Strategii de comunicare pentru dezvoltare personală

1. Comunicarea verbală și nonverbală

Comunicarea este importantă în viața personală dar și profesional pentru psihologi.

Comunicăm verbal și nonverbal.

Comunicarea nonverbală.

Cercetarea științifică a comunicării nonverbale a început cu 145 în urmă, o dată cu lucrarea lui
Charles Darwin The Expression of the Emotions in Man and Animals (1872).

Verificarea baza de date PsycINFO arată peste 20,000 rezultate cu "nonverbal."

1. NU există dicționar al comunicării nonverbale

Există mulți indicatori ai com.nonvb. – nu toți sunt traductibili verbal

Traduse expresiile universale ale emoțiilor de bază – tristețe, bucurie, furie; expresii faciale și
embleme (gesturi specifice care înlocuiesc cuvinte, fraze)

Diferențe culturale: gestul degetul mare ridicat

Roger E. Axtell cartea gesturilor: The Do's and Taboos of Body Language Around the World arată că
gestul are semnificație peiorativă în Grecia, Iran, Africa de vest, în Germania Franța Ungaria
înseamnă numărul 1 iar în Finlanda – noroc bun.

Autori importanți în comunicarea nonverbală

Robert Rosenthal - Pygmalion effect/ Rosenthal effect

Paul Ekman – expresii faciale, Facial Action Coding System 1976

2. Comunicarea nonverbală depinde de context

3. Comunicarea nonverbală depinde de diferențele individuale

4. Așteptările influențează comunicarea nonverbală

Efectul Rosenthal

5. Tiparele de comunicare nonverbale nu sunt rigide, fixe

 Efectul Rosenthal. Efectul pe care cercetătorul îl are asupra rezultatelor (1962, 1963)

Diferența: Mai multe Interacțiuni, feedback amplu, aprobare mai multă, gesturi pozitive (zâmbet, dat
din cap)

Mai puțină atenție, așezați la distanță, mai puțin de citit, de învățat

În 1968, Robert Rosenthal şi Lenore Jacobson publicau rezultatele unor cercetări având drept
ipoteze:
– profesorii au anumite expectanţe referitoare la elevii lor;

– elevii răspund la aşteptările profesorilor;

– performanţele şcolare sunt influenţate de aceste aşteptări.

Studiul implică prezentarea de informaţii false profesorilor în legătură cu potenţialul intelectual al

anumitor elevi selectaţi aleator (aceştia au fost numiţi „bloomers”). El s-a desfăşurat într-o scoală
primară din San Francisco cuprinzând elevi din primele şase clase. Iniţial le-a fost aplicat un test de
inteligenţă, însă rezultatele nu au influenţat alegerea. (nu a contat rezultatul la testele de
inteligenţă, IQ-ul, cei cu rezultate slabe au fost prezentaţi ca şi cum ar fi printre primii, cu rezultate
foarte bune la test, astfel că cineva cu IQ 90 figura cu IQ 130 la rezultatele oficiale prezentate
profesorilor sau/şi învăţătorilor, lucru care a dus la un tratament diferit al acestora faţă de elevi.)

La sfârşitul perioadei de cercetare s-a constatat că elevii „marcaţi”, şi în special cei din clasele I si II,
au avut rezultate mai bune chiar decât cei cu rezultate iniţiale superioare, dar care nu au fost scoşi în
evidenţă. Astfel, cei numiţi „bloomers” au câștigat în medie 12 puncte la coeficientul de inteligenţă,
în timp ce ceilalți şi-au îmbunătăţit performanţa cu aproximativ 8 puncte. La elevii din primele
rezultatele au fost şi mai clare, raportul fiind de 28 la 10.

Ipotezele s-au confirmat, clasele care au fost prezentate profesorilor ca fiind mai bune obținând
rezultate superioare claselor care au fost prezentate ca fiind mai slabe, în condiţiile în care în
realitate ele erau echivalente valoric.

Explicaţia constă în faptul că profesorii se comportă diferit, în funcţie de expectanţele pe care le au.
De exemplu, în clasele despre care ştiu că sunt mai bune:

o se comportă mai apropiat, mai cald;

o folosesc mai mult aprecierile laudative;
o predau mai multe informaţii;
o furnizează mai multe ocazii de a răspunde, de a se implica.

