Letonia, potențial paradis fiscal al Europei?

VÎRDEA Dorina Elena, ec. masterand

Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia

Abstract

This paper aims to draw attention to the fact that, in a society which is constantly changing, the
strategies of certain countries can easily turn them into potential tax havens. In order sustain this
statement, the case study aimes to find out if Latvia may become a tax haven in the future. This
question arised in the context in which even before Latvia’s accession, in 2014, into the euro zone,
there were voices cautioning regarding this risk. This purpose is achieved through several goals:
determining the level of taxation (profit tax, contributions, VAT, numbers of payments necessary in
order to meet tax obligations), simplicity regarding the establishment of entities and also determining
the existence of tax havens’ specific legislative measures and their potential impact.

Key terms: tax haven, Latvia, fiscal measures, tax

Introducere

Paradisurile fiscale există încă din cele mai vechi timpuri, unul dintre acestea fiind reprezentat
de insulele din apropierea Atenei din Grecia antică, unde comercianții alegeau să depoziteze mărfurile
pentru a evita impozitul perceput asupra importurilor și exporturilor. Mai târziu, în secolele XVI –
XVII, Flandra a intrat în această categorie ca efect al faptului că percepea taxe mici pentru comerțul
efectuat prin porturile sale. Dacă o mare parte a timpului paradisurile fiscale au fost localizate exlusiv
în zone exotice, tendința s-a schimbat, rapoartele Băncii Mondiale arătând că există paradisuri fiscale
pe continente, foarte aproape de noi.
Lucrarea de față își dorește să atragă atenția asupra faptului că, într-o societate aflată într-o
continuă schimbare, strategiile anumitor state le pot transforma cu ușurință în potențiale paradisuri
fiscale. În acest sens, s-a optat pentru studierea unor aspecte legislative și fiscale pe care le regăsim în
Letonia, alegerea statului nefiind întâmplătoare. Încă din anul 2013 au existat nenumărate voci care
avertizau atât autoritățile letone, cât și autoritățile europene în legătură cu riscul statului baltic de a se
transforma într-un paradis fiscal.

Metodologia cercetării și obiectivele lucrării

Cercetarea este un proces metodic și sistematic care presupune căutarea unor subiecte de un real
interes, cu scopul de a genera un plus de cunoaștere, prin descoperirea unor noi fapte și/sau viziuni
asupra aspectelor care fac obiectul studiului. Între un punct de vedere și obiectul cercetării se interpune
metoda. În acest caz metoda a presupus un demers sistematic de investigare a realității cu privire la
aspectele care transformă sau dimpotrivă, nu transformă, un stat într-un potențial paradis fiscal. Pentru
a formula o opinie în acest sens, au constituit obiectul studiului atât lucrările de specialitate din
domeniul fiscalității, cât și informațiile puse la dispoziția publicului de către companii care au ca obiect
de activitate auditul, precum și de către Banca Mondială. În mod suplimentar, s-a urmărit culegerea de
date prin analizarea legislației din statele la care se face referire în studiul de caz, precum și prin
analizarea unor statistici. Printre procedeele utilizate pe parcursul cercetării se numără observația,
comparația, sinteza și interpretarea.
Scopul lucrării, de a formula o opinie cu privire la potențialul Letoniei de a deveni un paradis
fiscal al Europei, este îndeplinit prin atingerea a trei obiective: determinarea nivelului taxelor (impozit
pe profit, contribuții, TVA, numărul de plăți necesare pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale),
simplitatea în înființarea de entități și determinarea existenței anumitor măsuri legislative specifice
paradisurilor fiscale, precum și eventualul lor impact.

