Sunteți pe pagina 1din 13

Negociere in Relatiile Internationale

Note de curs
prof. V. Stan

Curs I
Harvard Business Essentials - Negotiation, Harvard Business Press, Boston
Există 2 tipuri de negociere: distributiva si integranta
Definitie: Negocierea reprezinta mijlocul prin care oamenii incearca sa-si
depaseasca diferentele (achizitionare de ceva, alianta, acord etc.) - rezolvarea acestor
probleme se preteaza tipic la o negociere. Deci, a negocia inseamna sa cauti un acord
mutual prin dialog.
1.Negociere distributiva - o negociere in care partile sunt in intrecere in ceea ce
priveste distribuirea unei parti de valoare, in care fiecare parte vrea sa obtina ceva (Acel
ceva e obtinut in detrimentul celuilalt, iar fiecare vrea sa isi maximizeze dorintele).
Negociere distributiva = zero sum game
2.Negocierea integranta - partile coopereaza pt a obtine beneficiul maxim
integrandu-si interesele. Aceste acorduri sunt menite sa creeze o valoare pe care ei si-o
impart.

Allen Grimshaw - analiza a discursurile in negocierile internationale.

In ciuda acestor inceputuri, nu exista nicio cercetare ca sa se fi facut care sa priveasca


stadiul actual al discutiilor de negociere. Nu exista records of negotiations. E vb despre
cum discuti, cum soliciti, selectia lexicala si sintaxa, prozodia, paralinguistic, modelarea
vocii, pauze.
Elemente de discurs:
- formal/informal
- selectie lexicala
- paralinguistic/prosodic features - amplitude, hesitation, intonation
Kinesic/proxemic cues
- conventional gesture
- conventional posture
- gaze management
- prop work - cigarette management
- touching
The “No Benefits” Argument - sceptici fata de analize ale negocierilor + o negociere de ieri
nu te ajuta la o negociere de maine pt ca sunt evenimente unice

Endangerment of Trust -cooperarea nu prea exista de vreme ce niciunul din participanti nu


stie daca poate sa aiba incredere in celalalt (Daca povestesti cuiva cum si ce ai facut nimeni
nu va mai negocia cu tine)
Fowler - negocierea nu e un proces mistic intr-o cutie negra, poate fi analizata. Neogicerea
este un skill ce se poate preda si se poate invata. Negociatorii se fac nu se nasc, skills can
be improved and re-learned through life. Daca vrei sa te perfectionezi i nevoie de
antrenament intelectual si dezvoltarea unui comportament de dezvoltare a skill-urilor.
Curs II - 29.10.2015
BATNA - Roger Fisher - Best Alternative to a Negociated Agreement
1. Care este alternativa?
2. Trebuie sa ai foarte clar cadrul minim mai jos de care nu te poti duce
3. Cat de flexibila e cealalta parte
ZOPA - Zone of possible agreement - masura in care poti sa ajungi la un acord cu
partenerul (win-win vs. zero-sum game)

Leadership matters - contextul de negociere implica circumstente electorale, sefi de stat


sau guverne, ministere, presedinti, NGO etc.
Negociatorii = catalizatori ce pot sa imbunatateasca atitudinea liderilor la schimbari

Recomandarea 1201 cu privire la un protocol aditional la Conventia Europeana a


Drepturilor Omului privind drepturile persoanelor apartinand minoritatilor nationale -
art. 11 - autoritati locale, statut special, autoritati autonome
Art. 12 - nimic in acest protocol nu poate fi inteles ca limitand un drept individual sau colectiv
care este inscris in legislatie
- our best alternative a fost intelegerea cu Slovacia, insa ei au negociat cu Ungurii

Curs III - 5 noiembrie 2015


Pretul de Rezervare - red line - walk away - marja/pragul pe care il stabilesti
- negociatorii stiu ca unii vor ceda din cauza presiunii puse de costul timpului/intarierii
- nu fortati red lines pe care nu le puteti respecta
- Langlois - holding out for conccesions → cine controleaza concesiile si delay-urile
conduce negocierea...poti trage de timp pana cand stii ca celuilalt i s-ar intampla
ceva care va modifica situatia
- concessions si delays - capacitatea de a gestiona trecerea timpului
- orice negociere e un proces de give and take
2002 - dezbatere SUA pentru freedom consolidation act - program de finantare simbolica
a statelor ce voiau sa adere la NATO - gung ho
-dezbatere Warner si Joe Biden
Value creation through trades- plus valoarea rezultat din negociere - se capata valoare
prin negociere
- conteaza modul in care percepi valoarea

