Raport Starea Mediului PDF

MINISTERUL MEDIULUI ȘI PĂDURILOR
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI
RAPORT NAȚIONAL PRIVIND STAREA

MEDIULUI PENTRU
ANUL 2011
Bucureşti - 2012
MINISTERUL MEDIULUI ȘI PĂDURILOR
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI
RAPORT NAȚIONAL PRIVIND

STAREA MEDIULUI PENTRU
ANUL 2011
Bucureşti - 2012
CUPRINS
1. PROFIL DE ŢARĂ ...............................................................................................................1

1.1. Date geografice şi climatice ...........................................................................................................1
1.1.1. Relieful şi geologia .............................................................................................................................................................3
1.1.2. Clima ........................................................................................................................................................................................6
1.2. Demografia ...........................................................................................................................................10
1.3. Organizarea administrativ teritorială ....................................................................................... 11
1.4. Resursele naturale ............................................................................................................................ 12
1.5. Economia ..............................................................................................................................................14
2. CALITATEA AERULUI ........................................................................................................17

2.1. Emisii de poluanţi atmosferici ......................................................................................................17
2.2. Calitatea aerului .................................................................................................................................24
2.3. Poluarea aerului – efecte locale ....................................................................................................33
2.4. Poluări accidentale. Accidente majore de mediu ..................................................................34
2.5. Presiuni asupra stării de calitate a aerului din România .................................................... 39
2.6. Tendinţe ....................................................................................................................................................... 51
3. APA (dulce) ......................................................................................................................................55

3.1. Resursele de apă, Cantităţi şi fluxuri .......................................................................................... 55
3.2. Apele de suprafaţă ............................................................................................................................ 56
3.2.1. Starea ecologică/potenţialul ecologic al cursurilor de apă pe bazine hidrografice ..........................57
3.2.2. Calitatea apei lacurilor din România .........................................................................................................................75
3.3. Calitatea apei dulci ............................................................................................................................ 76
3.3.1. Nitraţii şi fosfaţii în râuri şi lacuri ..............................................................................................................................77
3.3.2. Oxigenul dizolvat, materiile organice şi amoniu în apele râurilor ...............................................................78
3.4. Apele subterane - Calitatea apelor freatice la nivel naţional ............................................84
3.5. Apa potabilă şi apa de îmbăiere ...................................................................................................86
3.5.1. Apa potabilă ..........................................................................................................................................................................86
3.5.2. Apa de îmbăiere ..................................................................................................................................................................90
3.6. Apele uzate şi reţelele de canalizare -Tratarea apelor uzate ............................................92
3.6.1. Structura apelor uzate evacuate în 2011 .................................................................................................................93
3.6.2. Substanţe poluante şi indicatori de poluare în apele uzate ............................................................................94
3.6.3. Tendinţe şi priorităţi în reducerea poluării cu ape uzate .................................................................................95
3.7. Poluări accidentale. ......................................................................................................................... 98
3.8. Managementul durabil al resurselor de apă ............................................................................98
3.8.1. Presiuni semnificative asupra resurselor de apă din România ........................................................................98
3.8.2. Strategii şi acţiuni privind managementul durabil al resurselor de apă. ..................................................100
4. UTILIZAREA TERENURILOR ...........................................................................................103

4.1. Solul ........................................................................................................................................................ 103
4.1.1. Repartiţia pe clase de folosinţă ....................................................................................................................................103
4.1.2. Clase de calitate ale solurilor – calitatea solurilor .............................................................................................104
4.1.3. Presiuni asupra stării de calitate a solurilor din România ..............................................................................107
4.1.4. Zone critice sub aspectul deteriorării solurilor ....................................................................................................114
4.1.5. Poluări accidentale. Accidente majore de mediu ................................................................................................114
4.2. Starea pădurilor .................................................................................................................................115
4.2.1. Fondul forestier naţional .................................................................................................................................................115
4.2.2. Funcţia economică a pădurilor .....................................................................................................................................115
4.2.3. Masa lemnoasă pusă în circuitul economic .............................................................................................................116
4.2.4. Distribuţia pădurilor după principalele forme de relief ....................................................................................117
4.2.5. Starea de sănătate a pădurilor ......................................................................................................................................117
4.2.6. Suprafeţe din fondul forestier naţional, parcurse cu tăieri .............................................................................. 118
4.2.7. Zone cu deficit de vegetaţie forestieră şi disponibilităţi de împădurire ................................................... 120
4.2.8. Suprafeţe de păduri regenerate în anul 2011 ....................................................................................................... 120
4.2.9. Presiuni antropice exercitate asupra pădurilor, sensibilizarea publicului ............................................... 122
4.2.10. Impactul silviculturii asupra naturii şi mediului .............................................................................................. 123
4.3. Tendinţe ....................................................................................................................................................... 123
5. PROTECŢIA NATURII ŞI BIODIVERSITATEA ........................................................... 125

5.1. Biodiversitatea României ............................................................................................................... 125
5.1.1. Stare ......................................................................................................................................................................................... 125
5.1.2. Impact ..................................................................................................................................................................................... 132
5.2. Presiuni antropice exercitate asupra biodiversităţii ........................................................... 133
5.2.1. Creşterea acoperirii terenurilor .................................................................................................................................. 134
5.2.2. Creşterea populaţiei ......................................................................................................................................................... 136
5.2.3. Schimbarea peisajelor şi ecosistemelor .................................................................................................................. 137
5.3. Ariile naturale protejate ................................................................................................................. 138
5.3.1. Arii naturale protejate de interes naţional ............................................................................................................. 139
5.3.2. Arii naturale protejate de interes internaţional ................................................................................................... 142
5.3.3. Arii naturale protejate, de interes comunitar ....................................................................................................... 145
5.3.4. Managementul ariilor naturale protejate din România .................................................................................... 147
5.4. Mediul marin şi costier .................................................................................................................... 148
5.4.1. Starea ariilor marine protejate .................................................................................................................................... 148
5.4.2. Starea ecosistemelor şi resurselor vii marine ....................................................................................................... 149
5.4.3. Starea fondului piscicol marin ..................................................................................................................................... 154
5.4.4. Planificarea spaţială maritimă ..................................................................................................................................... 156
5.4.5. Presiuni antropice ............................................................................................................................................................. 156
5.5. Poluări accidentale asupra mediului marin şi costier ......................................................... 157
5.6. Tendinţe ................................................................................................................................................ 158
6. MANAGEMENTUL DEŞEURILOR...................................................................................... 159

6.1. Consumul şi mediul înconjurător ................................................................................................ 159
6.2. Resursele materiale şi deşeurile .................................................................................................. 160
6.3. Gestionarea deşeurilor .................................................................................................................... 162
6.4. Impact (caracterizare) ..................................................................................................................... 164
6.5. Presiuni ................................................................................................................................................ 165
6.6. Tipuri de deşeuri ............................................................................................................................... 165
6.6.1. Deşeuri municipale ........................................................................................................................................................... 165
6.6.2. Deşeuri industriale ............................................................................................................................................................ 175
6.6.3. Deşeuri generate de activităţi medicale ................................................................................................................... 178
6.6.4. Fluxuri de deşeuri .............................................................................................................................................................. 180
6.6.5. Colectarea selectivă şi reciclarea deşeurilor ......................................................................................................... 188
6.7. Planificare (răspuns) ....................................................................................................................... 188
6.7.1. Directiva cadru privind deşeurile ............................................................................................................................... 189
6.8. Perspective .......................................................................................................................................... 191
6.8.1. Strategia naţională privind deşeurile ........................................................................................................................ 191
7. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ............................................................................................... 193

7.1. UNFCC, Protocolul de la Kyoto, politica UE privind schimbările climatice ................... 193
7.2. Datele agregate privind proiecţiile emisiilor de GES ........................................................... 208
7.3. Scenarii privind schimbarea regimului climatic în România ............................................ 213
7.3.1. Creşteri ale temperaturilor ............................................................................................................................................ 214
7.3.2. Modificări ale modulelor de precipitaţii .................................................................................................................. 215
7.3.3. Evenimente extreme şi dezastre naturale legate de vreme ........................................................................... 215
7.4. Acţiuni pentru atenuarea şi adaptarea la schimbările climatice ..................................... 215
7.5. Tendinţe ................................................................................................................................................ 222
8. MEDIUL, SĂNĂTATEA ŞI CALITATEA VIEŢII ...............................................................225
8.1. Poluarea aerului şi sănătatea ........................................................................................................225
8.2. Efectele apei poluate asupra stării de sănătate ......................................................................228
8.2.1. Apa potabilă ..........................................................................................................................................................................228
8.2.2. Apa de îmbăiere ..................................................................................................................................................................235
8.3. Efectele gestionării deşeurilor menajere asupra stării de sănătate a populaţiei ......237
8.3.1. Deșeuri rezultate din activitatea medicală, 2011 ............................................................................................238
8.4. Pesticidele şi efectul substanţelor chimice în mediu ........................................................... 243
8.5. Mediul şi sănătatea – perspective ................................................................................................ 250
8.6. Radioactivitatea mediului ..............................................................................................................251
8.6.1. Monitorizarea radioactivității apei potabile conform Legii 458/2002 ......................................................276
8.7. Poluarea fonică şi sănătatea ..........................................................................................................278
8.8. Tendinţe ................................................................................................................................................ 281
Anexa 1: Tabele soluri (Capitolul 4),
BIBLIOGRAFIE
Abrevieri
Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.1. Profil de ţară
1. PROFIL DE ŢARĂ
1.1. DATE GEOGRAFICE ŞI CLIMATICE
Teritoriul actual al României, numit şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, se suprapune unui sistem

teritorial european conturat după forma cercului Carpaţilor româneşti şi a regiunilor limitrofe impuse şi
subordonate complementar Carpaţilor, fiind mărginit în partea de sud de fluviul Dunărea, iar în partea de est de
Marea Neagră.
Pe Glob, România este situată în emisfera nordică, la intersecţia paralelei 45° latitudine nordică cu
meridianul de 25° longitudine estică.
În Europa, România este situată în partea central sud-estică a Europei (fig. 1.1.), la jumătatea distanţei
dintre coasta Atlanticului şi Munţii Urali, în interiorul şi exteriorul arcului Munţilor Carpaţi, pe cursul inferior al
Dunării, cu ieşire la Marea Neagră.
Fig. 1.1. Harta fizică a Europei
România se învecinează la nord cu Ucraina, la est cu Republica Moldova (graniţa fiind formată în totalitate
de Prut), la sud cu Bulgaria (mare parte fiind frontieră fluvială, cu Dunărea), în sud-vest cu Serbia, iar în vest cu
Ungaria. Frontierele României se întind pe 3149,9km, din care 1876km au devenit, în 2007, graniţe ale Uniunii
Europene (spre Serbia, Moldova şi Ucraina), în timp ce cu Marea Neagră, graniţa formată are o lungime de
194km pe platforma continentală, iar la ţărm 245km, litoralul românesc al Mării Negre desfăşurând-se între
graniţa cu Ucraina şi cea cu Bulgaria). Suprafaţa României este de 238.391km², la care se adaugă 23.700km² din
platforma Mării Negre.
Teritoriul României este cuprins între paralele 43037’07” şi 48015’06’’ latitudine nordică şi între
meridianele 20015’44’’ şi 29041’24’’ longitudine estică. Având o suprafaţa de 238.391km2, este a 13-a ţară ca
mărime din Europa.
~1~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Cap.1. Profil de ţară Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
Poziţia geografică a României

1
Punctul extrem Judeţul Longitudine estică Latitudine nordică
0 0
Nord Satul Horodiştea Botoşani 26 42’05” 48 15’06”
0 0
Sud Oraşul Zimnicea Teleorman 25 23’32” 43 37’07”
0 0
Est Oraşul Sulina Tulcea 29 41’24” 45 09’36”
0 0
Vest Comuna Beba Veche Timiş 20 15’44” 46 07’27”
1)
după Greenwich
Cu o formă elipsoidală, România are lungimea teritoriului său, în linie dreaptă, de circa 735km de la est la
vest şi de circa 530km de la nord la sud. Frontierele României au o lungime totală de 3.149,9km, din care
1.085,5km sunt terestră, iar 2.064,3km sunt fluviale şi maritime.
Fig. 1.2. Harta Geopolitică a Europei
Lungimea frontierelor României

Lungimea frontierelor (km)
Graniţe Totală Terestră Fluvială Maritimă
3.149,9 1.085,6 1.816,9 247,4
Bulgaria 631,3 139,1 470,0 22,2
Serbia 546,4 256,8 289,6 -
Ungaria 448,0 415,9 32,1 -
Ucraina 649,4 273,8 343,9 31,7
Republica Moldova 681,3 - 681,3 -
Marea Neagră 193,5 - - 193,5
Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~2~

1.1.1. RELIEFUL şi GEOLOGIA
Relieful României cuprinde trei trepte morfologice majore, distribuite proporţional, în formă de
amfiteatru: treapta înaltă, a Munţilor Carpaţi (cel mai înalt vârf Moldoveanu 2.544m), cea medie, care
corespunde Subcarpaţilor, dealurilor şi podişurilor şi cea joasă, a câmpiilor, luncilor şi Deltei Dunării (cea mai
tânără unitate de relief, în continuă formare şi cu o altitudine medie de 0,52m). Caracteristica principală a
acestor componente ale reliefului este distribuţia lor proporţională în formă de amfiteatru, caracterizată prin
patru elemente: varietate, proporţionalitate, complementaritate şi dispunere simetrică, având repartiţia
principalelor unităţi de relief aproximativ egală (35% munţi, 35% dealuri şi podişuri şi 30% câmpii), fig. 1.3.
Munţii Carpaţi au o suprafaţă de 66.303km2 şi ocupă aproximativ 27,9% din suprafaţa ţării pe o lungime
de 910km.
Fig. 1.3. Harta fizică a României (din Pergamon World Atlas)
În interiorul arcului Carpatic se află Podişul Transilvaniei, având o suprafaţă de cca. 25.000km2 şi altitudinea
cuprinsă între 400m-600m. La exteriorul Munţilor Carpaţi (relieful coboară în trepte, dispuse aproape concentric),
se află un inel de dealuri — Subcarpaţii şi Dealurile de Vest — fiind locurile cele mai populate, datorită bogatelor
resurse de subsol (petrol, gaze, cărbuni, sare) şi condiţiilor favorabile culturii viţei-de-vie şi pomilor fructiferi.
În est şi sud se extind trei mari podişuri (Moldovei, Dobrogei şi Getic), dar şi Podişul Mehedinţi, în timp ce în
sud şi vest se întind două mari câmpii, Câmpia Română (îngustată spre est) şi Câmpia de Vest.
România beneficiază de toate tipurile de unităţi acvatice: fluvii şi râuri, lacuri, ape subterane, ape marine.
Particularităţile hidrografice şi hidrologice ale României sunt determinate, în principal, de poziţia geografică a
ţării în zona climatului temperat-continental şi de prezenţa arcului carpatic.
Depresiunile intramontane sunt reprezentate prin depresiunile din zona Ca rpaţilor Orientali
(Comăneşti, Bârsei, Gheorghieni, Ciucului, Borsec-Bilbor, Jolotea), depresiunile din zona Carpaţilor
Meridionali (Loviştei, Petroşani, Caransebeş-Mehadia), depresiuni din cadrul Carpaţilor Occidentali (dintre
care depresiunea Bozovici sau Almajului) şi depresiunile din zona Munţilor Apuseni (Brad -Săcărâmb,
Zlatna-Almaş, Roşia Montană). Există şi depresiunile interne – depresiunea Transilvaniei, depresiunea
Panonică şi depresiunea Şimleul Silvaniei, (fig. 1.4).

Fig. 1.4 Principalele unităţi de relief ale României
Delta Dunării este cea mai joasă regiune a ţării, sub 10m altitudine, cu întinderi de mlaştini, lacuri şi stuf.
Ceva mai înălţate sunt grindurile fluviale şi maritime (Letea, Caraorman, Sărăturile) pe care se grupează satele
de pescari. Delta Dunării a fost introdusă în lista patrimoniului mondial al UNESCO în 1991 ca rezervaţie naturală
a biosferei.
Din punct de vedere geologic, în funcţie de evoluţia geotectonică, teritoriul României este divizat în:
- unităţile de platformă alcătuite din Platforma Moldovenească, Platforma Valahă şi Platforma Scitică,
(constituite în cicluri orogenice prealpine, mai mult sau mai puţin peneplenizate, ce formează vorlandul Carpaţilor).
- unităţile alpine: Orogenul Nord Dobrogean (Munţii Dobrogei, erodaţi) şi Orogenul Carpatic (Carpaţii şi Munţii
Apuseni), fig. 1.5.
Unităţile de platformă:
Platforma Moldovenească – aflată în partea nord-estică a ţării, cuprinde teritoriul dintre Urali, Carpaţi şi
Scandinavia, din punct de vedere morfologic având aspect de câmpie înaltă, cu o succesiune de platouri şi coline,
separate de văile reţelei hidrografice, ce conțin acumulări de: nisipuri silicioase (99.5% dioxid de siliciu), nisipuri
comune pentru betoane si mortare, ghips, sulf, calcare, lignit, gaze naturale. ape minerale. turbe lenticulare în
lungul reţelei hidrografice, etc.
Platforma Scitică (alcătuită din Sectorul Bârlad şi Sectorul Deltei Dunării), din punct de vedere morfologic
are aspect de sisteme de terase şi lunci formate din depozite aluvionare, pietrişuri şi nisipuri, iar pe câmpurile
înalte depunându-se depozite de loess în condiţii eoliene.
Platforma Moesică (alcătuită din Sectorul Valah, Sectorul Sud-dobrogean, Sectorul Central-dobrogean), se
întinde între Orogenul Carpatic (în vest), aliniamentul reprezentat de Orogenul Carpatic şi Orogenul Nord
Dobrogean (în nord) și Orogenul Balcanic (în sud). Spre est, se continuă în zona de șelf a Mării Negre, fiind
alcătuită din fundament cristalin şi o cuvertură sedimentară depusă în mai multe cicluri de sedimentare, ce
reflectă condiţiile evoluării în diferite etape, fiind formată din: argilit, gresii, calcare, gipsuri, marne, argile, gresii
calcaroase, pietrișuri fluviuo-torențiale, nisipuri fluviuo-lacustre și fluviatile, nisipuri eoliene, loess, cu acumulări
de hidrocarburi, gaze şi roci utile. La suprafață apar doar depozitele cuaternare ce alcătuiesc unitățile de câmpie
şi podişuri (pietrișuri și nisipuri fluviuo-lacustre și fluviatile, nisipuri eoliene, loess).
Unităţile alpine:
Din totalul suprafeţei teritoriului României, cca. 67% este ocupat unităţile orogene alpine.
Orogenul Nord Dobrogean are poziţie laterală şi insulară de mică altitudine şi restrâns ca suprafaţă; şi-a
încheiat evoluția geotectonică în Cretacicul inferior, mult mai devreme decât cel carpatic (ce a evoluat până în
Neogen-Pleistocen). Ocupă treimea nordică a Dobrogei, fiind limitat la S de falia Peceneaga-Camena, la N se

întinde până la marginea sudică a Deltei Dunării, în lungul faliei Sfântu Gheorghe, la E coboară sub sedimentele
mai noi ale Marii Negre, iar la V continuă dincolo de Dunăre.
Fig. 1.5. Harta Geologică a României (Atlas Geografic, 1928)
Orogenul carpatic, se diferenţiază net prin altitudine, întindere şi poziţie. Munţii Carpaţi fac parte din
unul dintre cele mai tinere ansambluri orogenice ale planetei, ce porneşte din vestul Europei până în
extremitatea estică a continentului asiatic, cunoscut sub denumirea de catena alpino–himalayană. Geosinclinalul
alpin al Munţilor Apuseni este separat de Carpaţii Orientali prin masivul median transilvan, iar la vest e limitat
de masivul median panonic. Este cunoscut prin bogăţia rocilor minerale feroase şi neferoase şi a celor nobile:
aur, argint.
Deformaţiile ample din etapa neozoică au dus la prefaceri substanţiale ale configuraţiei reliefului
României. Astfel, sectoare foarte largi intră întră într-o subsidenţă accentuată în raport cu vecinătăţile, formând
depresiunile interne (intramuntoase) ale Transilvaniei şi Câmpiei Panonice, aceasta din urmă cu intrânduri pe
rama vestică a Carpaţilor Meridionali şi Munţilor Apuseni, unde formează depresiunile adiacente. De asemenea,
sectoare restrânse ale structurilor interne şi externe ale Carpaţilor devin subsidente, devenind depresiuni
intramontane, unele din ele însoţite de vulcanism, cum sunt cele din Munţii Apuseni de Sud.
Unitatea vulcanică se conturează începând din neogen, când au loc primele erupţii pe latura nord- vestică
a Carpaţilor Orientali, în lungul unor sisteme de fracturi la contactul cu depresiunea Transilvaniei. Consolidarea
lanţului vulcanic a contribuit la izolarea unor bazine sedimentare din partea de est a depresiunii Transilvaniei, ca
cele de pe cursul Mureşului şi Oltului şi la remanierea unor artere hidrografice. În Carpații Orientali se disting
lanţurile vulcanice Oaş-Gutâi-Lăpuş, Ţibleş-Rodnei-Bârgău şi Căliman-Gurghiu-Harghita, iar în vest, în cadrul
Munţilor Apuseni, se disting Munţii Metaliferi, Munţii Zarandului, Codru-Moma, Poiana Ruscăi, Trascău.
Hazardul seismic este datorat mai multor zone epicentrale subcrustale şi crustale: Vrancea, Făgăraş-
Câmpulung, Banat, Crişana, Maramureş şi Dobrogea, la care se adaugă zone epicentrale de importanţă locală:
regiunea Jibou şi a Târnavelor în Transilvania, nordul şi vestul Olteniei, nordul Moldovei şi Câmpia Română. Dintre
acestea, zona subcrustală Vrancea este cea mai activă şi mai importantă prin energia eliberată, extinderea ariei
de macroseismicitate şi caracterul persistent şi concentrat al epicentrelor. În celelalte regiuni se evidenţiază
două cordoane de seismicitate moderată şi puţin profundă, de-a lungul marginii Carpaţilor Meridionali şi a
Depresiunii Panonice şi de-a lungul Carpaţilor Orientali, prelungindu-se spre SE pe linia faliei Peceneaga-
Camena, ce produc seisme de mică adâncime la intervale îndelungate şi de magnitudini mici. Cutremurele din
aceste zone sunt legate de fracturi ale scoarței terestre şi de falii care delimitează blocuri crustale mai mult sau
mai puțin mobile. Pentru evaluarea nivelului de risc seismic al diferitelor regiuni ale ţării, trebuie ținut cont nu

doar de influenţa seismelor vrâncene, ci şi de activitatea seismică a surselor hipocentrelor locale, care pot ridica
gradul de pericol la care poate fi expusă populaţia din respectivele regiuni.
Datorită varietăţii şi complexităţii structurii geologice, teritoriul României prezintă condiţii optime pentru
acumularea substanţelor minerale utile: zăcăminte de minereuri, zăcăminte de combustibili minerali, zăcăminte de
sare şi săruri, roci utile, ape minerale, ape geotermale, etc. În zonele de platformă şi în depresiunile intramontane
(Transilvaniei, Panonică) sunt cantonate importante rezerve de hidrocarburi, gaze şi cărbuni.
De asemenea, există numeroase rezervaţii geologice dintre care enumerăm: Lacul Roşu-Cheile Bicazului,
Piatra Teiului, Pietrele Doamnei, Plaiul Hoţilor, Lacul Sfânta Ana şi Valea Iadului, Dealul Dugoavele.
1.1.2. CLIMA
Caracterizare climatică generală
Clima României este temperat-continentală de tranziţie, marcată de unele influenţe climatice oceanice,
continentale, scandinavo-baltice, submediteraneene şi pontice. Astfel, în Banat şi Oltenia se face simţită nuanţa
mediteraneană, caracterizată de ierni blânde şi regim pluviometric mai bogat (mai ales toamna). În Dobrogea se
manifestă nuanţa pontică, cu ploi rare, dar torenţiale. În regiuni din estul ţării, caracterul continental este mai
pronunţat. În partea de nord a ţării (Maramureş şi Bucovina) se manifestă efectele nuanţei scandinavo-baltice,
care determină un climat mai umed şi mai rece, cu ierni geroase. În vestul ţării se manifestă mai pronunţat
influenţe ale sistemelor de joasă presiune, generate deasupra Atlanticului, ceea ce determina temperaturi mai
moderate şi precipitaţii mai bogate. După clasificarea Köppen, România este caracterizată de următoarele tipuri
climatice(fig. 1.6.):
 climatul temperat continental răcoros (Dfb), fără un sezon secetos bine individualizat şi cu veri moderate din
punct de vedere termic; sezonul cald şi cel rece sunt bine delimitate termic; acest tip defineşte cea mai mare
parte a teritoriului ţării;
 climatul temperat continental cald (Cfb), cu umezeală moderată în tot timpul anului, fără un sezon secetos
excesiv de intens şi cu veri relativ moderate; sezonul cald şi cel rece sunt bine delimitate termic; acest tip este
reprezentativ pentru jumătatea de vest a Câmpiei Române şi pentru Câmpia de Vest.
 climatul temperat continental (Cfa), asemănător cu Cfb, dar cu veri ce pot fi excesiv de calde; acest tip este
specific Podişului Dobrogei şi jumătăţii de est a Câmpiei Române;
 climatul montan (H) răcoros, cu umezeală mare în tot timpul anului; acest tip este întâlnit în masivele
muntoase ale arcului carpatic.
Fig.1.6. Harta Climatică a României, zone climatice

1.1.2.1. Caracterizarea din punct de vedere climatic a anului 2011
În anul 2011, temperatura medie anuală pe ţară (9,2ºC) a fost cu 0,3ºC mai mare decât normala
climatologică. Abaterile pozitive au oscilat între 0,1ºC (martie şi mai) şi 2,6ºC (septembrie), iar cele negative din
lunile februarie, aprilie, octombrie şi noiembrie au fost cu 0,1ºC (aprilie) până la 2,7ºC (noiembrie) mai scăzute
decât normalele climatologice (grafic 1).
Cantitatea anuală de precipitaţii căzută în 2011, medie pe ţară (500,4 mm) a fost cu 22% sub norma
climatologică, aceasta ca urmare a deficitelor înregistrate în majoritatea lunilor. Precipitaţii excedentare s-au
înregistrat doar în iunie şi iulie, când abaterile pozitive au fost cu 12%, respectiv 29% mai mari decât normalele
climatologice. În celelalte 10 luni din an, abaterile au fost negative şi au avut valori între 10% şi 97% (fig. 2, 5, 6).
Cele mai mari deficite s-au înregistrat în lunile: martie (40%), august (53%), septembrie (72%) şi noiembrie
(97%). (grafic 2)
Grafic 1. Temperaturile medii lunare (ºC) înregistrate pe teritoriul României în intervalul 01.01-31.12/2011,
comparativ cu media climatologicǎ multianualǎ (perioada de referinţǎ 1961-1990).
2
Grafic 2. Cantităţile lunare de precipitaţii (l/m ) înregistrate pe teritoriul României în intervalul 01.01-31.12/2012,
comparativ cu media multianuală (perioada de referinţă 1961-1990).
Anul 2011 s-a remarcat în mod special prin precipitaţii deficitare, luna noiembrie deţinând recordul în
acest sens (cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară, a fost de 1,2 mm) şi secetă pedologică instalată
începând cu luna septembrie. Totuși, la sfârșitul lunii decembrie 2011, aprovizionarea cu apă pe adâncimea de
sol 0-50 cm, în cultura grâului de toamnă, se situa în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în cea
mai mare parte a regiunilor agricole ale ţării. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată şi izolat
puternică) se înregistrau în sud-estul, estul şi local în vestul teritoriului.
În lunile iunie şi iulie, în urma unor ploi torenţiale, s-au produs inundaţii rapide. În iunie, inundaţiile
rapide au fost localizate în regiuni din centrul şi estul României, iar în iulie în regiuni din nordul, vestul, centrul si
sudul României (fig. 1.7).

Fig.1.7. Harta râurilor României
1.1.2.2. Fenomene climatice extreme în 2011
În ianuarie, temperatura medie pe ţară, -2,3ºC, a fost cu 0,8ºC mai mare decât normala climatologică.
Temperaturile medii au depăşit valorile normale în zone din nord-vestul, centrul, nord-estul şi sud-vestul ţării.
Valori sub normă au fost consemnate pe un areal restrâns în zona Bărăganului. Regimul pluviometric a fost
excedentar local, în sudul şi sud-estul ţării şi deficitar în nord-estul României. Cantitatea lunară de precipitaţii,
medie pe ţară (32,3 mm), a fost cu 13% mai mică decât normala climatologică. A fost depăşită cantitatea maximă
de precipitaţii căzută în 24 de ore, pentru luna ianuarie, la staţia meteorologică Mahmudia. În perioada 8-18
ianuarie, precipitaţiile au fost preponderant sub formă de ploaie, iar în ziua de 16 ianuarie, în unele cartiere din
Bucureşti, a căzut grindină. In perioada 19-31 ianuarie, ninsorile au fost mai importante cantitativ. În zilele de 22
şi 23, în sud-estul ţării s-a produs viscol. Precipitaţiile sub formă de ploaie şi cele mixte au favorizat producerea
poleiului în majoritatea zonelor ţării. De asemenea în perioadele 1-7 şi 19-31 s-a format ceaţă asociată cu
depuneri de chiciură.
În februarie, temperatura medie pe ţară, -2,3ºC, a fost cu 1,2ºC mai mică decât normala climatologică.
Regimul termic s-a situat sub normă în cea mai mare parte a ţării. În intervalul 5-11 februarie a avut loc o
încălzire a vremii, iar la staţia meteorologică Parâng a fost înregistrată o temperatura maximă de 14,3ºC , în data
de 8 februarie, care a depăşit temperatura maximă absolută a lunii. Regimul pluviometric a fost deficitar mai ales
în sud-estul ţării şi excedentar în sud-vest şi pe areale restrânse din centru şi est. Cantitatea lunară de
precipitaţii, medie pe ţară (29,3 mm), a fost cu 17% mai mică decât normala climatologică. În perioada 19-28
februarie au căzut precipitaţii în toată ţara, mixte în primele zile, iar apoi sub formă de ninsoare. Stratul de
zăpada a atins 156 cm în Masivul Făgăraş şi câțiva zeci de cm în zonele mai joase de relief. Precipitaţiile sub
formă de ploaie şi cele mixte au favorizat producerea poleiului în majoritatea zonelor ţării. De asemenea, în
decursul lunii, s-a format ceaţă uneori asociată cu burniţă (5-18 februarie) sau cu depuneri de chiciură (1-
februarie). În 11 februarie şi 22-24 februarie, în sud-estul României şi la munte s-a produs viscol.
În martie, regimul pluviometric a fost deficitar în cea mai mare parte a ţării. Cantitatea lunară de
precipitaţii, medie pe ţară (21,5 mm), a fost cu 40% mai mică decât normala climatologică. În prima jumătate a
lunii a nins temporar în majoritatea regiunilor ţării, iar în perioada 15-31 martie, exceptând zona montană,
precipitaţiile au fost preponderent sub formă lichidă. În unele regiuni din nord, nord-est şi centru sau local în
sudul şi vestul ţării, precipitaţiile au avut caracter de aversă şi au fost însoţite de descărcări electrice. Ceaţa a fost
prezentă în unele regiuni, mai ales dimineaţa şi noaptea, iar bruma s-a produs cu precădere în ultima decadă a
lunii.
În aprilie, s-au înregistrat valori ale temperaturii peste normă în vestul şi sud-vestul țării și pe areale
restrânse în centrul Transilvaniei. Valori termice sub normă au fost consemnate în Dobrogea şi estul Munteniei.
Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (40,9 mm), a fost cu 21% mai mică decât normala
climatologică. Regimul pluviometric a fost deficitar pe arii extinse din vestul şi sudul ţării şi local excedentar în
regiunile estice. La staţia meteorologică Bâlea Lac a fost depăşită cea mai mare cantitate de precipitaţii
înregistrată de-a lungul timpului în luna aprilie (218,8 mm, vechiul record fiind de 196,1 mm, în 1984), iar la

Bâlea Lac, Călimani, Huedin şi Sebeş a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de
ore. În perioada 5-7 aprilie, în Maramureş, Transilvania, Moldova, Dobrogea, local în Crişana şi Muntenia şi la
munte, precipitaţiile au avut caracter de aversă şi au fost însoţite de descărcări electrice, iar în Masivul Bucegi a
căzut grindină (7 aprilie). Cele mai însemnate cantităţi de precipitaţii au căzut în perioada 8-15 aprilie, când
ploile au avut şi caracter torenţial, au fost însoţite de descărcări electrice, iar pe suprafeţe mici din Dobrogea şi în
zona localităţii Timişoara a căzut grindina. Au căzut precipitaţii mixte în Transilvania, Maramureş, nordul
Moldovei, iar în nord-vest şi centru s-a semnalat îngheţ la sol. Lapoviţa şi ninsoarea au fost semnalate pe tot
parcursul lunii la munte unde stratul de zăpadă a măsurat 120- 220 cm. Intensificări frecvente şi susţinute ale
vântului au avut loc în majoritatea regiunilor ţării, însă mai accentuate la munte, unde viteza la rafală a fost mai
mare de 120 km/h. Pe parcursul lunii, în multe zone s-a semnalat ceaţa, dar şi bruma.
În mai, temperaturile medii lunare au depăşit normele climatologice doar în nord-est, nord-vest şi în
sudul litoralului Mării Negre. În perioada 1-8 mai vremea a fost mai rece decât în mod obişnuit, iar la staţiile
meteorologice Bâlea Lac, Bozovici, Padeş şi Târnăveni s-au înregistrat cele mai scăzute minime absolute ale lunii
mai. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (62,2 mm), a fost cu 18% mai mică decât normala
climatologică. Cantităţile de precipitaţii totalizate în decursul lunii au fost deficitare în vestul, centrul şi nordul
ţării, predominant excedentare în sud, iar în rest au prezentat deficite şi excedente pe arii restrânse. În zilele de
24, 25 şi 28 mai ploile au avut caracter torenţial şi au fost însoţite în mod frecvent de grindină în majoritatea
regiunilor. În 25 mai, la Miercurea Ciuc a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de
ore (50,2 mm, vechiul record fiind 34,4 mm, în 23 mai 1995). În perioada 1-8 mai, în Transilvania şi Maramureş,
trecător, au căzut precipitaţii mixte, iar în prima jumătate a lunii, în zona montană înaltă au fost precipitaţii sub
formă de lapoviţă si ninsoare. Vântul a avut intensificări frecvente în jumătatea sudică a teritoriului şi în unele
zone s-au semnalat vijelii mai ales în zilele de 10 şi 16 mai.
În iunie, temperatura medie pe ţară, 18,6ºC, a fost cu 1,1ºC mai mare decât normala climatologică.
Regimul termic a fost peste normă în aproape toate zonele, caracterul de vreme mai caldă decât în mod obişnuit
fiind mai pronunţat în nordul şi vestul tării, dar şi în sud-estul Dobrogei. În intervalul 19 – 24 iunie, în regiunile
extracarpatice, vremea a fost caniculară, iar indicele de confort termic, în zilele de 19, 23 şi 24, a atins şi depăşit
uşor pragul de 80 de unităţi. În intervalul 25-30 iunie temperatura a scăzut semnificativ, ajungând sub valorile
normale pentru această perioadă. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (99,6 mm), a fost cu 12% peste
normala climatologică. Regimul pluviometric a fost excedentar în centru, sud şi est şi deficitar în vest şi în sudul
Dobrogei. Ploile torenţiale din perioada 9-12 iunie 2011 au produs inundaţii în mai multe judeţe, au fost distruse
zeci de case şi s-au înregistrat importante pagube materiale. Cele mai afectate au fost judeţele Sibiu si Vaslui,
fiind ameninţate şi localităţi din Covasna, Harghita şi Vâlcea. În Sibiu, autorităţile au evacuat peste 250 de
persoane. Aproape o sută de gospodării şi 20 de hectare de teren agricol au fost afectate de inundaţii. Pagube
importante au fost şi în judeţul Vaslui, unde peste 50 de locuinţe şi gospodării au fost inundate, iar şapte poduri
au fost distruse in urma ploilor torenţiale. La staţiile meteorologice Baraolt şi Bâlea-Lac a fost depăşită cea mai
mare cantitate de precipitaţii înregistrată de-a lungul timpului în luna iunie, iar la Baraolt, Bucin şi Ceahlău-
Toaca a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore. În perioada 25-28 iunie, la
altitudini de peste 2000 m au căzut şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.
În iulie, temperatura medie pe ţară (20,4ºC) a fost cu 1,2ºC mai mare decât normala climatologică.
Regimul termic a fost peste normă în toate regiunile, iar cele mai ridicate abateri pozitive s-au înregistrat în
jumătatea de est a ţării. În intervalul 1-4 iulie, când vremea a fost mai rece decât în mod obişnuit, la staţiile
meteorologice Călimani şi Zimnicea s-au înregistrat temperaturi minime mai scăzute decât temperatura minimă
absolută a lunii iulie, corespunzătoare fiecărei staţii. În perioada 9-20 iulie vremea a fost caniculară mai ales în
zonele de câmpie, iar indicele de confort termic a atins sau depăşit pragul critic de 80. La staţia meteorologică
Deva s-a înregistrat cea mai ridicată temperatură minimă lunară din şirul de observaţii. Cantitatea lunară de
precipitaţii, medie pe ţară (101 mm), a fost cu 29% peste normala climatologică. Precipitaţiile totalizate în
decursul lunii au fost preponderent excedentare în regiunile vestice, sudice şi sud-estice, iar în cele estice şi
centrale, local, deficitare. Precipitaţiile torenţiale din perioada 30 iunie – 1 iulie 2011 au produs inundaţii care au
afectat 16 localităţi din 9 judeţe fiind inundate 140 de gospodării, 150 ha de teren arabil, un drum naţional şi
unul comunal. Cele mai afectate judeţe au fost Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Cluj, Dolj, Mureş, Sibiu şi Suceava. De
asemenea precipitaţiile din 29-30 iulie 2011 au afectat judeţele Arad, Harghita şi Caraş-Severin, fiind inundate
mai multe gospodării, terenuri agricole, poduri, drumuri judeţene şi comunale. Traficul feroviar a fost blocat în
localitatea Mihăileni (jud. Harghita), din cauza aluviunilor aduse pe calea ferată de torentele formate pe versanţi,
iar în judeţul Maramureş, DN18 a fost închis în urma surpării unui versant. La 5 staţii meteorologice a fost
depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore. La Şiria suma lunară de precipitaţii a fost
de 235,2 mm fiind depăşită cea mai mare cantitate de precipitaţii înregistrată de-a lungul timpului în luna iulie
(176,2 mm, în 1997). În zilele de 2 şi 3 iulie, în Munţii Bucegi, la altitudini de peste 2000 m, izolat, au căzut
precipitaţii sub formă de ninsoare.
În august, temperatura medie pe ţară (20,2ºC) a depăşit cu 1,5ºC normala climatologică, regimul termic
fiind peste normă în toate regiunile. Cele mai mari abateri pozitive au fost în jumătatea de vest a ţării, valori cu 2-
3ºC peste norma climatologică, fiind înregistrate în mod frecvent şi la staţiile meteorologice din zona montană.
Indicele de confort termic (ITU) a atins şi depăşit uşor pragul critic de 80 unităţi, mai ales în perioada 23-26
august, pe arii extinse în vest, sud-vest, centru şi sud şi izolat în restul teritoriului.

Cantitatea de precipitaţii, medie pe ţară (30 mm) a fost cu 53% mai mică decât normala climatologică.
Precipitaţiile au fost deficitare în majoritatea regiunilor, exceptând zone din centrul, sudul şi estul ţării unde local
au fost excedentare. La staţia meteorologică Călimani, a fost depăşită cantitatea maximă absolută de precipitaţii
căzută în 24 de ore (43,3 mm , căzuți în 10 august 2011, faţă de 38,5 mm căzuți în 5 august 2006).
În septembrie, temperatura medie pe ţară (17,7ºC) a depăşit cu 2,6ºC normala climatologică, regimul
termic fiind peste normă. Abaterile pozitive au fost mai mari de 2ºC fată de normă în aproape toate regiunile, iar
în sud-vestul României, temperatura medie a depăşit cu peste 4ºC normala climatologică. În sudul şi sud-estul
ţării, în perioada 13-15 septembrie, indicele de confort termic (ITU) a atins şi depăşit uşor pragul critic de 80 de
unităţi. La staţia meteorologică Sinaia 1500 a fost înregistrată o temperatură maximă (27,2ºC, 14 septembrie
2011) mai mare decât temperatura maximă absolută a lunii (25,5ºC, 7 septembrie 1968). Cantitatea lunară de
precipitaţii, medie pe ţară (12,8 mm), a fost cu 72% sub norma climatologică, regimul pluviometric la nivelul
întregii ţări fiind deficitar. Cele mai mari deficite, cuprinse între 75 şi 100%, s-au înregistrat în special în
jumătatea sudică a ţării, dar şi pe zone întinse din Transilvania şi Moldova.
În octombrie, temperatura medie pe ţară (8,1ºC) a fost cu 1,6ºC mai mică decât normala climatologică,
regimul termic situându-se sub normă în majoritatea regiunilor. Totuși, la staţiile meteorologice Gura Portiţei,
Padeş şi Sf. Gheorghe (jud. Tulcea), a fost înregistrată o temperatură maximă lunară mai mare decât temperatura
maximă absolută a lunii. La staţiile meteorologice Padeş şi Bozovici a fost înregistrată o temperatură minimă
lunară mai mică decât temperatura minimă absolută a lunii. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (30,6
mm), a fost cu 20% mai mică decât normala climatologică. Pe aproape tot parcursul lunii, la munte, au fost
precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în Carpaţii Orientali şi Meridionali, în perioada 8-12 octombrie
s-a depus strat de zăpadă ce a atins 31 cm. De asemenea au căzut precipitaţii mixte în nordul, centrul şi estul
ţarii, iar în rest precipitaţiile au fost sub formă de ploaie. La Mangalia, în 17 octombrie, au căzut 111,6 mm de apă
în 24 de ore, acesta fiind un nou record absolut, iar suma lunară de precipitaţii a fost 200,1 mm, ceea ce
reprezintă record pentru luna octombrie, la Mangalia. Local, în Transilvania, Moldova, Banat şi izolat în
Maramureş, nordul Olteniei şi al Munteniei s-a produs brumă şi îngheţ la sol.
În noiembrie, temperatura medie pe ţară (1,5ºC) a fost cu 2,7ºC mai mică decât normala climatologică,
regimul termic situându-se sub normă în majoritatea regiunilor. Abaterile negative au fost mari în majoritatea
regiunilor, dar mai cu seamă în centrul ţării şi local în vestul şi nord-vestul acesteia unde mediile temperaturii au
fost mai mici cu circa 4°C decât normala climatologică. Cea mai mare abatere negativă a fost -4,8°C şi s-a
înregistrat la staţia meteorologică Sebeş (jud. Alba). Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (1,2 mm), a
fost cu 97% mai mică decât normala climatologică. Precipitaţiile atmosferice au lipsit sau au fost reduse
cantitativ în toată ţara, deficitele fiind cuprinse între 85 şi 100%. În majoritatea regiunilor a plouat sub 1 mm şi
doar izolat, la munte sau pe areale din exteriorul arcului carpatic, sumele lunare de precipitaţii au fost mai mari,
dar n-au atins totuşi 10 mm. Cea mai mare cantitate lunară de precipitaţii a fost de 9,1 mm şi s-a înregistrat la
staţia meteorologică Bârnova-Radar. În perioada 8 – 9 noiembrie au căzut precipitaţii sub formă de lapoviţă şi
ninsoare în Carpaţii Meridionali şi Orientali. Strat de zăpadă s-a depus doar în zona montană înaltă, la staţia
meteorologică Bâlea Lac măsurând sub 5 cm. Pe parcursul lunii au mai fost semnalate: ceaţa, chiciura şi burniţa
asociată cu poleiul.
În decembrie, temperatura medie pe ţară (1,4ºC) a fost cu 2ºC mai mare decât normala climatologică.
Regimul termic s-a situat peste normă în toată ţara, abaterile având valori de peste 1,5°C în majoritatea
regiunilor. În nord-est şi local în nord-vestul ţării mediile de temperatură au fost mai mari cu peste 3°C decât
normala climatologică, iar cea mai mare abatere pozitivă a fost de 3,7°C şi s-a înregistrat la staţia meteorologică
Tg. Neamţ. În data de 5 decembrie, la staţiile meteorologice Băileşti, Olteniţa, Slobozia şi Zimnicea a fost depăşită
temperatura maximă absolută a lunii. Cantitatea lunară de precipitaţii, medie pe ţară (39 mm), a fost cu 10% mai
mică decât normala climatologică. Precipitaţiile au fost, in unele regiuni, deficitare, dar s-au înregistrat şi
precipitaţii excedentare în nord-vestul ţarii şi izolat în vest, centru, sud şi pe litoral. Pe parcursul lunii au căzut
precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare în majoritatea regiunilor ţării. În prima jumătate a lunii s-a
depus strat de zăpada doar în regiunile montane şi a măsurat până la 56 cm (Vf. Ţarcu), iar în a doua jumătate a
lunii s-a format şi în Transilvania (până la 12 cm), Moldova (până la 7 cm) şi izolat în celelalte regiuni (sub 5 cm).
La munte stratul de zăpadă a atins 66 cm. Ceaţa a persistat în întreaga lună pe areale extinse din ţară, uneori
fiind asociată cu depunere de chiciură.
1.2. DEMOGRAFIA
Caracteristicile demografice, număr total populaţie, densitate, structura pe vârste, influenţează în mod
direct presiunile care se exercită asupra mediului. Conform datelor preliminare din 24 august 2012, România are
o populaţie stabilă de 19.043.767 de locuitori. Populaţie urbană: circa 52,8% , Populaţie rurală: circa 47,2%. La
nivelul întregii ţări, densitatea populaţiei este de 79,9 locuitori/km2.
În perioada 1990-2011, populaţia României a scăzut de la 23.211.395 locuitori, la 19.043.767 locuitori,
înregistrându-se astfel o scădere cu 17,9% (grafic 3).
Totodată în Bucureşti, capitala României și cel mai mare oraş, la recensământul din 2011, populaţia
oraşului este estimată la 1,67 milioane de locuitori.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~ 10 ~

Judeţele cel mai dens populate sunt: Ilfov (230,1 loc/km2), Prahova (156,0 loc/km2), Iaşi (132,1 loc/km2),
Dâmboviţa (123,8 loc/km2), Galaţi (113,6 loc/km2), Cluj (98,8 loc/km2), Braşov (94,2 loc/kmp), Constanţa
(89,2 loc/km2). Densităţile cele mai scăzute s-au înregistrat în judeţele : Tulcea (23,7 loc/km2), Caraş-Severin
(32,2 loc/km2), Harghita (45,9 loc/km2), Mehedinţi (51,6 loc/kmp) Bistriţa-Năsăud (51,9 loc/km2), Arad (52,8
loc/km2), Alba (52,4 loc/km2) şi Covasna (55,6 loc/km2).
Grupate după numărul populaţiei stabile, 22 judeţe au înregistrat sub 400 mii locuitori însumând 35,6%
din populaţia ţării, 17 judeţe aveau o populaţie cuprinsă între 400 – 700 mii locuitori concentrând 47,9% şi doar
2 judeţe au depăşit 700 mii locuitori reprezentând 7,7%.
Judeţele cu populaţia cea mai numeroasă sunt Prahova (cu 735,9 mii locuitori), Iaşi (cu 723,6 mii), Cluj (cu
659,4 mii), Timiş (cu 650,5 mii), Constanţa (cu 630,7 mii), Dolj (cu 618,3 mii), Suceava (cu 614,5 mii). Cel mai
mic număr de populaţie îl au judeţele Tulcea (201,5 mii), Covasna (206,3 mii), Sălaj (217,9 mii), Mehedinţi (254,6
mii), Ialomiţa (258,7 mii), Giurgiu (265,5 mii), Caraş-Severin (274,3 mii) şi Bistriţa-Năsăud (277,9 mii).
În 13 judeţe din ţară mai mult de jumătate dintre persoane îşi au reşedinţa în municipii şi oraşe. Judeţele cu un
grad ridicat de urbanizare sunt: Hunedoara (cu 74,1%), Braşov (cu 71,2%), Constanţa (cu 67,9%), Cluj (cu 65,9%), în
timp ce judeţele cu ponderile cele mai mici ale populaţiei urbane sunt: Giurgiu (cu 27,9%), Dâmboviţa (cu 28,3%),
Teleorman (cu 31,3%), Neamţ şi Călăraşi (cu 35,0%). (Sursa http://www.insse.ro, Rezultate preliminare la 24/08/2012)
Grafic 3, Evoluţia populației pe recensăminte, perioada 1930 – 2011
22,810,035
21,559,910 21,680,974
25,000,000 19,103,163 19,042,936
17,489,450
15,872,624
20,000,000 14,280,729
15,000,000
10,000,000
5,000,000
0
1930 1948 1956 1966 1977 1992 2002 2011
1.3. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ
Din punct de vedere administrativ, teritoriul României este organizat în comune, oraşe şi judeţe (41, plus
municipiul Bucureşti, fig. 1.8). Din punct de vedere istoric, există 3 provincii tradiţionale: Valahia (formată din
regiunile Oltenia, Muntenia şi Dobrogea), Moldova şi Transilvania (formată din regiunile Banatului şi Transilvaniei).
Fig. 1.8. Harta administrativă a României
~ 11 ~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Unul dintre obiectivele Uniunii Europene îl constituie promovarea progresului economic şi social,
echilibrat şi durabil, prin întărirea coeziunii între ţările membre. Regiunea (Unitate Administrativ Teritorială)
este privită, în accepţiunea Consiliului Europei, ca unitate situată imediat sub nivelul statului, cu autoritate aleasă
a Administraţiei Publice şi având mijloace financiare proprii. România este împărţită în unităţi administrativ-
teritoriale denumite judeţe.
Pentru a putea fi aplicată politica de dezvoltare regională, pe teritoriul României s-au înfiinţat 8 regiuni de
dezvoltare ca rezultat al unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale, corespondente nivelului NUTS-2
(Nomenclatorul Unităţilor Teritoriale Statistice) de diviziuni al UE, dar fără a avea capacităţi administrative regionale
(fig. 1.9). Regiunile de dezvoltare se referă la subdiviziunile regionale ale României create în 1998 şi
funcţionează, în special, pentru coordonarea proiectelor de dezvoltare regională.
Regiunile de dezvoltare nu sunt unităţi administrativ-teritoriale, nu au personalitate juridică, acestea fiind
rezultatul unui acord liber între consiliile judeţene şi cele locale. Regiunile de dezvoltare ale României sunt
denumite după poziţia geografică ocupată în ţară:
Fig. 1.9. Harta regiunilor de dezvoltare
 Regiunea 1 Nord-Est, formată din judeţele: Iaşi, Bacău, Botoşani, Neamţ, Suceava, Vaslui. Însumează
3.148.577 locuitori şi o suprafaţă de 36.850 km².
 Regiunea 2 Sud-Est, formată din judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea, Vrancea.
Însumează 2.399.604 locuitori şi o suprafaţă de 35.762km².
 Regiunea 3 Sud Muntenia, formată din judeţele: Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Ialomiţa, Călăraşi,
Giurgiu, Teleorman. Însumează 2.998.679 locuitori, suprafaţă de 34.450 km²
 Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia, formată din judeţele: Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Olt, Dolj. Însumează
1.977.986 locuitori şi o suprafaţă de 29.212km².
 Regiunea 5 Vest, formată din judeţele: Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Însumează o
populaţie de 1.730.146 locuitori şi o suprafaţă de 32.034km²
 Regiunea 6 Nord-Vest, formată din judeţele: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu-Mare şi
Sălaj. Însumează 2.495.247 locuitori şi o suprafaţă de 34.159 km².
 Regiunea 7 Centru, formată din judeţele: Alba, Sibiu, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov. Însumează
2.251.302 locuitori şi o suprafaţă de 34.100km².
 Regiunea 8 Bucureşti-Ilfov. formată din municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov. Însumează 2.042.226
locuitori şi o suprafaţă de 1.821km².
(Sursa: INS, Rezultate preliminare la 24/08/2012)
1.4. RESURSELE NATURALE

Totalitatea resurselor valorificabile de care dispune România, prin mediul său geografic şi geologic,
reprezintă resursele naturale. Acestea sunt:
• resurse neregenerabile – minerale şi combustibili fosili;
• resurse regenerabile – apă, aer, sol, floră, faună sălbatică, inclusiv cele inepuizabile; – energia solară,
eoliană, geotermală şi a valurilor.

Între componentele resurselor naturale există legături şi interacţiuni puternice, astfel că orice intervenţie
antropică asupra uneia induce, inevitabil, consecinţe şi asupra celorlalte.
Utilizarea acestor resurse este practicată într-o manieră complexă, coordonată, pentru realizarea
simultană a mai multor scopuri.
Resursele naturale neregenerabile
Resursele naturale de materii prime neregenerabile sunt surse generatoare de energie, alcătuite mai ales
din combustibilii fosili a căror reprezentanţi tipici sunt, în principal: hidrocarburile (petrolul, gazele naturale) şi
zăcămintele de cărbuni. Alte resurse neregenerabile sunt: zăcămintele de minereuri feroase şi neferoase, rocile
utile.
Unele dintre aceste resurse au fost exploatate şi prelucrate cu tehnologii care au condus la poluarea
intensă a unor zone din ţară. Emisiile de poluanţi atmosferici provenite din activităţile industriale (industria
energetică, industria chimică şi petrochimică, industria siderurgică şi metalurgică, industria materialelor de
construcţii etc.), contribuie substanţial la poluarea factorilor de mediu.
Resurse naturale regenerabile
Cele mai importante resurse naturale regenerabile ale României sunt: resursele de apă, constituite din
apele de suprafaţă – râuri, lacuri, fluviul Dunărea, apele subterane; solul; fauna; flora; pădurile; energia solară;
energia eoliană.
O categorie aparte de resurse o reprezintă apele minerale (carbogazoase, sulfuroase, feruginoase etc.) şi
apele geotermale.
Aceste resurse pot fi folosite pe termen nelimitat, dacă sunt folosite raţional. Exploatarea acestora într-un
regim care depăşeşte regimul lor natural de regenerare duce la diminuarea şi, în cele din urmă, la epuizarea lor.
Din cele 27 cursuri interioare de apă importante, cel mai lung râu interior este râul Mureş, având lungimea
de 761 km, iar cel mai scurt râu este râul Trotuş cu lungimea de 162 km. Cel mai extins bazin hidrografic este
bazinul hidrografic al râului Siret, având suprafaţa de 42.890 km2.
Dunărea reprezintă, alături de Carpaţi şi Marea Neagră, una din componentele majore ale cadrului natural
al ţării. Cursul Dunării este subdivizat în patru sectoare: sectorul Baziaş-Porţile de Fier; sectorul Porţile de Fier -
Călăraşi; sectorul Călăraşi-Brăila; sectorul Brăila - Marea Neagră. Al doilea fluviu ca mărime al Europei, după
Volga, Dunărea este sursă de apă pentru diverse folosinţe, sursă de hrană (faună piscicolă) şi sursă de energie
ieftină, prin hidrocentralele de la Porţile de Fier I şi II.
Dunărea construieşte, la întâlnirea sa cu Marea Neagră, una din cele mai frumoase zone umede din Europa
şi anume Delta Dunării, cu o suprafaţă totală de 4.178 km2, distribuită pe teritoriile a două ţări vecine: România şi
Ucraina.
Marea Neagră este poarta României spre mări şi oceane, iar zona de litoral şi platoul continental al Mării
Negre oferă condiţii diverse pentru valorificarea bogăţiilor subterane (petrol, gaze naturale), acvatice (fauna
piscicolă) şi de uscat (turism, agrement).
În România, există peste 3.450 de lacuri a căror suprafaţă reprezintă circa 1,1% din suprafaţa ţării. Acestea
sunt în general mici ca suprafaţă, 91,5% dintre ele având suprafaţa sub 1 km2.
După origine, lacurile se împart în lacuri naturale şi lacuri antropice. Principalele lacuri naturale ocupă
suprafaţa totală de 92.892,3ha. Principalele lacuri antropice ocupă o suprafaţă totală (la nivel normal de
retenţie) de 102.454ha, această suprafaţă incluzând şi suprafaţa lacului Porţile de Fier, între confluenţa râului
Nera-Dunăre şi baraj, având cca 70.000ha.
O categorie ce se dezvoltă spectaculos este energia eoliană, România fiind considerată una dintre cele mai
tentante destinații pentru investiţii în energie regenerabilă, în domeniul energiei eoliene. De altfel, producătorii de
energie regenerabilă din România beneficiază de cea mai atractivă schemă de sprijin din UE. Legislația României
sprijină proiectele în energii regenerabile prin sistemul certificatelor verzi, ce permite investitorilor recuperarea
investițiilor. Certificatele verzi sunt acordate pentru energia electrică produsă din surse regenerabile şi livrate
consumatorilor. Eolienele vor ajunge, în 2012, să aibă o capacitate de 1.500 MW, mai mult decât centrala de la
Cernavodă, ce are în jur de 1.400 MW. În 2011, pe fondul secetei, ele au căpătat o importanţă strategică, producând,
în unele perioade, mai mult decât produce Hidroelectrica. La sfârşitul anului 2011, capacitatea totală instalată era
de 1.000 de MW, în 2012 investiţiile ar putea totaliza până la 1,5 miliarde de euro, iar capacitatea totală va creşte la
aproape 1.600 MW, dublu faţă de 2011 (potrivit Danei Duică, director executiv al Asociaţiei Române pentru Energie
Eoliană). Potrivit datelor RWEA, sectorul eolian are potențialul de a atrage investiții de peste 5 miliarde de euro,
pana în 2013, pentru un total de 3.000 MW instalați. Pană în prezent, dezvoltarea parcurilor eoliene s-a făcut masiv
în Dobrogea, în anii următori urmând a fi extinse şi în alte regiuni ale ţării, conform studiilor de prognoză eoliană
efectuate.
O categorie aparte a resurselor naturale regenerabile o reprezintă apele minerale. În România sunt
recunoscute 56 tipuri de ape minerale naturale. Peste o treime din apele minerale ale Europei se regăsesc în
România. Încă din antichitate, unele lacuri acumulate în craterele vechilor mine de sare sau rezultate din eroziunea
ori prăbuşirea unor părţi de munte, erau cunoscute ca având efecte terapeutice. Acestea constituie, la rândul lor, o
altă sursă de tratament. Sunt renumite staţiunile: Băile Herculane, Băile Felix, Covasna, Sovata, Băile Tuşnad, Vatra
Dornei, Slănic Moldova, Mangalia, Eforie Nord, Govora, Băile Olăneşti, Călimăneşti, Căciulata etc.
Din suprafaţa totală a ţării, 61,7% este suprafaţă agricolă, 28,28% este suprafaţă ocupată cu păduri şi
vegetaţie forestieră, iar 10,02% reprezintă suprafaţa apelor şi alte suprafeţe. Resursele pedo-climatice ale

României reprezintă un potenţial regenerabil reprezentat de solurile fertile, cum sunt: cernoziomurile din
Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul Moldovei, Câmpia Transilvaniei, Dobrogea şi alte zone.
Solurile agricole ocupă 14,7 milioane ha, cele arabile ocupă 9,4 milioane ha, iar cele forestiere circa 6,7
milioane ha.
Vegetaţia este variată, cu o pregnantă notă de originalitate. Se disting trei zone de vegetaţie: alpină,
forestieră şi de stepă.
Vegetaţia alpină, din zonele montane, este vulnerabilă la factorii de mediu şi factorii antropogeni, deoarece
se regenerează extrem de greu. Din aceasta cauză, anumite specii sunt reprezentate prin exemplare puţine şi
dispar uşor în urma acţiunii factorilor perturbatori. Principalele pericole sunt păşunatul şi turismul necontrolat.
Vegetaţia de stepă şi de silvostepă, care ocupă zonele cu deficit de umiditate din Podişul Dobrogei, Câmpia
Română, Podişul Moldovei şi Câmpia de Vest, a fost, în cea mai mare parte, înlocuită prin culturi agricole.
Diversitatea considerabilă a florei şi faunei României derivă din complexitatea reliefului. Flora şi fauna
României sunt distribuite armonios şi constituie o bogăţie de mare preţ, în condiţiile unei valorificări controlate,
raţionale. România este o ţară cu o mare diversitate biologică şi cu un procent ridicat de ecosisteme naturale.
Fauna este bogată în specii, unele ocrotite, cum ar fi: capra neagră, ursul, acvila de stâncă, râsul, cocoşul de
munte, cocoşul de mesteacăn şi alte specii de interes cinegetic.
Pădurile României conservă un genofond de mare diversitate. În vederea protejării acestui valoros capital
natural şi asigurării unei stări favorabile de conservare a unor tipuri de habitate naturale de o importanţă
deosebită atât la nivel naţional, cât şi comunitar, România a făcut paşi importanţi prin implementarea legislaţiei
specifice Uniunii Europene, cât şi a unor programe şi proiecte dedicate conservării biodiversităţii.
Pe teritoriul României există arii protejate care cuprind 79 rezervaţii ştiinţifice, 13 parcuri naţionale
(dintre care cel mai extins este parcul naţional Domogled - Valea Cernei), 190 monumente ale naturii, 671
rezervaţii naturale, 15 parcuri naturale (inclusiv Delta Dunării), 3 Rezervaţii ale Biosferei (Delta Dunării, Retezat
şi Rodnei) şi 273 situri de importanţă comunitară.
1.5. ECONOMIA
Economia României este o economie de piaţă, conform Constituţiei din 1991. Conform acesteia, statul este
obligat să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale. În economia României acţionează aşadar
legea cererii şi a ofertei.
Cu un PIB estimat de 578.5 miliarde de lei în 2011 (grafic 4), România face parte din categoria ţărilor cu
un venit mediu-superior.
Valoarea PIB-ului 2000-2011
Anul 2011 2010 2009 2008 2007 2006 2005 2004 2003 2002 2001 2000
PIB – mld RON 578,5 513.6 491,3 503,9 404,7 342,4 287,2 238,7 189,1 151,4 116,7 80,3
PIB – mld Euro 122,7 119.8 116,3 136,8 112,2 97,1 79,2 60,8 52,6 48,4 44,8 40,2
Sursa INS Ro
Grafic 4 Evoluţia PIB în România 2000-2011

700 5
6 578.
600 Pib (mld lei)
9 91.3 513.
503. 4
500 7
404.
4
400 342.
2
7 287.
300 1 238.
4 189.
7 151.
200 80.3 116.
100
0
2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Principalele sectoare ale economiei româneşti sunt: industria, energia, construcţiile, agricultura, turismul,
comunicaţiile (internet, telefonia mobilă şi fixă), finanţe-bănci, comerţ şi sectorul bugetar.
Principalele ramuri industriale ale României sunt: industria textilă şi de încălţăminte, industria metalurgică, de
maşini uşoare şi de asamblare de maşini, minieră, de prelucrare a lemnului, a materialelor de construcţii, chimică,
alimentară şi cea de extracţie şi rafinare a petrolului. Industriile farmaceutică, a maşinilor grele şi a aparatelor
electrocasnice, domeniul IT au o creştere anuală constantă. În prezent, industria constructoare de maşini este foarte
largă şi este orientată înspre piaţă. Puterea economică a României este concentrată în primul rând pe producerea
de bunuri de către întreprinderile mici şi mijlocii, în industrii precum cea a maşinilor de precizie, vehiculelor cu
motor, industria chimică, farmaceutică, a aparatelor electrocasnice şi a îmbrăcămintei,

România a avut o creștere a PIB cu 2,5% față de anul 2010 datorită majorării volumului de activitate şi, în
consecinţă, a valorii adăugate brute din agricultură, silvicultură şi pescuit (+11,3%), industrie (+5,0%) şi
activităţile de spectacole, culturale şi recreative; reparaţiile de produse de uz casnic şi alte servicii (4,8%).
Creşteri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (+2,7%), urmate de comerţul cu ridicata şi cu
amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante(+1,2%).
Din punctul de vedere al utilizării Produsului Intern Brut, în anul 2011, cererea internă a crescut cu 3,1%,
comparativ cu anul 2010. Reducerea cheltuielilor pentru consumul final a administraţiilor publice (-3,5%) a fost
compensată de majorarea cheltuielilor pentru consum final a gospodăriilor populaţiei (+1,4%), astfel încât
consumul final total s-a menţinut aproximativ constant în anul 2011, comparativ cu anul 2010. (sursa INS Ro)
România are o suprafaţă agricolă de 14,7 milioane de hectare, dintre care zece milioane sunt ocupate de
terenuri arabile. După o evaluare făcută în noiembrie 2008, aproximativ 6,8 milioane de hectare agricole nu sunt
lucrate. Datorită Politicii Agricole Comune (PAC), România beneficiază de fonduri pentru agricultură în valoare
de 14,5 miliarde de euro în perioada 2007-2013, după cum precizează Banca Mondială în Strategia de
Parteneriat cu România.
Prin aşezarea sa geografică, România reprezintă zona de intersecţie a mai multor magistrale de transport,
care leagă nordul de sudul Europei şi vestul de estul acesteia. Pe de altă parte, reţeaua de transport din România
asigură legătura între reţeaua de transport comunitară şi reţeaua de transport a statelor necomunitare vecine
din Europa de Est şi Asia (rutier, feroviar, aerian şi naval).
Rețeaua rutieră asigură accesul în majoritatea localităților țării, densitatea rețelei fiind de 0,64 km/km2;
lungimea rețelei este de 73.435 km (exclusiv stradală), din care 16.552 km (20,1%) drumuri naţionale, 35.221
km (42,8%) drumuri judeţene şi 30.613 km (37,1%), drumuri comunale (Fig. 1.10.). Totodată, unele din
drumurile naţionale fac parte din categoria Drumurilor Europene, fiind 4.672km de drumuri Europene ce trec
prin România, ele fiind : E58; E60; E68; E70; E79; E81; E85; E87 (Clasa A); E574; E576; E577; E578; E581; E583;
E584; E671; E673; E675; E771 (clasa B).
România dispunea, în anul 2011, de aproximativ 500 kilometri de autostradă în funcțiune. Se află în execuţie
tronsoane de aproximativ 270 km lungime. Principalele autostrăzi din România sunt: Autostrada A1 (Bucureşti-
Piteşti-Sibiu-Deva-Timişoara-Arad-Nădlac), total km proiectat 558, în folosinţă 190km: Bucureşti-Piteşti Nord (128km),
Centura Sibiu (17km), Timișoara Arad (45km); Autostrada A2 (Autostrada Soarelui, Bucureşti-Constanţa), 223km, în
folosință; Autostrada A3 (Bucureşti-Braşov-Borş), total km proiectat 584, în folosinţă: Câmpia Turzii-Cluj Napoca Vest
(54km), Centura București-Ploiești (62 km); Autostrada A4, (Ovidiu Agigea) 22km,
Fig. 1 10. Harta Rutiera a României

Infrastructura feroviară acoperă, practic, întreg teritoriul țării, cu o densitate a liniilor de exploatare de
46,1 km/1000 km2 (fig. 1.11), asigurând legătura cu toate rețelele feroviare ale țărilor vecine; lungimea rețelei
fiind de 10.981 km, din care 2.965 km (27,0 %) linie dublă, 3.942 km (35,9 %) linie electrificată, majoritatea
având ecartament standard de 1.435mm; rețeaua fiind deservită în teritoriu de 1.051 stații și halte feroviare, 50
depouri și remize de locomotive, 120 revizii de vagoane și ateliere de zonă și 106 secții de întreținere a liniilor,
lucrărilor de artă și a instalațiilor de centralizare și telecomunicații, reţeaua CFR fiind a patra ca mărime în
Europa. (sursa MTI)
Fig. 1.11. Harta reţelei feroviare
Sistemul de aeroporturi, din Romania, este format din 17 aeroporturi, din care 4 sunt deschise traficului
intern și internațional de călători și mărfuri, iar 13 sunt cu specific deosebit și de interes local. Aeroportul
Internațional București-Otopeni, este aeroportul principal al României prin care se desfășoară 75% din traficul
internațional de călători și marfă.
Principale aeroporturi ale României: Aeroportul Internaţional Henri Coandă (Otopeni), aflat la 10 km de
Bucureşti, şi Aeroportul Aurel Vlaicu (Băneasa) din Bucureşti. Pe lângă acestea, funcţionează aeroporturi situate
în periferiile oraşelor Constanţa, Timişoara, Arad, Cluj-Napoca, Sibiu, Suceava, Bacău, Baia Mare, Caransebeş,
Craiova, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Târgu Mureş, Tulcea.
Rețeaua de căi navigabile se situează în întregime in partea de sud și sud-est a României cu o densitate
de 6,5 km/1000 kmp; lungimea rețelei este de 1.779 km din care 1.075 km Dunărea navigabila internațională,
524 km brațele navigabile ale Dunării si 91 km cai navigabile artificiale (canalele Dunăre - Marea Neagră și
Poarta Albă - Năvodari); în rețeaua de căi navigabile interioare și Marea Neagră sunt integrate 35 porturi, din
care 3 porturi maritime, 6 porturi fluvio-maritime și 26 porturi fluviale. (sursa MTI)
Principale porturi ale României:

• porturi la Marea Neagră - Constanţa (cel mai mare port românesc), Mangalia, Midia-Năvodari şi
Sulina;
• porturi la Dunăre - Moldova Nouă, Orşova, Drobeta - Turnu Severin, Calafat, Corabia, Turnu
Măgurele, Zimnicea, Giurgiu, Olteniţa, Călăraşi, Cernavodă, Hârşova, Măcin, Brăila, Galaţi,
Tulcea;
• porturi pe Canalul Dunăre - Marea Neagră: Cernavodă, Medgidia, Basarabi, Agigea-Constanţa Sud.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.2. Calitatea aerului
2. CALITATEA AERULUI
2.1 EMISII DE POLUANŢI ATMOSFERICI
România are obligația de a limita emisiile de poluanți anuale de gaze cu efect de acidifere și eutrofizare și
de precursori ai ozonului, sub valorile de 918 mii tone/an pentru dioxid de sulf (SO 2), 437 mii tone/an pentru
oxizi de azot (NOx), 523 mii tone/an pentru compuşi organici volatili nonmetanici (NMVOC) și 210 mii tone/an
pentru amoniac (NH3), valori ce reprezintă plafoanele naționale de emisie.
Plafoanele naționale de emisie pentru dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili și amoniac,
stabilite pentru anul 2011, sunt cele prevăzute în Protocolul Convenției din 1979 asupra poluării atmosferice
transfrontaliere pe distanțe lungi, referitor la reducerea acidifierii, eutrofizării și nivelului de ozon troposferic,
adoptat la Gothenburg, la 1 decembrie 1999, ratificat prin Legea nr. 271/2003 și reprezintă cantitatea maximă de
poluant ce poate fi emisă în atmosferă, la nivel național, în decursul unui an calendaristic.
România transmite anual estimări ale emisiilor de poluanți atmosferici care cad sub incidența Directivei
nr. 2001/81/CE privind plafoane naționale de emisii pentru anumiți poluanți atmosferici (Directiva NEC) și a
protocoalelor Convenției asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe lungi, încheiată la Geneva la 13
noiembrie 1979 (UNECE/CLRTAP).
În acest sens se întocmeşte anual inventarul național final de emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot,
compuşi organici volatili, amoniac, pulberi, metale grele si poluanți organici persistenți elaborat pentru doi ani
în urma anului curent, şi inventarul național preliminar de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili
și amoniac elaborat pentru anul anterior anului curent. Emisiile de poluanți atmosferici aferente perioadei
2005-2010 au fost recalculate utilizând versiunea nouă a ghidului EMEP/EEA 2009 privind elaborarea
inventarelor de emisii.
EVOLUŢIA EMISIILOR DE SO2, NOX, NMVOC și NH3 ÎN PERIOADA 2005 - 2010
Figura 2.1.1 Evoluția emisiilor anuale de gaze cu efect acidifiant și de eutrofizare și precursori ai ozonului
800,000
700,000
600,000
500,000
kilotone
400,000
300,000
200,000
100,000
0,000
Emisii SO2 Emisii NOx Emisii NH3 Emisii NMVOC
2005 642,584 309,056 198,501 424,813
2006 697,431 309,194 196,747 434,072
2007 577,201 325,543 203,465 443,608
2008 566,204 287,01325 187,210 465,263
2009 459,868 252,0286783 187,741 432,688
2010 371,976 272,237 161,305 445,423
EMISIILE DE DIOXID DE SULF, corespunzătoare anului 2010 sunt caracterizate de o scădere cu

aproximativ 42% față de anul 2005, scăderi importante înregistrându-se în sectoarele „Arderi în industria
metalurgică” (46,07%). și „Producție de energie termică și electrică” (41,94%). În sectorul „Navigație națională”
s-a înregistrat o creştere a emisiilor de SO2 cu 45%. În sectorul „Transporturi rutiere”, pentru toate categoriile de
vehicule, s-a înregistrat o descreştere semnificativă, de peste 95,63%, față de anul 2005, datorată scăderii
conținutului de sulf din combustibili.

Cap.2. Calitatea aerului Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
În anul 2010, cea mai mare contribuție la totalul național o au instalațiile mari de ardere, care reprezintă
sursele din sectorul „Producție de energie termică și electrică”, ale căror emisii au fost de aproximativ 299,23 kt
(80,44%). Emisiile provenite din arderile din industria metalurgică au o pondere de 12,71%, iar cele din alte
industrii, 3,90% din totalul național.
Figura 2.1.2 Evoluția emisiilor de SO2 din sectoarele cu cea mai mare contribuție la totalul național
600
500
400
kilotone
300
200
100
0
P roducţia de energie termică ş i Arderi în indus tria metalurgică Alte arderi în indus trie
electrică
2005 2006 2007 2008 2009 2010
În anul 2010, emisiile totale de NOX au atins valoarea de 272,237 kt, față de 309,056 kt cât erau în 2005.
Emisiile de NOX provin în special din sectoarele „Transport rutier” (48,87%) și „Producția de energie termică și
electrică” (19,80%).
Emisiile de oxizi de azot calculate pentru anul 2010, care au înregistrat scăderi față de anul 2005, au fost
cele din sectoarele „Producție de energie termică și electrică” (43,52%), „Arderi în industria metalurgică”
(47,56%) și „Arderi în sectorul comercial/instituțional” (34,14%). Creşteri ale emisiilor de NOX față de anul 2005
s-au înregistrat în „Transport rutier” (20,02%) şi, „Arderi în sectorul rezidențial” (7,49%) (Fig. 2.1.3).
Figura 2.1.3 Evoluția emisiilor de NOX din principale sectoare industriale și transport
140
120
100
kilotone
80
60
40
20
0
comercial/instituţional
Producţia de energie
Transport rutier
Arderi în sectorul
Arderi în industria
Alte arderi în industrie
termică şi electrică
Arderi în sectorul
metalurgică
rezidenţial
2005 2006 2007 2008 2009 2010

EMISIILE DE NH3 prezintă o scădere (18,74%) față de anul 2005. În intervalul analizat, cea mai mare
valoare a fost înregistrată în 2007 (203,465 kt). În 2010, emisiile totale de NH3 au fost de 161,305 kt. Variația
emisiilor provenite din activitățile zootehnice este explicată de fluctuațiile numărului capetelor de animale.
Ponderile cele mai importante în totalul național le au managementul dejecțiilor provenite din creşterea
vacilor de lapte (22,60%), scroafelor (24,55%) și a găinilor ouătoare (13,24%) și epurarea apelor uzate (9,57%)
(Fig. 2.1.4).
Figura 2.1.4 Evoluția emisiilor de NH3 provenite din agricultură și epurarea apelor uzate.
70
60
kilotone
50
40
30
20
10
0
Alte vaci
E purarea apelor
îngrăş ămintelor
O vine
C abaline
V aci de lapte
P ui de carne
G ăini ouătoare
S croafe
Aplicarea
az otoas e
uz ate
2005 2006 2007 2008 2009 2010
EMISIILE DE NMVOC au crescut în 2010 față de 2005, cu 4,85%. Cea mai mare creştere este cauzată, în
special, de sectoarele “Transportul rutier” (30,96%) și ”Arderi în sectorul rezidențial” (23,79%) (Fig. 2.1.5).
Figura 2.1.5 Evoluția emisiilor de NMVOC provenite de la sursele cu ponderea cea mai mare în totalul național

EMISIILE TOTALE DE PLUMB (Pb) au înregistrat o scădere de 49,24%, de la 106,71 t, în 2005, la 61,275 t,
în 2010, (Fig. 2.1.6).
Figura 2.1.6 Evoluția emisiilor totale de Pb
120
100
80
tone
60
40
20
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Total emisii de Pb
Cele mai importante scăderi au fost înregistrate în sectoarele „Arderi în industria metalurgică” (46,47%)
și „Producția de fontă și oțel” (42,84%). La polul opus, se află sectorul „Arderi în sectorul rezidențial” care a
generat emisii mai mari cu 23,67% față de 2005. Cele mai mari ponderi în emisiile totale sunt cele care provin
din sectoarele „Producția de fontă și oțel” (41,63%), „Arderi în industria metalurgică” (20,34%), și „Transport
rutier” (11,04%), (Fig. 2.1.7).
Fig. 2.1.7 Evoluția emisiilor de Pb provenite din principalele surse industriale, transport și procese de ardere
50
40
tone
30
20
10
0
T rans port
rez idenţial
de fontă ş i
în indus trie
de energie
metalurgic ă
termic ă ş i
A lte arderi
P roduc ţia
P roduc ţia
A rderi în
elec tric ă
s ec torul
A rderi în
indus tria
rutier
oţel
2005 2006 2007 2008 2009 2010
EMISIILE TOTALE DE CADMIU au fost de 2,17 tone, la nivelul anului 2010. (Fig. 2.1.8).
Activitățile cu cel mai semnificativ aport la emisiile de Cd sunt „Producția de energie termică și electrică”
(27,9%), “Transport naval intern” (26,75%) și „Producția de fontă și oțel” (22,78%). Cele mai mari reduceri de
emisii de cadmiu provin în general din sectorul industriei metalurgice, și anume din „Arderi în industria
metalurgică” (46,27%), „Producție de fontă și oțel” (27,31%). (Fig. 2.1.9).
Figura 2.1.8 Evoluția emisiilor totale de Cd
4
3
tone
2
1
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010
T ota l emisii de C d

Figura 2.1.9 Evoluția emisiilor de Cd provenite din surse industriale, transport și procese de ardere
1
0,8
tone 0,6
0,4
0,2
0
rez idenţial
de fontă ş i
naval intern
de energie
în indus trie
metalurgică
Alte arderi
termică ş i
P roducţia
P roducţia
T rans port
Arderi în
s ectorul
electrică
Arderi în
indus tria
oţel
2005 2006 2007 2008 2009 2010
EMISIILE TOTALE DE MERCUR au fost de 5,33 tone la nivelul anului 2010.
Sectoarele cu ponderi semnificative sunt „Producția de energie termică și electrică” (17,181%) și „Alte arderi
în industrie” (12,46%), (Fig. 2.1.10).
Figura 2.1.10 Evoluția emisiilor de Hg provenite din surse industriale, transport naval și procese de ardere
1,2
1
0,8
0,6
tone
0,4
0,2
0
indus trie
arderi în
P roducţia
P roducţia
electrică
de fontă
energie
termică
ş i oţel
Alte
de
şi
2005 2006 2007 2008 2009 2010
EMISIILE DE POLUANŢI ORGANICI PERSISTENŢI
Cunosc, în general, o evoluție descendentă din 2005 până în 2010, de la 174,31 g I–Teq la 157 g I–Teq.
Astfel, în anul 2010, emisiile totale de dioxină au scăzut cu 9,93% față de anul 2005. (Fig.2.1.11).
Această scădere a fost cauzată de scăderea cantităților de deşeuri industriale și spitaliceşti incinerate, precum și
de scăderea activității în sectorul metalurgie.

Figura 2.1.11 Evoluția emisiilor totale de dioxină
200
180
160
140
120
g I-T q
100
80
60
40
20
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010
E mis ii totale de dioxin ă
Principalele surse de emisii de dioxină sunt reprezentate de sectoarele: „Arderi în sectorul rezidențial”
(66,12%), „Incinerarea deşeurilor spitaliceşti” (10,44%), „Arderi în industria metalurgică” (6,79%) și „Producția
de fontă și oțel” (5,17%), (Fig. 2.1.12).
Figura 2.1.12 Evoluția emisiilor de dioxină provenite din surse industriale, tratarea deşeurilor și procese de ardere
120
100
80
g I-T q
60
40
20
0
rez idenţial
de fontă ş i
în indus trie
Incinerarea
Incinerarea
metalurgică
Alte arderi
s pitaliceş ti
P roducţia
indus triale
deş eurilor
deş eurilor
Arderi în
s ectorul
Arderi în
indus tria
oţel
2005 2006 2007 2008 2009 2010
EMISIILE TOTALE DE HIDROCARBURI AROMATICE POLICICLICE (HAP) au un trend ascendent în perioada

2005 - 2008, apoi un trend descendent în perioada 2008-2010, de la 131,711 t la 139,56 t, (Fig. 2.1.13).
Cele mai mari emisii provin din sectoarele „Arderi în sectorul rezidențial” (74,8%), „Producția de aluminiu”
(17,1%) și „Arderi în industria metalurgică” (5,5%), (Fig. 2.1.14).
Figura 2.1.13 Evoluția emisiilor totale de HAP
160
155
150
145
tone
140
135
130
125
120
115
2005 2006 2007 2008 2009 2010
E mis ii totale de H AP

Figura 2.1.14 Evoluția emisiilor de HAP din principalele surse industriale și procese de ardere
120,000
100,000
80,000
tone
60,000
40,000
20,000
0,000 rez idenţial
de aluminiu
în indus trie
metalurgică
Alte arderi
Arderi în
s ectorul
P roducţia
Arderi în
indus tria
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Pentru EMISIILE DE BIFENILI POLICLORURAŢI (PCB), se constată o scădere, de la 233,59 kg în 2005, la 79,38
kg în 2010. Față de 2005, emisiile de PCB sunt mai mici cu 64,5% (Fig. 2.1.15).
Cele mai importante scăderi au fost în sectoarele „Producție de plumb” (67,97%) și „Producție de fontă și oțel”
(38,1%). Ponderile principalelor surse de emisii de bifenili policlorurați sunt: „Producție de fontă și oțel” (47,72%) și
„Producție de plumb” (26,94%), „Arderi în sectorul rezidențial” (11,24%), (Fig. 2.1.16).
Figura 2.1.15 Evoluția emisiilor totale de PCB
250
200
150
kg
100
50
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010
E m isii tota le de P C B
Figura 2.1.16 Evoluția emisiilor de PCB provenite din surse industriale și procese de ardere
80
70
60
50
kg
40
30
20
10
0
rez idenţial
de fontă ş i
în indus trie
P roduc ţia
de plumb
metalurgic ă
A lte arderi
P roduc ţie
A rderi în
s ec torul
A rderi în
indus tria
oţel
2005 2006 2007 2008 2009 2010

EMISIILE DE HEXACLORBENZEN (HCB) prezintă un trend descrescător, de la 2,513 kg în 2005, la 1,751 kg în

2010, (Fig. 2.1.17).
Figura 2.1.17 Evoluția emisiilor anuale de HCB
2,5
2
kg
1,5
0,5
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010
T ota l e m isii de HC B
Cele mai importante scăderi ale emisiilor de HCB provin din sectoarele „Incinerarea deşeurilor spitaliceşti”
(59,7%) și „Producție de fontă și oțel” (40,8%). Sursele cu ponderile cele mai mari în emisiile totale de HCB sunt:
„Arderile în sectorul rezidențial” (50,60%) și „Incinerarea deşeurilor spitaliceşti” (31,18%) (Fig. 2.1.18).
Figura 2.1.18 Evoluția emisiilor de HCB provenite din surse industriale, tratarea deşeurilor și procese de ardere
1,6
1,4
1,2
1
kg
0,8
0,6
0,4
0,2
0
rez idenţial
de fontă ş i
în indus trie
Inc inerarea
s pitalic eş ti
A lte arderi
deş eurilor
P roduc ţia
A rderi în
s ec torul
oţel
2005 2006 2007 2008 2009 2010
2.2. CALITATEA AERULUI
Evaluarea calității aerului înconjurător este reglementată prin Legea 104/2011 privind calitatea aerului
înconjurător ce transpune Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea aerului
înconjurător și un aer mai curat pentru Europa. Europa şi Directiva 2004/107/CE a Parlamentului European şi a
Consiliului privind arsenul, cadmiul, mercurul, nichelul, hidrocarburile aromatice policiclice în aerul înconjurător.
La nivelul anului 2011, evaluarea calității aerului înconjurător în România s-a realizat permanent prin
intermediul a 139 stații automate ce fac parte din Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA)
repartizate pe întreg teritoriul țării. Stațiile sunt dotate cu analizoare automate ce măsoară continuu concentrațiile
în aerul înconjurător ale următorilor poluanți: dioxid de sulf (SO2), oxizi de azot (NO2, NOX), monoxid de carbon
(CO), benzen (C6H6), ozon (O3), particule în suspensie (PM10 și PM2,5). Acestora li se adaugă echipamente de

laborator utilizate pentru măsurarea concentrațiilor de metale grele: plumb (Pb), cadmiu (Cd), arsen (As), nichel
(Ni), din particule în suspensie (PM10) și din depuneri
Punctele de prelevare destinate protejării sănătății umane se amplasează în aşa fel încât să furnizeze date
referitoare la următoarele aspecte:
 ariile din interiorul zonelor și aglomerărilor în care apar cele mai mari concentrații la care populația este
susceptibilă a fi expusă în mod direct sau indirect pentru o perioadă de timp semnificativă în raport cu
perioadele de mediere ale valorii/valorilor limită/țintă;
 nivelurile din alte perimetre (arii) din zonele și aglomerările reprezentative pentru nivelul de expunere
a populației;
 depunerile care reprezintă expunerea indirectă a populației prin lanțul alimentar.
Stațiile de fond urban sunt amplasate astfel încât nivelul de poluare să fie influențat de contribuțiile
integrate ale tuturor surselor din direcția opusă vântului.
Stațiile de fond rural se amplasează astfel încât nivelul de poluare caracteristic să nu fie influențat de
aglomerările sau de zonele industriale din vecinătatea sa.
Atunci când se evaluează aportul surselor industriale, cel puțin unul dintre punctele de prelevare este
instalat pe direcția dominantă a vântului dinspre sursă, în cea mai apropiată zonă rezidențială. Atunci când
concentrația de fond nu este cunoscută, se amplasează un punct de prelevare suplimentar înaintea sursei de
poluare, pe direcția dominantă a vântului.
Respectarea valorilor-limită stabilite în scopul protecției sănătății umane nu se evaluează în următoarele

situații:
a) în amplasamentele din zonele în care populația nu are acces și unde nu există locuințe permanente;
b) în incinta obiectivelor industriale în cazul cărora se aplică prevederile referitoare la sănătate și
siguranța la locul de muncă, în conformitate cu art.3 (lit.a) al Legii 104/2011;
c) pe partea carosabilă a şoselelor și drumurilor, precum și pe spațiile care separă sensurile de mers ale
acestora, cu excepția cazurilor în care pietonii au în mod normal acces la spațiile respective.
Punctele de prelevare destinate protecției vegetației și ecosistemelor naturale se amplasează la peste 20 km

distanța de aglomerări sau la peste 5km distanță de alte arii construite, instalații industriale, autostrăzi sau
şosele cu un trafic care depășește 50.000 de vehicule pe zi. Punctul de prelevare trebuie să fie amplasat în aşa fel
încât probele prelevate sa fie reprezentative pentru calitatea aerului dintr-o zonă înconjurătoare de cel puțin
1.000 km2. Un punct de prelevare poate să fie amplasat la o distanța mai mică sau să fie reprezentativ pentru
calitatea aerului dintr-o arie mai puțin extinsă, din motive care țin de condițiile geografice sau de necesitatea de a
proteja unele arii vulnerabile.
În continuare sunt prezentate date și informații sintetice privind rezultatele monitorizării calității aerului
în anul 2011, care ilustrează calitatea aerului în raport cu valorile limită, valorile țintă, pragurile de alertă sau de
informare stabilite în legislația specifică pentru fiecare poluant.
Graficele sunt realizate pe baza măsurărilor efectuate în stațiile automate de monitorizare a calității
aerului ce respectă obiectivele de calitate a datelor stabilite în Anexa nr.4 la Legea 104/2011 şi totodată fiind
utilizate criteriile de agregare și calculul parametrilor statistici, conform Anexei 3, B.1 şi D.2 din Legea nr.
104/2011.
Dioxidul de azot (NO2) și oxizii de azot (NOx)
Oxizii de azot provin în principal din arderea combustibililor solizi, lichizi și gazoşi în diferite instalații
industriale, rezidențiale, comerciale, instituționale și din transportul rutier. Oxizii de azot au efect eutrofizant
asupra ecosistemelor și efect de acidifiere asupra multor componente ale mediului, cum sunt solul, apele,
ecosistemele terestre sau acvatice, dar și construcțiile și monumentele. NO2 este un gaz ce se transportă la lungă
distanță și are un rol important în chimia atmosferei, inclusiv în formarea ozonului troposferic. Expunerea la
dioxid de azot în concentrații mari determină inflamații ale căilor respiratorii și reduce funcțiile pulmonare,
crescând riscul de afecțiuni respiratorii și agravând astmul bronşic.
Concentrațiile de NO2 din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită orară pentru protecția
sănătății umane (200g/m3), care nu trebuie depăşită mai mult de 18 ori/an și valoarea limită anuală pentru
protecția sănătății umane (40g/m3).
Concentrațiile medii anuale de dioxid de azot în aerul înconjurător arată depăşiri ale valorii limită anuale
pentru sănătatea umană (40g/m3) în unele aglomerări urbane, respectiv:
 Bucureşti - la stația de tip industrial (B-5 - Drumul Taberei), 41,96g/m3;
 Braşov - la stația de trafic (BV-3 - B-dul Gării), 56,71g/m3.

Figura 2.2.1 Dioxidul de azot (NO2) - valori medii anuale – 2011
valori medii anua le

NO2-Valori medii anuale 2011
valoare a li mita anua la
60
microgr/mc
50
40
30
20
10
EM-3
MS-3
MS-4
CJ-2
CJ-4
DJ-2
DJ-3
AB-1
AB-2
AB-3
BV-3
BV-4
CT-7
SV-1
SV-2
PH2
TM-6
HD-2
HR-1
TM-1
TM-3
TM-4
TM-7
AG-1
AG-2
MH-1
GJ-2
GJ-3
BT-1
MM-1
MM-2
MM-3
MM-5
AR-3
BC-2
BC-3
BH-1
BH-4
OT-1
PH-6
GR-1
GR-3
DJ-1
IS-6
IS-2
IS-3
IS-4
IS-5
B-1
B-2
B-4
B-5
AR-1
AR-2
DB-2
Valoarea limită orară pentru protecția sănătății umane (200g/m3) nu a fost depăşită mai mult de 18 ori
într-un an calendaristic.
Nu s-au înregistrat depăşiri ale pragului de alertă (concentrația 400g/m3 măsurată timp de 3 ore
consecutiv) pentru dioxidul de azot.
La stațiile de fond rural nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelului critic pentru protecția vegetației
(30g/m3) stabilit pentru oxizii de azot (NOX).
Dioxidul de sulf (SO2)
Dioxidul de sulf este un gaz puternic reactiv, provenit în principal din arderea combustibililor fosili
sulfuroşi (cărbuni, păcură) pentru producerea de energie electrică și termică și a combustibililor lichizi
(motorină) în motoarele cu ardere internă ale autovehiculelor rutiere. Dioxidul de sulf poate afecta atât
sănătatea oamenilor prin efecte asupra sistemului respirator cât și mediul în general (ecosisteme, materiale,
construcții, monumente) prin efectul de acidifiere.
Concentrațiile de SO2 din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită orară pentru protecția
sănătății umane (350g/m3) care nu trebuie depăşită mai mult de 24 ori/an, și valoarea limită zilnică pentru
protecția sănătății umane (125g/m3) care nu trebuie depăşită mai mult de 3 ori/an.
Depăşiri ale valorilor limită pentru protecţia sănătăţii umane au fost înregistrate la staţia de trafic DJ-1 din
Calea Bucureşti, municipiul Craiova, fiind identificate 26 de depăşiri ale valorii limită orare (350g/m3) şi 4 depăşiri
ale valorii limită zilnice (125g/m3).
Pragul de alertă (500g/m3 media orară înregistrată timp de 3 ore consecutiv) a fost depăşit la stația de trafic
DJ-1 în data de 13 decembrie 2011 orele 15,16,17, valorile medii orare fiind 660 g/m3,1225 g/m3, 667g/m3.
Acumularea de SO2 a fost favorizată de condițiile de ceață persistentă și calm atmosferic pe parcursul mai multor
zile.
La stațiile de fond rural nu s-au înregistrat depăşiri ale nivelului critic pentru protecția vegetației (20g/m3)
stabilit pentru dioxidul de sulf.
Monoxidul de carbon (CO)
Monoxidul de carbon este un gaz toxic ce afectează capacitatea organismului de a reține oxigenul, în
concentrații foarte mari fiind letal. Provine din surse antropice sau naturale, care implică arderi incomplete ale
oricărui tip de materie combustibilă, atât în instalații energetice, industriale, cât și în instalații rezidențiale (sobe,
centrale termice individuale) și mai ales din arderi în aer liber (arderea miriştilor, deşeurilor, incendii etc.).
Concentrațiile de CO din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită pentru protecția sănătății
umane (10mg/m3), calculată ca valoare maximă zilnică a mediilor pe 8 ore (medie mobilă).
Din analiza datelor semnificative statistic obținute din monitorizarea CO, în anul 2011, se constată că valorile
maxime zilnice ale mediilor concentrațiilor pe 8 ore, s-au situat mult sub valoarea maximă zilnică pentru protecția
sănătății umane (10mg/m3).

Figura 2.2.2 Monoxidul de carbon (CO) - maximul anual al mediei mobile
maximul mediei mobile

CO-maximul mediei mobile 2011 valoarea limita pentru
protectia sanatatii umane
12
mg/mc
10
DJ- 2
CJ- 1
CT- 5
CT- 6
NT- 1
TR- 1
TR- 2
VL- 2
AB- 1
AB- 2
AB- 3
BV- 5
SB- 1
SB- 2
SV- 2
AG- 1
AG- 2
AG- 5
TM- 1
TM- 2
TM- 4
VS- 1
AG- 4
HD- 2
HD- 4
HR- 1
MH-1
TM- 3
TM- 5
GL- 2
MM-1
MM-2
MM-3
MM-5
IL-1
IS-1
IS-5
IS-4
PH2
SJ-1
TL-2
BT-1
CS-1
DB-1
GJ-2
OT-1
AR-3
BH-1
BH-3
BR-2
BR-3
BR-4
BR-5
GJ-1
VN-1
BC-2
BH-2
MS-1
MS-2
SM-1
B-2
B-3
B-4
B-5
B-7
DJ- 1
BV- 1
AR-1
GR-1
Ozonul (O3)
Ozonul se găseşte în mod natural în concentrații foarte mici în troposferă (atmosfera joasă). Spre
deosebire de ozonul stratosferic, care protejează formele de viață împotriva acțiunii radiațiilor ultraviolete,
ozonul troposferic (cuprins între sol și 8-10 km înălțime) este toxic, având o acțiune puternic iritantă asupra
căilor respiratorii, ochilor și are potențial cancerigen. De asemenea, ozonul are efect nociv pentru vegetație,
determinând inhibarea fotosintezei și producerea de leziuni foliate, necroze.
Ozonul este un poluant secundar deoarece, spre deosebire de alți poluanți, nu este emis direct de vreo
sursă de emisie, ci se formează sub influența radiațiilor ultraviolete, prin reacții fotochimice în lanț între o serie
de poluanți primari (precursori ai ozonului - NOx, compuşii organici volatili (COV), monoxidul de carbon).
Precursorii ozonului provin atât din surse antropice (arderea combustibililor, traficul rutier, diferite
activități industriale) cât și din surse naturale (COV biogeni emişi de plante și sol, în principal izoprenul emis de
păduri; aceşti compuşi biogeni, dificil de cuantificat, pot contribui substanțial la formarea O3). O altă sursă
naturală de ozon în atmosfera joasă este reprezentată de mici cantități de O3 din stratosferă care migrează
ocazional, în anumite condiții meteorologice, către suprafața pământului.
Formarea fotochimică a O3 depinde în principal de factorii meteorologici și de concentrațiile de precursori,
NOx și COV. În atmosferă au loc reacții în lanț complexe, multe dintre acestea concurente, în care O3 se formează
și se consumă, astfel încât concentrația O3 la un moment dat depinde de o multitudine de factori, precum
raportul dintre NO și NO2 din atmosferă, prezența compuşilor organici volatili necesari inițierii reacțiilor, dar și
de factori meteorologici: temperaturi ridicate și intensitatea crescută a luminii solare, care favorizează reacțiile
de formare a O3, precipitații, care contribuie la scăderea concentrațiilor de O3 din aer. Ca urmare, concentrațiile
ozonului în atmosfera localităților urbane cu emisii ridicate de NOx sunt în general mai mici decât în zonele
suburbane și rurale, datorită consumului prin reacția cu monoxidul de azot. Astfel se explică faptul că în zonele
rurale unde traficul este redus și emisiile din arderi mai scăzute, concentrațiile de ozon sunt în general mai mari
decât în mediul urban.
Ca urmare a complexității proceselor fizico-chimice din atmosferă și a strânsei lor dependențe de
condițiile meteorologice, a variabilității spațiale și temporale a emisiilor de precursori, a creşterii transportului
ozonului și precursorilor săi la mare distanță, inclusiv la scară inter-continentală în emisfera nordică, precum și a
variabilității schimburilor dintre stratosferă și troposferă, concentrațiile de ozon în atmosfera joasă sunt foarte
variabile în timp și spațiu, fiind totodată dificil de controlat.
Concentrațiile de ozon din aerul înconjurător se evaluează folosind pragul de alertă (240g/m3 măsurat timp
de 3 ore consecutiv) calculat ca medie a concentrațiilor orare, pragul de informare (180g/m3) calculat ca medie
a concentrațiilor orare și valoarea țintă pentru protecția sănătății umane (120 g/m3) calculată ca valoare maximă
zilnică a mediilor pe 8 ore (medie mobilă), care nu trebuie depăşită de mai mult 25 ori/an.
Datele semnificative din punct de vedere statistic, obținute din monitorizarea ozonului în anul 2011,
analizate în raport cu cerințele din Legea privind calitatea aerului înconjurător, arată că valorile medii orare nu au
depăşit valoarea pragului de alertă
Depăşirea pragului de informare a fost înregistrată la stația de tip industrial MH-1 (str. Băile Romane, Drobeta
Turnu Severin) în data de 11 martie, fiind atins nivelul de 184,72 g/m3.
Valoarea țintă pentru protecția sănătății umane nu a fost depăşită în mai mult de 25 de zile dintr-un an calendaristic.

Numărul de depăşiri ale valorii țintă pentru protecția sănătății umane este reprezentat în graficul următor.
Figura 2.2.3 Ozon (O3) număr de depăşiri ale valorii țintă
numar depasiri valoarea tinta

O3-numar depasiri valoarea tinta 2011 numar depasiri admis
30
25
20
15
10
0
HD-4
HR-1
AG-5
DJ-3
DJ-5
PH-4
VN-1
MH-1
BV-4
SB-1
VS-2
BT-1
EM-3
AR-2
Figura 2.2.4 Ozon (O3) maximul anual al mediei mobile
O3-maximul anual al mediei mobile 2011 maximul anual al mediei mobile

valoarea tinta
180
160
140
microg/mc
120
100
80
60
40
20
0
DJ-3
DJ-5
HD-4
HR-1
IS-3
IS-4
IS-5
MS-1
SM-1
BH-2
CT-5
CT-6
CT-7
GJ-1
CV-1
SV-1
MH-1
VS-1
BT-1
TR-1
TR-2
BV-4
MM-5
MM-3
EM-3
TM-2
TM-3
TM-4
IL-2
AB-1
AB-2
AB-3
GL-2
GL-3
TL-2
AG-2
AG-4
NT-1
VN-1
AG-5
VL-2
PH-2
PH-3
PH-4
CS-1
B-2
B-4
B-5
CS-2
B-7
OT-1
BC-3
BC-2
SJ-1
CJ-4
SB-1
DB-2
CL-2
AR-1
AR-2
Particule în suspensie (PM10 și PM2,5)
Particulele în suspensie, din atmosferă, sunt poluanți ce se transportă pe distanțe lungi, proveniți din
cauze naturale, ca de exemplu antrenarea particulelor de la suprafața solului de către vânt, erupții vulcanice etc.
sau din surse antropice precum: arderile din sectorul energetic, procesele de producție (industria metalurgică,
industria chimică etc.), şantierele de construcții, transportul rutier, haldele și depozitele de deşeuri industriale și
municipale, sisteme de încălzire individuale, îndeosebi cele care utilizează combustibili solizi etc.
Natura acestor particule este foarte diversă. Astfel, ele pot conține particule de carbon (funingine), metale
grele (plumb, cadmiu, crom, mangan etc.), oxizi de fier, sulfați, dar și alte noxe toxice, unele dintre acestea având
efecte cancerigene (cum este cazul poluanților organici persistenți PAH-uri și bifenili policlorurați PCB adsorbiți
pe suprafața particulelor de aerosoli solizi).

Particule în suspensie PM10
Concentrațiile de particule în suspensie cu diametrul mai mic de 10 microni din aerul înconjurător se
evaluează folosind valoarea limită zilnică, determinată gravimetric, (50μg/m 3), care nu trebuie depăşită mai mult
de 35 ori/an și valoarea limită anuală determinată gravimetric (40μg/m3).
Depăşiri ale valorii limită anuale pentru protecția sănătății umane (40μg/m3) s-au înregistrat la:
 staţia de tip industrial B-5 (Drumul Taberei, Bucureşti), fiind atins nivelul de 43μg/m3;
 staţia de trafic IS-1 (B-dul N. Iorga, Iaşi), fiind atins nivelul de 42,25μg/m3);
 staţia de trafic TM-1 (str. Oituz,Timişoara), fiind atins nivelul de 41,87 μg/m3.
Figura 2.2.5 Particule în suspensie (PM10) - concentrații medii anuale
PM10-valori medii anuale 2011 PM10 valoarea medie anuala

valoarea limita anuala
50
40
30
micogr/mc
20
10
PH-6
AR-1
BC-2
BR-3
CS-1
CS-3
OT-1
PH-3
VN-1
GL-ARPM
SB-4
SM-2
SV-2
SV-3
SJ-1
B-1
B-2
B-4
B-5
B-7
AB-1
AB-3
BV-3
BV-4
CT-3
EM-3
IL-1
MM-1
MM-3
MM-4
MM-5
TL-1
TL-2
TR-1
VS-2
AG-1
HD-2
HD-4
IS-1
IS-4
TM-1
TM-3
TM-5
BV-1
VS-1
De asemenea, s-au înregistrat depăşiri ale valorii limită zilnice (mai mult de 35 ori într-un an calendaristic)
la următoarele stații:
 stația de fond urban B-1 (Lacul Morii) - 69 depăşiri;
 stația de tip industrial B-2 (Titan) - 69 depăşiri;
 stația de tip industrial B-4 (Berceni) - 49 depăşiri;
 stația de tip industrial B-5 (Drumul Taberei) - 79 depăşiri;
 stația de fond suburban B-7 (Măgurele, jud. Ilfov) - 54 depăşiri;
 stația de fond suburban MM-3 (Firiza, Baia Mare) - 58 depăşiri;
 stația de tip industrial MM-5 (str. Luncii, Baia Mare) - 38 depăşiri;
 stația de trafic TM-1 (str. Oituz, Timişoara) - 64 depăşiri;
 stația de trafic TM-5 (calea Aradului, Timişoara) - 56 depăşiri;
 stația de trafic BV-3 (b-dul Gării) - 60 depăşiri.
Figura 2.2.6 Particule în suspensie PM10-număr de depăşiri ale valorii limită zilnice
numar dep asi ri valoa rea limita zilnica

PM10-numar depasiri valoarea limita zilnica 2011
numar dep asi ri V L zilnica permise
90
80
70
60
50
40
30
20
10
0
BC-2
PH-3
PH-6
AR-1
BR-3
CS-1
CS-3
GL-ARPM
OT-1
VN-1
B-7
SB-4
SJ-1
B-1
B-2
B-4
B-5
MM-1
MM-3
MM-4
MM-5
AB-1
AB-3
BV-3
BV-4
CT-3
EM-3
SM-2
SV-2
SV-3
TR-1
VS-2
IL-1
TL-1
TL-2
AG-1
TM-1
TM-3
TM-5
HD-2
HD-4
IS-1
IS-4
BV-1
VS-1

Pentru stația IS-1 au fost scăzute zilele în care depăşirea valorii limită zilnice a fost cauzată de resuspensia
materialului antiderapant, nisip, împrăştiat pe carosabil, în zilele în care viteza medie a vântului a fost mai mare de
3m/s și nu au fost precipitații.
Particule în suspensie PM2,5
Monitorizarea particulelor în suspensie cu dimensiuni sub 2,5 microni (PM 2,5) se realizează la 24 stații de
fond urban, situate pe întreg teritoriul țării, de la începutul anului 2009.
Pentru determinarea concentrațiilor pentru particulele în suspensie cu diametrul sub 2,5 microni se
foloseşte metoda automată (nefelometrică) pentru obținerea de măsurări în timp real cu scop orientativ, metodă
de referință fiind cea gravimetrică .
Monitorizarea concentrațiilor de particule PM2,5 este necesară pentru conformarea la cerințele Directivei
2008/50/CE privind calitatea aerului și un aer curat pentru Europa. Rezultatele măsurărilor vor fi folosite pentru
stabilirea indicatorului mediu de expunere al populației (IME) determinat la scară națională, prin monitorizarea
continuă timp de 3 ani.
Indicatorul mediu de expunere pentru anul de referință 2010 este concentrația medie a anilor 2009, 2010 și
2011.
Pentru calcularea IME, conform procedurii transmise de reprezentanții CE experților din statele
membre, au fost luate în considerare măsurările de la 20 stații de fond urban, iar valoarea este 18,42 μg/m3.
Valoarea limită anuală pentru acest poluant este 25μg/m 3, valoare care trebuie atinsă la 1 ianuarie 2015.
Pentru anul 2011, valoarea limită plus marja de toleranță este 30 μg/m3, nefiind înregistrate depăşiri ale
acesteia.
Figura 2.2.7 Particule în suspensie PM2,5 - concentrații medii anuale
PM2.5-valori medii anuale 2011 valori medii anuale
35
30
25
microgr/mc
20
15
10
0
CJ-2
BC-1
BZ 1
MH-1
PH-2
SV-1
B-1
MM-2
BV-2
CT-2
MS-1
NT-1
SM-1
AG-2
TM-2
BT-1
IS-2
AR-2
Benzenul (C6H6)
Benzenul este o substanță toxică, cu potențial cancerigen, provenită în principal din traficul rutier și din
depozitarea, încărcarea/descărcarea benzinei (depozite, terminale, stații de distribuție carburanți), dar și din
diferite alte activități cu produse pe bază de solvenți (lacuri, vopsele etc.), arderea combustibililor fosili, a
lemnului și deşeurilor lemnoase, controlată sau în aer liber.
Concentrațiile de benzen din aerul înconjurător se evaluează folosind valoarea limită anuală pentru protecția
sănătății umane (5μg /m3).
În anul 2011, concentrațiile medii anuale nu au depăşit valoarea limită anuală pentru sănătatea umană la
niciuna din stațiile de monitorizare.
Valorile medii anuale pentru stațiile cu captură reprezentativă din punct de vedere statistic sunt
reprezentate în graficul de mai jos.

Figura 2.2.8 Benzen(C6H6) - concentrații medii anuale
Benzen-concentratii medii anuale 2011 concentratii medii anuale

6
5
microgr/mc
0
AR-3
BC-1
BH-3
CS-3
MH-1
PH-2
PH-4
PH-5
VL-1
VL-2
MM-1
MM-2
AB-1
AB-2
BV-4
CT-1
CT-6
MS-4
NT-1
SB-1
SV-1
IL-1
TL-1
AG-1
IS-1
TM-3
AG-2
AG-4
TM-1
TM-2
TM-4
TM-5
TM-6
TM-7
BT-1
BZ-1
AR-1
Metale grele din particule în suspensie PM10
Metalele grele sunt emise ca rezultat al diferitelor procese de combustie și al unor activități industriale,
putând fi incluse sau ataşate de particulele emise. Ele se pot depune pe sol sau în apele de suprafață,
acumulându-se astfel în sol sau sedimente. Metalele grele sunt toxice și pot afecta numeroase funcții ale
organismului. Pot avea efecte pe termen lung prin capacitatea lor de acumulare în țesuturi.
Metalele grele monitorizate în anul 2011 au fost plumbul (Pb), cadmiul (Cd), nichelul (Ni) și arsenul (As)
prelevate din particulele în suspensie, PM10.
Legea privind calitatea aerului înconjurător reglementează următoarele norme pentru evaluarea concen-
trațiilor de metale grele din fracția PM10:
 Valoarea limită anuală pentru protecția sănătății de 0,5μg/m3 pentru Pb;
 Valoarea țintă de 6 ng/m3 pentru As;
 Valoarea țintă de 5 ng/m3 pentru Cd;
 Valoarea țintă de 20 ng/m3 pentru Ni.
Figura 2.2.9 Plumb (Pb) - valori medii anuale 2011
Pb- valori medii anuale 2011 Pb valori medii anuale

0.6
0.5
m icrogr/m c
0.4
0.3
0.2
0.1
0.0
OT-1
BC-2
DB1
PH-1
PH-3
PH-6
SB-4
MM-1
MM-3
MM-4
MM-5
CT-3
TL-1
TL-2
EM-3
SM-2
B-2
B-4
B-5
B-7
AB-1
AB-3
BV-3
BV-4
CT-4
CT-5
CT-7
TR-1
AG-1
IS-4
TM-3
HD-2
HD-4
TM-1
TM-5
IS-1
BV-1

Figura 2.2.10 Cadmiu (Cd) - valori medii anuale 2011
valori medii anuale

Cd-valori medii anuale 2011
valoarea tinta
6
4
ng/mc
OT-1
PH-6
BC-2
DB-1
PH-1
PH-3
TL-1
MM-1
MM-3
MM-4
MM-5
TL-2
B-1
B-2
B-4
B-5
B-7
CT-5
CT-7
EM-3
SM-2
AB-1
AB-3
BV-3
BV-4
SB-4
TM-3
HD-2
HD-4
TM-1
TM-5
AG-1
IS-1
IS-4
BV-1
Figura 2.2.11 Arsen (As) - valori medii anuale 2011
Va lori medii an uale

As-valori medii anuale 2011
Va loare a tin ta
5
ngr/mc
0
PH-3
DB-1
PH-1
PH-6
AB-1
AB-3
CT-7
EM-3
SB-4
TL-2
AG-1
TM-1
TM-3
TM-5
Figura 2.2.12 Nichel (Ni) - valori medii anuale 2011
Ni-valori medii anuale 2011 Valori medii anuale

valoarea tinta
25
20
ngr/mc
15
10
0
OT-1
BC-2
DB-1
PH-1
PH-3
PH-6
CT-3
CT-5
TL-2
CT-7
AB-1
AB-3
BV-3
BV-4
EM-3
SB-4
SM-2
TL1
TM-1
IS-1
IS-4
TM-3
TM-5
AG-1
HD-2
HD-4
BV-1

Concluzii
Din analiza tendințelor în evoluția măsurărilor se constată următoarele:
 reduceri ale nivelurilor de dioxid de sulf și plumb pentru zonele cu poluare istorică ( Maramureş, Sibiu).
S-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită orare și zilnice pentru poluantul dioxid de sulf doar la stația
de trafic DJ-1 situată în aglomerarea Craiova;
 menținerea calității aerului înconjurător în zonele și aglomerările în care nivelurile poluanților s-au
situat sub valorile limită pentru protecția sănătății umane;
 nivelul concentrațiilor de particule în suspensie este în continuare ridicat în aglomerările Bucureşti, Iaşi
Timişoara, Baia Mare și Braşov unde s-au înregistrat depăşiri ale valorilor limită zilnice peste numărul
permis și ale valorii limită anuale la unele stații de trafic și de tip industrial. Pentru aceste aglomerări au
fost elaborate programe de gestionare a calității aerului, cu măsuri de reducere ce au avut un impact
pozitiv semnificativ asupra concentrațiilor de particule în suspensie, numărul depăşirilor fiind în
scădere față de anii precedenți.
2.3. POLUAREA AERULUI - efecte locale
În zonele cu importante surse de emisii provenite de la activități economice sau în zonele cu poluare
istorică calitatea aerului se evaluează suplimentar folosind rezultatele măsurărilor indicative în puncte de
prelevare aflate în apropierea surselor de emisii.
Concentrațiile maxim admisibile ale substanțelor chimice poluante din aerul înconjurător sunt stabilite
conform STAS 12574-87 „Aer din Zonele Protejate. Condiții de calitate”, iar principalii poluanți la care se referă
acest normativ sunt: amoniac, hidrogen sulfurat, fluor și formaldehidă ca poluanți gazoşi și cadmiu și plumb metale
grele prelevate din pulberi totale în suspensie depuse pe vegetație.
Măsurarea concentrațiilor de plumb și cadmiu din pulberi sedimentabile, se efectuează în aglomerarea
Baia Mare și în municipiul Satu Mare.
Măsurarea concentrațiilor de plumb în aglomerarea Baia Mare se realizează în trei puncte de monitorizare
aflate în zona industrială, în vecinătatea surselor de poluare sau sub impactul direct al acestora. S-au înregistrat
depăşiri ale concentrației maxime admisibile (CMA) pentru o perioadă de mediere de 24 ore, 0,7µg/m 3, în cele
două puncte de monitorizare aflate în apropierea S.C. Romplumb SA Baia Mare și S.C. Cuprom SA Bucureşti -
sucursala Baia Mare. Atât valorile concentrațiilor medii anuale cât și numărul de depăşiri ale CMA au fost mai
mici decât cele înregistrate în anul 2010, situație datorată închiderii activității societății Romplumb SA. Pentru
cadmiu nu s-au înregistrat depăşiri ale CMA 20ng/m3 în niciunul din cele trei puncte de măsurare.
Măsurarea concentrațiilor de plumb și cadmiu în municipiul Satu-Mare se realizează în două puncte de
monitorizare situate pe Drumul Carei și pe str. Magnoliei - zona industrială. S-au înregistrat depăşiri ale CMA
pentru ambii poluanți la cele două puncte de monitorizare, valorile concentrațiilor medii anuale fiind crescute
față de cele măsurate anul trecut.
Pentru concentrația de amoniac în aerul ambiental, normativul prevede o concentrație maxim admisibilă
de 0,1 mg/m3 pentru valoarea mediei zilnice și o valoare de 0,3 mg/m3 pentru media la 30 minute.
În anul 2011 au fost înregistrate depăşiri ale concentrației maxime admisibile zilnice la punctele de
prelevare din județele: Ialomița (1 depăşire la punctul de prelevare situat la sediul APM Ialomița din Slobozia),
Mureş (31 depăşiri la cele 3 puncte de prelevare situate în municipiul Tg. Mureş), Neamț (57 respectiv 74
depăşiri la punctele de prelevare situate în Dumbrava Vale și Dumbrava Roşie lângă stația Peco), aglomerarea
Bacău (2 depăşiri la stația automată BC-2) aglomerarea Ploieşti (75 depăşiri la cele 5 puncte de prelevare) și
platforma industrială Şoimoşeni din municipiul Satu-Mare (3 depăşiri).

Figura 2.3.1 NH3 Număr depăşiri CMA-2011
NH3-numar depasiri CMA

80
70
60
50
40
30
20
10
0
Spitalul de Obstretica si
POLISERV
Platforma industriala Soimoseni

APM sediu
Targu Mures
Targu Mures
Targu Mures
Peco Dumbrava Roşie
Şcoală Dumbrava Vale,
Palatul Culturii
ICERP
Statia automata BC2
APM Ialomita - Statia IL-1

com Săvimeşti
Ginecologie
numar depasiri CMA
NT BC PH SM MS IL
Pentru concentrația de formaldehida în aerul ambiental normativul care prevede o concentrație maxim
admisibilă de 0,012 mg/m3 pentru valoarea mediei zilnice și 0,035 mg/m3 pentru valoarea mediei la 30 minute.
Laboratoarele din cadrul APM Prahova efectuează măsurători indicative pentru acest poluant în scopul de
a monitoriza calitatea aerului din municipiul Ploieşti și din localitățile din județul Prahova aflate sub influența
emisiilor de la rafinăriile de prelucrare a produselor petroliere. La cele 8 puncte de prelevare din municipiul
Ploieşti și din localitatea Corlăteşti s-au înregistrat 70 depăşiri ale CMA.
Laboratoarele APM Alba efectuează măsurări indicative pentru acest poluant în scopul de a monitoriza
calitatea aerului din localitatea Sebeş, aflată sub influența emisiilor de compuşi formaldehidici de la societatea SC
Kronoşpan Sebeş SA, având ca obiect de activitate prelucrarea lemnului. APM Alba realizează măsurări la un
singur punct de prelevare situat în oraşul Sebeş și s-au înregistrat 3 depăşiri ale CMA.
Pentru concentrația de hidrogen sulfurat (H2S) în aerul ambiental normativul prevede o concentrație maxim
admisibilă de 0,008 mg/m3 pentru valoarea mediei zilnice și 0,015 mg/m3 pentru valoarea mediei la 30 minute.
S-a înregistrat o singură depăşire a CMA pentru acest poluant, la punctul de prelevare situat la sediul APM
Prahova din Ploieşti.
2.4. POLUĂRI ACCIDENTALE, ACCIDENTE MAJORE DE MEDIU
Pe parcursul anului 2011 s-au produs 59 evenimente care au generat poluări accidentale ale aerului
înconjurător. Comisariatele județene ale Gărzii de Mediu a emis 27 sancțiuni sub formă de amenzi în valoare
totală de 716 000 lei, conform tabelului centralizator 2.4.1.
Tabel 2.4.1
Nr. sancțiuni Valoare
Comisariate AER
Nr. amenzi Nr. avertismente Complementare amenzi
C.R. ARGEŞ
Argeş 1 1 0 0 10000.000
Călăraşi 0 0 0 0 0.000
Dâmbovița 2 1 0 0 10000.000
Giurgiu 0 0 0 0 0.000
Ialomița 0 0 0 0 0.000
Prahova 6 1 0 0 3500
Teleorman 0 0 0 0 0.000
Total 10 4 0 0 32500.000
C.R. BUCUREŞTI
Bucureşti 0 0.000 0.000 0.000
Ilfov 0 0.000
Total 0 0.000 0.000 0.000

Nr. sancțiuni Valoare

Comisariate AER
Nr. amenzi Nr. avertismente Complementare amenzi
C.R. CLUJ
Bihor 0 0 0 0 0
Bistrița-Năsăud 0 0 0 0 0
Cluj 2 2 0 0 25000
Maramureş 0 0 0 0 0
Satu-Mare 0 0 0 0 0
Sălaj 2 2 0 0 40000
Total 4 4 0 0 65000
C.R. GALAŢI
Brăila 10 2 0 0 90000
Buzău 2 1 0 0 2000
Constanța 6 0 0 0 0
Galați 0 0 0 0 0
Tulcea 0 0 0 0 0
Vrancea 0 0 0 0 0
RBDD 0 0 0 0 0
Total 18 3 0 0 92000
C.R. SIBIU
Alba 0 0 0 0 0
Braşov 5 1 2 0 50000
Covasna 0 0 0 0 0
Harghita 1 0 0 0 0
Mureş 0 0 0 0 0
Sibiu 0 0 0 0 0
Total 6 1 2 0 50000
C.R. SUCEAVA
Bacău 4 4 0 0 50000
Botoşani 0 0 0 0 0
Iaşi 0 0 0 0 0
Neamț 0 0 0 0 0
Suceava 0 0 0 0 0
Vaslui 0 0 0 0 0
Total 4 4 0 0 50000
C.R. TIMIŞ
Arad 0 0 0 0 0
Caraş 2 1 1 0 100000
Hunedoara 2 2 0 0 150000
Timiş 4 2 0 2 25000
Total 8 5 1 2 275000
C.R. VÂLCEA
Dolj 0 0 0 0 0
Gorj 4 2 0 0 55000
Mehedinți 0 0 0 0 0
Olt 1 1 0 0 50000
Vâlcea 4 3 0 0 55500
Total 9 6 0 0 160500
TOTAL 716 000

GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU A ACȚIONAT ÎN URMĂTOARELE CAZURI

DE POLUĂRI ACCIDENTALE SAU INCIDENTE DE MEDIU:
COMISARIATUL REGIONAL ARGES
Comisariatul Județean ARGES

1. În data de 05.04.2011, s-a produs un Incendiu la secția Utilități - Instalația Hidro – turn răcire nr.3 -GA1,
aparținând SC Protectchim SRL (Platforma Arpechim SA). Cauza producerii incendiului a constat în efectuarea de
lucrări de sudură autogenă, într-o zonă neautorizată de către reprezentații firmei SC Protectchim SRL Râmnicu
Vâlcea cu care SC Oltchim SA are încheiat contractul nr. MEA 430/3132-P/10.04.2010. Incendiul a avut drept
consecință arderea umpluturii din material plastic tip fagure din 2 celule ale turnului de răcire nr. 3, pe o
suprafață de cca. 400m2 și pe toată lățimea turnului cca. 8m, fapt care a condus la emisii de noxe în atmosferă,
timp de aproximativ 30 minute. (s-a aplicat o sancțiune cu valoarea de 10.000 lei conform OU 243/2000, art. 47,
prf. lit. b, pentru neluarea de măsuri în vederea prevenirii poluării atmosferei).
Comisariatul Județean DÂMBOVIŢA :
1. Incendiul produs în data de 31.08.2011, la SC TURNIR SRL Târgovişte ce desfăşoară activitatea de
fabricarea vopselelor și lacurilor – cod CAEN 2430, fabricarea altor produse chimice – cod CAEN 2466 și comerț
cu ridicata al produselor chimice – cod CAEN 5155, în baza Autorizației de mediu nr. 7285/18.09.2007, revizuită
în data de 14.12.2007 cu termen de valabilitate 18.09.2012 emitent APM Dâmbovița.
În urma incendiului produs la S.C. TURNIR S.R.L Târgovişte, urmat de explozii repetate, s-au generat: fum,
funingine, gaze arse cu conținut de oxizi de carbon, oxizi de azot și alte substanțe poluante care s-au emis în
atmosferă în cantități mari cu depăşirea valorilor limită de emisie, impuse în actele de reglementare și nu au fost
informate autoritățile competente de mediu (APM D-ța și GNM CJ D-ța) de către titularul activității. Prin această
faptă s-au încălcat obligațiile prevăzute de art. 24, lit. i și sancționată de art. 79, alin 3, lit. b din legea 104/2011
privind calitatea aerului înconjurător, aplicându-se o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei.
Comisariatul Județean PRAHOVA

1. SC Turnatoria Centrală Orion SA Câmpina - incendiu datorită supraîncălzirii transformatorului ce
alimentează cu energie electrică cuptorul cu arc, fapt ce a condus la emisii de poluanți în atmosferă; a fost
aplicată sancțiune contravențională conform OUG 243/2000, în valoare de 3.500 lei.
2. SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti - la coloana 1D din cadrul instalației Cocsare a avut loc un incendiu cauzat
de eliberarea unei pungi de gaze acumulate în coloana 1D în care se desfăşura operația de tăiere a cocsului, gaze
care s-au autoaprins; s-a oprit instalația, incendiul fiind stins de către serviciul privat de pompieri al rafinăriei.
COMISARIATUL REGIONAL CLUJ

Comisariatul Județean CLUJ
1. În data de 19.08.2011 dispeceratul ISU Avram Iancu Cluj a anunțat telefonic producerea unui incendiu
pe str. Nadasel din Cluj Napoca. Echipa de permanenta la GNM CJ Cluj s-a deplasat la fata locului, constatându-se
ca incendiul are loc în incinta SC Reformatex SRL, din Cluj Napoca, str. Nadașel nr 4, lângă gardul unității, pe
malul stâng al râului Someșul Mic. Societatea în cauză are ca profil de activitate principală recuperarea
materialelor reciclabile. Stingerea incendiului a durat cca. 2,5 ore. În acest interval s-a degajat fum gros,
persistent cu miros specific deșeurilor arse. Incendiul nu a depășit incinta unității. A fost aplicată sancțiune
contravențională în cuantum de 20.000 lei, conform OUG 78/2000, art.51, alin 1, prf.A, lit. g.
2. În data de 28.08.2011, orele 07,20 GNM-CJ Cluj a fost informată de către dispeceratul Ministerului
Mediului cu privire la faptul ca s-a aprins rampa de deșeuri a mun. Câmpia Turzii, administrată de către S.C.
SLCIAS S.A. Câmpia Turzii. La orele 10,00 pe amplasament erau 2 focare de incendiu care fumegau fără flacără,
pe circa 15% din suprafața totală a rampei. S-a acționat de către un echipaj al ISU Turda (stropire cu apa) și
personalul societății (o autocisterna cu apa și un buldozer). Incendiul a fost stins în data de 01.09.2011. A fost
aplicată sancțiune contravențională în cuantum de 50.00 lei, conf. Legii 104/2011, art. 79, alin 2 lit. b.
Comisariatul Județean SALAJ
1. În data de 05.09.2011 a avut loc un incendiu la depozitul de deșeuri municipale al municipiului Zalău,
amplasat în loc Crișeni. Incendiul a fost provocat de o persoană neidentificată. Depozitul a ars până în data de
08.09.2012. În acest timp s-a acționat pentru stingerea incendiului de către ISU Sălaj și acoperirea cu strat de
pământ a întregii suprafețe afectate de către operatorul depozitului SC Ave Sălaj Ecoserv .
2. În data de 18.11.2012 s-a aprins depozitul de deșeuri menajere amplasat în orașul Cehu Silvaniei.
Incendiul s-a produs datorita prezenței în masa deșeurilor transportate spre eliminare a cenușii (jarului)
rezultate de la populație. Incendiul a fost stins în totalitate de către ISU Sălaj și operatorul depozitului SC Ave
Sălaj Ecoserv în data de 22.11.2011. S-a acoperit cu strat de pământ întreaga suprafață afectată de incendiu.
3. În ambele cazuri s-a aplicat sancțiune contravențională principală – amendă în conformitate cu OUG
78/2000 cu completările ulterioare pentru nesupravegherea corespunzătoare a activităților de eliminare și a
nerespectării tehnologiei de depozitare.

COMISARIATUL REGIONAL GALAŢI

Rezervația Biosferei Deltei Dunării
1. În zilele de 20-21.08.2011, în loc. Vadu, com. Corbu s-a produs un incendiu de vegetație pe o suprafață
de cca. 150ha în Rezervația Biosferei Delta Dunării. S-a intervenit cu echipajele de pompieri ale ISU Dobrogea
pentru limitarea și stingerea incendiului, urmând a fi stabilită cu exactitate cauza și suprafața exacta a propagării
incendiului.
În perioada 01.09-15.09.2011 s-a constatat incendierea vegetației uscate de către persoane necunoscute
în zonele Murighiol lac Porculeț, Sahalin Zătoane Lejani, Movile Dese-Istria, Sinoe, zona Edighiol, de pe teritoriul
Rezervației Biosferei "Delta Dunării".
COMISARIATUL REGIONAL SIBIU

Comisariatul Județean BRASOV
1. Asociația Geopark Perșani- ardere pădure în zona Racoș, factor poluat aer, avertisment, 21.09.2011.
2. UAT VICTORIA - ardere rampa deșeuri, factor poluat aer.
3. SC ECOPAPER SA, ardere deșeuri hârtie, avertisment, factor poluat aer, 26.10.2011.
4. Incinta FSR Râșnov - incendiu la un depozit de materiale plastice - cutii de plastic, factor poluat aer -
01.09.2011.
5. Depozit de zgură și cenușă Sânpetru aparținând de CET Brașov, factori poluați - aer, sol, - particulele de
cenușă au fost purtate de vânt în atmosfera, 10.08.2011, amenda 50.000lei.
COMISARIATUL REGIONAL SUCEAVA

Comisariatul Județean NEAMT
1. Poluare cu amoniac în data de 04.01.2011, de la SC AMURCO SRL Bacău, au fost depistate valori
depășite la indicatorul amoniac, valori determinate de laboratorul ARPM Bacău în mai multe locații din județ: în
localitatea N. Bălcescu, valori de 0,95 mg/m3 NH3 la orele 9.25-9.55, în localitatea Faraoani, valori de 3.02mg/m3
NH3, față de concentrația maxim admisă prin STAS 12574-87 (CMA pentru indicatorul amoniac max. 0.30
mg/m3). Sursa emisiilor de amoniac a fost instalația de uree din cadrul SC AMURCO SRL Bacău. S-a aplicat
sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei conf. OUG 243/2000, art. 47, alin.2, lit. b;
2, Poluare cu amoniac de la SC AMURCO SRL Bacău în data de 18.01.2011, au fost depistate valori depășite
la indicatorul amoniac, valori determinate de laboratorul ARPM Bacău în mai multe puncte din orașul Bacău, s-au
înregistrat următoarele valori în intervalul orar de 10.15-10.45, valori de 0.78mg/m3 NH3 11 – 0.79mg/m3 NH3.
Punctul de prelevare str. Republicii nr. 17. Valorile înregistrate sunt mai mari fata de concentrația maxim admisă
prin STAS 12574-87 (CMA pentru indicatorul amoniac max. 0.30 mg/m3). Sursa emisiilor de amoniac a fost
instalația de uree din cadrul SC AMURCO SRL Bacău. S-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 10.000
lei conf. OUG 243/2000, art. 47, alin.2, lit. b;
3. Poluare cu amoniac de la SC AMURCO SRL Bacău, în data de 01.11.2011, în zona Complexului Comercial
Bistrița între orele 11.00. Determinările concentrației de amoniac au indicat valori de 0,61-0,60 mg/mc de către
laboratorul ARPM și 0.58mg/ m3 de către laboratorul SC AMURCO SRL; Afectarea calității aerului înconjurător s-
a produs pe fondul calmului atmosferic. S-a aplicat sancțiune contravenționala în valoare de 15.000 lei conf.
Leg.104/2011, art. 79, alin.2, lit. b;
3. În data de 01.10.2011, în incinta societății SC CEREALCOM SA Bacău, a avut loc arderea deșeurilor de
plastic, hârtie și alte deșeuri asimilabile depozitate pe platforma societății, care a generat poluarea aerului
înconjurător în zona cartierului CFR. S-a aplicat sancțiune contravențională în valoare de 15.000 lei, conf.
Leg.104/2011, art.79, alin.2, lit. b.
COMISARIATUL REGIONAL TIMIȘ

Comisariatul Județean CARAȘ SEVERIN
Pentru factorul de mediu aer s-au înregistrat 2 poluări accidentale. S-au produs în doua rânduri, poluarea
atmosferei cu steril antrenat de vânt de pe iazul de decantare Tausani și SC Moldomin SA Moldova Nouă.
Societatea a încetat activitatea în luna decembrie 2006 și odată cu aceasta și iazul de decantare Tausani. Lipsa apei
pe suprafața acestuia a determinat fenomenul de uscare, în urma căruia sterilul sub formă de praf este antrenat
periodic de vânt în atmosferă. Suprafața iazului Tausani este de 102,5 ha și nu se poate interveni pentru umectarea
acestuia în situația actuală în care SC Moldomin SA este în lichidare. Concentrațiile de pulberi în suspensie
măsurate la distante de 500-2000m de iaz au depășit limita admisă de 20-30 de ori. S-au făcut informări către
MECMA în vederea găsirii unor soluții pentru prevenirea unor astfel de fenomene nedorite.
Pe tema poluărilor accidentale din zona care afectează și teritorii de peste fluviul Dunărea, din Republica
Serbia, s-au făcut sesizări către Guvernul României din partea autorităților locale din Serbia.
Comisariatul Județean HUNEDOARA

1.Poluare accidentală produsă în data de 26.05.2011, orele 17:00, în municipiul Deva, str. Depozitelor,
nr.2, în incinta aparținând SC Minexfor SA. prin izbucnirea unui incendiu la magazia din cadrul obiectivului“ Baza
veche” din incinta SC Minexfor SA. Agent poluator: SC Minexfor SA. Deva. Cauza producerii poluării: Incendiu
datorat lucrărilor de taiere cu flacără la dezafectarea unei magazii de tip baraca metalică; au ars panouri din

lemn, tubulatura PVC și un cauciuc; substanțele chimice periculoase depozitate în magazie (reactivi de laborator)
nu au fost afectate de incendiu, dar unele ambalaje au fost degradate în timpul intervenției pentru stingerea
incendiului. Factorul de mediu afectat: AER. Masuri impuse: Se vor lua măsuri de pază a substanțelor chimice
periculoase identificate, până la depozitarea lor în condiții de siguranță. Au fost impuse măsuri de ținere a unei
evidențe stricte (cantitate, caracteristici, mijloace de asigurare) a substanțelor și preparatelor chimice
periculoase identificate, inclusiv a ambalajelor acestora cât și eliminare celor care au devenit deșeuri, numai prin
societăți specializate și autorizate, pe baza de contract, cu informarea GNM-CJ Hunedoara. SC Minexfor SA a fost
sancționată contravențional cu amenda în valoare de 50.000 lei, conform art.96, alin.1, pct. 3 din OUG nr.
195/2005 cu modificările și completările ulterioare, pentru că nu a identificat și nu a prevenit riscurile pe care le
pot prezenta asupra sănătății populației și mediului, substanțele și preparatele chimice periculoase depozitate în
magazia societății din incinta obiectivului “Baza veche”, unde a avut loc incendiul.
2. Poluare accidentala produsa în data de 27.08.2011, orele 16:00 la Depozitul de deșeuri municipale situat în
municipiul Deva, str. Orizontului f.n. Agent poluator: SC Salubritate SA Deva; Cauza producerii poluării: incendiu
datorat autoaprinderii gazului de depozit din Depozitul de deșeuri municipale Deva, pe o suprafața de circa 2ha, din
totalul de 6,5ha. Factorul de mediu afectat : AER. Masuri luate: la fata locului s-a acționat la stingerea incendiului de
către Detașamentul de Pompieri din cadrul ISU Hunedoara și de către societatea SC Salubritate SA Deva, cu utilaje
specifice și un număr de 10 angajați. Masuri impuse: Se va interveni pentru eliminarea focarelor existente în vederea
preîntâmpinării producerii unui nou incendiu. Pentru nerespectarea prevederilor OUG nr.195/2005 cu modificările și
completările ulterioare, art.96, alin.3, pct.9 cu referire la art.94, alin.1, lit. g., societatea SC Salubritate SA Deva s-a
sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 100.000 lei .
Comisariatul Județean TIMIȘ
1. Poluare accidentala produsa în data de 16.05.2011, orele 10:20, în zona Depozitului de deșeuri
municipale nepericuloase din Buziaș, care are activitatea de depozitare sistata în 16.07.2010, în conformitate cu
HG 349/2007. Agent poluator: SC REPARATII STRADALE GENERALE SRL. Cauza producerii poluării : incendiu
datorat aprinderii deșeurilor din Depozitul de deșeuri municipale Buziaș, pe o suprafața de circa 50 mp,
degajând în fum dens alb. Masuri luate: la fata locului s-a acționat la stingerea incendiului de către SC REPARATII
STRADALE GENERALE SRL, cu ajutorul unui buldozer, astfel încât la ora 15 din 16.05.2011, focul a fost stins. S-a
trasat ca măsura notificare la ARPM Timișoara referitor la termenele prevăzute în Avizul de mediu la incitarea
activității nr. 7/09.07.2007 și a Programului de conformare.
2. Poluare accidentala produsa în data de 27.05.2011, orele 16:30, la Depozitul de zgura și cenușa din satul
Utvin, Comuna Sânmihaiu Roman, jud. Timiș, aparținând de SC COLTERM SA TIMIȘOARA. Agent poluator: SC
COLTERM SA TIMIȘOARA Depozit Utvin. Cauza producerii poluării: datorită rafalelor de vânt s-au format nori de
pulberi care au fost antrenați în aer spre terenurile agricole limitrofe depozitului, pe direcția vântului. Măsuri
luate: angajații firmei au acționat în vederea mutării aspersoarelor pe coronamentul din zona unde aveau loc
spulberări, pentru diminuarea efectelor spulberărilor de zgura și cenușa. S-au dispus următoarele masuri: - Se va
acționa pentru realizarea ,, Programului de masuri și lucrări “ Tabel nr. 6 din ,, Planul de prevenire și combatere a
poluărilor accidentale în cazul spulberărilor de zgura și cenușa”cu termen permanent și montarea unei instalații
de udare a depozitului, suplimentar fata de situația existentă, cu termen imediat. - Poluările accidentale se vor
anunța la CJ Timiș și ARPM Timișoara în termen de maxim 2h de la producerea evenimentului și se va acționa de
îndată pentru limitarea efectelor poluării accidentale, cu termen permanent. S-a aplicat sancțiune
contravențională în valoare de 10000 lei conform OUG 243/2000 privind protecția atmosferei aprobata și
modificata prin L655/2001, art.47, pct.2, lit. b pentru faptul ca nu s-a supus tuturor cerințelor legale care conduc
la prevenirea, eliminarea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și mediului.
3. Poluare accidentala produsa în data de 19.08.2011, orele 15:06, la Depozitul de zgura și cenușa din satul
Utvin, Comuna Sânmihaiu Roman, jud. Timiș, aparținând de SC COLTERM SA TIMIȘOARA. Agent poluator: SC
COLTERM SA TIMIȘOARA Depozit Utvin. Cauza producerii poluării: începând cu data de 17.08.2011 la Depozitul
de zgura și cenușa Utvin a izbucnit un incendiu de vegetație uscata, care a cuprins compartimentele II și III,
incendiu care s-a manifestat prin focare sporadice până în data de 25.08.2011, fiind întreținut de stratul de zgura
încins. S-a constatat ca pentru prevenirea poluărilor accidentale instalația de aspersoare existenta nu face fata.
Fenomenul a fost ținut sub control prin intervenția angajaților din cadrul Serviciului pentru Situații de Urgenta
CET Sud și al ISU Banat. Reprezentanții GNM CJ Timiș au încheiat controlul la SC COLTERM SA în 25.08.2011 și
s-au dispus următoarele masuri: - Se va revizui ,,Planul de prevenire și combatere a poluărilor accidentale, la
nivelul depozitului de zgură și cenuşă Utvin” și pentru situațiile de incendii. - Se vor lua masuri suplimentare
pentru dotarea Depozitului de zgura Utvin cu utilajele necesare și eficiente în cazul producerii de spulberări și
incendii. In conformitate cu OUG 195/2005 cu modificările și completările ulterioare, art.17, al.3, GNM CJ Timiș a
informat ARPM Timișoara asupra incidentelor ce au avut loc în vederea Notificării prealabile a SC COLTERM SA
Depozitul de zgura Utvin.
4. Poluare accidentală produsă în data de 20.10.2011, orele 21.30, în zona Depozitului de deșeuri
municipale nepericuloase din Lugoj, care are activitatea de depozitare sistata în 16.07.2010, în conformitate cu
HG 349/2007. Agent poluator: SC SALPREST SA Lugoj. Cauza producerii poluării : focul s-a aprins accidental în
apropierea drumului de exploatare și ca urmare a unor cauze umane, pe rampa fiind prezente frecvent
persoanele străzii. Având în vedere vântul puternic, focul s-a extins, luând foc deșeurile combustibile de hârtie,
carton și ulterior de plastic, care fumega, afectând calitatea aerului. Masuri luate: pentru stingerea incendiului au

intervenit angajații firmei, cu lopeți și un buldozer și ISU Banat cu o mașina de intervenție. Deoarece în
21.10.2011, focul s-a extins, de la o suprafața inițiala de 100 mp la cca. 1 ha, fiind întreținut și de biogaz, s-a
solicitat la ISUB suplimentarea cu un utilaj. în cursul zilelor de 22- 24/ 25.10.2011, pe amplasament a fost un
utilaj al ISUB Brigada Lugoj, focul nu mai arde cu flacăra puternica, arde mocnit și sporadic. în 26.10.2011 sunt
vizibile câteva zone care fumega. Reprezentanții GNM CJ Timiș au încheiat controlul la SC SALPREST SA în
26.10.2011 si s-au dispus următoarele masuri: - Se interzice intrarea în depozitul de deșeuri a persoanelor
/mijloacelor de transport care nu sunt abilitate; - Se interzice depozitarea în rampa a deșeurilor voluminoase,
deșeurilor periculoase, DEE, materialului feros și al materialelor de construcții neconcasate; - Asigurarea cu
material inert pentru acoperirea gropii de gunoi, rezultat din lucrările de construcții. S-a aplicat sancțiune
contravenționala în valoare de 15000 lei conform Lg 104/ 2011 privind protecția aerului, pentru faptul ca nu s-
au aplicat masurile necesare pentru prevenirea sau reducerea impactului asupra aerului înconjurător și mediului
COMISARIATUL REGIONAL VÂLCEA

Comisariatul Județean GORJ
1. Urmare a sesizării telefonice din data de 12.04.2011 ora 13.00, potrivit căreia în localitatea Rovinari a
avut loc un episod de poluare atmosferică cu praf și cenușă provenită prin spulberările generate de intensitatea
mare a vântului de pe depozitul de zgura și cenușa Cicani-Beterega, aparținând de CE Rovinari, comisarii GNM-CJ
Gorj s-au deplasat la fata locului. În urma verificărilor efectuate în teren s-a constatat ca aspectele sesizate se
confirma. Constatările efectuate la data controlului au arătat faptul ca unitatea nu a respectat în totalitate măsura
cuprinsă în Planul de Acțiuni aferent AIM nr.12/19.07.2006, cu privire la ,,închiderea și urmărirea postînchidere
a depozitului de zgura și cenușa Cicani-Beterega”. A fost aplicata o sancțiune în valoare de 50.000 lei.
2. În anul 2011 pe raza județului Gorj a avut loc un accident major produs la CN ROMARM SA - FILIALA SC
UZINA MECANICA SADU SA, după cum urmează: În data de 11.02.2011, ora 11, pe amplasamentul operatorului
economic, la magazia destinata temperării pulberilor propulsive de la secția Pirotehnica a avut loc o deflagrație
puternica, urmata de incendiu. În urma evenimentului doua persoane din cadrul secției au decedat, o a treia
suferind arsuri grave pe 35% din suprafața corpului; incendiul rezultat a fost lichidat, neproducându-se daune
permanente sau pe termen lung asupra habitatelor terestre. S-a produs poluarea aerului pe o perioadă de timp
limitata și a fost afectata vegetația forestiera pe o suprafața de 10mp. Nu a fost afectat factorul de mediu apa. Nu
au fost aplicate sancțiuni contravenționale.
Comisariatul Județean OLT
Pe raza județului Olt s-au produs următoarele poluări accidentale în anul 2011: cu afectarea factorului de
mediu aer: Evacuare de clor gazos în atmosfera provenit din 2 recipiente predate de SC AQUATERM SERCOM
SRL Corabia. Incidentul s-a produs în data de 11.03.2011, ora 11.15 în incinta SC REMAT SA - Centrul Corabia, ca
urmare a intervenției salariaților în vederea dezmembrării acestora; a fost sancționat SC REMAT SA cu amenda
în valoare de 50000lei;
Comisariatul Județean VÂLCEA
În cursul anului 2011, la Comisariatul Județean Vâlcea din cadrul Comisariatului Regional al Gărzii Naționale de
Mediu, au fost înregistrate doar poluări accidentale, exemplu: A fost înregistrat un incendiu în Situl Natura 2000
Frumoasa, produs din cauze neidentificate. Acesta s-a extins și în Județul Vâlcea unde au fost afectate circa 4-5 ha
vegetație ierboasa, inclusiv ienupăr. Incendiul a fost lichidat după circa 5 zile cu eforturile conjugate ale ISU Alba, Sibiu
și Vâlcea. Făptuitorii nu au putut fi identificați pentru a putea suporta consecințele legale.
ACCIDENTE MAJORE DE MEDIU
Pe parcursul anului 2011 nu au fost înregistrate accidente majore de mediu la amplasamentele ce se

încadrează sub prevederile H.G. nr. 804/2007, conform criteriilor de notificare specificate în Anexa nr.6 a H.G. nr.
804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanțe periculoase,
modificată prin H.G. nr. 79/2009.
2.5. PRESIUNI ASUPRA STĂRII DE CALITATE A AERULUI DIN ROMÂNIA
2.5.1 INDUSTRIA
Protecția mediului este domeniul care necesită o abordare specifică în toate ramurile economiei naționale.
Industria reprezintă sectorul economic cu cea mai mare contribuție la poluarea mediului, prin cantitatea mare de
poluanți gazoşi, solizi și lichizi eliminată în factorii de mediu aer, apă și sol.
Scopul sistemului integrat este implementarea unor măsuri de prevenire sau de reducere a emisiilor în
atmosferă, apă și sol, inclusiv a măsurilor privind managementul deşeurilor, pentru atingerea unui înalt nivel de
protecție a mediului ca un întreg. În acest sens, este necesară reglementarea și controlul integrat al acestor
activități, astfel încât să se asigure respectarea legislației în domeniul protecției mediului și a principiilor
dezvoltării durabile (Directiva IPPC 2008/1/CE).

