Prezentarea temei Impactul caliății umane asupra dezvoltării economice în Republica

Moldova
Avantajele forței de muncă ieftine se epuizează

Principala sursă de dezvoltare a țării și de care depinde competitivitatea – capitalul uman – se

erodează continuu. Republica Moldova pierde principalul său avantaj competitiv care a permis,
până în prezent, atragerea unor investiții strategice și valorificarea potențialului de export.
Capitalul uman apare ca fenomen social-economic relativ nou. Capitalul uman este tratat ca formă
a activităţii umane specifice economiei inovaţionale contemporane, în care predomină componenta
intelectuală. În conformitate cu metodologia respectivă, capitalul uman apare nu doar în formă de stoc
de forţă şi capacitate de producţie, dar şi a nevoilor, care reprezintă motivaţia şi forţa de consum, ce
determină responsabilitate şi abilitate în realizarea acestor posibilităţi.

Scopul lucrării îl constituie cercetarea aprofundată a fundamentelor teoretico metodologice a

capitalului uman şi a rolului său în economia Republicii Moldova.

Obiectul. Capitalul uman din Republica Moldova

Metodologia. Problemele formării şi utilizării eficiente ale calităţilor productive ale oamenilor au
fost studiate în cadrul teoriei capitalului uman. Abordarea capacităţilor productive ale omului ca rezultat
al investiţiilor, acumularea capitalului uman, a abilităţilor capabile să aducă venit au fost reflectate în
lucrările savanţilor: W. Petty, A. Smith, D. Ricardo, J. Mill, K.Marx, F. List, L.Walras, A. Marshall,
E.Durkheim, M.Weber, T. Parsons, G. MacLeod, J.McCulosk, Von Thunen, Irving Fisher, W. Farr, J. Welch,
ş.a. Fundamentele metodologice au fost formulate de paradigma neoclasică. La izvoarele teoriei
capitalului uman au stat viziunile economiştilor şcolii neoclasice: Th. Schultz, J. Mincer, G.Becker, E.
Denison, J. Kendrick, L. Thurow, M. Fischer, B. Weisbrod, M. Blaug, S. Bowles, Y. Ben-Porath, M. Woodhall,
B. Kiker, G. Psachropoulos, F. Welch, precum şi viziunile savanţilor autohtoni: Marta Christina Suciu,
Bogdan Voicu, Dumitru Sandu, Olimpia Neagu şi din Republica Moldova: Nadejda Şişcan, Dumitru
Moldovanu, Olga Sorocean, Zorina ican, Natalia Coşelev, Serghei Sobor, Lilia Plugaru ş.a. Cu toată
importanţa metodologică enormă şi interesele ştiinţifice faţă de problematica capitalului uman există
multe probleme încă nesoluţionate şi de discuţie. În particular, până în prezent, conceptul capitalul uman
în diferite abordări este tratat în mod diferit.

Definitia termenului capital uman o gasim in Dictionarul de Economie, formulata astfel:

„(1) stocul de cunostinte profesionale, deprinderi, abilitati si de sanatate, care pot conduce o
persoana la sporirea capacitatilor sale creative si, implicit a veniturilor scontate a se obtine in viitor
(2) capacitatea oamenilor de a produce in mod eficient bunuri materiale si servicii”.
 Astăzi, capitalul uman prezintă o resursă importantă a oricărei regiuni, calităţile
profesionale ale căreia determină în totalitate eficienţa economiei concurenţiale, posibilitatea ei de
a crea produse şi servicii calitative, mărimea şi tempourile schimbărilor tehnico-ştiinţifice,
organizaţionale şi strategice. Conform datelor Biroului Naţional de Statistică, la 1 ianuarie 2017
numărul populaţiei permanente a ţării a constituit 3550,9 mii oameni.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în trimestru III 2017 populația economic
activă (populația ocupată plus șomerii) a Republicii Moldova a constituit 1308,7 mii persoane,
fiind în descreștere cu 2,1% (28,3 mii) față de trimestrul III 2016.

