Conceptele de ‘’Turism’’ si ‘’Turist’’-Turismul reprezintă astazi, prin continutul si rolul său,

un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă importantă a vietii economice si sociale

pentru un număr tot mai mare de tări ale lumii. Din punct de vedere etimologic, cuvîntul turism derivă
de la verbul englez „to tour”- ceea ce înseamnă a călători, a face un tur, a înterprinde un turneu ; în
limba franceză „tourisme” este considerat un anglicism, deci termenul tur este mai vechi si provine din
latinescul “turnus”.
Turismul este considerat, în primul rînd, o formă de recreere alături de alte activităti si formule de
petrecere a timpului liber, el totodata presupune miscarea temporară a oamenilor spre destinatii situate
în afara resedintei obitnuite si activitătile desfăsurate în timpul petrecut la acele destinatii, de asemenea,
în cele mai multe situatii, el implică efectuarea unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor
vizitate.
Conform enciclopediei libere Wikipedia turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere.
Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte
sau munceşte, de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate.
Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece
timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee,
pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament
etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la
locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice,
în special, şi a mediului înconjurător, în general.
Pornind de la premisa că turismul se referă la călătoriile oamenilor în afara resedintei obisnuite,
definirea continutului acestuia aduce în discutie aspecte cum sunt: scopul călătoriei, distanta si durata
deplasării, precum si caracteristicile subiectului călătoriei, respectiv ale turismului. Ca urmare, cele mai
multe dintre studiile consacrate acestui domeniu operează cu analiza intercorelată a categoriilor de
„turism” si „turist”.
În ceea ce priveste turismul, consacrarea lui ca activitate si evidentierea ca atare sunt localizate
spre sfîrsitul secolului XIX-lea, odată cu exploatarea apelor termale în tările europeme, cînd se vorbeste
de o „nouă industrie”, cu o evolutie rapidă si o importantă economică în crestere.Astfel, în 1896, E.
Guyer Freuler publică studiul „Contributii la o statistică a turismului”, în care turismul este definit ca
„un fenomen al timpurilor moderne, bazat pe cresterea necesitătii de refacere a sănătătii si schimbare a
mediului, de cultivare a sentimentului de receptivitate fată de frumusetile naturii...rezultat al dezvoltării
comertului, industriei si perfectionării mijloacelor de transport”.
Simultan, în tări ca Austria, Germania, Belgia, Spania, Franta, Italia, apar lucrări consacrate
turismului ca fenomen, definirii sau evaluării lui, analizei impactului acestuia asupra economiei. Printre
acestea se impune a fi mentionată lucrarea prof. belgian Ed. Picard- Industria călătorului- în care
turismull este înteles ca „ansamblul organismelor si funcsiilor acestora privite deopotrivă din punct de
vedere al celui care se deplasează, al călătorului propriu-zis, dar si al celor ce profită de pe urma
cheltuielilor făcute de acesta”.
Unul dintre specialistii consacrati în cercetarea fenomenului turistic, a cărui opinie a fost îmbrătisată
de un număr mare de teoreticeni, este prof. elvetian W. Hunziker. El defineste turismul prin „ansamblul
relatiilor si fenomenelor ce rezultă din deplasarea si sejurul persoanelor în afara locului de resedintă,
atît timp cît sejurul si deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă
oarecare”.
Clarificarea conceptului de turism presupune, de asemenea, si definirea subiectului călătoriei,
respectiv a turistului. si în privinta notiunii de turist, în literatura de specialitate există diversitate de
opinii; pot fi citate, în acest sens, punctele de vedere exprimate de F. W. Ogilvie, care includea în
categoria turistilor toate persoanele care îndeplinesc două conditii si anume: se află în locuri îndepărtate
de casă pentru mai putin de un an si cheltuiesc bani în locurile respective fără să-i cîstige acolo, sau de
A. J. Norval, după care turistul este acea persoană care intră într-o tară străină pentru orce alt scop decît
a-ti stabili o resedintă permanentă sau pentru afaceri si care cheltuie în tara în care se află temporar
banii cîstigati în altă parte.

1
 Conferinta Natiunelor Unite asupra turismului si călătoriilor internationale, Roma, 1963, a
recomandat utilizarea termenului de vizitator pentru a desemna „orce persoană ce vizitează o tară, alta
decît cea în care se află resedinta sa obisnuită, pentru orice alt motiv decît desfăsurarea unei ocupatii
remunerate în interiorul tării pe care o vizitează”. Aceasta la rîndul său se clasifică:
 turisti- vizitatori temporari ce stau cel putin 24 ore în tara vizitată si ale căror motive de
călătorie pot fi grupate în: loisir (recreere, sănătate, sport, odihnă, studii sau religii), afaceri,
familie, misiuni si reuniuni;
 excursionisti- vizitatori temporari ce călătoresc pentru propria plăcere si stau mai putin
de 24 de ore în tara vizitată
Cu acelasi prilej a fost definit si călătorul în tranzit, considerat a fi orce persoană, care traversează o
tară, chiar dacă rămîne mai mult de 24 de ore, cu conditia ca opririle sa fie de scurtă durată si/sau să
aibă alte scopuri decît cele turistice. Simultan, cu turismul international, turismul intern este considerat
„acea persoană care vizitează un loc, altul decît acela unde îsi are domiciliul obisnuit, în interiorul tării
sale de resedintă, pentru orice alt motiv decît acela de a exercita a activitate remunerată, efectuînd un
sejur de cel putin 24 de ore”.
Concluzie: Considerat fenomen specific lumii moderne, turismul a evoluat secole întregi, mostenind
multiple înterpretări în viziunea marelor teoreticeni, care de la o perioadă la alta, de la o tară la alta,
si-a păstrat sensul si forma sa reală, de miscare temporară a oamenilor cu scopuri recreative, altele
decît cele de a cîstiga bani, ci din contra de a investi bani în ceea ce astazi e considerat margăritarele
tărilor si chiar lumii
Repere istorice a turismului-Primele mentiuni privind preocupările de a voiaja, apar în
Antichitate în operele geografului Strabon. Analiza cronologică a fenomenului turistic scoate în prim
plan existenta a trei etape evolutive distincte, si anume:
 etapa turismului incipient;
 etapa pseudo-turistică;
 etapa turismului modern si contemporan.
Etapa turismului incipient îsi are debutul în Antichitatea timpurie, cînd fenomenele si elementele
naturale de exceptie reusesc să-ti exercite atractivitatea asupra locuitorilor din proxima vecinătate.
Aparitia focarelor de civilizatie în Asia de Est (China), Asia de Sud (India) sau Asia de Vest (Persia,
Mesopotamia), a celor din jurul bazinului mediteranean (greacă, romană, feniciană, egipteană)
reprezintă premise favorabile ale miscărilor cu caracter turistic. Apare astfel motivatia turistică, sursă
directă a numeroaselor călătorii spre aceste centre nodale, respectiv spre edificiile sau institutiile lor.
Asa sunt vechile orase Roma, Atena, Alexandria, Cartagina, Tir, Sidon etc.
Orice analiză a etapei premergătoare de astazi nu poate omite dificultătile inerente în calea
amplificării circulatiei persoanelor în acele epoci de început. Mijloacele de transport limitate si lente,
căile de transport precare si nesigure, legislatia restrictivă a unor state s-au constituit ca factori
restrictivi cu efect inhibitor asupra deplasării „de plăcere” a oamenilor dintr-un loc în altul. Pe de altă
parte, înmultirea centrelor de pelerinej si a manifestărilor cu caracter sportiv sau cultural au stimulat
deplasări masive de populatie. Astfel, jocurile de la Olimpia si Nemeea, jubileele regale din Egiptul
faraonului Ramses al II-lea serviau drept pretexte favorabile călătoriilor. Se pot delimita cîteva regiuni
în interiorul cărora au avut loc miscări de populatie cu caracter turistic, cea mai cunoscută fiind
regiunea Mării Mediterane, Asiei Mici, Egiptului si Peninsulei Italice.
Grecia Antica se detasează prin renumitele sale edificii cu functie culturală, religioasă sau sportivă,
prin oracolele si jocurile sale. Alături de constructiile inegabile ale Atenei, călătorii lumii antice
posedau, de asemenea, la Corint, Teba sau Micene, în Cnossos (pentru a vizita celebrul labirint), pe
insulele Rtodos, Chios sau Lesbos. Într-un peisaj de o mare diversitate fizionomica se aflau aici
implantate constructii cu o functie atractivă certă, adevărate simboluri ale artei universale.
Asia Mică adaugă, de asemenea, patrimoniul turistic al Antichitătii, numeroase si inedite elemente.
Avem în vedere cetătile grecesti si elenistice, înfloritoarele orase-porturi de pe tărmurile mărilor
limitrofe, dar si frumusetele unui peisaj inedit, dar de o fortă atractivă. Miletul, Efesul, Smirna (cel mai
frumos oras din lume) sunt vatra unora dintre cele sapte minuni ale lumii.

2
 Egiptul faraonilor, cu constructiile lor mortuare impunătoare, cu regatele maritime si fluviale, cu
vestitul oras Alexandria, renumită prin biblioteca sa, Teba, Luxor si mai ales Canopesul, prima statiune
balneoclimaterică din lume, cunoscută la fel si prin tratamentul maladiilor respiratorii.
În Peninsula Italica, obiectivele de interes recreativ si spiritual de înmultesc. Cetatea eternă, Roma,
devine răscrucea tuturor drumurilor, nu în zădar se zice că toate drumurile duc spre Roma.
În Asia se individualizează doua regiuni mai importante, si anume cea a Orientului Mijlociu, suprapusă
cîmpiei Mesopotamiei si Podisului Iranian, respuctiv cea a Asiei de Est si Sud-Est, unde au loc
frecvente călătorii ale călătorilor budisti chinezi spre India si Indonezia.
Tot în această etapă apar primele elemente ale infrastructurii turistice viitoare. Asa sunt hanurile
construite de-a lungul drumurilor romane, ca urmare a cresterii nevoilor de cazare a persoanelor străine,
la fel cum apar si primele statiuni de cură europeană.
Etapa pseudo-turistică se suprapune Evului Mediu timpuriu si mijlociu(pînă în epoca Renasterii,
în Europa), cînd premisele atît de favorabile ale afirmării turismului în Antichitate se estompează din
cauza fanatismului religios si a circumstantelor politice:fărămitarea domeniilor feudale într-un mare
număr de state, fiecare cu legislatia proprie.
Deplasarea dintr-o parte în altă regiune îmbracă în această perioadă forma predilectă a pelerinajelor
religioase. Roma si Ierusalim pentru crestini; Mecca si Medina pentru musulmani; Lhasa sau
sanctuarele din India si Indochina pentru budisti; muntele Fuji pentru japonezi etc. devin poli de
gravitatie regională spre care se îndreptau convoaie de bunuri si un profit pentru locuitorii ariilor
traversate sau din locuri de destinatie ne relevă si metafora ”pîraielor de aur” prin care erau numite
adesea. Alta cauză a deplasărilor era cea prilejuită de schimburile comerciale, acum apar primele
drumuri de-a lungul si de-a latul Europei. Concomitent se intensifică legăturile maritime, unde apar
primele posturi mari, devenite apoi puteri maritime în toată legea. Circulatia pelerinelor si a
comerciantilor a dus la edificarea unei dense retele de hanuri localizate de-a lungul drumurilor
continentale, la intersectia oraselor. În aceeasi perioadă se intensifică turismul cultural
Etapa turismului de aventură îsi are debutul în Evul Mediu tîrziu, cînd Renasterea si marile
descoperiri geografice lărgesc orizontul spiritual al umanitatii, integrîndu-i noi spatii geografice.
Această etapă se subdivide, la rîndul ei, în trei perioade si anume:
a) perioada cuprinsă între secolele XV-XVII(inclusiv);
b) perioada cuprinsă între începutul secolului XVIII si 1950;
c) perioada turismului de masă(după anul 1950).
Prima perioadă coincide cu intervalul de timp în care au loc marile descoperiri geografice si înflorirea
culturii europene în epoca Renasterii. Intensificarea călătoriilor este direct proportională cu cresterea
numărului persoanelor ce se deplasează dintr-o zonă în alta, concomitent, retelele de transport se
îndesesc, circulatia persoanelor este liberalizată, inclusiv prin introducerea pasapoartelor.
Etapa revolutiei industriale este benefică si pentru activitătile turistice. De altfel, numai o societate
industrializată si nu una agrară a putut genera turismul de masă. Explozia demografică din tările
Europei apusene a dus la cresterea bruscă a numărului populatiei respectiv a practilor turismului, iar
schimbările în modul de viată, s-au constituit în premise favorabile fenomenului recreativ. Căile de
transport si bazele de cazare se diversifică, multiplică si modernizează (căi ferate, avioane, autoturisme,
trenuri rapide). Acum apar primele hoteluri (1816-Rigi, 1823-Arcachon), statiuni balneare din
Germania, Franta etc. De asemenea, se dezvoltă primele întreprinderii si activitati cu caracter strict
turistic. Apare ca formă organizare, călătoria turistică, initiată de Thomas Cook în anul 1841, care
ulterior va pune bazele agentiilor de voiaj. Concomitent, în Franta, Germania, Norvegia, Elvetia, Italia,
Suedia apar cluburile de turism-alpinism si asociatiile de vacantă pentru promovarea activitătiilor de
recreare. În secolul XIX, se pune bazele infrastructurii turistice propriu-zise, a asezărilor cu functie
turistică de pe Coasta de Azur, cele de pe riviera italiană sau spaniolă. Primul ghid turistic apare în
1672 în Franta, fiind elaborat de Saint Morice.
Generalizarea pasapoartelor, reglementarea timpului liber, concediul plătit, au fost factorii de mare
importantă pentru amplificarea activitătilor turistice. Îmbunătătirea conditiilor de viată au fost factorii
economici si sociali ce au impulsionat călătoriile de agrement si curative.

3
 Perioada turismului de masă, propriu zilelor noastre, începe de la mijlocul secolului XX. Amploarea
deosebită a circulatiei turistice mondiale se datorează următoarelor cauze, mai importante:
 scurtarea zilei de muncă si a săptămînii de lucru în tările cu forta de munca ocupată în
industrie sau servicii ori cele cu o agricultură puternic mecanizată; în consecintă, a crescut
productivitatea muncii si ponderea timpului liber destinat recreării;
 cresterea veniturilor a făcut posibilă alocarea unei părti tot mai însemnate din bugetul
familial activitătilor de destindere si refacere fizică si psihică;
 dezvoltarea si diversificarea ofertei turistice în plan teritorial a facilitat satisfacerea
cerintelor recreative începînd chiar din locul de resedintă;
 creterea nevoii de recreare si recuperare, ca urmare a amplificării stresului specific vietii
trepitante urbane actuale.
Această perioadă poate fi caracterizată prin intensificarea deosebită a turismului intern în majoritatea
tărilor lumii, dar si a celui international, stimulat de înlesnirile consulare si vamale, precum si de
aparitia unor organisme internationale de profit, între care mentionam Organizatia Mondială a
Turismului, înfiintată în 1970. Se înmultesc, de asemenea, firmele cu activităti turistice: Thomas
Travel, Travel Trust, Ibus, Inturist etc.Concluzie Timpul este ireversibil, însă el ca si un alt oarecare
eveniment, îsi lasă amprenta asupra omenirii. Turismul nu este o excludere, desi a avut o dezvoltare
mai rapidă în a doua jumatate a secolului al XIX-lea, rădăcinele sale sunt mai profunde, debutînd
încă din antichitate si de unde si-a desfăsurat si ele pînă în prezent, bucurîndu-ne de tot ce este frumos
si tainic.
Conceptul si notiuni fundamentale din turism- Schimbarile majore din economia mondiala,
concretizate in cresteri semnificative ale productiei din fiecare tara , dar si in reducerea barierelor
politice si comerciale dintre tari, au condus, dupa 1970, la o evolutie exploziva a numarului calatoriilor
si a tarilor participante la circulatia turistica, intensificind comunicarea in acest domeniu si sporind
nevoia de informatii avind caracter turistic. A avut loc o largire a surselor de date, dar care utilizau
concepte diferite; ca urmare, au aparut dificultati in cunoasterea si evaluarea cu rigurozitate a
fenomenului turistic, sau comparatiei internationale relevante. Aceste obiective au fost rezolvate de
catre Conferinta internationala asupra statisticii voiajelor si turismului, la Ottawa in 1991 si
recomandarile adoptate in 1993 la sesiunea a XXVII-a a Comisiei de Statistica a Natiunelor Unite.
Claritatile propuse si adoptate au vizat o gama larga de aspecte, ca ar putea fi grupate pe mai multe
planuri:
 Continutul notiunii de turism si formele turismului;
 Conceptul de vizitator si, corespunzator, locul, durata si motivul calatoriei;
 Industria turistica: continutul si clasificarea elementelor componente;
 Clasificarea activitatilor turistice.
In privinta turismului- activitatile desfasurate de personae, pe durata calatoriilor si sejurilor, in locuri
situate in afara resedintei obisnuite, pentru o perioada consecutiva ce nu depaseste un an, cu scop de
loisir, pentru afaceri sau alte motive.
Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru
a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte, de la călătorii de o zi până
la vacanţe în străinătate. Corespunzator acestei notiuni, pot fi identificate formele principale ale
turismului, si anume:
1. turism intern- rezidentii unei tari date care calatoresc numai in interiorul acesteia;
2. turism receptor- non-rezidentii care calatoresc in tara data;
3. turism emitator- rezidentii tarii date care calatoresc in alte tari.
Aceste trei forme de baza pot fi asociate in modalitati diferite, dind nastere altor categorii ale
turismului, si anume:
 turism interior, forma ce regrupeaza turismul intern si turismul receptor;
 turism national, constituit din turismul intern si turismul emitator;
 turism international, alcatuit din turismul receptor si turismul emitator.

4
 In ce priveste turistul- este orice persoana care se deplaseaza spre un loc situate in afara resedintei
sale obisnuite, pentru o perioada mai mica de 12 luni si ale carei motive principale de calatorie sunt
altele decit exercitarea unei activitati remunerate in locut vizitat.CONCLUZIE : Parerile cu
privire la definirea notiunii de turism sint diferite.Totusi turismul ramine o
industrie uimitoare ce reuneşte toate comodităţiile timpurilor noastre şi-i
slujesc toate domeniile de activitate. Necesitatea omului de-a călători s-a
născut din dorinţa lui de-a profita de avantajele veţii moderne şi de-aşi
reface forţele pentru a crea noi şi noi minuni.
Turismul si dezvoltarea economico-sociala-Turismul- inteles ca ansamblul relatiilor si
fenomenelor generate de satisfacerea nevoilor de consum ale calatoriilor-raspunde cerintelor unui
domeniu distinct de activitate, reprezentind, in tot mai multe tari, o ramura importanta a economiei.
Diversitatea activitatilor incorporate in continutul prestatiei/industriei turistice ca si prezenta unora
dintre ele in structura altor ramuri ale economiei, confera turismului caracterul de interferenta si
sinteza. De aici decurge amploarea si complexitatea legaturilor dintre turism si celelalte componente ale
economiei. Eceste relatii imbraca forme diferite, manifestindu-se direct sau indirect, permanent sau
periodic, pe orizontal sau vertical. Spre exemplu, pentru desfasurarea activitatii turistice sunt necesare
intrari din alte ramuri, ca: agricultura, industria alimentara, industria constructiilor si indirect a
materialelor de constructii, energetica, constructii de masini etc.; de asemenea, turismul intretine
legaturi directe cu transporturile, telecomunicatiile, cultura si arta. La rindul sau, prin produsele pe care
le ofera, turismul contribuie la asigurarea consumului populatiei, impartind aceasta sarcina cu educatia
si invatamintul, ocrotirea sanatatii, comertul si altele.
Toate acestea ilustreaza pozitia importanta a turismului in structura mecanismului economic si rolul sau
de dezvoltare si modernizare a economiei si societatii. In acest context, „a analiza impactul economic al
turismului inseamna a evalua locul pe care acesta il ocupa in comertul international si in economia
nationala; ...a identifica si examina rezultatele activitatilor turistice in comparatie cu alte sectoare ale
economiei atit in tarile industrializate cit si in cele in curs de dezvoltare”.
Activitatea desfăşurată în sfera turismului, exprimată de principalii indicatori ai circulaţiei turistice
(persoane cazate, sosiri, înnoptări, încasări, durata medie a sejurului etc.), reflectă tendinţele
înregistrate în dinamica societăţii româneşti, atenţia acordată acestui domeniu în strategia dezvoltării
economico-sociale. Evoluţia activităţii turistice este rezultatul acţiunii conjugate a factorilor generali ai
progresului şi a factorilor specifici, în contextul unor interdependenţe şi corelaţii cu ramurile şi
sectoarele economiei naţionale direct sau indirect implicate în satisfacerea nevoilor călătorilor.
Legătura dintre activitatea de turism şi gradul de dezvoltare economico-socială, luând în calcul
principalii indicatori de caracterizare a acestora, se analizează utilizând mai mulţi indicatori:
a) Coeficientul de corelaţie statistică simplă

n x  y   x y
r
n  x 2
  x
2
 n  y 2
   y
2

x = indicatorul independent;
y = indicatorul dependent;
n = numărul de ani.
Coeficientul de corelaţie statistică „r” ia valori cuprinse între -1 şi +1. Cu cât valoarea lui „r” se
apropie de 0 legătura dintre indicatorul independent (x) şi indicatorul dependent (y) este mai redusă;
când rezultatul se apropie de -1 indicatorul independent influenţează puternic şi în sens invers
indicatorul dependent, iar când rezultatul se apropie de +1 legătura dintre cei doi indicatori este
puternică şi directă (în acelaşi sens).
Coeficienţii de corelaţie a rangurilor Spearman şi Kendall