Toate acestea modelează performanţele elevilor, făcându-le să fie în concordanţă cu aşteptările

profesorilor. De aceea nu se recomandă folosirea etichetelor negative la adresa elevilor (ele ajung să
se internalizeze, deci să se „autoîmplinească”). Şi tot de aceea este necesară confidenţialitatea
rezultatelor la testele de personalitate sau de inteligenţă (în acest sens fiind indicată şi o prezentare
descriptivă – nu una numerică – a rezultatelor).

Efectul Golem

Efectul placebo

George Bernard Shaw Pygmalion.

2. Comunicare, nevoi, emoții. Asertivitate

Asertivitate – comunicare responsabilă, eficientă, optimă

Definiție. Asertivitate s.f. (med.) Caracteristică a unei persoane care îşi exprimă cu uşurinţă punctul
de vedere şi interesele, fără anxietate, fără a le nega pe ale celorlalţi.

Este o abilitate de comunicare care presupune a obține ceea ce vrei într-un mod corect. Este un
mod de a relaționa și a-și apăra drepturile.

Definiții:

 Rimm şi Masters (1979): "comportamentul asertiv este comportamentul interpersonal care

implică exprimarea onestă şi relativ directă a gîndurilor şi sentimentelor ce sînt social
adecvate şi în care se ţine cont de sentimentele şi bunăstarea altor oameni„

 Lange şi Jacubowski (1976) susţineau că "asertivitatea implică apărarea drepturilor

personale şi exprimarea gîndurilor, sentimentelor şi convingerilor în mod direct, onest şi
adecvat, fără a viola drepturile altei persoane".

 Alberti şi Emmons (1970): "Comportamentul preluat de o persoană pentru a acţiona în

propriile interese, pentru a se apăra fără anxietate nepotrivită, pentru a-şi exprima onest
sentimentele sau pentru exersarea propriilor drepturi fără a renega drepturile altora este
numit comportament asertiv".

 Heimberg, Moutgomery, Madsen (1977): comportamentul asertiv este conceptualizat ca

fiind rezolvarea efectivă a problemei

 Rich şi Schroeder (1976): comportamentul asertiv este abilitatea de a căuta, menţine sau de
a intensifica refortificarea într-o situaţie interpersonală prin intermediul exprimării
sentimentelor sau a dorinţelor

Există 4 aspecte ale comunicării.

1. Pasivitate - nu face nimic pentru a-și satisface nevoile, drepturile

- Îşi neagă propriile drepturi;
 - Nu-şi apără interesele;
- Nu-şi exprimă sentimentele;
- Permite altora să-l influenţeze;
- vinovăţie şi neajutorare, singurătate, frică şi anxietate;
- Îşi reţine emoţiile şi sentimentele (pozitive şi negative);
- Îşi consideră ideile şi opiniile ca fiind neimportante;
- Îşi devalorizează propria persoană;
- Evită confruntările directe;
- Nu se implică în discuţii aprinse;
- timid, ascultător, supus şi umil;
- Crede că comportamentul său pasiv îl va ajuta să fie acceptat şi aprobat de ceilalţi;
- Se teme să nu deranjeze sau să ofenseze pe cineva;
- Nu poate lua decizii;
- Reacţionează bolnăvicios la critică;
- Evită să-şi exprime opiniile;
- Prezintă conflicte intrapersonale

2. Pasiv-agresiv – alternează

3. Agresivitate – încearcă să obțină ceea ce vrea fără să țină cont de drepturile celorlalți
- jigneşte Lezează sentimentele oamenilor;
- Încălcă drepturile persoanelor;
- ton ridicat;
- expresii ofensatoare;
- Umileşte;
- atitudine de superioritate;
- Critică destructiv oamenii
- dispreţ;
- Este ostil şi răutăcios;
- Nu acceptă alte opinii şi idei;
- Întrerupe interlocutorul pentru a-şi exprima propria opinie;
- Ia decizii fără a consulta pe alţii;
- Îşi manifestă violent nemulţumirea;
- Găseşte defecte în tot ce fac alţii.
-
4. Asertivitate.

