Psihopatologia vieții instinctuale

Tulburările vieții instinctuale


Instinctele reprezintă un complex de reflexe înnăscute,
necondiționate, proprii indivizilor dintr-o anumită specie
și care le asigură adaptarea la mediu prin dezvoltarea
organismului, alimentare, reproducere, diverse
modalități de apărare.

Pentru specia umană, modalitățile de realizare a
instinctelor suferă un proces de modelare socio-
culturala, astfel încât actele de satisfacere a acestora sa
fie puse în acord cu conveniențele sociale, cu diversele
cutume culturale, influențate fiind de timpul istoric și
spatiul geografic în care o persoană se dezvoltă.
Tulburările vieții instinctuale


În psihopatologie, tulburările vieții instinctuale apar în
leziuni organice, procese psihotice, tulburări depresive și
alte tipuri de tulburări nevrotice, la personalitățile
disarmonice. Este vorba despre:

tulburările instinctului alimentar

tulburările instinctului sexual

tulburările instinctului de conservare
Tulburările instinctului alimentar


Conform DSM V (2013), tulburările de alimentație sunt:
- pica,

- ruminatia,

-tulburarea evitant-restrictivă a ingestiei de alimente,

- anorexia nervosa,

-bulimia nervosa,

- mâncatul compulsiv.
Tulburările instinctului alimentar

Pica reprezintă ingestia de alimente noncomestibile
(var, pământ, excremente de animale etc.), acesta
nereprezentând o parte a unui ritual cu origine culturală
sau dorința subiectului de a-și provoca vreun rau.

Se întâlnește în oligofrenii (stari de nedezvoltare
cognitivă), tulburări din spectrul autismului, demențe
(involuție cognitivă), în stările de modificare a
conștienței, în schizofrenii, în unele disarmonii severe de
personalitate.
Tulburările instinctului alimentar

Ruminatia –actul de a regurgita mancarea nedigerată și
apoi a o mesteca din nou sau a o scuipa. Acest
comportament nu are nici o cauza organică (disfuncție la
nivelul tractului digestiv).

Tulburarea evitant-restrictivă a ingestiei de
alimente - Sitiofobia - refuzul alimentelor

- are o motivaţie legată de conţinutul halucinaţiilor
auditive, gustative, olfactive, de existenţa unor idei
delirante de otrăvire, inutilitate, autoacuzare, negaţie

- apare în depresii şi schizofrenii
Tulburările instinctului alimentar


Anorexia nervosă – termenul anorexie înseamnă
“pierdere totală sau parțială a poftei de mâncare”, ceea
ce poate produce confuzie, deoarece nu apetitul, ci
comportamentul alimentar este dereglat.

Completarea “nervosa” indică faptul că este vorba
despre cauze psihice în acest tip de tulburare.

În fapt, este vorba mai curând despre o distorsiune a
imaginii corporale, perturbarea comportamentului
alimentar fiind consecutivă acesteia.
Tulburările instinctului alimentar


Astfel, persoana are o greutate corporală mai mică cu
15% față de greutatea normală, o teamă excesivă ca s-
ar putea îngrășa (deși este subponderală), distorsiuni ale
imaginii corporale proprii – persoana se consideră foarte
grasă chiar dacă obiectiv, ea este foarte slabă, nu doar
din punct de vedere medical, ci chiar și dupa standardele
absurde impuse de cultura epocii noastre femeilor.

În același timp, persoana nu are nici o problemă în a
percepe greutatea corporală reală a altor indivizi, pe
care nu-i supraestimează din acest punct de vedere.
Tulburările instinctului alimentar


Ca urmare, anorexicul se va înfometa, deși apetitul nu-i
lipsește. Există doua mari categorii de aneroxie: tipul
restrictiv și tipul cu evacuare forțată.

Tipul restrictiv va evita orice ar putea aduce un aport
caloric prea mare, va ține diete stricte, exagerate,
chinuitoare.

