Sunteți pe pagina 1din 2

Funcţiile pericardului sunt‫׃‬

a) fixarea şi limitarea mişcărilor excesive ale inimii;


b) reducerea fricţiunii inimii faţă de structurile vecine;
c) limitarea dilataţiei acute a inimii;
d) participă la distribuirea şi egalizarea forţelor hidrostatice şi la cuplarea
presiunilor diastolice a celor doi ventriculi;
e) barieră la infecţiile şi procesele neoplazice din jur.
Funcţia mecanică:
●favorizează eficienţa funcţiei miocardului prin limitarea dilatării acute,
menţinând complianţa ventriculară prin prezervarea curbei Starling şi
distribuirea forţelor hidrostatice;
 optimizează forţele din cursul efortului respirator;
 asigură statica şi dinamica pleuro-pulmonară, ventilaţia, cu realizarea
vidului intratoracic;
 realizează o anvelopă cardiacă, relativ elastică, menţinând o presiune
transmurală scăzută;
 menţine interdependenţa ventriculară.
Funcţia “de membrană”:
● prin funcţia sa de membrană, pericardul acoperă şi protejează cordul cu
reducerea fricţiunii exterioare şi acţionand ca barieră împotriva extinderii
infecţiilor şi a neoplaziilor.
 înlesneşte mişcările muşchiului cardiac prin intermediul cavităţii
pericardice;
Funcţia ligamentară:
● realizată de structuri conjunctive organizate care, în funcţie de liniile
de forţă, radiază de pe suprafaţa pericardului fibros spre pereţii mediastinului; in
consecinta, pericardul fixează anatomic cordul.
● poziţionează funcţional optim inima, limitând deplasarea ei.
Efectele pericardului asupra hemodinamicii cardiace
Presiunea intrapericardică normală variază în timpul respiraţiei între -5 şi
+5 cm H2O şi este egală cu presiunea intrapleurală. Presiunea cea mai scăzută
este în timpul sistolei ventriculare. Curba presiune-volum în cavitatea
pericardică este turtită. La o creştere rapidă a volumului la 150-200 ml se
produce o creştere rapidă a presiunii şi o curbă presiune-volum ce devine
aproape verticală şi care explică hemodinamica din tamponada cardiacă.
Presiunea intrapericardică 0 sau negativă induce o presiune de distensie
transmurală celor doi ventriculi, cu efect asupra mecanismului Frank-Starling,
cu reglarea bătaie cu bătaie a volumului sistolic. [7]
Presiunea de destindere este diferenţa între presiunea intracavitară
ventriculară şi presiunea intrapericardică. De exemplu, la o presiune diastolică a
VD de 5 mmHg şi la o presiune intrapericardică de 3 mmHg, presiunea de
distensie transmurală va fi de 8 mmHg. Pericardul influenţează deci umplerea
diastolică a celor doi venriculi. Pericardul influenţează în acelaşi timp şi
întoarcerea venoasă. În timpul sistolei se produce o accentuare a întoarcerii
venoase cu o undă X mai negativă şi presiunea la nivelul cavitaţilor ventriculare.
Creşterea presiunii intrapericardice accentuează presiunea diastolică mai
mult la ventriculul drept (VD) în comparaţie cu cel stâng. Influenţa pericardului
creşte la creştera volumului ventricular şi scade la scăderea acestuia şi la
administrarea de agenţi vasodilatatori.
Pericardul nu contribuie la cuplarea funcţiei diastolice a celor doi
ventricului, în primul rând prin acţiunea asupra VD care are perete mai subţire.