Motto:

,,Manifestarea Sinelui, acest model al totalității, este cel mai

important moment din dezvoltarea personalității. Munca terapeutică a dovedit că
o dezvoltare sănătoasă a Eului poate avea loc numai în urma succesului în
manifestarea Sinelui. Sinele se poate manifesta ca un simbol în cadrul unui vis
sau ca un tablou în cutia cu nisip”.
(D.M.Kalff, 2012)
Giulia Negură

Nisipul … este un purtător al istoriei. Un singur grăunte de nisip a

traversat milioane de ani și milioane de km până ce noi îl vedem și simțim
într-un fel și într-un loc, acum … . Geologia ne spune că un grăunte de
nisip e produs prin forțele de la suprafața pământului, care erodează piatra
și de forțele din interiorul pământului, cele care deformează scoarța. Omul
traversează aceleași experiențe, el este modelat de forțe exterioare (familia
de origine, mediul social, evenimentele din viața sa etc.), în timp ce forța de
deformare din interior a pământului ne vorbește metaforic despre suferințe
intrapsihice pe care mulți pacienți le aduc în cabinet. Prin similitudine,
nisipul este un produs al istoriei … și omul, de asemenea … Din această
perspectivă jocul în nisip are efect terapeutic deoarece procesarea
tulburărilor înrădăcinate emoțional și senzorial sunt cel mai bine asistate de
utilizarea nisipului. Nisipul este acela care creează calea. În nisip pot fi
exprimate marile trăiri pentru că acesta poate fi tasat, lovit, amestecat,
modelat, udat, uscat, împrăștiat. Iar pe această bază concretă pot fi
așezate simbolurile. Nisipul este mai mult decât un mediu terapeutic. El
este un mod de a exprima miezul a ceea ce suntem.

Descoperirea ,,jocului în nisip” (sandplay) ca metodă de psihoterapie şi

de dezvoltare personală îi este atribuită Dorei Kalff, terapeut jungian, între
anii 1950-1960, în Elveţia. Destinată iniţial copiilor, metoda a fost apoi
folosită cu succes şi în psihoterapia adulţilor.
Jocul cu nisip s-a născut atunci când Dora Kalff a observat și notat că o
serie de imagini succesive elaborate de către copii în cutia cu nisip arată
un „proces de individuare” descris de C.G. Jung. Procesul de individuare
pe care psihologia analitică se străduieşte să îl pună în mişcare în cadrul
procesului de terapie este procesul prin care pacientul devine conştient de
integralitatea umană. Structura integralităţii începe încă de la naştere și
este aspectul fundamental al fiinţei umane, denumită de către Jung, Sine.
Jung atribuie Sinelui o tendinţă vindecătoare şi reglatoare pe care travaliul
analitic ţinteşte s-o dezvăluie. Prin intermediul figurinelor și aranjamentului
nisipului din aria delimitată de cutia de sandplay, pacientului i se oferă
posibilitatea să alcătuiască o lume corespondentă propriei stări interioare.
În această modalitate, prin intermediul jocului liber, creativ, procesele
inconştiente sunt făcute vizibile într-o formă tridimensională şi într-o lume
imaginară comparabilă cu experienţa onirică. Printr-o serie de imagini ce
iau formă în acest mod, procesul de individuare descris de C.G. Jung este
stimulat şi realizat. Astfel, experienţa vindecătoare este consecinţa directă
a implicării pacientului în dinamica imaginii interioare şi a activităţii de a-i da
o expresie plastică. Metoda este una non-directivă și non-verbală deoarece
experiența a arătat că o discuţie sau o interpretare extinsă a activităţii din
jocul în nisip poate inhiba capacitatea pacientului de a rămâne deschis faţă
de ceva ce încă necesită o exprimare spontană, la un nivel preverbal.
Pentru procesul vindecării şi autopercepţiei este de o importanţă decisivă
stabilirea contactului cu dimensiunile inconștiente interioare. Din acest
motiv, în travaliul terapeutic este necesar ca o discuţie şi o realizare
conştientă a conţinuturilor la nivel verbal să fie amânate până când
procesul experienţei sandplay este în mare măsură încheiat şi a fost
experimentat ca un proces „trăit” interior. Elementul primar al acestei forme
de terapie devine formarea şi experimentarea imaginilor din nisip şi a
soluţiilor rezultate din conflictele interioare. De asemenea, această
experienţă poate fi privită ca o formă de realizare conştientă a conţinuturilor
inconştiente, nu la un nivel verbal, ci prin formarea şi experimentarea
acestor conţinuturi.
,,Realizarea imaginilor în nisip este o regresie intenţionată spre nivelul
psihic matriarhal, preconştient şi preverbal … . Aici regăsim nivelul
personalităţii unde rănile maternajului inadecvat pot fi alinate şi vindecate,
nu prin cuvânt şi gândire, ci prin regresie la copilăria mică” (Weinrib, 2005).

