O scrisoare pierduta I.L.

Caragiale
Comedie
Specie a genului dramatic, comedia se bazeaza pe ideea de comic. Teoreticieni literari si
filosofi deopotriva au incercat sa defineasca notiunea de comic ca arta a contrastelor. Pentru
Aristotel comicul inseamna contrast intre doua realitati : in functie de tipul de contrast se
evidentiaza mai multe tipuri de comic.
Un prim aspect il reprezinta comicul de situatie, deci o situatie in care exista un contrast
intre ceea ce cred personajele despre aceea situatie si ceea ce este ea in realitate. Cand Zaharia
Trahanache il trimite pe prefect sa ii tina de urat Joitichii, el are impresia ca cere un favor
prietenesc, cand in realitate prefectul este amantul lui Zoe.
Comicul personajelor rezida in impresia pe care o au acestea despre sine si realitatea
exprimata fie prin limbaj, fie de alte personaje. Dandanache se socoteste un important om politic
si este consternat cand ii se spune de la centru ca nu-i marcant. Catavencu, ignorat de avocatii
mai batrani, dar si de elita targului are o izbucnire de orgoliu : vreau sa am ceea ce mi se cuvine
in acest oras de gogomani in care eu sunt cel dintaiom politic.
Comicul de caracter este asadar elementul in jurul caruia se construiesc personajele unei
comedii. El vizeaza nu doar impresia despre sine, ci si atitudini cinice sau discursuri
demagogice. Pentru Tipatescu vorbele despre patrie si progre sunt apa rece cu care se imbata
doar ale gura casca.
Comicul de limbaj devine o modalitate de caracterizare a personajelor, dar si un mijloc de
a configura o lume care a pierdut notiunea de ridicol, care da o acceptie proprie notiunii de
decenta sociala sau privata.
Caragiale isi submineaza personajele si prin comicul numelor : aluzii culinare coboara in
derizoriu niste persoane infatuate (Branzovenescu, Farfuridi, Trahanache).
Specie a genului dramatic, comedia isi construieste universul si prin intermediul unor
personaje : Tipatescu are exclamatii mizantropice (ce timpuri ! ce oameni !), cu atat mai
ridicole cu cat el insusi este departe de afi un etalon moral. La constructia comediei participa si
didascaliile indicatii scenice prin care sunt relevate detalii de atitudini ale unor personaje.
Tema comediei este deobicei lupta dintre mentalitati si atitudini perimate si un nou mod
de viata ; rezolvarea acestui conflict se face in functie de orizontul de asteptare al publicului si de
aceea comedia are un final steric.
Caragiale este din acest punct de vedere, profund original : lumea lui are o existenta
edenica, fiindca toate personajele sunt multumite de sine si de ceea ce au. Zoe este maritata cu un
important om politic care se poarta cu ea mai degraba patern, iar Fanica Tipatescu ii satisface
elanurile sentimentale ale varstei ; Tipatescu este un om bogat si prefectul judetului , are un
prieten pe care il pretuieste, ceea ce nu il impiedica sa devina amantul nevestei lui ; Trahanache
nu are prefect, are prieten, nevasta lui, Zoe, este profund simtitoare, iar statutul lui de om politic
este bine consolidat.
In acest paradis se infiltreaza insa un demon care tulbura apele si ameninta cu dezvaluiri
care ar distruge iremediabil tihna raiului. Acesta este Catavencu a carui infrangere in finalul
comediei reinstaureaza pacea in paradisul acelui targ.

Caracteristica pieselor lui Caragiale este ca se incheie din punctul de unde au pornit
perpetuand astfel un mod de viata si mentalitati ce par eterne, altfel spus se poate afirma ca
I.L.Caragiale este un clasic mai pur decat Moliere.
Comedia are un singur fir epic constituit dintr-o succesiune de episoade care produc
uneori rasturnari spectaculoase de situatie. Firul epic urmareste destinul unei scrisori de dragoste
a lui Tipatescu catre Zoe Trahanache si care prin neglijenta femeii ajunge in mana adversarului
lor politic.