Avantajele asertivității:

o nu se încalcă drepturile personale și ale celorlalţi

o nevoi, dorinţe, sentimente, preferinţele

o deschis şi onest, adecvat social.

o respect faţă de sine şi faţă de ceilalţi,.

 o Încurajează autodezvăluirea, autocontrolul şi aprecierea pozitivă ai valorii de sine

o Mod de rezolvare conflicte

o Duce la negocieri win-win (Stephen Covey)

Limitele asertivității

o Situații nepotrivite pentru asertivitate/comunicare – pericol

o Mult timp

o Altora nu le place stilul, conflicte

o Nu înseamnă că și obții ceea ce vrei

Cum ești aserti/asertivă:

- Vorbești cu calm

- Știi ceea ce vrei, spui clar ceea ce vrei

- Știi care ar fi un rezultat acceptabil pentru tine

- Ai argumente bune

- Perseverență

- Cunoști drepturile tale și ale celuilalt

- Conștientizare limbaj nonverbal, contact vizual , ton voce

- Spune ”Eu”

- Nu exagerezi

- Este o relație adult – adult (nu un copil care se plânge, un părinte care pretinde)

- Care ar fi rezultatul win-win?

Caracteristici ale comunicării asertive

- Emoționalitatea comunicării exprimare deschisă a emoțiilor ;
- Expresivitatea comunicării – exprimare sponatană, clară emoții;
- Capacitatea de a te opune, a avea opinii diferite;
- A folosi „EU” – își asumă ceea ce spune;
- Acceptarea laudelor lipsă modestie – respect de sine, apreciere adecvată a propriilor
calități;
- Impulsivitate în acțiuni, refuzul de a planifica ca manifestare a înclinațiilor spre improvizație.

Componentele comunicării asertive

 Componenta cognitivă care implică un anumit mod de gîndire.

  Componenta comportamentală elemente non-verbale, cum ar fi:

- Contactul vizual: o persoană asertivă îşi priveşte interlocutorul drept în ochi. Lipsa contactului
vizual poate transmite mesaje nedorite, de tipul: "eu nu sunt convins de ceea ce spun" sau "îmi este
foarte frică".

- Tonul vocii: chiar şi cel mai asertiv mesaj îşi va pierde din semnificaţie dacă va fi exprimat cu o voce
şoptită (aceasta va da impresia de nesiguranţă) sau prea tare, fapt care ar putea activa
comportamentul depresiv al interlocutorului.

- Postura: poziţia corpului unei persoane asertive diferă de la situaţie la situaţie. Totuşi, se apreciază
că, în majoritatea cazurilor, subiectul trebuie să stea drept: nici prea rigid, pentru că aceasta exprimă
o stare de încordare, nici prea relaxat, pentru că ceilalţi ar putea interpreta o astfel de poziţie ca fiind
lipsită de respect.

- Mimica: pentru ca mesajul să aibă caracter asertiv, mimica trebuie să fie adecvată şi congruentă cu
conţinutul mesajului. Astfel, de exemplu, dacă cineva zîmbeşte atunci cînd afirmă că ceva îl supără,
oferă interlocutorului o informaţie ambiguă, care alterează sensul comunicării.

- Momentul administrării mesajului: cel mai eficient mesaj asertiv îşi pierde semnificaţia dacă este
administrat într-un moment nepotrivit. Astfel, de exemplu, nici un şef nu va răspunde favorabil la o
cerere de mărire a salariului, oricît de bine formulată este această, dacă angajatul îl abordează atunci
cînd se pregăteşte să se prezinte în faţa unei comisii de control a firmei.

- Conţinutul: chiar dacă toate celelalte condiţii sunt respectate, mesajul nu-şi atinge scopul dacă este
prea agresiv, cu intenţia de a-l blama pe celălalt sau, dimpotrivă, exprimat prea timid şi într-un mod
pasiv. Conţinutul unui mesaj asertiv trebuie să fie precis, descriptiv şi direct.

Drepturile persoanei asertive

Responsabilități persoanei asertive

- Ai trata pe ceilalți cu respect, a te opune atunci când cineva este discriminat;

- A asculta parerile celorlați și sugestiile și a răspune;

- A nu ignora părerile celorlalți atunci cans sunt diferite de cele personale;

- A accepta că unele dintre cererile tae nu vor f îndeplinite;

- A accepta că alții au dreptul să vă critice într-o manieră constructivă;

- A arata înțelegere față de greșelile celorlalți;

- A respecta drepturile celorlalți și dorința lor de a vorbi despre ei înșiși.

 3. Granițe și comunicare

Atunci când comunic mă comunic pe mine, granițele , limitele psihologice mă definesc.

Semnificații?

- Teritoriu – frontiere
- Personale, Psihologice
- Sociale

Granițele psihologice:
 Limite pe care le stabilești față de alții, ce accepți, ce nu accepți.
 Un sistem de nu-uri și da-uri.
 Granițe, semnalizări
 Separare eu/tu

Tipuri de granițe

Graniţă rigidă

Graniţă clară

Graniţă difuză .............