5
Aceşti coeficienţi pun în evidenţă aceleaşi interdependenţe ca şi coeficientul de corelaţie statistică pe
baza datelor privind dezvoltarea serviciilor turistice şi dezvoltarea economico-socială de ansamblu
pentru mai multe ţări sau judeţe (la nivelul aceluiaşi an).
Corelaţia statistică simplă exprimată cu ajutorul unei funcţii matematice, Corelaţia multipla
Conexiuni macroeconomice ale turismului.-Cercetari intreprinse asupra rolului turismului au
evidentiat faptul ca el are “un impact considerabil asupra economiilor, societatilor si culturilor diferitor
tari de referinta”. Actiunea sa se manifestat pe o multitudine de planuri, de la similitudinea cresterii
economice la ameliorarea structurii sociale, de la valorificarea superioara a resurselor natural-materiale
la imbunatatirea conditiilor de viata. Evident, aportul turismului la progresul economico-social,
intensificarea actiunelor sale difera semnificativ, de la o tara la alta, in functie de nivelul sau de
dezvoltate si de politica promovata fata de el.
Desi marea majoritate a specialistilor, inclusive organismele internationale, apreciaza ca turismul
exercita influente pozitive si ca el trebuie incurajat, chiar daca uneori are si consecinte nefavorabile,
sunt si experti care considera ca aceasta- si in mod deosebit, turismul international- produce mai multe
efecte sociale si culturale daunatoare decit alte tipuri de dezvoltare economica; in acest context, se
vorbeste chiar de “ neocolonialismul spatial”, exprimat de exploatarea de catre tarile bogate,
emitatoare, a resurselor turistice din tarile receptoare, in curs de dezvoltare, ceea ce reclama, in opinia
celor in cauza, o revezuire a termenilor in care se realizeaza schimburile turistice.
La nivelul economiei unei tari sau regiuni, efectele turismului trebuie analizate, in general, plecind de
la relatia lor cu obiectivele fundamentale ale intregului sistem economic; “ se poate determina astfel
contributia turismului la cresterea economica, la stabilirea preturilor, la echilibrul balantei de plati, la
distributia justa si echitabila a venitului national si utilizarea deplina a fortei de munca.
Studiile, realizate de Organizatia Mondiala a Turismului in aceasta directie, identifica si grupeaza
efectele turismului in trei categorii:
 Efecte asupra strategiei globale a dezvoltarii unei tari sau efecte globale;
 Efecte partiale asupra economiei nationale, respective asupra agentilor, sectoarelor, variabilelor
si macrodimensiunilor fundamentale ale economiei;
 Efecte externe, in domeniul socio-cultural, fizic si cel al resurselor umane, cu rezultate
economice indirecte.
Evaluarea consecintelor turismului devine o sarcina dificila si complexa, mai ales in absenta
unui instrumentar specific de analiza si a unor informatii pertinente, dar si datorita unor imprecizii im
delimitarea si conceptualizarea economica a fenomenului.
Privit prin prisma continutului sau si in corelatie cu ansamblul economiei nationale, turismul
actioneaza ca un factor stimulator al sistemului economic global. Desfasurarea calatoriei turistice
presupune o cerere si un consum de bunuri si servicii specifice, ceea ce antreneaza o crestere in sfera
productiei acestora. Totodata, cererea turistica determina o adaptare a ofertei, care se materializeaza in
dezvoltarea bazei tehnico-materiale a acestui sector si in stimularea productiei ramurilor participante la
constituirea si echiparea spatiilor de cazare si alimentatie, modernizarea retelei de drumuri, realizarea
de mijloace de transport, de instalatii pentru agrement.
Prin dezvoltarea turismului se obtine un semnificativ spor de productie. Aportul turismului la PIB
difera sensibil intre zonele si statele lumii in functie de nivelul acestuia si de dezvoltarea si structura
economiei tarilor respective. Astfel, in Europa cota de participare a turismului la PIB este de 14,0%, pe
continentul American de circa 11,0%, in Asia si Pacific 10,0%, in Africa aproape 9,0%; in privinta
situatiei pe tari, in cazul celor mici, cota de participare este foarte ridicata: circa 84% in insulele
Maldive, 50% ,peste 34% in Jamaica etc.
Desigur, sunt si tari in care turismul este mai slab dezvoltat si aportul lui la crearea PIB este mai
modest; in aceasta categorie se include si tara noastra.
Turismul genereaza noi locuri de munca, avind o contributie majora la atragerea excendentului de
forta de munca din alte sectoare si la antenuarea somajului.Relatia dintre turism si utilizarea fortei de
munca se manifesta in plan cantitativ si calitativ, direc si indirect. In concordanta cu acestea s-au
inregistrat cresteri semnificative ale numarului celor ce lucreaza in hoteluri si restaurante, transporturi,
agentii de turism, prestatii de agrement, conducerea administrativa a aparatului turistic. Din punct de
6
 vedere calitativ, relatia turism-forta de munca poate fi exprimata printr-o multitudine de aspecte, intre
care: nivelul de calificare al celor ocupati in turism si structura fortei de munca pe trepte de pregatire,
raportul intre cei angajati cu timp total si timp partial de munca, proportia angajatilor sezonieri si
fluctuatia personalului, costul formarii profesionale.
Turiştii internaţionali constituie una dintre cele două categorii de vizitatori internaţionali, alături de
excursionişti. Atunci când durata deplasării atinge sau depăşeşte 24 de ore, respectiv când vizitatorii
petrec o noapte în ţara vizitată, aceştia sunt consideraţi a fi „turişti”, în timp ce aceia a căror deplasare
durează mai puţin de 24 ore, deci fără a comporta o înnoptare, sunt consideraţi a fi „vizitatori de o zi”
sau „excursionişti”.
Următoarele categorii de călători nu trebuie incluşi în categoria de vizitatori internaţionali:
a) Persoanele care intră sau ies dintr-o ţară ca imigranţi, inclusiv persoane care îi însoţesc sau li
se alătură;
b) Persoanele cunoscute sub denumirea de „lucrători la graniţă”, care locuiesc în apropierea
graniţei şi lucrează în ţara învecinată;
c) Diplomaţii, personalul consular şi membrii forţelor armate care călătoresc, din ţara lor de
origine, către ţara în care au fost repartizaţi, inclusiv personalul casnic care li se alătură sau îi însoţesc;
d) Persoanele care călătoresc ca refugiaţi sau nomazi;
e) Persoanele aflate în tranzit, care nu intră formal într-o ţară, prin controlul paşaportului,
precum pasagerii aflaţi în tranzit aerian, care rămân, pentru o scurtă perioadă, într-o anumită zonă a
terminalului sau pasagerii transferaţi direct între aeroporturi sau terminale, ori pasagerii unei nave
cărora nu li se permite să debarce.
Definiţia turiştilor internaţionali este, deci, următoarea: Turiştii internaţionali sunt vizitatori
temporari, care se află pentru cel puţin 24 de ore, dar pentru mai puţin de 12 luni, în ţara vizitată şi
pentru care motivele principale ale călătorie pot fi grupate în:
- loisir (petrecerile timpului liber), vacanţă, sănătate, religie, sport;
- afaceri, familie, deplasări profesionale.
Turismul international face parte din structura comertului invizibil, acesta este o forma a schimburilor
internationale, constituit din ansamblul tranzactiilor economice internationale care nu au ca obiect un
bun material.el cuprinde operatiuni ca: servicii, salarii, diverse venituri, transferuri banesti de stat etc.
Prin aparenta la comertul invizibil, turismul international are o contributiesemnificativa la cresterea si
diversificarea exporturilor.
Semnificatii socio-economice ale turismului-Turismul are,pe linga consecinţele
economice, şi o profundă semnificaţie socio-umană. Acţiunia sa se exercită atât asupra turistilor, cât şi
asupra populaţiei zonelor vizitate şi se resimte în planul consumului, instruirii şi educaţiei, utilizării
timpului liber, calităţii mediului, legăturilor dintre naţiuni. Prin conţinutul său, turismul are un rol
reconfortant, reparator, contribuind la refacerea capacităţii fizice a organismului, atât prin formele
generale de odihna, recreere, mişcare, cât şi prin cele specifice, de tratament balneo-medical. Totodata,
el se manifestă ca un mijloc activ de educaţie, de ridicare a niveluluide intruire, de cultură şi civilizaţie
al oamenilor; turismul faciliteaza accesul la valorile culturale, de cunoaştere a turiştilor şi populaţiei
locale, cu efect asupra formării intelectuale. În consecinţă, turismul are o importanţă deosebită în
satisfacerea nevoilor materiale şi spirituale ale oamenilor, influenţând pozitiv dimensiunile şi structura
consumului. Consumul turistic are o alcătuire eterogenă, fiind reprezentat, în termeni financiari, de
cheltuielile facute de turişti pentru cumpărarea de bunuri şi servicii specifice. Deşi determinat de o
gamă largă de factori, de natură obiectivă Si subiectivă, specifică şi nespecifică, cât şi de
particularitătile economiilor locale, consumul turistic a înregistrat, de-a lungul timpului, o creştere
semnificativă – de 2-3 ori pentru majoritatea ţărilor europene, în perioda 1980-2005 - argumentând
integrarea turismului în modul obişnuit de existenţă al unor categorii sociale tot mai largi.
Consumul turistic poate fi structurat pe două mari componente: consumul intern, efectuat de turişti
autohtoni în propria ţară, şi consumul internaţional sau exterior, cel efectuat într-o altă ţară decât cea de
reşedinţăDeterminarea de exactitate a consumului turistic, mai ales a celui intern, este dificil de realizat,
datorită numeroaselor interferenţe între aceasta şi consumul curent de bunuri şi servicii. Cu toate
acestea, există mai multe modalităţi de evaluare a acestuia, utilizate în practică turistică internaţională.
7
Astfel, pentru caracterizarea consumului turistic general, unele studii opereaza cu raportul dintre
consumul intern şi cel internaţional, raport ce ia valori de la circa 2 (pentru Spania sau Anglia ) la 5 ( în
cazul Franţei sau Austriei). În privinţa consumului turistic internaţional, acesta este,cel mai adesea,
apreciat prin prisma ponderii cheltuielilor turistice efectuate în afara ţării (cheltuielile pentru călătoriile
internaţionale reflectate în balanţa de plăţi) faţă de consumul total privat.Acest indicator înregistrează
variaţii mari de la o ţară la alta, în funcţie de amploarea turismului, dar se manifestă multă stabilitate în
timp, reflectând interconexiunile dintre dezvoltarea turistică şi cea economică.Pentru caracterizarea
consumului intern se utilizează, de regulă, ponderea cheltuielilor pentru servicii în ,, hoteluri şi
restaurante” în totalul consumului final. Sunt ţari cu mai multă experienţă în domeniu şi care operează
cu o gamă mai largă de indicatori (consumuri legate de sejur, consumuri turistice şi paraturistice etc.),
în funcţie de informaţiile de care dispun sau care folosesc o metodologie mai elaborată de calcul a
consumului turistic.
În cazul ţarii noastre,potrivit ,, Anchetei bugetelor de familie” , consumul de ,, servicii turistice “
reprezenta, în 2003, 1,5% din cheltuielile pentru servicii, iar grupa ,, Hoteluri, cafenele şi restaurante “
1,1% din totalul cheltuielilor de consum, demonstrând, odată în plus, nivelul modest de dezvoltare a
turismului.
Răspunzând unor cerinţe de ordin social, turismul se afirmă şi ca un important mijloc de utilizare a
timpului liber.
Tendinţa de creştere a dimensiunilor timpului liber, ce caracterizează evoluţia contemporană a
economiei mondiale, ridică probleme legate de organizarea şi exploatarea eficientă a acestuia; structura
timpului liber, astfel, să asigure atât satisfacerea nevoilor privind refacerea capacităţii fizice si psihice a
organismului în vederea reluării muncii, cât şi a cerinţelor dezvoltării fiecărui individ.În aceste condiţii,
turismul reprezintă una din modalităţile cele mai complexe si benefice de utilizare a timpului liber.
Prin formele sale, turismul contribuie depotrivă la recuperarea capacităţii fizice a organismului şi la
lărgirea orizontului de cunoaştere, de informare a călătorului.Corespunzător acestor avantaje, turismul
se regăseşte ca principala destinaţie a timpului liber, atât pentru cel localizat la sfârşitul săptămânii, cât
şi pentru cel al vacanţelor sau concediilor de odihnă.
Activitatea turistică, înţeleasă ca proces de producţie, cu intrări şi eşiri, presupune şi exploatarea unei
game variate de resurse, între care cele naturale au un rol fundamental.În consecinţă, turismul exercită
influenţă asupra mediului şi componentelor sale.Datorită complexităţii fenomenului turistic, relaţia
dintre acesta şi mediu prezintă numeroase faţete, se manifestă pozitiv şi negativ.Prin ansamblul
posibilităţilor pe care le oferă şi condiţiilor pe care le reclamă pentru buna sa desfăşurare, turismul
constituie, de asemenea, un instrument eficient al destinderii internaţionale, de consolidare şi menţinere
a păcii în lume.Concluzie: În zilele noastre factorii socio-culturali si chiar politici joacă un rol
deosebit în turism. Odată cu dezvoltarea turismului se evidentiază transformări radicale si în viata
acestor factori, în viata oamenilor, cum ar fi: schimbul de idei, de informatii, lărgirea orizontului
cultural, formarea intelectuală etc. El contribuie într-o mare masură la o întelegere mai bună între
popoarele lumii si păstrarea pretioasei mosteniri a culturii universale.
Factorii determinanţi ai dezvoltării turismului.
Turismul ca fenomen social se desfăşoară în funcţie de acţiunea mai multor factori, specifici unei
anumite perioade istorice. Factorii genetici nu acţionează izolat, ci simultan în strânsă interdependenţă.
Principalii factori care determină dezvoltarea turismului sunt: calitatea mediului înconjurător, factorii
demografici, economici, politici, sociali, psihologici etc. Rolul unuia dintre aceşti factori poate deveni
primordial într-o anumită perioadă pentru un anumit teritoriu. În timp putem asista la o schimbare a
importanţei rolului lor pentru acelaşi teritoriu în funcţie de alte criterii (de exemplu: de modă, căci
putem vorbi de o „modă” şi în turism). În cele maim lute cazuri aceşti factori acţionează în strânsă
interdependenţă asociindu-se în atragerea turiştilor potenţialiTurismul este prin natura sa o activitate
atrasă de mediile înconjurătoare naturale şi sociale, dar mai ales de cele ce au calitatea de a fi unice şi
fragile. Discutând relaţia dintre acestea se observă că în cele mai multe cazuri, se calculează
consecinţele sale asupra mediului şi societăţii. Între mediul înconjurător, ca factor, şi turism, ca
activitate, există influenţe positive şi negative. Se arată adesea impactul turismului asupra mediului, în
special latura negativă, generată de o activitate intensă şi greşit dirijată. Dar trebuie să vedem în ce fel,
8
starea mediului înconjurător, la un moment dat, se reflectă în activitatea turistică. Acest fenomen se
resimte mai ales în dezvoltarea locală şi regională a turismului. Valoarea calitativă şi cantitativă a
resurselor naturale şi antropice este determinantă asupra turismului. Exploatarea iraţională la un
moment dat creează riscul de a distruge tocmai suportul de care orice activitate turistică este
dependentă. Mediul înconjurător, prin calitatea lui, poate trece pe primul loc între factorii actuali
determinanţi ai fenomenului turistic.
Factorii demografici. Turismul este o creaţie umană, rezultată din nevoia de recreere. Deci,
preutindeni şi în toate timpurile, omul a reprezentat principalul element al apariţiei şi dezvoltării
turismului. Creşterea numărului de locuitori ai planetei a determinat sporirea treptată a numărului de
turişti; astfel turismul s-a generalizat treptat ca fenomen social. De la 1,8 mld. loc. În 1920 numărul
locuitorilor globului a depăşit 6 mld. la sfârşitul anului 2000. După al doilea război mondial, ca urmare
a industrializării şi urbanizării a crescut nivelul de trai al populaţiei şi s-a produs explozia demografică.
Aceasta a fost mai accentuată în ţările în curs de dezvoltare.
Creşterea numerică a populaţiei, în special a populaţiei urbane, a dus la creşterea numărului de
turişti. În 1950 ponderea populaţiei urbane pe glob era de 29%, ajungând în 2000 la 50%. În ţările în
curs de dezvoltare, proporţia populaţiei urbane a crescut de la 17 la 39%, iar în ţările dezvoltate de la 54
la peste 76%. Ariile cele mai urbanizate, în 2000, sunt Europa (75%), America de Nord (75%) şi
America de Sud (73%). Aceasta arată că procesul de urbanizare este în plină dezvoltare în toate ţările
de pe glob, ceea ce contribuie la creşterea rezervei de turişti. În funcţie de mărimea aşezărilor urbane
creşte şi numărul turiştilor care se deplasează pe distanţe mici. În anul 2000, numărul oraşelor
milionare a trecut de 300, ele fiind emiţători importanţi de turişti (şi receptori de asemenea). tructura
populaţiei pe grupe de vârstă influenţează volumul fluxurilor turistice, alegerea locului de destinaţie, a
perioadei deplasării, a mijloacelor de transport utilizate şi a tipului de turism. Statisticile arată că în
ultimii ani a crescut ponderea grupei de vârstă cuprinsă între 15 şi 24 de ani. De asemenea, după al
doilea râzboi mondial, creşte substanţial participarea grupei de vârstă de peste 65 ani. Aceasta se
explică prin creşterea speranţei medii de viaţă în toate ţările emiţătoare de turişti (în Europa de Vest,
peste 80 de ani), existenţa timpului liber, creşterii veniturilor, îmbnătăţirea condiţiilolr de sănătate, în
final creşterea nivelului de trai.
Structura pe grupe de vârstă influenţează balanţa timpului de ocupare a bazelor turistice. Grupa
vârstnică asigură ocuparea bazelor de tratament şi cură balneară în perioadele extrasezonale, când şi
preţurile sunt mai mici. Adulţii şi tineretul (elevi şi studenţi) participă la activităţile turistice în timpul
concediilor de odihnă şi în perioada vacanţelor, când sunt solicitate bazele de cazare din regiunile
litorale şi montane. Ţinând cont de gradul de mobilitate al populaţiei tinere şi de dorinţa de cunoaştere,
este necesară crearea unor condiţii optime de practicare a turismului, de vizitare atât a obiectivelor
naturale, cât şi a celor culturale şi istorice. În acelaşi sens, trebuie adaptate bazele de cazare oferite,
apelându-se la moteluri, hanuri, cabane, campinguri, tabere pentru tineret etc. Turismul practicat de
grupa vârstnică este orientat către activităţile de recreere şi îngrijire a sănătăţii şi mai puţin de vizitare.
Organizarea transportului se face diferenţiat pe grupe de vârstă. O atenţie deosebită se acordă
transportului şi serviciilor oferite grupei vârstnice, dornică de mai mult confort. Tot mai mulţi turişti, în
special din ţările dezvoltate, preferă transportul cu autoturisme (pe care la închiriază) sau cu microbuze
(10-20 locuri).
Structura profesională a turiştilor constituie un factor semnificativ pentru tipurile de turism
practicat:
 se obesrvă o participare mai mare a celor cu studii superioare (profesori, medici, ingineri etc.)
şi cu studii medii, decât a celor ce prestează o muncă fizică (muncitori necalificaţi, agricultori)
 dorinţa spre călătorie este în raport cu veniturile obţinute de familie;
 călătoria depinde de locul şi rolul ocupat în ramurile de activitate, de durata concediilor şi de
repartiţia acestora în timpul unui an calendaristic.
În circulaţia turistică apar două extreme: dorinţa spre călătorie ajunge la nivel maxim la liberii
profesionişti şi intelectuali (75-80%), şi cote minime la populaţia agricolă (5-10%).