Industria energetică este reprezentată pe întreg teritoriul țării, de unitățile de producere a energiei
termice și electrice. Ca urmare a acestei activități, rezultă emisii importante de poluanți în atmosferă (în
principal emisii de CO2, SOX, NOX și pulberi). De asemenea, sunt afectate și alte elemente ale cadrului natural (sol,
vegetației, faună) și se generează cantități mari de deşeuri.
Industria metalurgică este reprezentată prin unități importante din industria siderurgiei și industria
producătoare de feroaliaje. Principalul factor de mediu afectat este aerul, prin emisii rezultate din pregătirea
materiei prime, prelucrarea finală a produselor, transportul și depozitarea materiei prime și a produselor
auxiliare. De asemenea, industria metalurgiei neferoase are un impact semnificativ asupra mediului, prin emisii
de noxe în atmosferă (gaze de ardere și pulberi), prin evacuare de ape tehnologice uzate, depozitare deşeuri etc.
Industria materialelor de construcții este reprezentată prin unități importante de producere a cimentului,
varului, cărămizilor refractare etc., activități care determină eliminarea unor mari cantități de pulberi, precum și
emisii de gaze (în special CO2, SO2, etc.).
Industria chimică este reprezentată prin instalațiile pentru producerea substanțelor chimice organice și
anorganice de bază, a îngrăşămintelor chimice, produselor de uz fitosanitar, produselor farmaceutice de bază și a
explozibililor.
Industria alimentară deține un loc important în economia multor regiuni, fiind reprezentată de instalații
de producere a alimentelor și băuturilor din materii prime de origine animală și vegetală. Acest tip de activitate
poate avea un impact semnificativ asupra mediului, prin emisii de poluanți în atmosferă, emisii de substanțe
provenite de la instalațiile frigorifice, prin evacuarea apelor uzate tehnologice cu încărcare organică mare,
producerea de deşeuri solide specifice acestor tipuri de activitate. De aceea, operatorii au acordat o atenție
mărită eliminării acestor probleme, prin realizarea de stații de epurare, achiziționarea de incineratoare ecologice
pentru deşeuri de origine animală etc.
Creşterea intensivă a animalelor este reprezentată prin fermele de păsări sau porci, care generează
cantități mari de poluanți care afectează în principal aerul și apa.
Industria constructoare de maşini are un impact semnificativ asupra mediului prin deşeurile metalice
rezultate din producția de serie și poluanți specifici, rezultați în urma tratării cu solvenți organici a suprafețelor
metalice, obiectelor sau produselor realizate în cadrul acestei ramuri industriale.
Industria uşoară este reprezentată de fabricile de pretratare (operațiuni de spălare, albire, mercerizare),
sau de vopsire a fibrelor ori a textilelor, activități care sunt surse generatoare de deşeuri și ape uzate.
Strategia industrială de dezvoltare durabilă vizează stimularea competitivității, urmărind creşterea
economică stabilă, de durată și protecția mediului.
Numărul activităților industriale, care se supun prevederilor Directivei IPPC au avut o uşoară tendință
crescătoare în anul 2010 (793 instalații) comparativ cu anii 2009 (765 instalații) și 2008 (734 instalații).
Fig. 2.5.1.1

Activitățile industriale joacă un rol important în bunăstarea economică și crearea locurilor de muncă dar
cu toate acestea, ele generează un impact semnificativ asupra mediului.
Dintre componentele Acquis-ului comunitar de mediu, o importanță deosebită trebuie acordată acelora
care se adresează sectorului poluării industriale, cunoscut fiind aportul la poluare adus de astfel de activități și
efectele cumulate pe parcursul multor ani de dezvoltare industrială intensivă, ani în care protecției mediului nu i
s-a acordat importanța necesară.
Directiva 2008/1/CE privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) este una dintre
directivele care se adresează direct activităților industriale și prin obiectivul ei principal se suprapune cel mai
bine conceptului de “dezvoltare durabilă”. Obiectivele și principiile politicii de mediu promovate prin Directiva
IPPC 2008/1/CE se referă în special la prevenirea, reducerea și, pe cât posibil, eliminarea poluării prin
favorizarea intervențiilor la sursă și prin asigurarea unei gestionări prudente a resurselor naturale, în
conformitate cu principiul „poluatorul plătește” și cu principiul prevenirii poluării.
Directiva IPPC prevede principiile esențiale care guvernează autorizarea și controlul instalațiilor, pe baza
unei abordări integrate și prin aplicarea celor mai bune tehnici disponibile (BAT, best available techniques), care
reprezintă tehnicile cele mai eficiente pentru atingerea unui nivel înalt de protecție a mediului, luând în
considerare costurile și beneficiile.
Directiva privind prevenirea și controlul integrat al poluării (IPPC) este transpusă în legislația românească
prin O.U.G. nr. 152/2005, aprobată prin Legea nr. 84/2006 modificată și completată cu OUG nr. 40/2010
aprobată prin Legea nr. 205/2010.
Situația instalațiilor autorizate pe sectoare industriale la nivel național este prezentată mai jos.
Fig. 2.5.1.2
Din totalul instalațiilor industriale, ponderea cea mai mare o reprezintă instalațiile din sectorul de
creştere intensivă a animalelor (351 instalații IPPC).
Directiva LCP 2001/80/CE se referă la limitarea emisiilor in aer ale anumitor poluanți proveniți din
instalații mari de ardere, care se constituie în principalele surse de emisie a unor poluanți (în principal CO2, SO2,
NOx și pulberi) din domeniul industriei energetice.
Din totalul de 173 instalații mari de ardere – 41 IMA au derogare de la respectarea valorilor limită de
emisie (vor funcționa în limita a 20.000 de ore în perioada 01.01.2008 – 31.12.2015), iar ulterior vor fi închise.
Emisiile de dioxid de sulf provenite de la toate instalațiile mari de ardere în anul 2010 au fost de 300694 t,
reprezentând 89 % din plafonul național pentru 2010 (336000 t).
Emisiile de oxizi de azot provenite de la toate instalațiile mari de ardere în anul 2010 au fost de 54428 t,
reprezentând 48% din plafonul național pentru 2010 (114000 t).
Emisiile de pulberi provenite de la toate instalațiile mari de ardere în anul 2010 au fost de 13689 t,
reprezentând 59 % din plafonul național pentru 2010 (23200 t).
Directiva 1999/13/CE privind reducerea emisiilor de compuşi organici volatili (COV) datorate utilizării
solvenților organici în anumite activități și instalații are ca scop prevenirea sau reducerea efectelor, directe sau
indirecte, emisiilor de compuşi organici volatili (COV) în mediu, în principal din aer și a potențialelor riscuri
pentru sănătatea umană, prin măsuri și proceduri care să fie puse în aplicare, în anumite activități industriale, ale
căror consumuri de solvenți se situează la un nivel superior pragurilor stabilite.
Agenții economici care exploatează instalațiile ce intră sub incidența acestei directive au obligația aplicării
măsurilor și a tehnicilor asociate celor mai bune tehnici disponibile care să asigure conformarea condițiilor de
operare cu una din următoarele cerințe:

 respectarea valorilor limită de emisie de COV prin folosirea echipamentelor de captare și tratare a
emisiilor de COV;
 aplicarea unei Scheme de reducere a COV, pentru reducerea consumului de solvenți prin tehnici
corespunzătoare, sau înlocuirea solvenților pe bază de COV cu solvenți pe bază de apă, sau cu substanțe
cu conținut mai mic de COV, care să ofere posibilitatea reducerii emisiilor la sursă, reducere echivalentă
cu cea pe care ar realiza-o aplicând valorile limită de emisie.
Numărul instalațiilor a căror activități se supun prevederilor Directivei COV din solvenți, inventariate în
anul 2011 pentru anul 2010, a fost de 609 (41 instalații intră și sub incidența Directivei 2008/1/CE IPPC), din
care o pondere importantă o au următoarele activități:
 tipărirea, cu o pondere de 4.76 %;
 curățarea și acoperirea suprafețelor, cu o pondere de 25,29 %;
 acoperirea suprafețelor din lemn, cu o pondere de 8,37 %;
 curățarea chimică „uscată”, cu o pondere de 36,29 %;
 fabricarea încălțămintei, cu o pondere de 11,82 %;
 fabricarea vopselei, lacurilor, cernelurilor și adezivilor, cu o pondere de 6,4 %;
 extracția și rafinarea uleiurilor vegetale și a grăsimilor animale, cu o pondere de 1,97 % din totalul
activităților inventariate.
Evoluția numărului de instalații pe tipuri de activități este prezentată în figura de mai jos:
Fig. 2.5.1.3
Ponderea instalatiilor COV
40
36.29
35
27.98 29.82
30
25.29
25
20
15 11.82
10.86 10.71
9.48
10 8.37
6.4
4.76
3.52
5
1.84 1.97
pondere 2009 [%]
0 pondere 2010 [%]
Tiparirea Curatarea si Acoperirea Curatarea Fabricarea Fabricarea Extractia si
acoperirea suprafetelor chimica incaltamintei preparatelor rafinarea
suprafetelor din lemn "uscata" de acoperire, uleirilor
lacurilor si vegetale
adezivilor
2.5.2 REGISTRUL EUROPEAN AL POLUANŢILOR EMIŞI ȘI TRANSFERAŢI

(Registrul E-PRTR)
Acesta succede Registrului European al Emisiilor de Poluanți (Registrul EPER). Acesta este reprezentat de
un catalog al poluanților emişi și transferați de pe amplasamentele unor surse diferite care pot avea un efect
potențial dăunător asupra mediului. Astfel se urmăresc acele valori ale emisiilor sau ale cantităților de deşeuri
care depăşesc nişte valori limită asimilate cu un prag de la care poluarea devine semnificativă. Registrul este
conceput sub forma unei baze de date electronice ce poate fi accesat de către public la următoarea adresă
http://prtr.ec.europa.eu/.
La nivel european, conform Regulamentului (CE) nr.166/2006 al Parlamentului European și al Consiliului
privind înființarea unui registru european al emisiilor și transferului de Poluanți și de modificare a Directivelor
91/689/CEE și 96/61/CE ale Consiliului („Regulamentul E-PRTR”) adoptat la 18 ianuarie 2006, registrul conține
date comparabile cu privire la emisiile de poluanți în aer, apă, sol, la transferurile de deşeuri periculoase și
nepericuloase, a poluanților din apele reziduale transferate în afara amplasamentelor complexelor industriale
din toate statele membre ale Uniunii Europene care depăşesc pragurile stabilite.

La nivel național, Registrul Poluanților Emişi și Transferați s-a înființat atât în baza Regulamentului
EPRTR cât și a H.G.. nr. 140 din 6 februarie 2008 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea prevederilor
Regulamentului (CE) al Parlamentului European și al Consiliului nr. 166/2006 privind înființarea Registrului
European al Poluanților Emişi și Transferați și modificarea directivelor Consiliului 91/689/CEE și 96/61/CE.
Conform cerințelor regulamentului E-PRTR, Agenția Națională pentru Protecția Mediului a realizat web
site-ul național al Registrului Poluanților Emişi și Transferați (E-PRTR ) ce permite accesul publicului atât din
țară cât și din străinătate la informația de mediu privind complexele industriale din România acesta prin
accesarea adresei http://prtr.anpm.ro. Linkul conform solicitării Comisiei Europene este transmis la nivel
european spre a fi integrat în registrul european la secțiunea „Linkuri – Registre naționale”.
Atât registrul european E-PRTR cât și cel național conține informații pentru perioada (2007 – 2010),
colecțiile de date aferente acestui din urmă an fiind raportate de statele membre către Comisia Europeana până
la data de 30 martie 2012.
Regulamentul E-PRTR a stabilit cerințe noi, suplimentare față de cele stabilite prin Decizia EPER
extinzând raportarea pentru sectoarele industriale care fac obiectul Directivei IPPC la o serie de activități non
IPPC totalizând astfel 66 activități grupate în 9 sectoare industriale incluzând activitatea de minerit subteran și
activitatea de explorare/exploatare a zăcămintelor de țiței și gaze.
Colecția aferentă anului 2010, la nivel național, cuprinde un număr de 507 complexe industriale respectiv
amplasamente ce au înregistrat depăşiri ale valorile de prag stabilite prin Anexa II a Regulamentului E-PRTR, cu
29 complexe industriale mai mult fața de anul 2007 (478 amplasamente înscrise), cu 3 complexe industriale mai
mult față de 2008 (504 amplasamente înscrise) și cu 7 complexe industriale mai mult față de 2009 (500
amplasamente înscrise).
Repartizarea acestora în regiunile de dezvoltare este după cum urmează :
 Regiunea 1 Nord Est - 71 complexe industriale
 Regiunea 2 Sud Est - 61 complexe industriale,
 Regiunea 3 Sud – Muntenia - 88 complexe industriale
 Regiunea 4 Sud Vest – Oltenia - 31 complexe industriale,
 Regiunea 5 Vest - 92 complexe industriale,
 Regiunea 6 Nord Vest - 57 complexe industriale,
 Regiunea 7 Centru - 51 complexe industriale,
 Regiunea 8 Bucureşti – Ilfov - 27 complexe industriale.
Poluanții raportați de complexele industriale înscrise în cea de-a patra rundă de raportare europeană sunt
prezentați în cele ce urmează.
2.5.3 AER, EMISII DE PE AMPLASAMENTE
Pentru anul 2010, au fost raportate emisii în aer ale unui număr de 18 poluanți ce au depășit valorile de
prag ce reprezintă doar 29,51% din totalul poluanților stabiliți prin Anexa II a regulamentului, cu 2 poluanți mai
puțin decât în anul 2009 respectiv cu 6 mai puțin decât în anul 2008 respectiv 2007.
Enumerând, aceştia sunt astfel: dioxid de carbon (CO2) inclusiv dioxid de carbon fără biomasă (CO2
exclusiv biomasa), monoxid de carbon (CO), oxizi de azot (NOX), protoxid de azot (N2O), oxizi de sulf (SOX),
pulberi (PM10), amoniac (NH3), metan (CH4), perfluorocarburi (PCF), dioxine și furani (PCDD), compuși organici
volatili nonmetanici (COV), cadmiu (Cd), mercur (Hg), nichel (Ni), plumb (Pb), zinc (Zn).
Emisiile în aer au rezultat din 26 activități industriale, cu 3 mai mult decât în 2009.
Contribuția semnificativă la valorile totale naționale de emisie pentru poluanții enumerați mai sus este
după cum urmează :
CO2, în cantitate totală la nivel național de 44.671.000.000kg/an, a fost emis de 12 sectoare industriale, iar
aportul maxim, de cca. 64%, este al centralelor termice și alte instalații de ardere, urmate de instalații de producere a
fontei brute, cu aproximativ 10,3%, și îngrășăminte pe bază de fosfor, azot sau potasiu, cu aproximativ 7,19%.
CO2, rezultat din arderea biomasei la nivel național a fost în valoare de doar 335.300.000Kg/an,
reprezentând 0,75% din totalul de CO2 emis. La această emisie totală au contribuit 6 instalații din 3 sectoare
industriale, astfel: 3 centrale termice, 1 instalație de producție a cimentului și 2 instalații de producție a produ-
selor primare din lemn.
NOX, în cantitate totală la nivel național de 73.734.000 Kg/an, a fost emis de 12 activități industriale.
Aportul cel mai important este dat de 4 industrii care contribuie fiecare cu aproximativ 72,20% de la centrale
termice și alte instalații de ardere, urmat de 8,66% de la Industria de îngrăşăminte pe bază de fosfor, azot și
potasiu, de 8,50% de la Fabricarea cimentului sau varului și ciment in cuptoare rotative și 4,38% de la Rafinării
de petrol și gaze. Restul de 8 activități însumează 6,26%.
SOX, în cantitate totală la nivel național de 312.262.000 Kg/an, a fost emis de 5 activități industriale.
Aportul cel mai important este dat de sectorul energetic astfel: aproximativ 95,7% de centrale termice și alte
instalații de ardere și aproximativ 2,84% de rafinării de petrol și gaze. Restul de 3 activități însumează 1,40%.
PM10, în cantitate totală la nivel național de 15.421.900 Kg/an, a fost emis de 5 activități industriale.
Aportul cel mai important este dat de centralele termice și alte instalații de ardere cu aproximativ 78,96%, urmat

de industria producerii de îngrăşăminte pe bază de fosfor, azot sau potasiu cu aproximativ 8,51%, de rafinăriile
de țiței și gaze cu aproximativ 4,34%, restul de aproximativ 8,19% fiind dat de industria de producere a fontei și
oțelului, respectiv producția de ciment și var.
CH4, în cantitate totală la nivel național de 85.509.000 Kg/an, a fost emis de 4 activități industriale.
Aportul cel mai important este dat de depozitarea deşeurilor cu aproximativ 76,26%, urmată de exploatările
miniere subterane cu aproximativ 15,90%, de creşterea intensivă a păsărilor și porcilor cu aproximativ 6,44% și
stațiile de tratare a apelor reziduale urbane cu aproximativ 1,40%.
NH3, în cantitate totală la nivel național de 16,004,597 Kg/an, a fost emis de 3 activități industriale.
Aportul cel mai important este dat de creşterea intensivă a păsărilor și porcilor cu aproximativ 88,85% urmată
de industria de îngrăşăminte pe bază de fosfor, azot sau potasiu cu aproximativ 10,40% și de industria de
producție substanțe chimice anorganice de bază cu aproximativ 0,76%.
NMVOC, în cantitate totală la nivel național de 7.698.000 Kg/an, a fost emis de 10 activități industriale.
Aportul cel mai important este dat de rafinăriile de țiței și gaze cu aproximativ 39,19%, urmată de industria de
tratare a suprafețelor substanțelor cu aproximativ 22,25%, de industria producerii de substanțe chimice anorga-
nice de bază cu aproximativ 13,00%, de centralele termice și alte instalații de ardere cu aproximativ 8,00%, iar
restul, 17,56%, fiind distribuit, aproximativ în mod egal, între exploatările miniere în subteran și de suprafață,
fabricarea produselor ceramice, industria chimică, producerea produselor alimentare de origine vegetală.
Emisiile de metale grele în aer au fost astfel :

Hg, în cantitate totală la nivel național de 1.192,30 Kg/an, a fost emis de 3 activități industriale. Aportul cel
mai important este dat de centralele termice și de alte instalații de ardere de aproximativ 79,45%, urmată de
rafinăriile de țiței și gaze cu aproximativ 10,23% și de industria de producere a substanțelor chimice anorganice
cu aproximativ 10,32% ;
Ni, în cantitate totală la nivel național de 2.602,90 Kg/an, a fost emis de 2 activități industriale. Aportul cel
mai important este dat de rafinăriile de țiței și gaze cu aproximativ 92,05% urmat de centralele termice cu
aproximativ 7,95%.
Cd, în cantitate totală la nivel național de 219,10 Kg/an a fost emis de 2 activități industriale în proporții
aproximativ egale astfel aproximativ 55,68% de la rafinăriile de țiței și gaze și de aproximativ 44,32% de la
centrale termice.
Pb, în cantitate totală la nivel național de 2.402 Kg/an a fost emis de 2 activități industriale, aportul cel
mai important fiind de 79,98% din producția de metale brute din minereuri și aproximativ 20,02% de la
rafinăriile de țiței și gaze.
2.5.4 EVOLUŢIA POLUANŢILOR ÎN AER ÎN PERIOADA 2007-2010
În urma analizei evoluției cantităților de poluanți emişi în aer la nivel național, în perioada 2007-2010 s-a
înregistrat tendința descrescătoare a cantităților totale de poluanți la nivel național pentru gazele cu efect de seră
(CO2, CO, NH3) și a precursorilor (SOX), a emisiilor de NOX, PM10, CH4, NMVOC cât și a emisiilor de metale grele.
Graficele următoare prezintă aceste situații
Fig. 2.5.4.1
Evoluţie emisii aer CO2 2007- 2010 (t/an)
45000000
Total emisii CO2 - 2007
40000000
35000000
30000000
25000000
20000000
15000000
10000000
5000000
0
1.a) Rafinarii 1.c) Centrale 2.b) Instalatii 2.c) (i) 2.e) (i) 3.a) Exploatari 3.c) 3.c) (ii) 3.c) (iii) 3.e) Fabricare 4.a) (i) 4.b) (iii) 4.b) (v) 4.b) (iv) 4.c) 6.b) Productie
de petrol si termice si alte de producere a Prelucrarea Productie de miniere de (i)Productie de: Productie de: Productie de: a sticlei, Substante Substante Substante Substante Ingrasaminte de hartie si
gaze instalatii de fontei brute metalelor metale brute subteran si Clinchere de Var in cuptoare Clinchere de inclusiv a chimice chimice chimice chimice pe baza de carton si de
ardere sau a otelului feroase: neferoase din operatiuni ciment in rotative ciment sau var fibrelor din organice de anorganice de anorgan.de anorganice de fosfor, azot sau alte produse
Laminoare la minereuri conexe cuptoare sticla baza: baza: (iii) Baze baza: baza: Saruri potasiu
cald rotative Hidrocarburi etc. Nemetale etc. etc
simple

Fig. 2.5.4.2
Evolutie emisii aer CO 2007 - 2010
120000000
Total emisii aer CO 2007
100000000 Total emisii aer CO 2010
80000000
Kg/an 60000000
40000000
20000000
0
1.c) Centrale 2.b) Instalatii 2.e) (i) 3.c) 3.c) (iii) 4.b) (iii) 4.b) (iv) 6.b) 9.d)
termice si alte de producere Productie de (i)Productie Productie de: Substante Substante Productie de Productie de
installatii de a fontei brute metale brute de: Clinchere Clinchere de chimice chimice hartie si carbon
ardere sau a otelului neferoase din de ciment in ciment sau anorganice de anorganice de carton si de
minereuri cuptoare var baza: (iii) baza: Saruri alte produse
rotative Baze etc. etc
Fig. 2.5.4.3
Evolutie emisii aer NOx 2007 - 2010
90000000
Total emisii aer NOx 2007

80000000 Total emisii aer NOx 2008
70000000
60000000
50000000
Kg/an
40000000
30000000
20000000
10000000
0 1.a) Rafinarii 1.c) Centrale 2.b) Instalatii 2.c) (i) 3.a) 3.c) 3.c) (iii) 3.e) 3.g) 4.a) (i) 4.(a).(ii) 4.a) (ix) 4.a) (viii) 4.b) (iii) 4.b) (v) 4.b) (iv) 4.c) 6.a) 6.b) 8.b) (ii)
de petrol si termice si de producere Prelucrarea Exploatari (i)Productie Productie de: Fabricare a Fabricare a Substante Hidrocarburi Substante Substante Substante Substante Substante Ingrasaminte Productie de Productie de Produse
gaze alte installatii a fontei brute metalelor miniere de de: Clinchere Clinchere de sticlei, produselor chimice cu continut chimice chimice chimice chimice chimice pe baza de celuloza din hartie si alimentare:
de ardere sau a otelului feroase: subteran si de ciment in ciment sau inclusiv a ceramice prin organice de de oxigen, organice de organ. de anorganice anorgan.de anorganice fosfor, azot cherestea carton si de Materii prime
Laminoare la operatiuni cuptoare var fibrelor din ardere baza: precum baza: baza: de baza: (iii) baza: de baza: sau potasiu alte produse origine
cald conexe rotative sticla Hidrocarburi alcooli, Cauciucuri Materiale Baze etc. Nemetale Saruri etc vegetala
simple sint. plast. etc.
Fig. 2.5.4.4
Evolutie emisii SOx 2007-2010 (Kg/an)
500000000
Total emisii SOx 2007
450000000 Total emisii SOx 2008
Total emisii SOx 2009
400000000 Total emisii SOx 2010
350000000
300000000
250000000
200000000
150000000
100000000
50000000
0
1.a) Rafinarii de 1.c) Centrale 2.b) Instalatii de 2.e) (i) 3.c) (i)Productie 3.c) (iii) 4.b) (v) 6.a) Productie 6.b) Productie
petrol si gaze termice si alte producere a Productie de de: Clinchere Productie de: Substante de celuloza din de hartie si
installatii de fontei brute sau metale brute de ciment in Clinchere de chimice cherestea carton si de alte
ardere a otelului neferoase din cuptoare ciment sau var anorgan.de produse
minereuri rotative baza: Nemetale
etc.

Fig. 2.5.4.5
Evolutie emisii aer CH4 2007- 2010
140000000
Total emisii aer CH4 2007
120000000 Total emisii aer CH4 2009
100000000
80000000
Kg/an
60000000
40000000
20000000
0
1.c) Centrale 3.a) Exploatari 4.c) Ingrasaminte 5.d) Depozite de 5.f) Statii de 7.a) Cresterea
termice si alte miniere de pe baza de fosfor, deseuri tratare a apelor intensiva a
installatii de subteran si azot sau potasiu reziduale urbane pasarilor si
ardere operatiuni porcilor
conexe
Fig. 2.5.4.6
Evolutie emisii aer NH3 2007- 2010
18000000
Total emisii aer NH3 2007

16000000 Total emisii aer NH3 2008
14000000
12000000
10000000
Kg/an
8000000
6000000
4000000
2000000
0
3.c) (i)Productie 3.c) (iii) Productie 4.b) (iv) 4.c) Ingrasaminte 5.d) Depozite de 7.a) Cresterea
de: Clinchere de de: Clinchere de Substante pe baza de deseuri intensiva a
ciment in ciment sau var chimice fosfor, azot sau pasarilor si
cuptoare rotative anorganice de potasiu porcilor
baza: Saruri etc
Fig. 2.5.4.7
Evolutie emisii in aer PM10 2007- 2010
25000000
Total emisii aer PM10 2007

20000000 Total emisii aer PM10 2009
15000000
KG/an
10000000
5000000
0
1.a) Rafinarii 1.c) Centrale 2.b) Instalatii 2.e) (i) 3.b) Exploatari 3.c) (iii) 3.g) Fabricare 4.c) 5.(a) Instalatii 6.a) Productie 6.b) Productie 7.a) Cresterea
de petrol si termice si alte de producere a Productie de miniere de Productie de: a produselor Ingrasaminte de recuperare de celuloza din de hartie si intensiva a
gaze installatii de fontei brute metale brute suprafata si de Clinchere de ceramice prin pe baza de sau eliminare a cherestea carton si de pasarilor si
ardere sau a otelului neferoase din cariera ciment sau var ardere fosfor, azot deseurilor alte produse porcilor
minereuri sau potasiu periculoase

Fig. 2.5.4.8
Evolutie emisii NMVOC 2007-2010 (kg/an)
8000000
Total emisii aer NMVOC 2007

7000000 Total emisii aer NMVOC 2008
6000000
5000000
4000000
3000000
2000000
1000000
0
1.a) Rafinarii 1.c) Centrale 3.b) 3.a) 3.g) 4.a) (i) 4.b) (iii) 4.c) 4.e) 5.d) Depozite 6.a) 7.a) 8.b) (ii) 9.c) Tratarea
de petrol si termice si Exploatari Exploatari Fabricare a Substante Substante Ingrasaminte Procedee de deseuri Productie de Cresterea Produse suprafetei
gaze alte installatii miniere de miniere de produselor chimice chimice pe baza de chimice sau celuloza din intensiva a alimentare: substantelor
de ardere suprafata si subteran si ceramice prin organice de anorganice fosfor, azot biologice cherestea pasarilor si Materii prime
de cariera operatiuni ardere baza: de baza: (iii) sau potasiu porcilor origine
conexe Hidrocarburi Baze etc. vegetala
simple
Fig. 2.5.4.9
Evolutie emisii aer Mercur 2007-2010
1600 Total emisii aer Mercur 2007

Total emisii aer Mercur 2008
Total emisii aer Mercur 2009
1400 Total emisii aer Mercur 2010
1200
1000
Kg/an 800
600
400
200
0
1.a) Rafinarii de petrol si 1.c) Centrale termice si alte 3.c) (i)Productie de: 4.b) (iii) Substante chimice
gaze installatii de ardere Clinchere de ciment in anorganice de baza: (iii)
cuptoare rotative Baze etc.
Fig. 2.5.4.10
Evolutie emisii aer Plumb 2007-2010
7000 6412
Total emisii aer Plumb 2007
5619
6000
5000 4560
4000 3291
Kg/an
3000
1630 1921
2000
710
1000 481
0
1.a) Rafinarii de petrol si gaze 2.b) Instalatii de producere a fontei 2.e) (i) Productie de metale brute
brute sau a otelului neferoase din minereuri

Fig. 2.5.4.11
Evolutie emisii Zinc 2007 - 2010
70000 Total emisii aer Zinc 2007

Total emisii aer Zinc 2008
Total emisii aer Zinc 2009
60000 Total emisii aer Zinc 2010
50000
40000
Kg/an
30000
20000
10000
0
1.a) Rafinarii de petrol si 2.b) Instalatii de producere a 2.d) Turnatorii de metale 2.e) (i) Productie de metale
gaze fontei brute sau a otelului feroase brute neferoase din
minereuri
Fig. 2.5.4.12
Evolutie emisii aer Cadmiu 2007- 2010
250.00
Total emisii aer Cadmiu 2007

200.00
150.00
Kg/an
100.00
50.00
0.00
1.a) Rafinarii de 1.c) Centrale termice 2.b) Instalatii de 2.e) (i) Productie de 3.c) (i)Productie de:
petrol si gaze si alte installatii de producere a fontei metale brute Clinchere de ciment
ardere brute sau a otelului neferoase din in cuptoare rotative
minereuri
2.5.5 TRANSPORTUL
Presiunile activității de transport asupra mediului se traduc, la nivelul factorilor de mediu atmosferă,
prin poluarea aerului, ca efect al emisiilor rezultate din procesele de combustie ale motoarelor cu ardere internă
și prin poluare fonică și vibrații - în marile intersecții, de-a lungul şoselelor, în apropierea nodurilor feroviare și a
aeroporturilor.
În domeniul transporturilor, România deține o poziție-cheie la frontiera estică a Uniunii Europene lărgite,
ca zonă de tranzit, atât pe direcția est-vest (racordul cu Asia prin Marea Neagră), cât și nord-sud (de la Marea
Baltică, la Marea Mediterană). Trei dintre axele prioritare (nr. 7, nr. 21 și nr. 22) ale TEN-T (Rețeaua de
Transport Transeuropeană) traversează teritoriul României.
Tipurile de transport din România sunt:
 transport rutier;
 transport feroviar;
 transport naval (pe căi navigabile interioare și maritim);
 transport aerian;
 transport nemotorizat;
 transporturi speciale (prin conducte și transport electric aerian).

Din punct de vedere al impactului asupra mediului, există o gamă largă de factori care influențează
variația emisiilor de poluanți rezultați din activitățile de transport, cum ar fi:
 cererea și oferta de autoturisme;
 necesitățile de mobilitate individuală;
 disponibilitatea/lipsa disponibilității serviciilor publice de transport în comun;
 costurile asociate deținerii unui autoturism proprietate personală;
 costul combustibililor.
Referitor la transportul rutier, din datele furnizate de către Registrul Auto Român, se pot observa creşteri
numerice ale flotei auto pe toate cele 4 sectoare mari de inventariere a emisiilor generate de acestea, respectiv:
autoturisme, vehicule uşoare, vehicule grele și autobuze și mopede și motociclete, creşterea fiind semnificativă în
sectoarele autoturismelor și vehiculelor uşoare.
Figura 2.5.5.1 Evoluția flotei auto în perioada 2005 – 2010
7.000.000
6.000.000
5.000.000
4.000.000
3.000.000
2.000.000
1.000.000
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Autoturisme Vehicule uşoare Vehicule grele Autobuze şi autocare Mopede şi motociclete
Sursa: Registrul Auto Român
Deşi eficiența autovehiculelor și cea a catalizatorilor a fost și este în continuă îmbunătățire, acest lucru
este contrabalansat în sens negativ de creşterea lungimii medii a unei călătorii, creşterea numerică a parcului
auto, precum și de alte variabile, cum ar fi stilul de condus, ambuteiajele din trafic, lipsa unei infrastructuri
adecvate de transport, fapt care se traduce printr-o creştere a intensității emisiilor de oxizi de azot.
Figura 2.5.5.2 Evoluția emisiilor de NOX în funcție de evoluția numărului total de vehicule, în perioada 2005 – 2010
900
800
700
600
500
400
300
200
100
0
2005 2006 2007 2008 2009 2010
Total vehicule (x10.000) Emisii NOx (Kg)
Sursa: Registrul Auto Român/Inventarul național de emisii de poluanți atmosferici
Strategia de dezvoltare durabilă a Uniunii Europene, în ceea ce priveşte transportul, este „de a se asigura
că sistemele actuale de transport îndeplinesc nevoile economice, sociale și de mediu, minimizând în acelaşi timp
efectele nedorite asupra economiei, societății și mediului".

Pentru diminuarea impactului asupra mediului produs de transportul rutier se pot lua în considerare
următoarele situații:
 „nici-o schimbare de politică" – strategia comunitară de reducere a emisiilor de CO2 provenite de la
autoturisme și de îmbunătățire a eficienței consumului de combustibil rămâne neschimbată, în sensul că
ținta trebuie să fie atinsă prin punerea în aplicare combinată a celor trei piloni deja existenți ai
strategiei, și anume acorduri voluntare din partea asociațiilor producătorilor de autoturisme,
informarea consumatorilor prin etichetarea vehiculelor și măsuri fiscale pentru a promova eficiența
consumului de combustibili;
 „doar măsuri care vizează tehnologia vehiculelor" – ținta se atinge prin îmbunătățiri aduse tehnologiei
de fabricație a autoturismelor;
 abordarea „integrată" – obiectivul comunității europene în privința limitării emisiilor de CO2 la
120g/km, pentru flota de automobile noi este realizat printr-o abordare integrată ce implică
producătorii de autoturisme, dar și alte părți interesate cum ar fi producătorii de anvelope, autoritățile
competente din statele membre etc.
În România, politica în domeniul transporturilor urmăreşte alinierea continuă a sistemului național de
transport la principiile Politicii Comunitare de Transport definite în Cartea Albă a transporturilor (cu
actualizările aferente) și cerințele de dezvoltare durabilă a României.
În calitate de membru efectiv al UE de la 1 ianuarie 2007, România a urmărit implementarea prevederilor
aplicabile ale Deciziei Parlamentului European și ale Consiliului nr. 1.692/1996/EC din 23 iulie 1996 privind liniile
directoare comunitare pentru dezvoltarea rețelei transeuropene de transport, amendată prin Decizia nr. 1.346/2001,
precum și a viitoarei rețele TEN-T pe teritoriul său definită prin Legea nr. 203/2003 privind realizarea, dezvoltarea și
modernizarea rețelei de transport de interes național și european, cu modificările ulterioare.
În acest context, prioritățile pe termen mediu, stabilite prin Programul de Guvernare 2009 - 2012, precum
și alte documente de politici publice și angajamente instituționale (strategii sectoriale, planuri naționale de
dezvoltare, programe de dezvoltare) sunt, în principal:
 modernizarea și dezvoltarea infrastructurilor de transport;
 dezvoltarea și modernizarea mijloacelor și instalațiilor de transport în vederea îmbunătățirii calității
serviciilor, siguranței circulației, securității, calității mediului și asigurarea interoperabilității sistemului
de transport;
 întărirea coeziunii sociale și teritoriale la nivel național și regional prin asigurarea legăturilor între oraşe
și creşterea gradului de accesibilitate a populației la transportul public, inclusiv în zonele cu densitate
mică a populației şi/sau nuclee dispersate;
 creşterea competitivității în sectorul transporturilor, liberalizarea pieței interne de transport;
 îmbunătățirea comportamentului transportului în relația cu mediul înconjurător, diminuarea
impacturilor globale ale transporturilor (schimbările climatice) și reducerea degradării calității
ambientale în mediul natural și urban.
Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național (programul “Rabla”) a fost instituit în baza O.U.G.
nr. 217 din 4 decembrie 2008, a Ordinului nr. 89 din 10 februarie 2009 pentru aprobarea Instrucțiunilor privind
modalitățile de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 217/2008 și Ordinului nr. 148 din 3 iulie 2009
și a avut următoarele obiective:
 diminuarea efectelor negative a poluării aerului asupra sănătății populației și a mediului, în aglomerările
urbane, ca urmare a emisiilor de gaze de eşapament de la autoturisme, cu nivel de poluare foarte ridicat;
 încadrarea emisiilor în valorile limită admise la nivel european pentru aerul ambiental;
 prevenirea formării deşeurilor, ca urmare a abandonării autoturismelor uzate și atingerea țintelor
prevăzute de aquis-ul comunitar de mediu privind recuperarea și reciclarea deşeurilor provenite din
vehicule uzate.
În anul 2011 s-a derulat și programul de stimulare a înnoirii parcului național de tractoare și maşini
agricole autopropulsate (Programul “Rabla” pentru tractoare - Ordinul nr. 1995 din 28 iulie 2011 pentru
aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și maşini
agricole autopropulsate).
O modalitate de reducere a presiunii exercitate de activitățile de transport de mărfuri asupra calității
aerului o reprezintă eficientizarea traseelor și a consumului de combustibili în transportul de marfă, prin
dezvoltarea și utilizarea sistemului de transport intermodal.
În „Strategia de transport intermodal în România 2020” (mai 2011), se regăseşte ideea de mai sus, lucrarea
menționând faptul că: „Obiectivul general este dezvoltarea sistemului național de transport intermodal de
mărfuri în scopul eficientizării transportului de marfă și al îmbunătățirii impactului transportului asupra
mediului și a siguranței traficului în România.” Pentru atingerea acestui obiectiv general, strategia propune
următoarele obiective specifice:
 modernizarea şi/sau construirea unor terminale intermodale și a infrastructurii aferente;
 realizarea unor servicii intermodale de calitate;
 implementarea unui sistem de urmărire, planificare și management a transportului intermodal de
marfă, utilizând sistemele inteligente de transport disponibile pe piață;
 stimularea promovării sistemului național de transport intermodal.

Având in vedere impactul semnificativ al transporturilor asupra calității aerului, este necesar a se acționa
rapid si eficient, in sensul reducerii acestuia, prin alinierea la standardele Uniunii Europene, atât in ceea ce
privește infrastructura de transport, cat si normele de reglementare tehnologice in privința emisiilor
autovehiculelor, toate acestea împreună cu programe de stimulare a înnoirii parcurilor auto.
2.6. TENDINŢE
Activitățile economice-industria, agricultura, transportul, producerea energiei-generează emisii de

poluanți. Poluanții din aerul înconjurător afectează ecosistemele, sănătatea umană, climatul și moştenirea
culturală prin acidifiere, eutrofizare și expunerea la ozon.
Emisiile din atmosferă sunt supuse unor transformări care includ transportul, transformări chimice sau
fizice. Ca urmare, poluarea aerului în Europa este o problemă locală, regională sau chiar la nivelul emisferei
nordice de vreme ce schimbările privind calitatea aerului pot avea loc atât în apropierea surselor de emisie cât și
mult mai departe, în funcție de transportul maselor de aer.
Tendințele concentrațiilor medii anuale pentru principalii poluanți din aerul înconjurător NO2, SO2, CO,
particule în suspensie, metale grele și benzen în perioada 2008-2011, pe tipuri de stații sunt reprezentate în
graficele următoare.
Figura 2.6.1 NO2 - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2008-2011
NO2-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii

45.00
40.00
35.00
medii anuale statii FR
30.00
medii anuale statii FSUB
microg/mc
25.00
medii anuale statii FU
20.00
medii anuale statii I
15.00
medii anuale statii T
10.00 valoarea limita anuala
5.00
0.00
2008 2009 2010 2011
Figura 2.6.2 SO2 - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2008-2011
SO2-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii

14.00
12.00
10.00
microg/mc
8.00 medii anuale statii FSUB

6.00
medii anaule statii I
4.00
2.00
0.00
2008 2009 2010 2011

Figura 2.6.3 CO - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2008-2011
CO-dinamica medii anuale pe tipuri de statii
0.60
0.50
0.40
microg/mc

0.30 medii anuale statii I
0.20 medii anuale statii T
0.10
0.00
2008 2009 2010 2011
Figura 2.6.4. PM10 - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2009-2011
PM10-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii

45.00
40.00
35.00
30.00 medii anuale statii FSUB

microg/mc
25.00
20.00
15.00 medii anuale statii I

10.00
5.00 medii anuale statii T
0.00
2009 2010 2011 valoarea limita anuala
Deşi s-au înregistrat reduceri semnificative ale concentrațiilor particulelor în suspensie provenite de la
emisiile din trafic și din sectorul energetic, cea mai importantă sursă antropogenă rămâne arderea
combustibililor fosili pentru generarea energiei termice/electrice și încălzirea domestică. În mediul urban, gazele
de eşapament, resuspensia prafului de pe partea carosabilă și arderea combustibililor fosili pentru încălzirea
domestică sunt surse locale semnificative.
Figura 2.6.5 Benzen - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2009-2011
Benzen-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii

6
4
microg/mc
3 medii anuale statii I

2 valoarea limita anuala
0
2009 2010 2011

Figura 2.6.6 Pb - tendințe concentrații medii anuale, pe tipuri de stații în perioada 2009-2011
Pb-dinamica medii anuale pe tipuri de statii

0.9
0.8
0.7
medii anuale statii FR/FSUB
0.6
microg/mnc
0.5
0.4
0.3 valoarea limita anuala
0.2 statia FSUB MM-3
0.1
0
2009 2010 2011
Figura 2.6.7 Ni - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2009-2011
Ni-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii
25
20
medii anuale statii FSUB/FR
15 medii anuale statii FU
ng/mc

10
valoarea tinta
5
0
2009 2010 2011
Figura 2.6.8 Cd - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2009-2011
Cd-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii

6
4 medii anuale statii FU

ng/mc
3
2
valoarea tinta
1
0
2009 2010 2011

Figura 2.6.9 As - tendințe concentrații medii anuale pe tipuri de stații în perioada 2009-2011
As-dinamica mediilor anuale pe tipuri de statii
7.00
6.00 medii anuale statii FU

ng/mc
5.00
4.00
3.00
2.00
1.00 valoarea tinta
0.00
2009 2010 2011
Legendă:
FU – fond urban
FSUB – fond suburban
FR – fond rural
T – trafic
I – industrial

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.3. APA (dulce)
3. APA (dulce)
Noua strategie și politica europeană în domeniul gospodăririi apelor porneşte de la premiza că „apa nu este un
produs comercial ca oricare altul, ci o moştenire care trebuie păstrată curată, protejată și tratată ca atare”.
Apa este prezentă ca element determinant și esenţial pentru existenţa umană. Nu se poate concepe o
activitate umană, existenţa unei forme de viaţă sau echilibrul planetei, fără apă. Dacă fără hrană omul poate trăi
aproape o lună, fără apă nu poate supravieţui mai mult de 4-5 zile. Este evidentă legătura dintre apă și viaţă,
criza apei reprezentând de fapt criza vieţii pentru aproape un miliard și jumătate de oameni.
Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și
limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru societate, materie
primă pentru activităţi productive, sursă de energie și cale de transport,
factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic.
Directiva Cadru 60/2000/CEE în domeniul apei, constituie o abordare
nouă în domeniul gospodăririi apelor, bazându-se pe principiul bazinal şi
impunând termene stricte pentru realizarea programului de măsuri.
Obiectivul central al Directivei Cadru în domeniul Apei (DCA) este
acela de a obţine o „stare bună” pentru toate corpurile de apă, atât pentru
cele de suprafaţă cât şi pentru cele subterane, iar pentru corpurile de apă
puternic modificate și artificiale, de a se realiza „potenţialul ecologic bun”.
Conform acestei Directive, Statele Membre din Uniunea Europeană
trebuie să asigure atingerea stării bune a tuturor apelor de suprafaţă până
în anul 2015.
Bună gospodărire a apei prezintă o importanţă deosebită în
condiţiile în care resursele de apă ale României sunt relativ reduse,
cifrându-se doar la aproximativ 1700m3 de apă timp de un an pentru un
locuitor, în timp ce în alte ţări din Europa aceste rezerve sunt, în medie, de 2,5 ori mai mari.
3.1 RESURSELE DE APĂ, CANTITĂŢI ŞI FLUXURI
Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafaţă – râuri, lacuri, fluviul Dunărea – şi
apele subterane. Resursele de apă potenţiale și tehnic utilizabile pentru anul 2011 (Balanţa apei – Cerinţa pe
anul 2011) se prezintă în Tabelul 3.1.1.
Tabel 3.1.1 Resursele de apă potenţiale și tehnic utilizabile pentru anul 2011
Sursa de apă Indicator de caracterizare Total mii m3.

A. Râuri interioare
1. Resursa teoretică 40.000.000
2. Resursa existentă potrivit gradului de amenajare a bazinelor hidrografice* 13.859.481
3. Cerinţa de apă a folosinţelor, potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune 3.224.610
B. Dunăre (direct)
1. Resursa teoretică (în secţiunea de intrare în ţară) ** 85.000.000
Resursa utilizabilă în regim actual de amenajare 20.000.000
2. Cerinţa de apă a folosinţelor potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune*** 3.692.143
C. Subteran
1. Resursa teoretică, din care: 9.600.000
- ape freatice 4.700.000
- ape de adâncime 4.900.000
2. Resursa utilizabilă 5.411.322
3. Cerinţa de apă a folosinţelor potrivit capacităţilor de captare în funcţiune 784.425
Total resurse
1. Resursa teoretică 134.600.000
2. Resursa existentă potrivit gradului de amenajare a bazinelor hidrografice 39.270.803
3. Cerinţa de apă a folosinţelor, potrivit capacităţilor de captare aflate în funcţiune 7.701.178
Sursa:Administraţia Naţională”Apele Române”
Notă: * cuprinde şi reţeaua lacurilor litorale, precum și resursa asigurată prin refolosire externă directă în lungul râului;
** ½ din stocul mediu multianual, la intrarea în ţară;
*** inclusiv volumele transferate în bazinul Litoral

Cap.3. APA (dulce) Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
Raportat la populaţia actuală a ţării, rezultă:

- o resursă specifică utilizabilă în regim natural, de cca. 2660 m 3/locuitor şi an, luând în considerare și
aportul Dunării;
- o resursă specifică, teoretică, de cca. 1770 m3/locuitor şi an, luând în considerare numai aportul râurilor
interioare, situând din acest punct de vedere ţara noastră în categoria ţărilor cu resurse de apă relativ
reduse în raport cu resursele altor ţări.
Râurile interioare constituie principala resursă de apă a României. O caracteristică de bază a acestei
categorii de resursă de apă o reprezintă variabilitatea foarte mare în spaţiu:
• zona montană, care aduce jumătate din volumul scurs;
• variabilitatea debitului mediu specific (1 l/s şi km 2 în zonele joase, până la 40 l/s şi km2 în zonele înalte).
O altă caracteristică o reprezintă variabilitatea foarte pronunţată în timp, astfel încât primăvara se produc
viituri importante, urmate de secete prelungite.
Dunărea, al doilea fluviu ca mărime din Europa (cu lungime de 2850 km, din care 1075 km pe teritoriul
României), are un stoc mediu la intrarea în ţară de 174x109 m3.
Resursele de apă subterană sunt constituite din depozitele de apă existente în straturi acvifere freatice şi
straturi de mare adâncime. Repartiţia scurgerii subterane variază pe marile unităţi tectonice de pe teritoriul ţării
astfel:
 0,5-1 l/s şi km2 în Dobrogea de Nord;
 0,5-2 l/s şi km2 în Podişul Moldovenesc;
 0,1-3 l/s şi km2 în Depresiunea Transilvaniei și Depresiunea Panonică;
 0,1-5 l/s şi km2 în Dobrogea de Nord și Platforma Dunăreană;
 5-20 l/s şi km2 în zona Carpaţilor, în special în Carpaţii Meridionali şi în zonele de carst din
bazinul Jiului și Cernei.
Prelevările de apă
În anul 2011 prelevările totale de apă brută au fost de 6,60 mld.m 3 din care:
- populaţie - 1,00 mld.m3.
- industrie - 4,64 mld.m3.
- agricultură - 0,96 mld.m3.
Prelevările de apă au scăzut de la 10,3 mld.m3 în anul 1995, la 6,60 mld.m3 în anul 2011, datorită:
 diminuării activităţii industriale;
 reducerii consumurilor de apă în procesele tehnologice;
 reducerii pierderilor;
 aplicării mecanismului economic în gospodărirea apelor.
Pentru anul 2011, raportul cerinţă/prelevare pentru resursele de apă se prezintă în tabelul 3.1.2.
Tabel 3.1.2 Raportul cerinţă/prelevare pentru resursele de apă în anul 2011
Cerinţa de apă Prelevările de apă Gradul de utilizare

Activitate Valoare/(mld.m3) Activitate Valoare/(mld.m3) %
Populaţie 1,22 Populaţie 1,00 81,97
Industrie 5,16 Industrie 4,64 89,92
Agricultură 1,32 Agricultură 0,96 72,73
Total 7,70 Total 6,60 85,71
Sursa: Administraţia Naţională Apele Române
3.2. APELE DE SUPRAFAŢĂ

Evaluarea stării ecologice și a potenţialului ecologic pentru apele de suprafaţă s-a efectuat conform Legii
Apelor nr. 107/1996 cu modificările și completările ulterioare, pe baza metodologiilor privind sistemele de
clasificare și evaluare globală a stării apelor de suprafaţă elaborate conform cerințelor Directivei Cadru a Apei
2000/60/CEE. Evaluarea a avut în vedere rezultatele obţinute în anul 2011 în secţiunile de control de pe
corpurile de apă de suprafaţă cu program de monitoring anual.
Starea ecologică este o expresie a calităţii structurii şi funcţionării ecosistemelor acvatice asociate apelor
de suprafaţă, clasificate în concordanţă cu Anexa V a Directivei Cadru Apă. Pentru categoriile de ape de suprafaţă,
evaluarea stării ecologice se realizează pe 5 stări de calitate, respectiv: foarte bună, bună, moderată, slabă şi
proastă cu codul de culori corespunzător (albastru, verde, galben, portocaliu şi roşu).
Evaluarea stării ecologice/potenţialului ecologic a corpurilor de apă de suprafaţă s-a realizat prin
integrarea elementelor de calitate (biologice, fizico-chimice suport, poluanţi specifici). Starea ecologică/
potenţialul ecologic final ia în considerare principiul conform căruia cea mai scăzută valoare stabileşte starea
calităţii, respectiv cea mai defavorabilă situaţie.

Elementele de calitate
Elementele biologice:
 flora acvatică - fitoplancton şi fitobentos;
 macrozoobentos (compoziţia şi abundenţa faunei de nevertebrate bentice)
 fauna piscicolă (compoziţia, abundenţa și structura pe vârste),
Elementele fizico-chimice suport:
- Elementele fizico-chimice generale:
 Condiţii termice: temperatură
 Condiţii de oxigenare: oxigen dizolvat, CBO5 ,CCO-Cr
 Starea acidifierii: pH
 Condiţiile nutrienţilor: N-NO3, N-NO2, N-NH4, P-PO4, Ptotal
- Poluanţi specifici - Cu, Zn, As, Cr, Xileni, PCB-uri, toluen, acenaften și fenol.
În anul 2011, evaluarea stării ecologice/potenţialului ecologic s-a realizat pentru un număr total de 798
corpuri de apă, corpuri prevăzute cu program de monitoring anual. Repartiţia lor pe categorii de resurse de apă
se prezintă astfel:
 476 corpuri de apă naturale din categoria râuri, reprezentând 59,65%;
 145 corpuri de apă puternic modificate din categoria râuri, reprezentând 18,17%;
 51 corpuri de apă - lacuri naturale, reprezentând 6,39%;
 106 corpuri de apă puternic modificate - lacuri de acumulare şi artificiale, reprezentând 13,28%;
 20 corpuri de apă artificiale din categoria râuri, reprezentând 2,51%.
Obiectivul de mediu pentru un corp de apă de suprafaţă se consideră a fi atins atunci când corpul de apă se
încadrează în starea ecologică bună, respectiv potenţialul ecologic bun.
3.2.1. STAREA ECOLOGICĂ/POTENŢIALUL ECOLOGIC AL

CURSURILOR DE APĂ PE BAZINE HIDROGRAFICE
Bazinul hidrografic Tisa
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri în Bazinul Hidrografic Tisa
În cadrul bazinului hidrografic Tisa au fost evaluate pe baza monitorizării 15 corpuri de apă naturale -
râuri însumând 945 km, În urma evaluării au rezultat următoarele:
- 14 corpuri de apă (93,33%) - stare ecologică bună;
- 1 corp de apă (6,67%) - stare ecologică moderată.
Figura 3.2.1.-1: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate din B.H. Tisa
Sursa:Administraţia Naţională ”Apele Române
Din lungimea totală de 945 km monitorizată, 921 km (97,50%) s-au încadrat în starea ecologică bună, iar
24 km (2,50%) în starea ecologică moderată.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că, un (6,67%) corp de apă natural din B.H. Tisa reprezentând
24 km (2,50%) nu a atins obiectivul de calitate privind starea ecologică bună.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate - râuri monitorizate în bazinul
hidrografic Tisa.
În cadrul bazinului hidrografic Tisa au fost evaluate 2 corpuri de apă puternic modificate – râuri însumând
un număr de 104 km. În urma evaluării au rezultat următoarele:

- un corp de apă (50%) - potenţial ecologic bun

- un corp de apă (50%) - potenţial ecologic moderat.
Din cei 104 km monitorizaţi pentru care s-a determinat potenţialul ecologic, 91 km (87,5%) s-au încadrat
în potenţialul ecologic bun şi 13 km (12,5%) în potenţialul ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că 1 corp de apă puternic modificat din B.H. Tisa reprezentând
13 km (12,5%) nu a atins obiectivul de calitate privind potenţialul ecologic bun.
Principalele surse de poluare din acest bazin sunt unităţile ce au ca activitate captarea şi prelucrarea apei
pentru alimentarea populaţie (SC VITAL SA Baia Mare cu două sucursale) şi exploatările miniere cu activitate
sistată din zona Borşa și Turţ ( EM BORSA- Maramureş -3 sucursale, EM TURŢ Satu Mare), prin conţinutul
deosebit de ridicat în ioni metalici în apele de mină.
Bazinul hidrografic Someş
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Someş.
În cadrul bazinului hidrografic Someş au fost evaluate 41 corpuri de apă naturale - râuri,însumând un
număr de 2406 km. Pentru un corp de apă evaluarea s-a realizat numai pe baza elementelor suport.
În urma evaluării au rezultat următoarele:
- 30(73,17%) corpuri de apă - starea ecologică bună;
- 11 (26,83%) corpuri de apă - starea ecologică moderată;
Figura 3.2.1.- 2: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Someş
Sursa:Administraţia Naţională ”Apele Române
Din numărul total de 2406 kilometri monitorizaţi pentru care s-a evaluat starea ecologică,1620 km
(67,33%) s-au încadrat în stare ecologică bună, 786 km (32,67%) în stare ecologică moderată.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă naturale - râuri monitorizate
din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună nu a fost atins de 11 corpuri de apă
(26,83%) reprezentând 786 (32,67%) km de râu.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate – râuri monitorizate în bazinul
hidrografic Someş.
În cadrul bazinului hidrografic Someş au fost evaluate 5 corpuri de apă puternic modificate – râuri
însumând un număr de 302 km. În urma evaluării rezultatelor, 2 corpuri de apă (40,00%) s-au încadrat în
potenţialul ecologic bun şi 3 corpuri de apă (60,00%) în potenţialul ecologic moderat. Din cei 302 km
monitorizaţi pentru care s-a determinat potenţialul ecologic, 73 km (24,2%) s-au încadrat în potenţialul ecologic
bun şi 229 km (75,8%) în potenţial ecologic moderat. Rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic
modificate-râuri monitorizate din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost
atins de 3 corpuri de apă(60,00%), reprezentând 229 km (75,8%) de râu.
Principalele surse de poluare din acest bazin sunt apele uzate neepurate sau insuficient epurate de la
unităţile ce au ca activitate colectarea și epurarea apelor uzate(SC AQUABIS SA Bistriţa, SC COMPANIA de APĂ
Someş SA, SC VITAL SA Maramureş - 5 sucursale, SC APASERV Satu Mare SA), exploatările miniere, prin
conţinutul deosebit de ridicat în ioni metalici al apelor de mină (C.N.M.P.N. REMIN SA cu 7 sucursale), dar și din
domeniul construcţiilor.

Bazinul hidrografic Crişuri
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă - râuri monitorizate în bazinul hidrografic Crişuri
În cadrul Bazinul Hidrografic Crişuri au fost evaluate din punct de vedere al stării ecologice 50 corpuri de
apă - râuri. Pentru 2 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice
suport.
În urma evaluării datelor obţinute, au rezultat următoarele:
- 33 (66,00%) corpuri de apă în starea ecologică bună;
- 17 (34,00%) corpuri de apă în starea ecologică moderată.
Figura 3.2.1.- 3: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Crişuri
Sursa: Administraţia Naţională ”Apele Române
Din numărul total de 1296,87 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat starea ecologică, 872,43 km
(67,27%) s-au încadrat în stare ecologică bună, 424,44 km (32,73%) în stare ecologică moderată.
Din analiza datelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a
fost atins de 17 (34,00%) de corpuri de apă, respectiv 424,44 km (32,73%) de râu pentru care s-a determinat
starea ecologică.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate - râuri monitorizate în bazinul
hidrografic Crişuri
În cadrul Bazinului Hidrografic Crişuri au fost evaluate din punct de vedere al potenţialului ecologic 10
corpuri de apă puternic modificate - râuri. Pentru 8 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de
vedere al elementelor fizico-chimice suport.
- 6 (40,00%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic bun;
- 4 (26,67%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţialul ecologic moderat.
Din numărul de 307,26 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic, 234,66 km (76,37%)
s-au încadrat în potenţial ecologic bun, 72,60 (23,63%) în potenţial ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate - râuri
evaluate din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 4 (40,00%)
dintre corpurile de apă, respectiv 72,60 km (23,63%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale - râuri monitorizate în bazinul hidrografic
Crişuri
În bazinul hidrografic Crişuri au fost evaluate 3 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de 121,82 km.
Potenţialul ecologic obţinut în urma evaluării corpurilor de apă artificiale pe baza rezultatelor
monitorizării şi principiului de agregare (procedura de grupare) se prezintă astfel:
Din numărul de 121,82 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic, 89,32 km (73,32%) s-
au încadrat în potenţial ecologic bun, 32,50 km (26,68%) în potenţial ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă artificiale - râuri evaluate din
bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 1 (33,33%) corp de apă,
respectiv 32,5 km (26,68%).
În b.h. Crişuri principalele unităţi poluatoare sunt staţiile de epurare orăşeneşti (S.C. COMPANIA DE APĂ
Oradea S.A.), unităţile din industria extractivă (OMV PETROM SA ASSET NR. 1 CRIŞANA –Sector 1-4 SUPLACU DE
BARCĂU ), industria alimentară, construcţii.

Bazinul hidrografic Mureş
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Mureş.
În cadrul bazinului hidrografic Mureş au fost evaluate din punct de vedere al stării ecologice 42 corpuri de
apă - râuri. Pentru 6 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice
suport.
În urma evaluării a rezultat următoarea încadrare:
- 36 (85,71%) corpuri de apă în stare ecologică bună;
- 6 (14,29%) corpuri de apă în stare ecologică moderată.
Din punct de vedere al numărului de kilometri, din cei 1699,03 km pe baza datelor de monitoring, pentru
care s-a evaluat starea ecologică, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică este următoarea:
 1571,41 km (92,49%) corpuri de apă în stare ecologică bună;
 127,62 km (7,51%) corpuri de apă în stare ecologică moderată.
Figura 3.2.1.- 4: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale-râuri monitorizate în B.H. Mureş
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă - râuri monitorizate din bazin,
obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună nu a fost atins de 6 (14,29%) corpuri de apă, respectiv
127,62 km (7,51%) de râu.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate (CAPM) – râuri monitorizate în
bazinul hidrografic Mureş
În cadrul bazinului hidrografic Mureş au fost evaluate 44 corpuri de apă puternic modificate – râuri,
însumând un număr de 2074,88 km. Pentru 9 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al
elementelor fizico-chimice suport din care pentru 3 corpuri de apă evaluarea s-a făcut pe baza principiului de
agregare (procedura de grupare).
În urma evaluării, au rezultat următoarele:
- 28(63,64%) corpuri de apă - potenţial ecologic bun (PEB);
- 16 (36,36%) corp de apă - potenţial ecologic moderat (PEMo).
Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, din cei 2074,88 km pentru care s-a evaluat potenţialul
ecologic, repartiţia pe lungimi în raport cu potenţialul ecologic este următoarea:
 1495,69 km (72,09%) - potenţial ecologic bun (PEB);
 579,20 km (27,91%) - potenţial ecologic moderat (PEMo).
Rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate-râuri evaluate din bazin, obiectivul de calitate
reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 16 (36,36%) corpuri de apă, respectiv 579,20 (27,91%)
km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul hidrografic
Mureş
La nivelul bazinului hidrografic Mureş a fost evaluat pe baza datelor de monitorizare un corp de apă
artificial ( Ier) – 59,56 km. Pentru 1 corp de apă - Canal Mureş Mort (24,07 km) evaluarea s-a realizat doar din
punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.
Rezultatele evaluării elementelor de calitate au dus la încadrarea corpului de apă artificial în clasa de
potenţial ecologic moderat (PEMo). Elementele determinante care au condus la neîndeplinirea obiectivului de
calitate (potenţialul ecologic bun) au fost peştii, condiţiile de oxigenare, salinitatea și nutrienţii.

Principala sursă de poluare în acest bazin o reprezintă industria extractivă (SC CUPRUMIN SA), urmată de
surse din industria prelucrărilor chimice (SC AZOMUREŞ SA,) și surse din activitatea economică privind servicii
către populaţie - staţiile de epurare ale gospodăriilor orăşeneşti(judeţele Hunedoara și Alba).
Bazinul hidrografic Aranca
În anul 2011, la nivelul bazinului hidrografic Aranca a fost evaluat pe baza datelor de monitoring 1 corp de
apă din categoria râuri – corp de apă puternic modificat (Aranca + afluenţi), cu o lungime de 126,82 km, corp de
apă care s-a încadrat în clasa de potenţial ecologic moderat (PEMo), elementele determinante fiind CCO-Cr şi
conductivitatea.
Principala sursă de poluare din bazin se datorează activităţii de captare și prelucrare apă pentru
alimentare populaţie: SC AQUATIM (Sânnicolau Mare).
Bazinele hidrografice Bega – Timiş – Caraş
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinele hidrografice
Bega – Timiş - Caraş
În cadrul bazinelor hidrografice Bega – Timiş - Caraş au fost evaluate 22 corpuri de apă naturale - râuri.
În urma evaluării a rezultat următoarea încadrare:
Figura 3.2.1.- 5: Starea ecologica a corpurilor de apa de suprafaţă naturale

- râuri monitorizate în B.H. Bega-Timiş –Caraş
Din cei 925,3 monitorizaţi repartiţia pe lungimii în raport cu starea ecologică este următoarea:
- 827 km (89,38%) în stare ecologică bună;
- 98,3 km (10,62%) în stare ecologică moderată.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de starea ecologică bună
nu a fost atins de 3 corpuri de apă, reprezentând 13,64% din totalul corpurilor de apă naturale – râuri
monitorizate din bazinele Bega-Timiş-Caraş, respectiv 98,3 km, reprezentând 10,62% km de râu – corpuri
naturale pentru care s-a determinat starea ecologică.
Bazinele Bega – Timiş – Caraş
În cadrul bazinelor hidrografice Bega – Timiş - Caraş au fost evaluate 18 corpuri de apă puternic
modificate în B.H Bega şi Timiş, însumând un număr de 666,26 km. În bazinul hidrografic Caraş nu a fost
identificat niciun corp de apa puternic modificat.
 7 (38,89%) corpuri de apă în potenţial ecologic bun (PEB);
 11 (61,11%) corpuri de apă în potenţial ecologic moderat (PEMo).
Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, din cei 666,26 km pentru care s-a evaluat potenţialul
ecologic pe baza datelor de monitoring, repartiţia pe lungimi în raport cu potenţialul ecologic este următoarea:
- 257,95 km (38,72%) în potenţial ecologic bun (PEB);
- 408,31 km (61,28%) în potenţial ecologic moderat (PEMo).

Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic
bun nu a fost atins de 11 (61,11%) corpuri de apă, respectiv 408,31 km de râu (61,28%) pentru care s-a
determinat potenţialul ecologic.
Bega-Timiş-Caraş
La nivelul bazinelor hidrografice Bega – Timiş - Caraş a fost evaluat 1 corp de apă artificial (CAA) - BEGA -
cf. Behela - frontieră RO-SMR (RORW5.1_B4) – corp de apă monitorizat, având o lungime de 43,98 km, aflat în
categoria tipologică RO11.
Principalele surse de poluare din acest bazin sunt folosinţele din domeniul colectării şi epurării apelor
uzate urbane: SC AQUATIM SA – Timişoara şi Deta, SC AQUACARAŞ SA – Reșița şi Caransebeş şi MERIDIAN 22
Lugoj, precum și cele din domeniul industrial, SC TMK SA Reșița și UCM Reșița (ind. metalurgică și construcţii de
maşini).
Bazinele hidrografice Nera – Cerna
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinele hidrografice
Nera-Cerna
În cadrul bazinelor hidrografice Nera - Cerna au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 8 corpuri de
apă naturale - râuri.
În urma evaluării a rezultat următoarele:
Din totalul de 493,78 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat starea ecologică, 316,17 km (64,03%) s-au
încadrat în starea ecologică bună, iar 177,61 km (35,97%) în starea ecologică moderată.
nu a fost atins de 2 corpuri de apă, reprezentând 25,00% din totalul corpurilor de apă naturale – râuri evaluate
din bazinele Nera - Cerna respectiv 177,61 km, reprezentând 35,97% km de râu – corpuri naturale pentru care s-a
determinat starea ecologică.
Figura 3.2.1.- 6: Starea ecologica a corpurilor de apa de suprafaţă naturale

- râuri monitorizate în B.H. Nera - Cerna
bazinele hidrografice Nera - Cerna
În cadrul bazinelor hidrografice Nera - Cerna au fost evaluate 3 corpuri de apă puternic modificate (45,51
km) pe baza datelor de monitoring.
În urma evaluări, cele 3 corpuri de apă s-au încadrat în potenţial ecologic bun (PEB).
Principala sursă de poluare o constituie activitatea de colectare și epurare a apelor uzate urbane, respectiv
SC AQUCARAŞ SA (Exploatare Băile Herculane) şi staţiile orăşeneşti Bozovici şi Mehadia.
Bazinul hidrografic Jiu
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Jiu
În cadrul bazinului hidrografic Jiu au fost evaluate prin monitorizarea elementelor biologice cât și a
elementelor suport 39 de corpuri de apă naturale – râuri. Pentru 2 corpuri de apă, starea a fost evaluată doar pe
baza datelor de monitorizare pentru elementele suport.
În urma evaluării celor 39 de corpuri de apă pentru care s-a stabilit starea ecologică, au rezultat
următoarele:


Figura 3.2.1.- 7: Starea ecologică a corpurilor de apă de suprafaţă naturale - râuri monitorizate în B.H. Jiu
Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 1279 km, repartiţia pe lungimi în raport cu
starea ecologică este următoarea:
- 1117,6 km (87,38%) în stare ecologică bună;
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună,
nu a fost atins de 4 corpuri de apă, reprezentând 10,26% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Jiu pentru
care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 161,4 km, reprezentând 12,62% km de râu pentru care s-a evaluat
starea ecologică.
bazinul hidrografic Jiu
În cadrul bazinului hidrografic Jiu a fost evaluat prin monitorizarea atât a elementelor biologice cât și a
elementelor suport un corp de apă puternic modificate (CAPM) din categoria râuri, cu o lungime de 9 km. De
asemenea pentru 1 corp de apă din aceeaşi categorie au fost monitorizate doar indicatori din grupa elementelor
suport în lungime de 9 km.
În urma evaluării, a rezultat că, corpul de apă Craioviţa - izvor – confluenţă Jiu se încadrează în clasa de
potenţial ecologic moderat (PEMo) elementele determinante ale clasei de potenţial fiind nutrienţii. Pentru corpul
de apă Carneşti - izvor - cf. Jiu s-au monitorizat doar elementele suport, încadrarea rezultată fiind de potenţial
moderat datorat nutrienţilor întrucât în etapa actuală colectează încă apele uzate neepurate provenite de la
diferiţi agenţi economici, care au în curs de realizare staţii de epurare; de asemenea este în curs de racordare
populaţia din zona de sud a municipiului Craiova, ca urmare a finalizării reţelei de canalizare (prin fonduri ISPA)
cu lungimea de 55 km (cartierele Popoveni, Catargiu, str. Râului), urmând a se blinda evacuările către canalul
Craioviţa.
Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 18 km CAPM – râuri, reprezentând 100% din
lungimea totală, s-au încadrat în clasa de potenţial ecologic moderat (PEMo).
Principalii poluatori ai apelor de suprafaţă din bazin au ca activitate colectarea și epurarea apelor uzate
urbane(APA REGIO Tg Jiu, COMPANIA DE APĂ OLTENIA Craiova, gospodăria comunală Baia de Aramă), activităţi
din industria extractivă (EM Paroşeni, SC PETROM SA Grup Zăcăminte Ţicleni), prelucrări chimice și alte
activităţi (SC PETROM SA Combinatul DOLJCHIM Craiova, SC ARTEGO).
Bazinul hidrografic Olt
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Olt
În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost evaluate un număr de 69 corpuri de apă - râuri prin
monitorizarea elementelor biologice cât și a elementelor suport. De asemenea, pentru 18 corpuri de apă au fost
monitorizate doar elementele suport.
În urma evaluării celor 69 corpuri de apă pentru care s-a stabilit starea ecologică, au rezultat următoarele:
- 27 (39,13%) corpuri de apă în stare ecologică moderată;
- 1 (1,45%) corpuri de apă în stare ecologică slabă.

Figura 3.2.1.- 8: Starea ecologică a corpurilor de apă de suprafaţă naturale – râuri monitorizate în B.H. Olt
Sursa: Administraţia Naţională”Apele Române
Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 2145 km, repartiţia pe lungimi în raport cu
- 1209 km (56,36%) în stare ecologică bună;
- 923 km (43,03%) în stare ecologică moderată;
- 13 km (0,61%) corpuri de apă în stare ecologică slabă.
nu a fost atins de 28 de corpuri de apă, reprezentând 40,58% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Olt
pentru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 936 km, reprezentând 43,64% km de râu pentru care s-a
evaluat starea ecologică.
Bazinul Hidrografic Olt
În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost evaluate prin monitorizarea atât a elementelor biologice cât și a
elementelor suport 12 corpuri de apă puternic modificate (CAPM) din categoria râuri, în lungime totală de
lungime de 533,5 de km.
În urma evaluării celor 12 corpuri de apă pentru care s-a stabilit potenţialul ecologic, au rezultat
următoarele:
 7 (58,33%) corpuri de apă în potenţial ecologic bun;
 5 (41,67%) corpuri de apă în potenţial ecologic moderat.
Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 533,5 km CAPM – râuri evaluaţi, se încadrează astfel:
 291,50 km (54,64%) în potenţial ecologic bun;
 242,00 (45,37%) în potenţial ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţialul ecologic
bun, nu a fost atins de 5 corpuri de apă, reprezentând 41,67% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Olt pen-
tru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 242 km (45,37%) de râu pentru care s-a evaluat starea ecologică.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic Olt
În cadrul bazinului hidrografic Olt au fost delimitate 2 corpuri de apă artificiale, Canalul Timiş - derivaţie
Timiş - confluenţă Ghimbaşel şi Vulcăniţa - izvoare - confluenţă Homorod (Ciucaş), ambele încadrate în tipologia
RO01, în lungime de 42 km pentru care au fost monitorizaţi doar indicatori din clasa elementelor fizico – chimice
generale ambele corpuri încadrându-se în potenţial moderat (100%) încadrare datorată datorită nutrienţilor şi
condiţiilor de oxigenare.
Principalii poluatori din bazin prezintă activităţi din industria de prelucrare chimică (SC OLTCHIM SA
Rm.Valcea, SC VIROMET Victoria și SC PROTAN SA BUCUREŞTI-Sucursala Codlea), colectarea și epurarea apelor
uzate urbane (SC APA CANAL Sibiu, COMPANIA DE APĂ Braşov), servicii publice ale gospodăriilor orăşeneşti (SC
GOSP COM SA Tuşnad, SC APAVIL SA, alte primării comunale), industria extractivă (CNL OLTENIA AMC Alunu) și
zootehnie (SC CARMOLIMP SRL Viştea de Sus, SC AVICARVIL SRL Vâlcea, S.C. VENTURELLI S.R.L. BRAŞOV -
complex zootehnic AVRIG, SC EUROPIG SA Poiana Mărului).
Bazinul hidrografic Argeş
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic
Argeş
În cadrul Bazinului Hidrografic Argeş au fost evaluate pe baza datelor de monitoring din punct de vedere
al stării ecologice 49 corpuri de apă naturale – râuri.

Figura 3.2.1.- 9: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Argeş
Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pe baza datelor de
monitoring pentru un număr total de 1678,90 km, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică a fost
următoarea:
nu a fost atins de 17 corpuri de apă, reprezentând 34,69% din totalul corpurilor de apă monitorizate din bazin,
respectiv 634,44 km, reprezentând 37,79% km de râu pentru care s-a evaluat starea ecologică.
hidrografic Argeş
În cadrul bazinului hidrografic Argeş au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de vedere
al potenţialului ecologic 11 corpuri de apă puternic modificate – râuri. Pentru 7 corpuri de apă evaluarea s-a
realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.
În urma evaluării datelor obţinute au rezultat:
Figura 3.2.1.-10: Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate

- râuri monitorizate în B.H. Argeş
Din punct de vedere al numărului de kilometri, potenţialul ecologic a fost evaluat pentru un număr total
de 376,11 km din care 162,42 km (43,18%) s-au încadrat în potenţialul ecologic bun, iar 213,69 km (56,82%) în
potenţialul ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţial ecologic bun,
nu a fost atins de 6 (54,55%) corpuri de apă, respectiv 213,69 km (56,82%).

Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic
Argeş
În cadrul Bazinului Hidrografic Argeş au fost monitorizate 3 corpuri de apă artificiale. Pentru 1 corp de
apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico - chimice suport.
Din cele 3 corpuri de apă, 2 (66,67%) corpuri de apă s-au încadrat în potenţial ecologic bun şi 1 (33,33%)
corp de apă în potenţialul ecologic moderat.
Din punct de vedere al numărului de kilometri, potenţialul ecologic a fost evaluat pentru un număr total
de 33,40 km pe baza datelor de monitoring din care 13,84 km (41,44%) s-au încadrat în potenţialul ecologic bun,
iar 19,56 km (58,56%) în potenţialul ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţial ecologic bun,
nu a fost atins de 1 (33,33%) corp de apă, respectiv 19,56 km (58,56%).
Sursele principale de poluare sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane: SC APA CANAL
2000 SA – Piteşti, CGC Topoloveni, Compania de Apă Târgovişte, staţii de epurare ale oraşelor Mioveni, Otopeni,
Jilava, Bucureşti. La acestea se adaugă OMV PETROM SA, ARPECHIM Piteşti cu profilul prelucrări chimice.
Bazinul hidrografic Vedea
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Vedea
În cadrul bazinului hidrografic Vedea au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de vedere
al stării ecologice 14 corpuri de apă naturale - râuri.
În urma evaluării datelor obţinute au rezultat următoarele:
Figura 3.2.1.- 11: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri în B.H. Vedea
Din cei 847,18 km râuri pentru care s-a determinat starea ecologică pe baza datelor de monitoring,
repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică este următoarea:
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că, din totalul corpurilor de apă din bazin obiectivul de calitate
privind starea ecologică bună nu a fost atins de 13 (92,86%) corpuri de apă, reprezentând 764,21 km (90,21%)
km lungime de râu.
hidrografic Vedea
În cadrul bazinului hidrografic Vedea au fost evaluate 2 corpuri de apă puternic modificate - râuri pe baza
datelor de monitorizare (Vedea: confluenţă Teleorman - localitatea Bujoru şi Claniţa: aval confluenţă Viroşi –
confluenţă Teleorman).
Toţi cei 78,7 km râuri pentru care s-a determinat potenţialul ecologic s-au încadrat în potenţialul ecologic
moderat.
Vedea
În bazinul hidrografic Vedea a fost evaluat 1 corp de apă artificial (0,36 km) Bucov-Teleorman prin
procedura de grupare a corpurilor de apă încadrându-se în potenţialul ecologic bun.
Sursele principale de poluare din bazin sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane: SC
APA CANAL 2000 SA - Costeşti, SC APA SERV SA sucursalele din Roşiorii de Vede şi Alexandria.

Bazinul hidrografic Ialomiţa
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţa - râuri monitorizate în bazinul hidrografic
Ialomiţa
În cadrul Bazinului Hidrografic Ialomiţa starea ecologică a fost evaluate pe baza datelor de monitorizare,
din punct de vedere al stării ecologice 28 corpuri de apă – râuri. Pentru 3 corpuri de apă evaluarea s-a realizat
doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.
- 17 (60,71%) corpuri de apă - stare ecologică bună;
- 11 (39,29%) corpuri de apă - stare ecologică moderată.
Figura 3.2.1.- 12: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Ialomiţa
Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pentru un număr total de
1053,00 km pe baza datelor de monitoring, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică fiind următoarea:
- 391,00 km (37,13%) în starea ecologică bună;
- 662,00 km (62,87%) în starea ecologică moderată.
fost atins de 11 (39,29%) de corpuri de apă, respectiv 662,00 km (62,87%) de râu pentru care s-a determinat
starea ecologică.
hidrografic Ialomiţa
În cadrul Bazinului Hidrografic Ialomiţa au fost monitorizate din punct de vedere al potenţialului ecologic
3 corpuri de apă puternic modificate - râuri. Pentru 2 corpuri de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de
vedere al elementelor fizico-chimice suport.
În urma evaluării datelor obţinute a rezultat că toate cele 3 corpuri de apă (139,00 km) s-au încadrat în
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic
bun nu a fost atins de cele 3 (100,00%) corpuri de apă, respectiv 139,00 km (100%) km de râu, pentru care s-a
Ialomiţa
În bazinul hidrografic Ialomiţa au fost monitorizate 3 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de 17,1
km. Pentru 1 corp de apă evaluarea s-a realizat doar din punct de vedere al elementelor fizico-chimice suport.
Pe baza rezultatelor de monitorizare, cele 3 (17,1 km) corpuri de apă monitorizate s-au încadrat în
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic
bun nu a fost atins de cele 3 (100%) corpuri de apă, respectiv 17,1 km (100%) km de râu, pentru care s-a
Principalii poluatori din bazin au fost Compania de Apă Dâmboviţa, RASP Ploieşti, URBAN SA Slobozia,
Compania de Apă Buzău, precum şi surse din domeniul petrolier: SC PETROTEL LUKOIL Ploieşti, SC ASTRA
ROMANA Ploieşti.
Bazinul hidrografic Siret
Bazinul hidrografic Siret cuprinde: bazinul hidrografic Siret propriu-zis, sub-bazinul hidrografic Bârlad şi
afluenţii de stânga ai râului Siret şi sub-bazinul hidrografic Buzău.

Bazinul hidrografic Siret (propriu-zis)

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic
Siret
În cadrul Bazinului Hidrografic Siret au fost evaluate prin monitorizarea elementelor biologice și a
elementelor suport 44 corpuri de apă naturale - râuri. De asemenea, pentru 6 corpuri de apă au fost monitorizate
doar elementele suport.
- 31 (70,45%) corpuri de apă - starea ecologică bună;
- 13 (29,55%) corpuri de apă - starea ecologica moderată.
Figura 3.2.1.- 13: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Siret
Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 4056,83 km, repartiţia pe lungimi în raport cu
nu a fost atins de 13 corpuri de apă, reprezentând 29,55% din corpurile de apă din bazinul hidrografic Siret
pentru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 870,48 km, reprezentând 21,46% km de râu pentru care s-a
evaluat starea ecologică.
hidrografic Siret
În cadrul Bazinului Hidrografic Siret au fost evaluate pe baza datelor de monitoring un număr de 4 corpuri
de apă puternic modificate din categoria râuri, pe o lungime de 111,81 km.
În urma evaluări, au rezultat următoarele:
 1 (25,00%) corpuri de apă în potenţial ecologic bun;
 3 (75,00%) corpuri de apă în potenţial ecologic moderat.
Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 111,81 km CAPM – râuri monitorizaţi, se încadrează
astfel:
 9,42 km (8,43 %) în potenţial ecologic bun;
 102,39 km (91,57 %) în potenţial ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate - râuri
evaluate din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 3 (75,00%)
dintre corpurile de apă, respectiv 102,39 (91,57%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.
Principalele surse poluatoare din acest bazin în anul 2011 sunt folosinţe din domeniul colectării şi
epurării apelor uzate urbane, metalurgie și construcţii de maşini, prelucrări chimice, alte activităţi.
Sub-bazinul hidrografic Bârlad
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în sub-bazinul hidrografic
Bârlad
La nivelul sub - bazinului hidrografic Bârlad au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare un număr
total de 6 corpuri de apă natural - râuri.
În urma evaluării au rezultat următoarele:
 1 (16,67%) corp de apă în starea ecologică bună;
 3 (50,00%) corpuri de apă în starea ecologică moderată;
 2 (33,33%) corpuri de apă în starea ecologică slabă.

238,02 km monitorizaţi, iar repartiţia pe lungimi a fost următoarea:
 93,22 km (39,16%) în starea ecologică bună;
 76,30 km (32,06%) în starea ecologică moderată;
 68,50 km (28,78%) în starea ecologică slabă.
Figura 3.2.1.- 14: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale

– râuri monitorizate în sub-bazinul Bârlad
nu a fost atins de 5 (83,33%) corpuri de apă pe 144,8 (60,84%) km de râu, pentru care s-a determinat starea
ecologică.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă puternic modificate – râuri monitorizate în sub-
bazinul hidrografic Bârlad
În cadrul Sub - Bazinului Hidrografic Bârlad au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 3 corpuri de
apă puternic modificate – râuri.
În urma evaluării rezultatelor a rezultat că toate cele 3 corpuri de apă (257,07 km) s-au încadrat în
potențialul ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că toate cele 3 corpuri de apă monitorizate din bazin nu au
atins obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun.
Principalele surse de poluare din bazin sunt staţiile de epurare orăşeneşti ale SC AQUAVIS SA (3
sucursale) şi SC APA CANAL SA Galaţi. Ca unităţi industriale semnificative sunt sursele din industria metalurgică
precum SC RULMENŢI SA - Bârlad şi SC ARCELORMITTAL GALATI SA.
Sub-bazinul hidrografic Buzău
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în sub-bazinul hidrografic
Buzău
În cadrul Sub-bazinului Hidrografic Buzău au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare din punct de
vedere al stării ecologice 15 corpuri de apă - râuri.
- 11 (73,33%) corpuri de apă în starea ecologică bună;
589,5 km pe baza datelor de monitoring, repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică fiind următoarea:
- 473,5 km (80,32%) în starea ecologică bună;
- 116,0 km (19,68%) în starea ecologică moderată.
fost atins de 4 (26,67%) corpuri de apă, respectiv 116,00 km (19,68%) de râu pentru care s-a determinat starea
ecologică.

Figura 3.2.1.- 15: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Buzău
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţa puternic modificate - râuri monitorizate în sub-
bazinul hidrografic Buzău
În cadrul sub-bazinului Hidrografic Buzău cele 2 corpuri de apă puternic modificate - râuri au fost
evaluate doar din punct de vedere al elementelor fizice – chimice suport (toate corpurile de apă se încadrează în
tipologia RO20 - curs de apă nepermanent situat în zona de câmpie), pe o lungime de 47 km.
Sursele principale de poluare sunt din domeniul captare şi prelucrare apă pentru alimentare populaţie.
Bazinul hidrografic Prut
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Prut
În cadrul bazinul hidrografic Prut au fost evaluate şi monitorizate 8 corpuri de apă naturale-râuri.
- 3 (37,50%) corpuri de apă - starea ecologică bună;
- 4 (50,00%) corpuri de apă - starea ecologică moderată;
- 1 (12,50%) corp de apă – starea ecologică proastă.
Figura 3.2.1.- 16: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Prut
Repartiţia stării ecologice pe cei 498,00 kilometri evaluaţi a fost următoarea:

 218,36 km (43,85%) în starea ecologică bună;
 235,91 km (47,37%) în starea ecologică moderată;
 43,73 km (8,78%) în starea ecologică proastă.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă din bazin, obiectivul de calitate
reprezentat de starea ecologică bună nu a fost atins de 5 (62,50%) dintre corpurile de apă reprezentând 279,64
km (56,15%) km de râu, pentru care s-a determinat starea ecologică.
hidrografic Prut
În cadrul Bazinului Hidrografic Prut au fost evaluate şi monitorizate 10 corpuri de apă puternic modificate.


Cei 756,02 km pentru care s-a determinat potenţialul ecologic s-au încadrat astfel:
- 510,90 km (67,58%) în potenţialul ecologic bun;
- 245,12 km (32,42%) în potenţialul ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă din bazin, obiectivul de calitate
reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 8 (80,00%) dintre corpurile de apă reprezentând
245,12 km (32,42%) pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale - râuri monitorizate în bazinul hidrografic Prut
În bazinul hidrografic Prut au fost evaluate şi monitorizate 2 corpuri de apă artificiale, în lungime totală de
113,96 km. Cele 2 corpuri de apă, evaluate pe baza datelor de monitoring, s-au încadrat în potenţialul ecologic
moderat.
Majoritatea surselor de poluare din bazin sunt reprezentate de staţiile de epurare orăşeneşti: SC NOVA
APASERV SA Botoşani cu sucursale și în oraşele Dorohoi, Darabani, Săveni, SC APA VITAL SA Iaşi cu 4 sucursale,
SC AQUAVIS SA Vaslui și SC APA CANAL SA din Tg. Bujor, respectiv Bereşti.
Bazinul hidrografic Dunăre
În cadrul bazinului hidrografic Dunăre au fost evaluate 25 de corpuri de apă de suprafaţă - râuri (în afara
corpurilor de apă localizate pe cursul principal al fluviului Dunărea şi pe cele 3 braţe principale), evaluarea
acestora fiind realizată şi prezentată în continuare pentru fiecare bazin hidrografic care conţine corpuri ce intră
în alcătuirea bazinului hidrografic Dunăre.
Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Banat)

Dunăre/Banat
În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/Banat au fost evaluate pe baza datelor de monitorizare 2 de
corpuri de apă naturale – râuri. În urma evaluării a rezultat următoarea încadrare:
 1 (50%) corp de apă - stare ecologică bună;
 1 (50%) corp de apă - stare ecologică moderată.
Din punct de vedere al numărului de kilometri, din cei 15,5 km pentru care s-a evaluat starea ecologică,
repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică este următoarea:
 6,85 km (45,52%) - stare ecologică bună;
 8,2 km (54,48%) - stare ecologică moderată.
Rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună, nu a fost atins de 1 corp de apă
(50,00%), respectiv 8,2 (54,48%)km, din lungimea pentru care s-a determinat starea ecologică.
Sursele de poluare importante din bazin sunt folosinţele din domeniul colectării şi epurării apelor uzate
urbane (SC AQUACARAŞ Moldova Noua, SC FLORICOLA Orşova) şi din industria extractivă ( SC MOLDOMIN SA
Moldova Nouă).
Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Jiu)

Dunăre / Jiu
În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/Jiu au fost evaluate un număr de 8 corpuri de apă - râuri atât prin
monitorizarea elementelor biologice cât și a elementelor suport.
Din punct de vedere al numărului de kilometri, pentru cei 278,1 km, repartiţia pe lungimi în raport cu
- 111,5 km (40,04%) - stare ecologică bună;
- 166,6 km (59,96%) - stare ecologică moderată.
nu a fost atins de 4 corpuri de apă, reprezentând 50,00% din corpurile de apă din Bazinul Hidrografic Dunăre -
Jiu pentru care s-a evaluat starea ecologică, respectiv 166,6 km de râu(59,96%).
bazinul hidrografic Dunăre / Jiu
În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/ Jiu au fost evaluate 5 corpuri de apă puternic modificate (CAPM)
din categoria râuri, cu o lungime de 746 km.
În urma evaluării potenţialului ecologic, cele 5 corpuri de apă s-au încadrat astfel:
- 3 (60%) corpuri de apă - potenţial ecologic bun;
- 2 (40%) corpuri de apă - potenţial ecologic moderat.
Din punct de vedere al lungimii corpurilor de apă, cei 746 km evaluaţi, s-au încadrat astfel:
- 695 km (93,16%) - potenţial ecologic bun;

- 51 km (6,84%) - potenţial ecologic moderat.

Rezultă că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţialul ecologic bun, nu a fost atins de 2 (40%)
corpuri de apă, respectiv 51 (6,84%) km de râu pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.
Principalii poluatori din bazin au ca activitate tratarea apelor uzate orăşeneşti - SC SECOM SA Tr. Severin
și gospodăriile comunale Segarcea şi Bechet.
Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Argeş-Vedea)

Dunăre / Argeş-Vedea
În cadrul bazinului hidrografic Dunăre administrat de ABA Argeş-Vedea, a fost evaluat prin monitorizare
un corp de apă natural – râu. În urma evaluării, cei 64,75 km monitorizaţi se încadrează în stare ecologică
moderată, elementele determinante ale stării ecologice moderate fiind nutrienţii, CCO-Cr şi CBO5.
Sursele principale de poluare sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane SC APA SERV SA
din orașele Turnu Măgurele, Zimnicea.
Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Buzău-Ialomiţa)

Dunăre / Buzău-Ialomiţa
În cadrul Bazinului Hidrografic Dunăre administrat de ABA Buzău-Ialomiţa au fost evaluate din punct de
vedere al potenţialului ecologic pe baza datelor de monitorizare 6 corpuri de apă puternic modificate – râuri.
Figura 3.2.1. - 17: Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate

– râuri monitorizate în B.H. Dunăre/ABA Buzău-Ialomiţa
Din punct de vedere al numărului de kilometri, potenţialul ecologic a fost monitorizat pentru un număr
total de 147,00 km repartiţia pe lungimi în raport cu starea ecologică fiind următoarea:
- 33,00 km (22,45%) în potenţialul ecologic bun;
- 114,00 km (77,55%) în potenţialul ecologic moderat.
Din analiza rezultatelor prezentate, rezultă că din totalul corpurilor de apă puternic modificate - râuri evaluate
din bazin, obiectivul de calitate reprezentat de potenţialul ecologic bun nu a fost atins de 5 (83,33%) dintre corpurile
de apă, respectiv 114,00 km (77,55%) km de râu, pentru care s-a determinat potenţialul ecologic.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul
hidrografic Dunăre/ Buzău-Ialomiţa
În cadrul Bazinului Hidrografic Dunăre administrat de ABA Buzău-Ialomiţa a fost evaluat din punct de
vedere al potenţialului ecologic, pe baza datelor de monitorizare ,un corp de apă artificial - râu cu lungimea de
10,6 km. În urma evaluării rezultatelor corpul de apă artificial - Iezer-Mostiştea-Dorobanţu s-a încadrat în
potenţialul ecologic moderat elementele determinante au fost elementele fizico-chimice generale şi anume
condiţiile de oxigenare și pH-ul.
Principalii poluatori din bazin sunt sucursalele fără staţie de epurare ale Companiei de Utilităţi Publice
Brăila, cât și staţiile de epurare cu funcţionare necorespunzătoare ECOAQUA Călăraşi sau COMPLEXUL DE PORCI
Brăila, ferma Baldovineşti.
Bazinul hidrografic Dunăre (administrat de ABA Dobrogea-Litoral)

Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în Bazinul Hidrografic
Dunăre/Dobrogea - Litoral
În cadrul bazinului hidrografic Dunăre/Dobrogea-Litoral au fost evaluate din punct de vedere al stării
ecologice 2 corpuri de apă – râuri, pe baza datelor de monitorizare.

În urma evaluării datelor obţinute, a rezultat că ambele corpuri de apă – râuri (56 km) s-au încadrat în
starea ecologică moderată.
Din analiza rezultatelor prezentate, reiese că obiectivul de calitate, reprezentat de starea ecologică bună,
nu a fost atins de cele 2 corpuri de apă (100,00%), respectiv 56,00 km din B.H. Dunăre/Dobrogea – Litoral,
pentru care s-a determinat starea ecologică.
Principalii poluatori din bazin sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane: SC RAJA SA
Constanţa –Hârşova și alte activităţi (SC STX OSV SA Tulcea și CN Administraţia Porturilor Maritime SA).
Bazinul hidrografic Litoral
Starea ecologică a corpurilor naturale de apă de suprafaţă – râuri monitorizate în bazinul hidrografic Litoral
În cadrul Bazinului Hidrografic Litoral au fost evaluate din punct de vedere al stării ecologice, pe baza
datelor de monitorizare, 10 de corpuri de apă naturale - râuri. Pentru un corp de apă (Agi Cabul) evaluarea s-a
realizat doar din punct de vedere al elementelor suport (elemente fizico-chimice generale şi poluanţi specifici).
- 1 (10,00%) corp de apă în starea ecologică bună;
Figura 3.2.1.-18: Starea ecologică a corpurilor de apă naturale – râuri monitorizate în B.H. Litoral
Din punct de vedere al numărului de kilometri, starea ecologică a fost evaluată pentru un număr de 253,60
km, iar repartiţia pe lungimi în raport nu starea ecologică fiind următoarea:
- 15,60 km (6,15%) s-au încadrat în starea ecologică bună;
- 238 km (93,85%) s-au încadrat în starea ecologică moderată.
nu a fost atins de 9 (90,00%) corpuri de apă naturale – râuri din B.H. Litoral, respectiv 238 km (93,85%).
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă artificiale – râuri monitorizate în bazinul
hidrografic Litoral Constanța
În bazinului hidrografic Litoral au fost evaluate 2 corpuri de apă artificiale - râuri (CAA), în lungime totală
de 64,41 km, CDMN1 (RORW 15.1.10b_B1) şi CDMN2 - CPAMN (RORW 15.1.10b_B2), monitorizate şi încadrate în
categoria tipologică RO14.
Pe baza rezultatelor obţinute, cele două corpuri de apă artificiale monitorizate s-au încadrat astfel: 1
(50,00%) corp de apă, reprezentând 54,81 km în potenţialul ecologic bun (CDMN2-CPAMN) și 1 (50,00%) corp
de apă, reprezentând 9,60 km în potenţialul ecologic moderat (CDMN1).
Principalii poluatori din bazin sunt din domeniul colectării şi epurării apelor uzate urbane, sucursale ale
SC RAJA SA Constanţa (Constanța Sud, Eforie Sud, Mangalia şi Medgidia).
Fluviul Dunărea
Pe cursul principal al fluviului Dunărea, cu o lungime a tronsonului de 1073 km administrat de ABA Jiu și
ABA Dobrogea – Litoral au fost identificate și evaluate un număr total de 7 corpuri de apă, dintre care:
- 2 corpuri de apă naturale ambele monitorizate(pentru care s-a evaluat starea ecologică), încadrate în
tipologia caracteristică RO15 şi anume:
 Chilia (RORW 14.1_B6) şi
 Sf. Gheorghe (RORW 14.1_B7).
- 5 corpuri de apă puternic modificate – CAPM (pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic), încadrate în
tipologiile caracteristice RO12, RO13, RO14 şi RO15 şi anume:

 Baziaş - Porţile de Fier I (RORW14.1_B1) – categoria tipologică RO12;

 Porţile de Fier I – Porţile de Fier II (RORW14.1_B2) – categoria tipologică RO13;
 Porţile de Fier II – Chiciu (RORW14.1_B3) – categoria tipologică RO13;
 Chiciu – Isaccea (RORW 14.1_B4) - categoria tipologică RO14;
 Isaccea – Sulina (RORW 14.1_B5) - categoria tipologică RO15.
Starea ecologică a corpurilor de apă naturale de pe cursul principal al fluviului Dunărea

Pe cursul principal al fluviului Dunărea au fost evaluate 2 corpuri de apă naturale, Chilia și Sf. Gheorghe.
 Corpul de apă Chilia, cu o lungime de 120 km şi cu tipologia caracteristică RO15, a fost monitorizat în 5
secţiuni: Vâlcov km 17 (mal stâng, mijloc, mal drept), Pardina și Chilia Hm 450.
 Corpul de apă Sf. Gheorghe, cu o lungime de 70 km și cu tipologia caracteristică RO15, a fost
monitorizat în 6 secţiuni: Sf. Gheorghe km 0 (mal stâng, mijloc, mal drept), Mahmudia Hm 900, Sf.
Gheorghe Hm 50, Hm 10084 Aval evacuare SC Carniprod SRL Tulcea.
 1 (50,00%) corp de apă reprezentând 70 km în starea ecologică bună;
 1 (50,00%) corp de apă reprezentând 120 km în starea ecologică moderată.
nu a fost atins de 1 corp de apă natural – râu (Chilia), reprezentând 120 km de pe cursul principal al fluviului
Dunărea.
Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate (CAPM)– de pe cursul principal al Dunării
Pe cursul principal al fluviului Dunărea au fost identificate 5 corpuri de apă puternic modificate – râuri
monitorizate:
 Baziaş - Porţile de Fier I (RORW14.1_B1) – categoria tipologică RO12 şi lungime de 132 km, monitorizat
în 5 secţiuni: Baziaş, Şviniţa, Dubova, Orşova și amonte baraj. Lacul Porţile de Fier I are un volum de
2100 milioane m3 și o suprafaţă la NNR de 104,4 km2.
 Porţile de Fier II (RORW14.1_B2) – categoria tipologică RO12 şi lungime de 80 km, monitorizat în 4
secţiuni: priză, aval Tr. Severin, Vrancea, amonte baraj. Lacul Porţile de Fier II are un volum de 800
milioane m3 și o suprafaţă la NNR de 400 km2.
 Porţile de Fier II – Chiciu (RORW14.1_B3) – categoria tipologică RO13 şi lungime de 483 km, monitorizat
în 5 secţiuni: Gruia, Pristol, Turnu Măgurele, Calafat şi Olteniţa.
 Chiciu – Isaccea (RORW14.1_B4) - categoria tipologică RO14, monitorizat în 21 de secţiuni: Chiciu km
375 (mal stâng, mijloc, mal drept), Reni km 132 (mal stâng, mijloc, mal drept), P.H. Giurgeni Vadu Oii-
RO14330, Seimeni aval pod, Hm8340 (br. Măcin), Hm 8340 (br. Măcin) Aval evac. SC Aquaserv SA Tulcea
sector Măcin, Aval SC Ostrov SA (br. Ostrov), Cernavodă Hm7733, Aval Km250 zonă evac SC Sarmă şi
cabluri SA și RAJA Hârșova km254, Daieni (br. Măcin), Smârdan (br. Măcin), Modelu, Draw off Galaţi,
Brăila, Brăila2, Brăila (Gropeni), priză Galaţi.
 Isaccea – Sulina (RORW 14.1_B5) - categoria tipologică RO15, monitorizat în 9 secţiuni: Sulina km 0 (mal
stâng, mijloc, mal drept), Mm 38+500, Tulcea Hm 9942, Hm 10009 aval evac. SC Alum SA Tulcea, SC Aker
SA, SC Aquaserv SA Tulcea, Sulina Hm 10670, Maliuc Hm 10300, Crişan Hm 10520.
Figura 3.2.1.-19: Potenţialul ecologic al corpurilor de apă puternic modificate

pe cursul principal al Fluviului Dunărea
Din numărul de 1070,5 km monitorizaţi pentru care s-a evaluat potenţialul ecologic, 563 km (52,59%) s-au
încadrat în potenţial ecologic bun şi 507,5 km (47,41%) s-au încadrat în potenţial ecologic moderat.

Din analiza rezultatelor prezentate, reiese că obiectivul de calitate, reprezentat de potenţialul ecologic
bun, nu a fost atins de 3 (60,00%) corpuri de apă reprezentând 507,5 km (47,41%) de pe cursul principal al
fluviului Dunărea.
3.2.2 CALITATEA APEI LACURILOR DIN ROMÂNIA
Datele centralizate în tabelul nr. 3.2.2-1 prezintă evaluarea principalelor corpuri de apă - lacuri naturale
din România monitorizate în anul 2011, realizată pe stări ecologice și pe bazine hidrografice.
Tabel 3.2.2-1 Evaluarea corpurilor de apă lacuri naturale pe stări ecologice şi bazine hidrografice în anul 2011
Ating obiectivul de mediu Nu ating obiectivul de mediu

ABA B.H. Total CA
Bună Moderată Slabă Proastă
Tisa 1 0 0 0 1
ABAST
Someş 0 2 0 0 2
ABAM Mureş 1 0 0 0 1
Jiu 1 0 0 0 1
ABAJ
Dunăre 0 4 0 0 4
ABAO Olt 0 2 0 0 2
ABAAV Argeş 0 1 0 0 1
Buzău 0 4 0 0 4
ABABI
Ialomiţa 0 5 2 0 7
ABAS Siret 1 3 0 0 4
ABAPB Prut 0 2 0 0 2
ABADL Litoral 0 9 0 0 9
ABABI 0 4 0 0 4
Dunăre
ABADL 0 9 0 0 9
TOTAL CA 4 45 2 0 51
Numărul mare de lacuri naturale care nu ating obiectivul de calitate este cauzat în primul rând de procesul
de eutrofizare, proces favorizat de următoarele:
- majoritatea lacurilor naturale monitorizate sunt amplasate în zona de şes, au adâncimi mici (cca 3-7m)
ceea ce favorizează în perioada de vară dezvoltarea rapidă a algelor, în special a cyanofitelor;
- în jurul acestor lacuri se desfăşoară activităţi agricole, fapt ce duce la îmbogăţirea apelor cu nutrienţi;
- popularea şi creşterea intensivă a peştelui;
- influenţa zonelor de agrement în proximitatea acestora;
- îmbătrânirea lacului, care este un fenomen natural.
Datele centralizate în tabelul nr. 3.2.2-2 prezintă evaluarea principalelor corpuri de apă puternic
modificate – lacuri de acumulare din România monitorizate în anul 2011, realizată pe clase de potenţial ecologic
şi pe bazine hidrografice.
Tabel 3.2.2.-2 Evaluarea potenţialului ecologic al corpurilor de apă puternic modificate

– lacuri de acumulare şi artificiale, pe bazine hidrografice, la nivel global în anul 2011
Ating obiectivul de Nu ating obiectivul de Total

ABA B.H.
mediu - BUN mediu - MODERAT CAPM/CAA
Tisa 1 0 1
ABAST
Someş 6 3 9
ABAC Crişuri 4 4 8
ABAM Mureş 4 6 10
Bega-Timiş-Caraş 2 4 6
ABAB
Nera-Cerna 2 0 2
ABAJ Jiu 5 1 6
ABAO Olt 6 3 9

Ating obiectivul de Nu ating obiectivul de Total

ABA B.H.
mediu - BUN mediu - MODERAT CAPM/CAA
Argeş 7 7 14
ABAAV
Vedea 0 1 1
Buzău 2 0 2
ABABI
Ialomiţa 4 2 6
ABAS Siret 8 3 11
Prut 2 8 10
ABAPB
Bârlad 0 4 4
ABADL 0 2 2
ABAJ Dunăre 0 3 3
ABAAV 0 2 2
TOTAL CA 53 53 106
3.3 CALITATEA APEI DULCI
Apele dulci de suprafaţă reprezintă majoritatea rezervei de apă dulce lichidă.

Apele de suprafaţă se clasifică în ape stătătoare (mări şi oceane, lacuri, bălţi, mlaştini etc.), și ape
curgătoare (izvor, pârâu, râu, fluviu).
Apele dulci de suprafaţă diferă după foarte multe caracteristici: debitul şi variaţiile sale, temperatura,
concentraţia şi natura substanţelor dizolvate sau aflate în suspensie, conţinutul biologic şi microbiologic etc.,
fiecare masă de apă lichidă, cu albia ei și vieţuitoarele din ea, fiind un ecosistem distinct. Apele dulci de suprafaţă
spre deosebire de cele subterane, ele sunt de regulă mai puţin mineralizate, mai bogate în elemente biologice,
mai influenţabile de către alţi factori (naturali şi antropici), mai uşor poluabile, mai puţin stabile în caracteristici,
dar totodată au și capacităţi mai crescute de a-şi automenţine calitatea.
În România, apele de suprafaţă constituie sursa principală pentru necesităţile umane, inclusiv pentru apa
potabilă.
Calitatea apei dulci este influenţată de factori antropici şi naturali.
Apele meteorice aduc gaze dizolvate din atmosferă, naturale sau provenite din poluarea aerului, particule
de praf, pulberi şi particule radioactive, materiale antrenate în cursul şiroirii pe suprafaţa solului, cum sunt
frunze, ierburi și alte materiale vegetale în toate fazele posibile de biodegradare, bacterii, argile, insecticide și
erbicide, substanţe organice solubile extrase din vegetaţia în putrefacţie etc.
Utilizările casnice ale apelor aduc aport de material organic nedegradat, exemplu. gunoi menajer, grăsimi
etc., material organic parţial degradat cum ar fi materiale fecale trecute parţial sau deloc prin proces de epurare,
bacterii, inclusiv patogene, virusuri, ouă de viermi, hârtie, plastic, detergenţi etc.
Utilizarea industrială generează un input de materiale organice solide, biodegradabile, și anorganice,
reziduuri chimice extrem de diverse, ioni de metale.
Folosinţele agricole aduc în apele de suprafaţă cantităţi suplimentare de săruri şi ioni, resturi de
îngrăşăminte chimice, insecticide și erbicide, particule de sol, resturi organice în descompunere.
Apele de suprafaţă pot avea compoziţie variabilă și fără a fi "poluate" de om. Principalele substanţe ce se
găsesc în mod natural dizolvate în apă au și influenţă considerabilă asupra calităţii ei și a posibilelor folosinţe
umane, lucru de care trebuie ţinut cont înainte de a analiza nivelul și impactul poluanţilor de origine antropică.
Directiva Cadru Apa defineşte în art.2 starea apelor de suprafaţă prin : starea ecologică și starea chimică.
Starea ecologică reprezintă structura şi funcţionarea ecosistemelor acvatice, fiind definită în conformitate
cu prevederile anexei V a Directivei Cadru Apa, prin elementele de calitate biologice, elemente hidromorfologice
şi fizico-chimice generale cu funcţie de suport pentru cele biologice, precum și prin poluanţii specifici (sintetici și
nesintetici).
Conceptul promovat de Directiva Cadru Apa, privind starea apelor, are la bază o abordare nouă,
integratoare, care diferă fundamental de abordările anterioare în domeniul calităţii apei în care elementele
hidromorfologice nu erau considerate, iar preponderenţa revenea elementelor fizico-chimice.
Caracterizarea stării ecologice în conformitate cu cerinţele Directivei Cadru Apa (transpuse în legislaţia
românească prin Legea nr.310/2004 care modifică și completează Legea apelor nr.107/1996), se bazează pe un
sistem de clasificare în 5 clase, respectiv: foarte bună, bună, moderată, slabă şi proastă, definite şi reprezentate astfel:
 pentru starea foarte bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin valori asociate acelora
din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore. Valorile elementelor
hidromorfologice și fizico-chimice ale apelor de suprafaţă se caracterizează prin valori asociate acelora
din zonele nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore;

 pentru starea bună - valorile elementelor biologice se caracterizează prin abateri uşoare faţă de
valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore. Valorile
elementelor fizico-chimice generale se caracterizează prin abateri minore fata de valorile caracteristice
zonelor nealterate (de referinţa) sau cu alterări antropice minore;
 pentru starea moderată - valorile elementelor biologice pentru apele de suprafaţă deviază moderat de
la valorile caracteristice zonelor nealterate (de referinţă) sau cu alterări antropice minore;
 pentru starea slabă - există alterări majore ale elementelor biologice; comunităţile biologice relevante
diferă substanţial faţă de cele normale asociate condiţiilor nealterate zonele nealterate (de referinţă)
sau cu alterări antropice minore;
 pentru starea proastă - există alterări severe ale valorilor elementelor biologice, un număr mare de
comunităţi biologice relevante sunt absente faţă de cele prezente în zonele nealterate (de referinţă)
sau cu alterări antropice minore.
3.3.1 NITRAŢII ŞI FOSFAŢII ÎN RÂURI ŞI LACURI
Nitraţii şi fosfaţii sunt evaluaţi calitativ în cadrul grupei „Nutrienţi.” Nutrienţii sunt elemente chimice și
compuşi ai acestora care se găsesc în mediul înconjurător, de care plantele şi animalele au nevoie pentru a creşte
sau supravieţui. Prezenţa nutrienţilor în apă, sol și subsol este normală, poluarea reprezentând încărcarea cu
substanţe nutritive a factorilor de mediu peste concentraţiile determinate de mecanismele de funcţionare a
ecosistemelor. În conformitate cu metodologia, elaborată de către INCDPM Bucureşti, pe baza cerinţelor
Directivei Cadru a Apei, nutrienţii includ următoarele elemente fizico-chimice: N-NH4, N-NO2, N-NO3, P-PO4, Ptotal,
Starea ecologică dată de „nutrienţi” se obţine aplicând principiul „cel mai defavorabil caz”.
Din punctul de vedere al poluării, nutrienţii care prezintă interes sunt diversele forme ale azotului şi
fosforului (nitraţii, nitriţii, amoniul, azotul organic din resturile vegetale sau alţi compuşi organici şi fosfaţii).
Excesul de nutrienţi, indiferent de sursa din care provin, ajunge prin spălare sau infiltraţie în ape subterane,
râuri, lacuri şi mări. Prin fierbere, concentraţia de nitraţi din apă crește, iar filtrele de purificare nu absorb
nitraţii.
Poluarea apelor este un proces de alterare a calităţii fizice, chimice sau biologice ale acesteia, produsă de o
activitate umană, în urma căreia apele devin improprii pentru folosinţă. Se poate spune că o apă poate fi poluată
nu numai atunci când ea este colorată sau rău mirositoare, sau atunci când pe ea pluteşte petrolul, ci și atunci
când, deşi aparent bună, conţine, fie și într-o cantitate redusă, substanţe toxice.
Poluarea chimică rezultă din deversarea în ape a unor compuşi chimici de tipul: nitraţi, fosfaţi şi alte
substanţe folosite în agricultură; a unor reziduuri provenite din industria metalurgică, chimică, lemnului,
celulozei, topitorii etc.
În mod natural nitraţii (NO3) și fosfaţii (PO4) din ape provin din dejecţiile animalelor acvatice (peştilor cu
precădere), din solul ce formează cuveta lacustră sau din descompunerea materiei organice specifice acviferului.
Surplusul de fosfaţi şi nitraţi provine din activităţile antropice, respectiv din dejecţii umane și din diverse surse
industriale și agricole (îngrăşăminte și dejecţii animaliere). Agricultura şi creşterea animalelor antrenează o
poluare importantă în apele subterane, cel mai adesea cumulativă și persistentă în straturile de apă.
Prezenţa în apele uzate, în cantităţi mari, a nutrienţilor, determină contaminarea râurilor și lacurilor care
pot suferi procesul de eutrofizare sau de "înflorire", respectiv de epuizare a conţinutului de oxigen din apă, prin
moartea şi descompunerea masivă a întregului zooplancton. Fără oxigen apa devine locul unor procese de
fermentaţie și putrefacţie. Deosebit de important este că ajunşi în apa potabilă, nitraţii, transformaţi în nitriţi,
provoacă sugarilor ori fetuşilor femeilor gravide o boală a sângelui numită “maladia albastră”.
Lista localităţilor pe judeţe unde există surse de nitraţi din activităţile agricole a fost aprobată prin Ordinul
comun nr.1552/743/2008 al Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile respectiv Ministrului Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale pentru aprobarea listei localităţilor pe judeţe unde există surse de nitraţi din activităţi
agricole, publicat în M.Of.nr.851/18.12.2008. Ordinul prevede ca până cel târziu la 31.12.2012, Institutul
National de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului - ICPA București, împreună
cu Administrația Națională "Apele Romane", să revizuiască zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați din surse
agricole, la nivel de cadastru agricol, și să întocmească hărțile cu aceste zone.
Raportat la nivelul întregii ţări, există un nr. de 1963 localităţi constituite în zone vulnerabile la poluarea
cu nitraţi, repartizate în cele 8 regiuni de dezvoltare economică astfel: în regiunea 1 = 338; în regiunea 2 = 261;
în regiunea 3 = 378; în regiunea 4 = 298; în regiunea 5 = 240; în regiunea 6 = 238; în regiunea 7 = 170 şi 40 în
regiunea 8.
În vederea reducerii potenţialului de poluare cu nitraţi în zonele vulnerabile se impun următoarele masuri:
 utilizarea metodelor specifice sistemelor de agricultură durabilă și biologică: rotaţia culturilor. Culturile de
leguminoase perene (dar şi anuale) sunt preferate pentru îmbunătăţirea bilanţului azotului în sol, utilizarea
de materiale organice reziduale provenite de regula din sectorul zootehnic (de preferinţă a celor solide
compostate), în combinaţie cu îngrăşămintele minerale pentru asigurarea cu nutrienţi a culturilor dar şi
pentru conservarea stării de fertilitate a solului. Dozele de îngrăşăminte, ce urmează a fi aplicate, sunt

stabilite pe baza calculelor de bilanţ a elementelor nutritive din sol în scopul evitării supradozării, mai ales
în cazul azotului, atât pentru reducerea cheltuielilor de producţie, cât și a poluării mediului;
 depozitarea reziduurilor zootehnice trebuie să respecte anumite reguli, în scopul minimizării poluării;
depozitarea acestora în afara zonelor sensibile și departe de sursele de apă;
 utilizarea de tehnici de irigare care să nu ducă la infiltrarea fertilizanţilor în subsol;
 protecţia solului împotriva eroziunii ;
În conformitate cu Ordinul comun 296/216/2005 al Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor și al
Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, în zonele declarate vulnerabile la poluarea cu nitraţi este
necesară elaborarea unor Programe de acţiune pentru protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din
surse agricole, în care trebuie prevăzut ca managementul fermelor agricole să fie orientat în acord cu principiile
Codului de Bune Practici Agricole.
Nitraţii şi fosfaţii au fost analizaţi atât în râuri cât şi în lacuri, și sunt indicatori ce contribuie la evaluarea
stării ecologice/potenţialului ecologic al corpurilor de apă de suprafaţă. De asemenea, în zonele declarate
vulnerabile sau susceptibil a fi vulnerabile la poluarea cu nitraţi proveniţi din surse agricole, este urmărit
conţinutul de nitraţi conform cerinţelor H.G. nr. 964/2000.
3.3.2. OXIGENUL DIZOLVAT, MATERIILE ORGANICE și AMONIU ÎN APELE RÂURILOR
Oxigenul din apă provine prin dizolvare din aerul atmosferic şi prin procesul de fotosinteză. Cantitatea de
oxigen care se dizolvă într-un volum de apă depinde de temperatură, presiunea atmosferică, salinitatea și
numărul de plante acvatice din sistem. Pe măsură ce temperatura, salinitatea sau presiunea atmosferică cresc
nivelul oxigenului dizolvat scade. Plantele acvatice influenţează cantitatea de oxigen din apă deoarece în timpul
zilei aceste plante produc oxigen prin fotosinteză, pe când în timpul nopţii aceleaşi plante consumă oxigen. O
astfel de problemă se întâlneşte adesea în delte şi în lacurile superficiale în timpul sezonului călduros.
Oxigenul dizolvat este indispensabil faunei și florei acvatice dar şi proceselor aerobe de autoepurare,
respectiv bacteriilor aerobe care oxidează substanţele organice și care, în final, determină autoepurarea apei.
Concentraţia de oxigen dizolvat variază în funcţie de categoria de folosinţă, coborârea sub o anumită limită
având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu consecinţe foarte grave. De asemenea scăderea cantităţii de oxigen
din apă duce la pierderea caracterului de prospeţime al acestuia, dându-i un gust fad şi făcând-o nepotabilă și
reduce capacitatea de autopurificare a apelor naturale, favorizând persistenţa poluării, cu consecinţe nedorite.
Creşterea cantităţii de substanţe organice din apă este sinonimă cu poluarea apei cu germeni care însoţesc
de obicei aceste substanţe. Prezenţa lor favorizează persistenţa timp îndelungat a germenilor, inclusiv a celor
patogeni.
Indicatorii care ne dau informaţii despre substanţa organică din apă sunt consumul chimic și consumul
biochimic de oxigen. Consumul biochimic de oxigen (CBO 5) este cantitatea de oxigen consumată de microorga-
nisme într-un interval de 5 zile, pentru descompunerea biochimică a substanţelor organice conţinute în apă.
Substanţele oxidabile din apă, sau consumul chimic de oxigen (CCO) sunt substanţele ce se pot oxida atât la rece
(substanţele anorganice) cât și la cald (substanţele organice). Cantitatea de oxigen echivalentă cu consumul de
oxidant se numeşte oxidabilitate.
Concentraţia de oxigen dizolvat normată, variază între 4-6 mg/dm3, în funcţie de categoria de folosinţă,
coborârea sub această limită având ca efect oprirea proceselor aerobe, cu urmări foarte grave.
Indicatorul principal pentru starea de oxigenare a corpurilor de apă este consumul biochimic de oxigen
(CBO), care reprezintă necesarul de oxigen al organismelor acvatice care consumă materii organice oxidabile.
Indicatorul prezintă situaţia actuală și tendinţele legate de CBO și de concentraţiile de amoniu (NH4) din râuri.
Valoarea medie anuală a CBO după 5 zile de incubaţie (CBO 5) este exprimată în mg O2/l, iar valoarea medie
anuală a concentraţiilor de amoniu total, în micrograme N/l.
Indicatorul CCOCr reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K2Cr2O7 în mediu acid. Acest
indicator determină în general 60-70% din substanţele organice, inclusiv cele nebiodegradabile. Sursele de
materii organice sunt deversările provenite din staţiile de epurare a apelor uzate, efluenţii industriali și
scurgerile provenite din agricultură. Poluarea organică conduce la o medie mai ridicată a proceselor metabolice
ce solicită oxigen. Acest fapt poate avea ca rezultat dezvoltarea unor zone acvatice fără oxigen (condiţii
anaerobe). Transformarea azotului în forme reduse, în condiţii anaerobe, conduce la creşterea concentraţiilor de
amoniu care este toxic pentru viaţa acvatică atunci când depăşeşte anumite concentraţii, în funcţie de
temperatura apei, salinitate şi pH.
Substanţele organice, de origine naturală sau artificială, reprezintă pentru apă poluantul principal.
Substanţele organice de origine naturală (vegetală și animală) consumă oxigenul din apă atât pentru dezvoltare,
cât și după moarte. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor, într-o măsură mai
mare sau mai mică, în funcţie de cantitatea de substanţă organică evacuată, provocând distrugerea fondului
piscicol şi în general a tuturor organismelor acvatice.
Cele mai importante substanţe organice de origine naturală sunt ţiţeiul, taninul, lignina, hidraţii de
carbon, biotoxinele marine ş.a. Substanţele organice – poluanţi artificiali, provin din prelucrarea diferitelor

substanţe în cadrul rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenţi organici ş.a), industriei chimice organice și
industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi halogenate, detergenţi).
Oxigenul dizolvat, CBO5, CCOCr-ul şi amoniul sunt indicatori ce contribuie atât la evaluarea stării
ecologice/potenţialului ecologic al corpurilor de apă, cât şi pentru urmărirea impactului antropic asupra
resurselor de apă (în special impactul apelor uzate urbane evacuate).
Situaţia nitraţilor şi fosfaţilor în râuri şi lacuri precum și a oxigenului dizolvat, materiilor organice
şi amoniului se prezintă pe regiuni, astfel:
Regiunea 1 – Nord-Est
În raport cu nitraţii şi fosfaţii:
- râuri în stare naturală: din cele 202 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost bună pentru 68
corpuri de apă și moderată pentru 134;
- râuri puternic modificate și artificiale: din cele 45 corpuri de apă monitorizate, 1 s-a încadrat în categoria
bună şi 44 în categoria moderată;
- lacurile naturale: cele 4 lacuri naturale au corespuns categoriei moderată;
- lacuri de acumulare:din totalul de 54 lacuri de acumulare monitorizate, în 2 calitatea apei a fost bună, și în
52 a fost moderată.
În raport cu oxigenul dizolvat,substanţele organice și amoniul:
- râuri în stare naturală: din cele 202 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost pentru oxigenul
dizolvat bună pentru 2 corpuri de apă, şi moderată pentru 200 corpuri de apă, iar pentru substanţe organice şi
amoniu a fost bună pentru 64 corpuri de apă și moderată pentru 138.
- râuri puternic modificate și artificiale: din cele 45 corpuri de apă monitorizate, calitatea apei a fost, pentru
oxigenul dizolvat, bună pentru un corp de apă, și moderată pentru 44 corpuri de apă, iar pentru substanţe
organice şi amoniu a fost bună pentru 3 corpuri de apă, şi moderată pentru 42.
Regiunea 2 – Sud-Est
Starea ecologică dată de „nutrienţi” în Regiunea Sud Est este predominant moderată, excepţie făcând
bazinul hidrografic Siret în judeţul Vrancea, pentru care calitatea apei este bună și foarte bună.
Urmare a măsurilor introduse prin legislaţia naţională ce transpune legislaţia europeană, tendinţa este de
scădere continuă a concentraţiilor de nitraţi şi fosfaţi în apele râurilor şi lacurilor.
La analiza evoluţiei indicatorilor, constatăm menţinerea concentraţiilor de oxigen dizolvat și azot amonia-
cal în jurul categoriilor I şi II de calitate şi o uşoară tendinţă de scădere a concentraţiei de materii organice în
principal pentru lacuri.
Regiunea 3 – Sud-Muntenia
În raport cu nitraţii şi fosfaţii:
- râuri în stare naturală: din cele 101 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost foarte bună pentru
31 corpuri de apă, bună pentru 16 corpuri de apă şi moderată pentru 64.
- lacuri: din totalul de 27 lacuri monitorizate, în 2 calitatea apei a fost foarte bună, în 10 a fost bună şi în 15
a fost moderată.
În raport cu oxigenul dizolvat,substanţele organice și amoniul:
- râuri în stare naturală: din cele 81 corpuri de apă monitorizate calitatea apei a fost bună pentru19 şi
moderată pentru 62 corpuri de apă.
Regiunea 4 – Sud-Vest Oltenia
Din cele 62 corpuri de apă monitorizate ,cu privire la nutrienţi, calitatea apei a fost foarte bună pentru 5
corpuri de apă, bună pentru 18 și moderată pentru 39 iar referitor la oxigenul dizolvat în 6 cazuri calitatea apei a
fost foarte bună, în 41 cazuri bună și în 15 cazuri moderată.
Regiunea 5 – Vest
Conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din corpurile de apă, ale bazinului hidrografic Crişuri, din judeţul Arad, din
punct de vedere al stării ecologice, se încadrează în clasele de calitate FB (Foarte bun), B (Bun) şi M ( Moderat).
Datele sunt prezentate detaliat în tabelul 3.3.1.-1.
Tabelul 3.3.1.-1 Conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din râurile bazinului hidrografic Crişuri
Curs Apă Corp Apa Tip corp apa Tipologie N-NO3 P-PO4
Crişul Alb Crișul Alb--> cnf. Țebea – cnf. zimbru Natural RO05 FB FB
Crişul Alb Crișul Alb --> cnf. Chisindia - cnf. Cigher Natural RO11 FB FB
Crişul Alb Crișul Alb --> cnf. Cigher - granița Natural RO11 FB B
Tăcăşele Tacasele --> izvor - vărs. în Crișul Alb + Afluenți Natural RO01 FB FB
Gut Gut --> out Ac. Rovina - vărs. în Crișul Alb Natural RO20 FB FB
Cigher Cigher --> out Ac.Taut - vărs. în Crișul Alb Natural RO07 FB B
Sebiş Sebiș --> cnf. Vâlceaua - vărs. în Crișul Alb Natural RO05 B FB
Teuz Teuz --> cnf. Grosei - vărs. în Crișul Negru Natural RO06 FB B
Crişul Negru Crișul Negru -->cnf. Valea Noua - granița Natural RO11 FB FB

Puternic
Băneşti Bănești --> izvor - vărs. în Crișul Alb + Afluenți RO01 PEM PEM
modificat
Canalul Canalul Morilor --> izvor - vărs. în Crișul Alb + Puternic
Morilor Afluenți modificat RO20 PEB PEMo
Canalul Morilor c. -
-> capt. Crişul Alb - Canalul Morilor c. --> capt. Crișul Alb - rest. în
Artificial RO06 PEM PEM
rest. în Canalul Canalul Morilor
Morilor
Beliu Beliu --> cnf. Mides - vărs. în Crișul Negru Artificial RO07 PEM PEM
Matca Matca --> izvor - vărs. în Cigher Artificial RO20 PEB PEB
Sursa: Administraţia Bazinală Cişuri
Tabelul 3.3.1.-2 Conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din lacurile bazinului hidrografic Crişuri
Sistem
Curs Apa Corp Apa Tip corp apa Tipologie N-NO3 P-PO4
monitorizare
Puternic
Gut Gut--Ac. Rovina Lacuri ROLA02 PEM PEM
modificat
Cigher--Ac. Taut + Puternic
Cigher Lacuri ROLA02 PEM PEM
Afluenți modificat
Fără cursuri
Lac Ghioroc Lacuri Artificial ROLA02 PEMo PEM
- CRIȘURI
Sursa: Administraţia Bazinală Crişuri
În judeţul Caraş Severin, rezultatele încadrării corpurilor de apă de suprafaţă, lacuri, în categoriile de po-
tenţial ecologic şi starea chimică corespunzătoare, relevă faptul că cele 8 (100,00%) corpuri de apă au potenţial
ecologic moderat. Starea chimică a fost bună.
Pentru judeţul Hunedoara conţinutul de nitraţi şi fosfaţi din râuri, este dat în următoarele tabelele:
Tabelul nr. 3.3.1.-3 Încadrarea corpurilor de apă după grupa nutrienţi în B.H. Crişuri şi Jiu
Curs Apa Corp Apa Tip corp apă N-NO3 P-PO4
Crişul Alb Crișul Alb --> cnf. Țebea - cnf. Zimbru Natural FB FB
Crişul Alb Crișul Alb --> out Ac. Mihăileni - cnf. Țebea Natural FB FB
Crişul Alb Crisul Alb --> izvor - în Ac. Mihăileni + Afluenți Natural FB FB
Ribiţa Ribiţa --> izvor - vars. în Crişul Alb + Afluenţi Natural FB FB
Znil Znil --> izvor - vars. în Baldovin Natural FB FB
Jiul Jiet - izvor - cf. Jiu de Est Natural FB FB
Jiul JIU DE VEST - loc. Paroșeni -confl. Jiul de Est Natural FB B
Jiul Jiu confl. Jiu de Est-Acum. Vadeni Natural FB B
Jiul Jiul de Est - loc. Petrila - cf. Jiu Natural FB FB
Jiul Polatistea - izvor - cf. Jiu și afl. Surpata Natural FB FB
În bazinul hidrografic Crişuri, din judeţul Arad, din datele furnizate de către AN „Apele Române”
Administraţia Bazinală Crişuri, conţinutul de oxigen dizolvat și de amoniu încadrează corpurile de apă, din punct
de vedere al stării ecologice, în clasele de calitate FB (Foarte bun), B (Bun) şi M (Moderat), prezentate detaliat în
tabelele ce urmează, 3.3.2.-1 şi 3.3.2.-2:
Tabelul 3.3.2.-1 Conţinutul de oxigen dizolvat/amoniu în râurile bazinului hidrografic Crişuri

Oxigen dizol-
Curs Apă Corp Apă Tip corp apă Tipologie vat (concen- CBO5 CCO-Cr N-NH4
trație)
Crișul Alb--> cnf Tebea – cnf.
Crişul Alb Natural RO05 FB B B FB
zimbru
Crisul Alb --> cnf. Chisindia - cnf.
Crişul Alb Natural RO11 B B B FB
Cigher
Crişul Alb Crisul Alb --> cnf. Cigher - granita Natural RO11 B B B FB
Tacasele --> izvor - vars. în Crisul
Tăcăşele Natural RO01 M M FB FB
Alb + Afluenti
Gut --> out Ac.Rovina - vars. în
Gut Natural RO20 M M M FB
Crisul Alb
Cigher --> out Ac.Taut - vars. în
Cigher Natural RO07 M B B FB
Crișul Alb
Sebis --> cnf. Valceaua - vars. în
Sebiş Natural RO05 FB FB B FB
Crișul Alb
Teuz --> cnf. Grosei - vars. în
Teuz Natural RO06 M B B FB
Crișul Negru
Crisul Negru -->cnf. Valea Noua -
Crişul Negru Natural RO11 B B B FB
granita
Banesti --> izvor - vars. în Crisul Puternic
Băneşti RO01 PEB PEM FB PEM
Alb + Afluenti modificat

Oxigen dizol-
Curs Apă Corp Apă Tip corp apă Tipologie vat (concen- CBO5 CCO-Cr N-NH4
trație)
Canalul Canalul Morilor --> izvor - vars. Puternic
RO20 PEMo PEB PEMo PEMo
Morilor în Crișul Alb + Afluenți modificat
Canalul Morilor
c. --> capt.
Canalul Morilor c. --> capt. Crisul
Crișul Alb - Artificial RO06 PEB PEB PEB PEM
Alb - rest. în Canalul Morilor
rest. în Canalul
Morilor
Beliu --> cnf. Mides - vars. în
Beliu Artificial RO07 PEMo PEM PEB PEM
Crisul Negru
Matca Matca --> izvor - vars. în Cigher Artificial RO20 PEMo PEB PEB PEM
Tabelul 3.3.2.-2 Conţinutul de oxigen dizolvat în lacurile bazinului hidrografic Crişuri

Oxigen
Sistem CCO-
Bazin Curs Apă Corp Apă Tip corp apă Tipologie dizolvat CBO5 N-NH4
monitorizare Cr
(concentrație)
Gut-- Puternic
CRIŞURI Gut Lacuri ROLA02 PEM PEMo PEB PEM
Ac.Rovina modificat
Cigher--
Puternic
CRIŞURI Cigher Ac.Taut + Lacuri ROLA02 PEM PEB PEM PEM
modificat
Afluenti
Fara cursuri Lac
CRIŞURI Lacuri Artificial ROLA02 PEM PEM PEM PEM
- CRISURI Ghioroc
În Spaţiul Hidrografic Banat din judeţul Caraş-Severin, monitorizarea s-a efectuat în 25 secţiuni de
supraveghere, fiind monitorizaţi indicatorii din grupa nutrienţilor, iar cu frecvenţă mărită se monitorizează
parametrul „nitraţi”.
Din cele 25 secţiuni monitorizate toate secţiunile s-au încadrat în limitele admise ( azotaţi < 50 mg/l)
conf. H.G. nr.964/2000 cu completările ulterioare.
Concentraţiile de oxigen dizolvat din râurile judeţului Hunedoara sunt prezentate detaliat în tabelele ce
urmează:
Tabelul nr. 3.3.2.-3 Încadrarea corpurilor de apă după indicele oxigen dizolvat în B.H. Crişuri
Tip corp Oxigen dizolvat
Curs Apa Corp Apa Tipologie CBO5 CCO-Cr N-NH4
apă (concentraţie)
Crişul Alb --> cnf. Tebea - cnf.
Zimbru
Crişul Alb --> out
Ac.Mihaileni - cnf. Ţebea
Crişul Alb --> izvor - în
Crişul Alb Natural RO01 B B FB FB
Ac.Mihăileni + Afluenti
Ribiţa --> izvor - vars. în
Ribiţa Natural RO01 FB B FB FB
Crişul Alb + Afluenţi
Znil --> izvor - vars. în
Znil Natural RO18 B B FB FB
Baldovin
Tabelul nr. 3.3.2.-4 Încadrarea corpurilor de apă după indicele oxigen dizolvat în B.H. Jiu
Oxigen
Sistem dizolvat CBO5 CCO-Cr Stare/
Lungime
Curs Apa Corp Apă monito- Tipologie (concentraţie) Potenţia
Corp
rizare Stare/ Stare Stare/ l final
Potenţial /Potenţial Potenţial
Jieț Jieț - izvor - cf. Jiu de Est Râuri RO01 27,00 FB FB - FB
Jiu (Jiul JIU DE VEST - loc. Paroșeni-confl.
Râuri RO01 11,00 B B - B
de Vest) Jiul de Est
Jiu (Jiul
Jiu confl. Jiu de Est-Acum. Vadeni Râuri RO05 50,00 B FB FB B
de Vest)
JIU DE VEST - izvor- loc. Paroşeni
şi afl. Pârâul Boului, Garbov,
Buta, Lazăr, Pârâul Morii, Pilug,
Jiu (Jiul
Valea de Brazi, Sterminos, ac. Râuri RO01 43,00 B B - B
de Vest)
Valea de Peşti-cf. Jiu de Vest şi
afl.Balomir, Mierleasa, Braia,
Sohodol, Baleia
Sursa: Administraţia Bazinală Jiu
Concentraţiile poluanţilor în râuri au scăzut, dar mai puţin semnificativ în lacuri.

