CUPRINS

INTRODUCERE…………………………………………………………………...…….........3

CAPITOLUL I. EVALUAREA ÎNTREPRINDERII-CONSIDERAȚII GENERALE.......4

1.1.Esența evaluării întreprinderii..………………………………………………………………4
1.2. Tipurile de valori şi factorii ce influenţează valoarea întreprinderii.......................................6
1.3 Principiile de evaluare a întreprinderii.....................................................................................7

CAPITOLUL II. CONȚINUTUL ECONOMIC AL EVALUĂRII

ÎNTREPRINDERII.…………………………………………………………………………...11
2.1 Specificul afacerii şi întreprinderii ca obiect al evaluării........................................................11
2.2. Necesitatea şi scopurile evaluării întreprinderii.....................................................................14

CONCLUZII……………………………………………………………....................................16

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………...……..............17

2
 INTRODUCERE
Evaluarea unei întreprinderi reprezintă o preocupare centrală pentru specialiştii din diverse
domenii de activitate, necesară nu doar în privatizarea societăților comerciale, ci şi în procesul de
tranziție spre economia de piață. Astfel, problema cunoaşterii cât mai precise a valorii unei firme
se pune atunci când are loc o emisiune de titluri de valoare, o vânzare de active sau când se
declanşează procedura de reorganizare şi lichidare juridică a unei întreprinderi; în aceste situații
este necesar să se stabilească valoarea firmei nu doar având în vedere valoarea activelor fixe şi
circulante deținute, ci şi în funcție de capacitatea viitoare a întreprinderii de a produce profit.
Actualitatea și importanța temei abordate în această lucrare se explică prin faptul că pentru
a cunoaște situația economico-financiară a unei întreprinderi este necesar de realizat evaluarea ei,
care asigură cele mai sigure date şi informații ce privesc valoarea unei întreprinderi la un
moment dat, ținând seama de elementele patrimoniale şi nepatrimoniale, corporale şi
necorporale.

Lucrarea tratează aspectele generale și noțiunile introductive referitoare la procesul de

evaluare precum definirea și clasificarea tipurilor de evaluare și valoare ale unei întreprinderi,
delimitarea sferei de cuprindere a persoanelor interesate de rezultatele evaluării, finalizandu-se
cu identificarea necesității și a obiectivelor urmărite în evaluare.

Obiectivele propuse prin studierea temei date sunt:

 definirea procesului de estimare a valorii utilizat în evaluare;
 delimitarea și clasificarea tipurilor de valoare și evaluare;
 cunoașterea persoanelor interesate de procesul evaluării unei întreprinderi;
 identificarea scopului evaluării;
 conștientizarea necesității efectuării evaluării.

În calitate de bază informațională pentru efectuarea lucrării date au fost utilizate atît surse
bibliografice cît și surse web.

Cuvinte-cheie: evaluare,necesitate,valoare,evaluator,întreprindere,vânzător,cumpărător, etc.

3
 CAPITOLUL I. EVALUAREA ÎNTREPRINDERII-CONSIDERAȚII
GENERALE.

1.1.Esența evaluării întreprinderii.

Evaluarea în linii generale poate fi definită ca ,,un proces de determinare a valorii bunului
la o dată concretă, ţinând cont de factorii fizici, economici, sociali şi de altă natură, care
influenţează valoarea”.
Evaluarea unei întreprinderi constituie o problemă financiară dintre cele mai complexe,
de care sunt preocupaţi analiştii financiari şi evaluatorii pentru a rezolva dilema dintre preţ şi
valoare a întreprinderii. Această problemă reprezintă totodată un domeniu de sinteză în care
trebuie să se recurgă simultan la diverse metode de selectare a investiţiilor, de adoptare a
deciziilor financiare, de stabilire a diagnosticului strategic şi financiar sau de previziune
financiară.
Ea se pune pentru întreprinderile care cotează pe pieţele financiare mai puţin lichide şi
pentru întreprinderile care nu cotează la bursă. Pe pieţele financiare active cursul bursier al
acţiunilor poate fi considerat a fi foarte apropiat sau identic cu valoarea capitalurilor proprii, iar
cursul bursier al obligaţiunilor poate da informaţia ,privind valoarea datoriilor întreprinderii, iată
de ce este necesar de a efectua analiza - diagnostic atât a patrimoniului întreprinderii cât şi a
surselor de finanţare a lui.
Din aceste considerente vom menţiona că evaluarea întreprinderii poate fi considerată ca
rezultatul unui proces de diagnostic, acesta fiind drept o linie strategică a întreprinderii (de cele
mai multe ori în situaţii de negociere a întreprinderii).
Din punct de vedere financiar, evaluarea întreprinderii poate fi privită ca un proces de
estimare şi atribuire unei valori întreprinderii la un moment dat în întregime sau parţial în scopul
determinării capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri (profit, chash-flow) la dispoziţia
proprietarului său, avându-se în vedere, că obiectul evaluării întreprinderii este un “bun”, care
are capacitatea de a crea alte “bunuri”.
În dependenţă de aceasta se determină elementele de bază, utilizate în evaluare, printre
care:
1. Patrimoniul – în acest caz, valoarea întreprinderii se calculează pornind de la valoarea
corectată a elementelor de activ şi de pasiv, reflectate în bilanţul său.
2. Profitul – poate fi sub formă de cash-flow, încasări totale, dividende, serveşte de
asemenea ca o bază de evaluare; se foloseşte în metode de evaluare, bazate pe profit.