9
 Structura profesională a populaţiei influenţează adaptarea fizionomiei unei aşezări turistice la
cerinţele ei specifice, şi invers, anumite tipuri de dotări atrag anumite grupe profesionale şi sociale de
turişti.
Factorii economici. Transformarea necesităţii de practicare a turismului în realitate depinde de
resursele financiare ale populaţiei, în condiţiile existenţei timpului liber. Astfel, factorul economic se
impune în geneza turismului prin veniturile reale şi creşterea duratei concediilor plătite. Partea din
veniturile personale (familiale) rămasă la dispoziţia fiecărui membru al societăţii după achitarea
cheltuielilor curente (locuinţă, hrană, îmbrăcăminte, taxe şi impozite, transport etc) poate fi luată în
seamă pentru practicarea turismului pe măsura puterii lor de cumpărare (în funcţie de crize, inflaţie
etc)
Perioada postbelică se remarcă prin creşterea veniturilor populaţiei ţărilor dezvoltate, în
modificarea structurii consumurilor şi cheltuielilor. Se constată o creştere a cheltuielilor pentru
activităţi culturale, îngrijirea sănătăţii şi turism.
Participarea persoanelor la acitvitatea turistică se diferenţiază după venitul pe locuitor din
fiecare ţară şi după categoria socială din care fac parte. Astfel în Italia, intelectualii şi funcţionarii
participă cu peste 50% la circulaţia turistică, muncitorii cu 20%; în SUA, persoanele cu venituri sub
3000 USD/lună, practică turismul în proporţie de 25%.
Tipul şi formele de turism depind de mărimea venitului. Persoanele cu venituri mari practică
turismul de lungă durată şi la distanţe mari, cu mijloace de transport rapide şi confortabile. Persoanele
cu venituri mici participă la turism de scurtă durată, la distanţă scurtă şi pe cât posibil la utilizarea unor
baze de cazare şi servicii ieftine, eventual în extrasezon.
După estimările ONU şi UIOOT, venitul mediu pe locuitor la nivel mondial a atins în anul
2000, 1700 USD, dublu faţă de 1975 (853USD). Cele mai mari venituri medii pe locuitor sunt în
America de Nord şi Europa vestică (5000-6000 USD), Australia şi Noua Zeelandă (4300 USD), urmate
la mare distanţă de ţările din America de Sud (695 USD), Asia (575 USD), Africca (277 USD).
Venitul naţional influenţează fenomenul turistic, prin furnizarea mijloacelor necesare
populaţiei pentru practicarea lui, prin stimularea investiţiilor, prin dezvoltarea unei baze tehnico-
materiale proprii.
Factorii culturali. Aceştia au o importanţă decisivă în dezvoltarea turismului. Din factorii sociali
decurge raportul dintre timpul productiv şi neproductiv al omului. Creşterea timpului neproductiv oferă
şanse practicării turismului. Timpul neproductiv poate fi constrâns şi util.
Timpul neproductiv constrâns se consumă cu activităţi cotidiene: circulaţie, activităţi casnice,
cumpărături etc.
Timpul neproducitv util se consumă pentru: pregătire profesională (cursuri, biblioteci,
pregătire individuală etc.); ridicarea nivelului de cultură generală (citit literatură, ascultat muzică,
vizitarea unei expoziţii); activităţi sportive (alergări, gimnastică, tenis etc.); activităţi destinate
manifestărilor sociale (întruniri), culturale (teatru, cinema).
Din punct de vedere social, timpul liber este supus cerinţelor şi condiţiilor unei perioade
istorice. Repartiţia timpului liber în cursul unui an este importantă pentru delimitarea tipurilor de turism
şi a modului de amenajare al teritoriului.
Timpul liber apare în următoarele perioade:
 în timpul săptămânii (după orele de muncă);
 la sfârşitul săptămânii (week-end);
 în sărbătorile legale;
 în perioada concediilor anuale şi a vacanţelor.
Un rol important în dezvoltarea turismului revine concediilor plătite. Acestea se acordă în
majoritatea ţărilor în mod diferenţiat (în totalitate sau fracţionat). Existenţa concediilor plătite a
contribuit la transformarea turismului într-un fenomen de masă şi la intensificarea turismului
internaţional.
În funcţie de durata timpului liber utilizat pentru turism, apar trei categorii principale:
*Turismul ocazional, din timpul săptămânii, după orele de muncă. Se practică la distanţă mică
sau la imediata apropiere.
10
 *Turismul de recreere se practică la sfârşitul săptămânii (fiind numit şi turism de week-end),
cu durată de până la 2 1/ 2 zile. În funcţie de mijloacele de transport folosite, se desfăşoară la distanţe
diferite de locul de reşedinţă (de preferinţă până la 150 km). Perfecţionarea mijloacelor de transport şi a
rutelor atrag tot mai mulţi turişti, cu posibilităţi financiare la distanţe mai mari.
*Turismul de recreere şi îngrijirea sănătăţii se desfăşoară în perioada concediilor şi a
vacanţelor anuale, cu o durată mai mare şi la orice distanţă. În această categorie se practică turismul
intern şi internaţional.
Analiza evoluţiei timpului în ţările dezvoltate arată schimbări în următoarele direcţii
 micşorarea timpului productiv (4-5 zile de muncă pe săptămână; ziua de muncă de 6-8
ore);
 creşterea timpului liber la sfârşit de săptămână (2 1/ 2-3 zile);
 creşterea duratei concediilor anuale (de la 2 la 4 săptămâni; se prevede să crească la 10
săptămâni în viitor);
 fracţionarea concediilor anuale (2-4 pe an), este motivată de faptul că un singur
concediu pe an determină o perioadă îndelungată de uzură a forţei de muncă, dar şi de
necesitatea corelării cu vacanţele elevilor şi studenţilor;
 lărgirea posibilităţilor de opţiune în alegerea perioadei de afectuare a concediilor.
Cunoaşterea acestor aspecte reprezintă o condiţie determinată pentru dezvoltarea turismului.
Creşterea timpului liber va duce la conservarea sănătăţii populaţiei, la sporirea gradului de cultură şi de
educaţie.
Facorii politici. Aceştia trebuie judecaţi prim prisma ideoligiilor şi practicilor politice, dar şi prin
situaţii conjuncturale favorabile (pace şi înţelegere între popoare) sau nefavorabile (războaie, conflicte
armate, tensiuni internaţionale).
Politica economică a statelor influenţează turismul în mod direct prin: liberalizarea circulaţiei
persoanelor şi simplificarea formalităţilor de trecere a frontierelor de stat, prin formalităţile de eliberare
a vizelor turistice, prin facilităţi bancare (unificarea monedelor) şi vamale.
Situaţiile de instabilitaete politică, recesiunile economice, crizele (energetice, alimentare, de apă)
determină restrângerea ariei activităţilor turistice şi intensitatea fenomenului turistic. Turismul
contribuie la colaborarea şi la dezvoltarea economică a statelor.
Stabilitatea politică este foarte importantă, ca şi măsurile de securitate. Cel mai căutat circuit turistic
al europenilor şi japonezilor în SUA (San Diego Zoo – Grand Canyon – Disneyland – Florida – San
Francisco) a fost afectat prin fragmentarea lui după 11 septembrie 2001.
Factorii psihologici. Aceştia se manifestă ca urmare a conştientizării rolului omului în natură şi în
societate. Pe măsura dezvoltării societăţii, omul îşi manifestă tot mai mult dorinţele de utilizare a
timpului liber. Dorinţa de a pleca în alte locuri decât cele cunoscute zi de zi, curiozitatea de a vedea alte
peisaje (de aici şi expresia des întâlnită de exprimă dorinţa de a „schimba peisajul”), nevoia de
deconectare şi de eliberare de mediul în care munceşte, stau la baza mişcării turistice.
Există şi alte cauze care determină mişcarea turistică: „prestigiul social”, moda de a vizita
anumite locuri, imitarea altor persoane cu anumite posibilităţi materiale, considerente religioase,
manifestări sportive etc. Există şi factori inhibatori ai mişcării turistice: starea sănătăţii, relaţiile
tensionate din familie, sedentarismul, vârsta îniantată, starea vremii şi nu în ultimul rând, costurile etc.
Motivaţiile pentru turism sunt diferite:
 motivaţii sociale, dorinţa de evadare din peisajul obişnuit, de cunoaştere a altor oameni şi
grupuri sociale, nevoia de a se convinge singur de ceea ce aude sau citeşte, nevoia de a imita pe
alţii, aspiraţia la cultură etc.
 motivaţii familiale: nevoia membrilor familiei de a fi împreună în alte peisaje decât cele
cotidiene, nevoia de a participa la educarea copiilor, relaxarea de rigorile vieţii familiale zilnice
care devine uneori constrictivă;
 motivaţii personale:nevoia de a ieşi din automatismul cotidian, de a practica alte activităţi,
recreative (plimbări, sport), de restabilire a echilibrului nervos. Există, de aesmenea, nevoia de
a scăpa de presiuni (familiale sau colective), de cunoaştere şi aspiraţie spre realizarea
personală.
11
 Factorii psihologici sunt influenţaţi de nivelul veniturilor, de creşterea preţurilor, dar şi de
calitatea serviciilor turistice.Concluzie. Aşa cum am menţionat, factorii care condiţionează activităţile
turistice se combină diferit în timp şi spaţiu, astfel încât unul dintre ei devine determinant pentru o
anumită perioadă. Pentru acelaşi spaţiu, se manifestă rolul determinant al unui factor în funcţie de
dezvoltarea celorlalţi. Factorul politic devine donminant doar în situaţii de crize, conflicte politice
(atacuri teroriste, atacuri armate, instaurarea unor dictaturi).
TURISMUL INTERN ŞI INTERNAŢIONAL AL REPUBLICII MOLDOVA.
Determinată de o gamă largă de factori, circulaţia turistică se înfăţişează diferit în timp şi spaţiu,
manifestările ei concrete reflectând elasticitatea dorinţelor şi posibilităţilor pentru turism.
În ultimii ani evoluţia circulaţiei turistice în Republica Moldova manifestă o tendinţă de stagnare
Numărul total al vizitatorilor a scăzut de la 153,5 mii persoane în anul 2003 până la 149,9 mii persoane
în 2007, adică cu 2,3%. În 2007 numărul total al vizitatorilor a crescut cu 12,8% faţă de 2006, totuşi, cu
2,3% mai puţin decât în 2003 şi cu 11,8% mai puţin decât în anul de vârf 2004.
Evoluţia circulaţiei turistice pe forme de turism reflectă aceeaşi tendinţă de descreştere (excepţie
făcând turismul emitent), dar în proporţii diferite. Turismul emitent depăşeşte pe cel receptor, ceea ce
implică o scurgere semnificativă de valută în exterior, Republica Moldova manifestându-se ca o ţară
importatoare în turismul internaţional. Astfel, dacă numărul de plecări ale vizitatorilor din Republica
Moldova a crescut de 1,2 ori (de la 67,3 mii în 2003 la 81,8 mii în 2007), atunci numărul de sosiri ale
vizitatorilor străini în Republica Moldova a scăzut de 1,6 ori (de la 23,6 mii în 2004 la 14,7 mii în
2007), şi primul indicator îl depăşeşte pe al doilea de 5,6 ori în anul 2007, în uşoară urcare faţă de anul
precedent. Din păcate, această discrepanţă se impune începând cu anul 2006: turismul emitent îl
depăşeşte pe cel receptor de 4,8 ori în acest an, faţă de numai 2,3 ori în anul 2005. În consecinţă, în
ultimii cinci ani ai perioadei de referinţă 2003-2007 se observă o tendinţă constantă de creştere a
turismului emitent (+21,5% în 2007 faţă de 2003) şi de scădere a turismului receptor (-37,6% în 2007
faţă de 2003). Totuşi, se observă o uşoară creştere a turismului receptor în anul 2007 în raport cu anul
precedent (+3,4% în 2007 faţă de 2006).
Un real stimulent pentru redresarea stării turismului din Republica Moldova îl reprezintă
dezvoltarea turismului intern, manifestată prin creşterea interesului turiştilor naţionali faţă de
obiectivele turistice din interiorul ţării. Numărul turiştilor şi excursioniştilor interni a sporit de 1,1 ori,
de la 62,5 mii în 2003 la 70,5 mii în 2005. Cu toate acestea în ultimii doi ani ai perioadei analizate se
observă o scădere a turismului intern, de la 70,5 mii în 2005 la 14,2 în 2006 şi respectiv 14,7 mii în
2007. Ponderea turismului intern în totalul activităţilor de turism a scăzut de la 46,1% în 2005 până la
35,6% în 2007. În 2007 numărul turiştilor şi excursioniştilor interni a crescut cu 5% faţă de 2006, mai
puţin, totuşi, decât în 2004, când s-a produs o creştere însemnată de +21,5% faţă de anul precedent,
fiind cea mai mare creştere din ultimii ani (vezi tabelul 1).
Analiza evoluţiei sosirilor vizitatorilor străini în Republica Moldova, după scopul
vizitelor,indică o creştere a ponderii persoanelor străine care ne vizitează ţara cu scopul de afaceri şi
motive profesionale, de la 50% în 2004 la 58,2% în 2007 şi o scădere a ponderii persoanelor străine
care ne vizitează ţara cu scopul de vacanţe, recreere şi odihnă, de la 45,2% în 2004 la 39,4% în 2007,
precum şi a celor cu alte scopuri,de la 4,9% în 2004 la 2,4% în 2007 Evoluţia structurilor de cazare din
Republica Moldova în perioada 2003-2006 reflectă o creştere a numărului unităţilor de cazare (de la 63
în 2003 la 76 în 2006: o creştere de 20,6%) (vezi tabelul 3). Se constată o scădere (-6,8%) a capacităţii
de cazare unice de la 4850 locuri în 2004 până la 4519 locuri în 2006, respectiv a numărului total de
camere în hoteluri şi structuri similare, de la 2576 camere în 2004 până la 2457 camere în 2006 (-
4,6%). Această scădere a fost determinată, în principal, de intrarea în reparaţii capitale a unor hoteluri,
moteluri, precum şi de schimbarea destinaţiei de utilizare ale unor moteluri şi case pentru vizitatori.
Totuşi, această situaţie este compensată de tendinţa pozitivă existentă pe piaţa hotelieră privind
creşterea numărul de înnoptări a vizitatorilor în decursul anului, de la 370 mii în 2003 la 483,7 mii în
2006, o creştere de aproximativ 1,3 ori (+30,7 %). Totodată, se observă o creştere susţinută a indicilor
de utilizare a capacităţii de cazare, ceea ce sporeşte eficienţa economică a funcţionării acestor structuri
de cazare. Astfel, dacă în 2003, gradul de ocupare hotelier era de 22,1%, atunci în 2006 acesta
constituia deja 30,9%, de aproape 1,4 ori mai mult. În anul 2006, unei camere de hotel îi revenea 1,84
12
locuri de cazare. În perioada de referinţă, de asemenea, sporeşte nesemnificativ şi numărul angajaţilor
din domeniul hotelier, de la 1,7 mii salariaţi în 2003 la 1,9 mii în 2006, adică o creştere de aproape 1,1
ori (+11,8%).În perioada de referinţă 2003-2007 intensitatea circulaţiei turistice în Republica Moldova
manifestă o uşoară tendinţă de descreştere, totuşi, în urcare în 2007 cu 12,8% faţă de anul precedent,
însă cu 11,7% mai puţin decât în 2004 (vezi tabelul 4).
Aceeaşi tendinţă de descreştere a intensităţii turistice se menţine pentru două forme de turism –
receptor şi intern în ultimii ani, excepţie făcând anul 2007, când s-a înregistrat o creştere
nesemnificativă a acestora faţă de anul precedent. Totuşi aceste cifre sunt mai mici decât cele din anii
precedenţi. Doar, intensitatea circulaţiei din turismul emitent a înregistrat creşteri. Astfel, în 2007
aceasta a fost de 1,4 ori mai mare decât în 2005 (+42,9%), respectiv de la 157,2 la 224,7 vizitatori pe zi
şi de 1,2 ori mai mare decât în 2003 (+21,5%), respectiv de la 185 la 224,7 vizitatori pe zi. Intensitatea
circulaţiei în turismul receptor manifestă o tendinţă negativă şi a scăzut în 2007 cu 37,7% faţă de 2003
(de 1,6 ori), cu 43,5% faţă de 2004 (de 1,8 ori), însă, totuşi, a crescut nesemnificativ cu 3,3% faţă de
2006. Intensitatea circulaţiei în turismul intern în perioada 2003-2007 a fost în scădere continuă
(excepţie făcând anul 2007), scăzând de aproape1,2 ori în 2007 faţă de 2003 (-14,6%) şi 1,5 ori în 2006
faţă de 2004 (-33,1%).
În continuare vom face o analiză a destinaţiilor turistice preferate de turiştii autohtoni şi ţările emitente
de turişti pentru Republica Moldova. În tabelul 5 putem urmări destinaţiile străine preferate de
vizitatorii moldoveni în anul 2004. Cea mai vizitată ţară de către cetăţenii Republicii Moldova este
Turcia cu 31,3% din totalul plecărilor în 2007 (aproape un vizitator din trei a preferat această
destinaţie). Începând cu anul 2004, ponderea Turciei în turismul emitent al Republicii Moldova creşte
necontenit. Astfel, dacă în 2004 aceasta ocupa doar 15,2%, atunci în 2007 – deja impresionanta cotă de
31,3 % (aproape o treime din piaţa turistică emitentă).
În anul 2007 pe piaţa turistică emitentă a Republicii Moldova au loc schimbări surprinzătoare de poziţii
în clasament în comparaţie cu anul precedent. Astfel, locurile doi şi trei sunt ocupate de Ucraina şi
România, acestea din urmă urcând cu câte o poziţie în clasament faţă de anul 2006. Turcia de pe poziţia
a doua în 2006 a trecut în fruntea clasamentului, dublându-şi aproape numărul de vizitatori din
Republica Moldova: o creştere de 1,9 ori (+85,7%). În acelaşi timp, Bulgaria îşi pierde poziţia de lider
în clasament, trecând tocmai pe poziţia a patra: o scădere semnificativă de 29,7%. Marii perdanţi în
2007 sunt destinaţiile turistice Polonia (-42%), Rusia (-30,5%) şi Bulgaria (-29,7%). Creşteri
importante au cunoscut România (+66%), Turcia (+85,7%) şi Egipt (+100,5, aceasta efectiv dublându-
şi vizitatorii din ţara noastră), dar mai ales aşa destinaţii ca Cehia (+427,1%) şi Italia (+611,4), cu
creşteri de moment de-a dreptul spectaculoase. Doar patru ţări depăşesc cota de piaţă de 15%: Turcia
(+31,3%), Ucraina (+21,2%), România (+18,6%) şi Bulgaria (+16%). Primele două destinaţii turistice
din clasament, şi anume Turcia şi Ucraina, reprezintă ceva peste jumătate din cota totală a pieţei
turistice emitente (52,5%), iar primele patru destinaţii însumează 87,1% din ponderea pieţei (circa 9
turişti din 10 pleacă în aceste patru ţări).
În tabelul 6 putem urmări ţările străine care au preferat Republica Moldova ca destinaţie turistică în
anul 2007, după numărul turiştilor acestor ţări cazaţi în structurile noastre de primire turistică.
Aceleaşi opt ţări pot fi găsite în clasamentul primelor opt ţări în anul 2007, la fel ca în 2006, cu o
singură inversare de poziţii dintre Italia şi S.U.A., Italia avansând cu o poziţie în clasament pe locul
cinci, graţie unei creşteri semnificative de 26,1%, în defavoarea S.U.A., care coboară pe locul şase, cu
cea mai drastică scădere înregistrată în 2007 de 17,5%. Doar două ţări depăşesc cota de piaţă de 10%:
România (+21,1%) şi Ucraina (+11,2%). Acestea două din urmă rămân pe poziţii de lider, cota de piaţă
a lor practic rămânând nemodificată, împreună ocupând aproape o treime din cota pieţei de cazare a
turiştilor străini (32,3%). Cu alte cuvinte, un turist cazat din cinci provine din România, iar unul din trei
– din România şi Ucraina. Primele patru ţări din clasament, şi anume România, Ucraina, Rusia şi
Turcia, reprezintă aproape jumătate din cota totală a pieţei de cazare pentru turismul receptor (49,8%).
Astfel, un turist cazat din doi provine din una din aceste patru ţări. Creşteri importante s-au înregistrat
la cazarea turiştilor din Rusia (+15,1%), Marea Britanie (+19,3%), Germania (+20,9%), dar mai ales la
cazarea turiştilor din Italia (+26,1%) şi Franţa (+32,6%).

13
 Toate aceste particularităţi privind evoluţia circulaţiei turistice în Republica Moldova indică
necesitatea unui efort deosebit pe linia marketingului turistic în sensul stimulării în continuare a cererii
turistice, în scopul ajungerii şi depăşirii nivelului de la sfârşitul anilor 1980 – începutul anilor 1990.
Stimularea circulaţiei turistice în ţara noastră, atât pentru turiştii naţionali, cât şi pentru turiştii
străini, este cu atât mai necesară cu cât Republica Moldova dispune de un important potenţial turistic
deosebit, din păcate, în mare parte nevalorificat.
Fluxuri turistice spre şi din Republica Moldova.
TURISM INTERN
- Numarul vizitatorilor interni a constituit 7370 persoane.
- Perioada sejurului a fost in mediu de 11,2 zile pentru un turist.
- Incasarile din activitatea de turism intern s-au cifrat la 18815,9 mii lei, sau cu 1831,4 mii lei
(10,8%) mai mult in comparatie cu trimestru I, a anului 2006.
TURISM INTERNATIONAL
- Numarul vizitatorilor straini in Republica Moldova in trimestru I, a anului 2007 a fost de 14076
persoane.
Cea mai mare pondere in numarul de sosiri o detin vizitatorii din Romania – 24,8 %, fiind urmati de
vizitatorii din Turcia –16,2 % din Rusia – 14,3 % din Ucraina – 8,1 %, din Italia – 5,2 %.
In functie de scopul vizitei, sosirile se structureaza astfel: de afaceri si profesional – 63,3%; de
agrement, recreare, odihna – 35,1%.Urmare participarii la expozitiile internationale de turism si
promovarii imaginii Republicii Moldova ca destinatie turistica fluxul de turisti straini s-a marit cu 15,9
%, inclusiv:
- din Germania – cu 19,5 %
- din Grecia – cu 47,3 %
- din Regatul Unit al Marii Britaniei – cu 19,6 %
- din Turcia – 12,8 %
- Numarul vizitatorilor moldoveni care au plecat in strainatate, in I trimestru a anului 2007 s-a cifrat
la 10814 persoane.
54,3 % din totalul plecari au fost inregistrate spre Romania; 8,9 % - spre Rusia; 7,7 % - spre Bulgaria;
7,1 % - spre Ucraina; 6,9 % - spre Egipt.
Din numarul total de moldoveni plecati in strainatate, 74,7 % au avut scopul de agrement, recreatie,
odihna; 13 % – in scop de afaceri si profesional; 9,3% – alte scopuri.
Deoarece traseele internaţionale care tranzitau R. Moldova au fost dizolvate odată cu URSS-ul, R.
Moldova a pierdut turiştii de tranzit. În prezent Asociaţia Agenţiilor de Turism încarcă să recupereze
acest contingent inclusiv prin participarea la diverse expoziţii internaţionale, promovarea imaginii
turistice a R. Moldova şi includerea ei în traseele europene. Experţii din turism consideră de asemenea
că dezvoltarea zonelor turistice naţionale se poate produce doar dacă statul va rezolva problema
infrastructurii drumurilor. În anul curent, se aşteaptă reconstrucţia drumurilor spre Rezina, ceea ce va
deschide noi oportunităţi pentru traseele turistice naţionale spre Saharna şi Ţâpova. Datele statistice ale
autorităţilor din turism atestă, de exemplu, că, după ce a fost amenajate drumurile, fluxul de turişti spre
Orheiul Vechi a crescut 3,5 ori.
În acelaşi timp, datele statistice oficiale denotă că structurile de cazare turistică colectivă din R.
Moldova în 2006 au fost frecventate de mai mulţi turişti, fiind atestaţi 312 mii turişti (+3,4%
comparativ cu anul 2005). De asemenea, se atestă că pensiunile turistice şi agroturistice din R.
Moldova au înregistrat creşteri de peste 4,3 ori a numărului de turişti vizitatori: în total 7,8 mii turişti,
dintre care 3,1 mii străini.
Indicele oficial de utilizare netă a capacităţii de cazare turistică în funcţiune în anul 2006 a fost de
44,5% la totalul structurilor de cazare turistică colective.
Numărul acestora era, la 31 decembrie 2006, de 211, inclusiv 76 hoteluri, 6 structuri de întremare şi
129 structuri de odihnă. Din numărul total de hoteluri, 10 aveau categoria de clasificare de 4 stele, 11 –
de 3 stele, 7 – de 2 stele, 3 – de 1 stea, iar celelalte nu aveau o astfel de clasificare.
După extinderea UE până la hotarele Republicii Moldova, 2/3 din fluxurile internaţionale de vizitatori
(deserviţi de agenţiile naţionale) provin din vest, iar piaţa CSI de turişti pentru Moldova este într-o
14
descreştere dramatică. Turiştii din ţările UE cheltuiesc în medie circa. 500-800 euro/persoană
solicitând, respectiv, servicii de calitate şi sunt afectaţi de capacitatea redusă a industriei turistice
moldave de a reacţiona adecvat la aşteptările lor.
Însă, cu excepţia României, în statele UE nu există nici o structură specializată pentru promovarea
Republicii Moldova, „ca nou vecin al UE", în calitate de destinaţie turistică regională. Rarele expoziţii
la care participă ţara noastră sunt scumpe şi nu au capacitatea de a motiva un număr consistent de turişti
pentru Moldova. Cheltuielile reduse pentru activităţi de promovare, reprezentare şi informare turistică,
inclusiv în străinătate (circa. 615 mii lei sau 78% din bugetul Fondului de promovare şi dezvoltare a
turismului pentru 2006) nu sunt capabile să pună în valoare atractivitatea destinaţiilor turistice
naţionale.
Turiştii din Republica Moldova reprezintă segmente importante din piaţa turistică a României,
Ucrainei, Bulgariei şi Turciei, în timp ce ţara noastră deserveşte un număr de aproximativ 5 ori mai mic
de turişti proveniţi din ţările respective. Acest dezechilibru este amplificat de raportul preţ/calitate
nemotivant, de oferta autohtonă concentrată excesiv în municipiul Chişinău şi de lipsa de diversitate
pentru agrementul turistic.
Cu o cotă de circa. 0,5% în PIB, turismul moldovenesc nu poate pretinde la un rol esenţial pe piaţa
turistică regională, fără eforturi considerabile de specializare îngustă pe anumite nişe
avantajoase.
Marea majoritate a agenţiilor de turism naţionale cooperează cu parteneri din ţările UE, în special cu
cele tradiţionale: România, Bulgaria, Germania, Cehia, Cipru, Franţa, Ungaria, Polonia ş.a.
La nivelul agenţiilor de turism, performanţele industriei pentru perioada 1997-2006 se caracterizează
prin următoarele:
 sporirea mai mult de două ori a numărului de călători deserviţi de agenţiile de turism;
 majorarea numărului de vânzări spre ţările UE până la circa. 2/3 din total;
 restrângerea ariei de călătorii a moldovenilor în cadrul CSI (din care marea majoritate din ofertă
este comercializată în Ucraina) până la cca.1/3;
 instabilitatea fluxurilor de turişti străini deserviţi de agenţiile din Moldova;
 menţinerea cotei înalte de vizitatori cu motivaţie de afaceri (circaa.60% din total), dar care stau
2-3 zile;
 creşterea în ultimii 5 ani a numărului de călători interni de cca.1,5 ori;
 un număr important de agenţii turistice au plecat de pe piaţă.

