41. Descrieți potențialele probleme etice care trebuie evitate în organizarea unei cercetări în genetică.

Probabilitatea de a cauza suferinţă este sporită de faptul că, cercetarea se referă şi la medii familiale, copii (în
special cei cu risc sporit la maladie, după cum este indicat și în procesul de sesizare) şi la situații de pierdere a unei
rude. Probabilitatea de a cauza suferinţă apare, în primul rând, ca rezultat a informaţiei pe care cercetarea o poate
divulga. Aceasta provoacă îngrijorări atât cu referire la viaţa privată, cât şi la confidenţialitate. Preocupările privind
viaţa privată sunt un pic diferite de cele apărute în cazul anterior, care implică supravegherea persoanelor într-un (tip
special de) loc public. În acest studiu de caz, viaţa privată se referă, în mare parte, la chestiuni de familie, cu posibile
implicări în viaţa privată a subiecţilor, ca urmare a investigaţiei cercetătorului a relaţiilor de familie, aspecte privind
stilul de viaţă (de exemplu, obiceiul fumatului) şi, probabil, obţinerea accesului direct la domiciliile subiecţilor (de
exemplu, pentru a obţine sau a verifica informaţia despre nivelul de fum în mediu). În acest caz este evidenţiată axarea
pe informaţia despre indivizi şi familii, atât în ceea ce priveşte informaţia colectată privind predispoziţia genetică a
subiectului de a dezvolta stări medicale grave, cât şi ceea ce ține de implicaţiile pe care le poate avea o informaţie
genetică pentru alţi membri de familie. n studiile genetice, o gamă largă de informaţie despre un individ poate fi
determinată ca având un impact semnificativ asupra vieţii individului respectiv. În multe cazuri este important ca
persoana respectivă să verifice cine poate obţine accesului la informaţia ce îl priveşte. De exemplu, testarea genetică
poate dezvălui informaţie despre paternitatea unor membri de familie, de care ei sau alte persoane pot să nu fie
conştienţi sau pot dori să păstreze secret această informaţie, în special de faţă copii. De asemenea, dacă se
demonstrează că membrii familiei au o trăsătură genetică, care indică susceptibilitate la o maladie respiratorie gravă,
acest lucru poate cauza suferinţă atât pentru individul respectiv, cât şi pentru alţi membri ai familiei. Nemulţumirile
între membrii familiei pot apărea, de exemplu, ca rezultat al descoperirii că unii cu trăsătură genetică au fost crescuţi
într-o casă în care locuiau fumători, ceea ce a sporit şansele lor de a dezvolta o maladie respiratorie. Alternativ,
descoperirea că genele au fost moştenite pe o linie din familie ar putea conduce la resentimente sau alte tensiuni asupra
relaţiei în familie, dacă membrii acelei linii de familie sunt percepuţi ca fiind cauza îmbolnăvirii celorlalţi. Dacă în
familie este descoperită o susceptibilitate la îmbolnăvire, atunci cei afectaţi pot, de asemenea, fi preocupaţi dacă
această informaţie va fi transmisă medicului lor. În timp ce aceasta poate fi benefic pentru ei în facilitarea
diagnosticării neîntârziate pe viitor, totodată pot apărea şi probleme, în caz dacă informaţia va fi transmisă companiilor
de asigurări şi creditorilor ipotecari. Dezvăluirea informaţiei genetice în rezultatul acceptării de a participa în cercetare,
prin urmare, ar putea avea un impact negativ semnificativ asupra stărilor emoţionale, relaţiilor de familie şi a statutului
financiar. Este, aşadar, important ca membrilor familiei să li se explice clar, înainte ca ei să ofere consimţământul
pentru participare, ce tipuri de informaţie ar putea fi dezvăluită, cum va fi utilizată informaţia şi cui va fi comunicată
această informaţie.