Conceptul de paradis fiscal și caracteristicile sale

Orice discuție legată de un anumit concept trebuie să aibă drept punct de referință înțelegerea
semnificației acestuia. În ceea ce privește termenul de paradis fiscal, dacă ne raportăm în mod exclusiv
la Dicționarul Explicativ al limbii române, am putea afirma că acesta poate fi definit ca fiind un loc
care oferă „condiții extraordinare și de dezvoltare” din punct de vedere fiscal. Totuși, dacă ne raportăm
la termenul din limba engleză, respectiv acela de „tax haven” (port fiscal, refugiu), deducem că acesta
se referă la un loc în care persoana, fie ea fizică sau juridică, are o libertate mai mare în ceea ce privește
acțiunile proprii, decât în locul în care își desfășoară în mod curent activitatea, un loc în care nivelul
taxelor este foarte redus ori acestea nu există, tocmai cu scopul de a fi atractive pentru nerezidenți.
În raportul Tax Journal Network, grup constituit din cercetători și activiști care aduc în atenție
efectele dăunătoare ale paradisurilor fiscale, eludării taxelor și competiția în ceea ce privește taxele,
definește paradisurile fiscale ca fiind “jurisdicții – state, având o legislație menită să faciliteze
persoanelor fizice sau juridice, evitarea reglementărilor obligatorii existente pe teritoriul unde ele îți
desfășoară activitatea economică efectivă”1. Definițiile doctrinare sunt similare acesteia, S. McCarthy,
afirmând în lucrarea sa2 că paradisurile fiscale sunt “orașe, teritorii sau state care, în mod deliberat, fac
eforturi de atragere a capitalurilor străine – nerezidente - , permițându-le acestora intrarea liberă și
adoptând o atitudine flexibilă față de impunerea fiscală și alte astfel de reflementări”.
Începând din anul 2000, termenul de paradis fiscal s-a transformat treptat în centru financiar
off-shore, mult mai cuprinzător decât anteriorul.
Pornind de la definițiile pe care le regăsim în doctrină și nu numai, putem contura o serie de
caracteristici ale paradisurilor fiscale:
- fiscalitate foarte favorabilă;
- legislație flexibilă;
- amplasarea în imediata apropiere a mărilor și oceanelor;
- existența unei protecții prin lege a operațiunilor financiare sau comerciale realizate;
- secretul bancar;
- lipsa controlului asupra monedei;

Clasificarea paradisurilor fiscale

Paradisurile fiscale pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcție de anumite criterii. Astfel,
în funcție de importanța lor, acestea pot fi împărțite în principale și secundare. Cele principale pot fi
clasificate la rândul lor astfel:

1
Tax Journal Network, “Tax Havens Creating Turmoil” supus Comitetului financiar al Camerei Comunelor din Marea
Britanie, iunie 2008
2
I.S. McCarthy, “Hosting Offshore Banks: Benefits and Costs”, mai 1979
 - țări care nu aplică niciun tip de impunere asupra veniturilor și creșterilor de capital pentru
persoane fizice (ex: Insulele Cayman, Vanuatu)
- țări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială (ex: Costa Rica,
Panama)
- țări care au cote de impunere puțin ridicate (ex: Elveția, Irlanda) ca efect al aplicării unor
reduceri pentru evitarea dublei impuneri sau ca efect al opțiunii statale
- țări care oferă avantaje specifice societăților de tip holding (ex: Singapore)
- țări care oferă exonerări fiscale industriilor create în vederea dezvoltării exporturilor (ex:
Irlanda)
- țări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăți (ex: Barbados)
Cele secundare pot fi, la rândul lor, clasificate în:
- țări mici (ex: Vatican, Republica Malteză)
- țări industrializate (ex: SUA, Belgia, Austria)
Totodată, putem segmenta paradisurile fiscale în funcție de destinatarul beneficiilor acordate. Astfel se
constată existența paradisurilor fiscale pentru persoane fizice (ex: Monaco, Andora, Bahamas) și pentru
persoane juridice (ex: Caicos, Jersey).
Aceste state pot fi clasificate și din punct de vedere al transparenței. În acest sens, se conturează
trei tipuri de state: state care oferă rate de impozitare mici, state care refuză schimbul de informații
legat de impozite și state care nu oferă informații legate de fiscalitate și oferă entităților libertatea de a-
și desfășura activitatea fără a-și justifica operațiunile. Potrivit unui studiu efectuat TJN, cele mai
„opace” teritorii, din acest punct de vedere, sunt localizate în Caraibe, Asia de Sud-Est și Oceania.
Marea supriză a acestui studiu este Elveția, țară considerată a avea un indice de opacitate care atinge
nivelul de 100%, poziționându-se astfel în aceeași categorie cu Bahamas ori Brunei. Interesant de
remarcat este și nivelul indicelui de opacitate al Austriei, respectiv 91%. Având în vedere faptul că atât
Elveția, cât și Austria sunt două state dezvoltate ale Europei, se pune întrebarea dacă această opacitate
ascunde mai mult decât dorința de a oferi siguranța secretului informațiilor. Această opacitate pare a nu
fi o simplă dorință protecționistă a autorităților, dacă avem în vedere și faptul că TJN plasează în topul
listei primelor zece paradisuri fiscale, Elveția. Lista continuă cu Insulele Cayman, Luxemburg, Hong
Kong, Statele Unite ale Americii, Singapore, Jersey, Japonia, Germania și Bahrein.
La nivel global se cunosc două tipuri de sisteme de impunere, unul teritorial și unul universal.
Primul presupune impozitarea doar a veniturilor care provin din surse de pe teritoriul statului respectiv,
nefiind luate în considerare și veniturile obținute pe alte teritorii. În opoziție cu acesta, sistemul
universal presupune impozitarea tuturor veniturilor rezidenților și doar a veniturilor obținute pe
teritoriul statului respectiv pentru nerezidenți. Acest din urmă sistem este cel mai utilizat la nivel
mondial. Plecând de la premisa că un paradis fiscal este un „refugiu”, putem afirma că pentru un
rezident al unui stat A, care aplică primul sistem de impunere, desfășurarea exclusivă a activității
economice pe teritoriul unui stat B care aplică cel de-al doilea sistem de impunere, statul B poate avea
statutul de paradis fiscal. Spre exemplu, un rezident francez poate prefera să își desfășoare activitatea în
România, unde nivelul total al taxelor este de 42,9% din valoarea profitului comercial, în detrimentul
Franței, unde nivelul total al taxelor este de 64,7% raportat la valoarea profitului comercial (ambele
valori se referă la anul 2013), cu atât mai mult cu cât veniturile pe care le-ar obține în România nu ar fi
incluse în baza sa impozabilă din Franța. În acest context, România ar putea fi considerată un paradis
fiscal pentru o anumită categorie de rezidenți.
În cazul în care toate statele ar aplica impozitarea veniturilor în funcție de sursă, paradisurile
fiscale și-ar pierde rolul actual, întrucât singura lor șansă de a prospera ar fi atragerea de investiții
majore, ipoteză greu de validat dacă avem în vedere tipologia acestora. Pentru a fi totuși atractive
pentru agenții economici, în paradisurile fiscale este promovat transferul de sediu, care avantajează
nerezidenții. Această practică a fost însă criticată de OCDE, care aducea în atenție existența unei
discriminări a rezidenților. Potrivit Global Financial Integrity, depozitele bancare ale nerezidenților în
bănci din Insulele Cayman depășeau în anul 2009 pragul de 700,000,000,000.00 dolari americani, pe
locul doi poziționându-se Irlanda cu depozite ale nerezidenților în valoare de peste 300,000,000,000.00
dolari americani.

Studiu de caz: Letonia, potențial paradis fiscal al Europei?

Odată cu obținerea independenței, în anul 1990, și trecerea de la o economie centralizată la o