Din acest moment, conflictul se muta din zona principiilor si a ideologiilor intr-o zona de
viata privata : Zoe este speriata la gandul unui scandal care ar compromite-o ; dupa negocieri
infructuoase, Fanica accepta candidatura lui Catavencu, in timp ce, machiavelic, Zaharia cauta si
gaseste un mijloc de a il santaja pe Catavencu. Lucrurile par limpezi pentru Trahanache : va
schimba polita lui Catavencu cu scrisoarea, il va primi cum se cuvine pe candidatul de la centru,
pe Dandanache, facandu-si astfel datoria fata de sefii lui politici. Un singur episod pare sa
tulbure din nou calculele lui Trahanache : Catavencu pierde scrisoare deci nu mai poate face
schimbul spre disperarea lui Zoe si a lui Fanica. Cetateanul turmentat va restitui insa adresantului
biletul de amor, iar lui Catavencu nu ii ramane decat sa treaca in tabara care se pare ca este
urmarita de noroc.
Caragiale grupeaza personajele pe zone de varsta se evidentiaza initial grupul :
Dandanache-Trahanache Farfuridi- Branzovenescu, seniori politici, si pe de alta parte un grup
mai tanar constituit din Tipatescu si Catavencu.
Acestia din urma sunt doar in aparenta mai cinici si mai agresivi, dand fara scrupule
asaltul pentru pozitie sociala si avere, caci sub aparenta unui senil benign, Dandanache ascunde
un caracter la limita abjectiei.
Mijloacele de caracterizare ale personajelor unei comedii
George Calinescu afirma despre Trahanache ca este convins de fragilitatea femeii si
increzator in prieteni. El este personajul care invoca cel mai des principiile morale, ceea ce nu il
impiedica insa sa accepte compromisurile, santajul, plastografia (daca o cere interesele
politice).
Mijloacele de caracterizare a personajelor urmeaza o schema clasica (mijloace directe):
personajele nu evolueaza, ele sunt doar niste categorii tipologice. Discret, dramaturgul isi
submineaza personajele prin numele proprii (rezonanta culinara coboara in derizoriu aplombul
politic al personajelor).
Parerea despre sine a tuturor protagonistilor comediei lui Caragiale este una de exceptie :
catavencu se crede cel dintai sef politic, Trahanache afirma orgolios apartenenta la centrii de
putere si onorabilitate, iar Dandanache refuza cu indicnare sa accepte ca nu este marcant.
Ulterior prin mijloacele indirecte de caracterizare toata aceasta exceptionala idee despre sine a
personajelor este subminata.
Faptele si limbajul devin cele mai importante mijloace indirecte de caracterizare :
Catavencu isi insuseste bani de la Aurora Economica Romana, trece din oportunism in tabara

mai norocoasa, ba chiar organizeaza partidului castigator petrecerea populara cu care se incheie
perioada electorala.
Agamemnon Dandanache foloseste la nesfarsit santajul ca arma politica, iar Zaharia
Trahanache intelege sa opreasca iminentul scandal printr-un santaj.
Moralitatea ramane asadar, la nivel declarativ, fiindca personajele lui caragiale au capacitatea de
a se orienta fara gres pentru a-si atinge scopurile egoiste. Raiul in care traiesc este tulburat de
Catavencu, singurul care nu reuseste sa sparga tiparele si sa obtina mandatul de deputat ; esecul
lui Catavencu temporar, inseamna defapt recunoasterea puterii tiparelor : el va trebuii sa mai
astepte pana sa ajunga cu adevarat un lider politic, iar atmosfera edenica isi regaseste calmul si
echilibrul.
Critica literara a semnalat obsesiv importanta limbajului in constructia personajelor.
