrument specific de navigaţie, apare în anul 1100,
tot în China. Marele zid chinezesc, , avand o lungime impresionanta de 21,196 km. a fost
construit de catre imparatul Shi Huagdi. Zidul a fost construit intre anii 214 – 204 i.Hr., de
mii de tarani saraci. Este o construcţie gigantică considerată după volum ca cea mai mare de
pe glob.
Dinastiile Chinei au influenţat de-a lungul secolelor cultura şi civilizaţia acestei ţări.
In perioada Chou chinezii realizau statuete din bronz reprezentând oameni şi alte
creaturi. Ei şi-au perfecţionat şi măiestria în prelucrarea jadului şi lăcuire. Lucrările din aceste
materiale erau însă scumpe, deoarece jadul trebuia importat şi era dificil de prelucrat, iar
lăcuirea era un proces îndelungat. Fiecare strat de lac trebuia să fie uscat înainte de aplicarea
următorului şi, uneori, era nevoie de multe asemenea straturi, chiar sute.
Arta perioadei Han este cunoscută mai ales prin obiectele care însoţeau cavourile şi
care includeau îmbrăcăminte, bijuterii şi cosmetice, dar şi personaje din bronz, basoreliefuri şi
ţigle mulate pe acestea. Au apărut primele sculpturi în piatră, de dimensiuni monumentale,
care în curând au devenit un lucru obişnuit, o dată cu câştigarea terenului de către budism. In
sculptura totul se leaga de cultul lui Buddha, statuile, cu adevarat impresionante, ajungeau si
pana la inaltimi de cativa zeci de metri. Era foarte importanta redarea meticuloasa a chipurilor
si asemanarea cu modelul. Această religie, a reprezentat sursa de inspiraţie pentru multe stiluri
, curente şi chiar tehnici artistice chinezeşti, din ale căror realizări trebuie amintite templele şi
sculpturile din Yuankang, create direct în piatră, după vechea modă indiană.
Estetica picturii chineze, principiile, canoanele şi procedeele ei tehnice sunt
fundamental diferite faţă de cele ale picturii europene.
Pentru chinezi, natura întreagă este pătrunsă de o esenţă divină. În ea se integrează şi
din ea se desprinde şi natura umană, cerească şi ea, în ultimă instanţă.
Taoismul in concurenta cu buddhismul, incurajeaza dragostea pentru natura a
artistilor, lucru care a contribuit la promovarea peisajului ca stil independent.
Înclinaţia pentru peisaje, mai ales cele montane, a fost puternică, importanţa acestei
teme în arta chineză nefiind egalată de vreo altă cultură. Pictura chinezească a prezentat
întotdeauna lucruri reale, cum ar fi oameni sau peisaje, însă avea ca scop imortalizarea
spiritului esenţial sau mai degrabă de a transmite o anumită stare, decât de a reda detaliile.
Arta chinezeasca si-a pastrat valorile caracteristice aproape patru mii de ani fara
influente externe notabile. Domeniile in care s-a manifestat cel mai spectaculos au fost
sculptura, ceramica, piese de mobilier, vase, ustensile de toaleta si de scris, casete, piese de
sah, bijuterii, obiecte de cult dar si pictura si impresionanta arhitectura.
 Unicitatea artei chineze rezidă în faptul că, de-a lungul istoriei, li s-a acordat atenție
unor discipline precum prelucrarea jadului și a bronzului dar și arta pensulei (caligrafia,
pictura și poe¬zia).Executau obiecte in toate materialele de la piatra bruta la pietre pretioase si
semipretioase, un loc de cinste avandu-l fildesul, lacul, nefritul si portelanul.
Primele vase de portelan au fost realizate in timpul Dinastiei Wei (sec. 5 – 6 d.Hr) iar
perfectionarea lor s-a produs pe timpul domniei Dinastiei Tang (sec 7 – 9 d.Hr) cand incep sa
foloseasca minerale de cuartz si glazuri colorate.
Chinezii au creat vase robuste din bronz, concepute pentru a aduce ofrande
strămoşilor. Venerarea strămoşilor şi a trecutului, caracteristică şi pentru alte culturi, a rămas
una din marile preocupări chineze.
Cultul regelui si cultul stramosilor erau la loc de cinste in cultura Chinei Antice, lucru
lesne de observat din dimensiunea palatelor pe care le construiau.
Din nefericire singurele care s-au pastrat pana in zilele noastre sunt cele din Orasul
Interzis din Beijing.
De asemenea cinsteau memoria celor plecati dintre ei prin construirea unor morminte
cu adevarat marete.
Unul dintre cele mai cunoscute morminte ale Chinei Antice care s-a descoperit este
mormantul imparatului Quinshihuang din Dinastia Quin, care se numara printre cele mai
grandioase.
Imparatii erau ingropati impreuna cu o armata de statui din teracota, cai si care de
lupta care se credea ca ii protejau in viata de apoi. fiecare dintre soldatii care erau sculptati
pentru inmormantarea unui imparat aveau trasaturi faciale, proportii ale corpului si pozitii
diferite.
Pictura era una din artele preferate ale Chinei Antice, total diferita de cea europeana,
pastrand trasaturi caracteristice din grafica, poezie si caligrafie.
Materialele preferate de pictorii antici erau sulurile de hartie sau de matase pe care se
foloseau tusuri.