Scăderea poluanţilor în râuri se datorează măsurilor introduse de legislaţia naţională şi europeană, în

special cu referire la: epurarea apelor uzate urbane, reducerea poluării cu azot şi fosfor din agricultură.
Îmbunătăţirea calităţii apei în unele lacuri a fost, în general relativ lentă, în ciuda măsurilor luate de
reducerea poluării. Acest lucru se datorează cel puţin parţial, încărcării cu fosfor intern stocat în sedimentele din lac
Regiunea 6 – Nord-Vest
Încadrarea apelor după conţinutul de nutrienţi şi fosfaţi: din cele 155 corpuri de apă monitorizate,după
conţinutul de nitraţi 56 au avut calitate foarte bună, 80, bună şi 19, moderată, iar după conţinutul în fosfaţi
raportul a fost 59/70/26.
Încadrarea apelor după oxigenul dizolvat: din cele 122 corpuri de apă monitorizate, 17 au avut apă de
calitate foarte bună,75, bună şi 30, moderată
Regiunea 7 – Centru
În Regiunea 7 Centru, ca şi în celelalte regiuni,Sistemele de Gospodărire a Apelor din fiecare judeţ,
monitorizează starea corpurilor de apă din punct de vedere al stării ecologice și al stării chimice, în conformitate
cu Directiva Cadru Apă.
La nivel regional, în anul 2011, calitatea corpurilor de apă naturale, în funcţie de starea ecologică, a fost
foarte bună în proporţie de 4,1%, bună în procent de 80,2%, moderată în procent de 15,6% şi proastă în
proporţie de 0,1%.
În ceea ce priveşte corpurile de apă puternic modificate și corpurile de apă artificiale, în funcţie de
potenţialul ecologic, 44,7% din lungimea acestora au avut un potenţial ecologic bun, 55,3% având potenţial
ecologic moderat.
Regiunea 8 – Bucureşti – Ilfov
Situaţia conţinutului în nitraţi şi fosfaţi al apei râurilor şi lacurilor din Regiunea Bucureşti – Ilfov se
regăseşte în tabelele nr. 3.3.1.-4, 3.3.1.-5, 3.3.1.-6 și 3.3.1.-7 iar a oxigenului dizolvat, materiilor organice și
amoniului, este redată în tabelele nr. 3.3.2.-5 şi 3.3.2.-6.
Tabel 3.3.1.-4 Nitraţii şi fosfaţii în râuri judeţul Ilfov
Nr NO3 PO4
Corp Apă Secţiune de monitorizare
crt (mg/l ) (mg/l )
A. BAZIN HIDROGRAFIC ARGEŞ
1 Argeş: Av.ac. Zăvoiul Orbului -intr.ac.frontală Am. pod km. 36 Autostrada Bucureşti- 1,887 0,045
Ogrezeni Piteşti
2 Dâmboviţa: av.st.tratare Arcuda-intr.ac.Lacul Dragomireşti 10,07 0,133
Morii
3 Dâmboviţa:am.ev.Apă Nova (Glina)-confl.Argeş Bălăceanca 1,731 1,83
4 Câlnau Am. confl. Dâmboviţa 1,269 0,567
5 Valea Saulei Am. confl. Colentina 2,667 0,045
B. BAZIN HIDROGRAFIC IALOMIŢA
6 Sticlăriei Am. confl. Ialomiţa 0,357 0,06
7 V. Snagov - Ciaur Niculeşti 2,335 0,285
8 Cociovaliştea Am. Căciulaţi 1,07 0,045
9 Mostiştea - Izv. coada ac. Fundulea-Valea Amonte Petrăchioaia 0,474 0,246
Livezilor
10 Ialomiţa: deriv. Bilciureşti-Ghimpaţi Bilciureşti 0,13 0,258
11 V. Snagov: Şanţu Floreşti Şanţu Floreşti 0,548 0,108
Sursa datelor: Administraţia Bazinală Argeş Vedea SGA Bucureşti Ilfov
Tabel 3.3.1.-5 Nitraţii şi fosfaţii în râuri municipiul Bucureşti
Nr. Cursul de Denumire Denumire Stare

nitraţi fosfați
Crt. apă corp de apă secțiune finală
Concentraţia Concentraţia
Stare/Potenţial Stare/Potenţial
medie anuală medie anuală
ecologic ecologic
mg/l mg/l
Argeş:
Potenţial Potenţial
Av.ac.Lacul Potenţial
NH Ecologic Ecologic
1 Dâmboviţa Morii-am ev 0.258 0.0305 Ecologic Maxim
Popeşti Maxim Maxim
Apa Nova -
Glina
AG/DB – Potenţial Potenţial
Am ev Potenţial
canal Ecologic Ecologic
2 Argeş Lacul 0.259 0.0191 Ecologic Maxim
descărcare – Maxim Maxim
Morii
Crivina -Roşu

Tabel 3.3.1.-6 Nitraţii şi fosfaţii în lacuri judeţul Ilfov

NO3 PO4
Corp Apă Secţiune de monitorizare
(mg/l ) (mg/l )
1 Colentina: intr. ac. Ghimpaţi - confl. Dâmboviţa Buftea 0,953 0,108
2 Colentina: intr. ac. Ghimpaţi - confl. Dâmboviţa Buciumeni Lac în reabilitare
3 Ac.Tancabesti II Tâncăbești 1,217 0,156
4 Lac Snagov Snagov 0,3 0,102
5 Lac Căldăruşani Căldăruşani 0,335 0,174
Tabel: 3.3.1.-7 Nitraţii şi fosfaţii în lacuri municipiul Bucureşti

Denumire
Nr. Cursul de Denumire Stare
lac de nitraţi fosfaţi
Crt. apă corp de apă finală
acumulare
Concentraţia Potenţial Concentraţia Potenţial
medie ecologic medie anuală ecologic
anuală mg/l mg/l
Potenţial
Potenţial Potenţial
1 Dâmboviţa Ac Lacul Morii Lacul Morii 0.259 0.0191 Ecologic
Ecologic Maxim Ecologic Maxim
Maxim
Tabel 3.3.2.-5 Oxigenul dizolvat, materiile organice și amoniu în râuri judeţul Ilfov
Oxigen Materii organice
Nr. NH4
Corp Apă Secţiune de monitorizare dizolvat CBO5 CCO-Cr
crt. (mg/l )
(mg/l ) (mg/l) (mg/l)
1 Argeş: Av. ac. Zaboiu Orbului - intr. ac. Am. pod km. 36 Autostrada
frontala Ogrezeni Bucureşti-Piteşti 10,49 5,35 10,92 0,35
2 Dâmboviţa: av. st. tratare Arcuda-intr. Dragomireşti 7,4
8,63 24,36 0,41
ac. Lacul Morii
3 Dâmboviţa: am. ev. Apă Nova (Glina) - Bălăceanca 23,54
2,5 87,71 8.94
confl. Argeş
4 Câlnău Am. confl. Dâmboviţa 11,07 13,29 41,36 0,52
5 Valea Saulei Am. confl. Colentina 6,75 35,8 120,48 0,68
6 Sticlăriei Am. confl. Ialomiţa 8,48 17,3 49,1 0,32
7 V. Snagov - Ciaur Niculeşti 9,1 11,32 32,01 0,35
8 Cociovalistea Am. Căciulaţi 7,6 13,2 37,94 0,55
9 Mostiştea-izv.coada ac. Fundulea-
Amonte Petrăchioaia 7,91 18,13 56,63 0,97
Valea Livezilor
10
Ialomiţa:deriv. Bilciuresti-Ghimpati Bilciureşti 7,97 14 46,23 0,58
11 V. Snagov: Şanţu Floreşti Şanţu Floreşti 7,4 11,3 35,58 0,44
Tabel 3.3.2.-6 Oxigenul dizolvat, materiile organice și amoniu în apele râurilor, Regiunea 8, Bucureşti - Ilfov
MATERII ORGANICE
Secţiuni de control curs OXIGEN DIZOLVAT AMONIU
Cursul de apă (CCO-Cr) (Media
de apă (Media aritm.) mg/l (Media aritm.) mg/l
aritm.) mg/l
Amonte pod km. 36, A.1
Argeş 9.28 17.24 0.376
Bucureşti-Piteşti
Argeş Amonte priză Crivina 10.77 15.64 0.395
BAZINUL ARGEŞ
Canal Argeş Amonte Lacul Morii 9.25 14.92 0.439

Dâmboviţa Brezoaiele 9.49 13.04 0.244
Dâmboviţa Arcuda (pod Joiţa) 10.93 13.45 0.251
Dâmboviţa Dragomireşti 8.43 18.0 0.249
Dâmboviţa Nod Hidro. Popeşti 10.63 17.66 0.399
Dâmboviţa Bălăceanca 0.78 122.83 14.06
Colentina Colacu 9.05 14.63 0.574
Amonte confluenţă
Ilfov 9.14 19.67 0.424
Dâmboviţa
Amonte confluenţă
Valea Saulei 10.98 35.51 0.379
Colentina
Amonte confluenţă
Câlnău 8.88 42.97 0.495
Dâmboviţa

3.4. APELE SUBTERANE
CALITATEA APELOR FREATICE LA NIVEL NAŢIONAL

Apele subterane constituie o resursă importantă datorită calităţii lor fizico-chimice și biologice, dar fiind o
resursă mai puţin văzută, evaluarea ei este dificilă.
Activitatea de cunoaştere a calităţii apelor subterane se desfăşoară la nivelul marilor bazine hidrografice,
pe unităţi morfologice, iar în cadrul acestora, pe corpuri de ape subterane, prin intermediul staţiilor
hidrogeologice, cuprinzând unul sau mai multe foraje de observaţie.
În accepţiunea Directivei Cadru a Apei 2000/60/CE ,,corpul de apă subterană” este un volum distinct de
ape subterane dintr-un acvifer sau mai multe acvifere. ,,Acviferul” este denumit ca un strat sau mai multe straturi
geologice de roci cu o porozitate și o permeabilitate suficienta, astfel încât sa permită fie o curgere semnificativă a
apelor subterane, fie o captare a unor cantităţi importante de ape subterane.
Evaluarea stării chimice a corpurilor de ape subterane se realizează conform Legii Apelor nr.107/1996 cu
modificările și completările ulterioare, H.G. nr.53/2009 privind protecţia apelor subterane împotriva poluării şi
deteriorării şi a Ordinului Ministrului Mediului nr.137/2009 care stabileşte valorile de prag pentru corpurile de
apă subterană. Pentru apele subterane, conform metodologiei preliminare de evaluare a stării chimice a
corpurilor de apă subterane elaborată de INHGA Bucureşti, sunt stabilite următoarele stări de calitate: stare
chimică bună, stare chimică local slabă şi stare slabă.
În anul 2011, pentru cele 139 de corpuri de apă subterană monitorizate din totalul celor 142 de corpuri
existente, s-au monitorizat în scopul evaluării preliminare anuale a stării chimice un număr de 1392 puncte de
monitorizare (foraje, izvoare, drenuri, fântâni). Cele 3 corpuri de apă subterană nemonitorizate în 2011 se află
situate fie în zone montane greu accesibile, sau au un număr redus de foraje lipsite de aflux de apă.
Cele 1392 puncte de monitorizare sunt grupate astfel:

 1138 foraje aparţin reţelei naţionale de hidrogeologie:
o 1054 de foraje
o 70 izvoare
o 1 dren
o 10 fântâni
o 3 foraje de urmărirea poluării,
 128 foraje/izvoare de exploatare apa potabilă aparținând terţilor,
 100 foraje de urmărire a poluării amplasate în jurul marilor platforme industriale.
 26 de fântâni de urmărirea poluării cu nutrienţi.
Rezultatele evaluării preliminare anuale a stării chimice a celor 139 de corpuri de apă subterană
monitorizate la nivelul anului 2011 sunt următoarele:
- 112 corpuri se află în stare chimică bună. (80,58%),
- 27 de corpuri de apă subterană se află în stare chimică slabă (19,42%).
Din analiza datelor obţinute în urma monitorizării parametrilor fizico-chimici la forajele situate în stratul
freatic se observă că cele mai multe depăşiri ale valorilor de prag/standardelor de calitate s-au înregistrat la
indicatorii: azotaţi, azotiţi, amoniu, cloruri, sulfaţi şi mai puțin la fosfaţi.
În ceea ce priveşte contaminarea apelor freatice cu azotaţi, depăşiri ale concentraţiei admise la acest
indicator s-au înregistrat pentru 177 foraje ceea ce reprezintă 12.71% din totalul forajelor monitorizate.
De asemenea majoritatea fântânilor monitorizate de regulă de Direcţiile de Sănătate Publică Judeţene
prezintă depăşiri la aproape toata grupa de nutrienţi. Poluarea se resimte însă diferenţiat, existând zone în care
în acvifer sunt concentraţii ce se situează cu mult peste valoarea de prag în special în forajele de control a
poluării de pe platformele industriale, distribuite în majoritatea bazinelor hidrografice.
Cauzele contaminării acviferului freatic cu azotaţi sunt multiple şi au un caracter cumulativ. Cele două
surse majore ale contaminării cu azotaţi sunt:
 spălarea permanentă a solului impregnat cu compuşi cu azot proveniţi din aplicarea îngrăşămintelor
chimice pe unele categorii de terenuri arabile, de către precipitaţiile atmosferice și apa de la irigaţii;
 evacuarea de ape uzate încărcate cu azotaţi în apele de suprafaţă .
În anul 2011 cele mai mari concentraţii de azotaţi s-au înregistrat în:
 Bazinul hidrografic Mureş, în forajele de control a poluării amplasate pe corpul de apă ROMU03;
 Bazinul hidrografic Crișuri, în 9 foraje ce aparţin de corpul ROCR01;
 Bazinul hidrografic Jiu, în forajele ce aparţin corpului ROJI06 12 foraje și cele de pe platforma industrială
Ișalnița;
 Bazinul hidrografic Olt, în corpul de apă ROOT08 s-au înregistrat depăşiri în 7 foraje;

 Bazinul hidrografic Argeş, în corpul ROAG08/Pitești s-au înregistrat depășiri în 7 foraje monitorizate;
 Bazinul hidrografic Siret, pentru corpurile de apă ROSI03 și ROSI05 în 8 de foraje monitorizate;
 Bazinul hidrografic Prut, pentru corpurile de apa subterana: ROPR02, ROPR03, ROPR04 fiecare la cate 5
foraje monitorizate, respectiv ROPR07 la 7 foraje monitorizate;
 Bazinul hidrografic Dobrogea-litoral, pentru corpurile de apa RODL02 și RODL04 fiecare la câte 4 foraje
monitorizate şi RODL07 la 6 foraje monitorizate.
Acviferele puternic contaminate cu azotaţi sunt concentrate, în special, în jurul principalelor platforme
industriale: S.C. AZOMURES Tg. Mureș, S.C. FIBREX și SC GAPROCO Săvinești, SC CAROM și RAFO Onești, SC
VRANCART Adjud, S.C. AZOCHIM Roznov, S.C. ANTIBIOTICE Iași, S.C. DOLJCHIM Craiova, OLTCHIM Râmnicu
Vâlcea.
În ceea ce priveşte contaminarea apelor subterane freatice cu fosfaţi, numărul forajelor care înregistrează
depăşiri ale valorii de prag este foarte mic, 2,65% din totalul forajelor monitorizate.
O alta cauza a calităţii slabe a apelor subterane o constituie contaminarea intensă a acviferelor cu cloruri,
sulfaţi, amoniu.
S-au înregistrat depăşiri ale valorilor de prag la cloruri și sulfaţi preponderent în bazinele hidrografice:
Siret, Prut, Ialomiţa-Buzău, Mureș, Someş-Tisa depăşiri datorate fondului natural mare al acestora, fond generat
de prezenţa cutelor diapire sau a apelor de tip clorosulfuroase, a litologiei straturilor, etc.
Dintre factorii poluatori majori care afectează calitatea apei subterane putem aminti: produse petroliere,
produse rezultate din procesele industriale, produse chimice (îngrăşăminte, pesticide) utilizate în agricultură ce
provoacă o poluare difuză greu de depistat şi prevenit, produse menajere şi produse rezultate din zootehnie, metale
grele, necorelarea creşterii capacităţilor de producţie și a dezvoltării urbane cu modernizarea lucrărilor de
canalizare şi realizarea staţiilor de epurare, exploatarea necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente, lipsa
unui sistem organizat de colectare, depozitare şi gestionarea deşeurilor și a nămolurilor de epurarea apelor
industriale uzate.
Astfel de cazuri au fost identificate și în exemplele următoare:

 poluarea acviferului freatic din conul aluvionar Prahova-Teleajen cu produse petroliere și compuşi
fenolici se datorează rafinăriilor Petro-Brazi, Astra Romană, Petrotel Ploieşti, Vega şi altor societăţi
industriale ale oraşului Ploieşti (DERO, TIMKEN, IUC);
 poluarea acviferului din depresiunea Baia Mare se datorează atât staţiilor şi depozitelor de carburanţi
din judeţul Maramureş cât şi unităţilor Petrom Baia Mare şi Petrom Zalău;
 influenţa calităţii apelor subterane datorită câmpurilor de aspersiune a apelor fenolice de la S.C.
Solventul Marginea, din spaţiul hidrografic Bega-Timiş;
 poluarea cu produse petroliere a apelor subterane din zonele rafinăriilor precum și a conductelor de
transport produse petroliere din toata ţara (degradări, spargeri, etc.), a depozitelor de hidrocarburi de
la diferite obiective industriale;
 poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare și combatere a bolilor și dăunătorilor în agricultură
(azotaţi şi compuşi azotici, fosfaţi, etc.) - se regăseşte fie în zona marilor producători de astfel de
substanţe (AZOMURES, DOLJCHIM - Craiova, OLTCHIM - Rm. Vâlcea, AZOCHIM Roznov, Işalniţa,
AMURCO Bacău, fostele combinate chimice etc.) fie în zonele agricole, unde se produce şi fenomenul de
concentrare (poluare suplimentară) din cauza administrării incorecte a acestor fertilizatori. Poluarea
difuză a acviferelor freatice produsă în acest fel a afectat în special fântânile individuale din zonele
rurale dar și alte captări de ape subterană;
 poluarea cu produse rezultate din procesele industriale - apare în zonele din jurul marilor platforme
industriale (Victoria, Făgăraș, Codlea, Galaţi, Ișalnița, Craiova, Rm. Vâlcea, Tg. Mureș, Craiova,
Bucureşti, Constanţa, Oneşti, Ploieşti etc);
 poluarea cu produse menajere și produse rezultate din activitatea zootehnică (substanţe organice,
compuși cu azot, etc.) - apare în apele subterane din zona marilor aglomerări urbane (Piteşti, Oradea,
Timișoara, București, Cluj, Suceava, Bacău, Constanta, etc) şi în zona marilor complexe zootehnice
(Moftin, Palota, Naidas, Cefa, Halciu, Bontida, Periam, Poiana Mărului, Băbeni, Bilciureşti, Călăraşi,
Slobozia, Crevedia etc);
 poluarea cu metale grele datorată impactului antropic - zone cu concentraţii mari în metale grele
(plumb, cupru, zinc, cadmiu, mercur, etc.) situate în apropierea exploatărilor miniere, a uzinelor de
preparare minereuri sau a haldelor de steril (Baia Borșa, SC Cuprom şi Romplumb Baia Mare,
Depozitul de zgura Panic, Copşa Mică, Mediaş, Târnăveni, Işalniţa, Craiova, Vâlcea, Pitești, Valea
Călugărească, etc.).
Poluarea freaticului este cel mai adesea un fenomen aproape ireversibil având consecinţe importante
asupra folosirii rezervei subterane la alimentarea cu apă în scop potabil, depoluarea surselor de apă din pânza
freatică fiind un proces foarte anevoios.

3.5. APA POTABILĂ ŞI APA DE ÎMBĂIERE
3.5.1. APA POTABILĂ
Apă potabilă este apa destinată consumului uman. şi poate fi regăsită în:
- orice tip de apă în stare naturală sau după tratare, folosită pentru băut, la prepararea hranei ori
pentru alte scopuri casnice, indiferent de originea ei și indiferent dacă este furnizată prin reţea de
distribuţie, din rezervor sau este distribuită în sticle ori în alte recipiente;
- orice tip de apă folosită ca sursă în industria alimentară pentru fabricarea, procesarea, conservarea
sau comercializarea produselor, ori substanţelor destinate consumului uman.
Asigurarea populaţiei cu apă potabilă de calitate și în cantitate suficientă trebuie să fie una din direcţiile
prioritare în politica și acţiunile statului în domeniul sănătăţii.
Institutul Național de Sănătate Publică, este coordonatorul raportului de țară privind îndeplinirea
obligațiilor definite de DIRECTIVA CONSILIULUI Europei nr.83 din 3 noiembrie 1998 privind calitatea apei
destinate consumului uman (Directiva 98/83/CE).
Aceasta Directiva a fost transpusa în legislația națională prin Legea nr. 458 (r1) din 08/07/2002, privind
calitatea apei potabile, republicata în M.Of., partea I, nr. 875 din 12/12/2011.
Hotărârea de Guvern nr. 974/2004 stabilește Normele de supraveghere, inspecţie sanitară și monitorizare
a calităţii apei potabile şi Procedura de autorizare sanitară a producţiei și distribuţiei apei potabile.
Datele au fost furnizate de către responsabilii desemnați de către Direcţiile de Sănătate Publică teritoriale
pentru întocmirea Raportării către Comisia Europeana a informațiilor privind calitatea apei potabile distribuite
în sistem centralizat la peste 5000 de locuitori sau cu un volum de distribuție mai mare de 1000mc/zi. La
momentul întocmirii „Raportului naţional privind starea mediului pentru anul 2011” la Institutul Naţional de
Sănătate Publică erau în curs de prelucrare şi validare datele pentru anul 2011.
Modalitatea de colectare şi prezentare a datelor privind calitatea apei potabile distribuite prin sisteme
publice de aprovizionare cu apă, a utilizat pentru anii 2008, 2009 și 2010 o formă tabelară, conformă cu cerinţele
Directivei 98/83/EC şi ale WISE – Water Information System of Europe.
Metodologia prin care au fost furnizate datele necesare a fost întocmită pe baza Ghidului de raportare al
CE din mai 2007. (Sursa: ec.europa.eu/environment/water/water-drink/pdf/2007_05_09_guidance_doc_reporting.pdf).
În concluzie, documentele care au stat la baza integrării informațiilor transmise de Direcţiile de Sănătate
Publică, au fost: Ghidul de Raportare versiunea octombrie 2011 şi Manual v 1.0 – informații privind fluxul
informațional de postare a raportului trianual – ghid tehnic IT.
Analizând graficul de mai jos, reiese o tendință de creștere a populației aprovizionată cu apă în România.
Figura 3.5.1.-1 Aprovizionarea cu apă a populaţiei în perioada 2008 – 2010
Situaţia aprovizionării cu apă a populaţiei în anul 2010, vezi graficul de mai jos .
Figura 3.5.1.-2 Aprovizionarea cu apă a populaţiei în anul 2010
Sursa: Ministerul Sănătăţii

În perioada 2008-2010 sursele de aprovizionare cu apă au variat foarte puţin, astfel încât din punct de
vedere procentual variațiile sunt nesemnificative. Situaţia este prezentată pe ani în următoarele trei grafice.
Figura 3.5.1.-3 Surse de aprovizionarea cu apă a populaţiei în anul 2008
Pentru anul 2010 sursa de aprovizionare cu apă pentru populaţia României a fost în procent de cca. 70%
sursa de suprafaţă. Acest lucru nu este îmbucurător, datorită faptului că apa de suprafaţă poate avea o calitate
mai puţin bună, astfel încât, pentru a ajunge la consumator, necesită mai multe procedee de îmbunătăţire a
parametrilor necesari , pentru a nu determina modificări nedorite asupra stării de sănătate a populaţiei.
Situaţia zonelor de aprovizionare cu apă din România, pentru fiecare judeţ și Municipiul Bucureşti şi
tendinţele pentru perioada 2008-2010 sunt prezentate în graficul de mai jos:

Figura 3.5.1.-6 Zonele de aprovizionare cu apă a populaţiei în perioada 2008 – 2010, pe judeţe
Pentru anul 2010, numărul zonelor de aprovizionare cu apă pentru fiecare județ este reprezentat în figura
de mai jos.
Figura 3.5.1.-7 Numărul de zone de aprovizionare cu apă , pe judeţe – Romania 2010.
În vederea supravegherii calităţii apei potabile sunt monitorizaţi parametrii microbiologici și chimici.
Pentru anul 2010 situația rezultatelor acestor parametri este reprezentată în graficele de mai jos.

Figura 3.5.1.-8 Monitorizarea parametrilor microbiologici ai apei potabile în anul 2010
Figura 3.5.1.-9 Monitorizarea parametrilor chimici ai apei potabile în anul 2010
Figura 3.5.1.-10 Situaţia parametrilor neconformi ai apei potabile în perioada 2008-2010, pe judeţe.

3.5.2. APA DE ÎMBĂIERE
Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin Centrul Naţional de Monitorizare a Riscurilor din Mediul
Comunitar, este coordonatorul naţional al elaborării Raportului referitor la EVALUAREA CALITĂŢII APEI DE
ÎMBĂIERE. Raportul este efectuat în colaborare și pe baza datelor furnizate de Direcţiile teritoriale de sănătate
publică, conform metodologiei transmise în anul precedent raportării.
Calitatea apei de îmbăiere este reglementată prin:
 Directiva Europeana 76/160/EEC privind calitatea apei de îmbăiere (în revizuire);
 H.G. nr. 459/2002 – privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale amenajate
pentru îmbăiere, şi care reprezintă transpunerea prevederilor Directivei Europeana 76/160/EEC;
 HG nr. 88/2004 – pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecţie sanitară și control al zonelor
naturale utilizate pentru îmbăiere;
 Legea Apelor nr.107/1996, modificată prin Legea nr.310/2004.
Directiva Europeana 76/160/EEC, privind calitatea apei de îmbăiere, a stabilit obiectivele privind
protecţia sanitară și condiţiile de calitate pe care trebuie să le îndeplinească zonele naturale amenajate și folosite
pentru îmbăiere.
Prin apa de îmbăiere se înţelege orice tip de apă de suprafaţă, curgătoare (râu, fluviu), sau stătătoare (lac)
inclusiv apa marină, în care este permisă de către autoritățile locale îmbăierea, prin amenajarea acestor zone sau
prin folosinţa unor zone neamenajate, dar utilizate în mod tradiţional de un număr mare de persoane. Apa din
aceste zone pentru îmbăiere este monitorizată de către autoritățile locale autorizate, conform reglementărilor în
vigoare.
Directiva nu se aplică:
- apei utilizate în scopuri terapeutice;
- apei din bazinele de înot/piscine.
Statele membre UE au următoarele obligaţii generale privind calitatea apei de îmbăiere:

• Să stabilească valorile aplicabile apei de îmbăiere pentru parametrii:
- microbiologici: coliformi fecali (Escherichia Coli), enterococi/streptococi fecali;
- fizico-chimici: uleiuri minerale, substanțe tensioactive și fenoli;
- alte substanțe: pesticide, metale grele, cianuri, nitraţi.
• Să se asigure ca apa de îmbăiere este în conformitate cu valorile stabilite.
• Să raporteze Comisiei Europene anual, în format standardizat, situaţia referitoare la implementarea
directivei. Comisia publica un raport referitor la calitatea apei de îmbăiere la nivel comunitar.
Supravegherea, evaluarea și inspecţia sanitară a zonei naturale amenajate și utilizate în scop de îmbăiere
se fac în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 88/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere,
inspecţie sanitară și control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, cu modificările ulterioare.
Conform prevederilor Ministerului Sănătăţii din cadrul Metodologiei de monitorizare și evaluare a zonelor
de îmbăiere (M.O. Nr.199 din 22 martie 2011):
 Primele probe de monitorizare se iau cu 5-15 zile înainte de începerea sezonului de îmbăiere.
 În timpul sezonului de îmbăiere, probele de apă de îmbăiere se prelevează din fiecare punct de
monitorizare la fiecare două săptămâni.
 În condiţiile în care calitatea apei de îmbăiere a fost corespunzătoare timp de 2 ani consecutiv, probele
se pot preleva cu o frecvenţă mai redusă, adică o dată pe lună, prelevându-se un număr total de
minimum 4 probe/sezon.
Zona naturală amenajată pentru îmbăiere necesită autorizare sanitară conform Ordinului Ministerului
Sănătăţii nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de
amplasare, amenajare, construire și pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru
starea de sănătate a populaţiei, cu modificările ulterioare.
Conform HG nr. 389/2011 pentru modificarea și completarea HG nr. 546/2008 privind gestionarea
calităţii apei de îmbăiere (M.O. Nr. 290 din 26 aprilie) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului
Bucureşti, în colaborare cu administraţiile bazinale de apă, elaborează și actualizează profilul apelor de îmbăiere
în conformitate cu prevederile anexei 3.
Consultarea potenţialilor utilizatori ai apelor de îmbăiere se efectuează de către Ministerul Sănătăţii şi
direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, înaintea luării deciziilor privind apele de
îmbăiere, prin afişarea informaţiilor pe pagina web a instituţiilor menţionate și organizarea de dezbateri publice,
conferinţe, seminare, cu participarea şi consultarea publicului .
Durata sezonului de îmbăiere pentru anul 2011 a fost 1 iunie – 15 septembrie.
DSP Constanța și DSP Tulcea au transmis, în formatul solicitat de CE, datele aferente calităţii apei de
îmbăiere din 49 de zone de îmbăiere situate în zona costieră a Mării Negre, respectându-se frecvența de
prelevare a probelor.

Rezultatele monitorizării calităţii apei au fost în concordanţă cu prevederile valorilor din legislaţia actuală,
neînregistrându-se depăşiri ale acestor valori care să ducă la luarea de măsuri imediate.
Calitatea apei de îmbăiere în sezonul estival 2011
Zona de
îmbăiere - punct 27.VI - 25.VII - 08.VIII - 22.VIII 05.IX -
de recoltă 01. - 10.VI. 14. - 24.VI 08.VII 11. - 22.VII 05.VIII 19.VIII - 02.IX 09.IX
Năvodari - tabăra foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
delfin bună bună bună bună bună bună bună bună
Năvodari - hanul foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
piraţilor bună bună bună bună bună bună bună bună
Năvodari - zona
camping marina foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
surf bună bună bună bună bună bună bună bună
Năvodari - tabăra foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
delfin bună bună bună bună bună bună bună bună
Năvodari - hanul foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
piraţilor bună bună bună bună bună bună bună bună
Năvodari - zona
camping marina foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
surf bună bună bună bună bună bună bună bună
Mamaia - zona foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
enigma bună bună bună bună bună bună bună bună
foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
Mamaia - estival bună bună bună bună bună bună bună bună
Mamaia - vega bună bună bună bună bună bună bună bună
Mamaia - rex bună bună bună bună bună bună bună bună
Mamaia - castel bună bună bună bună bună bună bună bună
Mamaia - cazino bună bună bună bună bună bună bună bună
foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
Mamaia - perla bună bună bună bună bună bună bună bună
Mamaia - aurora bună bună bună bună bună bună bună bună
Constanţa - zona foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
delfinariu bună bună bună bună bună bună bună bună
Constanţa - zona foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
modern bună bună bună bună bună bună bună bună
Eforie Nord - foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
debarcader bună bună bună bună bună bună bună bună
Eforie Nord - foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
belona bună bună bună bună bună bună bună bună
Cordon Eforie
Nord -Eforie Sud: foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
azur bună bună bună bună bună bună bună bună
Cordon Eforie
Nord -Eforie Sud: foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
tabăra luminiţa bună bună bună bună bună bună bună bună
Eforie Sud - foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
Splendid beach bună bună bună bună bună bună bună bună
Eforie Sud - foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
cazino bună bună bună bună bună bună bună bună
Costineşti - foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
pescărie bună bună bună bună bună bună bună bună
Costineşti - forum bună bună bună bună bună bună bună bună
Olimp - pescarie bună bună bună bună bună bună bună bună
Olimp - piscina foarte foarte foarte foarte foarte foarte
oltenia bună bună bună bună bună bună bună bună
Olimp - zona foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
protocol bună bună bună bună bună bună bună bună

Zona de
îmbăiere - punct 27.VI - 25.VII - 08.VIII - 22.VIII 05.IX -
de recoltă 01. - 10.VI. 14. - 24.VI 08.VII 11. - 22.VII 05.VIII 19.VIII - 02.IX 09.IX
Neptun - terasa foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
briza bună bună bună bună bună bună bună bună
Neptun II bună bună bună bună bună bună bună bună
Jupiter - braseria foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
delfinul bună bună bună bună bună bună bună bună
Jupiter - complex foarte foarte foarte foarte foarte foarte
cometa bună bună bună bună bună bună bună bună
Jupiter - hotel foarte foarte foarte foarte foarte foarte
capitol bună bună bună bună bună bună bună bună
Jupiter - hotel foarte foarte foarte foarte foarte
california bună bună bună bună bună bună bună bună
Cap aurora - hotel foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
opal bună bună bună bună bună bună bună bună
Cap aurora - hotel foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
onix bună bună bună bună bună bună bună bună
Cap aurora -
restaurant bună
bună bună bună bună bună bună bună
pescăresc
Venus - foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
restaurant calipso bună bună bună bună bună bună bună bună
Venus - hotel foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
afrodita bună bună bună bună bună bună bună bună
Venus – hotel foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
silvia bună bună bună bună bună bună bună bună
Venus – perla foarte foarte foarte foarte foarte foarte
venusului bună bună bună bună bună bună bună bună
Cordon Venus –
Saturn: bufet
bună bună bună bună bună bună bună bună
adriana
Cordon Venus – foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
Saturn: actetis bună bună bună bună bună bună bună bună
Saturn – Adras bună bună bună bună bună bună bună bună
Saturn –plaja foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte foarte
diana bună bună bună bună bună bună bună bună
Mangalia bună bună bună bună bună bună bună bună
2 Mai bună bună bună bună bună bună bună bună
Vama Veche bună bună bună bună bună bună bună bună
Legendă
- Calitate foarte bună - toţi parametrii principali se încadrează în valorile de referinţă cf. HG nr. 459/2002
- Calitate bună - toţi parametrii principali se încadrează în valorile obligatorii cf. HG nr. 459/2002
3.6. APELE UZATE ŞI REŢELELE DE CANALIZARE
TRATAREA APELOR UZATE
În raport cu provenienţa lor, apele uzate se clasifică astfel:

- apă uzată menajeră, este apa de evacuare după ce a fost folosită pentru nevoi gospodăreşti în locuinţe
şi unităţi de folosinţă publică și provine din descărcări de la operaţii de igienă corporală, de la
pregătirea alimentelor, de la spălarea îmbrăcămintei ori prin evacuări de produşi fiziologici (closete
cu apă).
- ape uzate industriale, sunt cele care se evacuează în mod concentrat după folosirea lor în procesele
tehnologice de obţinere a materiilor prime sau a produselor finite.
Apele uzate industriale sunt însoţite aproape întotdeauna de apele uzate menajere.

După provenienţa lor,apele uzate industriale pot fi:

 ape de spălare, ocupa locul doi ca volum; apar într-o mare varietate de industrii şi rezultă din
folosirea apei de alimentare pentru antrenarea și îndepărtarea unor materiale nedorite;
 ape de răcire, care formează proporţia principală (volum) a apelor uzate industriale; principalul
poluant e căldura;
 ape de proces sunt cele ce au servit ca solvent sau ca mediu de reacţie în procesul de prelucrare a
materiilor prime; au un volum relativ redus, dar sunt foarte concentrate;
 ape uzate orăşeneşti (urbane)sunt sunt definite ca ape uzate menajere sau amestec de ape uzate
menajere cu ape uzate industriale şi/sau scurgerile apei de ploaie colectate lor într-un sistem comun
de canalizare.
Poluarea apelor cauzată de aglomerările umane (oraşe şi sate) se datorează în principal următorilor factori:
 Rata redusă a populaţiei racordate la sistemele colectare şi epurare a apelor uzate;
 Funcţionarea necorespunzătoare a staţiilor de epurare existente;
 Managementul necorespunzător al deşeurilor;
 Dezvoltarea zonelor urbane și protecţia insuficientă a resurselor de apă.
Monitorizarea subsistemului “Ape uzate”, abordează într-un mod integrat apa captată, modul de utilizare,
epurarea și evacuarea apelor. În general, activitatea de monitorizare a apelor uzate are în vedere:
- evaluarea apelor captate de către utilizatori;
- automonitoringul apelor uzate (conformarea cu standardele și reglementările, frecvenţele de analizare a
apelor uzate, eficientizarea staţiilor de epurare, etc.);
- cunoaşterea permanentă a cantităților de poluanţi evacuaţi, remedierea staţiilor de epurare, încadrarea
în limitele admise în conformitate cu capacităţile de recepţie a emisarilor;
- prevenirea, combaterea și alarmarea în caz de poluări accidentale.
Principalele surse de poluare a apelor sunt evacuările de la staţiile de epurare industriale.
3.6.1 STRUCTURA APELOR UZATE EVACUATE ÎN 2011
Analiza statistică a situaţiei principalelor surse de ape uzate, conform rezultatelor supravegherii efectuate
în anul 2011, a prezentat următoarele aspecte globale:
- Faţă de un volum total evacuat de 5303,99 milioane m3/an, 3005,94 milioane m3/an, respectiv 56,67%,
constituie ape uzate care nu necesită epurare, fiind considerate ape convenţional curate.
- Din volumul de ape uzate necesitând epurare de 2298,05 mil. m3/an:
- 572,29 mil.m3/an (cca. 25%) s-au epurat corespunzător
- 826,83 mil. m3/an (cca. 36 %) reprezintă ape uzate neepurate
- 898,93 milioane m3/ an (cca. 39 %) reprezintă ape uzate insuficient epurate.
În ceea ce priveşte volumul total de ape uzate evacuate, pe activităţi din economia naţională, situaţia se
prezintă astfel:
Activităţile din economia naţională cu o contribuţie importantă la totalul volumului de apă evacuat,
incluzând şi apele convenţional curate, sunt :
 Energie electrică și termică: 3657,32 mil. m3– aprox. 69 % din total;
 Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: 1325.57 mil. m3- circa 25 %;
 Industrie metalurgică și construcţii de maşini: 112,43 mil. m3, respectiv 2%;
 Prelucrări chimice: 101,76 mil. m3 , reprezentând cca 2%.
Din volumul de ape uzate care necesită epurare, cele mai mari volume au fost evacuate în cadrul
activităţilor:
 Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: 1324,94 mil. m3/an – aprox. 58 %;
 Energie electrică și termică: 670,53 mil. m3/an – aprox. 29 %;
 Industrie metalurgică și construcţii de maşini:109,01 mil. m3/an, cca 5%;
 Prelucrări chimice: 96,82 mil.m3-4%.
Domeniile de activitate la care s-au înregistrat cele mai mari volume de ape uzate neepurate sunt:
 Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: 536,18 mil. m3/an - peste 60 %;
 Energie electrică și termică: 191,82 mil. m3– 23%
 Industria metalurgică și construcții de maşini: 71,11 mil. m3, aprox. 7% şi
 Prelucrări chimice: 19,51 mil. m3 peste 2%.
Referitor la apele uzate epurate necorespunzător, activităţile cu cea mai mare pondere sunt:
 Energie electrică și termică: 475,76 mil. m3– aprox. 53 %
 Colectarea și epurarea apelor uzate: 342,93 mil. m3/an – cca 35 %.

Faţă de numărul total de 1637 de staţii de epurare investigate în anul 2011, 500 de staţii, reprezentând
30,5 %, au funcţionat corespunzător, iar restul de 1137 staţii, adică 69,5 %, necorespunzător.
3.6.2 SUBSTANŢE POLUANTE ŞI INDICATORI DE POLUARE ÎN APELE UZATE
Ierarhia contribuțiilor la cantităţile de poluanţi evacuaţi în resursele de apă de suprafaţă stabilită la

nivelul domeniilor de activitate şi respectiv a bazinelor hidrografice, pe grupe de indicatori fizico-chimici, se
prezintă după cum urmează:
Încărcarea cu substanţe organice, exprimate prin CBO5 şi CCO-Cr, având un total de 100463,75 tone/an,
respectiv 264896,97 tone/an:
 Colectarea și epurarea apelor uzate - 80%, respectiv 82 %;
 Energie electrică și termică – 6,6 %, respectiv 4,4 % ;
 Prelucrări chimice cu cca 6 %, la ambele categorii de indicatori
 Zootehnie – aprox. 4 % CBO5, respectiv peste 2 % CCO-Cr.
Încărcare cu materii în suspensie, cu un total de 232891,39 tone :

 Colectarea și epurarea apelor uzate urbane – cca. 53 %;
 Energie electrică și termică - cca. 27%;
 Industrie metalurgică și construcţii de maşini –peste 8 %;
 Prelucrări chimice – 7,6 %.
Încărcarea cu substanţe minerale dată de reziduu fix (1830212.6 tone) este următoarea:
 Energie electrică și termică – 41 %;
 Colectarea și epurarea apelor uzate urbane - 39%;
 Prelucrări chimice – cca 13 %;
 Industrie extractivă și Industrie metalurgică și construcţii de maşini – 3 %.
Încărcarea cu nutrienţi, exprimată prin compuşi ai azotului (NO 2, NO3, NH4), azot total și fosfor total are o
importanţă deosebită pentru calitatea receptorilor naturali; la cantităţile totale de 21787,77 t azot total, 3820,4 t
fosfor total, 14579,37 t azotaţi, 922,03 t azotiţi şi 26636,49 t amoniu, aportul semnificativ a fost următorul:
 Colectarea și epurarea apelor uzate urbane: NTOTAL–96%, PTOTal – 93%, NO3-74,4%, NO2-65%, NH4- 93%;
 Prelucrări Chimice: NTOTAL – 3%, PTOTal – 30%, NO3- 10,2%, NO2-3,03%, NH4- 3,4%.
Indicatorul substanţe extractibile a însumat 27283 tone şi a avut ponderea cea mai mare în activităţile:
- Colectarea și epurarea apelor uzate urbane - 67 %
- Energie electrică și termică –aprox. 20 %
- Industrie metalurgică și construcţii de maşini – 10%.
La indicatori precum cianuri totale, fenoli, detergenţi sintetici, produse petroliere, ponderea la cantităţile
totale o are câte un domeniu de activitate.
Situaţia încărcărilor cu metale grele (forme totale) se prezintă astfel:

 la 0.0529 tone Arsen, cantitate înregistrată în bh Mureş; ponderea cea mai mare revine domeniilor
Prelucrări chimice - 64% şi Energie electrică și termică, aprox 31%;
 la 0,895 tone Cadmiu, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane cu 66% și
Industrie metalurgică și construcţii de maşini cu 26,4%; bazinele cu ponderea mai mare au fost B.H. Siret
(0,249 tone) şi B.H.Dunăre (0,165 tone);
 la 12,814 tone Crom total, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane cca
88% dar şi Industriile metalurgică și construcţii de maşini (11,2%); bazinele care au contribuit au fost
B.H.Argeş (6,746 tone), B.H.Someş (1,557 tone) apropiat de B.H. Dunăre (1,333 tone);
 din 50,438 tone Cupru, 33,83 tone s-au evacuat numai din B.H.Mureş, activitatea din Industria extractivă
având ponderea de 68,3% alături de cele 27,2% din domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane;
 la 0,302 tone Mercur, contribuţiile cele mai mari au venit din activităţile din domeniile Colectarea și
epurarea apelor uzate urbane, cca 59% și Prelucrări chimice, 39%; cantităţi semnificative s-au evacuat în
3 (trei) bazine în care s-a înregistrat prezenţa acestui metal (B.H.Mureş, B.H.Olt și B.H.Argeş în ordinea
0,167 tone, 0,111 tone și 0,024 tone);
 la 23,863 tone Nichel, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane, 90%;
bazinele cu ponderea cea mai mare au fost B.H.Dunăre 13,47 tone, B.H.Bega-Timiș 2,77 tone şi B.H.Argeş
2,31 tone;

 la 8,51 tone Plumb, ponderea a avut-o domeniul Colectarea și epurarea apelor uzate urbane, cca 69,3% şi
Industria metalurgică și construcţii de maşini cu 30%; analiza pe bazine evidenţiază 3 (trei) contribuţii
importante și anume B.H.Siret cu 2,610 tone, B.H. Someş cu 1,356 tone şi B.H.Arges, 1,263 tone;
 la 214,00 tone Zinc, ponderea a fost dată de activităţile de la Colectarea și epurarea apelor uzate urbane,
cca 60%, Industria extractivă, cu 32% și Industria metalurgică și construcţii de maşini 6,5%; dintre bazine,
contribuţia majoritară vine din B.H.Argeş (72,613 tone), B.H.Mureş ( 39,909 tone), B.H.Someş (36,008
tone).
Situaţia prezentată arată că domeniile din activitatea economică care au o contribuţie însemnată la
constituirea potenţialului de poluare sunt: Colectarea și epurarea apelor uzate urbane şi Prelucrări chimice,
pentru majoritatea indicatorilor chimici la care se adaugă şi domenii ca Energie electrică și termică, Industria
metalurgică și construcţii de maşini şi Industria extractivă, la diverşi indicatori.
3.6.3 TENDINŢE ŞI PRIORITĂŢI ÎN REDUCEREA POLUĂRII CU APE UZATE
Având în vedere natura substanţelor poluante din apele uzate, cât şi sursele de poluare aferente,
gospodărirea apelor uzate se realizează în acord cu prevederile europene în domeniul apelor, în special cu cele
ale Directivei Cadru a Apei (Directiva 2000/60/CE), care stabileşte cadrul politic de gestionare a apelor în
Uniunea Europeană, bazat pe principiile dezvoltării durabile şi care integrează toate problemele apei. Sub
umbrela Directivei Cadru a Apei sunt reunite cerinţele de calitate a apei corespunzătoare ş;i celorlalte cerinţe ale
directivelor europene în domeniul apelor. Cele mai importante directive a căror implementare asigură reducerea
poluării apelor uzate sunt următoarele:
 Directiva 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane, amendată de Directiva 98/15/EC şi de
Regulamentul (CE) nr. 1882/2003,
 Directiva 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase evacuate în mediul
acvatic al Comunităţii şi Directivele “fiice” 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE, 84/491/CEE și
86/280/CEE, modificate prin 88/347/CEE și 90/415/CEE,
 Directiva 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitraţii proveniţi din
surse agricole, amendată de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003.
Directiva Cadru 60/2000/CE în domeniul apei constituie o abordare nouă în domeniul gospodăririi
apelor, bazându-se pe principiul bazinal şi impunând termene stricte pentru realizarea programului de măsuri.
Obiectivul central al Directivei Cadru în domeniul Apei (DCA) este acela de a obţine o „stare bună” pentru toate
corpurile de apă, atât pentru cele de suprafaţă cât şi pentru cele subterane, cu excepţia corpurilor puternic
modificate și artificiale, pentru care se defineşte „potenţialul ecologic bun”. Conform acestei Directive, Statele
Membre din Uniunea Europeană trebuie să asigure atingerea stării bune a tuturor apelor de suprafaţă până în
anul 2015, mai puţin corpurile de apă pentru care se cer excepţii de la atingerea obiectivelor de mediu.
Una dintre cerinţele esenţiale a Directivei Cadru Apa este stabilirea obiectivelor de calitate pentru toate
corpurile de apă şi implicit dezvoltarea de programe de măsuri, pentru atingerea acestor obiective, cum sunt:
- prevenirea deteriorării stării apelor de suprafaţă şi subterane;
- protecţia, îmbunătăţirea și restaurarea tuturor corpurilor de apă de suprafaţă, inclusiv a celor care fac
obiectul desemnării corpurilor de apă puternic modificate şi artificiale, precum și a corpurilor de apă
subterană în vederea atingerii “stării bune” până în 2015;
- protecţia și îmbunătăţirea corpurilor de apă puternic modificate și artificiale în vederea atingerii
potenţialului ecologic bun” şi a “stării chimice bune” până în 2015;
- reducerea progresivă a poluării cu substanţe prioritare și încetarea evacuărilor de substanţe prioritar
periculoase în apele de suprafaţă prin implementarea măsurilor necesare;
- reducerea tendinţelor semnificative și susţinute de creştere ale poluanţilor în apele subterane;
- atingerea standardelor și obiectivelor stabilite pentru zonele protejate de către legislaţia comunitară.
Planurile de management bazinale reprezintă principalul instrument de implementare a Directivei Cadru

privind Apa 2000/60/CE și a majorităţii prevederilor din celelalte Directive europene din domeniul calităţii apei.
Obiectivele Directivei Consiliului 91/271/CEE din 21 mai 1991 privind epurarea apelor uzate urbane,
modificată și completată de Directiva Comisiei 98/15/EC în 27 februarie 1998 se referă la protecţia mediului
împotriva efectelor negative ale evacuărilor de ape uzate urbane și de ape uzate din anumite sectoare industriale
(în principal prelucrarea şi fabricarea produselor din industria alimentară). În România, legislaţia europeană din
domeniul epurării apelor uzate şi evacuării în mediul acvatic a fost transpusă în perioada 2002-2005, prin
Hotărârea de Guvern nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de descărcare în mediul
acvatic a apelor uzate, completată și modificată de Hotărârea de Guvern nr. 352/2005.
Având în vedere atât poziţionarea României în bazinul hidrografic al fluviului Dunărea şi bazinul Mării
Negre, cât și necesitatea protecţiei mediului în aceste zone, România a declarat întregul său teritoriu ca zonă

sensibilă. Această decizie se concretizează în faptul că aglomerările cu mai mult de 10.000 locuitori echivalenţi
trebuie să asigure o infrastructură pentru epurarea apelor uzate urbane care să permită epurarea avansată, mai
ales în ceea ce priveşte îndepărtarea nutrienţilor (azot și fosfor) din apele uzate – H.G. nr. 352/2005, art.3(1). În
ceea ce priveşte gradul de epurare, epurarea secundară (treaptă biologică) este o regulă generală pentru
aglomerările mai mici de 10.000 locuitori echivalenţi.
Termenele de implementare ale Directivei variază și depind de dimensiunea aglomerării (exprimată în
funcţie de poluarea produsă, respectiv locuitorul echivalent) şi de impactul acesteia asupra apelor receptoare.
Termenul de tranziţie final pentru implementarea Directivei a fost stabilit la 31 decembrie 2018, cu termene
intermediare pentru colectarea și epurarea apelor uzate urbane anii 2010, 2013 și 2015, respectiv:
- pentru colectarea apelor uzate urbane (art. 3 al Directivei): 31 decembrie 2013 pentru aglomerări umane
cu mai mult de 10.000 l.e. și 31 decembrie 2018 pentru aglomerări umane cu mai puţin de 10.000 l.e;
- pentru epurarea apelor uzate urbane și evacuarea acestora – art. 4 (1a,b) și art. 5(2): 31 decembrie 2015
pentru în aglomerări umane cu mai mult de 10.000 l.e. și 31 decembrie 2018 pentru în aglomerări umane
cu mai puţin de 10.000 l.e.
După transpunerea în legislaţia naţională a cerinţelor Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor
uzate urbane din perioada de aderare, România a făcut paşi importanţi în implementarea acestei directive,
începând cu anul 2007. Numărul și tipul de aglomerări, precum şi măsurile privind colectarea și epurarea apelor
uzate au fost prevăzute iniţial în Tratatul de aderare la Uniunea Europeană și în Documentul de Poziţie a
României, situaţia reflectând starea de fapt din anul 2004. Începând cu anul 2007 această situaţie a fost
reevaluată având în vedere prevederile Programului Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu), aprobat şi
devenit operaţional la data de 11 iulie 2007. Implementarea măsurilor din cadrul POS Mediu – Axa prioritara 1
“Extinderea și modernizarea sistemelor de apă/apă uzată” se promovează prin realizarea unor studii de
fezabilitate la nivel de judeţe, în cadrul Master Planurilor Judeţene și a unor aplicaţii finanţabile din Fondul de
Coeziune.
Prin promovarea investiţiilor în îmbunătăţirea calităţii şi a accesului la infrastructura de apă uzată
finanţate prin POS Mediu se are în vedere asigurarea serviciilor de canalizare şi epurare în majoritatea zonelor
urbane până în 2015 şi stabilirea structurilor regionale eficiente pentru managementul serviciilor de apă uzată.
Bugetul total pentru perioada 2007-2013 alocat acestei axe este de 3,27 miliarde Euro, din care 2,78 miliarde
Euro reprezintă fonduri europene nerambursabile (Fond de Coeziune). Prin investiţiile previzionate rezultate
prin implementarea proiectelor majore, se urmăreşte realizarea unui număr estimat de 170 de staţii de epurare
noi sau reabilitate și o creştere a volumului de apă uzată epurată corespunzător de la 35% la 60% din volumul
total.
În cadrul Planurilor de Management ale Bazinelor/Spatiilor hidrografice, elaborate de către Administraţia
Naţională „Apele Române” în concordanţă cu cerinţele Directivei cadru Apă, au fost stabilite și evaluate costuri
pentru măsurile de bază și măsurile suplimentare pentru sursele de poluare semnificative. Aceste măsuri asigură
atingerea stării bune a apelor împreună cu măsurile de bază obligatorii în contextul implementării legislaţiei
europene în domeniul apelor, fapt care presupune, după caz, scăderea limitelor poluanţilor evacuaţi de la staţiile
de epurare sub limitele stabilite în legislaţia specifică în vigoare.
Administraţia Naţională “Apele Române”, în conformitate cu prevederile H.G. nr.210/2007 pentru
modificarea şi completarea unor acte normative care transpun acquis-ul comunitar în domeniul protecţiei
mediului, art. IV, punctele 2 și 3, care stipulează că autorității competente în domeniul gospodăririi apelor îi
revin sarcini specifice în ceea ce priveşte monitorizarea evacuărilor din staţiile de epurare a apelor uzate urbane
și de raportare a datelor colectate către Comisia Europeană, elaborează raportul „Stadiul realizării lucrărilor
pentru epurarea apelor uzate urbane și a capacităților în execuţie şi puse în funcţiune pentru aglomerări umane”.
Raportul conţine inventarul aglomerărilor umane și a lucrărilor existente de canalizare şi epurare aferente.
Datele sunt disponibile începând cu anul 2007 şi se referă la evaluarea nivelelor de colectare și epurare a apelor
uzate, la nivel de aglomerare umană, judeţe, bazine hidrografice și la nivel naţional, precum și situaţia proiectelor
de investiţii şi costurile acestora.
Astfel, la nivel naţional, nivelele de colectare și epurare a încărcării organice biodegradabile (exprimat în
%) din aglomerările umane cu mai mult de 2.000 l.e. a crescut în ultimii ani, în anul 2011, valorile nivelelor de
colectare și epurare a încărcării organice biodegradabile au fost de 56,96% pentru colectarea apelor uzate,
respectiv 45,57% pentru epurarea apelor uzate, crescând cu cca. 10% pentru colectarea apelor uzate faţă de anul
2007, respectiv cu cca. 8% pentru epurarea apelor uzate.
Ţintele de realizat pentru termenul de tranziţie - anul 2013 - sunt cca. 69% pentru colectarea apelor uzate și
cca. 61% pentru epurarea apelor uzate, cu asigurarea conformării aglomerărilor umane cu mai mult de 10.000 l.e.
în ceea ce priveşte colectarea apelor uzate.
În perioada de după aderarea la Uniunea Europeană (2007-2011), cca. 2,997 miliarde euro au fost investiţi la
nivel naţional pentru lucrări de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă uzată. Valoarea totală a investiţiilor
pentru infrastructura de apă uzată este de cca. 12 miliarde euro, valoare evaluată în cadrul Planurilor de
management bazinale, atât pentru măsuri de bază, cât şi pentru cele suplimentare, până în anul 2021.
Măsurile pentru reducerea poluării cu substanţe periculoase şi prioritar periculoase răspund în principal
cerinţelor de implementare ale Directivei 2006/11/CE privind poluarea cauzată de anumite substanţe periculoase

evacuate în mediul acvatic al Comunităţii şi ale Directivelor “fiice” 82/176/CEE, 83/513/CEE, 84/156/CEE,
84/491/CEE și 86/280/CEE, modificate prin 88/347/CEE și 90/415/CEE, precum și cerinţelor Directivei Cadru
Apă și Directivei 2008/105/CE privind standardele de calitate a mediului în domeniul apei.
Domeniul de aplicare al programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de
substanţe prioritar periculoase, vizează apele uzate industriale epurate sau neepurate, apele uzate evacuate din
staţiile de epurare urbane care primesc ape uzate industriale epurate sau neepurate, precum și apele de
suprafaţă şi apele subterane. De asemenea, programul se aplică tuturor utilizărilor industriale de apă, surselor
punctiforme sau difuze care evacuează una sau mai multe din substanţele periculoase (lista I, II) și din
substanţele prioritare/prioritar periculoase) în apele de suprafaţă şi subterane şi în canalizare. Programele de
reducere sau de eliminare a poluării cu astfel de substanţe sunt incluse în programele de etapizare anexate
autorizaţiei de gospodărire a apelor. Aceste programe includ măsuri aplicabile atât pentru epurarea apelor uzate,
cât şi pentru schimbările tehnologice în procesul de producţie în vederea reducerii/eliminării evacuărilor,
emisiilor, pierderilor de substanţe prioritare/prioritar periculoase.
Pe lângă avantajul cunoaşterii mai exacte a stării corpurilor de apă, odată cu modernizarea sistemului de
monitorizare și adaptarea acestuia la cerinţele Directivei Cadru Apă, rezultatele obţinute în urma derulării
acestor activităţi au scopul de a sprijini activitatea de stabilire a măsurilor de reducere/eliminare a evacuărilor
sau emisiilor de substanţe prioritare/prioritar periculoase în mediul acvatic.
Având în vedere obligaţiile României ca ţară membră a Uniunii Europene, precum şi prevederile Planului de
măsuri privind integrarea europeană, sunt necesare monitorizări privind implementarea Directivei 2006/11/EC. În
România aceste monitorizări se realizează semestrial; în anul 2011 s-au monitorizat la nivel naţional, precum şi la
nivelul bazinelor hidrografice, având în vedere măsurile prioritare aplicate, unele substanţe periculoase (lista I şi II)
din apele uzate evacuate în corpurile de apă de suprafaţă care au înregistrat depăşiri ale normativelor în vigoare
(HG 1038/2010 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea
Programului de eliminare treptata a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase), şi
anume depăşiri la metale grele (Cu, Zn, Cr, Co), triclormetan, tricloretilena şi PAH.
Monitorizarea substanţelor periculoase (lista I şi II) din apele uzate evacuate în resursele de apă sau în
apa uzată se realizează pe baza inventarierii emisiilor evacuate şi pierderilor de substanţe prioritare. De
asemenea, elaborarea metodelor şi analizarea substanţelor propuse de Directiva 2008/105/EC privind
Standardele de Calitate de Mediu pentru substanţele prioritare/prioritar periculoase, vor asigura în continuare
evaluarea implementării măsurilor de reducere progresivă a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe
prioritare și a celor de eliminare a evacuărilor, emisiilor şi pierderilor de substanţe prioritar periculoase.
În cadrul Planurilor de management bazinale şi la nivelul întregii ţări, pentru aplicarea măsurilor de bază
necesare reducerii/eliminării de substanţe prioritare/prioritar periculoase au fost estimate costuri în valoare de
924,6 mil. Euro.
În ceea ce priveşte implementarea Directivei 91/676/EEC privind protecţia apelor împotriva poluării
cauzate de nitraţii proveniţi din surse agricole, amendată de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003, se monitorizează
programul de măsuri pentru presiunile punctiforme şi difuze din agricultură exercitate la nivelul apelor de
suprafaţă, precum şi la nivelul apelor subterane.
Principalele obiective ale Directivei 91/676/EEC privind Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi din
surse agricole, cuprinse în planuri de acţiune, sunt reducerea poluării produsă sau indusa de nitraţi din surse
agricole şi prevenirea poluării apelor cu nitraţi. România nu a obţinut perioadă de tranziţie pentru această
Directivă, programele de acţiune se pun în practică pe parcursul a patru ani de la elaborarea lor (art. 5 alin. 4 din
Directivă). Termenul de conformare (termenul final de realizare) pentru fiecare măsură în parte este stabilit în
programul de etapizare anexat la autorizaţiile de gospodărirea apelor sau/şi din planul de acţiune anexat
autorizaţiei (integrate) de mediu, având în vedere și eventualele perioade de tranziţie obţinute de unităţile
(ferme zootehnice) cu instalaţii IPPC.
În ceea ce priveşte fermele zootehnice se aplică următoarele tipuri de măsuri, în vederea reducerii poluării cu
nitraţi:
 construcţia/reabilitarea sistemelor de colectare a apelor uzate;
 construcţia/ modernizarea/extinderea/ reabilitarea staţiei de epurare (treapta mecanică, treapta
biologică, eventual treapta terţiară, dezinfecţie) – în cazul evacuării în apele de suprafaţă;
 construcţia/ impermeabilizarea bazinelor de stocare ape uzate/epurate şi utilizarea lor ca apă de
spălare şi/sau irigare;
 construcţia/reabilitarea platformelor de depozitare a nămolului rezultat în urma epurării apelor uzate;
 construcţia platformelor de stocare a gunoiului de grajd (ferme cu pat uscat) pentru perioadele de
interdicţie a aplicării;
 aplicarea BAT - IPPC (cele mai bune tehnologii existente) la nivelul fermelor zootehnice cu creştere
intensivă a porcilor şi păsărilor;
 alte tipuri de măsuri.
În cadrul planurilor de management bazinale, măsurile de bază stabilite pentru fiecare ferma zootehnică
identificată ca fiind presiune semnificativă au termene de finalizare perioada 2007- 2015. Costul total al
investiţiilor necesare pentru implementarea măsurilor la nivelul fermelor zootehnice a fost evaluat la de 84,45
milioane Euro.

3.7 POLUĂRI ACCIDENTALE
Poluarea accidentală a apelor reprezintă orice alterare a caracteristicilor fizice, chimice, biologice sau
bacteriologice ale apei, produsă prin accident, avarie sau altă cauză asemănătoare, ca urmare a unei erori,
omisiuni, neglijenţe ori calamitaţi naturale şi în urma căreia apa devine improprie folosirii posibile înainte de
poluare.
Poluarea accidentală este, de cele mai multe ori, de intensitate mare şi de scurtă durată. În cazul unei
poluări accidentale majore pot avea loc produceri de mari daune atât oamenilor cât şi mediului prin emisii
importante de substanţe periculoase în cursurile de apă.
După producerea unei poluări accidentale autorităţile intervin cu promptitudine pentru înlăturarea efec-
telor prin limitarea răspândirii, colectarea, neutralizarea și distrugerea poluanţilor; măsuri pentru restabilirea
situaţiei normale și refacerea echilibrului ecologic.
Însă problema cea mai importantă este realizarea măsurilor pentru protecţia calităţii resurselor de apă
prin activitatea de prevenire și combatere a poluărilor accidentale.
În anul 2011 s-au înregistrat 45 de poluări accidentale, din care 14 cu produse petroliere, 12 cu substanţe
chimice de natură organică sau anorganică deversate direct în apă, 12 cu ape uzate neepurate datorate
defecţiunilor apărute în funcţionarea staţiilor de epurare și 7 de altă natură.
Producerea de poluări accidentale se explică atât prin neglijenţa manifestată de unii operatori economici
în timpul desfăşurării proceselor tehnologice, cât şi prin lipsa retehnologizării proceselor tehnologice din unele
unități industriale.
Din totalul poluărilor din anul 2011, 22% provin din surse neidentificate, 15% au cauzat mortalitate
piscicolă, iar fenomenele naturale (ploi torenţiale, temperaturi ridicate şi debite scăzute) au contribuit în foarte
mică măsură la poluarea apelor de suprafaţă (1 poluare).
Poluările accidentale cu produse petroliere (31%) au avut drept cauză spargeri de conducte de transport
produse petroliere în scopul furturilor de combustibil sau uzura acestora.
Repartiţia pe bazine hidrografice arată că în bazinele Olt, Mureş și Dobrogea–Litoral s-au produs cele mai
multe poluări (10, 7 și respective 6), iar în spaţiile hidrografice Crişuri, Banat, Argeş-Vedea s-a produs câte o
poluare.
Râurile interioare au fost cele mai mult afectate de aceste poluări faţă de fluviul Dunărea, unde, în cursul
anului 2011 s-au înregistrat un număr de doar 3 poluări accidentale.
3.8 MANAGEMENTUL DURABIL AL RESURSELOR DE APĂ
3.8.1 PRESIUNI SEMNIFICATIVE ASUPRA RESURSELOR DE APĂ DIN ROMÂNIA
Calitatea apei este o problemă de maximă importanţă ce ar trebui să ne preocupe pe toţi. Sănătatea
noastră este dependentă direct de sursa de apă. Şi principala presiune asupra stării apelor de suprafaţă, şi nu
numai, este exercitată de către om prin deversarea în emisari a apelor uzate neepurate sau insuficient epurate.
Pentru protecţia resurselor de apă, această practică trebuie stopată, în sensul că apele epurate trebuie să
corespundă prescripţiilor calitative în vigoare.
În conformitate cu Directiva Cadru în domeniul Apei, în cadrul planurilor de management bazinale au fost
considerate presiuni semnificative presiunile care au ca rezultat neatingerea obiectivelor de mediu pentru corpul de
apă. După modul în care funcţionează sistemul de recepţie al corpului de apă se poate cunoaşte dacă o presiune
poate cauza un impact. Această abordare corelată cu lista tuturor presiunilor și cu caracteristicile particulare ale
bazinului de recepţie conduce la identificarea presiunilor semnificative.
O alternativă este aceea ca înţelegerea conceptuală să fie sintetizată într-un set simplu de reguli care
indică direct dacă o presiune este semnificativă. O abordare de acest tip este de a compara magnitudinea
presiunii cu un criteriu sau o valoare limită relevantă pentru corpul de apă. În acest sens, Directivele Europene
prezintă limitele peste care presiunile pot fi numite semnificative şi substanţele și grupele de substanţe care
trebuie luate în considerare. Stabilirea presiunilor semnificative stă la baza identificării în continuare a legăturii
dintre toate categoriile de presiuni – obiective – masuri s-a avut în vedere analiza presiunilor și a impactului pe
baza utilizării conceptului DPSIR (Driver-Pressure-State-Impact-Response – Activitate Antropică-Presiune-Stare-
Impact-Răspuns).
Aplicarea setului de criterii a condus la identificarea presiunilor semnificative punctiforme, având în vedere
evacuările de ape epurate sau neepurate în resursele de apă de suprafaţă:

Aglomerările umane (identificate în conformitate cu cerinţele Directivei privind epurarea apelor uzate urbane
- Directiva 91/271/EEC), sunt considerate surse semnificative de poluare, dacă au:
 peste 2000 locuitori echivalenţi (l.e.) având sisteme de colectare a apelor uzate cu sau fără staţii de
epurare și care evacuează în resursele de apă;
 mai puţin de 2000 l.e. având sistem de canalizare centralizat;
 sistem de canalizare unitar dar nu au capacitatea de a colecta și epura amestecul de ape uzate şi ape
pluviale în perioadele cu ploi intense.
Industria:
 Instalaţiile care intră sub incidenţa Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării –
96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul Polunaţilor Emişi
(EPER) sau în Registrul Poluanţilor Emişi şi Transferaţi (E-PRTR) care sunt relevante pentru factorul de
mediu - apă;
 Unităţile care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare peste limitele
legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte Directiva
76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al
Comunităţii;
 Alte unităţi care evacuează în resursele de apă şi care nu se conformează legislaţiei în vigoare privind
factorul de mediu apă.
Agricultura:
 fermele zootehnice sub incidenţa Directivei privind prevenirea și controlul integrat al poluării –
96/61/EC (Directiva IPPC) - inclusiv unităţile care sunt inventariate în Registrul Poluanţilor Emişi
(EPER) care sunt relevante pentru factorul de mediu - apă;
 fermele care evacuează substanţe periculoase (lista I şi II) şi/sau substanţe prioritare peste limitele
legislaţiei în vigoare (în conformitate cu cerinţele Directivei 2006/11/EC care înlocuieşte Directiva
76/464/EEC privind poluarea cauzată de substanţele periculoase evacuate în mediul acvatic al
Comunităţii);
 alte unităţi agricole cu evacuare punctiformă şi care nu se conformează legislaţiei în vigoare privind
factorul de mediu apă.
În ceea ce priveşte sursele difuze de poluare semnificative, acestea au fost identificate cu referire la modul de
utilizare al terenului:
- aglomerările umane/localităţile care nu au sisteme de colectare a apelor uzate sau sisteme
corespunzătoare de colectare și eliminare a nămolului din staţiile de epurare, precum și localităţile care
au depozite de deşeuri menajere neconforme;
- ferme agrozootehnice care nu au sisteme corespunzătoare de stocare/utilizare a dejecţiilor, localităţile
identificate ca fiind zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole, unităţi care utilizează
pesticide şi nu se conformează legislaţiei în vigoare, alte unităţi/activităţi agricole care pot conduce la
emisii difuze semnificative;
- depozite de materii prime, produse finite, produse auxiliare, stocare de deşeuri neconforme, unităţi ce
produc poluări accidentale difuze, situri industriale abandonate.
O altă categorie importantă de presiuni semnificative este cea legată de presiunile hidromorfologice
semnificative. Informaţiile despre tipurile și mărimea presiunilor hidromorfologice la care sunt supuse corpurile
de apă de suprafaţă din fiecare bazin hidrografic sunt necesare a fi cunoscute şi monitorizate în scopul
identificării şi desemnării corpurilor de apă puternic modificate, precum şi pentru luarea măsurilor de
renaturare sau atenuare.
Categoriile de lucrări hidrotehnice care se regăsesc la nivelul bazinelor/spaţiilor hidrografice sunt: baraje
(acumulări), derivaţii, regularizări, îndiguiri şi apărări de maluri, executate pe corpurile de apă în diverse scopuri
(energetic, asigurarea cerinţei de apă, regularizarea debitelor naturale, apărarea împotriva efectelor distructive
ale apelor, combaterea excesului de umiditate, etc), cu efecte funcţionale pentru comunităţile umane.
Alte tipuri de presiuni antropice considerate presiuni semnificative sunt considerate surse cu potenţial de
producere a poluărilor accidentale, activităţile de piscicultură / acvacultură, extragerea balastului şi nisipului din
albiile minore ale cursurilor de apă, exploatările forestiere, și altele.
Informaţii detaliate privind sursele de poluare semnificative sunt detaliate în cadrul Planurilor de
Management bazinale, disponibile pe website-urile Administraţiei Naţionale “Apele Romane” (www.rowater.ro,
secţiunea Planuri de management) şi pe cele ale Administraţiilor Bazinale de Apă. Informaţiile vor fi actualizate
în anul 2013, odată cu actualizarea caracterizării bazinelor/spaţiilor hidrografice conform cerinţelor art. 5 al
Directivei Cadru Apă.

3.8.2 STRATEGII ŞI ACȚIUNI PRIVIND MANAGEMENTUL

DURABIL AL RESURSELOR DE APĂ
În România, elaborarea strategiei şi politicii naţionale în domeniul gospodăririi apelor, asigurarea

coordonării şi controlului aplicării reglementărilor interne și internaţionale în acest domeniu se realizează de
către Ministerul Mediului şi Pădurilor.
Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor,
precum și aplicarea strategiei şi a politicii naţionale, cu respectarea reglementărilor naţionale în domeniu, se
realizează de Administraţia Naţională "Apele Române", prin administraţiile bazinale de apă din subordinea
acesteia.
Cadrul legislativ pentru gestionarea durabilă a resurselor de apă este asigurat prin Legea Apelor
nr.107/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Strategia şi politica naţională în domeniul gospodăririi apelor are drept scop realizarea unei politici de
gospodărire durabila a apelor prin asigurarea protecţiei cantitativă și calitativă a apelor, apărarea împotriva
acţiunilor distructive ale apelor, precum și valorificarea potenţialului apelor în raport cu cerinţele dezvoltării
durabile a societăţii şi în acord cu directivele europene în domeniul apelor.
Pentru realizarea acestei politici se au în vedere următoarele obiective specifice:
 Îmbunătăţirea stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane prin implementarea planurilor de

management al bazinelor hidrografice, în conformitate cu prevederile Directivei Cadru privind
Apa a Uniunii Europene;
 Elaborarea Strategiei de Management al Riscului la Inundaţii, a planurilor și programelor
necesare implementării strategiei şi realizarea măsurilor ce derivă din acestea, implementarea
acesteia în concordanţă cu prevederile legislaţiei europene în domeniu;
 Elaborarea Schemelor Directoare de Amenajare a Bazinelor Hidrografice pentru folosinţele de
apă, în scopul diminuării efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieţii, bunurilor şi
activităţilor umane în corelare cu dezvoltarea economică şi socială a ţării;
 Elaborarea şi implementarea Planului de protecţie şi reabilitate a ţărmului românesc al Mării
Negre împotriva eroziunii şi promovarea unui management integrat al zonei costiere, conform
recomandărilor europene în domeniu;
 Întărirea parteneriatului transfrontalier și International cu instituţii similare din alte ţări, în
scopul monitorizării stadiului de implementare a înţelegerilor internaţionale și promovării de
proiecte comune.
În prezent se urmăreşte gospodărirea durabilă a apelor pe baza aplicării legislaţiei Uniunii Europene şi în
special a principiilor Directivei Cadru a Apei și Directivei Inundaţii, care au fost transpuse prin Legea Apelor
107/1996 cu modificările și completările ulterioare. În acest context, instrumentele de realizare a politicii şi
strategiei în domeniul apelor includ schema directoare de amenajare şi management a bazinelor hidrografice,
managementul integrat al apelor pe bazine hidrografice și adaptarea capacităţii instituţionale la cerinţele
managementului integrat.
Pentru realizarea fiecărui obiectiv specific propus au fost planificate numeroase acţiuni. Unele dintre
acestea au fost realizate până în prezent, altele sunt în curs de realizare sau vor fi realizate în etapa următoare.
Acţiunile necesare pentru îmbunătăţirea stării apelor de suprafaţă şi a apelor subterane au fost stabilite în
cadrul Planurilor de Management ale Bazinelor Hidrografice ca parte a Planului de Management al districtului
internaţional al Dunării, întocmit în conformitate cu prevederile Directivei Cadru privind Apa. Planurile de Mana-
gement bazinale, precum și Planul Naţional de Management au fost aprobate prin H.G. nr. 80/26.01.2011 pentru
aprobarea Planului naţional de management aferent porţiunii din bazinul hidrografic internaţional al fluviului
Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României, Monitorul Oficial nr. 265/14.04.2011. Prin implementarea şi
monitorizarea programelor de măsuri aprobate pentru sursele de poluare semnificative se vor atinge obiectivele
de mediu pentru corpurile de apă, respective starea bună și potenţialul ecologic bun.
Costurile de investiţii necesare implementării programelor de măsuri au fost evaluate la cca. 21 miliarde
euro până în anul 2027.
Strategia de Management al Riscului la Inundaţii a fost elaborată în concordanţă cu prevederile legislaţiei

europene şi implementarea acesteia a fost realizată prin aprobarea Hotărârea Guvernului nr. 846/2010 pentru
aprobarea Strategiei naționale de management al riscului la inundații pe termen mediu și lung ( publicata în
Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 626, din 6 septembrie 2010).
Strategia Naţională de management al riscului la inundaţii are drept scop reducerea impactului produs de
inundaţii asupra populaţiei şi a bunurilor printr-o planificare adecvată şi printr-o politică care să corespundă
standardelor și așteptărilor comunităţilor umane, în condiţiile protecţiei mediului.

Strategia de management al inundaţiilor formează documentul cadru pentru pregătirea și adoptarea unor
măsuri și acţiuni specifice vizând:
- cunoaşterea riscului la inundaţii;
- monitorizarea fenomenului de inundaţii;
- informarea populaţiei;
- considerarea riscului la inundaţii în toate activităţile de amenajare a teritoriului;
- adoptarea de măsuri preventive;
- pregătirea pentru situaţii de urgenţă;
- reconstrucţia și învăţarea din experienţa anterioară.
Ea constituie totodată baza pentru ca administraţia centrală și locală să poată alege măsurile specifice de
protecţie împotriva inundaţiilor și de dezvoltare regională. Strategia defineşte, de asemenea, responsabilităţile
specifice în plan operaţional şi de reglementare ale autorităţilor administraţiei centrale şi locale, ale populaţiei şi
agenţilor economici, ale indivizilor, precum și modul lor de cooperare care să permită un acord comun,
concertat, asupra complexelor probleme asociate inundaţiilor şi o implicare autentică a tuturor în cadrul
responsabilităţilor ce le revin.
Sintetic, obiectivele generale ale strategiei de management al inundaţiilor sunt:

a) creşterea calităţii vieții prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundaţiilor, dar fiind pregătiţi
pentru producerea unor alte asemenea fenomene;
b) diminuarea impactului măsurilor de management al riscului (la scară temporală și spaţială) asupra
sistemelor ecologice;
c) utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea și exploatarea infrastructurilor și a
măsurilor de reducere a riscului la inundaţii;
d) menţinerea unor activităţi economice corespunzătoare (agricole, industriale, comerciale, de locuit și
agrement) în zonele inundabile.
Activităţile de management al inundaţiilor se constituie într-o problemă de politică, de planuri și programe

de termen scurt, mediu şi lung, având ca scop protecţia vieţii, a bunurilor și a mediului împotriva fenomenului de
inundaţii. Acestea sunt:
 Planul de Management al Riscului la Inundaţii, ce se elaborează la nivel de bazin sau spaţiu;
 Programul Naţional de Prevenire, Protecţie şi Diminuarea Efectelor Inundaţiilor. Acest program se
elaborează la nivelul teritoriului naţional şi are la bază planurile de management al riscurilor la inundaţii
întocmite la nivel de bazin/spaţiu hidrografic;
 Planuri bazinale, judeţene, municipale, orăşeneşti și comunale de apărare împotriva inundațiilor
elaborate în conformitate cu prevederile legislaţiei existente în domeniul managementului situaţiilor de
urgenţă și care se vor integra sub numele de planuri operative de intervenţie.
Strategia a fost gândită pentru perioada 2010 – 2035 și vizează o gestionare integrată a apelor şi a
resurselor adiacente: amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia naturii, dezvoltarea agricolă şi
silvică, protecţia infrastructurii de transport, a construcţiilor și a zonelor turistice, protecţia individuală.
Printre măsurile incluse în acest document se număra lucrări de construcţie, consolidare și întreţinere a
digurilor pentru apărarea localităţilor, realizarea de acumulări nepermanente (poldere), acţiuni de renaturare –
spatii unde apa se revarsă atunci când se înregistrează debite mari, evaluarea pretabilităţii activităţilor
economice din incintele amenajate în vederea utilizării acestora ca incinte mixte, renaturarea unor incinte
îndiguite în vedere creării de zone umede. De asemenea, sunt prevăzute amenajări de torenţi, măsuri de
împădurire şi înfiinţarea de perdele forestiere.
Pentru realizarea obiectivelor, Ministerul Mediului şi Pădurilor a estimat costuri în valoare de 12,5
miliarde de euro, în perioada 2010 – 2035, sume ce vor fi obţinute de la bugetul de stat, credite externe, fonduri
europene, și alte fonduri (Fondul pentru mediu, Fondul de dezvoltare etc.).
Schemele directoare de amenajare şi management ale bazinelor hidrografice sunt instrumentele de

planificare în domeniul apelor pe bazin hidrografic, alcătuite din două părţi: Planul de amenajare a bazinului
hidrografic (PABH) și Planul de Management al bazinului hidrografic (PMBH). Schemele directoare fixează într-o
manieră generala şi armonioasă obiectivele de calitate şi cantitate a apelor, urmărind să se asigure:
 stare bună a apelor de suprafaţă sau, pentru corpurile de apă artificiale sau puternic modificate, un
potențial ecologic bun și o stare chimica bună a apelor de suprafaţă;
 stare chimica bună şi un echilibru între cantitatea de apă prelevată și reîncărcarea apelor pentru toate
resursele de apă subterană;
 realizarea obiectivelor special definite pentru zonele protejate, cu scopul de a reduce tratamentul
necesar pentru producţia de apă destinată consumului uman.
În conformitate cu prevederile Legii Apelor nr. 107/1996, cu modificările și completările ulterioare,

schemele directoare și programele de masuri se elaborează și se actualizează de către Administraţia Naţională

"Apele Române", se avizează de către Comitetele de bazin, la propunerea autorităţii publice centrale din
domeniul apelor și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
În vederea elaborării şi aprobării schemelor directoare, Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Administraţia

Naţională “Apele Române”au întreprins o serie de acţiuni, dintre care se pot menţiona:
 elaborarea metodologiei și instrucţiunilor tehnice necesare elaborării schemelor, aprobate prin
Ordinul Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr 1258/20 noiembrie 2006;
 instituirea unui Grup de suport tehnic pentru realizarea studiilor de amenajare a bazinelor
hidrografice şi a unui Grup de coordonare, conform Ordinul ministrului mediului nr. 154/12.02.2007;
 realizarea în anul 2011 a studiilor de fundamentare a schemelor directoare de amenajare și
management ale celor 11 bazine hidrografice - componenta plan de amenajare; acesta are ca obiectiv
fundamentarea acţiunilor, măsurilor, opţiunilor, soluţiilor şi lucrărilor necesare pentru:
 realizarea și menținerea echilibrului dintre cerinţele de apă ale folosinţelor și disponibilul de apă
la surse;
 utilizarea potențialului apelor (producerea de energie hidromecanică, hidroelectrică, navigaţie,
turism, agrement, estetică etc.);
 diminuarea efectelor negative ale fenomenelor naturale asupra vieţii, sănătății, bunurilor și
activităților umane şi mediului (inundaţii, exces de umiditate, secete,eroziunea solului etc);
 determinarea cerinţelor de mediu asupra resurselor de apă;
 gestionarea resurselor de apă în condiţiile schimbărilor climatice.
 promovarea planurilor de amenajare prin procedura de evaluare strategică (SEA).
Planurile de amenajare ale bazinelor hidrografice se vor aproba prin hotărâre de guvern.
Acţiunile necesare elaborării şi implementării Planului de protecţie şi reabilitare a ţărmului românesc al

Mării Negre împotriva eroziunii şi promovării unui management integrat al zonei costiere, conform recoman-
dărilor europene în domeniu au constat în:
 elaborarea și reactualizarea cadrului juridic necesar utilizării turistice a plajelor şi realizării unui
management integrat al zonei costiere;
 elaborarea Planului de Management Integrat privind protecţia eroziunii costiere a Mării Negre și
stabilirea zonelor prioritare de reabilitare şi protecţie. În anul 2011 a fost realizată evaluarea
strategică de mediu pentru Master Planul pentru Protecția și reabilitarea zonei costiere, prin
parcurgerea etapelor stabilite prin H.G. nr. 1076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a
evaluării de mediu pentru planuri și programe. Master Planul stabileşte priorităţile pentru
reabilitarea zonei costiere a litoralului romanesc, punând un puternic accent pe:
- restaurarea şi îmbunătăţirea mediului înconjurător;
- dezvoltarea unui program și a lucrărilor de reabilitare aferente acestuia privind protecţia
coastei de efectele eroziunii costiere în vederea reabilitării și protejării liniei ţărmului, a
terenurilor adiacente și a ecosistemelor de uscat şi marine;
- pe protejarea infrastructurii economice și a obiectivelor sociale periclitate de procesele de
eroziune marina, precum și pe implementarea unui program integrat de monitorizare a zonei
costiere care să vină în sprijinul operaţiunilor și lucrărilor de întreţinere, pe termen mediu şi
lung (30 de ani);
 pregătirea proiectelor, accesarea fondurilor necesare finanţării şi realizarea lucrărilor de reabilitare
și protecţie împotriva eroziunii costiere a Mării Negre.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.4. Utilizarea terenurilor
1. UTILIZAREA TERENURILOR
4.1. SOLUL
INTRODUCERE
Solul este definit ca stratul de la suprafaţa scoarţei terestre. Este format din particule minerale, materii
organice, apă, aer şi organisme vii. Este un sistem foarte dinamic, care îndeplineşte multe funcţii şi este vital
pentru desfăşurarea activităţilor umane şi pentru supravieţuirea ecosistemelor.
Ca interfaţă între pământ, aer şi apă, solul este o resursă neregenerabilă care îndeplineşte mai multe
funcţii vitale, dintre care enumerăm:
 producerea de hrană/biomasă;
 depozitarea, filtrarea şi transformarea unor substanţe;
 este sursă de biodiversitate, habitate, specii şi gene;
 serveşte drept platformă/mediu fizic pentru oameni şi activităţile umane;
 este sursă de materii prime;
 reprezintă un patrimoniu geologic şi arheologic.
4.1.1. REPARTIŢIA PE CLASE DE FOLOSINŢĂ
În anul 2010 ponderea principală, ca şi în anii precedenţi, o deţineau terenurile agricole (61,39%), urmate
de păduri şi de alte terenuri cu vegetaţie forestieră (28,35%), conform tabelului 4.1.1.1. Alte terenuri ocupă
10,26% din suprafaţa ţării (ape, bălţi, curţi, construcţii, căi de comunicaţie, terenuri neproductive).
Tabel 4.1.1.1 Repartiţia fondului funciar, pe categorii de folosinţe, în anul 2010
Suprafaţa
Categoria de folosinţă
mii ha %
Terenuri agricole 14635.5 61,39
Păduri şi alte terenuri cu vegetaţie forestieră, din care: 6757.6 28,35
 Păduri 6354 26,65

Construcţii 728.3 3.06
Drumuri şi căi ferate 388.8 1,63
Ape şi bălţi 833.6 3,50
Alte suprafeţe (terenuri neproductive) 495.3 2.07
Total 23.839,1 100
Sursa: Anuarul Statistic al României, anul 2011

Cap.4. Utilizarea terenurilor Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
Figura 4.1.1.1 Repartiţia fondului funciar pe categorii de folosinţe în anul 2010
Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţe
Terenurile arabile ocupă 64,3% din totalul suprafeţei agricole, iar restul se repartizează între păşuni
(22,5%), fâneţe (10,4%), vii (1,5%) şi livezi (1,3%). La sfârşitul anului 2009 proprietatea agricolă privată
însuma 94,64% din suprafaţa agricolă totală şi era constituită din: proprietatea privată a statului, a unităţilor
administrativ teritoriale, a persoanelor juridice şi a persoanelor fizice (tabel 4.1.1.2)
În ultimii 65 ani, ca urmare a creşterii indicelui demografic, suprafaţa arabilă pe locuitor a scăzut de la
0,707ha în anul 1930 la 0,439 ha în anul 2009.
Tabelul 4.1.1.2 Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţe în anul 2010
Tipul de folosinţă Suprafaţa

mii ha %
Total agricol 14.635.5 100
Arabil 9.405,0 64,3
Păşuni 3288.8 22,5
Fâneţe 1529.7 10,40
Vii 213.4 1,5
Livezi 198.6 1,3
Din care proprietate privată 13.808.1 94,35
4.1.2. CLASE DE CALITATEA A SOLURILOR - CALITATEA SOLURILOR
Repartiţia terenurilor pe clase de calitate
Calitatea terenurilor agricole cuprinde atât fertilitatea solului, cât şi modul de manifestare a celorlalţi
factori de mediu faţă de plante. Din acest punct de vedere, terenurile agricole se grupează în 5 clase de calitate,
diferenţiate după nota de medie de bonitare (clasa I – 81-100 puncte. . . clasa a V-a – 1-20 puncte). Clasele de
calitate ale terenurilor dau pretabilitatea acestora pentru folosinţele agricole.
Numărul de puncte de bonitare se obţine printr-o operaţiune complexă de cunoaştere aprofundată a unui
teren, exprimând favorabilitatea acestuia pentru cerinţele de existenţă ale unor plante de cultură date, în
condiţii climatice normale şi în cadrul folosirii raţionale.
În tabelul 4.1.2.1 se prezintă încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate după nota de bonitare
medie pe ţară, pentru anul 2011 (parţial), fără aplicarea măsurilor pedoameliorative.
Se remarcă faptul că, în cazul terenurilor arabile, care ocupă 63,49% din suprafaţa cartată, cele mai multe
terenuri se grupează în domeniul claselor de calitate a II-a (28,58%) şi a III-a (38,47%).
Practic în clasa I de calitate la arabil intră 6,4% din totalul terenurilor, restul claselor prezentând diferite
restricţii.
În cazul păşunilor şi al fâneţelor majoritare sunt clasele III-V, în cel al viilor, clasele II-IV, iar al livezilor,
clasele III-IV.

Tabel 4.1.2.1 Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate, după nota de bonitare, pe ţară, în anul 2011 (parţial)
Suprafaţa totală
Din care pe clase de calitate :
cartată
Folosinţă Ha / % Clasa a I-a Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a Clasa a V-a
din total ha/% din total ha/% din total ha/% din total ha/% din total ha/% din total
agricol folosinţă folosinţă folosinţă folosinţă folosinţă
9.242.976,37 591.775,81 2.641.198,17 3.555.900,74 1.776.951,52 677.150,13
Arabil
63,49% 6,40% 28,58% 38,47% 19,22 7,33%
Păşuni+ 4.801.491,94 86.426,10 413.535,35 1.322.148,16 1.832.571,32 1.146.811,01
Fâneţe 32,98% 1.80% 8.61% 27.54% 38.17% 23.88%
264.248,20 8.113,43 64.106,06 82.170,88 84.235,32 25.622,51
Vii
1,82% 3.07% 24.26% 31.10% 31.88% 9.7%
248.510,4 1.728,41 26.279,47 80.482,93 105338,29 34681,3
Livezi
1,71% 0.7% 10.57% 32.39% 42.39% 13.96%
Total 14557226,91 100
agricol 100%
Sursa: I.C.P.A. şi O.J.S.P.A.
Figura 4.1.2.1 Încadrarea terenurilor agricole în clase de calitate, după nota de bonitare pe ţară
(ha/% din total folosinţă), în anul 2011 (parţial)
Sursa: I.C.P.A. şi O.J.S.P.A.
Principalele restricţii ale calităţii solurilor
Din inventarierea executată de către Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie în colaborare cu
37 de Oficii de Studii Pedologice şi Agrochimice, în anii 1994-1998, pentru 41 judeţe, şi cu alte unităţi de cercetare,
pe circa 12 milioane ha de terenuri agricole, din care pe aproximativ 7,5 milioane ha de teren arabil (circa 80%
din suprafaţa arabilă), calitatea solului este afectată într-o măsură mai mică sau mai mare de una sau mai multe
restricţii (tabelul 4.1.2.2).
Influenţele dăunătoare ale acestora se reflectă în deteriorarea caracteristicilor şi a funcţiilor solurilor,
respectiv în capacitatea lor bioproductivă, dar, ceea ce este şi mai grav, în afectarea calităţii produselor agricole
şi a securităţii alimentare, cu urmări serioase asupra calităţii vieţii omului.
Aceste restricţii sunt determinate, fie de factori naturali (climă, formă de relief, caracteristici edafice etc.),
fie de acţiuni antropice agricole şi industriale; în multe cazuri factorii menţionaţi pot acţiona împreună în sens
negativ şi având ca efect scăderea calităţii solurilor şi chiar anularea funcţiilor acestora. Principalele restricţii
ale calităţii solurilor agricole sunt prezentate în tabelul 4.1.2.2.
Tabel 4.1.2.2 Suprafaţa terenurilor agricole afectate de diverşi factori limitativi ai capacităţii productive
Denumirea factorului Suprafaţa afectată* (mii ha)

Total Arabil
Secetă 7.100
Exces periodic de umiditate în sol 3.781
Eroziunea solului prin apă 6.300 2.100
Alunecări de teren 702
Eroziunea solului prin vânt 378 273
Schelet excesiv de la suprafaţa solului 300 52

Sărăturarea solului, 614

 din care cu alcalinitate ridicată 223 135
Compactarea secundară a solului datorită lucrărilor necorespunzătoare 6.500 6.500
(“talpa plugului")
Compactarea primară a solului 2.060 2.060
Formarea crustei 2.300 2.300
Rezervă mică-extrem de mică de humus în sol 7.485 4.525
Aciditate puternică şi moderată 3.424 1.867
Asigurarea slabă şi foarte slabă cu fosfor mobil 6.330 3.401
Asigurarea slabă şi foarte slabă cu potasiu mobil 787 312
Asigurarea slabă cu azot 5.110 3.061
Carenţe de microelemente (zinc) 1.500 1.500
Poluarea fizico-chimică şi chimică a solului, din care: 900
 poluarea cu substanţe purtate de vânt 363
 distrugerea solului prin diverse excavări 24
Acoperirea terenului cu deşeuri şi reziduuri solide 18
*) Sursa: I.C.P.A. (Aceeaşi suprafaţă poate fi afectată de unul sau mai mulţi factori restrictivi.)
Seceta se poate manifesta pe circa 7,1 milioane ha, din care pe cea mai mare parte a celor 3,2 milioane ha
amenajate anterior cu lucrări de irigaţie; în anii 2006-2007 au fost înregistrate ca fiind afectate de secetă.
Excesul periodic de umiditate în sol afectează circa 3,8 milioane ha, din care o mare parte din perimetrele
cu lucrări de desecare-drenaj, care nu funcţionează cu eficienţa scontată. Periodic sunt inundate o serie de
perimetre din areale cu lucrări de îndiguire vechi sau ineficiente, neîntreţinute, înregistrându-se pagube
importante prin distrugerea gospodăriilor, culturilor agricole, şeptelului, a căilor de comunicaţie şi pierderi de
vieţi omeneşti.
Eroziunea hidrică este prezentă în diferite grade pe 6,3 milioane ha, dintre care circa 2,3 milioane
amenajate cu lucrări antierozionale, în prezent degradate puternic în cea mai mare parte; aceasta împreună cu
alunecările de teren (circa 0,7 milioane ha) provoacă pierderi de sol de până la 41,5 t/ha.an.
Eroziunea eoliană se manifestă pe aproape 0,4 milioane ha, cu pericol de extindere, cunoscând că, în
ultimii ani, s-au defrişat unele păduri şi perdele de protecţie din zone cu soluri nisipoase, susceptibile acestui
proces de degradare. Solurile respective au volum edafic mic, capacitate de reţinere a apei redusă şi suferă de pe
urma secetei, având fertilitate scăzută.
Conţinutul excesiv de schelet în partea superioară a solului afectează circa 0,3 milioane ha.
Sărăturarea solului se resimte pe circa 0,6 milioane ha, cu unele tendinţe de agravare în perimetrele
irigate sau drenate şi iraţional exploatate, sau în alte areale cu potenţial de sărăturare secundară, care
însumează încă 0,6 milioane ha.
Deteriorarea structurii şi compactarea secundară a solului („talpa plugului"), se manifestă pe circa 6,5
milioane ha; compactarea primară este prezentă pe circa 2 milioane ha terenuri arabile, iar tendinţa de formare
a crustei la suprafaţa solului, pe circa 2,3 milioane ha.
Starea agrochimică, analizată pe 66% din fondul agricol, prezintă următoarele caracteristici nefavorabile:
 aciditate puternică şi moderată a solului pe circa 3,4 milioane ha teren agricol şi alcalinitate
moderată-puternică pe circa 0,2 milioane ha teren agricol;
 asigurare slabă, până la foarte slabă, a solului cu fosfor mobil, pe circa 6,3 milioane ha teren agricol;
 asigurare slabă a solului cu potasiu mobil, pe circa 0,8 milioane ha teren agricol;
 asigurarea slabă a solului cu azot, pe aproximativ 5,1 milioane ha teren agricol;
 asigurarea extrem de mică, până la mică, a solului cu humus pe aproape 7,5 milioane ha teren agricol;
 carenţe de microelemente pe suprafeţe însemnate, mai ales carenţe de zinc, puternic resimţite la cultura
porumbului pe circa 1,5 milioane ha.
Poluarea fizico-chimică şi chimică a solului afectează circa 0,9 milioane ha; efecte agresive deosebit de
puternice asupra solului produce poluarea cu metale grele (mai ales Cu, Pb, Zn, Cd) şi dioxid de sulf, identificată
în special în zonele critice Baia Mare, Zlatna, Copşa Mică. În total, poluarea cu substanţe purtate de vânt
afectează 0,363 milioane ha.
Deşi, în ultimii ani, o serie de unităţi industriale au fost închise, iar altele şi-au redus activitatea, poluarea
solului se menţine ridicată în zonele puternic afectate. Poluarea cu petrol şi apă sărată de la exploatările
petroliere, rafinare şi transport este prezentă pe circa 50.000 ha.
Distrugerea solului prin diverse lucrări de excavare afectează circa 24.000 ha, aceasta constituind forma
cea mai gravă de deteriorare a solului, întâlnită în cazul exploatărilor miniere la zi, ca de exemplu, în bazinul
minier al Olteniei. Calitatea terenurilor afectate de acest tip de poluare a scăzut cu 1 - 3 clase, astfel că unele din
aceste suprafeţe au devenit practic neproductive.
Acoperirea solului cu deşeuri şi reziduuri solide a determinat scoaterea din circuitul agricol a circa 18.000
ha de terenuri agricole.

4.1.3. PRESIUNI ALE UNOR FACTORI ASUPRA STĂRII DE CALITATE

A SOLURILOR DIN ROMÂNIA
4.1.3.1. ÎNGRĂŞĂMINTE
În tabelul 4.1.3.1.1 şi figura 4.1.3.1.1, se prezintă situaţia

aplicării fertilizanţilor chimici pe solurile agricole în etapa 1999-
2011, din care se remarcă o creştere suprafeţei fertilizate de la
3.640.900 ha la 6.893.863 ha, mai redusa comparativ cu cea
înregistrată la nivelul anului 2010 cu cca 200.000 ha.
Cantităţile totale de NPK au crescut de la 35,4 kg la 51,8 kg pe
terenurile arabile, deși suprafață fertilizată a scăzut față de anul
precedent, cantitatea efectiv aplicată la hectar a crescut.
Oricum, aceste cantităţi sunt mult mai reduse decât necesarul
culturilor, astfel că acestea consumă din rezerva solului, aşa cum
a rezultat şi din datele obţinute în cadrul reţelei de monitoring de
nivel I.
Tabel 4.1.3.1.1 Utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultură, în perioada 1999 – 2011
Îngrăşăminte chimice folosite Suprafaţa

N+P2O5+K2O (kg.ha)
(tone substanţă activă) fertilizată, (ha)
Anul
N P2O5 K2O Total Arabil Agricol

1999 225000 93000 13000 331000 35,4 22,5 3640900
2000 239300 88300 14600 342200 36,5 23,0 3724578
2001 268000 87000 14000 369000 39,3 24,8 -
2002 239000 73000 14000 326000 34,7 22,0 -
2003 252000 95000 15000 362000 38,5 25,6 -
2004 270000 94000 16000 380000 40,3 25,8 -
2005 299135 138137 24060 461392 49,0 31,3 5737529
2006 252201 93946 16837 363000 38,5 24,7 5388348
2007 265487 103324 18405 387000 41,1 26,3 6422910
2008 279886 102430 15661 397977 42,3 27,1 6762707
2009 296055 100546 29606 426207 45,3 29 5889264
2010 305756 123330 51500 480586 51,0 32,7 7092256
2011 313333 126249 47362 486944 51,8 33,3 6893863
Sursa: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru
Politici de Agromediu, Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar
Figura 4.1.3.1.1 Utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultură, în perioada 1999 – 2011


Cantitatea de îngrăşăminte naturale (tabelul 4.1.3.1.2) a scăzut cu 13% în perioada 1999-2011, iar
suprafaţa pe care s-a aplicat cu 7%.
În anul 2011, numai 6,7% din terenurile cultivabile sunt fertilizate cu îngrăşăminte naturale, ceea ce,
coroborat şi cu datele fertilizării minerale, indică faptul că este necesară o echilibrare a balanţei nutritive a
acestor terenuri pentru a se realiza recolte sigure şi stabile.
Tabel 4.1.3.1.2 Cantitatea de îngrăşăminte naturale aplicate, în perioada 1999 - 2011
Ponderea supra- Cantitatea medie la ha

Suprafaţa pe care s- feţei de aplicare
Total îngrăşăminte la suprafaţa la suprafaţa
Anul au aplicat faţă de suprafaţa
aplicată agricolă
cultivabilă
tone % ha % % kg/ha % kg/ha %
1999 16.685.312 100 680.016 100 6,90 24.537 100 1,129 100
2000 15.812.625 95 674.200 99 6,80 23.454 96 1,068 95
2001 15.327.000 92 1,032 91
2002 15.746.000 94 1,061 94
2003 17.262.000 103 1,173 104
2004 17.749.000 106 1,200 106
2005 16.570.000 99 632.947 93 6,78 26.179 107 1,124 100
2006 14.900.000 89 575.790 85 6,10 25.877 105 1.011 90
2007 13.498.000 81 536929 79 5,69 25.139 102 0,916 81
2008 11.725.220 70 494.412 73 5,25 23.715 97 0,797 71
2009 13.748.307 82 569.531 83,8 6,05 24,140 98 0,935 83
2010 15.231.715 91 600.052 88,2 6.37 25,38 103 1,04 92
2011 14.510.194 87 630293 92.7 6.70 23.02 94 0.99 88
Figura 4.1.3.1.2 Cantitatea de îngrăşăminte naturale aplicate, în perioada 1999 – 2011

4.1.3.2. PRODUSE PENTRU PROTECŢIA PLANTELOR
Comparativ cu ţările membre ale Uniunii Europene, România nu se găseşte nici pe departe în situaţia de a fi
„saturată” cu produse de uz fitosanitar, consumul mediu în ţara
noastră la hectar de teren arabil scăzând în perioada 2000 - 2011, de
la 1,18 kg substanţă activă/ha, la 0,70 kg substanţă activă/ha (Tabel
4.1.3.2-1). Cantităţile efectiv aplicate la ha,au fost mai mari, ţinând
seama de faptul că nu toate culturile înfiinţate în diferite perioade au
fost tratate. Reducerea consumului produselor fitosanitare şi
scăderea suprafeţelor şi a culturilor tratate a fost determinată de
reorganizarea şi restructurarea proprietăţilor din agricultură,
concomitent cu creşterea preţurilor la tratamentele fitosanitare.
Sortimentul actual de produse de uz fitosanitar include peste

300 de substanţe active, din diverse clase de compuşi chimici, sortiment care se completează şi se perfecţionează
sistematic, în concordanţă cu cerinţele tot mai severe care se impun, şi anume:
 realizarea de compuşi noi, cu activitate biologică ridicată la doze reduse de utilizare (g/ha) şi cu impact
minim asupra mediului înconjurător;
 diminuarea riscului formării raselor rezistente, creşterea eficacităţii şi lărgirea spectrului de acţiune;
4.1.3.3 CULTURI DE PLANTE SUPERIOARE MODIFICATE GENETIC
Plantele superioare modificate genetic sunt plante care posedă o nouă combinaţie a materialului genetic,
obţinută prin utilizarea biotehnologiei moderne. Plantele de cultură au fost modificate genetic pentru
îmbunătăţirea productivităţii sau pentru creşterea rezistenţei la boli şi dăunători. Aceste potenţiale beneficii ale
utilizării acestor plante trebuie evaluate împreună cu potenţialele riscuri asociate.
Singura plantă modificată genetic cultivată în România în scop comercial este porumbul MON 810. La
nivel european, porumbul MON 810 este autorizat atât pentru a fi cultivat, cât şi pentru a fi utilizat în
alimentaţia animalelor şi a oamenilor.
Conform prevederilor legale, cultivarea plantelor modificate genetic este interzisă în perimetrul ariilor
naturale protejate, legal constituite.
Pentru asigurarea coexistenţei culturilor, în România s-a introdus o procedură de autorizare a
cultivatorilor de porumb MON 810, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) prin Direcţiile
Agricole Judeţene (conform prevederilor Ordinului nr. 237/2006, modificat şi completat prin Ordinul nr.
471/2006),
Suprafeţele cultivate de către fermierii români cu MON 810, au scăzut de la 7146 de ha cultivate în anul
2008, la 588 de ha în anul 2011.
Astfel, suprafaţa cultivata de România cu MON 810 în 2007 a fost de 350 ha, în 2008 a fost de 7.146 ha, în
2009 suprafaţa cultivată cu MON 810 a scăzut cu peste 54%, la 3.244 ha, în 2010 a fost de 822 ha, iar în anul
2011 s-au cultivat doar 588 ha, (tabel 4.1.3.3.1 și fig. 4.1.3.3.1-4).
Tabelul 4.1.3.3.1 Evoluţia suprafeţelor cultivate cu porumb modificat genetic MON 810, în perioada 2007- 2011
Anul 2007 2008 2009 2010 2011
Suprafața cultivata cu porumb MON 810

350 7146 3244 822 588
(ha)
Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii
Figura 4.1.3.3.1 Evoluţia suprafeţelor cultivate cu porumb modificat genetic MON 810
7147
8000
6000
3244
4000
2000 822 588

350
0 Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii
2007 2008 2009 2010 2011
Figura 4.1.3.3.2 Numărul judeţelor in care s-a cultivat porumb modificat genetic MON 810
20 17 16
15
10 6
4 4
5
0 Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii

2007 2008 2009 2010 2011

Figura 4.1.3.3.3 Evoluţia numărului de fermieri care au cultivat porumb modificat genetic MON 810
58
60 52
50
40
30 22
16
20
5
10
Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale,
0 Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii
2007 2008 2009 2010 2011

Figura 4.1.3.3.4 Judeţele în care s-a cultivat porumb modificat genetic MON 810 în anul 2011
Sursa:Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale, Direcţia Generală Politici Agricole şi Strategii,

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, Direcţia Conservarea Naturii și Biodiversităţii
Măsuri de coexistenţă a plantelor modificate genetic cu cele organice şi convenţionale
În funcţie de specia cultivată, cultivatorii de plante modificate genetic sunt obligaţi să ia toate măsurile
pentru asigurarea coexistenţei plantelor modificate genetic cu cele convenţionale sau ecologice şi să evite
prezenţa accidentală a OMG în alte culturi, cum ar fi:
 asigurarea unor distanţe minime de izolare faţă de sursele de polen vecine, în funcţie de specia cultivate
(la porumb, conform regulilor şi normelor specifice culturilor semincere, stabilite în baza Legii 266/2002,
republicată, o distanţă de 200 m);
 pe parcursul operaţiunilor de semănat, recoltare, transport, depozitare, condiţionare şi ambalare a
recoltei obţinute din culturile modificate genetic, operatorii economici trebuie să acorde o atenţie
deosebită şi să ia toate măsurile necesare pentru a preveni amestecul fizic al produselor modificate
genetic cu cele ecologice sau convenţionale, conform prevederilor legislaţiei în vigoare privind
producerea seminţelor pentru însămânţare, respectiv;
 folosirea la semănat, recoltare şi la transport a echipamentelor şi utilajelor foarte bine curăţate pentru a
preveni orice posibilitate de impurificare mecanică. După încheierea semănatului, ambalajele în care au
fost seminţe modificate genetic vor fi colectate şi distruse, pentru a preveni eliberarea în mediu a
eventualelor boabe rămase în ambalaje;
 depozitarea separată a seminţelor din soiuri/hibrizi modificate genetic, în vederea limitării/ diminuării
riscurilor de impurificare;
 curăţarea instalaţiilor de pe fluxul de prelucrare, condiţionare şi ambalare a seminţelor modificate genetic.

Este recomandat ca în staţiile de condiţionare, seminţele modificate genetic să fie prelucrate/condiţionate

ultimele, pentru a evita orice impurificare mecanică ulterioară a seminţelor ce vor urma pe flux.
4.1.3.4. SOLURI AFECTATE DE REZIDUURI ZOOTEHNICE
Conform inventarelor efectuate, în perioada 1992-1998, erau afectate de poluarea cu reziduuri zootehnice,
circa 5.000 ha. Ca urmare a scăderii şeptelului, au scăzut şi cantităţile de poluanţi zootehnici, iar trecerea de la
creşterea animalelor în complexe, la creşterea în gospodării, a redus, într-o anumită măsură, concentrarea
reziduurilor în anumite puncte şi disiparea reziduurilor pe suprafeţe mai întinse, dar cu o încărcare mai redusă.
Din datele preliminare ale ultimei inventarieri a terenurilor poluate, a rezultat doar suprafaţa de 4.973 ha ca
fiind afectată de reziduuri zootehnice.
În condiţiile diferenţierii modului de gospodărire a deşeurilor agrozootehnice se impune respectarea
regulilor de bune practici agricole, în acord cu legislaţia în vigoare.
4.1.3.5. SITUAŢIA AMENAJĂRILOR DE ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE
Amenajările de îmbunătăţiri funciare sunt administrate, în cea mai mare parte, de Administraţia
Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.
În anul 2011, comparativ cu anul 2010, s-au produs următoarele modificări ale suprafeţelor amenajate:
scăderea suprafeţei brute amenajate cu lucrări de irigaţii, cu 3571ha; creşterea suprafeţei amenajate cu lucrări de
combaterea eroziunii solului, cu 1087 ha (tabelul 4.1.3.5.-1).
Suprafaţa amenajată cu diverse lucrări în fondul agricol, administrată de Administraţia Naţională a

Îmbunătăţirilor Funciare şi factori locali, în anul 2011, a fost de 8.403.899 ha, cu 254.359 ha mai puţin decât în anul
1999. Ponderea principalelor tipuri de amenajări este următoarea:
 suprafaţa amenajată pentru irigaţii are teoretic o pondere

de 36,78% din totalul amenajărilor; scăzând cu 88.528 ha
faţă de anul 1999, și cu 3571 faţă de anul 2010;
 suprafaţa amenajată cu lucrări de desecare/drenaj
cuprinde 36,72% din totalul amenajărilor şi a scăzut în
anul 2011 cu 115.392 ha fată de anul 1999;
 suprafaţa amenajată cu lucrări antierozionale este de
26,49% din totalul amenajărilor şi a scăzut în anul
2011 cu 50.439 ha faţă de anul 1999 dar a crescut cu
1087 ha faţă de anul 2010.
Tabel 4.1.3.5.1 Evoluţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare pe terenurile agricole, în perioada 1999 - 2011
Suprafaţa amenajată pentru Suprafaţa amenajată cu lucrări de Suprafaţa amenajată cu lucrări de

Anul irigaţii desecare - drenaj combatere a eroziunii solului
ha % ha % ha %
1999 3179796 36,72 3201553 36,98 2276909 26,3
2000 3177512 35,25 3201628 36,12 2485374 28,03
2001 3177207 36,7 3201628 36,98 2278490 26,32
2002 3176283 36,69 3201748 36,98 2279904 26,33
2003 3176252 36,69 3201885 36,98 2280336 26,34
2004 6176632 36,67 3202431 36,97 2281335 26,36
2005 3001091 37,86 2851181 35,97 2074913 26,17
2006 3097309 36,88 3085295 36,73 2216577 26,39
2007 3057047 37,73 2911441 35,93 2134250 26,34
2008 3095633 36,83 3085295 36,72 2222287 26,45
2009 3095721 36,83 3085895 36,71 2224469 26,46
2010 3094839 32,85 3085895 32,75 2225383 23,62
2011 3091268 36,78 3086161 36,72 2226470 26,49
± -88.528 -115.392 -50.439
Sursa: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Rurale,Direcţia pentru
Politici de Agromediu,Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar

Figura 4.1.3.5.1 Evoluţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare pe terenurile agricole (%), în perioada 1999 – 2011
Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Direcţia pentru

Starea amenajărilor menţionate este departe de a fi satisfăcătoare, unele din acestea nefiind funcţionale
din cauza lipsei echipamentelor de exploatare, a neîntreţinerii diferitelor părţi componente, a lipsei fondurilor
de întreţinere şi exploatare. Ca urmare, este necesară reabilitarea şi modernizarea lucrărilor de îmbunătăţiri
funciare.
Practic, după Anuarele Statistice, în etapa 2000-2010 s-au irigat suprafeţe reduse, cuprinse între
85.000ha şi 569.100ha; în anul 2010, a fost irigată suprafaţa de 83.300 ha (tabel 4.1.3.4-2.).
În intervalul studiat, cu excepția anului 2005, la nivelul anului 2010 au fost înregistrate cele mai mici
suprafețe irigate cu cel putin o udare (tabel 4.1.3.5-2.).
Tabel 4.1.3.52 Suprafaţa efectiv irigată (cu cel puţin o udare), în perioada 2000-2010
Suprafaţă 2000 2001 2002 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010
ha 85.000 216.100 327.900 569.100 45.719 96.200 335.707 205.218 296.800 83300
% 100 254 286 670 54 113 395 241 349 98
Sursa: Anuarul Statistic al României, 2011
4.1.3.6. POLUAREA SOLURILOR ÎN URMA ACTIVITĂŢILOR DIN SECTORUL INDUSTRIAL

(MINIER, SIDERURGIC, ENERGETIC ETC.)
Calitatea solurilor este afectată, în diferite grade de poluare, de activităţi industriale, aşa cum rezultă din datele
obţinute prin inventarierea parţial efectuată. (tabel 4.1.3.6.-1).
În general, prin poluare, în domeniul protecţiei solurilor, se înteţelege orice dereglare care afectează calitatea
solurilor din punct de vedere calitativ şi sau cantitativ.
Tipurile de poluare a solurilor sunt cele prevăzute în Metodologia elaborării studiilor pedologice, volumul III
(1987) şi în Sistemul Român de taxonomie a solurilor (2003) (tipuri de poluare – indicatorul 28).
Gradul de poluare a fost apreciat pe 5 clase, fie în funcţie de procentul de reducere a recoltei din punct de
vedere cantitativ şi/sau calitativ, faţă de producţia obţinută pe solul nepoluat (anexa tabele), fie prin depăşirea, în
diferite proporţii, a pragurilor stabilite prin Ordinul nr. 756, din 3 noiembrie 1997, pentru aprobarea Reglementării
privind evaluarea poluării mediului.
În tabel 4.1.3.6.-1 se prezintă evidenţa suprafeţelor afectate de cele trei categorii de poluare:
 poluare industrială şi agricolă;
 poluare prin procese de pantă şi alte procese fizice;
 poluarea solurilor prin alte procese naturale şi /sau antropice.
Situaţia generală a solurilor din România, afectate de diferite procese este prezentată în tabelul 4.1.3.6.-1.
(Sursa: Institutul Naţional de Cercetare pentru
Pedologie, Agrochimie şi Protecţia mediului – I.C.P.A.).

Tabel 4.1.3.6.1 Situaţia generală a solurilor din România, afectate de diferite procese
Denumire generală Suprafaţa (ha) şi gradul de afectare

Cod
a proceselor slab moderat puternic foarte excesiv Total
1. Poluare prin lucrări de excavare
la zi (exploatări miniere la zi, 2 16 255 519 23.640 24.432
balastiere, cariere etc.)
2. Deponii, halde, iazuri de
decantare, depozite de steril de la 247 63 236 320 5.773 6.639
flotare, depozite de gunoaie etc.
3. Deşeuri şi reziduuri anorganice
(minerale, materii anorganice,
inclusiv metale, săruri, acizi, baze) 10 217 207 50 360 844
de la industrie (inclusiv industria
extractivă)
Procese de 4. Substanţe purtate de aer 215.737 99.494 29.436 18.030 1.615 364.348
poluare diversă a 5. Materii radioactive 500 66 566
solului
I determinate de 6. Deşeuri şi reziduuri organice de
activităţi la industria alimentară şi uşoara şi 13 19 12 17 287 348
industriale şi alte industrii
agricole 7. Deşeuri, reziduuri agricole şi
37 65 90 642 306 1.140
forestiere
8. Dejecţii animale 2.883 993 363 265 469 4.973
9. Dejecţii umane 689 11 33 733
17. Pesticide 1.058 650 224 77 67 2.076
18. Agenţi patogeni contaminanţi 505 117 617
19. Apă sărată (de la extracţia
952 497 408 205 592 2.654
petrolului)
20. Produse petroliere 473 248 5 25 751
TOTAL I 220.939 104.176 31.490 20.130 33.350 410.121
10. Eroziune de suprafaţă, de
944.763 1.013.854 749.420 454.150 210.729 3.372.916
adâncime, alunecări
Soluri afectate de 15. Compactare primară şi/sau
I 543.371 544.556 251.268 125.555 88.526 1.553.276
procese de pantă secundară
I 16. Poluare prin sedimente
şi alte procese 4.088 2.389 4.808 1.178 836 13.299
produse de eroziune (colmatare)
TOTAL II 1.492.222 1.560.799 1.005.496 580.883 300.091 4939491
11. Soluri sărăturate (saline
264.163 80.639 52.488 36.867 50.678 484.835
şi/sau alcalice)
12. Soluri acide 1.766.295 1.926.886 716.794 186.023 18.132 4.614.130
Soluri afectate de
I
procese naturale 13. Exces de apă 640.738 1.075.063 420.208 199.479 185.785 2.521.273
I
şi /sau 14. Excesul sau deficit de
I
antropice elemente nutritive şi de materie 8.358.147 11.604.450 7.549.319 3.306.533 1.373.196 32.191.645
organica
TOTAL III 11.029.343 14.687.038 8.738.809 3.728.902 1.627.791 39.811.883
TOTAL 12.742.504 16.352.013 9.775.795 4.329.915 1.961.232 45.161.495
Sursa: Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru pedologie, Agrochimie şi
Protecţia Mediului (I.C.P.A.) şi Oficiile Judeţene de Studii Pedologice şi Agrochimice (O.J.S.P.A.)
4.1.3.7. POLUAREA SOLURILOR CU EMISII DE LA TERMOCENTRALELE PE CĂRBUNE
În cadrul tematicii de cercetare abordate în ultimii ani s-au efectuat determinări ale caracteristicilor fizice
şi chimice ale solurilor din zona de influenţă a unor termocentrale şi din analiza datelor obţinute, se remarcă
următoarele elemente:
 poluarea în faza incipientă a solurilor cu cantităţi mici-moderate de metale grele;
 o acidificare slabă a solurilor, sub impactul emisiei scăzute de SO2, ca urmare a utilizării lignitului, mai
puţin bogat în sulf;
 efectele poluării cu emisii ale termocentralelor se extind pe un areal larg, dar cel mai afectat este cel din
jurul unităţii, precum şi din zona haldelor de steril, amplasate pe terenuri depresionare, cu pericol de
pătrundere în apa freatică a metalelor grele şi a noxelor acide, care prezintă o concentraţie mai ridicată în
materialele depozitate; de exemplu, în zona de influenţă a CET Mintia şi Paroşeni, sunt afectate moderat
3.500 ha terenuri agricole, iar în zona de influenţă a CET Rovinari şi Turceni, circa 30.000 ha sunt afectate
slab şi 25.000 ha sunt afectate moderat.
Deşi, aparent mai puţin poluante decât metalurgia neferoasă, termocentralele pe cărbune impun o serie
de măsuri, cum sunt:
 monitorizarea, în continuare, a stării de poluare a solurilor şi vegetaţiei din zonele afectate;

 retehnologizarea unităţilor respective, prin înlocuirea filtrelor uzate, desulfurarea cărbunilor, mai ales în
cazul utilizării celor bogaţi în sulf, recultivarea haldelor etc.
4.1.4. ZONE CRITICE SUB ASPECTUL DETERIORĂRII SOLURILOR
La nivel de ţară se estimează că suferă în diferite grade de pe urma proceselor de pantă următoarele
suprafeţe: eroziunea prin apă 6.300.000 ha, prin vânt 378.000 ha, iar alunecările de diverse tipuri se manifestă
diferit pe 702000 ha.
Aşa cum rezultă din materialele prezentate, unele OJSPA au prezentat totalul celor trei forme de
degradare: eroziune de suprafaţă, de adâncime, alunecări, urmând ca în reinventarierile ulterioare pe măsura
avansării studiilor pedologice pe întregul teritoriu să se definitiveze situaţia detaliată.
Conform datelor provizorii, sunt afectate de diferite procese de pantă 3.372.916 ha, din care foarte
puternic-excesive 664.879 ha. Peste 33,5% (1.129.652 ha) din suprafaţa raportată se situează în regiunea Nord-
Est, suprafeţe importante afectate de eroziune şi alunecări se găsesc şi în regiunile Sud-Est (20,4%-689.410 ha),
Centru (440.745 ha), Vest (329.238 ha), Nord-Vest (316.809 ha).
Faţă de suprafaţa totală afectată, menţionată anterior, suprafaţa totală rezultată este mai redusă, ţinând
seama de faptul că a fost parcurs cu lucrări de cartare decât o parte din fondul funciar agricol, astfel că este de
aşteptat ca suprafeţele finale să se aproprie de suprafeţele iniţiale, fiind totuşi mai reduse cu suprafeţele cedate
fondului forestier. Pe de altă parte, este posibil ca pădurile retrocedate situate pe terenuri înclinate să fie
candidate la o extindere a terenurilor degradate, prin aceste procese.
Alte procese naturale şi/sau antropice care afectează calitatea solurilor sunt:
- compactarea primară şi/sau secundară, inventariată pe 1.553.276 ha, din care foarte puternic şi
excesiv pe 214.081 ha. Cele mai mari suprafeţe se regăsesc în regiunile Vest (32,4%), Nord-Est
(28,5%), Sud-Muntenia (14,7%) şi Centru (12,2%);
- poluarea produsă prin sedimente datorită eroziunii (colmatare), (cod 16), semnalată în 8 judeţe pe
13.299 ha, din care puternică pe 4.808 ha, foarte puternică şi excesivă pe 2.014 ha. Aproximativ 85%
din suprafaţa afectată este situată în regiunea Nord-Est (11.293 ha).
În tabelele 4.1.4.-1, 4.1,4.-2 (din anexă tabele), sunt detaliate suprafeţele afectate de diferite procese
naturale şi/sau antropice la nivel judeţean.
Gestionare situri contaminate în România
În anul 2011, în lipsa unui cadru legislativ adecvat, activitatea ANPM în domeniul gestionarii siturilor
contaminate s-a rezumat la emiterea unor puncte de vedere solicitate de către agențiile teritoriale din domeniul
protecției mediului referitoare la unele probleme punctuale legate de aspectele privind calitatea unor
documentații depuse de OMV/Petrom în procedurile de reglementare a unor proiecte de decontaminare. Pentru
anii anteriori datele sunt cele prezentate în “Rapoartele anuale privind starea mediului în Romania”, publicate pe
site-ul www.anpm.ro.
4.1.5. POLUĂRI ACCIDENTALE. ACCIDENTE MAJORE DE MEDIU
Poluările accidentale: sunt accidente de mediu care se produc în toate elementelor acestuia şi din
motive foarte complexe.
Poluarea naturală - are importanţă secundară în condiţiile în care aportul antropic de poluanţi devine tot
mai grav:
a) erupţiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide, care sunt transportate pe mari
distanţe de vânt şi curenţi de aer;
b) eroziunea solului, eoliană sau cauzată de ploi, este cu atât mai intensă cu cât solul este lipsit de
vegetaţie, în pantă sau într-o zonă cu reţea hidrografică bogată;
c) reziduurile vegetale şi animale degajă în urma descompunerii o serie de substanţe gazoase
poluante.
Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care să influenţeze negativ sănătatea populaţiei umane;
Poluarea artificială este de natură:

 fizică (sonoră, radioactivă, termică);
 chimică, biologică (agenţi patogeni virusuri, bacterii, fungi).
După mediul în care acţionează poate fi:
 poluarea aerului;
 poluarea solului;
 poluarea apei.
Creşterea alarmantă a poluărilor accidentale şi în special a celor cu consecinţe grave necesită măsuri
urgente de eficientizare a activităţilor de control atât prin acţiuni sistematice directe, dar şi printr-o mai bună
cooperare între autorităţile teritoriale de mediu şi agenţii economici potenţial poluatori.

Poluările accidentale pot fi:

 poluări accidentale produse din cauze tehnologice şi neglijenţe umane;
 poluări accidentale ale localităţilor şi terenurilor, cu produse petroliere, prin spargerea
conductelor de transport a acestor produse;
 poluări accidentale datorate accidentelor de circulaţie;
 poluări accidentale cauzate de factori naturali;
 poluări accidentale, cu produse petroliere.
În tabelele: 4.1.6.-1, 4.1.6.-2, 4.1.6.-3, 4.1.6.-4, 4.1.6.-5, 4.1.6.-6 și 4.1.6.-7 din Anexa Tabele sunt
prezentate poluările accidentale care au avut loc în 2011, după raportările agenţiilor regionale pentru protecţia
mediului, în care sunt precizate: data la care a avut loc accidentul, localizarea acestuia, cauza care l-a generat,
efectele poluării şi măsurile luate pentru eliminarea/remedierea acestora.
4.2 STAREA PĂDURILOR
4.2.1 FONDUL FORESTIER NAŢIONAL
Fondul forestier naţional al României ocupa la sfârşitul anului 2011, o suprafaţă de 6519 mii hectare, care
reprezenta 27,3% din suprafaţa ţării. Suprafaţa fondului forestier, la 31 decembrie 2011, comparativ cu aceeaşi
dată a anului 2010, a înregistrat o creştere de 0,1% datorată în principal reamenajării de păşuni împădurite şi
introducerii în fondul forestier a terenurilor degradate, în condiţiile Legii nr. 46/2008 privind Codului silvic.
Evoluţia suprafeței fondului forestier, în perioada 2005 - 2011, este prezentată în tabelul 4.2.1.
Tabel 4.2.1 Evoluţia suprafeței fondului forestier, pe categorii de folosinţă, în perioada 2006 – 2011
2006 2007 2008 2009 2010 2011

Categorii de folosinţă
Suprafaţa fondului forestier (mii hectare)
Fondul forestier total 6.427 6.485 6.470 6.495 6.515 6519
Suprafaţa pădurilor, din care: 6.272 6.315 6.309 6.334 6.354 6362
 răşinoase 1.893 1.920 1.938 1.935 1.941 1947
 foioase 4.379 4.395 4.371 4.399 4.413 4415
Alte terenuri din fondul forestier 155 170 161 161 161 157
Sursa: Ministerul Mediului si Pădurilor şi INS
Fondul forestier în România ocupă o suprafaţă mai mică de 1/3 din teritoriul ţării, sub nivelul mediu al
Uniunii Europene, care este de aproximativ 36%.
Figura 4.21. Componenţa suprafeței fondului forestier total, în anul 2011
68%
30%
2%
Păduri de răş inoas e Păduri de foioas e Alte terenuri
4.2.2 FUNCŢIA ECONOMICĂ A PĂDURILOR
Relaţiile silviculturii şi ale sectorului forestier, în ansamblul său, cu alte sectoare ale economiei naţionale,
sunt de importanţă deosebită. Pădurea, cu multiplele funcţii ecologice, economice şi sociale pe care le
îndeplineşte, este un bun de interes naţional, care interesează şi condiţionează diverse domenii de activitate, de
la protecţia mediului, până la cele legate de valorificarea resurselor naturale. Îmbinarea armonioasă a unor
asemenea preocupări, în aparenţă contradictorii, este de importanţă maximă. Lemnul constituie principalul
produs valorificabil al pădurilor. Acesta este, deopotrivă, materie primă în industria de prelucrare şi industria
materialelor de construcţii, cât şi combustibil.

Printre produsele nelemnoase ale pădurii, cele mai importante sunt produsele vânătoreşti şi piscicole
(salmonicole), fructele de pădure şi ciupercile comestibile, produsele din răchită, seminţele şi puieţii forestieri,
plantele medicinale şi aromatice, răşină, miere etc. Privatizarea unor activităţi conexe din silvicultură şi din
domeniul exploatării şi prelucrării lemnului, precum şi reconstituirea dreptului de proprietate asupra unei mari
părţi din terenurile forestiere, îngreunează evaluarea participării reale a întregului sector forestier la PIB.
Majoritatea întreprinderilor mici şi mijlocii nou create au înscris în autorizaţiile de funcţionare activităţi mixte,
iar raportarea statistică a cifrei de afaceri nu se face cu reflectarea fidelă a ponderii activităţilor cu caracter
forestier.
Principalele produse forestiere realizate în anul 2011, au fost:
 masă lemnoasă (în volum brut) – 13.388,7 mii m3;
 puieţi forestieri şi ornamentali din pepiniere silvice – 30.387,5 mii bucăţi;
 seminţe forestiere vândute – 16,7 tone;
 fructe de pădure – 6.493,5 tone;
 ciuperci comestibile din flora spontană – 705,6 tone;
 produse vânătoreşti ( carne de vânat) – 253,4 tone;
 miere de albine – 13,9 tone.
4.2.3 MASA LEMNOASĂ PUSĂ ÎN CIRCUITUL ECONOMIC
Pădurea oferă produse utilizate economic (lemn, vânat, peşte, furaje, fructe de pădure, ciuperci, plante
medicinale), constituind, totodată, cel mai valoros biotop al planetei. Ca sistem ecologic complex, de mari
dimensiuni şi cu caracter peren, pădurea ameliorează condiţiile climatice, îmbunătăţeşte scurgerile de apă de
suprafaţă, împiedică eroziunea şi alunecările de teren, diminuează poluarea, ocroteşte vânatul.
Din pădurii cel mai utilizat este lemnul, fiind folosit ca materie primă pentru industria prelucrătoare,
construcții şi gospodăriile populaţiei. În afara lemnului, există o serie de produse oferite de pădure care
întregesc zestrea acesteia. Printre acestea amintim: răchita (pentru butaşi, împletituri şi răchită pentru
vânzare), seminţele forestiere, puieţii forestieri din pepiniere, produsele accesorii (fructe de pădure, ciuperci
comestibile, plante medicinale, pomi de iarnă, sucuri răcoritoare), produsele piscicole, produsele vânătoreşti şi
produsele apicole.
Din volumul de masă lemnoasă vândută, 70,5% reprezintă masă lemnoasă pe picior, 28,7% masă
lemnoasă fasonată şi doar 0,8% cherestele şi alte semifabricate (Fig. 4.2.3).
Figura 4.2.3 Structura lemnului vândut (în volum brut), în anul 2011
0,8%
28,7%
70,5%
Lemn pe picior Lemn fasonat Cherestele si alte semifabricate

Distribuţia volumului de masă lemnoasă recoltată (în volum brut), în anul 2011, pe regiuni de dezvoltare se
prezintă astfel:
 Regiunea Nord-Est (27,6%),
 Regiunea Centru (23,5%),
 Regiunea Vest (12,3%),
 Regiunea Nord-Vest (12,5%),
 Regiunea Sud-Muntenia (9,4%),
 Regiunea Sud-Vest-Oltenia (7,4%),
 Regiunea Sud-Est (6,9%)
 Regiunea Bucureşti-Ilfov (0,4%).

4.2.4 DISTRIBUŢIA PĂDURILOR DUPĂ PRINCIPALELE FORME DE RELIEF
În figura 4.2.4.1 este reprezentată distribuţia pădurilor, pe forme de relief la nivel naţional. Procentul cel
mai mare de pădure, din totalul suprafeţei împădurite, este în zona montană, unde procentul atinge 51,9%. În
zona de deal, pădurea ocupă un procent de 37,2% din totalul suprafeţei împădurite a României. Zona de câmpie
are cel mai scăzut procent de suprafaţă împădurită, reprezentând doar 10,9%.
Figura 4.2.4.1. Distribuţia pădurilor pe forme de relief
10.9%
51.9%
37.2%
Munte Deal Câmpie
Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
Distribuţia pădurilor pe etaje fitoclimatice, prezentată în figura 4.2.4.2 prezintă variaţii şi elemente
specifice pentru fiecare dintre cele trei tipuri de relief: câmpie, deal, munte.
La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. În stepă şi silvostepă vegetaţia a
suferit modificări antropice şi a fost înlocuită, pe mari întinderi, de culturi agricole.
Zona dealurilor subcarpatice şi zonele montane cu altitudini reduse sunt acoperite predominant de stejar
în amestec şi pe măsură ce altitudinile cresc, de fag. Acesta urcă în zona montană până în jurul altitudinii de
1.200 m.
Din punct de vedere fitoclimatic, în zona montană este caracteristic etajul pădurilor de amestecuri (fag,
brad, molid, larice, pin), etajul montan de molidişuri şi etajul subalpin la altitudinile cele mai mari.
Figura 4.2.4.2 Distribuţia pădurilor pe etaje fitoclimatice
17.0% 16.1%
20.1% 16.4%
4.7%
13.6% 1.2% 2.4% 2.5% 6.0%
Subalpin (F Sa)
Montan de molidişuri (F M3)
Montan de amestecuri (F M2)
Montan-premontan de făgete (F M1+F D4)
Deluros de gorunete, făgete şi goruneto-făgete (F D3)
Deluros de cvercete (Go, Ce, Gâ) (F D2)
Deluros de cvercete cu stejar pedunculat (F D1)
Câmpie forestieră (Fc)
Silvostepă (Ss)
Lunca şi Delta Dunării
Sursa: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
4.2.5 STAREA DE SĂNĂTATE A PĂDURILOR
Pădurea ca ecosistem este permanent aflată sub acţiunea diverselor categorii de factori vătămători,
biotici şi abiotici, intensitatea acestora şi aria de cuprindere crescând odată cu extinderea şi dezvoltarea
comunităţilor umane. Gestionarea durabilă a fondului forestier din ţara noastră urmăreşte şi monitorizează
aceşti factori atât din punct de vedere a riscurilor care pot să apară cât şi a impactului acestora asupra
ecosistemelor forestiere, dat fiind costurile ridicate dar şi durata în timp relativ ridicată necesară pentru
refacerea ecosistemului forestier.
Cauzele principale care stau la baza uscării premature a arboretelor sunt: secetele succesive şi de lungă
durată, poluarea industrială, păşunatul abuziv, ş.a.