Curs IV - 12.11.2015
”Diplomacy” -Partea I ”Art of Negocation”
--: greutatea evaluarii procesului de negociere: nu stim cum s-au intamplat lucrurile
--: la 1 milion de ani exista posibilitatea existentei a 2 secvente de negociere identice
(Romania - SUA decembrie 2005, Bulgaria - SUA aprilie 2006 negocierea pentru plasarea
unor baze pe teritoriu)
→ la nivelul NATO - acorduri care stabilesc statutul trupelor straine SOFA
- statutul trebuie stabilit prin lege (care sunt, ce fac, sub ce jurisdictie straina se afla
Exemplu:Legea 362/2004 - art VII - autoritatile militare ale statului trimitator vor avea dreptul
sa exercite in cadrul statului primitor jurisdictie penala si disciplinara care nu este conferita
de legea statului trimitator in privinta persoanelor supuse legilor militare
● exceptie civilii
● art VII, punctul iii, alin c - daca statul care are dreptul prioritar decide sa nu isi
exercite jurisprudenta, acesta va informa autoritatile statale de indata ce va fi posibil
---> acord SOFA cu SUA (status of forces agreement) - Legea nr 260 din aprilie 2002
(privinnd statutul fortelor SUA in Ro)
- art 3 - jurisdictia penala
- Ro isi exercita vointa suverana de a renunta la dreptul de jurisdictie penala in
conformitate cu paragraful 3 al art VII din acordul NATO/SOFA
→ STARS and STRIPES - 2006 - conform acordurilor, SUA vor putea sa foloseasca Ro si
Bulgaria sa isi prepozitioneze trupele si sa trimita in razboi daca va fi necesar
→ Tratatul roman-american 2011 (nu a fost dat ;publicitatii) privind activitatile Fortelor
Statelor Unite stationate pe teritoriul Romaniei (nu exista versiune in lb romana)
- jurisdictie penala conform SOFA/NATO si SOFA/SUA
- art IV - folosirea facilitatilor si zonelor ( in scopul instruirii, tranzitului etc)
- fortele SUA se vor consulta cu autoritatile romane in privinta unor constructii si
modificari, imbunatatiri la facilitati (poti ataca liber, dar tr sa ceri acorduri pentru
constructii)
- art V - notificarea graficelor de livrare a echipamentelor
→ acces nerestrictionat al SUA pt mutare

Curs V - 19.11.201
diplomatia, teorie si practica - G.A berridge
“Eufemisme” - salvarea fetei, infrumusetarea rezultatului negocierii
diplomatul - trimis in alta tara sa minta pt tara lui
retragerea trupelor sovietice din Afghanistan = retragerea trupelor straine
- faci acorduri mai multe legate- ca sa pui in intuneric rezultatul la care ai ajuns
Exemplu: tratat pace cu romania 1947 - frontiere art 1 - sa fie stabilite la fel ca granitele
din 28 iunie 40 (nu era acord, era ultimatum)
Guv roman se vede silit sa accepte conditile de evacuare

Tatarascu - adunarea deputatilor referitoare la tratatele de pace


- Pactul ribbentropp -- molotov era mort in 40 pt ca germania ataca URSS deci tratatul
nu mai exista
- ultimatum 1940
- URSS ocupa basarabia
- noi practic suntem revizionisti - suntem importriva tratatului de pace de la sf
razboiului - semnat de F, MB, SUA, URSS etc
art 2 - da transilvania inapoi in intregime
pana se instaureaza guv groza e autoritate sovietica in transilvania
- isi propuneau sa ia ardealul pentru că stiau ca n au sanse cu basarabia
- Ro e tara invinsa in razboiul contra URSS
- guv a acceptat tratatul - e un bloc, il accepti in bloc sau il contesti in bloc
! Cand ceri ceva tr sa ai grija sa nu contesti ceva de ai ceva - cerand acel ceva sa nu pui sub
semnul ? ceva ce ai deja - calculeaza BATNA

Vienna Convention on the Law of treaties 1969


Art. 42 - poti sa denunti tratat daca au fost impuse prin forta, daca contin abateri de la DI -
poti cere retragerea din tratat sau invalidarea lui
Art, 44 - dreptul unei parti care deriva din tratat sa denunte, sa suspende poate fi exercitat
doar tinand cont de tot tratatul, altfel fiind, numai daca are prevederi in acest fel, sau daca
toate partile sunt de acord
Art. 56 - denuntarea sau retragerea dintr-un tratat care nu are prevederi legate de terminare,
invalidare, denuntare
b. un drept de a denunta sau a te retrage poate fi implicat de natura tratatului
2. una din parti tr sa dea un termen de cel putin 12 luni inainte de a se retrage din tratat
At 45 - pierderea dreptului de invalida, denunta un tratat
“ Un stat nu mai poate invoca un motiv de invalidare, denuntare daca dupa ce a
devenit constient de aceasta situatie s-a declarat de acord cu tratatul pe care il
considera valid sau a validitat tratatul”
→ poti invoca invalidarea daca incheierea a incalcat o lege interna (nu aveai
capacitatea de a il semna) sau incalca DI
Deci, tratatul putea fi contestat doar dupa ce am realizat ca tratatul a incalcat DI
pentru ca eram ocupati de URSS si eram sub presiunea fortei