Ţările generatoare de turişti pentru statul nostru rămân a fi: Rusia, Turcia, România, Ucraina şi, mai
nou, Germania, Italia, Bulgaria. Însă agenţiile de turism deservesc anual sub 4 mii de turişti din fiecare
din aceste ţări. Acest fapt se datorează numărului mare de vizite turistice neorganizate (deci, şi
nemonitorizate de statistica naţională), precum şi de oferta turistică naţională precară.
3/4 din turiştii europeni provin din 4 ţăriUn număr limitat de ţări membre ale UE sunt furnizori
stabili şi, relativ, mari de turişti pentru Republica Moldova: România, Bulgaria, Germania, Italia.
Fluxurile turistice de pe celelalte pieţe sunt sporadice şi inconsistente. Acest fapt se datorează
numărului limitat de tranzacţii ale companiilor moldovene cu marii operatori de turism europeni,
suplimentat cu o ofertă inconsistentă şi o promovare slabă a destinaţiilor turistice naţionale pe piaţa
turistică naţională şi regională.Turiştii europeni nu vin în Moldova pentru vacanţăRepublica
Moldova a pierdut capacităţile de găzduire a vacanţelor din ex-URSS (circa 2 milioane persoane
până în 1989), şi nici nu a creat facilităţi pentru turiştii europeni odată cu deschiderea frontierelor. Mai
mult ca atât, aflarea persoanelor străine în Moldova pentru afaceri şi care, tradiţional, sunt atribuite
turiştilor (cca. 60% din total) se datorează capitalei (unde pot fi cazaţi şi deserviţi relativ confortabil) şi
obişnuinţei oamenilor de afaceri europeni de a apela la agenţiile de turism. Totuşi, motivaţia de vacanţă
îşi recucereşte în ultimul timp simpatia unor turişti europeni, datorită apariţiei anumitor destinaţii
turistice în locurile pitoreşti ale Moldovei.
4/5 din turiştii moldoveni au ca destinaţie de vacanţă 4 ţărRomânia, Bulgaria (membre UE),
Ucraina şi Turcia (ţară asociată UE) sunt destinaţiile de vacanţă preferate ale turiştilor moldoveni
15
datorită relativei apropieri geografice, precum şi ofertei turistice considerabile, promovate activ pe
piaţa turistică a RM. În acelaşi timp, companiile provenite din aceste ţări tind tot mai frecvent să-şi
deschidă filiale în Chişinău, astfel având posibilitatea de a se afla mai aproape de consumatorul
moldovean. În ultimul timp, Polonia, Ungaria, Slovacia şi Grecia devin din ce în ce mai solicitate de
către turiştii moldoveni în mare parte datorită ofertelor interesante promovate de către companii sau
filiale specializate. Noi bariere impuse de stat
Ca răspuns la solicitările ţărilor europene de a limita fluxul migraţionist al cetăţenilor moldoveni,
autorităţile naţionale au instituit un sistem de filtre pentru accesul pe piaţă al agenţiilor de turism (sau
instrumente de monitorizare): reînregistrarea şi licenţierea firmelor de turism (din care au rămas doar
1/5), impunerea obligativităţii brevetării fiecărui angajat, monitorizarea fiecărei tranzacţii prin sistemul
de vauchere (decupabile la vamă, la destinaţie şi la autoritatea naţională de turism), instituirea unui
Registru on-line al turismului (fiecare client poate vedea legalitatea firmei partener) etc. Bineînţeles, în
faza iniţială aceste măsuri erau necesare şi impuneau un alt nivel de organizare a sectorului turistic. În
această perioadă, Moldova redobândeşte statutul de membru al Organizaţiei Mondiale a Turismului
(2001) şi stabileşte alt tip de relaţii (acorduri de colaborare în domeniul comerţului, turismului şi
culturii) cu partenerii din ţările actuale membre ale UE. La nivelul firmelor de turism se stabilesc
parteneriate sigure cu actori de pe pieţele ţintă ale Moldovei, iar unele companii turistice din ţările
membre UE şi asociate acesteia îşi deschid filiale la Chişinău. Totodată, începând cu anul 2004,
autoritatea naţională de turism îşi reduce drastic numărul de angajaţi, astfel încât monitorizarea
eficientă a sectorului devine, practic, imposibilă.
Disproporţia mare dintre fluxurile turisticeTuriştii moldovenii pleacă în proporţie de 4/5 în ţările
UE, comparativ cu numărul turiştilor sosiţi din aceste ţări. Chiar dacă cifrele diferă de la an la an,
proporţia rămâne aproape neschimbată în ultimii 5 ani. Acest fapt se datorează mai multor cauze,
printre care:
 companiile turistice deservesc mai frecvent turiştii autohtoni decât pe cei europeni care, deşi
plătesc mai scump, sunt şi mai pretenţioşi;
 oferta destinaţiilor străine este promovată mai activ pe piaţa naţională decât cea moldovenească
pe pieţele străine;
 în UE atitudinea generală faţă de Republica Moldova este ca faţă de o destinaţie care nu are prin
ce te surprinde;
 dezorganizarea sistemului naţional de destinaţii turistice etc.

Trei probleme mari ale industriei de turistice Industria turistică se confruntă cu 3 probleme mari la
nivel naţional:
 un grad mare de dezorganizare în sectorul turistic;
 zonele turistice sunt subdezvoltate, iar oferta lor este foarte restrânsă;
 legislaţia în domeniul turismului nu este aplicată eficient.