Disparități importante pe sexe și medii în cadrul persoanelor economic active nu s-au înregistrat:
ponderea bărbaților (50,4%) a fost puțin mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (49,6%), iar
ponderea persoanelor economic active din mediul rural a fost mai mare față de cea a populației
active din mediu urban: respectiv 54,9% și 45,1%.

Rata de activitate a populației de 15 ani și peste (proporția populației active de 15 ani și peste
în populația totală de aceeași categorie de vârstă) a constituit 43,9%, fiind în descreștere cu 0,9
p.p. față de nivelul trimestrului III 2016 (44,8%).
Populația ocupată a constituit 1264,1 mii persoane, fiind în descreștere cu 2,6% față de
trimestrul III 2016. Ca și în cazul populației economic active, nu au fost înregistrate disparități pe
sexe (50,2% bărbați și 49,8% femei), iar ponderea persoanelor ocupate din mediul rural a fost mai
mare față de cea a persoanelor ocupate din mediul urban (respectiv 56,0% mediul rural și 44,0%
mediul urban).

Rata de ocupare a populației de 15 ani și peste (proporția persoanelor ocupate în vârstă

de 15 ani și peste fată de populația totală din aceeași categorie de vârstă) a fost de 42,4%, fiind
în descreștere față de nivelul trimestrului respectiv al anului precedent (43,5%). Rata de ocupare a
bărbaților (45,2%) a fost mai înaltă în comparație cu cea a femeilor (39,9%). În distribuția pe medii
de reședință acest indicator a avut valoarea 42,4% în mediul urban și 42,3% în mediul rural. Rata
de ocupare a populației în vârstă de muncă (16- 56/61 ani) a fost de 49,3%, a populației în vârstă
de 15-64 ani – 46,8%, iar în categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a înregistrat valoarea de
29,1%.

Din distribuția persoanelor ocupate pe activități economice rezultă că în sectorul agricol au

activat 444,7 mii persoane (35,2% din totalul persoanelor ocupate).
În activitățile non-agricole au fost ocupate 819,4 mii persoane, fiind practic, la nivelul
anului 2016. Ponderea persoanelor ocupate în industriea constituit 10,7% (11,8% in trimestrul III
2016) și în construcții 5,4% (6,0% în trimestrul III 2016). Numărul persoanelor ocupate în
industrie a scăzut cu 12,1% în comparație cu trimestrul respectiv al anului trecut, iar în construcții
- cu 13,0%. În sectorul servicii au activat 48,8% din totalul persoanelor ocupate, ponderea acestora
fiind în creștere cu 3,6 p.p. față de trimestrul III 2016 (45,2%).

În repartizarea după forme de proprietate 76,5% din populația ocupată a activat în

sectorul privat și 23,5% - în sectorul public.

Structura populației ocupate după statutul profesional relevă, că ponderea salariaților a constituit
63,4% din total. Marea majoritate a salariaților (89,6%) a fost angajată pe o perioadă nedeterminată
de timp.

Munca nedeclarată în rândul salariaților a constituit 8,2%, fiind în creștere față de

trimestrul III al anului precedent (7,7%). Practica de angajare fără perfectarea contractelor
individuale de muncă (în baza unor înțelegeri verbale) este mai frecventă printre salariații bărbați
(9,7%) decât salariații femei (6,9%). Cele mai mari ponderi ale salariaților care lucrează doar în
baza unei înțelegeri verbale sunt estimate în agricultură (49,9%) și comerț (17,0%).

În sectorul informal au lucrat 14,8% din totalul persoanelor ocupate în economie, iar
37,7% au avut un loc de muncă informal. Din numărul persoanelor ocupate informal salariații au
alcătuit 16,3%.