Cum se poate utiliza metoda

Aşa cum însuși numele sugerează, sandplay, metoda constă în implicarea
pacientului în jocul cu nisip. Pentru aceasta sunt necesare două cutii de
lemn cu dimensiunile de aproximativ 50 x 70 x 7 cm, cu interiorul vopsit în
albastru deschis. Mărimea cutiei corespunde exact cu ceea ce ochiul poate
cuprinde. Una dintre cutii se umple cu nisip uscat iar cealaltă cu nisip
umed. Pacienții au de asemenea la dispoziţie un număr de
figurine/miniaturi cu care pot alcătui o reprezentare imagistică a lumii lor
interioare. Sarcina pe care terapeutul o indică pacientului este: ,Poți
construi o imagine, cum vrei tu, alegând doar acele figurine care îți plac cel
mai mult, acelea cu care ți-ar plăcea să te joci cel mai mult”. Pentru
aceasta, dintre numeroasele obiecte pacientul le alege pe acelea care în
mod particular îl atrag și au sens pentru el. Fără a fi conștient de libertatea
pe care o are, dar și de limitele exercitate de dimensiunile cutiei cu nisip,
pacientul experimentează un spațiu liber dar, în același timp, protejat.
Figurinele dintre care pacienții pot alege trebuie să fie o colecţie cât mai
completă de obiecte care există în lume, care au existat vreodată sau care
pot exista. Astfel, colecția ar trebui să includă:
1. Animale: sălbatice (lei, tigri, pantere, zebre, urși, rinoceri, elefanți; de
pădure (căprioare, șoareci, coioți, mistreți, sconcși; preistorice (dinozauri,
mamuți); fantastice (dragoni, unicorni); de fermă (vaci, găini, oi, cai, porci,
capre)
2. Păsări: rațe (de aer, de uscat, de apă), bufnițe, porumbei, lebede, păsări
în zbor, vulturi, păsări cu cuiburi, păuni
3. Insecte: fluturi, păianjeni, furnici, gândaci, omizi
4. Creaturi marine: pești, rechini, delfini, caracatițe, balene
5. Creaturi jumătate-om-jumătate-animal: centauri, sirene, satâri
6. Reptile și creature amfibiene: broaște, crocodile, șerpi, șopârle, broaște
țestoase
7. Monștri: mari și mici, cu două capete
8. Mâncare: ouă, prăjituri, băuturi alcoolice și alimente hrănitoare
9. Figuri fantastice: vrăjitoare și vrăjitori, prinți și prințese, regi și regine,
magicieni, personaje din desene animate și din povești
10. Plante: copaci (foiose și perene, cu frunze și fără frunze), flori, alge
marine, cactuși (este bine să existe un copac special care să simbolizeze
,,Copacul vieții”)
11. Pietre, scoici și fosile (oase)
12. Munți, peșteri și vulcani
13. Clădiri: castele, case, igluuri, poduri
14. Bariere: ecrane, garduri și semne
15. Vehicule: mașini, mașini de poliție, vehicule de urgență și de salvare
(ambulanțe), tractoare, surse de combustibil
16. Oameni: familii (multiculturale, tineri, adulți, adolescenți, copii, bebeluși)
17. Figuri care acționează, sfinți, șamani, schelete, oameni din trecut
18. Figuri care se bat: soldați, cavaleri, cowboy și indieni, extratereștri
19. Obiecte spirituale: zei, obiecte strălucitoare, lumânări, mandale, oglinzi,
figuri din diferite religii
20. Diverse: marmură, bijuterii, stele, fulgi de zăpadă, pânză, pene, lut, os,
orice
21. Elementele de pământ, aer, foc și apă, din realitate, cât și simbolice,
exemple: pământ (peșteri, buldozere, lopeți, mine, copaci); apă (lacuri și
râuri din ceramică, țesături albastre, bărci, scafandri, obiecte din viața
marină, scoici); foc (șeminee, sobe, material roșu, lumânări, pompieri); aer
(mori de vânt, vele, păsări în zbor, pene etc.)