4
 3. Cursul de piaţă al titlului proprietate (al acţiunilor)- în acest caz valoarea
întreprinderii se stabileşte în dependenţă de preţul, agreat la care titlurile acesteia sunt
tranzacţionate pe piaţă.
În procesul evaluării, întreprinderea este sub forma unui bun destinat vânzării-cumpărării,
ca un obiect destinat schimbului între cumpărător şi un vânzător, pe diferite segmente specifice
ale pieţei. Deci în contextul evaluării dimensiunea fundamentală pentru orice întreprindere este
valoarea acesteia.
Valoarea este o calitate convenţională a unui bun sau a unui serviciu, ce îi este atribuită
acestuia, ca urmare a estimării şi calculelor efectuate de către evaluator. Valoarea unui bun este
fondată pe noţiunea de schimb, preţul fiind punctul de echilibru, în care vânzătorul şi
cumpărătorul (subiecţii afacerii) acceptă tranzacţia, adică este rezultatul negocierii dintre
vânzător şi cumpărător.
Din punct de vedere al vânzătorului opţiunea de a vinde poate fi determinată de:
- scăderea nivelului afacerii
- nevoia urgentă de lichidităţi
- consideraţii strategice
- degradarea conjuncturii economice
- modificarea tipului de proprietate
- cauze naturale (moştenitorii proprietarului nu doresc să păstreze afacerea).
Din punct de vedere al cumpărătorului dorinţa de a cumpăra poate fi determinată de:
- dorinţa de a-şi consolida poziţia de piaţă
- iniţierea unei afaceri noi, dorinţa de a avea propria afacere
- rentabilitatea ridicată (prezentă sau aşteptată) a afacerii
Procesul de evaluare presupune existenţa obiectului şi subiectului evaluării. În
conformitate cu legislaţia în vigoare a RM şi cu prevederile internaţionale obiectivul activităţii
de evaluare îl constituie activele corporale, necorporale, financiare aflate în proprietatea sau sub
controlul întreprinderii, iar evaluarea se poate efectua fie în mod individual, fie în totalitatea
acestora.
Conform prevederilor legislaţiei în vigoare a Republicii Moldova, evaluării se supun
următoarele obiecte :
a) bunuri mobile, bunurile imobile şi drepturile asupra lor;
b) activele nemateriale (drepturile asupra obiectelor proprietăţii industriale, drepturile
de autor, drepturile asupra resurselor naturale, etc.);
c) întreprinderile în calitate de complexe patrimoniale;
d) valorile mobiliare, obligaţiile debitoare şi creditoare;
5
 e) lucrările şi serviciile, informaţia;
f) alte obiecte.
Subiectul activităţii de evaluare, cel care efectuează evaluarea, respectiv o persoană
fizică cu o reputaţie bună, cu studii corespunzătoare, titular al certificatului de calificare al
evaluatorului, care posedă o experienţă de muncă suficientă în domeniul evaluării, un înalt nivel
profesional şi competenţa necesară pentru desfăşurarea activităţii de evaluare.
Subiecte ai activităţii de evaluare sunt, pe de o parte, evaluatorii şi întreprinderile de
evaluare, iar pe de altă parte, beneficiarii serviciilor de evaluare.
Evaluarea întreprinderii trebuie să corespundă mai multor cerinţe. Diversitatea
persoanelor interesate de rezultatele evaluării este elocventă. Opţiunile lor faţă de obiectul
evaluat, scopul şi obiectivele evaluării, vor influenţa procesul de evaluare, valoarea ce va fi
estimată şi preţul ce se va obţine în urma tranzacţiei. Importanţa şi necesitatea evaluării
întreprinderii decurge anume din interesul pe care îl manifestă beneficiarii serviciilor de
evaluare.