Tipuri de granițe

 Granițe materiale -dai/împrumuți lucruri : bani, mașină, haine, cărți, mâncare, periuța de
dinți

 Granițe fizice - spațiu personal, intimitate, corp: dai mâna, îmbrățișare, cui, când?

 Granițe mentale - – gânduri, valori, convingeri. Ești influențabil? Știi ce crezi și poți să aperi
ce crezi? Poți să asculți cu mintea deschisă fără a fi rigid? Sau emoțional, defensiv,
argumentativ?

 Granițe emoționale – emoțiile tale sunt responsabilitatea ta

Granițe sănătoase: nu dai sfaturi, nu învinovățești, nu accepți vină. Te protejează de a simți

vinovat pentru sentimentele altcuiva/probleme/ a lua personal comentariile cuiva. Granițe
interne sănătoase, știi ce simți, ce responsabilități ai față de tine/ceilalți.

Granițe slabe: reacționezi puternic.

 Granițe sexuale– protecție, nivel de confort cu atingeri și activități sexuale: ce, unde, când,
cu cine.

 Granițe spirituale – convingeri, credințe, experiențe legate de Dumnezeu, divinitate

Încălcarea granițelor

– contact fizic nedorit

– acceptăm cadouri e care nu le vrem
– „dăruim” cu intenția de a obliga
– sexual înainte de fi pregătiți
– facem pe plac
– lăsăm alte persoane să spună ce bine/rău pentru noi, ce trebuie să simțim / gândim

Semne granițe nesănătoase

 Faci pe plac contrar propriilor valori/drepturi

 Dăruiești oricât poți de dragul de a dărui

 Iei oricât de mult poți de dragul de a lua

 Lași pe alții să te definească

 Aștepți ca ceilalți să-ți împlinească nevoile automat

  Te simți aiurea/vinovat când spui „NU”

 Taci/accepți când ești tratat prost

 Te îmbolnăvești/cădere psihică doar ca cineva să aibă grijă de tine

 Te îndrăgostești de cineva abia cunoscut sau care încearcă să comunice cu tine

 Accepți avansuri, atingeri, sex deși nu vrei

 Atingi pe cineva fără să întrebi

Granițe interne

• Reglarea relației cu sine

• Autodisciplină, Gestionarea sănătoasă a timpului, gândurilor, emoțiilor,

comportament, impulsuri

• Granițe interne puternice – scad sugestibilitatea

• Te gândești la tine, în loc să accepți judecata, critica, sfatul altora

• Ești responsabil pentru acțiunile, sentimentele tale, așa că nu dai vina pe

alții

Rolul granițelor. La ce ajută să puneți limite? (Black & Enns, 1997)

 Definiți identitatea – claritate, încredere cu sine

 Protecție – a fi în siguranță cu sine, refuzi ce e rău/periculos/neplăcut, autenticitate

 Ordine – gestionezi haosul vieții, gestionezi cereri, idei, dorințe, responsabilități, ocazii,
distracție.

 Te promovezi – granițe clare arată că poți fi de încredere, știi și spui ce poți/vrei sau nu.

 Protecție față de controlul altora – nu te lași definit de alții

 Decizii / Îți urmărești obiectivele – granițe clare te ajută să rămâi pe drumul tău

 Protecție a ceea ce îți aparține – cunoștințe, corp ,calități, abilități, obiective

 Nevoia de autoafirmare – definirea identității, personalității.

 Relații armonioase, în siguranță

  Cunoaștere de sine – respect sine, valoare personală

Efecte care pot apărea atunci când nu punem limite.

 Pierderea respectului sine/ceilalți

 Pierdere control/direcție

 Dezorganizare, haos, distragere, vină

 Pierderea poftei de viață

 Obiective neîndeplinite – lipsă de speranță, depresie, anxietate

 Te simți folosit/folosită, faci ce trebuie – în loc să alegi ceea ce vrei.

Motive posibile pentru care nu punem granițe (Darlene Lancer, JD, MFT )

 Pui nevoile și sentimentele celorlalți pe primul loc;

 Nu te cunoști pe tine;

 Nu simți că ai drepturi;

 Crezi că a pune limite pune în pericol relația;

 N-ai învățat să pui/ai granițe sănătoase.

Diferențe culturale în stabilirea granițelor.

