1.
Din aceste motive Scala de normalitate mentala Columbia poate inlocui alte
Psihodiagnoza este o modalitate de cunoastere si evaluare a persoanei
concrete, evaluare care se refera la diferitele caracteristici psihice de natura
cognitiva, conativa si atitudinala, precum si la personalitatea in ansamblul ei.
Functie de scopurile urmarite, psihodiagnoza concretizata intr-un examen
psihologic, evalueaza nivelul de dezvoltare al unor procese, activitati, si
insusiri psihice, gradul lor de declin sau deteriorare precum si rezervele
compensatorii de care dispune persoana pentru contracararea acestor
deficite. De asemenea se efectueaza expertizarea anumitor atribute psihice
pentru a se stabili in serviciul unor institutii (justitie, management etc.)
garadul de discernamand, potentialul de risc, potentialul de accidentabilitate,
etc.
Psihodiagnoza ca proces de evaluare se concretizeaza intr-un examen
psihologic in care metoda testelor are un loc bine definit si important dar ea
nu se reduce la teste, implicand si alte metode, la fel de importante cum sunt
observatia, interviul anamnestic, metoda biografica, analiza produselor
activitatii, etc.
Psihodiagnostic clinic vizeaza conoasterea factorilor psihologii cu
relevanta pentru sanatatea si boala, cunoasterea acestor factori psihologici
se realizeaza prin procesul de evaluare clinica in care se utilizeaza metode
diverse precum, testarea psihologica, interviu clinic si altele.
Psihodiagnoza clinica se preocupa de abateriile de la parametrii psihici de
normalitate ai proceselor psihice si au personalitati in general.
5 - TESTE CLINICE DE INTELIGENTA
Acestea sunt baterii de teste ce masoara aspecte clinice de inteligenta sau forme
ale sale la diferite categorii de copii handicapati si au inca o considerabila raspandire
in lume.
Scala de maturitate mintala Columbia (COL), care a fost elaborata de B. B.
Burgmeister, L. Hollander si I. Serge (1954) fiind, de fapt, o baterie pentru evaluarea
nivelului intelectual al copiilor infirmi din punct de vedere al achizitiei mentale. Cu
aceasta baterie de teste se solicita activitatea motorie foarte redusa. Ea cuprinde
100 de imagini de uri geometrice, persoane, animale, te etc., ce pot fi percepute cu
usurinta. Asfel, sarcina copiilor este de a arata care dintre acestea se potrivesc cu
celelalte si care se potrivesc intre ele.
In prima etapa se testeaza capacitatea de identificare, apoi se creeaza corelatii de
trecere la faza de organizare, clasificare si categorisire a materialului perceput. Apoi
sunt se in care se pun intrebari copilului care poate vorbi si raspunde permitand
astfel calcularea unui Q.I.
In Franta aceasta baterie s-a aplicat pe 800 de copii normali, gradarea fiind buna
cuprinzand 5 clase normalizate de Q.I. standard si a fost validata in atie cu Binet-
Simon si Terman-Merrill, WISC.
baterii in cazul copiilor greu de abordat, cu dificultati de interrelationare etc.
„Serial Test” (H. Head) si testul afaziei (R. Ducasne de Ribencour) se aplica
subiectilor afazici, in vederea reeducarii vorbirii – probe foarte necesare si dificil de
utilizat. Aceste testele cuprind subiecte referitoare la expresiile orale, inteligenta
orala, lecturi. Fiecare subtest cuprinde si el un numar de itemi. De exemplu, in cadrul
subtestului de expresii orale se solicita ,,cuvinte spontane”, repetitii, denumiri de
imagini, repetitii de texte, constructii de fraze si proverbe unele foarte greu de
decodificat de copii (apud Ursula Schiopu, 2002). In timpul examenului psihic se tine
cont de intonatie, pierderea de elemente lingvistice, defecte, evocarea de cuvinte,
reductiile, stereotipiile si agramatismele, tulburarile de articulatie si chiar
dezintegrare fonetica etc. Se stie ca afazia este o tulburare complexa si de aceea sunt
necesare probe complementare ca: testele de perceptie, ,,vedere retroactiva”,
memorie, testul ,,mana-ochi”, ureche etc.
Scala de performanta Borelli-Oléron (1964) foloseste ca material de lucru:
cuburi, cartoane pentru constructia de cuburi, manechine, demonstratie de
triunghiuri si doua uri realizate de Pinter-Patersson, margelele sugerate si introduse
de Healy-Fernand.