Ticurile lor verbale reprezinta cea mai semnificativa carte de vizita. Zaharia Trahanache cere
tuturor putintica rabdare in numele diplomatiei ; admirator al lui Machavelli, el confunda
politica cu intriga marunta ; in realitate el este un personaj in zona involutiei biologice, este
depasit de aplombul celor tineri, pe care incearca sa-i aproprie de ritmul lui. Convertind
incetineala intr-o calitate Trahanache afirma defapt o exceptionala impresie despre sine. Acelasi
mecanism psihologic il ajuta pe Farfuridi sa isi mentina parerea buna despre sine : ticul sa verbal
aminteste de vremuri cand era intradevar o persoana ocupata ; acum punctualitatea pe care o
invoca este una aberanta (am, n-am treaba) reflectand marginalizarea lui sociala si politica.
Dandanache traieste si el experienta omului care supravietuieste varstei si marginalizarii,
debuseul sau moral este familia, ticul sau verbal reitereaza apartenenta la o familie cu glorie
politica si prin aceasta dandanache amana la nesfarsit prabusirea lui in anonimat.
Catavencu nu are inca ticuri verbale, ci doar obsesia discursului demagog cu vocatie, el
invoca tarisoara lui , progresul, descentralizarea in discursurile prolicse, dar care fac deliciul
intelectualitatii liberale. Activitatea de ziarist l-a marcat si de aceea amestecul stilurilor devine
frecvent la Catavencu : atacat de prefect, Catavencu cere ajutor enuntand titluri ale unor articole
de senzatie : Ajutor, ajutor ! Prefectul asasin.
Discursurile elctorale ale protagonistilor devin un succind tratat de comedie a erorilor
lingvistice si culturale : confuzii de citate si de personalitati, neologisme incorect folosite, sintaxa
deficitara. Farfuridi si Catavencu se intrec in a rosti fraze incorecte truisme de tot felul sau
cugetari fara nicio logica : Noi aclamam munca, travaliul, care nu se face deloc in tara
noastra ! ; Un popor care nu merge inainte st ape loc.
Relatia personajelor in raport cu celelalte devine de asemenea un mijloc de caracterizare:
in apartenenta sunt doua tabere ireconciniabile dupa principii si interese. In realitate personajel e
lui Caragiale lupta cu mai multa sau mai putina eficienta pentru binele personal pe care
Trahanache il teoretizeaza : De la binele partidului atarna binele nostru.
Raporturile dintre personaje sunt asadar sub semnul unor imprejurari. Trahanache il
viziteaza pe Catavencu ; Farfuridii si Branzovenescu au presentimentul tradarii si cer insistent sa
stie si ei, Dandanache este obligat sa faca un scurt turneu electoral. Se detaseaza totusi relatiile
simpatetice sau de respingere : Zaharia Trahanache n-are prefect, are prieten si se simnte bine in
tovarasia lui Dandanache ; Catavencu ii uraste pe toti cei de la putere insa va trece in tabara lor

fiindca ii simnte mai norocosi ; acelasi oportunism probeaza si Pristanda, care, cand simnte ca
norocul i-a parasit pe vechii lui stapani isi cauta altii, rezulta ca puterea este semn de noroc si
protectie divina astfel ea ii atrage ca un magnet pe oportunisti.
Un loc aparte il ocupa prefectul Tipatescu. Tanar si scolit mizantrop in fond (ce vremuri,
ce oameni ! exclama el). Inteligenta lui este probata de capacitatea de a sesiza ridicolul
celorlalti : rade de Dandanache, dar si de Catavencu atunci cand acesta se declara invins.
Tipatescu are insa aceleasi reflexe ale politicianului fara scrupule : negociaza strans cu
Catavencu, e dispus sa ii sustina candidatura pentru a impiedica scandalul, exercita in judet o
autoritate fara limite.
Lumea lui Caragiale este o lume a tipurilor eterne, a reflexelor si atitudinilor specifice
zonei sociale pe care o selecteaza in comedia lui. A afirma eternitatea tipurilor inseamna a afirma
defapt clasicismul dramaturgului.