PUTEREA

DISCREȚIONARĂ

Student: Bold Ana Iuliana

Grupa: 301 tttttttttttttttttt
 Puterea discreţionară şi administraţia publică
În exercitarea atribuţiilor ce le revin autorităţile publice, dispun, de regulă, de o
anumită marjă de libertate, de o posibilitate de apreciere sau, cu alte cuvinte, de ceea ce o
întreagă doctrină a indentificat sub denumirea de putere discreţionară.

Activitatea organelor administrative oscilează, se arată în doctrina romaneaca, intre un

minimum şi un maximum. Ea porneşte de la libertatea cea mai absolută: crearea dreptului şi
se opreşte la îndatorirea de a se conforma servil legile. Între aceste margini, autoritatea
administrativă, poate avea libertatea să decidă asupra necesităţii actului însuşi, asupra
conţinutului, asupra momentului elaborării actului.
Această formulare concisă surprinde chiar sfera de intindere a puterii discreţionare a
administraţiei. Pentru cadrepturile si obligaţiile de drept public să capete forma concretă este
necesară manifestarea de voinţă din partea autorităţilor administrative, aceasta osciland de la
limita minimă a competenţei legale pană la limita maximă a puterii discreţionare, corelaţie pe
care le vom dezvolta ulterior.
Prin urmare, deciziile unde se manifestă puterea discreţionară se referă la aspectele
care, intr-un cadru legal, conferă autorităţii publice o anumită libertate de decizie, acest lucru
nu presupune in nici un caz devierea de la litera legii. Necesitatea puterii discreţionare apare
datorită faptului că legislaţia nu poate prevedea orice tip de situaţie care ar putea interveni in
timp. Pentru aceasta, legea, acolo unde se consider necesar, lasă administratiei libertatea de
initiativa si de apreciere, mai mare sau mai restansă, in funcţie de natura reglementării, de
importanţa acesteia fără a distorsiona activitatea administratiei şi fără a-i diminua gradul de
iniţiativă, operativitate şi reacţie la dinamica cerinţelor sociale. Administraţia desfăşurand o
activitate concretă, neintreruptă, urmărind să rezolve prompt cerinţele sociale are nevoie de
libertate, de iniţiativă.
Dacă aceasta putere discreţionară este foarte restransă, redusă, deci scade libertatea de
apreciere a administraţiei, ea se transformă intr-un simplu executant şi in acelaşi timp scade şi
gradul de responsabilizare a administraţiei, activitatea sa devenind una preponderent tehnico-
executivă. De aceea, legea trebuie sa fie clară, precisă in ceea ce priveşte gradul de libertate,
de apreciere lăsat administraţiei, limitele acţiunii sale, atribuindu-i competenţe largi sau
restranse.
De asemenea, puterea discreţionara, libertatea de apreciere trebuie sa cunoscă limite.
Legea poate uneori să nu fie in măsură a cuantifica demersurile administraţiei datorită
situaţiilor neprevăzute ce pot apărea in activitatea acesteia, lăsand la aprecierea şi
inşelepciunea funcţionarilor administrativi măsura acţiunii lor. Aceasta se poate realize cu
eficienţă prin supunea controlului judecătoresc al actelor autorităţilor administrative, cu foarte
mici excepţii, care ar prejudicia interese generale deosebite. O activitate administrativă ce nu
este supusă controlului judecătoresc poate prejudicia enorm interesele societăţii. Numai faptul
că funcţionarii administrativi ştiu că activitatea lor poate face obiectul unui control
jurisdicţional sau ierarhic este uneori suficient să reprezinte o acţiune raţională, predentă şi cu
păstrarea unui echilibruintre acţiune şi legalitate.
 Puterea discreţionară şi principiile legalităţii şi
oportunităţii

Puterea discreţionară şi principiul legalităţii

Legalitatea exprimand ideea conformităţii cu legea, in sensul larg al termenului,

principiul legalităţii aplicat in administraţie reprezintă regula potrivit căreia administraţia
trebuie sa acţioneze conform dreptului, dar avand intotdeauna in vedere, interesul public.
Sub aspect politic, teoria legalităţii este spaţiul unui conflict intre doua mari interese:
pe de-o parte, exigenţa garanţiilor in avantajul celor administraţicare tinde sa dezvolte la
maximum limitarea administraţiei, iar pe de altă parte, necesitatea ca administraţia să dispună
de libertate de acţiune. Această libertate de acţiune este asigurată cu ajutorul unor tehnici
diverse, din care una este puterea discreţionară, de aplicaţie normală şi curentă, in vreme ce
altele, excepţionale, işi află expresia in teoria circumstanţelor excepţionale şi a actelor de
guvernămant.
Puterea discreţionară în aprecierea oportunităţii

Actele admnistrative trebuie sa fie emise (adoptate) in cel mai proprice moment al
eficacităţii lor, făcandu-se cu cele mai potrivite mijloace şi cele mai reduse cheltuieli, dar
să vizeze obiectivele şi rezultate de interes, să conducă la rezolvarea eficienta a
problemelor din domeniu.
Oportunitatea se apreciază in mod concret in functie de atribuţiile cu care a fost
investit organul admnisrativ de la care emană, de timp şi de loc.
Nerespectarea conditiilor de oportunitate conduce la nulitatea actului admnistrativ.
 Abuzul de putere

Abuz = Încălcare a legalității; (concr.) faptă ilegală.