În anul 2011, pădurile de stejari, plopi, salcie şi alte foioase au fost afectate de insectele defoliatoare pe o
suprafaţa totală de 323.955 ha. Din această suprafaţă, 7.125 ha au fost incluse în zona de combatere şi 316.830
ha în zona de supraveghere. Principalii defoliatori identificaţi în pădurile de foioase au fost: Tortrix viridana pe
292.573 ha, Geometridae pe 264.136 ha, şi Lymantria dispar pe 8481 ha.
Faţă de anul precedent, infestările produse în principal de dăunătorul Tortrix viridana în combinaţie cu
Geometridae, s-au restrâns ca suprafaţă, iar cele produse de Lymantria dispar s-au extins şi au afectat pădurile
din Câmpia Română, Dealurile Subcarpatice ale Munteniei şi din Dobrogea.
Combaterea avio a defoliatorilor foioaselor s-a desfăşurat în perioada, 3-12 mai 2011, în păduri din raza
direcţiilor silvice Satu Mare şi Tulcea, în care s-au aplicat tratamente pe o suprafaţă efectivă de 1.544 ha, din
care: 1.378 ha în pădurile de stat si 166 ha în pădurile administrate cu contracte. De asemenea, s-au efectuat
tratamente cu virus de la sol, împotriva defoliatorului Lymantria dispar, pe o suprafaţă de 1.192 ha.
Defoliatorii din pădurile de foioase împotriva cărora s-au aplicat tratamente de combatere în anul 2011
au fost : Tortrix viridana în asociaţie cu cotarii (Geometridae) pe 344 ha şi Lymantria dispar pe 2.392 ha.
În paralel cu aceste acţiuni, a continuat promovarea metodelor de combatere biologică, prin stimularea
înmulţirii păsărilor insectivore, protejarea furnicilor folositoare şi a mamiferelor utile (lilieci, arici, etc).
Potrivit măsurilor stabilite, în arboretele de răşinoase infestate cu gândaci de scoarţă, s-au amplasat
curse feromonale de diferite tipuri, arbori cursă clasici, arbori cursă trataţi chimic şi amorsaţi cu feromoni şi
baterii de arbori cursă trataţi chimic şi amorsaţi cu feromoni. Suprafaţa totală pe care s-au executat lucrări de
combatere a gândacilor de scoarţă este de 184.631 ha.
În plantaţii tinere de molid, brad şi larice, trombarul puieţilor Hylobius abietis a fost combătut în timpul
sezonului de vegetaţie, prin instalarea de scoarţe toxice, pe 2.700 ha.
În plantaţiile tinere şi în regenerările naturale s-au aplicat tratamente împotriva paraziţilor vegetali pe
3.384ha iar în arborete, pepiniere şi răchitării s-au executat lucrări preventive şi curative pe 200.281 ha. Pentru
prevenirea păşunatului ilegal s-au instalat 10,2 km de gard viu şi s-au executat 21 km de şanţuri.
În ultimele decenii, în mai multe zone forestiere, poluarea s-a accentuat, afectând starea de sănătate a
arborilor din zonele respective. Poluarea industrială, atât cea internă cât şi cea transfrontalieră, generează
apariţia ploilor acide. Pe arii extinse acţionează şi se resimte efectul nociv al pulberilor rezultate din activitatea
unităţilor producătoare de materiale de construcţii (ciment şi var) precum şi a centralelor electrice şi termice ce
funcţionează pe bază de cărbune şi şisturi bituminoase.
Uscări anormale datorate poluării industriale se semnalează la toate speciile forestiere aflate în zonele
de impact ecologic precum Zlatna, Copşa Mică, Bocşa - Crivina, Turceni- Rovinari, Bicaz-Taşca, Anina etc. Gazele
toxice şi pulberile emanate în atmosferă au determinat o diminuare a proceselor fiziologice ale arborilor,
reducerea sensibilă a creşterilor anuale de masă lemnoasă, uscarea şi degradarea calitativă a lemnului,
destructurarea solului urmată de fenomene de eroziune şi alunecare a terenurilor în pantă.
Din analiza datelor furnizate de direcţiile silvice, în anul 2011, rezultă următoarele: suprafaţa cu păduri
afectate de uscare este de 55.370 ha (2% din suprafaţa totală a pădurilor administrate de Regia Naţională a
Pădurilor – Romsilva, în scădere cu 51.821 ha de anul 2010); foioasele au fost afectate de fenomenul de uscare
pe aproximativ 2% din totalul suprafeţei ocupate de aceste specii şi la răşinoase suprafaţa totală afectată de
fenomenul de uscare este de 1% din totalul suprafeţei ocupate de aceste specii. Volumul total al arborilor uscaţi
sau în curs de uscare a fost de 152 mii mc. Din acest volum, 128 mii mc material lemnos au fost extraşi în
cursul anului 2011 iar diferenţa în cursul anului 2012.
4.2.6 SUPRAFEŢE DIN FONDUL FORESTIER NAŢIONAL, PARCURSE CU TĂIERI
În anul 2011, s-au recoltat 18.705 mii metri cubi (volum brut) de lemn, răşinoasele reprezentând 40,2%
din volumul total de masă lemnoasă recoltată, fagul 33,0%, stejarul 9,4%, diverse specii tari (salcâm, paltin,
frasin, nuc etc.) 10,4% şi diverse specii moi (tei, salcie, plop etc.) 7,0%.
Tabel 4.2.6.1 Evoluţia volumului de masă lemnoasă recoltat, pe principalele specii, în perioada 2006 - 2011
Volumul de masă lemnoasă recoltat

Specii lemnoase (mii metri cubi – volum brut)
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Volumul total de masă lemnoasă
15.684 17.238 16.705 16.520 16.992 18.705
recoltat, din care:
 răşinoase 5.765 7.491 6.766 6.635 6.832 7.521
 fag 4.997 5.182 5.208 5.489 5.654 6.175
 stejar 1.632 1.485 1.653 1.403 1.566 1.747
 diverse specii tari 1.915 1.668 1.760 1.845 1.785 1.946
 diverse specii moi 1.375 1.412 1.318 1.148 1.155 1.316

Lemnul recoltat a fost destinat, în proporţie de 96,9%, pentru persoane juridice atestate în activitatea de
exploatare forestieră şi de 3,1% pentru persoanele fizice care pot exploata lemn din pădurile pe care le au în
proprietate (tabel 4.2.6.2).
Tabel 4.2.6.2 Evoluţia ponderii volumului de masă lemnoasă recoltat, pe principalele destinaţii,
exprimată în mii metri cubi – volum brut, în perioada 2006 – 2011
Volumul de masă lemnoasă recoltat

Specii lemnoase (mii metri cubi – volum brut)
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Volumul total de masă lemnoasă 15.684 17.238 16.705 16.520 16.992 18.705
recoltat, din care:
 pentru persoanele juridice atestate 11.739 15.181 15.635 16.008 16.535 18.122
 pentru aprovizionarea populaţiei *) 3.945 2.057 1.070 512 457 583

*) pentru persoanele fizice proprietari de păduri (din anul 2009)
Scăderea ponderii lemnului pentru aprovizionarea populaţiei se explică prin intrarea în vigoare a Legii
nr. 46/2008 – Codul silvic, în care se specifică la art. 62 că exploatarea masei lemnoase se face de persoane
juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură; prin excepţie, persoanele fizice
pot exploata în regie proprie un volum de maxim 20 m3/an din pădurile pe care le au în proprietate.
În anul 2011, s-au recoltat 9.762 mii metri cubi de lemn din pădurile proprietate publică a statului,
reprezentând 52,2% din volumul total de masă lemnoasă recoltată, restul fiind recoltat din pădurile proprietate
publică a unităţilor administrativ-teritoriale (16,9%), din pădurile proprietate privată (28,2%) şi din vegetaţia
forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier (2,7%).
Volumul de lemn recoltat în anul 2011, din pădurile proprietate privată, a crescut faţă de anul 2010 cu
20,5%, în vreme ce din pădurile proprietate publică a crescut cu 14,5%.
Structura volumului de masă lemnoasă recoltat, pe forme de proprietate, în anul 2010, este prezentată în
figura 4.2.6.1.
Figura 4.2.6.1 Structura volumului de masă lemnoasă recoltat, pe forme de proprietate, în anul 2011
2,7%
28,2%
16,9% 52,2%
În anul 2011, produsele lemnoase

Proprietate publică aprincipale
statului au reprezentat 70,3% din volumul total privată
Proprietate de masă lemnoasă fizice şi juri
a persoanelor
recoltat, produsele lemnoase secundare 19,2% şi produsele lemnoase de igienă 10,5%.
Proprietate
La nivelul regiunilor publică a UAT
de dezvoltare, Vegetaţia
27,6% din volumul total de masă lemnoasă din afaradin
s-a recoltat fondului forestier naţional
regiunea
Nord – Est, 23,5% din regiunea Centru, , 12,3% din regiunea Vest, 12,5% din regiunea Nord – Vest, 9,4% din
regiunea Sud – Muntenia, 7,4% din regiunea Sud – Vest Oltenia 6,9% din regiunea Sud – Est, şi 0,4% din
regiunea Bucureşti – Ilfov.
Acţiunile de recoltare a arborilor, în vederea valorificării, şi pentru asigurarea condiţiilor favorabile de
dezvoltare a arboretelor, s-au desfăşurat în pădure prin executarea de tăieri.
În anul 2011, s-au efectuat tăieri de regenerare în codru pe 72,9% din suprafaţa totală parcursă cu tăieri,
tăieri de regenerare în crâng pe 4,3%, tăieri de substituiri-refacere a arboretelor slab productive şi degradate pe
1,0% şi tăieri de conservare pe 21,8%.

Tabel 4.2.6.3 Evoluţia suprafeţei parcursă cu tăieri, pe tipuri de tăieri, în perioada 2006 – 2011
Suprafaţa parcursă cu tăieri (hectare)

Tipuri de tăieri
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Suprafaţa totală parcursă cu tăieri 86.167 84.276 85.740 92.377 99.229 107.690
Tăieri de regenerare în codru, din care: 70.581 69.557 69.409 68.455 71.722 78.536
 tăieri succesive 6.736 5.691 4.527 4.472 4.302 5.315
 tăieri progresive 52.202 53.269 54.774 53.660 56.827 63.905
 tăieri grădinărite 6.163 6.139 5.794 6.507 5.767 4.863
 tăieri rase 5.480 4.458 4.314 3.816 4.826 4.453
Tăieri de regenerare în crâng 4.111 3.393 3.762 3.665 4.568 4.565
Tăieri de substituiri-refacere a arboretelor
1.335 1.038 1.101 1.175 1.033 1.088
slab productive şi degradate
Tăieri de conservare 10.140 10.288 11.468 19.082 21.906 23.501
În anul 2010, s-au mai efectuat tăieri de igienă şi curăţire a pădurilor pe 709.156 hectare, tăieri de produse
accidentale pe 560.341 hectare, tăieri de îngrijire în pădurile tinere (degajări, curăţiri, rărituri) pe 158.138 hectare şi
tăieri de transformare a păşunilor împădurite pe 7276 hectare.
Suprafeţele de pe care s-a recoltat în totalitate lemnul au fost cele cu tăieri rase (5,7% din suprafaţa totală
parcursă cu tăieri de regenerare), urmând ca suprafeţele respective să fie reîmpădurite sau utilizate în alte
scopuri silvice.
4.2.7 ZONE CU DEFICIT DE VEGETAŢIE FORESTIERĂ ŞI DISPONIBILITĂŢI

DE ÎMPĂDURIRE
Judeţele în care pădurea ocupă suprafeţe reduse sunt:
Ilfov şi Bucureşti – 3%; Călăraşi – 4%;

Constanţa – 5%; Brăila – 5%;
Teleorman – 5%; Ialomiţa – 6%;
Galaţi – 8%; Olt – 9%;
Botoşani – 10%; Giurgiu – 11%;
Timiş – 11%; Dolj – 12%;
Tulcea – 12%.
4.2.8 SUPRAFEŢE DE PĂDURI REGENERATE ÎN ANUL 2011
În anul 2011, s-au efectuat lucrări de regenerare a pădurilor pe 25.000 hectare, cu 1266 hectare mai mult
faţă de anul 2010. Din totalul suprafeţelor din fondul forestier supuse procesului de regenerare, 54,0% (13.501
hectare) au fost regenerări naturale, cu cu 9,3% mai puţin faţă de anul 2010, iar 46,0% (11.499 hectare) le-au
reprezentat împăduririle (regenerări artificiale), cu 13,8% mai mult decât în anul precedent.
Evoluţia suprafeţelor din fondul forestier, supuse procesului de regenerare, în perioada 2006 - 2011, este
prezentată în tabelul 4.2.8.1. şi figura 4.2.8.2
Tabel 4.2.8.1 Evoluţia suprafeţelor din fondul forestier, supuse procesului

de regenerare, pe categorii de terenuri, în perioada 2006 – 2011
Suprafeţe regenerate (hectare)

Categorii de terenuri
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Total regenerări 27.554 22.742 23.184 22.853 23.734 25.000
Regenerări naturale, din care: 12.021 12.026 11.940 11.891 13.628 13.501
 în fondul forestier 12.020 12.013 11.934 11.890 13.618 13.501
 în alte terenuri din afara
1 13 6 1 10 0
fondului forestier
Regenerări artificiale
15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499
(împăduriri), din care:
 în fondul forestier 14.084 10.092 9.188 10.380 9.659 10.331
 în terenuri preluate în fond
0 0 0 0 0 425
forestier
 în alte terenuri din afara
1.449 624 2.056 582 447 743
fondului forestier

Figura 4.2.8.2 Evoluţia ponderii suprafeţelor regenerate natural şi artificial, în perioada 2006 – 2011
100%
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
2006 2007 2008 2009 2010 2011
regenerări naturale (ha) 12,021 12,026 11,940 11,891 13,628 13,501
regenerări artificiale (împăduriri) (ha) 15,533 10,716 11,244 10,962 10,106 11,499
În anul 2011, cea mai mare parte din împăduriri, respectiv 89,8% (10331 hectare) s-au efectuat pe
terenuri din fondul forestier şi numai 6,5% (743 hectare) pe terenuri din afara fondului forestier (tabel 4.2.8.3).
Tabel 4.2.8.3 Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe categorii de terenuri, în perioada 2006 – 2011
Suprafeţe împădurite (hectare)

Categorii de terenuri
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Total împăduriri, din care: 15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499
 în fondul forestier: 14.084 10.092 9.188 10.380 9.659 10.331
- pe suprafeţe parcurse cu tăieri de regenerare 6.999 6.552 6.833 7.313 6.777 8.090
- substituiri şi refaceri de arborete slab productive 1.688 1.307 1.128 1.548 1.069 974
- poieni şi goluri neregenerate 1.509 881 793 1.252 1.306 1.170
- terenuri degradate din fondul forestier 3.879 1.333 429 267 498 97
- perdele forestiere de protecţie 9 19 5 - 9 -
 în alte terenuri din afara fondului forestier: 1.449 624 2.056 582 447 743
- perdele de protecţie 3 10 - 17 109 33
- împăduriri antierozionale 1.446 614 2.056 565 338 46
- terenuri degradate in afara fondului forestier - - - - - 664
Faţă de anul 2010, suprafaţa împădurită în anul 2011 cu specii de foioase a fost mai mare cu 909 hectare,
în timp ce suprafaţa împădurită cu specii de răşinoase a fost mai mare cu 484 hectare.
Tabel 4.2.8.4 Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe specii, în perioada 2006 – 2011

Specii
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Total împăduriri, din care: 15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499
 cu specii de foioase 10.563 6.233 6.870 6.265 4.849 5.758
 cu specii de răşinoase 4.970 4.483 4.374 4.697 5.257 5.741
Cea mai mare suprafaţă împădurită, 99,6% s-a realizat prin plantaţii, dintre care cu puieţi din specii de
foioase pe 50,1% şi cu puieţi din specii de răşinoase pe 49,1% hectare.

Tabel 4.2.8.5 Evoluţia suprafeţelor împădurite, pe tipuri de împăduriri, în perioada 2006 – 2011

Tipuri de împăduriri
2006 2007 2008 2009 2010 2011
Total împăduriri 15.533 10.716 11.244 10.962 10.106 11.499
Plantaţii cu puieţi, din care: 15.476 10.680 11.205 10.840 10.022 11.499
 din speciile de foioase 10.506 6.205 6.840 6.173 4.793 5.719
 din speciile de răşinoase 4.970 4.475 4.365 4.667 5.229 5.730
Semănături directe cu seminţe forestiere, din
57 36 39 122 84 50
care:
 din speciile de foioase 57 28 30 92 56 39
 din speciile de răşinoase - 8 9 30 28 11
În anul 2011, s-au efectuat lucrări de pregătire a terenului şi a solului pe o suprafaţă de 7398 hectare, cu
4490 mai mult faţă de anul 2010.
Totodată, s-au efectuat lucrări de lucrări de ajutorare a regenerării naturale pe 12.859 ha, cu 828 ha mai
mult decât în anul 2010.
4.2.9. PRESIUNI ANTROPICE EXERCITATE ASUPRA PĂDURILOR.

SENSIBILIZAREA PUBLICULUI
Deşi relativ diminuat faţă de anul precedent, fenomenul tăierilor ilegale a persistat şi în anul 2011, fiind
identificaţi următorii factori favorizanţi ai acestuia:
 nivelul scăzut al veniturilor locuitorilor din zonele afectate de tăieri ilegale, fapt ce a determinat
căutarea de surse de venituri pe seama pădurilor;
 nefinalizarea cadastrului general şi a publicităţii imobiliare, ceea ce permite circuite de tranzacţionare a
terenurilor forestiere/masei lemnoase pe picior cu sustragerea de la prevederile legale privind
administrarea sau asigurarea de servicii în regim silvic;
 neasigurarea serviciilor silvice, respectiv a pazei fondului forestier privat de către proprietari;
 insuficienţa personalului de control al regimului silvic în raport cu gradul mare de diversitate al
categoriilor de proprietate forestieră, cu numărul foarte mare al proprietăţilor şi cu gradul mare de
dispersie şi fragmentare a proprietăţilor forestiere aparţinând persoanelor fizice;
 crearea circuitelor economice fictive;
 dezvoltarea necontrolată a capacităţilor de prelucrare primară a lemnului, cu mult peste mărimea
resurselor forestiere constituite legal;
 constituirea unor reţele de comercializare ilicită a lemnului în zonele deficitare în păduri, de către
întreprinzători care forţează resursa din judeţele cu suprafaţă mare de pădure;
 criza surselor convenţionale de energie, corelată cu lipsa strategiilor de valorificare a lemnului mărunt
şi a resturilor de exploatare în scopuri energetice, exprimată în sustragerea şi risipirea resursei de lemn
valoros; printre altele, aceasta a condus la debranşarea consumatorilor de la reţeaua de gaz natural şi
trecerea la încălzirea pe bază de lemn, de regulă apt pentru utilizări industriale;
 neimplicarea autorităţilor statului în obligarea proprietarilor să împădurească, prin cheltuială proprie
sau prin titluri executorii, suprafeţele de pe care lemnul a fost exploatat abuziv;
 sustragerea şi risipirea resursei de lemn de către societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de
exploatare a lemnului, fără îndeplinirea condiţiilor de dotare şi a condiţiilor de încadrare cu personal de
specialitate;
 lipsa de implicare a organelor locale, altele decât cele silvice;
 lipsa de celeritate a instrumentării cazurilor penale din domeniul forestier şi al comerţului cu materiale
lemnoase;
 neconcordanţa între unele reglementări privitoare la regimul silvic şi prevederile Constituţiei României
privitoare la dreptul de proprietate şi la modul în care aceasta se manifestă.
În cadrul Programului de dezvoltare forestieră, care are ca obiectiv menţinerea şi îmbunătăţirea

gospodăririi durabile a pădurilor de stat şi private, pentru mărirea contribuţiei acestora la economia naţională şi
rurală s-au derulat următoarele activităţi principale:
 s-a semnat şi derulat în cea mai mare parte, contractul privind sprijinirea înfiinţării asociaţiilor locale
de proprietari de păduri, fiind finalizată metodologia de înfiinţare a asociaţiilor şi ghidul pentru
demararea activităţii acestora;
 a fost depus şi analizat raportul de fundamentare a campaniei de conştientizare, realizându-se
acordurile finale asupra mesajului campaniei şi asupra populaţiei ţintă şi vectorilor de transmitere a
informaţiei.

4.2.10. IMPACTUL SILVICULTURII ASUPRA NATURII ŞI MEDIULUI
În condiţiile în care se va asigura o politică coerentă în ceea ce priveşte managementul durabil pentru
fondul forestier naţional efectele asupra elementelor de mediu vor contribui şi la menţinerea echilibrului CO 2
din atmosferă.
Creşterea suprafeţei pădurilor şi a celorlalte terenuri acoperite cu vegetaţie forestieră, pe lângă stăvilirea
torențialității, ameliorarea terenurilor degradate, îmbunătăţirea condiţiilor de climă, cu efecte favorabile asupra
recoltelor agricole etc., vor contribui şi la menţinerea echilibrului CO 2 din atmosferă, prin sporirea considerabilă
a carbonului stocat în arbori şi în solurile forestiere, de la circa 1.225 milioane tone în prezent, la circa 1.600
milioane tone în viitor, când s-ar realiza o structură adecvată a ecosistemelor forestiere nou create.
4.3 TENDINŢE
Tendința generală este de reducerea fondului funciar agricol în favoarea altor suprafețe, raportat
la anul 1990, suprafața agricolă a țării s-a diminuat cu 133.500 ha, ceea ce reprezintă circa 1% din totalul
terenului agricol.
Se observă creșterea suprafețelor afectate de diferite procese de degradare cum sunt: eroziunea de
suprafață și de adâncime, excesul de umiditatea, activarea și reactivarea alunecărilor semistabilizate,
compactarea solurilor, a căror pondere variază în cadrul diferitelor județe, în funcție de condițiile specifice
acestora.
Din inventarierea executată de către Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie în colaborare
cu 37 de Oficii de Studii Pedologice şi Agrochimice, în anii 1994-1998, pentru 41 judeţe, şi cu alte unităţi de
cercetare, pe circa 12 milioane ha de terenuri agricole, din care pe aproximativ 7,5 milioane ha de teren arabil
(circa 80% din suprafaţa arabilă), calitatea solului este afectată într-o măsură mai mică, sau mai mare, de una
sau mai multe restricţii determinate, fie de factori naturali (climă, formă de relief, caracteristici edafice etc.), fie
de acţiuni antropice agricole şi industriale. În multe cazuri factorii menţionaţi pot acţiona împreună în sens
negativ şi având ca efect scăderea calităţii solurilor şi chiar anularea funcţiilor acestora.
Influenţele dăunătoare ale acestora se reflectă în deteriorarea caracteristicilor şi a funcţiilor solurilor,

respectiv în capacitatea lor bioproductivă, dar, ceea ce este şi mai grav, în afectarea calităţii produselor agricole
şi a securităţii alimentare, cu urmări serioase asupra calităţii vieţii omului. Starea amenajărilor administrate, în
cea mai mare parte, de Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare, este departe de a fi satisfăcătoare,
unele din acestea nefiind funcţionale din cauza lipsei echipamentelor de exploatare, a neîntreţinerii diferitelor
părţi componente, a lipsei fondurilor de întreţinere şi exploatare. Ca urmare, este necesară reabilitarea şi
modernizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare.
La nivel de ţară, s-a estimat, la o inventariere provizorie, că suferă, în diferite grade, de pe urma proceselor
de eroziune de pantă, următoarele suprafeţe:
- 6.300.000 ha – eroziune prin apă (pluvială),
- 378.000 ha – eroziune prin vânt (eoliană),
- 702.000 ha – alunecări de (teren) diverse tipuri.
Astfel, conform datelor provizorii, sunt afectate de diferite procese de pantă 3.372.916 ha, din care foarte
puternic-excesive 664.879 ha.
Peste 33,5% (1.129.652 ha) din suprafaţa raportată se situează în Regiunea Nord-Est, suprafeţe
importante afectate de eroziune şi alunecări se găsesc şi în Regiunile Sud-Est (20,4%, 689.410 ha), Centru
(440.745 ha), Vest (329.238 ha), Nord-Vest (316.809 ha).
Faţă de suprafaţa totală afectată, menţionată anterior, suprafaţa totală rezultată este mai redusă, ţinând
seama de faptul că nu a fost parcurs cu lucrări de cartare decât o parte din fondul funciar agricol, astfel că este
de aşteptat ca suprafeţele finale să se aproprie de suprafeţele iniţiale, fiind totuşi mai reduse cu suprafeţele
cedate fondului forestier.
Pe de altă parte, este posibil ca pădurile retrocedate situate pe terenuri înclinate să fie candidate la o
extindere a terenurilor degradate prin aceste procese.
Prin însăşi existenţa lor, pădurile oferă adăpost unei largi game de specii din fauna cinegetică, dar oferă
posibilitatea recoltării şi altor produse în afara lemnului, ca fructele de pădure, ciupercile din flora spontană,
specii erbacee folosite în scop medicinal sau ornamental, răşini.

Gestionarea durabilă a pădurilor asigură realizarea funcţiilor lor multiple de natură economică, socială şi
ecologică. Influenţa antropică asupra pădurii este în general negativă şi rezultă din încălcarea prevederilor
legislaţiei silvice şi de mediu privind tăierile de arbori, amenajarea locurilor de campare, colectarea şi
transportarea deşeurilor menajere în locuri stabilite, amenajarea vetrelor de foc.
La deteriorarea pădurilor contribuie mai mulţi factori. Nu numai retrocedarea unor suprafeţe importante
de pădure influențează direct gospodărirea acestei resurse ci şi diversitatea noilor forme de proprietate.
Obiectivul principal al noilor proprietari îl reprezintă obţinerea unor beneficii cât mai mari şi într-un termen cât
mai scurt. Un rol important îl au defrişările ilegale din pădurile private şi exploatarea forestieră extensivă, în
timp ce factorii de climă (seceta, inundaţiile, gerurile puternice) exercită presiuni puternice asupra pădurii.
Astfel, gospodărirea durabilă a acestor resurse a devenit o adevărată provocare, mai ales în zonele puternic
antropizate.
Măsurile ce trebuie întreprinse în domeniul fondului forestier trebuie să vizeze: conservarea biodi-
versităţii ecosistemelor forestiere prin măsuri de gestionare durabilă, prin aplicarea de tratamente intensive,
care promovează regenerarea naturală a speciilor din tipul natural fundamental de pădure, prin conservarea
pădurilor virgine şi cvasivirgine, mărirea suprafeţei fondului forestier prin împădurirea de terenuri din afara
acestuia şi includerea în fond forestier a suprafeţelor împădurite, asigurarea fondurilor pentru plata
compensaţiilor reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează datorită funcţiilor
de protecţie stabilite prin amenajamente silvice.
Un teren neîmpădurit este supus degradării continue. În schimb, versanţii împăduriţi, nu numai că
schimbă total înfăţişarea locului, dar au un rol important în filtrarea apelor. Pădurea contribuie la formarea şi
conservarea mediului, dar ea însăşi, în lumea de astăzi, are nevoie permanentă de ocrotire din partea omului,
pentru a-şi exercita în bune condiţii funcţiile legate de mediu.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.5. Protecția Naturii și Biodiversitatea
5. PROTECȚIA NATURII ȘI BIODIVERSITATEA
5.1 BIODIVERSITATEA ROMÂNIEI
Umanitatea este ea însăşi o parte a biodiversităţii şi existenţa noastră în lume ar fi imposibilă fără aceasta.
Calitatea vieţii, competitivitatea economică, forţa de muncă şi securitatea, toate se bazează pe acest capital
natural.
Biodiversitatea este compusă din diversitatea ecosistemelor, a speciilor şi cea genetică, dar şi cea
etnoculturală. Biodiversitatea Europei este puternic influenţată de activităţile umane, inclusiv agricultura,
silvicultura şi pescuitul, precum şi de către urbanizare.
5.1.1 STARE
Biodiversitatea României este una dintre cele mai remarcabile din Europa. Aceasta este importantă la
nivel global, regional, naţional şi local. România a ratificat Convenţia privind Diversitatea Biologică (denumită în
continuare "Convenţia" sau CBD), semnată la Rio de Janeiro în 5 iunie 1992, prin Legea nr. 58/1994. Conform
Convenţiei, prin biodiversitate înţelegem varietatea de expresie a lumii vii, variabilitatea organismelor vii din
toate sursele, inclusiv, printre altele, a ecosistemelor terestre, marine şi a altor ecosisteme acvatice şi a
complexelor ecologice din care acestea fac parte; aceasta include diversitatea în cadrul speciilor, dintre specii şi a
ecosistemelor.
Cele trei obiective ale CBD sunt următoarele:
 conservarea diversităţii biologice,
 utilizarea durabilă a componentelor diversităţii biologice,
 împărţirea corectă şi echitabilă a beneficiilor rezultate din utilizarea resurselor genetice.
România a participat continuu la politica internaţională de mediu, semnând şi ratificând cele mai
importante convenţii, rezoluţii, declaraţii şi acorduri de mediu. Astfel, a participat la: Conferinţa Naţiunilor Unite
pentru Protecţia Mediului Înconjurător, Stockholm 1972, în 1992 la Conferinţa Naţiunilor Unite de la Rio de
Janeiro, ratificând, în 1994, Convenţia Diversităţii Biologice, în anul 2002, la Conferinţa Naţiunilor Unite de la
Johannesburg.
Totodată, România a ratificat Convenţia privind Importanţa Internaţională a Zonelor Umede (Ramsar, 1991),
Convenţia de la Berna privind Conservarea speciilor sălbatice şi habitatelor naturale (1993), Convenţia privind comerţul
internaţional cu specii ale faunei şi florei sălbatice pe cale de dispariţie (CITES, 1994), Convenţia de la Bonn privind
Conservarea Speciilor Migratoare (1998), Convenţia Carpatică (2003). De asemenea, ţara noastră a aderat la Strategia
şi Planul de Acţiune Pan - European privind Conservarea Diversităţii Biologice şi a „landscape-ului”, la Acordul privind
Conservarea Cetaceelor Mici din Marea Mediterană şi Marea Neagră.
România a devenit membră a multor foruri şi componente structurale din reţeaua ocrotirii şi conservării
mediului: BIRDLIFE, ECONET, EMERALD, GREEN CROSS etc.
Cu excepţia marilor zone agricole şi a unor ecosisteme terestre şi acvatice, aflate sub impactul negativ al
unor surse de poluare, în care se înregistrează modificări ale structurii şi dinamicii diversităţii biologice, restul
mediului natural se păstrează în parametrii naturali de calitate, oferind condiţiile necesare conservării
diversităţii biologice specifice.
Ca o consecinţă a poziţionării sale geografice, România se bucură de existenţa unei biodiversităţi unice,
atât la nivelul ecosistemelor şi speciilor, cât şi la nivel genetic.
Pe teritoriul ţării noastre se reunesc nu mai puţin de cinci regiuni biogeografice, dintre care două, cea
stepică şi cea pontică, reprezintă elemente naturale noi adăugate la zestrea Uniunii Europene, marcând
introducerea a numeroase noi tipuri de habitate şi specii. Cele cinci regiuni biogeografice sunt (figura 5.1.1. -1):
 continentală (53%);
 alpină (23%);
 stepică (17%);
 panonică (6%);
 pontică (1%).

Cap.5. Protecția Naturii și Biodiversitatea Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
Figura 5.1.1. -1 Regiunile biogeografice ale României
Varietatea influenţelor climatice, a formelor de relief cât şi a litologiei, creează o mare diversitate a condiţiilor
hidro-geomorfologice, acestea determinând la rândul lor, tipuri unice şi extinse de habitate naturale, unele dintre
acestea, posibil, fără echivalent în Uniunea Europeană. De asemenea, lanţul carpatic reprezintă un habitat
important al carnivorelor mari. În anul 2011 au fost inventariate 5630 - 6380 exemplare de urs brun, 2346 -
2737 exemplare de lup, 1182 - 1374 exemplare de râs eurasiatic şi 10960 - 12960 exemplare de pisică sălbatică,
reprezentând procente ridicate din efectivele acestor specii de carnivore mari, la nivelul continentului european.
O altă zonă naturală de importanţă europeană este Delta Dunării. Mlaştinile sale constituie un patrimoniu
natural unic, cu o biodiversitate bogată şi numeroase specii de păsări (peste 3.000 de perechi de pelicani –
reprezentând peste 80% din efectivul european – vor fi protejate prin Directiva Uniunii Europene privind
păsările).
Flora şi fauna sălbatică din ţara noastră prezintă influenţe mediteraneene, oceanice şi continentale
constituind un patrimoniu natural de valoare estetică, ştiinţifică şi culturală. România este renumită prin
diversitatea floristică adăpostind 3.630 de specii de plante, din care până în prezent, 23 de specii sunt declarate
monumente ale naturii.
Lista Roşie a plantelor superioare din România (1994) cuprinde un număr de 1.438 de taxoni şi
infrataxoni (1.235 specii şi 203 subspecii) distribuiţi pe grupele taxonomice mari astfel: 26 Pteridofite, 7
Gimnosperme, 1.062 Dicotiledonate, 343 Monocotiledonate (figura 5.1.1. -2).
Figura 5.1.1. -2 Grupele taxonomice mari ale plantelor superioare
Monocotiledonate
Pteridofite
Gimnosperme
Dicotiledonate
Pteridofite Gimnosperme Dicotiledonate Monocotiledonate
Datorită habitatelor sale foarte diverse, România are o faună deosebit de bogată adăpostind 105 specii de
mamifere, 19 specii de amfibieni, 25 specii de reptile, 216 specii de peşti şi 410 specii de păsări (figura 5.1.1. -3).

Figura 5.1.1. -3 Speciile de animale sălbatice semnalate în România
35.000 31.548
număr specii semnalate

30.000
25.000
20.000
15.000
10.000
5.000 216 410
19 25 105
0
nevertebrate amfibieni reptile peşti păsări mamifere
Grupe taxonomice
La nivel regional, biodiversitatea este caracterizată printr-o mare diversitate de tipuri de habitate
naturale, precum şi specii de floră şi faună.
În Regiunea Nord-Est, biodiversitatea este caracterizată de existenţa a 3 regiuni biogeografice: continen-

tală, stepică şi alpină. Principalele tipuri de habitate identificate sunt: habitatele de pădure, habitate de pajişti şi
tufarişuri, habitate de stâncării şi peşteri, turbării şi mlaştini, habitate de ape dulci. În regiunile de deal şi podiş
se întâlnesc păduri de foioase. Zonele montane sunt acoperite cu păduri, îndeosebi de răşinoase. La limita
superioară a pădurii se dezvoltă etajul subalpin format din arbuşti (jneapăn, ienupăr, afin etc.). Pe culmile mai
înalte se află pajişti alpine alcătuite din ierburi mărunte.
Diversitatea florei şi faunei specifice regiunii este corelată cu existenţa unor habitate, în principal
forestiere şi acvatice, parte din ele nealterate, care constituie o bogăţie de mare preţ, ce trebuie ocrotită şi
valorificată în mod raţional. La acest moment, starea de conservare a habitatelor şi speciilor în ariile naturale
protejate nu poate fi apreciată obiectiv, pe baza unor criterii ştiinţifice relevante, deoarece în ultimii cinci ani nu
s-au realizat studii pentru evaluarea stării de conservare.
Pentru siturile Natura 2000, starea de conservare a speciilor şi habitatelor este cea specificată în
formularele standard ale acestora.
Pentru rezervaţii naturale, evaluarea stării de conservare este estimată pe baza activităţii de monitorizare
în teren.
În Regiunea Sud-Est, biodiversitatea este caracterizată de existenţa a 4 regiuni biogeografice: zona alpină,
zona continentală, zona stepică şi zona pontică.
Judeţul Brăila deţine o mare varietate de ecosisteme terestre şi acvatice (păduri de luncă, pajişti, bălţi,
lacuri şi canale cu maluri aluviale), caracteristice regiunii biogeografice stepice. Peste jumătate din păsările
observate în ţară se regăsesc aici, acesta fiind situat pe cel mai important culoar de migraţie al păsărilor din
bazinul inferior al Dunării de Jos,, la jumătatea rutelor de migraţie între locurile de cuibărit din nordul Europei şi
refugiile de iernat din Africa. În Balta Mică a Brăilei, zonă cu statut de protecţie, în ciuda modificărilor survenite
în structura sistemelor ecologice, ecosistemele naturale sunt conservate în procent de cca 50%. Procentual,
avifauna din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei reprezintă peste jumătate din cea a României, respectiv
53%. Dintre acestea, 169 de specii sunt protejate pe plan european (prin Convenţia de la Berna), 58 de specii
sunt păsări migratoare protejate prin Convenţia de la Bonn şi 6 specii protejate prin Convenţia CITES. De
asemenea, 68 de specii figurează în anexa I din Directiva Păsări. Faptul că zona inundabilă brăileană face parte
din reţeaua internaţională de locuri de cuibărire şi pasaj, situată pe culoarul estic de migraţie dunărean, a fost
principalul motiv pentru care această zonă a fost declarată arie protejată şi ulterior recunoscută ca SIT RAMSAR -
zonă umedă de importanţă internaţională.
În judeţul Tulcea există aproape toate formele de relief din România, plecând de la Munţii Măcinului - cei
mai vechi munţi din România şi printre cei mai vechi din Europa şi până la Delta Dunării - teren încă în formare,
cel mai nou pământ al ţării. Judeţul Tulcea reprezintă o zonă extrem de importantă din punct de vedere
biogeografic prin marea varietate staţională şi altitudinală a zonei, care a determinat concentrarea unui număr
de specii de floră şi faună de interes conservativ şi totodată interferenţa speciilor floristice din arealele central
european, mediteranean şi asiatic. Suprafaţa judeţului este acoperită în proporţie de 60% de ecosisteme naturale
şi seminaturale, identificându-se un număr de 38 de tipuri de habitate naturale de interes comunitar care sunt
incluse în Anexa I a Directivei Habitate şi pentru care s-au instituit cele 8 Situri de Importanţă Comunitară.
Judeţele Buzău şi Vrancea se caracterizează prin existenţa tuturor formelor majore şi medii de relief,
dispuse în ordinea descrescătoare a altitudinii şi prin situarea la intersecţia unor domenii climatice, pedologice şi
biologice, diferite. Teritoriul judeţului Vrancea se caracterizează prin existenţa pe teritoriul judeţului a 3
bioregiuni si a unei diversităţi biologice remarcabile, prin prezenţa unor areale cu habitate forestiere extrem de
compacte, inaccesibile, habitate ideale pentru carnivorele mari.

Vrancea este al doilea areal din ţară ca densitate a carnivorelor mari (lup, râs, urs). Aceste specii, de
interes prioritar pentru Uniunea Europeană, sunt subiectul unor proiecte de conservare în situ, finanţate prin
programul LIFE Nature. La acestea se adaugă regiunea Măgurii Odobeşti şi Lunca Siretului, areale de mare
însemnătate pentru avifaună. Teritoriul judeţului Constanţa se caracterizează printr-un număr important de
habitate naturale şi seminaturale cu o vastă diversitate: habitate acvatice (habitate acvatice dulcicole, salmastre,
marine şi costiere), habitate terestre (habitate de pădure, de pajişti stepice şi tufărişuri, habitate de silvostepă,
habitate de mlaştini şi turbării) şi habitate subterane (habitate cavernicole sau de peşteră).
Judeţul Galaţi deţine o mare varietate de ecosisteme terestre şi acvatice (păduri specifice de luncă, pajişti,
bălţi şi lacuri, etc.), caracteristice regiunii biogeografice stepice. Habitatele naturale, prielnice activităţilor vitale
ale speciilor, au fost puternic deteriorate în ultimele decenii prin activităţile antropice. Un exemplu în acest sens
îl reprezintă modificările survenite în ciclul de viaţă al păsărilor acvatice din lunca inferioară a râului Prut.
Modificarea peisajelor, a habitatelor prielnice refugiului şi cuibăritului au dus la diminuarea substanţială a
efectivelor acestora. Amintim doar unele specii de păsări afectate numeric, conform datelor furnizate de
Societatea Ornitologică Română: corcodelul de iarnă (Podiceps grisegena), buhaiul de baltă (Botaurus stellaris),
raţa suliţar (Anas acuta), călifarul alb (Tadorna tadorna),corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), pelicanul comun
(Pelecanus onocrotalus), barza albă (Ciconia ciconia), barza neagră (Ciconia nigra), raţa cu gât roşu (Branta
ruficollis) ş. a. Efective foarte reduse înregistreazăt: gâsca cu gât roşu (Branta ruficollis) şi barza neagră (Ciconia
nigra). Dintre speciile de amfibieni şi reptile cu populaţii în descreştere pe teritoriul judeţului Galaţi enumerăm:
buhaiul de baltă cu burtă roşie (Bombina bombina), brotăcel (Hyla arborea), broască roşie de pădure (Rana
dalmatina), broască verde de lac (Rana esculenta), tritonul cu creastă (Triturus cristatus). De asemenea,
populaţiile mamiferelor Lutra lutra şi Sicista subtilis, incluse în Lista Roşie la nivel european au o tendinţă de
descreştere.
În Regiunea Sud-Muntenia, se reunesc 3 regiuni biogeografice: zona alpină, zona continentală, zona
stepică. În masivele muntoase din nordul regiunii, sunt concentrate un număr mare de specii rare, relicte şi
endemisme. Fauna zonei de nord a regiunii este bogată şi diversificată, ea cuprinzând peste 3500 specii de
animale şi extrem de numeroase specii de insecte. În partea central sudică a regiunii flora şi fauna sălbatice au un
nivel de reprezentare mai puţin diversificat şi mai redus numeric cauzate de intervenţiile antropice. În total, pe
teritoriul Regiunii Sud–Muntenia, au fost identificate un număr de 55 specii de floră de interes naţional şi un
număr de 41 specii de floră de interes comunitar precum şi un număr de 405 specii de faună de interes naţional
şi un număr de 372 specii de faună de interes comunitar. Tipurile de habitate naturale predominante din regiune
sunt: habitate de pajişti şi tufărişuri, habitate de pădure, habitate de stâncării şi peşteri, habitate de ape dulci,
habitate de mlaştini şi turbării. În total, au fost identificate 61 de habitate de interes naţional şi 105 habitate de
interes comunitar. În Regiunea Sud Muntenia, Dunărea străbate judeţele: Teleorman – 87 km; Giurgiu – 76 km;
Călăraşi – 150 km; Ialomiţa – Dunărea – 75 km şi braţ Borcea – 48 km. In judeţul Călăraşi se desparte în două
braţe – Borcea pe stânga şi Dunărea Veche pe dreapta – care închid între ele Balta Ialomiţei.
Aproximativ 40% din suprafaţa judeţului Argeş este acoperită cu păduri situate în principal în zona de
deal şi de munte (acestea conţin circa 60 specii de arbori, 38 specii arbustive, 286 specii erbacee şi subarbustive,
dintre acestea sunt ocrotite 120 specii).
În judeţul Călăraşi habitatele cel mai frecvent întâlnite sunt cele de pajişti, de pădure şi de ape dulci. Flora
şi fauna judeţului Călăraşi sunt caracteristice zonei de stepă şi silvostepă, fiind direct influenţate de starea
factorilor de mediu din judeţ şi nu numai. Fauna judeţului Călăraşi cuprinde specii de interes cinegetic, dintre
care sunt de menţionat: mistreţul, căpriorul, fazanul, iepurele, vulpea. Pe bălţi şi lacuri se întâlnesc raţa şi gâsca
sălbatică. Dintre peştii care populează apele lacurilor şi bălţilor amintim carasul, crapul, plătica, bibanul, şalăul şi
ştiuca, iar în apele Dunării şi Borcei se întâlnesc somnul, sturionii şi scrumbia de Dunăre. Există cel putin: 179
specii strict protejate (pelicanul creţ, pelicanul comun, cormoranul, barza albă, barza neagră, etc.); 97 specii
protejate; 7 specii periclitate la nivel global; 106 specii aflate în stare favorabilă de conservare la nivel global.
Judeţul Dâmboviţa dispune de o diversitate biologică bogată şi variată, exprimată atât la nivel de
ecosisteme, cât şi la nivel de specii de plante şi animale din flora şi fauna sălbatică, unele inestimabile prin
valoarea şi unicitatea lor. Vegetaţia forestieră desfăşurată de la 150 m până la 1800 m, ocupă 28,51 % din
teritoriul judeţului, întregul fond forestier ocupând 29,12 % din acesta. Gradul mare de împădurire al judeţului,
în special în zona montană şi în Subcarpaţi oferă condiţii optime de viaţă pentru multe specii de plante şi animale
de interes ştiinţific, peisagistic şi economic. Există numeroase specii de plante ocrotite (Gentiana lutea, Nigritella
nigra şi Nigritella rubra etc), iar ca specii de animale ocrotite se pot cita mamifere şi păsări: Linx linx (râsul), Felis
silvestris (pisica sălbatică), Ursus arctos (ursul brun), Rupicapra rupicapra (capra neagră), Bison bonasus
(zimbrul), Tetrao urogallus (cocoşul de munte), Aquila chrysaetos (acvila de munte), etc. Pădurea Padina
Tătarului, Rezervaţia Teşila, Rezervaţia Manafu din judeţul Giurgiu şi Pădurea Troianu din judeţul Teleorman
sunt rezervaţii ştiinţifice pentru ocrotirea speciei Paeonia peregrina varianta romanica (bujorul românesc). Cea
mai mare rezervaţie de zimbri, în semilibertate din România, este Rezervaţia Neagra din cadrul Ocolului Silvic
Bucşani, administrată de Direcţia Silvică Dâmboviţa. Rezervaţia are o suprafaţă de 162 de ha şi un efectiv de 43
de zimbri, la 01.01.2012.
În judeţul Giurgiu se întâlnesc numeroase specii de peşti, amfibieni, reptile, păsări şi mamifere,
caracteristice zonei de câmpie. Datorită faptului că multe dintre aceste specii sunt ameninţate cu dispariţia, au

fost desemnate arii naturale protejate care au drept scop ocrotirea acestora. Rezervaţia naturală Cama-Dinu-
Păsărica adăposteşte cea mai mare colonie de stârci şi cormorani din regiune. Totodată, în această zonă
cuibăresc specii vulnerabile şi ameninţate cu dispariţia la nivel european ca stârcul galben (ce reprezintă 2% din
populaţia care cuibăreşte în România) şi populaţiile de stârci lopătari (care reprezintă cel puţin 3,2% din totalul
existent la noi în ţară). De asemenea, o importanţă deosebită pentru speciile de peşti, amfibieni şi reptile o are
Balta Comana, fluviul Dunărea şi lunca inundabilă a Dunării.
La nivelul judeţului Ialomiţa există peste 167 specii de păsări a căror conservare necesită o protecţie
strictă (cufundar polar, corcodel mare, corcodel cu gât roşu etc). Păsările cele mai numeroase sunt: prigoria
(Merops apiaster), fluierarul (Tringa totanus), dumbrăveanca (Coracias garrulus), ciocârlia (Melanocory-
phycalandra) etc. Fauna este reprezentată prin specii de stepă: popândău (Citellus citellus), hârciog (Cricetus
cricetus), orbete (Spalax leucodon), şoarecele de câmp (Mesocricetus newtoni), dihor de stepă (Mustela
eversmani), iepure de câmp (Lepus europaeus), prepeliţa (Coturnix coturnix), potârniche (Perdix perdix),
şoarecele de grădină (Mus Musculus spigilegus), nevăstuică (Mustela nivalis), apoi specii de pădure: căpriorul
(Capreolus capreolus), mistreţul (Sus scrofa), vulpea (Vulpes vulpes), şoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus),
viezurele (Meles Meles). Dintre reptile apar şarpele rău (Coluber caspius), şopârla de stepă (Lacerta taurica),
şopârla de câmp (Lacerta agilis chersonensis). La nivelul judeţului Ialomiţa nu există studii din care să rezulte
suprafeţe şi număr de habitate de interes naţional şi comunitar. Totuşi, au putut fi identificate 21 de tipuri de
habitate de interes comunitar în zonele stepice.
Datorită diversităţii deosebite de biotopuri si habitate, judeţul Prahova se bucură de un bogat inventar de
specii de flora si faună sălbatică din care nu lipsesc endemismele, speciile rare, relictele glaciare, speciile de
importanţă comunitară. Au fost identificate: 1 specie de floră de interes naţional şi 11 specii de floră de interes
comunitar, precum şi un număr de 19 specii de faună de interes naţional şi un număr de 24 specii de faună de
interes comunitar. În zona montană şi limitrofă (Subcarpaţi) menţionăm: Pinus cembra (zâmbrul), Taxus baccata
(tisa), Gentiana lutea (ghinţura galbenă), Trollius europaeus (bulbucii de munte), Daphne blagayana (iedera albă)
etc, multe dintre aceste plante endemice, rare sau relicte fiind puse sub ocrotire în rezervaţiile naturale din
masivul Bucegi. În zona montană, mai ales în Munţii Bucegi se cunosc până în prezent peste 3500 de specii de
animale, de la rotifere până la mamifere. Au fost inventariate 149 de specii din fauna sălbatică, ce sunt incluse în
anexele diferitelor convenţii internaţionale în domeniul protecţiei naturii. Dintre mamifere şi păsări menţionăm:
Linx linx (râsul), Felis sylvestris (pisica sălbatică), Ursus arctos (ursul brun), Rupicapra rupicapra (capra neagră),
Bison bonasus (zimbrul), Tetrao urogallus (cocoşul de munte) etc. Dintre vertrebrate, clasa păsărilor este
reprezentată prin 129 de specii. Avifauna zonei montane se poate împărţi în avifauna alpină şi avifauna
forestieră. Din cele 129 de specii semnalate, 50 cuibăresc în această zonă dintre care menţionăm: Corvus corax
(corbul), Turdus merula (mierla), Prunella collaris (brumăriţa de stâncă), Prunella modularis (brumăriţa de
pădure), Alauda arvensis (ciocârlia), Troglodytes troglodytes (ochiuboului), Anthus spinolleta (fâsa de munte), etc.
Majoritatea acestor specii au o răspândire palearctică.
În judeţul Teleorman a fost identificat un număr de 19 elemente de faună sălbatică de interes naţional:
Apatura metis, Falco tinnunculus (Vânturel roşu, vinderel), Tachybaptus ruficollis (Corcodel mic, corcodel pitic),
Cinclus cinclus (Mierla de apă, Pescărel negru), Panururs biarmicus (Piţigoi de stuf),
Lacerta praticola (șopârla de luncă), Cettia cetti (Stufărica), Locustella fluviatilis (Greluşelul de zăvoi); şi un
număr de 57 elemente de faună sălbatică de interes comunitar: Felis silvestris (Pisica sălbatică), Alcedo atthis
(Pescăraş albastru), Tringa glareola (Fluierar de zăvoi), etc.
În Regiunea Sud-Vest biodiversitatea este caracterizată de existenţa mai multor tipuri de habitate
naturale, precum şi numeroase specii de interes naţional şi specii de interes comunitar. Dintre tipurile de
habitate, menţionăm: habitate de pajişti şi tufărişuri în zonele montane-pajişti alpine “la peste 2000 de metri
altitudine”, tufărişuri de jneapăn, ienupăr, smirdar şi pajişti subalpine, fâneţe montane, habitate de pădure,
habitate de stâncării şi peşteri : acestea se găsesc în zonele muntoase ale regiunii, sub forma de peşteri şi grote,
alături de pante stâncoase, chei, lespezi calcaroase, habitate de ape dulci: râurile şi pârâurile, lacuri naturale şi
eleştee, habitate de mlaştini, habitate agricole. La nivelul regiunii au fost identificate următoarele tipuri de
habitate de interes comunitar în baza cărora a fost constituită Reţeaua Ecologică Europeană Natura 2000, după
cum urmează: habitate de dune; habitate de ape dulci; habitate de pajişti şi tufărişuri; habitate din turbării şi
mlaştini habitate de stâncării şi peşteri habitate de pădure. În ceea ce priveşte speciile faunistice, au fost
identificate următoarele: peşti - Barbus meridionalis (Moioagă), Cottus gobio (Zglăvoc), Eudontomyzon danfordi
(Chişcar), Gobio uranoscopus (Petroc) etc, amfibieni şi reptile - Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta
galbenă), Triturus cristatus (Triton cu creastă) etc, mamifere - Canis lupus (Lup), Lutra lutra (Vidră, Lutră), Lynx
lynx (Râs), Miniopterus schreibersi (Liliac cu aripi lungi), Myotis blythii (Liliac comun mic) etc, păsări - Ardea
purpurea, Ardeola ralloides, Aythya nyroca, Botaurus stellaris, Charadrius alexandrinus, Chlidonias hybridus,
Chlidonias niger, Circus aeroginosus, Cygnus cygnus, Ciconia ciconia, Egretta alba, Egretta garzetta etc, neverte-
brate - Callimorpha quadripunctaria, Cerambyx cerdo (Croitor mare), Colias myrmidone, Leptidea morsei, Lucanus
cervus (Rădaşcă, Răgacea), Lycaena dispar, Ophiogomphus cecilia, Osmoderma eremita (Cărăbuş) etc.
În Regiunea Vest. În judeţul Arad, biodiversitatea se caracterizează prin formaţiuni zonale de silvostepă
(asociate, pe suprafeţe mici, chiar de stepă şi forestiere), a celor azonale de luncă şi prin vegetaţia antropică;

vegetaţie naturală propriu-zisă – ce cuprinde fond forestier, păşuni şi fâneţe- (44% din teritoriul judeţului) şi
vegetaţie de cultură (56%). Vegetaţia forestieră ocupă o suprafaţă de 26%.
Pe teritoriul judeţului Caraş-Severin au fost identificate 62 habitate de interes naţional şi un număr de 51
habitate de interes comunitar din care 13 habitate prioritare la nivel european; 218 specii de plante de interes
naţional şi 18 specii de plante de interes comunitar. În urma cercetărilor efectuate în perimetrul Parcului
Naţional Cheile Nerei Beuşniţa s-au identificat 1086 specii de plante superioare, din care 108 specii rare şi 13
specii endemice. Parcul Naţional Domogled - Valea Cernei este caracterizat de o diversitate floristică remarcabilă,
inventarul floristic bogat însumând circa 1110 specii, de plante vasculare (superioare) din care 66 specii
(aparţinătoare la 23 familii) sunt taxoni periclitaţi, rari şi în parte endemici. În Parcul Naţional Semenic Cheile
Caraşului plantele inferioare sunt reprezentate de un număr de 270 taxoni aparţinând micofitelor şi 18 taxoni
aparţinând grupului lichenilor. Cel mai bine investigat este grupul Cormophyta reprezentat de un număr de 1277
de specii, răspândite în diferite biotopuri. În ansamblul ei, flora Parcului Natural Porţile de Fier este reprezentată
prin toate cele cinci încrengături ale regnului vegetal, după cum urmează: Phycophyta, cu 71 familii, 171 genuri şi
549 specii; Lychenophyta, cu 34 familii, 67 genuri şi 375 specii; Fungi, cu 48 familii, 252 genuri şi 1077 specii;
Bryophyta, cu 31 familii, 98 genuri şi 296 specii; Cormophyta, cu 67 de ordine cu 114 familii, 540 de genuri, 1395
de specii, 272 de subspecii şi 5 varietăţi.
În judeţul Hunedoara au fost identificate 80 de habitate naturale de interes naţional şi 50 tipuri de
habitate de interes european, cel mai răspândit tip de habitat de importanţă comunitară care se regăseşte aici
fiind 91MO Păduri balcano-panonice de cer şi gorun. Habitatele de interes european enunţate mai sus (50 tipuri)
sunt cele pentru care au fost declarate siturile de importanţă comunitară de pe teritoriul judeţului Hunedoara, la
care s-au adăugat încă 11 tipuri de habitate identificate de administratorii parcurilor sau custozii rezervaţiilor
peste care se suprapun siturile respective. Ariile naturale din reţeaua ecologică europeană Natura 2000, care se
găsesc pe teritoriul judeţului Hunedoara au fost declarate pentru 13 specii de plante din flora sălbatică.
În judeţul Timiş vegetaţia naturală se caracterizează prin prezenţa pe scară restrânsă a plantelor de
silvostepă precum şi printr-o frecvenţă ridicată a speciilor hidro şi higrofile în câmpiile joase şi în luncile cu
exces de umiditate. Au fost identificate habitate de interes comunitar, habitate descrise în formularele standard
ale siturilor Natura 2000, cum ar fi: habitate de ape dulci, habitat de pajişti umede şi comunităţi de ierburi înalte
seminaturale, habitate de pajişti mezofile, habitat de stepe continentale halofile şi gipsofile, habitate
caracteristice pădurilor temperate de foioase, habitat caracteristic pădurilor mediteraneene de foioase cu frunze
căzătoare şi habitat caracteristic de tufărişuri temperate etc precum şi habitate de interes naţional: habitate
corespunzătoare habitatelor de mlaştini, stepe tufărişuri şi păduri halofile, habitate de ape stătătoare dulcicole,
habitat de ape stătătoare saline şi salmastre, habitate de lande şi tufărişuri temperate, habitate de pajişti umede
şi comunităţi de ierburi înalte (buruienişuri) etc.
În ceea ce priveşte fauna, judeţul Arad se caracterizează prin: subregiunea euro-siberiană, subprovincia
carpatică, întâlnindu-se grupări faunistice specifice stepei şi silvostepei, pădurilor sub xerofile de cer şi gârniţă,
pădurilor mezofile în care predomină gorunul, a celor de fag, precum şi zonelor acvatice. Astfel, fauna judeţului
aparţine unor asociaţii specifice marilor trepte ale reliefului care se repartizează geografic stabilind o legătură
directă cu principalele etaje de vegetaţie.
Fauna judeţului Caraş - Severin se caracterizează printr-un număr de 230 specii de interes naţional şi 70
de specii de interes comunitar identificate până în prezent. Din cercetările efectuate în Munţii Aninei a rezultat că
această zonă reprezintă un refugiu din timpul glaciaţiunilor care a permis supravieţuirea unor specii terţiare ca:
Amphimellania holandri - dintre nevertebrate şi Cobitis elongata - dintre vertebrate. Parcul Naţional Domogled -
Valea Cernei reprezintă zona cu cea mai ridicată biodiversitate în ceea ce priveşte lepidopterele, întâlnindu-se
aproape 1500 specii de fluturi (1463), 45% din fauna de lepidoptere a ţării fiind concentrată aici. În zonele
umede de pe malul Dunării şi Zona Umedă Balta Nera, precum şi în Zonele Umede - Insulele Ostrov şi Calinovăţ,
Divici Pojejena - vieţuirea multor specii de păsări cu numeroase elemente sudice şi vest asiatice. Mamiferele sunt
reprezentate în principal de 10 specii comune din care menţionăm: Canis lupus (lup), Ursus arctos (urs brun),
Aquila chrysaetos (acvila de munte), Rhinolophus ferrumequinum (liliacul mare cu potcoavă), Myotis capaccinii
(liliacul cu picioare lungi), Cobitis elongata (fâsa mare), Callimorpha quadripunctaria (fluturele vărgat).
În judeţul Hunedoara în rezervaţia naturală „Pădurea Bejan” au fost semnalate 50 specii de păsări, care se
regăsesc pe listele din Convenţia de la Berna. S-a remarcat o buna reprezentare a efectivelor de carnivore mari
pe fondurile de vânătoare, alături de celelalte specii de interes vânătoresc. Speciile de faună sălbatică pentru care
au fost desemnate ariile naturale protejate din judeţ: Erebia gorge, Rana temporaria; Boloria titania; Sciocoris
umbrinus; Cervus elaphus; Anguis fragilis; Bufo bufo; Neomys anomalus; Hyla arborea; Rana dalmatina
Salamandra salamandra; Helix pomatia; Aglia tau; Agrilus cyanescens ;Arctia caja; Arctia villica ş.a.
Fauna judeţului Timiş este bine reprezentată de specii de peşti, amfibieni, reptile, nevertebrate, mamifere.
Pe teritoriul judeţului se află ultima mlaştină arhaică din vestul ţării - Rezervaţia Mlaştinile Satchinez, fapt ce a
permis conservarea speciilor se păsări sălbatice, protejate de legislaţia europeană şi naţională. De asemenea, un
rol important pentru conservarea speciilor de păsări sălbatice migratoare îl are şi - Rezervaţia Mlaştinile Murani.
În aria naturală protejată au fost identificate un număr important de specii de păsări strict protejate prin
convenţiile internationale: Haliaetus albicilla - codalb, Pandion haliaetus – uligan pescar, Falco subbuteo – şoimul
rândunelelor, Falco tinnunculus – vânturel roşu etc.

În Regiunea Nord-Vest, condiţiile de sol şi climă, aşezarea geografică şi relieful teritoriului regiunii au
favorizat apariţia şi dezvoltarea unor habitate de floră şi faună de o mare diversitate şi valoare. Astfel, în
Regiunea 6 N-V au fost identificate 65 de tipuri de habitate de interes comunitar, predominând: păduri de fag de
tip Luzulo-Fagetum, comunităţi de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul câmpiilor până la cel montan şi
alpin, păduri dacice de fag (Symphyto-Fagion), tufărişuri subcontinentale peri-panonice, păduri aluviale cu Alnus
glutinosa şi Fraxinus excelsior (Alno-Padion Alnion incanae Salicion albae), pajişti de altitudine joasă (Alopecurus
pratensis Sanguisorba officinalis), turbării active, pajişti şi mlaştini sărăturate panonice şi ponto-sarmatice,
tufărişuri alpine şi boreale, vegetaţie herbacee de pe malurile râurilor montane etc.
Varietatea condiţiilor naturale locale de relief şi climă au determinat o mare diversitate a florei Regiunii
Nord – Vest. Flora sălbatică se caracterizează prin 27 de taxoni vegetali de interes comunitar, pentru care au fost
declarate situri de importanţă comunitară, predominând: Echium russicum, Crambe tataria, Marsilea quadrifolia,
Iris aphylla ssp. Hungarica, Eleocharis carniolica, Serratula lycopifolia, Campanula serrate etc.
În Regiunea Nord-Vest au fost identificate 310 specii de animale de interes comunitar pentru care au fost
declarate situri de importanţă comunitară şi arii de protecţie specială avifaunistică. Dintre acestea, 227 sunt
specii de păsări: Lanius collurio, Dryocopus martius, Crex crex, Pernis apivorus, Ixobrychus minutus, Ciconia ciconia,
Circus aeruginosus, Caprimulgus europaeus, Alcedo atthis, Picus canus etc. iar 83 sunt alte specii de animale:
nevertebrate - Lycaena dispar, Carabus hampei, Chilostoma banaticum, Colias myrmidone etc, peşti - Sabanejewia
aurata, Cottus gobio, Gobio uranoscopus, Barbus meridionalis etc, amfibieni şi reptile - Bombina variegata,
Triturus cristatus, Bombina bombina, Emys orbicularis, Triturus vulgaris ampelensis etc şi mamifere - Ursus arctos
Canis lupus, Lutra lutra, Lynx lynx, Myotis myotis, Rhinolophus hipposideros, Rhinolophus ferrumequinum etc.
În Regiunea Centru, capitalul natural deosebit se datorează în mare parte poziţionării sale geografice, pe
teritoriul celor 6 judeţe care compun această regiune, Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Sibiu, regăsindu-se
aici bioregiunile alpină, continentală, precum şi mici insule cu vegetaţie stepică. În Regiunea Centru se găsesc 52
de habitate de interes comunitar şi 269 specii prioritare. Dealurile din regiune (Podişul Hârtibaciului, Dealurile
Homoroadelor, Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului, Defileul Mureşului Inferior) formează un mixt de habitate
(pâlcuri de păduri alternează cu pajişti şi terenuri arabile, iar în văi adeseori găsim fânaţe umede sau iazuri).
În flora Regiunii Centru au fost identificate 52 de specii de interes comunitar pentru care este necesară
declararea ariilor speciale de conservare, dintre acestea menţionăm câteva specii şi zonele în care acestea au fost
identificate: Tozzia carpathica (iarba gâtului) din familia Scrophulariaceae, o putem întâlni în Parcul Naţional
Piatra Craiului, în Munţii Făgăraş, Munţii Cindrel, pe Valea Lotrioara din judeţul Sibiu; Pulsatilla patens (dediţei)
din familia Ranunculaceae este protejată în rezervaţia naturală Mestecănişul de la Reci, jud. Covasna; Liparis
loeselii (moşişoare), o specie de orhidee, a fost citată în Parcul Naţional Piatra Craiului, în mlaştinile de la Prejmer,
jud. Braşov, la Lacul Tătarilor în judeţul Sibiu; Echium russicum (capul şarpelui), aparţinând fam. Boraginaceae, a
fost identificat în judeţul Sibiu în zona Păucea, în zona Dealului Zackel, în judeţul Mureş în zona Sighişoara –
Târnava Mare, Muntele Tâmpa din judeţul Braşov, Pădurea de stejar pufos de la Mirăslău, judeţul Alba, precum şi
în alte zone cu vegetaţie stepică; Crambe tataria (hodolean tătărăsc) din fam. Brassicaceae, vegetează, la fel ca şi
capul şarpelui, pe versanţii cu vegetaţie de tip stepic (zona Slimnic-Şura Mare în judeţul Sibiu, zona Sighişoara-
Târnava Mare, Dealul Corhan-Săbed, Coasta Lunii, Zau de Câmpie-Tăureni, din judeţul Mureş, etc,); Ligularia
sibirica (curechiul de pădure, gălbenele) din familia Asteraceae, a fost identificată în Parcul Naţional Piatra
Craiului. În zona Comandău-Ozunca (judeţul Covasna), Depresiunea Ciucului, Giurgeului, mlaştinile din Munţii
Harghitei şi Munţii Ciucului (judeţul Harghita); Angelica palustris, (angelica de baltă), familia Apiaceae, specifică
zonelor umede, ca şi Ligularia sibirica, a fost identificată în Bazinul Ciucului de Jos, în zona Călimani-Gurghiu,
zona Sighişoara – Târnava Mare, Tinovul Apa Roşie; Cypripedium calceolus (papucul doamnei), ce face parte din
fam. Orchidaceae se întâlneşte prin păduri mai mult sau mai puţin umbroase, pe coaste, în tufişuri, de preferinţă
în terenuri calcaroase, în grupe sporadice. Perioada de înflorire este mai-iunie. În Regiunea 7 Centru o putem
întâlni în Piatra Craiului, în Cheile Bicazului-Munţii Hăşmaş, etc.
Fauna Regiunii Centru cuprinde un număr de 217 specii de interes comunitar dintre care: 21 sunt specii
de mamifere, 103 specii de păsări, 5 specii de reptile, 7 specii de amfibieni,19 specii de peşti şi 62 specii de
nevertebrate. Dintre speciile prioritare menţionăm Canis lupus (lupul), Ursus arctos (ursul brun), Lutra lutra
(vidra), Mustela lutreola (nurca), Vipera ursinii rakosiensis (vipera de fâneaţă), Rosalia alpina (croitorul alpin),
Osmoderma eremita (pustnicul), Callimorpha quadripunctaria (fluturele tigru de Jersey), Pseudogaurotina excellens
(croitor), Austropotamobius torrentium (racul de ponoare), Anisus vorticulus (melcul cu cârlig). Dintre speciile de
păsări menţionăm: acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), viesparul (Pernis apivorus), ciocănitoarea de stejar
(Dendrocopos medius), ciocârlia de pădure (Lullula arborea) barza neagră (Ciconia nigra), buhaiul de baltă
(Botaurus stellaris), stârcul pitic (Ixobrychus minutus), eretele de stuf (Circus Aeruginosus) sau cresteţul
cenuşiu (Porzana parva) etc. Habitatul de păduri de fag din zona montană adăposteşte cele mai importante
populaţii de huhurez mare (Strix uralensis), ciocănitoare cu spate alb (Dendrocopos leucotos), muscar gulerat
(Ficedula albicollis) şi muscar mic (Ficedula parva), dar cuibăresc şi ciocănitori negre (Dryocopus martius). În
masivii muntoşi în care sau în vecinătatea cărora există habitate deschise întinse, găsim efective semnificative de
păsări răpitoare sau berze negre, iar unde sunt prezente şi stâncăriile, apar şi specii legate de acest tip de habitat,
şerpar (Circaetus gallicus), acvilă de munte (Aquila chrysaetos) şi buhă (Bubo bubo). În Munţii Trascăului găsim
ceea mai mare densitate cuibăritoare de acvilă de munte (Aquila chrysaetos).

Regiunea Bucureşti-Ilfov se distinge printr-o diversitate biologică ridicată, existând specii de floră şi
faună protejate, precum şi diferite tipuri de habitate naturale.
Din punct de vedere ornitologic, Regiunea Bucureşti-Ilfov se remarcă prin existenţa următoarelor specii
de păsări: raţa cârâitoare (Anas querquedula), raţa mare (Anas platyrhyncos), raţa mică (Anas crecca), gârliţa
(Anser albifrons), găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), lişiţa (Fulica atra), nagâţul (Vanellus vanellus), stârcul
roşu (Ardea purpurea), cucul (Cucullus canorus), ciuful de pădure (Asio otus), striga (Tyto alba), cucuveaua
(Athene noctua), ciuful de câmp (Asio flammeus), prigoria (Merops apiaster), drepneaua neagră (Apus apus),
pupăza (Upupa epops), pescăraşul albastru (Alcedo atthis), gheonoaia sură (Picus canus), ciocănitoarea de
grădină (Dendrocopos syriacus), ciocănitoarea de stejar (Dendrocopos medius), rândunica (Hirundo rustica),
lăstunul de casă (Delichon urbica), lăstunul de mal (Riparia riparia), codobatura albă (Motacilla alba), sfrânciocul
roşiatic (Lanius collurio), cormoranul (Phalacrocorax carbo), egreta (Egretta garzetta), etc.
În zona Lacului Căldăruşani cuibăresc sau tranzitează specii de avifaună comune, cât şi protejate sau strict
protejate, cum ar fi: Cormoran mic (Phalacrocorax pygmeus), Stârc de noapte (Nycticorax nycticorax), Egreta
mare (Egretta alba), Egreta mică (Egretta garzetta), Barza albă (Ciconia alba), Barza neagră (Ciconia nigra), Raţa
mare (Anas platyrhynchos), Şorecar comun (Buteo buteo), Vânturelul roşu (Falco tinnunculus), Găinuşa de baltă
(Gallinula chloropus), Pupăza (Upupa epops), Ciocănitoare pestriţă mare (Dendrocopos major), Stârc roşu (Ardea
purpurea), Stârc galben (Ardeola ralloides) etc.
Judeţul Ilfov se distinge printr-o diversitate biologică ridicată, existând specii de floră şi faună protejate.
Pe teritoriul judeţului există diverse tipuri de habitate naturale : întinderi de ape cu stuf, papură alături de specii
de nuferi: nufărul alb (Nymphea alba) şi nufărul galben (Nuphar luteum), zone umede, zone de pădure şi terenuri
agricole.
Fauna sălbatică din judeţul Ilfov este reprezentată de specii de mamifere şi reptile din care amintim: dihor
(Putorius putorius), vidra (Lutra lutra), jder de copac (Martes martes), nevăstuica mică (Mustela nivalis), bizam
(Ondrata zibethica), căprior (Capreolus capreolus), cerb lopătar (Dama dama), mistreţ (Sus scrofa), vulpe (Vulpes
vulpes), iepure (Lepus europaeus), ţestoasa de apă (Emys orbicularis), guşter (Lacerta viridis), şopârla cenuşie
(Lacerta agilis), şarpele de apă (Natrix tesselata), şarpele de casă (Natrix natrix) etc. De asemenea, există 19
specii de peşti identificaţi în lacurile locale, dintre care amintim: platica, babuşca, şalăul, roşioara, ţiparul (specie
protejată), etc şi 4 specii de lilieci - Myotis daubentonii (liliacul de apă), Vespertilio murinus (liliacul bicolor),
Nyctalus noctula (liliacul de amurg), Pipistrellus pipistrellus (liliacul pitic). Se întâlnesc în parcurile cu arbori
scorburoşi, podurile de case, biserici, fisuri de stânci etc. Se remarcă existenţa a numerose specii de păsări din
care amintim: raţa cârâitoare (Anas querquedula), raţa mare (Anas platyrhyncos), raţa mică (Anas crecca), gârliţa
(Anser albifrons), găinuşa de baltă (Gallinula chloropus), lişiţa (Fulica atra), etc.
În lipsa unui studiu ştiinţific privind flora şi fauna din Municipiul Bucureşti, nu se cunoaşte cu precizie
numărul speciilor, dar plante sălbatice întâlnim în special la periferie, pe terenurile cu destinaţie agricolă.
Printre plantele cultivate în jurul blocurilor se numără: frasinul, catalpa, teiul, nucul, salcia, plopul,
piersicul, cireşul, corcoduşul, viţa de vie, caprifoiul, iasomia, forstiţia, lemnul câinesc, Spirea, Hibiscus, dracila,
trandafirul etc., o parte dintre acestea constituindu-se în adevărate garduri vii. În spaţiile dens construite sunt
plantate şi acoperişurile cu viţă de vie, dar mult mai frecventă este îmbrăcarea zidurilor exterioare cu viţă de
cultură sau sălbatică. Câteva dintre aceste plante sunt declarate monumente ale naturii: Aesculus hippocastanum
(castanul roşu), Torreya nucifera (toreia) sau Sophora japonica (salcâm japonez) etc., fiind incluse pe lista
arborilor ocrotiţi din Bucureşti.
Sub aspectul faunei, sunt întâlnite şi specii sălbatice care s-au adaptat mediului urban. Speciile de păsări
sălbatice care pot fi admirate pe lacuri şi în parcuri sunt în număr de 89, din care 15 specii se regăsesc pe Anexa
3, 13 pe Anexa 4 B şi 5 pe Anexa 5 C (este permisă vânătoarea lor); din familia Picidae se întâlnesc 5 specii de
ciocănitoare, din care 4 sunt protejate prin O.U.G. nr. 57/2007 – Anexa 3, iar Picus viridis se află şi pe anexa 4 B -
specii care necesită o protecţie strictă.
5.1.2 IMPACT
Diversitatea biologică este într-o continuă ameninţare din cauza intensificării activităţilor economice ce
exercită presiuni puternice asupra mediului. Evaluarea impactului asupra biodiversităţii se bazează pe criterii de
evaluare care fac referire la :
 Gradul de afectare a speciilor şi habitatelor naturale din teritoriul de impact;
 Modificarea parametrilor ecosistemici;
 Fragmentarea ecosistemică;
 Măsurile de reducere a impactului .
Consecinţele majore asupra biodiversităţii se regăsesc într-o seamă de modificări semnificative de ordin
calitativ şi cantitativ în structura şi funcţionarea ecosistemelor. Din perspectiva principiilor şi obiectivelor de
conservare şi utilizare durabilă a componentelor biodiversităţii, principalele consecinţe relevante sunt:
manifestarea unui proces activ de erodare a diversităţii biologice care se exprimă prin dispariţia sau reducerea
efectivelor unor specii, în special mamifere şi păsări; fragmentarea habitatelor multor specii şi întreruperea
conectivităţii longitudinale (prin bararea cursurilor de apă) şi laterale (prin îndiguirea zonelor inundabile,
blocarea sau restrângerea drastică a rutelor de migraţie a speciilor de peşti şi a accesului la locurile potrivite

pentru reproducere şi hrănire); restrângerea sau eliminarea unor tipuri de habitate sau ecosisteme din zonele de
tranziţie (perdele forestiere, aliniamente de arbori, zone umede din structura marilor exploataţii agricole sau a
marilor sisteme lotice) cu efecte negative profunde asupra diversităţii biologice şi a funcţiilor de control al
poluării difuze, eroziunii solului, scurgerilor de suprafaţă şi evoluţiei undei de viitură, controlului biologic al
populaţiilor de dăunători pentru culturile agricole, reîncărcării rezervelor sau corpurilor subterane de apă;
modificarea amplă, uneori dincolo de pragul critic, a configuraţiei structurale a bazinelor hidrografice şi a
cursurilor de apă, asociată cu reducerea semnificativă a capacităţii sistemelor acvatice de a absorbi presiunea
factorilor antropici care operează la scara bazinului hidrografic şi cu creşterea vulnerabilităţii lor şi a sistemelor
socio-economice care depind de acestea; destructurarea şi reducerea capacităţii productive a componentelor
biodiversităţii din sectorul agricol; impactul asupra peisajului, la nivelul fiecăreia din cele 3 componente ale sale:
elemente culturale (aşezări, infrastructură, construcţii, activităţi umane), biodiversitate si structura
geomorfologică (relief, caracteristici geologice, hidrologice).
Intervenţiile umane cu impact negativ asupra peisajului, în funcţie de gravitate, sunt următoarele:
1. distrugere – pierderi semnificative la nivelul tuturor celor 3 componente ale peisajului. Acestea
sunt cauzate în principal de dezvoltări urbanistice intensive inadecvate mediului şi arhitecturii locale,
schimbarea funcţiunii terenurilor, defrişări, transformarea radicală a ţesuturilor tradiţionale ale localităţilor
(îndesire, demolări, schimbări de funcţiuni).
2. degradare – transformări puternice la nivelul componentelor, care însă nu schimbă caracterul
unitar. Acestea sunt cauzate de: deteriorări la nivelul biodiversităţii (amenajarea spaţiilor verzi urbane cu
specii alohtone, neglijarea şi abandonul spaţiului public în favoarea traficului rutier), pierderi culturale
(transformări ale elementelor de construcţie cu derogări de la legislaţia în vigoare, urbanism intensiv de
factură nesustenabilă, fără planificare strategică, cartiere suburbane lipsite de identitate, infrastructură şi
integrare în organismul oraşului, abandonarea tradiţiilor), poluare (acumulare de deşeuri, poluarea aerului,
apelor şi terenurilor).
3. agresiuni – acţiuni punctuale cu impact major la nivelul tuturor componentelor. Acestea sunt
cauzate de activităţile economice şi turistice, precum cariere, balastiere, exploatări forestiere, pârtii de ski
etc. - care se desfăşoară în mod nesustenabil şi cauzează modificarea formelor de relief, acumularea de
deşeuri, dezechilibre ale ecosistemelor, lipsa de continuitate în politicile de amenajare a teritoriului.
Turismul necontrolat practicat intens creează impact negativ de intensitate prin deteriorarea şi
degradarea florei sălbatice, perturbarea speciilor de animale, degradarea solurilor în pantă prin nerespectarea
traseelor marcate, precum şi prin campări şi focuri deschise în locuri nepermise, aruncarea de deşeuri menajere
în spaţiile neamenajate în acest scop. Toate acestea au determinat o mare presiune asupra cadrului natural,
ducând la degradarea acestuia, fiind necesară astfel implementarea conceptului de ecoturism, nu numai în ariile
naturale protejate, ci şi în afara acestora.
Activităţile care au parcurs procedura de reglementare, din punct de vedere al mediului, s-au supus
măsurilor de protecţie şi conservare impuse, astfel încât impactul să fie diminuat.
Extinderea intravilanului în interiorul ariilor naturale protejate sau în imediata vecinătate a acestora
generează o presiune uriaşă asupra ariilor naturale protejate.
Fără a ţine seama de necesităţile generaţiilor viitoare, exploatarea excesivă a unor resurse naturale şi
fragmentarea unor habitate naturale periclitează viaţa sălbatică.
Drept urmare, conservarea biodiversităţii trebuie realizată în baza unui management eficient şi durabil al
componentelor capitalului natural, iar asigurarea unui regim de protecţie pentru speciile vulnerabile, endemice
sau pe cale de dispariţie se poate face prin instituirea de arii naturale protejate.
Ţinând seama de importanţa deosebită a capitalului natural şi având în vedere dezvoltarea durabilă a
colectivităţilor umane, este imperios necesară conservarea biodiversităţii, ca o condiţie esenţială pentru
generaţiile viitoare.
5.2. PRESIUNI ANTROPICE EXERCITATE ASUPRA BIODIVERSITĂŢII
În ultimele trei decenii s-a conştientizat faptul ca diversificarea, accelerarea, globalizarea şi cronicizarea
sunt trăsături dominante ale procesului de deteriorare a capitalului natural. Deteriorarea capitalului natural este
un proces real, extrem de complex, de lungă durată şi cu o evoluţie strict dependentă de ritmul, formele şi forţele
dezvoltării sistemelor socio-economice.
a. Ameninţări directe:
- Pierderi de habitate şi fragmentarea habitatelor din cauza urbanizării, dezvoltarea infrastructurii,
exploatarea resurselor naturale;
- Desecarea mlaştinilor sau utilizarea lor pentru culturi de specii alohtone (salcie energetică, plop
euroamerican de cultură, salcâm) în vederea obţinerii profitului economic;
- Abandonarea sistemelor tradiţionale de folosire a terenurilor, în special în cazul păşunilor şi
fâneţelor; arderea miriştilor; suprapăşunatul;

- Reducerea rezervelor de ape subterane, ca urmare a executării de lucrări hidrotehnice a determinat

uscarea parţială sau totală a zeci de ha de pădure;
- Supraexploatarea ecosistemelor şi a speciilor: agricultura de tip industrial micşorează resursele
solului şi duc la eroziunea severă a versanţilor şi la degradarea ecosistemelor;
- Organizarea necorespunzătoare a activităţii de recoltare a fructelor de pădure şi de vânătoare;
- Pierderea de zone umede ca urmare a transformării acestora în terenuri agricole, folosirea
neadecvată a zonelor umede, etc;
- Pericolul plantelor invazive.
- Poluarea: ploile acide afectează pădurile, iar eutrofizarea exercită o presiune negativă asupra zonelor
umede;
- Utilizarea apei de suprafaţă în sisteme tip microhidrocentrale, fără a menţinje debitul de servitute;
- Defrişarea
b. Ameninţări indirecte:
 Depozitarea necontrolată de deşeuri în zone protejate;
 Parcurile eoliene: principalul impact pus în discuţie pentru protejarea mediului este cel legat de
impactul păsărilor zburătoare cu rotoarele turbinelor eoliene în mişcare, precum şi perturbarea
habitatului (la sol), dacă în areal se află colonii semnificative de păsări;
 Existenţa unor conflicte între diverşi utilizatori de terenuri: privatizarea pădurilor, slaba
implementare şi întărire a legislaţiei privind protecţia naturii, lipsa resurselor financiare şi
organizatorice ale instituţiilor implicate în conservarea biodiversităţii;
 Slaba conştientizare a publicului;
 Neacordarea atenţiei cuvenite educaţiei ecologice în şcoli.
De asemenea, trebuie să menţionăm şi presiunile exercitate de cauze naturale cum ar fi fenomene

meteorologice extreme – temperaturi foarte ridicate, furtuni puternice, grindină, cu impact atât de scurtă
durată (doborâturi de arbori, compromiterea vegetaţiei, mortalităţi animale, etc), dar şi de lungă durată
prin fenomenul de încălzire globală care poate determina schimbări pe areale întinse şi compromiterea
definitivă a unor specii de plante şi animale.
Luând în considerare importanţa deosebită pe care o are capitalul natural pentru dezvoltarea
durabilă a colectivităţilor umane sub aspectul asigurării de resurse regenerabile (apă, aer, hrană,
îmbrăcăminte, medicamente, regenerarea aerului şi apei etc), a valorii peisagistice şi de recreare, de
protecţie şi de asigurare a echilibrelor ecologice necesare menţinerii unui mediu înconjurător sănătos,
rezultă necesitatea imperativă a conservării biodiversităţii ca o condiţie pentru dezvoltarea armonioasă a
generaţiilor viitoare.
5.2.1 CREŞTEREA ACOPERIRII TERENURILOR
Extinderea suprafeţelor agricole în detrimentul pășunilor şi a fâneţelor naturale, a afectat unele specii
caracteristice acestor tipuri de ecosisteme. Conversia terenurilor în scopul dezvoltării urbane, industriale, agricole
sau pentru transport, reprezintă cauza principală a pierderii de biodiversitate, ducând la degradarea, distrugerea
şi fragmentarea habitatelor. În plus, activităţile de turism nereglementate conform cerinţelor UE, pot avea un
impact major asupra habitatelor sensibile.
În multe cazuri, clima, tehnologia şi economia par a fi factorii determinanţi ai schimbării utilizării terenurilor
la diferite scări spaţiale şi temporale. În acelaşi timp, transformarea terenurilor pare a fi un mecanism de feedback
adaptabil pe care fermierii îl utilizează pentru a netezi impactul variaţiilor climatice, în special în perioadele extrem
de uscate şi umede. Schimbările utilizării terenurilor sunt adesea asociate cu schimbarea în acoperirea terenurilor
şi asociată cu emisiile de carbon. Rezervele de carbon din sol vor fi de asemenea afectate, cu toate că acest efect va
depinde de tratamentul ulterior al terenului. În urma compensării, rezervele de carbon din biomasa de deasupra
solului pot creşte din nou, în funcţie de tipul de acoperire al terenului asociat cu utilizarea de noi terenuri. Timpul
necesar pentru acoperirea noilor terenuri poate fi de zeci de ani.
În privinţa suprafeţelor scoase din circuitul agricol, acestea au primit alte folosinţe, în special pentru
construirea canalizării pentru apa menajeră şi a staţiilor de epurare a apelor uzate, amplasare de parcuri eoliene,
staţii telefonie mobilă, precum şi pentru alte construcţii. Toate investiţiile mari, dar şi cele mici, amplasate în
zone naturale, trebuie să ţină cont, în primul rând, de impactul negativ asupra florei şi a faunei sălbatice. În acest
sens, se impun studii de impact bine documentate, elaborate de către specialişti în domeniu, punându-se accent
pe efectele pe termen mediu şi lung.
Extinderea intravilanului în zonele din imediata vecinătate a ariilor naturale protejate sau chiar în
interiorul acestora cu scopul de realizare ulterioară a unor zone rezidenţiale sau chiar staţiuni turistice
generează o presiune puternică asupra ariilor naturale protejate.
Ca urmare a acţiunii cumulative a factorilor de poluare cu deficitul de umiditate, atacul dăunătorilor,
păşunatul intensiv, s-a accentuat fenomenul de uscare parţială a pădurilor.

De multe ori efectele acţiunilor antropice sunt greu sesizabile, însă în unele împrejurări, când afectează
biocenoze întregi, pot fi de-a dreptul catastrofale pentru existenţa populaţiilor umane, din zonele respective.
Dispariţia sau scăderea până la un nivel critic a speciilor este cauzată de supraexploatare (vânătoare, pescuit,
suprapăşunat), însă, de multe ori, este consecinţa distrugerii habitatului lor prin construirea diverselor obiective
urbane şi industriale. Exploatarea excesivă a unor resurse naturale, precum şi fragmentarea unor habitate
naturale, duc la periclitarea vieţii sălbatice.
Prezentăm, mai jos, cateva exemple, referitoare la repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă din Regiunea
Centru şi Regiunea Sud – Muntenia.
Tabelul 5.2.1.-1 Regiunea Centru - Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă
Categorii de Suprafaţa (ha)

folosinţă 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Arabil 767146 770704 774099 771279 769004 757073 754351
Păşuni şi fâneţe 1138398 1119924 1115810 1117670 1117159 1135553 1150661
Vii 8196 8322 8497 8683 9080 8667 8541
Livezi 15500 14290 13601 14295 14133 13411 13748
Tabelul 5.2.1.-2 Regiunea Sud-Muntenia - Repartiţia terenurilor pe categorii de folosinţă în anul 2011
Judeţ Terenuri % din supr Stare (ha)

agricole (ha) regiune Favorabilă Nefavorabilă Necunoscută
TOTAL agricol,
2374148 69.54 -
din care:
Arabil 1912963 56,03 191333 81673 -
Păşuni+
392757 11.5 392757 - -
Fâneţe
Vii 26453 0,76 26453 - -
Livezi 41975 1,23 41975 - -
Figura 5.2.1. -1 Regiunea Centru - Repartiţia terenurilor agricole pe tipuri de folosinţă în anul 2011
Repartitia terenurilor pe tipuri de folasinta in anul

2011
Livezi 0.71%
Vii 0.44%
Arabil
Păşuni şi fâneţe
Vii
Livezi
Arabil 39.14%
Păşuni şi
fâneţe 59.70%
Terenurile cu destinaţie agricolă se reduc ca suprafaţă, dar se intensifică gestionarea acestora. Obiectivul
principal urmărit este furnizarea produselor alimentare. Se scapă din vedere faptul că terenurile agricole oferă
multe alte servicii de ecosistem, astfel peisajele agricole tradiţionale constituie un patrimoniu cultural major ce
atrage turismul şi oferă posibilităţi de recreere în aer liber. Agricultura intensivă poate, în multe cazuri,
compromite celelalte servicii oferite de ecosistem.
Agricultura se caracterizează printr-o dublă tendinţă: intensificarea la scară largă în unele regiuni şi
abandonarea terenurilor în altele.
Conversia terenurilor conduce la pierderea biodiversităţii şi degradarea funcţiilor solului.
După cum se observă, utilizarea terenurilor s-a modificat puţin de-a lungul anilor, terenurile ”pierdute”
din categoriile de folosinţă fiind folosite, în principal, pentru construcţia de locuinţe (zone rezidenţiale) şi zone
industriale.
Datorită procesului de extindere a zonelor rezidenţiale, comerciale şi industriale (în special în zona de
Nord a capitalei), există o presiune continuă asupra zonelor împădurite şi spaţiilor verzi. Ponderea redusă a
suprafeţelor împădurite din apropierea capitalei şi lipsa programelor de educaţie ecologică exercită o presiune
continuă asupra mediului şi afectează starea de sănătate a populaţiei.

Tabelul 5.2.1. -3 Distribuţia spaţiilor verzi (ha) în Municipiul Bucureşti
SECTOR DISTRIBUŢIE PARCURI PĂDURE TOTAL

1 905,5 183,7 668,4 1757,7
2 347,8 96,2 - 444,0
3 514,8 134,9 - 649,7
4 464,9 169,3 - 634,2
5 331,2 38,4 - 369,6
6 610,0 47,0 - 657,0
TOTAL 3174,1 669,6 668,4 4512,2
Sursa: Primăria Municipiului Bucureşti
Deşi populaţia judeţelor este în scădere, schimbarea modului de locuire precum şi presiunea imobiliară
privind zonele cu potenţial natural au determinat includerea unor suprafeţe noi în intravilan.
5.2.2 CREŞTEREA POPULAŢIEI
Odată cu dezvoltarea şi evoluţia societăţii umane, ecosistemele naturale au reprezentat un obstacol în

calea dezvoltării agriculturii şi creşterii animalelor, astfel încât au fost decimate progresiv, acţiuni ce mai
continuă şi astăzi. În perioadele actuale, odată cu creşterea nevoilor de resurse în strânsă legătură cu creşterea
populaţiei, exploatarea acestora se diversifică tot mai mult şi pe spaţii din ce în ce mai largi, apărând astfel un
pericol de supraexploatare a tuturor componentelor de bază ale mediului.
În ultimele decenii, pentru o mare parte a populaţiei a crescut nivelul de trai, dar aceasta cu preţul
pierderii biodiversităţii. Dacă în trecut creşterea limitelor oraşelor era determinată de creşterea populaţiei
urbane, în prezent, o varietate de factori conduc la apariţia fenomenului. Printre aceştia enumerăm atât
schimbarea opticii în ceea ce priveşte tipologia de locuire, trecându-se de la locuirea colectivă, la cea individuală
cât şi cea comercială trecerea de la comerţul stradal, la hipermarket-uri. În acelaşi timp se remarcă o
reconsiderare pentru zona periurbană datorată preţului scăzut al terenurilor, în raport cu cele din oraş, existenţa
unui regim tehnic mai permisiv, şi beneficiul unei zone cu un profil recreativ.
Figura 5.2.2. -1 Evoluţia demografică a populaţiei României în perioada 2006 – 2011
22,000 21,584 21,537 21,504 21,469

21,500
21,000
20,500
20,000 populaţie
19,500 19,043
19,000
18,500
18,000
17,500
2006 2007 2008 2009 2011
Sursa: Institutul Naţional de Statistică
Prezentăm, mai jos, câteva exemple, referitoare la evoluţia demografică a Regiunii Sud – Est, a Regiunii
Sud - Muntenia şi a Regiunii Bucureşti – Ilfov.
La nivelul Regiunii Sud - Est se înregistrează o scădere constantă a populaţiei, factorii determinanţi fiind
atât scăderea ratei natalităţii, creşterea ratei mortalităţii dar şi migraţia în interiorul sau în exteriorul teritoriului
naţional.
Deşi în scădere numerică, impactul populaţiei asupra mediului nu poate fi neglijat. Rata cu care oamenii
consumă resursele naturale este direct proporţională cu standardul lor de viaţă. Creşterea nivelului de trai este
asociată cu o presiune asupra resurselor neregenerabile (consum mai mare de apă), cu generarea unei cantităţi
mai mari de deşeuri, cu extinderi ale zonelor locuite în zone cu potenţial natural şi deci cu un impact accentuat
asupra mediului şi implicit asupra biodiversităţii – (fig. 5.2.2. -2)

Figura 5.2.2. -2 Populaţia la nivelul Regiunii Sud - Est, în perioada 2005 -2010
Evoluţia demografică a populaţiei la nivelul Regiunii SE

2,850,000 2,846,379
populatia 2,835,000
2,819,115 Total (numar persoane) la

2,820,000 nivelul Regiunii SE
2,807,090
2,805,000
2,790,000
2005 2009 2010
perioadaada
În Regiunea Sud-Muntenia se observă o scădere a populaţiei la nivelul regiunii în anul 2011, faţă de anul
2010, conform datelor prezentate în tabelul de mai jos (tabelul 5.2.2. -1.)
Tabelul 5.2.2. -1 Numărul de locuitori pe judeţe în Regiunea Sud – Muntenia în anii 2007– 2011
Total
Anul Argeş Călăraşi Dâmboviţa Giurgiu Ialomiţa Prahova Teleorman
regiune
2007 644236 315187 533330 283408 290563 822081 413064 3301869
2008 643762 313626 531441 282554 288725 819600 407377 3287085
2009 640871 312879 530354 281204 287780 817092 402462 3272642
2010 591353 311898 530332 280125 286980 814689 400431 3215808
2011 609703 287269 529650 279172 285733 811479 369897 2803006
Sursa: Direcţia Regională de Statistică
Notă: Populaţia în anul 2011 a fost calculată prin metoda componentelor, folosind surse de date administrative pentru migraţia
externă. Aceste surse nu acoperă întregul fenomen migratoriu, mai ales la nivelul emigraţiei. Ca atare, există o subevaluare severă a acestui
fenomen care duce la o supraevaluare a populaţiei României (estimată în anul 2011 la cca. 1,4 mil. persoane faţă de statistica curentă). Această
estimare a fost realizată pe baza statisticilor în oglindă, disponibile în baza de date EUROSTAT.
Datele privind populaţia stabilă în anul 2011 vor fi recalculate după obţinerea rezultatelor definitive ale RPL 2011( Sursa : Direcţia
Regională de Statistică Călăraşi).
În cadrul Regiunii Bucureşti – Ilfov, se observă o creştere a populaţiei în judeţul Ilfov datorată migrării de
la oraş spre zona rurală şi dezvoltării din punct de vedere economic a acestor zone, ceea ce duce la o presiune
mai accentuată asupra ecosistemelor naturale.
Tabelul 5.2.2. -2 Populaţia stabilă în Regiunea Bucureşti - Ilfov la 1 iulie 2010
Judeţul Ilfov Municipiul Bucureşti Regiunea 8 Bucureşti - Ilfov

Total 321007 1942254 2263261
- masculin 156206 906769 1062975
- feminin 164801 1035485 1200286
Mediul urban 137678 1942254 2079932
Mediul rural 183329 -
Sursa: Direcţia Regională de Statistică Bucureşti
5.2.3 SCHIMBAREA PEISAJELOR ŞI ECOSISTEMELOR
Peisajul reprezintă un colţ din natură care se diferențiază printr-o grupare proprie a elementelor
componente rezultând din combinarea factorilor naturali cu factorii creați de om. Protecţia peisajului cuprinde
acţiunile de conservare şi menţinere a aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin
valoarea sa patrimonială derivată din configuraţia naturală şi/sau de intervenţia umană.
Managementul peisajelor cuprinde acţiunile vizând, într-o perspectivă de dezvoltare durabilă, întreţinerea
peisajului în scopul direcţionării şi armonizării transformărilor induse de evoluţiile sociale, economice şi de
mediu. Legea nr. 451 din 8 iulie 2002, prin care România a ratificat Convenţia europeană a peisajului, adoptată la
Florenţa în anul 2000, specifica obligaţiile care trebuiesc îndeplinite in acest sens. Obiectivele convenţiei sunt:

promovarea protecţiei peisajelor, managementul, amenajarea acestora şi organizarea cooperării europene în

acest domeniu.
În ultimele decenii, condiţiile naturale şi peisajul din România au fost influenţate în mod deosebit de
evoluţia activităţilor economice, la care se adaugă creşterea economică a ultimilor ani, bazată pe o exploatare
excesivă a resurselor naturale. În aceste condiţii, multe specii de plante şi animale sunt ameninţate cu dispariţia,
iar modificarea peisajului reprezintă primul indicator al deteriorării mediului înconjurător. O atenţie specială
trebuie acordată impactului asupra peisajului, la nivelul fiecăruia din cele 3 componente ale sale: elementele
culturale (aşezări, infrastructură, construcţii, activităţi umane), biodiversitatea şi structura geomorfologică
(relief, caracteristici geologice, hidrologice).
Ecosistemele, formate dintr-o mare varietate de specii, prezintă o probabilitate mai ridicată de a rămâne
stabile, atunci când se înregistrează unele pierderi sau deteriorări, decât ecosistemele cu funcţii reduse.
Fragmentarea habitatelor este cauzată de o întreagă serie de factori diferiţi legaţi de schimbările în utilizarea
terenurilor, printre care se numără extinderea urbană, infrastructurile de transport şi intensificarea practicilor
agricole sau silvice. Pierderea zonelor naturale are repercusiuni care se extind dincolo de dispariţia speciilor
rare.
Astfel, se impune asigurarea condiţiilor naturale necesare printr-o abordare integrată a utilizării terenurilor
prin:
 Îmbunătăţirea conectivităţii între zonele naturale existente pentru a contracara fragmentarea şi pentru a
accentua coerenţa ecologică a acestora, de exemplu prin protejarea gardurilor vii, a fâşiilor de vegetaţie
de pe marginea câmpurilor, a micilor cursuri de apă;
 Accentuarea permeabilităţii peisajului pentru a sprijini dispersarea speciilor, migraţia şi circulaţia, de
exemplu prin utilizarea terenurilor într-un mod favorabil faunei şi florei sau introducerea unor scheme
ecologice agricole sau silvice care sprijină practicile agricole extensive;
 Identificarea zonelor multifuncţionale. În astfel de zone, utilizarea terenurilor, care susţine ecosistemele
sănătoase, este favorizată în detrimentul unor practici distructive. De exemplu, acestea pot fi zone în
care agricultura, silvicultura, activităţile de recreere şi conservarea ecosistemelor funcţionează toate în
acelaşi spaţiu. Astfel de combinaţii cu avantaje de ambele părţi sau cu puţine dezavantaje şi numeroase
avantaje pot aduce beneficii multiple nu numai celor care utilizează terenurile (fermieri, silvicultori,
furnizori de servicii de turism etc.), ci şi societăţii în ansamblu prin furnizarea de servicii valoroase ale
ecosistemului precum purificarea apei sau îmbunătăţirea solului şi crearea unor spaţii atrăgătoare „de
respiro”, de care oamenii să se bucure;
 Amenajarea teritoriului ghidat pe dezvoltarea de infrastructuri în afara siturilor sensibile, reducând
astfel riscul fragmentării suplimentare a habitatelor.
Unele cursuri de apă care traversează rezervaţii naturale au devenit „calea de acces“ în zonă a resturilor
menajere evacuate din aşezările umane din amonte. Urmele trecerii turiştilor ocazionali s-au remarcat şi prin
deteriorarea panourilor de informare, înmulţirea potecilor şi vetrelor de foc ilegale din ariile protejate. Un alt
aspect negativ îl constituie colectarea de către turişti a unor specii protejate de floră sălbatică cum ar fi: flori de
Rhododendron, muguri de jneapăn, fire de Ruscus aculeatus, etc. Aşadar, lipsa conştiinţei civice – prin lipsa de in-
formare şi conştientizare a cetăţenilor, lipsa unei gândiri ecologice, toate duc la valorificarea necorespunzătoare
a resurselor naturale, precum şi la daune asupra biodiversităţii.
Prin implementarea planurilor/proiectelor aprobate/în curs se vor realiza schimbări în peisaj prin
apariţia unor componente antropice noi, care vin în completarea celor deja existente.
5.3 ARIILE NATURALE PROTEJATE
În România, au fost desemnate, în scopul asigurării măsurilor speciale de protecţie şi conservare in situ a
bunurilor patrimoniului natural, următoarele categorii de arii naturale protejate:
a) de interes naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale,
parcuri naturale;
b) de interes internaţional: situri naturale ale patrimoniului natural universal, geoparcuri, zone umede de
importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei;
c) de interes comunitar sau situri "Natura 2000": situri de importanţă comunitară, arii speciale de
conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;
d) de interes judeţean sau local: stabilite numai pe domeniul public/privat al unităţilor administrativ-
teritoriale, după caz.

5.3.1 ARII NATURALE PROTEJATE DE INTERES NAŢIONAL
În conformitate cu raportarea către EEA-EIONET- CDDA, în anul 2011 existau 978 arii naturale protejate
de interes naţional. Diferenţa faţă de nr. raportat către Agenţia Europeană de Mediu (EEA), în raportarea
EIONET- CDDA pentru anul 2010, se explică prin eliminarea celor 20 de zone de conservare specială - ele
reprezentând zone din interiorul parcurilor naţionale şi parcurilor naturale ce cuprind cele mai valoroase
elemente ale patrimoniului natural, dar nu o categorie de arii de interes naţional.
Baza legală privind declararea ariilor de interes naţional este: Legea nr. 5/2000 privind amenajarea
teritoriului naţional, secţiunea III, zone protejate; H.G. nr. 2.151/2004 174 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată pentru noi zone; H.G. nr. 1.581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată
pentru noi zone; H.G. nr. 1.143/2007 privind instituirea de noi arii naturale protejate, HG 1066/2010 privind
instituirea regimului de arie naturală protejată asupra unor zone din Rezervaţia Biosferei "Delta Dunării" şi
încadrarea acestora în categoria rezervaţiilor ştiinţifice; H.G. nr. 1217/2010 privind instituirea regimului de arie
naturală protejată pentru Parcul Natural Cefa.
În conformitate cu categoriile de management IUCN ale ariilor naturale protejate în România conform
raportării EIONET – CDDA există un număr de:
 64 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria I-a;
 13 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria II;
 206 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria III;
 699 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria IV;
 16 arii naturale protejate de interes naţional încadrate în categoria V.
Figura 5.3.1.-1 Rezervaţiile şi monumentele naturii din România în anul 2011

Figura 5.3.1.-2 Parcurile naţionale şi naturale din România în anul 2011
La nivelul anului 2011, suprafaţa ariilor naturale protejate din România se prezintă astfel:
Tabelul 5.3.1. -1 Suprafaţa ariilor naturale Protejate la nivel național -2011
Ariile Naturale Protejate, în anul 2011

Categorii de arii protejate Număr Suprafaţa (ha)
Rezervaţii ştiinţifice 64 218145.2
Parcuri naţionale 13 319495.13
Monumente ale naturii 206 15406.29
Rezervaţii naturale 699 346933.49
Parcuri naturale 15 772803.44
Rezervaţii ale biosferei 3 664446
Zone umede de importanţă internaţională 8 680858.96
Arii de protecţie specială avifaunistică (SPA) 148 3694394.3
Situri de importanţă internaţională (SCI) 383 4152152.6
Obligaţia de raportare anuală EIONET-CDDA, referitoare la ariile naturale protejate de interes naţional
către Agenţia Europeană de Mediu, a fost îndeplinită de ANPM la termenul de raportare 15 martie 2011.
ANPM a îndeplinit criteriile de raportare, stabilite pentru anul 2011, şi anume: au fost completate în
proporţie de 100% coordonatele geografice ale centrelor ariilor naturale protejate, suprafaţa ariei, categoriile
IUCN şi categoriile de desemnare şi minimum de 85% limite digitale ale ariilor naturale protejate de interes
naţional. De asemenea, au mai fost completate şi alte informaţii care nu au constituit criterii de evaluare a
raportării, cum ar fi: Cod Disponibilitate, Cod Rezoluţie, Cod Diseminare etc.
În scopul facilitării îndeplinirii obligaţiilor de raportare ale României către Comisia Europeană şi Agenţia
Europeană de Mediu, ANPM a implementat în decursul anului 2010, Proiectul de Asistenţă Tehnică
2007.19343.04.03 „Stabilirea Registrului Naţional Integrat al speciilor de floră, faună sălbatică şi al habitatelor
naturale de interes comunitar din România”, al cărui rezultat a fost realizarea unei aplicaţii online cunoscută sub
numele de RNI – IBIS disponibilă pentru publicul larg la adresa www.ibis.anpm.ro. Aplicaţia integrează 4 module,
printre care unul care vizează ariile naturale protejate de interes naţional.
În anul 2011 la ANPM a început implementarea proiectului Sistem Integrat Informatic de Mediu (SIM) în
cadrul căruia se realizează subsistemul Conservarea Naturii care prevede realizarea unor aplicaţii informatice/
baze de date online pentru următoarele subiecte:
 Arii naturale protejate;
 Situri Natura 2000 (Arii Speciale de Conservare şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică);
 Instituirea regimului de arie naturală protejată;

 Administrarea reţelei de arii naturale protejate;

 Habitate naturale;
 Flora şi fauna sălbatică;
 Registrul National al grădinilor zoologice si acvariilor publice;
 Registrul electronic referitor la derogările de la măsurile de protecţie a speciilor de floră şi faună
sălbatice, potrivit prevederilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007
privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, cu
modificările şi completările ulterioare;
 Registrul naţional al capturilor si uciderilor accidentale ale tuturor speciilor de păsări, precum si ale
speciilor strict protejate prevăzute in anexele nr. 4A si 4B la Ordonanța de urgență a Guvernului nr.
57/2007;
 Registrul electronic al crescătoriilor şi a specimenelor sălbatice menţionate în Regulamentul (CE) nr.
338/97, cu modificările ulterioare, deţinute sau aflate în proprietate;
Baza de date online pentru ariile naturale protejate din România, care se va dezvolta în cadrul proiectului
SIM, se va face luând în considerare prevederile actului legislativ cadru pentru ariile naturale protejate –
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor
naturale, a florei şi faunei sălbatice cu modificările şi completările ulterioare cât şi a legislației subsecvente
acesteia.
Baza de date a ariilor naturale protejate va conţine următoarele elemente:
- categoriile de arii naturale protejate;
- categorii stabilite la nivel naţional: rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,
rezervaţii naturale şi parcuri naturale;
- categorii stabilite prin reglementările internaţionale: situri naţionale ale patrimoniului natural
universal, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, arii speciale de
conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;
- caracteristici spaţiale arie protejată : denumire, număr caracteristic, statut legal, categoria IUCN,
localizare (judeţ/judeţe);
- aspecte geologice, pedologice, climaterice, hidrogeologice;
- habitate;
- flora şi fauna;
- activităţi umane: păşunat, agricultură, irigaţii, desecări, piscicultură, pescuit, drenaj hidrologic,
turism, prelucrarea lemnului, etc. - impactul activităților antropice;
- deteriorare: cauză, stadiu, dinamică;
- cadastru: număr de parcele, suprafaţă, lungime, proprietar, folosinţă;
- amenajări;
Baza de date a ariilor naturale protejate va fi disponibilă publicului pe Internet şi de asemenea va fi
folosită atât pentru pregătirea raportărilor către Agenţia Europeană de Mediu, cât şi pentru furnizarea de
informaţii referitoare la ariile naturale protejate către diferite organisme naţionale şi internaţionale. Dezvoltarea
bazei de date a ariilor naturale protejate de interes naţional din cadrul SIM se va face pornind de la ce a fost deja
realizat în cadrul Registrul Naţional Integrat Floră – Faună – Habitat (RNI-IBIS).
Obligaţia de raportare anuală EIONET-CDDA referitoare la ariile naturale protejate de interes naţional
către Agenţia Europeană de Mediu a fost îndeplinită de ANPM la termenul de raportare 15 martie 2011.
Tabelul 5.3.1. -2 Parcuri Naţionale în România în anul 2011
Nr. crt. Denumirea parcului naţional Judeţul Suprafaţa (ha)
1 DOMOGLED - VALEA CERNEI CARAŞ - SEVERIN, MEHEDINŢI, 61190.03
GORJ
2 RODNA BISTRIŢA - NĂSĂUD, MARAMUREŞ, 46339.00
SUCEAVA
3 RETEZAT HUNEDOARA 38115.16681
4 CHEILE NEREI - BEUŞNIŢA CARAŞ - SEVERIN 36706.99
5 SEMENIC - CHEILE CARAŞULUI CARAŞ - SEVERIN 36219.39
6 CĂLIMANI BISTRIŢA - NĂSĂUD, HARGHITA, 24518.65218
MUREŞ, SUCEAVA
7 COZIA VÂLCEA 16720.65
8 PIATRA CRAIULUI ARGEŞ, BRAŞOV 14781.33
9 DEFILEUL JIULUI GORJ, HUNEDOARA 11135.84
10 MUNŢII MĂCINULUI TULCEA 11114.15
11 CEAHLĂU NEAMŢ 7739.05
12 CHEILE BICAZULUI - HĂŞMAŞ HARGHITA, NEAMŢ 6933.23
13 BUILA - VÂNTURARIŢA VÂLCEA 4490.5
SUPRAFAŢA TOTALĂ 316003.979

Tabelul 5.3.1. -3 Parcuri naturale în România în anul 2011

Nr. Suprafaţa
Denumirea parcului natural Judeţul
crt. (ha)
1 APUSENI ALBA, BIHOR, CLUJ 76022.34
2 PORŢILE DE FIER CARAŞ-SEVERIN, MEHEDINŢI 128196.22
3 GRĂDIŞTEA MUNCELULUI - CIOCLOVINA HUNEDOARA 38116.34
4 BUCEGI ARGEŞ, BRAŞOV, DAMBOVIŢA, PRAHOVA 32496.8369
5 BALTA MICĂ A BRĂILEI BRĂILA 24399.62809
6 VÂNĂTORI NEAMŢ NEAMŢ 30840.87
7 LUNCA MUREŞULUI ARAD, TIMIŞ 17428.19922
8 LUNCA JOASĂ A PRUTULUI INFERIOR GALAŢI 7260.76
9 COMANA GIURGIU 24962.86
10 GEOPARCUL DINOZAURILOR ŢARA HAŢEGULUI HUNEDOARA 100486.72
11 MUNŢII MARAMUREŞULUI MARAMUREŞ 133419
12 GEOPARCUL PLATOUL MEHEDINŢI MEHEDINŢI 106491.61
13 PUTNA - VRANCEA VRANCEA 38190.01
14 DEFILEUL MUREŞULUI SUPERIOR MUREŞ 9494.06
15 CEFA 5003.800339
SUPRAFAŢA TOTALĂ 772809.25
5.3.2 ARII NATURALE PROTEJATE DE INTERES INTERNAŢIONAL
În România, au fost declarate la nivel internaţional:

• trei Rezervaţii ale Biosferei: – Delta Dunării (1991), Retezat (1979), Pietrosul Rodnei (1979)
• opt Situri Ramsar: – Delta Dunării (1991), Insula Mică a Brăilei (2001), Lunca Mureşului (2006),
Complexul Piscicol Dumbrăviţa (2006), Lacul Techirghiol (2006), Parcul Natural Porțile de Fier (2011), Tinovul
Poiana Stampei (2011), Parcul Natural Comana (2011).
Rezervaţii ale biosferei
Rezervaţia Deltei Dunării se distinge, atât ca suprafaţă, cât şi ca nivel al diversităţii biologice, având triplu
statut internaţional: Rezervaţie a Biosferei, Sit Ramsar (zonă umedă de importanţă internaţională), Sit al
Patrimoniului Mondial Natural şi Cultural. Conceptul şi denumirea de „Rezervaţie a Biosferei” au fost promovate
cu peste 25 de ani în urmă (1971), prin Programul „Omul şi Biosfera” (MAB), sub auspiciile UNESCO. Prin acest
concept s-a avut în vedere conservarea unor zone naturale caracteristice, ecosisteme reprezentative capabile de
menţinere şi extindere a unor specii de plante şi animale pe cale de dispariţie sau în pericol.
Delta Dunării propriu-zisă este cea mai mare componentă a rezervaţiei şi are o suprafaţă totală de circa
4.178 km2, din care, cea mai mare parte se găseşte pe teritoriul României (circa 82%), restul (circa 18%), fiind
situată pe partea stângă a braţului Chilia, inclusiv delta secundară a acestuia, în Ucraina.
Conform statutului de organizare a rezervaţiei, se delimitează trei categorii de zone caracteristice:
 zone cu regim de protecţie integrală (au fost delimitate 18 zone naturale, a căror suprafaţă totală este de
circa 50.600 ha, care reprezintă 8,7% din suprafaţa totală a rezervaţiei);
 zone tampon (cu o suprafaţă totală de circa 223.000 ha, care reprezintă 38,4% din suprafaţa totală a
rezervaţiei);
 zone economice sau zone de tranziţie (cu o suprafaţă de circa 306.100 ha, care reprezintă 52,9% din
suprafaţa rezervaţiei); în această categorie sunt incluse şi zonele degradate de impactul antropic,
destinate reconstrucţiei ecologice (circa 11.425 ha – 2%).
Pe teritoriul rezervaţiei există o mare varietate de specii de floră şi faună sălbatică, cu importanţă
economică şi socială, fiind un adevărat muzeu al biodiversităţii, cu 30 tipuri de ecosisteme, 5.137 specii, dintre
care, 1.689 specii de floră şi 3.448 specii de faună. Din rândul acestora, unele specii sunt protejate prin Convenţia
de la Berna. Delta Dunării este un adevărat paradis pentru păsări, fiind un loc de popas natural pentru păsările
migratoare, unele dintre ele fiind specii rare, ameninţate cu dispariţia în alte zone ale lumii: pelicanul creţ, barza
albă, egreta mare, egreta mică, gâsca cu gât roşu, cormoranul mic. Pelicanul comun este pasărea cea mai
reprezentativă din zona Deltei Dunării, el fiind răsfăţatul acestui paradis al păsărilor.
Parcul Naţional Retezat, fiind şi Rezervaţie a Biosferei, inclus în reţeaua internaţională a rezervaţiilor
biosferei de către Comitetul UNESCO „Omul şi Biosfera” (1979) este localizat în partea vestică a României (este
cel mai vechi parc naţional din România, fiind astfel declarat prin lege în anul 1935). Acest parc este destinat
conservării frumuseţilor acestor munţi şi a florei endemice de aici. Altitudinile variază între 794 m şi 2.509 m.
Inima rezervaţiei este circul glaciar al Bucurei, unde s-a înfiinţat, în 1955, o zona ştiinţifică (rezervaţie integrală),
în care păşunatul, pescuitul, vânătoarea şi exploatarea forestieră sunt interzise.

Parcul Retezat este renumit prin diversitatea floristică, adăpostind aproape 1.190 specii de plante
superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România. Fauna este reprezentată de cerb, căprioară, capra neagră,
marmota, mistreţul, ursul, jderul, pisica sălbatică, cocoşul de munte, ierunca, vulturul sur, acvila de munte. În
arealele calcaroase se întâlneşte vipera. Păstrăvii populează lacurile şi râurile. În parc se fac cercetări asupra
florei, vegetaţiei, faunei agropastorale şi cinegetice.
Parcul Naţional Munţii Rodnei reprezintă cea mai mare arie protejată localizată în grupul nordic al
Carpaţilor Orientali, acoperind o suprafaţă de peste 46.339 hectare, dintre care 900 de hectare au fost declarate,
în 1979, ca Rezervaţie a Biosferei, în cadrul programului UNESCO-MAB. Rezervaţia a fost înfiinţată în anul 1932 –
la început fiind protejat numai golul de munte din jurul Vârfului Pietrosu (183 ha). Mai târziu, suprafaţa
rezervaţiei a fost extinsă ajungând la 3.300 ha. În prezent, Rezervaţia Biosferei are o suprafaţă de 44.000 ha,
dintre care, cu suprafaţa de 8.200 ha, este zonă de protecţie integrală, cu suprafaţa de 11.800 ha este zonă
tampon şi cu suprafaţa de 24.000 ha, este zonă de tranziţie. În ce priveşte baza legală actuală, Rezervaţia
Biosferei se suprapune pe aceeaşi suprafaţă cu Parcul Naţional Munţii Rodnei, care are 46.399 ha.
Situri Ramsar
Zonele umede au fost definite ca fiind întinderile de bălţi, mlaştini, ape naturale sau artificiale, permanente
sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce sau sărată, inclusiv întinderi de apă marină a căror
adâncime la reflux nu depăşeşte şase metri.
Data de 2 februarie a fost stabilită ca Zi Mondială a Zonelor Umede prin semnarea la Ramsar, în Iran, în
1971, a Convenţiei asupra zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.
La nivelul anului 2011, România deţine 8 situri Ramsar: Delta Dunării, Insula Mică a Brăilei, Lunca
Mureşului, Complexul Piscicol Dumbrăviţa, Lacul Techirghiol, Parcul Natural Porțile de Fier, Tinovul Poiana
Stampei, Parcul Natural Comana.
Insula Mică a Brăilei, este o rezervaţie complexă, situată în vestul şi sud - vestul Bălţii Brăilei, între
Dunăre la vest şi braţul Vâlciu la est, fiind parte integrantă a Sistemului Dunării Inferioare. Acest sit este un
complex regional de sisteme ecologice ce include: două ecoregiuni, 16 tipuri majore de componente (complexe
locale), cel puţin 67 tipuri de ecosisteme şi 35 compartimente abiotice şi module trofodinamice în structura
ecosistemelor, ce asigură menţinerea a peste 1.688 specii de plante şi 3.735 specii de animale.
Parcul integrează toate cele 10 ostroave situate între braţele Dunării: Vărsătura, Popa, Crăcănel (Chiciul),
Orbul, Calia (Lupului), Fundu Mare, Arapu, precum şi braţele adiacente ale Dunării. Se poate spune că este o deltă
interioară pe traseul inferior al Dunării de Jos. Conform legislaţiei în vigoare, această arie protejată (Insula Mică a
Brăilei) este menţionată cu o suprafaţă de 17.529 ha. Conform ultimelor evaluări realizate prin proiectul LIFE 99
NAT/RO/006400, suprafaţa Parcului Natural Balta Mică a Brăilei este de 21.074 ha (inclusiv braţele Dunării), în
diverse forme de proprietate. În ciuda modificărilor survenite, atât în structura sistemelor ecologice
integratoare, cât şi la nivelul ei, Balta Mică a Brăilei conservă importante valori ecologice, fiind o importantă
componentă a Sistemului Dunării Inferioare, situată în amonte de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Este
singura zonă rămasă în regim hidrologic natural (zonă inundabilă), după îndiguirea, în proporţie de circa 75%, a
fostei Bălţi a Brăilei şi crearea incintei agricole Insula Mare a Brăilei.
Datorită atributelor sale, de zonă umedă în regim hidrologic natural, complex de ecosisteme în diferite
stadii succesionale şi zona tampon, Balta Mică a Brăilei reprezintă un sistem de referinţă a fostei delte interioare
şi baza pentru reconstrucţia ecologică în Sistemul Dunării Inferioare. Din suprafaţa totală, circa 53,6% o ocupă
pădurile aluviale, 6% păşunile, 12,84% zonele umede şi 27,5% lacurile (iezere, bălţi).
Această zonă este bine cunoscută pentru importanţa ei ornitologică, deoarece se situează pe cel mai
important culoar de migraţie a păsărilor din bazinul inferior al Dunării de Jos, la jumătatea rutelor de migraţie,
între locurile de cuibărit din nordul Europei şi refugiile de iernat din Africa. Au fost observate un mare număr de
păsări, dintre care 169 specii protejate pe plan internaţional, prin Convenţiile de la Berna, Bonn şi Ramsar,
acestea reprezentând jumătate din speciile de păsări migratoare caracteristice României. Pentru că o mare parte
dintre acestea sunt păsări acvatice, în anul 2001 Balta Mică a fost declarată sit Ramsar (poziţia 1.074 pe lista
Ramsar), al doilea după Delta Dunării.
Lunca Mureşului, cu o suprafaţă de 17.166 ha, situată în vestul ţării, pe teritoriile judeţelor Arad şi Timiş
reprezintă un ecosistem tipic de zonă umedă de mare diversitate, cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri
(stejar pedunculat, frasin), galerii de salcii şi plopi, zăvoaie şi şleauri de câmpie. Există suprafeţe unde se
întâlnesc plante erbacee rare sau pe cale de dispariţie (pleviţa), un număr destul de mare făcând parte din „Lista
roşie a plantelor superioare din România" ca specii vulnerabile: forfecuţa bălții, inariţa, chiminul porcului,
stupinisa, ştevia de baltă, cornaci. Ihtiofauna se caracterizează printr-o mare diversitate; numai aici, pe Mureş,
există cosacul cu bot, morunaşul, caracuda, somnul pitic, fusarul mare. Toate cele 6 specii de reptile şi 9 specii de
amfibieni, identificate până acum, sunt specii protejate, inclusiv pe plan internaţional. Un număr de peste 200 de
specii de păsări îşi află în Parcul Natural Lunca Mureşului loc de cuibărit şi de pasaj, aproape toate fiind cuprinse
în anexele Convenţiei de la Berna ca specii ocrotite; acvila ţipătoare mică, cormoran mare, stârc de noapte,
precum şi efective mari de stârci cenuşii, pescăruşi râzători, stârcul şi corcodelul mic, prigorii, cea mai mare
colonie de lăstuni de mal de pe întregul curs al râului. Dintre mamifere se remarca vidra, dar şi un număr mare
de cerb carpatin, lopătar, căprior, mistreţ.

Lacul Techirghiol, cu o suprafaţă de 1.462 ha, situat pe teritoriul judeţului Constanţa, a fost declarat, la
sfârşitul lunii martie 2006, sit Ramsar, fiind inclus pe Lista zonelor umede de importanţă internaţională, în
special ca habitat al păsărilor de apă. Lacul Techirghiol reprezintă o locaţie prioritară pentru conservarea a două
specii ameninţate la nivel global (Branta ruficollis şi Oxyura leucocephala), precum şi a altor specii europene. În
timpul iernii, lacul este utilizat ca loc principal de cuibărit de către Branta ruficollis, deoarece apa nu îngheaţă.
Numărul maxim de gâşte numărate pe Lacul Techirghiol, în luna ianuarie 2009, a fost de 27.000 de exemplare
(31% din populaţia la nivel mondial). În medie, 11.800 de exemplare de astfel de păsări (13,4% din populaţia la
nivel mondial) sunt prezente doar în această locaţie în luna ianuarie, când populaţia de gâşte se concentrează
aici. De asemenea, lacul reprezintă şi o zonă importantă de staţionare a speciilor migratoare în drumul lor din
Rusia către Africa.
Complexul piscicol Dumbrăviţa, cu o suprafaţă de 414 ha, situat pe teritoriul judeţului Braşov, a fost
declarat sit Ramsar, în data de 2 februarie 2006.
Importanţa acestui sit constă în speciile şi populaţiile de păsări sălbatice care se întâlnesc aici pe parcursul
anului, dar şi în peisajele mirifice ce amintesc de un colţ al Deltei Dunării. Zona a fost denumită pe bună dreptate
„Delta Braşovului” sau „Delta dintre munţi”. Scopul declarării sale ca arie protejată a fost în primul rând bogăţia
speciilor de păsări, însă s-a ţinut cont şi de alte componente de mediu, precum flora, alte specii de animale,
existenţa unor habitate importante etc.
Această arie naturală protejată se compune din două sectoare principale, care se află în prelungire, respectiv un
lac de acumulare şi un complex de eleșteie piscicole. Aşadar, originea sitului este în mare parte antropică, păstrându-se
însă şi elemente ale ecosistemelor naturale existente înaintea intervenţiilor antropice. Lacul şi eleșteiele Dumbrăviţa
sunt aşezate între partea centrală a Depresiunii Bârsei, în lunca Homorodului Perşanilor (Hamaradia) şi au o orientare
relativă est-vest. Administrativ, zona aparţine comunei Dumbrăviţa, judeţul Braşov.
Atât fauna nevertebrată, cât şi cea vertebrată sunt bine reprezentate. Dintre nevertebrate se remarcă
prezenţa în număr mare a scoicii de lac (Anodonta cygnea). Vertebratele cuprind reprezentanţi ai mai multor
clase de animale, dintre care cele mai importante sunt păsările. Dintre speciile de păsări, pentru care zona a fost
desemnată ca arie protejată de interes avifaunistic, fac parte în primul rând acelea care cuibăresc (buhaiul de
baltă, stârcul pitic, stârcul roşu etc). Dintre speciile de pasaj importante sunt: fundacul cu guşă roşie, fundacul
polar, egreta mică, egreta mare etc.
Din punct de vedere al vegetaţiei, doar malul vestic este înconjurat de un „brâu” de stuf şi papură. În
această parte, vegetaţia se întinde sub formă de fâşii, de suprafeţe diferite. În partea nord vestică a lacului s-a
format o mlaştină eutrofă unde trăiesc şi specii rare de plante, precum: daria (Pedicularis sceptrum-carolinum),
trifoiştea (Menyanthes trifoliata), şapte degete (Comarum palustre), bulbuci (Trolius europaeus) etc. Dintre cele
mai importante tipuri de habitate pentru păsări, fac parte: luciul de apă, vegetaţia emersă inundată (mai ales
stufărişul şi păpurişul), sectoarele de mâl apărute în perioadele recoltării peştelui (în special toamna), fâneţele
umede şi mlaştinile.
Parcul Natural Comana, este o rezervaţie unică in Europa, care include zeci de specii de plante şi animale
protejate de legile internaţionale şi este considerată a doua deltă a României. La câţiva zeci de kilometri de
capitală, situat în zona de sud a României, la distanţa aproximativ egală între Bucureşti şi Giurgiu, se află cea mai
mare arie protejată din Câmpia Română. Se întinde pe 25.000 de hectare şi cuprinde un ecosistem caracteristic
deltei, cunoscut din vechime sub numele de Balta Comana. Specialiştii susţin că „Delta de lângă Bucureşti” ocupă
locul doi ca biodiversitate, după Rezervaţia Delta Dunării. Balta Comana, a treia zonă umedă a României, după
Balta Mică a Brăilei şi Delta Dunării, şi a doua ca biodiversitate, după Delta Dunării, găzduieşte 141 specii de
păsări şi 13 specii de peşti, din care două – ţigănuşul şi cleanul de Comana se găsesc doar în acest areal natural.
Parcul a fost înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 2151/2004, decizia de constituire a ariei protejate
fiind adoptată în baza documentaţiei tehnice şi științifice elaborate încă din 1954, de către Academia Română. În
urmă cu jumătate de secol, specialiştii au vrut să delimiteze, în vederea protejării, două arii floristice şi faunistice
unice în România. Academicienii le-au numit „Rezervaţia ştiinţifică de ghimpe” şi „Rezervaţia ştiinţifică de bujor”.
În anul 2004, Balta Comana a fost declarată rezervaţie naturală şi zona de protecţie avifaunistică, reunind cele
doua zone de protecţie. Chiar dacă este o arie protejată, suprafaţa parcului include şi cinci sate: Comana, Vlad
Ţepeş, Budeni, Falaștoaca şi Grădiştea. Din acest motiv, o mare parte a parcului e folosită pentru păşunat şi
pentru terenuri agricole. Sătenii nu au voie să cultive, însă decât în zonele admise de lege şi au mare grijă unde îşi
lasă animalele la păscut. Cunoscută mai ales pentru evenimentele istorice petrecute aici, zona are un farmec
aparte. Pădurile de stejar şi de frasin cuprind exemplare unice, vechi de sute de ani. Arealul rezervaţiei cuprinde
multe specii de plante şi de animale protejate prin convenţii internaţionale.
Chiar la marginea pădurii, în apropierea zonelor protejate, se află Mănăstirea Comana, ridicată în timpul
domnitorului Radu Şerban şi refăcută de Şerban Cantacuzino. Se spune că această mănăstire a fost construită pe
ruinele celei ctitorite de Vlad Ţepeş, acum peste 500 de ani. O legendă spune că lângă fântâna cu nuc, aflată în
parc, ar fi fost ucis Vlad Ţepeş, după ce a fost eliberat de Matei Corvin.
Parcul Natural Porţile de Fier este o arie protejată înfiinţată prin Legea nr.5/2000 privind aprobarea
Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional - Secţiunea a III a - Zone Protejate, ca un teritoriu în care
remarcabila frumuseţe a peisajelor şi diversitatea biologică pot fi valorificate, în condiţiile păstrării nealterate a
tradiţiilor, iar calitatea vieţii comunităţilor să fie rezultatul unor activităţi economice ale locuitorilor, desfăşurate
in armonie cu natura. Parcul Natural Porţile de Fier corespunde categoriei V IUCN: "Peisaj protejat: arie protejată

administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere". În conformitate cu H.G. 1284/2007, s-au
declarat pe teritoriul Parcului Natural Porţile de Fier două arii de protecţie specială avifaunistică, ca parte
integrantă a reţelei ecologice europene NATURA 2000 în România, respectiv:
 ROSPA0026 Cursul Dunării-Baziaş-Porţile de Fier, în suprafaţă de 10124.4 ha;
 ROSPA0080 Munţii Almăjului-Locvei, în suprafaţă de 118141.6 ha.
De asemenea, potrivit Ordinului Ministrului Mediului și Dezvoltării Durabile 1964/2007, a declarat ca sit
de importanţă comunitară ROSCI0206 Porţile de Fier, parte integrantă a reţelei ecologice europene NATURA
2000, în suprafaţă de 124293.0 ha.
Parcul Natural Porţile de Fier se remarcă printr-o luxuriantă biodiversitate, fapt ce a făcut ca această arie
naturală protejată să fie recunoscută atât pe plan naţional, cât şi internaţional. Condiţiile climatice, pedologie,
petrografice, geomorfologice, influenţa Dunării asupra acestora, dar şi contextul social au creat locuri unice, care
au păstrat de-a lungul secolelor caracteristicile unor habitate specifice. În 18 ianuarie 2011 parcul a fost inclus
pe lista zonelor umede de importanţă internațională, fiind declarat sit Ramsar, nr. 1946.
Tinovul Poiana Stampei este inclus în reţeaua de arii protejate a României, a fost declarat ca rezervaţie
ştiinţifică în 1955 şi este considerată cea mai mare rezervaţie naturală oligotrofă de turba din România. El a fost
declarat, de asemenea, ca zonă umedă de importanţă internaţională (sit RAMSAR) în anul 2011. Rezervaţia se
întinde pe 400 de hectare şi este înconjurată de o pădure de molid ca o zonă tampon. Găzduieşte nişte specii rare
de plante, importante pentru biodiversitatea din România, iar tinovul reprezintă limita sudică pentru un mare
număr de specii din sud-estul Europei. Se găsesc, de asemenea, comunităţi de alge, zooplancton şi insecte cu
valoare ştiinţifică şi ecologică. Tinovul este alimentat de ploi şi curgerea apei. Situl este o zonă umedă rară, cu
caracter de tundră subarctică din România. Există 1351 de hectare de turbării active cu Sphagnum magellanicum,
dintre care 400 de hectare sunt incluse în Rezervaţia Poiana Stampei. Este cea mai mare mlaştină de turbă din
România, iar specia dominantă este reprezentată de Pinus silvestris f.turfosa, înconjurată de o pădure de molid.
Pinus silvestris f.turfosa este un ecotip ameninţat a cărui localizare se rezumă doar la mlaştinile de turbă unde
reprezintă o componentă importantă a comunităţilor cu Sphagnetum magellanici (Malcuit 1929) Kästner et
Flösner 1933. Are un rol deosebit de important în prevenirea inundaţiilor din timpul primăverii când se topeşte
zăpada sau în perioadele ploioase din timpul verii când cresc nivelurile râurilor Dorna şi Dornişoara, deoarece
reţine cantităţi mari de apă şi permite revenirea acesteia lentă în peisaj. Ea reprezintă un biofiltru care purifică
apa, iar muşchii din mlaştină absorb treptat bioxidul de carbon pe măsură ce cresc. În acest fel, carbonul este
înmagazinat în muşchi pe măsură ce aceştia se transformă în turbă.
Aria se găseşte în depresiunea Dornei şi este înconjurată la sud şi est de Munţii Călimani şi la vest de
Munţii Bârgău. La est şi vest este mărginită de râurile Dorna şi Dornişoara. Turbăria este de origine naturală şi a
luat naştere în perioada post-glaciară, când a început procesul de acumulare a turbei pe suprafaţa unei bălţi
eutrofice existente. Turbăria a apărut prin colmatarea unei păduri de molid, fapt dovedit de orizontul de
trunchiuri existent. Grosimea turbei depăşeşte 1 m şi este încă activă. Aria este importantă pentru comunităţile
de plante care cresc acolo: mesteacănul alb, mestecănaş, feriga, merişorul, afinul, răchiţeaua, ruginarea,
vuietoarea, rogozul şi specii de Sphagnum. Aceste specii nu sunt bine reprezentate în România din cauza
condiţiilor climatice diferite. Pinii, în vârstă de 100 de ani, au doar 15 cm diametru în zona centrală a mlaştinii, în
timp ce pădurea de molid din zona tampon este mult mai dezvoltată.
Din punct de vedere biogeografic, Depresiunea Dorna este situată între două regiuni faunistice paleoarcti-
ce principale: eurosiberiană şi ponto-central-asiatică. În turbărie trăiesc numeroase specii de nevertebrate, în
vreme ce vertebratele sunt puţine la număr. Turbăria a fost desemnată ca rezervaţie ştiinţifică cu mai mult de 50
de ani în urmă. Ca urmare, flora şi fauna rare de acolo au fost protejate. Desemnarea acesteia, ca rezervaţie
ştiinţifică, a crescut interesul pentru cercetarea ştiinţifică în zonă, iar acum rezervaţia este şi sit Natura 2000.
5.3.3 ARII NATURALE PROTEJATE DE INTERES COMUNITAR

Ca stat membru al Uniunii Europene, România are obligaţia de a contribui la asigurarea biodiversităţii pe
teritoriul Uniunii Europene prin conservarea habitatelor naturale precum şi a faunei şi florei sălbatice. În acest
sens, pe teritoriul Uniunii Europene se constituie o reţea ecologică europeană coerentă de zone speciale de
conservare, sub numele de "NATURA 2000". Această reţea de situri va asigura menţinerea sau, dacă este cazul,
restabilirea tipurilor de habitate naturale şi a habitatelor speciilor într-o stare de conservare favorabilă, pe
cuprinsul ariilor lor de răspândire naturală.
În anul 2007, în România au fost desemnate 273 situri de importanţă comunitară prin OM 1964/2007
privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a
reţelei ecologice europene Natura 2000 în România şi 108 arii de protecţie specială avifaunistică prin HG
1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice
europene Natura 2000 în România. Ca urmare a declanşării în anul 2008 a procedurii de infringement pentru
desemnarea insuficientă de arii de protecţie specială avifaunistică şi a desfăşurării, la solicitarea Comisiei Euro-
pene, a seminariilor biogeografice pentru Romania si Bulgaria, ce au avut loc în luna iunie 2008 la Sibiu,
Ministerul Mediului şi Pădurilor a iniţiat în 2009 “Proiectul de cercetare în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce revin
tării noastre în ceea ce priveşte aplicarea reglementărilor comunitare privind reţeaua ecologică Natura 2000”

având ca obiectiv desemnarea de noi arii de protecţie specială avifaunistică (SPA-uri) care să includă toate Ariile
de Importanţă Internaţională (IBA), precum şi desemnarea de noi situri de importanţă comunitară (SCI-uri).
Astfel că, la sfârşitul anului 2011, prin desemnarea de noi situri prin Ordinul nr. 2387 din 29 septembrie
2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1.964/2007 privind instituirea
regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice
europene Natura 2000 în România şi Hotărârea nr. 971 din 5 octombrie 2011 pentru modificarea şi completarea
Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2007 privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte
integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România, numărul de situri de importanţă comunitară
a ajuns la 383 şi numărul de arii de protecţie specială avifaunistică a ajuns la 148.
Prin desemnarea noilor situri şi modificarea limitelor celor desemnate în anul 2007, suprafaţa acoperită
de siturile Natura 2000 a crescut astfel:
 de la 12,5% din suprafaţa ţării SPA-uri, în 2007 la 15,5%
 de la 13,8% din suprafaţa ţării SCI-uri, în 2007 la 17,4%.
Faţă de procentul de 17,84% din suprafaţa ţării existent, reprezentând siturile Natura 2000 desemnate în
anul 2007, la sfârşitul anului 2011, după declararea noilor situri, suprafaţa ţării inclusă în reţeaua Natura 2000 a
crescut la 23,38%.
Figura 5.3.3.-1 Siturile de importanţă comunitară din România în anul 2011
Figura 5.3.3.-2 Ariile de protecţie specială avifaunistică din România în anul 2011

Proiectul de Asistenţă Tehnică 2007.19343.04.03 „Stabilirea Registrului Naţional Integrat al speciilor de

floră, faună sălbatică şi al habitatelor naturale de interes comunitar din România”, implementat de ANPM, care a
avut ca rezultat realizarea unei aplicaţii online cunoscută sub numele de RNI-IBIS disponibilă la adresa
www.ibis.anpm.ro, are şi un modul care răspunde obligaţiei de raportare către Comisia Europeană în
conformitate cu articolul 17, din Directiva Habitate. Un alt modul al aplicaţiei RNI-IBIS este dedicat Siturilor
Natura 2000. Există şi un al patrulea modul – modulul BIMS care are ca scop gestionarea informaţiilor privind
distribuţia speciilor şi habitatelor de interes comunitar şi naţional.
Aşa cum s-a precizat anterior, în anul 2011 la ANPM a început implementarea proiectului Sistem Integrat
Informatic de Mediu (SIM) în cadrul căruia se realizează subsistemul Conservarea Naturii care dezvoltă mai
departe modulul Situri Natura 2000 (Arii Speciale de Conservare şi Arii de Protecţie Specială Avifaunistică) creat în
aplicaţia RNI-IBIS. Ca urmare a modificărilor ce au intervenit la nivelul Comisiei Europene, în cadrul
Formularului Standard al siturilor Natura 2000, modificările respective vor fi implementate prin SIM, astfel ca
modulul să poată răspunde noilor necesităţi de raportare către Comisie.
5.3.4 MANAGEMENTUL ARIILOR NATURALE PROTEJATE DIN ROMÂNIA
Managementul ariilor naturale protejate se realizează în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007
privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice aprobată
prin Legea 49/2011, cu HG nr. 918/2010 privind reorganizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia
Mediului şi a instituţiilor publice aflate în subordinea acesteia şi cu OM nr. 1948/2010 privind aprobarea
Metodologiei de atribuire a administrării ariilor naturale protejate care necesită constituirea de structuri de
administrare şi a Metodologiei de atribuire a custodiei ariilor naturale protejate care nu necesită constituirea de
structuri de administrare.
Anul 2011 a înregistrat o îmbunătăţire a managementului în ariile naturale protejate, prin organizarea de
către Ministerul Mediului şi Pădurilor a două sesiuni (sesiunile 3 şi 4) de atribuire în custodie şi administrare a
ariilor naturale protejate, în lunile martie şi octombrie ale anului 2011. În cele 2 sesiuni au fost semnate 2
contracte de administrare pentru 7 arii naturale protejate (inclusiv situri Natura 2000) si 102 Convenţii de
custodie pentru 165 arii naturale protejate (inclusiv situri Natura 2000 desemnate în anul 2007). Facem
precizarea că în liste nu au fost incluse noile situri Natura 2000 desemnate în 2011.
Situaţia atribuirii în custodie şi administrare, la sfârşitul anului 2011, se prezintă astfel: un număr de 667
arii naturale protejate erau atribuite în custodie şi un număr de 406 arii naturale protejate se află în
administrare (cuprinzând şi ariile din parcurile naturale şi naţionale).
Din cele 978 arii de interes naţional şi 531 de situri Natura 2000, la sfârşitul anului 2011, 50% din totalul
ariilor naturale protejate din România se aflau într-o formă de management, administrare sau custodie. Un caz
particular îl constituie rezervaţia biosferei Delta Dunării al cărei management se realizează de către
Administraţia Rezervaţiei, instituţie publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Tulcea, în
subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, înfiinţată în conformitate cu Legea nr. 82/1993
privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" cu modificările şi completările ulterioare.
La sfârşitul anului 2011 exista un număr de 3 planuri de management aprobate, respectiv pentru Parcul
Naţional Călimani, Parcul Natural Bucegi şi Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. De asemenea, s-au promovat acte
normative pentru aprobarea regulamentelor şi consiliilor ştiinţifice şi consultative ale parcurilor naturale şi
naţionale.
În cadrul proiectului Sistem Integrat Informatic de Mediu (SIM) se realizează subsistemul Conservarea
Naturii care are un modul dedicat Administrării Reţelei de Arii naturale protejate din România. Se prevede ca
baza de date sa conţină următoarele elemente necesare administrării reţelei de arii naturale protejate: categoria
ariei naturale protejate şi regimul de management al acesteia; întinderea ariei naturale protejate şi regimul de
proprietate al terenurilor şi bunurilor incluse în perimetrul acesteia; date identificare administrator/custode,
date referitoare la contractele de administrare/convenţii de custodie, actul normativ de declarare a ANP (aria
naturală protejată), plan management/regulament anp/masuri minime de conservare, stadiu de realizare a
planului de management/regulamentului/ masurilor minime de conservare, acordul administratorului/
custodelui pentru planuri/proiecte/activităţi desfăşurate în ANP, proiecte finanţate din fonduri comunitare,
realizate pentru managementul ANP.
De asemenea, în anul 2011, la ANPM a demarat implementarea proiectului POS Mediu Axa prioritară 4
“Sistem Integrat de Management şi Conştientizare în România a Reţelei Natura 2000” – SINCRON care are ca
obiectiv specific eficientizarea managementului siturilor Natura 2000 prin implementarea unui registru naţional
de evidenţă a implementării planurilor de management care va permite creşterea transparenţei modului de
luare a deciziilor de protejare a patrimoniului natural, cultural şi istoric adoptate de către administratorii ariilor
naturale protejate.