Subiectul face o parcurgere individuala de 30 minute. Testul se aplica copiilor cu
handicap de limbaj intre 5 si 9 ani. Scopul este de a investiga subiectii la care nu se
face apel prin vorbire, inclusiv copii cu surdo-mutitate (apud Ursula Schiopu, 2002).
Bateria cuprinde 7 probe. Unele sunt luate din bateriile clasice (margelele,
cuburile lui Kohs, traforajul), iar altele sunt cele care s-au dovedit experimental
interesante (constructie de cuburi, copieri de desene).
Etalonarea se da in note scurte sau note standard. Pentru elevii surdo-muti s-a
facut o etalonare pe 272 elevi surdo-muti. Aceasta baterie are ca scop trierea copiilor
surdo-muti sau cu defecte de vorbire (fara deficiente de auz) in institutii si clase
corespunzatoare nevoilor lor.
Testul pentru profilul moral al elevului pune in lumina optica fata de sistemul de
organizare a vietii scolare, opinia fata de profesori, sistemele lor de predare, de
evaluare si conduita curenta, de evaluare a caracteristicilor colegialitatii, de
competentele avute, de conduitele acceptate si neacceptate.
Testul al doilea are si el 10 itemi. Pentru munca scolara se vor prezenta acele
valori specifice social pentru fiecare din rubricile (itemii) testului. Ca valori implicate
in munca scolara de invatare amintim sarguinta, atentia. Printre valorile sociale
putem aminti dobandirea de competente, de cunostinte si activitate de grup.
Analizand ambele teste constatam ca au obiective diferite, dar se aseamana
foarte mult in ceea ce priveste succesiunea itemilor.
Acestea sunt teste de ,,inteligenta“ morala, ele fiind relativ numeroase.
 Modalităţi de investigare a personalităţii
Metodologia de investigare a personalităţii prezintă multe diferenţe faţă de alte
niveluri ale psihismului în general, specificitate raportată la existenţa a peste 50 de
definiţii ale personalităţii şi a identificării a mii de termeni care o definesc (G. W.
ALLPORT şi H. S. ODBERT găsesc peste 18.000 de termeni în limba engleză).
De aceea, se impune o sistematizare, iar caracteristicile exhaustive ale acestei
abordări sunt greu de respectat.
Probele prin care se realizează investigarea personalităţii (în ansamblu, atât la
normali, cât şi în cadrul bolii) sunt extrem de polimorfe, alcătuite după criterii care
pun accentul pe individualitate; din aceasta decurge dificultatea cuantificării
rezultatelor obţinute, pentru a nu mai sublinia nota de subiectivitate prezentă
aproape în orice încercare de investigare.
1. Se apreciază că există metode subiective, în care subiectul, pentru a fi
cunoscut, este pus să vorbească despre sine. În prezent, psihologii consimt că
personalitatea (măcar anumite faţete) se poate investiga şi cunoaşte cu ajutorul
anamnezei, chestionarelor şi a scalelor de apreciere.
2. Există modalităţi de investigare grupate sub genericul metode obiective � cu
ajutorul cărora se urmăreşte cunoaşterea directă a comportamentului subiectului, a
diferitelor lui reacţii perceptibile.
Cercetătorii în domeniu, în special psihologii şi medicii, fac observaţie directă şi
pot ajuta echipa de cercetare pentru reproducerea unor situaţii de viaţă, cu
suficiente limite deja cunoscute.
Pentru mai multă obiectivitate în cunoaşterea personalităţii umane, a
conduitelor şi activităţii, psihologii şi medicii au apelat frecvent, în ultimele decenii, la
o serie de înregistrări şi măsurători psihofiziologice. În abordarea structurii complexe
a sistemului de personalitate, aceste date sunt recoltate, în special (realizând o notă
de mai mare individualitate), în condiţii care provoacă un conflict ori o situaţie
emoţională reprezentativă, caracteristică psihică generic umană sau personală.
Aceste date, uneori doar, crâmpeie, câteodată definitorii pentru
comportamentul uman sunt recoltate cu ajutorul electroencefalografiei (EEG),
electromiografiei (EMG), electrocardio-grafiei (EKG) etc., fiind rezultatul prelucrării
reflexului psiho-galvanic ori al modificărilor electrice cerebrale, musculare etc.
3. Metodele proiective sunt constituite din totalitatea tehnicilor prin care
subiectului i se solicită răspunsuri faţă de stimuli nestructuraţi, pe care acesta va
tinde să-i interpreteze prin prisma propriilor trăsături de personalitate.
În general, răspunsurile subiectului sunt în funcţie de sensul sugerat de stimul, de
stările prin care el trece. De asemenea, ele sunt influenţate de particularităţile
personalităţii subiectului, de nivel de cultură şi educaţie, nivel de aspiraţie, motivaţie,
imagine de sine etc.