Abuz de putere = delict săvârșit de cineva prin depășirea atribuțiilor sale.
Abuz de încredere = înșelăciune care constă din însușirea ilegală, înstrăinarea sau refuzul de
restituire a unui obiect încredințat spre păstrare sau spre utilizare.
Abuz de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-
economic. Întrebuințare fără măsură a unui lucru; exces.
Loc. adv. Prin abuz = abuziv, exagerat. (Rar) Eroare care constă din exagerarea unui fapt, a
unei păreri etc. – Din fr. abus, lat. abusus.

Abuzul este, în esenţă, o încălcare a legalităţii. În domeniul anticorupţiei vorbim cel mai des
despre un anume fel de abuz, şi anume despre abuzul de putere. Abuzul de putere este o
infracţiune în cadrul căruia o persoană care ocupă o funcţie de conducere sau care deţine un
anumit drept îşi depăşeşte atribuţiile conferite de acestea. Motivele cel mai des întâlnite
pentru care o persoană decide să abuzeze de funcţia ocupată sau de un drept pe care îl deţine
sunt câştigul personal sau câştigul unei rude sau a unei cunoştinţe. Dacă vorbim de infracţiuni
propriu-zise, atunci vorbim despre abuzul în serviciu, care este fapta unui funcţionar public
atunci când, în mod intenţionat, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, nu îndeplineşte sau
îndeplineşte în mod defectuos un act, fapt care afectează în mod negativ activitatea unui
organ, a unei instituţii de stat, sau interesele legale ale unei persoane, atunci când îngrădeşte
în mod intenţionat folosinţa sau exerciţiul drepturilor unui cetăţean sau când crează cu bună
ştiinţă situaţii de inferioritate pentru un anumit cetăţean, pe bază de naţionalitate, rasă, sex,
religie sau alt criteriu de discriminare. Sau putem vorbi despre abuzul de încredere, atunci
când cineva utilizează în mod nepermis bunurile încredinţate lui de către altcineva.
 Parte aplicată

Infractiunea de abuz in serviciu din Codul Penal va fi redefinita, astfel ca vor raspunde penal
doar daca prejudiciul este mai mare de 200 de mii de lei (50 de mii de euro) si la plangerea
prealabila a partii vatamante. Prin aceasta modificare scapa de ancheta penala si de procese
toti primarii, sefii de consilii judetene, ministri in caz ca prejudiciul din dosarele lor este sub
200 de mii lei. De pilda, Liviu Dragnea scapa de una din acuzatiile din al doilea dosar, in care
e trimis in judecata pentru instigare la abuz in serviciu si la fals intelectual. In acest dosar,
prejudiciul este de doar 100 de mii de lei.

Potrivit surselor HotNews.ro, nu doar valoarea prejudiciului ii va scapa pe multi, ci a doua

conditie introdusa pentru ca abuzul in serviciu sa fie infractiune. Si anume, plangerea
prealabila a partii vatamante. Altfel spus, daca Primaria, Consiliul Judetean sau Ministerul nu
face plangere in cauzele anchetate sau in curs de judecata, procesele se inchid.

Chiar si in situatiile in care prejudiciul cumulat rezultat dintr-un abuz in serviciu, avocatii ar
putea sa sparga infractiunea pe fiecare act material dintr-o licitatie, de pilda, astfel incat sa
scada sub pragul de 200 de mii de lei.

Redefinirea abuzului in serviciu prin introducerea celor doua conditii suplimentare

echivaleaza cu o amnistie mascata.

Cum este definit in prezent abuzul in serviciu fara limita de suma si plangere prealabila

(1) Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un

act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a
drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se
pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o
funcţie publică.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru
aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie,
sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă sau infecţie HIV/SIDA.

Guvernul Grindeanu a intentionat sa adopte miercuri, 18 ianuarie 2017, prin Ordonanta de

Urgenta gratierea si sa dezincrimineze o serie de infractiuni din Codul Penal, insa demersul
secret al Guvernului a fost blocat de prezenta presedintelui Klaus Iohannis care a prezidat
sedinta si a cerut scoaterea proiectelor de pe ordinea de zi.
 Concluzii
De-a lungul timpului, numeroase doctrine au incercat sa gaseasca o definiţie cat
mai potrivită noţiunii de putere discreţionară. Doctrina romanească interbelică a fost puternic
influenţate de teoriile germane şi franceze ale vremii, oferindu-ne prin specialiştii sai o
definiţie mult mai amplă şi anume :
“puterea aceasta pe care o are, de atatea ori, autoritatea adminsitrativă, in baza legii, să
hotărască fie necesitatea actului insuşi, fie cuprinsul lui, fie momentul alcătuirii lui, in
funcţie de interesul general pe care trebuie sa-l satisfacă continuu si permanent, serviciul
public; puterea aceasta, apoi, in lipsa totală sau in lipsa parţială de notme juridice, cari sai
ţărmuiască domeniul liberei activităţi formează puterea discreţionară a adminsitraţiei”.
(E.D.Tarangul).
In prezent s-a menţinut nucleul definiţiilor anterior menţionate, diferenţe minore
intalnindu-se de la un specialist la altul.
Libertatea de decizie şi actiune de care beneficiază autorităţile publice are si o
latură negativă, acestea pot face exces de puterea pe care o deţin. Legea conteciosului
administrativ nr. 554/2004 defineşte excesul de putere ca fiind exercitarea dreptului de
apreciere al autorităţilor publice prin incălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege
sau prin incălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
Aşadar, administratia nu are dreptul de a comite, in numele puterii discreţionare,
erori manifeste şi nici de a face lucruri absurde, iar daca aceasta se intamplă atunci există
motive ce indreptăţesc un recurs pentru exces de putere.