Tipul cu evacuare forțată mănâncă relativ normal, dar își
provoacă apoi fie fie vomă, fie evacuarea celor ingerate
cu ajutorul laxativelor.

Ca simptom apare în depresiile profunde, unele nevroze,
tulburări de personalitate, în stări psihice reactive, în
șocurile emoționale.
Tulburările instinctului alimentar


Bulimia nervosa- constă într-o pierdere a controlului
asupra comportamentului alimentar, bulimic provenind
din grecescul “bulimos”, ce s-ar putea traduce prin
“foame de lup”, deci o poftă de nestăpânit.

Pacientul se va” îndopa”, ingerând în cursul acestor
episoade cantități mult mai mari de mâncare decât ceea
ce ar manca majoritatea oamenilor în circumstanțe
similare, în aceeași perioadă de timp.
Tulburările instinctului alimentar


Conform criteriilor DSMV (2013), în timpul acestor
episoade, individul resimte o pierdere a controlului
asupra propriului său comportament, deci el nu se poate
opri din mâncat.

Pentru a preîntâmpina creșterea în greutate, pacientul
va recurge la comportamente compensatorii, fie cele din
categoria evacuării forțate (vărsături autoprovocate,
abuz de laxative ori diuretice, clisme), fie la exerciții
fizice intense ori va adopta comportametul de sens opus:
se va abține de la consumul de alimente.

Ca simptom, bulimia apare în leziunile organice:
tumori diencefalice, pancreatite, diabet zaharat,
hipertiroidie, convalescenţă.
Tulburările instinctului alimentar


Din punct de vedere psihodinamic, atât anorexia
nervosă, cât și bulimia nervosă par a folosi mecanismul
de apărare de tip deplasare. Deoarece exprimarea
conflictelor intrapsihice este imposibilă, mâncarea și
mâncatul capată o funcție simbolică.

Foamea poate fi interpretată ca o amenințare prin
pierderea controlului asupra trupului, echivalentă cu
incapacitatea de a-și stăpâni viața.

Perioadele de „îndopare” au rol de reducere a stresului,
în sensul unui act autoconsolator, dar ușurarea nu
durează, fiind înlocuită de sentimentul de vinovăție.
Tulburările instinctului alimentar


Mancatul compulsiv (Binge-eating disorder)–
comportament de “îndopare”, cu aceeași senzatie de
pierdere a controlului asupra comportamentului
alimentar, dar fără comportamentele compensatorii
întâlnite în cazul bulimiei, însă acompaniat de un
sentiment de jenă, de scădere a stimei de sine.
Tulburările instinctului sexual


Clasificarea acestor tulburări se referă la perturbarea
cantitativă sau calitativă a instinctului sexual, care poate
fi prea puternic ori prea slab, ori deviat de la sensul sau
printr-o alegere anormala a partenerului, sau prin
desfășurarea în sine a actului sexual, partenerul fiind
ales corespunzător.

Deși orice comportament uman poartă inevitabil
amprenta socio-culturală, sunt puține tulburările
psihiatrice atât de încărcate de conotății morale și care
să reflecte într-un atât de mare grad mentalitatea
societății din care emană.

Ceea ce pentru Freud, de exemplu constituia
“perversiune sexuala”, este considerat actual un act
sexual normal.
Tulburările instinctului sexual


Tulburări cantitative

Hiperactivitatea sexuală

În cazul femeilor, poartă numele de nimfomanie.

În clasificarea internațională a tulburarilor psihice ICD 10
se întâlnește diagnosticul de "activitate sexuală
excesivă", în cadrul capitolului care se referă la
Disfuncție sexuală, neprovocată de o tulburare sau boală
organică.