Pentru o înţelegere cât mai profundă şi pentru raţiuni de ordin metodologic
trebuie să menţionăm că aspectele obiective şi subiective din structura psihicului
uman se înterpătrund, astfel că această încercare de clasificare, mai sus prezentată
conţine elemente eclectice, deşi este mult utilizată.
Există multiple împărţiri şi clasificări ale tehnicilor proiective; efortul psihologilor
de a imagina probe fiind concretizat în mii de dovezi:
a. tehnicile asociative mai cunoscute şi mai des utilizate sunt: experimentul
asociativ-verbal şi tehnica RORSCHACH;
b. tehnici constructive � TAT sau testul aprercepţiei tematice, imaginat de Murray
şi Morgan;
c. tehnici de completare: prin imagini – ROSENZWEIG; prin fraze MICHIGAN, Rotter
etc.;
d. tehnici de ordonare: SZONDI (diagnostic pulsional);
e. tehnici expresive: testul arborelui (KOCH); desenul figurii umane.
Cunoscând o mai mare dezvoltare în ultimele două decenii, scalele de evaluare
ţintesc estimarea cantitativă a comportamentului uman, dovedindu-şi utilitatea în
aprecierea cvasi-obiectivă a efectelor psihofarmacologice a diferitelor substanţe
psihotrope.
Acestor scale de evaluare ,,rating scales” li se adaugă recentele procedee „check-
list� şi lista de adjective pentru control. De exemplu, o variantă în care din 300 de
adjective considerate concludente pentru comportamentul uman, subiectul este
rugat să sublinieze adjectivele care l-ar caracteriza.
În această tehnică, examinatorul (evaluatorul) apreciază fiecare simptom (psihic
ori somatic) cu o cifră, în funcţie de intensitatea acestuia. Prelucrarea statistică
obţinută din scoruri, la etape anume stabilite de cercetători, oferă posibilitatea
alcătuirii unui profil clinic (în dinamică) al bolnavului respectiv.
Scalele de evaluare sunt adaptate nosologiei şi sindromologiei din clinicile, de
exemplu, de psihiatrie. Se vorbeşte de scale pentru nevroze, psihoze etc., ori pentru
testarea anxietăţii, a depresiei.
Cele mai cunoscute sunt: scalele LORR, HAMILTON, ZUNG, WITTENBORN.
Pentru aprecierea efectelor terapeutice (aspecte comparative, tratamente
standard şi depôt ori standard şi retard etc.), scalele au fost folosite şi la noi în ţară,
pentru unele medicamente cum ar fi: fluanxol, oxipertină, clorpromazină, oxazepam.
Chestionarele sunt modalităţi de cercetare, de cunoaştere, prezente în
majoritatea disciplinelor ca şi în activităţile cotidiene, alcătuite din întrebări cu un
anumit grad de generalitate, dar urmărindu-se o ,,radiografiere” a stărilor,
atitudinilor, intereselor, poziţiilor subiectului. Se înţelege că răspunsurile pot fi mai
mult sau mai puţin subiective, de aceea se alcătuiesc fie cu răspunsuri închise(„DA”,
„NU”, „NU ŞTIU”), fie cu răspunsuri deschise (libere).
Unul dintre chestionarele cunoscute şi frecvent utilizate este Chestionarul
Cornell (Universitatea Cornell din S.U.A.), alcătuit din 101 întrebări, la care subiectul
este „forţat” să răspundă cu DA ori NU.
Întrebările sondează în ansamblu aspecte somatice, psihice, comportamentale.
din cele 101 întrebări: 18 se referă la frică şi dificultăţi adaptative; 7 întrebări
investighează timia, dispoziţiile afective; 7 întrebări sunt referitoare la anxietate şi
nervozitate, altele privesc aspecte hipocondriace, neîncrederea ori sensibilitatea
excesivă, iar altele se referă la tulburări gastro-intestinale, circulatorii etc. Se obţine o
notă care poate varia între 10 şi 100, iar cei cu punctaj peste 23 sunt consideraţi
bolnavi.
A. Inventarul de personalitate multifazic Minnesota (MMPI) este considerat cel
mai complet şi cel mai răspândit chestionar.
 Este alcătuit din 550 întrebări la care subiectul trebuie să se decidă pentru unul
din răspunsurile: „ADEVĂRAT”; „NEADEVĂRAT”; „NU ŞTIU”.
Rezultatele se apreciază în funcţie de 4 scale de validare: ,,?”, L, F, K şi 9 scale
clinice.