Ambasadorul Teodorescu la Chisinau


- comentarii facute cu referire la revizuirea prevederilor Tratatelor de Pace
- moldovenii solicita referire la tratatul de pace de la paris din 47 - erau granitele
stabilite
- noi nu voiam sa stabilim granitele
- “ e de neconceput sa accepti tratatul de pace”
- presedintele, prim min, min ext si ambasadorul pot angaja statul pe plan extern
- spune ca tratatul de la paris nu mai are val juridica
- confunda actul final de la helsinki (nu e tratat, e politic) cu un instrument juridic
1997 - tratat Romania - Ucraina - insula serpilor luata de sovietici in 49
- insula serpilor nu trece printr-un tratat juridic consemnat la sovietici
- se recunoaste apartenenta Insula Serpilor la ucraina
- daca intr un anumit timp nu ne intelegem pe insula serpilor, statele s au asigurat ca
se pot denunta la o instanta internationala
- Romania a dus Ucraina la Haga pt ca negocierile au esuat

Curs VI - 26 noiembrie
- prin protocolul semnat la moscova la 4 februarie 1948 s-a stabilit - contrar
prevederilor tratatului de pace din 1947 (Exprimare proasta pt ca trat din 47 nu se
referea la asta), ca Insula Serpilor intra in cadrul URSS. Insula a a apartinut
Romaniei din 1878 (Insula Serpilor si Delta au revenit Romaniei). Insula Sepilor s a
aflat sub ocupatia Rusiei numai intre 1829-1856.In 40 URSS nu a cerut Insula.
Tratatul din 1947 cerea intoarcerea la granitele din 40 - deci Insula ramanea la
Romania
- orice insula are drepl la platon continental, zona economica exclusiva - 12 mile
marine
- in anii 60 am semnat tratate cu URSS - deci automat am acceptat ca Insula
Serpilor e parte din URSS
- la mom destramarii urss statele mostenesc fronierele conform conv de la Viena
privind succesiunea statelor
- Romania incheie un tratat cu Ucraina 0
Art.2 - frontiera e inviolabila - deci recunnoastem iar ca Insula Serpilor e parte a teritoriului
Ucrainian
- partile contractante vor incheia un tratat separat privind regimul frontierei dintre cele
2 si vor solutiona problema delimitarii platoului continental….pe baza princiipilor si
procedurilor convenit printr-un schimb de scrisori intre MAE, efectuat o data cu
semnarea prezentului tratat ---> scrisorile au putere de lege (Caracter juridic)
17 iun 2003 - tratat privind regimul frontierei, incheiat la Cernauti
- are ca acord conex schimbul de scrisori
- frontiera cu Ucraina e cea din tratatul romano-sovietic din 27 februarie 1961 (Deci
noi semnasem si pusesem in tratat faptul ca insula serpilor apartine URSS)
Scrisorile intre MAE
- guv Ro si guv Ucrainei vor incheia nu mai tz de 2 ani de la data intrarii in vigoare a
tratatului un tratat cu privire la regimul de frontiera intre cele 2 state, pe baza
succesiunii statelor in ceea ce priveste frontierele - nu afecteaza tratat din 61 care
era valabil in 1990
- guvernul Ri su a Ucrainei vor negocia un trat pe baza unor principii:
1. art 121 conventia dreptului marii ONU
2. negocierile vor incepe intr o perioada de 3 luni
daca aceste negocieri nu vor determina o concluzie (in max 2 ani) guv Ro si Ucr sunt de
acord ca delimitarea platouului sa fie stabilita la ICJ, la cererea oricarui stat
- so, dupa ce intra in vigoare trat din 97 tr sa inchizi in 2 ani un tratat pt
delimitarea platoului continental
- daca in 2 ani nu ajungi la incheierea acordului, oricare dintre cele 2 tari, poate sa ia
de mana cealalta tara si sa mearga la ICJ (daca tratatul privind frontierele e intrat in
vigoare)
Conventia ONU Dreptul Marilor
- noi aveam interesul sa demonstram ca Insula nu avea drept de platou continental
(pt ca pierdeam mult platou pt Ucraina)
121 - O insula e o zona formata natural din pamant inconjurata de apa, care e deasupra
mareei
- componentele spatiului maritim cand e calcuat ca apartinand unui stat - marea
teritoriala, zona contigua, zona economica exclusiva si platoul continental
- rocile care nu pot sustine fiintarea umana sau viata economica prin ele insele nu au
drept de zona economica exclusiva sau platou continental - pe asta s-a dat batalia,
noi voiam sa demonstram ca nu se poate locui, ei ca se poate
- O instanta internationala va incerca mereu sa impace capra cu varza
- Tarasuk - ce a decis Haga este eg=xact ce a propus URSS romaniei in anii 80 la
negocierile bilaterale, negocieri respinse de Ceausescu
- Articol - decizia va incerca sa imparta echitabil, vei primi o parte din ce iti doresti, dar
nu totul
- f importanta e lungimea coastelor relevante - ambele parti au propus coaste
relevante

