Masacrul de la Katyn

Stalin: „Un om – o problemă. Unde nu este om, nu este nici problemă.”

Tocmai fiindcă era atât de convins că ideologia lui întruchipa adevărul istoric, Stalin a urmărit
fără scrupule interesul național sovietic, fără a fi stânjenit de ceea ce el însuși considera drept
balast moral ipocrit sau legături sentimentale.

Este adevărat că Stalin a fost un monstru, însă din perspectiva organizării relațiilor internaționale
el s-a dovedit cel mai realist dintre toți – realist,viclean și implacabil, un adevărat Richelieu al
acelei perioade. ( asta o pun la sfarsit )

Împuşcarea rezolvă multe probleme de ordin tehnic, organizatoric şi politic într-o dictatură, este
o metodă sigură de rezolvare a conflictelor doctrinare endemice din URSS în primii ani de
stalinism, iar ulterior permite pregătirea terenului în vederea unor acţiuni politice de mare
anvergură din moment ce toate obstacolele posibile au fost îndepărtate. Împuşcarea e justificată
mai mult sau mai puţin legal, şi atunci poartă numele de execuţie;ordonată pur şi simplu, e un
asasinat menit să netezească drumul spre putere sau să îndepărteze martorii jenanţi din cadrul
unui proces politic, sau să rezolve unele chestiuni administrative.

Masacrul de la Katyn reprezintă una dintre cele mai odioase crime staliniste, dar dimensiunea
adevărată a acestei atrocități a rămas relativ puțin cunoscută până la prăbușirea URSS. Între
15.000 și 25.000 de ofițeri militari și polițiști polonezi, luați prizonieri de Armata Roșie, în urma
invadării Poloniei, în septembrie 1939, au fost împușcați la ordinul lui Stalin și înmormântați în
gropi comune, în primăvara anului 1940. Uniunea Sovietică a negat vehement această crimă,
susținând că prizonierii au fost executați de forțele celui de-Al Treilea Reich, după invazia din
1941. Masacrul de la Katyn este o consecință directă a Pactului Ribbentrop-Molotov, care a
condus la împărțirea Poloniei între Germania și URSS.

Din documentele cercetate îndeosebi în perioadele guvernărilor Gorbaciov și Elțîn reiese că

poliția politică NKVD a selecționat cu premeditare pentru execuție ofițeri și oameni cu pregătire,
ingineri, profesori, avocați, funcționari înalți, latifundiari, aristocrați, preoți. NKVD-ul a aplicat o
epurare pe criterii de „clase sociale” (subliniază, bazat pe documente, cercetătorul Zaslavsky).

1
Ordinul de execuție, a fost emis de NKVD la 5 martie 1940 și a fost semnat și de Nikita
Hrușciov, potrivit unei mărturii documentate din partea șefului NKVD-ului, Lavrenti Beria.

Execuțiile erau făcute metodic. După ce erau verificate datele personale ale condamnatului,
acesta era încătușat și dus într-o celulă izolată fonic cu pâslă. Pentru mascarea sunetelor
execuțiilor s-au mai folosit mașini zgomotoase care au funcționat toată noaptea. După ce era
introdusă în celulă, victima era imediat împușcată în ceafă. Cadavrul era scos printr-o altă ușă și
era depus într-unul dintre camioanele care așteptau afară, în timp ce un nou condamnat la moarte
era băgat în camera de execuție.

Masacrul de la Katyn este filmul ce a avut premiera in data de 17 septembrie 2007 după romanul
“Post Mortem” al lui Andrzej Mularczyk. Andrzej Wajda este autorul, scenaristul și regizorul
filmului. Producătorul se numește Michał Kwieciński, iar muzica a fost asigurată de Krzysztof
Eugeniusz Penderecki, un compozitor, dirijor și pedagog polonez de muzică clasică, reprezentant
al „Școlii compozitorilor polonezi din generația anilor 1960.

Lungmetrajul "Pădurea Katyn", de Andrzej Wajda, a fost nominalizat, în 2008, la premiul Oscar
pentru cel mai bun film străin şi a obţinut Premiul European de Excelenţă - 2008 pentru costume
plus încă alte 13 premii.

