Sunteți pe pagina 1din 2

Toleranţa faţă de eşec

„Nu toate afacerile mele au reprezentat succese, dar un lucru este sigur: nu au fost eşecuri
(afirmă Michael Gordon1 în cartea sa „Antreprenoriatul”). Fiecare insucces a reprezentat un pas
înainte în procesul meu de învăţare, conducându-mă la noi niveluri de înţelegere şi, prin urmare,
amplificându-mi şansele de reuşită în următoarele tentative”.
Antreprenoriatul reprezintă o activitate marcată de încercări şi greşeli, afirmă acelaşi autor. Există
gropi, baricade, şanţuri, piedici şi provocări de toate felurile de-a lungul drumului (altfel ar fi
plictisitor). În viaţă, cei mai de succes oameni sunt precum tancurile: fermi, puternici, de neoprit.
Anecdota clasică (prezentată în Caseta 1) despre Thomas Edison serveşte drept exemplu în acest
sens.

Despre eşec cu Thomas Edison

Thomas Edison, cel mai mare inventator al tuturor timpurilor (1093 de invenţii: fonograful, casa
de marcat, aparatele cu raze X în medicină, telefonul cu bobină de inducţie etc.), încearcă să
obţină un filament pentru becul electric. El şi echipa sa au făcut peste 8.000 de experimente,
încercând tot ce se putea folosi ca material – mătase, carbon, metal, ceramică, aliaje şi aşa mai
departe, în orice formă atmosferică posibilă – în vid, în nitrogen, argon, în toate configuraţiile,
intensităţile şi tensiunile posibile. La un moment dat, o cunoştinţă l-a întrebat: „Domnule Edison,
cum puteţi continua, după ce aţi dat greş de 8.000 de ori? Cum de nu sunteţi zdrobit de frustrare
şi zădărnicie”? Edison a răspuns încrezător: „Nu am înregistrat niciun eşec. Am învăţat din fiecare
încercare şi fiecare experiment m-a condus spre o metodă mai bună, iar până la urmă voi reuşi”.
Iar faptul că a reuşit ni-l amintim cu toţii când aprindem becurile.
Sursa: M. Gordon, Antreprenoriatul, Ed. Curtea Veche, 2012, p. 13.

Despre eşec cu Elon Musk

În interviurile pe care le dă, Musk vorbeşte deseori despre importanţa eşecului: „Dacă un lucru
e suficient de important pentru tine, chiar dacă totul e împotriva ta, tot ar trebui să-l faci. Trebuie
să înveţi să vezi eşecul ca un pas necesar pentru succes. La Tesla şi SpaceX eşecul e o opţiune.
Dacă nu dai greş, înseamnă că nu inovezi destul. Un eşec e un deget îndreptat spre o lacună sau
spre o strategie proastă, te motivează să te întorci la foaia de hârtie şi să încerci din nou”. Musk
spune că atunci când e vorba de idei originale, eşecul e inevitabil. E, până la urmă, imposibil să
prevezi ce tehnologii ar putea „prinde” şi felul în care se pot schimba preferinţele oamenilor de-a
lungul timpului. E suficient să ne gândim că Larry Page şi Sergey Brin (cofondatorii Google) au
încercat să vândă proaspăta companie pentru mai puţin de două milioane de dolari, însă au fost
refuzaţi de potenţialul cumpărător, pe motiv că „nu face banii”.
Şi exemplele pot continua: Walt Disney a fost concediat de un ziar pentru că nu avea „imaginaţie
şi nicio idee originală”. Băieţilor de la Beatles le-a fost spus de către o casă de discuri că muzica
lor sună „din cale-afară de prost” şi că riff-urile de chitară din piesele lor îi vor speria pe potenţialii
ascultători. Michael Jordan a fost dat afară din echipa de baschet a liceului în care învăţa pentru
că profesorul său a considerat că nu are destul talent. „Lolita” lui Vladimir Nabokov a fost respinsă
de 17 ori de către edituri. Volumele „Harry Potter” au fost respinse de 13 edituri şi toate i-au spus
lui J.K. Rowling acelaşi lucru: că nu va vinde nici măcar un exemplar.

1
M. Gordon, Antreprenoriatul, Ed. Curtea Veche, 2012, p. 13.
Ce au în comun oamenii de mai sus? Sunt încăpăţânaţi. Nu renunţă. Nu se dau bătuţi.
Încearcă. Cad. Se ridică. Mai încearcă o dată. Eşuează iar. Însă de data asta eşuează puţin mai
bine decât prima dată. Şi apoi eşuează din ce în ce mai bine. Până când reuşesc să ajungă
acolo.
Sursa: HRManager, Business Focus, August, 2017, p. 20.

Conform studiului „Value of Failure”, realizat cu ajutorul datelor Eurostat şi publicat în 2017 de
compania de consultanţă CTIR Group, 92% dintre oamenii de afaceri care au trecut printr-un eşec
renunţă la antreprenoriat, deşi, conform experţilor, se află în cel mai propice moment din punctul de
vedere al experienţei şi au şanse mai mari de reuşită cu un nou business. „Antreprenorul e
stigmatizat şi izolat imediat, în detrimentul unei susţineri în vederea redresării. În spaţiul comunitar
însă, este privit ca o resursă uriaşă acel om de afaceri care, după ce a reuşit să depăşească un
moment de dificultate, are puterea să pornească de la zero. Asta pentru că dobândeşte un avantaj
competitiv odată cu capitalizarea lecţiilor trase din experienţa eşecului”, arată autorii studiului 2.
Tom Hodgkinson în cartea sa „Business pentru boemi”, ne spune: „dacă dai greș, ar trebui să
tratezi eșecul ca pe o oportunitate de a învăța. Afacerea este ceva separat de tine; nu este persoana
ta (...). Repet un sfat pe care l-am mai dat: Mergi mai departe, orice ar fi”3.

2
D. Straut, Studiu: 9 din 10 antreprenori cred că eşecul este „o sentinţă pe viaţă” şi se retrag din business,
MediaFax, 28 Martie 2017,

(https://www.mediafax.ro/economic/studiu-9-din-10-antreprenori-cred-ca-esecul-este-o-sentinta-pe-viata-si-se-
retrag-din-business-16209824, accesat la 20.04.2019).
3
T. Hodgkinson, Business pentru boemi, Ed. Perfect Project, 2018, p. 202.

S-ar putea să vă placă și