Sunteți pe pagina 1din 1

TOVARĂȘII DIN PUSTIE

de Sf. Ioan Iacob Românul (Hozevitul)

Vecinul meu din față,


Un frumos porumbel,
Se miră când mă vede
Adesea singurel.

Deasupra, pe chilie
Cu puiul cel mai mic,
Se joacă-totdeauna;
Nu-i pasă de nimic.

Deodată se sfiește
Sărmanul puișor,
Văzându-mă pe mine
Că stau în fața lor.

Dar porumbelul mare


Șoptește către el:
„Deloc să nu ai teamă!
Și el e porumbel!

Să fugi când vezi pe alții


Cu chipul de arap,
Căci ei aruncă gloanțe
Și bolovani în cap.

Iar cei cu haină neagră


Sunt păsări ca și noi,
Ei stau la rugăciune
Și nu ne fac război“...

În vremea asta, iată,


Că sună clopoțelul,
Și părăsind cuvântul
Se duce porumbelul.