Este vorba despre pulsiuni, fantasme și comportamente
marcante și persistente, implicând căutarea permanentă
a plăcerii sexuale. Nimfomania se caracterizează prin
căutarea imperioasă a unor experiențe erotice care lasă,
în general, femeia nesatisfăcută.
Tulburările instinctului sexual


În cazul bărbaților, același comportament de cautare
excesivă a satisfacției sexuale este denumit satiriazis.

Și în acest caz observăm intervenția stereotipurilor
culturale de gen, bărbații care manifestă acest gen de
comportament fiind priviți cu mult mai multa toleranță
de către societate, comportamentul putând fi chiar
considerat normal pentru genul masculin.

Ca simptom, hiperactivitatea sexuală se întâlnește în
stările de excitație maniacală, pe fondul dezinhibiției
marcate a subiectului și a erotizării conduitelor sale, în
demențe și oligofrenii (ca urmare a nedezvoltării sau
deficitului cognitiv scade funcția de cenzură a
conștiinței), în leziunile de lob frontal ori ale
hipocampului.
Tulburările instinctului sexual


Hipoactivitatea sexuală

Scăderea activității sexuale se întâlnește în stările
de epuizare și în nevroze (impotențe sexuale
psihice), în senescență (firesc), la toxicomani, în
cazul depresiilor, sistemul pulsional fiind
„prăbușit”, în schizofrenii.
Tulburările instinctului sexual


Tulburări calitative – Parafilii

Anomalii în alegerea partenerului:

autoerotismul (masturbarea) – comportament sexual
absolut normal la vârsta pubertății și adolescenței și
firesc în circumstanțe de viață în care un parteneriat
erotic nu este posibil (detenție, de exemplu) sau insul,
din varii motive, nu are un partener.

Consider că este vorba despre patologie doar dacă
individul preferă acest tip de satisfacție erotică celei cu
un partener, deși are posibilitatea de a alege.
Tulburările instinctului sexual


pedofilia – preferința pentru activitatea sexuală cu
parteneri copii; punctul de vedere psihodinamic asupra
acestei parafilii este acela că ar fi vorba despre o alegere
narcisică, pedofilul vazând copilul ca pe o imagine a sa în
oglindă, sau restaurarea unui Sine tânăr, idealizat.
(Gabbard, O.G., 2007).

gerontofilia – preferința sexuală pentru parteneri
vârstnici; alegerea nu trebuie să fie motivată de interese
materiale sau de obținerea unui anumit status social.
Pentru a fi vorba despre patologie trebuie ca individului
să-i facă plăcere actul sexual cu o persoană în vârstă.
Tulburările instinctului sexual


incestul – preferința pentru activitate sexuală cu rude
apropiate (fiu, fiică, frate). În majoritatea culturilor,
incestul reprezintă un tabu (interdicție), deoarece are
implicații neplăcute din punct de vedere biologic,
genetic, religios și social.


transsexualismul – definește o persoană care prezintă
anatomic un sex neconform cu identitatea personală și a
rolului de gen asumat (un bărbat care se simte femeie
sau invers), deci alegerea partenerului nu se face după
apartenenţa la sexul biologic, ci după sexul diametral
opus, acceptat însă psihologic.
Tulburările instinctului sexual


zoofilia – dorinta de acuplare cu animale, păsări.

frotteurismul – obținerea stimulării sexuale prin
frecarea de alte persoane (necunoscute) în locuri publice
aglomerate.


fetișismul –fetișul este un obiect care devine absolut
indispensabil în obținerea plăcerii sexuale. Orice obiect
poate avea rolul de fetiș, dar cel mai adesea este vorba
despre contemplarea lenjeriei intime a sexului opus
(Tudose, F., 2011).

pygmalionismul (azoofilia) – excitație sexuală în fața
monumentelor funebre ori statuilor înfățișând același sex
ori sexul opus.
Tulburările instinctului sexual


B. Anomalii în desfăşurarea actului sexual per se,
partenerul fiind ales corespunzător sexului:



sadismul și masochismul (algolagnia) – parafilie
constând în faptul că persoanele fie au nevoie de
fantasme sau acțiuni sadice pentru a dobândi
gratificarea sexuală, fie au nevoie de umilire sau chiar
durere pentru a atinge plăcerea sexuală, ori o
combinație a celor două.