economie de piață liberală, Letonia s-a aflat pe o pantă ascendentă în ceea ce privește progresul
economic. Spre exemplu, venitul pe cap de locuitor s-a triplat în ultimii cinsprezece ani3, în ciuda crizei
financiare care a afectat întreg mapamondul. La baza acestei dezvoltări au stat reformele economice
determinate de dorința de a aderara la Organizația Mondială a Comerțului, concretizată în anul 1991, și
ulterior la Uniunea Europeană, concretizată în anul 2004.
Zece ani mai târziu de la momentul aderării la U.E., cu o populație de două milioane de
locuitori și un produs intern brut de 28.37 miliarde de dolari în 2012, s-a realizat și aderarea la zona
euro, în anul 2014. Printre avantajele clasice ale aderării unui stat membru la zona euro se numără
creșterea ratingului de țară, scăderea costurilor referitoare la împrumuturi, scăderea dobânzilor bancare,
precum și creșterea exporturilor. Potrivit Ministerului de Finanțe leton4, agenția Fitch Ratings a decis să
crească ratingul țării în ceea ce privește creditele, în anul 2013, de la „BBB” la BBB+, fundamentându-
și decizia chiar pe intrarea în zona euro la începutul anului 2014. Această aderare aduce în discuție
șansa Letoniei de a deveni, următorul paradis fiscal al Europei, în contextul în care Guvernul baltic a
pus în aplicare, în ultimii ani, o serie de măsuri legislative menite să atragă capital străin. Una dintre
măsurile specifice paradisurilor fiscale a fost adoptată și de Letonia, astfel, începând din ianuarie 2013,
a fost eliminată taxarea câștigurilor de capital din afara țării realizate de holdinguri. Mai mult decât
atât, începând din anul 2014, societățile sunt scutite chiar și de la plata impozitului pe câștiguri din
dobânzi și a taxelor pentru licențele internaționale.5 Măsurile de atragere a capitalului străin nu se
opresc aici, însă, oferindu-se condiții atractive de transfer a capitalului înspre alte paradisuri fiscale.
Aceasta este cauzată de puține limitări și un nivel scăzut al taxelor aplicate transferurilor din Letonia
spre paradisurile fiscale consacrate. Totuși, pentru a descuraja tranzacțiilor masive, care ar determina o
pierdere a capitalului din băncile letone, a fost instituit un impozit prin reținere la sursă, de 15 procente,
pentru tranzacțiile efectuate cu un număr de 63 de țări aflate pe lista neagră. 6 Avantajele fiscale ale
Letoniei cuprind, printre alte aspecte, și beneficiile tratatelor de evitare a dublei impuneri, întrucât
această țară a semnat astfel de documente cu 52 de țări, marea majoritate din Europa. Este de remarcat
și existența tratatelor de evitare a dublei impuneri cu state precum China, Rusia, Statele Unite ale
Americii, Korea (R.O.K) ori Luxemburg.
În ceea ce privește înființarea de societăți, un studiu al Băncii Mondiale 7, având un eșantion de
183 țări, arată că Letonia ocupă locul 57 în ceea ce privește ușurința în înființarea de entități. Această
poziționare nu este însă surprinzătoare, având în vedere că au fost luate o serie de măsuri în scopul
micșorării timpului de înființare a unei entități, dar și a numărului de proceduri care trebuie efectuate în
acest sens. Dacă în anul 1999, abia după 114 zile și efectuarea a 17 proceduri puteam discuta despre
3
World Bank, World Development Indicators Database, http://data.worldbank.org
4
Rating Agency Fitch Ratings has upgraded Latvia’s credit rating, http://www.fm.gov.lv/en/actual_news/46629-rating-
agency-fitch-ratings-has-upgraded-latvias-credit-rating
5
Der Spiegel, Latvia and the Euro: Meet the EU's Newest Tax Haven, 2013
6
Deloitte, Taxation and Investment in Latvia 2013. Reach, relevance and reliability, 2013
7
Doing Business 2013 Research (http://www.eubusiness.com/europe/)
finalizarea înființării unei entități, în anul 2012 este necesară parcurgerea a doar patru etape, în
aproximativ treisprezece zile8. Comparând numărul de zile și numărul de proceduri necesare înființării
unei entități în Letonia, cu cele necesare înființării unei companii în Cipru, unul dintre paradisurile