China este o civilizaţie străveche cu profunde rădăcini spirituale. În secolul al VI-lea

budismul a ajuns în China venind din ţara de origine India şi trecând prin Tibet. Străvechea
artă a Astrologiei chinezeşti a fascinat de-a lungul timpului prin posibilitatea, oferită
doritorilor, de a cunoaste viitorul.
Confucianismul, un sistem filosofic etic care propovăduia moderaţia şi
responsabilitatea faţă de familie şi stat, a influenţat concepţia chinezilor . Fiind, deseori, ei
înşişi pictori şi poeţi, au jucat un rol important în dezvoltarea tradiţiilor artistice chineze. Alte
elemente au fost furnizate de un cult mai intuitiv, mai magic şi mai naturalist: taoismul, creat
în decursul perioadei Han.
Confucius s-a nascut in China in anul 551 i.Hr.. A fost un mare ganditor, convins ca
imparatul trebuie sa aiba grija de poporul sau ca un parinte. Timp de 2000 de ani, invataturile
lui i-au influentat pe conducatorii Chinei. Acest intelept a descris armonia naturii cu ajutorul
simbolului Yin si Yang.
Unul dintre cele mai reprezentative simboluri ale culturii chineze este dragonul de apă,
ce a căpătat semnificaţii culturale pentru faptul că este considerat un zeu cu aptitudini magice
şi pntru că reprezintă o etichetă rezervată faimiliei imperiale.Una dintre cele mai vechi şi
importante sărbători tradiţionale chinezeşti este Festivalul Mijlocului Toamnei sau Festivalul
Lunii Pline ce este sărbătorită din 15 august după calendarul agricol chinezesc. Cea mai
populară activitate a acestei sărbători fiind reprezentată de jocurile cu lampioane. În Hong
Kong în cadrul acestei ceremonii este dansul cu dragonul cu foc ce durează timp de trei zile.
Artiştii ţin pe cap dragonul ce este realizat din iarbă şi are lungime de peste 70 de centimetri,
dragon decorat cu beţişoare parfumate,şi ce are în gură un foc aprins.

Alături de popoarele europene, de egipteni, chinezii au dezvoltat o cultură bogată care

a însemnat un pas imens în dezvoltarea întregului glob. Astfel, europenii, americanii, au
preluat de la chinezi o serie de lucruri (tiparul, cerneala, sistemul ecuatorial folosit în
astronomia modernă, orologiul mecanic, harta), tehnici (procedeele de foraj, creşterea
viermilor de mătase), numeroşi arbori, plante şi flori (piersicul, portocalul, bujorul etc.).
De asemenea, adoptarea sau imitarea arhitecturii şi grădinilor chineze, a mobilelor,
picturilor şi porţelanurilor chineze au contribuit la rafinarea gustului artistic.