42. Care sunt principiile de bază în realizarea experimentelor pe animale?

În orice studiu se pune accent pe confortul psihologic, care este asigurat prin mediu lipsit de anxietate, prin spații
special destinate pentru proceduri și spații aparte pentru trai, să fie deservite la nivel, să nu fie stresate/pedepsite prin
foame, sete. E obligatoriu să le fie asigurat un habitus și un trai decent fără careva lipsuri vitale (gen: hrană, apă,
etc.). Animalele nu trebuie să devină martori la diverse intervenții/proceduri ce ar putea leza psihicul acestora, de
aceea și este necesară o încăpere aparte, izolată, unde se vor petrece toate manipulațiile. Orice animal utilizat în
experimente are dreptul la analgezie și anestezie. În acest sens, conducătorii studiului sunt obligați ”să simplifice”
experimente/procedurile, să nu vătămeze fizic sau psihic animalul și să nu îi producă durere sau boală, iar dacă
experimentul presupune careva intervenții chirurgicale, e necesar utilizarea anestezicelor, sau oricăror alte metode
pentru a lipsi animalul de senzație de durere.Un alt drept fundamental- dreptul la un comportament adecvat din
partea personalului. Nu se admit violențe psihice sau fizice asupra animalelor. Nu se permit ”pedepse” în caz de eșec
și nici discriminare în funcție de randamentul lor în cadrul proiectului. Pentru a scuti animalele de aceste ”chinuri” se
încearcă înlocuirea vertebratelor superioare cu cele inferioare, sau chiar cu nevertebrate, precum, și utilizarea culturilor
de țesuturi, cum ar fi, introducerea testelor pe epiderm uman reconstruit, ceea ce a redus la zero folosirea animalelor în
testările cosmetice și chimice.

43. Dați noțiunea de viață privată. Cum se asigură protecția acesteia în organizarea unei cercetări? Care sunt
riscurile potențiale de ordin etic?
O abordare contemporană a noţiunii de viaţa privată este că aceasta ține direct de protecţia informaţiei personale.
Această viziune a vieţii private oferă valoare substanţială problemelor moderne, cum ar fi protecţia informaţiei, prin
care viaţa privată este explicată nu doar prin împiedicarea altor persoane de a acumula informaţii despre noi, care am
dori ca nu să le cunoască, dar şi de a susţine o dorinţă de a menţine controlul asupra informaţiei ce ne priveşte şi care
este depozitată în altă parte, cum ar fi într-un computer. Viaţa privată este protecţia:

1. controlului asupra informaţiei despre sine;

2. controlului asupra atacului la sine, atât fizic cât şi mintal; şi
3. controlului asupra abilităţii unei persoane de a lua decizii privind familia şi stilul de viaţă, de a avea libera
exprimare şi de a dezvolta diferite relaţii.
Protecția vieții private în organizarea unei cercetări este asigurată prin păstrarea tainei medicale și a confidențialității.
Orice informație cu caracter personal poate fi divulgată unei persoane terțe doar cu acordul persoanei vizate. Atât
confidențialitatea, cât și păstrarea tainei medicale este stipulată în Codul cadru de etică (deontologic). Supravegherea
activităţilor oricărei persoane, în scopuri de cercetare, are un potenţial de încălcare a vieţii private. Colectarea datelor
cu caracter personal și utilizarea acestora în cercetare la fel prezintă un risc de ordin etic.