fiscale ale Europei, constatăm că, deși trebuie îndeplinite cu două etape în plus, în doar opt zile putem
înființa o entitate în Cipru. Totuși, există și țări în care procedurile, tot în număr de patru, pot fi
efectuate într-un timp mai scurt. Ne referim în acest sens la Danemarca, unde timpul necesar este de 5.5
zile, respectiv la Lituania, unde timpul necesar este de 6.5 zile. La polul opus stau Irlanda, în care, deși
trebuie parcurse doar patru etape, timpul necesar este de zece zile, respectiv renumitul paradis fiscal al
Uniunii Europene, Luxemburg, cu șase etape și aproape nouăsprezece zile necesare pentru a le
parcurge. Referitor la costurile propriu-zise de înființare, acestea sunt de aproximativ 142 Euro, potrivit
Baltic Export9, în timp ce capitalul minim necesar variază între 1,42 Euro pentru companiile mici și
2840 de Euro pentru companiile mari. Un avantaj deosebit îl consituie posibilitatea angajatorului de a-
și înregistra salariații (în ceea ce privește contribuțiile) printr-o procedură on-line. Comparând costul
înființării unei companii în Letonia, cu cel pe care îl regăsim în Cipru, de maxim 175 Euro, dar și cu cel
din ducatul Luxemburg, de aproximativ 1200 Euro10 constatăm că este mai avantajoasă înființarea unei
entități în țara baltică.
Pentru a evita apariția unei mișcări browniene, și a determina o legătură mai puternică între
companiile străine ori persoanele fizice și statul baltic, încă din anul 2010, Parlamentul a aprobat o lege
care le permite ne-rezidenților, care achiziționează proprietăți de peste 140 000 Euro, să primească
permise de rezidență în Letonia pentru o perioadă de 5 ani. Această decizie pare a fi fost una inspirată
având în vedere faptul că din 2010 și până în prezent a fost investită pe piața imobiliarelor o sumă de
peste 377 de milioane de Euro11. În ciuda eforturilor statului baltic de a reduce timpul necesar
transferului de proprietate, care număra cincizeci și cinci de zile în anul 2004, acesta rămâne destul de
ridicat, fiind de 18 zile, cu zece mai puțin decât în Cipru, însă cu 14 mai mult decât în Danemarca,
respectiv cu nouă zile mai puțin decât în Luxemburg.
Dacă privim Letonia prin prisma fiscalității, observăm că aceasta a făcut eforturi semnificative
pentru a deveni atractivă, în sensul reducerii numărului de plăți referitoare la fiscalitate, de la 29 la 7.
Nici numărul orelor necesare pentru plata acestora nu este unul ridicat (31 ore pe an), fiind comparabil
cu cel din Cipru (28 ore pe an) și cu mult sub nivelul de optzeci de ore pe care îl regăsim în Irlanda, ori
de o sută treizeci de ore din Danemarca, dar și sub nivelul pe care îl regăsim în paradisul fiscal din
inima Europei, Luxemburg, în care contribuabilii au nevoie de 55 de ore pe an pentru a-și îndeplini
obligațiile fiscale. Cota impozitului pe profit este de 15%, considerabil inferioară mediei europeane de
23,5%, ceea ce constituie un avantaj semnificativ, însă peste nivelul de 10 procente din Cipru ori de
12.5% din Irlanda. Interesant de remarcat este și faptul că nivelul impozitului din țara baltică este sub
cel înregistrat în Luxemburg, unde acesta atinge pragul de 22%. De asemenea, sunt avantajate și micro-
întreprinderile, în concordanță cu Comunicările europene care încurajează statele membre să își
îndrepte atenția, mai întâi, spre impactul la scară mică, pentru care s-a instituit un impozit pe profit de
9%. În ceea ce privește taxele și contribuțiile sociale, acestea însumează în anul 2013, 24,09 procente,
cu mult peste nivelul de 12% din Cipru, unul dintre paradisurile fiscale ale Europei, precum și peste
nivelul de 10.75% din Irlanda ori cel de maximum 15% din Luxemburg. Privită din punctul de vedere
al contribuțiilor, am putea afirma că Letonia nu are potențialul necesar pentru a fi denumită un refugiu
fiscal, însă acest dezavantaj este compensat de o serie de alte facilități, precum cele amintite anterior.

