SCOALA POSTLICELA APRENDIS IASI

REFERAT
DEONTOLOGIE SI ETICA PROFESIONALA
VIATA CA VALOARE ABSOLUTA

AN STUDIU: III
SPECIALIZARE: AMG
ELEV: ONOFREI DUMITRITA-IVONA

1
 SCOALA POSTLICELA APRENDIS IASI

VIATA CA VALOARE ABSOLUTA

Viața, miracolul existenței, suflare din suflarea divină, darul cel mai de preț al lui Dumnezeu,
este un cuvânt sfânt. A spune că viața este doar existența ca atare, faptul de a fi viu, înseamnă a
surprinde doar un aspect al vieții, poate cel mai comun. În lumina învățăturii creștine, a trăi nu
înseamnă numai a-ți desfășura curgerea vieții într-un timp istoric, ci și a fi în comuniune cu Dumnezeu
– Izvorul Vieții.
Viața este starea unei ființe dotată cu activitate proprie și în măsură să o exercite. Compusă din
diferite stadii sau trepte (fizică, psihică, morală etc.), viața este un tot unitar, existând de fapt o singură
viață, care își are originea și țelul final în Dumnezeu, Creatorul și Viața prin excelență. Dumnezeu are
viață în Sine și o comunică făpturii, de aceea, îndepărtarea de Dumnezeu, Părintele și Izvorul vieții,
înseamnă moarte.
Viața este valoarea supremă a omului pe pământ, fiindcă ea este suportul tuturor celorlalte
valori, care o exprimă și o impun în fruntea tuturor acestora. Căci omul este om și, mai exact, chip și
asemănare a lui Dumnezeu, întrucât este o ființă vie, menită să trăiască în comunitatea altor ființe vii,
cu care împreună se bucură de viață ca valoare personală și ca valoare comunitar-sobornicească.
Un prim temei al vieții umane îl constituie însăși crearea omului de către Dumnezeu printr-un
act special, pe când celelalte făpturi și lucruri își au începutul doar prin cuvântul lui Dumnezeu. Un alt
temei al valorii vieții umane este strâns legat de întruparea Fiului lui Dumnezeu, arătându-se astfel că
omul și lumea întreagă sunt realități concrete pe care Dumnezeu Însuși le cinstește și le ține în
existență, făcându-le cunoscută valoarea deosebită. Toate vindecările și chiar învierile din morți
săvârșite de Hristos arată cât de valoroasă și de prețioasă este viața omului pe pământ, în drum spre
viața veșnică. Căci sensul și valoareadau acesteia valoare nu lungimea și cu atât mai puțin scurtimea ei,
ci cele săvârșite și, mai exact, cât și cum am săvârșit cele ce eram datori să facem în această viață.
Viața se realizează și se trăiește plenar numai în comunitate, în comuniune cu Dumnezeu și în
comuniune cu semenii de aproape și de departe. Fiecare om trăiește viața celor din jurul său, ajutându-i
sau păgubindu-i pe ceilalți în existența lor. Bucuria vieții și roadele acesteia implică cu necesitate
existența semenilor, care ne îmbogățesc conținutul vieții noastre. Viața este deschidere spre un altul, în
primul rând spre Dumnezeu, și spre mulți alți semeni ai noștri. Ca deschidere, ea implică slujirea și

