Dreptul financiar.

Noțiune, principii, izvoare, norme

1. Dreptul financiar. Noțiune, principii, izvoare, norme.

Dreptul financiar este o ramură a dreptului public, ce este format din totalitatea actelor normative
care reglementează relaţiile de constituire, administrare, repartizare si utilizare a fondurilor bănești ale
statului si ale instituţiilor publice (banul public), destinate satisfacerii sarcinilor social-economice ale
societăţii.
Principiile generale ale dreptului financiar = idei directoare care stau la baza activității financiare
generale a statului:
1. Legalitatea este un principiu având o consacrare constituțională expresă.
Formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților
administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice sunt reglementate prin lege (art. 137 Constituție).
- Este un principiu deosebit de important care exclude posibilitatea reglementării primare a unor
instituții (fundamentale pentru mersul societății) prin acte normative ale executivului.
- Banul public face obiectul de reglementare a legii ordinare, ceea ce deschide posibilitatea
reglementării primare prin ordonanțe si ordonanțe de urgență.
- La prima vedere acest aspect este necriticabil dacă se consideră că ordonanțele sunt emise în baza
unei legi de abilitare a guvernului care stabilește limite clare de competență în reglementare, iar
ulterior adoptării sunt supuse aprobării parlamentului.
- Dar in practica legislativă deseori reglementarea primară (prin ordonanțe de guvern) a unor
impozite sau taxe datorate diferitelor bugete publice este ulterior respinsă de parlament.
- Datorită caracterului neretroactiv al legii de respingere a unei ordonanțe transformă însă
raporturile juridice născute sub imperiul acelei ordonanțe în raporturi juridice definitive, al căror izvor
juridic este o reglementare a unui organ al executivului într-un domeniu rezervat legii ca act juridic al
parlamentului.
- Față de această situație, des întâlnită în practica financiară, ar trebui analizată, de lege ferenda ( =
așa cum ar trebui sa fie legea), posibilitatea trecerii reglementărilor juridice din domeniul finanțelor
publice în sfera legii organice.
2. Planificarea financiară este un principiu având o consacrare constituțională expresă (art. 138
Constituție).
- este un principiu de logică juridică;
- întrucât în procesul de formare, administrare și utilizare a banului public sunt implicate toate
instituțiile statului, care nu pot funcționa altfel decât pe bază de sarcini precise stabilite pentru intervale
de timp clare.
- Instrumentul juridic care dă viață planificării financiare este Bugetul public național;
- Bugetul public național se aprobă, în anul anterior anului financiar în legătură cu care se face
planificarea;
- Planificarea financiară este strictă, suplă și predictibilă; Strictă pentru că ia forma legii prin legea
bugetară anuală, suplă întrucât legea bugetară anuală poate fi modificată pe parcursul exercițiului
financiar în situația în care se constată modificări semnificative în procesul formării și administrării
veniturilor statului și predictibilă întrucât la baza planificării financiare stau rapoarte de specialitate
privind evoluția economică și financiară a țării pe termen scurt și mediu, rapoarte privind impactul
anumitor măsuri de politică financiară asupra economiei naționale în ansamblul său etc.

1
 Dreptul financiar. Noțiune, principii, izvoare, norme

3. Verificarea legalității modului de utilizare a banului public este un principiu având o consacrare
constituțională expresă (art. 140 Constituție).
- Modul de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale
sectorului public (= atât instituțiile finanțate majoritar sau integral din venituri extrabugetare, cât și
întreprinderile la care statul sau o unitate administrativ teritorială este acționar unic sau majoritar) se
realizează de către Curtea de Conturi care prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de
gestiune ale bugetului public național din exercițiul bugetar expirat, cuprinzând și neregulile constatate.

Izvoarele dreptului financiar sunt alcătuite din totalitatea actelor normative care reglementează
raporturile juridice financiare.
În raport de gradul de generalitate sau specificitate, se disting:
 izvoare comune dreptului financiar și altor ramuri de drept;
 izvoare specifice dreptului financiar.

a. Izvoare ale dreptului financiar, comune cu izvoare ale altor ramuri de drept :
 Constituția legea fundamentală a țării ( art.56 Contribuții financiare, art.137 Sistemul financiar,
art.138 Bugetul public național, art.139 Impozite, taxe și alte contribuții, art. 140 Curtea de Conturi )
 legile ordinare ale parlamentului,
 ordonanțele de guvern și ordonanțele de urgență,
 hotărârile guvernului etc.

b. Izvoare specifice dreptului financiar. Astfel de izvoare sunt considerate actele normative care
cuprind dispoziții referitoare exclusiv la sfera finanțelor publice.

 Legea finanțelor publice (Legea nr. 500/2002) care definește sfera de cuprindere a finanțelor
publice. Legea finanțelor publice reglementează principiile și normele de bază ale activității financiare a
statului, constituind cadrul legislativ general al finanțelor publice. În acest sens este o reglementare la
nivel de lege-cadru.
 Ordonanța de urgență nr. 45/2003 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 108/2004) privind
finanțele publice locale.
 Ordonanța de urgență nr. 146/2002 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 201/2003) privind
formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, care reglementează, de asemenea și
atribuțiile Trezoreriei finanțelor publice ( = o instituție de tip bancar prin care se derulează fondurile
publice aparținând atât bugetului central cât și bugetelor locale sau bugetului asigurărilor sociale de
stat; este instituția financiară prin intermediul căreia se efectuează cheltuielile și se încasează efectiv
veniturile statului), dar și modul de utilizare a resurselor contului curent general al trezoreriei statului.
 Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi care reglementează
atribuțiile de control ale acestui organ în materia modului de constituire, administrare și utilizare a
banului public etc.

2
 Dreptul financiar. Noțiune, principii, izvoare, norme

Norma de drept financiar se poate defini ca o regulă de conduită stabilită prin lege, care cuprinde
drepturile și obligațiile subiectelor participante la raportul de drept financiar și a cărei respectare este
asigurată de autoritatea de stat.
Normele juridice financiare nu fac obiectul de reglementare al legii organice, dar reglementarea
primară în domeniul finanțelor publice este rezervată legii ordinare (deci legii ca act juridic al
Parlamentului).
Actele normative adoptate de guvern ( cu excepția ordonanțelor și a ordonanțelor de urgență) –
hotărârile de guvern - precum și de organe de specialitate ale administrației de stat nu pot conține
reglementări primare în domeniu, ci doar reglementari secundare, adică norme de aplicare sau explicații
ale noțiunilor cuprinse în reglementările primare, fără a putea extinde sfera ori înțelesul vădit
neîndoielnic al reglementărilor primare.
Conținutul normei de drept financiar are aceeași structură logico-juridică (ipoteză, dispoziție și
sancțiune) precum și o construcție externă dată de modul de exprimare al actelor normative (capitole,
secțiuni, articole, alineate și paragrafe).
Elementul specific normei juridice financiare este sancțiunea. Exemple de sancțiuni caracteristice
acestei categorii de relații:
 amenda contravențională,
 penalități de întârziere și dobânzi,
 recuperarea prejudiciului în cadrul răspunderii materiale,
 supravegherea activității economico-financiare,
 executarea silită a debitorului rău-platnic
 etc.
Sancțiunile se constată și se aplică de către organele de control financiar ale statului care au
atribuții de verificare a respectării legalității în domeniul disciplinei financiare si bugetare.