Politologie

1. Rolul si locul stiintei despre politica (politologie)

In domeniul dynamic al stiintelor sociale, politologia isi afirma tot mai pregnant caracterul
specific de disciplina stiintifica apta a explica actiunile de promovare si aparare, prin cele mai diverse
mijloace, metode si procedee, a intereselor personale si de grup, adica a anumitor politici.

Stinta despre politica sau politologie, trebuie sa ofere explicatii rationale actiunilor, sa descrie
convingator si coerent, ce sau cum ar trebui sa fie, cum sa actioneze si sa se exprime, spre exemplu,
libertatea, democratia, revolutia, natiunile, statele, integrarea, parteneriatul, valorile si telurile politice
ale prezentului si viitorului.

2. Premise antropologico-filozofice ale politicului.

In conceptia lui J. Freud, political este esenta in absenta careia nu putem concepe natura umana
care alaturi de esenta politica, economica, religioasa si artistica dau consistenta vietii sociale a omului.

Cele 3 paradigme istorice in lucrarea lui J. Freud “ L’Essence du politique” sunt:

Prima paradigm postuleaza originea primitive a politicului, adica natura lui ca fapt derivat dintr-
un grup social primordial, dintr-un fenomen particular sau o institutie originara, fie dintr-un sentiment
psiho-biologic.

A doua paradigm istorica plaseaza originea politicului intr-o conventie. Cea de-a treia paradigm
criticata de Freud, vede political ca pe un semn al decaderii: originea lui se afla intr-o corupere, intr-o
depravare a naturii umane.

3. Sistemul conceptual al politicului.

Nici politica, in calitate de fapt si nici stiinta politica nu se bucura de o identitate precisa si
incontestabila: prima este in acelasi timp relatie, actiune, idee si institutie, cea din urma se prezinta
uneori ca filosofie, alteori ca istorie si doar rareori ca stiinta pozitiva.

Limbajul in care vorbim despre politic si politica, precum si teoriile din perspectivele carora
evaluam substanta lor, se inscriu intr-o ordine istorica si ideological, naturala si metafizica abordabile
numai intr-o paradigm sistemist-comprehensiva.

4. Modelul etico-politic al antichitatii grecesti

Principalele categorii ala gandirii politice au aparut in cultura Greciei antice, alaturi de marile
problem ale metafizicii, logicii si de domeniile artei.

Grecii cunosteau sistemele de organizare din Orient in care suveranii isi intemeiau puterea pe un
principiu divin si, totusi, ei preferau sa traiasca in comunitati politice guvernate, fie de catre o monarhie
patriarhala, fie de o grupare aristocratica, fie de catre adunarea cetatenilor, forme politice care trebuiau
construite si justificate.

Democratia, era forma de guvernamant care proceda la alegerea magistratilor prin tragere la sorti,
favorizand astfel mediocritatea si incompetent.

5. Modelul teologico-politic

De la romani, ganditorii crestini au preluat mai intai idea de lege naturala. Crestinismul a mai
asimilat din filosofia romana alte postulate: egalitatea oamenilor, unitatea geniului uman si opzitia dintre
cosmopolis si cetatile particulare

Modelul de gandire teologico-politic raspundea unor necesitati practice specific: partajarea

autoritatii in societatile omenesti, intre o instant civila si una eclezistica. Pe fondul tensiunilor dintre sfera
politicului si cea a religiosului, asimilarea aristotelismului a reprezentat crearea unei brese in teoria
fundamentului divin al puterii politice care trebuie privita ca o expresie a unei ordini natural si rationale.

6. Modelul rationalist-contractualist

Scoala dreptului natural a fost intemeiata prin operele lui Grotius si Pufendorf si ataca idea
originii si legimitatii divine a puterii regale. Puterea civila este o institutie omeneasca care isi are sursa nu
in divinitate ci in conventii.

Dreptul natural regizeaza conditiile umane si da nastere la obligatii, care rezulta dintr-un raport
inerent lucrurilor, si nu dinntr-un act de vionta. El are intaietate in raport cu cel voluntary si este
considerat drept criteriu in reglementarea relatiilor dintre state. Se operationalizeaza prin reglementari
positive care formeaza dreptul oamenilor.

In termenul generic de “contractualism” sunt incluse prestatii diferite ca argumentare si

finalitate, astfel incat se poate vorbi despre existent “contractualismelor” care au dominat sec. XVII-XVIII
de la scoala dreptului cultural pana la J.J. Rousseau.

7. Paradigmele stiintei politice

Institutionalismul, psihologismul si sistemismul.

8. Conceptul de sistem politic

Conceptul de sistem este un ansamblu de elemente aflate intr-o relatie strcturata, de

interdependenta si interactiune reciproca, formand un tot organizat, functional. Un sistem politic este un
sistem localizat la nivelul sistemului social care indeplineste functii de natura politica si priveste
guvernarea.
9. Structura sistemul politic

Sistemul politic reprezinta un subsistem al sistemului social global si cuprinde conceptiile

politice, institutiile politice si relatiile politice prin care se asigur organizarea si conducerea de ansamblu
a societatii, functionalitatea ei. Se afla in stransa interactiune cu celelalte subsisteme.

Institutiile politice reprezinta o component de baza a sistemului politic, care indica gradul de
organizare politica a societatii la un moment dat, si cuprind: statul, partidele politice, grupurile de
presiune, grupuri de indivizi.

Conceptiile politice reprezinta chintesenta doctrinelor politice existente in societate la un

moment dat.