1.2. Tipurile de valori şi factorii ce influenţează valoarea întreprinderii.

Estimarea valorii de piaţă este practic cel mai întâlnit tip de evaluare. Pentru achiziţii,
privatizare, fuziuni, înregistrări în documentele financiar-contabile etc. Definiţia comună a
autorităţii internaţionale şi europene în domeniul standardelor de evaluare International
Valuation Standards Comitee (IVSC) şi The European Group of Valuers Associations
(TEGoVA) este:
„Valoarea de piaţă este suma estimată pentru care un activ ar putea fi schimbat, la data evaluării,
între un cumpărător hotărât să cumpere şi un vânzător hotărât să vândă, într-o tranzacţie liberă
(nepărtinitoare), după un marketing adecvat, în care fiecare parte a acţionat în cunoştinţă de
cauză şi fără constrângere.”
În categoria altor valori vom evidenţia:
Valoarea de investiţie care este definită:
"Valoarea proprietăţii pentru un anumit investitor, pentru o categorie de investitori sau
pentru obiecte (scopuri) de investiţii identificate. Acest concept subiectiv face legătura între o
proprietate anume şi un investitor sau grup de investitori care au obiective de investiţii sau
criterii definite în mod clar pentru efectuarea investiţiei".
Valoarea de investiţie se calculează prin actualizarea fluxului de venit anticipat de
investitori din proprietatea evaluată. Cauzele unei posibile diferenţe între valoarea de piaţă şi
valoarea de investiţie sunt aprecierile subiective asupra:
6
  sinergiilor posibile după achiziţionarea proprietăţii;
 performanţelor aşteptate de investitori;
 riscurilor percepute ale afacerii.
Valoarea de utilizare
Se referă la valoarea cu care un anumit activ sau parte din firmă contribuie la valoarea
întreprinderii din care face parte, fără a avea în vederea cea mai bună utilizare sau sumă ce s-ar
obţine prin vânzarea acestuia.
Această categorie se referă la valoarea unui activ din cadrul unei întreprinderi pentru o
anumită utilizare de către un anumit utilizator, nefiind deci vorba de o valoare de piaţă.
Valoarea de lichidare sau de vânzare forţată reprezintă suma ce poate fi obţinută în mod
rezonabil din vânzarea unei proprietăţi sau afaceri într-un interval de timp prea mic pentru a
îndeplini condiţiile din definiţia valorii de piaţă. Pentru lichidarea întreprinderii se foloseşte şi se
estimează tipul de valoare numit valoarea de lichidare sau valoarea de vânzare forţată, definită
astfel:
"Suma care poate fi încasată în mod rezonabil în urma vânzării unei proprietăţi într-o
perioadă de timp prea scurtă pentru a fi conformă cu perioada de timp specificată în definiţia
valorii de piaţă. În unele ţări, valoarea de vânzare forţată, în particular, poate implica, de
asemenea, un vânzător obligat să vândă şi un cumpărător sau nişte cumpărători care cumpără,
fiind conştienţi de dezavantajul vânzătorului".
Când se calculează valoarea de lichidare evaluatorul trebuie să estimeze şi toate costurile
asociate cu lichidarea, respectiv, comisioanele, onorariile, cheltuielile administrative, până la
finalizarea completă a lichidării, taxele şi impozitele legale.
Valoarea pentru garanţii bancare. Pentru garantarea creditelor bancare, noţiunea
utilizată este valoarea ipotecii (mortgage lending value), definită de Directiva Consiliului
Europei 98/32/EC, referitoare la ratele de solvabilitate pentru creditarea proprietăţii comerciale şi
pentru leasing-ul financiar, astfel:
"Valoarea unei proprietăţi determinată de un evaluator care efectuează o evaluare prudentă
a vandabilităţii viitoare a proprietăţii, pe baza luării în considerare a aspectelor mentenabile pe
termen lung ale proprietăţii, a condiţiilor normale şi celor locale ale pieţei, utilizării curente şi
utilizărilor alternative adecvate ale proprietăţii. Elementele speculative nu vor fi luate în vedere
în stabilirea valorii ipotecii. Valoarea ipotecii va fi susţinută cu documente într-o manieră
transparentă şi clară".
Valoarea de asigurare. Valoarea de asigurare reprezintă valoarea unei proprietăţi ce
face obiectul unui contract de asigurare.

