Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de

război, Camil Petrescu

November 22, 2015 Leave a CommentWritten by admin
Alături de Liviu Rebreanu, Camil Petrescu este cel mai de seama prozator interbelic, reprezentantul
unei literaturi bazate pe autenticitate şi experienţa trăită. Adept al proustianismului prin anularea
omniscienţei, ubicuităţii narative şi cronologiei, Camil Petrescu este
creatorul romanului românesc modern, citadin, bazat pe analiza psihologică şi introspecţie.
Variată şi complexă prin abordarea tuturor genurilor literare, opera lui Camil Petrescu este unitară
din punct de vedere tematic, deoarece aduce în prim-plan problematica intelectualului fascinat de
absolut, lucid, idealist, cu un înalt sentiment al onoarei, un inadaptat superior care respinge orice
formă de compromis.

Publicat în 1930, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război marchează adeziunea lui Camil
Petrescu la modernismul lovinescian, care presupune armonizarea literaturii romane cu literatura
occidentală.
Geneza Geneza romanului trebuie căutată în preocuparea autorului pentru război. Acesta anunța,
încă din 1929, apariția unor nuvele și a unui roman despre război.
Este un roman subiectiv, scris la persoana I singular, cu o singură perspectiva narativă – cea a
protagonistului Ștefan Gheorghidiu. Așadar, narațiunea este autodiegetică, realizată din perspectiva
unui personaj-narator necreditabil, deoarece este subiectiv și poate nara prin omisiune, deci nu
cunoaștem decât punctul său de vedere.
Specific romanului subiectiv este și monologul interior, prin care Ștefan Gheorghidiu analizează,
interferând, aspecte ale planului interior (trăiri, sentimente) cu planul exterior.

Din punct de vedere al compoziției, romanul, așa cum arată titlul, cuprinde două părți:
 prima parte prezintă iubirea dintre Ștefan Gheorghidiu și Ela
 a doua parte este jurnalul de război al eroului
Cele două părți sunt unificate printr-o singură conștiință, care se autodefinește în raport cu lumea
înconjurătoare.

Romanul este alcătuit din 13 capitole cu titluri rezumative sau metaforice. Ultimul capitol
(Comunicat apocrif*) are valoarea unui epilog.
Romanul tratează tema inadaptării intelectualului, într-o lume dominată de material, mediocritate și
impostură.

Prima parte este o pură ficțiune, cea de-a doua este concepută sub forma unui jurnal de front al
naratorului. Procedeul de surprindere a realității, specific jurnalului, este consemnarea directă a
evenimentelor, stărilor sufletești și gândurilor. Consemnarea directă lasă cititorului impresia că
timpul evenimentelor este simultan cu timpul scriiturii.

Titlul surprinde prin amploare și evidențiază cele două teme – a iubirii și a războiului – devenite
doua experiențe majore ale cunoașterii, cu care se confruntă protagonistul.
Camil Petrescu recurge la formula narativă a romanului în roman, deoarece romanul iubirii este
inserat în romanul războiului.

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război se prezintă ca o impresionantă confesiune a

protagonistului, care se introspectează cu o dureroasă luciditate.
Romanul debutează printr-un capitol (La Piatra Craiului, în munte) situat în prezentul narațiunii. În
mod surprinzător pentru un prozator modern, incipitul romanului este realizat în maniera realistă
prin conturarea cronotopului.
Ștefan Gheorghidiu, proaspăt absolvent de Filozofie, este un tânăr sublocotenent într-un regiment de
infanterie, care se ocupă de fortificațiile de pe Valea Prahovei, în primăvara anului 1916.

La popota ofițerilor se poartă o discuție despre un fapt divers din presa vremii, discuție axata pe
tema infidelității în cuplu. Aceasta trezește în sufletul protagonistului amintirea primei experiențe a
cunoașterii – iubirea. Ros de gelozie, Ștefan Gheorghidiu intenționează să dezerteze pentru a dovedi
infidelitatea soției, dar își dă seama că dezertarea contravine principiilor sale morale. În plus,
confruntarea cu moartea devine o nouă provocare, o posibilitate de a atinge absolutului.