Relatiile politice reprezinta acele raporturi care se stabilesc intre diferite categorii si grupuri
sociale prin care se coordoneaza si asigura actiuni ce vizeaza satisfacerea intereselor in raport cu puterea
politica.

Intalnim 4 forme posibile de restructurare a unui sistem politic: anarhia (cand se tinde spre un
partid unic); ierarhia (cand avem de a face cu un partid politic); coarhia (cand doua grupuri iau decizii in
unanimitate); stratarhia (cand avem de a face cu coalitia majoritara)

10. Functiile, trasaturile si caracteristicile sistemului politic.

Functiile vitale ale sistemului politic:

-directionarea dezvoltarii prin decizii ce privesc ansamblul vietii sociale

-asigurarea stabilitatii societatii prin contracararea proceselor de dezintegrare si haos social

- adaptarea dinamica la schimbarile din interiorul si din afara unei societati

-deschiderea fata de tendintele de innoire a structurilor care dau viabilitate sistemului

Trasaturile:

-reglementarea prin drept si lege, in vederea controlului asupra comportamentelor indivizilor si

grupurilor sociale

- mobilizarea efectiva a resurselor umane si materiale

-distributia-alocarea de bunuri, servicii, onoruri, membrilor societatii in functie de criterii cat mai
obiective

-raspunsul rational si operativ la cererile si presiunile ce se exercita asupra sistemului

Caracteristicile:

-universal in destinatia si functiile sale, extinzandu-se asupra tuturor membrilor societatii

-coercitiv, fara discriminari, avand controlul asupra respectarii normelor si regurilor

-legitim si autoritar, avand dreptul de a lua decizii obligatorii pt toti fiind emanatia unei optiuni
democratice exprimate

11. Sistemul politic romanesc din 1866

Coordonate de baza: a. Teritoriul

-stat indivizibil, teritoriu inalienabil, nu se poate coloniza cu populatia de ginta straina, teritoriul este
impartit in judete, plasi, commune

b. Drepturile romanilor

-libertatea constiintei, invatamantului, presei, intrunirilor; toti romanii sunt egali in fata legii; domiciliiul
este inviolabil; nu poate fi confiscate averea; pedeapsa cu moartea numai in timp de razboi; presa nu
poate fi suspendata sau suprimata; dreptul de asociere; dreptul de intrunire pasnica fara arme; secretul
scrisorilor este inviolabil

c. Puterile statului

-emana de la natiune si se exercita prin delegare de competenta:

-puterea legislative se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentanta nationala care se compune din
Senat si Adunarea deputatilor.

-initiativa legislative o poate avea oricare din cele 3 puteri si este supusa sanctiunii Regelui dup ace a fost
aprobata in cele 2 Adunari

-puterea executive este incredintata Regelui si ministrilor sai

-puterea judecatoreasca se exercita de curti si tribunal. Hotararile si sentintele lor se pronunta in virtutea
legii si se executa in numele Regelui

12. Sistemul politic romanesc din 1923

a. Teritoriul

-Regatul Romaniei este un stat national unitary si indivizibil; teritoriul este inalienabil; nu se poate
coloniza cu populatii de ginta straina; se imparte in judete si commune
 b. Drepturile romanilor

-libertatea constiintei, presei, intrunirilor; egali in fata legii; drepturile politice ale femeilor se vor stabili
prin legi votate ci doua treimi iar cele civile sunt egale cu ale barbatilor; titlurile de noblete nu sunt
premise in statul roman; libertatea individuala este garantata; domiciliul este inviolabil; nu se pot
confisca averile; libertatea deplina a comunicarii;

c. Puterile statului

-puterea legislative se exercita colectiv de catre Rege si Reprezentanta nationala (Senat si Adunarea
deputatilor)

-initiativa legislative apartine celor 3 puteri; legile se supun sanctiunii Regelui dupa ce au fost votate in
cele doua camere

-promulgarea legilor se va face prin grija ministrului justitiei, care este purtatorul marelui Sigiliu al
Statului

-puterea executive apartine Regelui si ministrilor sai

-puterea judecatoreasca cu Curtea de casatie si justitie (la nivel national)

13. Sistemul politic romanesc din 1991

a. Principii generale

-Romania este stat national, suveran si independent, unitary si indivizibil

-forma de guvernamant este republica; Romania este un stat de drept, democratic si social

-suveranitatea nationala apartine poporului roman, care o exercita prin organelle sale representative si
prin referendum; dreptul la informative; libertatea de exprimare; libertatea constiintei

- teritoriul este inalienabil si este organizat administrative in commune, orase si judete; pe teritoriul
statului roman nu pot fi stramutate sau colonizate populatii straine

-simbolurile nationale sunt: drapelul, ziua nationala, inmul national, stema tarii si sigiliul statului; limba
oficiala este limba romana; cetatenii sunt egali in fata legii; dr de asociere; interzicerea muncii fortate

b. Autoritati publice

-Parlamentul; Presedintele Romaniei; Guvernul; ADministratia publica; Administratia publica centrala de

specialitate; Ministerele; Forte armate; Autoritatea judecatoreasca
14. Aparitia si evolutia statului

Existenta unei mari diversitati de pareri, privind definirea statului, unele cu elemente rationale
cotribuie la eleborarea unei definitii cat mai corespunzatoare a statului.

Notiunea de stat provine de la latinescul “status” care initial desemna o “stare de repaus”.