Romania a propus 269 KM


Ucraina - 258 KM
CIJ - 251 KM (mai aprope de propunerea ucrainei
Pt Ucraina:
RO - 388
Ucraina - 1058
CIJ - 705 KM ( unde e echitabilitatea??? )
Aurescu - curtea a retinut dintre argumentele noastre ca insula serpilor nu are niciun fel de
efect deci e ca si cum ar fi recunoscut ca e o stanca

Kiev Post - 3 deb - negociatorul lor spune ca - CIJ a respins solicitarea Romaniei si anume
ca inslua nu are drept de 12 mile marine - pai cum asa???
Haga - avand in vedere configuratia georagica - platou, zona exclusiva - nu poate oferi
insula serpilor mai mult decat ofera coastele ucrainei (si daca ar avea drept la platou, e
oricum depasit de coastele Ucrainei)
- Curtea ia nota ca Ucraina nu are nevoie de Insula Serpilor - pt ca nu merge mai
departe cu ea decat ii ofera coastele relevante
- Curtea decide ca Insula Serpilor nu introduce o ajustare in ceea ce priveste linia
echidistanta
- Curtea nu are nevoie sa ia in considerare daca insula sau nu face obiectul 121
(Daca are sau nu drept la platou ) - noi fix asta solicitasem, deci nu isi asuma asa
cum a spus Aurescu ---> nu s-a acceptat punctul de vedere romanesc
Doc de la Curte - Verbatim Record - efectele inechitabile de la anexarea ilicita a insulei
serpilor de URSS
- transferul Insulei Serpilor s-a transmis ilegal in 1948 - tratatul nu prevedea niciun
transfer al Insulei
- asa-zisul acord sovieto-roman din 1940 nu era de fapt un acord, - NU A FOST
NICIODATA ACCEPTAT DIN ROMANIA (practic nu am acceptat trat din 47)
- SETTLEMENT = legally binding agreement
Raspusul ICJ
- Ia nota ca s-a semnat protocolul in 48
- reiese din acest doc ca acest protocol a modificat ce s-a convenit in 47 care marca
grantia ca cea din 40
- textul tratatului nu face referire la Insula Serpilor, dar stipula care sunt frontierele
- Insula serpilor e incorporata in URSS - URSS a obtinut Insula Serpilor in contextul
reglementarilor teritoriale generale care au urmat celui de al doilea IIWW. Un obiectiv
primar al URSS era sa consolideze si sa stabilizeze prin tratat cu Romania,
apartenenta Insulei Serpilor la URSS
Kvyv Post - CIJ a respins povestea ca Insula Serpilor a ajuns in URSS contrar acordurilor de
pace de la Paris