44. Dați noțiunea de confidențialitate. De ce este important de respectat confidențialitatea subiecților incluși în
cercetare? Care informație se consideră confidențială?
Confidenţialitatea este o obligaţie care apare atunci, când cineva a primit acces la o informaţie, care altminteri ar fi fost
păstrată în secret. În asemenea circumstanţe, menţinerea confidenţialităţii, protejează interesul subiectului de a menţine
controlul asupra informaţiei personale. Obligaţia la confidenţialitate apare doar în contexte de relaţii speciale sau
acorduri. Noi avem obligaţia confidenţialităţii doar în cazul în care informaţia a fost oferită sub forma unui acord sau a
unei înţelegeri precum că informaţia nu va fi divulgată fără permisiune. Sunt confidențiale informațiile despre:
diagnosticul pacientului, rezultatele unor investigații (HIV), angajarea unui comportament cu risc (parteneri multipli,
sex comercial, consum de droguri), asocierea (partener, membru al familiei) cu o persoană infectată cu HIV.
45. Enumerați cazurile când cercetătorul este în drept de a încălca angajamentul de confidențialitate față de
participantul la cercetare.
-abuz asupra participantului studiului
- porducerea unor prejudicii pentru sine sau alții
- apariția unor afecțiuni a căror raportare este prevăzută de legi speciale (boli ce afectează sănătatea publică)
- transmiterea informațiilor către evaluatorii studiului sau unor autorități care se adresează cu o cerere de accesare în
formă scrisă, semnată, documentată și motivată.
Divulgarea confidențialitații în favoarea terților:
-pacienții ce au o boală transmisibilă al cărei tratament il refuză
-în caz de maltratare a copiilor minori
-în cazul depistării unor boli care îi fac pe pacientul-șofer inapt de a conduce autovehiculul
-în cunoașterea despre săvârșirea unei infracțiuni.
46. Descrieți cum este asigurată confidențialitatea în cadrul cercetării care planificați să realizați în cadrul studiilor
de doctorat.
Confidențialitatea va fi asigurată la cel mai înalt nivel. Toate informațiile cu caracter personal vor fi stocate electronic
în calculatorul cercetătorului doctorand Mihalachi Maria, la care are acces doar persoana sus-numită, accesul fiind
restricționat – securizare prin parolă cunoscută doar de către cercetătorul doctorand Mihalachi Maria. Restul echipei
de cercetare va avea acces doar la informația deja procesată, codificată, care nu va conține date cu caracter personal.
47. Conflict de interese în cercetare. Situaţii determinante şi căi de remediere.
Termenul de conflict vine, de la cuvântul latinesc confligere care înseamnă a intra în coliziune, a se ciocni, a se izbi.
Conflictul de interese (CDI) apare dacă un individ sau o organizaţie sunt implicate în mai multe activităţi, una dintre
ele putând influenţa în mod nefavorabil altă acţiune.
Conflictul de interese implicăun conflict între datoria față de organizația în care își desfășoară activitatea și interesele
personale ale unui angajat, în care angajatul are interese în calitatea sa de persoanăprivată, care ar putea influența
necorespunzător îndeplinirea obligațiilor și responsabilităților de serviciu.

48. Comportamentul ştiinţific neadecvat sau frauda academică –fabricarea sau falsificarea unor date sau informații
provenite din procesul de cercetare; plagiatul; sabotarea lucrărilor altora prin împiedicarea acestora să-și finalizeze
lucrarea; înșelarea sau coruperea pentru obținerea unor avantaje academice; favoritismul aplicat unei persoane în dauna
alteia.
49. Dreptul de autor – dați noțiunea și descrieți cadrul legal de protecție a acestuia.
• Rezultate ale creaţiei intelectuale originale în domeniul literaturii, artei şi ştiinţei, indiferent de mijloacele de
creare, de modul concret şi de forma de exprimare, de valoarea şi importanţa acestora. TIMP – toată viața
autorului plus 70 de ani după deces;

- 70 de ani de la publicare pentru opera anonimă;

- 25 de ani pentru opera de artă aplicată. (model,desen industrial)
• SPAŢIU – teritoriul statelor membre la Convențiile de la Berna și Roma.
• OPERA ÎN SINE – cu toate elementele care o caracterizează.
• Articolul96.Încălcarea dreptului de autor
şi a drepturilor conexe. 218/24.10.2008 Codul contravențional al Republicii Moldova //Monitorul Oficial 3-
6/15, 16.01.2009

• (1) Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe prin:

• a) reproducerea operelor ... în scopul comercializării sau oferirii spre comercializare, importul, exportul, precum
şi ... orice altă formă de valorificare ... în scopul obţinerii profitului, fără acordul titularului de drepturi;
 • b) închirierea, schimbul sau altă formă de punere la dispoziţia terţilor ... fără marcaj de control sau fără
permisiunea autorului;
50. Dați noțiunea de plagiat și descrieți cadrul legal cu referire la acest subiect.
Plagiat – operă a altcuiva și însușită și prezentată drept creație proprie.
Piraterie- însușirea bunurilor materiale străine.
Plagiatul presupune: parafrazarea unor materiale fără a se cita sursa originală; citarea directă fără a se indica faptul că
este vorba de un citat și fără a se indica sursa; furtul propunerilor de cercetare.
Pentru a preveni plagiatul: citarea textuală a cuvintelor exprimate de altcineva se va pune întotdeauna între ghilimele și
va fi însoțită de o referință completă. Chiar dacă un text este prelucrat și cuvintele sunt înlocuite prin sinonime, citarea
sursei este obligatorie. Dacă există dubii în privința sursei, a originii ei, chiar dacă citatul sau ideea ar fi utilă,
recomandarea este de a renunța la ea. Citatele care cuprind mai mult de câteva rânduri succesive, se trec în text cu alte
caractere și cu spațiere diferită, iar dacă depășesc o pagină se utilizează anexele.
• La nivel național:
Agenția de stat pentru proprietate intelectuală AGEPI, care acordă protecție pentru toate OPI.
• La nivel regional:
Organizația Europeană de brevet OEB și Organizația Eurasiatică de brevet OEAB, pentru invenții.
• La nivel mondial:
Aranjamentul de la Madrid și Protocolul la acest Aranjament, pentru mărci.
Aranjamentul de la Haga, pentru modele și desene industriale.
Aranjamentul de la Lisabona, pentru indicația locului de origine a produsului.
Convenția UPOV, pentru soiurile noi de plante.

51. Proprietatea intelectuală – noțiune și protecţie legală.

Produs al intelectului uman materializat în diverse obiecte, atât ca formă cât și ca conținut.
• Legea nr. 161 din 12.07.2007 privind protecţia desenelor şi modelelor
industriale;
• Legea nr.38 din 29.02.2008 privind protecţia mărcilor;
• Legea nr.50 din 07.03.2008 privind protecţia invenţiilor;
• Legea nr.39 din 29.02.2008 privind protecţia soiurilor de plante;
• Legea nr.66 din 27.03.2008 privind protecţia indicaţiilor geografice,
denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate;
• Legea nr.139 din 02.07.2010 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe.
Regulamentele de aplicare a legilor menționate aprobate prin hotărîri de guvern.

52. Enumerați aspectele etice care trebuie luate în considerare în scrierea unei lucrări/articol științific –
autori, conținut, referințe etc.

53. Comitetele de etică a cercetării – istoricul apariţiei, tipuri, funcţii şi obligaţii.

1953, SUA, Comitetele de Experți;
1966, SUA, prima ajustare legislativă privind controlul cercetărilor științifice
1976, organizarea ”consiliilor pentru supraveghere” care mai târziu se transformă în Comitete de Etică.
1980, SUA, fondarea Comisiei Prezidențiale pentru cercetarea problemelor de etică în medicină.
1971, SUA, Georgetown University – prima instituție universitară de bioetică.
1988, deja existau 118 catedre de bioetică în lume
1983, în Europa, Universitatea de Medicină Louvan creează un Centru de Bioetică, după care se înființează și la
Universitățile Teologice din Roma și Barcelona.
Comitet de Etică – structuri constituite cu scopul de a preîntâmpina și rezolva probleme complicate de ordin
moral, apărute în activitatea științifică biomedicală contemporană și în practica clinică.
Comitete de Etică:
 Naționale – elaborează principii generale, promovează coduri deontologice/etice, reglamentări și directive
internaționale în desfășurarea activității biomedicale științifice și clinice, consultă legislativul privind problemele
etico-medicale.
 Regionale – expertiză etică în relații medic – pacient, medic – medic, medic – societate, cercetător – pacient,
cercetător – medic, cercetător – societate, cercetător – cercetător.
 Locale - expertiză etică în relații medic – pacient, medic – medic, medic – societate, cercetător – pacient,
cercetător – medic, cercetător – societate, cercetător – cercetător.
Sarcini : evaluare etică și avizare, monitorizarea cercetării, informare și recomandare, ghidare.
54. Ar trebui Comitetele de Etică a Cercetării să evalueze meritul ştiinţific / validitatea științifică a
propunerii de cercetare? Argumentați opinia dumneavoastră.
 Evaluarea științifică pornește de la premiza că cercetarea pe subiecți umani trebuie să respecte principiile
științifice unanim acceptate și să aibă la bază date de specialitate relevante (Declarația de la Helsinki). Evaluarea
științifică a unui proiect de cercetare are ca scopuri :

 Evaluarea design-ului studiului

 Evaluarea metodelor de minimalizare a riscului și de maximizare a beneficiilor.