În viziunea psihodinamică, în ceea ce privește sadismul,
este vorba despre inversarea scenariilor din copilărie, în
care ei erau victima unui abuz fizic sau sexual, iar în
privința masochiștilor ar fi vorba despre convingerea
pacienților că merită să fie pedepsiți pentru dorințele lor
sadice conflictuale
Tulburările instinctului sexual


scaptofilia (voyerismul) reprezintă plăcerea de a
contempla actul sexual al altora sau participarea la acte
sexuale în grupuri heterogene.

exhibiţionismul reprezintă expunerea organelor
sexuale în public însoțit sau nu de masturbarea în
prezenţa persoanelor de sex opus.

Se întâlnește ca simptom în unele tulburări de
personalitate, demenţă posttraumatică, senilă,
vasculară, tumori temporale, frontale, de hipocamp,
encefalopatii postmeningoencefalită.
Tulburările ritmului circadian


Psihismul uman, asemenea corpului biologic este supus
ritmurilor biologice, oscilând între două stări alternative
– cea de veghe și cea de somn.

Bioritmurile organismului (bioritmurile endogene) îşi au
originea în activitatea ”orologiilor interne“ situate în
diverse organe. Pentru o bună funcţionare a
organismului şi o adaptare eficientă la mediul ambiant,
ritmurile endogene sunt coordonate între ele şi
sincronizate cu modificările mediului ambiant.
Coordonarea ritmurilor endogene este realizată de
nucleul suprachiasmatic al hipotalamusului.
Tulburările ritmului circadian


SOMNUL este o stare fiziologică periodică şi reversibilă,
caracterizată prin abolirea conştiinţei şi diminuarea
reactivităţii la stimuli (în timpul somnului REM creierul
este reactiv la stimulii interni).

Importanţa somnului este fundamentală pentru
organism prin:

- Efectul de refacere metabolică: durata somnului este
direct proporţională cu rata metabolismului şi invers
proporţională cu masa corporală (animalele mici au o
rată metabolică mică şi o durată de somn mai mare
decât animalele mari).

O rată metabolică (necesarul zilnic de energie al unui
organism aflat în repaus total) mare se corelează cu un
stres oxidativ important, respectiv cu îmbătrânirea şi
demenţa –

Efectul de conservare a energiei pe 24 h

- Efectul de consolidare mnezică
Tulburările ritmului circadian


Deprivarea/Deficitul de somn are consecinţe metabolice
şi imunologice:

- lipsa secreţiei de melatonină cu stimularea apetitului și
rezistenţă la insulină (risc de obezitate sau diabet) -
secreţie de cortizol: în mod normal, secreţia de cortizol
scade în prima jumătate a nopţii şi creşte în a doua
jumătate. Deprivarea de somn va duce la hipersecreţie
de glucocorticoizi cu afectarea imunităţii celulare şi
probabil deteriorare cognitivă prin efect toxic asupra
hipocampului.

Afectarea imunităţii celulare creşte riscul infecţiilor
virale, parazitare şi riscul cancerigen - secreţie de
citokine proinflamatorii.
Tulburările ritmului circadian


Trecerea de la starea de veghe la starea de somn se face
printr-o stare numită FAZA HIPNAGOGICĂ, care durează
de la câteva secunde la câteva minute.

Vigilitatea scade (însoţită de scăderea atenţiei, scăderea
clarităţii percepţiei şi a fixării informaţiilor).

Uneori pot apărea iluzii sau halucinaţii hipnagogice care
sunt nepatologice. În anxietate, poate apărea senzaţia
de cădere în gol.
Tulburările ritmului circadian


Faza hipnagogică este continuată de faza de somn non
REM (NREM). Această fază reprezintă 75% din durata
totală a somnului şi are 4 stadii de profunzime.