Curs VII - 3 decembrie


- perceptii partizane - fenomen psihologic (esti foarte convins de dreptatea ta) -
bratianu paraseste conferinta din demnitate - tratatele minoritatilor s au facut practic
fara Romania. Negocierile continua, ies doc mai proaste decat s-ar fi negociat, iar
Romania tr sa le semneze
- asteptari irationale - de multe ori perceptia partizana se transforma in asteptare
irationala
Declaratia de la Alba Iulia - doc 1 dec - titlul III - fiecare popor se va instrui, administra si
judeca in limba sa proprie prin indivizi din sanul sau si fiecare popor va primi reorezentare in
corpurile legiuitoare si la guvernarea tarii in proportie cu nr indivizilor cce il alcatuiesc
~Temeiul statului nostru este dorobantul si sabia” → tratatul cu Antanta - Bratianu: Alba Iulia
e doar o manifestare
Art 47 trianon - Ro recunoaste obligatia inscrierii intr-un tratat cu principalele puteri si
asociate asemenea prevederi dispuse de acesteputeir pentru apararea intereselor
locuitorilor
→ 9 decembrie 1919 - Paris - Tratatul minoritatilor
art. II - Romania este de acord sa acorde comunitatilor de sasi si secui autonomie locala in
ceea ce priveste problemele scoastice si religioase
● secuii fac parte din comunitatea maghiara dar nu se declara pentru ca ar ramane
prea putini maghiari si ar avea mai putene drepturi
Conferinta de Pace de la Paris - Tratatul minoritatilor
- seful delegatiei Ionel Bratianu
- Grecia, Regatul sarbo-croato-sloven, Cehoslovacia, Polonia Ro - Tratate speciale pt
ca au pe teritoriu minoritati
→ Situatie de negociere: largirea populatiei prin devenirea maghiarilor minoritari -
compparatie cu Franta -minoritari au existatde mult timp, spre deosebire de Ro care ia unt
eritoriu a carei populatie majoritara devenea minoritara
- amenintare cu faptul ca nu recunoastem Transilvania → Bratianu: avem deja tratat
care recunoaste Transilvania (Tratatul cu Antanta).R Frantei: ati incalcat tratatul prin
incheierea unei paci separate cu inamicul (Pacea de la Bucuresti)
Bratianu - tratatul nu a fost ratificat
Franta: 10 noiembrie - intrarea in razboi impotriva Germaniei a Romaniei invocand faptul ca
Germ nu a respectat tratatul de laBucuresti 0 jonglati cu documente
Bratianu - nu semneaza si paraseste conf (ca Orlando care se va intoarce cu coada intre
picioare)
Tilea - tratate speciale pt teritoriile in care minoritatiile au contribuit la stare de neliniste
declaratia Parlamentului Ro privind referendumul din Ucraina din 1 dec 1991
Vaida Voievod - semneaza tratatul pentru ca nu e permis sa risti a pierde nicio particica din
ceea ce s-a dobandit cu jertfel
→ neadaptarea in procesul negocierii (concesii pentru a obtine mai mult) → daune →
consecinta- semnarea tratatului fara influentare pt ca am parasit negocierile
Bratianu stia ce spune despre alba iulia pt ca era constient de ce a negociat - Ardealul a fost
dat la Conf de pace
Curs VIII - 10 decembrie
Jean Pierre Langlois - departament of mathematics, San Francisco State University
~Holding out for concession - the quest for gain in the negotiation of international
agreements
- modelele de tocmeala descriu tacticile de risk averse individuals that bargain over
the sharing of a surplus. Sa astepti inainte de agreement este costitistor
Exista etapa de pre-negociere, locul de negociere e iar important
- e importantcat de informat esti - daca ai informatii pe care celalt nu le are, ai the
upper hand
- acordul poate fi intarziat in echilibru daca aceste intarzieri rezolva imperfectiuni de
informatie sau asimetrii
- poti sa ii dai o info ca sa vezi ce face cu ea, cum functioneaza sistemul sau poti sa
vezi daca iti da ceva inapoi - multe negocieri merg pe trust
- vezi daca iti da si el o alta info - ce info iti da? importanta sau la fel de
nesemnificativa? e important pt tine
- in negociere e important sa te uiti la castigurile relative
- “two-level game” - metaphor to examine the interplay between domestic
politics and international negotiations
- cateodata tr sa faci negocieri secrete - din cauza schemei politice in care functionezi
- tr sa tii cont de ce se intampla in spatele negocierii
Memoriu adresat de Titulescu lui Carol II in 1939
- un ministru de ext ar trebui sa cunoasca istoria politica a tarii lui si a Europei
- autodeterminarea Moldovei, daca ar fi sa o luam in considerare plebiscitul ar fi trebui
sa fie sub ocupatia unor forte neutre, nu a unor forte militare ale uneia din fortele
interesate
- scrisoarea gen Averescu care spunea ca trupele romane vor fi retrase din Basarabia
imediat ce rodinea va fi restaurata
- cealalta scrisoare a lui Clemanceau, care in numele pM ii scie gen Kolceag sa isi
continue lupta contra Sovietelor, caci partea rusa a Basarabiei ii va fi atribuita
intotdeauna. Aceasta este unul din faptele noi pe care le-am descoperit dupa
incetarea misiunii mele de ministru al afacerilor externe si pe care voiam sa-l aduc la
cunostinta majestatii voastre
- trat la paris in 20 - basarabia trece la Romania
- daca Kolceag reusea si Rusia nu semna tratatul de la brest-litovsk, au revoir
Basarabia
Tratat Basarabia - principalele puteri aliate & Romania
- dpdv geografic, etnografic si istoric reuniunea Basarabiei cu Ro e justificata
- populatia Basarabiei dand dovada ca vrea sa se alature
Art. 1 - recunoasterea suveranittii Ro asupra Basarabia
Art. 3 - Ro accepta sa respecte Tratatul Minoritatilor
- intra in vigoare dupa ce il ratifica toate tarile si se depun instrumentele de
ratificare
Titulescu about the treaty:
- Gen Averescu voia sa il numeasca pe Take Ionescu
- exipra termenul
- Titulescu obtine ca bratul chilia care apartine in deplina suv rusiei trecea sub
controlul comisiei europene
- ca in realitte MP nu ne dadeau Basarabia deoarece li se recunoastea rusilor dreptul
de a face apel la SN pentur intreaga chestiune privind Basarabia
- Titulescu se duce la foreign office - yes, but --- bla bla nu ne dadeau nimic
- dreptul de apel sa existe, dar aceasta sa nu se extinda asupra suveranitatii romane
asupra basarabiei - englezii accepta (stiau ca jap nu ratifica?)
- cand take ionescu s-a dus la Londra si a cerut sa vada tratatul, modificarile nu erau
inscrise - era vechiul tratat
- ce val juridica are tratatul? la noi s-a comis greseala de a considera ac tratat ca o
sursa de drept cu conditia ca el sa fie ratificat de semnatari, nu i s-a cerut Japoniei
ratificarea in mom cand chestiunea ii era indiferenta
- nu are deci val juridica
- italia a fost mai tare cu abisinia - s-au multumit cu consuli straini
Next - incercare romaneasca in tazboi, in negociere cu americani incercams a ne convingem
noi pe noi ca cineva a recunoascut basarabia