8
Procedura de înființare a companiilor în Letonia, http://www.ur.gov.lv/eng/merchants.html
9
Baltic Export, Business environment in Latvia, 2012
10
Doing Business 2013 Research (http://www.eubusiness.com/europe/)
11
Deutsche Welle, 2013
Un nivel ridicat al taxelor se constată și atunci când se analizează cotele taxei pe valoare adăugată din
Uniunea Europeană. Astfel, în anul 2013, Letonia se poziționa pe locul șase în topul țărilor cu TVA-ul
cel mai ridicat, cu un nivel al cotei care atingea 21%, spre deosebire de paradisul fiscal Cipru, care
avea, în același an, o cotă de TVA de 18%, poziționându-se astfel pe penultimul loc, respectiv de
Luxemburg, care se clasa pe ultimul loc, cu o cotă de 15%. Valori comparative cu cea a T.V.A.
întregistrată în Letonia regăsim în Irlanda (23%), Danemarca (25%) și Lituania (21%).
Unul dintre aspectele care stau la baza creării unui cadru stabil și benefic pentru companii este
stabilitatea politică. Atât Luxemburg, cât și Letonia se bucură de o astfel de stabilitate și, mai mult
decât atât, organismele decizionale întreprind acțiuni care urmăresc dezvoltarea economico-financiară.
Ca urmare, Luxemburg a devenit cel mai bine cotat centru bancar din lume și al doilea centru din punct
de vedere al fondurilor existente, după Statele Unite ale Americii, 28% din activele Europei fiind
concentrate în ducat. Aceasta se datorează unor măsuri cu impact pe termen lung, precum decizia de a
majora pragul de deductibilitate a amortizării investițiilor care privesc protecția mediului de la 60% la
80%, dar și contextului multicultural și al forței de muncă foarte bine pregătită. Aceste măsuri au
condus la intrări masive de capital, în anul 2012, intrările nete directe de investiții străine fiind de
27,877,718,452 USD, în timp ce în Letonia acestea au însumat 1,076,300,000 USD. Din acest punct de
vedere, Letonia s-a clasat foarte aproape de paradisul fiscal Cipru, unde intrările nete directe de
investiții străine au însumat 1,246,948,836.12
Una dintre caracteristicile esențiale ale unui paradis fiscal se referă la sistemul bancar. Spre
exemplu, unele țări prevăd obligativitatea secretului bancar chiar în actele fundamentale, așa cum este
cazul Luxemburgului. Pe teritoriul Letoniei sunt înregistrate peste douăzeci de bănci, dintre care
treisprezece sunt considerate a fi „bănci butic”, bănci a căror activitate preponderentă presupune
transferul de capital străin. Așadar, scopul acestor bănci nu este de a susține populația ori
întreprinderile prin acordarea de finanțări ori constituirea de depozite, ci crearea unui mediu propice
depozitării capitalurilor pentru a fi ulterior transferați într-un timp cât mai scurt spre alte destinații.
Opacitatea sistemului bancar leton, precum și existența „băncilor butic”, dar și măsurile luate în anul
2010, care permit obținerea unui permis de rezidență într-un mod mai facil, au transformat țara baltică
într-un teritoriu atractiv pentru străini, în primul trimestru din 2013 depozitele ne-rezidenților însumând
aproape 9 miliarde de euro, reprezentând aproape 40% din produsul intern brut, comparativ cu Cipru,
unde depozitele ne-rezidenților au însumat, în aceeași perioadă aproape 22.43 miliarde de euro
(aproximativ 140% din PIB).13 Dacă analizăm ponderea depozitelor ne-rezidenților în totalul
depozitelor din Letonia, constatăm că aceasta a fost de aproape 49% în anul 2012, similară celei din
Cipru.