Următoarele Scale de validare vor fi succint prezentate:
a) Scala ,,?” – este cea dată de numărul total de răspunsuri la care persoanele
răspund prin ,,nu ştiu” (se numără). O notă relativ crescută indică un subiect cu o
structură psihastenică, depresivă ori numai inhibată. O notă prea mare poate
invalida testul.
b) Scala L (lie = minciună) – Obţinerea de scoruri mari este proprie persoanelor
rigide, psihopate ori cu tendinţe interpretative (în special când doresc, în urma
efectuării testului, să apară într-o lumină favorabilă, falsificând rezultatele).
c) Scala F – apreciază validitatea întregului test. Un scor mare arată o posibilă lipsă de
atenţie în sortarea enunţurilor ori incapacitatea de a da un răspuns corect.
d) Scala K – are un rol corectiv prin măsurarea atitudinii persoanei faţă de
răspunsurile date. Scorul mare arată tendinţa de a se realiza un profil normal,
indicând atitudinea de apărare a persoanei, faţă de propriile slăbiciuni. El indică şi un
bun prognostic pentru bolnav, ilustrând capacitatea lui de a-şi rezolva propriile
probleme.
Scale clinice � vizează, în fond, trăsături ale personalităţii.
1. Scala Hs – pentru hipocondrie � măsoară interesul individului pentru funcţii şi
caracteristici somatice. Scorul ridicat arată tendinţe spre acuze somatice lipsite de
suport organic, neîncredere în medic, relaţie terapeutică compromisă, inactivitate
psihică. Scala diferenţiază aspectele hipocondriac � cenestopate sau tulburări
organice.
2. Scala D – pentru depresie � este sensibilă la apariţia depresiei şi anxietăţii; scorul
poate să crească şi la subiecţii normali dar blazaţi, sceptici, introvertiţi ori cuprinşi de
sentimentul inutilităţii. Detectează depresiile subiacente şi disimulate.
3. Scala Hy � pentru isterie – arată inactivitatea psihică, egocentrismul, atitudini
sociale de mare naivitate, ca şi tulburări funcţionale de ordin general. Scala indică
potenţialitatea histeroidă.
4. Scala Pd � pentru deviaţie psihopatică � indică superficialitatea stărilor
emoţionale, lipsa unor capacităţi de a folosi experienţa proprie, indiferenţă faţă de
normele etico-morale, potenţial toxicomanic, tendinţă spre perversiuni, tendinţe
narcisice.
5. Scala M/F � masculinitate-feminitate � poate avea un scor mare, arătând
devierea structurării intereselor în direcţia sexului opus. Scala M/F cu scor mare la
bărbaţi este legată câteodată, mai mult de anumite trăsături intelective decât de
homosexualitate. Tendinţa de homosexualitate este considerată ca prezentă când
percepem o mărire concomitentă a scorurilor la M/F, Pd şi Pa. Scorul mare la femei
indică existenţa tendinţei de dominare, agresivitate, lipsă de inhibiţie.
6. Scala Pa – paranoia � identifică o serie de trăsături ca: neîncredere, suspiciune,
hipersensibilităţi, moralitate excesivă, tendinţe interpretative.
7. Scala Pt � psihastenie – se caracterizează prin încercarea de decelare a fobiilor,
obsesiilor, a tendinţelor compulsive. Identifică şi personalităţi psihastenice care se
manifestă prin depresie, disprosexie, neîncredere în sine.
8. Scala Sch � schizofrenie � nu este în special ilustrativă pentru personalităţi
schizoide ori schizofrene, întrucât schizofrenia are o multitudine de forme clinice.
9. Scala Ma � hipomanie � ne ajută să identificăm persoanele cu structuri de
personali-tate ce conţin: tumult ideativ, polipragmatism, entuziasm incorigibil, non-
conformism.
ˇ Scoruri ridicate la Pd şi Ma indică imaturitate, toleranţă scăzută la frustrare,
ostilitate, impulsivitate, agresivitate, comportament delictual.
ˇ Scoruri mari la D, Hy, Hs caracterizează personalităţile pasive, resemnate,
dependente, iritabile, în tensiune.
ˇ Psihologii clinicieni au stabilit că scorurile ridicate la D, Hy, Hs asociate cu valori
mari la scala Pt se întâlnesc la alcoolicii vechi cu modificări biologice şi psihice.
ˇ Persoanele cu scoruri ridicate la scala Pt şi D pot obţine rezultate bune în
activitatea de rutină, deşi sunt lipsite de iniţiativă, curaj, simţ de răspundere.
ˇ De asemenea, scoruri mari la Pt, D şi M/F caracterizează personalităţile nevrotice,
inhibate.