Curs IX - 7 ian
two level game - ce face negociatorul si inputul care vine de la politic

dezbatere 90 - cum tr sa arate Europa Comunitara “Dezbatere cu privire la Europa cu mai


multe viteze”
- a inceput in Germania
- in Europa comunitara tarile nu au ac grad de dezvoltare
- asteptam noi (G F MB) ca sa ajunga si ceilalti in zona dezvoltata sau mergem mai
departe cu mai multe viteze
- Nisa 2000 - probl rezolvata a Europei cu mai multe viteze
- zona euro - pot sa intre cand le va permite si celelalte
- schengen = expresia Europei cu mai multe viteze
2004 intra in UE - 10 tari
- politica agricola - 40% din fonduri (chestiune legata de identitatea europei dar si de
interesele unor tari ca Franta)
- Polonia - agricultura mare - ori dai mai multi bani ori esti de acord ca sa primesti tu
mai putin ca sa ii dai polonezului
- le dai 25% - ca de..?
- Polonia se suprara si zice ca nu mai intra, tarile mai mici vor iar dezbatere asupra
europei cu mai multe viteze (desi e consacrata juridica) - tactica diplomatica
Europa cercurilor concentrice, Europa nucleului dur, Grupul pionier = Europa cu mai
multe viteze
- diferenta e rapiditatea cu care se deplaseaza
Tratatul de la Nisa (aquis comunitar) - EUropa cu mai multe viteze are un nume codificat
juridic
- Clauza A - statele membre care doresc cooperare intre ele pot sa faca uz de institutii,
proceduri si mecanisme stabilite de tratate daca respecta conditiile:
g. minim 8 state membre vor sa adanceasca cooperarea
j. e deschisa tuturor statelor membre
N - cooperarea are ca scop sa permita UE sa dezvolte mai repede o zona de libertate,
securitate si justitie

Tratatul de la Lisabona
10. cooperarea intarita are ca scop sa inainteze obiectivele uniunii …… o astfel de
cooperare va fi deschisa oricand tuturor statelor mmebre
- decizia va fi adoptata de Consiliu (scrie si in Nisa) - e o decizie luata ca last resort
(Ceilalti nu pot sau nu vor)
- acum e nevoie de 9 membri ca a crescut nr statelor
L, Fabius 12 oct 2001: extinderea votului de maj calificata va elimina imobilismul dat de
principiul unianimitatii:Constituirea cooperarii intarite e indispensabil: nu conteaza ca se
numeste noyau dur sau grup de state pionier de vreme ce asta permite unor state (mai ales
cele care au ales euro) sa progreseze mai repede in perspectiva unui obiectiv comun. Aquis
ul eurogrupului si al monezii grupului pledeaza pt o cooperre rapida si in alte domenii
Chirac 2003 - Conferinta interguvernamentala (constitutia europeana)
- vb de polonia sa intre si ea in grupurile pioniere
- vocatia grupurilor pioniere care acum se cheama cooperare intarita (e deja in
tratata) - toata lumea poate sa paarticipe
- unii vor dori sa mearga mai repede si mai departe. asta tr sa fie rolul grupurilor
pioniere - sa angajeze noi cooperari, dar e deschis tuturor celor care vor si pot sa se
alature
Blazy - min ext Franta
- grupurile pioniere - posibilitatea de a merge mai departe, proiect cu proiect,
astfel ajungem sa gasimun nr de tari care vor sa mearga mai rapid mai departe
- nicio tara nu tr sa fie exclusa din acest mers inainte
Iliescu - 15 octombrie 2001 : noi credem ca Europa cu mai multe viteze este un
nonsens in lumea de azi. Europa tr sa se dezv ca o o entitate integranta. Suntem pt o
Europa a natiunilor egale.

Nastase - Laeken 2001 - 13 decembrie 2001


- metoda cooperarii consolidate intre statele membre, care s-a dovedit deja
eficienta, e cea care trebuie aplicata
27 sept 2002 - Romania nu accepta ideea unei Europe cu mai multe viteze. Tara noastra se
pronunta in favoarea cooperarii consolidate :)) wtf cu conditia ca aceste formule de
cooperare sa fie deschise catre toate statele membre care doresc si pot sa participe (tot
Nastase)
7 ian 2015 - Iohannis - nu sunt adeptul unei europe cu 2 viteze
29 ian 2015 - Iohannis cu ambasadorii straini: tr sa aratam retinere in fata oricarei
abordari care sa accentueze ideea unei EUrope cu doua viteze

Comescu: Moldova - e in interesul nostru al UE si al cetatenilor Moldovei parcursul


european al Moldovei dar tr sa le explicam mai intai
- Romania e vazuta ca o frontiera a UE SIGURA
- el vede in criza refugiatilor oportunitate ca sa intram in schengen DAMN!