5.4. MEDIUL MARIN ŞI COSTIER

Introducere
Zona costieră a României are o lungime de 244 km, reprezentând 7,65% din frontiera naţională şi este
subdivizată din punct de vedere economic şi social în două zone principale. Zona nordică (aprox. 164 km
lungime), care se întinde de la Golful Musura până la Capul Midia şi zona sudică (80 km), care se întinde de la
Capul Midia la Vama Veche.
Zona nordică este constituită dintr-o întinsă regiune deltaică protejată, incluzând Delta Dunării, pe al cărei
teritoriu a fost înfiinţată Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Legislaţia naţională şi cea internaţională impun ca în
această zonă activităţile economice să se desfăşoare în concordanţă cu statutul de rezervaţie naturală, astfel încât
să fie păstrat echilibrul ecologic.
Zona sudică este considerată o regiune dezvoltată, în care activităţile economice sunt concentrate şi sunt
strâns legate de apropierea de mare
Pe fondul restructurării activităţilor economice, creşterea exigenţelor în implementarea politicilor de
mediu, instituirea de arii marine protejate (peste 71% din lungimea litoralului) precum şi noile reglementări
privind exploatarea resurselor marine, au determinat în ultimii ani un proces de refacere a ecosistemului marin.
În acelaşi timp şi indicatorii biologici au cunoscut ameliorări chiar dacă uneori asimetrice la nivel
structural, funcţional şi de productivitate şi se manifestă tendinţe spre noi stări de echilibru la nivelul
biodiversităţii şi resurselor vii marine.
Dezvoltarea durabilă a zonei costiere presupune colaborarea tuturor ţărilor riverane Mării Negre. În acest
sens, a fost elaborat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Marii Negre. Obiectivele sale
generale urmăresc asigurarea unui mediu sănătos pentru populaţia din regiunea Marii Negre, atât în zone
urbane, cât şi în cele rurale, obţinerea unui ecosistem marin divers din punct de vedere biologic, care să conţină
populaţii variate şi viabile de organisme superioare, inclusiv mamifere marine şi sturioni, care să susţină
mijloace de trai rezultate din activităţi durabile, cum ar fi pescuitul, acvacultura şi turismul în toate ţările Mării
Negre.
Procesul natural de redresare a stării de sănătate a mării depinde de continuitatea şi fermitatea
implementării măsurilor pentru conservarea, protecţia şi dezvoltarea durabilă a mediului marin, pe plan
naţional şi internaţional.
5.4.1. STAREA ARIILOR MARINE PROTEJATE
În conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice aprobată prin Legea 49/2011, precum şi ale Directivei Păsări
(79/409/CEE) şi Directivei Habitate (92/43/CEE), în zona marină românească sunt stabilite următoarele arii
naturale protejate:
 ROSPA0076 Marea Neagră: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei Păsări
79/409/CEE, desemnat direct ca arie protejată specială - SPA prin HG nr. 1284/2007 privind declararea
ariilor de protecţie avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România
– 147.242,9 ha (Custode SC EURO LEVEL);
 ROSCI0269 - Vama Veche - 2 Mai: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele Directivei
Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE, care se suprapune peste Rezervaţia Marină 2
Mai-Vama Veche), arie naturală protejată de importanţă naţională - 5.272 ha (Custode INCDM);
 ROSCI0094 - Izvoarele sulfuroase submarine de la Mangalia: sit de importanţă comunitară, în conformitate
cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 362 ha (Custode INCD
GEOECOMAR);
 ROSCI0197 - Plaja submersă Eforie Nord - Eforie Sud: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu
cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 141 ha (Custode SC EURO
LEVEL);
 ROSCI0273 - Zona marină de la capul Tuzla: sit de importanţă comunitară, în conformitate cu cerinţele
Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 1.738 ha (Custode INCD
GEOECOMAR);
 ROSCI0237 - Structurile submarine metanogene de la Sfântu Gheorghe: sit de importanţă comunitară, în
conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE - 6.122 ha
(Custode INCD GEOECOMAR);
 ROSCI0066 - Rezervaţia Biosferei Delta Dunării - zona marină: sit de importanţă comunitară, în
conformitate cu cerinţele Directivei Habitate 92/43/CEE, adoptat prin Decizia 2009/92/CE, care se
suprapune peste zona marină a Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării - arie naturală protejată de interes
naţional şi internaţional - 121.697 ha (Custode ARBDD).

Începând cu anul 2011, la propunerea INCDM, alte două noi SCI - uri marine au fost declarate, prin Ordinul
ministrului mediului şi pădurilor nr. 2387/2011 pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării
durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă
comunitară, ca parte a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România. Acestea sunt:
 ROSCI0281 – Cap Aurora (nu are custode);
 ROSCI0293 – Costineşti – 23 August (nu are custode).
Numărul de habitate marine de interes comunitar (definite în Directiva Habitate - 92/43/EEC) a fost evaluat
la litoralul românesc la 8 tipuri generale:
1110 - Bancuri de nisip submerse de mică adâncime;
1130 – Estuare;
1140 - Suprafeţe de nisip şi mâl descoperite la maree joasă;
1150 - Lagune costiere;
1160 - Braţe de mare şi golfuri mari puţin adânci;
1170 – Recifuri;
1180 - Structuri submarine create de emisiile de gaze;
8330 - Peșteri marine total sau parţial submerse) cu 28 de subtipuri.
În 2011 nu s-au desfășurat cercetări dedicate evaluării habitatelor marine; unele informaţii au putut fi
obţinute din explorările subacvatice efectuate în cadrul altor proiecte. Astfel, în două situri marine Natura 2000,
ROSCI0237 Structuri submarine metanogene Sf. Gheorghe şi ROSCI0066 Delta Dunării - zona marină, a fost
realizată în anul 2011 inventarierea habitatelor.
5.4.2 STAREA ECOSISTEMELOR ŞI RESURSELOR VII MARINE
5.4.2.1 PROCESE COSTIERE
Rezultatele măsurătorilor au fost influenţate, în mare măsură, de condiţiile excepţionale din cei doi ani –
inundaţii care au dus la creşterea nivelului mării şi inundarea plajei în 2010 şi secetă - scăderea nivelului mării şi
înaintarea liniei ţărmului în 2011. În lunile septembrie şi noiembrie, când s-au realizat o parte din măsurători,
nivelul mării a fost foarte scăzut (9.64 cm în septembrie şi 1.82 cm în noiembrie) faţă de 25.98 cm şi 26.92 cm în
anul 2010, raportat la aceleaşi luni. Conform măsurătorilor şi ţinând cont de cele de mai sus s-a constatat o
situaţie atipică pentru perioada 2010-2011, procesele de acumulare fiind mai intense decât cele de eroziune.
Figura 5.4.2.1.- 1 Ponderea proceselor costiere (eroziune/ stabilitate relativă/ acreţiune)

în sectorul de ţărm Sulina – Cap Midia, 2010-2011
35%
40% Acumulare (> 10 m)
Eroziune (> 10 m)
Echilibru (+/- 10 m)
25%
Sursa: Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA
În partea de sud a litoralului au predominat de asemenea procesele de acumulare; pe baza determinărilor

ritmurilor de modificare a liniei de contact mare-uscat, s-a realizat evaluarea magnitudinii proceselor costiere
(eroziune/echilibru dinamic/acreţiune) pentru sectoarele de plajă, prin gruparea acestora în 7 clase (intervalul
clasei fiind de 5 m), astfel: EP – Eroziune puternică sub -12.5 m, EM – Eroziune medie: - 12,5 până la - 7.6 m; ES –
Eroziune slabă: - 7.5 până la - 2.6 m; SR – Echilibru dinamic: 2.5 până la -2.5 m; AS – Acreţiune slabă 2.6 - 7.5 m;
AM - Acreţiune medie 7.6 - 12.5 m; Acreţiune puternică > 12,5 m.

Fig. 5.4.2.1.– 2 - Ponderea proceselor costiere (eroziune/stabilitate relative. Acreţiune)

în sectorul de ţărm Năvodari-Vama Veche, 2010-2011
9% 6% EM
9%
ES
13%
SR
34% AS
AM
29% AP
5.4.2.2 NIVELUL MĂRII
Nivelul mării, ca indicator de stare a zonei costiere, a prezentat în anul 2011 o abatere constant pozitivă de
la mediile lunare multianuale pe durata întregului an, cu excepţia lunii decembrie, când media lunii a fost cu 6,9
cm mai mică decât media lunară multianuală a acestei luni. Tendinţa anuală a fost constant descrescătoare, de la
40,8 cm în ianuarie la 6,5 cm în decembrie (Fig. 5.4.2.2.-1). Media anuală a fost cu numai + 5,7 cm mai mare decât
media multianuală 1933 - 2010.
Figura 5.4.2.2.-1 Oscilaţiile nivelului Mării Negre la litoralul românesc în 2011
Medii lunare 2011

cm 60.0
Medii lunare 1933 - 2010
Medii luinare maxime 1933 - 2010
50.0
Medii lunare minime 1933 - 2010
40.0
30.0
20.0
10.0
0.0
Ian Febr Mart Apr Mai Iun Iul Aug Sept Oct Nov Dec
-10.0
-20.0
-30.0
5.4.2.3 STAREA ECOSISTEMULUI MARIN. STAREA LITORALULUI ŞI A ZONEI COSTIERE
Fitoplanctonul
Identificarea structurii calitative şi cantitative a componenţei fitoplanctonice, ca indicator de stare a

eutrofizării, s-a realizat în urma analizei probelor colectate în lunile aprilie şi iulie, pe profilele Sulina, Mila 9, Sf.
Gheorghe, Portiţa, Gura Buhaz, Cazino, Constanţa, Eforie Sud, Costineşti, Mangalia şi Vama Veche, pe izobatele de
5,20 şi 30m. In noiembrie, colectarea s-a efectuat doar pe profilul Est - Constanţa, până la izobata de 30m; de
asemenea s-au colectat probe bisăptămânale din staţia Cazino - Mamaia, în scopul surprinderii fenomenelor de

înflorire. În componenţa fitoplanctonului, au fost identificate 173 de specii, cu varietăţi şi forme, aparţinând la 7
grupe taxonomice (Bacillariophyta, Dinoflagellata, Chlorophyta, Cyanobacteria, Chrysophyta, Euglenophyta şi
Cryptophyta). Numărul cel mai mare de specii (112 specii) a fost identificat în apele tranziţionale, unde speciilor
marine li s-au alăturat specii de origine dulcicolă şi dulcicol-salmastricole.
Numărul cel mai mare de specii (aproximativ 150 specii) a fost identificat în apele tranziţionale (figura
5.4.2.3.-1), unde se observă şi influenţa apelor Dunării, proporţia clorofitelor şi a cianofitelor fiind cea mai mare
(32,7%) urmând îndeaproape pe cea a diatomeelor, ce au atins maximumul de 64 specii în acest sector. În apele
costiere s-a înregistrat cea mai mică diversitate, cu dinoflagelatele dominante ca număr de specii în proporţie de
38,5%, urmate de diatomee (37,5%) şi de clorofite (11,5%). În apele marine, numărul speciilor fitoplanctonice a
fost de 124, dominanţa revenind de această dată diatomeelor (38,7%) urmate de dinoflagelate (27,4%) şi
clorofite (18,5%). Ultimele trei grupe (Chrysophyta, Euglenophyta şi Cryptophyta) au fost slab reprezentate în
populaţia fitoplanctonică, proporţia lor variind între 1- 5,2%.
Figura 5.4.2.3.-1 Compoziţia taxonomică a fitoplanctonului din sectorul românesc al Mării Negre în 2011
Diatomeele au dominat atât în structura calitativă, cât şi cea cantitativă a fitoplantonului, principalele
specii cu dezvoltări importante fiind Skeletonema costatum, Cerataulina pelagica, Nitzschia delicatissima,
Chaetoceros socialis, Chaetoceros curvisetus, Cyclotella caspia, acestora adăugându-se criptofitul Cryptomonas sp.
şi clorofitul Carteria sp..
Fig. 5.4.2.3.- 2 Dinamica abundențelor fitoplanctonului din apele de mică adâncime de la Mamaia, în anul 2011
Diatomee Nondiatomee
14000 2000
Skeletonema Prorocentrum minimum
Non-diatomee (10 3 cel·l-1 )
12000
Diatomee (10 3 cel·l-1 )
costatum Eutreptia lanowii 1600

Gymnodinium splendens
10000
8000 1200
6000 800
4000
400
2000
0 0
01/03/11
01/24/11
02/14/11
05/30/11
06/20/11
07/11/11
10/24/11
11/14/11
12/05/11
03/07/11
03/28/11
04/18/11
05/09/11
08/01/11
08/22/11
09/12/11
10/03/11

Înfloririle algale, ca indicator de impact al eutrofizării asupra mediului marin, au înregistrat o tendinţă
de scădere, atât ca număr de fenomene cât şi ca număr de specii înfloritoare. Astfel, în cursul anului 2011, doar
trei specii au dat dezvoltări mai mari de un milion de celule la litru. Dintre acestea, specia Skeletonema costatum
a produs un fenomen ceva mai amplu în luna aprilie, în apele de nord, din dreptul Portiţei (15,2·10 6 cel·l-1), şi
unul, ceva mai mic, în apele de mică adâncime de la Mamaia, unde densitatea maximă, de 10,9·10 6 cel·l-1, s-a
înregistrat tot în luna aprilie.
Zooplanctonul
În anul 2011, este caracterizat în baza a două seturi de probe colectate în lunile mai şi iulie. Zooplanctonul
a fost dominat de componenta trofică în luna mai şi de cea netrofică în luna iulie. Zooplanctonul netrofic, a
înregistrat valorile mai scăzute faţă de anul precedent, maximul de dezvoltare în acest an fiind înregistrat în luna
iulie în staţia Portiţa 4. Dintre speciile zooplanctonice incluse în Cartea Roşie a Mării Negre au fost semnalate
speciile Centropages ponticus, Pontella mediterranea, Anomalocera patersoni şi Oithona nana.
Fitobentosul
Analiza calitativă şi cantitativă a probelor fitobentale s-a realizat în urma colectării unui număr de 45 de
probe pe durata sezonului de vara 2011, atunci când se consideră că există o mai mare diversitate specifică şi o
mare bogăţie cantitativă. Probele au fost prelevate de la staţii considerate reprezentative în ceea ce priveşte flora
algală: Năvodari, Eforie Sud, Costineşti, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche. Au fost identificaţi 25 de taxoni,
repartizaţi pe filumuri astfel: 10 specii aparţinând filumului Chlorophyta, 4 specii – filum Phaeophyta (Cystoseira
barbata şi Punctaria latifolia - epifită, la începutul verii la o adâncime de 3 m), 9 specii ce aparţin filumului
Rhodophyta şi 2 fanerogame (Zostera noltii şi Potamogeton pectinatus).
Cystoseira barbata a fost identificată de-a lungul fâşiei Mangalia-Vama Veche. La Mangalia exemplarele de
Cystoseira barbata sunt bine dezvoltate cu o floră epifită bogată (Ceramium rubrum, C. elegans, Polysiphonia
denudata, Ulva intestinalis, Cladophora laetevirens). De-a lungul fâşiei litorale Mangalia – Vama Veche se
înregistrează o productivitate mare, datorată speciilor perene, implicit o oxigenare bună a apei şi o diversitate
specifică mai ridicată (Fig. 5.4.2.3.- 3).
Fig. 5.4.2.3.-3 Valori de biomasă medie pentru speciile oportuniste şi perene în staţiile studiate
Vama Veche
2 Mai
Mangalia
Costineşti sp.perene
sp.oportuniste
Eforie Sud
0 4000 8000 12000 16000 20000

g/m2
Dintre speciile oportuniste, Cladophora a dominat din punct de vedere cantitativ, astfel că în orizonturile
superioare (0-2 m - acolo unde există condiţii prielnice – temperatură, nutrienţi) biomasele proaspete au depăşit
2.000 g/m2 (2.260 g/m2 b.u. la Costineşti). Dintre rodofite, o prezenţă constantă pe durata întregului sezon au
avut-o speciile de Ceramium (1.670 g/m2 b.u.), Callithamnion corymbosum, Polysiphonia denudata (Fig. 5.4.2.3.- 4).

Fig. 5.4.2.3.- 4 Biomasa medie proaspătă pentru grupurile dominante în sezoanele de vară 2009-2011
Chlorophyta
Rhodophyta
3000
2000
1000
0
2009 2010 2011
Sursa:Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare – GRIGORE ANTIPA
Zoobentosul
Indicator de stare a eutrofizării, prezintă în continuare o evoluţie constantă, în ceea ce priveşte

diversitatea speciilor. Evaluarea calitativă efectuată pe ansamblul zonelor monitorizate a condus la înregistrarea
a 53 specii macrozoobentale, tabloul faunistic păstrându-şi caracteristicile anilor precedenţi.
Dominanţa numerică a fost atribuită prezenţei speciilor cu o largă valenţă ecologică, polichetele Neanthes
succinea, Polydora cornuta şi amfipodul tubicol Ampelisca diadema. În 2011, contribuţia ponderală a moluştelor
la creşterea valorilor de biomasă a fost mult redusă, de aproximativ 4 ori faţă de evaluarea efectuată în 2009.
Indicatori de biodiversitate
Biodiversitatea marină de la litoralul românesc a fost caracterizată prin valorile indicatorilor specifici.
Starea biodiversităţii a fost definită prin numărul total de specii identificate la litoralul românesc şi
numărul de specii ameninţate (CR, EN şi VU). În ultimii 15 ani, în apele marine româneşti s-au identificat peste
700 de specii din principalele grupe marine (fitoplancton, zooplancton, macrofitobentos, zoobentos, peşti şi
mamifere marine). În perioada 1996 - 2009, s-au identificat în medie, 200 - 300 de specii anual. În 2011 au fost
identificate peste 325 de specii din grupele menţionate anterior.
Presiunea asupra biodiversităţii s-a exprimat prin existenţa a 29 de specii exotice (dintre care 18 sunt
cuprinse în lista celor mai invazive specii din Europa, întocmită în 2006), 8 specii care se exploatează în scop
comercial (6 de peşti şi 2 de moluşte) şi 12 tipuri de activităţi antropice cu impact asupra stării de conservare a
biodiversităţii.
Impactul asupra biodiversităţii a fost apreciat prin raportul dintre numărul speciilor periclitate/numărul total
de specii identificate în 2011, adică 26/325 şi prin numărul speciilor dispărute/numărul total de specii, adică 7/750;
singura specie autoaclimatizată a fost Mugil soiuyi. Numărul speciilor periclitate (48) cuprinde speciile încadrate în
lista roşie în categoriile CR, EN şi VU ale IUCN, considerate categorii de periclitare propriu-zisă.
5.4.2.4 SITUAŢIA SPECIILOR PERICLITATE
Lista Roşie a speciilor de macrofite, nevertebrate, peşti şi mamifere, indicator de stare pentru
biodiversitatea din sectorul marin românesc a fost reactualizată complet in anul 2008 şi doar pentru peşti în
2009. Aceasta cuprinde 220 specii încadrate în 8 categorii IUCN (conform categoriilor IUCN v. 3.0 2003, precum
şi ghidului de aplicare a acestora versiunile 2004 si 2006) şi anume: 19 macrofite şi plante superioare (9%), 56
de nevertebrate (25%), 141 peşti (64%) şi 4 mamifere (2%) (Fig. 5.4.3.4.- 1).
Figura 5.4.3.4.-1 Principalele grupe de organisme marine înscrise în Lista Roşie (stânga)
şi categoriile IUCN în care au fost încadrate (IUCN, v. 3.0, 2003, 2004, 2006)
RE VU Nevertebrate
CR Macrofite si
3% 7% 25%
NT 7% plante
13% superioare
9%
NA
0% DD
44%
Mamifere Pesti
EN
2% 64%
LC 8%
18%

Dintre algele macrofite şi fanerogamele înscrise în Lista Roşie, în 2011 au fost identificate speciile
Cystoseira barbata (algă brună perenă) şi Zostera noltii (fanerogamă marină).
Cystoseira barbata, specie ameninţată (EN) a fost identificată de-a lungul fâşiei litorale Mangalia - 2 Mai -
Vama Veche. La Vama Veche populaţia de Cystoseira este bine reprezentată, cu exemplare puternic epifitate pe
parcursul sezonului estival, la 2 Mai se află într-un proces de refacere, iar la Mangalia se întâlnesc pâlcuri dese.
Zostera noltii este prezentă la Mangalia, unde formează o pajişte. De asemenea, la Năvodari a fost
identificată o nouă zonă unde s-au întâlnit populaţii discontinue de Zostera noltii. Încadrarea in categoriile IUCN
include in cazul acestora şase categorii (RE, CR, EN, VU, LC, DD): o specie (5 %) considerată Extinctă in Regiune
(RE), 3 (16%) – Critic Ameninţate (CR), 7 (37%) – Ameninţate (EN), 3 (16%) Vulnerabile (VU), 2 (11%) cu
Preocupare Redusă (LC) şi 3 (16%) cu Date Insuficiente (DD) (Tab. 5.4.3.4.- 1).
Tabelul 5.4.3.4.1 Statutul sozologic al speciilor cuprinse în Lista Roşie, reactualizată în 2011
Grup de Statut conform categoriilor IUCN v.3.1, 2001 şi v.3.0, 2003

specii
RE CR EN VU NT LC DD NA Total
Macrofite 1 3 7 3 0 2 3 0 19
Nevertebrate 6 12 6 7 3 7 14 1 56
Peşti 0 0 2 5 25 31 78 0 141
Mamifere 0 0 3 0 0 1 0 0 4
Total 7 15 18 15 28 41 95 1 220
În cazul nevertebratelor, cele 58 de specii incluse în listă au fost încadrate în 8 categorii: RE (6 - 10%),
CR (12 - 21%), EN (6 - 10%), VU (8 - 14%), NT (1 - 2%), LC (11 - 19%), DD (12 - 21%) şi NA (2 specii - 3%).
Dintre speciile de nevertebrate bentale cu statut periclitat înscrise în Lista Roşie, în anul 2011 au fost
identificate 5 specii, dintre care amintim: Donax trunculus (VU), Pitar rudis (CR), Calyptrea chinensis (VU),
Upogebia pussila (LC) Apseudopsis ostroumovi (LC).
Încadrarea speciilor de peşti în categoriile IUCN a fost schimbată complet în 2009, în evaluarea stării lor
de conservare ţinându-se cont de categoriile în care au fost incluse de către IUCN la nivel mondial. Aplicând
metodologia pentru evaluarea stării de conservare a speciilor la nivel regional, peştii au fost încadraţi în prezent
în doar 5 categorii: EN, VU, NT, LC şi DD, cele mai multe specii (77 - 54%) fiind larg răspândite DD, urmate de -
LC (32 - 23%). Speciile cuprinse în categoriile de periclitare (EN, VU şi NT) reprezintă împreună mai puţin de un
sfert (23%) din totalul celor înscrise in listă. Dintre cele 30 de specii identificate în 2011, 3 fac parte din categoria
VU (Acipenser stellatus, Trachurus mediterraneus ponticus şi Alosa pontica pontica), 13 din NT, iar 6 din categoria
speciilor cu date insuficiente (DD). Acestea din urmă vor putea fi încadrate în anii următori fie într-o categorie de
periclitare, fie în categoria cu risc redus (LC).
În ceea ce priveşte mamiferele marine, nici în anul 2011 delfinii nu au făcut obiectul unui program
special de monitorizare. Au fost identificaţi 52 delfini eşuaţi pe ţărm dintre care 45 exemplare de Phocoena
phocoena, 4 de Tursiops truncatus şi 3 de Delphinus delphis. Precizăm faptul că 90% din delfinii eşuaţi provin din
plasele de calcan instalate ilegal. Încadrarea celor trei specii de delfini Delphinus delphis, Phocoena phocoena si
Tursiops truncatus a rămas aceeaşi ca şi în evaluarea anterioară, adică Ameninţat (EN) atât la nivelul Mării Negre,
cât şi la nivel naţional, deşi în lista roşie a IUCN, doar Tursiops truncatus figurează ca specie vulnerabilă (VU),
celelalte două fiind cu risc redus (LC).
5.4.3 STAREA FONDULUI PISCICOL MARIN
5.4.3.1 INDICATORI PENTRU RESURSE MARINE VII
În anul 2011, în sectorul marin românesc activitatea de pescuit industrial s-a realizat în două moduri:
pescuitul cu unelte active, efectuat cu navele trauler costiere, la adâncimi mai mari de 20 m şi pescuitul cu unelte
fixe practicat de-a lungul litoralului, în 20 puncte pescăreşti, situate între Sulina-Vama Veche, la mică adâncime,
3-11 m / taliene, dar şi la adâncimi de 20 - 60 m/setci şi paragate).
Au fost semnalate următoarele tendinţe:
► Evoluţia indicatorilor de stare:

a - biomasa stocurilor pentru principalele specii de peşti (tabelul 5.4.3.1.-1) indică:
 la şprot, care de regulă a prezentat o fluctuaţie naturală, aproape normală şi un efectiv relativ bun,
biomasa fiind estimată la 60.000 tone, la fel ca în ultimii patru ani, faţă de 45.000 tone / 2005 şi 14.750
tone / 2006, când, datorită existenţei unor condiţii hidroclimatice deosebite, specia s-a cantonat în alte
zone ale mării;

 la bacaliar, biomasa a fost estimată la 21.000 tone, aproape de trei ori, mai mare faţă de
estimările din perioada 2005-2008, când a oscilat între 6000 şi 8500 tone;
 la calcan, biomasa a fost apreciată la aproximativ 1.150 tone, valoare egala cu cea din anul
precedent, dar mai mică faţă de anii 2008 - 2009 şi apropiată celei din perioada 2005 - 2007;
 la rechin, biomasa a fost de circa 10.000 tone, aproximativ egală cu cea estimată în 2010, dar mai
mare de patru-cinci ori, faţă de cea din 2009 (2.500 tone).
Tabelul 5.4.3.1.-1 Valoarea stocurilor (tone) pentru principalele specii de

peşti din sectorul românesc al Mării Negre
Specia 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Şprot 45.000 14.750 60.000 61.916 60.059 59.643 60.000
Bacaliar 8.000 7.000 6.000 8.659 11.846 20.948 21.000
Hamsie 19.000 20.000 20.000 20.000 - - -
Guvizi 600 600 600 500 - 500 500
Calcan 1.080 1.150 1.300 2.356 1.500 1.149 1.147
Rechin 1.650 2.000 4.300 1.450 2.500 13.051 10.000
b - structura populaţională indică, la fel ca în anii precedenţi, prezenţa în capturi a unui număr mai mare
de specii (peste 20), dintre care de bază au fost atât speciile de talie mică (şprot, hamsie, bacaliar, guvizi), cât şi
cele de talie mai mare (calcan şi scrumbie de Dunăre). De remarcat ponderea redusă a speciilor rechin, stavrid,
zargan, chefal şi lufar, dar şi reapariţia sub formă de exemplare izolate a scrumbiei albastre (macrou) şi a
pălămidei;
► Evoluţia indicatorilor de presiune:

 efortul de pescuit continuă tendinţa de reducere semnalată încă din anul 2000;
 nivelul total al capturilor continuă tendinţa de reducere, semnalată din anul 2000, de la peste
2000 t, în perioada 2001-2002, la 1.390-1.940 t, în 2003-2006 şi sub 500 t, în ultimi cinci ani
(2007-2010), respectiv 435 t/2007, 444 t/2008, 331 t/2009, 258 t/2010 şi 568 t/2011;
 captura totală admisibilă (TAC), pentru principalele specii pescuibile de peşti, în perioada 2005-
2009, s-a menţinut la acelaşi nivel (tabelul 5.4.3.1.-2).
Tabelul 5.4.3.1.-2 Valoarea TAC-ului (captura totală admisibilă) pentru

principalele specii de peşti din sectorul românesc al Mării Negre
TAC (tone)
Specia
2007 2008 2009 2010 2011
Şprot 10.000 10.000 10.000 3.443 3.443
Bacaliar 500 500 500 600 600
Guvizi 200 100 100 100 100
Calcan 50 50 50 43,2 43,2
Rechin 50 50 50 50 50
► Evoluţia indicatorilor de impact:

 procentul speciilor ale căror stocuri sunt în afara limitelor de siguranţă a fost apropiat de cel
din anii precedenţi fiind de aproape 90%;
 procentul speciilor complementare din capturile româneşti continuă să se menţină la un nivel
asemănător cu cel din ultimii ani, fiind de 25%;
 schimbări în structura pe clase de mărimi (vârstă, lungime), comparativ cu perioada 1990-
2009, exceptând şprotul, la care se remarcă o întinerire a cârdurilor, datorită unei completări foarte
bune, la celelalte specii apărute în capturi, parametrii biologici s-au menţinut aproape la aceleaşi
valori;
 CPUE (captura pe unitatea de efort de pescuit), rezultat în pescuitul din zona litoralul românesc:
– cu unelte fixe/talian, a fost de 1.017,26 kg/lună, respectiv 87,290 kg/zi, la un efort de pescuit
realizat de 15 taliene şi 874 de zile si o captura de 76.296 kg;
– cu unelte fixe/setci de calcan, a fost de 13,65 kg/setca, 82,38 kg/zi şi 277,23 kg/barcă, la un
efort de 3.169 setci de calcan, 525 de zile, 156 bărci şi o captură de 43.248 kg;
– cu unelte active/traul pelagic, s-au înregistrat 130,9 t/navă, 1,07 t/zi, 1,07 t/traulare şi 0,83
t/oră, la un efort de pescuit realizat de o navă, 45 zile pescuit, 123 traulări şi 158 ore de
traulare.

5.4.3.2 MĂSURI PENTRU SOLUŢIONAREA PROBLEMELOR CRITICE
► pe plan naţional: armonizarea strategiilor de dezvoltare durabilă din sectorul pescuitului marin
românesc cu cele de protecţia mediului, prin implementarea conceptului de management al pescuitului bazat pe
abordarea ecosistemică şi a Codului de conduită pentru un pescuit responsabil prin: evitarea înfiinţării unei
capacităţi de pescuit excedentare; practicarea unui pescuit responsabil prin mărirea selectivităţii şi diminuarea
deversărilor, a capturilor complementare, inclusiv a capturilor de mamifere; conservarea diversităţii biologice a
ecosistemelor marine şi protejarea speciilor ameninţate cu extincţia; punerea la punct şi utilizarea de unelte şi
tehnici de pescuit selectiv - nedistructive, rentabile, care respectă mediul înconjurător şi protejează resursele
marine vii; dezvoltarea mariculturii şi diversificarea produselor din maricultură;
► pe plan regional: armonizarea la nivel regional a cadrului legal instituţional şi a reglementărilor
pentru utilizarea durabilă a resurselor vii; îmbunătăţirea managementului exploatării stocurilor de peşti prin
metodologii de evaluare agreate la nivel regional; dezvoltarea de programe / proiecte de evaluare a stării
stocurilor de peşti şi de monitorizare a condiţiilor de mediu şi factorilor biologici care le influenţează; crearea
unor parteneriate între institutele de cercetare, administraţie şi organizaţiile de producători pentru elaborarea
unor programe comune de cercetare; realizarea unei baze de date pescăreşti regionale; abordarea unor acţiuni
riguroase de combatere a pescuitului ilegal.
5.4.4 PLANIFICAREA SPAŢIALĂ MARITIMĂ
În anul 2011 s-au continuat şi dezvoltat studiile şi cercetările în domeniul Planificării Spaţiale Maritime
(PSM), amplu proces de adaptare, integrare, abordare ecosistemică pentru amenajare teritorială, bazată pe date
ştiinţifice şi analiza activităţilor şi utilizărilor actuale pentru protejarea şi utilizarea durabilă a zonelor costiere şi
marine pentru generaţiile viitoare.
Obiectivele realizate în 2011 au fost legate de crearea suportului ştiinţific şi tehnic pentru elaborarea
planului de acţiune necesar strategiei şi politicilor marine integrate şi studiile de caz din zona central-sudică
litorală, principalele oraşe, staţiuni turistice şi arii protejate: Baia Mamaia, Eforie Nord, Eforie Sud, Vama-Veche.
În 2011 au fost abordate patru studii de caz, complexe din punctul de vedere al Planificării Spaţiale
Maritime, zone care se află sub dubla şi directa influenţă a factorilor continentali şi marini: 1. Zona Mamaia, 2 şi 3
Eforie Nord şi Sud, 4. Mangalia – Vama Veche. Evaluarea funcţiilor dominate şi a activităţilor economice, pentru
evaluarea tipurilor de relaţii (conflictuale, negociabile, compatibile) în zonele studiate (oraşele Năvodari,
Mamaia, Constanţa, Eforie Nord şi Sud, Limanu şi Mangalia) s-a bazat pe principalele activităţi şi utilizări costiere
şi marine: activitatea portuară, turistică, ariile terestre şi marine protejate, zonele de deversări sau depozitare de
deşeuri, rutele de navigaţie, pescuit, protecţie costieră, turism şi recreere, servicii, zone terestre militare.
Rezultatele obţinute în 2011 contribuie la validarea cunoaşterii situaţiei actuale a proceselor naturale,
structurii teritoriale costiere, a unor aspecte de tip industrial, portuar, turistic, specifice zonei maritime.
Progresele înregistrate şi contribuţia INCDM în domeniul PSM sunt esenţiale mai ales în delimitarea liniei de
ţărm, cu efect asupra stabilirii spaţiului construibil de la linia de ţărm spre zona terestră şi delimitării
proprietăţii private de proprietatea de stat.
5.4.5 PRESIUNI ANTROPICE
Evaluarea permanentă a riscurilor şi impactului condiţiilor naturale, tradiţional instabile se completează

continuu cu informaţiile privind impactul antropic, care influenţează negativ, ecologic şi economic zona costieră.
Principalele presiuni antropice identificate în zona costieră româneasca cu impact semnificativ asupra mediului
provin din desfăşurarea unor activități socio-economice în dezvoltare.
Dintre acestea amintim următoarele activităţi:
– Turism şi recreere;
– Agricultura şi industrie alimentară;
– Porturi şi navigaţie. Transport naval industrial;
– Construcţii de nave;
– Extindere modernizare porturi turistice existente: activități de dragaj;
– Construcţii/cartiere de case de vacanţă în zone turistice;
– Industria petrochimică, rafinării;
– Industria extractivă: de minereu, nisip din arii costiere de mică adâncime;
– Industria energetică nucleară;
– Industria manufacturieră;
– Aeroport şi transport aerian;
– Activităţi militare şi de apărare (trageri pe uscat-mare, instalare antene înaltă frecvenţă etc.).

Problemele de mediu importante identificate în 2011 în zona costieră românească, ca efect al

factorului antropic sunt următoarele:
- Modificările înregistrate în mineralizarea apei de mare ca urmare a procesului îndelungat de îndulcire
datorat Dunării, variaţiile de salinitate intensificate în special în timpul inundaţiilor necontrolate;
- Dinamica sedimentelor de la gurile Dunării (închiderea/colmatarea Băii Musura);
- Poluarea apei/ aerului;
- Poluarea cu deşeuri solide provenind din surse difuze, acumulate în zone de atracţie turistică, pe plaje,
în arii de îmbăiere, devenind surse de contaminare considerabilă;
- Spargerea necontrolată a cordonului litoral la grindul Chituc (malul estic), în timpul furtunilor;
- Eroziunea costieră, intensificată în zone turistice (ex: Mamaia, Eforie, etc.;
- Construcţii hidrotehnice, ex: pontonul din zona Mamaia – Cazinou;
- Implementarea unor soluţii de protecţie contra eroziunii plajelor;
- Extracţia resurselor naturale/nisip de plajă (ex: zona Mamaia, Eforie Nord, Mangalia);
- Transportul maritim şi rutier în spaţii costiere. Execuţii şi creşteri de trafic în drumuri tehnologice de
protecţie costieră (ex: zona Constanţa Nord, Tuzla, Costineşti);
- Infiltrarea apei de mare în acvifere costiere;
- Zone de impact asupra habitatelor şi periclitarea speciilor – prin terasare de faleze, executare de lucrări
costiere de protecţie şi colmatarea cu pământ/ materiale de construcţii a habitatelor costiere (ex: Eforie
Nord şi Sud, Tuzla, Costineşti, Tatlageac, Olimp);
- Expansiunea urbană/acoperirea spaţiului plajelor cu construcţii (ex: zona Mamaia);
- Dezvoltarea necontrolată a construcţiilor turistice şi a activităților de turism, recreere şi agreement
peste capacitatea de suportabilitate a mediului;
- Aglomerarea demografică a populaţiei în zona costieră, în timpul sezonului estival;
- Exploatarea excesivă a stocurilor unor populaţii de peşti (ex. calcanul).
Se mai pot menţiona:
- Poluarea cu hidrocarburi provenind de la automobile/ATV-uri/ambarcaţiuni vechi, intrate şi alimentate
cu combustibil direct pe plajă;
- Execuţii/funcţionări ale staţiilor de epurare; localităţi fără staţii de epurare (ex: reducerea epurării la
nivel de conductă de evacuare la Eforie Sud).
Pot fi planificate studii care pot asocia şi alte riscuri şi pericole, în zonele coastiere, referitoare la
managementul cutremurelor, gestionarea inundaţiilor, răspunsul scurgerii deşeurilor toxice, impactul
insecticidelor, pericolul biotehnologic cu impact asupra comunităţii, pericolul chimic asupra comunităţii în
perioade de seceta, deşertificare, degradarea terenurilor, schimbările climatice (încălzirea globală), evaluarea
riscurilor la alunecări de teren şi de zone mâloase, tornade.
5.5 POLUĂRI ACCIDENTALE ASUPRA MEDIULUI MARIN ŞI COSTIER
În anul 2011 nu s-au înregistrat accidente majore de mediu, datele fiind prezentate în tabelul 5.5.1 :
Tabelul 5.5.1 poluări accidentale asupra mediului marin şi costier
Substanţa
Localizare Data Poluator Cauza Măsuri întreprinse
poluantă
Barja tanc Reziduuri petroliere
Port Constanţa, S-a intervenit prin baraj antipoluare şi
09.02.2 Patrick 1, Reziduuri antrenate de scurgeri de
Dana 72 între împrăștiere dispersanți de către OIL
011 pavilion petroliere apa de pe puntea barjei
barje şi cheu TERMINAL SA
Serbia tanc - Patrick 1
Port Constanţa, Scufundarea şalupei OLIMP
31.03.2 Şalupa Au fost luate măsuri de depoluare de
digul de larg, Hidrocarburi în urma coliziunii cu nava
011 OLIMP către CN APMC SA
30 m2 GORKHAN KIRAN
Centrul Maritim de Coordonare
Identificarea unor pelicule Constanţa a dispus trimiterea unei nave
07.07.2 Hidrocarburi de hidrocarburi în strat de intervenţie ARSVOM, însa datorită
Portul Mangalia Neprecizat
011 petroliere foarte subţire (irizaţii) de intensificării vântului, aparinței
culoare cenuşiu deschis valurilor s-a realizat dispersia si nu a
mai fost nevoie de intervenție.

5.6 TENDINŢE
Deşi s-au înregistrat progrese importante în unele domenii, de exemplu cu privire la finalizarea reţelei de
zone protejate Natura 2000 şi în ceea ce priveşte reducerea poluării de la surse punctuale în corpurile de apă
dulce, nu se poate afirma că obiectivul general de stopare a pierderii biodiversităţii până în 2011 a fost realizat.
Până la 25% din speciile de animale sunt încă pe cale de dispariţie şi chiar speciile comune suferă în
continuare din cauza lipsei de habitate corespunzătoare în afara zonelor protejate. Expansiunea urbană,
dezvoltarea industrială şi noile infrastructuri continuă să se răspândească într-un ritm rapid, adesea în
detrimentul zonelor naturale rămase.
Se constată nu numai pierderea, degradarea şi fragmentarea constantă a habitatelor naturale, ci şi faptul
că ecosisteme întregi sunt pe punctul de a fi iremediabil pierdute.
Posibilele consecinţe sunt extrem de grave. Bunăstarea noastră economică şi socială depinde în foarte
mare măsură de fluxul continuu de „servicii ecosistemice” vitale, însă beneficiile pe care acestea le aduc societăţii
sunt adesea ignorate.
Toate aceste aspecte indică necesitatea de a dubla, în următorii ani, eforturile noastre la nivel de politică
în favoarea biodiversităţii şi de a asigura că biodiversitatea şi numeroasele servicii ecosistemice oferite de
aceasta sunt mai bine integrate în toate celelalte domenii de politică, astfel încât biodiversitatea să devină
fundamentul dezvoltării noastre economice şi al bunăstării sociale.
Principalele presiuni antropice identificate în zona costieră românească provin din dezvoltarea accentuată a
diferitelor activităţi socio-economice în spaţiul natural al zonei costiere: turism şi recreere, construcţii/ cartiere de
case de vacanţă în zone turistice, extindere modernizare porturi turistice existente: activităţi de dragaj, porturi şi
navigaţie, construcţii de nave, pescuit marin, agricultura şi activităţi industriale etc.
Uniunea Europeană şi-a asumat o responsabilitate aparte privind conservarea speciilor şi habitatelor
naturale care se află în pericol de dispariţie.
Această responsabilitate este legată de crearea “Reţelei Ecologice Natura 2000”, care este o reţea
europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eşantion reprezentativ de specii sălbatice şi habitate
naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci şi pentru menţinerea
acestor bogăţii naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.
Reţeaua Ecologică Natura 2000 protejează biodiversitatea Europei printr-o dezvoltare durabilă, fără a se
aduce prejudicii comunităţii locale. Programul încearcă să împace două nevoi vitale ale oamenilor: nevoia de a
câştiga venituri, pentru a-şi asigura existenţa, şi nevoia unui mediu curat şi sănătos.
Reţeaua ecologica Natura 2000 urmează să fie extinsă prin declararea a noi situri Natura 2000 sau prin
extinderea celor existente, noile propuneri/ extinderi de situri urmând să ocupe o suprafaţă de aproximativ
8,3% din totalul suprafeţei ţării, în plus faţă de procentul de 17,84% existent reprezentând siturile natura 2000
deja desemnate.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.6. Managementul Deșeurilor
6. MANAGEMENTUL DEȘEURILOR
6.1 CONSUMUL ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR
Consumul de bunuri şi servicii în statele membre ale Uniunii Europene reprezintă un factor important al
utilizării globale a resurselor și prin urmare şi al impactului ambiental rezultant. Datorită comerţului global,
consumul european (in special, consumul de alimente şi băuturi; utilizarea spaţiilor locative şi a mijloacelor care
asigură mobilitatea, precum și turismul) produce presiuni şi efecte ambientale din ce în ce mai mari la nivel
global. Reducerea semnificativă a acestor efecte necesită modificarea tiparelor private şi publice de consum
pentru a suplimenta câştigul datorat tehnologiilor şi proceselor de producţie superioare. În Europa, bunăstarea
de care se bucură majoritatea populaţiei îi determină pe locuitori să opteze pentru tipare de consum dincolo de
stricta necesitate, ba chiar pentru unele produse și servicii dincolo de simplul confort şi, adeseori, dincolo de
durabilitatea ecologică.
Problema consumului şi producţiei durabile (CPD) a apărut pentru prima dată în programul politicilor
mondiale la Conferinţa ONU asupra mediului şi dezvoltării, care a avut loc la Rio de Janeiro în 1992. Recunoscând
necesitatea unei schimbări a tiparelor de consum și a comportamentelor, Declaraţia de la Kiev (2003) solicită
decuplarea creşterii economice de impactul ecologic al producţiei şi consumului. În anii care au urmat după
Conferinţa de la Kiev consumul şi producţia durabile au devenit mai vizibile în programele de politici europene.
Iniţiativele europene, cum ar fi Politica Integrată a Produselor şi Directiva de ecodesign (2009/125/EC) au ca
scop reducerea impactului ambiental al produselor, inclusiv consumul lor de energie pe întreaga durată de
folosinţă a acestora. Planul de Acţiune pentru CPD adoptat de Comisia Europeană în anul 2008, în prezent în curs
de revizuire, pune accent pe abordarea ciclului de viaţă a produselor, favorizează achiziţiile publice ecologice și
iniţiază câteva acţiuni orientate pe comportamentul consumatorilor.
Cu toate acestea, s-au obţinut puţine rezultate concrete. Cheltuielile cu consumul au crescut în UE 27 cu
33% între anii 1990 şi 2010. Gospodăriile cheltuiesc de două până la şase ori mai mult decât sectorul public.
Politicile actuale, bazate adesea pe instrumente cu implementare voluntară (eticheta ecologică, sistemul
comunitar de management de mediu și audit – EMAS, campanii de sensibilizare a consumatorilor, acorduri
voluntare, etc.), nu abordează cauzele care stau la baza consumului nedurabil fiind orientate, în schimb, pe
reducerea impactului acestuia, inclusiv consumul lor de energie, pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă.
Producţia şi consumul au însă şi alte implicaţii, care nu ar trebui neglijate, în domenii precum gestiunea şi
protecţia apei, utilizarea terenurilor, poluarea aerului, gestionarea deșeurilor, etc. Viitoarele politici în favoarea
CPD ar trebui să extindă aplicarea instrumentelor politice la consumul de alte resurse, nu doar de energie
electrică, şi să ţină seama de impactul global asupra mediului.
În avizul Comitetului Economic și Social European (CESE) privind promovarea producţiei şi consumului
durabil în UE se specifica faptul că: “unul dintre motivele impactului redus pe care l-au avut până în prezent
politicile privind CPD constă în faptul că, deşi conceptul de durabilitate este bine integrat în strategiile europene, în
aplicarea practică a politicilor el este adeseori lăsat deoparte. În modelul economic actual, obiectivul principal
rămâne creşterea economică și încurajarea consumului, iar performanţa globală este evaluată pe baza produsului
intern brut (PIB). O tranziţie către CPD ar necesita o dezbatere deschisă şi transparentă, pe tema unui model
economic autoîntreţinut, ale cărui performanţe ar fi evaluate cu ajutorul unor indicatori „dincolo de PIB”, care să
măsoare amprenta ecologică, starea de bine individuală și socială şi prosperitatea”.
Producţia şi consumul de bunuri şi servicii sunt, în egală măsură, generatoare de deșeuri care deseori nu
sunt recuperate sau nu sunt recuperabile/valorificabile şi tratarea lor contribuie la presiunile asupra mediului
(transport, instalaţii de depozitare, incineratoare, etc.).
În medie, fiecare cetăţean european a produs o cantitate de 460 kg de deșeuri municipale în 1995. Această
cantitate a crescut la 520 kg pe persoană în 2004, iar până în 2020 se preconizează o creştere la 680 kg pe
persoană. În total, aceasta corespunde unei creşteri de aproape 50% în 25 de ani. Această creştere continuă
preconizată a volumului de deșeuri se datorează, în principal, unei presupuse creşteri susţinute a consumului
final individual. (Sursa:EEA Briefing,01,2008).
În abordarea CPD este foarte important să se pună accentul pe responsabilizarea mediului de afaceri,
alături de conştientizarea societăţii civile, România fiind încă la primii paşi în acest domeniu.
Pentru a încuraja producătorii să îmbunătăţească performanţele de mediu ale produselor lor de-a lungul
ciclului de viaţă, ar trebui recunoscut și aplicat principiul responsabilităţii extinse a producătorilor, aşa cum se
regăseşte în Directiva 2008/98/CE privind deșeurile, ca un principiu general, care stă la baza responsabilităţii
juridice a întreprinderilor. Răspunderea extinsă a producătorului îl face pe acesta responsabil din punct de

Cap.6. Managementul Deșeurilor Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
vedere financiar pe produsele care devin deșeuri, oferindu-le producătorilor un stimulent de a dezvolta produse
care să evite deșeurile inutile și care pot fi utilizate în operaţiuni de reciclare sau de recuperare.
Asocierea societăţii civile la nivel naţional şi local este crucială pentru asigurarea unei tranziții reuşite
către o economie ecologică și durabilă. O astfel de tranziţie nu va avea sorţi de izbândă decât dacă
întreprinderile, consumatorii şi lucrătorii percep CPD ca pe o oportunitate și un obiectiv dezirabile. La toate
nivelurile ar trebui instituite sisteme corespunzătoare de dialog și de participare democratică. (Sursa:avizul
CESE, 2012/C 191/02)
Evoluţia economică a României în ultimii ani (ca şi în perioadele precedente, de altfel) s-a bazat pe un
model contrar principiilor dezvoltării durabile. Continuarea acestui trend prezintă un risc real pentru
durabilitatea creşterii economice pe termen lung datorită consumului excesiv și neraţional de resurse, cu
consecinţe negative asupra stării capitalului natural şi asupra dezvoltării sociale și umane într-un context
concurenţial. Este deci necesară modificarea, prin politici şi instrumente adecvate, în concordanţă cu principiile
economiei de piaţă şi cu reglementările UE în domeniu, a mentalităţii consumeriste și a apetitului de a
maximaliza câştigurile pe termen scurt.
Protejarea mediului este fundamentală în zilele noastre. Trebuie să ne gândim atât la noi, cât și la nevoile
viitoarelor generaţii. În ultimii 20 de ani, Europa a înţeles că trăieşte peste posibilităţile sale reale și că modul
nostru de viaţă pune planeta la încercare. Consumăm tot mai mult din resursele naturale și punem în pericol
sistemele de mediu (apa, solul şi aerul).
Dacă nu schimbăm comportamentul acum, viitorul nostru va fi mai puţin sigur şi tot mai mulţi oameni se
vor lupta pentru resurse naturale din ce în ce mai reduse.
6.2 RESURSELE MATERIALE ŞI DEŞEURILE
Resursele naturale sunt esenţiale pentru funcţionarea economiei europene şi mondiale, precum și pentru
calitatea vieţii noastre. Aceste resurse, printre care se numără materiile prime precum combustibilii, mineralele
şi metalele, dar şi produsele alimentare, solul, apa, aerul, biomasa și ecosistemele, sunt supuse unor presiuni din
ce în ce mai mari.
Pe parcursul secolului al XX-lea, consumul mondial de combustibili fosili a crescut de 12 ori, iar extracția
de resurse materiale a crescut de 34 de ori. În prezent, în UE, se utilizează 16 tone de materiale pe persoană în
fiecare an, dintre care 6 tone sunt risipite, jumătate dintre acestea ajungând la depozitele de deșeuri. Până în
prezent, dezvoltarea economică europeană s-a bazat pe energii şi resurse de bază neregenerabile, conform
principiului fundamental „omul-stăpân şi proprietar al naturii”. Tendințele arată că epoca resurselor în cantități
suficiente și ieftine a luat sfârșit. Întreprinderile se confruntă cu costuri mai ridicate pentru materiile prime
esențiale și minerale, raritatea acestora și volatilitatea prețurilor având efecte negative asupra economiei.
Promovarea unei utilizări mai eficiente a resurselor este esenţială pentru garantarea creşterii şi a locurilor
de muncă în Europa. Acest lucru va permite crearea de oportunităţi economice importante, va duce la
îmbunătăţirea productivităţii şi la reducerea costurilor şi, de asemenea, va stimula competitivitatea. În UE,
accesul la materii prime este fundamental pentru mai multe sectoare economice în care lucrează peste 30 de
milioane de persoane – construcţiile, industria chimică, industria automobilelor, industria aeronautică, sectorul
echipamentelor și utilajelor.
Pe fondul crizei economice și financiare, în anul 2010, Comisia Europeană a lansat Strategia Europa 2020 –
o strategie pentru creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii, cu scopul de a ghida dezvoltarea
economică a UE în următorii zece ani. Noua strategie are ca obiectiv general transformarea UE într-o economie
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, pentru a oferi un nivel ridicat al ocupării forţei de muncă, al
productivităţii şi pentru a asigura coeziunea economică, socială și teritorială a Uniunii.
Cele trei priorităţi ale strategiei Europa 2020 vizează:
- dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare (creştere inteligentă);
- promovarea unei economii mai ecologice și mai competitive, bazată pe utilizarea mai eficientă
a resurselor (creştere durabilă);
- promovarea unei economii cu grad înalt de ocupare a forţei de muncă, care să asigure coeziunea
socială și teritorială (creştere favorabilă incluziunii).
Printre obiectivele Strategiei Europa 2020 se numără și următoarele:
- reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% faţă de nivelurile din 1990;
- creşterea ponderii surselor regenerabile în consumul final de energie până la 20%;
şi
- urmărirea unei creşteri cu 20% a eficienţei energetice;
Obiectivele strategiei sunt puse în aplicare printr-o serie de iniţiative emblematice care abordează
principalele priorităţi. Una dintre aceste inițiative emblematice este „O Europă eficientă din punct de vedere al
utilizării resurselor”, cu rolul de a transforma economiile Europei în economii mai solide și mai durabile prin

utilizarea mult mai eficientă a tuturor resurselor naturale. Iniţiativa prevede un cadru de acţiune pe termen lung
în diverse domenii de acţiune, sprijinind astfel strategiile UE privind schimbările climatice, energia,
transporturile, industria, materiile prime, agricultura, pescuitul, biodiversitatea și dezvoltarea regională.
Obiectivul urmărit este consolidarea încrederii investitorilor, promovarea inovării şi garantarea faptului că noul
model de utilizare eficientă a resurselor este integrat în toate politicile relevante.
În momentul de faţă, economia Europeană se bazează foarte mult pe utilizarea resurselor care nu sunt
disponibile local, iar acest lucru ar putea reprezenta o sursă de instabilita te sau poate genera chiar conflicte
în viitor. De aici iniţiativa UE de a dezvolta o strategie cu măsuri clare care să ducă la o utilizare mai eficientă
a resurselor existente. Viziunea Europeană tratează problema resurselor din două mari perspective:
1. cum putem îmbunătăţi procesul de producţie al bunurilor economice, utilizând resursele mai eficient;
şi
2. cum putem să reducem cantitatea de deșeuri prin reutilizare și reciclare.
În Septembrie anul trecut, Comisia Europeană a publicat „Foaia de parcurs către o Europă eficientă din
punct de vedere al utilizării resurselor”, unde este schiţată strategia prin care Statele Membre vor fi încurajate
să utilizeze resursele într-un mod mai eficient. Strategia identifică sectoarele economice care au cel mai mare
impact asupra utilizării resurselor și propune dezvoltarea de măsuri în domeniile asociate cu producţia și
consumul de mâncare și băutură, locuinţe și transport.
Prevederile incluse în foaia de parcurs sunt important de urmărit deoarece vor reprezenta baza pentru
viitoare schimbări la nivel legislativ, care odată adoptate la nivel EU, vor trebui transpuse şi la nivel naţional. În
momentul de faţă schimbările propuse vor avea impact în special asupra legislaţiei deșeurilor și legislaţiei ce
reglementează procesul de producţie (în special legate de Directiva de ecodesign), vor stimula cercetarea și
inovarea, dar vor duce şi la apariţia unor taxe şi stimulente financiare noi.
Transformarea deşeurilor în resurse

„Deșeurile sunt prea valoroase ca să fie pur și simplu aruncate, iar dacă sunt gestionate corect, valoarea
respectivă poate fi restituită economiei.” (conform Janez Potočnik - Comisarul european pentru mediu)
În fiecare an, în Uniunea Europeană se aruncă 2,7 miliarde de tone de deșeuri, din care 98 milioane de
tone sunt deșeuri periculoase. În medie, numai 40% din volumul total de deșeuri solide se reutilizează sau se
reciclează, restul ajungând la depozitele de deșeuri sau fiind incinerate.
Statele membre cu cele mai bune performanţe reciclează în proporţie de până la 70% și nu depozitează
aproape nimic, în timp ce altele continuă sa ducă la depozitare peste 70-80%. Cum au reuşit statele cu cele mai
bune performanţe să transforme deșeurile dintr-o problemă intr-o resursă? Un raport publicat de către Comisia
Europeană, în aprilie 2012, oferă o explicaţie: prin combinarea unor instrumente economice. Experienţa statelor
membre cu cele mai bune performanţe în domeniu, arată că o combinare a următoarelor instrumente este cea
mai bună modalitate de îmbunătățire a gestionării deşeurilor:
- taxe și interdicţii legate de depozitare şi incinerare: ratele de depozitare și incinerare a deșeurilor
au scăzut semnificativ în ţările în care interdicţiile sau taxele au dus la creşterea costurilor legate de
depozitare și incinerare;
- sistemele de plată în funcţie de deșeurile generate: s-au dovedit foarte eficiente în ceea ce priveşte
prevenirea generării de deșeuri și au încurajat populația să participe la colectarea selectivă a
deșeurilor;
- scheme de responsabilizare a producătorilor: au permis mai multor state membre să colecteze şi să
redistribuie fondurile pentru îmbunătățirea colectării selective și a reciclării.
Aceste instrumente economice vor trebui introduse în cea mai mare măsură în toate statele membre
pentru a fi îndeplinite obiectivele stabilite în „Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor” – reducerea la zero a depozitării deșeurilor, maximizarea reciclării şi reutilizării şi limitarea
recuperării de energie la deșeurile nereciclabile. Din acest motiv în cadrul unei revizuiri a țintelor UE referitoare
la deșeuri ce va avea loc în 2014, va fi evaluată posibilitatea ca utilizarea acestor instrumente să dobândească, în
unele cazuri, un caracter juridic obligatoriu. De asemenea, Comisia include buna gestionare a deșeurilor printre
condiţiile pentru primirea anumitor fonduri europene.
În Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social și Comitetul
Regiunilor – “Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punct de vedere de vedere al resurselor“ –
COM/2011/0571 final, se menționează că, pentru a promova în continuare transformarea deşeurilor în resurse,
Comisia:
- va stimula piaţa de materiale secundare şi cererea de materiale reciclate prin stimulente economice și
elaborarea de criterii privind încetarea statutului de deşeu (în 2013/2014);
- va revizui actualele obiective privind prevenirea, reutilizarea, reciclarea și evitarea descărcării
deșeurilor la depozite, pentru a se îndrepta către o economie bazată pe reutilizare şi reciclare, cu un
nivel al deșeurilor reziduale aproape nul (în 2014);
- va evalua introducerea unor cote minime de material reciclat, a criteriilor de sustenabilitate și de
reutilizare și de extindere a responsabilităţii producătorului pentru principalele produse (în 2012);

- va evalua domeniile în care legislaţia privind diferitele fluxuri de deșeuri ar putea fi aliniată în vederea
îmbunătățirii coerenţei (în 2013/2014);
- va continua să conlucreze cu partenerii din cadrul UE și internaţionali în vederea eradicării
transporturilor ilegale de deșeuri, cu un accent special pe deșeurile periculoase;
- se va asigura că finanţarea din fonduri publice de la bugetul UE acordă prioritate activităţilor aflate pe
o poziţie superioară în ierarhia deșeurilor, astfel cum este definit în Directiva cadru privind deșeurile
(de exemplu, prioritate pentru instalațiile de reciclare în defavoarea eliminării deșeurilor) (în 2012/
2013);
- va facilita schimbul de bune practici privind colectarea și tratarea deșeurilor între statele membre şi va
elabora măsuri pentru a combate mai eficient încălcările normelor UE privind deşeurile (în 2013/
2014).
Dacă un tip de deşeu este pe cale de a deveni o resursă care să fie reintrodusă în economie ca materie
primă, atunci trebuie să se acorde o prioritate mai ridicată reutilizării şi reciclării. O combinaţie de politici va
contribui la crearea unei economii complete de reciclare, cum ar fi proiectarea de produse care integrează o
abordare bazată pe ciclul de viaţă, promovând cooperarea tuturor actorilor de pe piaţă de-a lungul lanţului
valoric, procese de colectare mai bune, un cadru de reglementare adecvat, stimulente pentru prevenirea și
reciclarea deșeurilor, precum și investiţii publice în instalaţii moderne pentru tratarea deșeurilor și reciclare de
înaltă calitate.
6.3 GESTIONAREA DEŞEURILOR
Politica UE în domeniul deșeurilor a evoluat în ultimii 30 de ani printr-o serie de planuri de acţiune
pentru mediu și a unui cadru legislativ care urmăreşte să reducă efectele negative asupra mediului şi a sănătăţii
şi să creeze o economie eficientă din punct de vedere al resurselor și energiei.
În 2008, UE a revizuit cadrul juridic privind deşeurile pe baza întregului ciclu de viaţă al produselor, din
momentul producerii, până în momentul eliminării acestora, punând accentul pe prevenire, reutilizare, reciclare
şi recuperare, aşa-numita „ierarhie a gestionării deșeurilor”.
Ierarhia deșeurilor aşa cum este prezentată în Directiva cadru 2008/98/CE privind deşeurile, se aplică în
cadrul legislaţiei şi a politicilor în materie de prevenire a gestionării deșeurilor în următoarea ordine
descrescătoare a priorităţilor:
 Prevenirea apariţiei deșeurilor

O bună gestionare a deșeurilor începe în primul rând cu prevenirea producerii deșeurilor – pentru că,
până la urmă, ceea ce nu este produs nu trebuie să fie eliminat. Prevenirea producerii deșeurilor devine din ce în
ce mai importantă pe măsură ce populaţia globală se află în creştere şi consumăm mai mult decât ne permit
resursele naturale limitate. Cu toate acestea, acesta este un concept foarte provocator, în condiţiile în care este
dificil de măsurat ceva care, prin definiţie, nu a existat niciodată.
Unul dintre instrumentele cheie folosite pentru a încuraja prevenirea producerii de deșeuri este eco-
designul, care se concentrează pe aspectele de mediu în faza de concepţie şi proiectare a unui produs. Produsele
ecologice ar trebui să fie create folosind materii prime secundare reciclate și ar trebui să evite utilizarea de
substanţe periculoase. Aceste produse ar trebui să consume mai puţină energie în timpul fazei de utilizare şi ar
trebui să poată fi reciclate după ce au fost aruncate.
Prevenirea producerii de deșeuri este strâns legată de îmbunătăţirea metodelor de fabricaţie și
influenţarea consumatorilor, astfel încât aceştia să solicite produse mai ecologice și să folosească mai puţine
ambalaje. Multe state membre derulează campanii de sensibilizare pentru a educa publicul și a încuraja
consumatorii să solicite produse care produc mai puţine deșeuri şi conduc la crearea unei pieţe mai eficiente a
resurselor.
 Pregătirea pentru reutilizare

Operaţiunile de verificare, curăţare, sau valorificare prin care produsele sau componentele produselor
care au devenit deșeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate, fără alte operaţiuni de pretratare.
 Reciclarea deșeurilor
O mare parte din deșeurile pe care le aruncăm pot fi reciclate. Reciclarea reduce cantitatea de deșeuri care
ajung la depozitele de deșeuri, reducând în acelaşi timp volumul de materiale obţinute din mediul natural. Acest
lucru este important deoarece Europa este dependentă de importurile de materii prime, iar reciclarea furnizează
industriilor UE resurse esenţiale provenite din deşeuri, cum ar fi hârtie, sticlă, plastic și metale, precum și metale
preţioase extrase din aparatele electronice utilizate. Politica UE referitoare la deșeuri urmăreşte ca acestea să fie
utilizate pe cât posibil ca materii prime pentru producerea de noi produse. De asemenea, prin reciclare se
realizează și o economie de energie: de exemplu, prin reciclarea unei cutii de aluminiu se economiseşte
aproximativ 95% din energia necesară pentru producerea aceleiaşi cutii din materii prime. UE a stabilit obiective

de reciclare pentru multe tipuri de deșeuri, inclusiv vehicule scoase din uz, echipamente electrice și electronice,
baterii şi ambalaje, deșeuri municipale și deșeuri provenite din construcţii şi demolări.
Statele membre se străduiesc să pună în aplicare sisteme pentru a asigura îndeplinirea acestor obiective.
Aceste sisteme includ responsabilitatea extinsă a producătorului, atribuind producătorilor responsabilitatea
pentru întregul ciclu de viaţă al produselor și pentru ambalajele pe care le produc, inclusiv ultima etapă a ciclului
de viaţă,atunci când acestea devin deșeuri.
 Alte operaţiuni de valorificare, cum ar fi valorificarea energetică

(recuperarea de energie din arderea deșeurilor)
Instalaţiile moderne de incinerare a deșeurilor pot fi utilizate pentru a produce electricitate, apă caldă şi
încălzire pentru clădiri. Deşeurile pot fi, de asemenea, utilizate drept combustibil în anumite procese industriale.
Totuşi, incinerarea realizată incomplet sau la temperaturi scăzute a deșeurilor poate cauza daune mediului şi
sănătăţii, prin eliberarea de substanţe chimice periculoase, inclusiv a dioxinei şi a gazelor acide. Pentru a asigura
eliminarea completă a substanţelor periculoase, instalaţiile de incinerare a deșeurilor trebuie să funcţioneze în
condiţii controlate și la temperaturi suficient de ridicate. În cazul în care emisiile de substanţe periculoase nu pot
fi prevenite, trebuie luate măsuri suplimentare pentru a reduce emisiile în mediu. Din aceste motive, Uniunea
Europeană a stabilit standarde de mediu pentru instalaţiile de incinerare şi co-incinerare. Această legislaţie
asigură minimizarea efectelor incinerării deşeurilor asupra mediului, precum şi maximizarea beneficiilor.
Legislaţia stabileşte valori limită pentru emisiile provenite de la unităţile de prelucrare şi impune monitorizarea
acestora. Ea impune, de asemenea, recuperarea pe cât posibil a căldurii generate şi stabileşte praguri pentru
eficienţa energetică a incineratoarelor de deșeuri municipale.
Recuperarea energiei prin incinerare nu este adesea cel mai eficient mod de gestionare a materialelor
uzate, mai ales a acelora a căror ardere este dificilă sau a produselor care emană substanţe chimice la
temperaturi ridicate. Statele Membre sunt încurajate să analizeze ciclul de viaţă al produselor pentru a evalua
posibilele beneficii şi dezavantaje pentru mediu atunci când decid incinerarea deșeurilor.
O altă metodă de valorificare energetică a deşeurilor, utilizată relativ frecvent şi în România, este
coincinerarea definită ca fiind operaţie de ardere a deșeurilor cu scopul principal de generare a energiei sau a
unor produse materiale, prin care deșeurile sunt folosite drept combustibil uzual sau suplimentar sau prin care
deșeurile sunt tratate termic pentru eliminare.
 Eliminarea deșeurilor (în principal prin depozitare)

Din punct de vedere ecologic, depozitarea este cea mai puţin recomandabilă opţiune din ierarhia
gestionării deșeurilor. Cu toate acestea, ea continuă să fie cea mai răspândită metodă de eliminare a deșeurilor în
unele ţări, printre care şi România, în ciuda faptului că prezintă cele mai multe efecte negative asupra mediului şi
sănătăţii populaţiei. Acest lucru poate fi pus pe seama gradului de dezvoltare al ţărilor, al comportamentului şi
atitudinilor societăţii civile și autorităţilor; precum și existenţa instrumentelor legale.
Structura etanşă a depozitelor de deșeuri face ca materialele, în special cele biodegradabile, să nu se poată
descompune în totalitate şi, în absenţa oxigenului, să emane metan, un gaz cu efect de seră periculos.
Conştientizarea acestor riscuri a generat necesitatea creării unei legislaţii la nivel european. Directiva
1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor obligă statele membre să reducă, până în 2016, volumul de deșeuri
biodegradabile pe care le depozitează la cca 35% faţă de nivelul din 1995, ceea ce va conduce la reducerea
semnificativă a emisiilor de metan. În plus, metanul trebuie colectat în depozite şi, dacă este posibil, utilizat
pentru producerea de energie.
Gestionarea deşeurilor reprezintă una din problemele cu care se confruntă în prezent România. Abordarea
integrată în gestionarea deșeurilor se referă la activităţile de colectare, transport, tratare, valorificare şi
eliminare a deșeurilor şi include construcţia instalaţiilor de eliminare a deșeurilor împreună cu măsuri de
prevenire a producerii lor şi de reciclare, conforme cu ierarhia principiilor: prevenirea producerii de deșeuri și a
impactului negativ al acesteia, recuperarea deșeurilor prin reciclare, refolosire și depozitare finală sigură a
deșeurilor, acolo unde nu mai există posibilitatea recuperării.
Responsabilitatea pentru activităţile de gestionare a deșeurilor revine generatorilor acestora, conform
principiului „poluatorul plăteşte”, sau, după caz, producătorilor, conform principiului „responsabilitatea producă-
torului”.
Autorităţile administraţiei publice locale joacă un rol important în asigurarea implementării la nivel local
a obligaţiilor privind gestionarea deșeurilor asumate de România prin tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.
Sunt necesare eforturi considerabile în vederea conformării cu standardele europene, cu respectarea
standardelor europene privind managementul deșeurilor existente cât şi a celor care se preconizează pentru
viitor.
Pentru îndeplinirea obiectivelor privind gestionarea deșeurilor au fost elaborate planuri de gestionare a
deșeurilor la nivel naţional, regional și judeţean. Prin sistemele de management integrat al deșeurilor unităţile
administrativ-teritoriale au format asociaţii de dezvoltare intercomunitare (ADI) în vederea înfiinţării,
organizării şi exploatării în interes comun a serviciilor de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de
investiţii comune, specifice infrastructurii acestui serviciu.

6.4 IMPACT (caracterizare)

Deşeurile generează impact asupra mediului, manifestat prin poluarea: solului, aerului, apelor de supra-
faţă şi a celor subterane.
Depozitele de deșeuri se numără printre obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru
mediu şi sănătatea publică. Principalele forme de impact și risc determinate de depozitele de deșeuri orăşeneşti
şi industriale, în ordinea în care sunt percepute de populaţie, sunt:
- modificări de peisaj și disconfort vizual;
- poluarea aerului;
- poluarea apelor de suprafaţă;
- modificări ale fertilităţii solurilor și ale compoziţiei biocenozelor pe terenurile învecinate.
Scoaterea din circuitul natural sau economic a terenurilor pentru depozitele de deșeuri este un proces ce
poate fi considerat temporar, dar care în termenii conceptului de “dezvoltare durabilă”, se întinde pe durata a cel
puţin două generaţii, dacă se însumează perioadele de amenajare (1-3 ani), exploatare (15-30 ani), închidere şi
postmonitorizare (30 ani după închidere).
În termeni de biodiversitate, un depozit de deşeuri înseamnă eliminarea de pe suprafaţa afectată acestei
folosinţe a unui număr de 30-300 specii/ha, fără a considera şi populaţia microbiologică a solului. În plus,
biocenozele din vecinătatea depozitului se modifică în sensul că:
- în asociaţiile vegetale devin dominante speciile ruderale specifice zonelor poluate;
- unele mamifere, păsări, insecte părăsesc zona, în avantajul celor care îşi găsesc hrana în gunoaie
(şobolani, ciori).
Deşi efectele asupra florei şi faunei sunt teoretic limitate în timp la durata exploatării depozitului,
reconstrucţia ecologică realizată după eliberarea zonei de sarcini tehnologice nu va mai putea restabili echilibrul
biologic iniţial, evoluţia biosistemului fiind ireversibil modificată.
Reziduurile depozitate pe depozitele de deșeuri menajere pot constitui vectori importanţi în răspândirea
infecţiilor. Reziduurile provenite din diferite surse conţin o gamă diversificată de microorganisme printre care şi
agenţi patogeni. În condiţii prielnice, agenţii patogeni pot trăi în reziduuri timp îndelungat (zile, săptămâni, luni)
de unde pot pătrunde în sol, apă de suprafaţă, pânză freatică, putând provoca astfel infecţii şi prin contact direct.
Reziduurile pot asigura crearea unor condiţii favorabile pentru înmulţirea insectelor și rozătoarelor, ele fiind
cunoscute ca purtătoare de boli infecţioase.
Iazurile de decantare, haldele de steril minier, haldele de zgură și cenuşă afectează de asemenea mediul
înconjurător sub diferite aspecte:
- scoaterea unor mari suprafeţe de teren din activitatea sectorului agro-silvic;
- distrugerea solului vegetal, a florei şi faunei de pe suprafeţele ocupate;
- pericol posibil de alunecare și pierderea stabilităţii haldelor;
- distrugerea suprafeţelor scufundate, inclusiv a construcţiilor și lucrărilor de patrimoniu cultural;
- pulberile și praful acoperă şi înăbuşă vegetaţia având urmări nefavorabile datorate compoziţiei lor
chimice sau reacţiilor la care dau naştere în contact cu umezeala și atmosfera;
- degradarea aspectului natural al regiunii şi murdărirea clădirilor, influenţează negativ posibilităţile
de recreere și turismul.
Reziduurile minerale și substanţele toxice din acestea, depuse pe sol, sunt foarte greu şi foarte puţin
degradabile de către microorganisme sau prin dizolvare, solul, spre deosebire de ape și atmosferă, având o
capacitate redusă de regenerare, degradarea lui producându-se imediat..
Exfiltraţiile de la iazurile de decantare distrug sau modifică nefavorabil flora bacteriană și fauna solului.
Un alt aspect negativ este acela că multe materiale reciclabile și utile sunt depozitate împreună cu cele
nereciclabile; fiind amestecate și contaminate din punct de vedere chimic și biologic, recuperarea lor fiind
dificilă.
Până în anii ’70, gestionarea deșeurilor era bazată pe depozitare. Ceva mai târziu, problema impactului
deșeurilor asupra mediului devine pregnantă, atenţia factorilor politici şi a multor studii de specialitate
îndreptându-se spre evaluarea impactului de mediu a diferitelor strategii de gestionare a deșeurilor și analiza
costurilor economice ale acestora în raport cu beneficiile de mediu.
Analiza ciclului de viaţă (LCA), ca metodă de evaluare, a câştigat importanţă în ceea ce priveşte şi opţiunile
de gestionare a deșeurilor, mai ales în compararea mai multor parametri din diferitele opţiuni de tratament şi
fluxul de produse, şi a devenit principalul instrument de suport decizional al factorilor politici la toate nivelurile,
fiind aşadar un instrument de evaluare de mediu puternic şi permite aprecierea beneficiilor de mediu ale fiecărei
metode de tratare a deșeurilor și identificarea punctelor slabe ale acestora, care trebuiesc îmbunătăţite. LCA
cuprinde patru etape majore: scopul şi definirea domeniului de aplicare, inventarierea ciclului de viaţă şi
impactul preconizat, analiza și interpretarea rezultatelor.

6.5 PRESIUNI
Organizarea şi desfăşurarea diferitelor activităţi economice generează presiuni asupra mediului legate de
ocuparea terenurilor, modificarea peisajelor și a ecosistemelor, distrugerea spaţiului natural, utilizarea
neraţională a solului, supraconcentrarea activităţilor pe o zonă foarte sensibilă și cu mare valoare ecologică, etc.
în ultimele trei decenii s-a conştientizat faptul că diversificarea, accelerarea, globalizarea şi cronicizarea sunt
trăsături dominante ale procesului de deteriorare a capitalului natural. Deteriorarea capitalului natural este un
proces real, extrem de complex, de lungă durată și cu o evoluţie strict dependentă de ritmul, formele și forţele
dezvoltării sistemelor socio-economice.
Gestionarea și eliminarea deşeurilor pune presiuni atât asupra mediului, de exemplu prin emisiile de
poluanţi și a cererii de energie sau terenuri, precum și asupra sănătăţii umane, în special în cazul slabei
gestionări a deșeurilor. Deşeurile sunt o resursă potenţială deoarece mai multe fluxuri de deșeuri reprezintă
materiale care pot fi refolosite, reciclate sau recuperate.
Consumul ridicat de resurse creează în general presiuni asupra mediului. Aceste presiuni includ epuizarea
resurselor neregenerabile, utilizarea intensivă a resurselor regenerabile, emisii în apă, aer şi sol provenite din
toate activităţile industriale Se acceptă că există limite fizice pentru creşterea continuă a utilizării resurselor.
Locuinţele, alimentele și mobilitatea justifică cea mai mare cotă de utilizare a resurselor și de exercitare a
presiunii asupra mediului.
6.6 TIPURI DE DEŞEURI
6.6.1 DEŞEURI MUNICIPALE
 Generarea deşeurilor municipale
Deşeurile municipale reprezintă totalitatea deșeurilor generate în mediul urban şi rural din gospodării,
instituţii, unităţi comerciale, unităţi economice (deșeuri menajere şi asimilabile), deșeuri stradale colectate din
spaţii publice, străzi, parcuri, spaţii verzi, precum şi deşeuri din construcţii şi demolări colectate de operatorii de
salubrizare.
Colectarea deșeurilor municipale este responsabilitatea municipalităţilor, direct (prin serviciile de specia-
litate din cadrul Consiliilor Locale) sau indirect (prin cedarea acestei responsabilităţi pe bază de contract, către
firme specializate în servicii de salubrizare).
Pentru colectarea, validarea şi prelucrarea datelor și informaţiilor referitoare la generarea și gestionarea
deșeurilor Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului şi Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului
realizează ancheta statistică privind generarea şi gestionarea deșeurilor, cunoscută ca aplicaţia MEDIUS.
Baza de date, MEDIUS cuprinde 5 tipuri de chestionare care sunt completate de operatorii economici, astfel:
 PRODDES – date furnizate de generatorii de deșeuri;
 MUN - date furnizate de operatorii de salubritate;
 TRAT- date furnizate de operatorii instalaţiilor de tratare a deșeurilor;
 COLECTARE/TRATARE- date furnizate de operatorii economici cu cod CAEN rev.1 5157, 3710 şi 3720;
 NĂMOL- date furnizate de operatorii staţiilor de epurare orăşeneşti şi industriale.
Baza de date cuprinde toţi parametrii necesari pentru a asigura atât urmărirea implementării legislaţiei în
domeniul deşeurilor, cât și elaborarea rapoartelor care trebuie transmise la CE/EUROSTAT.
În anul 2010, cantitatea de deșeuri municipale colectată prin intermediul serviciilor proprii specializate
ale primăriilor sau ale firmelor de salubritate a fost de 5,82 milioane tone. Faţă de cantitatea de deșeuri
municipale generată în anul 2009, în 2010 aceasta a înregistrat o scădere de aproximativ 16%. Pe fondul crizei
economice, consumul mai redus a dus la generarea unei cantităţi mai mici de deșeuri atât de la populaţie cât şi
din sectorul economic.
Din cantitatea totală de deșeuri municipale colectată, 78,5% este reprezentată de deșeurile menajere și
asimilabile.
Tabel 6.6.1.1 Deşeuri totale colectate de municipalităţi, în anul 2010
Deşeuri colectate Cantitate colectată - mii tone Procent %

deșeuri menajere 4572,06 78,50%
deșeuri din servicii municipale 753,75 12,90%
deșeuri din
497,51 8,60%
construcţii/demolări
TOTAL 5823,31 100%
Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului

Tabel 6.6.1.2 Compoziţia procentuală, pe tip de material, a deșeurilor menajere colectate în 2010
MATERIAL PROCENTAJ
Hârtie și carton 9,9
Sticlă 4,1
Metale 2,3
Materiale plastice 9,9
Biodegradabile 56
Altele 15,8
Lemn 2
Total 100%
Sursa baza de date Medius 2010
Figura 6.6.1.3 Compoziţia procentuală a deșeurilor menajere şi asimilabile colectate în 2010
2 9,9
15,8 9,9
4,1
2,3
56
Hârtie şi carton Plastic Sticlă

Metale Deşeuri biodegradabile Alte deşeuri
Lemn
Tabel 6.6.1.4 Deşeuri municipale colectate, pe principalele categorii de deșeuri,

pe regiuni de dezvoltare, în anul 2010 (- mii tone -)
Deşeuri Deşeuri din Deşeuri din
Regiuni de dezvoltare Total menajere şi servicii construcţii şi
asimilabile municipale demolări
Nord-Est 681,75 526,5 54,71 100,55
Sud-Est 895,14 711,86 160,18 23,1
Sud-Muntenia 586,69 452,69 83,65 50,34
Sud-Vest Oltenia 289,7 257,74 25,45 6,52
Vest 676,36 545,23 64,52 66,61
Nord-Vest 851,28 739,1 87,16 25,02
Centru 691,08 525,36 92,45 73,26
Bucureşti-Ilfov 1151,31 813,58 185,63 152,1
Total 5823,31 4572,06 753,75 497,5
Trebuie menţionat faptul că, în România, colectarea deșeurilor municipale nu este generalizată la nivelul
țării. În tabelul de mai jos se prezintă evoluţia gradului de conectare la serviciul de salubritate în perioada 2006-
2010.
Tabel 6.6.1.5 Evoluţia gradului de conectare la serviciul de salubritate în perioada 2006-2010
2006 2007 2008 2009 2010

Gradul de conectare la serv.
49 51 54 63 70
de salubritate (%), din care:
% Mediul urban 79 79 80 84 85
% Mediul rural 11 16 22 38 52
Din tabel se observă o creștere, de la an la an, a gradului de conectare la serviciul de salubritate, în special
în mediul rural.

Figura 6.6.1.6 Evoluţia gradului de conectare la serviciul de salubritate în perioada 2006-2010

90
80
70 Gradul de conectare la
serv. de salubritate (%),
60
din care:
50
% Mediul urban
40
30
% Mediul rural
20
10
0
2006 2007 2008 2009 2010
Astfel, a fost estimată o cantitate de 1,25 milioane tone de deșeuri menajere generate de populaţia care nu
este deservită de servicii de salubritate, rezultând o cantitate totală de deșeuri municipale generate, în anul
2010, de 7,07 mil tone. Pentru calculul acestor cantităţi de deșeuri generate şi necolectate s-au folosit următorii
indicatori de generare: 0,9 kg/loc/zi în mediul urban și 0,4 kg/loc/zi în mediul rural.
Figura 6.6.1.7 Evoluția deșeurilor municipale generate şi colectate în perioada 2006-2010

10000
9000
8000
7000
6000 Total deseui municipale
5000 generate
4000 total deseuri municipale

colectate
3000
2000
1000
0
2006 2007 2008 2009 2010
Tabel 6.6.1.8 Evoluția cantităților de deșeuri municipale generate în perioada 2006-2010 (- mii tone -)
2006 2007 2008 2009 2010

Total deșeuri municipale generate, din
8866,42 8895,19 9251,00 8440,00 7073,42
care:
1. deșeuri generate şi necolectate
2057,58 1973,53 1879,83 1501,29 1250,10
(estimate)*
2. deșeuri municipale colectate, din
6808,84 6921,66 7371,17 6938,71 5823,31
care:
- deșeuri menajere și asimilabile 5362,44 5243,18 5669,12 5283,35 4572,06
- din servicii municipale 972,05 944,76 889,23 981,42 753,75
- construcţii şi demolări (inclusiv alte
474,35 733,72 812,82 673,94 497,51
tipuri de deșeuri)
* La cantitatea de deșeuri municipale colectate, din tabelul de mai su,s se adaugă cantitatea de deșeuri generată şi necolectată
(generată de populaţia care nu este deservită de servicii de salubrizare). Cantitatea de deșeuri generată și necolectată a fost calculată în
funcție de indicii de generare stabiliți în PRGD, şi anume: 0,9kg/loc/zi în mediul urban și o,4kg/loc/zi în mediul rural.

Figura 6.6.1.9 Structura deșeurilor municipale generate în perioada 2006-2010
100% 5,35 8,25 8,79 7,99 7,03

90% 10,96 10,66
10,62 9,61 11,63
80%
deseuri din constructii si demolari
70%
60% deseuri din servicii municipale
60,48 58,94 61,28
50% 62,60 64,64
40% deseuri menajere si asimilabile
30%
Deseuri municipale generate si
20% necolectate
10% 23,21 22,19 20,32 17,79 17,67
0%
2006 2007 2008 2009 2010
Analizând datele din tabelul 6.6.1.8 se constată o tendinţă de creștere a cantităţii de deșeuri municipale
generată până la nivelul anului 2008, după care urmează o descreştere a acestei cantități, aceasta datorându-se
situaţiei economice din perioada respectivă (criza economico-financiara, diminuări salariale în sectorul bugetar,
etc.). Această tendinţă este comparabilă cu rata anuală de creştere a produsului intern brut (PIB) şi a consumului
final (CF), indicator care exprimă folosirea bunurilor și serviciilor. Astfel, se constată faptul că, pe fondul crizei
economico-financiare ce a afectat întreaga lume începând cu cea de a doua jumătate a anului 2008, valoarea PIB
al României, începând cu anul 2009, înregistrează o diminuare semnificativă faţă de intervalul de timp imediat
precedent.
Tabel 6.6.1.10.Evoluţia generării deșeurilor municipale în comparație cu PIB și CF
2006 2007 2008 2009 2010

PIB % 7,9 6,3 8,3 -7,1 -1,3
DM Mii tone) 8866,42 8895,19 9251 8440 7073,42
PIB (miliarde lei) 344,65 416,01 514,65 491,27 513,6
CF (miliarde lei) 294,87 344,94 420,87 397,27
Sursa: ANPM, INS şi Eurostat
Figura 6.6.1.11 Evoluţia ghenerarii deșeurilor municipale în comparație cu PIB și CF
16
14
12
10 PIB
8 DM
6 CF
0
2006 2007 2008 2009 2010
Sursa: ANPM, INS şi Eurostat

Tabelul 6.6.1.12. Indicatori de generare a deșeurilor municipale
Anul Deşeuri municipale (kg/loc.an)

2006 410
2007 412
2008 430
2009 393
2010 330
Media 395
(Sursa: Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului)
 Gestionarea deșeurilor municipale
Gestionarea deşeurilor municipale presupune colectarea, transportul, valorificarea şi eliminarea acestora,

inclusiv monitorizarea depozitelor de deșeuri după închidere.
În România, responsabilitatea pentru gestionarea deșeurilor municipale aparţine administraţiilor publice
locale, care, prin mijloace proprii sau prin concesionarea serviciului de salubrizare către un operator autorizat,
trebuie să asigure colectarea (inclusiv colectarea separată), transportul, tratarea, valorificarea și eliminarea
finală a acestor deșeuri.
La nivelul anului 2010, cca 95% din cantitatea de deșeuri municipale (exclusiv deșeurile din construcții și
demolări), colectată de operatorii de salubrizare, a fost eliminată prin depozitare, ratele de reciclare şi
valorificare a acestor tipuri de deșeuri fiind încă foarte reduse. În anul 2010, din 5325,81 mii tone deșeuri
municipale colectate de operatorii de salubritate (exclusiv deșeuri din construcţii şi demolări), au fost
valorificate 296,14 mii tone, prin reciclare materială sau valorificare energetică. Valorificarea energetică se
realizează, în primul rând, în fabricile de ciment care sunt autorizate pentru coincinerarea deșeurilor municipale
care sunt improprii reciclării materiale.
Gradul de valorificare redus are în primul rând cauze de natură tehnică (inexistenţa infrastructurii de
colectare separată și de sortare în cele mai multe zone ale ţării, respectiv lipsa capacităţilor de reciclare pentru
anumite tipuri de materiale), dar și economică (lipsa unor instrumente financiare care să stimuleze/oblige
operatorii de salubrizare să livreze deșeurile colectate către instalaţii de tratare/valorificare şi nu către
eliminare). Menţionăm şi faptul că, în paralel cu activitatea operatorilor de salubrizare, există circuite paralele de
colectare şi sortare a deșeurilor reciclabile din deșeurile municipale (puncte de colectare autorizate, sortări ad-
hoc la intrarea în depozitul de deșeuri), dar care nu sunt cuantificate ca atare, ceea ce conduce la o scădere
aparentă a valorii ratelor de reciclare/valorificare a acestora, per ansamblu.
În acelaşi timp, pentru anumite tipuri de deșeuri încă nu există practic opţiuni viabile de reciclare pe plan
naţional (de exemplu, pentru sticlă, se înregistrează atât o capacitate tehnică relativ redusă a fabricilor de sticlă
pentru a prelucra deșeuri, cât şi o lipsă de interes, având în vedere calitatea slabă a deșeurilor de sticlă furnizate,
respectiv costurile suplimentare care ar fi necesare pentru a obţine deșeuri de calitate corespunzătoare).
Eliminarea deșeurilor municipale se realizează exclusiv prin depozitare. Până în prezent, în România nu au
fost puse în funcţiune instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale.
Depozitarea deșeurilor municipale, în anul 2010, s-a realizat atât pe depozite conforme (27) care pot
continua operarea, cât și pe depozitele neconforme (106) care sistează activitatea conform perioadelor de
tranziţie aprobate de UE (prevăzute în H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor).
Lista celor 27 depozite în operare în anul 2010 se prezintă tabelul de mai jos.
Tabel 6.6.1.13 Lista depozitelor municipale conforme în operare, în anul 2010
Nr.
Regiune Județ Depozit Operator depozit
crt.
1 BACĂU Neamț Piatra Neamț ASOCIEREA SC ROSSAL SRL - SC SALUBRITATE
SA
2 BACĂU Iași Tutora SC SALUBRIS SA Iași
3 GALAȚI Brăila Brăila - loc. Muchea SC TRACON SRL
4 GALAȚI Buzău Buzău - Gălbinași SC RER SERVICII ECOLOGICE SRL
5 GALAȚI Constanta Ovidiu SC TRACON SRL
6 GALAȚI Constanța Costinești SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCURESTI
FILIALA COSTINESTI SRL
7 GALAȚI Constanța Mangalia - Albești S.C. ECO GOLD INVEST S.A.
8 GALAȚI Constanța Incinta Port SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCURESTI
FILIALA COSTINESTI SRL

Nr.
Regiune Județ Depozit Operator depozit
crt.
9 GALAȚI Tulcea Vărărie SC ECOREC SA
10 PITEȘTI Ialomița Slobozia S.C. VIVANI SALUBRITATEA S.A
11 PITEȘTI Prahova Ploiești - Boldești SC VITALIA SERVICII PENTRU MEDIU-
TRATAREA DESEURILOR SRL
12 PITEȘTI Prahova Vălenii de Munte SC TERMOELECTRICA SA
13 PITEȘTI Dâmbovița Aninoasa SC EUROGAS PRESCOM SRL FIENI
14 PITEȘTI Dâmbovița Titu SC EUROGAS PRESCOM SRL FIENI
15 CRAIOVA Dolj Mofleni-Craiova SC ECOSUD SRL BUCURESTI
16 CRAIOVA Gorj Depozit Tg. Jiu SC POLARIS MEDIU SRL
17 CRAIOVA Vâlcea Fețeni ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI
PUBLIC/PRIMARIA MUN.RM.VALCEA
18 PITESTI Argeș Albota Consiliul Județean Argeș
19 TIMIȘOARA Arad Arad S.C. ASA ARAD SERVICII ECOLOGICE SRL
20 CLUJ Bihor Oradea S.C. ECOBIHOR S.R.L.
21 SIBIU Brașov Brașov S.C. FIN-ECO S.A. BRASOV
22 SIBIU Mureș Sighișoara S.C. SCHUSTER ECOSAL S.R.L
23 SIBIU Sibiu Sibiu-Cristian S.C. TRACON S.R.L BRAILA
24 SIBIU Harghita CeKend- Odorhei SC AVE HARGHITA SALUBRITATE SRL
25 BUCUREȘTI București Chiajna SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT BUCUREŞTI
26 BUCUREȘTI Ilfov Glina SC ECOREC SA
27 BUCUREȘTI Ilfov Vidra SC ECO SUD SRL
În cursul anului 2010 au fost în funcţiune 106 depozite neconforme pentru deșeuri municipale, din care 26
au sistat activitatea la 16 iulie 2010, în conformitate cu calendarul de sistare prezentat în Planul de
implementare al Directivei 1999/31/CE, precum și în H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor. Pe restul
depozitelor de deșeuri municipale neconforme, cu perioadă de tranziţie etapizată până la 16 iulie 2017, în
prezent se efectuează îmbunătăţiri ale activităţilor de operare și monitorizare. De asemenea, au fost luate
măsurile necesare pentru constituirea fondului de închidere şi urmărire post-închidere (la momentul solicitării
actelor de reglementare, deţinătorii de depozite au fost obligaţi să prezinte dovezi privind constituirea fondurilor
de închidere şi urmărire post/închidere a depozitului).
În perioada 2004-2010, s-a sistat activitatea de depozitare pe 163 de depozite municipale neconforme
(conform anexei nr.5 din HG 349/2005 privind depozitarea deșeurilor), pentru care sunt în curs de realizare
studiile de fezabilitate și proiectele de închidere. Tot în această perioadă s-a sistat activitatea de depozitare și pe
două depozite conforme (Băicoi şi Câmpina-Băneşti, judeţul Prahova), datorită epuizării capacităţii de depozitare
a acestora.
În anul 2011 au fost autorizate 4 depozite conforme pentru deșeuri municipale.
Tabelul 6.6.1.14 Depozite municipale conforme autorizate în 2011
Județ Depozit Operator depozit Autorizaţie de mediu

Autorizaţie integrată de mediu nr.
Bacău Bacău Primăria Municipiului Bacău
9/29.08.2011, valabilă până la 29.08.2021
Teleorman Mavrodin Consiliul Județean Teleorman 225/29.12.2011, valabilă până la
29.12.2021
Mehedinţi Halânga SC Bratner Servicii Ecologice SA
62/20.06.2011, valabilă până la 20.06.2021
Autorizaţie integrată de mediu nr. 130/NV/
Satu Mare Dobra Primăria Municipiului Satu Mare
21.10.2011. valabilă până la 21.10.2021
Concomitent cu sistarea depozitării pe depozitele neconforme, au fost realizate staţii de transfer și sortate
care au preluat deșeurile colectate din localităţile în care a fost sistată activitatea pe depozitele neconforme.
Astfel în cursul anului 2010 au fost în operare un număr de 70 de stații de transfer si/sau sortare. Lista acestor
instalații se prezintă în tabelul de mai jos.

Tabel 6.6.1.15 Lista stațiilor de transfer și/sau sortare existente în anul 2010
Capacitate
Județ Amplasament Tip instalație Autorizație de mediu
proiectată
Abrud Stație de transfer 4000 t/an AM nr.149/12.08.2009
Alba Baia de Arieş Stație de sortare și transfer 3000 t/an AM nr. 195 /10.11.2010
Zlatna Stație de sortare și transfer 3000 t/an AM nr.122/10.06.2009
Ineu Stație de sortare și transfer 1045t/an AM nr. 9204/29.10.2010
Arad
Arad, zona CET Stație de sortare 4500 t/ lună AM nr. 8320/ 07.04.2008
Argeş Albota Stație de sortare 60t/zi AIM nr.20.09.2010
Comănești Staţie de transfer și sortare 80 t/zi; AM nr. 206/16.12.2010
Bacău
Moineşti Staţie de sortare 21t/zi AM nr. 59/10.05.2010
Aleșd Stație de sortare și transfer 30.000 t/an AM nr. 304 din 10.12.2010
Salonta Staţie de sortare 200t/an AM nr.:194/11.04.2008
Marghita Staţie de sortare 2t/zi AM nr. 258 din 28.07.2009
Bihor
Borş Staţie de sortare 700t/an AM nr. 2/2009
AIM nr. 100/28.01.2008,
Oradea Staţie de sortare 35000 t/an
rev. în 15.03.2011
Flamanzi Staţie de transfer și sortare 11000t/an AM nr. 143/17.12.2010
Botoşani
Dorohoi Staţie de transfer și sortare 15000t/an AM nr. 98/10.08.2010
Zona turistică Bran Stație de transfer 5000t/an AM nr.131/24.09.2009
Râşnov Stație de transfer 50 t/zi AM 147/5.10.2010
Braşov SC.FIN-ECOSA
Staţie de sortare 300t/an AIM SB 112/22.03.2010
Braşov
SC.URBAN SA Brașov Staţie de sortare 60t/zi AM 234/15.12.2010
Bucureşti SC Urban SA Staţie de sortare 30.000 t/an AM nr. 329/25.07.2008
Cluj Câmpia Turzii Staţie de sortare 250kg/h AM nr. 79/31.03.2010
Covasna Staţie de sortare 500 t/an AM nr. 93/20.07.2009
Covasna
Întorsura Buzăului Staţie de sortare 1000 t/an AM nr. 96/04.08.2009
Dolj Goicea Stație de sortare și transfer 17t/zi AM nr. 36/15.03.2010
Galaţi Tecuci Staţie de sortare 20000t/an AM nr.8/09.11.2010
Giurgiu Giurgiu Staţie de sortare 1t/h AM nr. 200/ 19.06.2007
Rovinari Stație transfer 10000t/an AM nr. 168/16.10.2010
Gorj
Turceni Stație transfer 7000t/an AM nr. 22/03.02.2010
Microregiunea
Harghita Stație de sortare și transfer 650t/an AM nr. 195/2009
Ciucului de Jos
Haţeg Stație de sortare și transfer 4500t/an AM nr. HD/48/08.03.2010
Vulcan Stație de sortare și transfer 4500t/an AM nr. HD/61/26.03.2010
Hunedoara
Petrila Stație de sortare și transfer 4500t/an AM nr.HD/101/ 19.05.2010
Urziceni Staţie de transfer 20000t/an AM nr. 152/2006
Fetești Staţie de transfer 20000t/an AM nr. 49/2009
Ialomița
Ţăndărei Staţie de transfer și sortare 20000t/an AM nr. 53/27.05.2010
Slobozia, Vivani Staţie de sortare 45000t/an AM 13/03.08.2009
Paşcani Staţie de sortare 3t/h AM nr.69/15.05.2009
Puncte de colectare și
Răducăneni 1428 mc/an AM nr.13/29.01.2010
Iași sortare
Staţie de transfer și
Hârlău 3200 t/an AM nr. 08/21.01.2010
sortare;Puncte de colectare
Popeşti Leordeni Staţie de sortare 12000t/an AM nr. 97/2007
Vidra Staţie de sortare 1250t/zi AM nr. 25/ 16.06. 2009
Ilfov
Pantelimon Stație de sortare 1100t/an AM nr. 415/2007
Bragadiru Staţie de sortare 300t/an AM nr. 84/06.02.2009
Vișeu de Sus Stație de sortare 1t/h AM nr.119/16.07.2009
Maramureș Baia Mare/Drusal Stație de sortare 1t/h AM nr. 198/12.10.2009
Baia Mare/Remat Stație de sortare 8t/ora AM nr. 149 / 08.11.2010
Reghin Staţie de transfer și sortare 16500t/an AM nr. 202/2009
Mureş
Acăţari Staţie de sortare 4,15 t/zi AM nr 69/2009
Neamţ Piatra Neamţ Staţie de sortare 7000t/an AIM nr. 49/29.12.2006
Valea Doftanei Staţie de transfer şi sortare 448mc/yi AM nr.598/2009
Prahova Drăgănești Staţie de transfer și sortare 70mc/zi AM nr. PH/225/12.07.2010
Cărbuneşti Staţie de sortare 1t/zi AM 349/05.10.2010
AM nr. 60 / 02.07.2010
Crasna Staţie de sortare 1400t/an
Sălaj
AM nr. 65 / 19.07.2010
Valea Barcăului Staţie de sortare 1600t/an

Capacitate
Județ Amplasament Tip instalație Autorizație de mediu
proiectată
Mediaş Staţie de transfer şi sortare 22500t/an AM nr. SB215/2006
Agnita Staţie de sortare 2750t/an AM nr.SB 30/17.03.2010
Sibiu
Cisnădie Staţie de sortare 5.184 t/an AM nr. SB 198 23.06.2009
Sălişte Staţie de transfer și sortare 20000t/an AM nr. SB/143/22.10.2010
Gura Humorului Staţie de transfer și sortare 1000t/an AM nr. 305/ 31.07.2009
Vatra Dornei
Staţie de transfer și sortare 17000mc/an AM nr. 320/ 10.08.2009
Suceava /Ecologica
Vatra Dornei /GO Stație de sortare 600t/an AM nr. 115/27.03.2009
Rădăuţi Staţie de transfer și sortare 18000 t/an AM nr.452/26.11.2009
Timiş Timişoara Staţie de sortare 625t/zi AM nr. 10181/ 29.11.2010
Tulcea Vărărie Staţie de sortare 9t/h AIM nr.8/23.10.2008
Bălăceşti Staţie de transfer 10000t/an AM nr.17/25.02.2010
Galicea Staţie de transfer 10000t/an AM nr. 112/23.08.2010
Vâlcea
Fârtășești Staţie de transfer 10000t/an AM nr. 160/19.11.2010
Grăgaşani Staţie de transfer 11000t/an AM nr. 14/15.02.2010
Panciu Staţie de sortare 2400 t/an AM nr.280/25.11.2009
Vrancea
Odobeşti Staţie de sortare 100 t/an AM nr. 53/ 13.03.2009
În cursul anului 2011 au fost autorizate încă 23 staţii de transfer şi/sau sortare.
Tabel 6.6.1.16 Lista stațiilor de transfer şi/sau sortare autorizate în 2011
Capacitate
Judeţ Amplasament Tip instalație Autorizaţie de mediu
proiectată
Alba Aiud Stație de sortare și transfer 15.000 t/an AM nr.184/05.10.2011
Argeş Câmpulung Stație de sortare și transfer 7.500 t/an AM nr. 163/04.07.2011
Bacău Staţie de sortare 15.000 t/an AIM nr. 09/29.08.2011
Bacău
Tg. Ocna Stație de sortare și balotare 5 t/zi AM nr. 164/20.07.2011
Braşov Prejmer Staţie de transfer şi sortare 10.000 t/an AM nr. 198/03.08.2011
Buzău Beceni Stație de sortare și transfer 4.000 t/an AM nr. 89/16.05.2011
Cumpăna Staţie de sortare 450 t/an AM nr.53/31.01.2011
Constanta Corbu Staţie de sortare 300 t/an AM nr.536/30.11.2011
Cernavodă Stație de sortare și transfer 15.000 t/an AM nr. 454/21.10.2011
Covasna Baraolt Staţie de sortare 1000 t/an AM nr. 35/28.03.2011
Dâmbovița Aninoasa Staţie de sortare 5000 t/an AIM nr. 223/23.12.2011
Gorj Tg. Cărbuneşti Stație de transfer 15.000 t/an AM nr. 44/28.03. 2011
Hunedoara Brad Stație de sortare și transfer 5.000 t/an AM nr. HD-82/28.04.2011
Ialomiţa Balciu Stație de transfer 20.000 t/an AM nr. 61/20.04.2011
Iași /Salubris Stație de sortare 10.500 t/an AIM nr. 6/27.06.2011
Iași Puncte de colectare și
Sipote 3,4t/zi AM nr.124/21.07.2011
stație de sortare
Tg. Neamţ Staţie de transfer şi sortare 15.000 t/an AM nr. 68/28.03.2011
Neamţ Roznov Stație de sortare 300 t/an AM nr.228/29.09.2011
Tașca Stație de sortare 9000 t/an AM nr.233/11.10.2011
Suceava Stație de sortare 750 mc/zi AM nr. 402/05.09.2011
Suceava
Ilișești Stație de sortare 150 t/luna AM nr. 402/05.09.2011
Teleorman Mavrodin Stație de sortare 7500 t/an AIM nr. 225/29.12.2011
Timiș Satchinez Stație de sortare 1,5 t/oră AM nr.10487/19.08.2011
In cursul anului 2011 au fost finalizate încă 23 de stații de transfer și/sau sortare fiind în procedură de
autorizare.
Lista acestor instalații se prezintă în tabelul de mai jos.
Tabel 6.6.1.17 Lista stațiilor de transfer și/sau sortare finalizate și în curs de autorizare
Capacitate
Județ Amplasament Tip instalație
proiectata
Alba Sohodol Stație de sortare 3 t/zi
Lipova Stație de transfer 3 t/zi
Arad
Socodor Stație de sortare și balotare 3 t/zi
Bihor Valea lui Mihai Stație de sortare 1 t/h

Capacitate
Județ Amplasament Tip instalație
proiectata
Brașov Victoria Stație de transfer 25 t/zi
Oraviţa Stație de sortare și transfer 8300 t/an
Caraş Severin Văliug Stație de sortare 650 t / an
Băile Herculane Stație de sortare și transfer 5600 t/an
Cluj Mihai Vitezul Stație de sortare 200 t/an
Galați Galați Staţie de sortare 6000 t/an
Novaci Stație de transfer 1600 t/an
Gorj
Motru Stație de transfer 9000 t/an
Hunedoara Petroșani Stație de sortare 1600 t/an
Mogoșoaia Stație de sortare 250 t/an
Ilfov
Copăceni Stație de sortare 250 t/an
Corabia Stație de sortare și balotare 1000 t/an
Olt
Scornicești Stație de sortare și balotare 1000 t/an
Sibiu Avrig Stație de transfer 20000 t/an
Suceava Siret Stație de sortare și balotare 1200 t/an
Tulcea Macin Stație de transfer și sortare 5000 t/an
Brezoi Stație de transfer 10.000 t/an
Vâlcea
Ionești Staţie de transfer 3.600 t/an
Vaslui Dimitrie Cantemir Stație de sortare 700 t/an
 Situaţia proiectelor sistemelor integrate de gestionare a deșeurilor municipale
Până în prezent au fost finalizate șapte proiecte care prevăd închiderea depozitelor neconforme existente și
construirea de noi depozite conforme, după cum urmează:
 Proiectul ISPA “Managementul integrat al deșeurilor solide din judeţul Argeş” care a prevăzut închiderea
depozitelor neconforme existente la nivelul întregului judeţ şi construirea unui depozit nou conform
(Albota);
 Proiectul ISPA “Managementul integrat al deșeurilor în municipiul Bacău și 18 comune limitrofe” care a
prevăzut închiderea vechiului depozit neconform și construirea unui depozit conform;
 Proiectul ISPA “Sistem integrat de management al deșeurilor solide din judeţul Teleorman”, care a
prevăzut închiderea și reabilitarea depozitelor existente în judeţ şi construcţia unui depozit nou la
Mavrodin;
 Proiectul ISPA “Sistem integrat de management al deșeurilor solide în Galaţi și împrejurimi”, care a
prevăzut închiderea depozitului existent şi construirea unui nou depozit conform;
 Proiectul ISPA “Sistem integrat de management al deșeurilor în municipiul Râmnicu Vâlcea”, care a
prevăzut închiderea depozitului existent (Râureni) și construirea unui nou depozit conform (Feţeni);
 Proiectul ISPA “Managementul deșeurilor în Piatra Neamţ” care a prevăzut închiderea depozitului
existent şi construirea unui nou depozit conform;
 Proiectul ISPA „Reabilitarea sistemului de colectare, transport, tratare şi depozitare a deșeurilor solide în
judeţul Dâmboviţa” care a prevăzut închiderea depozitelor existente (6) şi construirea a două noi
depozite conforme (Aninoasa și Titu).
În prezent, sunt în curs de implementare 20 proiecte aprobate de către AM POS Mediu şi de către Comisia
Europeană, respectiv:
 Vrancea, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud (aprobate în 2009);
 Arad, Sibiu, Mureş, Covasna, Sălaj, Botoşani (aprobate în 2010);
 Neamţ, Suceava, Cluj, Bacău, Vaslui, Călăraşi, Olt, Argeş, Timiş (aprobate în 2011);
 Caraş-Severin, Alba (aprobate în 2012).
Prin aceste proiecte vor fi construite 17 depozite noi conforme, 2 depozite existente vor fi extinse şi vor fi
închise 99 depozite neconforme existente.
În ceea ce priveşte proiectele de deșeuri pregătite în cadrul contractelor de Asistenţă Tehnică finanţate cu
sprijin ISPA și PHARE, în prezent există următorul portofoliu de proiecte:
 10 proiecte ale căror aplicaţii de finanţare se află în curs de finalizare până la sfârşitul anului 2012:
Tulcea, Constanţa, Prahova, Iaşi, Bihor, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Harghita, Buzău;
 7 proiecte pentru care sunt iniţiate activităţile pentru elaborarea aplicaţiilor de finanţare: Galaţi,
Hunedoara, Braşov, Ilfov, Dolj, Brăila, Maramureş.

 Deşeuri biodegradabile
Din totalul cantităţii de deșeuri municipale, cea mai mare parte o reprezintă deșeurile menajere şi
deșeurile asimilabile celor menajere (circa 72%), iar aproximativ 45% din acestea o reprezintă deșeurile
biodegradabile. Acestea provin atât din gospodăriile populaţiei cât şi de la operatori economici, spaţii comerciale,
birouri, instituţii publice, unităţi sanitare, precum și din spaţii publice (parcuri, grădini publice, pieţe, străzi).
În documentele prezentate pe parcursul negocierilor Capitolului 22 - Mediu, respectiv în Planul de implementare
al Directivei 1999/31/CE privind depozitarea deșeurilor, în ceea ce priveşte reducerea cantităţii de deșeuri
biodegradabile depozitate, precum și în răspunsul la scrisoarea Comisiei Europene nr. JDdC/amp
Ares.env.C.2(2010) 711845 din 21 octombrie 2010, România a precizat următoarele:
 primele două obiective prevăzute la art. 5 alineatul (2) literele a şi b din Directivă, referitoare la
reducerea cantităţii de deșeuri biodegradabile municipale depozitate, nu pot fi realizate în termenele
prevăzute de Directivă (16 iulie 2006, reducerea cu 25% din cantitatea totală de deșeuri biodegradabile
municipale, exprimată gravimetric, produsă în anul 1995 sau în ultimul an înainte de 1995, pentru care
sunt disponibile date Eurostat standardizate, respectiv 16 iulie 2009, reducerea cu 50%);
 Având în vedere că, în anul 1995, întreaga cantitate de deșeuri municipale a fost eliminată prin
depozitare, în conformitate cu prevederile paragrafului 3 al art. 5 alineatul (2) din Directivă, România a
optat pentru derogarea de patru ani referitoare la realizarea obiectivelor stabilite la art. 5 alineatul (2)
literele a şi b din Directiva 1999/31/CE, respectiv până la 16 iulie 2010 şi până la 16 iulie 2013.
Începând cu anul 2006, au fost demarate acţiuni în vederea construirii de platforme pentru compostarea
deşeurilor vegetale din parcuri şi spaţii verzi din zonele urbane și construirea unor staţii de sortare a deșeurilor
reciclabile și de staţii de compostare a deșeurilor biodegradabile în apropierea depozitelor pentru deșeuri.
În Tabelul 6.6.1.18 sunt prezentate datele privind cantităţile de deșeuri municipale generate (inclusiv
cantităţile estimate de deșeuri generate şi necolectate) şi cantităţile de deșeuri colectate prin intermediul
serviciilor proprii de specialitate ale primăriilor sau ale firmelor de salubritate în anul 2010, comparativ cu anul
2009. În tabel sunt prezentate de asemenea datele privind deșeurile biodegradabile generate.
Tabel 6.6.1.18 Cantităţile de deșeuri generate şi colectate

(inclusiv deșeurile biodegradabile) în anul 2010 comparativ cu anul 2009
Cantitatea de deșeuri - mil.tone/an -

Categorii de deșeuri
2009 2010
Total deșeuri municipale generate, din
9,15 7,56
care:
 Deşeuri biodegradabile 3,60 3,36
 Deşeuri municipale colectate 7,25 6,32
Analizând datele prezentate în Tabelul 6.6.1.18 se observă o reducere a cantităţii totale de deșeuri
municipale și asimilabile generate la nivel naţional în anul 2010 faţă de anul 2009, de circa 17%, precum şi o
reducere a cantităţii de deșeuri biodegradabile.
Această reducere se datorează, în primul rând, situaţiei economice datorată crizei economice şi financiare
ce a afectat întreaga lume începând cu cea de a doua jumătate a anului 2008, situație reflectată de scăderea PIB
precum și a consumului final.
Pe de o parte, aplicarea prevederilor art. 9, lit. p) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora, începând cu data de 1
iulie 2010, unităţile administrative-teritoriale, responsabile cu gestionarea deșeurilor municipale, trebuie să
reducă cu 15% cantitatea de deșeuri municipale şi asimilabile colectată și trimisă spre depozitare. În cazul
neîndeplinirii acestui obiectiv anual, unităţile administrativ-teritoriale vor plăti o contribuţie de 100 lei/tonă la
Fondul pentru mediu, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de
diminuare și cantitatea corespunzătoare obiectivului efectiv realizat prin activităţi specifice de colectare
selectivă și valorificare.
Continuarea reducerii cantităţii de deșeuri biodegradabile generate în anul 2010, comparativ cu anul
2009, se datorează și continuării colectării selective a deşeurilor de hârtie, carton, în special a deșeurilor de
ambalaje, precum şi a deșeurilor biodegradabile din spaţiile verzi, parcuri şi alte zone.
În vederea respectării angajamentelor asumate în acest domeniu, la începutul anului 2011, la nivel
naţional, erau un număr de 70 de instalaţii şi platforme de compostare finalizate (autorizate sau în curs de
autorizare) pentru compostarea deşeurilor biodegradabile municipale, prezentate în tabelul de mai jos:

Tabel 6.6.1.19 Lista instalaţiilor și platformelor de compostare existente în 2010
Capacitate
Județ Localizare Acte de reglementare
proiectată
Arad Ineu 3500 t/an AM.203/30.12.2009
Albota 20000 t/an AIM nr.20.09.2010
Argeş
Câmpulung 7200 t/an AM 163/04.07.2011
Bacău Bacău 22000 t/an AIM nr. 9/ 29.08.2011
Bihor Oradea 20000 t/an AIMnr.100/ 28.01.2008
Ianca 4500 t/an AM nr. 217/03.11.2009
Brăila
Însurăței 1000 t/an AM nr. 637/11.02. 09
Com. Augustin și Ormeniș 100 t/an AM. nr. 1/7.01.2010
Braşov
Victoria 100 t/an In procedură AM
15 platforme de compostare, amplasate
în 7 comune (Alexandru Odobescu,Cuza AM de la 85 la
Călărași 50 t/an
Voda, Ciocănești, Grădiștea, 91/12.19.2005
Independenta, Vâlcelele, Vlad Țepeș)
Corbu 1000 t/an AM nr. .536/2011
Constanţa
Cogealac 1000 t/an In procedură AM
Cluj Dej 6000 t/an AM nr. 55/23.02.2012
Dâmboviţa Aninoasa 5000 t/an AIM nr. 223/23.12.2011
Tg. Bujor 1000 t/an AM nr.100/07.06.2011
Galaţi
Galaţi 10000 t/an AM nr.63/30.03.2012
Prahova Balta Doamnei 4000 t/an AM 133/31.03.2011
Vâlcea Rm. Vâlcea 14000 t/an AM.203/30.12.2009
Tg. Neamţ 1600 t/an AM nr.68 /28.03.2011
Neamţ
Piatra Neamț 25000 t/an AIM nr. nr. 49/29.12.2006
Hunedoara Brad 7500 t/an AM nr. HD-82/ 28.04.2011
24 platforme de compostare, amplasate
în 24 comune (Buiești, Albești,
Andrasesti, Perieți, Ciulnița , Cosâmbești,
AM 14/25.01.2010 pt.
Sf. Gheorghe; Gârbovi; Ion Roata;
50 t/an Ciulniţa,restul în procedură
Balaciu, Sărăteni, Muntenii Buzău ,
de AM
Ciochina, Dridu, Fierbinți, Maia,
Adâncata, Moldoveni, Jilavele, Brazi,
Ialomiţa Roșiori, Drăgoiești, Movilita, Sinești)
Slobozia / Platforma bioremediere 45000 t/an AM13/12.01.2007, rev
1 platforma compostare / Mihail
2000m2 AM 118/10.11.2010
Kogălniceanu
12 platforme de compostare amplasate
900m2,
în 3 comune (Coșereni, Barcanesti, AM162/10.10.2011
fiecare
Axintele)
Prahova Balta Doamnei 4000 t/an AM 133/31.03.2011
Satu Mare Dobra 10000 t/an AIM nr. 130/ 21.10.2011
Sibiu Avrig 3500 t/an AM nr. SB 10/16.01.2012
Teleorman Mavrodin 5000 t/an AIM nr. 225/29.12.2011
Vâlcea Rm. Vâlcea 14000 t/an AM.203/30.12.2009
Aceste investiţii au fost realizate sau vor fi realizate prin Programul PHARE CES 2004 precum și proiectele
de gestionare integrată a deșeurilor la nivel judeţean (finanţate prin proiecte ISPA sau POS Mediu). Aplicaţiile de
finanţare pentru proiectele de sisteme integrate de gestionare a deșeurilor, în curs de elaborare în această
perioadă, prevăd pentru fiecare judeţ metoda optimă de gestionare a deșeurilor biodegradabile municipale
(compostare individuală, compostare centralizată, tratare mecano-biologică), precum și capacităţile de tratare
necesare pentru îndeplinirea ţintelor prevăzute de Directiva 1999/31/CE.
6.6.2 DEŞEURI INDUSTRIALE
 Generarea deșeurilor provenind din activităţile industriale
În cursul anului 2010, cantitatea de deșeuri generate de industria extractivă, energetică şi prelucrătoare a fost
de cca. 191 milioane tone, din care, cea mai mare parte (peste 90%) sunt deșeuri rezultate din activităţile de extracţie
(minerit).
Deşeurile nepericuloase generate pe principalele activităţi economice, cu excepţia industriei extractive, în
perioada 2006 - 2010, sunt prezentate în tabelul 6.6.2.1.

Tabel 6.6.2.1. Deşeurile nepericuloase generate pe principalele activităţi economice(cu excepţia industriei extractive),
în perioada 2006 – 2010
- mii tone -
Activitatea
2006 2007 2008 2009 2010
economică
Industria
8.964,15 18.860,39 10.678,66 7.780,74 7.010,46
prelucrătoare
Producţia, transportul
şi distribuţia de
energie electrică şi 102.551,84 36.465,59 7.055,92 6.103,45 5.886,2
termică, gaze şi apă
Captarea, tratarea şi
220,82 10,96 20,58 12,85 17,62
distribuţia apei
Alte activităţi 483,92 1.494,34 506,52 739,25 514,9
Total 112.220,73 56.831,28 18.261,68 14.636,29 13.429,18
Sursa: ANPM şi INS
Deşeurile periculoase, generate în anul 2010, în cantitate de 514.325 tone, au reprezentat circa 0,3% din
totalul deșeurilor generate (inclusiv deșeuri din industria extractivă). Majoritatea deșeurilor periculoase au fost
eliminate prin depozitare, restul fiind valorificate sau eliminate prin co-incinerare sau incinerare în instalaţiile
proprii ale generatorilor sau în instalaţii specializate aparţinând operatorilor privaţi.
Cantităţile de deșeuri periculoase generate de principalele activităţi industriale în perioada 2006 - 2010
sunt prezentate în tabelul următor.
Tabel 6.6.2.1. Deşeurile periculoase generate pe principalele activităţi economice, în perioada 2006 – 2010
- mii tone -
Activitate economică 2006 2007 2008 2009 2010
Industria extractivă 497,59 11,24 31,11 87,79 146,27
Industria de prelucrare a ţiţeiului, 157,51
226,35 37,89 114,53 125,91
cocsificarea cărbunelui
Fabricarea substanţelor şi 22,01
47,11 53,33 54,02 24,55
produselor chimice
Industria metalurgică 168,76 121,62 150,78 99,64 71,53
Industria de maşini şi 24,63
33,05 26,67 28,58 25,36
echipamente
Industria mijloacelor de transport 26,19 31,06 13,33 12,11 9,59
Alte activităţi 53,76 137,28 42,59 63,22 82,77
Total 1.052,81 419,08 434,94 438,58 514,32
Sursa: ANPM şi INS
 DEPOZITAREA DEŞEURILOR provenind din activitățile industriale
În cursul anului 2010, au fost în operare 40 de depozite pentru deșeuri industriale periculoase şi
nepericuloase, din care:
 8 depozite pentru deșeuri industriale periculoase, din care;
 6 depozite conforme ale operatorilor economici care îşi depozitează propriile deșeuri;
 2 depozite zonale conforme, unul în judeţul Ialomiţa, operat de SC VIVANI SALUBRITATE SA
Slobozia şi unul în judeţul Prahova, operat de SC Ecomaster Servicii Ecologice SRL
 32 depozite pentru deșeuri industriale nepericuloase, din care:
 15 depozite conforme;
 15 depozite care utilizează instalaţii de “hidro-transport” a deșeurilor sau care depozitează deșeuri
în stare lichidă şi deșeuri cu proprietăţi corozive, oxidante;
 2 iazuri de decantare din cele 5 cu perioadă de tranziţie.
Depozite care utilizează instalaţii de “hidro-transport” a deșeurilor sau care

depozitează deșeuri în stare lichidă şi deșeuri cu proprietăţi corozive, oxidante
La data de 31.12.2011 un depozit neconform care aparţine SC Uzina Termoelectrică Giurgiu SA era
planificat să îşi sisteze activitatea de depozitare a deșeurilor lichide. Conform Notei de constatare nr. 127-
23.02.2011, întocmită de reprezentanţii GNM, activitatea de depozitare a deșeurilor lichide pe acest depozit
neconform era sistată la data realizării controlului, în prezent fiind în curs de elaborare documentaţiile necesare
obţinerii actelor de reglementare pentru închiderea depozitului.

În cursul anului 2011 s-a continuat depozitarea pe două depozite neconforme pe care activitatea de
depozitare trebuia sistată la 31.12.2009 (depozitul neconform de zgură şi cenuşă Căprişoara aparţinând SC
ELECTROCENTRALE DEVA SA - SE Paroşeni, jud. Hunedoara) şi, respectiv, la 31.12.2010 (depozitul neconform
de zgură şi cenuşă Bejan aparţinând SC ELECTROCENTRALE DEVA SA, jud. Hunedoara).
Situaţia celor două depozite se prezintă astfel:

 Depozitul neconform de zgură şi cenuşă Căprişoara aparţinând SC ELECTROCENTRALE DEVA SA - SE
Paroşeni, jud. Hunedoara: Depozitul Valea Căprişoara continuă să funcţioneze, datorită imposibilităţii
asigurării surselor de finanţare necesare schimbării tehnologiei de colectare, transport şi depozitare a
zgurii şi cenuşii. În cursul anului 2011 a fost elaborat ”Proiectul de închidere a depozitului de zgură şi
cenuşă Valea Căprişoara la cota 676.00m în compartimentul 1 şi la cota 681.00 m în compartimentul 2, în
vederea trecerii pe şlam dens”.
 Depozitul Bejan S.C. ELECTROCENTRALE DEVA S.A., jud. Hunedoara : SC ELECTROCENTRALE DEVA SA a
continuat activitatea de depozitare a deșeurilor lichide pe depozitul Bejan, prin utilizarea instalaţiei de
“hidro-transport” şi în anul 2011, deoarece nu a fost finalizată investiţia "Extindere pe orizontală a
depozitului de zgură şi cenuşă mal drept râul Mureş, extravilanul comunei Şoimuş". Pentru această investiţie
a fost obţinut Acordul de Mediu nr. 11/19.12.2008. La 01.01.2012 noul depozit era realizat, pe el urmând
a se depozita atât şlam dens de zgură şi cenuşă, cât şi subproduse de la desulfurare. În prezent sunt în curs
de execuţie lucrările la obiectivul de investiţii ”Colectarea şi transportul în depozit a zgurii, cenuşii şi a
produselor de desulfurare”, cu termen de finalizare 2014.
Iazuri de decantare
În ceea ce priveşte cele 5 iazuri pentru care România a obţinut perioade de tranziţie etapizate până cel
târziu la 31 decembrie 2011, în anul 2010, situaţia a fost următoarea:
 pe 3 iazuri: iazul Aurul Recea – SC Transgold SA Baia Mare, iazul Ostra – Valea Straja – SC Minbucovina
SA Vatra Dornei şi iazul – Fânaţe – SC Băiţa SA Ştei, activitatea de depozitare a fost sistată (pe iazurile
Aurul Recea şi Ostra – Valea Straja activitatea de depozitare a fost sistată din anul 2006, iar pe iazul
Fânaţe activitatea de depozitare a fost sistată în anul 2009);
 pe 2 iazuri: Valea Şesei şi Valea Ştefancei, activitatea de depozitare s-a reluat în luna decembrie 2009 ca
urmare a reluării activităţii de extracţie la SC CUPRUMIN SA Abrud. Situația celor 2 iazuri de decantare
se prezintă astfel:
 Iazul Valea Şesei este în stare de exploatare şi deserveşte instalaţia de preparare a minereului de
la Roşia Poieni, care aparţine SC Cuprumin Abrud SA;
 Iazul Valea Ştefancei este în stare de exploatare, fiind destinat să funcţioneze ca iaz de decantare
de rezervă, preluând tulbureala de steril în cazul unor avarii de durată redusă la sistemul de
transport al tulburelii spre Valea Şesei.
Aceste 2 iazuri de decantare urmau să se conformeze prevederilor art. 14 din Directiva 1999/31/CE până
la 31.12.2011, acestea putând să continue activitatea până la epuizarea capacităţii de depozitare. Conformarea
acestor iazuri de decantare cu prevederile Directivei 1999/31/CE constă în prevenirea infiltrării de apă în
depozitul de deșeuri şi optimizarea raportului apă-minereu pentru realizarea unei descărcări avansate a
sterilului de flotaţie în iazuri.
Astfel, în vederea conformării cu cerinţele privind depozitarea deșeurilor, au fost stabilite următoarele
măsuri, cu termen de finalizare trimestrul IV 2011:
 realizarea unui sistem de captare a apelor acide şi staţia de neutralizare a acestora in amonte de
iazul Valea Şesei;
 realizarea unui sistem de măsurare şi contorizare a debitelor de apă descărcate din iazul Valea Şesei
pe canalul de evacuare.
Pentru neutralizarea apelor acide, în amonte de iazul Valea Şesei a fost închiriată şi montată o staţie pilot
de neutralizare, care a intrat în funcţiune la sfârşitul anului 2010. Pe baza rezultatelor experimentale obţinute, va
fi aleasă soluţia optimă pentru condiţiile concrete de pe amplasament, urmând ca până la sfârşitul anului 2011 să
fie realizată atât proiectarea cât şi realizarea propriu-zisă a staţiei de neutralizare. Lucrările stabilite prin Planul
de acţiuni pentru funcţionarea în siguranţă a iazului de decantare Valea Ştefancei au fost finalizate în 2010.
Deoarece SC CUPRUMIN SA ABRUD a fost în proces de privatizare, nu a fost posibilă luarea unei decizii în
ceea ce priveşte realizarea unei staţii de neutralizare a apelor acide la nivel industrial
Incinerarea deșeurilor industriale
În cursul anului 2011, au fost în funcţiune următoarele instalaţii pentru incinerarea deșeurilor industriale
periculoase:
 8 instalaţii de incinerare/coincinerare aparţinând la 8 operatori privaţi din industrie, care incinerea-
ză/coincinerează propriile deșeuri periculoase (S.C. Chimcomplex S.A. Borzesti, S.C. Antibiotice S.A. Iaşi,

Oltchim Rm. Vâlcea, Kober Piatra Neamţ, SC Stemar s.r.l. Vaslui, Vrancart S.A. Adjud, S.C. Chimester BV S.A.
Bucureşti şi Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A. Bucureşti):
- S.C. Chimcomplex S.A. Borzești deţine o instalaţie de incinerare rezidii organoclorurate cu o
capacitate nominală de 680 t/an;
- S.C. Antibiotice S.A. Iaş deţine o instalaţie de incinerare deșeuri industriale cu o capacitate
nominală de 432 t/an;
- SC Oltchim S.A. Râmnicu Vâlcea deţine o instalaţie pentru coincinerarea reziduurilor organo-
clorurate lichide provenite de la Instalaţia Monomer, cu o capacitate nominală de 11.445 t/an;
- SC Kober s.r.l. Piatra Neamţ deţine o instalaţie de incinerare pentru ape chimice şi deșeuri solide
(şlamuri, vopseluri, lacuri, răşini) rezultate din activitatea proprie, cu o capacitate nominală de
1.248 t/an;
- SC Stemar s.r.l. Vaslui deţine o instalaţie de coincinerare deșeuri de politerpene, cu o capacitate
nominală de 966 t/an;
- Vrancart S.A. Adjud deţine o instalaţie de coincinerare deșeuri solide provenite de la sortarea
maculaturii şi a nămolurilor deshidratate de la epurarea apelor uzate, cu o capacitate nominală
de 17.199 t/an;
- S.C. Chimester BV. S.A. Bucureşti deţine o instalaţie de incinerare pentru ape chimice rezultate
din procesul de sinteză a răşinilor sintetice, cu o capacitate nominală de 126 t/an;
- Compania Naţională „Imprimeria Naţională" S.A. Bucureşti, deţine o instalaţie de incinerare
pentru hârtie şi carton, cu o capacitate nominală de 28 t/an.
 10 instalaţii existente pentru incinerarea deșeurilor periculoase aparţinând operatorilor privaţi care
incinerează pentru terţi:
- S.C. MONDECO SRL, Suceava, jud. Suceava, capacitate de incinerare 10800t/an;
- SC PRO AIR CLEAN SA, TIMISOARA, jud. Timiș, capacitate de incinerare 3250t/an;
- SC IF TEHNOLOGII SRL CLUJ, Cluj Napoca, capacitate de incinerare 1430t/an;
- SC IRIDEX GROUP IMPORT EXPORT SRL, București, capacitate de incinerare 6000t/an;
- S.C. AVAND S.R.L., Iași, jud. Iași, capacitate de incinerare 11300t/an;
- SC SUPERSTAR COM SRL, SUCEAVA, capacitate de incinerare2010t/an;
- S.C. ECO FIRE SISTEMS SRL, Lumina, jud. CONSTANTA, capacitate de incinerare 10080t/an;
- ENVISAN NV BELGIA - SUSCURSALA PITESTI, capacitate de incinerare93312t/an;
- SC ECOBURN SRL, PLOIESTI, capacitate de incinerare 4000t/an
- SC GUARDIAN ECO BURN SRL, Ișalnița, jud. Dolj, capacitate de incinerare 7638t/an;
 7 instalaţii de co-incinerare în cuptoare de ciment - autorizate pentru tratarea deșeurilor periculoase
solide şi lichide, după cum urmează:
- S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A. Sucursala Bicaz, cu o capacitate de coincinerare de
420000t/an;
- S.C. LAFARGE S.A. – punct de lucru MEDGIDIA, cu o capacitate de coincinerare de 200000t/an,
- HOLCIM S.A. Câmpulung, cu o capacitate de coincinerare 22500t/an;
- S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A. – Sucursala Fieni, nu este specificată capacitatea de
coincinerare;
- S.C. CARPATCEMENT HOLDING S.A. – Sucursala Deva, cu o capacitate de coincinerare
131000t/an;
- HOLCIM S.A. Aleşd, cu o capacitate de coincinerare 77000t/an;
- S.C. LAFARGE S.A. Braşov – Hoghiz, cu o capacitate de coincinerare 21000t/an;
6.6.3 DEŞEURI GENERATE DE ACTIVITĂŢI MEDICALE
Ministerul Sănătăţii, prin Institutul National de Sănătate Publică Bucureşti, elaborează anual Sinteza
naţională “Monitorizarea și inspecția sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală” şi
actualizează baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activitatea medicală. Aceasta activitate face
parte din Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă, respectiv
obiectivul 1 - Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă.
Baza de date se realizează printr-un sistem de raportare trimestrială a datelor colectate de unităţile
sanitare cu paturi, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică locale, pe baza metodologiei de colectare a
datelor. Principalele obiective ale bazei naţionale de date sunt: evaluarea periodică a sistemului de gestionare a
deșeurilor, derulat în unităţile sanitare cu paturi, determinarea calitativă şi cantitativă a deșeurilor produse în
unităţile sanitare cu paturi, identificarea riscurilor ce pot fi generate de această categorie de deșeuri, micșorarea
cantităţii de deșeuri medicale generate de unităţile sanitare, precum și propunerea unor măsuri ce vizează
îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deșeurilor produse în unităţile sanitare.
Culegerea și raportarea datelor pentru baza națională de date a deșeurilor rezultate din activitatea
medicală s-a realizat pe baza Metodologiei de culegere a datelor, reprezentată de Anexa 2, a Ordinului
Ministrului Sănătății nr. 219/2002 cu modificările și completările ulterioare (reglementare încă în curs de

revizuire), și a Metodologiei privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea
medicală. Metodologia de culegere a datelor se aplică lunar, iar metodologia de inspecție, trimestrial, la nivelul
unităților sanitare cu paturi. Această activitate este coordonată la nivel local de Direcția de Sănătate Publică, iar
raportarea datelor culese pe baza ambelor metodologii se face trimestrial către Institutul Național de Sănătate
Publică București. În anul 2011, Institutul Național de Sănătate Publică a colaborat cu Centrul Regional de
Sănătate Publică Cluj în vederea culegerii și procesării electronice a datelor din regiunea respectivă.
Metodologia privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală
reprezintă atât un instrument de evaluare cât și unul de control utilizat de către reprezentanții autorităților
locale de sănătate publică, la nivelul unităților sanitare cu paturi din județ. Metodologia este prezentată sub
forma de chestionar, tratând toate etapele sistemului de gestionare a deșeurilor în unitatea sanitară, inclusiv
eliminarea finală.
Pentru anul 2011 au fost raportate date Institutului Naţional de Sănătate Publică de către 41 de autorități
de sănătate publica județene și municipiul București. Datele transmise reprezintă tipuri și cantități de deșeuri
rezultate din activitatea medicală, precum și modul de gestionare a acestei categorii de deșeuri, la nivelul
unităților sanitare cu paturi. În anul 2011 au raportat date, în medie 347 de unități sanitare cu paturi, dintr-un
număr estimativ de 390 de unități sanitare cu paturi existente la nivel național, în 2011. Din municipiul București
au raportat date trimestrial, în medie, 25 de spitale. Datele respective au fost raportate în conformitate cu
metodologia de culegere a datelor pentru baza națională de date, aprobată prin Ordinul M.S. nr. 219/2002, cu
modificările și completările ulterioare (ordinul și metodologia se află în procedura de revizuire). Precizăm faptul
că au fost raportate date și de către spitale private și centre de asistență medico-socială.
În anul 2011, la nivelul tuturor unităţilor sanitare reprezentative din România, cantitatea de deșeuri
generată din activităţi medicale a fost de 34.511 tone/an deșeuri, din care: 25.663 tone/an deșeuri
nepericuloase, asimilabile celor menajere, 7497 tone/an deșeuri infecţioase periculoase, iar 1351 tone/an
deșeuri înţepătoare/tăietoare periculoase.
În concluzie, cantitatea de deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală generată, pentru anul 2011
este de 8848 tone/an.
Comparativ cu anul 2010, se constată o scădere cu 17% a acestei cantităţi de deșeuri periculoase provenită
din activitatea unităţilor sanitare cu paturi. Pe parcursul anilor 2010 și 2011, în baza unor reglementari emise de
Ministerul Sănătății, s-au desființat, comasat și transformat în cămine de bătrâni un anumit număr de spitale. Ca
urmare, procentul de reducere a cantității de deșeuri, în anul 2011, față de anul 2010, s-ar putea datora și acestei
situații.
Eliminarea finală a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală se realizează prin incinerare
sau depozitare în depozitul de deșeuri pentru deșeurile infecțioase și înțepătoare-tăietoare care au fost în
prealabil tratate prin sterilizare termică. O altă alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de
neutralizarea prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale la nivelul unităţii sanitare (echipamente
proprii), deșeurile tratate, fiind nepericuloase, sunt depozitate în depozitul de deșeuri municipale din regiunea
respectivă.
Cantitatea de deșeuri periculoase medicale incinerată la nivelul anului 2011 este de 5131.84 tone/an. O altă
alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de neutralizarea prin sterilizare termică a deșeurilor
periculoase medicale în stații de neutralizare ce funcționează în sistem centralizat sau echipamente de capacitate
relativ mică, amplasate la nivelul unităţii sanitare (echipamente proprii). După tratare, prin sterilizare termică, în
ambele cazuri, deșeurile sunt apoi depozitate în depozitul de deșeuri nepericuloase din regiunea respectivă.
În anul 2011, datele rezultate privind cantitatea de deșeuri periculoase medicale tratate prin sterilizare
termică este de 2831.36 tone/an (din această cantitate totală, 2565.92 tone/an au fost tratate în stații de neutra-
lizare ce funcționează în sistem centralizat, iar 265.44 tone/an au fost tratate în echipamente de neutralizare de
capacitate relativ mică, la nivelul spitalului). Există unități sanitare care utilizează două alternative de eliminare
finală (contract incinerare/contract stație neutralizare prin sterilizare termică/ echipament propriu).
Din datele prezentate mai sus se poate observa faptul că incinerarea este o opțiune de eliminare finală a
deșeurilor, într-un procent de 58% din unitățile sanitare cu paturi investigate la nivel național, iar tratarea prin
sterilizare termică a deșeurilor infecțioase pentru un procent de 32% (firme ce prestează servicii de tratare prin
sterilizare termică, în sistem centralizat și echipament de tratare prin sterilizare termică, propriu unității
sanitare). Din acest procent de 32%, 29% din unitățile sanitare direcționează deșeurile periculoase medicale
către firmele de tratare deoarece, doar 3% din unitățile sanitare dețin echipament propriu de tratare prin
sterilizare termică. În anul 2009, prin derularea de către Ministerul Sănătății a proiectului PHARE în domeniul
deșeurilor rezultate din activitatea medicală, au fost achiziționate 28 de echipamente de neutralizare, prin
sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale, pentru spitalele din Romania. Acest lucru contribuie la
buna desfășurare a tratării termice la temperaturi scăzute a deșeurile infecțioase rezultate din activitatea
medicală.