Probleme socio-politice
Constituția Republicii Populare Chineze prevede că „drepturile fundamentale” ale
cetățenilor includ libertatea de exprimare, libertatea presei, dreptul la un proces echitabil,
libertatea religioasă, vot universal și dreptul la proprietate. Cu toate acestea, în practică, aceste
dispoziții nu oferă o protecție semnificativă împotriva urmăririi penale a statului. Cenzura
discursului politic și informațional, mai ales pe Internet, este folosită în mod deschis și în mod
obișnuit în China, pentru a reduce la tăcere criticii guvernului și ai Partidului Comunist.
Organizația Reporteri fără frontiere a clasat China pe locul 159 din 167 de state, în anuala
clasificare a libertății de presă, indicând un nivel foarte scăzut al libertății presei.
Migranții din orașe, proveniți din mediul rural, sunt adesea tratați ca cetățeni de mâna
a doua, de către sistemul de înregistrare a locuințelor „hukou”-Sistem de inregstrare a
locuintelor, care controlează accesul la beneficiile de stat. Drepturile de proprietate sunt
adesea slab protejate, iar impozitarea afectează în mod disproporțional cetățenii mai săraci.
Cu toate acestea, anumite taxe din mediul rural aufost reduse sau eliminate de la începutul
anilor 2000 și au fost oferite servicii sociale suplimentare locuitorilor din mediul rural.
O serie de guverne străine, agenții de presă străine și ONG-uri, critică în mod rutinar
încălcările drepturilor omului în China, invocând încălcarea pe scară largă a drepturilor civile,
cum ar fi detenția fără proces, avortul forțat, mărturisiri forțate, tortura, restricții ale
drepturilor fundamentale ale omului și utilizarea excesivă a pedepsei cu moartea. Au fost
efectuate unele eforturi majore de reformare, de exemplu, în noiembrie 2013 guvernul a
anunțat planurile sale de abolire a mult criticatului program de reeducare prin muncă. În
cursul anilor 2000 și începutul anilor 2010, guvernul chinez a devenit din ce în ce mai tolerant
cu ONG-urile care oferă soluții practice și eficiente pentru problemele sociale, dar o astfel de
activitate a „celui de-al treilea sector” a rămas puternic reglementată.
Din anul 1999, datorită expansiunii și creșterii numărului adepților Falun Gong(sau
Falun Dafa) ce a ajuns până la 100 de milioane de practicanți în acel an(mai mulți decât
membrii partidului comunist), fostul președinte Jiang Zemin și partidul comunist și-au
manifestat intens ostilitatea față de această mișcare, pornind un groaznic genocid. Peste
100000 de adepți Falun Dafa au fost închiși din 1999 până în prezent în lagăre de concentrare
și exterminare asemenea celor fasciste și sovietice, denumite centre de reeducare unde sunt
supuși la agresiuni fizice ca torturi, bătăi, imobilizare în poziții traumatizante și agresiuni
psihice(umilirea celor aflați în detenție, obligarea la denunțarea propriei credințe).
Practicanții Falun Dafa sunt folosiți și în recoltarea ilegală de organe, operațiile făcându-se pe
viu.
Falun Dafa este un sistem de credințe și practici fondat, în 1992, în China de către Li
Hongzhi pornind de la sistemul filozofic Qigong. Accentul este pus pe moralitate astfel sunt
promovate adevărul, bunătatea, toleranța. Mișcarea Falun Gong nu este considerată sectă, nu
implică afilieri politice. Se estimează că au fost uciși între 65000-70000 de practicanți Falun
Dafa.
Este foarte probabilă o oprire a acestor persecuții în viitorul apropiat de când a venit la
putere președintele actual Xi Jinping, în 2013. În prezent, partidul comunist chinez este
"împărțit" în 2 facțiuni: prima, cea totalitară fidelă concepțiilor și politicii lui Jiang Zemin și a
doua cea democrată condusă de Xi Jinping. Actualul președinte, Xi Jinping conduce din 2014
o amplă campanie anticorupție ceea ce îi vizează în special pe membrii facțiunii totalitare dar
și pentru persecuțiile religioase.
Populatia
• Suprapopularea
• Discrepanta intre numarul de femei si cel al barbatilor, din cauza politicii
copilului unic.
• Imbatranirea populatiei, din cauza aceleiasi politici
• Crestere constanta a cazurilor de SIDA.