Curs X- 14 ianuarie
2001 - Ro pregateste negocierea inca de la Helsinki din 1997, incepe sa negocieze din 2000
Consiliul Leken
6 state au fost invitate in 97 si au inceput negocierile in 98
Cehia Polonia Ungaria, Estonia, Slovenia si Cirpu
letonia, lituania, Slovacia, Bulgaria si Romania
2001 - 12 tari negocieaza
Consiliul Leken spune ca unii pot sa termine negocierile la anu si sa intre in sistem prin 2004
- 10
Ro - esec de negociere, prim min ar fi trebuit sa isi dea demisia
In nov exista deja dezbaterea in Europa asupra impartirii in 10 si 2 → guv roman e ingrijorat
si vrea sa impiedice asta
=> un Consiliu la Bruxelles unde Franta vine cu o propunere

22 nov 2001: Adevarul - Bogdan Chirieac


Propunerea Frantei: propunerea Frantei e logica. Intr-o competitie cu 12 candidati nu are
rost sa admiti 10 si sa amani 2. Asa a spus si Vedrine: mai bine facem un efort sa intre
plapuma in valiza. Oricum daca ar fi de judecat strict criteriile doar mica Slovenie e
pregatita complet pentru UE.
Iliescu 21 nov - era in Grecia Radio ROmania actualitati: dnlu Vedrine a abordat ac
problema din perspectiva europeana si a subliniat interesul europei ca sa asigure integrarea
celor 12 tari si noi am salutat aceasta pozitie.
Adrian Nastase 29 nov - dl presedinte Chirac a reiterat elem pozitiei franceze care in esenta
considera ca o abordare politica privind largirea ue tr sa tina seama de toate 12.
Comisia propune si analizeaza/evalueaza - decizia e la Consiliu

28 nov 2001 Pierrde Moscovici (min fr pt afaceri europene) interviu la Radio Romania
Actualitati:
“Au aparut in ultimele comentarii referitoare la tendinta de a trata extinderea uE dupa ale
critere dect cele tehnice. SUnteti de acord?
Nu. Statele tr sa respecte criteriile. E ceea ce dl Verdine a vurt sa sublinieze cand a spus
ca daca se shcimba logica de lucru si se trece la o logica pur politica atunci trebuie sa
luam Bulgaria si Romania.

27 nov Chirac si Schroder: sustineti raportul COmisiei, adica largirea in 10 sau susteinti o
propunere care lasa sa se inteleaga ca am putea pleca de la 12
“Vous savez (aata ca nu stii exact ce tr sa raspunzi si ai inca de formulat → ori vrei sa
aburesti ori e evident c anu ai in minte bine conturate datele unei probleme p care vrei sa o
expui) cunoasteti pozitia Frantei. Ea considera ca aderarea se face dupa merit si ca fiecare
accede in functie de capacitatea pe care a dovedit o si pe care COmisia a recunoscut-o.
Alors, exista o reflexie comuna entru a tine cont de un nr de realitati politice si care conduc
asa cum considera Comisia, adica sa intre ansamblul celor 10 (deci aea 10 intra pe
considerente politice?) care toate in mare sunt in acelasi punct. Daca comisia considera ca
nu e niciun fel de inconvenient sa folosim aceasta tehnica, evident nu va fi Franta cea care
va pune probleme. In mod evident ne raman Bulgaria si Romania. Da, poate aceste tari nu
sunt gata sa intre, dar nu tr sa simta un fel de respingere daca nu intra. Va exista o
apreciere politica care tr facuta si nu tr sa descurajam Bulgaria si Romania.

9 decembrie 2001 - decizia Laeken


concluziile presedentiei 14, 15 dec 2001
“Consiliul EUropean e de acord cu rap Comisie care considera ca daca se mentine pasul n
progresul engocierilor si reformelor pt tarile candidat, atunci CIpru, Est, Let, Lit, Polonia,
Slovacia, Cehia, Slovenia pot fi gata. Apreciem eforturile Bulg si Ro si le incurajam sa
continue pe acest drum. Obiectivele sunt acelea de a deschide negocieri cu toate acele tari
in 2002.Comisia va supune un raport cu privire la implementarea unui plan de actiune,
Procedurile pt redactarea tratatelor de accedere vor incepe in prima parte a anului 2002.