7
 Valoarea de impozitare. Valoarea de impozitare se bazează, în general, pe definiţia şi
accepţiunea dată în legislaţia fiscală referitoare la taxele pentru proprietăţi.
Valoarea de recuperare. Valoarea de recuperare reprezintă valoarea unei proprietăţi
(exclusiv terenul) vândută pentru materialele recuperabile şi nu pentru utilizarea în continuare.
Valoarea specială. Pentru un investitor cu interese speciale se calculează valoarea
specială, care este o particularizare a valorii de investiţie (subiective). Valoarea specială se referă
la un element de valoare cu caracter extraordinar, superior valorii de piaţă. Valoarea specială
apare adesea prin asociere fizică, funcţională sau economică cu o altă proprietate.
"Valoarea specială este un termen legat de un element excepţional de valoare, peste
valoarea de piaţă. Valoarea specială poate apărea, de exemplu, ca urmare a asocierii fizice,
funcţionale sau economice a proprietăţii cu altă proprietate, de exemplu cu una învecinată. Este
un surplus de valoare, care poate fi aplicabil, mai degrabă, unui anumit proprietar, unui potenţial
cumpărător sau utilizator al proprietăţii, decât pieţei în general".
Alături de tipurile de valoare prezentate anterior evaluatorii reţin, de asemenea, şi
următoarele tipuri de proprietăţi/active ce pot influenţa considerarea tipului de valoare estimat.
 Proprietatea cu piaţă limitată reprezintă acea proprietate sau afacere care, din cauza
condiţiilor pieţei, atrage relativ puţini cumpărători potenţiali, la un anumit moment.
Vânzarea unor astfel de proprietăţi sau afaceri necesită o durată de marketing mai mare.
 Proprietăţi speciale, cu destinaţie specială sau proiectate special au o utilizare
restrânsă şi sunt rareori vândute pe piaţa liberă, în afara cazului când reprezintă parte
dintr-o întreprindere. Această categorie vizează: rafinăriile, centralele atomoelectrice,
utilităţile publice, bisericile, muzeele etc.
În evaluarea unor afaceri care conţin una sau mai multe unităţi operaţionale distincte se
utilizează conceptul de valoare a afacerii (going concern value) definită în două moduri în
Standardele Internaţionale şi cele Europene.
Definiţia IVSC: "Valoarea afacerii este valoarea globală a unei întreprinderi care va
continua să funcţioneze şi în care repartizarea acestei valori globale a afacerii, pe părţile ei
componente, se face funcţie de contribuţia lor la afacerea totală, şi nu funcţie de valoarea de
piaţă însumată a componentelor ei".
Definiţia TEGoVA, dată în Ghidul Albastru: "Valoarea afacerii (a unei întreprinderi în
funcţionare) este valoarea generată de activitatea ei comercială dovedită. Ea este expresie a unei
afaceri stabilite şi rezultă din analiza cash-flow-ului actualizat sau din capitalizarea profiturilor,
care reflectă cifra de afaceri şi eventualele datorii viitoare condiţionate. Valoarea astfel calculată
include contribuţia terenului, clădirilor, maşinilor, echipamentelor, goodwill-ul şi alte
intangibile".
8
 Astăzi, cerinţele managementului valorii sau managementului prin valoare au făcut din
valoarea întreprinderii un element cheie în orientarea tacticii şi strategiei firmelor.

Tabelul 1.1.Interdependenţa dintre destinaţia evaluării şi tipurile de valori apreciate

Destinaţia evaluării Tipul valorii
A ajuta cumpărătorul / vânzătorul potenţial în De piaţă
determinarea preţului probabil
A determinata oportunitatea investiţiilor Investiţională
Asigurarea cererii pentru împrumuturi De gaj
Evaluarea patrimonială De piaţă sau oricare acceptată de
legislaţia fiscală
Determinarea valorilor asigurate sau în cazul formulării De asigurare
cerinţelor pentru bunurile pierdute sau deteriorate
Posibila lichidare (totală sau parţială) a întreprinderii De lichidare

Mărimea valorii estimate este influenţată de diverşi factori atât microeconomici cât şi
macroeconomici:
Factorii macroeconomici:
 Creşterea economică la nivel de economie naţională şi la nivel de ramură
 Rata dobânzii
 Inflaţia
 Comportamentul agenţilor pe piaţă firmei
 cererea pentru afacerea respectivă;
 riscul afacerii;
 limitările impuse afacerii de organele statale sau de către piaţă;
 raportul dintre cerere şi ofertă.
Factorii microeconomici:
- cifra de afaceri
- profitul
- activul total
- datoriile
- politica de dividend
- timpul dintre momentul procurării şi momentul căpătării câştigurilor;
- riscul

9
 - controlul asupra activităţii afacerii;
- lichiditatea afacerii.