Forta de munca
Distribuirea fortiei de munca reprezinta o problema importanta pentru Guvernul
Chinez. Nivelul ocuparii fortei de munca difera de la regiune la regiune, cu mari valori ale
somajului in interiorul tarii. Aceasta tendinta care a pornit pe de-o parte de la eforturile
guvernului Chinez de a creea intreprinderi detinute de stat. Cu toate aceste, la sfarsitul anului
2011 regiunile de coasta industrializate din plin experimentau o lipsa a fortei de munca, avand
in vedere cresterea rapida economica. Numai provincia Guangong avea nevoie de 1milioon
de muncitiori pentru a acoperi deficitul.
Guvern si legislatie
• Personal inganfat in serviciul public si agentii guvenamentale disponibilizate
 • Coruptie- nepotism, favoritismul in fata meritocratiei, mita, coruptia justitiei,
irosirea banilor publici.
• Proiecte tofu dreg adica infrastructura de proasta calitate
• Lipsa statului de drept
• Imbinarea si lipsa unei definiri clare a puterilor in stat.
Infractiuni
• Cresterea infractiunilor in corporatii
• Legaturi stranse intre crima organizata si coruptie.
• Acuzatii in crestere cu privire la contrabanda.
• Numar in crestere de cazuri de frauda si ecrocherii.
• Aparitia crimei organizate chineze.
Societate
• Cenzurarea mass media
• Mari proteste importiva autoritatilor locale si a marilor intreprinderi din cauza
probelemelor legata de expropierea agresiva a pamanturilor.
Elitism si Discriminare
• Elistism regional, in special in Beijing si Shanhai.
• Discrimianrea femeilor
• Aparitia unei noi sistem de clase
Educatie
• In special in estul Asiei este cunoscuta presiunea mare care se pune asupra
tinerilor de a se descurca foarte bine in scoli extrem de competitive, ceea ce poate avea ca
rezultate un comportament lipsit de etica atat din partea parintilor cat si a studentilor- Mita,
trisare etc pentru a intra in cele mai bune scoli)
• Inegalitatea rural-urban
• Lipsa unei relatii puternice intre cercetarile finantate de stat si cele private.
Etica
• Norma potrivit careia competitia sociala este mai presus de orice.
• Ideologii inflexibile invatate in public
• Materialism excesiv
• Venerarea banilor
Pierderea culturii
 Ca rezultat al revolutiei culturale, multe traditii si credinte chinezesti s-au pierdut, desi
unele au reinviat.
6. Personalitati care au marcat evolutia tarii.
Kong Zi (Confucius)
Confucius este fondatorul Şcolii ce-i poartă numele. De-a lungul celor peste 2000 de
ani, influenţa gândirii confucianiste asupra ţării se poate găsi nu numai în domeniile politic şi
cultural, dar şi în comportamentul şi mentalitatea fiecărui chinez. Şcoala confucianistă era
doar una din multele şcoli ideologice din antichitatea Chinei, ea fiind o gândire filozofică şi
nu o religie. Numai că în decursul celor peste 2000 de ani, cât a durat societatea feudală în
China,gândirea confucianistă a fost venerată timp îndelungat drept singura ideologie
ortodoxă, care se bucura de un respect special.
Confucius a trăit în Perioada Primăverii şi Toamnei din istoria Chinei, răstimp în care
împărăţia unită s-a destrămat, luându-i locul mai multe principate mici.
Confucius nu a ocupat vreun post dregătoresc însemnat. În perioada respectivă, a te
bucura de educaţie era exclusiv un privilegiu al aristocraţilor. Confucius, contravenind acestui
privilegiu, se spune că a recrutat 3000 de discipoli, dintre care câţiva au devenit ulterior mari
învăţaţi ca şi dascălul lor. Aceştia au continuat şi dezvoltat gândirea lui Confucius.
În câteva cuvinte putem spune că ideea sa despre ierarhizarea strictă a societăţii şi
concepţia sa reformatoare corespund intereselor clasei dominante, fiind totodată favorabile
stabilizării şi dezvoltării sociale. Confucius a subliniat ordinea şi norma etică riguroasă,
considerând drept un grav păcat dacă un subaltern nesocoteşte voinţa superiorului şi un fiu
contrazice părintele. În conformitate cu etica propagată de el, atribuţia unui suveran este de a
pune în bună ordine statul, iar rostul unui om de rând este de a rămâne devotat suveranului.
Fiecare om are mai multe identităţi, fiind fiu, tata, supus al regelui ş.a.m.d., trebuie deci ca în
împrejurări diferite să nu se abată în nici un caz de la linia de dermarcaţie între nobil şi umili.
Astfel, statul poate fi dominat de pace, iar norodul poate să aibă parte de o viaţă tihnită.
Lao Zi