2
 SCOALA POSTLICELA APRENDIS IASI

proexistența. Suntem datori cu slujirea noastră atât lui Dumnezeu, cât și semenilor noștri, de îndată ce
viața înseamnă mișcare.
Proexistența este dată în însăși calitatea omului de chip și asemănare a lui Dumnezeu, căci
omul, prin însăși ființa sa, nu poate trăi singur, rupt de toți ceilalți care, împreună cu el, poartă același
chip dumnezeiesc, sunt chemați la aceeași asemănare și mântuire în Hristos, și realizează în plenitudine
viața umană. Dumnezeu este plenitudinea absolută de viață pentru că este Persoană, mai exact o Treime
de Persoane absolute. Prin chipul său, omul participă la viața plenară a lui Dumnezeu, datorită harului
care i se împărtășește în acest sens prin Tainele Bisericii.
În mediile spitaliceşti occidentale, deciziile de a menţine sau întrerupe viaţa alimentează tot mai
mult diferenţa între viaţa care are valoare de a fi trăită şi cea care nu ar merita să fie trăită. Investigaţia
filosofică, pusă faţă în faţă cu mediul medical, oferă, la nivel conceptual, cel puţin, o clarificare
necesară a utilizării termenului "valoarea vieţii", ca o evaluare critică a judecăţilor şi semnificaţiei lor
morale.
Ideea de "valoare a vieţii umane" este astăzi controversată. Pe de o parte, aceasta are ca efect
readucerea în prim plan a ideii naziste de eugenie, conform căreia unii oameni au o viaţă ce nu merită a
fi trăită, fie pentru că ar fi o povară prea mare pentru societate, fie pur şi simplu pentru că cei vizaţi nu
pot presta servicii pentru societate. Pe de altă parte, opţiunea politică şi morală a democraţiilor, care
constă în legitimarea tuturor libertăţilor de alegere personală, "merge până la acceptarea relativ
consensuală a faptului că un individ este singurul judecător al valorii vieţii sale". În cele din urmă,
"utilizarea noilor tehnologii pare să arunce o umbră de îndoială asupra principiului respectării absolute
a vieţii umane, care ar trebui să ghideze profesia de medic". În astfel de situaţii, cum ar fi terapia
intensivă pentru adulţi, îngrijirea intensivă neonatală sau întreruperea medicală a sarcinii, chestiunea "a
devenit, mai degrabă, de a şti dacă un pacient, în starea sa actuală şi funcţională de sănătate, (mai)
trebuie să trăiască". Problema care se pune este de a delimita şi salva demnitatea umană.
În istorie, există două puncte de vedere, luate şi astăzi ca reper. Unul, moştenit de la Kant, care
postulează că omul are, în temeiul a ceea ce este, o demnitate inerentă şi inalterabilă, care implică un
respect primordial, inclusiv al persoanei în sine. Acest lucru necesită, în special, obligaţia de a nu
degrada trupul. Cel de-al doilea a fost dezvoltat de către John Stuart Mill şi postulează că demnitatea se
supune "sentimentului de demnitate" pe care un individ îl încearcă. Capriciile de viaţă şi subiectivitatea
pot provoca, prin urmare, evaluări diferite, chiar şi pierderea demnităţii.

3
 SCOALA POSTLICELA APRENDIS IASI

Conceptul de "valoare a vieţii" este folosit astăzi în două situaţii, în mediul medical occidental.
Una, în care o persoană face judecăţi despre propria viaţă, în contextul unei cereri de a fi lăsată să
moară sau de asistenţă pentru a muri şi cea de-a doua situaţie, când un terţ ar trebui să ia decizii
medicale pentru altă persoană. Chestiunea "dreptului de a muri", din dezbaterea publică occidentală, cel
puţin, are semnificaţii diferite şi specifice şi trebuie să fie înţeleasă ca atare. Dezvoltarea îngrijirii
paliative a arătat că, de fapt, decizia de a căuta moartea de multe ori viza o cerere de ameliorare a
suferinţei.

COMENTARIU CAZ 1.
Consider ca litigiul initiat de apartinatorul celui decedat in speta sotia a fost unul justificat
deoarece decizia pacientului poate ar fi fost una diferita daca ar fi cunoscut toate informatiile cu privire
la rata mortalitatii in cadrul pacientilor bolnavi de cancer care urmeaza un tratament bazat pe
radioterapie si chimioterapie.
Motivul pentru care medicul a omis sa ii ofere informatii suficiente pacientului adica de a nu
acutiza starea de anxietate mi se pare insuficient,nejustificat si neprofesional deoarece personalitatea
pacientului era una suficient de puternica avand in vedere statutul profesional si personal ridicat.
Din descrierea cazului rezulta ca pacientul chiar a avut in incredere in medic si sistem deoarece
pe tot parcursul terapiei pana in momentul decesului acesta nu s-a gandit nici o secunda ca va muri.

COMENTARIU CAZ 2.
Ca si in cazul precedent consider ca pacientul nu a fost suficient informat de catre medic cu
privire la riscurile post operatorii. Mentionez faptul ca factorul de stres provocat de complicatia
postoperatorii (hemoragie interna) a a avut un efect major asupra evolutiei nefavorabile a sanatatii
pacientului precum si erorile medicale in aplicarea tratamentului chirurgical.
BIBLIOGRAFIE:
1. http://jurnalspiritual.eu/viata-ca-dar-sacru-al-divinitatii/
2. http://episcopia-italiei.it/index.php/it/parrocchie/78-episcopia-italiei/opinii-ortodoxe/513-
ingrijirea-vieii-umane-principiu-fundamental-in-bioetic
3. https://ro.wikipedia.org/wiki/Via%C8%9B%C4%83