Evaluarea etică are ca scop principal protejarea drepturilor, siguranței și stării de bine a participanților.
Evaluarea științifică nu poate fi separată de evaluarea etică, deoarece o cercetare fără valoare științifică este neetică,
expunând participanții la riscuri inutile și irosind resurse umane și materiale valoroase.

55. Dați noțiunea de drept fundamental al omului și descrieți cadrul internațional de potecție.
Enumerați care drepturi fundamentale ale omului pot fi încălcate în cadrul realizării unui studiu
clinic.

Drepturile omului sunt un element integrant al existenţei umane şi se aplică tuturor membrilor societăţii. Acestea sunt
drepturi naturale, dobindite la naştere, prin calitatea de a fi fiinţă umană, indiferent de apartenenţă rasială sau etnică,
sex, religie, limbă, opinie politică sau de orice alte imprejurări.
Actualmente, Drepturile Omului pot fi privite atit ca o instituţie a dreptului internaţional public, cit şi ca prerogative
recunoscute pentru fiecare individ in parte.
Ca instituţie a dreptului internaţional public, Drepturile Omului reprezintă o totalitate de norme juridice omogene care
se stabilesc in scopul protecţiei fiinţei umane, iar ca prerogative recunoscute pentru fiecare individ, Drepturile Omului
sunt drepturi subiective fundamentale.
Respectarea Drepturilor şi a Libertăţilor Omului este unul dintre principiile fundamentale ale Dreptului Internaţional.
Toate statele lumii trebuie să respecte in mod imperativ acest principiu. Gradul de democratizare a unui stat este
evaluat de către instituţiile internaţionale şi, in special, de cele europene, prin progresul obţinut in respectarea
Drepturilor Omului.

Documentul de bază care include mecanismele de aplicare a acestor drepturi şi libertăţi, este Convenţia Europeană
pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, semnată la 4 noiembrie 1950, la Roma.Sistemul
de protecţie a drepturilor prevăzute in Convenţia Europeană este asigurat de către Curtea Europeana a Drepturilor
Omului (CEDO), formată in 1959, care actualmente işi are sediul la Strasbourg.

Drepturi fundamentale ce pot fi încălcate în cadrul unei cercetări: dreptul la viaţă, libertate şi securitate al oricărei
fiinţe umane; interzicerea torturii, a pedepselor sau a tratamentelor crude, inumane sau degradante; interzicerea
oricăror imixtiuni in viaţa personală, de familie sau domiciliu, dreptul la căsătorie şi de a intemeia o familie; dreptul la
libera exprimare şi libertatea informării; dreptul la sănătate, bunăstare şi protecţie socială;

56. Dați noțiunea de drept la sănătate și care sunt elementele de bază a acestui drept?

Dreptul la sănătate reflectat în rezoluţiile şi în recomandările internaţionale ONU Comentariul 14 al

Comitetului pentru Drepturile Economice, Sociale şi Culturale
In cadrul Sesiunii nr. 22 din 25 aprilie – 12 mai 2000, Comitetul ONU pentru Drepturile Economice, Sociale şi
Culturale a aprobat Comentariul General nr. 14 cu privire la dreptul oricărei persoane de a se bucura de cea mai bună
sănătatefizică şi mentală, pe care o poate atinge. Comentariul 14 reprezintă o veritabilă interpretare juridică a art. 12
din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale. Astfel, Comitetul statuează faptul că
dreptul la sănătate nu poate fi interpretat ca dreptul de a fi sănătos, ci ca dreptul individului de a avea acces de utilizare
a serviciilor unui şir de instituţii şi de organizaţii, a mărfurilor şi a condiţiilor necesare pentru atingerea celui mai inalt
nivel al sănătăţii sale.
In opinia Comitetului, dreptul la sănătate presupune nu doar dreptul la servicii de sănătate adecvate şi oportune, ci şi
un şir de libertăţi şi drepturi conexe, cum ar fi: dreptul de utilizare a apei potabile inofensive şi dreptul la servicii
igienice corespunzătoare; dreptul la produse alimentare de calitate şi la condiţii locative; dreptul la condiţii inofensive
de muncă şi condiţii ale mediului inconjurător; precum şi dreptul la educaţie şi la informaţie privind sănătatea, inclusiv
sănătatea reproducerii.
Dreptul la sănătate, la orice nivel şi sub orice formă, este compus din următoarele elemente indisolubile:
a) Disponibilitate. Orice stat trebuie să dispună de un număr suficient de instituţii, mărfuri, servicii şi programe in
sistemul de sănătate.
b) Accesibilitate. Bunurile şi serviciile in domeniul sănătăţii, de care dispune statul, trebuie să fie accesibile fiecărei
persoane. Accesibilitatea poate avea 4 aspecte:
  accesul nediscriminatoriu: orice persoană are dreptul de a utiliza bunurile şi serviciile de sănătate, fără vreo
discriminare; in special acest drept trebuie să-l aibă grupurile vulnerabile de populaţie;