1.3.Principiile de evaluare a întreprinderii.

Există un set de principii ce stau la baza evaluării. Ele sunt valabile în evaluarea
proprietăţilor imobiliare şi a afacerilor şi activelor necorporale. Cele mai importante principii de
evaluare pot fi grupate astfel:
1. principii bazate pe considerentele proprietarului;
2. legate de exploatarea proprietăţii;
3. principiile determinate de acţiunea conjuncturii pieţii.
Estimarea unei valori rezonabile a întreprinderii este în funcţie de experienţa şi judecata
bazată pe informare, dar ea trebuie să se bazeze pe un fundament teoretic bine definit.
Principiile de evaluare a întreprinderilor sintetizează toate coerenţele şi corelaţiile economice
care trebuie respectate în metodologia evaluării.
Astfel unii autori menţionează şi principii de evaluare specifice a întreprinderii:
1. Valoarea întreprinderii este echivalentă cu valoarea prezentă a tuturor fluxurilor viitoare
anticipate care derivă din dreptul de proprietate asupra capitalului firmei.
2. Atunci cînd valoarea este definită ca "valoarea actualizată a tuturor cîştigurilor viitoare
anticipate care derivă din dreptul de proprietate", valoarea are două componente distincte:
comercială (sau transferabilă) şi necomercială (sau valoare pentru proprietar).
3. Valoarea este estimată la un anumit moment de timp. Ea este, în funcţie de informaţiile
cunoscute şi previziunile făcute, numai la acel moment de timp.
4. Piaţa determină costul capitalului aşteptată de investitor.
5. Valoarea întreprinderii depinde direct de performanţa acesteia de a genera în viitor fluxuri
pozitive la dispoziţia proprietarilor, cu excepţia cazurilor când lichidarea conduce la o valoare
mai mare.
6. Cu cât este mai mare valoarea activelor tangibile (estimată ca valoare de utilizare sau de
lichidare), cu atât este mai mare valoarea întreprinderii.
7. În majoritatea cazurilor participaţia de control are o valoare unitară mai mare decât participaţia
minoritară, atunci când acestea sunt estimate separat.

10
 CAPITOLUL II.CONȚINUTUL ECONOMIC AL EVALUĂRII
ÎNTREPRINDERII.
2.1. Specificul afacerii şi întreprinderii ca obiect al evaluării.

Afacerea reprezintă o activitate, organizată în cadrul unei structuri, scopul principal fiind
căpătarea profitului. Afacerea îmbracă o formă organizatorico-juridică în cadrul unei
întreprinderi. Întreprinderea, dorind să ocupe o nişă concretă pe piaţă, să prospere în lupta
concurenţială, să-şi evidenţieze specificul său, creează, formulează şi înregistrează nişte
elemente specifice cum ar fi nume de firmă (siglă, emblemă). Firma este denumirea specifică a
afacerii care activează într-un domeniu economic concret.
Ca orice marfă, afacerea posedă o utilitate pentru cumpărător. În primul rând, ea trebuie să
aducă venituri proprietarului. Ca şi orice altă marfă, utilitatea afacerii apare în urma utilizării
sale. Dacă afacerea nu aduce venit proprietarului, ea îşi pierde utilitatea şi va fi vândută. Dacă
altă persoană observă în această afacere noi modalităţi de utilizare, atunci afacerea devine din
nou marfă. Acest lucru este valabil şi pentru întreprinderi şi pentru firmă. Crearea unei afaceri
necesită anumite cheltuieli prealabile. Utilitatea şi cheltuielile sunt elementele de bază care stau
la baza valorii afacerii. Astfel, afacerea, în calitate de activitate concretă, întreprinderea şi firma,
în calitate de forma sa organizatorică, satisfac necesităţile proprietarului în venituri, pentru
căpătarea cărora s-au cheltuit anumite resurse.
Afacerea, întreprinderea şi firma deţin toate calităţile mărfii şi pot fi obiecte ale vânzării –
cumpărări. Însă sunt mărfuri specifice. Specificul determină principiile, abordările, metodele şi
procedeele evaluării.
În primul rând, este o marfă investiţională adică o marfă, procurarea căreia se efectuează în
scopul obţinerii unui venit în viitor. Cheltuielile şi veniturile au o distanţiere mare în timp.
Mărimea cheltuielilor este certă, cunoscută, pe când a veniturilor poate fi doar presupusă, este
incertă. Dacă veniturile obţinute în viitor şi actualizate la data evaluării sunt mai mici decât
cheltuielile presupuse, atunci marfa îşi pierde atractivitatea sa investiţională. Prin urmare,
valoarea prezentă a veniturilor viitoare ce pot fi căpătate de proprietar, reprezintă limita
superioară a preţului de piaţă din partea cumpărătorului.
În al doilea rând, afacerea este un sistem, însă poate fi vândut atât sistemul în întregime cât
şi subsisteme separate sau elemente aparte. În acest caz se distruge legătura dintre capitalul
propriu concret, forma organizatorico-economică concretă şi elementele afacerii devin baza
formării unui sistem calitativ nou. Practic, marfă devine nu afacerea ci părţile sale componente.

