Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Teme:
1 organizații publice, când acestea aparțin statului sau autorităților locale fiind înfințate
prin decizii parlamentare, guvernamentale sau ale consiliilor locale cărora li se și
subordonează. Exemple: primăriile, agențiile guvernamentale, Oficiul pentru Protecția
Cosnumatorilor, ministerele, școlile, spitalele.
acest tip de producţie este specific întreprinderilor care fabrică o nomenclatură relativ largă de
produse, în mod periodic şi în loturi de fabricaţie de mărime mare, mică sau mijlocie;
gradul de specializare al întreprinderii sau locurilor de muncă este mai redus atât la tipul de serie
mare, fiind mai ridicat sau mai scăzut în funcţie de mărimea seriilor de fabricaţie;
locurile de muncă sunt amplasate după diferite criterii în funcţie de mărimea seriilor de
fabricaţie. Astfel, pentru serii mari de fabricate locurile de muncă sunt amplasate după criteriul
liniilor tehnologice, iar pentru seriile mici de fabricaţie după criteriul grupelor omogene de
maşini.
locurile de muncă sunt amplasate după diferite criterii în funcţie de mărimea seriilor de
fabricaţie. Astfel, pentru serii mari de fabricate locurile de muncă sunt amplasate după criteriul
liniilor tehnologice, iar pentru seriile mici de fabricaţie după criteriul grupelor omogene de
maşini.
deplasarea produselor de la un loc de muncă la altul se face bucată cu bucată, în mod continuu cu
ajutorul unor mijloace de transport specifice, cu deplasare continuă de felul benzilor rulante,
conveiere sau planuri înclinate;
din punct de vedere organizatoric, locurile de muncă şi forţa de muncă care le utilizează au un
grad înalt de specializare fiind amplasate în succesiunea operaţiilor tehnologice sub forma
liniilor de producţie în flux;
Tipul de producţie de masă creează condiţii foarte bune pentru folosirea pe scară largă a
proceselor de producţie automatizate, cu efecte deosebite în creşterea eficienţei economice a
întreprinderii.
fabricarea unei nomenclaturi foarte largi de produse, în cantităţi reduse, uneori chiar unicate;
repetarea fabricării unor produse are loc la intervale de timp nedeterminate, uneori fabricarea
acestora putând să nu se mai repete vreodată;
utilajele din dotare au un caracter universal, iar personalul care le utilizează o calificare înaltă;
deplasarea produselor între locurile de muncă se face bucată cu bucată sau în loturi mici de
fabricaţie, cu ajutorul unor mijloace de transport cu deplasare discontinuă;
Nationale
Multinaționale
Globale
O campanie de presă înseamnă, pe scurt, lupta pentru o cauză. Poate fi vorba despre promovarea
unei legi sau despre bătălia pentru a opri o lege proastă, poate fi vorba despre salvarea unui parc
sau orice altă luptă, mai mică sau mai mare (nu banală însă). O campanie seamănă foarte mult cu
o declaraţie de război.
Cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în minte este acela că o campanie îşi propune
să schimbe ceva. Observăm de multe ori lucruri care ne afectează/deranjează pe mulţi dintre noi.
În general, campaniile de presă au rolul de a corecta aceste nedreptăţi. O campanie poate fi
pentru ceva (pentru a legitima şi a impune un lucru bun) sau împotriva a ceva (pentru a corecta
lucrurile rele).
Indiferent de mediu (print, tv, online, radio), campania de presă presupune publicarea unei serii
materiale de informare şi de opinie care să susţină cauza noastră. Este vorba despre un subiect de
mari dimensiuni, pe care îl vom împărţi în mai multe articole, pe care le vom publica timp de
mai multe zile/săptămâni/luni/ani.
Într-o campanie pot fi combinate aproape toate genurile jurnalistice: ştiri, anchete, reportaje,
interviuri, portrete, editoriale, comentarii, analize etc. Fiind un gest asumat al întregii redacţii, un
editorial în momentul lansării şi unul în încheiere ar cântări destul de mult în coerenţa
demersului. Nu trebuie să abuzăm însă de materialele de opinie, accentul e normal să fie pus pe
cele de informare.