În concluzie, inventarul MMPI relevă potenţialul psihopatologic, dar are unele
dezavantaje: este rigid, răspunsurile pot fi uşor trucate, este permanent un monolog,
iar în clinică are mult mai mult succes dialogul; subiectul poate face în mod
inconştient proiecţie, încărcându-se cu un grad mare de subiectivitate (în mod
frecvent subiectul se apreciază aşa cum crede că este, cum şi-ar dori uneori să fie
etc.).
Considerate ca fiind mai potrivite pentru activitatea clinică, metodele proiective
au un grad mai mare de aderenţă în investigarea conduitelor şi trăirilor, oricât de
polimorfe ar fi ele. Permit investigarea conduitei intrinseci, iar numărul de răspunsuri
nu este limitat. Totodată, interpretarea răspunsurilor subiectului nu este univocă
(specific al testelor de inteligenţă), ci extrem de complexă – fapt ce constituie pe alt
plan un obstacol evident în tentativele de apreciere cantitativă.
Având la bază o concepţie globală, sintetică asupra personalităţii, acestea
furnizează datele unui portret descriptiv.
Din cauza imposibilităţii aprecierii (estimării) cantitative este de preferat să fie
catalogate drept tehnici şi NU teste proiective. Cu ajutorul lor, se desprind aspecte
globale ale personalităţii abordată sintetic.
Dacă încercăm o comparaţie cu probele cognitive, aceasta arată că în probele
proiective participarea afectiv-imaginativă a subiectului ajută transpunerea în
situaţii, care măreşte gradul de fidelitate al răspunsurilor în probe. În testele
cognitive abordarea subiectului este de tip analitic, iar participarea afectivă şi
disprosexia scad nivelul de eficienţă al rezultatelor.
Când materialul adunat cu ajutorul tehnicilor proiective este restructurat, cel mai
adesea subiectul dă răspunsuri raportate, prin analogie, la configuraţia universului
său afectiv, fapt ce impune un interes mai mic pentru aspectul cantitativ al rezolvării
de probleme, al corectitudinii la probe.
Tehnica asociativ-verbală a fost iniţiată de Fr. Galton care a construit prima tehnică
proiectivă, ulterior dezvoltată de Jung.
Galton � a ordonat o serie de cuvinte-stimul la care subiectul trebuie să răspundă
cu primul cuvânt care-i vine în minte şi a cronometrat timpul de reacţie.
Jung utilizează testul ca un ,,detector” de complexe: la atingerea unor astfel de
complexe printr-un cuvânt inductor, el presupune că se va produce o tulburare sau o
blocare a răspunsurilor, manifestată prin mărimea timpului de reacţie sau chiar
uitarea cuvântului indus. Jung arăta că pornind de la această tehnică, cu unele
suplimentări (înregistrări RED, ritmul şi amplitudinea respiraţiei, observarea
modificărilor mimicii) se pot studia reacţiile emoţionale, componente ale structurii
de personalitate.
În prezent, tehnica se foloseşte pentru studiul amănunţit în nevroze, stări
depresive (potenţialitatea suicidară) şi în toate bolile cu coeficient psihopatogenetic.
Chestionarul de anxietate „C” – Cattel
Anxietatea (M. Minulescu, 1996) este un simptom central în psihopatologie şi
aprecierea sa ridică probleme serioase clinicienilor. Estimarea ei directă constituie
într-adevăr o inferenţă, plecând de la observarea manifestărilor somatice şi de la
verbalizările bolnavului. Însă manifestările somatice ale anxietăţii nu variază în
paralel cu intensitatea resimţită şi introspecţia acestora nu este posibilă decât în
cazul bolnavilor cu un nivel intelectual relativ ridicat. Pe de altă parte, anumiţi
subiecţi îşi inhibă manifestările anxioase, făcând astfel mai dificilă judecarea corectă
a simptomului. Importanţa manifestării anxioase pentru psihicul subiecţilor a
determinat de mult timp pe psihologi să dezvolte o metodă de măsurare obiectivă a
acestei emoţii posibile. În mod schematic, s-au utilizat, în afara scărilor de apreciere
(ca, de exemplu, scările lui Wittenborn, care sistematizează examenul clinic), trei
feluri de instrumente: tehnicile psihofiziologice (poligrafie, electromiografie,
înregistrarea clipirii pleoapelor, electroencefalografie), teste obiective şi proiective
de personalitate (desenul în oglindă, indicele Wechsler-Bellvue, testul Rorschach) şi,
în sfârşit, chestionarele de personalitate.