Statul reprezinta principal institutie a sistemului politic, deoarece prin intermediul sau se
realizeaza elementele esentiale ale organizarii si conducerii societatii.

15. Teorile in legatura cu continutul si geneza statului

-teocratica, in lumina careia statul apare ca o creatie divina, respectul si supunerea fata de
aceasta fiind appreciate ca o indatorire religioasa

-patriarhala, conform careia statul ar fi luat nastere direct din familie, iar puterea monarhului din puterea
parinteasca.

-contractuala, statul a aparut pe baza unei intelegeri intre putere si cetateni, ca o necessitate naturala

-a violentei, conform careia statul a aparut ca rezultat al starilor conflictuale dintre oameni, in care tribul
invingator isi subordona tribul invins

-organicista, care transpune in mod mechanic situatia din natura in societate, statul reprezentand
anumite cellule specializate pt a asigura functionalitatea organismului social

-rasista, ca variant a teoriei violentei, in care o rasa trebuie sa domine pe alta rasa

-psihologista, explica existent statului prin factori de ordin psihologic si care se poate rezuma la faptul ca
in societate exista 2 categorii de oameni care din pc de vdr psihic, unii sunt destinati a conduce iar ceilalti
de a fi condusi

-juridica, potrivit careia raporturile dintre oameni nu pot exista decat pe baza unor reglementari juridice

16. Formele statului

State unitare, federative, confederatii de state

Statul unitar constituie o comunitate in care puterea central dirijeaza si controleaza activitatile
organelor administrative locale (judete, regiuni).

Statul federal este o comunitate de state nesuverane care constituie un stat central, cu
personalitate si competente distincte de cele ale statelor member.

Confederatiile de state suverane sunt compuse din state member care isi pastreaza independent
in mod integral, competentele statului federal referindu-se la luarea unor decizii in comun in domeniu
relatiilor internationale.
17. Suveranitatea puterii de stat

Una din cele mai importante caracteristici ale puterii de stat si a statului in general este
suveranitatea. Ea exprima acea trasatura in virtutea careia puterea politica intr-un stat este, deplina si de
sine statatoare si se realizeaza in mod independent atat in interior cat sip e plan extern.

Suveranitatea este calitatea esentiala a statului, constand in independent puterii de stat fata de
puterea altor state, in dreptul statului de a-si rezolva, in mod liber, conform vointei sale, problemele
interne si externe fara vreun amestec din afara si fara a incalca suveranitatea altor state sau principiile
dreptului international.

In conformitate cu principiile dr international contemporan respectarea suveranitatii statelor se

bazeaza pe: egalitatea in drepturi in relatiile cu alte state; respectarea integratatii lor teritoriale;
neamestecul in treburile lor interne si externe; avantajul reciproc.

In continutul suveranitatii distingem: suprematia si independent puterii de stat. suprematia

indica trasatura puterii de stat, de a fi superioara oricarei alte puteri in interiorul statului respective.
Independenta se manifesta in relatiile statutului cu alte state.

18. Doctrine politice contemporane privind statul

Cea mai larga aderenta si circulatie o are doctrina statului de drept. Avand la baza teoria
separarii puterilor statului de drept reprezinta astazi cea mai trainica si populara institutie politica, avand
un rol de prim ordin in asigurarea unei vieti prospere si civilizate.

19. Tipuri de state

State unitare, federative, confederatii de state

Statul unitar constituie o comunitate in care puterea central dirijeaza si controleaza activitatile
organelor administrative locale (judete, regiuni).

Statul federal este o comunitate de state nesuverane care constituie un stat central, cu
personalitate si competente distincte de cele ale statelor member.

Confederatiile de state suverane sunt compuse din state member care isi pastreaza independent
in mod integral, competentele statului federal referindu-se la luarea unor decizii in comun in domeniu
relatiilor internationale.

20. Functiile statului

Legislativa; organizatorica; economica, sociala; administrativa; de aparare.

21. Elementele definitorii ale statului

Populatia; teritoriul; organizarea juridical.

22. Trasaturile statului de drept

Suprematia legii; eligibilitatea organelor puterii de stat; pluralismul politic, separatia puterilor in
stat; delimitarea clara intre stat si partidele politice; respectarea dr omului in concordanta cu
reglementarile international; circulatia libera a informatiilor si persoanelor; economie de piata
functionala; controlul societatii civile asupra fortelor militare si al politicii.

23. Separatia puterilor in stat

Teoria separatiei puterilor in stat a devenit o parte importanta a conceptiilor privind organizarea
si functionarea sistemului politic ai democratiei. Teoria separatiei puterilor in stat este interpretat uneori
intr-un sens mult largit. Ea este extinsa asupra intregii vieti politice si nu numai asupra sistemului
organelor de stat.

Elementele democratice ale acestei teorii: separarea, limitarea puterilor; crearea unor frane si
contraponderi pt a preintampina concentrarea si separarea puterii in interesul unor personae, al unor
grupari si al unui grup de societati

24. Elementele organelor statului de drept

Schema organelor statului democrat asa cum figureaza in teoria separatiilor puterilor forma
stabilita prin constitutiile actuale, ale statelor respective, are urmatoarele elemente: Parlamentul;
competenta legislative a Parlamentului; initiative ;egislativa ce apartine in egala masura parlamentului si
guvernului; dezbaterile parlamentare asupra proiectelor de legi; interpelarea care este un instrument de
informare a parlamentului si de control al sau asupra activitatii guvernului; dreptul de dizolvare a
parlamentului de catre executive.