 accesul fizic: bunurile şi serviciile de sănătate trebuie să fie accesibile din punct de vedere fizic (distanţă,
condiţii de acces pentru persoanele cu dizabilităţi etc.);

 accesul economic: modalităţile de plată pentru bunurile şi serviciile de sănătate urmează a fi bazate pe
principiul echităţii sociale, astfel incit acestea să fie accesibile intregii populaţii;

 accesul la informaţie, avindu-se in vedere dreptul de a căuta, a primi şi a comunica informaţii ce ţin de
sistemul de sănătate, fără a se incălca principiul confidenţialităţii individuale a pacientului.

c) Acceptabilitate. Toate bunurile şi serviciile de sănătate trebuie să corespundă principiilor eticii medicale şi
criteriilor culturale, astfel incit să se ţină cont de particularităţile tuturor categoriilor de persoane (grupuri minoritare,
femei, copii, persoane din mediul rural etc.).
d) Calitate. Bunurile şi serviciile de sănătate trebuie să fie acceptabile şi din puncte de vedere ştiinţific şi medical şi să
fie de inaltă calitate.

57. Care din drepturile descrise în Convenția Europeană pentru Drepturile Omului trebuie luate în
considerare în organizarea și desfășurarea unei cercetări biomedicale.

Jurisprudenţa CEDO, in cauze ce au incidenţă asupra Drepturilor Omului in sistemul de sănătate, este vastă. In
anumită măsură, aceste drepturi sunt apărate de următoarele articole ale Convenţiei:

 art. 2 (dreptul la viaţă);

 art. 3 (dreptul de a nu fi supus torturii, nici tratamentelor inumane sau degradante);

 art. 4 (dreptul de a nu fi ţinut in sclavie şi de a nu fi supus muncii forţate);

 art. 5 (dreptul la libertate şi la siguranţă);

 art. 8 (dreptul la respectarea vieţii private şi de familie);

 art. 12 (dreptul de căsătorie).

58. Cum se reflectă drepturile fundamentale ale omului în legislația Republici Moldova?
Principiile de drepturile omului stabilite la nivel internaţional sunt garantate de fiecare stat prin Constituţie.
Constituţia Republicii Moldova garantează demnitatea persoanei, drepturile şi libertăţile omului ca valori supreme (art.
1 alin. 3), anume principiulnondiscriminării (art. 16 alin. 2), dreptul la ocrotirea sănătăţii (art. 36 alin. 1), viaţa intimă,
familială şi privată (art. 28), formarea familiei (art. 48), ocrotirea maternităţii, a copiilor şi a tinerilor (art. 49 alin. 1 şi
2), dreptul fiecărui om la viaţă, la integritate fizică şi psihică şi de a nu fi supus unor pedepse sau tratamente inumane
sau degradante (art. 24), dreptul la invăţătură (art. 35), dreptul la un mediu inconjurător sănătos (art. 37), dreptul la
muncă şi la protecţia muncii (art. 43), dreptul la asistenţă şi protecţie socială (art. 47), dreptul la ajutor şi la ingrijire
specială a mamei şi a copilului (art. 50).
Conform art. 4 din Constituţia Republicii Moldova, dispoziţiile constituţionale privind Drepturile Omului se
interpretează şi se aplică in concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte
tratate, la care Republica Moldova este stat-parte. Dacă există neconcordanţe intre pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este stat-parte şi legile ei interne, prioritate au
reglementările internaţionale.
Prin urmare, in Republica Moldova tratatele internaţionale in domeniul drepturilor omului se aplică direct in dreptul
intern, fără a fi necesară o transcriere a acestora in legislaţia naţională. Astfel, conform art. 20 din Legea privind
tratatele internaţionale ale Republicii Moldova nr. 595-XV din 24.09.1999, dispoziţiile tratatelor internaţionale care,
după modul formulării, sunt susceptibile de a se aplica in raporturile de drept fără adoptarea de acte normative
speciale, au caracter executoriu şi sunt direct aplicabile in sistemul juridic al Republicii Moldova10.