 Culturi – contact scăzut: SUA, UK, China, Japonia, Scandinavia

 Culturi - contact ridicat: Italia, Franța, Rusia, Arabia, America latină

Granițe în psihoterapie sau Cadrul terapeutic:

Au ca scop construirea unei relații terapeutice bune de încredere, în care

clientul să primească siguranță și predictibilitate.
 Contact fizic – Sex, Violență

 Locul, ora de întâlnire

 Plata

 Durata întâlnirii

 Confidențialitate

 Evitarea relațiilor sociale, financiare

 Auto-dezvăluire excesivă terapeut

 Cadouri

 Relații multiple/duale
Comunicare ca tranzacții și jocuri psihologice în Analiza Tranzacțională

Stările eului în Analiza Tranzacțională

Analiza structurală - ce conțin stările eului

Analiza funcțională - cum folosim stările eului

Cum comunica PAC

Analiza tranzacțională împarte comunicarea în unităţi simple numite tranzacţii.

O tranzacţie reprezintă un singur stimul şi un singur răspuns, verbal sau

neverbal și este unitatea de bază a acţiunii sociale.

În analiza tranzacţiilor este folosit modelul stărilor eului pentru a explica ce se

întâmplă în procesul comunicării.

Comunicare din perspectiva stărilor eului implică

● Recunoașterea stării eului a celuilalt

● Răspuns/mesaj corespunzător verbal, nonverbal, la același nivel

● Putem „muta”/invita pe cineva de la o stare la alta:

- Pentru Adult – folosim întrebare, fapte, ce părere, preferințe, viziune

- Pentru Părinte hrănitor – întreabă de sănătate, sfat, părerea de expert,
sfat, spune ce temeri îngrijorări ai
- Pentru Copil liber – fii tu Copil liber, umor, entuziasm, mod
neconvențional de a privi lucrurile , devino Părinte grijuliu

Cum comunică tarea eului de Părinte

Vocabular: trebuie, ar trebui, nu!, întotdeauna, niciodată, și acum ce?, pentru

că așa am zis eu!

Ton: tare, dur, arogant, de sus sau încurajator, cald

Expresie: zâmbește încurajator, ridică sprâncenele

Postură: arată cu degetul, dă din cap, brațe încrucișate, dă din picior sau bate
darabana cu degetele

Cum comunică starea eului de Copil

Vocabular: wow, dă-mi ce vreau, e al meu, aș vrea, mi-e teamă, ajută-mă

Ton: se plânge, înură, râde, țipă, voce ridicată, jucăuș, cere permisiune

Expresie: lacrimi, cap pe spate, ochi larg deschiși, admiră, clipește, flirt

Postură: aplecat, ridică mâna să întrebe ceva

Cum comunică starea eului de Adult

Vocabular: cum, de ce, unde, când, ce, opțiuni, rezultat, da, nu, cauzat de,
statistici, fapte nu opinii

Ton; clar și calm, încrezător, interoghează

Expresie: gânditor, atent, observă, întrebătoare, alertă, vie

Postură: drept fără a fi rigid, aplecat să asculte, relaxat, gândindu-se cu mănă la

bărbie, răbdător

Tipuri de tranzacții

1. Tranzacţiile complementare (paralele)

În tranzacţia complementară se răspunde din acea stare a eului care a

fost solicitată.

Berne 1 regulă comunicare: „Atâta timp cât tranzacţiile ramân

complementare (paralele), comunicarea poate decurge la nesfârşit”.

Tranzacții complementare A-A Tranzacţii complementare C-P

2. Tranzacţiile încrucişate: vectorii tranzacţionali nu sunt paraleli

starea eului căreia îi este adresată tranzacţia nu este starea eului din care se
răspunde

Berne, a2a regulă comunicare: „Când o tranzacţie este încrucişată,

comunicarea este întreruptă”.

Întreruperea poate fi percepută ca sentimentul de moment că tocmai a avut

loc o neînţelegere.
Cât e ceasul?

De ce nu te uiți singur, e ceas pe perete!

3. Tranzacţiile ulterioare (ascunse)

transmiterea unor mesaje „ascunse” sau „codate”.

implică mai mult de două stări ale eului.

Mesajul de suprafaţă, aparent, la nivel social, este transmis ca un stimul

verbal direct, A-A

iar mesajul ascuns, la nivel psihologic, este transmis de obicei non-verbal. P,

C

Berne a3a regulă a comunicării: „Comportamentul rezultat în urma

tranzacţiilor ulterioare este determinat la nivelul psihologic şi nu la cel
social”.