Reducerea drastică a numărului de turişti moldoveni cu destinaţia UEAcest lucru se produce din
cauza instituirii sistemului de vize pentru România, ţară ce deservea cca. 30% din clienţii agenţiilor de
turism din Moldova, precum şi asigura tranzitul spre alte destinaţii turistice importante din ţările terţe
(Bulgaria, Turcia, Italia, ţările balcanice). Totodată, această reducere de turişti moldoveni în Europa nu
este compensată de sosirile în Moldova a turiştilor din ţările membre UE. Pierderile agenţiilor de turism
autohtone sunt evidente. Unii experţi prognozează o descreştere cu cca. 50% a numărului de turişti
moldoveni care vor pleca către destinaţiile turistice din UE.
Reorientarea fluxurilor turistice în afara UE Mulţi turişti, se reorientează către alte destinaţii
turistice mai accesibile, de regulă, ca Ucraina sau Turcia. Din păcate, însă, nu toate agenţiile din
Moldova au contracte sigure cu parteneri din aceste ţări, care să asigure deservirea fluxului sporit de
turişti la preţuri convenabile. Acest lucru duce în egală măsură şi la sporirea presiunii exercitate asupra
destinaţiilor naţionale, care nu sunt pregătite şi nu dispun de capacităţi suficiente pentru a oferi
confortul solicitat de turişti. În aceste condiţii, aprecierea negativă a turismului moldav sporeşte şi în
ochii turiştilor autohtoni.
16
Pierderea avantajelor concurenţiale.Companiile naţionale au avut posibilitatea unică de a opera
aproape fără bariere (pentru turişti) pe piaţa turistică a României şi a ţărilor CSI. Acest fapt oferea
avantaje mari agenţiilor turistice din ţară pentru intermedierea unor tranzacţii turistice importante. În
prezent, în lipsa acestor avantaje, unele companii vor fi nevoite să-şi limiteze sau chiar să-şi sisteze
activitatea. Deocamdată este dificil de estimat costurile concrete ale implicaţiilor problemelor legate de
restricţionarea accesului turiştilor moldoveni pe pieţele UE, dar se ştie că în perioada estivală 2007 s-a
înregistrat o reducere de circa două ori a fluxului de turişti către destinaţiile UE.
Circulaţia turistică internă a Republicii Moldova. In prezent aportul turismului in economia
nationala este relativ nesemnificativ. Nivelul calitativ scazut al capacitatilor de cazare si venitul obtinut
din activitatea turistica plaseaza Republica Moldova printre tarile in care turismul este slab dezvoltat.
In ultimii 10 ani, evolutia circulatiei turistice in Republica Moldova manifesta o tendinta relativa de
reducere a numarului de vizitatori, ca rezultat al efectelor negative din sfera economico-sociala a tarii.
In pofida faptului ca numarul total al vizitatorilor s-a redus de la 140,4 mii in anul 1993 pina la 115,9
mii in anul 2002, se observa totusi o tendinta de crestere a acestui indicator incepind cu anul 1999.
Astfel, numarul turistilor in anul 2002 a crescut cu 55,5 mii in comparatie cu anul 1998.
Evolutia circulatiei turistice in cadrul turismului international organizat reflecta aceeasi tendinta. In
periNumarul de vizitatori in cadrul turismului intern organizat a sporit de la 16,4 mii in anul 1995 pina
la 44,1 mii in anul 2002, iar ponderea in totalul vizitatorilor s-a majorat de la 13,6% in anul 1995 pina
la 38,1% in anul 2002. Aceasta tendinta reflecta cresterea cererii populatiei pentru oferta turistica
interna.Valorificarea activitatii turistice prin volumul incasarilor provenite din activitatea turistica ne
permite sa urmarim contributia relativa a turismului la dezvoltarea economiei nationale.
Numarul de vizitatori in cadrul turismului intern organizat a sporit de la 16,4 mii in anul 1995 pina la
44,1 mii in anul 2002, iar ponderea in totalul vizitatorilor s-a majorat de la 13,6% in anul 1995 pina la
38,1% in anul 2002. Aceasta tendinta reflecta cresterea cererii populatiei pentru oferta turistica interna.
Valorificarea activitatii turistice prin volumul incasarilor provenite din activitatea turistica ne permite sa
urmarim contributia relativa a turismului la dezvoltarea economiei nationale.Analizind evolutia
incasarilor turistice in Republica Moldova in ultimii 8 ani, putem remarca o tendinta pozitiva,
caracteristica dupa anul 1998, cind volumul total al incasarilor turistice s-a majorat de la 20,9 milioane
lei pina la 98,6 milioane lei in anul 2002, desi volumul total al incasarilor turistice in anul 2001 a
reprezentat doar 0,3% din PIB.
De mentionat ca lipseste informatia referitoare la vizitatorii Republicii Moldova care se deplaseaza in
mod individual. Datele analizate anterior se refera doar la calatoriile organizate de firmele turistice din
Republica Moldova pentru turistii locali si cei straini.
Datele din tabelul 1.5.5 reflecta numarul sosirilor de vizitatori in Republica Moldova din diferite tari cu
care republica noastra are regim de vizaConcluzii: Dupa cum cunoastem in prezent aportul turismului
in economia nationala este relativ nesemnificativ. Republica Moldova avind un nivel foarte slab
dezvoltat in sfera turismului si anume nivelul de cazare si deservirea, din acest motiv atragerea
turistilor scade o data cu venitul in bugetul statului. Cu cit organelle statului vor investi in dezvoltarea
turismului cu mult mai mult bugetul se va largi din acest domeniu.
Forme de turism:structură,caracteristici,interacţiuni. Dezvoltarea turismului,integrarea
sa în structura economiilor moderne,în sfera necesitaţilor şi consumului populaţiei se reflectă într-o
îmbogaţire continuă a conţinutului sau şi o diversificare a formelor de manifestare.De asemenea
participarea la mişcarea turistică a unor categorii sociale tot mai largi,asociată cu varietatea mobilurilor
cererii,au favorizat apariţia unor forme de turism,adaptarea lor permanentă la cerinţele turiştilor şi
condiţiile călătoriiilor.
În general,forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă
asocierea/combinarea serviciilor (transport,cazare,alimentaţie,agrement) ce alcătuiesc produsul
turistic,precum şi modalitatea de comercialiyare a acestuia.
Delimitarea clară a conţinutului fiecărei forme de turism prezintă importanţă pentru identificarea,pe
de o parte,a comportamentului vizitatorului în materie de consum şi cheltuieli ,şi ,pe de altă parte,a
responsabilităţilor şi obligaţiilor organiyatorilor de vacanţe(touroperatori şi agenţii de voiaj) şi/sau
prestatorilor de servicii (societăţi de transport,hoteluri,restaurante etc.).
17
 Formele de turism reflectă structura mediului care le-a generat, adică structura societăţii omeneşti,
modalităţile de acoperire a motivaţiilor şi posibilităţilor tehnico-economice de procesare a fenomenului
turistic.
În literatura contemporana de specialitate exista diferite clasificări ale formelor de turism dupa
mai multe crieterii.
Cele mai importante dintre acestea se regăsesc in prezentarea ce urmează.
I. Dupa caracteristicile social-economice ale cererii.
1. Turismul particular – practicat de către persoane cu venituri mari, pe cont propriu. El poate fi
efectuat atît in scopuri de tratament cît si pentru odihnă si agrement. In genere se apelează la serviciile
unor hoteluri cu confort sporit si chiar de lux ce pot oferi servicii personalizate agreate şi de către
oamenii de afaceri sau înalţi demnitari. Tot aici putem include si turismul de croazieră si pe cel de
vanătoare.
2. Turismul social – este practicat cu preponderenta in extrasezon (Programul Litoral pentru toţi) si se
adresează în special categoriilor sociale cu venituri mici si chiar foarte mici, el fiind finanţat de către
sindicate sau prin cadrul programelor de asigurări sociale. Sunt vizaţi in mod special elevii, studenţii,
vîrsta a treia, veteranii de război sau persoanele cu handicap.
3. Turismul de masa – se adresează unor categorii de populaţie cu venituri medii si submedii si este
practicat in vacanţe, concedii sau week-enduri pe întreg parcursul anului in unităţi cu confort mediu sau
chiar redus. Constituie insă cea mai mare parte a turismului naţional şi prin practicarea lui se poate
realiza o întreţinere a bazei tehnico-materiale turistice pe întreg parcursul anului.
II. Dupa motivaţia generatoare de calătorie.
1. Turismul de tratament balneo-medical – vine în completarea turismului de odihnă,
particularizîndu-l într-o măsura apreciabila prin intermediul curelor profilactice, cure active, post
traumatice şi de convalescenţă şi chiar si a celor de întreţinere. El se adresează în mod special
persoanelor de vîrsta a treia deşi poate fi practicat cu success şi de către tineri şi vine împreună cu
agrementul dirijat specific afecţiunilor tratate, fiind lesne de practicat pe toata perioada anului, sub
supraveghere medicală, în sejururi medii sau lungi. El constituie totodată o forma modernă de control si
refacere a sănătaţii unei naţiuni şi contribuie la valorificarea superioară a resurselor naturale şi turistice
prin realizarea unui coeficient ridicat de utilizare a spaţiilor de cazare si alimentaţie publică.
2. Turismul de odihnă si recreere – este cea mai frecventă forma de turism întîlnită. Turismul de
odihnă este adesea cel practicat în concediul anual, el reprezentînd o formă de relaxare fizică şi
intelectuală. Turismul de recreere se referă la sejururi scurte, preferate în mod special de către tineri si
practicat mai ales în week-enduri.
3. Turismul de agreement – este o formă relativ similară celei precendente şi cuprinde vizitarea unor
obiective turistice (muzee, case memoriale etc), cunoaşterea de oameni şi locuri noi, de obiceiuri si
meştesuguri (tîrguri) şi nu în ultimul rînd participarea la manifestări cultural artistice (concerte,
expoziţii, festivaluri etc).
4. Turismul cultural – cuprinde calatoriile şi participările la festivaluri de artă, care conferă
individului ceva mai mult decît ieşirea din cotidian, am putea spune chiar hrana spirituală, răspunzînd
motivaţiei de cunoaştere, dezvoltării personalitaţii umane, a modului de viaţă, a comportamentului,
vestimentaţiei etc.
5. Turismul de reuniuni – se referă atît la reuniunile interne cît şi la cele internaţionale (seminare,
congrese, sesiuni stiinţifice, conferinte), atît cele pe teme de cultură cît şi cele pe teme stiinţifice,
politice, de apărare sau de activitate sindicală. Se desfăsoară pe tot parcursul anului, necesită spaţii
speciale de desfăşurare şi dotări de înalt nivel tehnic (traducere simultană in căşti, sonorizare sistem
video, retroproiectoare etc), şi servicii de informaţii si telecomunicaţii rapide (internet, fax, telex),
transport, cazare, recepţii, cockteil-uri, banchete, transferuri etc. Majoritatea acestor acţiuni necesită
simultan şi programe speciale pentru însoţitori (shoping, tururi de oras, excursii) dar şi acţiuni turistice
organizate cu toţi participanţii sau numai cu o parte dintre acestia , înainte sau dupa terminarea
lucrărilor reuniunilor. Încasările în cazul acestei forme de turism sunt mai mari ca în alte cazuri, şi deci,
serviciile aşteptate sunt şi ele la un nivel ridicat, participanţii fiind înalţi demnitari, savanţi, personalitaţi
de primă clasă ale lumii.
18
Această formă este în continuă dezvoltare ceea ce duce inevitabil la creerea de noi spaţii de primire,
perfecţionarea personalului dar şi a transportului aerian sau rutier.
6. Turismul de afaceri – vine în completarea celui de reuniuni, dar are ca principală motivaţie
întîlnirea cererii cu oferta în cadrul tîrgurilor, expoziţiilor, a tranzacţiilor sau negocierilor dar şi acţiuni
de promovare a unei firme, a unor produse. Principalele demersuri se finalizează cu încheierea unor
contracte. Acest turism se desfăşoară tot timpul anul, in spaţii special amenajate pentru expunere,
tranzacţionare, beneficiind de servicii de presă, alimentaţie publică, transport de persoane şi mărfuri,
cazare, mijloace de telecomunicaţii etc.
Un sector al acestei pieţe o reprezintă şi shopping turismul, prin achiziţionarea unor bunuri în condiţii
avantajoase faţă de piaţa proprie (în special în perioada marilor reduceri).
7. Turismul religios – se practică în masă şi se modernizează continuu, dezvoltînd o cerere specială
pentru servicii de cazare, transport, alimentaţie, comercializarea obiectelor de cult şi nu numai,
telecomunicaţii, tipărituri şi confecţii specifice (tămîie, lumanări, talismane, cruciuliţe, statuete, icoane
etc). Principalele fluxuri turistice de acest gen se indreaptă către: Mecca, Medina, Ierusalim, Vatican,
Muntele Athos etc. Anual au loc hramurile unor biserici ce prilejuiesc deplasări de mari mase de
oameni pentru a asista la praznice (Hramul Sf. Paraschiva – Iaşi) iar saptămînal, mănăstirile sunt
vizitate de un număr mare de oameni.
Tipologia calatariilor- Întrucît noţiunea de “voiaj” sau “vizită” – fundamentală pentru definirea
turismului-are o sferă de cuprindere extreme de largă şi acoperă o varietate de forme de manifestare,se
impune utilizarea unui ansamblu de criterii de clasificare,de delimitare a unor categorii omogene,bine
conturate.Clasificarea formelor de turism oferă ,în plus,avantaje în direcţia îmbunătăţirii statisticilor
turismului,a realizării compatibilităţii înregistrărilor naţionale şi internaţionale.
In cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:
• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria ţară;
• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor tourism) - vizitarea unei ţări date de
către non-rezidenţi;
• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) - rezidenţii unei ţări date care vizitează
alte ţări.
Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:
• turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;
• turism naţional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;
• turism internaţional - incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător (outgoing).
Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se
mai poate clasifica şi în funcţie de următoarele criterii:
a) după motivele călătoriei.
• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);
• vizite la rude şi prieteni;
• afaceri şi motive profesionale;
• tratament medical;
• religie/pelerinaje;
• alte motive.
b) după gradul de mobilitate al turistului di stingem:
• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).
• turismul itinerant (de circulaţie);
• turismul de tranzit.
c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:
• turismul particular;
• turismul social;
• turismul de masă.
d) după modul de angajare al prestaţiilor turistice distingem:
• turismul neorganizat
Avantaje si dezavantaje:
19
 ●Pentru prestatori – incasări medii/turist mai mari
●pentru vizitator – organizarea vacanţei după propriul plac şi accesul în zone turistice improprii
turismului de masa
●buget de vacant mare
●suprasolicitării BTM-ului în perioada de sezon cu riscul de a nu putea beneficia de servicii
• turismul organizat. Angajarea anticipată a serviciilor legate de deplasări şi sejur prin contracte
încheiate cu agenţia de turism care menţionează drepturile si obligaţiile de ambele părţi, doua forme
ale acestor drepturi sunt: voucher (instrument de plata) si B.O.T. (bilet de odihna si tratament).
Cumpărarea întregului pachet de servicii all inclusive (voiaj forfetar) este mai avantajos decît în
sistemul în care turistul ar achiziţiona separat fiecare serviciu.
• turismul mixt
Avantaje si dezavantaje
●Pentru prestatorul de turism organizat şi semiorganizat există posibilitatea utilizării raţionale a
capacităţii de cazare, transport, de utilizare a forţei de muncă şi certitudinea încasărilor pe
parcursul anului
●stimularea mişcării turistice, atenuarea caracterului sezonier al cererii
●pentru turist – garanţia unei vacanţe reuşite, de confort, financiar, utilizarea bugetului de vacant în
condiţii avantajoase.
●pentru prestatorul de servicii – incasări mai mici/zi/turist, datorită facilităţilor acordate
●limitează libertatea de mişcare a turistului
e) după vârsta participanţilor:
• turismul pentru preşcolari;
• turismul pentru elevi;
• turismul pentru tineret (18-31 ani);
• turismul pentru adulţi (31-60 ani);
• turismul pentru vârsta a III-a.
f)după tipul mijlocului de transport:
•drumeţie
•turism rutier
•turism feroviar
•turism naval
•turism aerian
g)după frecvenţa de manifestare:
•turism continuu(permanent),organizat pe întreaga durată a anului calendaristic de ex:cura
balneară,turismul cultural,turismul de afaceri.
•turism sezonier,legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente –
culturale,artistice,sportive etc.
h) După volumul de activitate:
•de masa / convenţional / standard
•alternativ / pe scară redusă / agroturism, de aventură, sportiv, ştiintific, educativ, cultural
Desigur există încă multe alte posibilităţi şi unghiuri de investigare a circulaţiei turistice; cele
prezentate oferă o imagine a compexităţii activităţii,a proprietăţii serviciului turistic de a se
particularize în raport cu specificul cerinţelor fiecărui turist sau grup de turişti,a varietăţii
problemelor ce trebuie soluţionate de organizatorii de turism.Aceste forme de turism nu trebuie
privite în mod izolat, ele suprapunându-se prin anumite caracteristici comune. Un alt aspect demn
de a fi menţionat constă în faptul că,între diferite forme de turism există afinităţi şi
incompatibilităţi,de exemplu turismulitinerant sau de circulaţie poate fi intern sau
internaţional,emiţător sau receptor,cultural sau ştiinţific etc; turismul particular poate îmbrăca
oricare dintre formele analizate, cu excepţia celui social ş.a.m.d. Cunoaşterea acestor
relaţii,respective a cîmpurilor de interferenţă ca şi a factorilor ce condiţionează evoluţia diferitelor
forme de turism, prezintă semnificaţie deosebită pentru conturarea strategiei de dezvoltare turistică,
pentru elaborarea direcţiilor de acţiune în vederea diversificării formelor şi apropierii lor e
20
 gusturile şi dorinţele consumatorilor. În acelaşi timp,intensificarea călătoriilor – interne şi
internaţionale,creşterea rolului turismului în ansamblul relaţiilor economice internaţionale ca şi în
viaţa economică şi socială au determinat preocupări pentru evaluarea dimensiunilor şi efectelor sale
,pentru elaborarea unui sistem unitar de înregistrare şi urmărire a circulaţiei turistice.
Caracterizarea succintă a unor forme moderne de turismÎn structura circulaţiei turistice, în
funcţie de motivaţia deplasării, în practica turistică internaţională, şi mai recent, chiar şi în ţara
noastră, s-au produs mutaţii importante, in principal, în sensul diversificării obiectuvilor călătoriilor
şi al modificării priorităţilor în topul preferinţelor turiştilor. Aceste transformări au condus la
apariţia unor noi forme de petrecere a vacanţei, la îmbogăţirea conţinutului celor existente cu noi
aspecte, la ierarhizarea lor în structura ofertei.
Toate acestea au determinat consacrarea unor forme moderne de călătorii. Dintre acestea, se bucură de
o apreciere deosebită din partea clientelei şi corespunzător, de o atenţie mai mare din partea
organizatorilor: turismul cultural, turismul de afaceri – ca principala componentă a turismului urban,
turismul rural. Turismul de afaceri – definirea conceptului şi particularităţile.
Turismul de afaceri este una dintre componentele cele mai dinamice ale activităţii turistice, iar
intensificarea relaţiilor internaţionale şi, în deosebi, a celor economice se reflectă în creşterea cererilor
pentru călătoriile de afaceri.
Turismul de afaceri (business) reprezintă o forma de turism cu scopuri comerciale, guvernamentale sau
educaţionale, având partea de agrement (leisure) ca motivaţie secundară. Turismul de afaceri
presupune, în general, deplasarea într-o altă localitate, la o distanţă mai mare de 50 de km de localitatea
de origine a turistului de afaceri, deplasare determinată strict de o afacere, de un eveniment sau de un
scop educaţional. Turismul de afaceri se referă, în sens larg, la călătoriile oamenilor pentru scopuri
legate de munca lor, mai exact, de deplasările în interes oficial, comercial sau de altă natură,
participările la diverse manifestări organizate de întreprinderile economice sau organisme
administrative pentru reprezentanţii lor .
Deşi aceste acţiuni presupun desfăşurarea unei activităţi remunerate, ele sunt asimilate turismului
deoarece organizarea şi realizarea lor implică utilizarea dotărilor turistice de cazare, alimentare,
agrement cât şi consumul unor servicii specifice furnizate de organizatorii de călătorii.
Turismul de afaceri are motivaţii şi forme de manifestare proprii, inconfundabile. Ca principală
motivaţie a turismului de afaceri se poate considera şi întalnirea cererii cu oferta în cadrul târgurilor si
expoziţiilor, al întalnirilor de afaceri, a tranzacţiilor şi negocierilor, în desfăşurarea programelor unor
misiuni economice, dar şi a unor ample acţiuni de promovare a unei firme, a unor produse, a unor
noutăţi în diferite domenii cu caracter periodic sau conjugal. Principalele demersuri ale acestei
manifestări se finalizează cu încheierea unor contracte economice, reciproc avantajoase în cadrul
diviziunii internaţionale a muncii, a pieţei bunurilor şi serviciilor, ca forme ale schimbului de valori si
valori de întrebuinţare.
Turismul de afaceri se desfăşoară în tot timpul anului, în spaţii special amenajate, antrenând servicii
specifice de expunere, de tranzacţionare, cazare, securitate, amenajări estetice, mijloace de
telecomunicaţii, video-tv, multiplicare, transfer, alimentatie publica, servicii de presa, grafica etc.
Principalele caracteristici ale turismului de afaceri sunt urmatoarele:
- reprezintă domeniul cu cea mai mare calitate;
- atinge cote maxime primăvara si toamna dar înregistrează activităţi şi în lunile de vara şi iarna;
- completează sectorul turismului liber;
- investiţiile în turismul de afaceri conduc la regenerarea urbană;
- multe din investiţiile destinate infrastructurii sunt concepute în special pentru turismul de afaceri
( hoteluri, restaurante, facilităţi în transport şi comunicaţii ) şi furnizează beneficii care pot fi utilizate
de turiştii clasici şi de populaţia indigenă;
- calitatea superioară a personalului de servire cerută de turistii de afaceri se regăseşte în serviciile
prestate de aceştia;
- cercetările sugerează că aproximativ 40 % din turiştii de afaceri care se reîntorc cu familiile în
aceleaşi destinaţii însă de data aceasta pentru călătorii în scopuri personale;
- turismul de afaceri are mai puţine consecinţe negative asupra mediului decât turismul clasic;
21
 Formele turismului de afaceri:
Călătoriile de afaceri pot avea caracter intern sau extern în funcţie de beneficiarul nemijlocit şi
rezultatele acestora.
Formele turismului de afaceri având caracter intern se adresează salariaţilor unei întreprinderi şi au ca
obiectiv motivarea personalului în scopul creşterii productivităţii muncii şi îmbunatăţirii
performanţelor.
Ele se concretizează în :
- seminare sau întruniri ale conducerii firmei cu salariaţii (pentru cunoastere, rezolvarea unor probleme,
pentru împărtăşirea experienţei.);
- acţiuni de formare a personalului şi actualizarea pregătirii;
- călătorii recompensă (incentive);
Acţiunile avînd caracter extern au ca obiectiv buna desfăşurare a activităţilor şi prosperitatea
firmelor în ansamblul lor şi constă în deplasări cu caracter profesional (lucru pe şantier, acordarea de
asistenţă) şi participarea la târguri, expoziţii, congrese, colocvii;
De asemenea, turismul de afaceri poate fi clasificat şi în următoarele forme:
a) Turismul general de afaceri se referă, în principal, la activităţile persoanelor care lucrează, pentru
o scurta perioadă de timp, în afara locului de reşedinţă (de exemplu ziariştii).
b) Turismul de reuniuni este determinat de participarea la un eveniment de tipul întâlnirilor,
conferinţelor, colocviilor, simpozioanelor, congreselor si este considerat una dintre cele mai obişnuite
forme ale turismului de afaceri.
Principalele destinaţii pentru turismul de reuniuni sunt: SUA cu 894 actiuni, Franta (757), M. Britanie
(722), Germania (505), Olanda (385) si orasele Paris (361), Londra (268), Bruxelles (194), Viena (177),
Geneva (166).
c) Târguri si expoziţii care se definesc prin „prestări de produse şi servicii destinate unui public
invitat, cu scopul de a determina o vânzare sau a informa vizitatorul” Ca formă de turism ele stimulează
călătoria a doua categorii de persoane: expozanţii si vizitatorii. Expozanţii –lucrători din întreprinderi
economice,camere de comerţ,instituţii cultural-artistice persoane individuale iar vizitatorii sunt
reprezentaţi la rîndul lor ,prin specialişti,a căror deplasare este motivată de interese profesionale şi
publicul larg,a cărui motivaţie este curiozitatea.
d) Turismul urban . Pornind de la faptul că dezvoltarea economică şi socio-culturală a oraşelor s-a
reflectat arhitectura acestora, şi ca oraşele, privite ca centre economice şi culturale, sunt deţinătoarele
unor variate atracţii determină ca acestea să constituie destinaţie pentru numeroase categorii de
vizitatori.
Pe masură ce numarul acestora a crescut şi s-a conturat o formă distinctă de turism, au apărut
preocupări privind amenajări specifice destinate diferitelor categorii de vizitatori cît şi grijă pentru
armonizarea acestora cu exigenţele funcţionării în cele mai bune condiţii a asezărilor urbane.
De-a lungul timpului, oraşul s-a dovedit un reper în desfăşurarea călătoriilor în sensul că fie dotările
acestuia au fost utilizate ca locuri de popas în derularea circuitelor fie prin arhitectura clădirilor şi
ansamblurilor, monumente, sculpturi şi basoreliefuri utilizate în decorarea pieţelor, a edificiilor publice
şi private, elemente ale artei decorative, arta peisagistică, atracţiile pe care le adăposteau s-au dovedit a
fi ele însele apreciate destinaţii turistice.
Dezvoltarea şi modernizarea oraşelor pe de o parte cît şi varietatea ofertelor acestora pe de altă
parte au condus în timp la conturarea unei forme specifice de turism – turismul urban. Pe măsura
amplificării călătoriilor, această formă de turism a căpătat tot mai mult consistenţa beneficiind astăzi de
caracteristicile unei forme distincte de călătorie cu motivaţii foarte diverse. Avînd în vedere necesitatea
adaptării oraşului la cerinţele turiştilor, se impune clarificarea cîtorva aspecte legate de conţinutul,
determinanţii şi evolutia turismului urban dar şi evaluarea impactului acestuia asupra vieţii economice
şi sociale şi în consecinţă a cadrului optim de desfăşurare.
Turismul urban îşi are originea încă din antichitate, cunoscută fiind afluenta călătorilor care
frecventau tărîmurile Mediteranei şi insulele egeene. Epoca Renasterii se detaşează prin apariţia
proprietăţilor aflate la marginea oraşelor, a vilelor cu parcuri şi belvedere din preajma oraselor cetăţi.
Călătoriile şi explorările geografice din acea perioadă au favorizat schimburile de idei prin preluarea
22
din Orient şi Bizant a acelor forme, sisteme tehnice şi elemente decorative exotice, contribuind astfel la
innoirea artei si stiintei. Caracteristice pentru zona orientala erau caravanseraiurile, cladiri destinate
negustorilor călători sau pelerinilor, ale căror vestigii se regăsesc în Asia Mica şi în Persia, pe coastele
de nord ale Africii, în Spania sau în Peninsula Balcanica. Ulterior, obiectivele călătoriilor se diversifică,
păstrand însă în centrul atenţiei aşezările urbane şi operele arhitecturale. arhitectura clădirilor şi
ansamblurilor, sculpturi şi basoreliefuri utilizate în decorarea pieţelor, a edificiilor publice şi private,
elemente ale artei decorative folosite în interiorul şi exteriorul edificiilor, arta peisagistică. Începînd cu
secolul al-XVI-lea, scrierile din acea perioadă menţionează elementele urbane aparţinînd unor oraşe ca
Roma, Paris, Segovia, Karlsruhe, Dresda, Leipzig, Edingburg etc, şi care se constituiau ca obiective de
interes turistic: zidurile şi fortificaţiile oraşelor, biserici, mănăstiri, porturi, ruine, palate, gradini, spaţii
comerciale, etc. În toată această perioadă, asezările urbane europene cunosc importante transformări
prin realizarea de castele, palate, catedrale, gradini,parcuri, amenajări de importanţă edilitară (pavaje,
iluminat, transport intern).
Mai tîrziu, oraşele premoderne au cunoscut o ascensiune mult mai evidentă ca urmare a dezvoltării
economice, a exploziei demografice, cresterii comerţului mondial, progresului înregistrat în domeniul
transporturilor. Se dezvoltă astfel oraşele metropolă şi cele predominant industriale, urbanişti şi
arhitecţi de renume ca Le Corbusier, R. Unwin, E. Henard, O. Gerson, J. Haussman încercînd să
schimbe peisajul citadin. Punerea în valoare a multor resurse economice va conduce la apariţia oraselor
mici si mjlocii, cu o arhitectură noua, care îmbină unele tradiţii locale sau regionale cu elementele
urbanismului modern.
In secolele al-XIX-lea si al-XX-lea societatea contemporană se confruntă cu o explozie a spaţiului
urban mai ales după cel de-al doilea razboi mondial, şcolile de urbanism preocupate de dezvoltarea şi
modernizarea sistemelor urbane cunoscînd o deosebită amploare. Numeroşi arhitecţi şi urbanişti sunt
preocupaţi de realizarea unor noi stiluri arhitecturale, în multe oraşe europene, alături de centrele vechi
istorice, dezvoltîndu-se cartiere moderne. S-a conturat chiar şi o tipologie a oraşelor culturale care
include urmatoarele tipuri de aşezări urbane: oraşe capitale (Paris, Londra, New York), oraşe istorice
(Oxford, Cambridge, Venetia, Canterbury), orase industriale traditionale (Bradford), oraşe de cultură şi
artă (Roma, Florenta, Salonic, Avignon), oraşe revitalizate (portul vechi şi docurile Londrei), etc.
Clarificarea noţiunii de turism urban nu poate fi realizată decît în contextul înţelegerii statutului şi a
funcţiilor oraşelor, demers ce presupune abordarea intercorelată atît a noţiunii de oraş cu semnificaţiile
sale cît şi a conceptului de turism în spaţiul urban.
Modul de organizare spaţială a oraşelor şi etapele istorice de evoluţie şi dezvoltare au condus la
extinderea sau suprapunerea unor curente arhitectonice şi a unor stiluri artistice care conferă acestora
statut de oraşe patrimoniale cu reale valenţe turistice punîndu-şi amprenta aşadar şi asupra turismului,
fie că se referă la vizitarea oraşelor sau numai la utilizarea acestora ca locaţii pentru alte forme de
turism.
În majoritatea ţărilor europene, începînd cu anii ’80, s-au remarcat o serie de mutaţii în practica
turistică în sensul diversificării şi internaţionalizării destinaţiilor turistice, diminuării duratei sejururilor
precum şi unui puternic fenomen de fragmentare a concediilor, toate aceste evoluţii explicînd
amploarea crescîndă a deplasărilor de scurtă durată şi creşterea fluxurilor turistice în spaţiile urbane sau
împrejurimile acestora. Într-o accepţiune foarte largă, turismul urban reprezintă petrecerea timpului
liber în oraşe, avînd la bază motivaţii dintre cele mai diverse, de la vizionarea de spectacole, vizitarea
unor obiective culturale, pînă la efectuarea de cumpărături sau vizite la rude şi întîlniri cu prietenii.
e) Turismul rural este un fenomen de dată recentă.
În ţări europene se practică de cîteva decenii spontan sau organizat.
Ceea ce este nou însă, se referă la dimensiunea fenomenului în spaţiul rural.
Această expansiune este determinată de existenţa a două motivaţii pentru turismul rural ; pe de-o parte
este vorba de relansarea şi dezvoltarea domeniului rural, iar pe de altă parte de o formă de turism
alternativă, la turismul de masă, traditional .
În ansamblul economiei globale a turismului, turismul rural se defineşte ca fiind valorificarea
turistică :
-a spaţiilor rustice;
23
-a resurselor naturale;
-a patrimoniului cultural;
-a imobilelor culturale;
-a tradiţiilor satesti ;
-a produselor agricole ;
prin intermediul unor produse de marcă (consacrate) ilustrative ale identităţii regionale, care să acopere
nevoile consumatorilor în materie de primire, alimentaţie, activităţi recreative, divertisment şi diverse
servicii, în scopul unei dezvoltări locale, durabile şi a unui răspuns adecvat la nevoile de recreere din
societatea modernă, într-o noua viziune socială oraş- sat.
Deşi acţionează in spaţiul rural, agroturismul şi turismul rural sunt două concepte care pentru unii
autori reprezintă acelaşi lucru iar pentru alţii sunt două noţiuni diferite.Practica arată că aceste două
categorii se identifică pînă la un moment dat, care scoate în evidenţă elemente de identitate, incluziune,
cît şi elemente diferite care le conduc la departajare/diferenţiere.
Turismul rural este un concept care cuprinde activitatea turistică organizată şi condusă de populaţia
locală şi care are la bază o strînsă legătură cu mediul ambiant, natural şi uman.
Termenul de turism rural are înţelesuri diferite în ţări diferite.
Exemple: -în Finlanda – închirierea unor cabane, sau oferirea de servicii în mediul rural de tip hrană sau
transport;
-în Ungaria – “turism la sat”- presupune activitate şi servicii în sate; cazare la preţuri mici, implicarea
în activitaţi agricole.
-în Slovenia – “turismul la ferma” – oaspeţii locuiesc cu familiile de fermieri.
-în Olanda- cumpărea la ferme unde majoritatea serviciilor sunt legate de activităţi precum ciclismul,
plimbări cu cai, etc.
-în Grecia - cazare în camere mobilate în stil tradiţional, cu mic dejun tradiţional de multe ori preparat
din produse realizate în casă.
Turismul rural este o formă de turism care se desfăşoară în mediul rural, valorificînd resursele turistice
locale (naturale, culturale, umane) ca şi dotările şi echipamente turistice, inclusiv pensiunile şi fermele
agroturistice.
În lipsa unei definiţii adecvate a turismului rural agreată pe teritoriul UE, termenul folosit este acel de :
“turism verde”.
Culoarea-simbol avînd rolul de a distinge această formă de turism de celelalte cum sunt: turismul
alb – sporturile de iarna; turismul albastru – vacanţa la mare, turism al luminilor – turismul urban.
În acest sens “turismul verde” poate fi definit ca o activitate turistică practicată atît în zonele rurale cît
şi în alte locuri de pe litoral unde turismul specific nu este prea dezvoltat; în zonele de dealuri şi
montan precum şi în alte spaţii rurale.
Atît turismul rural cît mai ales agroturismul se bazează pe potenţialul spaţiului rural, pe oameni şi
produse specifice locului care trebuie să se adapteze cerinţelor pieţii turistice, trebuie să-şi amenajeze
gosposdăriile pentru a fi la nivelul standardelor de calitate dorite de turişti, să pună în valoare tradiţiile
culinare specifice locului.
Agroturismul reprezintă acţiunea de deplasare a unei persoane într-o localitate rurală, nepoluată,
avînd un specific agrar finalizată pentru un sejur de cel puţin 24 de ore într-o gospodărie ţărănească,
consumul de produse locale alimentare şi nealimentare, coabitarea, observaţia, asistenţa şi
coparticiparea în comunitatea socială locală prin respectarea normelor ce fac posibilă întreaga
acţiune.Agroturismul se conturează ca o activitate capabilă să valorifice excelentul de cazare existent în
gospodăriile ţărănesti spre consumul persoanelor care pe o perioadă determinată de timp, vin în
asezările rurale pentru odihnă, recreere, agrement.
Această activitate turistica are un caracter ocazional.Spre deosebire de agroturism, turismul rural
are un caracter permanent şi dispune de o structură de primire eterogenă reprezentată nu numai prin
gospodăriile ţărăneşti ci si prin campinguri, sate.În acest caz activitatea de bază a persoanelor implicate
este prestarea de servicii turistice iar veniturile realizate au un caracter permanent.
Agroturismul prezită mai multe trăsături care îl diferenţiază de turismul clasic prin :
-consumul turistic se petrece în mediul rural unde esenţiale sunt : calitatea pensiunii, serviciilor de
24
primire (ferme) ;
-oferta turistică este autentică condusă de oamenii locului ;
-este o activitate complementară activităţii agricole şi nu alternativa acesteia ;
-oferta populaţiei cu venituri reduse, posibilitatea de odihnă, de recreere în vacanţe, week-end-uri, în
peisajul mediului rural cu valori culturale educative şi cu o ospitalitate specifică.
f) Turismul cultural.
Cuvântul "cultură" ne trimite adeseori la o înţelegere antropologică (specializată) şi la altele
mai puţin specifice cum sunt "divertismentul", "cunoaşterea", "înţelepciunea", "educaţia"
(Evrard, 1999; Colbert et Evrard, 2000). După, Edward Hall, cultura este expresia manifestată a
unei viziuni unificatoare şi stabile împărtăşită de o comunitate specifică şi creată prin
confruntarea comunităţii cu problemele cruciale ale omenirii cum ar fi originea cosmosului,
inpredictibilitatea ambientului natural, natura societăţii, locul ocupat de omenire în ordinea
lucrurilor.
"Este turism cultural orice deplasare a unei persoane care satisface nevoia umană pentru
diversitate, serveşte la sporirea nivelului cultural al persoanei şi produce contacte, experienţe şi
informaţii noi"(World Travel Organisation).
"Este turism cultural deplasarea unei persoane din motive esenţial culturale cum ar fi circuitele
turistice de studiu, artele prezentabile pe viu (dansul, teatrul, muzica etc.), circuite culturale,
călătorii la festivaluri sau alte evenimente culturale, vizite în locuri culturale şi la
monumente"(World Travel Organisation).
" Turismul cultural reprezintă orice formă de turism într-un alt loc şi care implică
experimentarea de către vizitator a tuturor aspectelor "culturale" ale locului, stilurile de viaţă
contemporană, mâncarea, topografia, ambientul, oraşele şi satele, cât şi siturile istorice ţi
performanţele culturale "(ICOMOS).
"Turismul cultural reprezintă vizitarea unei comunităţi, grup, regiuni sau instituţie de către persoane
străine motivate în întregime sau în parte de interesul pentru moştenirea istorică, artistică, ştiinţifică,
pentru stilul de viaţă, descoperite în acele locuri" (Silbergs).
"Turismul cultural este întemeiat pe un conglomerat de locuri, tradiţii, arte, sărbători şi experienţe
care portretizează o naţiune şi populaţia sa, reflectând diversitarea şi caracteristicile Statelor Unite ale
Americii. Călătorii care se angajează în activităţi de turism cultural vizitează mai frecvent: · Locuri
istorice; · Galerii de artă, teatre şi muzee; · Evenimente culturale, festivaluri şi sărbători; · Comunităţi
etnice şi ţinuturi; · Obiective arhitecturale şi arheologice; · Parcuri statale şi naţionale. " ( după site-ul
web al National Assembly of State Art Agencies in the USA)
"Turismul cultural cunoscut şi sub numele de turismul moştenirii culturale este călătoria
direcţionată înspre experimentarea artelor, moştenirii naţionale şi a locurilor cu caracteristici unice".
(după White House Conference on Travel and Tourism in the United States (1995))
“Turismul cultural -efectuarea de vizite de către persoane din afara comunităţii-gazdă, persoane
motivate total sau parţial de interesul pentru istoria, arta, stilul de viaţă, potenţialul ştiinţific, oferta de
patrimoniu istoric şi cultural oferită de comunitate, regiune, grup, instituţie". (După LORD Cultural
Resources Planning & Management Inc 124 City Tourism & Culture )Concluzii:
Nu putem defini în mod categoric cultura, dar pentru analizarea turismului cultural sunt extrem de
utile definiţiile şi îndeosebi acelea comportamentale. Folosind conţinutul ca indicatori criteriali pentru
evaluarea consumului de turism cultural, vom reuşi adecvarea produsului turistic la consumator.
Măsurarea circulaţiei turistice şi dificultăţile cunoaşterii fenomenului turistic.
Circulaţia turistică include totalitatea tranzacţiilor comerciale cu servicii şi mărfuri care premerg,
insoţesc şi decurg din călătoriile turistice.
Metodologia de măsurare statistică a activităţii de turism stabilite, modul de organizare a cuantificării
circulaţiei turistice prin 4 categorii de unitaţi de observare:
a).Punctele de frontieră;
b).Unităţile cu activitate de cazare;
c).Agenţiile de turism;