25. Conceptul de partid politic si rolul acestuia

Partidul politic este o grupare de oameni uniti prin comunitatea conceptiilor politice, ideologice,
a intereselor sociale, partea cea mai active si cea mai organizata a unei clase sau a unei paturi sociale.
Partidul politic este o parte a suprastructurii societatii, el exprima, apara si promoveaza interesele clasei
(gruparii) sociale pe care o reprezinta, organizeaza si conduce lupta acesteia pt putere.

26. Tipologia partidelor politice

Stiintele politice (politologia) diferentiaza partidele dupa:

-compozitia lor: partide de cadre, partide de masa. Partidele de cadre sunt grupate in jurul comunitatilor
locale, in limita circumscriptiilor, iar organizarea interna a comitetelor este, de regula, slaba, pt ca
numarul redus de membrii nu solicita o strctura ferma sau rigida. Partidele de masa sunt caracterizate
prin structure organizatorice ferme, prin disciplina printr-un numar mare de adepti individuali care
platesc cu regularitate o cotizatie.

-audienta politica: partide cu vocative majoritara, care detin sau ar putea detine majoritatea absoluta in
parlament, astfel numai in numele lor, partidele mari care participa adesea la guvernare dar o pot face
numai in cadrul unui cabinet de coalitie si, in fine partidele mici care nu joaca decat un rol de sprijin, fie
in govern, fie in opozitie si care, in cazul cel mai bun, trebuie sa se multumeasca doar cu cateva
strapontine ministeriale.

27. Functiile partidelor politice

-functia de elaborare de doctrine, ideologii si programe politice; functia de exercitare a puterii

politice; functia de control si de critica asupra puterii executive si legislative.

28. Sistemele partidiste

Partidele politice nu au constituit numai un factor de inlaturare a absolutismului, dar si unul de

instaurare a unei societati modern, cu structure de organizare si conducere democratica. Partidismul s-a
manifestat si se manifesta in lumea moderna sub mai multe sisteme: unipartidism; bipartidism;
pluripartidism.

Unipartidismul se intalneste de regula in imprejurari foate diferite avand activitati foarte

diverse.Poate fi intalnit in perioadele de criza ale societatii, cand fortele conservatoire, prin intermediul
unui unipartidism adopta o conducere dictatoriala.

Bipartidismul este un alt sistem al partidismului intalnit in aproape toate fazele dezvoltarii
democratice ale societatii.

Pluripartidismul sub forma lui cea mai bine cunoscuta, se intalneste mai ales dupa al doilea
razboi mondial in tarile occidentale unde diverse categorii sociale isi au propriile lor partide.
Pluripartidismul contemporan poate fi impartit in 3 mari grupuri: gruparea partidelor de dreapta cu
nuantele respective-de dreapta, de centru-dreapta sau de extrema-dreapta; gruparea partidelor de
stanga, de asemenea cu nuantele de stanga, centru-stanga si extrama-stranga; gruparea partidelor de
centru se situeaza pe o linie de mijloc si cuprinde in general-partidele democrat-crestine, social-crestine
si alte partide cu denumiri religioase.

29. Originea termenului de dreapta si stanga in politica.

Termenul de dreapta, deriva din pozitionarea in parlamentul revolutionar francez (in jurul anilor
1790), unde reprezentantii conservatori stateau in dreapta celui care prezida sedinta.

Termenul de stanga isi are originea din felul in care erau aranjati revolutionarii francezi in
parlamentul francez de la sfarsitul sec. XVIII unde reprezentantii socialisti ocupau partea stanga a
ofiterului de prezidiu.

30. Doctrine politice privind partidismul.

Doctrinele politice care tagaduiau rolul pozitiv al partidului, in unele situatii au devenit support al
practicii politice ce au dus la instaurarea regimurilor totalitare.
 Geneza acestor teorii se afla, intr-o oarecare masura, in manifestari politice negative care
insotesc viata partidelor politice ca: politicianismul; demagogia; diversiunea politica; oportunismul;
manipularea politica. Politicianismul este un component politic bazat pe practice imorale, inselatorie,
masinatiuni politice. Demagogia este o actiune de flatare a sentimentelor si starilor de spirit ale
oamenilor prin promisiuni false, prin inducerea lor in eroare cu scopul de a obtine avantaje politice.

Diversiunea politica presupune distragerea atentiei oamenilor de la anumite problem dificile ale
vietii sociale si deturnarea acesteia spre problem mai putin spinoase. Oportunismul este un
comportament schimbator, oscilant, care se modeleaza in functie de circumstante. Maniularea politica
consta in influentarea electoratului prin promisiuni, care de mai multe ori s-au dovedit simple afirmatii.

Partidismul constituie un element de baza, fara de care nu se poate concepe si asigura viata
democratica a unei tari.

31. Notiuni despre decizia politica si grupurile de presiune

Decizia politica reprezinta un act de optiune si de vointa politic apt un anumit mod de actiune,
din mai multe alternative disponibile, in abordarea unei problem de interes public.

Grupurile de presiune sunt component ale sistemelor politice contemporane, cu un rol crescand
si tot mai diversificat, desi activitatea de presiune are caracter universal si se regaseste in toate regiunile
si in toate epocile.

32. Tipologia grupurilor de presiune

Grupul de presiune actioneaza din interese proprii si, chiar daca se declara nepolitic, este angajat
politic, devreme ce adopta o anume politic apt un anume interes sau o anume conduita politica.