Acţiunea filmului are loc în 1940, în satul Katyn, la 20 de kilometri de oraşul Smolensk, din
Rusia. Din ordinul lui Stalin, serviciile secrete sovietice ucid peste 20.000 de oameni, majoritatea
ofiţeri capturaţi în timpul războiului polonez de apărare din 1939, dar şi numeroşi civili. Pentru
că sistemul polonez de recrutare cerea tuturor absolvenţilor unei universităţi să devină ofiţeri în
rezervă, sovieticii au reuşit astfel să distrugă o mare parte a intelectualităţii poloneze, ca şi a
evreilor şi bieloruşilor polonezi. Printre victimele masacrului s-a numărat şi tatăl regizorului
Andrzej Wajda.

O singură imagine la începutul "Katyn" exprimă dilema națiunii. Un pod este aglomerat de către
civili care fug în toate direcțiile. Unii fug de naziștii care avansează. Unii fug de către rușii care
avansează. Întrucât cele două armate, aflate sub pactul Hitler-Stalin, au acționat împreună, astfel
de situații au avut loc.

2
Wajda își spune povestea prin câteva personaje. Ne întâlnim pe Anna (Maja Ostaszewska),
călătorind în căutarea soțului ei Andrzej (Artur Zmijewski), ofițer polonez. Acestea sunt în mod
clar destinate ca părinți ai lui Wajda; în mod miraculos, și-a numit tatăl după el însuși. Tatăl său,
asemenea multor corpuri de ofițeri polonezi, nu era un militar profesionist, ci un rezervist,
chemat din clasele profesionale, științifice și educaționale.

Filmul debuteză cu secvența în care personajul Anna, soția ofițerului polonez Andrzej, împreună
cu fiica sa, Weronika, încearcă să găsească Regimentul 8 Ulani din Cracovia, unde este înrolat
soțul său. Agitația și frica pe care oamenii le resimt sunt evidențiate de comportamentul acestora,
prin faptul că ei aleargă, în timp ce sunt anunțați că sovieticii au atacat în zori. În curtea unui
spital în care erau o mulțime de soldați răniți, Anna este anunțată de către un preot că ofițerii sunt
în gară și urmează să fie trimiși în Uniunea Sovietică. Aceasta își găsește soțul, însă în ciuda
eforturilor disperate de a-l convinge să se întoarcă acasă, Andrzej vrea să-și servească țara.

Înconjurați de tancurile sovietice, în data de 17 septembrie 1939, polonezii au lăsat armele jos.
Bolșevicii au intrat în țară, au separat și reținut ofițerii, lăsandu-i liberi pe soldați.

Deși filmul pune accent pe scene sângeroase, în care ofițerii sunt omorâți cu o cruzime de
neimaginat, totuși , se pot distinge secvențe de dragoste și suferință din partea rudelor ofițerilor.

Tatăl lui Andrzej, profesorul Jan, găsește în ziar o poză cu fiul său de când era cel mai tânăr
căpitan de cavalerie din armata poloneză. Admirația, dorul de fiul său și incertitudinea că acesta
mai trăiește se pot observa cu ușurință, mai ales atunci când soția îi spune că Andrzej cu
siugranță este în viață.

Dorința de a deschide din nou Universitatea din Cracovia, de a ține cursuri, seminare și examene
fără consimțământul germanilor, reperezintă un act de rebeliune al unui inamic împotriva statului
german. Astfel, toți cei prezenți la acea reuniune, vor fi arestați și duși într-un lagăr de muncă.

În luna noiembrie 1939, în lagărul din Kozielsk, URSS, atmosfera tensionată determină certuri
între ofițerii reținuți.

După refezul primit din partea soțului ei, Anna cere pentru a treia oară actele pentru a putea pleca
în Polonia la familia sa. Și de data aceasta este refuzată, rămânând ascunsă în casa unui căpitan

3
din Armata Roșie. Acesta îi propune să se căsătorească cu el, dar ea nu admite faptul că ar putea
avea alt soț în afară de Andrzej.

În primăvara anului 1940, Anna împreună cu fiica sa, ajung în Cracovia, acasă la părinții lui
Andrzej, unde vor locui o vreme îndelungată cu mama ofițerului.

Mama lui Andrzej primește un pachet din lagărul din Germania împreună cu o scrisoare în care
este anunțată că soțul acesteia, Jan, a murit în închisoare din cauza unei probleme cardiace
netratate.