Un aspect foarte important este ca toate obiectele din colecția de figurine

să fie aranjate pe rafturi, în ordine, pe categoriile exemplificate mai sus.
Altfel, dezordinea sau expunerea obiectelor în locuri neadecvate are ca
impact dezorientarea pacienților, fie copii sau adulți. Pentru a facilita
crearea imaginii în nisip, terapeutul este bine să pună la dispoziția
pacientului diferite elemente ajutătoare, precum: un recipient cu apă
(pentru a umezi nisipul), lipici, tac, folie de plastic, plastilină etc., toate
acestea fiind menite să ajute pacienții să-și confecționeze propriile figurine
de care au nevoie. Însăși crearea unor elemente proprii pacientului este, de
multe ori, o parte foarte importantă a procesului terapeutic, prin aspectul ei
vindecător.
Repere interpretative ale metodei
Imaginile de sandplay se realizează în serie, câte una sau chiar două în
timpul ședințelor de terapie și alături de alte metode terapeutice pe care le
alege pacientul sau terapeutul, constituindu-se într-un proces terapeutic
complex. Pacientul face diverse lumi în lădiță, câteodată are de spus o
poveste în legătură cu ceea ce a făcut în lădiță, altădată pur și simplu tace,
iar la sfârșit spune doar ,,Eu am terminat”.
La începutul unei terapii, imaginile de sandplay sunt mai simple şi relativ
mai uşor de decodificat, fiind legate de aspecte ce ţin de viaţa concretă,
pragmatică. În prima ședință, odată cu terminarea primei lădițe, numite
,,TRAY”, terapeutul stabilește conflictele și resursele pacientului. În cele
mai multe cazuri, povestea se continuă în lădița următoare, se rezolvă
conflictul sau aflăm despre un element nou. În următoarele ședințe, cu
ajutorul imaginilor din lădiță și a simbolurilor, terapeutul observă ce rămâne
la fel sau ce se schimbă.
Pe parcursul terapiei, imaginile conţin simboluri tot mai complexe, legate de
problemele de profunzime ale persoanei. Terapeutul observă atent şi
discret elaborarea fiecărei scene de sandplay şi este receptiv la emoţiile ce
pot apărea în timpul lucrului cu nisipul. Pentru înţelegerea şi decodificarea
simbolurilor din scenele de sandplay este importantă şi povestea pe care
cel ce le-a realizat o dezvăluie. Scenele finale din lădiţa cu nisip sunt
fotografiate şi păstrate de către terapeut şi reprezintă mărturii preţioase ce
îi permit acestuia să analizeze procesul terapeutic în timp şi să înţeleagă şi
direcţia în care se îndreaptă persoana aflată în terapie. O imagine de
sandplay poate conţine o problemă de viaţă a persoanei ce a realizat-o, dar
şi o soluţionare simbolică a acesteia, prin activarea forţelor
autovindecătoare ale psihicului.
Extrem de interesant este faptul că transformările care apar în lădița de
nisip de la o ședință de terapie la alta sunt însoțite de transformări care se
produc și se vor manifesta și în viața reală a persoanei. În acest sens,
tehnica sandplay poate fi folosită atât ca înțelegere și diagnosticare a stării
prezente, cât și ca indicator prognostic, anticipativ al evoluției psihologice.

Concluzie
Prin jocul cu nisip, pacientul poate fi pe deplin el însuşi şi îşi poate exprima
personalitatea în totalitate. Mulţi dintre pacienții care vin la terapie, cel mai
adesea copii, suferă de lipsa siguranţei interioare şi nu au un sentiment de
apartenenţă. Spaţiul disponibil al cutiei de nisip, alături de prezenţa discretă
şi non-intruzivă a terapeutului creează pentru pacient acel spaţiu liber şi
totodată protejat care îi permite acestuia să se simtă în siguranţă, să îşi
depăşească blocajele emoţionale şi să se dezvolte sănătos. Astfel, terapia
sandplay este o metodă valoroasă şi eficientă, ea trezind la viaţă şi
sprijinind forţele autovindecătoare ale persoanelor care se află în terapie
pentru diverse probleme de viaţă. Prin magia lor, jocul este limbajul,
miniaturile sunt cuvintele, iar cutia cu nisip este locul exprimării emoţionale.