Întemeietorul Şcolii Daoiste din China, se numeşte Li Er sau Lao Dan. Lao Zi este un
nume onorific ce i-a fost conferit de oamenii din posteritate.
Cartea „Dao De Jing”, intitulată şi „Lao Zi”, are mai mult de 5000 de caractere
chinezeşti, cu o paletă foarte largă a problemelor abordate, fiind o lucrare importantă a
patrimoniului culturii Chinei antice. Lao Dan a fost un gânditor materialist, primul chinez
care a considerat „Dao” drept sfera supremă a filozofiei. Sensul propriu al lui „Dao” este
drumul urmat de om, având conotaţia de „trecere în toate cele patru direcţii”. Lao Dan
consideră că „Dao” se referăla lucrul cel mai adevărat şi mai concret, fiind obârşia tuturor
lucrurilor şi fenomenelor concrete.
Doctrina filozofică a lui Lao Dan ocupă un important loc în istoria filozofiei
chinezeşti, iar ideile sale politice au exercitat o influenţă asupra gânditorilor progresişti şi
reformatorilor utopici din posteritate.
Meng Zi
 Meng Zi este un mare gânditor din Perioada Statelor Combatante, unul dintre
principalii reprezentanţi ai Şcolii Confucianiste din China.
El a continuat şi a dezvoltat doctrina lui Confucius, întemeietor al Şcolii ce-i poartă
numele, şi a formulat un sistem ideologic închegat, care a exercitat o influenţă extrem de
puternică asupra posterităţii. Drept urmare, Mencius este venerat drept „al doilea sfânt” (după
Confucius).
Nucleul gândirii politice a lui Mencius îl constituie teoria despre „cârmuirea prin
omenie”. El a utilizat principiile „Iubeşte pe aproapele tău” şi „Respectă-i pe cei mai vârstnici
decât tine” în domeniul politic.
Conform experienţei din perioada Statelor Combatante şi făcând bilanţul regulii de
ordine şi haos, creştere şi decădere a diferitelor principate, Mencius a formulat renumita teză:
„Norodul este cel mai de preţ, puterea politicăstă în plan secund, iar suveranu-i mai puţin
important.” După părerea lui, atitudinea faţă de norod are o însemnătate covârşitoare pentru
stabilitatea sau instabilitatea, dezvoltarea şi decăderea unui stat.
Oameni de ştiinţă din China antică- Zhang Heng
Zhang Heng a fost reprezentantul teoriei Huntian (globul ceresc) . El a considerat că
cerul este ca un ou, iar pământul este „gălbenuşul”. Cerul este mai mare decât pământul.
Cerul este susţinut de aer, iar pământul pluteşte pe apă. Teoria sa era avansată pentru perioada
aceea. Din punctul său de vedere, cerul şi pământul au fost un haos înainte de separare. După
ce s-au separat, materia uşoară s-a ridicat, transformându-se în cer, iar cea grea a coborât,
devenind pământ. Cerul reprezintă energia Yang, iar pământul, energia Yin. Cele două energii
se influenţează reciproc, creând variaţiile din univers.
El a construit sfera armilară (pusă în mişcare de forţa apei şi care indică destul de
corect poziţia Soarelui şi a celorlalte corpuri cereşti) şi un seismograf (în formă de urnă, cu un
pendul în centru). Acesta a fost primul aparat din lume pentru monitorizarea cutremurelor de
pământ. În anul 138, cu ajutorul aparatului, Zhang Heng a reuşit să înregistreze un seism
produs în Shaanxi.
Zhang Heng a observat şi analizat multe fenomene astronomice. Potrivit statisticii lui,
în zona centrală a Chinei se puteau vedea circa 2.500 de stele. El a descoperit principiul
eclipselor de lună.
Domeniul militar:
Chiang Kai-Shek (Jiang Jieshi) a fost un om politic chinez, președinte al guvernului
național dinNanjing Ca șef al Gomindanului - Kuomintang (formațiune politică naționalistă,
primul partid politic chinez, după model occidental,), a contribuit la unificarea Chinei.
Deng a fost un lider al Partidului Comunist din China. A fost fondatorul "socialismului
cu caracteristice chinezești" și a reformei economice din China, cunoscută ca "economia de
piața socialistă". Este creditat cu faptul că a adus China mai aproape de capitalism și a
determinat creșterea foarte rapidă a economiei chineze timp de peste trei decenii.
Sun Iat-sen, a fost un conducător, medic, om politic și revoluționar chinez, despre care
adesea se spune că ar fi fost "tatăl Chinei moderne". Sun a jucat un rol esențial în detronarea
dinastiei Qing din 1911, urmată de schimbările revoluționare care au condus la epoca
modernă din istoria Chinei, cea republicană, atât în China continentală cât și în cea insulară. A
fost primul președinte provizoriu al Republicii Chinei, la a cărei fondare din 1912 a participat
direct.

