Egalitatea de gen în România în viaţa publică şi privată

Potrivit studiilor existente, România nu ocupă o poziţie favorabilă în Uniunea Europeană în privinţa
egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, respectiv calitatea vieţii şi gradul de modernizare al societăţii, în
raport cu indicatorii analizaţi: numărul crescut de ore dedicate zilnic sarcinilor domestice (asumate
îndeosebi de către femei); lipsa diviziunii echitabile a muncii în familie; lipsa politicilor de conciliere a
muncii cu viaţa de familie; dezvoltarea redusă a serviciilor de îngrijire a copiilor şi a altor categorii de
persoane dependente din familie; participarea redusă a femeilor în viaţa publică; violenţa la adresa
femeii.

 Politicile egalităţii de gen în domeniul educaţiei, pieţei muncii, familiei şi protecţiei sociale
reproduc, în mare măsură, inegalităţile de gen structurale din sfera vieţii private şi dezechilibrul
muncă remunerată/muncă neremunerată;

 Creşterea reală a ratei de ocupare a femeilor pe piaţa muncii şi creşterea gradului de participare
a acestora în viaţa publică pot fi realizate doar dacă sunt însoţite de politici de echilibrare a
profesiei cu viaţa personală/de familie fundamentate pe o logică a egalităţii în relaţiile de gen;

 Democratizarea vieţii publice nu este posibilă fără o democratizare prealabilă a vieţii private.

 În ceea ce priveste asigurarea participării egale a femeilor si bărbaților la viața socială si la

nivelele decizionale, progresele înregistrate de România sunt nesemnificative, sferele
decizionale politice de nivel înalt, structurile de partid sau instituțiile administrației publice
nefiind accesibile în aceeasi măsură femeilor si bărbaților.

Femeile sunt cantonate frecvent în activități executive, fără posibilități reale de promovare sau de
afirmare în prima linie politică, ceea ce reflectă existența si perpetuarea discriminărilor de gen.

- Cu toate că femeile au o pondere importantă în cadrul populației active, având un grad de

instruire si de competență ridicat, accesul si participarea acestora la elaborarea si aplicarea
politicilor de dezvoltare economico - sociale si, implicit, la asumarea responsabilităților de
decizie este puțin semnificativ.

- La începutul perioadei de tranziţie, se vorbeşte chiar de o invizibilitate a femeilor în viața

politică, ca efect bumerang al vizibilității impuse înainte de 1989. Neimplicarea femeilor în viața
politică este considerată a fi si un rezultat al ”mitologiei scorpiei” (Elena Ceausescu).

- Din altă perspectivă, absența femeilor de pe scena politică se datorează si împărtăsirii de către
un segment larg de populație a concepției “romantice” asupra acestui teritoriu, văzut ca murdar,
lipsit de nobilitate si prin urmare nepotrivit cu „sensibilitatea” atribuită în mod stereotip
femeilor.

 11,7% femei în Parlamentul României (13,3% femei în Camera Deputaților și 7,4% femei în
Senat).

 În România, 68 dintre cei 583 parlamentari sunt femei.

 În Suedia, Finlanda, Olanda, Islanda, Norvegia, Danemarca şi Belgia peste 37% din membrii
Parlamentului sunt femei.

 Dintre țările europene, doar Cipru (12,5%) și Ungaria (9,5%) au o pondere a femeilor în
Parlament mai scăzută decât a României.

 Se înregistrează un ușor progres al prezenței femeilor în Parlament comparativ cu legislativul

anterior, în care ponderea femeilor era de 9,65%.

 În ultimii 25 de ani, din cele 19 guverne aflate la conducere, de-a lungul a cinci guvernări nicio
femeie nu a condus vreun minister.

 Este vorba de primele trei guvernări de după ’89: P. Roman I şi II (dec. 1989 - iun. 1990 şi iun.-
dec. 1990) şi Th. Stolojan (oct. 1991 - nov. 1992), iar apoi în timpul guvenului V. Ciorbea (dec.
1996 - apr. 1998) şi R. Vasile (apr. 1998 - dec. 1999).