25
 d).Bugetele de familiPrin intermediul acestor unităţi de observare este cuantificat obiectul
observării statistice, adică traficul de turişti şi excursionişti, activitatea de cazare, modul de
participare a populaţiei la turismul organizat sau individual. Se mai cuantifică numarul turiştilor,
consumul turismului, se mai stabilesc zonele emiţătoare de turişti, veniturile obţinute din activităţi
secundare.
Cuantificarea turismului internaţional cu ajutorul următorilor indicatori:
-numărul de turişti străini intraţi într-o ţară, detaliaţi pe ţări de provenienţă şi pe mijloace de
transport utilizate;
-numărul de turişti autohtoni plecaţi în străinătate;
-numărul de zile-turist, detaliat pe ţări de provenienţă, forme de turism şi forme de cazare;
-încasări valutare din turismul internaţional;
-încasări valutare rezultate din vînzările de marfuri directe; -plăţile în valută
pentru plecările în străinătate şi pentru acţiunile promoţionale organizate pe piaţa externă.
Turismul intern cuprinde:
-numărul de turişti la odihnă, tratament, participanţi la excursii interne;
-numărul de înnoptări pe forme de cazare;
-încasările din turismul intern.
Circulaţia turistică se masoară în vederea stabilirii eficienţei economice a activităţilor turistice,
a unei societăţi comerciale, a unei zone sau ţări, cu ajutorul următorilor indicatori fizici:
-numărul de turişti care poate fi înregistrat sub forma sosirilor şi plecărilor;
-numărul de zile-turist obţinut ca produs între numărul de turişti şi durata activităţii turistice
exprimată în zile;
-numărul mediu de turişti care exprimă circulaţia turistică medie într-o perioadă şi se calculează
prin raportarea numărului total de zile-turist la numărul de zile luat în calcul.
-numărul de înnoptări;
-durata medie a sejurului calculată ca raport între numărul total de zile-turist şi numărul total de
turişti;
-calitatea ofertei turistice;
-motivaţiile care stau la baza deplasării turistice;
-nivelul veniturilor alocate activitaţii turistice.
Densitatea circulaţiei turistice se calculează ca raport între numărul turiştilor ce vizitează o zonă sau
numărul total de zile-turist şi numărul populaţiei autohtone receptoare. Dimensiunea circulaţiei turistice
reflectă atractivitatea teritoriului vizitat de turist.
Intensităţile circulaţiei turistice sau preferinţa relativă a turiştilor se obţine ca raport între numărul total
al turiştilor dintr-o zona A, care se deplasează spre zona B şi populaţia rezidentă a ţării A. Indicatorii
valorici ai circulaţiei turistice cuantifică efectul consumului turistic şi efortul depus în vederea
organizării fenomenului turistic.
Efectul se masoară prin volumul vînzărilor în cazul turismului intern şi volumul încasărilor
valutare în cazul exportului, iar efortul se cuantifică prin totalul cheltuielilor pentru consum turistic în
cazul turismului intern şi prin totalitatea cheltuielilor valutare în cazul turismului internaţional.
Acest indicator poate fi detaliat în încasarea medie pe zi-turist sau încasarea medie pe o cameră, pe un
pat sau un loc la o masă.
Fenomenul turistic a fost cercetat mai întîi exclusiv din perspectiva economică (investiţii, beneficii
obţinute din sumele cheltuite de turişti, aport de devize etc.). Primele referiri la aspectele sociale ale
turismului se întîlnesc în anii 1930. Într-un studiu apărut în Elveţia, R. Glucksmann se desprinde de
punctul de vedere economic, numind turismul „un fenomen social". Lucrările consacrate în întregime
analizei sociologice apar în perioada postbelică: M. F. Lanfant Sociologie du tourisme (1978), R.
Lanquar Sociologie du tourisme et des voyages (1985). Principalele teme abordate de studierea
turismului decurg din însuşi modul în care este analizată natura turismului. Dincolo de multiplele
accepţii date termenilor de turism şi turist, se desprind două mari curente de gîndire.
Primul dintre acestea consideră turismul ca o activitate exclusivă a timpului liber. Aşadar, călătoria
turistică se practică numai în timpul vacanţelor, concediilor, sfîrşitului de săptămî-nă şi are o motivaţie
26
specifică loisirului. Răspunsurile la noile probleme tidicate de practicarea turismului, căutarea celor
mai adecvate metode de cercetare a unor activităţi cu o pondere din ce în ce mai mare în ansamblul
preocupărilor de timp liber, eforturile de clarificare teoretică şi conceptuală au determinat o delimitare a
studierii turismului ca ramură distinctă de sociologia timpului liber. Analiza factorilor şi proceselor care
au determinat apariţia turismului ca fenomen de masă: industrializarea şi urbanizarea, creşterea
veniturilor şi a timpului liber, progresele tehnologice în domeniul transportului şi al comunicaţiilor,
atingerea unui anumit standard al nivelului de instrucţie şi educaţie, diversificarea nevoilor bio-
fiziologice, psihologice, şi culturale, ca urmare a traiului într-un mediu intens urbanizat. Din acest
motiv turismul este perceput ca un fenomen asimetric: fluxurile turistice sînt orientate dinspre zonele
urbanizate către arealele rurale, dinspre ţările bogate către ţările slab dezvoltate, dinspre Nord către
Sud. La nivelul populaţiei gazdă se cercetează structurile economice, sociale şi culturale apte să asigure
o activitate corespunzătoare în vederea primirii de turişti, valorile naturale, arhitectonice, artistice şi
culturale care se constituie în atracţii turistice (potenţialul turistic al unei zone). După A. S. Travis,
esenţa turismului trebuie căutată în cultura populaţiei primitoare, în atitudinile şi valorile specifice
gazdelor. O altă direcţie de cercetare a fenomenului turistic se referă la studiul impactului turismului
atît asupra comunităţii generatoare de turişti, cît şi asupra populaţiei gazdă, în cadrul aşa-numitei teorii
a întîlnirii dintre cele două culturi, în care agentul de legătură este turistul. K. Przeclawski subliniază
faptul că turistul este totodată receptor şi emiţător de mesaje, iar populaţia locală este un mediu care
recepţionează mesaje relevante. Din această perspectivă mai multe studii şi cercetări au pus în evidenţă
schimbările intervenite în comunităţile locale, ca urmare a introducerii turismului: procese de
transformare a unor comunităţi închise în comunităţi deschise, schimbări în orientările valorice şi în
stilul de viaţă ale membrilor societăţii gazdă, reînnoirea interesului pentru moştenirea istorică şi
arhitecturală.
Metode de înregistrare a circulaţiei turistice Transformãrile rapide intervenite în cadrul
cãlãtoriilor naţionale sau internaţionale, schimbãrile înregistrate în ceea ce priveşte mijloacele de
transport, au accentuat preocupãrile pentru elaborarea unor metodologii statistice comparabile care sã
furnizeze informaţii cât mai exacte şi mai complete asupra diensiunilor fluxurilor turistice.
Statisticile reprezintã una din sursele de informatii esenţiale, ele constituind un ghid cert de
orientare a mãsurilor ce trebuiesc luate pentru a asigura o concordanţã optimã în dezvoltarea tuturor
activitãţilor care contribuie la evoluţia turismului. Fãra statistici nu e posibil sã evaluãm fluxurile
turistice actuale, nici sã anticipãm ce se va întâmpla în viitor. Una dintre problemele importante ce se
ridicã este aceea a gãsirii şi utilizãrii unor metode uniforme de culegere a informaţiilor, pentru a obţine
statistici relevante.
Metode de înregistrare a numãrului de turişti
Modalitãţile de înregistrare a turiştilor şi instrumentele utilizate în acest scop trebuie sã fie bine
fundamentate şi foarte clare, în vederea mãsurãrii circulaţiei turistice. De asemenea, este necesar sã se
aibã în vedere faptul cã numeroase aspecte ale activitãţii turistice sunt dificil de cuantificat, dacã nu
chiar imposibil şi, prin urmare, instrumentele folosite pentru mãsurare trebuie sã asigure obţinerea unei
imagini de ansamblu care sã permitã aprecieri de ordin general asupra evolutiei viitoare.
Astfel putem spune cã în practica turisticã internã şi internationalã se utilizeazã frecvent urmãtoarele
metode de culegere a informaţiilor:
- Controlul la frontierã prin intermediul organelor de specialitate (vamale şi de pazã);
- Sistemul înregistrãrilor hoteliere prin intermediul documentelor de cãlãtorie sau de evidenţã a
populaţiei;
- Sondaje sau anchete în rândul turiştilor ori al populaţiei;
- Sistemul înregistrãrilor înstitutiilor bancare.
Controlul la frontierã prin intermediul organelor de specialitate (vamale şi de pazã), este folosit
exclusiv pentru evaluarea circulaţiei turistice internaţionale, eficace şi posibil de realizat numai în ţãrile
cu un turism mai puţin dezvoltat, presupune înregistrarea tuturor cãlãtorilor care sosesc sau pleacã.
Simplificarea formalitãţilor de frontierã, renunţarea la vize de intrare – ieşire, şi la înregistrarea
sosirilor – plecãrilor, au eliminat contactul dintre turist şi autoritãţile de la graniţã şi au exclus
posibilitatea utilizãrii unei asemenea metode. Acceptatã şi folositã încã în numeroase ţãri, ea prezintã
27
unele carenţe, datoritã limitelor informaţionale pe care le furnizeazã. Introducerea unor taloane de
intrare – ieşire care ar putea suplini aceste deficienţe, dar ar însemna o sporire a formalitãţilor.
Metoda furnizeazã indicatorii “sosiri de turişti” şi “plecãri de turişti”, detaliaţi pe ţãri de
provenienţã – destinaţie, categorii de vize (diplomaţi, de servici, particulare, tranzit, etc.), tipuri de
mijolace de transport.
Sistemul înregistrãrior hoteliere este mai uşor de aplicat şi mai indicat pentru ţãrile cu mişcare
turistice forte. Metoda furnizeazã informaţii extrase din documentele de evidenţã hotelierã şi foloseşte
drept indicator “înnoptarea”. Dintre inconvenientele acesteia putem menţiona faptul cã surprinde parţial
circulaţia turisticã, deoarece omite cazarea la particulari, rude, prieteni şi în propriile mijloace (corturi,
rulote, caravane, maşini, etc), nu poate furniza informaţii riguroase în privinţa numãrului de turişti (una
şi aceiaşi persoanã fiind înregistratã de fiecare datã când apeleazã la serviciile hoteliere).
La imperfectiunile mentionate pentru fiecare din cele douã metode, se adaugã dificultãţile ce apar
atunci când se comparã informaţiile furnizate sau când, pentru statisticile internaţionale, se procedeazã
la însumarea lor. De obicei, se recurge la transformarea informaţiilor într-un indicator comun,
folosindu-se în acest scop medii stabilite statistic sau prin sondaje.
Metoda sondajelor oferã doar posibilitatea unor estimãri ale circulaţiei turistice sau ale cheltuielilor
efectuate de turişti şi, prin urmare, rigurozitatea este sensibil redusã. Tehnicile diferite folosite în acest
scop influenţeazã la rândul lor exactitatea rezultatelor şi impun anumite rezerve, cu deosebire atunci
când se procedeazã la comasarea datelor.
Indicatorii de cuantificare a circulaţiei turistice-Analiza turismului şi urmărirea evoluţiei
sale se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul
uniformizată pe plan mondial. Cu ajutorul acestor indicatori specifici turismului se pot furniza şi
cuantifica informaţiile necesare acţiunilor de politică turistică, permiţînd astfel măsurarea efectelor
acestor acţiuni.Indicatorii turismului pot fi grupaţi în două mari categorii:
I. Indicatori la nivel macroeconomic
II. Indicatori la nivel microeconomic
I. Indicatori la nivel macroeconomic
Sursa datelor o constituie cercetările statistice pentru urmărirea rezultatelor din activitatea de
turism, organizate de Comisia Naţională pentru Statistică: rapoartele statistice ( primite de la agenţii
economici care au în proprietate sau administrează unităţi de cazare turistică pentru activitatea de
turism intern ) şi sursele administrative ( Ministerul de Interne pentru turismul internaţional ).
Capacitatea de cazare turistică
Unitatea de cazare turistică furnizează turiştilor în mod permanent sau ocazional prestaţia de cazare. În
unităţile de cazare turistică sunt cuprinse unităţile existente la sfîrşitul anului respectiv, exclusive cele
care şi-au întrerupt activitatea pentru o perioadă de timp. Se face distincţie între:
a) Capacitatea de cazare existentă (instalata), reprezintă numărul de locuri de cazare de folosinţă
turistică înscrise în ultimul act de recepţie, omologare, clasificare a unităţii de cazare turistică.
b) Capacitatea de cazare în funcţiune (disponibilă), reprezintă numărul de locuri de cazare de care pot
beneficia turiştii, ţinînd cont de numarul de zile cît sunt deschise unităţile într-o anumită perioadă.
Circulaţia turistică Măsurarea statistică a circulaţiei turistice are drept scop de a determina
dimensiunile acesteia şi de a oferi informaţii utile pentru dezvoltarea în perspective a industriei
serviciilor.
Indicatorii statistici utilizaţi în comensurarea şi caracterizarea fluxurilor turistice sunt: numărul total
de turişti, numărul total de zile-turist, numărul mediu zilnic de turişti, durata medie a sejurului,
densitatea circulaţiei turistice, preferinţa relativă a turiştilor.
a) Numărul total de turişti (£t) este un indicator absolut ce reprezintă numărul persoanelor care
calatoresc în afara localităţilor în care îşi au domiciliul stabil, pentru o perioadă mai mica de 12 luni şi
stau cel puţin o noapte într-o unitate de cazare turistica. Motivul principal al calatoriei este altul decît
acela de a desfăşura o activitate remunerată în locurile vizitate.
b) Înnoptarea, reprezintă fiecare noapte pentru care o persoana este inregistrata într-o unitate turistică.
c) Numărul total de zile-turist (£zt) este un indicator ce se obţine ca produs între numărul de turişti (t) şi
durata activităţii turistice exprimată în zile (z), perioada maximă luată în calcul fiind de un an.
28
d) Numărul mediu de turişti ( ) exprimă circulaţia turistică medie într-o anumită perioadă:
= , unde: £zt = numarul total de zile-turist
£z = numărul de zile
e) Durata medie a sejurului ( ) ofera informaţii complete în legătura cu amploarea activităţii turistice.
= , unde : £zt = numărul total de zile-turistice.Concluzii: Analiza turismului şi urmărirea evoluţiei sale
se realizează cu ajutorul unui sistem de indicatori specifici, bazat pe o metodologie de calcul
uniformizată pe plan mondial.
Organizarea activitatii turistice Organizarea este înţeleasă ca un ansamblu de măsuri, forme,
metode şi tehnici, avînd un caracter social-economic şi tehnico-organizatoric destinate realizării unui
scop bine definit. Cel mai des, organizarea este privită ca o funcţie a conducerii ştiinţifice a
întreprinderii şi, respectiv, a proceselor sale componente-de producţie, de mincă etc. Organizarea
presupune un proces de ordonare a componentelor unui domeniu de activitate, precum şi stabilirea unor
relaţii între aceste componente, astfel încît săse asigure funcţionarea optimă a întregului.
Sincronizarea şi corelarea acestui domeniu cu celelalte ramuri ale economiei, integreaza turismul în
sistemul funcţional unitar al economiei, în strategia generală a dezvoltării. Organizarea este sinonimă
cu un ansamblu de măsuri (legislative, organizatorice, administrative etc.), capabil să construiască un
cadru propriu derulării călătoriilor.Turismul, ca oarecare alt domeniu de activitate, are nevoie-pentru a
evolua unitar, coerent, fără convulsii, eficient-de un cadru instituţional corespunzător, un ansamblu de
verigi cu atribuţii bine definite, un sistem de relaţii funcţionale între acestea, un sistem informaţional
adecvat etc. Pe de altă parte, particularităţile sale, exprimate de sferă largă de cuprindere, conţinutul
elogen, dinamismul înalt, dependenţa de alte sectoare ale economiei, numărul mare de participanţi la
realizarea şi comercializarea vacanţelor imprimă trăsături specifice organizării turismului. Astfel, acest
proces ar trebui să includă probleme referitoare la:
 structurile organizatorice;
 formele de integrare;
 rolul statului;
 lanţul de distribuţie a produselor turi
Structuri organizatorice în turismTurismul este un sector de activitate cu profil complex, un
agregat de servicii si activitati cu implicatii multiple în toate ramurile vietii nationale. Apare evident, în
acest caz, ca turismul, ca sector de activitate social- economica, nu poate fi limitat exclusiv la
activitatea unui singur departament sau organism guvernamental. De aceea, în turism, mai mult ca în
alte sectoare de activitate, trebuie sa se consolideze o strânsa coordonare între diversele departamente
guvernamentale si organizatii care se ocupa cu activitatea turistica. în consecinta, în afara coordonarii
centrale a activitatii turistice la nivelul economiei nationale, trebuie sa existe o coordonare si între
reprezentantii organismelor guvernamentale de turism la nivel zonal si, respectiv, local.
Functia de coordonare a întregului ansamblu de masuri de promovare a turismului se realizeaza prin
intermediul organismelor nationale de turism.Diversitatea activităţilor componente ale industriei
turismului se reflectă în varietatea celor implicaţi în organizarea şi derularea propriu+zisă a călătoriilor.
Aceştia pot fi din sectorul public sau privat, societăţi comerciale sau asociaţii profesionale, organisme
cu arie de activitate locală, naţională sau internaţională etc. Ca urmare, în organizarea activităţii turistic
pot fi identificate:
 Organizaţii sectoriale-specializate pe verigi ale lanului de distribuţie a produsului turistic, ca, de
exemplu: întreprinderi hoteliere, de alimentaţie, de transport, agenţii de voiaj, touroperatori, dar
şi centre de formare profesională, birouri de promovare etc.
 Organizaţii pe destinaţii, respectiv pe staţiuni turistice, pe zone geografice sau administrativ-
teritoriale; ele au ca obiective încurajarea cooperării între diferitele societăţii de turism şi
coordonarea activităţii într-un anumit spaţiu, precum şi acţiuni comune de promovare a
turismului;
 Organizaţii ale turismului privit ca un întreg, pe plan naţional sau la scară mondială, avînd
atribuţii în studierea şi previziunea fenomenului turistic, în elaborarea strategiilor şi politicilor
în domeniu.