6.6.4 FLUXURI DE DEȘEURI
 DEŞEURI DE ECHIPAMENTE ELECTRICE ŞI ELECTRONICE (DEEE)
Principalele obiective ale H.G. nr. 1037/2010 privind deșeurile de echipamente electrice și electronice
(DEEE) sunt:
- prevenirea apariţiei deșeurilor de echipamente electrice și electronice şi reutilizarea, reciclarea și alte
forme de valorificare a acestor tipuri de deșeuri, pentru a reduce, în cea mai mare măsură, cantitatea
de deșeuri eliminate;
- îmbunătăţirea performanţei de mediu a tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă al EEE
(producători, distribuitori şi consumatori) şi în mod special a agenţilor economici direct implicaţi în
tratarea deșeurilor de echipamente electrice și electronice.
H.G. nr. 1037/2010 privind DEEE se aplică categoriilor de echipamente electrice şi electronice (Tabel
6.6.4.1.), cu condiţia ca acestea să nu fie parte componentă a unui alt tip de echipament, ce nu intră sub incidenţa
prezentei hotărâri.
Tabel 6..6.4.1. Categorii de echipamente electrice şi electronice (EEE)

Categoria 1 Aparate de uz casnic de mari dimensiuni
Categoria 2 Aparate de uz casnic de mici dimensiuni
Categoria 3 Echipamente informatice și de telecomunicaţii
Categoria 4 Echipamente de larg consum
Categoria 5 Echipamente de iluminat
Categoria 6 Unelte electrice şi electronice
Categoria 7 Jucării, echipamente sportive și de agrement
Categoria 8 Dispozitive medicale (cu excepţia tuturor produselor implantate și infectate)
Categoria 9 Instrumente de supraveghere şi control
Categoria 10 Distribuitoare automate
Pot introduce pe piaţă echipamente electrice și electronice numai producătorii înregistraţi în Registrul
Producătorilor și Importatorilor de EEE, constituit la A.N.P.M.
La începutul anului 2006, s-a demarat procedura de înregistrare a producătorilor de echipamente electrice
şi electronice în Registrul producătorilor și importatorilor de echipamente electrice şi electronice, conform
cerinţelor legislaţiei în vigoare. Până la sfârşitul anului 2010, s-au înregistrat 1.351 producători de echipamente
electrice şi electronice (EEE).
În anul 2010, a fost pusă pe piaţă o cantitate de cca 151317 tone EEE.
Distribuţia cantității de EEE pe categorii, pentru perioada 2006-2010 este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabel. 6.6.4.2.Distribuţia pe categorii a EEE puse pe piaţă
Cantitate de EEE (tone)

Categorie
2006 2007 2008 2009 2010
1 - Aparate de uz casnic de mari
72016.48 99876.09 161964.55 68265.88 74328.96
dimensiuni
2 - Aparate de uz casnic de mici
3872.43 8605.78 18080.61 8812.54 17484.70
dimensiuni
3 - Echipamente informatice și de
25198.93 31746.24 19715.01 11139.41 31944.22
telecomunicaţii
4 - Echipamente de larg consum 20661.89 38133.71 22659.92 11605.67 12908.06
5 - Echipamente de iluminat 6233.31 2203.04 3926.90 3609.1575 4594.26
6 - Unelte electrice și electronice 10535.48 5085.37 9918.45 6517.07 7669.82
7 - Jucării, echipamente sportive și de
353.46 1159.75 466.23 627.54 953.61
agrement
8 - Dispozitive medicale (cu excepţia
tuturor produselor implantate și 58.09 94.55 5605.49 6952.94 275.92
infectate)
9 - Instrumente de supraveghere şi
1711.26 546.33 934.14 6040.86 769.82
control
10 - Distribuitoare automate 207.92 502.08 457.48 249.48 387.30
TOTAL 140849.24 187952.95 243728.78 123820.54 151316.67
Sursa: ANPM

Gestionarea DEEE
În vederea realizări obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a DEEE

producătorii pot acţiona:
• individual, utilizând propriile resurse;
• prin transferarea acestor responsabilităţi, pe bază de contract, către un operator economic legal
constituit şi autorizat în acest sens.
Au obţinut Licenţa de operare în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea obiectivelor anuale
de colectare, reutilizare, reciclare şi valorificare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice următoarele
Organizaţii Colective:
 Asociaţia ECO TIC - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 001/2011 valabilă până la 15.09.2013,
pentru categoriile 1,2,3,4,5 (a și f),6,7,8,9,10;
 Asociaţia Romana pentru Reciclare RoRec - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 002/2010
valabilă până la 31.05.2012 (in procedura de reautorizare), pentru categoriile 1-10;
 Asociaţia RECOLAMP - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 003/2012 valabilă până la
16.02.2014, pentru categoria 5 literele a-f;
 Asociaţia ENVIRON - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 004/2012 valabilă până la
23.07.2014, pentru categoriile 1-10, cu excepţia categoriei 5 literele b-f;
 CCR LOGISTICS SYSTEMS RO S.R.L. - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 005/2011 valabilă
până la 17.05.2013, pentru categoriile 1 – 10;
 Asociaţia ECOPOINT - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 007/2011 valabilă până la
17.05.2013, pentru categoriile 1-10;
 Asociaţia ECOMOLD - Licenţa de Operare nr. RO – ANPM – DEEE – 008/2011 valabilă până la
07.11.2013, pentru categoriile 1-7.
Licenţele de operare şi datele de contact ale Organizaţiilor Colective sunt publicate pe site-ul ANPM:
http://www.anpm.ro/articole/deșeuri_de_echipamente_electrice_si_electronice-28.
DEEE colectate
Începând cu anul 2008, ţinta de colectare a DEEE-urilor este de cel puţin 4 kg deşeu/locuitor/an. Cu toate
eforturile întreprinse de autorităţi și operatorii economici responsabili, până în prezent nu a fost atinsă ţinta de
colectare anuală de 4 kg/locuitor/an.
În perioada 2006 – 2010, a fost colectată o cantitate de 91540.87 tone DEEE. Distribuţia acesteia pe ani și
categorii este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabel.6.6.4.3 Distribuţia pe categorii a DEEE colectate
Cantitate de DEEE (tone)
Categorie
2006 2007 2008 2009 2010
1 - Aparate de uz casnic de mari dimensiuni 517.68 1625.54 8923.68 21385.59 14119.93
2 - Aparate de uz casnic de mici dimensiuni 51.85 107.19 735.82 1489.54 913.64
3 - Echipamente informatice și de
274.24 1164.32 6252.69 9103.73 6459.84
telecomunicaţii
4 - Echipamente de larg consum 47.04 599.57 5175.38 5061.14 3567.23
5 - Echipamente de iluminat 7.88 8.30 206.20 177.41 182.660
6 - Unelte electrice şi electronice 166.27 113.19 321.83 674.57 625.81
7 - Jucării, echipamente sportive și de agrement 1.30 2.68 32.80 111.78 62.73
8 - Dispozitive medicale (cu excepţia tuturor
0.01 22.22 16.49 41.78 19.86
produselor implantate și infectate)
9 - Instrumente de supraveghere şi control 65.31 39.58 39.66 594.99 215.41
10 - Distribuitoare automate 0.00 2.20 13.85 118.97 79.50
TOTAL 1131.58 3684.78 21718.40 38759.50 26246.61
Sursa: ANPM
Tratarea DEEE
DEEE colectate sunt tratate atât în România, cât și în alte state membre UE. Diferenţa între DEEE colectate
şi DEEE tratate în cursul unui an este rămasă în stoc la operatorii economici colectori / tratatori. Astfel:
 In anul 2007 au fost tratate 19,7% din DEEE colectate;
 In anul 2010 au fost tratate 100% din DEEE colectate, precum și o parte din DEEE aflate în stoc la
începutul anului.

Valorificarea DEEE
Obiectivele de valorificare impuse de legislaţie începând cu anul 2008, respectiv cele realizate în anul
2008, 2009 și 2010, sunt prezentate în tabelul 6.6.4.4.
Tabel 6.6.4.4. Obiective de valorificare
Obiectiv de Obiectiv Obiectiv Obiectiv

valorificare valorificare valorificare valorificare
Categoria
prevăzut de realizat în realizat în realizat în
legislaţie (%) 2008 (%) 2009 (%) 2010 (%)
1. Aparate de uz casnic de mari dimensiuni 80 84 93 93
2. Aparate de uz casnic de mici dimensiuni 70 76 84 84
3.Echipamente informatice și de
75 77 84 86
telecomunicaţii
4. Echipamente de larg consum 75 88 86 89
5. Echipamente de iluminat 80 63 84 88
6. Unelte electrice și electronice 70 75 85 87
7.Jucării, echipamente sportive și de
70 68 71 73
agrement
8. Dispozitive medicale (cu excepţia
neaplicabil neaplicabil neaplicabil neaplicabil
tuturor produselor implantate și infectate)
9. Instrumente de supraveghere şi control 70 77 85 85
10. Distribuitoare automate 80 89 90 91
Sursa: ANPM
Listele cu operatorii economici autorizaţi sa colecteze şi/sau să trateze DEEE sunt publicate pe site-ul
ANPM: http://www.anpm.ro/articole/deșeuri_de_echipamente_electrice_si_electronice-28
Deşeuri de ambalaje
În baza Ordinului Ministrului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 927/2005 cu privire la procedura de
raportare a datelor referitoare la ambalaje şi deșeuri de ambalaje, au fost raportate datele privind ambalajele și
deșeurile de ambalaje gestionate în anul 2010.
Analiza și interpretarea datelor a fost efectuată în cadrul A.N.P.M. În continuare, sunt prezentate şi analizate
rezultatele obţinute.
Cantitatea totală de ambalaje introdusă pe piaţă în anul 2010 a fost de 974925 tone.
Tabel 6.6.4.5. Structura ambalajelor introdusă pe piaţă în anul 2010
Cantitatea totala de
Tip material ambalaje introdusa pe %
piață în 2010 (t)
Sticla 160334 16,45
Plastic 281145 28,84
Hartie și Carton 265982 27,28
Metal - Aluminiu 15902 1,63
Metal - Otel 39297 4,03
Metal - Total 55214 5,66
Lemn 211875 21,73
Altele 390 0,04
TOTAL GENERAL 974925 100,00
Sursa:ANPM
În anul 2010 au fost valorificate o cantitate totală de 471027 tone de deșeuri de ambalaje, din care 422776
tone au fost reciclate.
Raportat la întreaga cantitate de ambalaje introdusă pe piaţă în anul 2010, procentul total de valorificare a
fost de 48,31% iar procentul de reciclare a fost de 43,36%.

Tabel 6.6.4.6 Structura deșeurilor de ambalajele valorificate şi reciclate pe tip de material – 2010
Cantitatea de Cantitatea de
Tip material deșeuri % deșeuri %
reciclata (t) valorificata (t)
Sticla 91031 56,78 91031 56,78
Plastic 79391 28,24 86945 30,93
Hartie și Carton 177636 66,78 194751 73,22
Metal - Aluminiu 2445 15,38 2445 15,38
Metal - Otel 33822 86,07 33822 86,07
Metal - Total 36267 65,70 36267 65,70
Lemn 38451 18,15 62033 29,28
Altele 0 0,00 0 0,00
TOTAL GENERAL 422776 43,36 471027 48,31
Sursa: ANPM
Deşeuri de baterii şi acumulatori (B&A)
Principalele obiective ale HG nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor şi al deșeurilor de
baterii şi acumulatori sunt:
 stabilirea cerinţelor privind introducerea pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor și a unor reguli
specifice privind colectarea, tratarea, reciclarea și eliminarea deșeurilor de baterii şi acumulatori,
destinate să completeze legislaţia naţională armonizată privind deșeurile şi să promoveze un nivel
înalt de colectare și reciclare a deșeurilor de baterii şi acumulatori, precum și reglementarea
interzicerii introducerii pe piaţă a bateriilor şi acumulatorilor care conţin substanţe periculoase.
 îmbunătăţirea performanţelor de mediu ale bateriilor și acumulatorilor şi ale activităţilor aferente
tuturor operatorilor economici implicaţi în ciclul de viaţă al bateriilor şi acumulatorilor, respectiv ale
producătorilor, distribuitorilor şi utilizatorilor finali şi în special ale operatorilor direct implicaţi în
operaţiunile de tratare și reciclare a deșeurilor de baterii şi acumulatori.
H.G. nr. 1.132/2008 privind regimul bateriilor şi acumulatorilor și al deșeurilor de baterii şi acumulatori se
aplică tuturor tipurilor de baterii şi acumulatori (Tabel 6.6.4.7.), indiferent de forma, volumul, greutatea,
materialele componente sau utilizarea acestora, fără a se aduce atingere legislaţiei naţionale armonizate care
transpune Directiva 2000/53/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 18 septembrie 2000 privind
vehiculele scoase din uz și Directiva 2002/96/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 27 ianuarie 2003
privind deşeurile provenite de la echipamente electrice şi electronice (DEEE).
Tabel 6.6.4.7. Tipuri de baterii şi acumulatori

1a Alcaline
1b Litiu
1c Zinc Carbon
1d Zinc Aer
1e Oxid de Mercur (HgO)
Baterii portabile (categoriile 1 şi 2) 1f Oxid de Argint (Ag2O)
1g Ansamblu de baterii
1h Altele
2a Nichel Cadmiu (NiCd)
2b Plumb
Baterii portabile (categoriile 1 şi 2) 2c Nichel Metal Hidrura (NiMH)
2d Litiu Ion
2e Litiu Polimer
2f Altele
Baterii auto 3a Plumb Acid
(categoria 3) 3b Nichel Cadmiu (NiCd)
4a Plumb acid
Baterii industriale
4b Nichel cadmiu (NiCd)
(categoria 4)
4c Altele
Pot introduce pe piaţă baterii şi acumulatori numai producătorii înregistraţi în Registrul Producătorilor și
Importatorilor de B&A, constituit la A.N.P.M.
Începând cu anul 2009, s-a demarat procedura de înregistrare a producătorilor de baterii şi acumulatori în
Registrul producătorilor și importatorilor de B&A, conform cerinţelor legislaţiei în vigoare. Până la sfârşitul
anului 2011, s-au înregistrat cca 410 producători de B&A.

Cantităţile de baterii şi acumulatori puse pe piaţă in perioada 2009 – 2010 precum şi distribuţia acestora
pe categorii, este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabel 6.6.4.8 Distribuţia pe categorii de B&A, puse pe piaţă in 2009-2010
Cantități (t)
Tip de B&A
2009 2010
1a 937,47 868,96
1b 35,53 11,51
1c 822,55 1364,55
1d 1,47 1,81
1e 0,00 1,82
1f 0,56 1,12
1g 18,19 4,33
1h 0,69 3,66
2a 49,90 133,05
2b 64,58 119,67
2c 93,51 48,19
2d 51,64 693,25
2e 2,89 192,11
2f 0,12 3,33
3a 21584,75 29839,22
3b 0,02 3,57
3c 6,51 5,06
4a 679,41 2549,62
4b 13,37 27,68
4c 0,57 35,02
Sursa:ANPM
Gestionarea deșeurilor de B&A.
În vederea realizării obiectivelor anuale de colectare, reutilizare, reciclare și valorificare a deșeurilor de

B&A. producătorii pot acţiona:
• individual, utilizând propriile resurse;
• prin transferarea acestor responsabilităţi, pe bază de contract, către un operator economic legal
constituit şi autorizat în acest sens.
Până în prezent au obţinut licenţa de operare în vederea preluării responsabilităţii privind realizarea
obiectivelor, următorii operatori economici:
 Asociatia RECOBAT PLUS - Licenţa de Operare nr. RO – B&A – 001/2012 valabilă până la 9 aprilie
2015, pentru urmatoarele tipuri de deșeuri de baterii și acumulatori: 1a – 1h, 2a – 2f, 4a – 4c;
 ECOTIC BAT S.R.L. - Licenţa de Operare nr. RO – B&A – 002/2012 valabilă până la 10.09.2015pentru
urmatoarele tipuri de deșeuri de baterii și acumulatori: 1a – 1h, 2a – 2f, 4a – 4c;
 Asociaţia SISTEMUL NAŢIONAL DE RECICLARE A BATERIILOR - Licenţa de Operare nr. RO – B&A –
003/2012 valabilă până la 10.09.2015pentru urmatoarele tipuri de deșeuri de baterii și acumulatori:
1a – 1h, 2a – 2f.
Licenţele de operare și datele de contact ale operatorilor economici licențiați sunt publicate pe site-ul
ANPM: http://www.anpm.ro/articole/deșeuri_de_baterii_si_acumulatori-29.
Uleiuri uzate
Conform H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, producătorii şi importatorii de uleiuri, sunt
obligaţi să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate, corespunzător cantităţilor şi tipurilor
de uleiuri introduse pe piaţă. Această obligaţie se poate realiza individual sau prin terţii indicaţi autorităţilor
publice centrale pentru protecţia mediului, de către persoanele responsabile.

În scopul stabilirii unui sistem coerent de gestionare a uleiurilor uzate, persoanele responsabile pot
încheia acorduri voluntare cu autorităţile publice centrale şi/sau locale.
În anul 2010 raportarea privind gestionarea uleiurilor uzate la nivel naţional a implicat un număr total de
3649 de operatori economici din care în funcţie de tipul de activitate desfășurată avem:
 168 de operatori economici care au introdus pe piața uleiuri proaspete ;
 1488 operatori economici generatori de uleiuri uzate;
 1069 de service-uri autorizate pentru schimbul de consumabile (schimbul de ulei și a filtrelor de
ulei) generatori de uleiuri uzate;
 92 de operatori economici autorizați pentru colectarea uleiurilor uzate;
 768 de stații de distribuție a produselor petroliere care au colectat uleiuri uzate de la persoane
fizice;
 7 operatori economici valorificatori prin coincinerare a uleiurilor uzate în cuptoarele de ciment
prevăzute cu coincinerare de deșeuri;
 19 operatori economici valorificatori de uleiuri uzate prin alte operaţii de valorificare,
 32 operatori economici valorificatori prin combustie a uleiurilor uzate în centrale termice
autorizate în conformitate cu prevederile Anexei 1 a H.G. nr. 128/2002 privind incinerarea
deșeurilor cu modificările și completările ulterioare, precum și a și a Ordinului nr.462/1993;
 6 operatori economici eliminatori de uleiuri uzate autorizați pentru incinerarea deșeurilor.
Cantitatea totală de uleiuri proaspete introdusă pe piaţă în anul 2010 la nivel naţional a fost de cca 79.870
tone.
Cantitatea totală de ulei uzat colectată, valorificată și eliminată, în anul 2010, a fost de cca 19.515 tone.
Modalităţile de valorificare/eliminare au fost următoarele:

- reutilizare: 223,85 tone;
- valorificare prin coincinerare: 558,38 tone;
- valorificare prin alte modalităţi decât coincinerare sau regenerare (de ex. obţinerea unui
combustibil CLU): 18227,87 tone;
- valorificare prin combustie în centrale termice: 195,76 tone;
- eliminare prin incinerare: 45,49 tone;
- în stoc la sfârșitul anului 2010:263,43 tone.
Vehicule scoase din uz (VSU)
Operatorii economici implicaţi în implementarea Directivei 2000/53/CE, transpusă în legislaţia naţională

prin H.G. nr. 2406/2004 privind gestionarea vehiculelor scoase din uz, cu modificările şi completările ulterioare,
sunt: producătorii, distribuitorii, colectorii, companiile de asigurări, precum și operatorii care au ca obiect de
activitate: tratarea, recuperarea, reciclarea vehiculelor scoase din uz, inclusiv a componentelor și materialelor
acestora.
Începând cu data de 1 ianuarie 2007, operatorii economici sunt obligaţi să asigure, realizarea următoarelor
obiective, luând în considerare masa medie la gol:
- reutilizarea şi valorificarea a cel puţin 75% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate
înainte de 01 ianuarie 1980;
- reutilizarea și valorificarea a cel puţin 85% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate
după 01 ianuarie 1980;
- reutilizarea şi reciclarea a 70% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate înainte de 01
ianuarie 1980;
- reutilizarea și reciclarea a 80% din masa medie pe vehicul şi an, a vehiculelor fabricate începând cu
data de 01 ianuarie 1980.
Începând cu 1 ianuarie 2015, operatorii economici vor fi obligaţi să asigure realizarea următoarelor
obiective, luând în considerare masa medie la gol:
- reutilizarea şi valorificarea a cel puţin 95% din masa medie pe vehicul şi an, pentru toate vehiculele
scoase din uz;
- reutilizarea și reciclarea a cel puţin 85% din masa medie pe vehicul şi an, pentru toate vehiculele
scoase din uz.
În scopul monitorizării atingerii obiectivelor prevăzute mai sus, operatorii economici, care desfăşoară
operaţiuni de colectare şi tratare a vehiculelor scoase din uz, au obligaţia de a transmite autorităţilor teritoriale

pentru protecţia mediului formularele Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului completate pentru anul
precedent, până la data de 15 martie a anului în curs.
A.N.P.M. solicită anual operatorilor economici, prin intermediul APM-urilor, următoarele date:
- numărul certificatului de distrugere emis pentru fiecare vehicul scos din uz colectat;
- numărul de vehicule scoase din uz colectate pe categoriile M1 și N1;
- masa vehiculului din documentele de înmatriculare pentru fiecare vehicul scos din uz şi seria şasiului
aferent;
- anul de fabricaţie pentru fiecare vehicul scos din uz;
- greutatea la recepţie pentru fiecare vehicul scos din uz;
- cantităţile de materiale rezultate de la depoluarea şi dezmembrarea VSU, materialele rezultate din
tocarea vehiculelor scoase din uz în România, masa totală a vehiculelor scoase din uz și exportate, pe
ţară şi masa totală a părţilor vehiculelor scoase din uz din România și exportate pentru tratare
ulterioară (reciclate/eliminate);
- cantităţile sunt raportate doar pentru VSU tratate;
- cantităţile raportate de fiecare operator economic, provin din: registre de operare, note de cântar și
documente contabile.
Operatorii economici trebuie să deţină registrele de operare care conţin:

- copii ale certificatelor de distrugere;
- inventarele și locaţiile, pe tipuri şi cantităţi, ale tuturor substanţelor, materialelor şi componentelor
rezultate în urma operaţiunilor de pretratare și tratare a vehiculelor uzate;
- evidenţa tuturor deșeurilor reciclate sau eliminate, precum și informaţii privind componentele
reutilizate;
- informaţii privind fluxurile de deșeuri din alte domenii de activitate ale unităţii, care vor fi eliminate
împreună cu fluxurile de deșeuri rezultate de la gestionarea vehiculelor scoase din uz;
- probleme în funcţionare, cauzele acestora şi măsurile luate pentru soluţionarea acestora.
Numărul total de vehicule scoase din uz, colectate și pentru care au fost emise certificate de distrugere, în
anul 2010, a fost de 197.445 unităţi. În anul 2010 au fost tratate 190790 unităţi. Aceste date provin de la
operatorii economici autorizaţi pentru colectarea şi tratarea VSU.
Masa medie la gol pentru VSU tratate a fost de 162.276 tone, din care 6092 tone au fost reutilizate,
125.224 tone au fost reciclate și 7380 tone au fost valorificate energetic.
Obiectivele realizate la nivelul anului 2010, pentru VSU intrate în procesul de tratare, au fost:
- reutilizarea și valorificarea: 85,50%;
- reutilizarea şi reciclarea: 80,90%.
La sfârşitul anului 2011, îşi desfăşurau activitatea un număr de 353 operatori economici autorizaţi pentru
colectarea VSU, însumând 409 puncte de lucru.
Producătorii şi importatorii de vehicule, în număr de 31, şi-au constituit reţelele de colectare a VSU
uniform răspândite în teritoriu.
Lista operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare şi/sau tratare a vehiculelor
scoase din uz, se actualizează periodic şi se publică pe site-ul A.N.P.M.
Nămoluri de la epurarea apelor uzate orăşeneşti
Directiva Consiliului nr. 86/278/EEC privind protecţia mediului și în special a solurilor când se utilizează
nămoluri de epurare în agricultură, este transpusă prin Ordinul comun 344/708/2004 al Ministrului Mediului şi
Gospodăririi Apelor și al Ministrului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale pentru aprobarea normelor tehnice
privind protecţia mediului, în special a solurilor, când se utilizează nămoluri de epurare în agricultură. Legislaţia în
domeniul gestiunii deșeurilor prevede reducerea cantităţilor de deșeuri biodegradabile eliminate prin
depozitare. Astfel nu va mai fi permisă eliminarea nămolurilor de epurare nestabilizate pe depozitele de deșeuri.
Aceste nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate pot fi folosite în agricultură, dacă nu pun în pericol
calitatea solurilor şi a produselor agricole rezultate.
Referitor la informațiile privind cantitățile de nămol pentru anul 2010:
• există un număr de 201 stații de epurare municipale și 67 stații de epurare industriale;
• cantitatea de nămol generată de stațiile de epurare municipale, în anul 2010, este de 126 200 tone s.u. ;
• in anul 2010 au fost emise următoarele permise de aplicare nămol în agricultură:
- APM Argeș - 1/08.09.2010, pentru cantitatea de 1537 tone nămol;
- APM Buzău – 1/06.09.2010, pentru cantitatea de 536 tone nămol;
- APM Satu Mare – 1/15.10.2010, pentru cantitatea de 4,4 tone nămol;
- APM Cluj – 2/20.07.2010, pentru cantitatea de 299 tone nămol.

Deoarece localităţile urbane au sisteme de canalizare unitare, apele uzate industriale fiind evacuate, după
preepurare, în staţiile de epurare orăşeneşti, nămolurile rezultate sunt improprii pentru compostare şi utilizare
ulterioară pentru fertilizarea terenurilor.
Conform reglementărilor privind nămolurile de epurare, deţinătorii staţiilor de epurare sunt obligaţi să
retehnologizeze staţiile de epurare, să amelioreze calitatea nămolului, să asigure tratarea acestuia pentru
stabilizare și să găsească utilizatori în agricultură sau în alte domenii. În cazul în care compoziţia nămolului nu
permite împrăştierea acestuia pe terenuri, se va asigura eliminarea prin incinerare sau coincinerare.
Gestionarea și controlul bifenililor policloruraţi şi ale altor compuşi similari
În vederea evitării efectelor negative asupra sănătăţii populaţiei și asupra mediului înconjurător, bifenilii
policloruraţi şi compuşii similari sunt supuşi unui regim specific de gestionare și control, stabilit prin legislaţia în
vigoare.
În anul 2005, au fost inventariate echipamentele cu conţinut de PCB/PCT (transformatoare și
condensatoare), aflate în funcţiune sau scoase din uz la operatorii economici, inventar pe baza căruia a fost
elaborat planul naţional de eliminare pentru aceste tipuri de echipamente.
Conform HG 173/2000 pentru reglementarea regimului special privind gestiunea şi controlul bifenililor
policloruraţi şi ale altor compuşi similari, cu modificările și completările ulterioare, art. 17(4) În planurile de
decontaminare/eliminare se menţionează ca termen limită pentru eliminarea echipamentelor scoase din funcţiune,
care nu mai pot fi folosite fiind depăşite fizic şi moral, cu volum de PCB mai mare de 5 dmc, a deșeurilor sau altor
materiale care conţin compuşi desemnaţi în concentraţii mai mari de 50 ppm data de 31 decembrie 2010.
Facem menţiunea că acest termen nu a putut fi respectat de o parte dintre operatorii economici deţinători
de astfel de echipamente din următoarele motive: lipsă fonduri financiare, situaţie juridică incertă (insolvenţă,
faliment, etc. ).
In anul 2011 au fost inventariate 68.588 bucăţi echipamente cu conţinut de PCB/PCT, dintre care: 649
buc. transformatoare și 67.939 buc. condensatore. In anul 2011 au fost eliminate 47 buc. transformatore şi 6550
buc. condensatore.
La sfârşitul anului 2011, în România, existau trei instalaţii autorizate pentru eliminarea echipamentelor cu
conţinut de PCB/PCT: PRO AIR CLEAN Timişoara – incinerare, IF TEHNOLOGII Cluj – incinerare şi SETCAR Brăila
– tratare fizico-chimică şi biologică.
Având în vedere capacităţile de tratare existente în România, o mare parte a echipamentelor cu conţinut
de PCB/PCT este transportată spre a fi eliminată în instalaţii autorizate din alte state membre, transferul
acestora realizându-se cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 al Parlamentului
European şi al Consiliului privind transferurile de deșeuri.
Deşeuri din construcţii şi demolări (C&D)
Deşeurile din construcţii şi demolări reprezintă deșeurile rezultate din activităţi precum construcţia
clădirilor şi infrastructurii civile, demolarea clădirilor şi infrastructurii civile, modernizarea şi întreţinerea
străzilor, etc.
Nu există o evidenţa strictă a acestora, deoarece de cele mai multe ori se regăsesc în amestec cu deșeurile
menajere sau depozitate direct de generatori pe suprafeţe neamenajate. ANPM deţine doar datele raportate de
către operatorii de salubritate. Datele din perioada 2006-2010 sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Tabel 6.6.4.9 Evoluția cantităților de deșeuri C&D generate şi valorificate în perioada 2006-2010
- mii tone –
2006 2007 2008 2009 2010
Total deșeuri din construcţii şi

474,35 733,72 812,82 673,94 497,51
demolări colectate, din care:
- valorificate 0 6,82 23,15 84,15 145,9
În ultimii ani C&D au început să prezinte interes pentru activităţile de construcţii, astfel că unii operatori
au achiziţionat utilaje în vederea prelucrării şi valorificării acestor deșeuri. În prezent la nivel național sunt
autorizaţi pentru activitatea de valorificare/recuperare/eliminare C&D, următorii operatori economici, tabel
6.6.4.10:

Tabel 6.6.4.10
Județ Localizare Titular/Operator

Bacău CJ Bacău
Bacău Bacău SC Eco Sort Recycling SRL
Bacău SC Miralex SRL
Neamț Piatra Neamț CL Piatra Neamț
Cluj Dej CL Dej
Sibiu Mediaș SC Ecosal
Pitești SC Salubritate 2000SA
Argeș Pitești SC GROUP CONSTRUCT SRL
Oarja SC GOLD MEDALION SRL
Prahova Blejoi SC Star&TD SRL
Botoșani Botoșani SC Europa Group SRL
Iași Iași SC Generali Zmontagi
Găeşti SC IGO SA
Dâmbovița
Fieni SC Eurogas Prescom Fieni
Brașov Brașov SC Fin-Eco Braşov
SC OVI PREST CON SRL – depozit
Constanta Ovidiu
deșeuri inerte
Vrancea Panciu CL Panciu
Popeşti-Leordeni SC Ecorecycling SRL
Ilfov
Chitila SC Ecorecycling SRL
Hunedoara Hunedoara Instalații mobile autorizate
Mureș Tg. Mureș Instalații mobile autorizate
O mare parte din cantitatea de deșeuri din construcţii şi demolări generată de agenţi economici, a fost
utilizată la umplerea gropilor sau predată agenţilor economici din domeniul construcţiilor pentru valorificare.
6.6.5 COLECTAREA SELECTIVĂ ŞI RECICLAREA DEŞEURILOR
Colectarea selectivă a deşeurilor reprezintă una dintre condiţiile necesare pentru realizarea unui nivel
corespunzător de reciclare şi valorificare.
Implementarea colectării selective s-a preconizat să fie abordată în trei etape, astfel:
- 2004 - 2006: experimentare (proiecte pilot), conştientizare populaţiei;
- 2007 - 2017: extinderea colectării selective la nivel naţional;
- 2017 - 2022: implementarea colectării selective în zone mai dificile (locuinţe colective, mediu rural
dispersat, zone montane).
În perioada 2004 – 2006, în România, colectarea separată a deşeurilor municipale în vederea valorificării
deşeurilor de ambalaje provenite din deşeurile menajere (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice) s-a
practicat într-o mică măsură, la nivel local, în cadrul unor proiecte pilot iniţiate de societăţile de salubrizare şi
primării, în colaborare cu operatorii economici care pun pe piaţă ambalaje şi produse ambalate.
Începând cu anul 2007, colectarea selectivă a început să se extindă la nivelul localităţilor. Astfel, în 2007,
colectarea selectivă era implementată în 183 de localităţi, ajungând în anul 2010 la 698 de localităţi. Este de
aşteptat ca în următoarea perioadă de timp colectarea selectivă a deşeurilor să se extindă mult mai rapid, o dată
cu implementarea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor şi ţinând cont de noile prevederi legale
referitoare la colectarea şi valorificarea deşeurilor municipale.
6.7. PLANIFICARE (răspuns)
Planificarea gestionării deşeurilor este un instrument important pentru punerea în aplicare a politicilor şi
reglementărilor legate de deşeuri. Planificarea poate pune în evidenţă stimulente pentru redirecţionarea
deşeurilor de la depozitare la reciclare şi pentru valorificarea conţinutului de resurse din deşeuri. Cele mai
importante elemente în planificarea gestionării deşeurilor sunt următoarele:
- implicarea părţilor interesate şi, în general, a publicului larg în procedura de planificare a gestionării
deşeurilor;
- stabilirea unor ţinte specifice pe sectoare economice, fluxuri concrete de deşeuri şi tratarea deşeurilor;

- îmbunătăţirea statisticilor privitoare la generarea, transportul şi tratarea deşeurilor în sectoarele

economice şi fluxurile de deşeuri relevante;
- planificarea şi repartizarea răspunderilor pentru asigurarea unei capacităţi de tratare suficiente;
- definirea răspunderilor şi includerea ei în plan, împreună cu descrierea căilor şi mijloacelor de punere în
aplicare.
Planificarea gestionării deşeurilor este obligatorie în UE (conform directivei-cadru privind deşeurile) şi se
utilizează deja cu rezultate bune: în multe dintre ţările UE-25, s-au introdus taxe naţionale pe deşeuri şi pe
eliminarea deşeurilor, pentru a contribui la finanţarea gestionării deşeurilor şi a spori astfel interesul pentru
valorificarea resurselor din deşeuri, în locul simplei eliminări a acestora.
Conform cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene, documentele strategice naţionale de gestionare a
deşeurilor, cuprind două componente principale şi anume:
 Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor – este cadrul care stabileşte obiectivele României în
domeniul gestionării deşeurilor;
 Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor – reprezintă planul de implementare a strategiei şi conţine
detalii referitoare la acţiunile ce trebuie întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, la modul de
desfăşurare a acestor acţiuni, inclusiv termene şi responsabilităţi.
Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor (SNGD) şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD)
au fost elaborate de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, în conformitate cu responsabilităţile ce îi revin, ca
urmare a transpunerii legislaţiei europene în domeniul gestionării deşeurilor şi conform prevederilor Ordonanţei
de Urgenţă a Guvernului nr. 78/2000 privind regimul deşeurilor, cu completările şi modificările ulterioare.
Elaborarea Strategiei Naţionale şi a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor a avut drept scop crearea
cadrului necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor, eficient
din punct de vedere ecologic şi economic.
Strategia Naţională şi Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor au fost publicate în anul 2004, cu trei ani
înainte de aderarea României la Uniunea Europeană. Aceste documente au fost concepute pe baza unor Planuri
Judeţene de Gestionare a Deşeurilor, începute încă din anul 2001, dar şi în conformitate cu obiectivele politicii
naţionale de protecţie a mediului şi de dezvoltare durabilă (Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă –
1999 şi Strategia Naţională de Protecţie a Mediului – 2002). În acea perioadă, s-a pus accentul pe adoptarea
cadrului legislativ necesar aderării la Uniunea Europeană şi pe transpunerea în legislaţia românească a
directivelor cheie privind gestionarea deşeurilor, precum şi a altor directive din domeniul protecţiei mediului.
Orientarea comunitară din ultimii ani, prin revizuirea Directivei Cadru a deşeurilor, prin adoptarea
Strategiilor Tematice de prevenire a producerii deşeurilor şi de utilizare durabilă a resurselor naturale,
demonstrează hotărârea în favorizarea opţiunilor aflate pe treptele superioare ale ierarhiei deşeurilor. Acest
lucru impune României adoptarea de măsuri energice în acest sens, în condiţiile în care opţiunea folosită
aproape exclusiv în ţara noastră este depozitarea deşeurilor. Astfel, se impune revizuirea acestor documente,
lucru care a fost început în anul 2008. Revizuirea SNGD şi a PNGD trebuie să ţină cont de stadiul actual al
implementării, de progresele făcute, de punctele slabe unde nu s-a reuşit îndeplinirea obiectivelor şi de noile
tendinţe strategice europene în domeniul deşeurilor.
6.7.1 DIRECTIVA CADRU PRIVIND DEŞEURILE
Principalul obiectiv al noii Directive cadru, Directiva 2008/98/CE privind deşeurile, este prevenirea
generării deşeurilor şi reducerea impactului asociat al acestora, asupra mediului, dar şi reducerea efectelor
generale ale folosirii resurselor şi creşterea eficienţei folosirii acestora. Dintre modificările importante aduse de
această Directivă, menţionăm:
 adăugarea unui mecanism ce permite clarificarea momentului în care un deşeu încetează să mai fie
deşeu („end of waste”);
 clarificarea definiţiilor anumitor operaţiuni de gestionare a deşeurilor;
 introducerea ierarhiei deşeurilor ca o ordine a priorităţilor pentru ceea ce reprezintă cea mai bună
opţiune din punct de vedere al protecţiei mediului;
 includerea prevederilor referitoare la deşeurile periculoase;
 clarificarea prevederilor referitoare la planurile de gestionare a deşeurilor şi specificarea necesităţii
luării în considerare a întregului ciclu de viaţă al deşeurilor, în momentul elaborării planurilor;
 solicitarea ca Statele Membre să elaboreze programe de prevenire a producerii deşeurilor.
Directiva cadru 2008/98/CE privind deşeurile conţine, printre altele, prevederi în domeniul prevenirii
(adoptarea de indicatori pentru monitorizarea prevenirii, adoptarea unei politici de ecodesign, stabilirea de
obiective de prevenire prin aplicarea celor mai bune practici, etc.) şi în domeniul reciclării. Statele Membre vor
organiza sisteme de colectare separată cel puţin pentru hârtie, metal, plastic, sticlă până în 2015. Se impun ţinte
de pregătire pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor de minimum 50% din masa totală pentru deşeurile
menajere şi asimilabile până în 2020, şi pregătirea pentru reutilizare, reciclare şi alte operaţiuni de valorificare

materială, inclusiv operaţii de umplere care utilizează deşeuri pentru min 70% din masa deşeurilor provenite
din activităţile de construire şi desfiinţare.
În acelaşi timp, Directiva 2008/98/CE simplifică cadrul legislativ existent în domeniul gestionării deşeurilor
prin:
 abrogarea Directivei 91/689/CEE privind deşeurile periculoase şi includerea prevederilor referitoare la
aceste tipuri de deşeuri ca o consecinţă a necesităţii îndepărtării unor dispoziţii învechite, prin:
o modificarea anumitor dispoziţii referitoare la manipularea/deţinerea deşeurilor periculoase
stabilite în Directiva 91/689/CEE în vederea unei mai mari clarităţi a textului;
o clarificarea modului de aplicare al interdicţiei de amestecare a deşeurilor stabilite în Directiva
91/689/EEC şi a derogărilor de la această interdicţie care în plus ar trebui să satisfacă condiţia cu
cele mai bune tehnici disponibile;
 abrogarea Directivei 75/439/CEE privind eliminarea uleiurilor uzate dispoziţiile relevante fiind incluse
în noua directivă. Gestionarea uleiurilor uzate trebuie să fie efectuată în conformitate cu ordinea de
priorităţi a ierarhiei deşeurilor şi trebuie acordată prioritate opţiunilor care oferă cele mai bune
rezultate globale din punct de vedere al protecţiei mediului.
Mai mult decât atât, această Directivă promovează:
 utilizarea sustenabilă a resurselor naturale; şi aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor;
 minimizarea impactului negativ asupra sănătăţii populaţiei şi mediului datorat generării
deşeurilor;
 considerarea întregului ciclu de viaţă;
 măsuri care să urmărească decuplarea (ruperea) legăturii dintre creşterea economică şi
generarea deşeurilor;
 introducerea de măsuri pentru a eficientiza sistemul de sancţiuni, proporţionale şi cu efect de
descurajare a acelora care încalcă dispoziţiile prezentei directive;
 introducerea de măsuri care să asigure sortarea la sursă, colectare şi reciclarea fluxurilor de
deşeuri prioritare.
Directiva 2008/98/CE a fost transpusă în legislaţia românească prin Legea 211/2011, privind regimul
deşeurilor.
Articolul 26 al noii Legi cadru se referă la planurile de gestionare a deşeurilor. Conform prevederilor noii
Legi, ca instrument principal de planificare, planurile de gestionare a deşeurilor trebuie să conţină, după caz, cel
puţin următoarele:
a. obiectivele şi priorităţile autorităţilor administraţiei publice locale în vederea îndeplinirii obligaţiilor
din domeniul gestionării deşeurilor;
b. tipul, cantitatea şi sursa deşeurilor generate în teritoriu, deşeurile care ar putea fi expediate de pe
sau pe teritoriul naţional, precum şi o evaluare a evoluţiei viitoare a fluxurilor de deşeuri;
c. schemele existente de colectare a deşeurilor şi principalele instalaţii de eliminare şi valorificare,
inclusiv orice aranjamente speciale pentru uleiurile uzate, deşeurile periculoase sau fluxurile de
deşeuri abordate de legislaţia specifică;
d. evaluare a necesarului de noi scheme de colectare, închiderea instalaţiilor de deşeuri existente,
infrastructura suplimentară pentru instalaţiile de deşeuri potrivit prevederilor art. 24 şi, dacă este
cazul, investiţiile legate de acestea;
e. informaţii suficiente cu privire la criteriile de identificare a amplasamentului şi la capacitatea viitoare
de eliminare sau de operare a instalaţiilor majore de valorificare, dacă este cazul;
f. politici generale de gestionare a deşeurilor, inclusiv tehnologii şi metode planificate de gestionare a
deşeurilor sau politici privind deşeurile care ridică probleme specifice de gestionare;
g. estimarea costurilor pentru investiţiile privind operaţiile de valorificare şi eliminare;
h. etapele care trebuie urmărite de autorităţile responsabile pentru îndeplinirea prevederilor prezentei
legi.
De asemenea, Legea prevede ca planurile de gestionare a deşeurilor pot conţine, luând în considerare nivelul
geografic şi acoperirea zonei de planificare, următoarele:
a. aspectele organizaţionale legate de gestionarea deşeurilor, inclusiv o descriere a alocării responsabi-
lităţilor între actorii publici şi privaţi care se ocupă cu gestionarea deşeurilor;
b. analiza utilităţii şi a adecvării utilizării instrumentelor economice şi de altă natură pentru rezolvarea
diverselor probleme legate de deşeuri, luând în considerare necesitatea menţinerii unei bune funcţio-
nări a pieţei interne;
c. utilizarea unor campanii de sensibilizare şi de informare adresate publicului larg sau unor categorii
speciale de consumatori;
d. siturile contaminate istoric de eliminare a deşeurilor şi măsuri pentru reabilitarea acestora.

6.8 PERSPECTIVE
6.8.1 STRATEGIA NAŢIONALĂ PENTRU GESTIONAREA DEŞEURILOR
Strategia Naţională pentru Gestionarea Deşeurilor elaborată în 2004 avea la baza cadrul legislativ existent
la acea dată, necesar pentru o gestionare corespunzătoare a deşeurilor, în vederea transpunerii şi implementării
legislaţiei europene în domeniu.
Revizuirea SNGD trebuie să ţină cont de stadiul actual al implementării, de progresele făcute, de punctele
slabe unde nu s-a reuşit îndeplinirea obiectivelor şi de noile tendinţe strategice europene în domeniul deşeurilor.
În îndeplinirea strategiei, rolul administraţiei centrale este de a crea cadrul necesar pentru ca fiecare parte a
societăţii să îşi asume responsabilitatea şi să-şi managerieze propriile deşeuri. Deoarece există încă probleme în
îndeplinirea obiectivelor SNGD, toţi factorii implicaţi trebuie să îşi asume responsabilitatea unei gestionări
raţionale a resurselor şi deşeurilor astfel:
- producătorii trebuie să producă bunuri folosind mai multe materiale reciclate şi mai puţine materii
prime; produsele lor trebuie să genereze mai puţine deşeuri şi să aibă un impact cât mai scăzut
asupra mediului;
- distribuitorii trebuie să reducă ambalajele şi să sprijine consumatorii pentru a genera mai puţine
deşeuri;
- consumatorii, atât operatorii economici, cât şi populaţia, trebuie să îşi reducă deşeurile, să le
colecteze separat în vederea reciclării, să achiziţioneze produse sau servicii care generează mai
puţine deşeuri şi care au un impact cât mai scăzut asupra mediului;
- autorităţile locale trebuie să furnizeze direct sau indirect servicii de colectare şi de reciclare pentru
locuitori şi să ofere informaţii privind reducerea deşeurilor; de asemenea, trebuie să-şi planifice
măsuri de gestionare a deşeurilor şi să investească în facilităţi de colectare şi tratare a acestora;
- operatorii trebuie să investească în reciclarea şi recuperarea deşeurilor şi să furnizeze servicii de
calitate în acest sens pentru clienţii lor.
Elementele de baza ale SNGD revizuite sunt:

• Prevenirea şi valorificarea deşeurilor (refolosire, reciclare, recuperare energetică), în conformitate
cu ierarhia gestionării deşeurilor şi cerinţele Strategiei Europene a Deşeurilor; acest lucru va
conduce la decuplarea creşterii cantităţilor de deşeuri de creşterea economică.
• Îndeplinirea ţintelor propuse, cu accent pe ţintele referitoare la depozitarea deşeurilor
biodegradabile; o atenţie deosebită trebuie să se acorde în continuare ţintelor referitoare la
deşeurile de ambalaje şi la deşeurile electrice şi electronice; asigurarea de investiţii pentru
infrastructura necesară redirecţionării deşeurilor biodegradabile de la depozitare.
• Creşterea reciclării şi a recuperării de energie din deşeuri; scăderea consumului de resurse.
• Acordarea de stimulente pentru reducerea deşeurilor şi creşterea reciclării; trebuie stimulate
investiţiile în colectarea, reciclarea, recuperarea deşeurilor şi în dezvoltarea pieţei materialelor
reciclate.
• Dezvoltarea de indicatori pentru monitorizarea implementării strategiei.
• Modificări legislative necesare pentru îmbunătăţirea gestiunii deşeurilor şi pentru ca legislaţia să fie
mai clară şi mai eficace (reducerea costurilor prin prevenirea activităţilor ilegale).
• Îmbunătăţirea colaborării la nivel naţional, regional, local pentru a se obţine performanţe mai bune
în domeniu, o mai bună coordonare şi servicii mai bune.
• Fiecare producător de deşeuri (operatori economici, populaţie, autorităţi locale) trebuie să-şi asume
responsabilitatea propriilor deşeuri şi să-şi elaboreze propria strategie de gestionare a deşeurilor.
• Conştientizarea şi stimularea populaţiei pentru colectarea selectivă a deşeurilor şi reducerea
acestora.
• Implementarea măsurilor propuse în planurile regionale şi locale de gestionare a deşeurilor.
• Respectarea principiilor proximităţii şi auto-suficienţei.
• Prin comunicare şi suport, prin creşterea angajamentului operatorilor economici şi populaţiei şi
prin propriul exemplu, Guvernul poate schimba comportamentul tradiţional în ceea ce priveşte
concepţia faţă de deşeuri şi modul de gestionare a acestora.
Generarea deşeurilor este indicatorul care ilustrează cel mai bine măsura interacţiunii dintre activităţile
umane şi mediu. Generarea deşeurilor urmează, de obicei, tendinţele de consum şi de producţie. De exemplu,
generarea deşeurilor menajere (cantitate/locuitor) creşte odată cu creşterea nivelului de trai. Creşterea
producţiei economice, dar şi gestionarea ineficientă a resurselor, conduc la generarea de cantităţi mari de
deşeuri. Prin implementarea prevederilor legale în activitatea curentă a agenţilor economici şi a administraţiilor
publice locale, se preconizează că impactul gestionării deşeurilor asupra mediului şi sănătăţii umane se va
reduce semnificativ.

În vederea conformării cu cerinţele legislative în domeniul gestionării deşeurilor, proiecte integrate de

management al deşeurilor se vor derula în conformitate cu Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi cu
Planurile Regionale de Gestionare a Deşeurilor. Programele de investiţii vor include activităţi legate de ierarhia
în ceea ce priveşte managementul deşeurilor (prevenire, colectare şi colectare selectivă, reutilizare, valorificare
şi reciclare, tratare şi eliminare), în paralel cu închiderea depozitelor de deşeuri neconforme.
Proiectele respective vor acoperi aglomerările urbane şi rurale, la nivel judeţean/regional. De asemenea,
se urmăreşte extinderea/finalizarea sistemelor de management al deşeurilor, astfel încât acestea să acopere tot
teritoriul ţării şi întreaga populaţie.
Scopul îl constituie crearea unui sistem modern de management al deşeurilor care să contribuie la
reducerea cantităţii de deşeuri depozitate, prin stabilirea unui sistem adecvat care să trateze fiecare tip de
deşeuri în parte, în vederea protejării mediului.
În paralel, se vor derula proiecte de conştientizare a populaţiei, având în vedere faptul că, pentru
realizarea sistemelor eficiente de gestionare integrată a deşeurilor nu este suficientă doar dezvoltarea
infrastructurii, ci şi implicarea populaţiei deoarece a contribui la conservarea şi refolosirea resurselor existente
este mai mult decât dovada unei bune politici civice, este exact ceea ce trebuie să facă fiecare cetăţean în vederea
protejării mediului în care trăim.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.7. Schimbările climatice
7. SCHIMBĂRILE CLIMATICE
7.1. UNFCC, PROTOCOLUL DE LA KYOTO,

POLITICA UE PRIVIND SCHIMBĂRILE CLIMATICE
Cercetările ştiinţifice confirmă faptul că încălzirea globală este

rezultatul direct sau indirect al activităţilor umane (arderea
combustibililor fosili, schimbarea folosinţei terenurilor etc.), care
determină schimbarea compoziţiei atmosferei globale şi care se adaugă
la variabilitatea naturală a climei, observate pe o perioadă de timp
comparabilă.
Efectul de seră apare ca urmare a absorbţiei selective a radiaţiei
termice emise de Pământ de către moleculele gazelor cu efect de seră, la
care se adaugă remisia izotropă a acesteia, atât în spaţiul extraatmos-
feric, cât şi spre Pământ.
Prin creşterea concentraţiilor acestor gaze în atmosferă, efectul de
seră se intensifică, iar transportul de energie şi umiditate
în sistem se perturbă, fapt ce determină dezechilibre
la nivelul sistemului climatic.
Gaze cu efect de seră: dioxid de carbon Impactul schimbărilor climatice se reflectă în: sănătatea
(CO2), metan (CH4), protoxid de azot populației, creşterea temperaturii medii cu variaţii semnificative la
(N2O), hidrofluorocarburi (HFC), nivel regional, diminuarea resurselor de apă pentru populaţie,
perfluorocarburi (PFC), hexafluorura de reducerea volumului calotelor glaciare şi creşterea nivelului
sulf (SF6). oceanelor, modificarea ciclului hidrologic, sporirea suprafeţelor
aride, modificări în desfăşurarea anotimpurilor, creşterea frecvenţei şi
intensităţii fenomenelor climatice extreme, reducerea biodiversităţii etc.
Rapoartele Agenţiei Europene de Mediu: „Semnale de mediu” – 2010 şi 2011 (http://www.eea.europa.eu)
subliniază faptul că schimbările climatice ameninţă modificarea radicală a ciclului apei din regiunile alpine la
nivel european întrucât schimbările intervenite în precipitaţii, stratul de zăpadă şi depozitarea apei în gheţari
determină schimbarea modului în care apa este transportată. Aceasta se concretizează în mai multe perioade
secetoase vara, inundaţii şi alunecări de teren în perioadele de iarnă precum şi o variabilitate mai mare în
rezerva de apă pe parcursul unui an calendaristic. De asemenea, conform datelor publicate de aceeaşi agenţie,
resursele de apă pentru populaţia din sudul şi sud-estul Europei se vor diminua în următorii ani, în timp ce clima
din nordul şi nord-estul Europei va deveni una mai blândă şi mai umedă decât este în mod normal la nivelul
acestor regiuni.
Rapoartele evidenţiază că tot mai multe consecinţe ecologice şi sociale ar putea în cele din urmă să afecteze
sănătatea umană prin schimbări ale calităţii şi cantităţii apei, aerului şi hranei, precum şi prin tipare meteorologice,
ecosisteme şi agricultură. De asemenea, schimbările climatice pot conduce la o acutizare a problemelor de mediu
existente, precum poluarea aerului şi pot perturba furnizarea durabilă de apă şi serviciile către populaţie. Studiile
realizate la nivel european, estimează inclusiv o creştere a mortalităţii în rândul populaţiei spaţiului comunitar cu
1-4 % pentru fiecare grad de temperatură în plus faţă de un nivel limită (specific la nivel local). Pentru anii 2020 se
estimează o creştere cu peste 25000 de cazuri/an a deceselor cauzate de intoleranţa la temperaturile excesive din
perioadele călduroase, în special în regiunile din Europa Centrala şi de Sud.
Potrivit informaţiilor furnizate de către Grupul Interguvernamental În condiţiile dublării concentraţiei
privind Schimbările Climatice (IPCC), la nivel mondial, eficienţa unor CO2 în atmosferă, în următorii zeci
rezervoare naturale de dioxid de carbon, precum oceanele, a scăzut de ani se aşteaptă o creştere a
semnificativ în ultimii 50 de ani ceea ce înseamnă că eforturile umane temperaturii medii globale cuprinsă
pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră trebuie să fie extrem de între 2,4 şi 7,4˚C.
eficiente pentru a putea menţine cantitatea de dioxid de carbon la un nivel
care să nu afecteze stabilitatea atmosferei.
Cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare publicat de IPCC (disponibil pe: www.ipcc.ch/), prezintă
rezultatele cercetărilor ştiinţifice şi observaţiile asupra schimbărilor climatice la nivel global, precum şi
previziunile realizate pe baza utilizării unor modele climatice. Concluziile principale sunt următoarele:
 temperatura la nivelul Europei a crescut cu aproape un grad Celsius, mai mult decât rata globală de
încălzire de 0,74°C;

Cap.7. Schimbările climatice Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
 în prezent, concentraţia gazelor cu efect de seră din atmosferă depăşeşte valorile înregistrate în
ultimii 650.000 de ani, iar previziunile indică o creştere fără precedent;
 până în anul 2100, temperatura globală va creşte cu 1°C, până la 6,3°C, iar nivelul oceanului planetar
va creşte cu 19 cm, până la 58 cm;
 a crescut frecvenţa apariţiei şi intensitatea fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, tornade,
uragane);
 modelele regionale climatice şi de precipitaţii (valuri de căldură, secete, inundaţii) s-au schimbat, iar
tendinţele indică o creştere graduală în următorii ani;
 s-a diminuat atât grosimea gheţarilor din zona arctică cât şi suprafaţa ocupată de către aceştia (cu
40% în ultimii 30 de ani), existând posibilitatea dispariţiei complete a acestora, până în anul 2100;
 retragerea gheţarilor din zonele montane (Munţii Alpi, Himalaya, Anzi) şi posibilitatea dispariţiei a
peste 70% din gheţarii continentali;
 dezvoltarea unor mutaţii la nivelul biosistemelor: înflorirea timpurie a unor specii de plante, dispariţia
unor specii de amfibieni etc;
 dacă nu se întreprind acţiuni de reducere, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2030 va
avea o valoare cu 25-90% mai mare faţă de nivelul actual, cele mai importante creşteri provenind din
sectorul transporturi;
 cel puţin două treimi din creşterea emisiilor la nivel global va proveni din ţările în curs de dezvoltare;
emisiile pe cap de locuitor în anul 2030 vor fi semnificativ mai mari în ţările dezvoltate decât în ţările
în curs de dezvoltare;
 până în anul 2030, scenariile privind reducerea emisiilor pot fi atinse cu un cost care reprezintă doar
3% din PIB-ul global, costurile fiind mai mari după anul 2030.
Raportul recomandă că pentru limitarea încălzirii globale medii la Cei mai călduroşi 15 ani, la nivel
20C peste valoarea pre-industrială, este necesară o reducere a emisiilor de global, au fost înregistraţi în
gaze cu efect de seră cu cel puţin 50% faţă de nivelul actual, până în anul ultimele două decade, anii 1998 şi
2050. 2005 fiind reprezentativi.
Al Cincilea Raport Global de Evaluare (AR5) publicat de IPCC va oferi o actualizare a cunoştinţelor cu
privire la aspectele ştiinţifice, tehnice şi socio-economice ale schimbărilor climatice. Raportul va fi compus din
trei rapoarte ale grupului de lucru şi un raport de sinteză (SYR), care vor fi adoptate şi aprobate până la sfârşitul
lunii octombrie 2014, traducerea şi distribuirea urmând a fi finalizate în luna martie 2015.
Printre cele mai recente lucrări elaborate de Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice
(IPCC) se numără: Raportul special privind gestionarea riscului de catastrofe şi evenimente extreme în sensul
adaptării la schimbările climatice şi Surse de energie regenerabilă şi diminuarea schimbărilor climatice.
Raportul special privind gestionarea riscului de catastrofe şi evenimente extreme în sensul adaptării la
schimbările climatice contribuie la încadrarea provocării de a trata evenimente meteorologice extreme şi de
schimbări climatice ca pe un criteriu în luarea deciziilor în condiţii de incertitudine, analizând răspunsul în
contextul gestionării riscurilor. Una dintre noutăţile aduse de acest raport o reprezintă integrarea, într-un raport
special unic, a competenţelor şi perspectivelor din disciplinele acoperite de WG.I (The IPCC Working Group I),
WG.II (The IPCC Working Group II) şi a managementului riscului de dezastre la nivel comunitar. De asemenea, a
fost pus accentul pe raportul privind adaptarea şi gestionarea riscului de catastrofe şi a fost stabilit planul pentru
un efort ambiţios de mobilizare.
Raportul conţine următoarele nouă capitole:
 Capitolul 1, tratează problema fenomenelor meteorologice şi a evenimentelor climatice extreme ca
fiind o provocare în înţelegerea şi gestionarea riscurilor;
 Capitolul 2, analizează în detaliu factorii determinanţi de expunere şi de vulnerabilitate,
concluzionând că fiecare caz de catastrofe are atât dimensiuni sociale, cât şi fizice;
 Capitolul 3, contribuţie majoră a WGI, este o evaluare a modificărilor observate şi prevăzute în
condiţii meteorologice şi evenimente climatice extreme, precum şi identificarea cauzelor, acolo
unde este posibil;
 Capitolul 4, evaluează efectele observate şi proiectate, luând în considerare modelele de sector,
precum şi pe cele regionale;
 Capitolele de la 5 la 7, evaluează experienţa şi teoria, în adaptarea la condiţii extreme şi dezastre,
concentrându-se pe problemele şi oportunităţile de la nivel local (Capitolul 5), la scară naţională
(Capitolul 6) şi scară internaţională (Capitolul 7);
 Capitolul 8, evaluează interacţiunile dintre dezvoltarea durabilă, reducerea vulnerabilităţii şi
riscului la dezastre, luând în considerare atât oportunităţi şi constrângeri, cât şi tipurile de
transformări relevante pentru depăşirea constrângerilor;
 Capitolul 9, dezvoltă o serie de studii de caz care ilustrează rolul complexităţii vieţii reale, dar şi
progrese importante realizate în gestionarea riscului.

Raportul IPCC privind Sursele de energie regenerabilă şi diminuarea schimbărilor climatice oferă o
revizuire cuprinzătoare cu privire la aceste surse şi tehnologii, costurile relevante, beneficiile şi rolul pe care
acestea îl pot avea în contextul unor diverse opţiuni de diminuare. Raportul prevede o evaluare şi o analiză
aprofundată a tehnologiilor de energie regenerabilă şi rolul lor actual şi potenţial în atenuarea emisiilor de gaze
cu efect de seră. Rezultatele prezentate în cadrul lui se bazează pe o analiză extinsă a literaturii ştiinţifice,
inclusiv pe specificul studiilor individuale, dar şi pe un agregat de studii analizate care să conducă la concluzii
mai largi. Raportul combină informaţiile privind studiile tehnologice specifice cu rezultatele pe o scară largă de
modele integrate şi oferă informaţii relevante pentru politicile publice şi pentru factorii de decizie, cu privire la
potenţialele tehnice şi caracteristice ale diferitelor tipuri de resurse.
Documentul este structurat pe trei categorii de capitole: un capitol introductiv; şase capitole cu specificaţii
tehnologice (capitolele 2-7) şi patru capitole care acoperă problemele de integrare în toate tehnologiile
(capitolele 8-11), după cum urmează:
 Capitolul 1, plasează tehnologiile referitoare la energia regenerabilă într-un cadru mai larg de opţiuni
de atenuare a schimbărilor climatice şi de identificare a unor caracteristici comune ale tehnologiilor
de energie regenerabilă;
 Capitolele 2-7, oferă informaţii cu privire la potenţialul de resurse disponibile, starea de dezvoltare
tehnologică şi de piaţă, precum şi la impactul social şi de mediu pentru fiecare sursă de energie
regenerabilă, incluzând bioenergia, energia solară directă, energia geotermală, hidroenergia, energia
oceanelor şi energia eoliană. În plus, sunt discutate perspectivele inovaţiei tehnologice viitoare;
 Capitolul 8, prezintă modul în care tehnologiile de energie regenerabilă sunt în prezent integrate în
sistemele de distribuţie a energiei, precum şi modul în care acestea pot fi integrate în viitor. Sunt de
asemenea puse în discuţie modalităţile de dezvoltare a tehnologiilor regenerabile în următoarele
sectoare: transporturi, construcţii, industrie şi agricultură;
 Capitolul 9, pune în discuţie energia din surse regenerabile, în contextul dezvoltării durabile, impactul
social, de mediu şi economic ale surselor regenerabile de energie, inclusiv potenţialul pentru
îmbunătăţirea accesului la energie şi la o sursă sigură de energie. Anumite bariere pentru tehnologii
pentru surse regenerabile de energie sunt, de asemenea, specificate în acest capitol;
 Capitolul 10, investighează modul în care tehnologiile pentru surse regenerabile de energie pot
contribui la diferite scenarii de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră, de la scenariul „fără
modificări”, folosit de obicei, la cele care reflectă niveluri ambiţioase de stabilizare a concentraţiei de
gaze cu efect de seră.
La nivelul Uniunii Europene, Sectorul Transporturilor rămâne în continuare sectorul cu cel mai mare
impact asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, având o tendinţă de creştere de 26% între 1990 şi anul 2007,
respectiv 0,5% între anul 2006 şi 2007, datorate în principal creşterii cererii pentru transportul pasagerilor şi a
bunurilor precum şi preferinţa pentru utilizarea şoselelor ca modalitate de transport în schimbul altor modalităţi
de transport mai puţin poluante.
Conform datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu (AEM), contribuţia Sectorului „Transporturi” în
totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel european
Emisiile de gaze cu efect de seră provenite de la
reprezintă 19,3%, excluzând emisiile aviaţia internaţională şi transportul maritim au
provenite de la aviaţia
internaţională şi transportul maritim crescut cu până la 110 %, respectiv 60% între (generate de arderea
combustibililor maritimi – bunker 1990 şi 2007. fuels).
Conform celor mai recente date publicate la nivel
european, tendinţa emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transporturi este de creştere în următorii ani,
comparativ cu dinamica creşterii emisiilor generate de sectoare precum cele industriale, rezidenţial sau cel de
producere a energiei.
În comparaţie cu creşterea de 54% a emisiilor
înregistrate de sectorul aviaţie civilă internă Raportul AEM 2010: Emisiile de gaze cu efect de seră din
(excluzând emisiile din aviaţia internaţională care nu aviaţia civilă internă la nivelul celor 32 State Membre
sunt incluse sub Protocolul de la Kyoto), emisiile AEM au crescut de la 19,19 milioane tone CO2 la 29,65
generate de transportul rutier au crescut cu 30% iar milioane tone CO2 , între 1990 şi 2007 (54%) .
cele din transportul maritim intern cu un procent de 13%, în timp ce emisiile de gaze cu efect de seră aferente
transportului feroviar au scăzut cu 40% în perioada 1990 – 2007.
La nivel mondial, Sectorul „Aviaţie” contribuie în mod semnificativ la schimbările climatice, fiind sectorul
din domeniul transporturilor care înregistrează cea mai rapidă dezvoltare, tendinţa pentru următorii ani fiind
una de creştere considerabilă.
Potrivit datelor publicate de Agenţia Europeană de Mediu, deşi emisiile de gaze cu efect de seră au scăzut
la nivel european cu 3% în perioada 1990-2006, emisiile de gaze cu efect de seră generate de Sectorul „aviaţie
10 % din emisiile de gaze cu efect de seră la internaţională” au crescut cu aproape 100%. Nivelul anual
nivel mondial sunt generate de aviaţie. al emisiilor de gaze cu efect de seră generate de aviaţia
internaţională indică o uşoară tendinţă de creştere de doar
0,9% între anii 2006 şi 2007, comparativ cu creşterea de 6,4%, înregistrată între anii 2005 şi 2006.

La nivelul celor 27 State Membre ale Uniunii Europene, un raport al AEM arată că, luând în considerare
numărul de kilometri parcurşi, aviaţia civilă rămâne în continuare modalitatea de transport cu cea mai mare
creştere: 48% între anii 1997 şi 2007.
În cel de-al Patrulea Raport Global de Evaluare publicat de IPCC, Sectorul „aviaţie civilă” este descris drept
sectorul din transporturi cu cea mai rapidă creştere la nivel mondial. În proiecţiile realizate cu privire la
cuantificarea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de Sectorul aviaţie şi tendinţele acestora şi luând în
considerare o eficienţă crescută a combustibililor utilizaţi, IPCC consideră că emisiile vor creşte în acest caz de la
489,29 milioane tone în anul 2002 la 1.247,02 milioane tone în anul 2030. Potrivit aceluiaşi Grup
Interguvernamental, presupunând că tendinţa creşterii eficienţei combustibililor în contextul dezvoltării
industriilor se va menţine, emisiile din sectorul aviaţie vor continua să crească, însă la un nivel mai scăzut
comparativ cu creşterea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de alte forme de transport.
Chiar dacă tehnologia aeronavelor şi eficienţa de operare a acestora au fost mult îmbunătăţite şi
perfecţionate în ultimii ani, acestea nu sunt suficiente pentru a neutraliza impactul pe care îl are un trafic intens
asupra creşterii emisiilor de gaze cu efect de seră. Dinamica traficului aerian este favorizată în principal de
creşterea cererii din partea populaţiei şi disponibilitatea populaţiei de a suporta costurile biletelor de călătorie,
precum şi creşterea solicitărilor pentru călătoriile realizate exclusiv în scopuri turistice.
În această situaţie, Comisia Europeană estimează că cerinţele de eficienţă pentru produsele care utilizează
diferite forme de energie, includerea activităţilor de aviaţie în cadrul Schemei europene de comercializare a
certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră la nivel Comunitar (EU ETS), strategia privind limitarea emisiilor
de CO2 provenite de la automobile şi noile cerinţele privind calitatea combustibililor utilizaţi pot contribui
semnificativ la realizarea obiectivului de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Conform datelor cuprinse în Raportul Agenţiei Europene de Mediu din anul 2011 (Emisiile de gaze cu efect
de seră - tendinţe şi prognoze în Europa), emisiile din sectorul aviatic vor continua să crească deoarece
transportul în acest domeniul a înregistrat o creştere rapidă. Dacă în anul 1992, emisiile de dioxid de carbon din
aviaţie reprezentau 2% din emisiile antropice totale de dioxid de carbon (aproximativ 13% din emisiile globale
de CO2 din transporturi), datorită creşterii rapide a activităţilor de aviaţie în ultimii 30 de ani, scenariul IPPC
estimează că emisiile de CO2 rezultate din activităţile de aviaţie mondiale se vor tripla până în anul 2050.
Contribuţia activităţilor din aviaţie la încălzirea globală este de aşteptat să crească de la 3,5% în 1992, până la
5% în anul 2050.
Pe baza estimările recente ale Agenţiei Europene de Mediu, după o scădere importantă a emisiilor de gaze
cu efect de seră în anul 2009, din cauza recesiunii economice, emisiile totale în Schema de comercializare - EU
ETS au crescut în 2010 şi au stagnat la aproximativ 15,5% sub nivelul emisiilor din anul 1990 (sunt luate în
considerare aproximativ 14% din emisiile provenite din activităţile de aviaţie). Pentru anul 2010, emisiile au
rămas cu 5% sub nivelul celor din anul 2008. Prognozele din statele membre indică faptul că emisiile totale la
nivelul UE nu vor fi reduse semnificativ în perioada următoare, respectiv până în anul 2020. Astfel, în urma
măsurilor naţionale adoptate de fiecare stat membru, în anul 2020 emisiile la nivelul Uniunii Europene vor fi cu
19% sub nivelul celor din 1990, ceea ce reprezintă doar un obiectiv minim de reducere cu 20%. Decalajul de 1
punct procentual ar putea fi completat şi ţinta ar putea fi depăşită cu 5 puncte în cazul în care statele membre
vor pune în aplicare toate măsurile suplimentare în prezent planificate, în special cele legate de transport şi
sectoarele rezidenţiale.
Aceste niveluri ale emisiilor au fost cu aproximativ 7% mai mici decât în 2008 şi reduceri substanţiale ale
emisiilor au fost observate în 2008 şi 2009 în toate statele membre, ca efect al crizei economice dar şi datorită
dezvoltării surselor de energie regenerabilă.
Conform previziunilor statelor membre, pe baza măsurilor și politicilor existente, emisiile din schema EU
ETS (cu excepţia celor din activităţile de aviaţie) vor scădea moderat începând cu 2010, atingând în anul 2016
nivelul observat în 2009 şi obţinându-se o diminuare de 19% din nivelul anului 1990. Presupunând că emisiile
din aviaţia internaţională nu vor urma o reducere semnificativă, aceasta însemnând că este de aşteptat ca în anul
2020 să rămână un decalaj de aproximativ 1%, în cazul în care nu apar măsuri suplimentare de reducere a
emisiilor.
În prezent, acţiunile care se realizează la nivel european, având ca obiectiv reducerea efectelor
schimbărilor climatice, se concentrează în principal pe acţiunile de limitare şi reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră precum şi pe adaptarea la efectele acestor modificări climatice. Într-un raport recent al AEM se
arată că, până în prezent, doar şapte dintre cele 32 de ţări membre ale Agenţiei Europene de Mediu au adoptat
măsuri concrete axate pe reducerea efectelor schimbărilor climatice şi au început implementarea Strategiilor
Naţionale de adaptare la schimbările climatice, bazate pe observaţiile legate de situaţia din fiecare ţară.
La nivel internaţional, şefi de stat şi de Guvern, reprezentanţi ai organizaţiilor şi agenţiilor intergu-
vernamentale şi nonguvernamentale, precum şi reprezentanţi ai mass-mediei s-au reunit la „Conferinţa
Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice”, incluzând cea de-a XVII-a Conferinţă a Părţilor la Convenţia-
cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (COP 17) şi cea de-a VII-a Conferinţă a Părţilor la
Protocolul de la Kyoto, care a avut loc la Durban, Africa de Sud, în perioada 28 noiembrie - 9 decembrie 2011,
pentru a pune bazele viitoarei cooperării internaţionale (post–2012) în lupta cu schimbările climatice. Mizele
centrale ale celor 2 reuniuni au reprezentat asumarea unei a doua perioade de angajamente obligatorii de
reducere a emisiilor GES, sub Protocolul de la Kyoto, dar şi o decizie comună a tuturor Părţilor la Convenţia

Naţiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC), prin care să se agreeze asupra unei foi de parcurs către
încheierea unui acord global unic, cu angajamente obligatorii ale tuturor Părţilor semnatare ale Convenţiei, în
domeniul schimbărilor climatice.
Părţile Protocolului de la Kyoto, participante la această conferinţă,

au agreat următoarele:
 discutarea măsurilor legale în domeniul schimbărilor climatice, de
exemplu un nou tratat sau alt instrument legal, care să fie agreat
până în anul 2015 şi care să intre în vigoare în anul 2020
("Platforma Durban pentru acţiune");
 prelungirea perioadei de angajament a Protocolului de la Kyoto,
pentru intervalul 2013-2017;
 stabilirea unui Fond Verde pentru Climă destinat ţărilor mai puţin
dezvoltate, în valoare de 100 miliarde de dolari până în anul 2020;
 stabilirea unui plan de lucru pentru anul 2012;
 întrucât Schema UE de comercializare a certificatelor de emisii de
gaze cu efect de seră (EU ETS) va fi pusă în aplicare pentru
perioada 2013-2020, este necesară prelungirea perioadei de angajament Protocolul de la Kyoto pentru
coordonarea cu aceasta.
Având în vedere schimbările evidente asupra climatului global din ultimii ani, se pune problema de a
evalua efectele schimbărilor climatice în perioada următoare, ţinând seama de politicile şi măsurile de reducere
a emisiilor de gaze cu efect de seră. Indiferent de implementarea măsurilor de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră, strategiile privind adaptarea la schimbările climatice trebuie regândite, astfel încât acestea să se
bazeze pe o analiză sistematică a regiunilor, sectoarelor şi populaţiei vulnerabile/afectate, pentru a contracara
impactul inevitabil al schimbărilor climatice. Astfel, adaptarea la schimbările climatice şi problemele privind
resurselor de apă disponibile trebuie gestionate într-un context mult mai amplu: la nivel local, regional, naţional,
european şi internaţional.
Încălzirea globală implică două probleme majore pentru omenire: pe de o parte, necesitatea reducerii
drastice a emisiilor de gaze cu efect de seră, în vederea stabilizării nivelului concentraţiei acestor gaze în
atmosferă, care să împiedice influenţa antropică asupra sistemului climatic şi să dea posibilitatea ecosistemelor
naturale să se adapteze în mod natural, iar pe de altă parte, necesitatea adaptării la efectele schimbărilor
climatice, având în vedere că acestea sunt deja vizibile şi inevitabile din cauza inerţiei sistemului climatic,
indiferent de rezultatul acţiunilor de reducere a emisiilor.
Regândirea şi replanificarea structurilor urbane, promovarea unui transport urban durabil, facilitarea
unui consum energetic mai mic pe cap de locuitor, reabilitarea termică a locuinţelor şi a spaţiilor de birouri,
transformarea oraşelor în „ecosisteme urbane”, utilizarea tehnologiilor “prietenoase cu mediul” axate pe
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, schimbarea comportamentului populaţiei în ceea ce înseamnă
crearea şi protejarea spaţiilor verzi sunt doar câteva soluţii viabile şi concrete care pot fi puse în aplicare pentru
reducerea efectele schimbărilor climatice şi pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii populaţiei.
În România, estimarea impactului schimbărilor climatice s-a realizat printr-un studiu al Academiei
Române, în care s-au selectat diferite Modele de Circulaţie Generală a atmosferei, care reflectă cel mai bine
condiţiile din ţara noastră.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a iniţiat în anul 2011 proiectul cu tema „Impactul
modificărilor climatice şi a directivei cadru asupra costurilor şi resurselor de apă din sudul României”, care se va
derula până la sfârşitul anului 2014.
Proiectul îşi propune identificarea spaţială unitară a corpurilor de apă de suprafaţă şi subterane din partea
sudică a României, astfel încât să ofere suficiente date concrete ce vor fi utile pentru luarea deciziilor
manageriale cu următoarele obiective principale:
 evaluarea consumurilor de apă dulce din exploataţiile agricole în diferite scenarii de modificare a
condiţiilor climatice regionale;
 simularea restricţiilor de consum în diferite scenarii de modificare a condiţiilor climatice regionale;
 evaluarea costurilor consumului de apă dulce în funcţie de sursa de provenienţă în condiţiile
diferitelor scenarii de modificare a condiţiilor climatice regionale.
Proiectul se va realiza în cadrul a patru faze şi anume:
o Faza 1 - Documentare şi prezentare generală;
o Faza 2 - Documentare complexă asupra structurilor acvifere şi a corpurilor de apă din partea sudică a
României, cu punerea în evidenţă a parametrilor scurgerii medii şi minime pe râurile din această zonă;
o Faza 3 - Conturarea extinderii spaţiale a structurilor acvifere şi a corpurilor de apă subterană din aria
investigată şi identificarea tendinţei de evoluţie a resurselor de apă de suprafaţă în contextul
fenomenelor de încălzire globală, cu evidenţierea consumurilor la exploataţiile agricole;

o Faza 4 - Elaborarea unei baze de date georeferenţiate privind oferta potenţială de apă subterană şi de
suprafaţă în viitorii ani şi a modelului conceptual şi numeric al structurilor acvifere. Costurile
suplimentare ale apei în contextul implementării Directivei - cadru Apa.
In cadrul Fazei I, desfăşurată în perioada 15.11.2011-15.12.2011, s-a realizat un studiu documentar pe
baza datelor existente în literatura de specialitate, referitor la resursele de apă de suprafaţă şi subterane, a
politicilor şi reglementărilor existente în domeniul apelor. Pe baza studiului documentar întreprins, pot fi
formulate următoarele concluzii de etapă:
 Consumul resurselor de apă la nivel mondial a crescut de nu mai puţin de 6 ori, în timp ce la noi în ţară
s-a redus simţitor ca urmare a scăderii activităţilor economice;
 La nivelul anilor 2020 - 2025 criza apei se va manifesta acut pe tot globul;
 Pentru a contracara efectele deja existente ale încălzirii globale, pe plan mondial se au în vedere
măsuri cum ar fi: stabilirea de zone controlat inundabile şi consolidarea digurilor; realizarea unor
lucrări hidrotehnice de protecţie la inundaţii şi a unor sisteme urbane de stocare în caz de precipitaţii
abundente;
 La nivelul fluviului Dunărea se constată o tendinţă de creştere a debitelor maxime măsurate începând
cu anii 1840, corelată cu o tendinţă de creştere a nivelului Mării Negre, conform măsurătorilor
efectuate la Constanţa şi Sulina începând cu anii 1860;
 Conform Directivei - cadru Apa (Art. 5 şi 9) trebuie promovat mecanismul economic pentru apă, fapt
ce necesită realizarea pentru fiecare bazin hidrografic a unei analize şi evaluări economice;
 Punerea în aplicare a Directivei - cadru Apa, prin intermediul schemelor directoare elaborate pentru
fiecare bazin hidrografic, în vederea atingerii la nivelul anului 2015 a “stării bune a apei”, va conduce
la o creştere a preţului apei, inclusiv pentru exploataţiile agricole;
 Regulamentul CE 1698/2005 prevede acordarea de compensaţii fermierilor pentru costurile
suplimentare ce decurg din aplicarea Directivei - cadru Apa şi a realizării reţelei de arii naturale
protejate “Natura 2000”;
 Promovarea mecanismului economic pentru apă în conformitate cu prevederile Directivei - cadru Apa
(recuperarea integrală a costurilor serviciilor de apă furnizate), poate conduce la contradicţii cu
prevederile Politicii Agricole Comune (PAC), prin care se preconizează pentru perioada 2014-2020
realizarea de plăţi compensatorii sub forma “plăţilor decuplate”. Plăţile decuplate reprezintă
compensaţii acordate fermierilor pentru diferite pierderi înregistrate de agricultori, astfel încât să nu
favorizeze anumite culturi agricole în detrimentul altora. Alegerea unui tip de cultură sau altul, ar
trebui să fie determinat de cererea şi oferta de pe piaţă.
În România, variabilitatea climatică va avea efecte directe asupra unor sectoare precum agricultura,
silvicultura, gospodărirea apelor, sectorul rezidenţial şi de infrastructură, va conduce la modificarea perioadelor
de vegetaţie şi la deplasarea liniilor de demarcaţie dintre păduri şi pajişti, va determina creşterea frecvenţei şi
intensităţii fenomenelor meteorologice extreme (furtuni, inundaţii, secete). Schimbările în regimul climatic din
România se încadrează în contextul global, ţinând seama de condiţiile regionale: creşterea temperaturii va fi mai
pronunţată în timpul verii, în timp ce, în nord-vestul Europei creşterea cea mai pronunţată se aşteaptă în timpul
iernii.
Astfel, în România se aşteaptă o creştere a temperaturii medii anuale faţă de perioada 1980-1990 similară
întregului spaţiu european, existând diferenţe mici între rezultatele modelelor, în ceea ce priveşte primele
decenii ale secolului XXI, şi mai mari în ceea ce priveşte sfârşitul secolului:
- între 0,5°C şi 1,5°C, pentru perioada 2020-2029;
- între 2,0°C şi 5,0°C, pentru 2090-2099, în funcţie de scenariu (exemplu: între 2,0°C şi 2,5°C în cazul
scenariului care prevede cea mai scăzută creştere a temperaturii medii globale şi între 4,0°C şi 5,0°C în
cazul scenariului cu cea mai pronunţată creştere a temperaturii).
Din punct de vedere pluviometric, peste 90% dintre modelele climatice prognozează pentru perioada
2090-2099 secete pronunţate în timpul verii, în zona României, în special în sud şi sud-est (cu abateri negative
faţă de perioada 1980-1990, mai mari de 20%). În ceea ce priveşte precipitaţiile din timpul iernii, abaterile sunt
mai mici şi incertitudinea este mai mare.
Efecte asupra agriculturii
Agricultura reprezintă cel mai vulnerabil sector, studiile realizate evidenţiind următoarele aspecte:
 în cazul culturii de grâu: creşterea producţiei, cu aproximativ 0,4 - 0,7 t/ha; descreşterea sezonului de
vegetaţie cu 16 - 27 zile;
 în cazul culturii de porumb neirigat: creşterea producţiei de boabe, cu aproximativ 1,4 - 5,6 t/ha;
descreşterea sezonului de vegetaţie, cu 2 - 32 zile; descreşterea perioadei de vegetaţie, cu aproximativ
2 - 19%, valorile estimate fiind în funcţie de modelul folosit;
 în cazul culturii de porumb irigat, rezultatele depind de modelele folosite şi de condiţiile
amplasamentelor alese pentru prelevarea datelor;

 pentru analiza efectelor asupra productivităţii agricole ale principalelor culturi din România, s-au
utilizat mai multe modele agrometeorologice.
Efecte asupra silviculturii
Din suprafaţa ţării, 28,3% reprezintă suprafaţa acoperită cu păduri; acestea sunt distribuite neuniform pe
teritoriul ţării (51,9% în zona montană, 37,2% în zona deluroasă şi 10,9% în zona de câmpie). Suprafaţa fondului
forestier naţional este de 6312,8 mii ha, din care, aproximativ 6300 mii ha este ocupată de păduri, iar restul
suprafeţei este destinată culturii silvice, producţiei şi managementului. În zonele împădurite, joase şi deluroase,
se preconizează o scădere considerabilă a productivităţii pădurilor după anul 2040, datorită creşterii
temperaturilor şi a scăderii volumului precipitaţiilor.
Efecte asupra gospodăririi apelor
Consecinţele hidrologice ale creşterii concentraţiei de CO2 în atmosferă, sunt semnificative. Modelarea
efectelor produse de acest fenomen a fost realizată punându-se accent pe principalele bazine hidrografice.
Rezultatele modelărilor arată efectele probabile ale modificărilor în volumul precipitaţiilor şi în evapo-
transpiraţie.
Creşterea temperaturilor şi diminuarea precipitaţiilor ar putea conduce la scăderea stocurilor de apă şi la
creşterea cererii de apă; aceste fenomene provocând deteriorarea calităţii corpurilor de apă dulce, sporind
presiunea exercitată asupra echilibrului şi aşa fragil, existent în multe zone din ţară între stocurile de apă şi
cerinţele de apă. În zonele în care precipitaţiile pot creşte, nu există siguranţa că acestea se vor produce în
sezonul propice al anului pentru a fi utilizate; suplimentar, iar în aceste condiţii probabilitatea producerii de
inundaţii creşte.
Efecte asupra aşezărilor umane
Impactul principal al schimbărilor climatice asupra zonelor urbane, a infrastructurii şi construcţiilor este legat,
în principal, de efectele evenimentelor meteorologice extreme, precum valurile de căldură, căderile abundente de
zăpadă, furtuni, inundaţii, creşterea instabilităţii versanţilor.
Astfel, planificarea urbană şi proiectarea unei
infrastructuri adecvate joacă un rol important în
Sectoarele industrial, comercial, rezidenţial şi de
minimizarea impactului schimbărilor climatice şi
infrastructură (inclusiv alimentări cu energie şi apă,
reducerea riscului asupra mediului antropic. transporturi şi depozitarea deşeurilor) sunt vulnerabile la
Planificarea teritoriului poate oferi un cadru schimbările climatice.
integrat, ce permite conexiuni între vulnerabilitate,
evaluarea riscului şi adaptare, putând conduce la
identificarea celor mai eficiente opţiuni de acţiune.
Aceste sectoare sunt direct afectate de modificarea temperaturii şi regimului precipitaţiilor, sau indirect,
prin impactul general asupra mediului, a resurselor naturale şi producţiei agricole. Sectoare precum
construcţiile, transporturile, exploatările de petrol şi gaze, turismul şi activităţile industriale aflate în zone
costiere, sunt afectate de schimbările climatice. Alte sectoare, precum industria alimentară, prelucrarea
lemnului, industria textilă, producţia de biomasă şi energie din surse regenerabile, sunt sectoare potenţial
afectate.
Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) şi

Protocolul de la Kyoto
România a ratificat Convenţia-cadru a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (UNFCCC) prin Legea
nr. 24/1994, angajându-se să acţioneze: pentru „stabilizarea concentraţiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă
la un nivel care să prevină perturbarea antropică periculoasă a
sistemului climatic, nivel care trebuie realizat într-un România a ratificat Protocolul de la Kyoto prin Legea nr.
interval de timp suficient, care să permită ecosistemelor 3/2001, asumându-şi angajamentul privind stabilirea unor
măsuri, ţinte şi perioade clare de reducere a emisiilor de gaze
să se adapteze în mod natural la schimbările climatice,
cu efect de seră pentru perioada 2008 - 2012, cu 8% faţă de
astfel încât producţia alimentară să nu fie ameninţată, anul de bază 1989.
iar dezvoltarea economică să se poată desfăşura într-o
manieră durabilă”.
În cursul anului 2011, au fost implementate o serie de acţiuni având ca scop: îmbunătăţirea Inventarului
naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră şi a capacităţii de raportare a României sub Protocolul de la Kyoto şi
UNFCCC, implementarea Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, operarea
Registrului Naţional al emisiilor de gaze cu efect de seră, îmbunătăţirea cadrului legislativ privind adaptarea la
schimbările climatice şi stabilirea cadrului de reglementare pentru participarea României la mecanismele

Protocolului de la Kyoto, cum ar fi Comercializarea Internaţională a Emisiilor (International Emissions Trading).

De asemenea, au fost intensificate activităţile de conştientizare a publicului cu privire la impactul şi adaptarea la
schimbările climatice.
România are începând cu anul 2008, un Sistem naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de
gaze cu efect de seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon (SNEEGHG),
reglementat prin H.G nr.1570/2007. Prin acest cadru legislativ au
fost stabilite atribuţiile şi modul de colaborare între instituţiile Primul Ghid al României privind adaptarea la
responsabile pentru furnizarea datelor necesare estimării efectele schimbărilor climatice (OM nr.
emisiilor, informaţiile necesare pentru elaborarea rapoartelor, 1170/2008) evidenţiază impactul schimbărilor
climatice şi cuprinde măsuri de adaptare pentru
etapele procedurale privind estimarea nivelului emisiilor fiecare sector afectat
antropice, raportarea, arhivarea şi stocarea informaţiilor, cu
scopul de a asigura transparenţa, consistenţa, comparabilitatea, şi acurateţea Inventarului Naţional al Emisiilor
de Gaze cu Efect de Seră (INEGES), în contextul respectării obligaţiilor asumate sub Protocolul de la Kyoto şi/sau
prevăzute de legislaţia europeană.
Pe parcursul anului 2011, reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Pădurilor şi cei ai Agenţiei Naţionale
pentru Protecţia Mediului au participat la diverse acţiuni de conştientizare şi schimburi de experienţă privind
problematica „Adaptării la efectele schimbărilor climatice”, desfăşurate sub forma unor conferinţe, seminarii şi
simpozioane.
De asemenea, în perioada 2009-2010, România a beneficiat de asistenţă tehnică din partea Olandei pentru
îmbunătăţirea capacităţii de dezvoltare şi implementare la nivel naţional, regional şi local a politicilor de
adaptare la schimbările climatice.
Emisii totale anuale de gaze cu efect de seră
Începând cu anul 2002, România transmite anual Secretariatului Convenţiei – cadru a Naţiunilor Unite
privind schimbările climatice (UNFCCC), Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES),
realizat conform metodologiei IPCC, utilizând formatul de raportare comun tuturor ţărilor (CRF). Inventarul este
elaborat pe baza documentului „Liniile directoare revizuite în anul 1996, privind elaborarea inventarelor naţionale
de gaze cu efect de seră” elaborat de către IPCC, completat de “Ghidul de Bune Practici şi Managementul
Incertitudinilor” elaborat de IPCC (IPCC GPG 2000) şi pe baza „Ghidului de Bune Practici, în ceea ce priveşte
utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură” (LULUCF GPG), elaborat de IPCC în anul
2003, în acord cu prevederile naţionale privind SNEEGHG precum şi ”Liniile directoare privind elaborarea
inventarelor naţionale de gaze cu efect de seră ” elaborat de IPCC (GL 2006).
INEGES reprezintă un instrument de raportare a emisiilor antropice de gaze cu efect de seră estimate la
nivel naţional, în conformitate cu prevederile UNFCCC şi ale Protocolului de la Kyoto şi ale reglementărilor în
domeniu, realizat în cadrul Sistemului naţional pentru estimarea nivelului emisiilor antropice de gaze cu efect de
seră rezultate din surse sau din reţinerea prin sechestrare a dioxidului de carbon. INEGES conţine tabelele în
Formatul Comun de Raportare – „CRF” , Raportul la INEGES – „NIR” şi baza de date de tip „xml”. Raportul la
INEGES prezintă detaliat modul în care a fost elaborat inventarul, în conformitate cu cerinţele Protocolului de la
Kyoto şi conţine informaţii generale, date specifice fiecărui sector din INEGES şi alte informaţii suplimentare
cerute prin Protocolul de la Kyoto.
Cel mai recent Inventar Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră al României a fost transmis la
începutul anului 2012 şi conţine estimările emisiilor/reţinerilor prin sechestrarea gazelor cu efect de seră
pentru perioada 1989 - 2010.
Conform Protocolului de la Kyoto, România s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 8% în
perioada 2008-2012, considerând nivelul emisiilor din anul de 1989 drept nivel de referinţă.
Emisiile totale de gaze cu efect de seră (excluzând contribuţia sectorului Folosinţa Terenurilor,
Schimbarea Folosinţei Terenurilor şi Silvicultură - LULUCF) au scăzut în anul 2010 cu 57,56%, comparativ cu
nivelul emisiilor din anul 1989. Bazându-ne pe aceste date, există o mare probabilitate ca România să-şi
îndeplinească obligaţiile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada de angajament 2008 - 2012,
fără adoptarea unor măsuri adiţionale de reducere a emisiilor.
După cum reiese din figura 7.1.1, tendinţa emisiilor totale de gaze cu efect de seră este descrescătoare,
determinată pe de o parte de diminuarea activităţilor economice şi a consumului de energie din perioada 1989 –
1992 şi pe de altă parte de criza economică din ultima perioadă de timp. Unele industrii energo - intensive şi-au
redus semnificativ activităţile, iar acest lucru s-a reflectat în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
Emisiile au început să crească până în anul 1996, datorită revitalizării economiei. După punerea în
funcţiune a primului reactor al Centralei Nucleare Cernavodă (1996) şi în urma reformelor structurale necesare
la nivel naţional, emisiile au început să scadă din nou, până în anul 1999. După anul 1999, tendinţa de creştere a
emisiilor reflectă dezvoltarea economică, înregistrată în perioada 1999 - 2010.

Figura 7.1.1. Nivelul emisiilor totale de gaze cu efect de seră (fără LULUCF)
300000
Total (excluzând LULUCF) Ţinta Kyoto
Gg CO2 echivalent 250000
200000
150000
100000
50000
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20
Sectoarele pentru care s-au estimat nivelurile de emisii/reţineri prin sechestrare a gazelor cu efect de seră
sunt: Energie, Procese industriale, Utilizarea solvenţilor şi a altor produse, agricultura, utilizarea terenurilor,
schimbarea utilizării terenurilor şi silvicultură (LULUCF) şi Deşeuri. Nivelurile emisiilor totale anuale ale gazelor
cu efect de seră, pentru perioada 2000 - 2010 sunt specificate în tabelul 7.1.1.
Tabel 7.1.1. Nivelul emisiilor totale anuale de gaze cu efect de seră,în perioada 2000-2010
(mii tone CO2 echivalent)
Emisii totale Emisii totale
Anul
(incluzând LULUCF) (excluzând LULUCF)
2000 110818,53 139966,46
2001 113803,29 142749,00
2002 124286,31 146584,10
2003 136279,52 152607,41
2004 127366,96 150240,50
2005 120429,38 148427,48
2006 124683,85 152503,18
2007 124281,57 149481,92
2008 121505,85 145804,05
2009 94692,79 122956,86
2010 95137,62 120920,04
Contribuţia sectoarelor la nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2010, precum şi
tendinţele acestora, sunt prezentate în figurile 7.1.2. şi 7.1.3.
Figura 7.1.2. Contribuţia sectoarelor la nivelul total al emisiilor de gaze cu efect de seră, la nivelul anului 2010
Energie
71,16%
Procese
Industriale
10,30%
Deşeuri
4,65% Agricultură
Solvenţi
13,79%
0,10%

Figura 7.1.3. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră pe sectoare

(în mii tone CO2 echivalent)
1. Energie
250000 2. Procese Industriale
3. Solvenţi
200000 4. Agricultură
5. Utilizarea terenurilor şi păduri
Gg CO2 echivalent
6. Deşeuri
150000
100000
50000
-50000
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
00
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
19
19
19
19
19
19
19
19
19
19
19
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
Sectorul Energie este cel mai important sector în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră, fiind
responsabil pentru 71,16% din emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate la nivel naţional, în anul 2010.
Emisiile din acest sector au scăzut cu 57,96% faţă de nivelul înregistrat în anul de bază 1989 (fig. 7.1.4).
Contribuţia subsectoarelor la emisiile de gaze cu efect de seră, atribuite Sectorului Energie, este
următoarea: industria energetică 38,64%, industria prelucrătoare şi de construcţii 21,52%, transporturi 17,53%,
emisii fugitive 10,15%, alte sectoare 11,81%, altele nespecificate 0,3%. (fig. 7.1.5).
Figura 7.1.4. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Energie,
200000
175000
150000
125000
100000
75000
50000
25000
0
1989
1990
1991
1992
1993
1994
1995
1996
1997
1998
1999
2000
2001
2002
2003
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
Industrie energetica Industria prelucratoare si de constructii

Transporturi Alte sectoare
Altele nespecificate Emisii fugitive
Figura 7.1.5. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Energie, la nivelul anului 2010
21,52%
Industria
38,64% prelucrătoare
Industria şi de
energetică construcţii
17,53%
Transportur i
0,3% 10,15%
Altele 11,81% Emisii fugitive
nespecificate Alte sectoare

Sectorul Procese Industriale a contribuit cu 10,30% la emisiile totale de gaze cu efect de seră, generate în
anul 2010. Pentru acest sector, se înregistrează o scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră, cu 68,47% faţă de
anul bază (fig. 7.1.6), motivul acestei scăderi fiind reprezentat de declinul sau încetarea anumitor activităţi
industriale. Contribuţia subsectoarelor la totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din acest sector este
următoarea: producţia de minerale (ciment, var, calcar şi dolomită, sodă calcinată, sticlă etc) 37,20%, industria
metalurgică 27,36%, industria chimică 29,82%, utilizarea aparatelor care folosesc halocarburi. 5,62% (fig.7.1.7 ).
Figura 7.1.6. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Procese Industriale,
45000
40000
Gg CO2 echivalent
35000
30000
25000
20000
15000
10000
5000
0
89 90 91 92 93 94 94 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20
Figura 7.1.7. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Procese Industriale,
la nivelul anului 2010
Consum de
halocarburi şi
SF6
5,62%
Minerale
Metalurgie
37,20%
27,36%
Industria
chimică
29,82%
Sectorul Agricultură a contribuit cu 13,79% la emisiile totale, generate la nivel naţional, în anul 2010. În cazul
acestui sector, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră a înregistrat o scădere cu 53,05% faţă de anul de bază
(fig. 7.1.8). Contribuţia subsectoarelor la totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din acest sector este
următoarea: soluri agricole 47,07%, fermentaţia enterică 45,14%, managementul gunoiului de grajd 6,86%,
arderea în câmp a reziduurilor agricole 0,83%, cultivarea orezului 0,11% (fig.7.1.9 ).
Figura 7.1.8. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Agricultură,
40000
35000
30000
Gg CO2 echivalent
25000
20000
15000
10000
5000
0
89
90
91
92
93
94
95
96
97
98
99
00
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
19
19
19
19
19
19
19
19
19
19
19
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20

Figura 7.1.9. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Agricultură,

Arderea în câmp
a reziduurilor
agricole
0,83%
Soluri agricole
47,07%
Fermentaţia
enterică
45,14%
Cultivarea Managementul
orezului gunoiului de
0,11% grajd
6,86%
Pentru sectorul LULUCF, cantitatea de gaze cu efect de seră absorbită a crescut cu 20,25% în anul 2010,
comparativ cu anul 1989. Absorbţiile de CO2 au crescut în cadrul terenurilor forestiere, în timp ce emisiile de CO 2
din terenurile convertite în aşezări umane au scăzut în comparaţie cu anul 1989.
Emisiile provenite din sectorul Deşeuri au crescut cu 22,16% faţă de nivelul înregistrat în anul de bază
1989 (fig. 7.1.10), datorită creşterii consumului populaţiei, creşterii numărului depozitelor amenajate şi a
numărului persoanelor cu locuinţe conectate la sistemele de canalizare. Contribuţia acestui sector la emisiile
totale de gaze cu efect de seră este de 4,65% (fig. 7.1.11).
Figura 7.1.10. Tendinţele emisiilor de gaze cu efect de seră din Sectorul Deşeuri,
( în mii tone CO2 echivalent)
7000
6000
Gg CO2 echivalent
5000
4000
3000
2000
1000
0
19 9
19 0
19 1
19 2
19 3
19 4
19 5
19 6
19 7
19 8
20 9
20 0
20 1
20 2
20 3
20 4
20 5
20 6
20 7
20 8
20 9
10
8
9
9
9
9
9
9
9
9
9
9
0
0
0
0
0
0
0
0
0
0
19
Cele mai importante subsectoare în ceea ce priveşte emisiile de gaze cu efect de seră, din Sectorul Deşeuri
sunt: depozitarea deşeurilor solide cu o contribuţie de 51,03% şi tratarea apelor uzate cu 48,82% din totalul
emisiilor din acest sector.
Figura 7.1.11. Contribuţia subsectoarelor la emisiile totale din Sectorul Deşeuri,

Incinerarea
deşeurilor 0,15%
Tratarea apelor
uzate 48,82%
Depozitarea
deşeurilor solide
51,03%

Emisii anuale de dioxid de carbon
Cel mai semnificativ gaz cu efect de seră este dioxidul de carbon (CO 2). Scăderea emisiilor de CO2 de la
212348,50 mii tone în anul 1989, la 86858,72 mii tone în anul 2010, se datorează scăderii consumului de
combustibili fosili utilizaţi în sectorul energetic, în special în producţia de electricitate şi căldură pentru sectorul
public şi în industria de prelucrare şi construcţii, ca o consecinţă a faptului că amploarea activităţilor din aceste
industrii s-a diminuat semnificativ. Nivelurile emisiilor anuale de dioxid de carbon sunt prezentate în tabelul
7.1.2 şi în figura 7.1.12.
Tabel 7.1.2. Nivelul emisiilor anuale de dioxid de carbon,
în perioada 2000 - 2010, (mii tone CO2)
Emisii CO2
Anul
(excluzând LULUCF)
2000 100145,85
2001 102921,28
2002 106848,54
2003 112295,57
2004 110853,95
2005 108110,57
2006 113661,58
2007 111859,93
2008 107710,36
2009 88226,26
2010 86858,72
Figura 7.1.12. Nivelul emisiilor anuale de dioxid de carbon

(mii tone CO2 echivalent, fără LULUCF)
250000
Gg CO2 echivalent
200000
150000
100000
50000
0
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20
Emisii anuale de metan
Nivelurile emisiilor de metan (CH4), generate în principal de activităţile de extracţie şi distribuţie a

combustibililor fosili şi de activităţile de creştere a animalelor, au înregistrat o scădere de-a lungul perioadei
1989 – 2010, mai pronunţată în primii patru ani ai acestei perioade. Scăderea emisiilor în anul 2010, faţă de
nivelul înregistrat în anul de bază 1989, este de 50,49% (tabelul 7.1.3, figura 7.1.13).
Tabel 7.1.3. Nivelul emisiilor anuale de metan, în perioada 2000 - 2010,

(mii tone CH4)
Anul Emisii CH4 (excluzând LULUCF)
2000 26056,82
2001 26121,73
2002 26820,30
2003 26890,07
2004 25974,33
2005 25965,39
2006 25329,58
2007 24285,79
2008 24261,97
2009 23197,86
2010 21953,73

Figura 7.1.13. Nivelul emisiilor de metan

50000
Gg CO2 echivalent
40000
30000
20000
10000
0
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20
Emisii anuale de protoxid de azot
Emisiile de protoxid de azot (N2O) rezultă în principal din sectorul Agricultură - soluri agricole şi sectorul
Procese Industriale - industria chimică. Declinul acestor activităţi este reflectat în evoluţia nivelele emisiilor de
N2O. Dintre gazele cu efect de seră, nivelul acestor emisii înregistrează cea mai semnificativă scădere: 54,22 % în
anul 2010 comparativ cu anul de referinţă 1989 (figura 7.1.14)..
Tabel 7.1.4. Nivelul emisiilor anuale de protoxid de azot,

în perioada 2000 - 2010, (mii tone N2O)
Anul Emisii N2O (excluzând LULUCF)

2000 12307,98
2001 12444,71
2002 11957,91
2003 12849,94
2004 12889,03
2005 13732,85
2006 12748,14
2007 12413,12
2008 12909,79
2009 10815,25
2010 11399,53
Figura 7.1.14. Nivelul emisiilor de protoxid de azot

30000
Gg CO2 echivalent
25000
20000
15000
10000
5000
0
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20

Emisii anuale de gaze fluorurate
În tendinţa emisiilor de perfluorocarburi (PFC) provenite din producţia de aluminiu (estimate pentru
perioada 1989-2010) se reflectă foarte sugestiv tipul de proces tehnologic utilizat în producţia de aluminiu
primar şi anume: pentru perioada 1989-1996 s-a folosit procesul tehnologic SWPB -Side Worked Pre-baked
(Celule anodice pre-coapte, acţionate lateral) de obţinere a aluminiului primar; pentru perioada 1997-2002 s-au
folosit în paralel două procese tehnologice diferite (SWPB and CWPB) în proporţii diferite, aspect evidenţiat şi
prin tendinţa descrescătoare a emisiilor de PFC; pentru perioada 1997-2010 s-a folosit doar procesul tehnologic
CWPB - Centre Worked Pre-baked (Celule anodice pre-coapte acţionate central), tehnologie ce a dus la o scădere
semnificativă a emisiilor de PFC. Emisiile de PFC au fost calculate având la bază producţia anuală de aluminiu
primar şi factori de emisie impliciţi, considerând informaţiile aferente tipului de proces tehnologic folosit de-a
lungul seriei de timp.
În comparaţie cu anul 1989, emisiile de perfluorocarburi rezultate din producţia de aluminiu au scăzut în
anul 2010 cu 99,77% (tabelul 7.1.5, fig. 7.1.15)
Tabel 7.1.5. Emisii anuale de perfluorocarburi (PFC), rezultate

din producţia de aluminiu, în perioada 2000 - 2010
Emisii PFC
Anul
(mii tone CO2 echiv.)
2000 1292,10
2001 1044,20
2002 717,86
2003 261,50
2004 132,12
2005 81,81
2006 55,01
2007 24,20
2008 15,34
2009 7,00
2010 7,84
Figura 7.1.15. Nivelul emisiilor de perfluorocarburi din producţia de aluminiu(

Gg CO2 echivalent, fără LULUCF)
4000
Gg CO2 echivalent
3500
3000
2500
2000
1500
1000
500
0
89 90 91 92 93 94 95 96 97 98 99 00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10
19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 19 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20 20
Estimarea emisiilor de hidrofluorocarburi, perfluorocarburi şi hexafluorură de sulf (HFC, PFC, SF 6)

provenite din consumul şi importul acestora pentru instalaţiile de răcire, echipamentele de aer condiţionat,
echipamentele electrice precum şi alte activităţi, s-a realizat pentru perioada 1995-2010. În general, tendinţa
acestor emisii a urmărit evoluţia Produsului Intern Brut. Astfel, tendinţa crescătoare înregistrată în perioada
1995 – 2008 s-a datorat evoluţiei ascendente a PIB (fig. 7.1.16). În schimb, în perioada 2009-2010 scăderea PIB a
influenţat semnificativ nivelul emisiilor de gaze fluorurate.

Figura 7.1.16. Tendinţa emisiilor de gaze fluorurate generate de consumul şi

importul de HFC, PFC şi SF6 (Gg CO2 echivalent, fără LULUCF)
1000
900 Consum de gaze F - Emisii actuale
800
Gg CO2 echivalent
700 Gaze F importate - Emisii Potenţiale

600
500
400
300
200
100
0
95
96
97
98
99
00
01
02
03
04
05
06
07
08
09
10
19
19
19
19
19
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
20
7.2 DATELE AGREGATE PRIVIND PROIECŢIILE
EMISIILOR DE GAZE CU EFECT DE SERĂ
Una dintre priorităţile majore ale politicii în domeniul protecţiei mediului o reprezintă creşterea calităţii
vieţii şi a mediului în comunităţile umane şi reducerea decalajului existent faţă de alte state membre ale UE, cât şi
între regiunile de dezvoltare. Aceasta presupune diminuarea riscului la dezastre naturale şi creşterea gradului de
siguranţă a cetăţenilor, conservarea biodiversităţii şi a patrimoniului natural şi promovarea unei economii mai
eficiente din punct de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai competitive.
În acest context, este necesară corelarea politicii de dezvoltare economică cu obiectivul major privind
combaterea schimbărilor climatice, pentru a sprijini trecerea la o economie cu emisii scăzute de carbon, dar şi
aplicarea principiilor dezvoltării durabile în toate politicile sectoriale.
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puţin 20% faţă de nivelul din 1990 este un obiectiv deja
asumat de Statele Membre ale Uniunii Europene, ca parte a obiectivului „20/20/20” din Pachetul legislativ
"Energie - Schimbări Climatice", agreat de şefii de stat şi de guvern la Consiliul European din 13 decembrie 2008.
Un angajament mai ambiţios de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 30% poate fi asumat condiţionat,
până în anul 2020, condiţionalitatea fiind legată de încheierea unui acord global şi cuprinzător pentru perioada
post-2012 prin care şi ceilalţi actori internaţionali îşi vor asuma angajamente comparabile şi de acoperire a
costurilor necesare pentru statele membre mai puţin dezvoltate (inclusiv România) din finanţare europeană.
Punctul de plecare pentru stabilirea ţintei privind reducerea emisiilor GES până în anul 2020 l-a constituit
Studiul privind elaborarea la nivel naţional şi pe sectoare, a prognozelor de emisii de dioxid de sulf, oxizi de azot,
compuşi organici volatili, amoniac, pulberi şi gaze cu efect de seră pentru anii 2010,2015, 2020, elaborat la nivelul
Ministerului Mediului şi Pădurilor .Obiectivul acestuia a fost realizarea pe termen mediu şi lung a prognozelor
privind:
 emisiile de gaze cu efect de seră (CO2, CH4, N2O, HFCs, PFCs, SF6);
 emisiile de dioxid de sulf, oxizi de azot, compuşi organici volatili, amoniac şi pulberi.
Prognoza privind dezvoltarea economică a României în perioada 2007-2020 elaborată de Comisia Naţională de
Prognoză, luată în considerare la elaborarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020 a stat la baza
definirii principalilor indicatori macroeconomici necesari pentru stabilirea evoluţiei emisiilor de GES.
Prognozele emisiilor de GES au fost realizate pentru 3 scenarii:

1. Scenariul de referinţă „business as usual” (BAU), care nu include activităţi speciale de reducere a
emisiilor de GES (“scenariu fără măsuri - BAU”);
2. Scenariul similar cu cel de referinţă din punct de vedere al evoluţiei indicatorilor economico-sociali,
dar care conţine politici şi programe pentru reducerea emisiilor de GES (“scenariu cu măsuri”);
3. Scenariul cu măsuri suplimentare - similar cu scenariul de reducere, dar care conţine programe cu
măsuri suplimentare pentru reducerea emisiilor de GES (“scenariu cu măsuri adiţionale”).

Pentru fiecare sector din Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (INEGES) au fost
identificate procesele tehnologice care determină emisii de GES şi opţiunile de reducere a acestora.
Traiectoria ţintei naţionale de reducere a emisiilor de GES cu 20% faţă de anul de referinţă 1989, stabilită
de România prin Programul Naţional de Reformă 2011-2013 în contextul Strategiei 2020, este evidenţiată în
tabelul 7.2.1.
Tabel 7.2.1. Proiecţia emisiilor de gaze cu efect de seră până în anul 2020
Indicator U.M. 2012 2013 2015 2020
Scenariul „fără măsuri”
Total emisii de gaze cu efect de seră
Gg CO2 echivalent 214912 222223 236871 264494
(excluzând LULUCF)
Scenariul „cu măsuri”
Gg CO2 echivalent 199691 205236 216102 240825
(excluzând LULUCF)
Scenariul „cu măsuri adiţionale”
Gg CO2 echivalent 191182 195836 204974 226511
(excluzând LULUCF)
Procent de reducere a emisiilor de GES

% -8,00 - - -20,00
(excluzând LULUCF) – nivelul UE 27
PROIECŢIILE EMISIILOR DE CO2
Tabelul 7.2.2. prezintă tendinţa emisiilor de CO2 în perioada 2011-2020 pentru scenariul "fără măsuri -
BAU". Subsectorul “Arderea combustibililor” este responsabil pentru aproximativ 84% din totalul emisiilor de
CO2, Sectorul Procesele industriale contribuie cu aproximativ 15%, în timp ce 65% din emisiile totale de CO 2 sunt
generate în instalaţiile aflate sub Schema de comercializare EU-ETS.
Tabel 7.2.2. Evoluţia emisiilor de CO2 pentru scenariul "fără măsuri - BAU", 2011-2020
Emisii de CO2 estimate (Gg)

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 130100,00 134200,00 139200,00 144000,00 149400,00 168700,00
A. Arderea combustibililor 130100,00 134200,00 139200,00 144000,00 149400,00 168700,00
1.Industria energetică 68500,00 70300,00 73100,00 76000,00 79100,00 89600,00
Din care :
sub ETS 68500,00 70300,00 73100,00 76000,00 79100,00 89600,00
2.Producţia industrială şi
25900,00 26500,00 27100,00 27700,00 28300,00 31900,00
construcţii
Din care:
sub ETS 7400,00 7900,00 8200,00 8400,00 8800,00 9700,00
3.Transport 18500,00 19500,00 20600,00 21400,00 22600,00 25300,00
4.Alte sectoare 17200,00 17900,00 18400,00 18900,00 19400,00 21900,00
Din care:
sub ETS 6700,00 7100,00 7300,00 7700,00 8400,00 8700,00
Procese industriale 24400,00 25300,00 26200,00 27100,00 28000,00 31100,00
Din care:
sub ETS 18600,00 19400,00 20100,00 20900,00 21300,00 24100,00
Solvenţi şi alte produse
290,00 300,00 300,00 310,00 310,00 350,00
folosite
LULUCF -37805,00 -37840,00 -37875,00 -37905,00 -37940,00 -38115,00
Deşeuri 400,00 400,00 400,00 400,00 400,00 500,00
Emisiile totale de CO2
155190,00 160200,00 166100,00 171810,00 178110,00 200650,00
(excluzând LULUCF)
117385,00 122360,00 128225,00 133905,00 140170,00 162535,00
(incluzând LULUCF)
Emisii totale de CO2 în
101200,00 104700,00 108700,00 113000,00 117600,00 132100,00
conformitate cu ETS

Tendinţele emisiilor de CO2 în perioada 2011-2020 pentru scenariile "cu măsuri" şi "cu măsuri adiţionale"
sunt prezentate în tabelele 7.2.3. şi 7.2.4. Emisiile de CO 2 în anul 2020 vor fi mai mari decât cele din anul de bază
numai pentru “scenariul fără măsuri - BAU". Pentru scenariile alternative, aceste emisii sunt cu aproximativ 6%,
respectiv 12%, mai mici decât cele din 1989.
Tabelul 7.2.3. Evoluţia emisiilor de CO2 pentru scenariul "cu măsuri", 2011-2020

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 120400,00 123800,00 127400,00 130700,00 134100,00 151000,00
A. Arderea
120400,00 123800,00 127400,00 130700,00 134100,00 151000,00
combustibililor
1.Industria
64300,00 65900,00 67400,00 68900,00 70500,00 80000,00
energetică
2.Producţia 24300.00 25000.00 25800.00 26500,00 27200,00 29800,00
industrială şi construcţii
3.Transport 17300,00 18000,00 18800,00 19500,00 20200,00 22900,00
4.Alte sectoare 14500,00 14900,00 15400,00 15800,00 16200,00 18300,00
280,00 280,00 290,00 290,00 300,00 340,00
folosite
LULUCF -37820,00 -37860,00 -37890,00 -37940,00 -37980,00 -38180,00
Deşeuri 380,00 380,00 380,00 380,00 390,00 480,00
144160,00 148360,00 152770,00 156970,00 161290,00 181720,00
(excluzând LULUCF)
106340,00 110500,00 114880,00 119030,00 123310,00 143540,00
(incluzând LULUCF)
94500,00 97610,00 100260,00 103130,00 106150,00 119530,00
conformitate cu ETS
Tabelul 7.2.4. Evoluţia emisiilor de CO2 - scenariul "cu măsuri suplimentare" 2011-2020

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 115300,00 118450,00 121550,00 124500,00 127500,00 141900,00
A. Arderea
115300,00 118450,00 121550,00 124500,00 127500,00 141900,00
combustibililor
1.Industria energetică 61900,00 63100,00 64200,00 65400,00 66500,00 75000,00
2.Producţia industrială
23200,00 23900,00 24600,00 25300,00 26000,00 28000,00
şi construcţii
3.Transport 16250,00 17000,00 17750,00 18400,00 19200,00 21900,00
4.Alte sectoare 13950,00 14450,00 15000,00 15400,00 15800,00 17000,00
280,00 280,00 290,00 290,00 300,00 340,00
folosite
LULUCF -37832,00 -37876,00 -37920,00 -37964,00 -38008,00 -38228,00
Deşeuri 380,00 380,00 380,00 380,00 390,00 480,00
137060,00 140810,00 144520,00 148070,00 151690,00 169420,00
(excluzând LULUCF)
99228,00 102934,00 106600,00 110106,00 113682,00 131192,00
(incluzând LULUCF)
90050,00 92600,00 94700,00 96780,00 99310,00 111060,00
conformitate cu ETS

PROIECŢIILE EMISIILOR DE CH4
În anul 2011, Sectorul Energie este estimat la un procent de 42,32% din totalul emisiilor de CH 4, Sectorul
Deşeuri va contribui cu 30,99 % iar Agricultura cu 26,56 %. Aceste proporţii sunt aproape constante pe perioada
2011-2020. Prin urmare, aceste sectoare fac obiectul unor măsuri de reducere a emisiilor de CH 4.
Tabelul 7.2.5. Evoluţia emisiilor de CH4 pentru scenariul "fără măsuri - BAU" 2011-2020
Emisii de CH4 estimate (Gg CO2 echivalent)

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 13830,60 14179,20 14502,60 14811,30 15134,70 16388,40
A. Arderea
1041,60 1089,90 1134,00 1188,60 1245,30 1354,50
combustibililor
1. Industria energetică 35,70 39,90 44,10 48,30 54,60 63,00
2. Producţia industrială
48,30 54,60 58,80 63,00 69,30 79,80
şi construcţii
3.Transport 52,50 60,90 65,10 69,30 75,60 84,00
4.Alte sectoare 905,10 934,50 966,00 1008,00 1045,80 1127,70
B. Emisiile fugitive din
12789,00 13089,30 13368,60 13622,70 13889,40 15033,90
combustibili
Agricultură 8681,40 8857,80 9053.10 9250.50 9424.80 9912.00
LULUCF 4,20 4,20 4,20 4,20 4,20 8,40
Deşeuri 10128,30 10355,10 10560,90 10775,10 11006,10 12117,00
Emisiile totale de CH4 32684,40 33436,20 34162,80 34885,20 35616,00 38480,40
Tabelul 7.2.6. Evoluţia emisiilor de CH4 pentru scenariul "cu măsuri", 2011 -2020

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 13230,00 13511,40 13792,80 14078,40 14357,70 15120,00
A. Arderea
993,30 1020,60 1045,80 1073,10 1098,30 1228,50
combustibililor
44,10 48,30 50,40 52,50 54,60 63,00
şi construcţii
3.Transport 48,30 50,40 52,50 56,70 60,90 69.30
4.Alte sectoare 871,50 888,30 907,20 926,10 942,90 1047,90
12236.70 12490.80 12747.00 13005.30 13259.40 13891,50
combustibili
Agricultură 8169,00 8253,00 8337,00 8421,00 8505,00 9156,00
LULUCF 4,20 4,20 4,20 4,20 4,20 8,40
Deşeuri 9559,20 9678,90 9798,60 9918,30 10080,00 10825,50
Tabelul 7.2.7. Evoluţia emisiilor de CH4 pentru scenariul "cu măsuri suplimentare", 2011-2020

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 12940,20 13188,00 13433,70 13677,30 13918,80 14592,90
A. Arderea
959,70 976,50 991,20 1003,80 1014,30 1123,50
combustibililor
şi 42,00 44,10 48,30 50,40 52,50 54,60
Construcţii
3.Transport 46,20 48,30 50,40 52,50 54,60 56,70
4.Alte sectoare 844,20 854,70 861,00 867,30 871,50 976,50


11980,50 12211,50 12442,50 12673,50 12904,50 13469,40
combustibili
Agricultură 8085,00 8127,00 8169,00 8211,00 8253,00 8862,00
LULUCF 4,20 4,20 4,20 4,20 4,20 8,40
Deşeuri 9399,60 9559,20 9655,80 9733,50 9912,00 10405,50
PROIECŢIILE EMISIILOR DE N2O
Prognoza emisiilor de protoxid de azot (N2O) pentru perioada 2011-2020 este prezentată în tabelele 7.2.8,
7.2.9, 7.2.10. Agricultura este principala sursă a emisiilor de N 2O (cu aproximativ 70% din totalul emisiilor de
N2O), urmată de procesele industriale (cu aproximativ 20%).
Tabelul 7.2.8.. Evoluţia emisiilor de N2O pentru scenariul "fără măsuri - BAU", 2011-2020
Emisii de N2O estimate (Gg CO2 echivalent)

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 477,40 483,60 489,80 496,00 505,30 523,90
A. Arderea combustibililor 477,40 483,60 489,80 496,00 505,30 523,90
şi 58,90 62,00 62,00 65,10 65,10 68,20
Construcţii
3.Transport 40,30 40,30 43,40 46,50 46,50 49,60
4.Alte sectoare 186,00 186,00 189,10 189,10 195,30 204,60
Agricultură 14291,00 14632,00 15004,00 15314,00 15624,00 16988,00
Deşeuri 734,70 740,90 747,10 756,40 765,70 812,20
Emisiile totale de N2O 19688,10 20227,50 20828,90 21340,40 21824,00 23656,10
Tabelul 7.2.9. Evoluţia emisiilor de N2O pentru scenariul "cu măsuri", 2011-2020

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 446,40 452,60 461,90 471,20 480,50 511,50
A. Arderea
446,40 452,60 461,90 471,20 480,50 511,50
combustibililor
52,70 52,70 55,80 55,80 58,90 58,90
şi Construcţii
3.Transport 34,10 37,20 37,20 40,30 40,30 43,40
4.Alte sectoare 173,60 173,60 173,60 176,70 179,80 198,40
Agricultură 13379,60 13708,20 14043,00 14365,40 14694,00 15965,00
Deşeuri 731,60 734,70 737,80 740,90 744,00 787,40
Tabelul 7.2.10. Evoluţia emisiilor de N2O pentru scenariul "cu măsuri adiţionale" 2011-2020

Sursa de emisii
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Energie 437,10 443,30 449,50 455,70 461,90 502,20
A. Arderea
437,10 443,30 449,50 455,70 461,90 502,20
combustibililor
52,70 52,70 55,80 55,80 58,90 58,90
şi Construcţii

3.Transport 34,10 37,20 37,20 37,20 37,20 43,40

4.Alte sectoare 167,40 167,40 170,50 173,60 173,60 195,30
Agricultură 13237,00 13516,00 13795,00 14074,00 14353,00 15252,00
Deşeuri 731,60 734,70 737,80 740,90 744,00 787,40
PROIECŢIILE EMISIILOR DE F-GAZE (HFC, PFC ŞI SF6)
Tabelul 7.2.11. prezintă nivelurile emisiilor de HFC, PFC şi SF 6 din industria chimică şi producătoare.
Proiecţiile acestor emisii au fost stabilite prin extrapolare folosind cifrele cuprinse în INEGES din perioada 2000-
2006, având în vedere dificultăţile de estimare a datelor de activitate pentru zonele care reprezintă sursele de
emisii.
Tabelul 7.2.11. Evoluţia emisiilor de HFC, PFC şi SF6, 2011-2020
Estimate
GES/An
2011 2012 2013 2014 2015 2020
Emisii de HFCs 33,07 36,05 38,90 42,05 45,41 58,70
Emissii de PFCs 929,19 1012,80 1092,94 1181,38 1275,90 1649,06
Emisii de SF6 0,14 0,15 0,16 0,17 0,19 0,24
Emisii totale de HFCs, PFCs şi SF6 962,40 1049,00 1132,00 1223,60 1321,50 1708,00
7.3. SCENARII PRIVIND SCHIMBAREA REGIMULUI CLIMATIC DIN ROMÂNIA

Pentru simularea caracteristicilor sistemului climatic global şi pentru proiectarea răspunsului sistemului
la scenarii ale influenţei unor factori externi (naturali sau antropogeni) se utilizează modelele de circulaţie
generală atmosferă-ocean (AOGCM). Modelele furnizează informaţii referitoare la climatul regional şi
schimbarea climei la nivel regional. Gradul de împrăştiere a estimărilor obţinute în cadrul unui ansamblu de mai
multe AOGCM-uri este utilizat pentru caracterizarea incertitudinilor în proiectarea schimbărilor climatice. O
împrăştiere mai mare (atât din punct de vedere al intensităţii schimbării cât şi al semnului creştere sau
descreştere) arată o incertitudine mai mare. Media schimbărilor pe un ansamblu de multi-modele este
considerată valoarea optimă (conform Raportului IPCC- 2007).
Datorită complexităţii, rezoluţia orizontală a componentei atmosferice a acestor modele globale se
situează în intervalul 400-125 km, ceea ce este insuficient pentru necesităţile practice privind studiul impactului
schimbărilor climei asupra diferitelor ecosisteme.
Pentru a obține informaţii la o scară mai fină (downscaling) comparativ cu modelarea AOGCM, există 2
metode care se utilizează, menţionate inclusiv în ultimul Raport IPCC în anul 2007:
1. metoda dinamică reprezentată de modelele climatice regionale (RegCM) care sunt cuplate la condiţiile
laterale cu modelele climatice globale;
2. metoda statistică care se bazează pe relaţii statistice stabilite pe baza datelor de observaţie între variabile
climatice la scară locală/regională şi variabile atmosferice la scară mare. În ambele cazuri, calitatea
produselor obţinute prin downscaling depinde de calitatea modelelor globale. Ambele metode prezintă
avantaje şi dezavantaje şi de aceea pentru o anumită regiune, se consideră că este ideal să se utilizeze cele
două metode, în vederea unei mai bune estimări a incertitudinilor.
Proiecţiile privind schimbările în regimul climatic din România (temperatura aerului şi precipitaţiile
atmosferice) pentru perioada 2001-2030, faţă de perioada 1961-1990, au fost realizate prin două metode de
downscaling aplicate unor modele climatice globale (AOGCM) sau regionale (RegCM), în condiţiile scenariului
IPCC de emisie A1B care presupune o rată ponderată de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră pentru
secolul 21.
Scenariul A1B presupune un viitor în care creşterea economică va fi rapidă, populaţia globului va creşte
până la sfârşitul secolului, după care se va înregistra o scădere şi vor fi puse în aplicare noi tehnologii într-un
mod rapid. Acest scenariu prevede un echilibru în ceea ce priveşte utilizarea sursei de energie (combustibili fosili
şi energie alternativă), în sensul că nu se va folosi o anumită sursă de energie, întreg lanţul de aprovizionare cu
energie beneficiind de niveluri de creştere tehnologică similară.
Scenariile climatice prezentate în cadrul acestui material reprezintă o sinteză a unui studiu de cercetare
realizat de Administraţia Naţională de Meteorologie şi finanţat de Ministerul Mediului.
Potrivit celui de-al 4-lea Raport de Evaluare al IPCC publicat în anul 2007, diferenţele între scenariile
climatice pentru începutul secolului 21, bazate pe diferite scenarii de emisie a gazelor cu efect de seră sunt

nesemnificative. Aceste diferenţe cresc pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul secolului 21. Schimbările
parametrilor climatici menţionaţi pentru perioada 2001-2030 sunt calculate ca diferenţe între media acestora pe
intervalul 2001-2030 şi media pe intervalul 1961-1990.
7.3.1 CREŞTERI ALE TEMPERATURILOR
Modelele climatice simulează evoluţia sistemului climatic global în condiţiile creşterii concentraţiei
atmosferice de gaze cu efect de seră, pe baza legilor fizicii, folosind metode numerice. Rezoluţia spaţială
orizontală a componentei atmosferice a acestor modele globale este încă destul de grosieră (de la 400 Km la 125
Km), ceea ce poate fi insuficient pentru unele necesităţi practice legate de impactul regional şi local al schimbării
climatice. Pentru a obţine informaţii la o scară mai fină se pot folosi modele climatice regionale (downscaling
dinamic) şi metode statistice de proiecţie la scară regională şi locală (downscaling statistic).
Scenariile climatice se realizează pe baza unor proiecţii ale creşterii globale de emisii pentru gazele cu efect
de seră şi aerosoli care sunt condiţionate de factori socio-economici (creşterea populaţiei, dezvoltarea economică,
schimbările tehnologice anticipate). Scenariul de emisii de tip A1B (IPCC, 2007) presupune o rată moderată de
creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră pentru secolul XXI. Scenariul de emisii de tip A2 presupune o rată
accelerată de creştere a concentraţiei gazelor cu efect de seră pentru secolul 21. Scenariul de tip B1 reprezintă o
lume mai integrată şi mult mai prietenoasă din punct de vedere ecologic, ceea ce se traduce prin emisii mult mai
scăzute ale gazelor cu efect de seră, comparativ cu scenariile A1B şi mai ales A2 care reprezintă o lume cu o
creştere susţinută a populaţiei globale şi alţi indici de dezvoltare ce au ca rezultat cele mai mari emisii (în 2100)
dintre scenariile SRES IPCC. Diferenţele între scenariile climatice pentru începutul secolului 21 (orizontul de timp
2001-2030), bazate pe diferite proiecţii ale emisiilor gazelor cu efect de seră sunt nesemnificative (IPCC, 2007).
Aceste diferenţe între scenarii cresc pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul secolului XXI.
Un alt concept folosit în modelarea climatică este cel al ansamblului de experimente numerice cu modele
climatice. Pentru a se limita incertitudinile legate de felul în care au fost construite modelele şi variabilitatea lor,
nu se folosesc pentru estimările schimbărilor climatice rezultatele unui singur experiment cu un singur model.
Media calculată cu rezultatele unui ansamblu de experimente numerice cu mai multe modele se consideră că
minimizează incertitudinile legate de caracteristicile intrinseci ale modelelor folosite şi va fi utilizată şi în cele ce
urmează (IPCC, 2007).
Estimările atât în cazul temperaturii cât şi în cel al precipitaţiilor se bazează pe generaţia încă actuală de
modele (CMIP 3) care a stat la baza raportului al IV-lea al Grupului Interguvernamental pentru Schimbări
Climatice (IPCC) publicat în 2007. Sunt în curs de realizare experimente noi cu o nouă generaţie de modele
(CMIP 5), care va sta la baza următorului raport al IPCC ce se va publica în 2013.
În figura 7.3.1 a fost folosită media unui ansamblu de experimente numerice cu 9 modele regionale, în
condiţiile scenariului A1B (proiectul european FP6 ENSEMBLES).
Figura 7.3.1 Creşterea temperaturii medii multianuale (ºC) în intervalul 2001-2030,

comparativ cu intervalul de referinţă 1961-1990.