Concluzii

Dacă privim paradisurile fiscale strict prin prisma localizării clasice a acestora, am putea afirma
că Letonia nu are un astfel de potențial. Totuși, realitatea este că din ce în mai multe paradisuri fiscale
sunt localizate pe continente, și nu în zone exotice, așa cum ne-am obișnuit. Analizând cele prezentate
anterior, am putea afirma că țara baltică oferă o serie de facilități fiscale specifice paradisurilor fiscale
consacrate, precum eliminarea taxării câștigurilor de capital din afara țării realizate de holdinguri, ceea

12
World Bank, World Development Indicators Database, http://data.worldbank.org
13
Financial and capital market Commission, Non-resident deposits with banks in Latvia,
http://www.fktk.lv/texts_files/Nerezid_inogr_3-ENG.pdf
ce amintește de practica din Insulele Seychelles, care interzice activitatea comercială pe insulă și nu
impozitează câștigurile companiilor înregistrate pe teritoriul său. Deși Letonia impozitează profitul
realizat pe teritoriul său, observăm că exclude de la impozitare câștigul realizat în afara granițelor sale,
fundamentul acestei decizii fiind, cel mai probabil, acela de a atrage resurse la bugetul statal prin
intermediul sistemului bancar. Această strategie este una specifică paradisurilor fiscale arhicunoscute.
Totuși, potrivit Indexului libertății economice14, într-un clasament privind libertatea în ceea ce privește
afacerile, Letonia a obținut un punctaj de 75,7%, comparativ cu Cipru, care a obținut un punctaj de
80,7%. Situația este similară și în ceea ce privește libertatea fiscală: 84,4% în Cipru, respectiv 79,8% în
Letonia. În ceea ce privește ușurința în a face afaceri,
Pe de altă parte, dacă analizăm din punct de vedere al contribuțiilor pe care angajatorul este
nevoit să le plătească, constatăm că nivelul acestora (24,09%) este mult mai mare decât cel din Cipru
(12%) și incomparabil cu cel din Insulele Seychelles15 (1,7%). Mai mult decât atât, și nivelul taxei pe
valoare adăugată este foarte ridicat (21%), Letonia situându-se între primele șapte state din U.E. din
punct de vedere al mărimii T.V.A., în contrast cu paradisul fiscal Cipru, care se află la coada
clasamentului (18%). Dacă în ceea ce privește nivelul taxelor, Letonia este surclasată de Cipru, nu
același lucru îl putem afirma când analizăm costurile de înființare ale unei companii. Deși timpul de
înființare este cu 4 zile mai mare în Letonia decât în Cipru, costurile sunt cu 33 Euro mai mici în statul
baltic decât în cel mediteranean. Mai mult decât atât, Parlamentul țării baltice a adoptat o lege care,
practic, permite unui ne-rezident să „cumpere” un permis de rezidență pentru o perioadă de 5 ani.
Această tranzație presupune, în fapt, achiziționarea unei proprietăți cu o valoare de peste 140 000 Euro
pe teritoriul baltic, urmată de obținerea unui permis de rezidență într-un interval de timp mai scurt
decât în mod normal.
Nu în ultimul rând, ar trebui amintit faptul că o treime din capitalul investit in Rusia trece prin
16
Cipru . Având în vedere faptul că insula cipriotă își pierde din farmecul existent înainte de criza din
ultimii ani, precum și conexiunea deosebită dintre țările baltice și Rusia, întărită și de achizițiile de
imobile realizate de către cetățeni ruși în ultimii trei ani, am putea afirma că Letonia ar putea deveni un
paradis fiscal oportun pentru zona ex-sovietică, sau cel puțin o zonă de tranziție a capitalului rusesc
prin „băncile butic”. În concluzie, deși prezintă o serie de dezavantaje, precum nivelul crescut al TVA,
nivelul contribuțiilor, ori bariera lingvistică, avantajele măsurilor menite să atragă capital străin, nivelul
taxelor de înființare a companiilor relativ scăzut, dar și cele generate de sistemul bancar conduc la
opinia potrivit căreia am putea afirma că Letonia ar putea fi un potențial paradis fiscal al Europei.

14
Heritage Foundation, Index of Economic Freedom 2013, http://www.heritage.org
15
Seychelles revenue commission, http://www.src.gov.sc/pages/businesstax/businesstax.aspx
16
Deloitte, Cyprus International Tax & Business Environment, 2013
 Bibliografie

Cărţi şi lucrări de autor în edituri

1. BISA, C., coord. (2005). Utilizarea paradisurilor fiscal, între evaziune fiscală legală și fraudă
fiscală. Editura BMT PUBLISHING HOUSE, București.
2. BUZAN, C. G. (2012). Paradisurile fiscal și centrele financiare offshore în contextual
economiei mondiale. Editura C. H. BECK, București.

Resurse disponibile în format electronic

3. Business environment in Latvia. (2012). [http://balticexport.com/?article=uznemejdarbibas-

vide-latvija&lang=en]. Baltic Export.
4. Deloitte. (2013). Taxation and Investment in Latvia 2013. Reach, relevance and reliability.
5. Deloitte. (2013). Cyprus International Tax & Business Environment.
[http://www.deloitte.com/assets/Dcom-
Cyprus/Local%20Assets/Documents/PDF/Cyprus%20International%20Tax%20and%20Busine
ss%20Environment%202013.pdf]
6. Deloitte. (2013). Cyprus Tax Facts 2013. [http://www.deloitte.com/assets/Dcom-
Cyprus/Local%20Assets/Documents/PDF/Tax%20Facts%20EN%2013.pdf]
7. Latvia and the Euro: Meet the EU's Newest Tax Haven. (2013). Der Spiegel
8. Deutsche Welle. (2013)
9. Doing Business 2013 Research, [http://www.eubusiness.com/europe/cyprus/business]
10. Non-resident deposits with banks in Latvia. Financial and capital market Commission.
[http://www.fktk.lv/texts_files/Nerezid_inogr_3-ENG.pdf]
11. McCarthy I.S. (1979). Hosting Offshore Banks: Benefits and Costs.
12. Index of Economic Freedom 2013. Heritage Foundation. [http://www.heritage.org]
13. Procedura de înființare a companiilor în Letonia. [http://www.ur.gov.lv/eng/merchants.html]
14. Tax Journal Network. (2008). Tax Havens Creating Turmoil.
15. World Bank, World Development Indicators Database. [http://data.worldbank.org]
16. Rating Agency Fitch Ratings has upgraded Latvia’s credit rating,
[http://www.fm.gov.lv/en/actual_news/46629-rating-agency-fitch-ratings-has-upgraded-latvias-
credit-rating]