Ca orice subiect, campania începe cu o idee, iar această idee este de fapt cauza pentru care
luptăm. De exemplu, ne enervează foarte mult faptul că unii şoferi parchează maşinile pe
trecerile de pietoni, iar poliţiştii şi administraţia nu prea fac nimic să rezolve problema. Atunci
vom putea defini uşor cauza pentru care luptăm: „eliberarea trecerilor de pietoni de şoferii
nesimţiţi”. Avem ideea, ne fixăm un obiectiv, de aici construim.
Predocumentare
Ştiu că mulţi consideră această etapă o chestie inutilă, însă în cazul unei campanii este important
să colectăm nişte informaţii preliminare care să ne confirme măcar că suntem pe drumul cel bun.
Tot în această etapă identificăm şi actorii („victimele” şi „vinovaţii”), identificăm soluţii de
rezolvare a problemei.
Planul editorial
Înainte de a ne apuca să lansăm campania pe piaţă, trebuie să ne asigurăm că o putem duce până
la capăt. Altfel, nu vom reuşi decât să ne facem de râs.
Fiind vorba de un subiect de mari dimensiuni, fiecare pas editorial trebuie conceput şi planificat
cu atenţie, ne asigurăm că avem suficientă „marfă” pentru a susţine campania. Asta înseamnă că
avem date ca să putem publica în fiecare zi câte ceva pe tema noastră.
Documentarea
În principiu, putem vorbi despre două mari tipuri de date: faptele şi poziţiile celor implicaţi
(afectaţi şi responsabili). Aici trebuie să ne sincronizăm, fiindcă evoluţia faptelor poate influenţa
evoluţia poziţiilor şi invers. Este o etapă care continuă până la încheierea campaniei.
Pentru ca publicul nostru să identifice uşor materialele care fac parte din campanie, pe toată
durata desfăşurării ei, trebuie s-o personalizăm. Iar cel mai simplu putem face asta alegând un
titlu şi un logo, care să marcheze de fiecare dată materialele care fac parte din campanie. În presa
scrisă, titlul campaniei poate funcţiona şi ca titlu de pagină.
Presupunând că avem toate datele campaniei, suntem gata să lansăm pe piaţă ofensiva noastră
editorială. În primele materiale pe care le vom publica trebuie să anunţăm şi să explicăm foarte
clar pentru ce luptă campania noastră, care este obiectivul său. Bineînţeles, asta după ce am
arătat întâi care sunt faptele.
Conţinutul campaniei
Oricum am da-o, construcţia noastră editorială va fi un joc victime versus vinovaţi. David
Randall sugerează să ne concentrăm asupra victimelor, dând exemplu o campanie a ziarului
londonezObserver. El consideră că piesa de rezistenţă a campaniei prin care ziarul lupta pentru
acordarea de compensaţii celor afectaţi cu HIV ca urmare a tratamentului spitalicesc a fost un
interviu cu o victimă. Este vorba de „un tânăr care intrase în spital cu leucemie, fusese tratat cu
succes pentru această boală groaznică, pentru a i se spune apoi că i se administrase sânge infectat
cu HIV”. (Randall, 1998, p.221)
O campanie are nevoie de lobby pentru a avea forţă. Nu trebuie să ezităm să cerem sprijinul
tuturor celor care ne pot ajuta: politicieni, organisme ale societăţii civile, autorităţi, vedete,
oameni simpli etc.
Cauza noastră va căpăta legitimitate dacă va fi susţinută prin vocile experţilor din domeniu.
O campanie poate dura chiar ani întregi, în funcţie de cât de mare este miza. Mai precis, ea se
încheie în momentul în care am câştigat bătălia pentru cauza noastră. Finalul campaniei
presupune să îi oferim publicului concluzia întregului nostru demers, rezultatul. Iar concluzia nu
ar trebui să fie decât una singură: am câştigat bătălia pentru cauza noastră, am reuşit să
schimbăm ceea ce noi consideram că e greşit.
– alegerea unui obiectiv nu foarte clar definit, prea vag sau prea greu de atins cu forţele de care
dispunem. David Randall dă un exemplu în acest sens: „Crima şi păcatul sunt lucruri rele, dar o
campanie împotriva lor va fi, probabil, ineficientă.” (Randall, 1998, p.220);
– renunţarea la luptă;