Oricare ar fi interesul pentru alte metode, se pare că în actualitate, chestionarele
sunt tehnicile care permit obţinerea cea mai simplă a unei aprecieri corecte şi
cantitative a nivelului anxietăţii. Chestionarele de anxietate au fie o validitate
aparentă, fie o validitate empirică, fie una factorială. Scările clasice ale lui Taylor,
Welsh, Modlin şi Purcell, derivate din MMPI, au în general, în acelaşi timp, o
validitate aparentă şi empirică. Validitatea factorială a anxietăţii ridică într-adevăr o
problemă. Eysenck, de exemplu, estimează c ă anxietatea nu este un factor, dar
poate fi explicată prin combinarea factorilor de nevrotism şi de extraversie. De fapt,
un studiu îngrijit al literaturii de specialitate arată că în analizele factoriale ale
chestionarelor aplicate subiecţilor normali sau patologici se izolează un factor, oblic
în raport cu factorul de nevrotism, dar diferit de el. Cattell a ajuns la concluzia c ă
factorul de anxietate poate să fie considerat ca un factor de ordin secund, noţiune
care confirmă perfect datele psihopatologiei, ca măsură a factorului de anxietate, şi
două note distinctive, A şi B, corespunzând respectiv anxietăţii manifeste şi anxietăţii
voalate.
Pe de altă parte, este posibil studiul celor 5 factori primari ai personalităţi care
saturează factorul secundar de anxietate, obţinând astfel informaţii asupra etiologiei
psihologice a simptomului.
1. Factorul Q3(8 itemi); nota Q3 indică în ce mă sură anxietatea este legată de
structurile caracteriale social aprobate.
2. Factorul C (6 itemi); nota C dovedeşte slăbiciunea eului şi a rolului său în apariţia
anxietăţii.
3. Factorul L (4 itemi); nota L dovedeşte contribuţia sentimentului de insecuritate
socială la anxietate.
4. Factorul O (12 itemi); nota O exprimă anxietatea derivând din presiunea
supraeului.
5. Factorul Q4 (itemi); nota Q4 dovedeşte rolul forţelor pulsionale ale subiectului în
geneza anxietăţii.
B. Cattell consideră că anxietatea este un factor secundar, care rezultă dintr-o
combinaţie particulară a 5 factori primari. El caracterizează anxietatea prin tensiune
interioară, instabilitate, lipsă de încredere în sine, temeri, rezervă în asumarea
situaţiilor de risc sau, altfel spus, incapacitatea de adaptare la situaţii noi şi rigiditate
în comportament.
Testul este alcătuit din 40 de întrebări împărţite în două grupe de câte 20, astfel:
4 itemi pentru primul factor (Q3), 3 itemi pentru al doilea (C), 2 pentru al treilea (L), 6
pentru al patrulea (O) şi 5 pentru ultimul (Q4), în funcţie de ponderea contribuţiei
fiecăruia.
Semnificaţia termenilor
1. Conştiinţa de sine (Q3) indică gradul de motivare al integrării comportamentului în
jurul acceptării şi imaginii de sine conştient definită, clară şi în funcţie de standardele
sociale acceptate. Variaţia notei la Q3 poate fi legată şi de structurile caracteriale şi
deprinderile acceptate pe plan social.
2. Forţa eului (C), numită şi capacitatea de a controla şi exprima tensiunile într-o
manieră realistă şi acceptată social, intervine în starea de anxietate prin
incapacitatea unui eu slab de a se controla; astfel, recurgând la multiple apărări,
duce la creşterea tensiunii subiective; o ipoteză suplimentară este şi aceea c ă o
tensiune puternică poate duce la regres psihic şi împiedică o creştere normală a
forţei eului.
3. Propensiunea paranoidă (L); cauza internă a corelării sale cu anxietatea este mai
puţin clară, dar se presupune că situaţia socială dificilă indusă de comportamentele
dominate de tendinţa paranoidă are ca efect anxietatea, în sensul c ă nesiguranţa
socială paralelă apărării paranoide conduce la anxietate.
4. Propensiunea spre culpabilitate sau culpabilitatea anxioasă depresivă (O), în
formele extreme se include într-un sindrom care combină depresia,
autoculpabilizarea şi anxietatea (întâlnit în practica psihiatrică).
5. Tensiunea ergică (Q4) este o componentă a anxietăţii care contribuie la starea de
nelinişte prin impulsuri activate sau provocate, ori prin anxietăţi nesatisfăcute de
orice tip. Un nivel ridicat al tensiuni ergice se reflectă în pulsiunea spre agresivitate,
tensiune, iritabilitate, nervozitate. Q3 şi Q4 sunt factorii cel mai direct influenţaţi de
mediu, iar C are o importantă contribuţie ereditară. Factorii O şi L sunt cei mai stabili.