Vedrine: 9 dec 2001 - interviu


Q: recent v-ati facut avocatul aderarii rapide a ro si bulg?
A: nu este exact ce am spus

2002 Iliescu - apreciez pozitia lui Vedrine care a pus problema de principiu: aceea a
nediscriminarii intre aderanti

Vedrine 19 nov 2001 Consiliul Afaceri Generale COnf de presa


“Am cerut sa se reflecteze la invoncenientul de a lasa 2 tari pe dinafara daca negocierea va
merge asa cum vrea Comisia. Sa facem sa intre 10 tari in 2004 e obiectivul nostru, In ac
moment a face sa intre 10 tari si sa intre 12 nu e mare diferenta. Am cerut sa reflectam
luand in cnsiderare ac perspective si buna munca facuta de comisarul Verheuden si de
celalalte tari.
Am cerut sa reflectam asupra inconvenientelor. E bine sa lasam la mom asta celor 2 tari
afara?
Inca de la mom de plecare, va aduceti ca cei 15 au adoptat principiul diferentierii.
Sa avem o discutie despre ce inseamna sa ajutam aceste 2 tari. Poate ca ar fi bine sa facem
un efort complementar. Eu cred ca sunt tari in alea 10 care nu sunt gata. Deci tr sa facem un
efort suplimentar si cu aia 2.
Am putea sa facem sa intre plapuma in valiza. Comisarul verheugen a facut o analiza
exceptionala.

13 nov - doc comisiei


“Negocierile vor continua. Comisia considera ca acest cadru bugedar pentru largire e
suficient sa primeasca doar 10 membri”

doc strategiei COisiei - consiliul de la berlin din martie 1999 a acceptat framework ul
financiar pentru perioada 2000-2006. Au calculat pt largirea a 6 membri. N-a intrat nimeni,
deci banii au ramas. Am considerat ca primele accederi vot avea loc in 2004 nu in 2002.
Daca e sa intre cineva in 2004 cu banii care au ramas si cu banii pe care ii pot aduce pot
itnra 10.

Cand Comisia a zis ceva aia facem de fapt. Restul abureli


cand face referirea la Comisie e calr

Dar dc atatea abureli? nu aveau atat de multi bani pt politica agricola (Vezi Polonia)
Mesajul e pt aia cu gura mare: intra 10, da ce are ca daca intra 8?

13 dec 2001 Comisarul Vergeuden a declarat ca nici Ro si nici B nu indeplinesc


conditiile si aveau nevoie de un ucenic vrajitor de un Harry Potter ca parcursul asta sa
fie facut in 3 ani.

Louis Michel: eu nu descurajez niciodata o tara care are obiective ambitioase, dar ro si bulg
nu indeplinesc concluzie, u poti exclude niciodata nici miracolele, desigur, dar abordarea
Harry Potter nu e rpea potrivita, ea presupune puteir magice.

Precizari ale negociatorului sef al Romaniei la Ue - Puscas


discutie cu Verheugen - reamintim ca intr-o expunere cu caracter confidential pe 27
mai 2002 a recunoscut ca primirea Ro si B in UE e imposibil de realizat din cauza
actualului buget UE (Era public din 13 nov)

Curs XI - 21 ianuarie
OUG 31/2002 - sanctionarea si utilizarea in public a simbolurilor fasciste, rasiste
xenofobe
107/2006 - negarea in public a holocaustului -> intareste ce spunea ordonanta prin
sintagme noi ‘promovarea ideilor legionare”

Nota 42 - Marele stat major al armatei romane raporteaza:


- in jud berezovca Transnistria politistii germani au impuscat 4074 evrei, internati in
lagarele din acest judet (1725 intr-o zi)
- dupa executare politia armata a dat foc cadavrele
- marele stt major roaga a i se comunica dac apolitstii germani pot sa aibe astfel de
initiative pe teritoriul romaniei
“Nu e rolul Marelui stat major de a se ocupa de aceste probleme. Am mai atras atentia”

TVR3 - Colinda Antisemita (Colinda de la Birkenau “Jidovan furisit, nu lar rabda Domnul
Sant/Nici in cer, nici pe pamant. Numai la corlan, la fum/ Acolo-i Jidovul bun WTF????

Preot care promoveaza rasism la scoala (adevarul.ro) “Daca mai traia 1 an Antonescu sa ii
extermine pe tigani” FUCKED UP COUNTRY!!

Centrul pentru Monitorizarea si combaterea anti-semitismului in Romana


“Stimate Domnule Academician Marius Sala,
- definita cuvantului `JIDAN` (88 = cuvant popular si peiorativ, 2009 = redefinit si
prezentat publicului larg ca un cuvant familiar care poate fi folosit in loc de cuvantul
evreu, editia 2 = adjectiv folosit in vb obisnuita, simplu, prietenos, apropiat)
- a scris si anti defamation league din SUA

Raspuns Academia Romana: “se ia in calcul sitoria si civilizatie...ca sa dea definitii corecte
stiintific si dpdv politic”
“ din pacaate in procesul de editare s-a inlocuit din eroare indicatia popular si peiorativ cu
cea de familiar

Sir Nicholas Winton

S-ar putea să vă placă și