După parcurgerea stadiilor de somn profund, urmează o
scădere treptată în profunzimea somnului, făcându-se
astfel trecerea la somnul REM, care este un somn
superficial din care trezirea este uşoară.

Astfel, somnul este împărţit în cicluri succesive NREM-
REM. Somnul REM reprezintă 25% din durata somnului
şi predomină în a doua jumătate a nopţii.
Tulburările ritmului circadian


FAZA HIPNOPOMPICĂ reprezintă trecerea de la starea de
somn la starea de veghe.

Vigilitatea este încă uşor scăzută. Uneori pot apărea iluzii
sau halucinaţii hipnopompice care sunt nepatologice.

Dacă trezirea are loc dintr-o fază de somn REM, poate
apărea paralizia de trezire cu anxietate secundară.
Tulburările ritmului circadian


TULBURĂRILE SOMNULUI se împart în:

- tulburări cantitative: insomnii, hipersomnii

- tulburări calitative (parasomniile).

Insomnia se caracterizează printr-o reducere a duratei
totale a somnului per 24 de ore comparativ cu necesarul
habitual de somn al persoanei în cauză, asociată cu
conştiinţa deficitului de somn şi oboseală matinală.

Insomniile se clasifică în: insomnii de adormire, insomnii
de trezire, insomnii pe toată durata nopţii.
Tulburările ritmului circadian


INSOMNIA DE ADORMIRE se caracterizează prin
dificultatea da a adormi (convenţional, este definită
printr-o latenţă a adormirii mai mare de 30 de minute).
Apare în:

- anxietate din cauza tensiunii musculare cu
incapacitate de relaxare, fricii de a muri în somn şi
grijilor

- neurastenie când creşte activitatea sistemului reticulat
activator ascendent, susţinută de efortul făcut de individ
(insomnie vigilă)

- normalitate după un eveniment însoţit de consum
nervos.
Tulburările ritmului circadian


INSOMNIA DE TREZIRE se caracterizează prin trezire la
orele 3-4 dimineaţa, cu incapacitatea de a mai readormi.
Apare în depresie. În aceste momente intensitatea
depresiei este maximă, existând risc suicidar.

În depresie există nu doar o reducere a duratei totale a
somnului, cât şi o perturbare a arhitecturii acestuia cu
scăderea latenţei somnului REM (sub 60 min),
predominanţa acestuia în prima jumătate a nopţii şi
reducerea stadiilor 3 şi 4 ale somnului NREM (somnul
devine superficial).
Tulburările ritmului circadian


INSOMNIA PE TOATĂ DURATA NOPŢII poate apărea:

- în situaţii în care se manifestă ca o scădere a nevoii de
somn cu absenţa oboselii şi a nevoii subiective de somn
în ciuda deficitului de somn: manie sau consum de
stimulante ale SNC – cafea, amfetamine, cocaină

- în situaţii în care se produce o inversare a ritmului
somn-veghe în condiţii normale în cazul: muncii în 3 ture
(12 ore serviciu cu 24 ore libere) sau schimbării fusului
orar

- în situaţiile comorbidităţii între anxietate şi depresie
(insomnie de adormire + insomnie de trezire). Oboseala
şi nevoia subiectivă de somn sunt prezente.
Tulburările ritmului circadian


HIPERSOMNIA se caracterizează printr-o creştere a
duratei totale a somnului per 24 de ore comparativ cu
necesarul habitual de somn al persoanei în cauză.

Uneori este compensatorie după insomnii repetate.

SINDROMUL PICKWICK se caracterizează prin
hipersomnie (somnolenţă diurnă) asociată obezităţii şi
insuficienţei cardiace drepte.
Tulburările ritmului circadian


SINDROMUL APNEEI NOCTURNE se caracterizează prin
hipersomnie (somnolenţă diurnă), apnee nocturnă (crize
nocturne cu durata de 10 sec) şi sforăit. Cauzele pot fi
centrale sau obstructive (îngustarea spaţiului
retropalatin sau retroglos), la care se adaugă şi
obezitatea.