Situaţiile stresante determină o mai puternică presiune a pulsiunilor, Q4+ şi tulbură
un eu imatur, C-. O notă standard între 0 şi 1 este semnificativă pentru lipsa de
motivaţie generală sau pentru starea de apatie. În acest sens, reuşita şcolară
corelează cu anxietatea în zona medie.
Chestionarul de personalitate Freiburg - F.P.I.1
Dimensiuni şi interpretare
FPI este un chestionar multifazic de personalitate elaborat de J. Fahrenberg, H.
Selg şi R. Hampel şi este construit prin combinarea unui sistem psihologic clasic cu
unul extras din nosologia psihiatrică. Se poate utiliza atât în domeniul clinic, cât şi în
cel neclinic. FPI conţine 212 itemi grupaţi în nouă scale, la care, pentru a obţine o
imagine mai completă a personalităţii celui investigat, autorii au mai adăugat încă 3
scale. Paralel cu forma completă a chestionarului FPI-G, au mai fost construite, în
scop de triere rapidă sau examinări repetate ale aceleiaşi persoane, încă trei forme
paralele: FPI-K (76 itemi), FPI-HA (114 itemi) şi FPI-HB (114 itemi). Într-o cercetare
recentă K ö nig şi Schmidt au realizat o formă prescurtată a FPI-ului compusă din 54
itemi. FPI-ul se administrează în grup sau individual, fără limită de timp (obişnuit,
completarea chestionarului durează 30-40 minute).
Chestionarul se administrează persoanelor cu nivel educaţional şi dezvoltare
intelectuală medie, capabile s ă surprindă semnificaţia itemilor. Pentru corectarea
fişelor de răspuns se utilizează un set de grile sau calculatorul.
Conţinutul întrebărilor chestionarului se referă la stări şi comportamente, la
atitudini, obiceiuri şi acuse corporale. Conţinutul FPI-ului are la bază studiul factorial
al itemilor şi gruparea lor în cei nouă factori care descriu dimensiunile de
personalitate din componenţa chestionarului. Interpretarea chestionarului
presupune utilizarea descrierilor comportamentale - care explică cei doi poli ai
fiecărei scări - şi care sunt redate în manualul testului. În plus, pe baza studiului
intercorelaţiilor dintre scalele chestionarului s-au stabilit anumite relaţii între ele,
fapt ce permite o interpretare mai nuanţată a sa. De asemenea, au fost studiate
relaţiile scărilor FPI cu variabile ca sex, nivel de şcolarizare, vârstă etc. Se pot
suplimenta informaţiile asupra validităţii chestionarului FPI prin inspectarea
corelaţiilor cu variabilele altor chestionare. O m ă sură dorită ar fi administrarea
paralelă a chestionarului FPI, aceasta dând posibilitatea unei mai rapide clarificări a
diagnosticului psihologic, mai precis a punctelor şi a semnelor de întrebare ce apar
inerent pe parcursul acţiunii de psihodiagnoză propriu-zisă.
Scalele FPI
Scalele FPI au următorul conţinut:
1. FPI 1 - nervozitate, tulburări psihosomatice, cu 34 itemi care vizează mai ales
caracterul subiectiv al tulburărilor (tulburări de somn, dureri şi stări generale
proaste, fatigabilitate până la epuizare, nelinişte, instabilitate, meteoropatie);
2. FPI 2 - agresivitate, imaturitate emoţională, conţine 26 itemi care implică fie real,
fie la nivelul unei dispoziţii către acte de agresiune corporală, verbale sau imaginare,
reacţii negative faţă de obiecte şi animale, impulsivitate, tendinţe sadice, glume
grosolane, lipsă de autocontrol cu pregnantă nevoie de schimbare, tendinţă spre
exaltare;
3. FPI 3 - depresie, nesiguranţă, conţine 28 itemi care indică o proastă dispoziţie
generală, epuizare, iritabiliate, nemulţumire, anxietate, sentimentul unui pericol
nedefinit, singurătate, sentiment de apatie şi gol lăuntric, putere de concentrare
redusă;
4. FPI 4 - emotivitate, frustrare, conţine 20 itemi care indică stări de iritabilitate,
tensiune, susceptibitate şi emotivitate, toleranţă scăzută la frustrare, nelinişte şi
nerăbdare, tendinţa spre iritabilitate, apoi furie şi agresivitate, acţiuni şi afecte
violente;
5. FPI 5 - sociabilitate, cu un număr de 16 itemi care implică dorinţa şi tendinţa de a