Din totalul salariaților, 9,7% aveau un loc de muncă informal. Salarii „în plic” au declarat
că primesc 8,8% din salariați, inclusiv: 7,8% primesc tot salariul „în plic”, iar 1,0% - doar o parte.
Cele mai mari ponderi ale salariaților care primesc salarii „în plic” se estimează pentru activitățile
din agricultură (51,5%), comerț (16,5%) și industrie (5,4%).

Numărul persoanelor sub-ocupate (persoane ocupate, care, în cursul perioadei de

referinţă au dorit să lucreze ore suplimentare, a căror timp de lucru, la toate locurile de muncă
avute, a fost sub un prag de ore stabilit (40 ore), şi care au fost disponibile să lucreze ore
suplimentare, dacă ar fi avut această oportunitate) a fost de 65,4 mii, ceea ce reprezintă 5,2% din
totalul persoanelor ocupate. Numărul persoanelor din această categorie a scăzut cu 11,6% (8,6 mii)
în comparație cu trimestrul III 2016.

Fiecare a opta persoană ocupată (11,9%) a declarat că ar fi dorit să schimbe situația în raport cu
locul actual de muncă, pe motiv că nu este satisfăcută de nivelul remunerării (situație inadecvată
în raport cu venitul). Majoritatea din ele (89 la sută) doresc o remunerare mai mare pe oră. Cota
parte a acestora în total ocupare a constituit 10,5%, fiind în ușoară descreștere față de trimestrul
respectiv al anului precedent (10,8%). Restul sunt gata să lucreze ore adiționale pentru un venit
mai mare.
 Numărul șomerilor, estimat conform definiției Biroului International al Muncii a fost de
44,6 mii, fiind în creștere față de nivelul trimestrului III 2016 (38,7 mii). Șomajul a afectat într-o
proporție mai mare bărbații –55,3% din total șomeri și persoanele din mediul urban – 77,3%.5

Rata șomajului (ponderea șomerilor BIM în populația activă) la nivel de țară a înregistrat
valoarea de 3,4%, fiind în creștere fată de trimestrul III 2016 (2,9%). Rata șomajului la bărbați a
fost de 3,7%, iar la femei - de 3,1%. Disparități semnificative au fost înregistrate între medii: 5,8%
în urban, față de 1,4% în rural. În rândul tinerilor (15-24 ani) rata șomajului a constituit 12,6%. În
categoria de vârstă 15-29 ani acest indicator a avut valoarea de 7,7%.

Rata șomajului este unul din cei patru indicatori ai sub-utilizării forței de muncă, denumit LU1 de
BIM.
Populația inactivă de 15 ani și peste a constituit 1675,2 mii persoane, sau 56,1% din
totalul populației de aceeași categorie de vârstă, fiind în creștere față de trimestrul III 2016 (0,9
p.p.). Din punct de vedere al relației cu piața muncii din țară, în cadrul populației inactive, se
disting câteva categorii importante:

A. Persoane care nu doresc să lucreze: 1308,0 mii în trimestrul III anul 2017

Din acestea:

A.1. pensionari - 604,9 mii;

A.2. persoane care nu doresc să lucreze deoarece învață sau studiază - 237,5 mii;
A.3. persoane care nu doresc să lucreze pentru un venit deoarece îngrijesc de familie -
193,3 mii;

A.4. persoane care se află în țară, dar care nu doresc să lucreze în Moldova deoarece deja au un
loc de muncă (permanent sau sezonier) peste hotare sau persoane care planifică să lucreze peste
hotare - 208,8 mii;

B. Persoane declarate de către gospodării aflate peste hotare, la lucru sau în căutare de
lucru - 351,0 mii persoane;

C. Persoane descurajate în a-și mai găsi un loc de muncă în țară - 3,4 mii persoane.

Sumând numărul persoanelor din grupurile A.4. și B se obține un număr de 559,7 mii persoane,
sau 33,4% din numărul total de persoane inactive cu vârsta de 15 ani și mai mult, care participă
sau planifică să participe pe piața forței de muncă din alte țări. În trimestrul III 20087 acest
indicator avea valoarea de 26,3%.
 Grupul NEET îl reprezintă tinerii în vârstă de 15-29 ani, care nu fac parte din populația
ocupată, nu studiază/învață în cadrul sistemului formal de educație și nu participă la nici-un fel de
cursuri sau alte instruiri în afara sistemului formal de educație.