Episodul popotei este un pretext, punctul declanșator al amintirilor din perioada de dinainte de
război și totodată justifică psihologic acțiunea eroului din cea de-a doua parte, jurnalul de front.
Acesta, împreună cu capitolul Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu, se constituie ca nuclee de
structură, ele dând unitate suprapunerii de imagini, eroul raportându-se la el însușii sau la
universul din jurul său.
Urmează câteva capitole de retrospectivă, în care este evocată povestea unei iubiri surprinse în toate
etapele ei – de la cristalizare și până la destrămare.

Student strălucit la Filosofie, Ștefan Gheorghidiu se căsătorește cu Ela, colega sa. Viața plină de
privațiuni le consolidează relația, dar o moștenire neașteptată primită de Ștefan va schimba viața
cuplului. Atrasă de viața mondenă, Ela devine cochetă, superficială și frivolă, spre dezamăgirea lui
Ștefan, care își vede năruit idealului sau de feminitate.

Excursia la Odobești declanșează criza de gelozie și pune sub semnul îndoielii fidelitatea soției,
foarte atrasă de avocatul G. Așadar, destrămarea cuplului se explică prin gelozia și orgoliul
bărbatului, dar și prin confortabilitatea oferită de moștenire.

Cea de-a doua parte a romanului este dedicată războiului. Pentru Camil Petrescu, războiul nu mai
reprezintă o posibilitate de afirmare a virtuților militare. Demitizarea războiului se manifestă în
primul rând prin degradarea eroismului. Starea de spirit a ostașilor este surprinsă cu maximă
obiectivitate. În ochii soldaților insuficient motivați, războiul este o realitate tragică și absurdă.
Chiar din primul capitol, romancierul descrie cu ironie fortificațiile și incompetența sistemului de
apărare a țării. Frigul, foamea, dezorganizarea și teama de moarte caracterizează imaginea frontului
românesc. Prin război, Camil Petrescu va diagnostica societatea contemporană lui, iar războiul apare
așa cum l-a trăit, prin prisma celui implicat direct, imaginile prezentate de autor fiind, în accepțiunea
lui George Călinescu, „tot ce s-a scris mai subtil, mai frumos despre război” .

În partea a doua apar două planuri temporale: timpul obiectiv, prezent (al războiului) și timpul
subiectiv, trecut (al iubirii, recuperate prin memoria afectivă). Rănit pe front, recuperat fizic, dar
traumatizat psihic, Ștefan divorțează de Ela, lăsându-i întreaga avere: adică tot trecutul. Așadar,
finalul romanului este deschis, specific prozei moderne. Astfel, el sugerează despărțirea eroului de
trecut, conturând totodată posibilitatea unui nou început.
Personajele Romanul se structurează în jurul personajului principal, Ștefan Gheorghidiu, și al soției
acestuia, Ela. Însă acestea se conturează și capătă substanță în raport cu celelalte personaje. Unchiul
Tache, bătrânul avar, Nae Gheorghidiu, avocat avid de bani, Vasilescu-Lumânăraru, milionarul
analfabet sunt toate personaje balzaciene, construite în contrapunct cu personajul principal,
subliniindu-i și adâncindu-i personalitatea acestuia din urmă.

Stilistic, războiul este surprins atât vizual cât și auditiv, căpătând dimensiuni aproape cosmice și
mai ales atacul din capitolul Ne-a acoperit pământul lui dumnezeu, constituie un bun prilej pentru
autor de-a doua parte a romanului. Imaginea groazei atinge punctul culminant atunci când sunt
acoperiți de pământ. Comparațiile și metaforele contribuie la crearea atmosferei apocaliptice:
explozia obuzelor era ca o ciocnire de trenuri, dealul icnește de izbituri scurte ca de un neîntrerupt
cutremur.
Inversiunile – durabilă halucinație, mare blestem – și repetițiile contribuie și ele la crearea
imaginii de coșmar, însă autorul nu abuzează de acestea, având grijă să păstreze autenticitatea
momentelor.
În concluzie, putem considera că romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este
un roman modern, subiectiv, axat pe tipul căutătorului de absolut, care trăiește drama iubirii și
drama războiului, fiind un personaj alter ego al autorului.