NARCOLEPSIA se manifestă prin crize irezistibile (20
min) de adormire în plină stare de veghe cu sau fără
cataplexie (pierderea tonusului muscular). Narcolepsia
asociată cu cataplexia formează sindromul Gélineau.

SINDROMUL KLEINE – LEVIN se manifestă prin cicluri de
hipersomnie asociate cu bulimie, hipersexualitate şi
iritabilitate, care apar la adolescenţi la intervale de
câteva luni. Cauza o reprezintă probabil o afectare
hipotalamo-hipofizară.

Tulburările ritmului circadian


PARASOMNIILE se clasifică în:

- parasomnii care apar în cursul somnului profund (NON
REM) în prima jumătate a nopţii: somnambulismul şi
pavorul nocturn

- parasomnii care apar în cursul somnului REM:
coşmarurile.
Tulburările ritmului circadian


SOMNAMBULISMUL apare la tineri având o componentă
genetică şi factori predispozanţi (deprivarea de somn,
stresul, febra, migrenele).

Se caracterizează prin comportament deambulator
nocturn automat (persoana se scoală din pat, se mişcă
prin casă, iese din casă, mută obiecte) cu amnezia
episodului (persoana nu este conştientă de ceea ce face
în timpul nopţii).

Nu există tratament specific, se încearcă evitarea
factorilor de risc. Se iau însă măsuri de protecţie în
vederea prevenirii accidentelor. Investigaţii se fac pentru
diagnosticul diferenţial cu epilepsia fronto-temporală
(EEG).
Tulburările ritmului circadian


PAVORUL NOCTURN (teroarea nocturnă) apare mai ales
la copii (mai frecvent între 5-7 ani), având o
componentă genetică şi factori de risc (deprivarea de
somn, stresul, febra, migrenele).

Familia asistă la o aparentă trezire din somn a copilului
însoţită de o mare anxietate şi nelinişte motorie (plânge,
ţipă, se zvârcoleşte) cu amnezia episodului şi
imposibilitatea amintirii vreunui vis.

Prezenţa membrilor familiei nu linişteşte copilul
deoarece acesta nu este în stare de veghe. Se fac
investigaţii pentru diagnosticul diferenţial cu epilepsia
fronto-temporală (EEG). Se încearcă evitarea factorilor
de risc.
Tulburările ritmului circadian


COŞMARURILE apar cel mai frecvent în timpul somnului
REM. Ele sunt mai frecvente în anxietate, depresie şi
tulburarea de stres posttraumatic.

Tulburarea anxietăţii generalizate se asociază cu
coşmaruri elaborate cu tematică specific anxioasă:
cădere în gol, scufundare în apă cu incapacitatea de a se
salva, urmărire cu incapacitatea de a se salva, examene
cu sentimentul de lipsă de pregătire.

Depresia se însoţeşte de coşmaruri elaborate, cu
tematică morbidă: morţi, sicrie, cimitire.

TULBURAREA DE STRES POSTTRAUMATIC (PTSD) se
caracterizează prin coşmaruri neelaborate având aceeaşi
temă recurentă (psihotrauma) ce predomină în prima
parte a nopţii.

Tulburările instinctului de
conservare

exagerarea nevoii de autoconservare: apare în frica
de moarte (tanathofobie), de boală (nosofobie), în stările
hipocondriace;

abolirea instinctului de apărare: indiferenţă totală
faţă de pericole, tendinţe la automutilare, idei şi
tentative de suicid;
Tulburările instinctului de
conservare

Suicidul – etimologic provine din termenii: sui – pe sine
și cidium – ucigaș.