Economia

Economia Republicii Populare Chineze este a doua economie națională la nivel

mondial (urmându-i Statelor Unite ale Americii și fiind urmată de Japonia). Totodată, aceasta
este economia majoră cu cea mai rapidă creștere, cu o medie a procentului de creștere de 10%
pe parcursul ultimilor 30 de ani.
China este al doilea mare exportator mondial, livrând în anul 2008 bunuri în valoare
de 1.430 miliarde dolari, față de Germania care a livrat bunuri în valoare de 1.470 miliarde
dolari
Industria energetică
Baza energetică a Chinei o constitue cărbunii, cărora le revin 3/4 din balnța energetică
a țării. Cele mai importante bazine sînt: Datong, Fushin, Fushun, Baotou, Kailuan.
În anul 2009, China a devenit cel mai mare consumator de energie din lume, depășind
Statele Unite, cu un consum total de 2,170 milioane tone echivalent petrol (tep)[10]. Prin
comparație, România consumă anual aproximativ 40 tep. China este al doilea stat consumator
de petrol din lume după SUA.
De asemenea, în anul 2007, China a preluat de la SUA postura de cel mai mare
poluator cu dioxid de carbon
Industria automobilistică
Vânzările de autoturisme din China, cea mai mai mare piață auto din lume, au crescut
cu 33,2% în anul 2010, la nivelul record de 13,8 milioane de unități. În anul 2011, creșterea
vânzărilor a fost de 5,1%, ajungând la 14,5 milioane de autoturisme.
Producția și vânzările de mașini au atins recordul de 13,5 milioane unități în 2009,
înregistrând un avans de 43% față de nivelul din 2008, când au fost vandute 9,38 milioane
mașini.
Agricultură
China este un stat în care cea mai mare parte a populației trăiește în mediul rural,
agricultura având o importanță deosebită pentru economia chineză.
China are o suprafață de uscat de 9.600.000 kmp, suprafața terenurilor arabile
ajungând la numai 1.270.000 kmp, ce reprezintă circa 7% din terenurile arabile din întreaga
lume. Ele se găsesc în principal în câmpiile și depresiunile cu un climat temperat-musonic din
partea estică a Chinei. Culturile vegetale reprezintă un sector principal al agriculturii chineze.
Principalele culturi cerealiere sunt orezul, grâul, porumbul, soia. Iar culturile tehnice sunt cele
de bumbac, arahide, rapiță, trestie-de-zahăr și sfeclă-de-zahăr.
 După aplicarea politicii de reformă la sate în 1978, agricultura chineză a cunoscut o
dezvoltare rapidă. Timp de peste 20 de ani, pe baza proprietății colective asupra mijloacelor
de producție, reforma în mediul rural al țării noastre a fost orientată către piață, a scăpat de
îngrădirea sistemului tradițional și a adoptat un nou model de dezvoltare a economiei
colective în condițiile unei economii de piață. Reforma a adus țăranilor beneficii reale, a
emancipat și dezvoltat forțele de producție rurale, a condus la creșterea rapidă a producției
agricole, și în special a celei cerealiere și la optimizarea structurală a agriculturii. Astfel,
China a obținut performanțe remarcabile în agricultură. In momentul de față, China se
situează pe primul loc în lume în ceea ce privește producția de cereale, bumbac, rapiță, tutun,
carne, fructe de mare și legume.
Forța de muncă
În ultimii cinci ani, salariul mediu a crescut în China cu cel puțin 15% anual. Salariul
mediu din zonele de coastă ale Chinei a crescut de la 240 de euro în 2005 la 400 de euro în
2011.
Comerțul exterior
În relațiile cu Uniunea Europeană, exporturile din cele 27 de state membre UE către
China au crescut la 78 miliarde euro în 2008, comparativ cu 26 miliarde euro în 2000, în timp
ce importurile din China au crescut de la 75 miliarde euro la 248 miliarde euro în aceeasi
perioadă.
Valoarea schimburilor comerciale dintre țările din Africa și China s-au ridicat la un
nou record în anul 2010, ajungând la 114,8 miliarde de dolari. Investițiile directe ale
Beijingului în state africane se ridică la peste 10 miliarde de dolari.
Administrarea si conducerea unei institutii / companii in economia chineza isi au
originea in procedurile si regulile practice aplicate in promovarea functionarilor prin concurs
de pe vremea dinastiei Han (se folosea un sistem relativ birocratic ce aminteste de opiniile lui
Max Weber). La acel moment, sub influenta gandirii lui Confucius, administrarea unei
institutii se baza pe 4 principii de management:

- se respecta un numar de reguli si standarde clare de evaluare / promovare

- se aplica planificarea strategica si controlul riguros al functionarilor

- fiecare decident avea o sfera precisa de responsabilitati si competente

- limitarea coruptiei si a accesului unor persoane „din afara”.

 Pe parcursul dinastiei Ming si ulterior, sistemul de evaluare / promovare a
functionarilor
publici s-a perfectionat, la baza fiind vechimea si performanta inregistrata pe un post.
Dupa introducerea ideologiei comuniste (1920 – 1930), firmele si alte institutii au
aplicat sistemul de management bazat pe trei persoane: directorul, secretarul de partid
si un reprezentant al salariatilor (un tip specific de conducere colectiva). In cadrul reformelor
economice si sociale introduse in anii ’80, managementul companiilor chineze a inregistrat 4
etape de modernizare succesiva:

- o prima etapa experimentala in care s-au descentralizat unele dintre competente la

nivel de firma (1979 – 1983);

- o etapa de testare succesiva a unor instrumente / procedurii occidentale de

management in anumite intreprinderi mari, pe domenii precum adoptarea deciziilor, selectia
personalului etc.(1983 – 1985);

- o etapa a reformelor de continut in peste 90% din intreprinderi in care s-a introdus
un tip de contract de management, ce implica descentralizare si responsabilitati ample
asumate de conducerea din top-ul firmei (1986 – 1991);

- o etapa a reformelor structurale in managementul intreprinderilor chineze in care se

transfera multiple competente ale statului la nivel de firma: domeniul decizional, investitii
proprii, organizarea unor structuri de export – import, constituirea de joint ventures cu
parteneri occidentali, distribuirea profitului, salarizarea si recrutarea personalului etc.(dupa
1992).

Realizat de:
Fășie Florentina Roxana
Crețu Crina-Miriam
Constantin Ionela
Condrea Elena
Popa Ioana