 Pentru prima dată o femeie a deţinut funcţia de ministru în timpul guvernării N. Văcăroiu (nov.
1992 – dec. 1996), când Daniela Bartoş a preluat portofoliul Ministerului Sănătăţii, pentru
aproape 4 luni, în anul 1996.

 Comparativ cu o medie de 20,8% femei în parlamentele lumii, România se află printre codaşii
clasamentului, cu doar 11,7% femei în Parlamentul României.

 Aceasta în condiţiile în care femeile reprezintă aproape 51% din populaţia ţării. În Uniunea
Europeană devansăm doar Cipru și Ungaria ca pondere a femeilor în Parlament, iar în lume ne
aflăm pe locul 99 din 141, în urma unor țări precum Turkmenistan, Azerbaijan, Zimbabwe,
Bangladesh, Irak sau Afghanistan.

 Reușim să ne situăm peste medie doar în cazul ponderii femeilor în Parlamentul European, cu
36,4% eurodeputate față de media europeană de 35,2%.

 Datele statistice referitoare la populația școlară evidențiază o bună includere a populației

feminine, la toate nivelurile de învățământ, cu o pondere mai mare decât a populației masculine
în învățământul liceal, postliceal și superior.

 În ceea ce priveste cadrele didactice, femeile predomină la toate nivele educaționale (3/4 din
totalul cadrelor didactice în 2011), cu excepția învățământului universitar, unde dețin o pondere
mai redusă (46%), dar în continuă creștere (ex.: față de 28% în 1990 sau de 40% în 2000).

 O serie de studii feministe semnalează însă și unele probleme care persistă la nivelul atitudinii
cadrelor didactice, în cadrul programelor și al manualelor școlare, și care contribuie la
perpetuarea inegalităților de gen.

 Cercetarea “Gen si educație – Egalitate prin educație” efectuată de Societatea Română pentru
Analize Feministe în anii ’90 indica discrepanțe de gen clare si majore în ceea ce priveste
redarea experiențelor si imaginilor femeilor în curricula scolară. Studiul concluziona că bărbații
ocupă cele mai multe poziții de conducere în societatea românească si pentru că sunt pregătiți
preponderent pentru axarea pe asemenea roluri.
 Un alt studiu, realizat la un interval de 7 ani de către Institutul de Științe ale Educației și UNICEF,
evidențiază de asemenea o serie de disfuncționalități, unele dintre ele similare celor de mai sus,
ilustrând o lipsă a evoluției în acest domeniu:

 Polarizarea manifestată, în funcţie de criteriul gen, atât la nivelul învăţământului liceal, cât şi
superior, polarizare vizibilă, în special, în cazul unor anumite domenii profesionale: populaţia
feminină se orientează, cu predilecţie, spre domeniile economic, pedagogic/universitar şi
medico-farmaceutic, iar cea masculină spre domeniile tehnic, agro-silvic, militar.

 Existenţa unor „stereotipuri profesionale”, care se bazează uneori şi pe recomandările oferite

de unele cadre didactice (meserii mai potrivite pentru fete sau pentru băieţi).

 Din perspectiva construcţiei identitare de gen, cea mai mare parte a recomandărilor pe care
cadrele didactice declară că obişnuiesc să le formuleze elevilor ţin de disciplină, maniere, limbaj
sau ţinută.

 Manualele şcolare promovează, prin imagini şi texte, mai ales personaje masculine. De
asemenea, caracteristicile şi activităţile asociate genurilor corespund, în multe situaţii, unor
modele tradiţionale de gen. De cele mai multe ori, interacţiunile sunt de cooperare, între
persoane de acelaşi sex şi, în ponderi mai reduse, între persoane de sexe diferite. Situaţiile de
conflict, de competiţie sau de subordonare sunt specifice mai ales personajelor masculine.

 Se păstrează încă în şcoală preferinţa pentru simboluri de putere şi de prestigiu social de tip
masculin (tablouri cu scriitori, lideri, istorici bărbaţi).