Consider superficiale explicațiile suicidului în termeni
cum ar fi: s-a sinucis pentru că...a picat examenul, l-a
părăsit iubita, a pierdut banii la jocuri de noroc,etc.
Acești factori nu pot fi decât triggeri elemente
declanșatoare, întotdeauna venite pe fondul unei grave
tulburări a instinctului de conservare.

Desigur, suicidul nu este un simptom, ci o conduită
complexă, aceasta înglobând suicidul reușit, tentativele,
ideile de sinucidere, sindromul presuicidar. Sensul
sinuciderii ar fi unul de negație și catastrofă,
presupunând negarea instinctului vital într-un moment
existențial resimțit de persoană ca dramatic și fără nici o
altă ieșire. (Butoi, T., 2002)
Tulburările instinctului de
conservare

Paradoxal, s-a constatat că rata sinuciderilor scade
tocmai în situații limită: războaie, calamități naturale,
prizonierat.

Explicațiile posibile ale acestui fapt sunt creșterea
sentimentului de coeziune umană și lupta pentru
supraviețuire, care face ca instinctul de conservare să
devină predominant.
Tulburările instinctului de
conservare

Instanțe ale fenomenului suicidar



1. Ideea de suicid veleitară – reprezintă o dorință
tranzitorie de autodistrugere, cu proiecția teoretică a
actului, fără punerea sa în practică, dorința fiind
generată numai de încărcătura afectivă de moment.

2. Șantajul cu suicidul – apare la persoanele cu
structură psihică labilă sau la cele cu coeficient
intelectual scăzut, având scopul de a obține mai multe
drepturi, un plus de libertate,etc. Frecvent întâlnit la
femei și adolescenți.
Tulburările instinctului de
conservare

3.Tentativele suicidare – sunt sinucideri ratate din
motive tehnice (mijloace de sinucidere inadecvate sau
fortuite, intervenția unor persoane străine etc.).
Tentativa de suicid pare a avea cel mai adesea
semnificația unei nevoi crescute de afecțiune și atenție
din partea anturajului, față de care subiectul se simte
izolat, subestimat, respins. Tentativa este de cele mai
multe ori, repetată – statisticile aratând că pentru
fiecare suicid reușit există 18 tentative. (Tudose, F.,
2011)

4.Sindromul presuicidar (Ringel) – caracterizat prin
restrângerea câmpului conștiinței și afectivității și
înclinația către fantasmele suicidului.
Tulburările instinctului de
conservare

5. Suicidul disimulat – o acoperire, disimulare a
actului suicidar sub spectul unui accident. Individul alege
această modalitate spre a nu-și culpabiliza
rudele/prietenii sau pentru a-i proteja de reacția
anturajului.

6.Raptusul suicidar – rezultatul unei tendințe greu
reprimabile de dispariție, a unui impuls greu de stăpânit.
Persoana “se aruncă în suicid”, folosind orice mijloc pe
care-l are la îndemână.

7. Suicidul cronic (parasuicidul) – constituie
echivalente suicidare, dintre care menționăm:
automutilările, refuzul alimentar, refuzul tratamentului,
conduitele de risc, alcoolismul și toxicomaniile, ele
asemănându-se prin caracterul simbolic: tendința de
autodistrugere.
Tulburările instinctului de
conservare

În psihopatologie, suicidul apare mai ales în depresii (nu
e corelat cu intensitatea, după cum arătam anterior,
depresia profundă, cu inhibiție psihomotorie realizează
chiar o “profilaxie” a suicidului), în schizofrenie, ca
urmare a ideației delirante sau a fenomenelor
halucinatorii, în raptusurile anxioase din nevroze, în
alcoolism și toxicomanii, în confuzii, demențe și
oligofrenii (deși aici, neexistând reprezentarea la nivel
mintal a consecințelor actului vorbim mai curând despre
accidente, decât despre suicid).

În confuzii, demenţe, oligofrenii aceste tulburări se
însoţesc si de tulburări ale orientării.