Întâlnim alte două personaje: soția unui general executat, care refuză să coopereze cu sovieticii și
sora unui ofițer omorât, care comandă o placă în memoria acestuia.

Mama lui Andrzej este vizitată de către Jerzy, locotenent devenit maior în același regiment cu
fiul acesteia. Acesta este în viață, deși în lista Katyn, el figurează ca fiind decedat. Maiorul o
informează că ultima oară l-a văzut pe fiul ei în 1940, atunci când acesta a fost dus într-un alt
lagăr. Maiorul se întâlnește și cu Anna, soția lui Andrzej, care încă nu și-a pierdut speranța. Însă
acesta îi spune că soțul ei este cel care a murit, dar numele lui a fost scris pe lista Katyn,
deoarece cât timp au fost prizonieri i-a dat lui Andrzej puloverul lui care îi purta numele.

La Institutul de Medicina Legală din Cracovia Jerzy îl vizitează pe un profesor, dar nu în calitate
oficială, ci pentru a îi cere ca lucrurile comandantului său care a fost trecut cu numele lui pe lista
Katyn să ajungă la familia acestuia.

Este înființată o comisie specială care investighează crimele comise de către „germani” în
pădurea Katyn, cadavrele ofițerilor polonezi sunt examinate, iar după multe autopsii și după
haine, se ajunge la concluzia că ofițerii nu au fost uciși mai devreme de toamna anului 1941,
fiind împușcați în ceafă, modul preferat de a ucide al criminalilor din Gestapo.

Annei îi este adus jurnalul pe care soțul său l-a păstrat pe parcursul transportului său către un alt
lagăr. Trenul oprește la Gniezdovom, iar prizonierii sunt duși cu dubele. Din prima dubă
prizonierii sunt identificați apoi duși într-o cameră unde sunt împușcați în ceafă. Altă dubă în
care se afla și Andrzej oprește într-o pădure, iar acesta este luat, legat și dus la o groapă comună
unde și este executat tot cu un glonte în ceafă.

Filmul se termină cu o scenă de o oroare deosebită care arată linia de execuție. Oamenii sunt
luați din dube unul câte unul, numele lor tăiate de pe listă, apoi duși rapid la locul de execuție și

4
împușcați în ceafă. Cadavrele acestora cad sau sunt înghesuite în gropi comune care la sfârșit
sunt acoperite cu pământ de un buldozer.

Filmul lui Wajda este un memorial puternic și remarcabil al victimelor și al expunerii unuia
dintre cele mai persistente neadevăruri despre cel de-al Doilea Război Mondial. Filmul acestuia
nu se referă doar la crima în sine, ci la procesul de coluziune în care statul polonian a căutat să
supraviețuiască prin a rămâne tăcuți în fața a ceea ce mulți știau că este o minciună despre
uciderea în masă în pădurea Katyn.

Este o poveste a vieții civile, a oamenilor care nu știu ce se întâmplă sau ce să gândească
realizând că majoritatea a ceea ce autoritățile le spun este o minciună. Momentul măcelului
Katyn este lăsat pentru ultima secvență. Este o ordine narativă care intenționează să imite modul
în care infracțiunea a fost îngropată în memoria colectivă și descoperită cu mult după aceea.

Acest film este realizat cu o mare seriozitate morală: este sumbru și măsurat în timp ce trece cu
grijă în jurul acestui mormânt de masă cel mai controversat din istoria poloneză. Cu toate
acestea, există semne de poezie și tragedie. Când Anna își căută cu disperare soțul în haosul și
confuzia cauzată de invazia nazistă, ajunge în curtea unei biserici, unde putem vedea o imagine
bizară și dureroasă: o statuie a lui Hristos răstignit a fost, evident, vandalizată - doar o mâna care
atârna într-un cui fiind vizibil pe cruce. Câteva momente mai târziu, Anna vede un cadavru sub o
haină și se teme că ar putea fi cadavrul soțului ei. Dar, înlăturând haina, ea constată că este
statuia lui Isus. Dintr-o oarecare scrupulă a decenței catolice, cineva a considerat această imagine
drept una a unui combatant rănit: Isus a fost transformat într-o victimă a războiului. Este un
moment briliant și un indiciu despre ceea ce urmează: o inocență zdrobită și o mușamalizare.