11
 În al treilea rând, utilitatea şi necesitatea existenţei afacerii depinde de procesele ce au loc
atât în interiorul mărfii cât şi în mediul extern. Instabilitatea în societate generează instabilitatea
afacerii, iar instabilitatea afacerii atrage o aprofundare a instabilităţii sociale. Prin urmare, pentru
afacerea - marfă este necesară reglementarea procesului de vânzare – cumpărare.
Întreprinderea în calitatea sa de complex patrimonial, include toate tipurile de bunuri
necesare activităţii sale: trenuri de pământ, clădiri şi edificii, maşini şi utilaje, materie primă şi
producţie gata, active nemateriale, datoriile şi creanţele.
Evaluarea întreprinderii presupune determinarea în formă bănească a costului care poate
deveni preţ de vânzare şi trebuie să reflecte ambele calităţi a întreprinderii ca marfă, adică
utilitatea şi cheltuielile efectuate pentru a întreţine această utilitate. Deoarece pentru fiecare
cumpărător utilitatea e diferită, evaluatorul este nevoit să determine diverse tipuri de valori
(reconstituire, lichidare, investiţională ...).
O importanţă principială o are faptul că evaluarea calitativă nu se va limita doar la
evidenţa cheltuielilor legate de producerea mărfii. Ea numaidecât va lua în consideraţie imaginea
economică, adică locul întreprinderii pe piaţă, factorul timp, risc şi nivelul de concurenţă.
Evaluatorul va determina valoarea de pe poziţia concepţiei economice a întreprinderii
(firmei). Concepţia economică, contrar modelului contabil, permite a considera faptul cât de
necesară şi importantă pe piaţă este această întreprindere.
Modelul contabil presupune că activele firmei sunt egale cu pasivele plus capitalul propriu
net. În evaluarea de piaţă formula se va modifica :
A* +AN* =P* +CP* ; CP*= (A* - P*)+ AN*
A* - active (valoarea de piaţă)
AN* - active nesesizabile (valoarea de piaţă)
P* - pasivele
CP* - capital propriu de piaţă

Active nesesizabile sunt acele elemente ale valorii care nu pot fi măsurate şi evidenţiate în
contabilitate, cum ar fi reputaţia întreprinderii, a managerilor şi a angajaţilor, bagajul de
cunoştinţe şi experienţa lucrătorilor, relaţii bune cu furnizorii, clienţii, cultura organizatorică a
întreprinderii etc.
În contabilitate se aplică principiul „totul are acelaşi risc”, însă fiecare întreprindere în
procesul căpătării venitului real se întâlneşte cu diferite tipuri de risc şi are nivelul său propriu de
venituri. Prin urmare, modelul contabil nu permite a efectua o evaluare reală a întreprinderii, pe
când evaluarea în baza conceptului economic permite formarea unei imagini reale a activităţii
întreprinderii în viitor. Anume acest lucru are importanţă atât pentru proprietari, manageri,
12
consumători, furnizori cât şi pentru bancheri, investitori, agenţiile de asigurare şi organele
fiscale.
Având în vedere faptul, că obiectul evaluării poate fi atât întreprinderea integral, cât şi
separat imobilul întreprinderii, parcul de maşini, active imateriale, sau alte elemente în
dependenţă de scopul şi necesitatea proprietarului, cadrul normativ legislativ trebuie să cuprindă
aspectele de evaluare a diferitor categorii de bunuri.
În Republica Moldova evaluarea este reglementată prin:
 Legea Republicii Moldova cu privire la activitatea de evaluare N 989-XV din
18.04.2002
 Regulamentul cu privire la evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală şi
Indicaţii metodice privind evaluarea obiectelor de proprietate intelectuală, aprobate
prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.783 din 30 iunie 2003
 Regulamentul provizoriu privind evaluarea bunurilor imobiliare, aprobat prin
Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.958 din 4 august 2003
 Indicaţii metodologice privind determinarea valorii estimative a complexului
patrimonial al întreprinderii şi stabilirea preţului de vânzare a patrimoniului,
aprobat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 1056 din 12.11.1997
(anexa nr.6)