29
Între aceste organisme se desfăşoară relaţii de cooperare dar şi de subordonare; aria lor de activitate se
intersectează. Se poate vorbi de existenţa unui sistem de rganizare a activităţii turistice, structurat pe
trei etape:
1. organismul central, coordonator
2. organismul local
3. organizaţii sectoriale
Organisme centrale, numite şi administraţia naţională în opinia unor autori, îmbracă una din formele:
 minister de sine stătător sau departament public, direcţie sau directorat, secretariat în
cadrul unor ministere cu structură mai complexă (în ţările: Anglia, Portugalia, Italia,
Turcia);
 comisie sau comisariat în Belgia, Liban;
 oficiu guvernamental în Grecia, Maroc;
 organizaţie semiguvernamentală, cu atribuţii mai restrînse (Austria, Elveţia, Danemarca,
Finlanda, Norvegia).
Indiferent de forma administrativă, aceste organisme reprezintă statul şi au rol de:
 coordonare a activităţii turistice în plan naţional,
 elaborare a strategiei de dezvoltare a turismului,
 îndrumare şi control a agenţilor economici specializaţi,
 promovare a turismului pe plan intern şi internaţional,
 formare profesională,
 reprezentare în organismele internaţionale etc.
Colectivităţile locale, considerate de unii autori tot ca reprezentanţi ai administraţiei naţionale, au n
multe ţări un rol deosebit în organizarea şi dezvoltarea turismului. Ele beneficiaza de o structură
independentă, dispun de autonomie funcţională, au bugete proprii şi atribuţii în coordonarea activităţii
şi în promovarea turismului din zone respective.
Organizaţii sectoriale sunt cele mai numeroase şi îmbracă farma societăţilor comerciale. Tipologia lor
este foarte diversă, rezultat al activităţii pe care o desfăşoară. Din punct de vedere organizatoric, ele pot
funcţiona independent sau se pot asocia, pot fi cu rază de activitate locală, naţională sau chiar
internaţională.
Organismele nationale de turism sunt menite sa coordoneze politica turistica nationala, constituind
totodata si instrumentul de executare, îndrumare si control al activitatii turistice nationale.
Organizatia Mondiala a Turismului (O.M.T.), a carei membra este si tara noastra, a elaborat
urmatoarea tipologie a organismelor nationale de turism:
- ministere de sine statatoare (ex: Ministerul Turismului);
- ministere mixte sau combinate {ex., Ministerul Comertului si Turismului, Ministerul Turismului si
Transporturilor Aeriene, Ministerul Turismului si Culturii sau Spectacolelor, Ministerul Turismului si
Sportrilor etc);
- secretariate de stat pentru turism, organisme de sine statatoare sau în cadrul unor ministere mixte;
- departamente în cadrul unor ministere mixte;
- comitete de stat sau comisariate pentru turism;
- oficii nationale de turism (guvernamentale);
- autoritati nationale de turism;
- directii generale de turism, în cadrul unor ministere mixte sau al unor departamente etc. Dupa cum se
observa în aceasta grupare, exista o multitudine de organisme nationale de coordonare a activitatii de
turism si o considerabila disproportie între natura si responsabilitatea organului însarcinat cu
coordonarea activitatii turistice.Responsabilitatile organismelor guvernamentale de turism, în afara
actiunilor de publicitate, includ functiile vitale de coordonare a tuturor activitatilor de turism,
elaborarea si punerea în aplicare a programelor nationale de dezvoltare turistica, reprezentarea pe plan
intern si international nu numai a organizatiilor turistice, ci si a guvernelor tarilor respective. Mai
trebuie mentionat si faptul ca industria turistica, prin legaturile ei cu aproape toate sectoarele vietii
economice, impune ca organismele de turism sa mentina o legatura continua cu toate departamentele,

30
organismele, firmele si organizatiile interesate si implicate în dezvoltarea turismului. În acest scop, în
multe tari - printre care si România - au fost create consilii interdepartamentale de turism, înfiintate pe
baza unor acte normative, în care sunt reprezentate ministerele, departamentele, institutiile si alte
organisme guvernamentale, a caror activitate are tangenta cu industria turistica. în aceste consilii sunt
reprezentate si organizatiile neguvernamentale si principalele firme prestatoare de servicii turistice.
Pe plan teritorial, functiile de conducere ale statelor pentru dezvoltarea si promovarea turismului sunt
exercitate de o multitudine de institutii, uniuni, federatii, patronate, societati, agentii, filiale etc, ale
caror competente, atributii, structuri organizatorice etc. sunt adaptate cerintelor specifice locale ale
turismului receptor si emitent din raza administrativa a unui teritoriu (regiune, zona, centru turistic,
statiune etc).Organismele turistice care functioneaza ca intermediare între firmele economice angrenate
în industria turismului, sau care îndeplinesc pe plan teritorial un rol de coordonare a activitatii turistice
dsfasurate în aceste firme, pot fi clasificate, în sens orizontal si vertical, în urmatorul mod:
1. Organizatii orizontale (organizatii profesionale):
1.1. Organizatii nationale:
- organizatii private (de transport, de hotelarie, agentii de voiaj etc)
- organizatii publice.
2. Organizatii verticale:
2.1. Organizatii nationale:
2.1.1. Organizatii private
- cu caracter local ( societati de dezvoltare, sindicate de initiativa, asociatii de interes);
- cu caracter regional (oficii si asociatii regionale);
- cu caracter national (asociatii si oficii nationale)
2.1.2. organizatii publice:
- cu caracter national (directii, Oficii Nationale de Turism, Comisariate, Ministere ale
Turismului);
- cu caracter regional (oficii si administratii regionale de turism);
- cu caracter local (oficii si administratii turistice)
2.2. Organizatii internationale:
- organizatii private (de exemplu: F.I.T.E.C., B.I.T.S.)5.
- organizatii publice (de exemplu: O.M.T., O.C.D.E.)6.
Mai trebuie mentionat rolul organismelor consultative private care activeaza în zonele, statiunile sau
localitatile de interes turistic (societatile de dezvoltare, asociatiile de interese, comitetele si centrele de
initiativa, sindicatele de initiativa etc), create cu scopul de a sprijini actiunile colective de promovare a
activitatilor desfasurate de firmele turistice si agentiile private de voiaj, societatile comerciale
prestatoare de servicii hoteliere, unitatile de agrement, societatile de transport etc. Cele mai
reprezentative organisme de acest fel sunt sindicatele de initiativa, care constituie celula de baza a
întregii activitati organizatorice si promotionale a industriei turistice în majoritatea tarilor cu o industrie
turistica dezvoltata.
Sindicatele de initiativa sunt organisme de interes local, constituite de cele mai multe ori sub forma
unor asociatii sau comitete fara scop lucrativ, având ca obiect de activitate promovarea turismului pe
plan local, propaganda turistica colectiva si furnizarea de informatii pentru turisti, apararea intereselor
prestatorilor de servicii si asigurarea celor mai favorabile conditii de primire a turistilor.
Forme de integrare a activităţii turisticeProducătorii de vacanţe se prezintă într-o gamă foarte
diversă din punct de vedere al conţinutului serviciului oferit, forme de organizare, statutului, mărimii,
razei de acţiune etc. Specificul activităţii turistice, exprimat de prezenţa în proporţie mare a muncii vii,
de necesitatea adaptării vacanţelor la gusturile şi preferinţele individuale etc., imprimă acesteia un
caracter artizanal. Ca urmare, piaţa producătorilor de vacanţe este dominată de întreprinderi mici şi
mijlocii şi fărămiţată între diferiţi prestatori de servicii.

In turism competitia este foarte stransa. Pe piata producatorilor de vacante activeaza o multitudine
de intreprinderi mici si mijlocii, piata turistica fiind fragmentata de acesti prestatori de servicii.
Tendinta pe piata turistica este de integrare a organizatiilor de vacanta, de concentrare pe diferite
31
domenii si componente de activitate.Integrarea activităţii turistice, respectiv a prestatorilor de servicii,
prezintă o serie de avantaje esenţiale pentru supraveţuire în condiţiile concurenţei:

 Costuri mai mici de productie

 Facilitati pentru turisti
 Perfectionarea permanenta a fortei de munca
 Campanii promotionale de anvergura
 Studii de piata
 Organizarea sistemelor de rezervare
În practica turistică internaţională se întilneşte o gamă variată de forme de integrare:
-Grupurile cu obiect de activitate limitat
o lanţ voluntary
o sistemul franchising
o asociaţiile profesionale şi/sau sindicale
-Concentrarea/integrarea propriu-zisă
o orizontala (lant integrat)
o verticala
o conglomerat
Grupuri cu obiect limitat de activitate – asocieri voluntare de societăţi comerciale sau organizaţii cu
scop nelucrativ, avînd ca obiectiv promovarea propriilor interese pe o piată, în relaţiile cu clienţii, cu
partenerii, cu guvernul; se pastrează independenţa juridică şi financiară şi pot parasi oricând întelegerea
respectivă (ex. industria hotelieră).
Lantul voluntar – este o uniune, asociere intre hotelieri independenti pentru oferirea unui produs
sau serviciu turistic cvasiomogen, pentru informarea clientelei si comercializarea in comun a
produselor. Se unesc sub aceeasi marca (umbrela) avand obligativitatea respectarii standardelor de
calitate pentru produse si servicii, au o politica unitara comerciala, deruleaza in comun campanii
publicitare, utilizeaza centre de rezervare, participa la targuri, expozitii, etc. Exemplu: Franta 25%,
Elvetia 25%, Germania 11%, Belgia 8%, Spania si Italia 6%. Dintre cele mai importante lanţuri
voluntare, expresive pentru dimensiunele ofertei lor, pot fi menţionate:
1. BEST WESTERN Inc – SUA , are 3800 unitati de 3 si 4 stele, cu 280000 de camere. Marca de
calitate este ‘Elite’; prezent in peste 70 de tari.
2. LOGIS DE FRANCE – Franta , cu peste 4000 unitati; circa 75000 camere; aparut la nivel
national ca promotor al turismului familial si in mediul rural. Extindere:
- Logis of GREET BRITAIN
- Logis of IRELAND
- Logis of d’ ITALIA
SUPRANATIONAL RESERVATION – Elvetia , 100000 camere capacitate.
Franşiza-un contract de concesiune, prin care o întreprindere producătoare sau prestatoare de
servicii turistice, numită franşizor, cedează-în schimbul unor taxe- unei alte întreprinderi nimită
franşizat (beneficiar), dreptul de a utiliza/exploata marca sa, numele şi tehnicile de comercializare.
Asociaţii profesionale-sunt grupări cu scop nelucrativ, realizate pe diverse domenii componente
ale activităţii turistice, urmărind cu precădere promovarea intereselor specifice grupului. Sfera de
referinţă este extreme de largă, ele întâlnindu-se în transport, hotelărie, alimentaţie, agreement,
comercializarea vacanţelor etc. dintre cele mai representative asociaţii profesionale pot fi menţionate:
1. Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism;
2. Asociaţia Naţională a Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism;
3. Asociaţia Naţională de Turism Rural Ecologic şi Cultural etc.
Concentrările- sunt asocieri fortuite, rezultate fie din preluarea de către societăţile comerciale
puternice a celor mai mici şi/sau aflate în dificultate, fie prin extinderea primelor în domenii mai mult
sau mai puţin apropiate de activitatea lor de bază. Membrii acestora nu dispun de independenţă juridică

32
şi financiară; obiectivul principal fiind promovarea unei strategii comerciale commune şi obţinerea
unor rezultate economico-financiare mai bune.
Concentrări orizontale-are loc între întreprinderi care acţionează în acelaşi stadiu al procesului
de producţie sau pe aceeaşi treaptă a lanţului de distribuţie: comercializare, transport, hotelărie etc.
întreprinderile grupate în această formulă se constituie într-un lanţ integrat, controlat printr-un centru
unic de decizie; ele oferă un produs omogen, comercializat sub aceeaşi marcă, ele au o strategie de
dezvoltare comună. Concentrarea orizontală este cel mai bine reprezentată în domeniul hotelier, unde
lanţurile integrate deţin peste 25% din totalul capacităţilor de cazare. Concentrarea orizontală s-a
dezvoltat în trepte, în sensul constituirii de:
- grupuri hoteliere care reunesc mai multe lanţuri;,
- lanţuri independente, unice.
Din categoria lanţurilor hoteliere integrate pot fi menţionate: Holiday Inn- SUA, Sheraton-SUA,
Ramada Inns-SUA, ACCORD-Franţa, Hilton-SUA etc
Concentrarea verticală-reuneşte întreprinderi care acţionează în diverse stadii ale producţiei
turistice sau pe diferite trepte ale lanţului de distribiţie şi care, în mod obişnuit, se află într-o relaţie de
complementaritate; ea fiind realizată în amonte, când un lanţ hotelier îşi creează propria reţea de
agenţii de voiaj sau propria companie de transport, în aval, cînd o companie de transport îşi asigură
serviciile de cazare prin achiziţionarea unui lanţ hotelier şi în ambele sensuri.
Conglomeratul-reprezintă o formă deconcentrare particularizată prin tendinţa de diversificare a
activităţii unei firme, prin pătrunderea într-un domeniu mai efficient, de viitor. Conglomeratul se
realizează prin fuziunea unor întreprinderi a căror activitate nu este complementară sau înrudită. Între
cele mai cunoscute exemple se situează ITT (International Telegraph & Telephone), care a preluat
lanţul hotelier Sheraton şi întreprinderea de locaţii de autoturisme Avis.
Concluzie:Tendinţa de regrupare a organizaţiilor/producătorilor de vacanţe se manifestă tot mai
accentuat, devenind o trăsătură dominantă a industriei turismului.
Rolul statului în turismÎnca de la sfârsitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelica si
pâna în zilele noastre, dezvoltarea turismului a atras atentia cercurilor guvernamentale din diverse tari
cu potential turistic, care au început sa traga importante foloase de pe urma acestei activitati. Cu toate
acestea, problema promovarii turismului a fost lasata în întregime în seama initiativei private, fara o
coordonare pe plan central a eforturilor institutiilor si firmelor care participau la dezvoltarea turismului
(companii feroviare si de navigatie maritima, firme hoteliere, asociatii de propaganda, turing-cluburi
etc).Degradarea activitatii economice în perioada primului razboi mondial a determinat guvernele sa
adopte masuri speciale de redresare a economiilor lor nationale, inclusiv pe linia dezvoltarii turismului.
în aceasta perioada au aparut primele încercari de institutionalizare a turismului si primele organizatii
semioficiale sau oficiale de turism.
Interesele guvernelor pentru promovarea turismului si masurile de creare a unor organisme oficiale,
prin care statul sa-si poata exercita rolul de organizare si coordonare a turismului, s-au concretizat si în
diverse acorduri si conventii de colaborare internationala, semnate în perioada interbelica, precum si în
legi menite sa contribuie la dezvoltarea acestei activitati.
În perioada de reconstructie de dupa cel de-al doilea razboi mondial o serie de guverne europene au
continuat eforturile pentru stimularea dezvoltarii, în continuare, a turismului. în acest scop au fost
alocate fonduri considerabile pentru dezvoltarea bazei materiale si a infrastructurii turismului, finantate
atât din bugetele de stat, cât si prin contributia unor organizatii internationale, printre care un loc de
frunte a revenit Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (P.N.U.D.).
Progresul rapid a fost sustinut si de investitiile masive de capital ale întreprinzatorilor privati, care
necesitau si o îndrumare si coordonare pe linie de stat. în consecinta, guvernele au ajuns la concluzia ca
singura cale de evitare a efectelor negative care rezultau din conflictele de interese de stat. semistatale,
de grup sau private, consta în coordonarea dezvoltarii turismului sub directa îndrumare a organismelor
guvernamentale.
Pe de alta parte, importanta nationala crescânda a industriei turistice, privita sub aspect economic,
social, politic si cultural, precum si relatiile care s-au statornicit pe linie guvernamentala între tari, au

33
determinat coordonarea treptata a politicii de organizare si promovare a turismului de catre autoritatile
statale.
În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri guvernamentale de
colaborare turistica, a elaborarii unor proiecte de legi, decrete etc. legate de reglementarea unitara pe
plan national a activitatilor turistice etc), statele exercita totodata o importanta functie de dezvoltare a
turismului si în politica de investitii si amenajari turistice. Este vorba de coordonarea eforturilor
investitorilor pentru realizarea unor amenajari turistice de mari proportii, cum este cazul crearii unor
noi zone si statiuni de interes turistic, - montane sau de litoral, - unde dezvoltarea infrastructurii
turistice (dotarea retelei de cai ferate, de autostrazi, sosele, canalizare, aeroporturi, asigurarea
echilibrului ecologic etc.), depaseste puterea financiara a agentilor economici investitori.
Competitia pentru atragerea traficului turistic international spre tarile primitoare creste considerabil o
data cu intrarea în circuitul turistic a unor noi tari, cu noi atractii turistice, ceea ce impune în toate tarile
- chiar si în cele cu un turism dezvoltat si cu o baza materiala moderna - elaborarea unor programe
guvernamentale de dezvoltare si amenajare complexa a unor zone si statiuni de interes turistic, posibil a
fi realizate numai cu sprijinul statelor.
În consecinta, se remarca o crestere accentuata a rolului coordonator al organismelor guvernamentale si
în ceea ce priveste exploatarea complexa si controlata a resurselor naturale si antropice ale teritoriului
national, pastrarea echilibrului ecologic al acestor zone destinate prioritar activitatilor turistice, în
cadrul unor programe generale de dezvoltare.
Amploarea rolului organismelor guvernamentale în aceste politici de dezvoltare turistica variaza,
fireste, în functie de conditiile politice, economice si sociale din fiecare tara si chiar din fiecare zona de
interes turistic.
Cooperarea economica si tehnico-stiintifica internationala a adaugat noi dimensiuni interventiei
statului în domeniul turismului. O data cu recunoasterea turismului ca factor al dezvoltarii social-
economice, pe plan international s-a trecut, în mod sistematic, la includerea sa în programele de
asistenta si cooperare tehnica ale unor organisme internationale, precum si în programele bilaterale de
asistenta.
În scopul ridicarii productivitatii industriei turistice, statul are un rol important în procesul de
pregatire si perfectionare profesionala, a personalului la toate nivelurile. Acest proces de pregatire si
perfectionare este întreprins în strânsa cooperare cu institutiile private si departamentele direct
interesate în formarea profesionala a cadrelor si în continua ridicare a calificarii profesionale a
personalului din industria turistica. Eforturile depuse în acest proces trebuie apreciate, prin urmare, ca
fiind la fel de importante ca si cele din infrastructura sau promovare.
Direct sau indirect, statul are un rol însemnat si în procesul de orientare a cererii turistice. Turismul
modern este produsul direct al dezvoltarii social-economice a tarilor, respectiv al unui nivel determinat
de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea turismului de masa a creat probleme serioase cu
privire la sezonalitatea cererii turistice si la esalonarea concediilor si vacantelor; statele au facut si
continua sa faca eforturi pentru rezolvarea acestor probleme.
Statele participa la actiunile de promovare a turismului si prin procesul elaborarii diverselor
reglementari legate de activitatea turistica. Importantele beneficii pe care le aduce turismul economiilor
nationale au determinat majoritatea tarilor sa faciliteze dezvoltarea circulatiei turistice internationale,
prin desfiintarea sau simplificarea la maximum a formalitatilor de trecere a frontierei nationale pentru
turistii straini.
Avînd în vedere complexitatea activităţii turistice şi multitudinea interdependenţelor sale în plan
economic şi social, rolul statului se concretizează în:
 Stimularea dezvoltării turismului;
 Coordonarea, controlul şi supravegerea activităţii firmelor specializate;
 Producerea de servicii sau vacanţe turistice;
 Promovarea turistică.
Funcţia de stimulare este exprimată prin faptul că statul susţine şi încurajează turismul prin politica sa
generală, prin crearea unui climat favorabil investiţiilor, prin facilitatea consumurilor specifice. Statul
poate interveni direct sau indirect în creşterea şi diversificarea ofertei, prin atragerea de noi zone în
34
circuitul turistic, prin investiţii în infrastructură sau chiar în echipamente specifice, sporind, în acest fel,
atractivitatea şi descurajînd plecările turiştilor în străinătate. De asemenea, prin politicie monetare şi
fiscale, prin legislaţia promovată statul poate încuraja producţia sau stimula cererea turistică.
În ce priveşte funcţia de coordonare, supraveghere şi control, aceasta constă în elaborarea strategiei
turismului, cu fixarea principalelor obiective şi a modalităţilor de realizare a acestora. Trebuie
menţionată intervenţia statului în protejarea turismului, avînd în vedere fragilitatea sa, vulnerabilitatea
faţă de conjunctura politică, economică, socială. Aceasta se poate realiza prin evitarea dezechilibrelor
bugetare, controlul inflaţiei al şomajului, promovarea unei legislaţii adecvate.
Statul îndeplineşte şi funcţia de producător de servicii turistice sau chiar de vacanţe şi de manager al
unor societăţi comerciale ori al turismului în general. Prin sistemul instituţiilor sale, statul poartă
răspunderea organizării şi funcţionării unor servicii publice, de interes general, ca protejarea mediului,
sănătate, cultura, învăţămîntul, cu impact direct asupra turismului, ori a unor acţiui specifice, cum ar fi
realizarea de rezervaţii şi parcuri naţionale, amenajarea unor porturi de agrement etc.
Funcţia de promovare este încredinţată unor organisme guvernamentale specializate şi constă în
antrenarea statului-financiar sau administrativ-în acţiuni avînd caracter promoţional.
Evident, legislatia turistica trebuie sa tina pasul permanent cu orientarea si dezvoltarea în perspectiva a
circulatiei turistice si cu noile circumstante în cadrul carora se deruleaza fluxurile turistice.
Din cele prezentate rezulta ca, în conditiile unei economii moderne, politica de realizare a
obiectivelor economice si sociale de interes major pentru economia nationala (printre care implicit si
obiectivele turistice sau cele care servesc interesele turismului) sunt în competenta directa a
organismelor de stat, singure în masura sa decida utilizarea fondurilor publice.
Sintetizând experienta internationala cu privire la modalitatile de actiune ale guvernelor diferitelor
tari, în vederea coordonarii eforturilor organismelor publice si private pentru promovarea turismului,
rezulta urmatoarele posibilitati de sprijinire, pe linie de stat, a dezvoltarii turismului:
- definirea coordonatelor strategiei generale, de dezvoltare a turismului (determinarea prioritatilor si a
formelor de turism posibil a fi promovate cu eficienta maxima, utilizarea prioritara a terenurilor si
amenajarea turistica a teritoriului);
- evaluarea, în cadrul dezvoltarii generale, a nevoilor probabile de mijloace de cazare si alte obiective
de baza materiala turistica;
- coordonarea cercetarilor în domeniul turismului, incluzând si sistemele informationale pentru
culegerea datelor statistice indispensabile atât cercetarilor, cât si pentru fundamentarea strategiei de
promovare a turismului intern si international;
- punerea în aplicare, prin unitati de stat si private, a programelor de formare si perfectionare
profesionala a cadrelor necesare industriei turistice;
- reglementarea si controlul functionarii diferitelor compartimente sau componente ale industriei
turistice, în vederea stimularii, protejarii si asigurarii cadrului legal al activitatii, corespunzator
intereselor industriei turistice, în general, si intereselor turistilor nationali si internationali, în special;
- furnizarea serviciilor cu caracter general, indispensabile expansiunii turistice;
- desfasurarea campaniilor de promovare turistica generala si sprijinirea campaniilor de publicitate
turistica comerciala ale agentilor economici din industria turistica.Concluzii: Aşa cum s-a demonstrat,
statul mai are încă un rol de jucat în organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice, a creşterii
experienţei agenţilor economici şi a sporirii dimensiunelor lor, şi implicit a puterii financiare, ca
rezultat al afirmării formelor integrate de organizare se manifestă, tot mai accentuat în ultima vreme,
tendinţa de dezangajare a statului, de diminuare a rolului său.
Organisme de turism şi cooperarea în domeniul turismului. Amploarea deosebita a
calatoriilor internationale si cresterea rolului turismului in economic mondiala au favorizat crearea unor
organisme internationale specializate si/sau includerea problemelor turismului in activitatea si
preocuparile unor organisme internationale déjà existente. Totodata, conexiunea puternica dintre
turismul intern ;I cel international, tendinta de globaliare a fenomenului turistic au impus necesitatea ca
in multe tari organizarea turismului la nivel macroeconomic (national si regional) sa fie pusa in
corespondenta cu organismele internationale si structurile acestora.