stabili contacte, un cerc larg de cunoştinţe, vioiciune, activism, tendinţa de a fi
comunicativ, vorbăreţ, întreprinzător, prompt în replică;
6. FPI6 - calm, sânge rece, încredere în sine, construită din 20 itemi care indică
iritabilitate, tendinţa de a fi decepţionat şi supărat cu uşurinţă, susceptibilitate şi
descurajare, tendinţa de a se simţi deranjat şi pus în situaţii penibile, îngrijorare,
preferinţa a ş teptării când are de luat o decizie, pesimist, descurajat cu uşurinţă;
7. FPI 7 - tendinţa de dominare, reactivitate, agresivitate, cu un total de 20 itemi care
indică acte de agresiune fizică, verbală sau imaginară, capacitatea de a-şi impune
interesul propriu, o concepţie egocentrică, atitudini de suspiciune şi neîncredere în
ceilalţi, tendinţa spre o gândire autoritar-conformistă, agresivitate socială;
8. FPI 8 - inhibiţie, tensiune, constă din 20 itemi care se referă la timiditate, inhibiţia
în relaţiile cu alţii, mai ales în colectivitate, până la incapacitatea de a relaţiona sau
un comportament anormal în situaţii de relaţionare, trac şi neplăceri fizice înaintea
unor situaţii, emoţii cu importante aspecte vegetative, cu o putere de acţiune
redusă, nesiguranţă în luarea unei hotărâri, incapacitatea de a lupta pentru
realizarea celor propuse, speriat sau iritat când este privit;
9. FPI 9 - fire deschisă, autocritic, cuprinde 14 itemi care se referă la recunoaşterea
facilă a unor defecte, slăbiciuni general umane, tendinţă spre autocritică, uneori
dublată cu o atitudine dezinvoltă;
10. FPI - extraversie - introversie este o scală suplimentară care cuprinde 34 itemi ce
se referă la sociabilitate, nevoia de contact, conduită degajată, plăcerea pentru
variaţie şi divertisment, tendinţa spre activitate, a fi întreprinzător, a da tonul şi a
domina, lipsa de stăpânire uneori;
11. FPI N - labilitate emoţională, scală suplimentară compusă din 24 itemi, prin care
subiectul îşi afirmă dispoziţia labilă sau proastă, starea preponderent depresivă,
tristeţea, lipsa de vlagă, iritabilitatea şi vulnerabilitatea la frustrare, starea continuă
de tensiune, tendinţa spre inutile meditări şi reverie, faptul c ă este dus pe gânduri,
prin de griji, cu sentimente de vinovăţie, dificultăţi de contact, adesea se simte greşit
înţeles şi nedreptăţit, apatic uneori;
12. FPI M - masculinitate, scală suplimentară compusă din 26 itemi prin care
subiectul î ş i afirmă comportamentul activ, conştiinţa de sine, un mod de a fi
optimist, întreprinzător, gata de acţiune, dispoziţia echilibrată, cu puţine neplăceri
organice, lipsa tracului.
 8. Expertiza medico-legală psihiatrică
DEFINŢIE: expertiza medico-legală psihiatrică este o activitate inter- şi
multidisciplinară de sinteză, de integrare şi avizare, care corelează discernământul şi
responsabilitatea umană pentru faptele săvârşite în detrimentul legii sau neglijării ei
cu starea psihică a persoanei şi legea juridică la un anume moment existeţial,
stabilind totodatâ şi periculozitatea socială a persoanei, măsurile de psihoprofilaxie
secundară şi terţiară, reglementate legal şi metodologic.
SCOP: această activitate s-a născut din necesitatea implicării teoretice şi
practice de combatere a criminalităţii, cu respectarea principiilor psihopatologice şi
a reglementărilor drepturilor omului -în general, ale bolnavului psihic şi ale
deţinutului – în particular (regulamentele Asociaţiei Medicale Internaţionale; Codul
Naţiunilor Unite; Declaraţia Asociaţiei Medicale Intrnaţionale formulată la Tokio,
1975 şi Malta, 1992 cu privire la refuzul de hrană; Declaraţia de la Helsinki din
1964, revăzută în 1975, 1983 şi 1989; Convenţia Internaţională asupra Drepturilor
Civile şi Politice; Declaraţia Universală pentru Drepturile Omului).
ROL: expertiza psihiatrico-judiciară are valoare probatorie, de control şi
protecţie socială, prin caracterul ei integrativ, analitic şi metaanalitic, reprezentând,
deopotrivă, un act de asistenţă medicală, de demnitate ştiinţifică şi de reală
competenţă.