Pornind de la o seama de principia si criteria, grupurile de presiune pot fi:

-politice, apolitice, conservatoire, liberale, revolutionare, cu si fara ideologie(organizate pe profesiuni,

ocupatii, varsta, sex), grupuri de pe langa parlament, govern, central, locale, nationale, international; cu
caracter de masa (muncitoresti), fara caracter de masa(patronale).

Cele mai cunoscute grupuri de presiune sunt sindicatele, asociatiile patronale organizatiile
corporatiste, mari intreprinderi private, asociatii ale vechilor combatant, asociatii de femei etc.

33.Grupurile de presiune si partidele politice

Intre grupurile de presiune de presiune si partidele politice pot exista relatii permanente,
organice, dar pot fi ocazionale, temporare(cu ocazia alegerilor, a unor miscari greviste etc)

In ceea ce priveste situatia unor legaturi mai de durata, se disting 3 cazuri:

- Sunt grupuri de presiune subordinate unor partide politice, activeaza pt interesele acestora
- Gasim partide politice ce sunt subordinate unor grupuri de presiune. Asemenea relatii au un carcater
occult, sunt mascate, semnificativa este influenta exercitata de sindicatele britanice in eleborarea
strategiei si tacticii Partidului Laburist

-in unele situatii relatii dintre grupurile de presiune si partidele politice presupune o colaborare pe
principia de independenta si egalitate

34. Raportul dintre putere si alienare

Alienarea politica este o expresie a faptului ca puterea societatii este perceputa adesea ca putere
ce se separa de societate, ca putere politica, dominand-o ca o forta straina. Vizeaza atat political
dominant, cat si political dominat.

Unii politologi indica, pt alienarea puterii, trei ipostaze:

- mitul politic; violenta; anomia

Mitul politic, ca expresie a puterii alienate, reprezinta starea cand valorile politice pe care se
sprijina puterea sunt depasite, iar puterea recurge la mistificari si manipulare.

Violenta ca putere alienate este consecinta faptului ca puterea nu mai are alte resurse de a se
mentine si, deci, recurge tot mai mult la constrangerea fizica si psihologica pt a se impune.

Anomia este un aspect al puterii alienate, o criza de autoritate a puterii ce-I reduce randamentul
actelor sale, expresie a disfunctionalitatilor de stat.

35.Evolutia conceptului despre putere.

Puterea este un fenomen social fundamental care consta in capacitatea de a lua decizii si, a
asigura indeplinirea lor prin utilizarea diferitelor mijloace de persuasiune si constrangere. Puterea se
exprima intr-o relatie asimetrica (conducere, supunere si/sau dominare, subordonare) intre factorii la
nivelul carora ea se manifesta.

Se disting ca modalitati de exercitare a puterii astfel: aristocratia(intelegand prin prin aceasta

statul carmuit potrivit legilor de catre cetateni), plutocratia(in care guvernul este ales prin consens),
democratia(statul in care puterea se afla in mana tuturor cetatenilor).

Conceperea statului ca o asociere morala determina ca in filosofia politica a lui Platon, puterea
sa se confunde cu autoritatea. In epoca antica, in gandirea politica a acesteia apare conceputul de
putere. Epoca feudala se caracterizeaza prin confruntarea dintre curentul teologic, religios, mai ales in
variant catolica si tendintele laice.

36.Dihotomia dintre politologie si putere

A face din politologie “stiinta statului” izoland studiul societatii nationale de Acela al altor
societati, inseamna a sugera “implicit”, ca statul si societatea nationala au o latura diferita de aceea a
altor tipuri de grupuri umane.
 Prin intermediul puterii, societatea este perceputa ca unitate, organizarea politica introduce
adevaratul principiu totalizant, ordine si permanenta, ea este inteleasa intr-o forma idealizata, ca
garantie a securitatii collective si ca o reflectare pura a cutumei si a legii; ea este privita sub forma unei
valori supreme si constrangatoare, ea devine astfel materializarea unei transcendente, impunandu-se si
grupurilor particulare.

37. Atributele fundamentale ale puterii

Autoritatea, legitimitatea, influenta, dominatia, ambiguitatea

Autoritatea poate fi definite ca dreptul recunoscut unei personae sau unui grup, prin
consimtamantul societatii de a lua hotarari privind membrii societatii.

Legitimitatea , principiu de imtemeiere si justificare a unui sistem de guvernamant care

presupune, pe deoparte, constiinta guvernantilor ca au dreptul de a guverna si, pe de alta parte, o
anumita recunoastere a acestui drept de catre cei guvernati.

Influenta, actiune pe care o persoana, grup, institutie o exercita asupra alteia, modificandu-I
starea, comportarea fata de cum era, fara exercitarea acestei actiuni.

Dominatia se refera la relatia asimetrica, potential sau reala, constienta sau incosnstienta,
voluntara sau involuntara, formala sau informala, intre cel putin doua entitati: personae, grupuri,
societati, culture.

Ambiguitatea este un atribut fundamental al puterii, in masura in care ea se sprijina pe o

inegalitate sociala mai mult sau mai putin accentuate, precum si in masura in care asigura privilegii
detinatorilor ei, ea este vesnica, desi in grade variabile, supusa contestarii.

38. Conceptul de putere politica.

Puterea politica, functie sociala generalizata care consta in a lua decizii la nivelul intregii
societati, in conformitate cu interesele partidelor care alcatuiesc arcul guvernamental (sau sunt la
conducere) in sistemul puterii si a le asigura indeplinirea scopurilor lor politice, prin autoritatea lor
suverana si prin mijloacele fortei publice.