7.3.2 MODIFICĂRI ALE MODULELOR DE PRECIPITAŢII
În figura de mai jos a fost folosită media unui ansamblu de experimente numerice cu 9 modele regionale,
în condiţiile scenariului A1B (proiectul european FP6 ENSEMBLES).
Figura 7.3.2. Diferenţa în cantitatea medie multianuală de precipitaţii (în %) dintre

intervalul 2001-2030 şi normala climatologică standard (1961-1990).
7.3.3 EVENIMENTE EXTREME ŞI DEZASTRE NATURALE LEGATE DE VREME
În categoria evenimentelor extreme de vreme care pot provoca în România pagube importante sau chiar
dezastre naturale intră fenomene ca: ploi abundente/inundaţii, alunecări de teren, zăporuri pe cursurile de apă,
grindină, descărcări electrice, polei, avalanşe, furtuni, viscole, secete, valuri de căldură, valuri de frig.
Conform datelor prezentate de Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID), în cazul
României, expunerea cea mai mare la dezastrele naturale este cea asociată cutremurelor, inundaţiilor şi alune-
cărilor de teren, ce pot cauza pierderi umane şi costuri economice ridicate în întreaga ţară. PAID este o
componentă a programului român de asigurare a catastrofelor, gestionat de Ministerul Administraţiei şi Interne-
lor. Conform prevederilor legii, PAID gestionează asigurarea obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de
bază specifice României - cutremur, inundaţii şi alunecări de teren.
7.4. ACŢIUNI PENTRU ATENUAREA ŞI ADAPTAREA

LA SCHIMBĂRILE CLIMATICE
Principalele acţiuni, cuprinse în Ghidul privind adaptarea la efectele schimbărilor climatice (2008) sunt:
1. Îmbunătăţirea scenariilor climatice existente şi evaluarea impactului la nivelul sectoarelor socio-

economice;
O nouă generaţie de modele climatice globale (CMIP 5) va fi în curând disponibilă cercetătorilor pentru a
obţine răspunsuri mai detaliate si cu o precizie îmbunătățită la întrebările legate de evoluţia
magnitudinii semnalului schimbării climatice la scări spaţiale şi temporale din ce în ce mai fine. Ele vor
constitui baza de lucru pentru cel de-al V-lea Raport al Grupului Interguvernamental pentru Studiul
Schimbării Climatice (IPCC) ce va fi publicat în 2013-2014. Modele climatice regionale şi metode
statistice vor putea fi aplicate rezultatelor experimentelor numerice cu noua generaţie de modele pentru
a actualiza informaţiile privind efectul schimbărilor climatice în România;
2. Dezvoltarea scenariilor socio-economice cuplate cu circumstanţele naţionale şi cu politica de dezvoltare;
Astfel de scenarii socio-economice trebuie cuplate cu modelele climatice prin intermediul unor indici

care să traducă efectul schimbării climatice în dinamica ecosistemelor, hidrologie, agricultură,

gestionarea resurselor de energie şi apă, turism, sănătate etc;
3. Stabilirea unei abordări integrate, în vederea înţelegerii corelărilor intersectoriale ce influenţează
vulnerabilitatea fizică şi socio-economică la nivel local; Abordările integrate vizează modelarea
statistico-dinamică care să cupleze componentele fizice cu cele socio-economice;
4. Elaborarea de analize pentru stabilirea cadrului privind adaptarea la diferite niveluri, pentru a furniza
contribuţii la elaborarea cadrului naţional privind adaptarea.
Proiecţiile la nivel naţional, regional şi local ale abordărilor integrate vor furniza elementele necesare
planificării unei dezvoltări durabile care să înglobeze adaptarea la schimbările climatice cu efecte la toate
nivelurile.
Exemple de acţiuni de adaptare la nivel local şi regional:

 utilizarea în agricultură a unor specii rezistente la secete intense şi persistente, având însă în vedere
şi riscul asupra biodiversităţii;
 împădurirea versanţilor cu risc de propagare a viiturilor;
 redimensionarea canalizării în aglomerările urbane;
 reducerea pierderilor în reţele de distribuţie a apei (de la 50% în prezent la 20% în 2025);
 reevaluarea resurselor de apă la nivelul bazinelor şi sub-bazinelor hidrografice în condiţiile
schimbărilor climatice;
 planificarea acţiunilor pe plan local şi regional pentru a putea face faţă perioadelor cu valuri de
căldură care afectează mai ales bolnavii cronici aflaţi în evidenţă (boli de inimă şi plămâni, boli
psihice).
Exemple de acţiuni de adaptare la nivel naţional:

 evaluarea legislaţiei în vederea diminuării riscului expunerii la efectele schimbărilor climatice –
protecţia consumatorului, alimentaţie, sănătate publică.
7.4.1 UTILIZAREA MECANISMELOR PREVĂZUTE DE PROTOCOLUL DE LA KYOTO
Protocolul de la Kyoto prevede utilizarea, de către Părţile semnatare, a trei mecanisme flexibile de
cooperare internaţională având ca obiectiv reducerea costurilor acţiunilor de limitare şi reducere a emisiilor de
gaze cu efect de seră:
 Implementarea în comun (JI);
 Mecanismul de Dezvoltare Curată (CDM);
 Comercializarea Internaţională a Emisiilor (IET).
Mecanismele Protocolului de la Kyoto sunt „voluntare”, ceea ce înseamnă că fiecare ţară îşi formulează şi
aplică propria politică privind utilizarea, sau nu, a acestora. Mecanismele JI şi CDM asigură reducerea de emisii,
prin dezvoltarea unor proiecte de investiţii specifice în ţările eligibile în care condiţiile de realizare a proiectelor
sunt mai avantajoase.
7.4.2 IMPLEMENTAREA ÎN COMUN (“Joint implementation” )
România s-a implicat cu succes în realizarea proiectelor de investiţii de tip „Implementare în Comun”, prin
colaborarea cu diferite state, în vederea realizării transferului de tehnologie pentru reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră, creşterea eficienţei energetice a obiectivelor unde se realizează aceste investiţii şi îmbunătăţirea
calităţii mediului. Astfel, au fost încheiate 10 Memorandumuri de Înţelegere (MoU) care reprezintă cadrul legal
pentru realizarea proiectelor JI cu: Elveţia, Olanda, Norvegia, Danemarca, Austria, Suedia şi Franţa, Italia,
Finlanda şi Banca Mondială (în cadrul Fondului Prototip al Carbonului - Prototype Carbon Fund). Lista
proiectelor JI şi procedura naţională privind utilizarea mecanismului JI respectiv pentru aprobarea proiectelor
de către autorităţile pentru protecţia mediului sunt disponibile pe adresa de internet a Ministerului Mediului
(www.mmediu.ro).
Pentru România, proiectele JI constau în acţiuni de modernizare, reabilitare, îmbunătăţirea eficienţei

energetice şi implementarea tehnologiilor „prietenoase cu mediul”, pentru:
 construcţia instalaţiilor de cogenerare sau transformarea unor centrale termice în centrale de
cogenerare;
 schimbarea combustibilului în instalaţiile de producere a energiei sau în instalaţiile industriale şi
utilizarea combustibililor cu conţinut scăzut de carbon;
 reabilitarea sistemelor de încălzire centralizată;
 promovarea energiei neconvenţionale şi construcţia instalaţiilor de producere a energiei de tip
„energie curată”;

recuperarea metanului de la depozitele de deşeuri urbane;


reabilitarea şi eficientizarea unor grupuri de termocentrale;

 împădurirea şi/sau reîmpădurirea unor suprafeţe de terenuri.
Lista proiectelor promovate în cadrul mecanismului de Implementare în Comun care au primit scrisori de
susţinere/ scrisori de aprobare, precum şi stadiul acestora este prezentată în tabelul de mai jos:
Tabel 7.4.2.1 Lista proiectelor din cadrul mecanismului Implementare în Comun
Nr. crt. Denumire proiect Stadiu proiect

1. Modernizarea CET Bacău Scrisoare de susţinere
2. Reabilitarea reţelei de termoficare a oraşului Timişoara Scrisoare de susţinere
3. Reabilitarea Centralei Electrice şi de Termoficare CET Centru Timişoara Scrisoare de susţinere
4. Reabilitarea şi modernizarea Uzinei Electrice Zalău Scrisoare de susţinere
5. Utilizarea biomasei în producerea de energie în judeţul Neamţ Scrisoare de susţinere
6. Creşterea randamentului cazanului la Holboca CET II Iaşi Scrisoare de susţinere
7. Proiect de Eficienţă Energetică la Complexul Energetic Turceni Scrisoare de susţinere
8. Cogenerare CTZ Cluj-Napoca Scrisoare de susţinere
9. Reabilitarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Iaşi Scrisoare de susţinere
10. Instalarea unei turbine cu abur (TKL 22) la Uzina Termoelectrica Giurgiu Scrisoare de susţinere
Managementul consumului de energie combinat cu îmbunătăţirea
11. Scrisoare de susţinere
sistemului de termoficare în Reşiţa
Eficientizarea activităţii de producere a energiei termice şi electrice prin
cogenerare la AMONIL Slobozia
13. Proiectul de înlocuire Cazane de Abur Scrisoare de susţinere
14. Proiectul de energie eoliana la Peştera şi Valea Dacilor Scrisoare de susţinere
Proiect JI pentru reducerea N2O la fabrica de acid azotic II de la SC DONAU
CHEM SRL
16. Proiect de reducere a emisiilor de N2O la SC AZOMUREŞ SA Scrisoare de susţinere
17. Fabrica de Biodisel Procera, Fundulea Scrisoare de susţinere
18. Portofoliu de dezvoltare hidroenergetică al Hidroelectrica Scrisoare de susţinere
Reducerea Catalitică a N2O în interiorul Arzătoarelor de Amoniac din cadrul
Fabricii de Acid Azotic de la PETROM SA – Combinatul Chimic Doljchim
10 MW instalaţi pentru producerea energiei electrice în microhidrocentrale
în judeţele Caras Severin şi Alba
21. Construirea a patru (4) parcuri eoliene de 10 MW în regiunea Constanţa Scrisoare de susţinere
22. Mireasa Wind Park Scrisoare de susţinere
23. Cogealac – Construire şi exploatare parc eolian Scrisoare de susţinere
24. Reducerea N2O la fabrica de acid azotic III de la SC DONAU CHEM SRL Scrisoare de susţinere
25. Centrala electrică eoliana cu o putere instalata de 9 MW, Oraviţa Scrisoare de susţinere
Reducerea emisiilor de N2O la fabrica de acid azotic de la SC NITROPOROS
SRL
27. Reducerea emisiilor de N2O la fabrica de acid azotic SC AMONIL SA Scrisoare de susţinere
28. Parcul Eolian Casimcea – Alpha Scrisoare de susţinere
29. Recuperarea biogazului de la depozitele de deşeuri Focşani şi Targu Mureş Scrisoare de aprobare
Îmbunătăţirea eficienţei energetice la sistemul de încălzire centralizată din
30. Scrisoare de aprobare
Drobeta Turnu-Severin
31. Utilizarea biomasei în producerea de energie în judeţul Neamţ Scrisoare de aprobare
32. Creşterea randamentului cazanului la Holboca CET II Iaşi Scrisoare de aprobare
33. Modernizarea CET Timişoara Centru Scrisoare de aprobare
34. Portofoliul de dezvoltare hidroenergetică al Hidroelectrica Modul 1 JI Scrisoare de aprobare
7.4.3 COMERCIALIZAREA INTERNAŢIONALĂ A EMISIILOR (IET)
Fiecare stat inclus în Anexa B a Protocolului de la Kyoto are dreptul să emită o anumită cantitate de emisii de gaze
cu efect de seră în perioada 2008 - 2012, în conformitate cu Cantitatea Atribuită stabilită prin Protocolul de la Kyoto.
Unităţile cantităţii atribuite - numite AAU-ri („assigned amount units”), aşa sum sunt definite de Protocol, sunt
înregistrate şi tranzacţionate prin intermediul Registrului Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră (1 AAU = 1
tonă de CO2 echivalent, calculată pe baza potenţialului de încălzire globală).
Conform datelor din Inventarul Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră transmis Secretariatului
UNFCCC în anul 2012, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră în anul 2010 a fost cu circa 57,56 % mai scăzut
decât nivelul aferent anului 1989. În baza acestor date, România va fi în măsură să-şi îndeplinească obligaţiile de

reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în perioada de angajament 2008 - 2012, fără adoptarea unor măsuri
adiţionale de reducere a emisiilor.
În anul 2010 a fost stabilit cadrul legal care să permită comercializarea internaţională a emisiilor de gaze
cu efect de seră (IET) conform art.17 al Protocolului de la Kyoto (surplusul de AAU-uri). Conform O.U.G. nr.
29/2010 şi H.G. nr. 432/2010, valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin
Protocolul de la Kyoto se va face în cadrul „schemelor de investiţii verzi”, instrumente de asigurare a unor
beneficii pentru mediu întrucât prin acestea se va realiza finanţarea proiectelor care generează reduceri ale
emisiilor de gaze cu efect de seră. În perioada 2008 – 2010, România are un disponibil minim de 50.000.000 t
CO2 echivalent, anual.
Pentru prima perioadă de angajament a Protocolului de la Kyoto 2008-2012, surplusul de AAU-uri care se
comercializează de către Guvernul României este de maximum 300.000.000 de AAU-uri iar veniturile rezultate
din comercializare se constituie în cea mai mare parte în sursă de finanţare pentru investiţiile verzi, precum şi
într-un procent de cel mult 2% pentru campanii de informare şi conştientizare şi studii de cercetare în domeniul
schimbărilor climatice. Sumele rezultate din comercializarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite se fac
venit la Fondul pentru Mediu şi sunt gestionate de Administraţia Fondului pentru Mediu.
Sumele prevăzute pentru „investiţiile verzi” sunt utilizate pentru următoarele categorii de proiecte:
 „tehnologii curate”, incluzând gazeificarea cărbunelui şi cogenerarea de înaltă eficienţă, fără a se limita
la acestea;
 modernizarea şi reabilitarea grupurilor energetice;
 creşterea producţiei de energie din surse regenerabile;
 îmbunătăţirea utilizării eficiente a energiei în clădiri;
 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în agricultură;
 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin stimularea utilizării autovehiculelor
hibrid şi a celor electrice;
 împădurirea unor suprafeţe de terenuri, inclusiv a terenurilor agricole degradate;
 managementul deşeurilor cu reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.
7.4.4 IMPLEMENTAREA SCHEMEI DE COMERCIALIZARE

A CERTIFICATELOR DE EMISII DE GAZE CU EFECT DE SERĂ
Schema de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (numită “EU ETS”), reglementată prin
Directiva 2003/87/CE a fost implementată în România, începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării la Uniunea
Europeană, cadrul de reglementare (HG nr. 780/2006, OM nr. 1897/2007, OM nr. 1474/2007,
OM nr. 85/2007, OM nr. 296/2008, HG nr. 60/2008, OM nr. 254/2009, OM nr. 1969/2009, OM nr.
2069/2010) fiind completat şi îmbunătăţit cu o serie de acte
normative elaborate în perioada 2010-2011. Până la sfârşitul Un certificat de emisii de gaze cu efect de seră =
anului 2012, Schema de comercializare a certificatelor de emisii de titlul care conferă unei instalaţii dreptul de a
gaze cu efect de seră se aplică numai pentru emisiile de dioxid de emite 1 tonă de CO2, valabil pentru îndeplinirea
carbon (CO2). scopului schemei
Schema este un instrument creat pentru a sprijini Statele Membre în vederea promovării reducerii emisiilor de
gaze cu efect de seră într-un mod eficient din punct de vedere economic. Mecanismul are la bază principiul “cap and
trade” (limitează şi comercializează), astfel încât operatorii care deţin instalaţii în care se desfăşoară activităţi
reglementate de HG nr. 780/2006 au posibilitatea de a tranzacţiona certificatele de emisii de gaze cu efect de seră în
situaţia în care aceştia respectă limitele pentru emisiile de CO2 stabilite fie prin Planul Naţional de Alocare, fie ca
urmare a alocării certificatelor din Rezerva pentru instalaţiile nou intrate în schemă (RNI).
Prin HG nr. 60/2008 pentru aprobarea Planului Naţional de Alocare privind certificatele de emisii de gaze
cu efect de seră pentru perioadele 2007 şi 2008-2012, Guvernul României a aprobat numărul total de certificate
de emisii de gaze cu efect de seră alocate la nivel naţional pentru cele 2 perioade, metodologia de alocare pentru
fiecare instalaţie care intră sub incidenţa prevederilor HG nr. 780/2006 precum şi numărul de certificate de
emisii de gaze cu efect de seră disponibile în Rezerva pentru instalaţiile nou intrate (RNI) şi Rezerva pentru
proiectele de tip “Implementare în Comun” (JI). Prin Decizia din 26 octombrie 2007, Comisia Europeană a decis
pentru România reducerea plafonului naţional de certificate de emisii de gaze cu efect de seră cu un procent de
10% pentru anul 2007 şi 20,7% corespunzător perioadei 2008 - 2012.
Pentru a sprijini instalaţiile de tip „green field investments” nou-intrate în schemă în anul 2009 precum şi
instalaţiile în care s-au realizat extinderi ce au determinat o creştere a emisiilor de CO2, ca urmare a creşterii
capacităţii de producţie a instalaţiilor, a fost aprobată Metodologia pentru alocarea certificatelor de emisii de
gaze cu efect de seră din rezerva pentru instalaţiile nou intrate pentru perioada 2008-2012 (OM nr. 254/2009).
Numărul de certificate disponibile în Rezerva pentru instalaţiile nou-intrate este de 21.731.869 (6% din
plafonul naţional), cu posibilitatea de suplimentare numai în cazul închiderii definitive a unor instalaţii existente
în schemă, numărul de certificate alocate acestora fiind transferate în RNI ulterior anului închiderii instalaţiilor.
Numărul de certificate alocate din Rezerva pentru instalaţiile nou-intrate (aprobat de Comisia Europeană), lista

solicitărilor depuse de operatori pentru alocarea din RNI, metodologia de alocare, precum şi situaţia numărului
de certificate aprobate de Comisia Europeană sunt afişate pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale pentru
Protecţia Mediului (www.anpm.ro).
La nivelul anului 2011, o serie de instalaţii din diferite sectoare, participante la schemă, au solicitat
certificate de emisii de gaze cu efect de seră din Rezerva pentru instalaţiile nou - intrate, pentru investiţii de tip
“green-field” sau pentru extinderi realizate în instalaţiile existente în schemă, concretizate în creşterea capacităţii
de producţie. Prin suplimentarea Rezervei pentru instalaţiile nou – intrate prin închiderea definitivă a unor
instalaţii, o parte din instalaţiile care au accesat rezerva în anul 2010 au primit în anul 2011 certificate de emisii
de gaze cu efect de seră.
Operatorii care au intrat sub incidenţa HG nr. 780/2006 au demonstrat autorităţilor pentru protecţia
mediului că s-au conformat cu obligaţiile care le-au revenit ca urmare a participării la schemă: au raportat
emisiile anuale verificate de gaze cu efect de seră şi au returnat, în conturile din Registrul Naţional al Emisiilor de
Gaze cu Efect de Seră (RNGES), un număr de certificate corespunzător emisiilor de gaze cu efect de seră generate
de aceste instalaţii în anul 2010.
Cantitatea totală de emisii de gaze cu efect de seră generată de instalaţiile EU ETS în anul 2011 a fost de
51238935 t CO2, comparativ cu valoarea de 74631204, reprezentând numărul de certificate de emisii de gaze cu
efect de seră alocate pentru acelaşi an. Luând ca referinţă emisiile verificate generate de instalaţiile participante
la schemă în anul 2010, se observă faptul că emisiile au crescut în anul 2011 cu 7,6% faţă de anul precedent,
creştere determinată de revigorarea producţiei industriale (fig. 7.4.4.1 şi tabelul 7.4.4.2).
Fig. 7.4.4.1. Situaţia emisiilor de gaze cu efect de seră verificate

la nivelul anilor 2008, 2009, 2010 şi 2011
Raportul dintre emisiile verificate şi certificatele alocate

pe anii 2008, 2009, 2010 şi 2011
80000000
70000000
60000000
tone CO2
50000000
40000000
30000000
20000000
10000000
0
2008 2009 2010 2011
Emisii Alocare
Tabel 7.4.4.2. Total certificate alocate în perioada 2008 - 2011, tone CO2
Anul 2008 2009 2010 2011

Emisii totale 63709638 48993089 47344348 51238935
Alocare 71625822 73704133 74317217 74631204
Sub aspectul ponderii emisiilor sectoarelor EU ETS în totalul emisiilor verificate, aferente anului 2011,
Sectorul energie reprezintă 74,7% din totalul emisiilor, acest sector având şi cel mai mare număr de instalaţii care
intră sub incidenţa schemei. Emisiile de CO2 generate de instalaţiile pentru producerea clincherului de ciment
reprezintă 9,3%, în timp ce instalaţiile pentru rafinarea produselor petroliere au o pondere de 4,7%, iar în cazul
instalaţiilor pentru producerea şi procesarea metalelor feroase (fontă, oţel) ponderea este de 9,0%. Doar un
procent de 0,9% revine instalaţiilor pentru fabricarea varului şi un procent de 0,3% revine sectorului de energie şi
var (reprezentat prin operatorul SC Oltchim S.A.). Contribuţiile emisiilor din sectoarele de producere a produselor
ceramice şi producere a sticlei reprezintă 0,5%, respectiv 0,4%, în timp ce ponderea emisiilor din sectorul de
producere a celulozei şi hârtiei este de 0,2% (fig. 7.4.4.2. şi tabelul 7.4.4.3).

Fig. 7.4.4.2. Ponderea emisiilor verificate (tone CO2)
Ponderea emisiilor verificate pe sectoare din totalul

emisiilor verificate pentru anul 2011
Rafinărie
Metalurgie Var Ceramică
4.7% Energie + Var
Sticlă 9.0% 0.9% Energie
0.3%
0.4% Ceramică Celuloză și hârtie
0.5% Ciment
Ciment Sticlă
9.3%
Metalurgie
Celuloză și hârtie Var
0.2% Rafinărie
Energie Energie + Var

74.7%
Tabelul 7.4.4.3. Cantitatea de emisii verificate, pe sectoare, pentru anul 2011 (t CO 2)
Celuloză şi Energie +
Ceramică Energie Ciment Sticlă Metalurgie Var Rafinărie
hârtie Var
230077 38294165 101803 4753072 192625 4653782 466035 2400578 146798
Din totalul de 237 instalaţii participante la schema EU ETS în anul 2011, un procent de 56,1% sunt de tipul „small
emitters”- instalaţii ale căror emisii verificate sunt mai mici de 25 000 tone CO2/an, din care 96 instalaţii au avut emisiile
verificate mai mici de 10000 tone CO2/an. Un număr de 26 instalaţii au emis în atmosferă mai mult de 500000 tone
CO2/an. (fig. 7.4.4.3.)
Fig. 7.4.4.3. Clasificarea instalaţiilor aflate sub Schema de comercializare EU-ETS
Numărul instalaţiilor aflate în Schema EU-ETS, în funcţie

de intervalul emisiei verificate pe anul 2010
120
Număr instalaţii
100
80
60
40
20
0
0-10000 10000-25000 25000-50000 50000-500000 >500000
Intervalul emisiei verificate tone CO2
Din analiza comparativă a numărului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate fiecărui sector
în parte în anul 2011 şi valoarea emisiilor verificate ale instalaţiilor din aceste sectoare, se remarcă faptul că
sectorul de producere a celulozei şi hârtiei a înregistrat în anul 2011 un nivel redus al emisiilor de CO 2, acestea
reprezentând 18,8% faţă de numărul de certificate alocate acestui sector. La polul opus se află sectorul energie,
respectiv sectorul „energie + var”, emisiile verificate generate de aceste sectoare în anul 2011 reprezentând
87,0%, respectiv 76,5%, comparativ cu numărul total de certificate alocate pentru 2011 (fig.7.4.4.4.).

Fig. 7.4.4.4. Situaţia emisiilor verificate şi numărul de certificate alocate
Raportul dintre emisiile verificate şi certificatele alocate pe fiecare

sector, pentru anul 2011
50000000
45000000
40000000
35000000
tone CO2
30000000
25000000
20000000
15000000
10000000
5000000
0
Ceramică Energie Celuloză și Sticlă Ciment Prod/prelucr. Rafinărie Var Energie +
hârtie metale Var
Emisii verificate Număr certificate alocate
Ca o obligaţie care decurge din aplicarea Directivei 2003/87/CE, România transmite anual Comisiei
Europene un Raport privind implementarea schemei de comercializare, care conţine informaţii referitoare la:
alocarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, aplicarea Ghidurilor CE privind monitorizarea şi
raportarea emisiilor de gaze cu efect de seră, autorizarea instalaţiilor, operarea Registrului Naţional al Emisiilor
de Gaze cu Efect de Seră, aspecte privind conformarea operatorilor şi aplicarea penalităţilor prevăzute de
Directivă, acreditarea organismelor de verificare, utilizarea în cadrul schemei a unităţilor de reducere a emisiilor
(ERU) şi a reducerilor de emisii certificate (CER) rezultate din activităţile de proiect prevăzute de Protocolul de
la Kyoto (JI şi CDM).
7.4.5 INCLUDEREA ACTIVITĂŢILOR DE „AVIAŢIE” ÎN SCHEMA DE COMERCIALIZARE A

CERTIFICATELOR DE EMISII DE GAZE CU EFECT DE SERĂ
Începând cu 1 ianuarie 2012, sub incidenţa Schemei

de comercializare intră sectorul „aviaţie” şi anume: toate
zborurile aeronavelor care pleacă de pe un aerodrom situat
pe teritoriul unui Stat Membru al Uniunii Europene sau cele
care sosesc pe un astfel de aerodrom.
În acest scop, Comisia Europeană a publicat Directiva
2008/101/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE pentru
includerea activităţilor de aviaţie în schema de
comercializare (EU ETS) şi Decizia 2009/339/CE de
modificare a Deciziei 2007/589/CE pentru includerea
Ghidurilor de monitorizare şi raportare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a datelor tonă-kilometru din
activităţile de aviaţie.
Directiva 2008/101/CE a fost transpusă în legislaţia naţională prin H.G nr. 399/2010 pentru modificarea şi
completarea H.G. nr. 780/2006, procesul de elaborare al acestei hotărâri desfăşurându-se în cursul anului 2009.
Prin H.G nr. 399/2010, Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului i-au fost stabilite principalele
responsabilităţi în procesul de implementare, respectiv competenţa pentru:
 verificarea şi aprobarea planurilor de monitorizare a emisiilor de CO 2 şi a planurilor de monitorizare a
datelor tonă-kilometru întocmite de operatorii de aeronave care desfăşoară activităţi de aviaţie
reglementate de Directiva 2008/101/CE;
 evaluarea rapoartelor anuale de monitorizare a emisiilor de CO 2 şi a rapoartelor anuale privind datele
tonă-kilometru, verificate de organismele de verificare acreditate conform principiilor din Anexa V a
Directivei 2008/101/CE.
O parte dintre operatorii de aeronave stabiliţi de Comisia Europeană în Administrarea României au depus
la Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, planurile de monitorizare a emisiilor de gaze cu efect de seră şi a

datelor tonă-kilometru, pentru a primi certificate de emisiii de gaze cu efect de seră alocate pentru perioada de
comercializare până în 2020. De asemenea, planurile de monitorizare a emisiilor de gaze şi a datelor tonă-
kilometru pentru anul 2011 au fost aprobate de Agenţia Naţională pentru Protecţie Mediului (ANPM).
Informaţiile referitoare la includerea aviaţiei în Schema de comercializare EU ETS sunt afişate pe adresa de
internet a ANPM: www.anpm.ro.
7.4.6 IMPLEMENTAREA PACHETULUI LEGISLATIV „ENERGIE – SCHIMBĂRI CLIMATICE”
În luna decembrie 2008, Parlamentul European a adoptat pachetul legislativ ”Energie – Schimbări
climatice” prin care, la nivel European, s-a stabilit realizarea a trei obiective majore pe termen lung:
 reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 20% până în anul 2020 (faţă de anul 1990) şi cu 30% în
situaţia în care se ajunge la un acord la nivel internaţional;
 o pondere a energiilor regenerabile în consumul final de energie al Uniunii Europene, de 20% până în
anul 2020, incluzând o ţintă de 10% pentru biocombustibili, din totalul consumului de combustibili
utilizaţi în transporturi;
 creşterea eficienţei energetice cu 20% până în anul 2020.
S-a estimat că pachetul legislativ va reduce costurile realizării obiectivelor de reducere a emisiilor de seră
la nivelul UE cu aproximativ 8,5 miliarde de euro pe an, iar sistemele de sănătate ale Statelor Membre ar putea
economisi sume de şase ori mai mari pentru sănătatea populaţiei. În plus, îmbunătăţirea eficienţei energetice şi
utilizarea surselor regenerabile de energie vor avea ca rezultat reducerea semnificativă a utilizării
combustibililor fosili principalele surse generatoare de emisii de dioxid de carbon.
Directiva 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în vederea îmbunătăţirii şi extinderii Schemei de
comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră face parte din pachetul legislativ, fiind aprobată de
Comisia Europeană şi publicată în anul 2009.
Pentru pregătirea punerii în aplicare a prevederilor Directivei 2009/29/CE, Agenţia Naţională pentru
Protecţia Mediului (ANPM) a organizat în perioada 23-27 mai 2011, un workshop care a avut ca obiectiv
discutarea modificărilor legislative în domeniul Schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu
efect de seră în perioada post 2012, precum şi a principiilor generale privind alocarea certificatelor de emisii
pentru această perioadă, către instalaţiile care fac obiectul schemei. Implicaţiile economice, financiare şi de
mediu ale noilor reglementări europene pentru activitatea desfăşurată de operatorii care intră sub incidenţa
schemei au fost de asemenea dezbătute cu cei 240 de participanţi la workshop, în marea lor majoritate operatori
economici.
Informaţiile privind implementarea Directivei 2009/29/CE de modificare a Directivei 2003/87/CE în
vederea îmbunătăţirii şi extinderii schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
(EU ETS post – Kyoto) şi Directiva 2008/101/CE privind includerea activităţilor de aviaţie în schema de
comercializare EU ETS, precum şi activităţile realizate de autorităţile pentru protecţia mediului pentru asigura-
rea implementării actelor legislative în acest domeniu sunt puse la dispoziţia tuturor factorilor interesaţi pe
adresele de web: www.mmediu.ro, www.anpm.ro şi http://ec.europa.eu/dgs/clima/mission/index_en.htm (CE).
7.5. TENDINŢE
7.5.1 REZULTATELE CERCETĂRILOR ŞI OBSERVAŢIILOR EFECTUATE DE CĂTRE

ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE
Există deja o tendinţă clară de creştere a temperaturii medii în toate regiunile ţării, cu valori mai ridicate
iarna şi vara. Tendinţa de creştere de 0,2°C pe deceniu e similară tendinţei globale de creştere a temperaturii
(Busuioc şi colaboratorii, 2010). Asociate acestei tendinţe în media temperaturii aerului sunt tendinţele de
creştere a frecvenţei şi intensităţii unor fenomene extreme legate de aspectul termic: valuri de căldură mai
intense şi mai numeroase, creşterea pragurilor extremelor termice, diminuarea valurilor de frig în anotimpul
rece. Toate aceste tendinţe ce caracterizează regiunile României pot fi atribuibile, în mare măsură, schimbării
climatice, adică încă globale. În condiţiile schimbării climatice neînsoţite de o limitare la nivel global a emisiilor,
ele vor continua şi în anii şi deceniile ce vin şi se vor accentua pe măsură ce înaintăm spre sfârşitul secolului.
Măsurile de adaptare ce vizează aceste tendinţe e recomandabil să fie prioritare.
În cazul precipitaţiilor, tabloul spaţial este mai puţin coerent şi atribuirea tendinţelor observate
schimbării climatice este mai problematică. Detaliile sezoniere ale evoluţiei precipitaţiilor observate arată că
iarna se înregistrează o tendinţa de scădere a cantităţilor de precipitaţii în regiunile extracarpatice, mai
pronunţată în regiunile sudice şi vestice. Primăvara şi vara, tendinţele variaţiei cantităţilor de precipitaţii au
caracter regional, greu de prins într-un tablou general. Toamna se înregistrează tendinţe de creştere ale
cantităţilor de precipitaţii în regiunile nordice şi sud-estice.

7.5.2 ACŢIUNI PENTRU COMBATEREA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
Măsurile specifice care au fost adoptate la nivel naţional pentru îndeplinirea obiectivelor prioritare
identificate în domeniul protecţiei mediului sunt:
 Respectarea angajamentelor asumate în Capitolul 22 - Protecţia mediului şi prevederile Convenţiilor
internaţionale şi Protocoalelor la care România este parte;
 Realizarea investiţiilor din domeniul protecţiei mediului, pentru respectarea perioadelor de tranziţie
asumate;
 Internalizarea treptată a principalelor costuri de mediu în preţul energiei;
 Promovarea tehnologiilor curate, “prietenoase cu mediu”;
 Realizarea investiţiilor prin utilizarea mecanismelor de cooperare internaţională prevăzute în
Protocolul de la Kyoto (proiecte de investiţii de tip “Joint Implementation” şi implementarea
“schemelor de investiţii verzi”).
Cele trei obiective importante ale politicii energetice în România, pe termen mediu şi lung sunt:
1. creşterea securităţii alimentării cu energie;
2. creşterea competitivităţii economice;
3. reducerea impactului asupra mediului înconjurător.
La nivel naţional a fost elaborat şi promovat cadrul legislativ pentru a asigura implementarea măsurilor privind
îmbunătăţirea eficienţei energetice şi promovarea surselor regenerabile de energie prin:
 diminuarea efectelor negative pe care le are procesul de producere a energiei asupra climei şi care
necesită acţiuni concrete şi susţinute. În acest context, România trebuie să acţioneze susţinut şi
coerent în vederea alinierii la acţiunile europene ce promovează obiectivele Lisabona;
 acţiuni prompte în special în domeniul eficienţei energetice şi al surselor regenerabile de energie, în
vederea limitării creşterii previzionate a temperaturii globale, respectiv a emisiilor de gaze cu efect de
seră la nivel european şi implicit naţional;
 acţiuni vizând promovarea eficienţei energetice şi a surselor regenerabile de energie care vor contribui
atât la reducerea impactului negativ al factorilor poluanţi asupra mediului, cât şi la creşterea securităţii
alimentare, diminuând gradul de dependenţă al României de importurile de energie.
În contextul ”Îmbunătăţirea calităţii mediului”, unul din obiectivele strategice ale Planului Naţional de
Dezvoltare (PND) este protejarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului, în conformitate cu nevoile economice şi sociale
ale României, pentru a asigura îmbunătăţirea semnificativă a calităţii vieţii prin încurajarea dezvoltării durabile.
Acest obiectiv va fi realizat prin promovarea şi realizarea priorităţilor menţionate mai jos:
 Îmbunătăţirea standardelor de viaţă prin asigurarea serviciilor de utilităţi publice la standardele de
calitate şi cantitate cerute, în sectoarele de apă şi deşeuri, dezvoltarea sistemelor de infrastructură de
apă şi apă uzată la nivelul localităţile, crearea/consolidarea companiilor regionale de profil,
dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor (colectare, transport, tratare/eliminare
a deşeurilor în localităţile vizate; închiderea depozitelor neconforme);
 Îmbunătăţirea sistemelor sectoriale de management de mediu, cu accent pe: dezvoltarea sistemelor
specifice de management al apei şi al deşeurilor, a celor de management al resurselor naturale
(conservarea diversităţii biologice, reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate, prevenirea şi
intervenţia în cazul riscurilor naturale – în special inundaţii).
În linie cu Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007–2013 atât agricultura cât şi fondul forestier
românesc pot juca un rol important în lupta cu schimbările climatice, puternic resimţite în ultimii ani mai ales
prin inundaţii şi prin temperaturi ridicate şi secete prelungite. Aceste fenomene afectează atât productivitatea
agricolă şi forestieră cât şi valoroase habitate şi ecosisteme.
Agricultura şi silvicultura pot contribui semnificativ la combaterea efectelor schimbărilor climatice, prin:
 Realizarea împăduririlor în vederea absorbţiei şi a sechestrării emisiilor de gaze cu efect de seră.
Pădurile au o contribuţie importantă la reducerea nivelului CO 2 şi purificarea aerului. Schimbările
survenite în utilizarea terenului (incluzând împădurirea terenului agricol sau neagricol) afectează în
mod direct balanţa carbonului – în special, prin înfiinţarea pădurilor tinere, cu viteză mai mare de
creştere, care absorb cantităţi mai mari de CO2 în comparaţie cu pădurile îmbătrânite;
 Utilizarea biomasei ca sursă de energie regenerabilă;
 Agricultură ecologică care poate contribui semnificativ la protejarea resurselor de apă şi sol, conser-
varea biodiversităţii, diminuarea efectelor schimbărilor climatice.
Gospodărirea şi amenajarea pădurilor trebuie să devină unul dintre obiectivele principale ale Strategiei
naţionale de prevenire a inundaţiilor. Pădurile joacă un rol important în regularizarea debitelor cursurilor de apă,

în asigurarea calităţii apei şi în protejarea unor surse de apă importante pentru comunităţile locale fără alte surse
alternative de asigurare a apei. Este cazul pădurilor situate în perimetrele de protecţie a resurselor de apă
subterane sau de suprafaţă, precum şi a pădurilor situate pe versanţii aferenţi lacurilor naturale şi de acumulare.
Pădurile au un rol important în menţinerea stabilităţii terenurilor, inclusiv pentru controlul eroziunii,
alunecărilor de teren sau avalanşelor. Împăduririle cu specii indigene vor viza de asemenea terenurile agricole
cu probleme de eroziune şi pericol de alunecare. În concluzie, pentru asigurarea gospodăririi durabile a
pădurilor, care este unul din obiectivele principale ale politicii naţionale forestiere, apare necesitatea aplicării
măsurilor cu scopul îmbunătăţirii managementului pădurilor pentru creşterea valorii economice, ecologice şi
multifuncţionale a acestora.
România are o frecvenţă ridicată de apariţie a inundaţiilor, în special primăvara datorită topirii zăpezii şi a
blocării râurilor cu blocuri de gheaţă, precum şi vara din cauza ploilor torenţiale, când debitele râurilor cresc
peste cota normală. În ultimii 16 ani, frecvenţa de producere a inundaţiilor a crescut, fiind o consecinţă a
schimbărilor climatice, a defrişărilor ilegale dar şi datorită lipsei în unele zone a infrastructurii de prevenire a
inundaţiilor. Conform ultimelor date statistice la nivel european şi naţional, frecvenţa şi intensitatea acestora
este în creştere.
Cele mai importante măsuri pentru protecţia resurselor de apă şi sol vizează agro-mediul (în special prin
intermediul sprijinului pentru culturile verzi) şi prima-împădurire a terenurilor agricole şi nonagricole.
Aceste măsuri sunt complementare, în sensul că sprijinul acordat pentru înfiinţarea culturilor verzi va fi
accesibil fermierilor care deţin terenuri arabile şi va contribui pe scară largă la reducerea pierderilor de nutrienţi şi a
eroziunii solului, iar împădurirea are capacitatea de a rezolva probleme severe de eroziune a solului, inclusiv pe
suprafeţe puternic degradate. Măsura de agromediu contribuie (prin cerinţele sale) şi la reducerea consumului de
îngrăşăminte din agricultură, participând şi în acest fel la protecţia resurselor de apă.

Raport național privind starea mediului pentru anul 2011 Cap.8. Mediul sănătatea și calitatea vieții
8. MEDIUL SĂNĂTATEA ŞI CALITATEA VIEŢI
8.1 POLUAREA AERULUI ŞI SĂNĂTATEA
Ca şi în alte ţări, şi în România principala sursă de poluare în prezent este considerată a fi traficul, apoi
urmând procesele industriale. Poluanţii emişi, sunt în general cei specifici şi fac parte din următoarele clase de
poluanţi din punct de vedere al acţiunii asupra sănătății: asfixianţi, iritanţi, cancerigeni şi toxici sistemici.
Oxidul de carbon (CO) este un gaz asfixiant care rezultă ca urmare a arderii combustibilului într-o
cantitate limitată, insuficientă de aer. Gazele de eşapament conţin în medie 4% oxid de carbon în cazul
motoarelor cu benzină şi numai 0,1% în cazul motoarelor Diesel. Cantitatea de oxid de carbon emisă de
mijloacele de transport reprezintă 64% din totalul emisiilor de CO. Se consideră că expuneri de 8 ore la
concentraţii peste 30 ppm reprezintă risc pentru organism. Efectul CO asupra oamenilor şi animalelor se
manifestă prin interferenţa cu transferul de oxigen de către hemoglobină.
Afinitatea CO pentru hemoglobină este de 210-240 ori mai mare ca cea a oxigenului, ceea ce face ca mici
cantităţi de CO din aer să intre în competiţie cu oxigenul aflat în concentraţie normală în aer. În hematii există o
concentraţie normală de carboxihemoglobină (COHb bazală) de aproximativ 0,5% rezultată din metabolism
îndeosebi din catabolismul hemoglobinei. În funcţie de concentraţia CO din aer, în repaus, se ajunge la o anumită
concentraţie procentuală de COHb în sânge. Prin menţinerea constantă a concentraţiei CO în aer, se realizează un
echilibru, dar nu imediat, fiind necesare câteva ore până se atinge nivelul maxim de carboxihemoglobină. Când
concentraţia monoxidului de carbon din aerul ambiant este inferioară valorii de echilibru din sânge, CO trece din
sânge în aer, gradul de eliminare fiind mărit de efort şi prin creşterea presiunii parţiale a oxigenului în aerul
inspirat. Prin blocarea unei cantităţi de hemoglobină, monoxidul de carbon produce o hipoxie, determinând
efecte imediate (acute) şi efecte de lungă durată (cronice).
Efectele acute se întâlnesc de obicei în cazul eliminării continue de CO în spaţii închise care nu sunt
prevăzute cu sistem de ventilaţie (de exemplu garaje care nu sunt prevăzute cu ferestre sau acestea sunt închise
şi în care motorul este pornit). Aceste efecte se datorează scăderii cantităţii de oxigen adusă la ţesuturi şi depind
de procentul de carboxihemoglobină.
La o carboxihemoglobinemie de până la 2% nu s-au semnalat modificări fiziologice.
Pe măsură ce acest procent creşte, în detrimentul hemoglobinei normale simptomele se exacerbează de la
intoxicaţie acută uşoară manifestată prin cefalee, oboseală, scădere a puterii de concentrare până la pierderea
cunoștinței (la o concentraţie a COHb 40%) şi moarte în scurt timp (la o concentraţie de 60%).
Prin expuneri de lungă durată la concentraţii mai scăzute de CO pot apărea efecte secundare sau aşa zis
cronice. Acestea se referă în special la expunerile populaţiei în cazul poluării mediului ambiant şi se
caracterizează, la adult, prin favorizarea formării plăcilor ateromatoase pe pereţii vasculari şi creşterea
frecvenţei aterosclerozei, precum şi prin apariţia cu frecvenţă mai crescută a malformaţiilor congenitale şi a
copiilor hipotrofici, cu mari implicaţii sociale şi economice. Oxizii de azot, oxizii de sulf, acidul clorhidric, acidul
fluorhidric şi amoniacul fac parte din grupul poluanţilor iritanţi. Acţiunea predominantă asupra aparatului
respirator se traduce prin modificări funcţionale şi/sau morfologice la nivelul căilor respiratorii sau a alveolei
pulmonare. Acestea variază funcţie de timpul de expunere şi de concentraţia iritanţilor în aerul inspirat. La
nivelul căilor respiratorii se pot produce leziuni de mucoasă cu hiperemie şi edem mergând până la necroză.
Întotdeauna procesul patologic se însoţeşte de hipersecreţie de mucus şi de spasm bronşic reflex. De asemenea
majoritatea iritanţilor s-au dovedit a produce şi modificări ale activităţii cililor vibratili. La nivelul alveolei
pulmonare leziunile produse de concentrații ridicate de poluanţi iritanţi - în special cei oxidanţi, de tipul oxizilor
de azot - pot fi rezultatul unor alterări morfologice grave, de obicei reversibile, ale elementelor celulare care intră
în structura alveolei.
Astfel apar leziuni ale pneumocitelor cu alterarea surfactantului pulmonar, ale macrofagelor pulmonare şi
îndeosebi ale membranei alveolare şi endoteliului capilarelor alveolare, leziunea caracteristică şi cea mai gravă a
intoxicaţiei acute cu agenţi iritanţi fiind edemul pulmonar toxic. În cazul expunerilor la concentraţii mai mici se
produce în special o suprasolicitare a mecanismului de clearance pulmonar atât a celui mecanic prin reducerea
sau anularea activităţii cililor vibratili, cât şi a celui de tip biocid prin alterarea activităţii macrofagelor
pulmonare.
Oxizii de azot fac parte dintre iritanţii cu solubilitate redusă în apă, care deşi se reţin în proporţie mult mai
mică, au posibilitatea de a pătrunde adânc în aparatul respirator, putând afecta căile profunde şi alveola
pulmonară chiar la concentraţii mici sau timp scurt de expunere. Toate cele menţionate se traduc clinic prin apa-
riţia a diferite modificări patologice: efecte imediate - leziuni conjunctivale şi corneene, sindrom traheo-bronşic
caracteristic, creşterea mortalităţii şi morbidităţii populaţiei prin afecţiuni respiratorii şi boli cardiovasculare,
agravarea bronşitei cronice şi apariţia perioadelor acute; şi efecte cronice - creşterea frecvenţei şi gravităţii

Cap.8. Mediul sănătatea și calitatea vieții Raport național privind starea mediului pentru anul 2011
infecţiilor respiratorii acute şi agravarea bronhopneumopatiei cronice nespecifice. Poate cele mai serioase efecte
ale poluării aerului ambiant cu iritanţi se găsesc la populaţia infantilă, în cazul căreia, datorită particularităţilor
imunologice şi morfologice (dezvoltare insuficientă a sistemului de apărare a organismului, ţesuturi în formare
etc.) apar tulburări funcţionale respiratorii, tulburări ale dezvoltării fizice, câteodată ireversibile sau cu urmări
grave în viaţa ulterioară a copilului.
Hidrocarburile nearse din cauza insuficienţei oxigenului sau a timpului scurt de staţionare în camera de
ardere sunt eliminate în atmosferă înaintea începerii unui nou ciclu. Gazele de eşapament conţin în medie 0,5%
hidrocarburi nearse la motoarele cu benzină şi numai 0,02% la cele Diesel. În timpul arderii o parte din
hidrocarburi sunt oxidate parţial şi eliminate ca aldehide, acizi organici sau radicali liberi ai acestora. Aceşti
produşi şi în special radicalii liberi ai hidrocarburilor, împreună cu monoxidul de azot şi în anumite condiţii
atmosferice duc la formarea în atmosferă a unor poluanţi secundari - peroxiacetilnitraţi - deosebit de iritanţi. Pe
de altă parte, hidrocarburile policiclice aromatice sunt substanţe puternic cancerigene. Efectele lor biologice
constau în cancerogeneză locală şi sistemică cu localizări variate: piele, plămân, stomac, ficat, glanda mamară.
Tipul histologic al tumorilor este variat: carcinom, adenom, sarcom, papilom. În gazele de eşapament auto a fost
găsite astfel de hidrocarburi între 1,7-22 g/km şi 2,2-9,6 g/minut de mers, 330 mg/kg de funingine rezultata
din motoare la mers ralanti şi 31,5 mg/kg gudron la mers în oraş. Un automobil descarcă în atmosferă 600 g/h
şi circa 1 kg benzo (a) piren pe an.
Particulele în suspensie din aer pot fi găsite în aerul ambiant sub formă de praf, fum sau alte forme de
aerosoli. Acestea pot avea origina antropogenică şi/sau naturală. Sursele directe de particule în suspensie includ
arderea resurselor naturale (cărbune, petrol, lemn) pentru generarea de energie, transport şi încălzire;
incendiile forestiere; erupţiile vulcanice; polenul. Pulberile în suspensie pot fi şi rezultatul transformării
atmosferice a poluanţilor gazoşi rezultaţi din diferite surse de combustie sau surse naturale. Pot rezulta şi din
condensarea diferitelor elemente volatile în atmosferă şi formarea unor particule de dimensiune foarte mică sau
prin absorbţia lor pe suprafaţa unor particule deja formate. Efectele pe sănătatea umană depind de mărimea
particulelor şi de concentraţia lor şi pot fluctua cu variaţiile zilnice ale nivelurilor fracţiunii PM 10 şi PM2,5.
Acestea includ efecte acute (creşterea mortalităţii zilnice, a ratei admisibilității în spitale prin exacerbarea
bolilor respiratorii, a prevalenţei folosirii bronhodilatatoarelor şi antibioticelor).
Efectele pe termen lung se referă tot la mortalitatea şi morbiditatea prin boli respiratorii, dar există doar
câteva studii asupra acestor efecte. Poluarea aerului cu particule în suspensie este considerată principală în cazul
aglomerărilor urbane, dar acum este deja cunoscut faptul că în multe zone ale ţărilor dezvoltate, diferenţele
urban-rural cu privire la fracţiunea PM10 sunt foarte mici sau chiar absente, indicând faptul că expunerea la
această categorie de poluant este pretutindeni.
Acestea sunt poate principalele categorii de poluanţi, fără să uităm şi de cei alergizanţi, care la ora actual
sunt omniprezenţi, iar acţiunea acestora se poate traduce prin modificări ale unor indicatori de sănătate care pot
fi generali sau specifici de tipul celor respiratori şi cardiovasculari.
Mortalitatea generală este un indicator care nu este foarte specific dar care ne poate oferi informaţii
comparative la nivel judeţean şi la nivelul oraşului capitală de judeţ.
Astfel se observă o valoare crescută în majoritatea cazurilor la nivel judeţean, probabil şi printr-o
accesibilitate mai scăzută în nivelul rural la serviciile de sănătate sau/şi prin lipsa promovării şi educării
populaţiei din mediul rural în spirit preventiv.
Fig. 8.1.1 Indicatori de sănătate - mortalitate generală - în anul 2011
Sursa: Institutul Naţional de Sănătate Publică, 2011

Mortalitatea prin afecţiuni respiratorii continuă să ocupe un procent semnificativ din mortalitatea
generală. Se observă că în acest caz, pentru mediul urban reprezintă o pondere mai mare decât în cazul totalului
pe judeţ (populaţia din mediul rural este în general mai crescută decât cea din mediul urban). Explicabil prin
faptul că aerul din mediul urban este mult mai poluat, mai ales având că principală sursă este traficul rutier,
astfel încât şi indicatorii de sănătate sunt influenţaţi printr-un procent crescut.
Fig. 8.1.2 Mortalitate generală pentru anul 2011 pe judeţe
Fig. 8.1.3 Mortalitate generală pentru anul 2011 pentru oraşe capitală de judeţ
Fig. 8.1.4 Mortalitate infantilă şi prin afecţiuni respiratorii pentru anul 2011 pe judeţe

Mortalitatea prin afecţiuni cardiovasculare reprezintă şi în cazul județelor şi în cazul oraşelor o pondere
mai mare din totalul mortalităţii generale, reprezentând în continuare principala cauză de deces. Bolile
cardiovasculare pot avea ca şi factor favorizant poluarea aerului înconjurător.
Fig. 8.1.5 Mortalitate prin afecţiuni cardiovasculare pentru anul 2011 pe judeţe
Fig. 8.1.6 Mortalitate prin afecţiuni cardiovasculare pentru anul 2011 pe oraşe
8.2 EFECTELE APEI POLUATE ASUPRA STĂRII DE SĂNĂTATE
8.2.1 APA POTABILĂ
Apa potabilă are o mare influență asupra stării de sănătate a organismului uman. Efectele apei potabile
asupra sănătății organismului uman se pot manifesta prin următoarele incidente:
Patologia hidrică infecţioasă

Bolile cu transmitere hidrică continuă să facă în lume, zilnic, peste 25.000 de victime. Principala cale de
transmitere este cea prin ingestie (directă, sau a alimentelor contaminate prin apă), dar este posibilă infectarea
și prin spălare și îmbaiere (leptospiroza, schistostomiaza, tularemie) și prin inhalare (aerosoli cu Legionella).

Principalele boli cu transmitere (predominant sau posibil) hidrică sunt: boli microbiene; boli virale; boli
parazitare.
Prima demonstrație oficială și practică a relației apă - epidemii a făcut-o dr. John Snow, la Londra în 1854,
probând corelația dintre epidemia de holeră, consumul apei din fântână de pe Broad Street și o latrină din
vecinătate folosită de bolnavi de holeră, determinând oficialitățile să realizeze primele canalizări.
Patologia hidrică infecțioasă a scăzut semnificativ în prima parte a secolului XX, dar în ultimele decenii
este statistic în creștere, acest fapt datorându-se includerii în categoria celor transmise hidric a unor boli virale și
parazitare, care stau tot mai mult în atenția specialiștilor.
Boli virale
Peste 100 de tipuri de virusuri patogene pot fi vehiculate de către apă. Multe virusuri pot supraviețui în
apele de suprafața timp îndelungat: V. poliomielitic până la 180 zile, V. Echo pana la 115 iar V. Coxackie peste doi
ani. Boli virale transmise hidric pot fi induse de regulă de enterovirusuri (poliomielitic, Coxackie A și B, Echo, v.
hepatitic A, altele), rotavirusuri și calicivirusuri, v.hepatitic C și E, parvovirusuri, dar și torovirusuri, coronavirusuri
și picobirnavirusuri.
În țările dezvoltate, gastroenteritele de etiologie virală tind să le surclaseze, ca frecvență, pe cele
bacteriene. Incriminate sunt, în principal, rotavirusurile, adenovirusurile enterice, calicivirusurile și astrovirus-
urile. Rotavirusurile (in special tipul A) afectează mai ales nou-născuții și copii mici, iar la cei cu imunitate redusă
poate produce diaree cronică. Adenovirusurile enterice (subgrupul F - serotipurile 40, 41, mai rar 31) produc
gastroenterite mai ales la copii sub vârsta de 6 luni, diareea putând persista până la 12 zile. Infecțiile cu
calicivirusuri, în particular cu Agentul Norwalk, afectează mai ales comunități temporare și sunt indicii ca ar fi la
originea unui foarte mare procent de boli diareice acute nonbacteriene. Astrovirusurile sunt incriminate în unele
țări ca al doilea agent cauzal de boli diareice virale după rotavirusuri.
Boli bacteriene
Transmiterea hidrică este incriminată pentru febra tifoidă, dizenteria, holera, boala diareica a copilului
mic, gastroenteritele, bruceloza, tularemia etc.
În trecut, epidemiile microbiene cu transmisie hidrică au făcut ravagii. Epidemia de holeră din 1849 din
Anglia a produs peste 110.000 decese. Era holerei nu a apus: Pandemia debutată în 1961, în Indonezia, a produs
în America peste 1.000.000 de cazuri de boală și peste 10.000 de decese.
Bolile diareice bacteriene continuă să fie o amenințare pentru sănătatea publică, chiar și în tarile
dezvoltate. Astfel, o shigelloza cu transmitere hidrică a afectat peste 1.000 de locuitori în regiunea Havre
(Franța), epidemia fiind stăpânită printr-o amplă mobilizare a tuturor factorilor responsabili. Și în SUA s-au
înregistrat contaminări bacteriene (Shigelle, Yersinii) ale unor rețele de apă potabilă, ce au produs epidemii cu
mii de cazuri de boală. În 1966, în California, o salmoneloza apărută prin contaminarea rețelei de apă potabilă a
produs peste 15.000 cazuri. În Germania, în 1978, la Ismaning, Shigella sonnei a provocat o epidemie hidrică cu
2.450 de cazuri (din totalul de 12.000 de locuitori!). Legionella pneumophila a devenit celebră din 1976, când 221
din participanții la o reuniune, la Philadelphia, a "Legiunii Americane" s-au îmbolnăvit de o boală necunoscută și
34 au murit. S-a descoperit ca infecția provenea din apa contaminată din instalația de aer condiționat. Și acum
boala apare cu mii de cazuri anual în țări dezvoltate, iar circa 20% din bolnavi mor.
Boli parazitare
Pot fi transmise hidric un mare număr de boli parazitare:
- produse de protozoare: amibiaza, giardiaza, trichomoniaza, coccidioza, balantidioza;
- produse de cestode: cisticercoza, echinococoza, cenuroza, himenolepidoza;
- produse de trematode: fascioloza, dicrocelioza, schistotomiaza;
- produse de nematode: ascaridoza, trichocefaloza, oxiuroza, strongiloidoza, ankylostomiaza, filarioza.
În ultimul timp se acordă importanță tot mai mare giardiazelor, a căror prezență în zona temperată a fost
multă vreme ignorată. Actualmente, lambliaza este cotată ca cea mai răspândita parazitoză cu transmitere fecal-
orală la om, calea hidrică fiind cert dovedită. Ea poate provoca epidemii importante, cu mii de cazuri. În SUA, pe
un studiu extins pe 35 ani, cel mai frecvent agent etiologic pentru boli transmise hidric a fost unul parazitologic -
Giardia, cel mai frecvent agent microbian (Salmonella) fiind abia pe locul doi. Uneori, epidemiile de giardiaza
transmise hidric au afectat mii de oameni, cum a fost cea din Rome (SUA, statul New York) din 1974, cu 5.300 de
cazuri. Rezervorul este reprezentat de om și peste 40 de specii de animale.
Criptosporidioza cu transmitere hidrică este pe cale să devină o mare amenințare la adresa sănătății
publice. A fost diagnosticată prima dată la om în 1976. În 1984 s-a consemnat prima epidemie hidrică, iar în
ultimii ani frecvența și amploarea acestora a devenit dramatică. În 1993, la Milwaukee (Wisconsin, SUA),
Criptosporidium a produs cea mai mare epidemie hidrică cunoscută: peste 400.000 de cazuri !
Patologia hidrică neinfecţioasă
Diversele substanțe chimice dizolvate în apă pot avea importante efecte asupra sănătății organismelor vii
în general și asupra omului în particular. Sunt substanțe ce pot fii dăunătoare peste o anumita concentrație.
Altele creează probleme la concentrații prea mici. În fine, sunt substanțe care pot dăuna la orice concentrație. Pe
această bază putem grupa efectele biologice ale substanțelor din apă în trei categorii:
a) Substanțe toxice cu efect de prag: sunt toxice numai peste o anumită concentrație (prag); sub aceasta
nu se observă efecte asupra sănătății. Toxicitatea poate fi acută la aportul unei doze mari sau la
atingerea unei concentrații toxice în urma unui aport repetat sau continuu în doze mici de toxic, care

nu este eliminat sau neutralizat de metabolismul organismului viu și deci se acumulează. Astfel de
substanțe sunt cianurile sau nitrații, care devin toxici peste o anumită concentrație și pentru care e
nevoie de doză crescută, deoarece nu se acumulează, sau diverse metale care sunt toxice peste
concentrația prag, aceasta putând fi atinsă și treptat prin fenomenul de bioacumulare.
b) Substanțe genotoxice: sunt substanțe toxice ce produc efecte nocive: carcinogene (produc cancer),
mutagene (produc mutații genetice) sau teratogene (produc malformații), posibil la orice
concentrație, deci pentru care nu s-a putut stabili existența unui prag sub care să nu fie nocive.
Organismele vii au mecanisme de reparare a efectelor genotoxice, dar acestea nu fac față oricărei sau
oricâtor asemenea agresiuni și/deci prezența unei substanțe genotoxice nu înseamnă automat
apariția efectului, ci a riscului ca un asemenea efect să se producă, risc cu atât mai ridicat cu cât și
substanța genotoxică are concentrația mai mare (și/deci are șansa să atace mai multe gene). În
categoria substanțelor genotoxice pentru om intră arsenul, unele substanțe organice sintetice, mulți
compuși organici halogenați, unele pesticide etc.
c) Elemente esențiale: sunt substanțe care trebuie să facă parte obligatoriu din dieta organismului. Unele
din acestea sunt aduse predominant sau exclusiv prin apă și de aceea lipsa lor sau cantitatea prea
redusă afectează sănătatea respectivului organism viu. Totodată însă și concentrațiile prea crescute
sunt nocive, la fel ca la substanțele toxice cu efect prag. Astfel de substanțe esențiale sunt la om
seleniul, fluorul, iodul etc.
La baza patologiei hidrice neinfectioase stau trei mecanisme:

- modificarea conținutului de micro și macroelemente chimice în apă;
- contaminarea apei cu substanțe chimice toxice;
- contaminarea apei cu elemente radioactive.
Evaluarea parametrilor de calitate ai apei potabile pentru perioada 2010-2011 este prezentată la
Capitolul 3. APA, subcapitolul 3.5.1 Apa potabilă. În anul 2011 nu s-au înregistrat epidemii hidrice în rândul
populației. În România, cele mai frecvente intoxicații cauzate de apa potabilă sunt intoxicațiile cu apa consumată
din fântâni contaminate cu nitrați și nitriți, peste pragurile de sănătate admise. În acest caz, impactul asupra
sănătății umane se manifestă în special asupra copiilor (bebelușilor), și este descris in subcapitolul de mai jos.
8.2.1.1. CAZURILE DE METHEMOGLOBINEMIE ACUTĂ INFANTILĂ

GENERATE DE APA DE FÂNTÂNĂ ÎN ANUL 2011
Cu provenienţă diversă și în cantităţi diferite, prezenţa substanţelor azotoase în apă și expunerile

populaţiei la ape contaminate sunt numeroase și răspândite în diverse teritorii.
Dacă pentru marile aglomeraţii urbane aceste creşteri ale cantităţilor de nitraţi în apă nu sunt
semnificative şi periculoase, rămânând sub limitele admise în apa consumată, în micile colectivităţi, în special din
rural, situaţia poate lua aspecte grave.
Situaţia României, cu particularităţile de structură demografică în ceea ce priveşte nivelul natalităţii cu
variaţii în diferite zone, cu particularităţi socioeconomice (ruralizare, pauperizare, condiţii igienico-sanitare –
inclusiv ale aprovizionării cu apă – precare în mediul rural) se caracterizează prin existenţa unor teritorii rurale
cu importante frecvenţe și contaminări ale apei potabile cu nitriţi-nitraţi.
În perioada 1984 -1995, evaluări centralizate la nivel naţional, realizate de specialişti din ISP Bucureşti, au
ierarhizat teritoriile României din punct de vedere al frecvenţei poluărilor cu nitraţi ale apei, de la zone fără risc
(Maramureş, Sibiu, Timiş, Harghita) până la teritorii cu peste 75% din fântâni cu concentraţii mari de nitraţi în
apă (Dolj, Mehedinţi, Botoşani).
Aceste expuneri s-au concretizat prin incidenţe diferite ale methemoglobinemiei acute la sugar, cu
tendinţe, în timp, variabile de la un teritoriu la altul.
În teritoriul Moldovei, studiile specialiştilor din ISP Iaşi au arătat că, începând cu anul 2000, se conturează
o tendinţă de scădere a numărului de cazuri, pe fondul căreia judeţele Moldovei se comportă diferit, în unele
înregistrându-se croşete de creştere anuală.
În cadrul Programelor Naţionale de Sănătate în relaţie cu calitatea mediului este înscrisă anual acţiunea de
monitorizare a cazurilor de methemoglobinemie acută la sugar, atât ca activitate la nivel judeţean, precum şi ca
Sinteză Naţională.
Pentru evaluarea sănătăţii populaţiei în relaţie cu calitatea elementelor de mediu, specialiștii INSP au
întocmit o fișă de raportare a cazului de intoxicaţii acute.
Investigarea s-a desfăşurat sub forma unei anchete epidemiologice descriptive, cu secvenţe transversale
anuale, datele fiind colectate la nivel judeţean, pe model unitar de înregistrare a cazului, cu transmitere
trimestrială la CRSP Iaşi; prelucrarea s-a realizat pe judeţe/regiuni, respectând principiile unui studiu descriptiv,
având la bază următoarele criterii:
 criteriul de timp – trimestrial;
 criteriul caracteristicilor personale – vârstă, sex, forma clinică, tip de alimentaţie, starea la externare;

 criteriul de loc – incidenţa pe localităţi;

 date despre expunere – expertiza calităţii apei.
Datele colectate se referă la morbiditatea spitalizată prin methemoglobinemie acută în toate unităţile
spitaliceşti din judeţ. Sursele de informaţii sunt Foile de observaţie ale spitalelor, luându-se în considerare cazul
de boală cu diagnostic principal la externare de “Intoxicaţie acută cu nitraţi”.
În anul 2011, la nivelul întregii ţări (41 judeţe + Mun. Bucureşti) s-au diagnosticat şi spitalizat 84
de cazuri în 21 judeţe (5 cazuri în mediul urban şi restul în mediul rural).
A. Distribuţia acestora s-a apreciat în funcţie de următoarele aspecte:

A.a. pe trimestre: tabel 8.2.2.1
Trimestru Număr cazuri Nr. cazuri

Modova Muntenia Transilvania România
I 16 5 6 27
II 12 4 4 20
III 14 5 2 21
IV 8 6 2 16
Total 50 20 14 84
A.b. pe vârste: sub 1 lună = 20; 1-3 luni = 40; 4-6 luni = 5; 7-12 luni = 8; +1 an = 11
Fig. 8.2.2.1
30 40
25
20
20
15
11
8
10 5
5
0
sub 1 lună 1-3 luni 4-6 luni 7-12 luni + 1 an
A.c. pe sexe: masculin = 43; feminin = 41
Fig. 8.2.2.2
Fem inin
49%
Masculin
51%

A.d. după forma clinică:
Fig. 8.2.2.3
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - forma

clinică
36%
36%
34%
32% 32%
32%
30%
uşoară medie grava
Fig. 8.2.2.4
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână –B.D.A.
100% 73%
27%
50%
0%
da nu
Fig. 8.2.2.5
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână –B.R.A.
100% 68%
32%
50%
0%
da nu
A.f. după alimentaţia copilului:
Fig. 8.2.2.6
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână -
Alimentaţie
55%
60%
50%
37%
40%
30%
20%
5%
10%
3%
0%
0%
natural artificial mixt diversificat neprecizat

A.g. după starea la externare:
Fig. 8.2.2.7
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - starea la

externare
80% 72%
60%
40%
26%
20% 2%
0%
0%
vindecat ameliorat agravat deces
B. Calitatea apei de fântână în momentul intoxicaţiei a fost caracterizată de următoarele aspecte:

Fig. 8.2.2.8
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - Fântâni
39%
36%
40%
35%
30% 25%
25%
20%
15%
10%
5%
0%
publice individuale neprecizat
Fig. 8.2.2.9
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - Protecţia

sanitară a fântânii
48%
50%
45%
40%
29%
35%
30% 23%
25%
20%
15%
10%
5%
0%
da nu neprecizat

Fig. 8.2.2.10
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână -

Adâncimea fântânii
42%
45%
40%
31%
35%
30%
25%
20%
20%
15% 7%
10%
5%
0%
0-10m 11-20m >20m neprecizat
Fig. 8.2.2.11
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - Concentrţie

nitraţi
50%
50%
45%
40%
35%
30%
25% 19%
20% 18%
15%
6%
10% 7%
5%
0%
0-50 51-100 101-500 >500 NP
Fig. 8.2.2.12
Cazuri de methemoglobinemie infantilă generate de apa de fântână - E. Coli
40%
40%
35%
30% 24%
25%
21%
20% 15%
15%
10%
5%
0%
<2/cm3 >2/cm3 >10/cm3 NP

Dacă în perioada 1984-1995, se înregistrau la nivel naţional 2346 cazuri de methemoglobinemie la copiii sub
1 an și 80 de decese, precum și sute de cazuri anual, în judeţul Iaşi, în ultima decadă se constată o scădere a
incidenţei în teritoriul Moldovei.
Sunt indicii însă, că cifra este mult subestimată, atât din cauza dificultăţii diagnosticului, cât și din cauza
fluxului informaţional discontinuu de la nivelul ASP.
Sursa este reprezentată de compoziţia solului, care, în mod natural, se caracterizează prin concentraţii
crescute de nitraţi/nitriţi în teritoriu Moldovei (în special în nord), de contaminarea fecaloidă a apei prin
nerespectarea condiţiilor de amplasare a fântânilor şi a condiţiilor igienico-sanitare, dar şi de utilizarea pe scară
largă a substanţelor fertilizante în agricultură.
Nitriţii sunt incriminaţi și ca factor de risc în apariţia cancerului gastric, prin intermediul nitrozaminelor pe
care le formează în anumite condiţii („toxicitatea terţiară a nitraţilor”).
Atât ca număr absolut, cât şi ca nivel al incidenţei, după o perioadă de creşteri anuale a cazurilor, continuă
pentru ultimii ani tendinţa de scădere, mai lentă sau mai abruptă ca urmare a măsurilor intensive de comunicare
a riscului şi conştientizare a populaţiei, prin conlucrarea medicilor de familie și a celor din DSP judeţene pentru
educarea populaţiei din zonele cu risc.
8.2.2 APA DE ÎMBĂIERE
Apă de îmbăiere - un râu sau un lac ori părţi ale acestora, precum şi apa de mare, în care îmbăierea este
explicit autorizată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei; - îmbăierea nu este interzisă şi este tradiţional
practicată de un număr mai mare de 150 de persoane.
Zonă de îmbăiere - orice loc unde există apă de îmbăiere; zonă naturală amenajată pentru îmbăiere
reprezintă întinderea de apă dulce sau de apă de mare în care se practică îmbăierea sau înotul, precum și
porțiunea de teren învecinată acesteia, pe care există dotări în scopul practicării acestor activități.
Sezon de îmbăiere - perioada pe durata căreia un număr mai mare de 150 de persoane este de aşteptat să
folosească apa în acest scop, conform obiceiurilor, oricăror reguli locale referitoare la îmbăiere ori condiţiilor de
climă.
Toate zonele de îmbăiere stabilite, special echipate în acest scop, trebuie să fie autorizate de către
Ministerul Sănătăţii şi Familiei.
Legislaţie
• Ordinul Ministerul Sănătății 536/1996, Norme de igienă privind mediul de viață al populației.
• Hotărâre nr.459 din 16 mai 2002 privind aprobarea Normelor de calitate pentru apa din zonele naturale
amenajate pentru îmbăiere.
• Hotărâre 88/2004 pentru aprobarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și control al zonelor
naturale utilizate pentru îmbăiere.
• Hotărâre 836/2007 privind modificarea și completarea Normelor de supraveghere, inspecție sanitară și
control al zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 88/2004.
• Hotărâre 546/2008 privind gestionarea calității apei de îmbăiere.
Riscuri asupra sănătăţii
Riscurile apei de îmbăiere asupra sănătății umane pot fi clasificate in:

- riscuri mecanice – echimoze, plăgi /excoriații, fracturi, înec (deces);
- riscuri biologice – pot să apară diferite boli infecțioase (virale, bacteriene, parazitare) atât datorate
contactului cu apa, dar și datorate ingestiei accidentale a apei de îmbăiere.
Identificarea și evaluarea cauzelor poluării care ar putea afecta apele de îmbăiere și care ar putea dăuna
sănătății utilizatorilor:
- evaluarea potențialului de proliferare a cianobacteriilor;
- evaluarea potențialului de proliferare a algelor macroscopice si/sau fitoplanctonului;
- prognoza privind natura, frecvența și durata anticipată a poluării pe termen scurt;
- detalii ale tuturor cauzelor de poluare posibile, inclusiv măsurile de management adoptate și calendarul
pentru eliminarea acestora;
- măsurile de management adoptate pe durata poluării pe termen scurt, precum și identitatea și datele de
contact ale autorităților responsabile de adoptarea acestor măsuri.
În cazul apelor de îmbăiere clasificarea se efectuează ca fiind de calitate „Excelentă”, „Bună”,

„Satisfăcătoare” sau „Nesatisfăcătoare”, profilul apei de îmbăiere fiind revizuit în mod regulat pentru a stabili

dacă unul dintre aspectele enumerate s-a modificat. După caz, profilul apei de îmbăiere va fi actualizat. Frecvența
și amploarea revizuirilor sunt determinate pe baza naturii și gravității poluării.
În anul 2011, durata sezonului de îmbăiere a fost 1 iunie - 15 sept.
Au fost recoltate probe din 49 de puncte ale litoralului românesc.
Frecvența de prelevare a probelor a fost realizată conform normativelor în vigoare.
Parametrii monitorizați au fost:
- parametrii microbiologici: coliformi totali/100ml, streptococi fecali/100ml, salmonella;
- parametrii fizico-chimici: ph, substanțe tensio-active, oxigen dizolvat, CBO5, grad de staurație în oxigen,
temperatura;
Rezultatele monitorizării calității apei de îmbăiere au fost în concordanță cu prevederile valorilor din
legislația actuală, neînregistrându-se depășiri ale acestor valori care să ducă la luarea de măsuri imediate.
Calitatea apei de îmbăiere în anul 2011 este prezentată în Capitolul 3 APA, subcapitolul 3.5.2 Apa de
îmbăiere.
Calitatea a apei de îmbăiere raportată în anul 2011, pentru cele 27 de state membre ale UE și alte țări,
situează România primele locuri în UE, din punct de vedere al calității apei de îmbăiere (conform grafic de mai
jos).
Fig. 8.2.2.1 Calitatea apei de îmbăiere în Europa, raportare anul 2011
Legendă
Insuficient eșantionate
Închise/interzise
Neconforme cu valorile stabilite, de calitate slabă
În conformitate cu valorile stabilite, calitate bună sau suficientă.
În conformitate cu valorile de calitate excelentă
} Respectă valorile obligatorii cel puțin de calitate suficientă
Sursa: WISE bathing water quality database (data from annual reports by reporting countries (calitatea
apei de scăldat, baze de date (date din raportările anuale ale țărilor raportoare).
Astfel, în Europa, calitatea apei în destinațiile de vară a fost în general bună, peste 90 % din zonele de
scăldat conformându-se valorilor obligatorii. Calitatea globală a apelor pentru scăldat din UE s-a îmbunătățit
considerabil din 1990 până în prezent.
La nivel european, procentul zonelor de scăldat costiere care nu respectă dispozițiile Directivei privind
apa pentru scăldat a scăzut de la 9,2 % în 1990, la 1,5 % în 2011. Procentul zonelor de scăldat de pe apele
interioare, care nu respectă valorile obligatorii, s-a redus de la 11,9 % în 1990, la 2,4 % în 2011, ultimul fiind
unul din cele mai scăzute procente înregistrate până în prezent.
(sursa: Raport anual privind apa pentru scăldat al Agenţiei Europene de Mediu (EEA)
şi al Comisiei Europene, http://www.eea.europa.eu)
8.3 EFECTELE GESTIONĂRII DEŞEURILOR MENAJERE

ASUPRA SĂNĂTĂŢII POPULAŢIEI

Printre consecințele nedorite ale civilizației umane se numără formarea și creșterea cantitativă și a
diversității deșeurilor.
Deșeurile nu determina numai greutăți și costuri ridicate de colectare, transport, neutralizare, dezinfecție
și deversare în mediul natural, ci și potențiale riscuri pentru sănătate.
Riscurile directe pentru starea de sănătate sunt legate de prezența în deșeuri a organismelor patogene
(bacterii, viruși, protozoare, helminti), a substanțelor organice în descompunere cu formare de compuși
intermediari rău mirositori și cu potențial toxic, și a substanțelor chimice toxice prin ele însele, cauze de
îmbolnăvire sub forma de boli infecțioase și de intoxicații, frecvent cu caracter epidemic.
Există și riscuri indirecte și care se datoresc impurificării surselor de apa și implicit a alimentelor, prin
gospodăria neigienica a deșeurilor.
În plus, depozitarea și colectarea inadecvată servește ca adăpost și hrana șobolanilor, muștelor, gândacilor
și altor vectori care joacă un rol pasiv în transmiterea bolilor. Nu numai populația generală, dar mai ales cei care
lucrează în serviciile de sănătate, salubrizare sunt, supuși acestui risc, în plus având și o posibilitate ridicată de
expunere la accidente prin praf, materiale inflamabile și alte materiale riscante, ca și traficul rutier pe timpul
transportului sau actele de indisciplină ale unor membri ai societății. De asemeni, deșeurile solide pot conține
substanțe toxice.
Studiile de percepție a riscurilor specifice habitatului uman situează colectarea și eliminarea deșeurilor pe
unul din primele locuri, imediat după alimentarea cu apa și energie electrica. Deșeurile menajere și industriale
rezultate la nivelul țării, precum și modalitățile de organizare a depozitelor, constituie o problemă majoră, în
ceea ce privește impactul asupra factorilor de mediu (sol, ape de suprafață și ape subterane, fauna și flora). În
prezent depozitele de deșeuri sunt ocupate în proporție de 80-90% și în majoritate au avut ca termene de
închidere perioada 1995-2000.
În anul 2011 s-a efectuat un studiu de percepție legat de gestionarea deșeurilor menajere. Au participat la
interviu un număr de 711 femei (57.5%) și 526 ( 42.5%) bărbați.
Fig. 8.3.1
Distributia pe sexe a esantionului
Total
Feminin
Masculin
0 200 400 600 800 1000 1200 1400

nr. pers.
Din studiu a reieșit faptul ca majoritatea locuințelor (95.5%), dețin un spațiu amenajat pentru
colectarea gunoiului; de remarcat ca prezența acestui spațiu de colectare a gunoiului nu este condiționat nici de
suprafață, nici de vechimea locuinței și nici de numărul persoanelor care locuiesc permanent în locuință, nu
există diferențe semnificative în raport cu aceste caracteristici (p>0.05).
Fig. 8.3.2 Colectarea selectivă a deșeurilor / eșantion
Colectarea selectivă este raportată însă doar în jumătate (51.5% - 637) din locuințe.
Diferențele sunt semnificative între județe (p=0.000).

Topul este deținut de jud. Iași (90%) și Timiș (cca85%).

Un număr de 283 persoane (cca 23%) declară nemulțumiri legate de evacuarea gunoiului în cele mai
multe cazuri sunt femei (168/711 femei comparativ cu 115/526 bărbați).
Fig. 8.3.3 Colectarea selectivă deșeuri / județe
Vrancea 66% 34%
Dambovita 72% 28%
Tulcea 71% 29%
Brasov 73% 27%
Neamt 74% 26%

Da
Botosani 77% 23%
Nu
Sibiu 77% 23%
Salaj 81% 19%
Timis 84% 16%
Iasi 90% 10%
0% 20% 40% 60% 80% 100% 120%
Procentul celor informaţi asupra riscurilor generate de deșeuri este de cca 67%, nu există diferențe
între sexe (66.2% F vs 67.7% B), cei informați sunt însă mai în vârstă (45 ani vs 43 ani, p=0.002).
8.3.1. DEȘEURI REZULTATE DIN ACTIVITATEA MEDICALĂ, 2011
Ministerul Sănătăţii, prin Institutul National de Sănătate Publică Bucureşti, elaborează anual Sinteza
naţională “Monitorizarea și inspecția sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală” şi
actualizează baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activitatea medicală. Aceasta activitate face
parte din ”Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă, respectiv
obiectivul 1 - Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă”.
Baza de date se realizează printr-un sistem de raportare trimestrială a datelor colectate de unităţile
sanitare cu paturi, sub coordonarea direcțiilor de sănătate publică locale, pe baza metodologiei de colectare a
datelor. Principalele obiective ale bazei naţionale de date sunt: evaluarea periodică a sistemului de gestionare a
deșeurilor, derulat în unităţile sanitare cu paturi, determinarea calitativă şi cantitativă a deșeurilor produse în
unităţile sanitare cu paturi, identificarea riscurilor ce pot fi generate de această categorie de deșeuri, micșorarea
cantităţii de deșeuri medicale generate de unităţile sanitare, precum și propunerea unor măsuri ce vizează
îmbunătăţirea sistemului de gestionare a deșeurilor produse în unităţile sanitare.
Culegerea și raportarea datelor pentru baza națională de date a deșeurilor rezultate din activitatea
medicală s-a realizat pe baza Metodologiei de culegere a datelor, reprezentată de Anexa 2 a Ordinului Ministrului
Sănătății nr. 219/2002 cu modificările și completările ulterioare (reglementare încă în curs de revizuire), și a
Metodologiei privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală.
Metodologia de culegere a datelor se aplică lunar, iar metodologia de inspecție, trimestrial, la nivelul unităților
sanitare cu paturi. Această activitate este coordonată la nivel local de Direcția de Sănătate Publică, iar raportarea
datelor culese pe baza ambelor metodologii se face trimestrial către Institutul Naţional de Sănătate Publică
București. în anul 2011, Institutul Naţional de Sănătate Publică a colaborat cu Centrul Regional de Sănătate
Publică Cluj în vederea culegerii și procesării electronice a datelor din regiunea respectivă.
Metodologia de culegere a datelor cuprinde următoarele anexe, reprezentate de formulare și chestionare:

 Anexa 1 conține un tabel centralizator privind cantitățile de deșeuri periculoase generate atât pe pat
ocupat cât și pe întreaga unitate sanitară (conform Ordinului MS nr. 997/2004).
 Anexa 4 cuprinde un formular pentru înscrierea celor 6 cântăriri într-un interval de timp de 48 ore,
pe cele 3 categorii de deșeuri, pentru fiecare secție/compartiment/laborator.
 Anexa 5 cuprinde un chestionar pentru evaluarea sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din
activitatea medicală.
 Anexa 6 conține un formular de identificare pentru transport și eliminare finală a deșeurilor
periculoase rezultate din activitățile medicale.
 Anexa 7 cuprinde tabelele centralizatoare privind cantitățile de deșeuri rezultate din activități
medicale atât pe secții/compartimente/laboratoare, cât și pe întreaga unitate sanitară.

Metodologia privind inspecția modului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală
reprezintă atât un instrument de evaluare cât și unul de control, utilizat de către reprezentanții autorităților de
sănătate publică locale, la nivelul unităților sanitare cu paturi din județ. Metodologia este prezentată sub formă
de chestionar, tratând toate etapele sistemului de gestionare a deșeurilor în unitatea sanitară, inclusiv eliminarea
finală.
Pentru anul 2011, au fost raportate date Institutului National de Sănătate Publică de către 41 de autorități
de sănătate publica județene și municipiul București, pentru trimestrele I, II, III și IV. Datele transmise reprezintă
tipuri și cantități de deșeuri rezultate din activitatea medicală, precum și modul de gestionare a acestei categorii
de deșeuri, la nivelul unităților sanitare cu paturi. În anul 2011 au raportat date, în medie 347 de unități sanitare
cu paturi, dintr-un număr estimativ de 390 de unități sanitare cu paturi existente la nivel național, în 2011. Din
municipiul București au raportat date trimestrial, în medie 25 de spitale. Datele respective au fost raportate în
conformitate cu metodologia de culegere a datelor pentru baza națională de date, aprobată prin Ordinul MS nr.
219/2002, cu modificările și completările ulterioare (ordinul și metodologia se afla încă în procedură de revizu-
ire). Precizăm faptul că au fost raportate date și de către spitale private și centre de asistenţăămedico-socială.
În urma prelucrării datelor raportate de către autoritățile de sănătate publică locale, cuprinse în Anexa 5
ce se referă la formularul de evaluare a sistemului de gestionare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală,
s-au conturat o serie de date procentuale privind modul în care unitățile sanitare cu paturi desfășoară activitatea
de gestionare a deșeurilor generate, pe care le prezentăm în continuare.
Metodologia de inspecție a fost aplicată în trimestrul I – 11 județe (78 spitale), trimestrul II – 14 județe
(94 spitale), trimestrul III – 16 județe (110 spitale) și trimestrul IV, 18 județe (140 spitale).
8.3.1.1 COLECTAREA ȘI SEPARAREA PE CATEGORII A DEȘEURILOR
Toate unităţile sanitare investigate realizează separarea pe categorii a deșeurilor generate.

În ceea ce privește recipientele pentru colectarea deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală,
100% din unităţile sanitare investigate folosesc recipiente corespunzătoare, în conformitate cu prevederile
legale în vigoare, pentru deșeurile infecțioase. 97% din unitățile sanitare investigate folosesc recipiente specifice
deșeurilor periculoase înțepătoare-tăietoare, iar restul de 3% nu utilizează ambalaje corespunzătoare pentru
această categorie de deșeuri. În lipsa recipientelor rezistente la acţiuni mecanice (înţepare-tăiere) se folosesc
ambalaje improvizate, sau se colectează împreună cu deşeurile infecţioase solide în cutii de carton cu sac din
plastic în interior sau direct în saci de plastic.
Deșeurile nepericuloase, asimilabile celor menajere, sunt colectate în saci menajeri de culoare neagră sau
incolori.
8.3.1.2 TRANSPORTUL INTERN AL DEȘEURILOR
În 64% din unităţile sanitare cu paturi investigate, transportul deșeurilor se realizează manual, pe scări
sau cu liftul. 20% din unităţi utilizează cărucioare speciale și lift, 15% din unităţi au mai multe alternative de
transport, iar restul de 1% din unităţi nu au completat chestionarul la această rubrică.
Transportul deșeurilor periculoase medicale se realizează pe un circuit separat faţă de cel al pacienţilor şi
vizitatorilor, în proporție de 76.43%, restul unităților sanitare cu paturi, investigate, neavând un circuit separat.
Transportul deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală în afara unității sanitare, până la
locul de tratare/eliminare finală se realizează în conformitate cu H.G. nr. 1061/2002 privind transportul
deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României, Normele ADR – Acordul European referitor la
transportul rutier internațional al mărfurilor periculoase și Ordinul M.S. nr. 613/2009 privind aprobarea
Metodologiei de evaluare a autovehiculelor utilizate pentru transportul deșeurilor periculoase rezultate din
activitatea medicală.
Din datele existente în cadrul Institutului Național de Sănătate Publică, în prezent, în țară, exista în jur 60
de societăți comerciale implicate în transportul extern (în afara unității sanitare), al deșeurilor periculoase
rezultate din activitatea medicală.
8.3.1.3 DEPOZITAREA TEMPORARĂ A DEȘEURILOR
96% din unităţile sanitare investigate deţin un spaţiu de depozitare temporară amenajat corespunzător,
întrunind condiţiile stipulate de legislaţia specifică în vigoare, iar 1% din unităţi nu au spaţii de depozitare
corespunzătoare din punct de vedere funcţional şi igienico-sanitar. 3% nu au oferit detalii privind această
activitate.
94% din unităţile sanitare investigate, utilizează containere mobile în spaţiile de depozitare temporară a
deșeurilor, 5% din unităţi nu au în dotare aceste containere mobile, iar restul de 1% nu au oferit detalii privind
această activitate. 90% din unităţile sanitare care utilizează containere mobile le dezinfectează, iar 10% nu au
completat rubrica respectivă. În majoritatea cazurilor, activitatea de curățenie/dezinfecție este preluată de către
firma prestatoare de servicii de transport/tratare/eliminare finală a deșeurilor periculoase.

8.3.1.4 ELIMINAREA FINALĂ A DEȘEURILOR
Ca urmare a analizei datelor privind modalitatea de tratare şi eliminare finală a deșeurilor periculoase
provenite din activitatea medicală, au rezultat următoarele:
 87% din unităţile sanitare investigate au contract cu firme specializate în vederea tratării/eliminării
finale a deșeurilor periculoase generate. Din acest procent, 29% din unităţile sanitare au contract cu
firme care efectuează servicii de neutralizare prin sterilizare termică a deșeurilor, iar 58% din unităţi
cu firme care efectuează servicii de incinerare;
 9% din unităţile sanitare investigate utilizează două alternative de tratare/eliminare finală (ex:
neutralizare în instalaţie proprie și contract cu firma ce prestează servicii de incinerare a deșeurilor
periculoase, pentru acele categorii de deșeuri care nu se pretează a fi neutralizate (deșeuri
infecțioase și înțepătoare-tăietoare);
 3% din unitățile sanitare au în dotare instalații de neutralizare prin sterilizare termică;
 1% din unitățile investigate nu au completat chestionarul.
Fig. 8.3.1.4.1
echipament propriu de sterilizare

9% 1% 3% contract firma neutralizare
29% contract firma incinerare
2 alternative de tratare
58%
8.3.1.5 ELIMINAREA DEȘEURILOR NEPERICULOASE ASIMILABILE CELOR MENAJERE
Eliminarea deșeurilor nepericuloase asimilabile celor menajere se realizează pe bază de contract cu firme
de salubrizare specializate, deșeurile fiind transportate în depozitele de deșeuri municipale.
Datele privind gestionarea deșeurilor lichide periculoase și chimice lichide au fost raportate pe baza
metodologiei de inspecție. În urma prelucrării acestor date, au rezultat următoarele procente:
Evacuarea deșeurilor lichide periculoase se realizează astfel: 36.4% din unitățile sanitare au contract cu
firma specializată în vederea preluării și neutralizării acestei categorii de deșeuri, 4,3% dețin stație proprie de
tratare a apelor uzate, 59,3% folosesc diferite metode de neutralizare (decantare, fosa septică, clorinare,
vidanjare).
Evacuarea deșeurilor chimice lichide se realizează prin contract cu firma specializată pentru astfel de
servicii, într-o proporție de 24,28%. 16.43% din unități utilizează tehnici de neutralizare pentru deșeurile
chimice lichide, iar 24.29% din unități folosesc o alte metode de evacuare a acestor deșeuri. Aproximativ 17,14%
din unități nu au completat chestionarul, iar 17,86% din unitățile sanitare au declarat ca nu produc această
categorie de deșeuri.
Formarea profesională a personalului implicat în gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală.
În 80.7% din unitățile sanitare investigate pe baza metodologiei de inspecție se efectuează instructaj
periodic cu personalul direct implicat în gestionarea deșeurilor rezultate din activitățile medicale.
Evidenţa gestiunii deșeurilor și planul de gestionare există și se aplică în toate unitățile sanitare investigate.
Raportarea cazurilor noi de boală la personalul unităţii sanitare
În anul 2011, s-au înregistrat 56 cazuri noi de îmbolnăvire la personalul implicat în gestionarea deșeurilor
medicale, în cadrul unităţilor sanitare.
47 cazuri sunt reprezentate de plăgi tăiate/înţepate, 4 cazuri sunt reprezentate de Hepatita non A și B, 4
cazuri de Hepatita B și 1 caz de Hepatita A.
Procentual, 11.23 din unitățile sanitare cu paturi investigate au semnalat cazuri de boala, 80.43 nu au
cazuri de boala, iar 8.33 nu au completat rubrica chestionarului.

Astfel, din analiza datelor prezentate, se poate observa că unităţile sanitare realizează o separare corectă a
deșeurilor. Deficienţa legată de colectarea deşeurilor înţepătoare/tăietoare, în special în ceea ce priveşte lipsa
ambalajului specific modului de colectare a acestei categorii de deșeuri (recipient confecţionat din polipropilenă,
prevăzut cu sistem de închidere temporară și definitivă) este prezentată într-un procent foarte mic. Acest lucru
s-ar putea datora modului incorect de gestionare a deșeurilor periculoase înţepătoare/tăietoare, care poate
prezenta riscuri majore de contaminare pentru personalul medical și nu numai.
Referitor la transportul intern al deșeurilor, reiese că această activitate se realizează în mare parte (64%)
manual. Se folosesc mijloace speciale de transport (cărucioare, lift, containere mobile), iar procentul unităților
sanitare care utilizează un circuit separat al deșeurilor periculoase, faţă de cel al pacienţilor şi vizitatorilor, a
crescut faţă de anii precedenți.
In ceea ce priveşte depozitarea temporară a deșeurilor, există spaţii special amenajate în majoritatea
unităţilor sanitare investigate (96%), iar utilizarea containerelor mobile în aceste spaţii se face într-un procent
de 94%. În majoritatea cazurilor, curățenia/dezinfecția este preluată de către firma prestatoare de servicii de
transport/tratare/eliminare finală a deșeurilor periculoase.
Eliminarea finală a deșeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală se realizează prin incinerare
sau depozitare în depozitul de deșeuri pentru deșeurile infecțioase și înțepătoare-tăietoare care au fost în
prealabil tratate prin sterilizare termică. O altă alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de
neutralizarea prin sterilizare termică a deșeurilor periculoase medicale la nivelul unităţii sanitare (echipamente
proprii), deșeurile tratate, fiind nepericuloase, sunt depozitate în depozitul de deșeuri municipale din regiunea
respectivă. Din datele prezentate în raport se poate observa faptul că incinerarea este o opțiune de eliminare
finală a deșeurilor, într-un procent de 58% din unitățile sanitare cu paturi investigate la nivel național, iar
tratarea prin sterilizare termică a deșeurilor infecțioase pentru un procent de 32% (firme ce prestează servicii
de tratare prin sterilizare termică, în sistem centralizat și echipament de tratare prin sterilizare termică, propriu
unităţii sanitare). Din acest procent de 32%, 29% din unitățile sanitare, direcționează deșeurile periculoase
medicale către firmele de tratare, iar doar 3% dețin echipament propriu de tratare prin sterilizare termică. Prin
derularea proiectului PHARE în domeniul deșeurilor rezultate din activitatea medicală, de către Ministerul
Sănătății, în anul 2009, au fost achiziționate 28 de echipamente de neutralizare prin sterilizare termică a
deșeurilor periculoase medicale pentru spitalele din Romania, acest lucru contribuind la buna desfășurare a
tratării termice la temperaturi scăzute a deșeurile infecțioase rezultate din activitatea medicală.
În anul 2011, la nivelul tuturor unităţilor sanitare reprezentative din România, cantitatea generată de
deșeuri rezultate din activitatea medicală a fost de 34.511 tone/an deșeuri, din care 25.663 tone/an deșeuri
nepericuloase, asimilabile celor menajere, 7497 tone/an deșeuri infecţioase periculoase, iar 1351 tone/an
deșeuri înţepătoare/tăietoare periculoase. În concluzie, cantitatea de deșeuri periculoase rezultate din
activitatea medicală generate în anul 2011 este de 8848 tone/an. Comparativ cu anul 2010, se constată o scădere
cu 17% a acestei cantităţi de deșeuri periculoase provenite din activitatea unităţilor sanitare cu paturi. Pe
parcursul anilor 2010 și 2011, în baza unor reglementari emise de Ministerul Sănătății, un anumit număr de
spitale s-au desființat, comasat și transformat în cămine de bătrâni. Ca urmare, procentul de reducere a cantității
de deșeuri, în anul 2011, față de anul 2010, s-ar putea datora și acestei situații.
Cantitatea de deșeuri medicale periculoase incinerată la nivelul anului 2011 este de 5131.84 tone/an. O
altă alternativă privind tratarea deșeurilor este reprezentată de neutralizarea prin sterilizare termică a
deșeurilor periculoase medicale în stații de neutralizare ce funcționează în sistem centralizat sau echipamente de
capacitate relativ mică, amplasate la nivelul unităţii sanitare (echipamente proprii). După tratare prin sterilizare
termică, în ambele cazuri, deșeurile sunt apoi depozitate în depozitul de deșeuri nepericuloase din regiunea
respectivă.
În anul 2011, datele rezultate privind cantitatea de deșeuri periculoase medicale tratate prin sterilizare
termică este de 2831.36 tone/an (din aceasta cantitate totală, 2565.92 tone/an au fost tratate în stații de
neutralizare ce funcționează în sistem centralizat, iar 265.44 tone/an au fost tratate în echipamente de
neutralizare de capacitate relativ mică, la nivelul spitalului). Există unități sanitare care utilizează două
alternative de eliminare finală (contract incinerare/contract stație neutralizare prin sterilizare termică
/echipament propriu).
Atât rezultatele procentuale ce reflectă modul de gestionare a deșeurilor în unitățile sanitare, prezentate
în document, cat și tipurile și cantitățile de deșeuri ce se regăsesc în anexele documentului, s-au conturat în urma
prelucrării statistice a datelor culese din unitățile sanitare cu paturi și raportate Institutului Naţional de Sănătate
Publică București, de către Direcțiile județene de Sănătate Publică.

Tabel 8.3.1.5.1
Cantităţi medii pe tipuri de deșeuri generate de unităţile sanitare cu paturi arondate judeţelor - anul 2011
Nr Județ Media Nr de paturi Cantitatea totala Cantitatea de Cantitatea de Cantitatea de Cantitatea de

crt anuala1 a ocupate/zi/ de deșeuri totala deșeuri deșeuri deșeuri deșeuri
unităților județ rezultate din periculoase din infecțioase înțepătoare nepericuloase în
sanitare Media activitatea activitatea periculoase în kg tăietoare kg /24h / județ
care au anuala medicala în kg/ medicala în kg /24h / județ periculoase în kg Media anuala
raportat 24h / județ /24h / județ Media anuala /24h / județ
Media anuala Media anuala Media anuala
1 Alba 9.75 1718 1742.36 245.39 219.76 25.63 1496.96
2 Arad 13 1933 1753.89 429.06 392.23 36.82 1324.83
3 Argeș 9.5 2250 1637.55 381.64 300.03 81.61 1255.91
4 Bacău 7.25 2278 4026.82 773.52 661.73 111.79 3253.30
5 Bihor 11.75 2698 2126.53 617.40 548.68 68.72 1509.14
6 Bistrița 3.75 1089 1209.32 360.65 259.31 101.35 848.66
7 Botoșani 8.5 2026 1445.18 451.39 270.52 180.87 993.79
8 Brăila 4.5 1541 1299.75 290.71 266.88 23.83 1009.03
9 Brașov 10 2337 2479.30 822.95 702.43 120.53 1656.35
10 București 24.5 8584 14130.48 4014.00 3456.87 557.13 10116.47
11 Buzău 6.25 1830 1881.70 395.89 359.20 36.69 1485.81
12 Călărași 4 712 1065.58 220.71 178.59 42.12 844.88
13 Caras 5.25 1223 842.21 148.95 139.74 9.21 693.26
14 Cluj 15.75 4208 9709.98 2271.33 1822.18 449.16 7438.64
15 Constanta 14 2793 2622.09 427.88 388.57 39.32 2194.21
16 Covasna 6 1111 1034.18 313.65 282.70 30.95 720.53
17 Dâmbovița 2.25 1433 1484.30 480.59 425.07 55.52 1003.71
18 Dolj 10.5 2878 1763.80 448.32 352.20 96.12 1315.48
19 Galați 9 1970 1316.90 283.66 248.24 35.42 1033.24
20 Giurgiu 6.5 743 389.93 77.02 64.27 12.75 312.90
21 Gorj 7.25 1875 951.86 120.76 79.44 41.31 831.11
22 Harghita 5 1400 1601.05 415.52 358.01 57.52 1185.53
23 Hunedoara 11 2550 2486.25 592.37 518.32 74.06 1893.88
24 Ialomița 3 596 588.58 199.92 191.57 8.35 388.66
25 Iași 19.5 5095 4436.33 1253.72 1123.79 129.92 3182.61
26 Ilfov 3.75 564 368.64 76.63 58.70 17.93 292.01
27 Maramureș 10 2113 2410.33 355.57 323.73 31.84 2054.76
28 Mehedinți 3.75 1019 1080.94 173.65 135.41 38.24 907.30
29 Mureș 6.75 2102 2736.50 909.16 662.81 246.36 1827.34
30 Neamț 7.25 2202 2120.20 663.00 589.96 73.04 1457.20
31 Olt 6.25 1765 2973.33 633.36 537.34 96.02 2339.96
32 Prahova 16.5 2995 2665.08 739.06 686.80 52.27 1926.01
33 Sălaj 5.5 793 516.32 127.49 95.20 32.29 388.83
34 Satu Mare 5 1337 1180.16 181.27 156.81 24.46 998.89
35 Sibiu 4.25 1135 2226.79 468.53 391.70 76.83 1758.26
36 Suceava 9.25 2329 2053.61 469.33 342.13 127.20 1584.28
37 Teleorman 8.75 1420 1043.15 377.38 321.71 55.67 665.76
38 Timiș 14 4444 4177.14 1560.68 1398.99 161.69 2616.46
39 Tulcea 1 600 460.33 128.58 119.40 9.18 331.75
40 Vâlcea 7.75 2102 1857.02 490.07 347.29 142.78 1366.95
41 Vaslui 4 1915 2148.70 595.62 562.88 32.75 1553.08
42 Vrancea 5.25 904 506.45 252.33 194.24 58.09 254.12
TOTAL 346.75 86605 94550.55 24238.71 20535.42 3703.30 70311.84
Total tone/24h 94.55 24.24 20.54 3.70 70.31
Total deșeuri tone/an 34511 8848 7497 1351 25663
1= Media anuală este media aritmetică a celor patru raportări trimestriale

Tabel 8.3.1.5.2.
Estimări privind cantităţile de deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală în anii 2009, 2010 și 2011
Cantităţi medii estimate Valori medii

Anul Nivelul de estimare
(t/an) (t/an)
41 judeţe 6607
2009 11862
Municipiul Bucureşti 5255
41 judeţe 9030
2010 10669
41 judeţe 8801 10800
2011
8.4 PESTICIDELE ŞI EFECTUL SUBSTANŢELOR CHIMICE ÎN MEDIU
Pesticidele sunt substanţe biologic active destinate utilizării în agricultură, silvicultură, spaţii de
depozitare, în scopul prevenirii, diminuării, îndepărtării sau distrugerii dăunătorilor, agenţilor fitopatogeni,
buruienilor, insectelor şi rozătoarelor. Anterior utilizării, ele sunt testate din punct de vedere toxicologic.
Utilizarea lor inadecvată poate fi dăunătoare sănătăţii omului, animalelor precum şi mediului înconjurător. Toate
acest substanţe sunt periculoase în diferite grade, unele reprezentând toxici dintre cei mai puternici.
Impactul pesticidelor în mediu
Un factor esențial pentru majorarea productivității și reducerea pierderilor la recoltare îl constituie

aplicarea de produse de protecție a plantelor performante ce permite obținerea de producții agricole de calitate,
la prețuri avantajoase, și care contribuie la protecția mediului înconjurător.
Produsele de protecție a plantelor sunt utilizate pentru protecția plantelor și a produselor vegetale
împotriva dăunătorilor, bolilor și buruienilor și pentru reglementarea procesului de creștere al plantelor.
Astfel, utilizarea durabilă a produselor de protecție a plantelor, în sensul prevederilor directivei cadru
2009/128/CE, reprezintă un element de bază in obținerea unei producții agricole durabile, și implicit pentru
asigurarea unui sistem agricol competitiv la nivel european și internațional.
Un factor esențial pentru majorarea productivității și reducerea pierderilor la recoltare îl constituie
aplicarea de produse de protecție a plantelor performante ce permite obținerea de producții agricole de calitate,
la prețuri avantajoase, și care contribuie la protecția mediului înconjurător.
Produsele de protecție a plantelor sunt utilizate pentru protecția plantelor și a produselor vegetale
împotriva dăunătorilor, bolilor și buruienilor și pentru reglementarea procesului de creștere al plantelor.
În contextul asigurării compatibilității legislației naționale cu acquis-ul Uniunii Europene în domeniul
fitosanitar a fost transpusă în legislația națională Directiva 2009/128/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în vederea utilizării durabile
a pesticidelor, prin O.U.G. nr. 34/27.06.2012 pentru stabilirea cadrului instituțional de acțiune în scopul
utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
435 din 30.06.2012.
Utilizarea durabilă a pesticidelor are ca obiectiv primordial reducerea dependenței de metodele chimice
de protecție a plantelor ceea ce va reduce impactul activităților de protecția plantelor asupra florei și faunei și
păstrarea biodiversităţii, în special, prin stabilirea de măsuri concrete de promovare a unor concepte de
agromediu adecvate, cum ar fi rotația culturilor, etc.
ANPM este reprezentat în CNOPP şi este implicat în activitatea de evaluare a dosarelor de produse.
În acest context în anul 2011 au fost evaluate 176 de dosare în vederea emiterii, de către Comisia de
avizare a produselor de protecţia plantelor din cadrul MMP, a avizelor de mediu pentru produse de protecţia
plantelor necesare în vederea omologării acestora, din care 34 produse au fost omologate de Comisia Naţională de
Omologare a Produselor pentru Protecţia Plantelor prin procedura naţională.
Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a evaluat, prin procedura comunitară şi a întocmit rapoarte
de evaluare de mediu şi ecotoxicologie pentru 9 produse de protecţia plantelor.
Comparativ cu ţările membre ale U.E., România nu se găseşte nici pe departe în situaţia de a fi “saturată”
cu produse de uz fitosanitar, consumul mediu în ţara noastră la hectar de teren arabil scăzând de la 1,18 kg
s.a./ha în anul 1999 la 0,70 kg s.a./ha în anul 2011 (situaţia, comunicată de MADR, se regăseşte în tabelul 4.1.3.2-
1/cap.4.). Cantităţile efectiv aplicate la ha au fost mai mari, ţinând seama de faptul că nu toate culturile înfiinţate
în diferite perioade au fost tratate. Reducerea consumului produselor fitosanitare şi scăderea suprafeţelor şi a
culturilor tratate a fost determinată de reorganizarea şi restructurarea proprietăţilor din agricultură, concomi-
tent cu creşterea preţurilor la tratamentele fitosanitare. Sortimentul actual de produse de uz fitosanitar include

peste 300 de substanţe active din diverse clase de compuşi chimici, sortiment care se completează şi se perfec-
ţionează sistematic, în concordanţă cu cerinţele tot mai severe care se impun, şi anume: - realizarea de compuşi
noi cu activitate biologică ridicată la doze reduse de utilizare (g/ha) şi cu impact minim asupra mediului înconju-
rător; diminuarea riscului formării raselor rezistente, creşterea eficacităţii şi lărgirea spectrului de acţiune.
Impactul pesticidelor în sănătate
Pentru om, riscul de intoxicaţie, acută sau cronică, poate fi de natură profesională, accidentală sau
voluntară şi prin contaminarea mediului înconjurător – sol, surse de apă, alimente, aer – cu mari implicaţii
ulterioare.
Conform informaţiilor furnizate de Ministerul Sănătăţii, în 40 de judeţe ale ţării, care au trimis raportările în
2010, s-au înregistrat 260 cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide şi 15 cazuri mortale. Calea de
pătrundere în organism a toxicului a fost preponderent orală, prin ingestie, în 234 cazuri, 6 cazuri prin inhalare, 10
cazuri pe cale dermală şi în 10 cazuri declarată necunoscută. În ceea ce priveşte domeniul de utilizare al produselor
ce au determinat intoxicaţiile acute neprofesionale cu pesticide, ponderea o deţin insecticidele, prezente în 175
cazuri, fiind urmate în ordine de erbicide în 18 cazuri, rodenticide în 12 cazuri, 46 cazuri raportate ca necunoscute.
Se impune un control mai riguros în privinţa respectării dispoziţiilor legale ce reglementează regimul
pesticidelor de către organele responsabile ce ar trebui să elucideze modul în care unele produse au ajuns la
îndemâna populaţiei. Este necesară o supraveghere atentă a copiilor în familie (în anul 2010 au fost raportate 30
cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide la copii), precum şi o mai bună informare şi educare a adulţilor
ce folosesc produse pesticide în agricultură şi profilaxia sanitar-umană.
Datorită riscului pentru mediu şi sănătatea umană reprezentat de substanţele şi preparatele chimice
periculoase, managementul şi monitorizarea acestora prezintă interes deosebit din partea tuturor factorilor
responsabili.
Reducerea riscurilor asociate utilizării produselor de protecţie a plantelor impune funcţionarea eficientă şi la
standardele Uniunii Europene a procesului de autorizare a produselor de protecție a plantelor care stabileşte cadrul
de utilizare pentru aceste produse. Autoritatea națională desemnată pentru autorizarea produselor de protecție a
plantelor este Comisia Națională de Omologare a Produselor de Protecția Plantelor (CNOPPP). În conformitate cu
prevederile legislației în vigoare, CNOPPP are următoarele atribuții relevante:
- omologarea produselor pentru care au fost depuse dosare pentru evaluare prin procedura europeană
conform Directivei 91/414/CEE privind introducerea pe piață a produselor de uz fitosanitar,
transpusă prin Hotărârea Guvernului nr. 1559 din 23 septembrie 2004 privind procedura de
omologare a produselor de protecţie a plantelor în vederea plasării pe piaţă şi a utilizării lor pe
teritoriul României;
- reevaluarea omologărilor existente și alinierea lor la nivelul cerințelor actuale ale Uniunii Europene
privind omologarea și utilizarea produselor de protecție a plantelor;
- revizuirea certificatelor de omologare în conformitate cu legislația Uniunii Europene;
- participarea la procesul de re-evaluare prin worksharing a omologărilor existente;
- participarea la procesul de omologare zonală pentru îndeplinirea obligațiilor ce decurg din statutul de
stat membru al Uniunii Europene;
- omologarea produselor de protecție a plantelor aplicând principiul recunoașterii reciproce a
produselor de protecție a plantelor;
- acordarea permiselor de comerț paralel.
Utilizarea pe scară largă a pesticidelor, urmată de pătrunderea lor în circuitul biogeochimic al ecosistemelor,
afectează organismul uman. Expunerea corpului uman la pesticide poate fi acută sau cronică, profesională sau
întâmplătoare, deliberată sau involuntară, ca urmare a unui accident. Pătrunderea pesticidelor în organism are loc
pe cale orală (alimentară), respiratorie sau cutanată. O cauză frecventă de intoxicaţie cu pesticide este neglijenţa:
contactul direct cu pesticidele al muncitorilor la prepararea şi împrăştierea pe câmp a acestora, lucru fără
echipamente de protecţie, alimentaţia fără respectarea condiţiilor igienice elementare în cazul copiilor care se joacă
în apropierea zonelor de depozitare, consumarea hranei din vase în care s-au transportat pesticide, consumul
fructelor şi legumelor nespălate, imediat după pulverizare şi uneori consumarea accidentală a pesticidelor păstrate
în vase obişnuite.
Un risc crescut al intoxicaţiilor cu pesticide se întâlneşte la copii sub 10 ani, la lucrătorii agricoli care
manipulează pesticidele şi la culegătorii de recolte tratate cu pesticide. Odată pătrunse în organism, pesticidele
acţionează diferenţiat în funcţie de metabolismul, excreţia şi toxicitatea lor, simptomele unei intoxicaţii acute fiind
durerile de cap, stările de oboseală, surmenajul şi ameţeli. Dacă expunerea acută s-a făcut la insecticidele
organofosfate, simptomele caracteristice sunt durerile de stomac, voma şi diareea. Dacă expunerea acută este de
lungă durată se resimt dificultăţi de respiraţie, transpiraţie excesivă, convulsii şi comă. Adeseori, ca urmare a
intoxicării masive cu pesticide survine moartea.
Otrăvirea cronică presupune expunerea la un nivel redus de pesticide, dar pe o perioadă îndelungată şi se
caracterizează printr-o simptomatologie vagă, greu de identificat. Toxicitatea asupra omului este direct legată de
structura chimică a produsului, lucru reliefat de următoarele aspecte:

 majoritatea pesticidelor pătrunse prin ingestie cauzează colici, greţuri, vomă şi diaree;
 acţionează asupra sistemului nervos producând tulburări senzoriale şi de sensibilitate, nevrite,
convulsii, paralizii şi tulburări psihice;
 în cazul anumitor clase de pesticide apar manifestări hepatorenale, tulburări de ritm cardiac şi
respiratorii, modificări cutanate şi modificări sanguine;
 un aspect particular îl constituie tulburările biochimice enzimatice şi de metabolism întâlnite în
intoxicaţiile cu pesticide.
Chiar dacă nu poate fi concepută o agricultură modernă, intensivă şi eficientă fără utilizarea pesticidelor,
totuşi, toxicitatea ridicată, persistenţa şi acumularea acestora reclamă o folosire raţională, corectă şi doar în caz de
ultimă soluţie existentă. Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât efectele lor nocive se regăsesc amplificate la
capătul lanţului trofic (organismul uman).
O alternativă la utilizarea pesticidelor o reprezintă agricultura ecologică ce atinge o pondere din ce în ce mai
mare în ultima perioadă din totalul agriculturii mondiale. De asemenea, se impune o serioasă monitorizare a utilizării
şi a efectelor produse de pesticide, urmărindu-se cu precădere efectele ecotoxicologice ale acestora.
Ministerul Sănătăţii a dispus încă din 1974 o acţiune continuă în teritoriu, de declarare și înregistrare
nominală, obligatorie a intoxicaţiilor acute neprofesionale cu pesticide în rândul populaţiei.
Cadrul legal care stă la baza acestei acţiuni continue în teritoriu, constă în:
 Legea nr. 5/1982 cu privire la ”Protecţia plantelor cultivate şi a pădurilor și regimul pesticidelor” emisă
în scopul ordonării circulaţiei și folosirii pesticidelor în condiţii nepericuloase pentru om și mediu;
 Legea nr. 85/1995 privind fabricarea, comercializarea și utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru
combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură și silvicultură;
 Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997 pentru aprobarea normelor de igienă și a recomandărilor
privind mediul de viaţă al populaţiei;
 HG.956/2005 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide;
 Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piața a produselor fitosanitare.
Intoxicaţiile acute neprofesionale cu pesticide reprezintă în continuare o problemă de sănătate nesoluţio-
nată satisfăcător, numărul mare de decese înregistrate dovedind că măsurile luate până în acest moment privind
regimul pesticidelor au fost insuficiente.
În anul 2011, la nivelul Direcţiilor Sanitare Judeţene s-au înregistrat şi centralizat cazurile de intoxicaţii,
pe formulare tipizate (Fişe de declarare a intoxicaţiilor acute cu pesticide) și au fost raportate trimestrial la
Institutul National de Sănătate Publică.
Astfel, în anul 2011 s-au înregistrat 185 cazuri de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide faţă
de 260 cazuri raportate de 40 de judeţe în anul 2010.
Cele 185 cazuri de intoxicaţii raportate au fost repartizate astfel:
• 76 cazuri de intoxicaţii accidentale (reprezentând 41,08% din numărul total de intoxicaţii),
• 106 cazuri de intoxicaţii voluntare (reprezentând 57,29% din numărul total de intoxicaţii),
• 3 cazuri de intoxicaţii neprecizate (reprezentând 1,62% din numărul total de intoxicaţii).
Valori ridicate s-au observat în cazurile de intoxicaţii voluntare, situație identică cu anii precedenți, când
ponderea au deţinut-o tot intoxicaţiile voluntare.
În anul 2011 s-au înregistrat 19 cazuri mortale (reprezentând 10,27% din numărul total de intoxica-
ţii), faţă de 15 cazuri raportate anul anterior, deci cu 4 cazuri mai multe decât în 2010, ce au fost distribuite în
felul următor:
• 16 cazuri de intoxicaţii voluntare, reprezentând 84,21% din numărul total de cazuri letale;
• 2 cazuri de intoxicaţii accidentale, reprezentând 10,52% din numărul total de cazuri letale;
• 1 caz de intoxicaţie necunoscuta, reprezentând 5,26% din numărul total de cazuri letale.
Ponderea deceselor este net în favoarea cazurilor prin intoxicaţii voluntare, 16 cazuri, ce reprezintă
84,21% din numărul total de cazuri mortale înregistrate.
Rata mortalităţii prin intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide în 2011 este în continuare crescută (10,2
%), faţă de unele ţări europene unde se înregistrează valori de 0,1-0,5 %.
Pe primul loc se situează, ca şi anul trecut, intoxicaţiile acute neprofesionale cu carbofuran 19 cazuri.
Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Prahova (33 cazuri), Mureș (24 cazuri) și Vaslui (18 cazuri).
Deşi numărul cazurilor de intoxicaţii în aceste judeţe a fost mare, numărul cazurilor letale a fost redus.
Din cele 185 cazuri de intoxicaţii înregistrate, majoritatea pacienţilor au fost adulţi 153, copii 23 şi 9 adolescenţi.
Calea de pătrundere în organism a toxicului a fost preponderent orală, prin ingestie, în 157 de cazuri, 16
cazuri prin inhalare, 4 cazuri pe cale dermală şi în 8 cazuri declarată necunoscută.
În ceea ce priveşte gravitatea cazurilor de intoxicaţii au fost înregistrate:
• 66 cazuri de forme uşoare,
• 52 cazuri de forme medii,
• 33 cazuri de forme grave,
• 29 cazuri fără urmări,
• 5 cazuri necunoscute.
Locul expunerii a fost preponderent mediul rural 114 cazuri, 48 cazuri în mediul urban şi 23 cazuri declarate
necunoscute.

Pentru tratarea cazurilor de intoxicaţii acute neprofesionale cu pesticide s-au cumulat 688 zile de spitalizare,
iar costurile de spitalizare au fost de 34.153,91 lei, raportate de 7 judeţe (Bacău, Bistrița, Brăila, Ialomiţa, Prahova,
Sălaj, Vrancea).
În ceea ce priveşte domeniul de utilizare al produselor ce au determinat intoxicaţiile acute neprofesionale cu
pesticide:
• ponderea o deţin insecticidele, prezente în 120 cazuri adică 64,86% din totalul cazurilor;
• fiind urmate în ordine de erbicide în 18 cazuri, adică 9,72% din numărul total de cazuri;
• rodenticide și musculocide în 16 cazuri, reprezentând 8,64% din numărul total de cazuri;
• 25 cazuri raportate ca necunoscute reprezentând 13,51% din numărul total de intoxicaţii.
Notă: Sinteza de mai sus prezentată de Ministerul Sănătăţii – I.N.S.P. menționează şi 2 intoxicații cu produse dezinfectante (clor
lichid) care au fost raportate de 2 județe, deşi nu fac parte din obiectul de studiu al acestei sinteze.
Masuri pentru protecția mediului prin aplicarea prevederilor legislative privind:
 Controlul importului şi exportului anumitor substanţe şi preparate periculoase (PIC)
În domeniul importului şi exportului substanţelor restricţionate reglementate prin Regulamentul (CE) nr.
689/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 iunie 2008 privind exportul şi importul de produse
chimice periculoase (PIC), ANPM a actualizat inventarul importatorilor/ exportatorilor PIC cu informaţii
aferente anului 2011. S-au exportat 1,547 tone substanţe ca atare, şi s-au importat 86.426 tone amestec
substanţe care fac obiectul Regulamentului 689/2008.
Pentru efectuarea importurilor/exporturilor în 2011, Autoritatea Naţională Desemnată, conform Regula-
mentului 689/2008-MMP, a eliberat autorizaţii pentru import şi a analizat notificările primite de la operatorii
economici, în vederea exportului.
 Controlul substanţelor reglementate de Protocolul de la Montreal (ODS) şi alternative
ANPM a actualizat inventarul operatorilor economici care desfăşoară activităţi cu substanţe reglementate
în conformitate cu cerinţele Regulamentului 1005/2009 privind substanţele care depreciază stratul de ozon şi
ale Regulamentului 842/2006 privind anumite gaze fluorurate cu efect de seră.
Consumul de agenţi frigorifici şi ponderea acestuia, pe tipuri, în anul 2010, sunt reprezentate în tabelul
8.4.-1, respectiv figura 8.4.-1.
Tabel 8.4.-1. Consumul de agenţi frigorifici, în anul 2010
Nr. crt. Denumire Cantitate (kg) Utilizare

1 CFC 979,73 Agenţi frigorifici
2 HCFC 3367,62 Agenţi frigorifici şi aer condiţionat
3 HFC (alternativă pentru CFC) 1.178.063,48 Agenţi frigorifici /Aer condiţionat
4 HFC(alternativă pentru HCFC) 0.00 Agenţi spumare
5 Haloni 138,00 Sistem de stingere pe avion
6 Solvenţi cloruraţi 210588,00 Alternativă la CCl4
Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului şi operatorii economici
Figura 8.4.-1. Ponderea consumului de agenţi frigorifici, pe tipuri, în anul 2010
0%
1%
15%
0%
1%
83%
CFC HCFC
HFC (alternativa pentru CFC) HFC (alternativa pentru HCFC)
Haloni Solvenţi cloruraţi
Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului,
Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului şi operatori economici

 Controlul plasării pe piață al produselor biocide (utilizare, import, export)
Comisia Naţională pentru Produse Biocide a autorizat pentru introducerea pe piaţă, în anul 2011, 463
produse biocide în conformitate cu prevederile Directivei 98/8 privind plasarea pe piaţă a produselor biocide,
pentru care ANPM a efectuat rapoarte de evaluare de mediu şi ecotoxicologie.
 Controlul poluanţilor organici persistenţi
ANPM a inventariat cantităţile de substanţe noi POPs utilizate în 2011 în vederea raportării la Comisia
Europeană (tabel 8.4.-).
Tabel 8.4.-2. Cantităţile de substanţe alternative POPs
Denumire POPs Alternativa Producţie (kg) Utilizare (kg)

HBCD Polistiren extrudat (50% HBCD) - 50110,00
HBCD Polistiren expandat (1% HBCD) - 134870,00
Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului
 Controlul activităților care implică utilizarea Mercurului și compușilor săi
Au fost actualizate inventarele privind mercurul (tabel 8.4.-3. şi figura 8.4.-4), având în vedere activităţile
şi articolele în care se pot găsi acestea.
Tabel 8.4.-3. Inventarul privind mercurul (2010)
Articol TOTAL
Mercur metalic pe stoc 01.01.2010( kg) 18.783,10
Mercur metalic pe stoc 01.01.2011( kg) 8.037,96
Mercur utilizat ca: 16.963,26
Mercur metalic utilizat (kg): 16.296,39
în AMC-uri industriale(kg) 585,94
în termometre medicale(kg) 54,74
în lămpi cu mercur (kg) 1,06
în sfigmomanometre(kg) 25,12
Deşeuri cu mercur (kg) din care:
generate 9.079,03
reciclate 1.675,40
incinerate 397,40
depozitate 3.207,49
exportate 0,00
stoc 1.01.2011 11.723,71
Mercur în dispozitive pe stoc 01.01.2010 din care: 1.573,33
în AMC-uri industriale(kg) 1.395,27
Mercur in dispozitive pe stoc 01.01.2011 din care: 1.440,89
în AMC-uri industriale(kg) 1.317,53
Sursa: Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului,

Agenţiile Regionale pentru Protecţia Mediului

Figura 8.4.-4 Inventarul privind mercurul
18,000
16,000
14,000
12,000
10,000
8,000
kg
6,000
4,000
2,000
0
2010 2010
Mercur metalic importat Mercur în dispozitive importate, din care:
în lampi cu mercur Mercur metalic pe stoc (la finele anului)
Mercur metalic utilizat /dispozitive Deşeuri cu mercur, din care:
reciclată incinerată
depozitată exportate
Mercur în dispozitive pe stoc (la finele anului): în dispozitive medicale

 ControlulînIntroducerii pe piaţă a detergenţilor
AMC-uri industriale în lampi cu mercur
ANPM a luat în evidenţă operatorii economici care în 2011 au introdus pe piaţa din România detergenţi
conform prevederilor Regulamentului 648/2004 privind detergenţii. S-au identificat 15 operatori economici
care au produs, importat şi distribuit un număr total de 221 produse, respectiv: 5 producător cu 80 produse, 7
distribuitori cu 101 produse şi 3 importatori/distribuitori cu 40 produse.
 Prevenirea, reducerea şi controlul poluării mediului cu azbest
Din datele cuprinse în inventarele privind azbestul şi deşeurile de azbest rezultă că, din toate articolele
care conţin azbest, cele mai mari cantităţi se regăsesc în plăci şi tuburi din azbociment.
Având în vedere prevederile art.12 din HG 124/2003 privind prevenirea, reducerea şi controlul poluării
mediului cu azbest, modificată şi completată, conform cărora începând cu 1 ianuarie 2007 activităţile cu azbest
au fost interzise, materialele cu conţinut de azbest existente sunt considerate deşeuri.
Tabel 8.4.-5. Inventarul articolelor cu azbest şi a deşeurilor de azbest, pentru anul 2010
Articole cu azbest Cantităţi (tone)

Plăci de azbociment 12113,704
Tuburi din azbociment 46330,381
Produse de fricţiune 7,3
Produse de etanşare 202,030
Membrane electrolitice 0,860
Măşti pentru sudură 0,076
Fir de azbest 78,312
Carton azbest 3,581
Deşeuri cu azbest (cantitate generată) 96,458

În figura 8.4.-6. este prezentată ponderea fiecărui tip de articol cu azbest cât şi a deşeurilor cu azbest, care au
fost inventariate pentru anul 2010. Procentul cel mai ridicat aparţine tuburilor de azbociment, reprezentate în procent
de 78,749%, urmat de plăcile din azbociment, care sunt reprezentate în procent de 20,590%. Produsele de fricţiune,
membranele electrolitice, măştile pentru sudură şi cartonul azbest sunt reprezentate în procent de sub 1%.
Figura 8.4.-6. Ponderea cantităţilor de azbest şi a deşeurilor de azbest (%)
0.343% 0.133%
0.164%
20.590%
78.749%
Plăci de azbociment Tuburi din azbociment

Produse de fricţiune Produse de etanşare
Membrane electrolitice Măşti pentru sudură
Fir de azbest Carton azbest
Deşeurile cu conţinut de azbest sunt depozitate în spaţii proprii de depozitare ale agenţilor economici, sau
Deşeuri cu azbest (cantitate generată)
eliminate la S.C. Etermed S.A. şi S.C. Vivani Salubritate.
 Aplicarea Regulamentului 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea şi

restricţionarea substanţelor chimice REACH şi a Regulamentului (CE) 1272/2008 privind clasificarea,
etichetarea şi ambalarea substanţelor şi amestecurilor (CLP)
Activitatea de consiliere a operatorilor se desfăşoară prin intermediul biroului naţional de asistenţă

tehnică HELPDESK – REACH, CLP. În anul 2011 s-au înregistrat 143 solicitări ale operatorilor care au fost
consiliaţi prin secţiunea HELPDESK- REACH şi respectiv 18 de solicitări ale operatorilor care au fost consiliaţi
prin secţiunea HELPDESK- CLP.
În anul 2011ANPM a actualizat baza de date la nivel naţional ca urmare a inventarierii activităţii
operatorilor economici cu substanţe şi amestecuri/articole periculoase, după cum urmează:
Producători Importatori Utilizatori

Substanţe 219 238 4288
Amestecuri 7581 1455 -
Articole 9 120 63
Controlul plasării pe piață a îngrășămintelor
Tabelul 8.4.1. Utilizarea îngrăşămintelor chimice în agricultura României în perioada 1999-2011
Îngrăşăminte chimice folosite N+P2O5+K2O Suprafaţa

Anul
(tone substanţă activă) (kg.ha-1) fertilizată, ha
N P2O5 K2O Total Arabil Agricol
1999 225000 93000 13000 331000 35,4 22,5 3640900
2000 239300 88300 14600 342200 36,5 23,0 3724578
2001 268000 87000 14000 369000 39,3 24,8 -
2002 239000 73000 14000 326000 34,7 22,0 -
2003 252000 95000 15000 362000 38,5 25,6 -
2004 270000 94000 16000 380000 40,3 25,8 -
2005 299135 138137 24060 461392 49,0 31,3 5737529
2006 252201 93946 16837 363000 38,5 24,7 5388348
2007 265487 103324 18405 387000 41,1 26,3 6422910
2008 279886 102430 15661 397977 42,3 27,1 6762707
2009 296055 100546 29606 426207 45,3 29 5889264
2010 305756 123330 51500 480586 51,0 32,7 7092256
2011 313333 126249 47362 486944 51,8 33,3 6893863
1) Sursa: MADR, Direcția pentru Politici de Agromediu, Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar

Cantitatea de îngrăşăminte naturale (tabelul 8.4.2.) a scăzut cu 13 % în perioada 1999-2011, iar suprafaţa
pe care s-a aplicat cu 7 %. In anul 2011 numai 6,7 % din terenurile cultivabile sunt fertilizate cu îngrăşăminte
naturale, ceea ce, coroborat şi cu datele fertilizării minerale, indică faptul că este necesară o echilibrare a balanţei
nutritive a acestor terenuri pentru a se realiza recolte sigure şi stabile.
Tabelul 8.4.2. Cantitatea de îngrăşăminte naturale aplicate în perioada 1999-20111
Anul Total Suprafaţa Ponderea su- Cantitatea medie la ha

îngrăşăminte pe care s-a prafeţei de la suprafaţa la suprafaţa
aplicat aplicare faţă aplicată agricolă
de suprafaţa
cultivabilă
T % ha % % t/ha % t/ha %
1999 16.685.312 100 680.016 100 6,90 24.537 100 1,129 100
2000 15.812.625 95 674.200 99 6,80 23.454 96 1,068 95
2001 15.327.000 92 1,032 91
2002 15.746.000 94 1,061 94
2003 17.262.000 103 1,173 104
2004 17.749.000 106 1,200 106
2005 16.570.000 99 632.947 93 6,78 26.179 107 1,124 100
2006 14.900.000 89 575.790 85 6,10 25.877 105 1.011 90
2007 13.498.000 81 536929 79 5,69 25.139 102 0,916 81
2008 11.725.220 70 494.412 73 5,25 23.715 97 0,797 71
2009 13.748.307 82 569.531 83,8 6,05 24,140 98 0,935 83
2010 15.231.715 91 600.052 88,2 6,37 25,38 103 1,04 92
2011 14.510.194 87 630293 92.7 6.70 23.02 94 0.99 88
1) Sursa: I MADR, Direcția pentru Politici de Agromediu, Îmbunătățiri Funciare și Fond Funciar
8.5. MEDIUL ŞI SĂNĂTATEA – PERSPECTIVE
Din capitolele anterioare reiese faptul că există o strânsă interdependenţă între schimbările din mediul de
viaţă şi muncă în care ne desfăşurăm activitatea şi starea noastră de sănătate, care implicit ne poate oferi o
calitate a vieţii mai mult sau mai puţin satisfăcătoare.
Ritmul de dezvoltare a societăţii moderne şi ritmul de exploatare al resurselor pe care ni le oferă mediul,
au dus la schimbări în modul de adaptare şi reacţie al populaţiei din punct de vedere al conştientizării asupra
păstrării valorilor de mediu, pentru a putea avea o stare de sănătate cât mai optimă.
Astfel creşterea nivelului de cunoaştere a impactului pe care factorii din mediul de viaţă şi muncă îl au
asupra sănătăţii populaţiei, a dus în ultima perioadă, la o creştere a importanţei acestui domeniu la nivel
internaţional, la o conştientizare a acestui lucru şi la unirea tuturor domeniilor cu o posibilă implicare în vederea
scăderii degradării mediului şi implicit a stării de sănătate a populaţiei.
Experienţele trecute, ale tuturor celor care au studiat domeniul, au demonstrat că din păcate este nevoie
câteodată de perioade mai lungi, de mai mulţi ani, până când să se poată demonstra legătura dintre un anumit
factor de mediu şi influenţa sa asupra sănătăţii sau până când să poţi concluziona asupra unei anumite tendinţe
specifice a unui indicator de sănătate care poate sau nu să fie influenţat de un anumit factor de mediu. În acelaşi
timp schimbarea şi actualizarea continuă a legislaţiei în acest domeniu, necesită un efort suplimentar din partea
tuturor care lucrează în acest domeniu.
Astfel devine un pilon indispensabil stabilirea şi întărirea mecanismelor existente, care constituie garanţia
implementării efective, prin promovarea implementării locale a tuturor mecanismelor existente şi viitoare,
printr-o colaborare optimă cu alte sectoare, prin aplicarea, actualizarea şi îmbunătăţirea legislaţiei şi prin
creşterea performanţei sistemelor de sănătate şi mediu.
Se pot contura mai multe direcţii principale :
Continuarea activităţilor pentru protejarea sănătăţii populaţiei, prin toate mijloacele de monitoriza-
re şi supraveghere a principalilor indicatori de sănătate care pot fi influenţaţi de factorii de mediu – prevenirea
îmbolnăvirilor prin îmbunătăţirea calităţii aerului interior şi ambiental; prin îmbunătăţirea calităţii apei potabile,
a apei de îmbăiere şi a accesului la apa sigură şi sanitaţie; prevenirea îmbolnăvirilor determinate de factori
chimici, biologici şi fizici din mediul de viaţă şi muncă; prevenirea îmbolnăvirilor prin îmbunătăţirea calităţii
alimentelor şi educarea pentru o alimentaţie sănătoasă.
Protejarea sănătăţii populaţiei faţă de schimbările climatice prin integrarea aspectelor de sănătate în
toate măsurile de prevenire a impactului acestora asupra calităţii vieţii; prin identificarea şi monitorizarea
indicatorilor de sănătate care pot fi influenţaţi de acestea şi prin implementarea unor programe de informare şi
educaţie pentru sănătate legate de schimbările climatice. În acelaşi timp recunoaşterea rolului important în
promovarea stării de sănătate cât şi reflectarea nefavorabilă în morbiditatea generală a greşelilor alimentare,
explică preocuparea deosebită atât a nutriţioniştilor şi a cercurilor medicale , cât şi a factorilor economici şi
politici statali şi mondiali, care ar trebui sa aibă ca obiectiv prioritar – Promovarea unei alimentaţii corecte şi
prevenirea impactului calităţii alimentare asupra stării de sănătate a populaţiei.

Prin ameliorarea condiţiilor de viaţă, prin măsuri ample de educaţie sanitară la nivel populaţional, dar şi în
cadrul consultaţiilor de cabinet, persoanele expuse factorilor de risc cauzali şi predispozanţi trebuie îndrumate către
adoptarea de comportamente sanogenetice, evitarea sedentarismului şi utilizarea unei diete corespunzătoare.
Rezultatele obţinute în 2010 şi 2011 creează premizele pentru corectarea deficienţelor apărute în
activitatea de monitorizare şi evaluare a unor factori din mediul de viaţă şi muncă şi a unor factori alimentari ce
pot influenţa starea de sănătate.
Ca urmare considerăm ca următoarele obiective trebuie avute în vedere în următorii ani :
• Actualizarea priorităţilor de acţiune ale programului naţional pentru sănătate şi mediu, în acord cu
priorităţile de intervenţie ale Declaraţiei de la Parma adoptată la cea de a cincea Conferinţă Ministerială
de la Parma din 2010, în vederea reducerii riscului impactului potenţialilor factori de mediu asupra
sănătăţii populaţiei;
• Protejarea sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc din mediul de viaţă şi muncă
(aer, apa, sol, zgomot, habitat, radiaţii) prin monitorizarea acestora şi evaluarea riscului pentru sănătate;
• Supravegherea şi monitorizarea calităţii apei potabile furnizată prin sistem centralizat, prin creşterea
numărului de parametrii monitorizaţi conform legii 458/2002 în vederea asigurării şi îmbunătăţirii
accesului la apa potabilă sigură şi sanitaţie;
• Propunerea de acţiuni în vederea evaluării calităţii aerului interior, în vederea creării bazei unor politici
intersectoriale şi a cadrului legislativ pentru reducerea poluării interioare;
• Evaluarea şi monitorizarea potenţialului impact asupra sănătăţii populaţiei dat de poluarea aerului
ambiental şi schimbări climatice;
• Reducerea continuă, durabilă şi omogenă a bolilor profesionale la nivel naţional prin măsuri preventive
privind sănătatea în muncă;
• Depistarea precoce a cazurilor de boli profesionale prin examene medicale profilactice pentru suprave-
gherea sănătăţii lucrătorilor faţă de riscurile pentru securitate şi sănătate, pentru prevenirea îmbolnă-
virii lucrătorilor cu boli profesionale cauzate de agenţi nocivi chimici, fizici, fizico-chimici sau biologici,
caracteristici locului de muncă, precum şi a suprasolicitării diferitelor organe sau sisteme ale organis-
mului în procesul de muncă;
• Implicarea în siguranţa alimentară prin monitorizarea factorilor de risc din aliment ce pot proveni din:
materiale ce vin in contact cu alimentul, adaos neadecvat de aditivi alimentari, organisme modificate
genetic, diverşi contaminanţi chimici (pesticide, metale, etc.) şi factori de risc microbiologici, pentru
reducerea/eliminarea consecinţelor negative asupra sănătăţii consumatorilor;
• Aplicarea măsurilor de control al alimentelor (inclusiv al celor importate);
• Evaluarea continuă a acţiunilor întreprinse în vederea elaborării de politici naţionale de îmbunătăţire a
stării de sănătate printr-o alimentaţie corectă şi prevenirea contaminării alimentelor;
• Activităţi de informare, educare, comunicare în rândul populaţiei privind sănătatea în relaţie cu
determinanţii alimentari;
• Educaţia continuă, instruirea şi formarea profesionala a personalului implicat in domeniul alimentului şi
nutriţiei;
• Armonizarea tuturor normativelor în vigoare, în domeniul de competenţă, cu cele ale UE.
8.6 RADIOACTIVITATEA MEDIULUI
Radioactivitatea este proprietatea nucleelor unor elemente chimice de a emite prin dezintegrare spontană
radiaţii corpusculare şi electromagnetice. Aceasta este un fenomen natural ce se manifestă în mediu.
Radioactivitatea naturală este determinată de substanţele radioactive de origine terestră (precum U-238,
U-235, Th-232, Ac-228 etc.), la care se adaugă substanţele radioactive de origine cosmogenă (H-3, Be-7, C-14
etc.) şi radiaţia cosmică. Substanţele radioactive de origine terestră există în natură din cele mai vechi timpuri,
iar abundenţa lor este dependentă de conformaţia geologică a diferitelor zone, variind de la un loc la altul.
Radiaţiile de origine cosmică provin din spaţiul cosmic şi de la Soare. Substanţele radioactive de origine
cosmogenă se formează în straturile înalte ale atmosferei, prin interacţia radiaţiei cosmice cu elemente stabile.
Rezultă astfel că toate organismele vii sunt expuse la radiaţiile ionizante de origine naturală, care toate la un loc
formează fondul natural de radiaţii.
Toate radiaţiile ionizante, de origine terestră sau cosmică, constituie fondul natural de radiaţii care
acţionează asupra organismelor vii.
Alături de radionuclizii naturali se găsesc radionuclizii artificiali care au pătruns în mediu pe diferite căi:
 intenţionat, în urma testelor nucleare şi prin deversări de la diverse instalaţii nucleare;
 accidental, în urma unor defecţiuni la instalaţiile nucleare (exemplu: accidentele nucleare de la
Cernobîl, Fukushima).
Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului (RNSRM) face parte din Sistemul
Integrat de Supraveghere a Poluării Mediului pe teritoriul României, din cadrul Ministerului Mediului şi
Pădurilor (M.M.P).