Pe plan internaţional evaluarea este reglementată de către Standarde Internaţionale de

Evaluare elaborate de către The International Valuation Standards Comitee (IVSC), organizaţie
înfiinţată în 1981 sub denumirea iniţială de Comitet Internaţional pentru Standarde de Evaluare a
activelor, care în 1994 şi-a schimbat denumirea în IVSC. Din 2003 IVSC reprezintă o asociaţie
corporativă (adică, formată din membri uniţi prin acelaşi statut) ce întruneşte asociaţiile
profesioniste ale evaluatorilor din toată lumea.
Standarde Internaţionale de Evaluare ulterior au suportat modificări periodice.
Modificările au fost publicate în 1985, 1994/97, 2000, 2001, 2003 şi 2005.
În prezent activitatea evaluatorilor profesionişti este reglementată de Standarde locale (dacă
există) elaborate în corespundere cu cerinţele internaţionale sau nemijlocit de cele internaţionale.
Standardele internaţionale, ediţia a şaptea, 2005 cuprind : trei Standarde Internaţionale de
Evaluare (IVS); două Standarde Internaţionale de Aplicaţie în Evaluare (IVA); paisprezece
Standarde Internaţionale de Practică în Evaluare (GN); şi Studiu Internaţional de Evaluare.

13
 2.2. Necesitatea şi scopurile evaluării întreprinderii.

De regulă, scopul evaluării constă în determinarea unei valori, care este necesară
beneficiarului pentru a primi o anume decizie. Procesul evaluării cointeresează diferite persoane:
de la organele de stat până la persoanele private. În evaluarea întreprinderii sunt cointeresate
organele de control, structurile de conducere, organizaţii de creditare, companii de asigurare,
organele fiscale, proprietarii întreprinderii, investitorii etc.

Acţionari
Statul Manageri

Evaluarea întreprinderii
Investiţii Furnizorii

Credit Firme de asigurări

Fig.1. Părţile cointeresate în evaluarea afacerii

Necesitatea evaluării întreprinderii apare în cazul:

 Necesităţii sporirii eficienţei gestiunii curente a întreprinderii, firmei;
 determinării valorii hârtiilor de valoare în cazul comercializării acestora pe piaţă;
 determinării valorii întreprinderii în cazul vânzării-cumpărării integrale sau parţiale;
 restructurării întreprinderii;
 elaborării planului de dezvoltare a întreprinderii;
 determinării capacităţii creditoriale a întreprinderii şi determinării valorii gajului;
 asigurării întreprinderii;
 impozitării;
 pentru a primi decizii manageriale argumentate;
 efectuării unui proiect investiţional de dezvoltare a întreprinderii / afacerii.

Evaluarea valorii complexului patrimonial al întreprinderii se efectuează:

- în cazul vânzării parţiale a imobilului;
- pentru a căpăta împrumut, dând în gaj o parte a imobilului;
- pentru a asigura proprietatea imobiliară se determină valoarea de asigurare a
fiecărui element al patrimoniului;

14
 - darea în arendă a unei părţi a imobilului;
- în cazul depunerii unei părţi a imobilului în calitate de cotă-parte în capitalul
statutar al altei întreprinderii;
- evaluarea în procesul elaborării business - planului investiţional;
- evaluarea proprietăţii imobiliare la etapa intermediară a evaluării generale a
întreprinderii în cadrul abordării costurilor.

Aprecierea valorii maşinilor şi utilajelor este necesară în cazul:

- vânzării separate a utilajelor sau maşinilor;
- depunerii în gaj a utilajelor sau maşinilor;
- asigurării proprietăţii mobiliare;
- transmiterii în arendă;
- organizării leasingului;
- determinării bazei impozabile;
- în cazul depunerii maşinilor şi utilajelor în calitate de cotă în capitalul statutar al altei
întreprinderi;
- evaluării unui proiect investiţional.