Puterea politicii se caracterizeaza prin 2 elemente cadru:

-diferentierea a doi actori sociali reprezentati de o minoritate care comanda(domina) si o majoritate care
asculta (sau se supune)

-sprijinirea ei pe doua mijloace in a se face ascultata prin increderea guvernantilor in justetea guvernarii
si prin forta sau coercitie
39. Elementele puterii politice si functiile puterii politice.

Elementele puterii politice:stat, partide politice, opinia publica, mass-media

Functiile puterii politice: functia pragmatica, decizionala care consta in elaborarea unor
programe

-functia organizatorica, pt stabilirea formelor organizatorice cele mai adecvate

-f. ideologica de educare a oamenilor in spiritual valorilor ce decurg din programul stability

-f. de control, de urmarire a modului in care linia stabilita este respectata

-pregatirea de specialist care sa se ocupe in exclusivitate de organizarea vietii sociale in conformitate cu

vointa puterii politice

-f. coercitiva, de constrangere prin diferite mijloace

40. Definitii diferentiate cu privire la putere.

Definitii formale ale puterii; d. psihologiste si behavioriste; structuralist- functionaliste;

abordarea sociologica a puterii; perspectiva juridist-institutionalista; perspectiva politico-religioasa;
doctrina tehnocrata.

41. Elementele exercitiului puterii

Guvernarea, factorul legislativ, factorul executiv, puterea judecatoreasca.

Guvernarea, este actiunea de conducere, de dirijare social-politica, de control asupra afacerilor

publice.

Factorul legislativ- Parlamentul este o institutie deliberativa compusa din reprezentantii alesi
periodic, la termene stabilite conform ciclurilor electorale specific fiecarei tari sau inainte de termen.

Factorul executive- puterea executiva , in conditiile separarii puterilor in stat, are rolul de a aplica
politicile si legile adoptate de catre puterea legislative, functiile executivului difera de la tara la tara, fiind
consimtite constitutional, puterea fiind exercitata, fie de presedintele tarii, fie de govern si aparatul
administrativ de stat.

Puterea jedecatoreasca- se impune ca aceasta putere sa fie independenta fata de factorul politic,
in conditiile respectarii separarii puterilor in stat.

42. Notiuni generale privind regimul politic.

Regimul politic se constituie intr-un ansamblu al institutiilor si raporturilor politice, prin care o
clasa sociala (partid politic) isi impune interesele si vointa asupra intregii societati.Esenta regimului
politic o reprezinta statul, cu tipurile si formele lui.In functie de modul cum reprezinta vointa si interesele
cetatenilor, regimurile politice sunt democratice sau de facture autoritara, dictatoriala.
 Regimurile politice au o dinamica proprie, afandu-se mereu sub semnul schimbarii, al
continuitatii si discontinuitatii, schimbari normale intr-un fel controlabile, asteptate, la distante variabile
de timp, in functie de durata ciclurilor electorale.

43. Regimul politic si democratia.

In perioada contemporana, democratie este compatibila cu forme de stat deosebit de variate:

monarhia constitutional, republica, stat federal, stat unitar etc.

Regimurile politice pot fi clasificate in: regimuri de democratie parlamentara, regimul autocrat-
dictatorial, totalitar.

In functie de formele de expresie ale exercitarii puterii sau actelor de guvernare, distingem:

- regimul parlamentar (republican sau monarchic in care parlamentul detine un rol preponderant, iar
seful statului daca este monarh, are un rol nesemnificativ in viata politica)

- regimul presidential (presedintele este sef al guvernului, presedintele si parlamentul avand acceasi
sursa de investire-vointa poporului)

- regimul semi-prezidential (este o variant cu trasaturi commune regimului presidential si celui

parlamentar)

- regimul militar (puterea politica este preluata si exercitata de cadre militare)

- regimul reprezentativ (sinomin cu cel parlamentar, in care poporul se guverneaza prin intermediul
reprezentantilor sai alesi prin diverse procedure electorale)

- regimul unanimitar (care este propriu sistemelor totalitare unde pluralismul fortelor politice este
sugrumat, alegatorul fiind chemat sa voteze lista candidatilor partidului unic, iar in unele tari si listele
altor partide aliate)

Privind regimul politic putem considera ca acesta este strans legat de notiunea de sistem al
democratiei.

44. Conceptul de doctrina si tipuri de doctrine politice.

Doctrina in general, reprezinta o conceptie coerenta, care pe baza unor principia, interpreteaza
realitatea inconjuratoare, refleta interesele si pozitia unor grupuri si categorii sociale sau comunitati
umane, pe care le exprima prin prisma unor principia calauzitoare.

Tipuri de doctrine: - doctrine filosofice (materialiste, exprimate prin principiul materialitatii lumii,
idealiste exprimate prin principiul spiritualitatii lumii)

-doctrine religioase (crestine, musulmane, budiste)

- doctrine economice (economia de piata, eco. centralizata)

- doctrine militare (de aparare nationala, de hegemonie, de expansiune)

- doctrine politice (privesc organizarea si conducerea societatii)

Doctrinele politice se impart in 2 categorii: doctrine privind organizarea si conducerea

democratica a societatii; doctrine politice privind organizarea si conducerea dictatoriala a societatii

Din prima categorie fac parte: doctrine politice liberale si neoliberale; doctrine conservatoire si
neoconservatoare; doctrine democrat-crestine; doctrine social-democratice.