59 Descrieți mecanismele naționale de protecție a drepturilor omului în sistemul sănătății?

Mecanismele naţionale de protecţie a Drepturilor Omului în sistemul sănătăţii
In domeniul ocrotirii sănătăţii, legislaţia Republicii Moldova stabileşte principia fundamentale, precum: principiul
recunoaşterii pacientului in calitate de participant principal in luarea deciziilor cu privire la intervenţia medicală;
dreptul pacientului la informaţie cu privire la prestatorul de servicii de sănătate; respectarea confidenţialităţii datelor
obţinute in cadrul procesului medical; dreptul pacientului la informaţii exhaustive privind propria sănătate.
Suplimentar la actele regionale menţionate anterior, la nivel regional, Republica Moldova a ratificat o serie de alte
tratate internaţionale cu relevanţă la capitolul drepturile omului in sistemul sănătăţii, menţionindu-le pe următoarele:

1. Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
(recunoaşte dreptul de proprietate, dreptul la instruire). Data adoptarii –20.03.1952, Paris. In vigoare pentru
Republica Moldova–12.09.1997.
2. Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
recunoscind anumite drepturi şi libertăţi, altele decit cele deja inscrise in Convenţie şi in primul Protocol
adiţional la Convenţie (se recunoaşte, de exemplu, dreptul la libera circulaţie). Data adoptarii – 16.09.1963,
Strasbourg. In vigoare pentru Republica Moldova – 12.09.1997.
3. Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
(egalitatea intre soţi). Data adoptarii – 22.11.1984, Strasbourg. In vigoare pentru Republica Moldova –
01.12.1997.
4. Convenţia europeană pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau a tratamentelor inumane sau degradante.
Data adoptării – 26.11.1987, Strasbourg. In vigoare pentru Republica Moldova – 01.02.1998.
5. Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane, in ceea ce priveşte aplicaţiile
biologiei şi ale medicinii. Data adoptarii – 04.04.1997, Oviedo. In vigoare pentru Republica Moldova –
01.03.2003.
6. Convenţia Consiliului Europei cu privire la lupta contra traficului de fiinţ umane. Data adoptarii – 16.05.2005,
Varşovia. In vigoare pentru Republica Moldova – 01.02.2008.

60 Descrieți reglementarea cercetărilor pe subiecţii umani în legislaţia Republicii Moldova.

La noi in ţară, deja sunt incercări de a organiza structuri speciale care ar avea scopuri şi tendinţe similare celor
ale Comitetelor de Bioetică de peste hotare. Astfel, in conformitate cu Legea ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din
28.03.95, Legea cu privire la medicamente nr. 1409-XIII din 17.12.1997 şi in scopul respectării calităţii şi a eticii
studiilor clinice, la 14.01.2002 este emis Ordinul nr. 10 al Ministrului Sănătăţii cu privire la desfăşurarea studiului
clinic al medicamentelor in Republica Moldova in baza căruia este organizată Comisia Naţională de Etică pentru
studiu clinic al medicamentelor. Scopul Comisiei nominalizate este să asigure protecţia drepturilor, siguranţa şi starea
de bine a subiecţilor umani incluşi in studiul clinic.In luna august 2010, Senatul Universităţii de Stat de Medicină şi
Farmacie„Nicolae Testemiţanu” a aprobat Statutul şi componenţa Comitetului de Etică a Cercetării, care are drept
scop evaluarea etică a tuturor proiectelor de cercetări biomedicale preconizate pentru desfăşurarea cercetărilor in
diferite domenii medicale (inclusiv de doctorat).