Evaluarea proprietăţii intelectuale este necesară în cazul:

- cumpărării unor astfel de active;
- preluarea la bilanţ a obiectelor de proprietate industrială;
- determinării prejudiciului cauzat reputaţiei firmei prin acţiuni ilegale din partea alteia;
- organizarea franchizei;
- transmiterea în capitalul statutar al altei întreprinderii;
- determinarea valorii activelor imateriale, a goodwill-ului pentru întreaga
întreprindere.
Scopul evaluării constă în aprecierea unei anume valori. În funcţie de destinaţia evaluării
diferă şi tipul valorii estimate. În cazul comercializării bunului va fi apreciată valoarea de piaţă,
în cazul evaluării pentru elaborarea business-planului – valoarea investiţională, în cazul
asigurării – valoarea de asigurare etc.

15
 CONCLUZII
A evalua o întreprindere este un act foarte frecvent în viaţa economică contemporană.
Într-o lume supusă legilor pieţei totul se cumpără şi se vinde într-un ritm rapid. În multe ţări,
accentuarea liberalismului, însoţit de privatizare, multiplică numărul întreprinderilor care pot
face obiectul evaluării. Dezvoltarea tranzacţiilor bursiere sporeşte necesitarea evaluării
întreprinderilor. Multiplicarea tranzacţiilor relative la întreprinderi şi, deci, evaluările se fac într-
un climat din ce în ce mai internaţional. De fapt, vânzarea întreprinderilor de o anumită
importanţă pun în relaţie, tot mai frecvent astăzi, vânzători şi cumpărători de diferite
naţionalităţi. Privatizarea conduce la confruntarea pe piaţa financiară mondială a societăţilor care
vor fi cumpărate de mai mulţi cumpărători din diferite ţări. Prin urmare, evaluarea
întreprinderilor devine tot mai necesară într-un context din ce în ce mai internaţional, ceea ce
conduce la tendinţa standardizării practicilor de evaluare, la nivel mondial.
În economia de piaţă evaluarea întreprinderii de cele mai multe ori este înfăptuită în
cazul reorganizării ei, sau în momentul determinării valorii de emisie a noilor acţiuni pentru
întreprinderile de tip deschis, ce activează în regim normal, precum şi la determinarea valorii de
răscumpărare a acţiunilor ce vor fi scoase din capitalul acţionar al societăţilor pe acţiuni (fie de
tip închis sau deschis). În fiecare caz concret, evaluarea se caracterizează prin particularităţi
specifice ce reflectă esenţa şi specificul obiectului evaluării ţinându-se cont, însă, şi de aspectele
comune pentru toate cazurile de evaluări.
Problema evaluării unei întreprinderi constă în distingerea factorilor la care se face de
obicei referinţă când se formulează o opinie asupra valorii întreprinderii şi în exprimarea
numerică a factorilor, care fiind ponderaţi ocupa o importanţă deosebită în cadrul valorii globale.
Necesitatea evaluărilor, indiferent că sunt bunuri, active sau întreprinderi în totalitatea
lor, decurge din nevoile pe care le au proprietarii lor sau administratorii, care au mandat de
vânzare, pentru cunoaşterea tipurilor de valori care să servească ca bază în procesul negocierii
preţului de vânzare-cumpărare, după ce s-a luat decizia înstrăinării lor.
Anume exigenţele beneficiarilor rapoartelor de evaluare, au contribuit, ca activitatea de
evaluare să presupună cunoştinţe specifice şi o bună experienţă a persoanelor ce activează în
domeniul evaluării, şi anume a evaluatorilor.

16
 BIBLIOGRAFIE
1.ALBU, S. Valoarea patrimoniului. Problemele aprecierii și gestiunii: monografie.
Chișinău: UTM, 2009. 253 p.;
2. ALBU, S. Evaluarea şi gestiunea eficientă a patrimoniului public în Republica Moldova.
Tezei de doctor habilitat în economie. 2012. – Chişinău, Universitatea Tehnică a Moldovei,
232 p.;
3. BĂNCILĂ_ N. Teoria și practica de evaluare a unităților economice în baza cerințelor
actuale bancare. Teză … doct. hab. în șt. econ. Chișinău, 2007. 302 p;
4. STAN, S. Evaluarea întreprinderii. București : Ed. IROVAL., 2003. 442 p.;
5. Standardele Internaționale de Evaluare. București : Ed. ANEVAR, 2003. 276 p.;
6. MUNTEAN, N., FRATEA, N., TOLMATSCHI, S. Locul evaluării în sistemul de gestiune a
riscurilor întreprinderii. In: Conferința științifică internațională «Competitivitatea și inovarea în
economia cunoașterii» din 25-26 sept. 2009. Chișinău: ASEM, 2009. pp. 216- 220;
7. Legea cu privire la activitaea de evaluare
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=312892.

17