Din a doua categorie fac parte: doctrina politica fascista; doctrina politica comunista; doctrine
politice rasiste; doctrine politice elitist; doctrine militariste.

45. Doctrina liberala si evolutia sa.

Aparitia si dezvoltarea doctrine liberale, este legata de infaptuirea revolutiilor burgheze si

perioadele care au urmat, respective de epocile moderna si contemporana.

Liberalismul a aparut ca o alternative, de gandire politica la vechea organizare politica, bazata pe

monarhia absolutist, pronuntandu-se pt: pluralism politic; separarea puterilor in stat; respectarea
derpturilor si libertatilor cetateanului; un stat de drept, indifferent de forma de guvernamant.

Doctrina liberala a optat initial pt monarhia constitutional sip t separatia si echilibrul puterilor in
stat.

46. Liberalismul clasic.

Esenta liberalismului consta in libertatea individului, a proprietatii in raport cu statul, in

libertatea de a intreprinde o activitate utila in societate. Liberalismul clasic respinge interventia statului
in relatiile sociale, orice triumph al statului fiind considerat un esec pt individ.

In cadrul liberalismului distingem 2 directii: liberalismul politic si cel economic.

47. Neoliberalismul

Doctrina liberala spre deosebire de mecanismele productiei si pietei capitaliste, care se

autoreglau, era dominata de influenta politica statala.

Neoliberalismul este doctrina politica si economica a carei evolutie este strans legata de trecerea
clasei burgheze de la forma capitalismului clasic la stadiul sau imperialist. Promoveaza teza interventiei
limitate a statului in viata economica a tarilor, in reglarea economiilor nationale. Este un curent de idei
unitar si eclectic, continutul sau inregistrand diferentieri sensibile de la tara capitalista la alta, in functie
de stadiul concret pe care acestea le strabat.

Criza liberalismului a dat nastere doctrine neoliberalismului. Framantarile din cadrul doctrine
liberale s-au soldat cu aparitia mai multor variante ale neoliberalismului: liberalismul nostalnic; organiza;
social.
48. Doctrina politica social-democrata.

Doctrina social-democrata s-a cladit pe temelia epistemica a evolutionismului sociologic si pe cea

morala, a umanismului si respectarii dreptului individual de alegere si decizie. Se poate traduce ca fiind
puterea sociala a poporului. Aceasta miscare politica si doctrina care a aparut in sec. XIX initial cuprindea
deopotriva curente si orientari marxiste si nemarxiste.

Conceptul de social-democratie acopera realitati politice, istorice, teoretice diferite in functie de

tari, particularitati ale luptei politice si partidele existente. Nota comuna a diverselor forme de social-
democratie, este efortul de a realiza analiza criitica a capitalismului si pe aceasta baza reformarea
societatii.

Social-democratia reprezinta doctrina politica privind organizarea si conducerea democratica a

societatii, avand la baza principiile egalitatii si dreptatii sociale, ale promovarii intereselor producatorilor
de valori material si spiritual, ale protectiei sociale a categoriilor cetatenilor defavorizati, prin limitarea
puterii claselor avute, indeosebi a monopolurilor.

Caracteristici: valorile fundamentale (liberatate,justitie,solidaritate,echitate,autonomie etc);

statul (democrat prin alegeri libere,sub controlul social,protectia sociala); economia (controlul politic in
economie, imbinarea planificarii si concurentei, proprietatea privata)

49. Doctrina politica democrat-crestina

Reprezinta conceptia privind organizarea, functionarea si conducerea societatii prin imbinarea

valorilor si normelor crestine, cu principiile si valorile democratice.

In cadrul doctrine se contureaza 2 orientari: democratia crestina in sens social; democratia

crestina in sens politic.

Valorile fundamentale promovate sunt: libertatea, egalitatea, solidaritatea, participarea.

Caracteristici: - promoveaza principiile democratiei in asociere cu principiile filosofiei eticii

crestine

-principii: echilibrarea raporturilor dintre puterea central si cele locale; combinarea rationala a
interesului natiunii cu cel national; sporirea autoritatii politice si juridice, a statului in apararea autoritatii
spiritual

-valori: proprietatea si munca; inegalitatea naturala si egalitatea morala; disciplina si libertatea; familia si
statul

-statul: responsabil in asigurarea binelui social; democratia comunitara; pluralismul politic

-ecomonia: economie sociala de piata

50. Doctrina politica conservatoare.

Un ansamblu de idei, teze, care vizeaza organizarea si conducerea societatii prin pastrarea pe
perioade indelungate a structurilor politice traditionale.

Doctrina conservatoare, care avand la baza, ca si doctrina liberala, principiile statului de drept,
sustine ideile inegalitatii oamenilor, ale necesitatii coexistentei claselor sociale distincte si ierarhizate,
rolul primordial al proprietatii private in apararea ordinii sociale, al religiei ca institutie fundamental, a
inegalitatii indivizilor si claselor sociale, ca ordine fireasca, inscrisa in natura umana, statului revenindu-I
sarcina apararii si reglementarii acestei ordine sociale.

Conservatorismul are 3 parti distincte: atitudinea fata de societate; idealul de guvernare;

practica politica. Conservatorismul se opune sustinerii solutiilor radicale in actul de guvernare.