Coordonarea ştiinţifică, tehnică şi metodologică a RNSRM este asigurată de Laboratorul Naţional de

Referinţă pentru Radioactivitate (LNRR) din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului (A.N.P.M.).
La nivelul anului 2011, RNSRM a funcţionat cu un număr de 37 de Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii
Mediului (SSRM), laboratoare aflate în structura organizatorică şi administrativă a Agenţiilor Judeţene pentru
Protecţia Mediului, precum şi cu 88 staţii automate de monitorizare a debitului dozei gama absorbite în aer
(figura 8.6.-1).
Figura 8.6.-1. Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului
Dintre cele 37 de SSRM, 9 au funcţionat cu program de lucru de 24 ore/zi (SSRM Cernavodă, SSRM
Constanţa, SSRM Bechet, SSRM Craiova, SSRM Piteşti, SSRM Babele, SSRM Cluj, SSRM Toaca şi SSRM Iaşi), iar
restul cu program de lucru de 11 ore/zi.
Sub coordonarea LNRR - A.N.P.M., RNSRM a desfăşurat, în anul

2011, două tipuri de programe de monitorizare a radioactivităţii
mediului. Acestea au fost:
 Programul naţional standard de monitorizare a radioactivităţii
factorilor de mediu, desfăşurat în mod unitar de către toate
SSRM din cadrul RNSRM; acest program se desfăşoară
permanent şi urmăreşte evoluţia în timp a radioactivităţii
factorilor de mediu;
 Programul de monitorizare a zonelor cu fondul natural
modificat antropic – este specific fiecărei zone; la nivelul
anului 2011 au fost implicate în derularea acestui program 18
SSRM, care s-a desfăşurat în paralel cu Programul naţional
standard de monitorizare a radioactivităţii factorilor de mediu.
Analizele efectuate pentru factorii de mediu monitorizaţi (aer - prin aerosoli, depuneri atmosferice umede
şi uscate, ape - prin ape de suprafaţă şi freatice, sol necultivat şi cultivat, vegetaţie spontană şi cultivată) au fost:
beta globale, beta spectrometrice şi gama spectrometrice, precum şi determinarea debitului de doză gama.
Obiectivele monitorizării radioactivităţii mediului sunt:
 detectarea rapidă a oricăror creşteri cu semnificaţie radiologică a nivelurilor de radioactivitate a
mediului pe teritoriul naţional;
 notificarea rapidă a factorilor de decizie în situaţie de urgenţă radiologică şi susţinerea, cu date din
teren, a deciziilor de implementare a măsurilor de protecţie în timp real;
 controlul funcţionării surselor de poluare radioactivă cu impact asupra mediului, în acord cu cerinţele
legale, şi limitele autorizate la nivel naţional;
 evaluarea dozelor încasate de populaţie ca urmare a expunerii suplimentare la radiaţii, datorate
practicilor sau accidentelor radiologice;
 urmărirea continuă a nivelurilor de radioactivitate naturală, importante în evaluarea consecinţelor
unei situaţii de urgenţă radiologică;
 furnizarea de informaţii către public.

PROGRAMUL NAŢIONAL STANDARD DE MONITORIZARE

A RADIOACTIVITĂŢII FACTORILOR DE MEDIU
 RADIOACTIVITATEA AERULUI
Monitorizarea calităţii aerului din punct de vedere al radioactivităţii

este prima cale de identificare a prezenţei radionuclizilor naturali şi
artificiali în atmosferă, peste limitele fondului natural.
În acest scop sunt efectuate determinări ale debitului dozei gama,
determinări beta globale şi gama spectrometrice asupra aerosolilor
atmosferici, precum şi asupra depunerilor atmosferice totale (umede şi
uscate) şi determinări beta globale asupra depunerilor atmosferice umede.
Debitul dozei gama


Determinarea debitului dozei gama se realizează cu frecvenţă orară.
Valorile obţinute dau o primă indicaţie asupra radioactivităţii din
atmosferă.
Variaţia anuală a debitului dozei gama înregistrată în anul 2011 este prezentată în figura 8.6.-2, iar
trendul multianual al debitului dozei gama pe teritoriul României este prezentat în figura 8.6.-3.
Figura 8.6.-2. Variaţia medie anuală a debitului dozei gama absorbite în aer pe teritoriul României, în anul 2011
1
[µSv/h]
media anuală maxima anuală limita de avertizare

0.8
0.6
0.4
0.2
Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama (conform O.M. nr. 1978/2010 ) este de 1 µSv/h.
Graficul prezentat în figura 8.6.-2 a fost obţinut prin medierea a 162.727 valori de debit de doză,
înregistrate orar în anul 2011. Eroarea asociată acestei analize este sub 15%.
Figura 8.6.-3 Variaţia mediilor şi maximelor anuale ale debitului dozei gama înregistrat pe teritoriul României
0.25
[µSv/h]
0.2
0.15
0.1
0.05
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
media anuală maxima anuală
Determinările efectuate în ultimii nouă ani au evidenţiat faptul că valoarea medie anuală a debitul dozei
gama a prezentat o tendinţă uşor crescătoare.

 Aerosoli atmosferici
Probele de aerosoli atmosferici sunt prelevate prin aspirare pe filtre, care sunt analizate beta global şi
gama spectrometric. Prelevarea aerosolilor atmosferici se realizează în cadrul SSRM în funcţie de programul de
lucru specific, astfel:
o 4 aspiraţii: 02 - 07, 08 - 13, 14 - 19 şi 20 - 01;
o 2 aspiraţii: 02 - 07 şi 08 - 13.
Analizele beta globale asupra filtrelor de aerosoli atmosferici s-au efectuat pe filtre individuale. Fiecare
filtru a fost măsurat de trei ori, la intervale de timp bine stabilite: la 3 minute după încetarea prelevării, la 20 ore,
respectiv 24 ore (în funcţie de programul de lucru al staţiei, în scopul determinării radonului şi toronului din
atmosferă) şi la 5 zile după încetarea aspirării. Numărul total al analizelor beta globale efectuate în anul 2011, pe
filtrele de aerosoli atmosferici, a fost de 89.838.
În cazul analizelor beta globale imediată a probelor de aerosoli atmosferici, influenţa variaţiei
diurne a curenţilor de aer asupra activităţii aerosolilor atmosferici aspiraţi la SSRM se observă prin valorile mai
ridicate înregistrate la probele (aspiraţia 02 – 07, respectiv aspiraţia 20-01) care sunt mai ridicate decât cele din
cursul zilei (aspiraţia 08 – 13, respectiv 14-19), maxima obţinându-se în intervalul de aspirație 02 – 07, datorită
condiţiilor reduse de dispersie în atmosferă, iar minima în intervalul de aspiraţie 14-19.
Variaţia activităţii beta globale a aerosolilor atmosferici pe altitudine este reprezentată grafic în figura
8.6.-4, unde se poate observa că valorile minime sunt înregistrate pentru SSRM de munte, iar cele minime se
înregistrează la cele de câmpie.
Figura 8.6.-4. Distribuţia activităţii beta globale (valori medii anuale) a probelor de aerosoli
atmosferici în funcţie de altitudinea punctului de prelevare, în anul 2011
9
2500
[Bq/m3]
[m]
7 2000
6
5 1500
4
1000
3
2
500
1
0 0
Notă: limita de avertizareaspiratia

pentru aerosolii
02-07 atmosferici prin analiza beta08-13
aspiratia globală (conform O.M. nr. Altitudine
1978/2010) este de 50 Bq/m3.
Fig. 8.6.-5. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a aerosolilor

atmosferici pe teritoriul României – măsurarea imediată
10
[Bq/m3]
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Determinările efectuate în ultimii nouă ani au evidenţiat faptul că valoarea medie anuală a activităţii beta
globale a aerosolilor atmosferici (măsurarea imediată ) a prezentat o tendinţă uşor crescătoare, în timp ce
valoarea maximă anuală a variat, fiind cuprinsă între 4,72 - 8,61 Bq/m3.
Analizele beta globale întârziate ale probelor de aerosoli atmosferici se efectuează la 20 ore,
respectiv 24 ore (în funcţie de programul de lucru al staţiei, în scopul determinării radonului (Rn-222) şi
toronului (Rn-220) din atmosferă) şi la 5 zile după încetarea aspirării. Activitatea specifică a radonului şi
toronului a fost determinată indirect, prin analiza beta globală a filtrelor pe care s-au aspirat aerosolii
atmosferici.
Radonul (Rn-222) şi toronul (Rn-220) sunt produşi de filiaţie ai U-238 şi Th-232, aflaţi în stare gazoasă. Ei
ajung în atmosferă în urma exalaţiei din sol şi roci, unde sunt supuşi fenomenelor de dispersie atmosferică.
Concentraţiile de Rn-222 şi Rn-220 în atmosferă variază sezonier, depinzând de condiţiile meteorologice care
influenţează, atât viteza de emanaţie a gazelor din sol, cât şi diluţia/dispersia acestora în atmosferă.
Figura 8.6.-6. Variaţia activităţii specifice medii anuale a radonului

din atmosferă, pe teritoriul României, în anul 2011
25
[Bq/m3]
20
15
10
Rn-222 aspirația 08-13 Rn-222 aspirația 02-07

Figura 8.6.-7. Variaţia activităţii specifice medii anuale a toronului din atmosferă,
pe teritoriul României, în anul 2011
1.2
1
[Bq/m3]
0.8
0.6
0.4
0.2
0
Rn-220 aspirația 08-13 Rn-220 aspirația 02-07

Concentraţia radonului şi toronului atmosferic respectă aceeaşi tendinţă ca şi aerosolii atmosferici, atât
pentru variaţia diurnă şi sezonieră, cât şi variaţia pe altitudine, fiind puternic influenţată de circulaţia curenților
de aer.
Variația concentrațiilor Rn-222 și Rn-220 la nivelul țării este puternic influențată de altitudinea punctului
de prelevare. Valoarea mediei anuale, pe cele două aspirații (din intervalul de prelevare 02-07 și din intervalul de
prelevare 08-13), a fost de 8,34 Bq/m3 pentru Rn-222 și 0,256 Bq/m3 pentru Rn-220.
În figura 8.6.-8 este prezentată variația medie anuală a activității beta globale a aerosolilor atmosferici
măsurați la 5 zile după prelevare. Domeniul de variație al valorilor medii anuale înregistrate la nivelul țării
pentru aerosolii atmosferici măsurați la 5 zile este de 0,002 ÷ 0,038 Bq/m 3, cu o valoarea medie pe țară de 0,013
Bq/m3.
Figura 8.6.-8 Variația medie anuală a activității beta globale

a aerosolilor atmosferici – măsurare la 5 zile
0.04
0.02
Analiza gama spectrometrică a probelor de aerosoli atmosferici
În situaţii normale, analiza gama spectrometrică a probelor de aerosoli atmosferici se efectuează asupra
unei probe cumulate, care conţine toate probele prelevate de un SSRM pe parcursul unei luni calendaristice.
Excepţie de la această regulă au făcut probele prelevate în perioada martie-aprilie 2011, ca urmare a
accidentului nuclear de la CNE Fukushima Daiichi din Japonia, când s-a pus în evidenţă prezenţa I-131 şi Cs-137
pe teritoriul României, în concentraţii extrem de mici. Incertitudinea statistică maximă de determinare a I-131 a
fost <29%, iar cea pentru Cs-137 a fost <30%. Valorile radionuclizilor artificiali înregistrate sunt prezentate în
tabelul 8.6.1. În scopul detectării prezenţei radionuclizilor artificiali s-a menţinut sistemul de prelevare de 2,
respectiv 4 aspiraţii pe zi, în funcţie de programul de lucru al fiecărui SSRM în parte, în schimb filtrele au fost
cumulate pe intervale de timp mai mici.
RNSRM a pus în evidenţă primele valori semnificative de Cs-137 în probele de aerosoli atmosferici
prelevate în perioada 23-24.03.2011, la SSRM Toaca, iar cele de I-131, la SSRM Constanţa, în perioada 26-
27.03.2012. Intervalul mare de timp de la emisia în atmosferă şi până la punerea în evidenţă a prezenţei
radionuclizilor artificiali pe teritoriul ţării se datorează distanţei mari dintre locul accidentului şi România (peste
8000 km) şi influenţei condiţiilor meteorologice.
Tabel 8.6.1 – Activitatea specifică a radionuclizilor artificiali în probe de aerosoli atmosferici prelevate la diferite
Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului din cadrul RNSRM
Activitatea specifică I-131 Activitatea specifică Cs-

SSRM Altitudine [m] Perioada de prelevare
[mBq/m3] 137 [mBq/m3]
23-24.03.2011 < LD* 0,624 ± 0,182
24-25.03.2011 < LD* < LD*
25-26.03.2011 < LD* < LD*
26-27.03.2011 < LD* < LD*
27-28.03.2011 < LD* < LD*
Toaca 1850
28-29.03.2011 < LD* < LD*
29-30.03.2011 3,257 ± 0,260 < LD*
30-31.03.2011 3,494 ± 0,247 0,678 ± 0,197
31.03-01.04.2011 2,718 ± 0,207 < LD*
01-02.04.2011 1,600 ± 0,193 < LD*

Activitatea specifică I-131 Activitatea specifică Cs-

SSRM Altitudine [m] Perioada de prelevare
[mBq/m3] 137 [mBq/m3]
02-03.04.2011 1,383 ± 0,179 < LD*
03-04.04.2011 3,210 ± 0,200 0,723 ± 0,164
04-05.04.2011 2,195 ± 0,183 0,785 ± 0,165
05-06.04.2011 < LD* < LD*
06-07.04.2011 0,925 ± 0,107 < LD*
07-08.04.2011 < LD* < LD*
08-09.04.2011 < LD* < LD*
09-10.04.2011 < LD* < LD*
10-11.04.2011 < LD* < LD*
11-12.04.2011 < LD* < LD*
12-13.04.2011 < LD* < LD*
13-14.04.2011 < LD* < LD*
14-15.04.2011 < LD* < LD*
15-16.04.2011 < LD* < LD*
16-17.04.2011 < LD* < LD*
17-18.04.2011 < LD* < LD*
18-19.04.2011 < LD* < LD*
19-20.04.2011 < LD* < LD*
20-21.04.2011 < LD* < LD*
23-24.03.2011 < LD* < LD*
24-25.03.2011 < LD* < LD*
25-28.03.2011 < LD* < LD*
28-29.03.2011 < LD* < LD*
29-30.03.2011 < LD* < LD*
Babele 2500
30-31.03.2011 < LD* < LD*
31.03-01.04.2011 < LD* < LD*
01-04.04.2011 < LD* < LD*
06-10.04.2011 < LD* < LD*
13-16.04.2011 < LD* < LD*
28-29.03.2011 < LD* < LD*
Arad 108
29-30.03.2011 < LD* < LD*
Bacău 165 01-31.03.2011 < LD* < LD*
01-31.03.2011 0,684 ± 0,198 < LD*
Botoşani 130
01-15.04.2011 0,597± 0,093 < LD*
Focşani 55 01-31.03.2011 < 3,255 * < LD*
Iaşi 102 01-31.03.2011 0,886 ± 0,052 < LD*
Suceava 325 01-31.03.2011 1,024 ± 0,177 < LD*
Vaslui 110 01-31.03.2011 0,699 ± 0,125 < LD*
28-31.03.2011 0,980 ± 0,210 < LD*
Reşiţa 245
01-20.04.2011 0,101 ± 0,013 < LD*
28-31.03.2011 1,470 ± 0,210 < LD*
Oradea 150
01-15.04.2011 0,235 ± 0,030 < LD*
29-30.03.2011 < LD* < LD*
Craiova 195
01-09.04.2011 < LD* < LD*
26-27.03.2011 0,225 ± 0,036 < LD*
27-28.03.2011 < LD* < LD*
Constanţa 25
28-29.03.2011 < LD* < LD*
03-04.04.2011 2,300 ± 0,110 0,687 ± 0,075
01-31.03.2011 0,998 ± 0,126 < LD*
Piatra-Neamţ 345
01-15.04.2011 0,286 ± 0,072 0,068 ± 0,020
Baia-Mare 193 1-20.04.2011 < LD* < LD*
Târgu-Mureş 308 1-20.04.2011 < LD* < LD*
01-10.04.2011 1,240 ± 0,106 0,275 ± 0,026
Miercurea-Ciuc 689
11-20.04.2011 < LD* < LD*
Cluj-Napoca 360 01-19.04.2011 < LD* < LD*
Satu-Mare 122 01-20.04.2011 < LD* < LD*
01-10.04.2011 0,574 ± 0,083 < LD*
Sibiu 452
11-20.04.2011 < LD* < LD*
Bechet 36 25-28.04.2011 < LD* < LD*
Nota: * – limita de detecţie

De asemenea, în probele de aerosoli atmosferici prelevate pe tot parcursul anului s-a pus în evidenţă şi
prezenţa radionuclidului natural de origine cosmogenică, Be-7, concentraţia sa medie lunară variind între 0,185
– 9,353 mBq/m3, cu o incertitudine statistică de determinare sub 24% (figura 8.6.-9.). Analiza variaţiei valorilor
medii lunare ale Be-7 la nivelul țării a indicat o perioadă ascendentă în intervalul martie – septembrie, cu două
maxime în lunile mai şi august, urmată de o perioadă cu valori minime, cele mai scăzute valori înregistrându-se
iarna, în lunile decembrie şi ianuarie.
Figura 8.6.-9. Variaţia activităţii medii lunare a Be-7 în probe de aerosoli atmosferici la nivelul României
5
[mBq/m3]
4.5
4
3.5
3
2.5
2
1.5
1
0.5
0
 Depuneri atmosferice totale şi precipitaţii

Probele de depuneri atmosferice se obţin prin prelevarea zilnică, de pe o suprafaţă de 0,3 m 2, a pulberilor
sedimentabile şi a precipitaţiilor atmosferice.
După prelevare şi pregătire, probele de depuneri totale sunt măsurate pentru determinarea activităţii
beta globale imediate şi după 5 zile de la prelevare.
Analiza beta globală imediată a probelor de depuneri atmosferice totale a scos în evidenţă variaţia
activității beta globale a acestui tip de probă, pe teritoriul României, în anul 2011 (figura 8.6.-10). Valorile
prezentate au fost obţinute prin medierea valorilor zilnice înregistrate în anul 2011. Numărul total al analizelor
efectuate în anul 2011, la toate cele 37 SSRM, pentru depuneri atmosferice a fost de 27409. Variaţia erorilor
relative asociate se încadrează în domeniul 4,7 – 33,3%.
Figura 8.6.-10. Activitatea medie anuală beta globală a depunerilor atmosferice

totale înregistrată pe teritoriul României, în anul 2011
7
[Bq/m2 zi]
Notă: limita de avertizare pentru depunerile atmosferice totale (umede şi uscate)

măsurători imediate măsurători la 5 zile
prin analiza beta globală imediată (conform O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 Bq/m 2zi.

Fig. 8.6.-11. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale

a depunerilor atmosferice totale înregistrată pe teritoriul României
7
[Bq/m2 zi]
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Din analiza datelor prezentate în figura 8.6.-11 se observă la faptul că, față de valorile din anul 2003,
valorile înregistrate în anul 2011 indică o tendință crescătoare.
Analiza gama spectrometrică a probelor de depuneri atmosferice totale
Probele prelevate zilnic se cumulează lunar şi sunt măsurate gama spectrometric.

Excepţie au făcut probele prelevate în perioada martie-aprilie 2011, ca urmare a accidentului nuclear de
la CNE Fukushima Daiichi din Japonia, când s-a pus în evidenţă prezenţa I-131 şi Cs-137 pe teritoriul României,
în concentraţii extrem de mici. Incertitudinea statistică maximă de determinare a I-131 a fost <48%, iar cea
pentru Cs-137 a fost <30,3%. Valorile radionuclizilor artificiali înregistrate sunt prezentate în tabelul 8.6.2. În
scopul detectării prezenţei radionuclizilor artificiali s-a menţinut sistemul de prelevare zilnică, iar probele au
fost analizate individual sau cumulate pe intervale de timp mai mici.
Tabel 8.6.2- Activitatea specifică a radionuclizilor artificiali în depuneri atmosferice

prelevate la diferite Staţii de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului din cadrul RNSRM
Activitatea Volum de
Activitatea specifică
Altitudine specifică precipitaţii
SSRM Perioada de prelevare I-131
[m] 2 Cs-137 înregistrat
[Bq/m zi] 2 2
[Bq/m zi] [L/m ]
23-24.03.2011 < LD* < LD* 0
24-25.03.2011 < LD* < LD* 0
25-26.03.2011 < LD* < LD* 0
26-27.03.2011 < LD* < LD* 1
27-28.03.2011 < LD* < LD* 1,33
28-29.03.2011 0,446 ± 0,094 < LD* 1,33
29-30.03.2011 < LD* < LD* 0
31.03-01.04.2011 < LD* < LD* 0
01-02.04.2011 < LD* < LD* 0
02-03.04.2011 < LD* < LD* 0
Toaca 1850 03-04.04.2011 < LD* < LD* 0
04-05.04.2011 < LD* < LD* 0
05-06.04.2011 < LD* < LD* 0
10-11.04.2011 < LD* < LD* 1,33
11-12.04.2011 < LD* < LD* 0,66
12-13.04.2011 < LD* < LD* 2,33
13-14.04.2011 < LD* < LD* 7,66
14-15.04.2011 < LD* < LD* 7,33
15-16.04.2011 < LD* < LD* 3,36
18-19.04.2011 < LD* < LD* 3,36
19-20.04.2011 < LD* < LD* 0

[Bq/m zi] 2 2
[Bq/m zi] [L/m ]
20-21.04.2011 < LD* < LD* 0
24-25.03.2011 < LD* < LD* 0
26-28.03.2011 < LD* < LD* 5
29-30.03.2011 < LD* < LD* 3
Babele 2500 30-31.03.2011 < LD* < LD* 0
31.03-04.04.2011 < LD* < LD* 0
10-13.04.2011 < LD* < LD*
13-17.04.2011 < LD* < LD*
25-26.03.2011 < LD* < LD* 0
29-30.03.2011 1,344 ± 0,075 < LD* 11,33
30-31.03.2011 0,324 ± 0,057 < LD* 2
02-03.04.2011 3,424 ± 0,257 < LD* 10,66
Constanţa 25
03-04.04.2011 3,572 ± 0,127 0,208 ± 0,063 1,66
08-09.04.2011 0,678 ± 0,094 < LD* 4,33
09-10.04.2011 0,626 ± 0,083 < LD* 1,66
13-14.04.2011 0,642 ± 0,074 < LD* 9,33
28-29.03.2011 < LD* < LD* 1,33
Piatra-Neamţ 345
09-10.04.2011 < LD* < LD* 3,33
29-30.03.2011 0,157 ± 0,705 < LD* 1,33
03-04.04.2011 1,616 ± 0,115 0,193 ± 0,050 0
07-08.04.2011 0,325 ± 0,098 < LD* 14
08-09.04.2011 0,546 ± 0,094 < LD* 0,33
Iaşi 102 10-11.04.2011 0,506 ± 0,111 < LD* 0,33
11-12.04.2011 < LD* < LD* 4,00
13-14.04.2011 < LD* < LD* 4,33
14-15.04.2011 < LD* < LD* 33,33
15-16.04.2011 < LD* < LD* 6,66
30.03.2011 0,473 ± 0,053 < LD* 5
31.03.2011 < LD* < LD* 0
Craiova 195
01.04.2011 < LD* < LD* 0
02.04.2011 < LD* < LD* 0
28-29.03.2011 < LD* < LD* 2,33
Arad 108
30-31.03.2011 0,142 ± 0,022 < LD* 0
Bacău 165 01-31.03.2011 < LD* < LD* 7,66
Botoşani 130 01-31.03.2011 < LD* < LD* 23,00
Vaslui 110 01-31.03.2011 < LD* < LD* 12,66
27-29.03.2011 0,274 ± 0,011 < LD* 13
30-31.03.2011 < LD* < LD* 0
01-03.04.2011 < LD* < LD* 0,33
05.04.2011 0,530 ± 0,028 < LD* 2,66
Baia Mare
193 07.04.2011 0,659 ± 0,043 < LD* 8,00
08.04.2011 0,736 ± 0,034 < LD* 71,33
1-14.04.2011 < LD* < LD* 34,66
14-21.04.2011 0,014 ± 0,003 < LD* 0
27-28.03.2011 0,100 ± 0,010 < LD* 5
29-31.03.2011 < LD* < LD* 4
Satu-Mare 122
05-07.04.2011 < LD* < LD* 4,66
10-20.04.2011 < LD* < LD* 13,00
27-28.03.2011 0,169 ± 0,028 < LD* 3
Târgu-Mureş 308 07-08.04.2011 0,572 ± 0,003 < LD* 17,00
01-14.04.2011 0,045 ± 0,059 < LD* 6,67
Ploieşti 177 27-28.03.2011 < LD* < LD* 0
28-29.03.2011 < LD* < LD* 5,33
30-31.03.2011 < LD* < LD* 4,66
Reşiţa 245 31.03-01.04.2011 < LD* < LD* 3,33
03-07.04.2011 < LD* < LD* 17,36
01-20.04.2011 < LD* < LD* 79,33
29-30.03.2011 < LD* < LD* 12,66
Zimnicea 31
01-10.04.2011 < LD* < LD* 0

[Bq/m zi] 2 2
[Bq/m zi] [L/m ]
27-28.03.2011 < LD* < LD* 3,66
28-29.03.2011 < LD* < LD* 0,66
Oradea 150
05-06.04.2011 < LD* < LD* 4,00
02-15.04.2011 0,036 ± 0,007 < LD* 13,00
28.03.2011 < LD* < LD* 1,70
28-29.03.2011 < LD* < LD* 1,73
Miercurea-Ciuc 689
05-10.04.2011 0,090 ± 0,026 0,064 ± 0,019 0
11-20.04.2011 < LD* < LD* 32,33
Drobeta Turnu 30.03.2011 < LD* < LD* 1,66
77
Severin 30-31.03.2011 < LD* < LD* 0,33
Bechet 36 30.03.2011 < LD* < LD* 7,00
29-30.03.2011 0,297 ± 0,022 < LD* 4,66
Cernavodă 50
30-31.03.2011 < LD* < LD* 7,00
27-28.03.2011 < LD* < LD* 9,33
Deva 220
29-30.03.2011 < LD* < LD* 0,66
28-29.03.2011 < LD* < LD* 0,61
29-30.03.2011 < LD* < LD* 3,03
Sibiu 452
30-31.03.2011 < LD* < LD* 0
11-20.04.2011 < LD* < LD* 28,16
05-06.04.2011 < LD* < LD* 6,66
07-08.04.2011 0,348 ± 0,092 < LD* 2,16
Alba-Iulia 235
08-09.04.2011 0,259 ± 0,010 < LD* 2,13
01-15.04.2011 0,027 ± 0,006 < LD* 3,65
03-04.2011 < LD* < LD* 0,66
Galaţi 35
07-08.04.2011 < LD* < LD* 10,00
07-08.04.2011 0,230 ± 0,033 < LD* 5,33
Cluj- Napoca 360 08-09.04.2011 0,184 ± 0,020 < LD* 1,66
09-18.04.2011 < LD* < LD* 26,00
Buzău 95 09-10.04.2011 < LD* < LD* 0,56
28-29.03.2011 < LD* < LD* 5,66
29-30.03.2011 < LD* < LD* 3,33
Timişoara 90 30-31.03.2011 < LD* < LD* 3,66
04-05.04.2011 < LD* < LD* 2,66
05-06.04.2011 < LD* < LD* 4,00
Rezultatele analizelor gama spectrometrice, cu valori semnificative, efectuate asupra probelor de

depuneri atmosferice prelevate, în anul 2011, sunt prezentate în figura 8.6.-12.
Figura 8.6.-12. Variaţia activităţii specifice medii lunare a radionuclizilor naturali şi artificiali
identificaţi în probele de depuneri atmosferice totale, în anul 2011

Cu excepţia lunilor martie şi aprilie, ale căror valori semnificative sunt prezentate în tabelul 8.6.2,
produsul de fisiune Cs-137 este prezent în probele de depuneri în concentraţii medii zilnice cuprinse între 4 - 28
mBq/m2, valori care se înscriu în tendinţele ultimilor ani. În aceste condiţii, sursa predominantă de contaminare
atmosferică la nivelul anului 2011 a constituit-o procesele de resuspensie de pe sol a Cs-137 provenind din
accidentele nucleare.
Analiza beta spectrometrică a probelor de precipitaţii atmosferice
Probele de precipitaţii se obţin prin colectarea tuturor tipurilor de precipitaţii. După colectare şi pregătire,
probele sunt analizate beta spectrometric cu analizor cu scintilator lichid, în vederea determinării concentraţiei
de tritiu.
În figura 8.6.-13. sunt prezentate nivelurile de tritiu pentru probele de precipitaţii prelevate în anul 2011
de SSRM de pe teritoriul României (exclusiv Cernavodă). Valorile lunare prezentate au fost obţinute prin
cumularea probelor de precipitaţii prelevate pe parcursul unei luni.
Figura 8.6.-13. Activitatea volumică medie anuală a tritiului

în probe de precipitaţii atmosferice, în anul 2011
3.5
[Bq/L]
3
2.5
2
1.5
1
0.5
0
Analiza seriei de date din precipitaţii lunare din anul 2011, indică faptul că nu există diferenţe
semnificative în ceea ce priveşte nivelul concentraţiei de tritiu înregistrat la SSRM în anii precedenţi.
 Radioactivitatea apelor
În scopul supravegherii principalelor cursuri de apă din ţară, se

recoltează probe din râurile situate în apropierea SSRM, cu frecvenţă
zilnică. Probele sunt pregătite pentru analiză şi se efectuează măsurări
ale activităţii beta globale imediate şi după 5 zile. Probele zilnice sunt
cumulate lunar şi transmise spre analiză gama spectrometrică.
Numărul total al analizelor beta globale efectuate (imediate şi
întârziate) în anul 2011, la toate cele 37 de SSRM pentru apa de
suprafaţă, este de 21.830. Domeniul de variaţie a erorilor relative
asociate concentraţiilor probelor de apă de suprafaţă se încadrează în
domeniul 7,5 – 33,8%.

Fig. 8.6.-14. Harta principalelor râuri din România şi a afluenţilor lor
 Radioactivitatea principalelor râuri
Principalele cursuri de apă din care se prelevează zilnic probe de apă de suprafaţă sunt prezentate în
tabelul 8.6.3.
Tabel 8.6.3 – Punctele de prelevare a probelor apă curgătoare
Localitatea Râul Localitatea Râul

Piteşti Doamnei Sfântu Gheorghe Dunăre
Vaslui Bârlad Braşov Ghimbăşel
Resiţa Bârzava Slobozia Ialomiţa
Timişoara Bega Craiova Jiu
Piatra Neamţ Bistriţa Focşani Milcov
Bacău Bistriţa Târgu Mureş Mureş
Buzău Buzău Alba Iulia Mureş
Sibiu Cibin Deva Mureş
Bucureşti Colentina Arad Mureş
Oradea Crişul Repede Miercurea Ciuc Olt
Drobeta Turnu Severin Dunăre Iaşi Prut
Bechet Dunăre Baia Mare Săsar
Zimnicea Dunăre Botoşani Siret
Călăraşi Dunăre Satu Mare Someş
Cernavodă Dunăre Cluj Napoca Someşul Mic
Galaţi Dunăre Suceava Suceava
Tulcea Dunăre Ploiesti Teleajen
Analiza beta globală a probelor de apă din principalele râuri
Figura 8.6.-15 prezintă nivelul radioactivităţii beta globale în principalele râuri din ţară, valorile medii
anuale, înregistrate în anul 2011, pentru măsurările imediate şi întârziate. Valorile au fost obţinute prin
medierea valorilor zilnice ale măsurărilor imediate din anul 2011.

Figura 8.6.-15. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a râurilor, în anul 2011
600
[Bq/L]
500
400
300
200
100
măsurători imediate
Notă: limita măsurători
de avertizare pentru apalade
5 suprafaţă
zile prin analiza beta globală
(conform O.M. nr. 1978/2010), este de 5 Bq/L.
Figura 8.6.-16. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a

râurilor înregistrată pe teritoriul României
1
[Bq/L]
0.8
0.6
0.4
0.2
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Analiza beta spectrometrică a probelor de ape din principalele râuri
Valorile concentraţiilor medii anuale de tritiu (pentru valorile semnificative), în probele de apă de
suprafaţă prelevate din principalele cursuri de apă din România, au variat la nivelul anului 2011, în domeniul
1,37 – 2,77 Bq/L.
Figura 8.6.-17 Variaţia activităţii specifice a tritiului în principalele cursuri de apă, în anul 2011
2
[Bq/L]

 Radioactivitatea Dunării
În figura 8.6.-18. este reprezentată variaţia activităţii beta globale a apei de suprafaţă prelevată de către
SSRM riverane Dunării – valorile medii şi maxime înregistrate pentru măsurătorile imediate, în anul 2011.
Figura 8.6.-19. Variaţia activităţii beta globale a Dunării, în diferite sectoare

de pe teritoriul României, în anul 2011
[Bq/L]
0.9
0.8
0.7
0.6
0.5
0.4
0.3
0.2
0.1
0
DR. TR. SEVERIN ZIMNICEA CALARASI GALATI TULCEA SFANTU
GHEORGHE
media anuală maximă anuală
Figura 8.6.-19. Concentraţia medie anuală a tritiului în Dunăre, în anul 2011, în diferite sectoare
2.5
[Bq/L]
1.5
0.5

 Radioactivitatea Mării Negre
Dinamica radionuclizilor K-40 şi Cs-137 în probele zilnice de apă de mare, prelevate din zonele Constanţa
(judeţul Constanţa) şi Sfântu Gheorghe (judeţul Tulcea) este prezentată în figurile 8.6.-20. şi 8.6.-21. Valorile
concentraţiilor de Cs-137 în probele de apă din Marea Neagră, prelevate de către SSRM Constanţa şi SSRM Sfântu
Gheorghe, au variat, la nivelul anului 2011, în domeniul 0,003 – 0,027 Bq/L.
Figura 8.6.-20. Variaţia medie lunară a activităţii specifice a K-40 în Marea Neagră, în anul 2011
5
[Bq/L]
Sf. Gheorghe
Figura 8.6.-21. Variaţia medie lunară a activităţii specifice a Cs-137 în Marea Neagră, în anul 2011
5
[Bq/L]
Sf. Gheorghe

Radioactivitatea solului
Probele de sol sunt prelevate din zone necultivate de cel puţin 10

ani. Prelevarea probelor de sol se efectuează săptămânal, iar măsurarea
beta globală a probelor se face după 5 zile.
Valorile medii anuale ale rezultatelor analizei beta globale a
probelor de sol necultivat, prelevate în cadrul RNSRM în anul 2011, sunt
prezentate în figura 8.6.-22. Valorile din grafic au fost obţinute prin
medierea valorilor probelor prelevate săptămânal. Numărul total al
măsurătorilor efectuate la toate cele 37 SSRM din cadrul RNSRM este de
aproximativ de 1559. Domeniul în care variază erorile relative asociate
concentraţiilor este cuprins între 6,2 – 19,2 %.
Figura 8.6.-22. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a probelor de

sol necultivat prelevate pe teritoriul României, în anul 2011
Vaslui
Ploiesti
Mc.Ciuc
Slobozia
Sibiu
Botosani
Resita
Calarasi
Alba Iulia
Focsani
Arad
Piatra Neamt
Zimnicea
Baia Mare
Cernavoda
Sf. Gheorghe
Bechet
Bucuresti
Bacau
Iasi
Toaca
Suceava
Buzau
Galati
Tulcea
Constanta
Pitesti
Craiova
Dr. Tr. Severin
Brasov
Babele
Timisoara
Deva
Cluj Napoca
Tg. Mures
Oradea
Satu Mare
0 200 400 600 800 1000 1200 1400 1600 1800 2000
Variaţia mediei anuale a activităţii beta globale a probelor de sol necultivat este prezentată în figura 8.6.-
22, alături de variaţia maximei anuale. Din analiza datelor prezentate pentru ultimii nouă ani se[Bq/kg m.u.] o
remarcă
tendinţă staţionară a mediei, însoţită de o tendinţă crescătoare
maxima anuală a maximelor.
media anuală

Figura 8.6.-23 Variaţia medie anuală a activităţii beta globale

a solului, înregistrată pe teritoriul României
1600
[Bq/kg m.u.]
1400
1200
1000
800
600
400
200
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

Din analiza gama spectrometrică a probelor de sol, prelevate anual, s-au obţinut informaţii privind
distribuţia şi nivelul concentraţiilor radionuclizilor în zona laboratoarelor din cadrul RNSRM. Variaţia
concentraţiilor radionuclizilor în probele sol prelevate de pe teritoriul ţării este dată de tipul de sol – pentru
radionuclizii naturali, precum şi de particularităţile contaminării radioactive din perioada accidentului nuclear
de la Cernobîl – pentru radionuclidul artificial Cs-137. În tabelul 8.6.4. sunt prezentate concentraţiile medii
anuale pe ţară, în Bq/kg m.u. (masă uscată – m.u.) ale Ra-226 (descendent al U-238), Ac-228 (descendent al Th-
232) şi K-40, determinate în probele de sol.
Tabel 8.6.4. Variaţia concentraţiilor radionuclizilor naturali
Radionuclid Minim Medie Maxim

Bq/kg (m.u.) Bq/kg (m.u.) Bq/kg (m.u.)
Ra-226 7,50 26,59 58,30
Ac-228 6,88 34,86 48,60
K-40 131,1 456,85 681,1
Figura 8.6.-24. Variaţia activităţii medii anuale a radionuclidului Cs-137

în probe de sol necultivat, prelevate pe teritoriul României
60
[Bq/kg m.u.]
50
40
30
20
10

 9.2.3. Radioactivitatea vegetaţiei
Probele de vegetaţie spontană sunt prelevate săptămânal,

măsurarea beta globală a probelor efectuându-se la 5 zile de la
prelevare. Graficul din figura 8.6.-25 prezintă nivelul radioactivităţii
beta globale în probele de vegetaţie spontană prelevate pe teritoriul
României, în perioada aprilie - octombrie 2011. Domeniul de variaţie al
erorile de măsură a fost cuprins între 6,6 – 32,1 %.
Valorile din grafic au fost obţinute prin medierea valorilor
medii lunare, din anul 2011.
Figura 8.6.-25. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale

a vegetaţiei spontane, înregistrată pe teritoriul României
Vaslui
Ploiesti
Mc.Ciuc
Slobozia
Sibiu
Botosani
Resita
Calarasi
Alba Iulia
Focsani
Arad
Piatra Neamt
Zimnicea
Baia Mare
Cernavoda
Sf. Gheorghe
Bechet
Bucuresti
Bacau
Iasi
Toaca
Suceava
Buzau
Galati
Tulcea
Constanta
Pitesti
Craiova
Dr. Tr. Severin
Brasov
Babele
Timisoara
Deva
Tg. Mures
Oradea
Satu Mare
0 200 400 600 800 1000 1200
[Bq/kg m.u.]
maximă anuală ~ 269 ~
Agenția Națională pentru Protecția Mediului
media anuală
Figura 8.6.-26. Variaţia medie anuală a activităţii beta globale a

vegetaţiei spontane, înregistrată pe teritoriul României
500
[Bq/kg m.v.]
400
300
200
100
0
2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
PROGRAMELE DE MONITORIZARE A ZONELOR CU FONDUL NATURAL MODIFICAT ANTROPIC
Programele de monitorizare a zonelor cu fondul natural modificat antropic sunt specifice fiecărei
zone. În anul 2011, aceste programe s-au desfăşurat în paralel cu Programul naţional standard de monitorizare a
radioactivităţii factorilor de mediu.
 Impactul funcţionării CNE Cernavodă asupra populaţiei şi mediului
Prima centrală nuclearoelectrică din România s-a construit lângă oraşul Cernavodă, oraş situat la 180 km est
de Bucureşti, la confluenţa dintre Dunăre şi Canalul Dunăre – Marea Neagră. Lucrările de construcţie au început în
anul 1979, proiectul cuprinzând iniţial 5 unităţi, cu o putere de 706,5 MW fiecare. Până în prezent au fost date în
funcţiune doar două unităţi.
Tehnologia de producere a energiei nucleare la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă are la bază conceptul de
reactor nuclear de tip CANDU (CANadian Deuterium Uranium), care funcţionează cu uraniu natural şi utilizează apa
grea (D2O) ca moderator şi agent de răcire.
Printr-o evaluare la scară globală, rezultă că energetica nucleară constituie o parte a soluţiei pentru reducerea
poluării mediului înconjurător.
Impactul radiologic datorat exploatării CNE Cernavodă este măsurat în termeni de doză pentru populaţie.
Evaluarea dozei pentru populaţie (neexpusă profesional) se face pe baza rezultatelor programului de monitorizare a
efluenţilor lichizi şi gazoşi. În cadrul programului de monitorizare radiologică a mediului, rezultatele analizelor
confirmă impactul neglijabil pe care îl are asupra populaţiei şi mediului înconjurător funcţionarea Centralei
Nuclearoelectrice Cernavodă.
Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare aprobă limite pentru cantităţile din anumiţi
radionuclizi care pot fi evacuaţi în mediu, în decursul unui an, de către o centrală nuclearoelectrică, fabrică de
combustibil nuclear, mină de uraniu, reactor de cercetare sau alt obiectiv în care se produc sau se utilizează surse de
radiaţii. Aceste limite sunt cunoscute ca Limite Derivate de Emisie (LDE). Ele sunt calculate pe baza dozei de radiaţii la
care poate să fie expus un membru al „grupului critic”, ca rezultat al transferului radionuclizilor emişi în mediu.
Grupul Critic este un grup ipotetic format de persoanele din public care pot primi cele mai mari doze datorate
funcţionării unui obiectiv nuclear. În acest caz s-a considerat un grup, care ar locui chiar la limita zonei de excludere, ar
consuma apă din Dunăre, lapte provenind de la ferme amplasate în aceeaşi zonă, produse alimentare din gospodăriile
proprii sau ferme locale, peşte din Dunăre.
La nivelul anului 2011, programul de supraveghere a mediului în zona de influenţă a CNE Cernavodă a avut ca
scop principal identificarea unor eventuale eliberări radioactive în mediu peste limitele de reglementare, precum şi
estimarea expunerii suplimentare a populaţiei ca urmare a funcţionării obiectivului nuclear.
Punctele de prelevare din zona de influenţă a CNE Cernavodă, cuprinse în acest program de supraveghere au
fost alese la diferite distanţe de centrală, pe toate direcţiile de vânt, în limita a 20 km.
Distanţa (în linie dreaptă) faţă de CNE

Punct de prelevare Sector
Cernavodă
Ecluză SSV 0,5 km
SSRM Cernavodă VNV 1,7 km
Oraş Cernavodă NV 3 km
Cochirleni SV 7 km
Seimeni N 8 km
Mircea - Vodă ESE 10 km


Cernavodă
Tortomanu ENE 13 km
Rasova SV 13 km
Medgidia ESE 19 km
Capidava N 20 km
Feteşti VNV 20 km
S-au ales puncte de prelevare din mai multe sectoare ale Dunării şi Canalului Dunăre - Marea Neagră, în
amonte şi aval de centrală, precum şi din Canalul Ecluză şi Canalul Seimeni, în scopul monitorizării emisiilor
lichide.

Cernavodă
Dunăre - Braţul Borcea (Călăraşi) VSV 60 km
Dunăre - Braţul Borcea (Feteşti) VNV 20 km
Dunăre - Cochirleni SV 7 km
Canal Ecluză SSV 0,5 km
Canal Dunăre – Marea Neagră VNV
2,7 km
(Gara Fluvială Cernavodă)
Canal Dunăre – Marea Neagră (Medgidia) ESE 19 km
Canal Seimeni N 8 km
Dunăre – Seimeni N 8 km
Dunăre – Capidava N 20 km
S-au ales ca puncte de control oraşele Constanţa, Călăraşi şi Slobozia. Alegerea acestor puncte a avut la
bază următoarele considerente:
 se află la distanţe relativ mari, la aproximativ 60 km fiecare, faţă de centrală, comparativ cu celelalte
puncte de prelevare, care se află în zona de influenţă a CNE Cernavodă;
 sunt aşezări urbane mari;
 sunt situate pe două cursuri importante de apă: Călăraşi pe Braţul Borcea (în amonte de centrală),
Slobozia pe râul Ialomiţa (care se varsă în Dunăre), ceea ce permite prelevarea şi compararea
aceloraşi tipuri de probe;
 nu se află pe direcţii predominante de vânt, motiv pentru care nu sunt puternic influenţate de
emisiile provenite de la centrală.
În plus faţă de programul standard de supraveghere, s-au prelevat şi analizat următoarele tipuri de probe:
precipitaţii, apă de suprafaţă, apă freatică, sol necultivat, sol arat, vegetaţie spontană.
În probele analizate nu a fost detectată prezenţa unor radionuclizi artificiali gama emiţători a căror sursă
să fie CNE Cernavodă.
Programul de prelevare a probelor de precipitaţii şi ape, constă în prelevarea cu o frecvenţă prestabilită a
probelor din locaţiile alese în programul de supraveghere. Rezultatele obţinute sunt prezentate în graficele
următoare. Au fost luate în considerare şi reprezentate grafic doar valorile semnificative.
Figura 8.6.-27. Variaţia concentraţiei medii anuale de tritiu,

înregistrate în probe de precipitaţii, în zona Cernavodă (valori semnificative)

Figura 8.6.-28. Variaţia activităţii volumice a tritiului în probe de Dunăre,

în zona Cernavodă (valori semnificative)
Figura 8.6.-29. Valorile lunare semnificative ale concentraţiei volumice a tritiului

în probele de apă canal Deversare – Ecluză (valori semnificative)
35
[Bq/L]
30
25
20
15
10
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011


în probele de apă de suprafaţă din canal Seimeni
10000
[Bq/L]
1000
100
10
0.1
2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011

în probele de apă de suprafaţă din Canal Dunăre – Marea Neagră,
prelevate din dreptul localităţilor Saligny şi Medgidia
35
[Bq/L]
30
25
20
15
10
0
2007 2008 2009 2010 2011
C.SALIGNY C.MEDGIDIA

În zona de influenţă a CNE Cernavodă debitul dozei gama în aer este urmărit continuu, înregistrându-se
valori la fiecare oră. Valorile debitului de doză gama provin de la Sistemul Naţional de Avertizare/Alarmarea a
Radioactivităţii Mediului (SNAARM). Staţiile automate de supraveghere a radioactivităţii mediului sunt
concepute să permită funcţionarea şi monitorizarea continuă a variaţiei debitului dozei gama absorbite în aer din
zonele în care au fost montate. Staţiile sunt instalate, atât pe amplasamentul CNE Cernavodă, cât şi în afara
amplasamentului. Distribuţia debitului dozei gama absorbită în aer, înregistrată de staţiile automate este
prezentată în figura 8.6.-32.
Figura 8.6.32. Distribuţia valorilor debitului dozei gama absorbite în aer înregistrate
de staţiile automate, în zona de influenţă a CNE Cernavodă, în anul 2011
60
[%]
50
40
30
20
10
0
50-70 71-90 91-110 111-130 131-150 151-170 171-190 191-210 211-230 231-250
Intervale de debite de doză [nSv/h]
Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama absorbite în aer

(conform O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 nSv/h.
 Impactul funcţionării CNE KOZLODUI asupra populaţiei şi mediului
Programul de supraveghere în zona de influenţă a CNE Kozlodui a avut ca scop principal identificarea unor
eventuale eliberări radioactive în mediu, la nivelul anului 2011. Nu a fost identificată prezenţa unor radionuclizi
artificiali gama emiţători a căror sursă să fie CNE Kozlodui.
Toate valorile înregistrate la nivelul anului 2011 la staţiile de supraveghere a radioactivităţii mediului (SSRM
Bechet, SSRM Craiova, SSRM Zimnicea şi SSRM Drobeta Turnu Severin), aflate în zona de influenţă a centralei, s-au
încadrat în limitele de avertizare/alarmare operaţionale în cadrul Reţelei Naţionale de Supraveghere a
Radioactivităţii Mediului.
Figura 8.6.-33. Variaţia sezonieră a Be-7, determinată lunar, în probe de aerosoli atmosferici

Figura 8.6.-34. Variaţia activităţii specifice (valori mediate anual) a radionuclidului Pb-210,
identificat în probe de depuneri atmosferice
[Bq/m2*zi]
0.45
0.4
0.35
0.3
0.25
0.2
0.15
0.1
0.05
0
2007
2008
2009
2010
2011
Figura 8.6.-35. Variaţia activităţii specifice (valori mediate anual) a radionuclidului Cs-137,
identificat în probe de depuneri atmosferice
0.025
[Bq/m2*zi]
0.02
0.015
0.01
0.005
2007
0
2008
2009
2010
2011
În limitele fluctuaţiei statistice, debitul dozei gama în aer a prezentat o evoluţie constantă pe perioada
anului 2011, valorile înscriindu-se sub limitele de avertizare/alarmare operaţionale în cadrul Reţelei Naţionale
de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului.

Distribuţia debitului dozei gama absorbită în aer, înregistrată de staţiile automate ale Sistemului Naţional
de Avertizare/Alarmare pentru Radioactivitatea Mediului din zona de influenţă a CNE Kozlodui, este prezentată
în figura 8.6.-36.
Figura 8.6.-36. Distribuţia valorilor debitului dozei gama absorbite în aer,

înregistrate de staţiile automate în zona de influenţă a CNE Kozlodui, în anul 2011
50
[%]
45
40
35
30
25
20
15
10
0
50-70 71-90 91-110 111-130 131-150 151-170 171-190 191-210 211-230 231-250
Intervale de debite de doză [nSv/h]
Notă: limita de avertizare pentru debitul dozei gama absorbite în aer

(conform O.M. nr. 1978/2010) este de 1000 nSv/h.
Obiectivul principal îl constituie evaluarea expunerii populaţiei României la radiaţii ionizante prin ingestia
alimentelor şi apei potabile, precum şi evitarea expunerilor suplimentare prin contaminări accidentale ale
acestora.
Obiectivele specifice:
• Realizarea unei supravegheri la nivel naţional a conţinutului radioactiv natural al alimentelor şi al
apei potabile precum și depistarea eventualelor contaminări radioactive.
• Identificarea tipului de contaminare și cuantificarea nivelului de contaminare în vederea evaluării
dozelor implicate în iradierea populaţiei și a instituirii unor măsuri de protecţie radiologică.
8.6.1 MONITORIZAREA RADIOACTIVITĂŢII APEI POTABILE

CONFORM LEGII nr. 458/2002
Cadrul legislativ naţional este armonizat cu prevederile comunitare în domeniu prevăd obligativitatea şi
responsabilitatea reţelei de sănătate publică de a asigura supravegherea radiologică a apei potabile. Legea
458/2002 privind calitatea apei potabile, cu completările din Legea 311/2004 fixează parametrii indicatori de
calitate a apei potabile, astfel: activitate alfa global 0.1 Bq/l, activitate beta global 1 Bq/l, conținut 3H 100 Bq/l,
doza efectiva interna datorata ingerări prin apa potabila 0.1 mSv/an.
Participarea laboratoarelor de igiena radiaţiilor din DSP-urile teritoriale cu determinări ale radioactivităţii
apei potabile răspunde obligativităţii şi responsabilităţii reţelei de sănătate publică de a asigura supravegherea
radiologică a apei potabile pe teritoriul României.
18 laboratoare au efectuat analize pentru un număr de 1901 probe de apă potabilă, cu următoarele
observaţii:
• Numai 5 dintre laboratoare au avut structura (amenajare laborator, personal specializat și
posibilităţi financiare) să execute determinări radiochimice specifice în identificarea şi
cuantificarea radionuclizilor.
• 13 au efectuat numai determinări globale de screening.
• Nu s-a determinat conținutul de 222Rn din apa potabila din lipsa de echipament corespunzător.
Din determinările efectuate în anul 2011, în apa potabilă sau aliment, pe teritoriul României nu a fost
evidenţiată nici o contaminare care să conducă la o creştere semnificativă a dozei prin ingestie.

Supravegherea radioactivității apei potabile s-a realizat în funcţie de sursele de apă de consum pentru
populaţie, și anume:
1. Apa potabilă din zone de aprovizionare (ZAP) cu apă în sistem centralizat;
2. Apa din fântâni particulare și izvoare cu apa potabilă;
3. Apa îmbuteliată (minerală de izvor sau de masă).
România are un număr de 340 ZAP distribuite pe toată suprafaţa ţării, care aprovizionează cu apă 67% din
populaţie. Distribuţia lor geografică poate fi asimilată foarte bine cu o reţea deasă neuniformă. Pentru
supravegherea radioactivităţii apei au fost recoltate în medie 4 probe de apa/ZAP, una în fiecare trimestru.
Nivelurile valorilor rezultate din determinările alfa şi beta global, considerate ca parametri de screening,
pentru care există valori limite în legislaţia naţională, s-au situat în general sub valorile considerate a fi limite în
evaluarea calităţii apei potabile, și în aceiaşi ordine de mărime ca în 2010.
Nu s-au înregistrat depăşiri ale parametrilor indicatori de calitate de baza: doza medie anuală de 0.1 mSv şi
concentraţia de H-3 de 100 Bq/m3.
Doza medie internă datorată ingerării apei potabile pe anul 2011 a fost de 0.38μSv pentru grupa de vârstă
de sub 1 an și 0.05 pentru grupa de vârstă de peste 18ani (adulţi).
Fig. 8.6.1.1 Valori medii ale activităţii alfa globale/judeţe
Activitate alfa global (Bq/l)
0,11
0,1
0,09
0,08
0,07
0,06
0,05
0,04
0,03
0,02
0,01
0
Alba
Arad
Arges
Bacau
Bihor
Bistrita
Botosani
Braila
Brasov
Bucuresti
Buzau
Calarasi
Caras Severin
Cluj
Constanta
Covasna
Dambovita
Dambovita
Dolj
Galati
Giurgiu
Gorj
Harghita
Hunedoara
Ialomita
Iasi
Maramures
Mehedinti
Mures
Neamt
Olt
Prahova
Prahova
Sibiu
Suceava
Suceava
Teleorman
Timisoara
Tulcea
Valcea
Vaslui
Vrancea
judet
Fig. 8.6.1.2 Valori medii ale activităţii beta globale/judeţe
Activitate beta global (Bq/l)
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
0,1
0
Alba
Arad
Arges
Bacau
Bihor
Bistrita
Botosani
Braila
Brasov
Bucuresti
Buzau
Calarasi
Caras
Cluj
Constanta
Covasna
Dambovita
Dambovita
Dolj
Galati
Giurgiu
Gorj
Harghita
Hunedoara
Ialomita
Iasi
Maramures
Mehedinti
Mures
Neamt
Olt
Prahova
Prahova
Sibiu
Suceava
Suceava
Teleorman
Timisoara
Tulcea
Valcea
Vaslui
Vrancea
judet

Fig. 8.6.1.3 Conţinut mediu de elemente radioactive
100
10
0,1
0,01
0,001
alfa global beta radiocesiu Sr-90 Ra-226 U-nat Po-210 Th nat H-3
global
valori medii pe tara nivel de referinta pentru constrangerea de doza de 0.1mSv/an
Fig. 8.6.1.4 Contribuţia elementelor radioactive la doza de ingerare (mSv/an)
6,05E-07; 0% 1,20E-07; 0%
2,13E-05; 6%
9,20E-07; 0%
8,40E-05; 22%
5,64E-05; 15%
2,21E-04; 57%
Cs-137 Sr-90 Pb-210 Ra-226 Po-210 U-nat H-3
8.7. POLUAREA FONICĂ ȘI SĂNĂTATEA
Zgomotul este o componentă foarte importantă a factorului stres ce poate provoca nu doar disconfort, ci
poate deveni factor de risc în producerea sau agravarea unor afecţiuni.
Unul dintre elementele de importanţă majoră pentru derularea normală a activităţilor umane pe timp de
zi, seară şi noapte este confortul acustic, definit de menţinerea nivelului de zgomot în parametrii normați de
legislaţia în vigoare.
Disconfortul creat de zgomot produce o serie de nemulţumiri, care vizează activităţile diurne, dar şi
odihna și nu în ultimul rând somnul.
În perioada 2010-2011 s-a efectuat un studiu privind “Impactul poluării sonore asupra stării de sănătate a
populaţiei“, care a urmărit percepţia subiectivă a disconfortului creat de zgomot, în 9 localităţi urbane cu
populaţie de peste 250.000 de locuitori (Bucureşti, Braşov, Cluj, Craiova, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Ploieşti,
Timişoara).
În fiecare localitate s-a aplicat un număr de 25 chestionare de simptome pentru locatari din zone cu trafic
intens şi zone cu trafic redus, conform hărţilor de zgomot existente pentru localităţile incluse în studiu.
În studiul efectuat în anul 2011, eşantionul a fost constituit dintr-un număr de 1.669 persoane din 564
locuinţe (373 apartamente bloc şi 191 case individuale). Repartiţia subiecţilor intervievaţi pe sexe a fost
apropiată, 51% din persoanele investigate fiind de sex feminin și 49% de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între
19 ani şi 84 ani.

Rezultate şi concluzii:
1. Procentul persoanelor deranjate de zgomotul de trafic auto deţine primul loc cu o frecvenţă de 89%,
locatarii intervievaţi acuza deranjul produs de circulaţia rutieră a autoturismelor sau maşini de
transport utilitar.
2. În zonele cu trafic intens procentul persoanelor deranjate de traficul auto este de 66% faţă de
procentul locatarilor din zona cu trafic redus (33%), care acuză traficul auto de disconfort.
3. Parcările auto amenajate în apropierea clădirilor de locuit, dar și lipsa spaţiului de parcare creează
disconfort populaţiei în procent de 41%, iar în zonele cu trafic intens un procent de 31% persoane
acuză deranjul produs de numărul mare de autoturisme parcate necorespunzător în zonă.
4. Activităţile de construcţie sau de demolarea clădirilor reprezintă o altă sursă de deranj reclamată în
procent de 27% din eşantionul studiat. Cu cea mai mare pondere aceste activităţi au loc în zonele în
care şi traficul rutier este intens. Astfel un procent de 24% din locatari acuză deranjul produs de aceste
activităţi, prezente în zona cu trafic intens.
5. În procentaj aproape asemănător cu activităţile de construcţie sunt reclamate şi activităţile comerciale,
astfel din totalul eşantionului 24% din locatari acuză zgomotul produs de aceste activităţi. Cu cea mai
mare pondere activităţile comerciale cu efect de disconfort au loc în zonele cu trafic intens.
6. Dintre localităţile luate în studiu în ordinea descrescătoare gradul de deranj cel mai mare este
perceput în următoarele localităţi: Bucureşti (51,8%), Cluj (60%), Prahova (56%), iar la polul opus cu
cel mai redus nivel de zgomot este perceput în: Iaşi (26%), Braşov( 8%).
Fig. 8.7.1. Frecvenţa deranjului provocat de zgomot pe judeţe pentru anul 2011
7. Sursele de zgomot din interiorul locuinţei şi al clădirilor de locuit se însumează cu cele provenite din
exterior, creându-se astfel o ambianţă sonoră cu caracteristici aproape pentru fiecare clădire în parte și
anume: Bucureşti (70%), Timişoara (41%), Cluj-Napoca (39%), Galaţi (37%) și la polul opus Braşovul
(12%), la care 82% din locatari au apreciat condiţiile de locuit ca fiind satisfăcătoare.
8. Niveluri crescute de zgomot exterior la care se adaugă şi zgomotul interior determinat de diverse surse
din mediul de locuit, determină dificultăţi în comunicare, precum şi simptome nespecifice: iras-
cibilitate, cefalee, palpitaţii, tulburări de somn, zgomotul fiind o importantă componentă a factorului
stres. În grafic se prezintă procentul persoanelor, care acuză aceste simptome, la adulţi şi copii.
9. Cele mai multe persoane acuză zgomotul că principala sursă de producere a tulburărilor de somn,
frecvenţa la adulţi fiind de 21%, iar la copii de 8%.
10. Pe judeţe, cea mai mare frecvenţă s-a înregistrat în judeţul Timiş (100%) urmat de judeţul Dolj (80%),
Cluj (74%) și Galaţi (74%), Prahova (72%), Bucureşti (67,7%), iar judeţul cu cel mai mic procent de
simptome este Iaşi (50%) şi Braşov (54%).

Fig. 8.7.2. Aprecierea izolării fonice pe judeţe pentru anul 2011
Unde:
1 - insatisfacţie mare; 2 - insatisfacţie medie; 3 – satisfăcător;
4 – bune; 5 - foarte bune (satisfăcuţi)
Fig.8.7.3. Prevalenţa simptomelor induse de zgomot, în raport cu vârsta pentru anul 2011
Fig.8.7.4. Frecvenţa numărului de simptoame percepute la zgomot, pe judeţe pentru anul 2011

Unde: 1 - Oboseală; 5 - Cefalee; 9 - Dificultăţi la învăţat;

2 - Irascibilitate; 6 - Palpitaţii; 10 - Stres;
3 - Anxietate; 7 - Tahicardie; 11 - Tulburări atenţie;
4 - Depresie; 8 - Creştere TA; 12 – Tulburări de somn/ tulburări treziri
11. Profilul morbidităţii bolilor cronice, în care expunerea la zgomotul ambiental a fost investigată, prin
includerea în chestionar a următoarelor afecţiuni: hipoacuzie, boli psihice, afecţiuni cardio-vasculare, boli
endocrine. Se observă că bolile cardiovasculare au cea mai mare frecvenţă 13%, urmate de bolile psihice
care au o frecvenţă de două ori mai mică 6%. Hipoacuzia și bolile endocrine au frecvenţa asemănătoare 4%.
12. Bolile cardio-vasculare au cea mai mare frecvenţă la persoanele adulte peste 60 ani (18%), iar bolile
psihice declarate, deşi au o frecvenţa de două ori mai mică deţin o pondere mult mai mare la adulţi cu
vârsta sub 60 de ani (9%). Pentru aceste afecţiuni zgomotul poate fi considerat ca un factor de risc,
asociat cu rol de declanșare sau agravare în evoluţia acestora.
Fig.8.7.5. Număr cazuri boli cronice (eşantion) pentru anul 2011
Nr. Cazuri Grafic nr.4. Număr cazuri boli cronice / eşantion < 60 ani
> 60 ani
120
103
100
76
80
60 52
36 37
40 28
21
16
20
0
Hipoacuzie Boli psihice Boli cardiovasculare Boli endocrine
Astfel, în cursul anului 2011 s-au constatat următoarele :

1. Analizând gradul de deranj produs de zgomotul din locuinţă, s-a constatat că peste jumătate (66,2%)
din locuinţele apartament - bloc amplasate în zona de trafic intens sunt izolate fonic, proporţie
inferioară celei înregistrate la locuinţe - casa individuală (77,5%). Izolarea acustică s-a realizat
secundar procedurilor de termoizolare a clădirilor.
2. Disconfortul sonor în locuinţă este determinat de o serie de factori:
- amplasarea în zona de locuit;
- distanţa faţă de arterele de circulaţie rutieră;
- materiale de construcţie;
- măsuri individuale pentru fonoizolare şi termoizolare.
3. Procentul persoanelor deranjate de zgomotul produs de traficul rutier, din zone rezidenţiale cu trafic
intens, este de două ori mai mare decât cel din zone rezidenţiale cu trafic redus.
4. Calitatea factorilor de mediu influenţează starea de sănătate a populaţiei, de aceea monitorizarea
factorilor de risc şi evaluarea impactului zgomotului asupra sănătății populaţiei reprezintă o
componentă esenţială a activităţilor profilactice.
8.8. TENDINȚE
Albert Einstein a spus : « Un nou mod de gândire e necesar dacă oamenii vor să supravieţuiască.» Probabil
ca acest lucru va fi valabil oricând.
Pe măsură ce omenirea a devenit conştientă de faptul că mediul ii oferă atât resursele cât şi perspectivele,
problema calităţii şi a protecţiei mediului a intrat în actualitate, sub forma accentuării necesităţii conservării şi
utilizării cât mai eficiente a potenţialului productiv al mediului. De aceea, atât pe plan mondial cât şi naţional, se
acordă o atenţie din ce în ce mai mare activităţii de protecţie a mediului şi de supraveghere sinoptică a
modificărilor aduse calităţii lui.
Activitatea umană şi schimbările pe care le produce aceasta asupra mediului înconjurător reprezintă un
subiect destul de des întâlnit. Schimbările care se produc la nivelul mediului par a fi destul de cunoscute, însă
poate că nu ne dăm exact seama de gravitatea acestora în timp. Când auzim că temperatura medie a aerului va

creşte cu 2-5C0 în următorii 100 de ani, sau că apa oceanelor va creşte cu 1m în următorii 50-100 de ani, trebuie
oare sa fim alarmaţi? Cum oare pot influenţa schimbările climatice şi de mediu sănătatea populaţiei? Putem oare
să estimăm cu acurateţe aceste lucruri astfel încât să putem lua anumite masuri?
Daca urmărim în timp anumiţi indicatori de sănătate care pot fi influenţaţi de modificările din mediu, vom
observa în evoluţia acestora modificări în aceeaşi traiectorie cu modificările mediului. Astfel dacă învăţăm să îi
monitorizăm şi să îi urmărim, atunci vom învăţa să ne urmărim şi calitatea vieţii noastre şi a urmaşilor noştri şi
abia atunci ne vom putea da seama ce putem face pentru ca sănătatea populaţiei viitoare şi calitatea vieţii să
devină optimă şi să poată fi protejată.
Deşi la momentul actual există o preocupare maximă în domeniul schimbărilor climatice specialiştii
recunosc că evenimentele extreme care pot apare, în special în timpul apropiat, sunt de neprevăzut . Termenul
“greenhouse effect” se referă la efectul pe care îl are acumularea de CO2 şi alte gaze în atmosferă cu efect asupra
cantităţii de radiaţii solare şi asupra energiei pierdute de radiaţiile care se reîntorc de la suprafaţa pământului în
spaţiu. Odată cu Revoluţia Industrială, prin combustie, CO 2 a devenit principalul poluant existent în atmosferă.
Dioxidul de carbon şi alte gaze poluante – metan, oxizi de azot, etc. – determină o transparenţă crescută pentru
lumina din vizibil şi ultraviolete. Vaporii de apă, de exemplu, absorb radiaţiile infraroşii emise de pământ. Dacă
nu ar exista astfel de condiţii care să absoarbă radiaţiile infraroşii, temperatura de la suprafaţa pământului ar fi
cu 40 Kelvin mai rece, oceanele ar îngheţa şi viaţa nu ar fi posibilă. Concentraţia dioxidului de carbon a crescut de
la 315 părţi/milion în 1958 , la 352 părţi/milion în 1988, mult mai mare decât în ultimii 160.000 de ani. Jumătate
din cantitatea de dioxid de carbon produsă la începutul Revoluţiei Industriale mai există şi astăzi. Restul a trecut
în materia vie sau a fost definitiv sechestrat în oceane. Creşterea nivelului de dioxid de carbon a determinat
creşterea temperaturii pământului cu aproximativ 0,6C 0 în ultimii 100 de ani şi se prevede o creştere cu 2-5C0 în
următorii 50-100 de ani. Nu s-au stabilit încă consecinţele acestor schimbări atmosferice. Unii spun că această
creştere cu 2-5C0 poate avea efecte egale cu cele ale epocii glaciale. Poate schimba caracteristicile ploilor
tropicale şi musonice care au o atât de mare importanţă pentru vegetaţia şi agricultura din Africa, Asia şi
America de Sud. Daca gheţarii din Antarctica de Vest s-ar topi, nivelul mărilor va creşte cu aproximativ 6m, lucru
care poate determina inundarea unor centre populate şi pământuri fertile. O altă consecinţă ar fi creşterea
precipitaţiilor. Aerul cald va determina evaporarea apei mărilor într-o cantitate mai mare ducând la creşterea
cantităţii de precipitaţii şi zăpadă. Ca şi CO2, şi alţi poluanţi ca dioxidul de sulf, dioxidul de azot etc. sunt foarte
toxice pentru vegetaţie influenţând calitatea procesului de fotosinteză. Depleţia stratului de ozon din stratosferă
este o altă consecinţă a poluării cu efecte pe starea de sănătate a populaţiei iar efectele patologice ale radiaţiilor
ultraviolete pot genera perturbări la nivelului ADN-ului şi proteinelor.
Datorită politicilor duse la nivelul ţărilor europene au fost multe tendinţe încurajatoare în protecţia
mediului în ultimul deceniu: emisiile europene de gaze cu efect de seră au scăzut, ponderea surselor regenerabile
de energie a crescut prin încurajarea şi promovarea acestor practici, unii indicatori de poluare a aerului şi a apei
arată îmbunătăţiri semnificative în întreaga Europă, utilizarea materialelor şi producerea de deşeuri, deşi încă în
creştere, sporesc într-un ritm mai lent decât economia. Toate aceste lucruri nu sunt chiar evidente şi
materializate în calitatea factorilor de mediu, tocmai datorită faptului că refacerea condiţiilor de mediu şi mai
ales reflectarea acestui lucru în starea de sănătate a populaţiei apare într-o perioadă mult mai lungă decât a fost
necesară pentru distrugerea lor.
O creştere medie cu 2-5C0, în următorii 50-100 de ani, va determina o creştere a numărului de zile cu o
temperatură mai mare de 38C0. Creşterea mortalităţii prin stres caloric, poate fi aşteptată de la o creştere a
temperaturii peste 32C0. Acest lucru va afecta în special populaţia cu boli cronice şi imunitate scăzută şi probabil
populaţia infantilă. Gradul de creştere a mortalităţii nu este încă clar evaluat. Aerul condiţionat poate reduce
numărul victimelor.
De asemenea este prevăzut faptul ca iritanţii respiratori vor polua în continuare aerul ambiant, ceea ce va
duce la o creştere a morbidităţii şi mortalităţii prin boli pulmonare ca de tipul bronşitelor, astmului bronşic,
infecţiilor acute ale căilor respiratorii superioare etc.
Depleţia stratului de ozon atmosferic se aşteaptă sa aibă o directă influenţă asupra sănătăţii populaţiei.
Incidenţa tuturor formelor de cancer de piele, mai ales la populaţia albă, va creşte datorită expunerii crescute la
UV-B. Nu trebuie uitată şi posibila creştere a incidenţei cataractei cu afectarea tuturor categoriilor de populaţie.
O altă consecinţă a creşterii radiaţiilor UV-B, este scăderea sistemului imunitar ceea ce va determina
creşterea prevalenţei bolilor infecţioase.
Probabil consecinţele cele mai importante şi devastatoare ale schimbărilor de mediu vor fi datorită
efectului asupra agriculturii: solul va deveni mult mai salin, regiunile aride vor creşte în suprafaţă etc. Drept
consecinţă va fi scăderea cantităţii de produse agricole, cu efecte dezastruoase, mai ales în ţările sărace, asupra
stării de nutriţie a populaţiei.
O importantă arie de cercetare ştiinţifică în domeniul sănătăţii populaţiei, o constituie crearea unui sistem
de supraveghere. Specialiştii recunosc că realitatea consecinţelor schimbărilor climatice, rămâne încă o necunos-
cută din punct de vedere al magnitudinii acestora şi a naturii acestora. În paralel, identificarea consecinţelor
asupra stării de sănătate rămân încă de natură prospectivă.
Din ce în ce mai mult se vehiculează ideea de “adaptare la schimbările climatice”, astfel încât se recunoaşte
faptul că acestea nu mai au cum sa fie oprite, dar pot exista căi de a le prevedea şi/sau minimiza. Astfel devine şi
mai acută problema funcţionării sistemului de supraveghere, care nu trebuie să fie un sistem nou creat, ci este

necesară îmbunătăţirea şi integrarea celui existent. Astfel acesta trebuie sa aibă ca şi principale obiective :
crearea şi actualizarea unei baze de date; identificarea şi evaluarea măsurilor de adaptare la efectele
schimbărilor climatice; luarea de masuri timpurii anticipative.
Comisia Europeana a demarat procesul de consultare publică în vederea pregătirii procesului de elaborare
a Strategiei EU de Adaptare la Efectele Schimbărilor climatice. Aceasta va fi finalizată în martie 2013 şi va
cuprinde recomandări pentru toate sectoarele vulnerabile de la nivel EU.
Astfel se estimează că schimbările climatice vor afecta sănătatea umană fie în mod direct – în relație cu
efectele fiziologice ale căldurii și frigului – fie în mod indirect, de exemplu, prin modificarea comportamentelor
umane (migrație forțată, mai mult timp petrecut în exterior), creșterea incidentei bolilor cu transmitere prin
alimente sau prin vectori sau alte efecte consecinţă a schimbărilor climatice, precum inundațiile. În cursul ultimelor
decenii s-a observat deja în Europa accentuarea unora dintre aceste impacte (de exemplu, se estimează că numai
valurile de căldură din vara anului 2003 au provocat peste 70.000 de decese). (Robine et al, 2008).
Nu toate schimbările legate de climă au efecte negative asupra sănătății umane. De exemplu, în zonele
temperate, cum este încadrată şi România, în mod normal prin creşterea temperaturii iernile vor fi mai blânde şi
vor duce la micșorarea numărului deceselor legate de frig. Mediul interior se va îmbunătăți ca urmare a reducerii
măsurilor necesare pentru a asigura temperaturi interne confortabile. Persoanele care lucrează în exterior vor
avea mai puține probleme legate de frig în timpul iernii, ceea ce le va îmbunătăți productivitatea. Prelungirea
perioadei de vegetație și intensificarea precipitațiilor va favoriza agricultura și producția alimentară, precum și
grădinăritul și alte activități în aer liber.
În acelaşi timp însă creşterea temperaturilor în perioada verii şi accentuarea valurilor de căldură va
determina creşterea impactului asupra sănătăţii populaţiei prin apariţia unor toxiinfecţii alimentare, a unor boli
determinate de anumite insecte, a unor boli şi simptome respiratorii şi cardiovasculare rezultate în urma şocului
caloric.
Principalul motiv de preocupare este legat de morbiditatea și mortalitatea legate de căldură, ca urmare a
creșterii temperaturii medii anuale și a temperaturilor extreme, cu toate că această problemă este influențată și
de schimbările socioeconomice legate de creșterea populației, distribuția pe vârste (îmbătrânirea demografică
din Europa) și de alți factori, precum migrația. În țările UE se estimează că mortalitatea crește cu 1–4% pentru
fiecare ridicare cu un grad a temperaturii, ceea ce înseamnă că mortalitatea legată de căldură ar putea crește cu
30.000 de decese pe an până în 2030 și cu 50.000-110.000 de decese pe an până în 2080 (proiectul PESETA).
Persoanele în vârstă, cu o capacitate redusă de control și de reglare a temperaturii corpului, prezintă cel mai
mare risc de deces ca urmare a șocului caloric și a tulburărilor cardiovasculare, renale, respiratorii și metabolice
(Matthies et al, 2008). În timp ce numărul total al deceselor este strâns legat de dimensiunea populației,
modificarea ratei mortalității poate fi mult mai accentuată în regiunile în care încălzirea se manifestă mai
puternic.
Condiţiile de locuit afectează în mod clar sănătatea, deşi dovezile asupra efectelor diverse ale acestora
asupra sănătăţii sunt departe de a fi complete şi prin urmare subestimate atât de locatari, constructorii de case
cât şi de cei ce elaborează legislaţia în domeniu.
Ecosistemul urban, sigur şi durabil, are ca principii universale:
 Asigurarea unei surse adecvate de apă din reţeaua hidrografică regională, fără a crea un deficit pentru
alte sisteme urbane;
 Asigurarea unor condiţii adecvate, pentru dezvoltarea florei şi faunei din acel areal;
 Folosirea pe cât posibil a solului de cea mai bună calitate în agricultură, pentru a asigura hrana
populaţiei, iar solul de calitate inferioară în urbanizare, construcţia de clădiri şi infrastructură;
 Crearea unui mediu urban după anumite standarde, care să asigure condiţii pentru o viaţă agreabilă cu
diversitate socio-culturală şi economică;
 Asigurarea unor servicii, care să satisfacă nevoile locuitorilor din zonă, iar arhitectura şi amenajarea
oraşului să fie în concordanţă cu necesităţile locuitorilor.

ANEXA 1: TABELE SOLURI (Capitolul. 4)
Tabel 4.1.3.2-1 Situaţia consumului produselor de protecţie a plantelor, în perioada 2000 – 2011
Specificare 2000 2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011
Suprafaţă arabilă,
9381,1 9401,5 9398,5 9414,3 9421,9 9420,2 9427,3 9423,3 9415,9 9409,3 9422,5 9405,0
mii ha
Consum pesticide
Total (t. s.a.), din
8341,64 8341,84 8185,6428 6898,152 8240,5687 6790,4433 6994,3475 5883,579 6120,0208 4167,6112 7545894 6.582.935
care:
- insecticide 1343,05 1674,749 1225,1853 1288,3210 2206,302 968,9147 858,8815 841,4090 718,0175 313,5112 2061336 993.324
- fungicide 3959,16 4289,500 4385,7010 3229,21 3288,961 3304,7896 3263,149 2626,998 3041,0103 1811,8567 2066323 1.989.229
- erbicide 3039,43 2377,575 2574,3665 2280,066 2744,544 2513,254 2857,754 2394,142 2344,524 2041,1925 3418235 3.600.382
-
Regulatori de creştere 0,3900 0,357 0,350 - - -
Produse diverse 0,56 0,762 3,128 14,5630 20,6800 16,469 1,051 - -
Revin pe 1 ha
arabil
Total (kg s.a.) 0,89 0,89 0,87 0,73 0,88 0,72 0,74 0,62 0,65 0,44 0,80 0,70
din care:
- insecticide 0,14 0,18 0,13 0,137 0,24 0,10 0,09 0,09 0,08 0,03 0,22 0,11
- fungicide 0,42 0,46 0,47 0,354 0,35 0,35 0,35 0,28 0,32 0,19 0,22 0,21
- erbicide 0,33 0,25 0,27 0,243 0,29 0,27 0,30 0,25 0,25 0,22 0,36 0,38
Sursa MADR, Direcţia Generală Politici în Sectorul Vegetal – în perioada 2000-2011
1
Tabel 4.1.3.2. -2 Situaţia la nivel judeţean a solurilor afectate de diferite activităţi industriale şi agricole1)
Suprafaţa (ha) şi gradul de afectare
Cod Denumire Localizare
slab moderat puternic foarte puternic excesiv total
1 Poluare prin lucrări de Alba 74 74
de excavare la zi Arad 290 318 608
(exploatări miniere Argeş 225 225
la zi, balastiere, Bacău 34 133 167
cariere etc.) Bihor 65 226 291
Braşov 306 306
Bistriţa Năsăud 236 236
Botoşani 185 185
Buzău 2 2
Cluj 3915 3915
Constanţa 491 491
Covasna 840 840
Caraş Serverin 711 711
Dâmboviţa 5 5
Dolj 195 195
Gorj 12093 12093
Galaţi 100 100
Giurgiu 80 80
Harghita 21 21
Hunedoara 6 32 82 307 427
Iaşi 97 97
Mehedinţi 2315 2315
22
Maramureş 7 15
Mureş 159 159
Prahova 58 58
Sălaj 17 17
2
Satu Mare 220 220
Sibiu 18 18
Suceava 323 323
Timiş 78 71 53 202
Vâlcea 3 6 14 23
Vrancea 6 6
Total 01 2 16 255 519 23640 24432
2 Deponii, halde Alba 373 373
iazuri de decantare, Arad 70 70
depozite de steril de Argeş 49 49
la flotare, depozite de Bacău 65 685 750
gunoaie etc. Bihor 93 93
Braşov 10 10
Bistriţa Năsăud 12 12
Botoşani 81 81
Buzău 50 50
Cluj 344 344
Constanţa 175 175
Covasna 11 11
Caraş Serverin 629 629
Dâmboviţa 92 92
Dolj 670 670
Gorj 12 12
Galaţi 102 102
Giurgiu 3 3
Harghita 227 227
Hunedoara 4 35 106 591 736
Iaşi 206 206
3
Ilfov 53 53
Mehedinţi 20 20
Maramureş 617 617
Mureş 120 59 179
Olt 17 45 5 67
Prahova 10 21 157 188
Sălaj 185 185
Satu Mare 59 59
Sibiu 18 18
Suceava 10 6 176 192
Timiş 50 53 103
Vâlcea 10 11 10 7 3 41
Vrancea 30 60 90
Vaslui 85 47 132
Total 02 247 63 236 320 5773 6639
3 Deşeuri şi reziduuri Alba 3 3
anorganice (minerale, Bacău 18 18
materii anorganice, inclusiv Braşov 10 12 20 42
metale, săruri, acizi, baze) Botoșani 2 2
de la industrie (inclusiv Buzău 4 4
industria extractivă) Dolj 150 150
Galaţi 177 177
Gorj 5 5
Harghita 33 33
Hunedoara 3 3
Maramureş 103 103
Sălaj 10 10
Satu Mare 2 2
4
Suceava 39 39
Timiş 106 106
Vâlcea 97 97
Vrancea 50 50
Total 03 10 217 207 50 360 844

4 Substanţe Alba 800 1200 3500 5500
purtate de aer Arad 350 350
Argeş 550 550
Bacău 90988 9942 3825 104755
Braşov 250 250
Buzău 5 5
Constanţa 132 132
Dâmboviţa 1005 2710 3715
Dolj 1351 1351
Gorj 30000 25000 55000
Hunedoara 1050 7150 1450 9650
Ilfov 100 100
Iași 36 36
Maramureş 7250 8572 7800 6500 1000 31122
Mureş 1500 1500
Neamţ 180 180
Olt 20 30 50
Prahova 112 90 20 30 50 302
Sălaj 15 15
Sibiu 86000 44835 10630 8000 149465
Vrancea 320 320
Total 04 215737 99494 29436 18030 1651 364348
5
5 Materii radioactive Arad 7 7
Bacău 33 33
Braşov 500 500
Harghita 7 7
Suceava 19 19
Total 05 0 500 0 0 66 566
6 Deşeuri şi reziduuri Alba 2 2
organice de la Arad 18 18
industria alimentară Bacău 9 9
şi uşoară şi alte Braşov 6 6
industrii Buzău 3 3
Caraş Severin 150 150
Galaţi 101 101
Gorj 4 4
Harghita 17 17
Iaşi 12 12
Maramureş 7 7
Vaslui 3 3
Vrancea 16 16
Total 6 13 19 12 17 287 348
7 Deşeuri, reziduuri Alba 7 7
agricole şi forestiere Bacău 434 192 626
Cluj 130 130
Gorj 3 3
Harghita 78 78
Ilfov 5 90 95
Maramureş 34 34
6
Mehedinţi 30 30
Mureş 30 30
Suceava 97 97
Total 07 37 65 90 642 306 1140
8 Dejecţii animale Alba 7 7
Arad 128 128
Bacău 2849 966 162 182 164 4323
Bistriţa Năsăud 1 1 2
Buzău 32 32
Covasna 5 5
Galaţi 68 68
Giurgiu 20 20
Gorj 3 3
Iaşi 58 58
Hunedoara 1 1 2 4
Olt 2 3 10 15
Sălaj 47 47
Satu Mare 25 25
Vaslui 71 71
Vrancea 61 10 71
Vâlcea 1 1
Total 08 2883 993 363 265 469 4973
9 Dejecţii umane Alba 4 4
Arad 2 2
Bacău 688 688
Hunedoara 1 11 27 39
Total 09 0 689 11 0 33 733
7
17 Pesticide Bacău 1058 650 224 36 18 1986
Cluj 1 1
Vaslui 41 48 89
Total 17 1058 650 224 77 67 2076
18 Agenţi patogeni Bacău 0
contaminanţi Dolj 20 20
Mehedinţi 500 500
Suceava 97 97
Total 18 0 500 0 0 117 617
19 Apă sărată Argeş 174 121 126 63 484
(de la extracţia Arad 90 90
petrolului) Bacău 222 163 178 119 59 741
Bihor 45 60 105
Brăila 4 4 8
Buzău 14 14
Dâmboviţa 196 196
Dolj 160 160
Gorj 450 12 462
Galaţi 60 60
Giurgiu 90 90
Prahova 3 18 5 8 34
Vâlcea 61 30 32 18 10 151
Vrancea 50 50
Timiş 9 9
Total 19 952 497 408 205 592 2654
20 Produse petroliere Bacău 72 12 84
Covasna 4 4
Gorj 401 237 638
Prahova 11 5 16
Timiş 9 9
Total 20 0 473 248 5 25 751
8
TOTAL GENERAL 220939 104176 31490 20130 33350 410121
Tabel 4.1.4-1. Situaţia la nivel judeţean a solurilor afectate de procese de pantă şi alte procese
1)
(eroziune, alunecări ,compactare şi colmatare)

Cod Denumire Specificaţii si localizare
Eroziune de suprafaţă, de Alba 73524 29243 34279 9785 146831
10
adâncime şi alunecări
Arad 28437 22088 25694 6370 82589
Argeş 31430 27655 18095 3068 10934 91182
Bistriţa Năsăud 6622 19434 7280 33336
Bihor 2919 804 422 89 60 4294
Bacău 92974 104185 76791 49671 23241 346862
Botoşani 25129 79261 10785 7066 22571 144812
Braşov 6059 40460 3346 2660 2202 54727
Buzău 4775 6151 3918 5357 16295 36496
Caraş Severin 30666 36460 24830 50992 142948
Cluj 6470 28173 12190 20413 8909 76155
Covasna 3816 8684 1254 261 14015
Constanţa 158322 71076 9437 599 239434
Dâmboviţa 2758 2659 978 280 6675
Dolj 4862 9940 13642 3121 4716 36281
Galaţi 86838 31355 14562 11240 9004 152999
Gorj 12350 26473 55816 20085 15099 129823
Giurgiu 9674 14017 4446 28137
Harghita 79333 79333
Hunedoara 38417 18322 17342 4646 78727
Iaşi 60447 113267 29984 13100 25337 242165
Ilfov 9000 2000 786 11786
9
Maramureş 15157 16636 13443 239 288 45763
Mehedinţi 23335 23335
Mureş 55480 55480
Neamţ 47383 6895 13068 10837 6716 84899
Olt 13771 7953 4860 6034 168 32786
Prahova 8725 16288 21406 33870 6313 86602
Sălaj 31452 24080 9351 32741 7053 104677
Sibiu 33081 38594 18684 90359
Satu Mare 28604 14929 5120 2834 1097 52584
Suceava 83327 1678 85005
Timiş 6767 7707 4211 6289 24974
Tulcea 50332 4639 15111 582 4235 74899
Vaslui 53235 57259 61576 41610 12259 225939
Vâlcea 12590 5683 2003 8 171 20455
Vrancea 66885 34713 52610 19711 11663 185582
Total 10 944763,0 1013854 749420 454150 210729 3372946
15 Compactare primară şi secundară Alba 40000 40000

Arad 36091 96449 48606 14367 15961 211474
Bacău 51778 84480 136258
Buzău 0
Caraş Severin 30707 24000 10000 64707
Gorj 47630 12327 59957
Giurgiu 88762 42532 53628 184922
Harghita 93156 40640 133796
Hunedoara 10895 7605 18500
Iaşi 98861 98861
Ilfov 75591 75591
Mureş 3500 11500 15000
Neamţ 28063 24602 10675 63340
10
Prahova 20500 15500 7850 43850
Sălaj 9218 24623 20380 54221
Suceava 30254 30254
Timiş 76009 50130 50450 31925 208514
Vaslui 94692 17290 2049 114031
Total 15 543371 544556 251268 125555 88526 1553276
16 Poluare prin Alba 220 220
sedimente Bacău 802 478 943 550 370 3143
produse de Gorj 450 150 600
eroziune Iaşi 52 855 2223 3130
(colmatare) Maramureş 2 10 12
Neamţ 1065 1065
Sălaj 89 138 170 397
Vaslui 1939 420 810 490 296 3955
Vâlcea 8 176 593 777
Total 16 4088 2389 4808 1178 836 13299
TOTAL GENERAL (10,15,16) 1492222 1560799 1005496 580883 300091 4939521
Sursa-După ICPA și OJSPA, 2004-2008
Tabel 4.1.4-2 Situaţia la nivel judeţean a solurilor afectate de diferite procese naturale şi/sau antropice
11 Soluri sărăturate Alba 812 2865 135 3812
(saline şi/sau Arad 13605 18109 31714
alcalice) Bacău 1624 1380 3004
Bihor 38341 900 400 39641
Botoșani 36745 13750 4674 1152 56321
Braila 50551 18862 14962 2955 87330
Buzău 21771 6401 4936 3136 1058 37302
Cluj 168 168
Constanţa 12539 3609 1138 493 17779
Galaţi 35428 35428
Giurgiu 10000 2000 300 12300
11
Harghita 54 153 207
Iaşi 31913 14730 7922 2216 566 57347
Ilfov 4259 4259
Maramureş 125 25 150
Mehedinţi 75 75
Mureş 602 602
Olt 3084 2243 5327
Prahova 10610 1270 882 12762
Satu Mare 4953 4953
Timiş 6365 7935 14300
Tulcea 13533 496 510 70 14609
Vaslui 32575 7669 2684 1160 44088
Valcea 11 5 4 8 1 29
Vrancea 1328 1328
Total 11 264163 80639 52488 36867 50678 484835
12 Soluri acide Alba 95000 95000
Arad 15502 54991 16369 86862
Argeş 112690 129933 38543 281166
Bacău 25063 53190 4037 910 83200
Bistriţa Năsăud 50891 11464 83 62438
Bihor 129298 118716 22868 270882
Botoșani 112657 15629 128286
Braşov 2800 2800
Buzău 94672 12948 469 108089
Caraş Severin 67476 50726 1098 119300
Cluj 50891 11464 83 62438
Galaţi 1304 1304
Gorj 56522 58231 14071 128824
Giurgiu 4826 4769 2340 4358 16293
Harghita 4149 4149
Hunedoara 68500 481818 341506 60789 952613
Iaşi 107004 62046 4188 173238
Ilfov 13841 13841
Maramureş 4285 975 5260
Mureş 92323 92323
Neamţ 51358 48972 3939 104269

Olt 128086 142173 17364 287623
Prahova 16230 5000 885 22115
Sălaj 98986 68293 11551 178830
Satu Mare 33042 80768 109974 29316 10974 264074
Suceava 50537 165874 76652 293063
12
Timiş 330340 170389 17222 517951
Vaslui 115811 7548 123359
Vâlcea 57858 60590 14884 496 133828
Vrancea 712 712
Total 12 1766295 1926886 716794 186023 18132 4614130
13 Exces de apă Arad 27111 27111
Argeş 65602 87306 18604 5709 208 177429
Bacău 63352 243621 5362 2839 1910 317084
Bihor 95 4698 884 5677
Bistriţa Năsăud 8413 17488 7489 1213 367 34970
Botoșani 28046 40619 14345 9232 10223 102465
Brăila 804 117 921
Buzău 13978 13597 10871 2770 2195 43411
Caraş Severin 18607 44420 5137 890 69054
Cluj 24305 30826 14162 5169 128 74590
Constanţa 3962 348 935 4119 644 10008
Covasna 35402 36987 21548 13912 10096 117945
Galaţi 1425 1425
Gorj 11517 30910 25030 11457 2055 80969
Giurgiu 4826 4769 2340 4358 16293
Harghita 20507 20507
Hunedoara 80608 61002 49636 25116 14493 230855
Iaşi 23753 21531 15960 14220 7330 82794
Ilfov 4559 4559
Maramureş 4625 785 100 5510
Mehedinţi 908 908
Mureş 59775 32863 8416 5558 327 106939
Neamţ 112 9768 10775 2095 891 23641
Olt 59775 32863 8416 5558 327 106939
Prahova 12085 12125 6808 6280 730 38028
Sălaj 34718 27157 12751 25885 1507 102018
Sibiu 20036 46864 30937 21135 12864 131836
Satu Mare 41199 91551 52243 17604 43718 246315
Suceava 143582 43783 187365
Timiş 12427 10050 46366 68843
Vaslui 10869 17321 10246 8313 2971 49720
Vâlcea 15078 17503 2280 255 28 35144
Total 13 640738 1075063 420208 199479 185785 2521273
14 Exces sau Călaraşi* 6048 6048
deficit de Dolj* 833414 451092 109762 19060 1413328
elemente nutritive Galaţi* 39485 39485
şi de materie Giurgiu* 466981 466981
13
organică Harghita* 253667 836686 1090353
Maramureş* 2255 1750 4005
Mureş* 247737 59190 306927
Total * 1556317 1537265 175000 19060 39485 3327127
14 a Nt Alba 164812 137232 302044
Arad 45525 307935 156525 509985
Argeş 165387 165387
Bacău 12607 224391 83554 320552
Bihor 9564 118412 206205 334181
Bistriţa Năsăud 42382 34185 11894 2290 90751
Botoşani 881 56418 215083 93335 1155 366872
Brăila 35124 255645 47121 337890
Buzău 31078 200701 41296 273075
Braşov 59655 119062 37868 16061 232646
Caraş Severin 65725 89256 48860 203841
Cluj 122506 122506
Covasna 81232 30106 111338
Constanţa 1600 517120 45224 563944
Dâmboviţa 70566 76806 4308 433 152113
Gorj 722 6640 61001 114123 182486
Hunedoara 6859 71120 199797 277776
Iași 29644 265667 73786 369097
Ilfov 48974 48974
Mehedinţi 155742 119705 18854 264 294565
Neamţ 58390 68796 127186
Olt 1535 176056 159775 337366
Prahova 17022 163241 98782 279045
Sălaj 92139 92139
Sibiu 25398 106232 67490 199120
Satu Mare 1357 9258 83825 168660 263100
Suceava 12400 65200 47100 124700
Teleorman 108484 108484
Timiş 414635 197532 612167
Tulcea 133608 92081 23122 1443 250254
Vaslui 14689 113966 273099 401754
Vâlcea 6140 53548 119757 1200 180645
Total Nt 1181560 3578047 2709484 485794 281098 8235983
14 b Pm Alba 181111 59438 240549
Arad 75705 113046 131972 131461 452184
Argeş 86318 78150 164468
Bacău 55698 92592 95698 61138 305126
Bihor 66914 74160 70925 91269 303268
14
Bistriţa Năsăud 45759 24439 14164 4271 2118 90751
Botoşani 33253 49171 109826 147950 32207 372407
Brăila 101234 136420 82301 18465 338420
Buzău 34212 91916 119893 9434 255455
Braşov 39368 75546 56471 35958 25303 232646
Caraş Severin 31013 48320 79333
Cluj 122447 122447 244894
Covasna 32345 45114 25168 102627
Constanţa 148177 259515 96795 31378 535865
Dâmboviţa 44595 46402 25504 116501
Gorj 16104 21568 35232 46226 63356 182486
Hunedoara 87102 85603 53490 26399 252594
Iași 56393 122366 130204 30489 339452
Ilfov 93690 93690
Mehedinţi 166520 61082 43638 23325 294565
Neamţ 37687 45939 33124 116750
Olt 60002 64448 132253 62744 319447
Prahova 64181 91248 105758 12277 273464
Sălaj 97495 97495
Sibiu 17688 49642 54321 70640 192291
Satu Mare 23141 57802 84357 97800 263100
Suceava 20647 50513 118174 153769 343103
Teleorman 94642 59318 153960
Timiş 214500 114470 47152 376122
Tulcea 63724 131459 38704 16360 250247
Vaslui 44400 63940 109150 108076 76188 401754
Vâlcea 25237 40394 51894 48649 166174
Total Pm 1486152 2168292 2287670 1582906 426168 7951188
14 c Km Alba 110396 42526 152922
Arad 104555 181590 16369 302514
Argeş 103199 8476 111675
Bacău 70880 126895 80240 11299 289314
Bihor 95069 136183 37524 268776
Botoşani 239439 86064 36200 7732 946 370381
Brăila 75164 28535 820 104519
Buzău 94566 45459 2743 142768
Braşov 33337 77358 55137 66814 232646
Caraş Severin 74723 7979 82702
Covasna 44053 5229 49282
Constanţa 296785 101018 1270 399073
Dâmboviţa 62063 13272 75335
Gorj 35030 45948 73062 28446 182486
15
Hunedoara 22123 27593 56187 171808 277711
Iași 106128 31210 472 137810
Ilfov 19164 19164
Mehedinţi 118217 79645 69163 27540 294565
Neamţ 44690 4619 49309
Olt 173059 84072 6708 263839
Prahova 89294 102968 7534 199796
Sălaj 16310 16310
Sibiu 62084 66173 18924 147181
Satu Mare 44570 69903 107507 41120 263100
Suceava 31804 84555 177714 44230 338303
Teleorman 6806 6806
Timiş 129529 12586 142115
Tulcea 62939 126232 39562 21515 250248
Vaslui 109560 128586 125576 34781 3251 401754
Vâlcea 43522 58773 58644 1966 162905
Total Km 2161977 1754881 1176752 437248 204451 5735309
14 d Ht Alba 133918 42622 176540
Arad 281848 209722 14323 512 506405
Argeş 175869 14349 1578 191796
Bacău 20051 53755 179075 47395 7879 308155
Bihor 145738 123701 46196 315635
Botoşani 554 190968 159858 14987 2957 369324
Brăila 34584 253314 45821 1245 334964
Buzău 36992 197863 42970 277825
Braşov 799 4409 45838 117226 64374 232646
Caraş Severin 101096 28782 129878
Covasna 26641 3379 139 30159
Dâmboviţa 105067 35639 2686 143392
Gorj 722 6640 61001 114123 182486
Hunedoara 4341 156483 112288 4880 277992
Iași 30786 265667 55338 11069 7379 370239
Ilfov 34069 34069
Mehedinţi 27343 95253 88284 83385 294265
Neamţ 59601 71260 130861
Olt 176246 144638 13119 1788 335791
Prahova 202866 55251 20928 279045
Sălaj 43365 43365
Sibiu 114500 7687 6413 128600
Satu Mare 20908 130504 111688 263100
Suceava 162960 128110 20647 10034 321751
Teleorman 19158 122 19280
16
Timiş 304771 66056 11 370838
Tulcea 139474 96964 12902 1016 250356
Vaslui 711 17762 61301 101578 220402 401754
Vâlcea 26154 103538 29861 61974 221527
Total Ht 1972141 2565965 1200413 781525 6942038 6942038
2)
Total 14*+14 a,b,c,d 8358147 11604450 7549319 3306533 1373196 32191645
3)
TOTAL GENERAL 11029343 14687038 8738809 3728902 1627791 39811883
Sursa-După ICPA și OJSPA, 2004-2008
2)
La indicatorul 14 trebuie ţinut seama că aceeaşi suprafaţă poate suferi de pe urma deficitului celor 4 componente (Ht, Nt, Pm, Km)
3)
Suma suprafeţelor afectate de factorii specifici indicatorilor 11,12,13 şi 14
17
Tabel 4.1.6.-1. Poluări accidentale 2011 - Regiunii Nord-Est:
Nr Localizarea Agentul poluator Factorii de

data /ora Modul de manif. al fenomenului Măsuri luate
crt. fenomenului Cauza poluării mediu afectaţi
Judeţul IASI
autocamionul care transporta argilă expandată, a fost întocmită şi transmisă fişa de avertizare
autocamionul cu nr. de
DN 28, în zona ambalată în big-bag-uri cu capacitatea de 2 mc. (înregistrată la CJ Iaşi la nr. 1126 din 11.05.2011)
1. 11.05.2011 înmatriculare CMR 575 apă, sol
comunei Costuleni a ieşit de pe carosabil. la CR Suceava şi dispeceratul Ministerului
şi remorca CAT 575
Mediului.
Sursa: CR Suceava, 2011
Tabel 4.1.6.-2 Poluări accidentale 2011 - Regiunii Sud-Est:
Modul de
data / ora manif. al Măsuri luate
fenomenului
Judeţul Brăila
str. Iezerului de la nr. ca urmare a manipularii unui manovacumetru s-a
sol ca urmare a celor produse au fost aplicate 2amenzi
1 07.03.2011 90 la nr. 120, municipiul mercur produs poluarea cu aproximativ 7,317kg mercur a
in valoare de 90.000 lei
Braila unei suprafete de sol de aproximativ 80mp
pe raza localitatilor
ca urmare a spărturilor cauzate de coroziune pe
Tarlele Filiu, Ionești,
sol tronsonul de conductă Constanța-Onești s-a produs
2 05.07-18.07.2011 Victoria, Baraganu, țiței
poluarea a aproximativ 6580mp, în urma verificării
Zavoaia, Perisoru și
în vederea punerii în funcțiune a conductei
Gradiștea
un grup de persoane neidentificate au desigilat un au fost luate măsuri pentru recuperarea
număr de 12 vagoane dintr-o garnitură de 35, în îngrășămintelor împrăștiate pe sol
15.03.2011, în pe calea ferată, zona sol
3 Îngrășăminte chimice vederea sustragerii de bunuri. Trenul transporta în-
jurul orelor 07.30 KM 4-5
grașăminte chimice . Pe cca 500 ml s-au împrăștiat
pe calea ferată cca 80 tone îngrășăminte chimice.
Județul Constanța
o conducta de transport
pe conducta de transport titei, cu diametrul de 10
titei aparținând SC OMV s-a intervenit prin decopertarea conductei,
3/4” s-a produs o avarie, datorita unei instalatii
25.03.2011 , in localitatea Corbu, Petrom SA E&P Romania teren agricol montarea unui cep de lemn, repararea avariei,
1 artizanale pentru sustragere produse petroliere,
jurul orelor 12.00, borna 19 Zona de productie X, cultivat cu orz. vidanjarea scurgerilor de titei si executarea de
montata de autori necunoscuti. S-au constatat
Petromar, Sectia Terminal lucrari de depoluare.
exfiltratii de titei pe terenul cultivat.
Midia
o conducta de transport
o suprafață de
titei aparținând SC OMV
cca 400mp teren pe conducta de transport țiței s-a produs o avarie s-a intervenit prin decopertarea conductei,
localitatea Piatra, în Petrom SA E&P Romania
2 20.06.2011 agricol cultivat datorită unei instalații artizanale pentru sustragere vidanjarea a cca 1 mc titei, lucrari de depoluare,
zona bornelor 35-36 Zona de productie X,
cu floarea produs petrolier, montată de autori necunoscuți. remedierea avariei
Petromar, Sectia Terminal
soarelui
Midia
18
Judeţul Galaţi
s-a intervenit cu echipajele de pompieri ale ISU
loc. Vadu-Com. Corbu sol, vegetație s-a produs un incendiu de vegetatie pe o suprafata Dobrogea pentru limitarea si stingerea incendiului,
1 20-21.08.2011 incendiu de vegetatie
de cca150 ha in Rezervatia Biosferei Delta Dunarii . urmand a fi stabilita cu exactitatea cauza si
suprafata exacta a propagarii incendiului.
in zonele Murighiol lac
Porculeţ, Sahalin
Zătoane Lejani, Movile
sol, vegetație s-a constatat incendierea vegetatiei uscate de către
2 01.09-15.09.2011 Dese-Istria, Sinoe-zona incendiu de vegetatie
persoane necunoscute
Edighiol, de pe teritoriul
Rezervatiei Biosferei
"Delta Dunarii"
Sursa: CR Galaţi, 2011
Tabel 4.1.6.-3 Poluări accidentale 2011 - Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia:
Modul de
fenomenului
Județul Dolj
cantitate titei + apa sarata poluare produsa prin fisurarea colectorului de
sol
1 2011 com.Isalnita =1000L pe o suprafata = transport apa sarata 10 ¾ P1 Bradesti – Depozit
2000 mp; Central Ghercesti
cantitate titei + apa sarata poluare produsa prin fisurare colector transport
sol
2 2011 com.Isalnita = 200 L pe o suprafata = apa sarata P1 Bradesti – depozit Central Bradesti
300 mp; 10 ¾ inch.;
cantitate apă sarată = 200 poluare produsa prin fisurare colector gaze 14 inch
3 2011 com.Isalnita L pe o suprafata = 150 sol – zona Bradesti; Suprafata afectata = 150 mp;
mp; Cantitate apa sarata = 200 l .
Județul Gorj
pe amplasamentul operatorului economic, la
magazia destinata temperarii pulberilor propulsive
CN ROMARM SA -
de la sectia Pirotehnica a avut loc o deflagratie
11.02.2011, ora FILIALA SC UZINA aer, sol,
1 com.Sadu puternica, urmata de incendiu. In urma nu au fost aplicate sanctiuni contraventionale.
11 MECANICA SADU SA; vegetație
evenimentului doua persoane din cadrul sectiei au
incendiu
decedat, o a treia suferind arsuri grave pe 35% din
suprafata corpului;
Județul Olt
SC OMV PETROM SA
Zona de productie III sol, suprafata
01.11.2011, ora deversarea unei cantitati de aprox. 200 mc de apa a fost sancationata SC OMV PETROM SA cu
1 județul Olt Muntenia Vest, Sector afectata fiind de
9, 30 de zacamant amenda in valoare de 30000lei;
106 Ciuresti, Parc nr. 4 circa 600 mp;
Icoana
2 2011 județul Olt SC OMV PETROM SA- sol, suprafata deversarea din beciul sondei 171 a unei cantitati de
19
Zona de productie III afectata fiind de aprox. 50 l titei si 40 l apa sarata pe terenul vecin
Muntenia Vest, Sector circa 100 mp;
106 Ciuresti
sol, cantitatea de
titei deversata
fiind de aprox.
SC OMV PETROM SA- 100 l titei si 300 l
deversarea de titei si apa sarata ca urmare a
Zona de productie III apa sarata pe
3 2011 județul Olt interventiei unor persoane necunoscute la ventilele
Muntenia Vest, Sector 7 terenul vecin,
capurilor de pompare ale Sondelor 1005, 311 si 306
Bacea, Parc 8 Floru suprafata
afectata fiind de
circa 100 mp
(teren extravilan;
Sursa: CR Vâlcea, 2011
Tabel 4.1.6.-4 . Poluări accidentale 2011 – Regiunea 3 Sud-Muntenia
Nr Localizarea Agentul poluator Factorii de Modul de manif. al

data / ora Măsuri luate
crt. fenomenului Cauza poluării mediu afectaţi fenomenului
Județul Argeș
s-a produs o avarie constând în fisurarea conductei
de transport ţiţei Parc 10 Cocu – MTT Poiana
Lacului, datorită suprapresiunii create prin închiderea
ventilului de sectionare din aval pozitionat la cca. 200
m de fisură, ventil închis de autori necunoscuti. In
urma producerii avariei s-au scurs cca. 500 l de
OMV Petrom SA Grup
produs petrolier ( 200 l apa sarata si 300 l titei ) ,
Zăcăminte Vâlcele
17.03.2011 în județul Argeș, Valea sol, apă afectând Valea Măneasa pe o lungime de cca. 1500 nu au fost aplicate sanctiuni.
1 Slătioarele Sector
jurul orei 22.30 Măneasa ml , o porţiune de drum de exploatare de cca. 20 mp
Producţie 2 Samara-Cocu
si cca. 60 mp păşune. S-a constatat existenţa
Parc 10 Cocu; țiței
produsului petrolier pe luciul apei şi maluri ( pârâu
Măneasa ) pe o lungime de cca. 1500 ml. ; debitul pe
pârâul Mâneasa este unul nepermanent iar la data
producerii incidentului era destul de scazut ( cca. 1
l/s) , astfel încat poluarea accidentală nu a afectat
râul Cotmeana .
s-a produs o avarie la conducta de transport produse
petroliere ce face legatura intre Sonda 2947 si Parcul
SC OMV Petrom SA Grup
15 bis Vaţa.
Zăcăminte Vâlcele s-a aplicat o sancţiune cu valoarea de 2000 lei
În urma producerii avariei s-a scurs o cantitate de
2 04.05.2012 Slătioarele Sector 4 Vaţa, sol conform L 18/1991, art. 111, lit. h pentru scurgeri
circa 450 l apă sărată şi cca 50 l ţiţei, afectând o
Parc 16 Vaţa ; de produse petroliere pe sol.
suprafaţă de cca 10 mp drum de acces sonde şi şanţ
țiței
stradal pe o lungime de circa 150m.
20
Județul Dâmbovița
transportul privind cantitatea de 2,2 tone solvent, cu
denumirea comercială ROMPETROL SE 75/115 în 3
recipienţi din plastic fiecare cu capacitatea de 1000 l,
şi cantitatea de 0,17 tone solvent, cu denumirea
comercială WHITE SPIRIT într-un butoi din metal cu
capacitatea de 200 l a fost asigurat cu autoutilitara nr.
DB 08 UKJ, proprietatea S.C. TURNIR S.R.L.. S-a
procedat la descărcarea recipienţilor din autoutilitara
cu motostivuitorul din dotarea firmei, în zona
depozitului de materii prime şi în timpul manipulării s-
incendiu urmat de explozii
1 31.08.2011 Târgovişte aer, sol a produs incendiul urmat de explozii repetate. În
repetate
urma incendiului au fost afectate şi distruse magazia
de materii prime, maşina autoutilitară cu care s-a
efectuat transportul , cantitatea de 2,2 tone solvent,
cu denumirea comercială ROMPETROL SE 75/115 şi
cantitatea de 0,17 tone solvent, cu denumirea
comercială WHITE SPIRIT, 1 motostivuitor
aparţinând S.C. TURNIR S.R.L Târgovişte, un
autoturism Opel şi clădirile aparţinând SC LACTATE
NATURA Dâmboviţa SA - Fabrica de produse lactate
Târgovişte.
Județul Giurgiu
pentru remedierea situaţiei s-a intervenit cu trei
vidanje pentru colectarea apei impurificate şi s-au
apele impurificate cu
luat măsuri pentru ecologizarea zonei ; deoarece
județul Dâmbovița, pigmenţi şi coloranţi datorită unei ploi abundente, au refulat pe
la data producerii incidentului staţia de epurarea
1 11.06.2011 Parcului Industrial organici de pe platforma sol, vegetație canalizarea pluvială afectând DN 5 pe o lungime de
din incinta Parcului Indistrial Giurgiu Nord nu
Giurgiu Nord Parcului Industrial Giurgiu 300 m, 1 ha de spaţiu verde şi două gospodării ;
funcţiona (contrar prevederilor autorizaţiei de
Nord
mediu), societatea a fost sancţionată cu amendă în
valoare de 100000 lei.
județul Dâmbovița, sol, suprafata
SC OMV PETROM SA poluarea cu ţiţei ca urmare a spargerii accidentale a SC OMV PETROM SA a fost sancţionată cu
2 28.09.2011 Parcul 1 Stoeneşti către afectata fiind de
ţiţei conductei de pompare ţiţei amendă în valoare de 50000 lei.
Depozitul Potlogi cca. 60 mp
județul Dâmbovița,
SC OMV PETROM SA sol, teren de poluarea cu ţiţei ca urmare a spargerii magistralei de SC OMV PETROM SA a fost sancţionată cu
3 01.10.2011 Parcul 10 Bălăria către
ţiţei cca. 300 mp pompare ţiţei amendă în valoare de 50000 lei.
Depozitul 4 Angheleşti
județul Dâmbovița, pentru neanunţarea la timp a evenimentului
SC OMV PETROM SA sol, teren de s-a produs o spărtură la conducta de transport ţiţei
4 26.08.2011 Parcul 61 Videle către produs, SC OMV PETROM SA a fost sancţionată
ţiţei cca. 30 mp brut
Depozitul 160 Videle cu amendă în valoare de 100000 lei.
au fost impuse măsuri privind refacerea calităţii
a avut loc o poluare accidentală prin spargerea a cca. terenului prin lucrări de ecologizare ; pentru
județul Dâmbovița,
sol, teren de 6 tone ţiţei printr-o conductă de pompare a ţiţeiului; neconformităţile constatate cu prilejul verificării în
5 11.10.2011 staţia automatizate SC CONPET SA, țiței
cca. 600 mp avarierea conductei a fost cauzată de coroziunea teren, SC CONPET SA a fost sancţionată cu
Cartojani
avansată ; amendă în valoare de 50000 lei.
21
Județul Ialomița
județul Dâmbovița, Parc OMV Petrom SA -ASET 9
1 03.09.2011 sol cca 70 mp poluare cu apă sărată , coroziune conductă
28 Grindu Moldova Sud
09.07.2011 sol cca 300 mp poluare cu apă sărată , coroziune conductă
2 28 Grindu Moldova Sud
3 22.06.2011 sol cca 500 mp poluare emulsie apă -ţiţei, coroziune conductă
28 Grindu Moldova Sud
județul Dâmbovița, zona poluare cu ţiţei în urma montării unei instalaţii
4 28.05.2011 SC Conpet SA, țiței sol cca 400 mp
Lilieci artizanale (furt din conductă)
județul Dâmbovița, zona SC Conpet SA, poluare cu ţiţei pe teren acoperit cu zăpadă şi
5 28.05.2011 sol cca 400 mp
Ţăndărei țiței gheaţă, coroziune conductă
județul Dâmbovița, Parc OMV Petrom SA –ASET,
6 11.02.2011 sol cca 140 mp poluare ţiţei pe teren îngheţat, coroziune conductă
160 Colelia țiței
Județul Prahova
s-a constatat poluarea cu amestec de apa şi ţiţei a
OMV Petrom Aset 7 păşunii din vecinătatea sondei 149 Unirea, suprafaţa
localitatea Ţintea, a fost aplicată sancţiune contravenţionala conform
1 2011 Muntenia, amestec de sol, apă afectata fiind de cca 1500 mp sol şi a vâlcelului de
sector Astra Senin OUG 68/2007, în valoare de 80 000 lei
apa şi ţiţei pe strada Cerbului, datorită manifestărilor eruptive ce
au avut loc la sondă;
s-a oprit pomparea, a fost remediată conducta şi s-
zona centurii de Est a SC Conpet SA Ploieşti, ca urmare a coroziunii apărute pe conducta de a împrăştiat material absorbant, a fost aplicată
2 2011 sol, cca 70 mp
Municipilui Ploieşti țiței transport ţiţei Ǿ 8 “ Boldeşti - Ploieşti; sancţiune contravenţională conform Legii 18/1991,
în valoare de 2000 lei.
s-a oprit pomparea, a fost remediată conducta şi s-
SC Conpet SA Ploieşti, vegetație, sol, ca urmare a coroziunii aparute pe conducta de a împrăştiat material absorbant ; a fost aplicată
3 2011 zona Recea Mislea
țiței cca 220 mp transport ţiţei Ǿ 4 “ Recea Mislea; sancţiune contravenţională conform Legii 18/1991,
în valoare de 2000 lei.
sol, cca 30 mp; s-a izolat transonul de conductă, s-au montat 2
cca 1000 mp refulatoare amonte şi aval de zona avariată; a fost
4 2011 Ploieşti Vest Triaj SC Conpet SA Ploieşti incendiu pe conducta de gazolină Ǿ 53/4
teren cultivat cu aplicată sancţiune contravenţională conform OUG
grâu 195/2005, în valoare de 50000 lei.
datorită lucrărilor de aducţiune efectuate pe râul Pra- a fost oprită pomparea, au fost create 3 baraje din
hova, a fost ruptă conducta Ǿ 4” ce transporta ames- pământ în vederea limitării poluării, a fost remedi-
zona sondei 564 OMV Petrom SA – Asset
5 2011 sol tec ţiţei cu apă sărată de la parcul 448 Drăgăneasa la ată avaria, s-a executat o groapă de poziţie în
Câmpina VII Muntenia Est
Parcul Slobozia, ce a condus la poluarea unei supra- vederea colectării amestecului scurs; s-a efectuat
feţe de teren de cca 200 mp, fără a fi afectat râul . vidanjrea, s-a decopertat pământul infestat;
poluarea unei suprafeţe ( teren mlăştinos ) de cca a fost oprită pomparea, a fost remediată conducta
2.500 mp amestec ţiţei cu apă sărată, datorită unei prin aplicarea unei şarniere urmând a se remedia
zona Parcului 700 OMV Petrom SA – Asset
6 2011 sol fisuri apărute pe conducta de transport amestec ţiţei solul afectat; a fost aplicată sancţiune
Boldeşti Scăieni VII Muntenia Est
cu apă sărată Ǿ 8 “ de la Parcul 818 Seciu la contravenţională conform OUG 195/2005, în
Depozitul central Boldeşti ; valoare de 50000 lei.
zona de nord a SC
OMV Petrom SA – Asset pe 3 amplasamente s-au constatat exfiltraţii cu a fost aplicată sancţiune contravenţională conform
7 2011 ECOFERM SRL, loc. sol
VII Muntenia Est aspect de noroi de foraj; OUG 195/2005, în valoare de 100000 lei.
Boldeşti Scăieni
Sursa: CR Argeș, 2011
22
Tabel. 4.1.6.-5. Poluări accidentale 2011 – Regiunea Nord-Vest
Modul de
fenomenului
Județul Bistrița-Năsăud
pe platforma de descarcare acizi, s-a produs poluare
pentru limitarea pagubelor si a efectelor negative
accidentala cu acid clorhidric in cantitate de 20810
SC DAN STEEL GROUP sol pentru mediu s-a actionat de urgenta cu pamant,
1 2011 jud. Bistrița-Năsăud kg, pe o suprafata de aprox. 400 mp.Poluarea a fost
BECLEAN SA nisip, lapte de var, in scopul neutralizarii acidului si
cauzata de spargerea autocisternei cu care s-a
extinderii poluarii.
transportat acidul clorhidric.
Județul Maramureș
poluarea s-a datorat defectiunii unei prese, uleiul
UNIVERSAL ALLOY s-au impus masuri pentru curatarea intregului
hidraulic scurs a umplut basa colectoare si s-a scurs
CORPORATION sistem de canale dechise afectate de scurgerea de
1 15.08.2011 jud. Maramureș apă, sol prin retelele tehnologice care comunica cu canalele
EUROPE SRL, ulei ulei hidraulic. S-a aplicat o amenda cotraventionala
pluviale si apoi cu canalul deschis care are legatura
hidraulic in valoare de 75 mii RON.
cu pîrîul Chechisel.
Județul Sălaj
in acest timp s-a actionat pentru stingerea
incendiului de catre ISU Salaj si acoperirea cu strat
de pamant a intregii suprafete afectate
05.09.2011- municipiului Zalau, a avut loc un incendiu la depozitul de deseuri s-a aplicat sanctiune contraventionala principala –
1 SC Ave Salaj Ecoserv Sol
08.09.2012 localitatea Criseni municipal, provocat de o persoana neidentificata. amenda in conformitate cu OUG 78/2000 cu
completarile ulterioare pentru nesupravegherea
corespunzatoare a activitatilor de eliminare si a
nerespectarii tehnologiei de depozitare.
s-a acoperit cu strat de pamant intreaga suprafata
afectata de incendiu.
Incendierea depozitului de deseuri menajere datorita
s-a aplicat sanctiune contraventionala principala –
18.11.2011- prezentei in masa deseurilor transportate spre
2 orasul Cehu Silvaniei SC Ave salaj Ecoserv sol amenda in conformitate cu OUG 78/2000 cu
22.11.2011 eliminare a cenusii ( jarului) rezultate de la
completarile ulterioare pentru nesupravegherea
populatie.
corespunzatoare a activitatilor de eliminare si a
nerespectarii tehnologiei de depozitare.
Sursa: CR Cluj, 2011
23
Tabel 4.1.6.-6. Poluări accidentale 2011 – Regiunea 7 Centru
Modul de
fenomenului
Județul Sibiu
urmare a deversarii accidentale de dejectii animaliere

cauzate de defectiuni tehnice la sistemul de pompare
SC Horticola International sol, apă, faună aferent bazinului de colectare si stocare a
1 02.06.2011 comuna Selimbar
Sevis SRL Cisnadie dejectiilor,provenite de la ferma zootehnica de bovine, s-a
produs poluarea raului Seviş, pe o distanta de cca. 2000 m
aval, inregistrandu-se o mortalitate piscicola de cca. 50 kg.
Sursă: CJ Sibiu, 2011
Tabel 4.1.6.-7. Poluări accidentale 2011 – Regiunea 5 Vest
Modul de
fenomenului
Județul Timiș
ISU Banat a asigurat stropirea cu apa a zonei afectate
de scurgere. A fost anuntat proprietarul vagonului SC
OLTCHIM SA, care a trimis o echipa de interventie
Gara CFR Jebel, jud. SC OLTCHIM SA fisurarea vagonului cisterna in care se pentru remedierea defectiunii; la ora 16.30 vagonul a
07.11.2011,ora sol
1 Timis Ramnicu Valcea, acid transporta acid clorhidric fost reparat si la ora 22.30 a ajuns la destinatie statia
08.30
clorhidric 30% CFR Utvinis, jud. Arad, care deserveste CET Arad.
ARPM Timisoara va efectua analize de sol in zona
statiei CFR Jebel pentru a determina eventuala
afectare a solului.
Sursa: CR Timis, 2011
24
BIBLIOGRAFIE
 Baza de date a Institutului Naţional de Statistică, - www.insse.ro

 Baza de date Eurostat, - www.ec.europa.eu/eurostat
 Calitatea apei distribuite în sistem centralizat 2011, - Ministerul Sănătăţii
 Caracterizarea meteorologică a anului 2011 în România - Administraţia Naţională de
Meteorologie
 Date Preliminare Recensământ 2011 - Institutul Naţional de Statistică
 Despre mediu şi sănătate, - Agenţia Europeană de Mediu,
(http://www.eea.europa.eu/ro/themes/human/about-environment-and-health)
 Enciclopedia geografică a României, ediția 1986, București.
 Mediul European, Starea şi Perspectiva 2010: Sinteză. - Agenţia Europeană de Mediu
(http://www.eea.europa.eu/ro)
 Air quality in Europe – 2012 report, Agenţia Europeană de Mediu
 European bathing water quality in 201, 1Agenţia Europeană de Mediu
 Rapoarte judeţene privind Starea Mediului în România pe anul 2011 - Agenţiile
judeţene pentru protecţia mediului
 Rapoarte regionale privind Starea Mediului în România pe anul 2011 - Agenţiile
regionale pentru protecţia mediului
 Raport privind Starea Mediului în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, în anul 2011 -
Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării", Tulcea
 Raport privind Starea Mediului Marin şi Costier în anul 2011 - Institutul Naţional de
Cercetare - Dezvoltare Marină "Grigore Antipa", Constanţa
 Raport privind Starea Solurilor din România pentru anul 2011 - Institutul Naţional de
Cercetare - Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia Mediului – I.C.P.A.
 Raport pentru Sănătate și Mediu 2010-2011, Institutul National de Sănătate Publică,
Centrul Național de Monitorizare a Riscurilor din Mediul Comunitar, București
 “Sănătatea-UE” - (portalul oficial al Uniunii Europene privind sănătatea publică,)
(http://ec.europa.eu/health-eu)
 Strategia energetică a României pentru perioada 2000 -2020 - Ministerul Economiei
şi Comerţului
 Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013 – 2020 -
2030 – Guvernul României – Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Programul
Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Centrul Naţional pentru Dezvoltare Durabilă
1
INSTITUŢIILE care au furnizat date pentru întocmirea acestui raport
• ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ "APELE ROMÂNE"
Adresa: Strada Edgar Quinet nr. 6, sector 1, Bucureşti
Telefon: 312 21 74, Fax: 311 03 96,
www.rowater.ro
• ADMINISTRAŢIA FONDULUI PENTRU MEDIU

Adresa: Splaiul Independenţei nr. 294, Corp A, sector 6, Bucureşti
Telefon/fax: 317 02 87, 317 02 89, 319 48 49, 319 48 50,
www.afm.ro
• ADMINISTRAŢIA NAŢIONALĂ DE METEOROLOGIE

Adresa: Şoseaua Bucureşti - Ploieşti nr. 97, sector 1, Bucureşti
Telefon: 316 28 85, 316 3143, Fax: 316 28 85, 316 31 43,
www.inmh.ro
• ADMINISTRAŢIA REZERVAŢIEI BIOSFEREI "DELTA DUNĂRII" - TULCEA

Adresa: Strada Portului 34 A 2, Tulcea, judeţul Tulcea
Telefon: (0240) 518 945, Fax: (0240) 518 975,
www.ddbra.ro
• AGENŢIILE JUDEŢENE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

• AGENŢIILE REGIONALE PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI
http://www.anpm.ro/regionale.aspx
• GARDA NAŢIONALĂ DE MEDIU

Adresa: Bulevardul Unirii nr.78, bl.J2, sector 3, Bucureşti
Telefon: 326 89 70, 326 89 82, Fax: 326 89 71,
www.gnm.ro
• INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU

PEDOLOGIE, AGROCHIMIE ŞI PROTECŢIA MEDIULUI - BUCUREŞTI
Adresa: Bulevardul Mărăşti nr. 61, Bucureşti
Telefon: 318 44 63, Fax: 318 43 48,
www.icpa.ro
• INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE "DELTA DUNĂRII" -

TULCEA
Adresa: Strada Babadag nr.165, 8800, Tulcea, judeţul Tulcea
Telefon: (0240) 531 520, Fax: (0240) 534 547,
www.indd.tim.ro
• INSTITUTUL NAŢIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE MARINĂ "GRIGORE

ANTIPA" - CONSTANŢA
Adresa: Bulevardul Mamaia nr. 300, Constanţa, judeţul Constanţa
Telefon: (0241) 543 288, Fax: (0241) 831 274,
www.rmri.ro
• INSTITUTUL NAȚIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ

Str. Dr. Leonte Anastasievici Nr.1-3, Sector 5, București, 050463, Romania
(401) 021 318 36 20; (401) 021 312 34 26
2
www.insp.gov.ro
• INSTITUTUL NAŢIONAL DE STATISTICĂ

Adresa: Bulevardul Libertăţii nr. 16, sector 5, Bucureşti
Telefon: 318 18 71, Fax: 312 48 75,
www.insse.ro
• MINISTERUL ADMINISTRAŢIEI ŞI INTERNELOR

Adresa: Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti
Telefon: 303 70 80,
www.mira.gov.ro
• MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE

Adresa: Bulevardul Carol I nr.24, sector 3, Bucureşti
Telefon: 307 23 00, Fax: 307 85 54,
www.maap.ro
• MINISTERUL ECONOMIEI, COMERȚULUI ȘI MEDIULUI DE AFACERI

Adresa: Calea Victoriei, nr. 152, sector 1, Bucureşti, cod 010096
Telefon: 021 202 54 26
http://www.minind.ro
• MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR

Adresa: Bulevardul Libertăţii nr. 12, sector 5, Bucureşti
Telefon: 316 02 15, Fax: 316 61 38,
www.mmediu.ro
• MINISTERUL TRANSPORTURILOR ŞI INFRASTRUCTURII

Adresa: Bulevardul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, Bucureşti
Telefon: 319 61 24, Fax: 313 88 69,
www.mt.ro
• MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1, telefoan +4 021 3072 500, + 4 021 3072 600
cod 010024, Bucureşti, http://www.ms.ro
• COMISIA NAŢIONALĂ PENTRU CONTROLUL ACTIVITĂŢILOR NUCLEARE

(CNCAN- Str. Lt. Zalic, Nr. 4, Sector 6, Bucuresti) http://www.cncan.ro/
• CENTRUL NAŢIONAL DE MONITORIZARE A RISCURILOR DIN MEDIUL

COMUNITAR (CNMRMC), Institutul Naţional de Sănătate Publica , etaj 1, Strada Dr. Leonte
Anastasievici nr.1-3 , Bucureşti , sector 5, România, http://www.insp.gov.ro/cnmrmc/index.php
3
LISTĂ DE ABREVIERI ŞI ACRONIME
A.F.M. Administraţia Fondului de Mediu

A.J.V.P.S. Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi
A.N.A.R. Administraţia Naţională „Apele Române”
A.N.M. Administraţia Naţională de Meteorologie
A.N.P.C. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului
A.N.P.M. Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului
A.N.S.P.C.P. Agenţia Naţională pentru Substanţe şi Preparate Chimice Periculoase
A.N.S.V.S.A. Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor
A.P.M. Agenţia pentru Protecţia Mediului
A.R.P.M. Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului
ABA Administraţia Bazinală de Apă
B (stare ecologică) bună
b.h. = bazin hidrografic
BAT Cele mai bune tehnici disponibile
BDUST Realizarea Bazei de Date a Unităţilor Sol -Teren
BERD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
Bio elemente biologice
BREF Documente de referinţă privind cele mai bune tehnici disponibile
BVC Balanţa valorificării creditelor
CA corp de apă
CAA corp de apă artificial
CAEN Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională
CAFE Clean Air For Europe
CAPM corp de apă puternic modificat
CBC Cross Border Cooperation
CDC Center for Disease Control
CDM Mecanismul de Dezvoltare Curată
CE Consiliul Europei
CEE/EEC Comunitatea Economică Europeană
CES Coeziune Economică şi Socială
CET Centrală electro-termică
CFC Clorofluorocarburi
CITES Convenţia privind Comerţul Internaţional cu Specii cu Floră şi Faună Sălbatică
CMA Concentraţia Maximă Admisibilă
CMA Concentraţie Maxim Admisibilă
CMR Substanţe Cancerigene Mutagene şi Toxice pentru Reproducere
CNCAN Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
COV/VOC Compuşi Organici Volatili/Volatile Organic Compounds
CPUE Captura pe unitatea de efort de pescuit
CSB Comisia pentru Securitate Biologică
DADL Direcţia Apelor Dobrogea Litoral
DADRJ Direcţiile pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Judeţene
DCA Directiva Cadru a Apei (2000/60/CE)
DDT 1,1,1 – Triclor – 2,2 – bis (4 clorfenil) etan
DEEE Deşeuri de Echipamente Electrice şi Electronice
EEA Agenţia Europeană de Mediu
EFSA Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentului
EQS (eng.) Environmental Quality Standard
EUNIS European Nature Information System
FB (stare ecologică) foarte bună
FB / Fb fitobentos
FC Fondul de Coeziune
FCG elemente fizico-chimice generale
FEDR Fondul European pentru Dezvoltare Regională
FP fitoplancton
G.N.M. Garda Naţională de Mediu
GHG Gaze cu efect de seră
GIS Sistem Informaţional Geografic
H.G. Hotărâre de Guvern
HAP Hidrocarburi poliaromatice
HCB Hexaclorbenzen
HCFC Hidroclorofluorocarburi
HCH Hexaclorciclohexan
HFC Hidrofluoarocarburi
HG Hotărâre de Guvern
I.C.P.A. Institutul de Cercetări pentru Pedologie şi Agrochimie
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia
I.C.P.A.
Mediului
I.F.I. Instituţie Financiară Internaţională
I.N.C.D. Institut Naţional de Cercetare şi Dezvoltare
I.N.S. Institutul Naţional de Statistică
IET Comercializarea Internaţională a Emisiilor
IMM Întreprinderi Mici şi Mijlocii
INCDDD Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare ”Delta Dunării”
INCDPM Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti

INEGES Inventar Naţional al Emisiilor de Gaze cu Efect de Seră
INHGA Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor
IPCC Grupul Interguvernamental privind Schimbările Climatice
IPPC Prevenirea şi Controlul Integrat al Poluării
ISPA Instrument Structural de Pre-Aderare
ISTIS Institutul de Stat pentru Testarea şi Înregistrarea Soiurilor
IUCN Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii şi a resurselor sale
JI Implementare în comun
LCP Instalaţiile mari de ardere – Large Combustion Plant
LDE Limite Derivate de Emisie
LRM Laboratorul Naţional de Referinţă pentru Radioactivitatea Mediului
LULUCF Utilizarea terenurilor, schimbarea utilizării terenurilor şi păduri
M (stare ecologică) moderată
M.A.D.R. Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
M.A.P.D.R. Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale
M.A.P.M. Ministerul Apelor si Protecţiei Mediului
M.M. Ministerul Mediului
M.M.D.D. Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile
M.M.G.A. Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor
MA medie anuală (aritmetică)
MAB Programul „Omul şi Biosfera”
MS Ministerul Sănătăţii
MZB macrozoobentos (macronevertebrate bentice)
N nutrienţi
NAP Planuri Naţionale de Alocare
O.J.S.P.A. Oficiul Judeţean de Studii Pedologice şi Agrochimice
O.M. Ordin de Ministru
O.U.G. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
OD oxigen dizolvat
ODS Substanţe care distrug stratul de ozon
ONG Organizaţie neguvernamentală
OSPA Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice
P peşti
P stare ecologică proastă
P.L.A.M. Plan Local de Acţiune pentru Mediu
P.R.A.M. Plan Regional de Acţiune pentru Mediu
PA Pragul de alertă
PCB Bifenili policloruraţi
PEB potenţial ecologic bun
PEM / PEMo potenţial ecologic moderat
PEMax potenţial ecologic maxim
PET Polietilentereftalat
PFC Perflourocarburi
PI Pragul de informare
PIB Produsul Intern Brut
PNAPM Planul Naţional de Acţiune pentru Protecţia Mediului
PND Planul Naţional de Dezvoltare
PNGD Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor
POP Poluanţii Organici Persistenţi
POS Program Operaţional Sectorial
PRGD Planul Regional de Gestionare a Deşeurilor
PS poluanţi specifici
PSMG Plante superioare modificate genetic
RBDD Rezervaţia Biosferei Delta Dunării
RCE raport de calitate ecologic
REACH Sistemului de înregistrare, Evaluare şi Autorizare a Substanţelor Chimice
REEP/EPER Registru European de Emisii Poluante
RNSRM Reţeaua Naţională de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului
S (stare ecologică) slabă
S.N.D.D. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă
SAC Arii Speciale de Conservare
SAICM Strategia Internaţională de Management al Chimicalelor
SAPARD Program European pentru Agricultura şi Dezvoltare Rurală
SCI Situri de Importanţă Comunitară
SDNP Programul privind reţeaua de dezvoltare durabilă
SE stare ecologică
SEVESO Controlul accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase
SF6 Hexafluorură de Sulf
SNAARM Sistemul Naţional de Avertizare/Alarmare pentru Radioactivitatea Mediului
Sistemului Naţional pentru Estimarea Nivelului Emisiilor Antropice de Gaze cu
SNEEGHG
Efect de Seră
SNEGICA Sistemului Naţional de Evaluare şi Gestionare Integrate a Calităţii Aerului
SNGD Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor
SNP Societatea Naţională a Petrolului
SPA Arii de Protecţie Specială Avifaunistică
SSRM Strategia de Supraveghere a Radioactivităţii Mediului
UNESCO Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură
UNFCCC Convenţia - Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice
VL Valoare limită
VSU Vehiculele scoase din uz

Raport Starea Mediului PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport Starea Mediului PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MINISTERUL MEDIULUI ȘI PĂDURILOR

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

RAPORT NAȚIONAL PRIVIND STAREA

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA MEDIULUI

RAPORT NAȚIONAL PRIVIND

1. PROFIL DE ŢARĂ ...............................................................................................................1

2. CALITATEA AERULUI ........................................................................................................17

3. APA (dulce) ......................................................................................................................................55

4. UTILIZAREA TERENURILOR ...........................................................................................103

5. PROTECŢIA NATURII ŞI BIODIVERSITATEA ........................................................... 125

6. MANAGEMENTUL DEŞEURILOR...................................................................................... 159

7. SCHIMBĂRILE CLIMATICE ............................................................................................... 193

Anexa 1: Tabele soluri (Capitolul 4),

1.1. DATE GEOGRAFICE ŞI CLIMATICE

Teritoriul actual al României, numit şi spaţiul carpato-danubiano-pontic, se suprapune unui sistem

~1~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Poziţia geografică a României

Fig. 1.2. Harta Geopolitică a Europei

Lungimea frontierelor României

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~2~

1.1.1. RELIEFUL şi GEOLOGIA

~3~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Fig. 1.4 Principalele unităţi de relief ale României

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~4~

Fig. 1.5. Harta Geologică a României (Atlas Geografic, 1928)

~5~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Caracterizare climatică generală

Fig.1.6. Harta Climatică a României, zone climatice

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~6~

1.1.2.1. Caracterizarea din punct de vedere climatic a anului 2011

~7~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Fig.1.7. Harta râurilor României

1.1.2.2. Fenomene climatice extreme în 2011

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~8~

~9~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~ 10 ~

1.3. ORGANIZAREA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ

Fig. 1.8. Harta administrativă a României

~ 11 ~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

1.4. RESURSELE NATURALE

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~ 12 ~

~ 13 ~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Grafic 4 Evoluţia PIB în România 2000-2011

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~ 14 ~

Fig. 1 10. Harta Rutiera a României

~ 15 ~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Principale porturi ale României:

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~ 16 ~

2.1 EMISII DE POLUANŢI ATMOSFERICI

EVOLUŢIA EMISIILOR DE SO2, NOX, NMVOC și NH3 ÎN PERIOADA 2005 - 2010

EMISIILE DE DIOXID DE SULF, corespunzătoare anului 2010 sunt caracterizate de o scădere cu

~ 17 ~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

2005 2006 2007 2008 2009 2010

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~ 18 ~

2005 2006 2007 2008 2009 2010

~ 19 ~ Agenția Națională pentru Protecția Mediului

Figura 2.1.6 Evoluția emisiilor totale de Pb

2005 2006 2007 2008 2009 2010

Figura 2.1.8 Evoluția emisiilor totale de Cd

Agenția Națională pentru Protecția Mediului ~ 20 ~

EMISIILE TOTALE DE MERCUR au fost de 5,33 tone la nivelul anului 2010.

2005 2006 2007 2008 2009 2010