În trimestrul III 2017, ponderea acestora a constituit 29,1% din numărul total de tineri cu
vârsta de 15-29 ani, cu excepția persoanelor plecate peste hotare la lucru sau în căutare de lucru.

Republica Moldova se clasează pe poziția 107 din 188 de țări și teritorii, conform
Indicelui Dezvoltării Umane (IDU). Valoarea de 0,699 plasează țara noastră în topul
categoriei de dezvoltare umană medie. În clasamentul IDU pentru 2016, din țările din
Europa și Asia Centrală, Turkmenistanul și Uzbekistanul care s-au clasat pe locul 111 și
respectiv 105, sunt cele mai apropiate de Republica Moldova, inclusiv și după mărimea
populației.

Initiator al teoriei capitalului uman, considerat de unii autori1 Jacob Mincer utilizeaza expresia
capital uman in titul unui articol pe care il publica in 1958: Investment in Human Capital and
Personal Income Distribution, Journal of Political Economy, vol.66.
Conceptul de capital uman s-a impus in literatura economica incepand cu anul 1961, anul aparitiei
in American Economic Review a articolului lui Theodore W. Schultz „Investment in Human
Capital”. Laureat al Premiului Nobel pentru economie, exponent al Noii Scoli de la Chicago – al
carei filon teoretic si slogan era: ”Omul- cea mai de pret bogatie a unei tari“ – Th.W. Schultz era
deja cunoscut prin studiile precedente publicate : “Investment in Man : an Economist s View(1959)
si “Education and Economic Growth” (1961)
In articolul sau, trateaza capitalul uman similar celui fizic. Cunostintele si abilitatile formeaza
capital si acest capital este produsul unei investitii deliberate. Alaturi de T.W. Schultz, printre
promotorii noii teorii a capitalului uman se afla Gary S. Becker si G.J. Stigler, de asemenea laureati
ai Premiului Nobel pentru Economie. Gary S. Becker defineste capitalul uman drept activitatile
monetare si non monetare care influenteaza veniturile monetare viitoare. Intre aceste activitati se
include educatia scolara, formarea profesionala in timpul lucrului, cheltuielile medicale, migrarea,
cautarea informatiilor despre preturi si venituri.
Teoria clasica despre capitalul uman a avut si are o mare influenta in stabilirea politicilor
educationale si in corelarea acestora cu exigentele de pe piata muncii.
Continutul conceptului de capital uman a fost continuu imbogatit, dezvoltandu-se dimensiuni
noi si largind aria definitiei initiale.
Conceptul de capital uman corespunde cu abilitatile si cunostintele unei persoane care ii
faciliteaza schimbarea in actiune si crestere economica (Coleman,1988).
 Capitalul uman poate fi dezvoltat prin instruirea formala si educatie, avand scopul de a
actualiza si reinnoi capacitatile persoanei. Se face distinctie intre diferitele tipuri de capital uman.
Capitalul uman specific firmei consta in abilitatile si cunostintele care sunt relevante in cadrul
unei firme specifice. De exemplu, unii cercetatori au examinat impactul know-how-ului firmei
din cadrul echipei fondatoare asupra ratei de crestere a firmelor aflate la inceputul activitatii.
La nivelul firmei, capitalul uman este privit ca si componenta a
capitalului intelectual (Edvinsson, 1997) alaturi de capitalul structural. Capitalul uman este definit
drept valoarea cunostintelor, a abilitatilor si experientei angajatilor firmei, iar capitalul structural
cons 858c26i ta in „trupul si infrastructura suportiva a capitalului uman, adica toate acele lucruri
care constituie suportul capitalului uman intr-o firma si care sunt lasate deoparte cand angajatii
pleaca acasa la sfarsitul zilei” (Edvinsson, 1997).
McElroy (2001) extinde aria de analiza, alaturand capitalului uman si structural, capitalul
social in componenta capitalului intelectual.
Referindu-se la dimensiunea sa structurala, defineste capitalul drept „model general al legaturilor
dintre actori”.
Capitalul specific ramurii industriale consta in cunostintele ce decurg din experienta specifica
unei industrii. Mai multi cercetatori au examinat rolul experientei in ramura industriala in cresterea
economica si performanta economica, la nivel micro si macroeconomic (Siegel, MacMillan, 1993,
Kenney, von Burg, 1990).
Capitalul uman specific individului se refera la cunostintele ce sunt aplicabile la o larga paleta
de firme si industrii; el include experienta manageriala si antreprenoriala (Pennings, Lee &van
Witteloostujin, 1998), nivelul educatiei academice si al instruirii profesionale (Hinz &Junghauer-
Gans, 1999), varsta individului si venitul familiei (Kilkenny, Nalbarte &Besser, 1999)
In literatura economica foarte recenta se vorbeste de teoria neoclasica a capitalului uman, de
economia capitalului uman, de managementul si strategia capitalului uman. Aceasta din urma este
o forma de management activ – un plan de asigurare, conducere si motivare a fortei de munca in
vederea optimizarii performantei in afaceri