51. Doctrina politica neoconservatoare.

Neoconservatorismul imprumuta idei si teze ale ideologiei marxiste, denaturate si golite de

continutul lo, in dorinta de a actualize continutul sau doctrinar si de a se adapta noilor cerinte politice,
noilor date ale cunoasterii stiintifice. Neoconservatorismul de indreapta in 2 directii complementare: pe
de o parte, isi propune sa descopere solutii in starea de criza a capitalismului contemporan, pe de alta
parte are destinatie nemijlocit antimarxista si anticomunista.

Consevatorismul si neoconserv.nu au o structura coerenta, nu se constituie in sisteme de gandire cu

ambitie de elaborare interioara elaborate, avand urmatoarele pozitii fundamentale commune:
inegalitatea sociala a oamenilor; elitismul; respingerea efortului de abstractizare; primatul statului-
societate in raport cu individual; situarea puterii absolute si invariant deasupra stucturilor societatii;
teoria noii ordini interne a capitalismului.

52. Comunismul

Misiunea lui istorica a fost considerate in eliberarea popoarelor, a intregii omeniri de exploatare
si asuprire sociala si nationala, realizarea unei lumi a dreptatii si egalitatii, pe plan national si
international, salvarea omenirii de la razboi si asigurarea unei paci trainice pe planeta noastra.

In communism, conform doctrine acestuia, dispar clasele sociale, se sterg deosebirile esentiale
dintre munca fizica si cea intelectuala, dintre sat si oras, se instaureaza deplina dreptate si echitate
sociala, are loc o ampla inflorire a culturii si umanismului. In aceste conditii, munca s-ar transforma intr-o
necessitate vitala, conditia implinirii multilaterale a personalitatii umane.

Statul ca instrument de dominatie a unei clase asupra alteia, si-ar inceta existent, fiind inlocuit
prin organisme de autoguvernare libera, cu misiunea reglementarii si conducerii, pe baza planului unic a
intregii activitati sociale, administrate democratic, autonom, cu rotatia periodica in functiile de
conducere a oamenilor muncii, in raport cu aptitudinile si calitatile lor, si supuse controlului maselor.
53. Socialismul

A fost considerat o formatiune social-politica intemeiata pe proprietatea socialista asupra

mijloacelor de productie, pe relatii de colaborare tovaraseneasca si de ajutor reciproc intre oameni, intre
oamenii liberi de orice forma de exploatare, pe puterea de stat a clasei muncitoare aliate cu taranimea si
cu celelalte categorii de oameni ai muncii, pe infaptuirea repartitiei dupa cantitatea, calitatea si
importanta sociala a muncii prestate. Socialismul a fost considerat ca o prima faza a oranduirii
comuniste.

In socialism, actioneaza noi legi obiective, specific socialismului (legea economica fundaentala a
socialismului; legea dezvoltarii planice; legea repartitiei dupa munca), legi care isi gasesc originea si in
alte oranduiri sau comune tuturor formatiunilor s-a creat astfel, artificial, premisele si cadrul real pt
realizarea egalitatii economice, politice, juridice, sociale, culturale si nationale a oamenilor.

54. Nationalismul

Doctrina politica a nationalismului, derivate din conceptul de natiune si din ratiuni ale interesului
national, desemneaza de obicei, politica independentei economice si politice, cauza apararii suveranitatii
nationale, cauza progresului si prosperitatii natiunii si propriului stat.

Se exprima pe 2 cai, care se intrepatrund, political si etnicul, echilibrul sau dezechilibrul dintre
acestea, gradul diferit de intensitate in diverse etape ale istoriei unui popor, putand face din nationalism
o conceptie avansata sau retrograde.

Caracteristici: promoveaza valorile nationale (independenta,suveranitate,cultura,interesul

national, identitatea si demnitatea nationala,respectarea valorilor crestine); statul (puternic, in masura
sa asigure dezvoltarea nationala si dainuirea natiei); experimente (national-socialismul,fascismul)

55. Tehnocratia

Adeseori prezentata ca solutie infailibila si obiectiv-necesara in si pentru societatea capitalista

dezvoltata si foarte dezvoltata, orientarea tehnocrata nu a convins pe deplin.Relative raspandire a
tehnocratismului a fost inlesnita de faptul, ca el porneste de la si se sprijina pe unele realitati esentiale
ale societatii hiperdezvoltate.Conceptia tehnocrata se sprijina pe progresul tehnic, pe specialist, pe
organizatori, pe administrator ai productiei, pe eficienta si rationalitate.

Adesori tehnocratologii incearca a situa conducerea societatii deasupra paturilor sociale si a

intereselor lor, contrapunand conducerea tehnocrata conducerii politice.
56. Rolul tehnocratismului in societate

Teza de baza de la care pornesc si pe care o slujesc cu buna stiinta ideologii tehnocratismului,
este aceea a inutilitatii revolutiei sociale prognozate pana acum. Respectivei teze I se adauga ce
privitoare la depolitizarea si dezideologizarea societatii.

Conceptiile tehnocrate pot fi partial caracterizate printr-o exagerare, de cela mai multe ori voita,
a implicatiilor revolutiei stiintifico-tehnice asupra sistemului societar si mai larg, global-planetar.

Ideea centrala a tehnocratismului o constituie aparitia unei noi paturi sociale, intelectualitatea
tehnica, situate deasupra claselor sociale existente, categorice, organizatoare a procesului de productie,
inginerii, administratorii, supraveghetorii, comisarii sefi etc. si care poate efectua o conducere impartiala
societatii.