Educația și capitalul uman Unul dintre indicatorii principali ce caracterizează capitalul uman prin
prisma celor mai importante aspecte ale sale - educație, sănătate și venit - este Indicele de
Dezvoltare Umană care, în 2015, plasează Republica Moldova pe locul 107 din 188 de țări, cu o
valoare de 0,699, care este cu 17,1% mai mică față de media din ECE UE. De fapt, comparativ cu
acest grup de țări, Republica Moldova înregistrează progrese relativ joase la toți indicatorii ce
caracterizează calitatea capitalului uman, ceea ce implică necesitatea unor eforturi mari și
consistente pentru a ajunge la convergență. Cel mai apropiat nivel față de țările ECE UE a fost
atins pentru rata de cuprindere în învățământul superior, pentru care discrepanța este de doar
12,9%. În același timp, respectivul indicator este doar unul cantitativ, fără că să fie evaluată
calitatea învățământului superior, chiar dacă cererea pentru acesta este mult mai mare decât pentru
studiile tehnice profesionale. Cea mai mare discrepanță dintre Republica Moldova și țările ECE
UE se atestă în ceea ce ține de instruirea adulților. În 2016, doar 0,96% dintre adulți au urmat un
ciclu de instruire în Republica Moldova, pe când nivelul mediu în țările ECE UE întrece valoarea
de 6%. În același timp, țările europene care au înțeles schimbările rapide investesc mult mai mult
în educația pe parcursul vieții. În fond, aceasta determină apariția unui cerc vicios, care creează o
sinergie între starea generală a economiei: puțin sofisticată, cu productivitate scăzută, căreia îi
corespunde forța de muncă având calificări mediocre din prezent. Prin urmare, dezvoltarea
capitalului uman trebuie să fie o prioritate reală pentru Republica Moldova, întrucât acesta este
unul dintre puținii factori ce poate influența evoluția țării într-un mod sustenabil, pe termen mediu
și lung. Iar politicile direcționate spre dezvoltarea capitalului uman trebuie să vizeze câteva
aspecte: (i) creșterea calității învățământului de specialitate și încurajarea instruirii pe parcursul
vieții; (ii) schimbarea modului de predare în învățământul general, astfel încât acesta să stimuleze
creativitatea și (iii) crearea condițiilor pentru a reține și a atrage persoanele talentate și calificate
în țară. De asemenea, poticile în cauză trebuie să țină neapărat cont de proximitatea Republicii
Moldova față de Uniunea Europeană, având în vedere faptul că relațiile economice cu UE au
capacitatea de a influența structura economică și necesitățile sectorului privat din țara noastră.