35
Potrivit aprecierilor OMT/WTO, in lume exista peste 80 de organisme internationale in competentele
carora se regasesc problemele turismului. Ele au o structura foarte diversa in privinta continutului
activitatii, caracterului, modului de organizare, ariei teritoriale de actiune etc.
Aceste organizatii patronale au ca scop in principal promovarea interesului sectorului turistic in
raporturile cu organismele statale, iar in cadrul tarilor cu experienta in domeniul turismului aceste
organizatii patronale raspund si de indeplinirea altor obiective. Intre acestea mentionam:
-asigura clasificarea si atribuirea categoriilor de incadrare;
-participarea la elaborarea textelor legislative;
-include acorduri cu sindicatele salariatilor;
-incheie acorduri cu sindicatele salariatilor;
-se ocupa de supravegherea fiscalitatii in turism;
-asigura consultanta in domeniul fiscalitatii, legislatiei sociale si invatamant;
-contribuie la elaborarea ghidurilor pentru hotelurile din exploatare;
-editeaza publicatii proprii prin care asigura mediatizarea actiunilor organizatiei si transmiterea textelor
actelor normative.
Astfel, din punct de vedere al caracterului sau nivelului de reprezentare, organismele
internationale pot fi:
1. guvernamentale-reprezentarea fiind la nivel administrative, au responsabilitati majore in
domeniul turismului, iar actiunele lor sunt obligatorii pentru tarile membre;
2. nonguvernamentale.
In functie de aria teritoriala de activitate, organismele internationale se grupeaza in:
1. organisme globale-cu raza de actiune la scara planetara;
2. organisme regionale.
Dupa sfera subiectelor abordate sau continutului activitatii, se disting:
1. organisme generale (cu vocatie universala), care se ocupa de intraga arie problematica a
turismului;
2. organisme specializate, concentrate pe o problema sau componenta a serviciilor turistice
(transport, hotelarie etc.).
Din punct de vedere al modului de organizare-functionare, organismele internationale pot fi deschise
sau inchise, iar potrivit statutului acestora- publice sau private etc.Unul din cele mai largi si mai
representative organisme internationale de turism este Organizatia Mondiala a Turismului
(OMT/WTO)- cu sediul în Madrid, Spania, este o agenţie a Natiunilor Unite se ocupă cu problemele
referitoare la turism. Organizaţia Mondială a Turismului este un organism semnificativ la nivel global,
cu atribuţii de colectare şi de colaţionare de informaţii statistice privind turismul internaţional. Această
organizaţie reprezintă organismele turstice din sectorul public, din cele mai multe ţări din lume şi
publică topuri cu privire la gradul de creştere a turismului la nivel global, regional sau naţional.
Organizatia Mondiala a Turismului joacă un rol important în promovarea dezvoltării de fond, durabile
şi universal accesibilă a turismului, acordând o atenţie deosebită ţărilor în curs de
dezvoltare.Organizaţia încurajează punerea în aplicare a Codului de etică globală pentru Turism, cu
scopul de a asigura faptul că ţările membre, să maximizează pozitiv economic, sociale şi culturale
efectele turismului şi de a culege pe deplin beneficiile sale, în timp ce minimalizarea impactul aspectele
sociale negative asupra mediului.O organizaţie non-guvernamentală (abreviat ONG) este oinstitutie
care lucrează independent faţă de activitatea guvernului, deşi unele ONG-uri sunt parţial sau integral
finanţate de acesta. Helmut K. Anheier estimează numărul organizaţiilor non-guvernamentale
internaţionale la peste 40.000.[Numărul celor naţionale este şi mai mare: Rusia are 400.000 de ONGuri.
Se estimează căIndia ar avea 1 până la 2 milioane de ONGuri.
Organizatiile internationale neguvernamentale sunt reprezantate de asociatii profesionale, sociale si
stiintifice constituite intre organisme similare din diverse tari, organisme implicate direct in productia
sau furnizarea unor servicii specifice sau in apararea profesiunelor turistice. Aceste organisme au ca
scop promovarea intereselor specifice prin incurajarea schimbului de informatii, a intilnirilor a
agentilor din domeniu, elaborarea de studii, organizarea de seminare si sesiuni etc.
Printer cele mai importante organizatii neguvernamentale se numara:
36
  Federatia Universala a Asociatiilor Agentiilor de Voiaj ( FUAAV/UFTAA)- cum arata si
numele este specializata pe activitatea de comercializare a vacantelor. FUAAV a luat fiinta prin
fuziunea Federatiei Internationale a Agentiilor de Voiaj si a Organizatiei Universale a
Asociatiilor Agentiilor de Voiaj.
 Federatia Internationala a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism (FIJET)- urmareste in esenta
incurajarea publicatiilor in domeniul turistic.
 Federatia Internationala de termalism si Climatologie (FITEC)- organism preocupat de
stimularea balneoterapiei si climatoterapiei, ca alternative a tratementelor medicamentoase, de
incurajare a turismului termal, a schimbului de informatii si experienta in domeniu.
 Federatia Mondiala a Bucatarilor si Cofetarilor, constituita in 1928- un promoter de marca al
profesiunelor respective, cunoscut si apreciat pentru schimburile de experienta pe care le
organizeaza, prin exploziile si concursurile de arta culinara.
 Asociatia Internationala a Hotelurilor (AIH/IHA)- cuprinde circa 4500 de membrii din circa 147
de tari, 82 asociatii hoteliere nationale, 945 de lanturi hoteliere. Denumirea actuala este
Asociatia Internationala a hotelurilor si restaurantelor. Aceasta asociatie are organizate cateva
servicii, unul dintre acestea este serviciul de recuperare a creantelor.
Membrii A.I.H.R. pot beneficia de interventia acesteia in litigiile internationale care decurg din
derularea contractelor cu agentiile de voiaj. Din 1991 se utilizeaza cadrul de practici pentru
contractarea dintre hotelieri si agentii de voiaj in baza caruia se pot solutiona pe baza de arbitraj
international diferendele ce pot sa apara intre prestatorii de servicii turistice si intermediari.
 Asociatia “Cheile de aur” infiintata in 1990 care are ca scop mentinerea si imbunatatirea
calitatii prestatiei lucratorilor .
 Organizatia Internationala a Transporturilor pe Cablu etc.
In categoria organismelor internationale de turism mai pot fi incluse si altele organizatii-
guvernamentale sau neguvernamentale- pentru care turismul nu reprezinta decit unul dintre sectoarele
in care isi exercita atributiile. Printer acestea pot fi mentionate:
 Organizatia Internationala a Aviatiei Civile (OACI/ICAO)- organism guvernamental cu
rol de organizarea calatoriilor/ transporturilor aeriene; fondat in 1944, cuprinde 183 de
membri si este o agenţie aNatiunilor Unite, care codifică principiile şi tehnicile de
navigaţie aeriană internaţională, şi care se îngrijeşte de planificarea şi dezvoltarea
transportului aerian internaţional pentru a asigrura o creştere în siguranţă şi în ordine;
 Organizatia pentru Cooperare si Dezvoltare Economica (OCDE/OECD);
 Asociatia Internationala a Transporturilor Aeriene (AITA/IATA);
 Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD) etc.
Între fenomenele ce caracterizează dezvoltarea actuală pe plan mondial se înscrie, cu rol tot mai
impotârtant, colaborarea şi operarea internaţională.Prezentă în aproape toate domeniile veţii economice
şi sociale, cooperarea este rodul amplificării şi diversificării relaţiilor internaţionale al participării tot
mai largi a statelor la schimbul mondial de valori, determinate, la rândul lor, de impactul revoluţiei
ştiinţifice şi tehnice, de adâncirea diviziunii muncii, de noile dimensiuni şi exigenţe ale procesului de
creştere economică.
În economia mondială se manifestă cu pregnanţă o stare marcată de interdependenţă, de
complementaritate, mai ales în plan regional. În aceste condiţii, cooperarea, prin conţinutul şi formele
sale, favorizează apropierea între parteneri, asigură concordanţa intre interesele naţionale, regionaleşi
globale, contribuie la atenuarea decalajelor şi dezechilibrelor, la promovarea unor noi ordini
internaţionale.Înfăptuită în spiritul principiilor egalităţii în drepturi şi avantajului reciproc, ea se
prezintă, totdată, ca un factor important al întăririi prieteniei şi înţelegerii, al menţinerii şi consolidării
păcii.Cooperarea reprezintă, aşadar, una din căile mai importante şi eficiente de realizare a circuitului
mondial, o formă superoară de desfăşurare a relaţiilor internaţionale. Ca atare, ae se afirmă ca o
preocupare majoră, ca o componentă de bază a politicii economice a statelor, iar tehnicile sşi
instrumentele sale de lucru înregistrează o continuă dezvoltare şi modernizare.

37
 În sfera de referinţă a cooperării internaţionale se înscrie şi turismul. Rezultat al intesificării
călătoriilor internaţionale şi al participării unui număr sporit de ţări la ,işcarea turistică, cooperareaîn
acest domeniu are o semnificaţie deosebită, răspunzând, pe de o parte, eforturilor de valorificare
superioară a potenţialului turistic prin deschiderea sre noi pieţe şi, pe de altă parte, necesităţii accesului
la experienţa ţărilor cu tradiţie, la tehnologiile avansate.
Cooperarea economică internaţională este exprimată, în general, prin ‘’ relaţiile bi- sau multilaterale
dintre state sau agenţi economici din ţări diferite, vizând realizarea prin eforturi conjugate şi pe baze
contractuale a unor activiţăti conexe ( de producţie, de cercetare şi transfer tehnologic, în
comercializare şi servicii etc. ), eşalonate în timp în scopul obţinerii unor rezultate comune, superioare
sumei celor singulare “
Rezultă de aici câteva trăsături difinitorii ale cooperării, şi anume:
în funcţie de numărul partenerilor, poate fi bi- sau multilaterală;
se desfăşoară la nivel macroeconomic, atunci când antrenează ca parteneri statele, prin ministere sau
departamente şi se realizează pe baza unor tratate , acorduri sau convenţii ce crează cadrul juridic şi
intituţional (de ex., comisii mixte ) şi la nivel microeconomic, atunci când angajează unitpţi (firme) din
diferite domenii;
presupune unirea eforturilor – materiale, umane, tehnice, ştiinţifice, financiare – ale partenerilor;
este o relaţie strict reglemntată pe bază de contract şi implică drepturi şi obligaţii pentru parteneri;
are un continut complex, multidimensional, rezultat din amploarea lucrărilor şi caracterul lor conex;
se caracterizează prin continuitate, este o relaţie de durată, fiind eşalonată pe faze, în timp;
rezultatele sunt superioare celor pe care le-ar putea obţine partenerii în ansamblu, prin eforturi
individuale.
Raspunzând acestor cerinţe, cooperarea internaţională în domeniul turismului se realizează atât pe
nivel macro- cât şi microeconomic şi are ca principal obiect schimbul de servicii pe mai multe planuri:
formarera profesională, cercetarea ştinţifică, managementulsocietăţilor comerciale, dezvoltarea şi
modernizarea bazei materiale. De asemenea, shimburile de turişti sau vânzarea-cumpărarea unor utilaje
sau produse turistice se pot constitui în acţuini de cooperare, cu titlu de excepţie, respectiv atunci când
au un caracter de continuitate şi stabilitate.
În ce priveşte cadrul juridic al acţiunilor de cooperare turistică, acesta este asigurat de :
legislaţia specifică fiecărei ţări cu privire la regimul investiţiilor străine, circulaţia terenurilor, dreptul
de proprietate, facilităţile fiscale (nivel TVA şi alte taxe, impozit pe profit etc. ). De reţinut că orice
acţiune de cooperare se desfăşoară cu respectarea legislaţiei din ţara sediu (pe teritoriul căreia
funcşionează); în aceste condiţii, armonizarea legislaţiei şi reglementărilor la nivel mondial sau
regional, ca şi permisivitatea acestora (facilităţile acordate) sunt de natură să încurajeze acţiunile de
cooperare;
acordurile de cooperare, încheiate la nivel guvernamental, care reglementează probleme de principiu –
crearea unor organisme comune, instituirea unui sistem de decontări, modalităţi de promovare a
turismului etc. –precum şi o serie de aspecte concrete referitoare la schimbul de informaţii sau servicii
în domeniu;
contractele de cooperare, încheiate între unităţi (firme), pentru fiecare acţiune în parte, şi care cuprind
prevederi referitoare la obiectul/natura acţiunii, durata, drepturile şi obligaţiile părţilor, condiţii de
realizare, modalităţi de plată, penalităţi, condiţii de încetare a contractului etc.
În privinţa formelor de concretzare,din gama largă a tipurilor de acţiuni de cooperare, în domeniul
turismului, având în vedere conţinutul în servicii al acestuia, sunt mai frecvent întâlnite :
licenţierea (producţia sub licenţă),
franşiza(rea) (distribuţia sub franşiză),
investiţiile străine directe, în principal, societăţile mixte (joint venture),
cooperarea tehnico-ştiinţifică,
formarea profesională a forţei de muncă.
La rândul lor, aceste forme cunosc o varietate de modalităţi de aplicare în funcţie de conţinutul
pripriu al acţiunilor, de condiţiile de realizare, de componenţa activităţii turistice.

38
 Licentierea (producţia sub licenţă) este o operaţiune prin care o firmă (licenţiat sau beneficiar)
dobândeşte, prin plata unui preţ, dreptul de a utiliza cunoştinţele tehnice brevetate ale unei alte firme
(licenţiator). Licenţierea este o formă a transferului de tehnologie, un mijloc de valorificare a dreptului
de proprietate industriă, o modalitate de internaţionalizare a afacerilor unei firme. Ea are o aplicabilitate
limitată în domeniul turismului, deoarece este dificilă găsirea unor licenţe cu toate calităţile necesare
exploatării în totalitate a informaţiilor transferate.
Franşiza/franşizarea (distribuţia sub franşiţă) este , în esenţă, un aranjament comercial prin care
franşizorul (cedentul) acordă, în schimbul unei plăţi, unei alte firme (beneficiar sau franşizat),
permisiunea de a se folosi în afaceri de drepturi intelectuale şi materiale aparţinând cedentului.
Investiţiile străine directe (ISD) au ca obiect construirea şi darea în funcţiune a unor
obiective/echipamente turistice –hoteluri, instalaţii de agrement etc. –în ţara beneficiară, prin efectuarea
de către exportator/investitor, singur sau cu terţe firme, a unor lucrări de furnizare de instalaţii, montaj,
construcţii, aprovizionare cu factori de producţie, transfer de tehnologie, pregătirea forţei de muncă.
Aceste operaţiuni pot lua diferite forme :
livrări de echipamente şi utilaje pe credit, rambursabil în produse turistice (sejur în unităţi hoteliere,
servicii de transport turistic sau de agrement etc.);
contract/societăţi la cheie (turnkey contracts sau turnkey venture);
societăţi mixte (joint venture);
contracte de management.
Un loc aparte în structura acestor forme ocupă societăţile mixte. Ele sunt considerate formula cea mai
adecvată de cooperare în domeniul turismului, datorită dependenţei producţiei turistice de condiţii
naturale, de resurse locale – cu alte cuvinte, de caracterul ei de producţie/furnizare de serviciu ,,in situ”.
Prin societate mixtă se înţelege ,,o societate al cărei capital este alcătuit prin aportul a două sau mai
multe societăţi cu capital de stat şi privat, indiferent dacă partenerii provin din ţări diferite sau din
aceeaşi ţară”; în cazul de faţă, este vorba vorba de ţări diferite. Aşadar, termenul mixt se referă la natura
diferită a proprietăţilor firmelor cooperante.
Noua entitate (societate) este persoană juridică distinctă, independentă de cele care au creat-o; la rândul
lor, cei care au creat o societate mixtă îşi păstrează independenţa, libertatea de acţiune, personalitatea
juridică, nefiind vorba de fuziune sau achiziţie.Spre deosebire de alte forme de cooperare, societatea
mixtă are un caracter organic, un obiect de activitate complex şi evolutiv, este de lungă durată. Din
punctul de vedere al performanţelor, societatea mixtă este un mijloc facil de a ajunge la noi resurse
naturale, umane, financiare, o posibilitate avantajoasă de a pătrunde pe noi peţe, o cale eficientă a
transferului de tehnologie.
Cooperarea tehnico-ştiinţifică se concretizează în programe de cercetare ştiinţifică, realizate în comun
de doi sau mai mulţi parteneri, precum şi în servicii de asistenţă tehnică de specialitate (consultanţă), în
vederea organizarii unor activităţi sau modernizării managementului. De asemenea, în această categorie
este inclusă şi realizarea diverselor studii de preinvestiţii, de implantare a unor obiective specifice, de
pregătire pentru vânzare (licitaţie) a unor societăţi.
Se remarcă, din cele prezentate,o diversitate şi o interferenţă a formelor de derulare a cooperării
internaţionale în domeniul turismului, ca urmare a complexităţii activităţii şi a acţiunilor; de exemplu,
în cazul unei investiţii într-o unitate hotelieră are loc şi un transfer de tehnologie, o colaborare, în
privinţa pregătirii forţei de muncă şi a managementului.
Acţiunile de cooperare turistică, indiferent de forma particulară pe care o îmbracă, prezintă o serie de
avantaje ce se constituie în tot atâtea motivaţii pentru dezvoltarea şi intensificarea lor. Dintre acestea,
pot fi menţionate, pentru ţările în curs de dezvoltare, ca gazde/sedii ale acţiunilor:
accesul la tehnologiile moderne, avansate, stimulânduse, pe această cale, diversificarea şi îmbunătăţirea
calităţii serviciilor turistice;
mai buna valorificare a potenţialului turistic prin atragerea în circuitul economic a unor noi zone, prin
comercializarea vacanţelor pe pieţele externe concomitent cu o creştere a încasărilor valutare;
utilizarea mai eficientă şi perfecţionarea pregătirii profesionale a forţei de muncă;
pătrunderea pe diverse pieţe;

39
economisirea resurselor financiar-valutare prin coparticiparea partenerilor la finanţarea unor obiective
turisticeşi, corespunzător, orientarea mijloacelor respective spre alte sectoare;
reducerea cheltuielilor de exploatare a echipamentelor turistice prin preluarea unei părţi a acestora de
către partenerul extern;
vânzarea unor produse mai greu exportabile pe căile clasice.
În cazul ţărilor dezvoltate,cooperarea oferă, ca principale avantaje:
accesul la noi resurse naturale şi la o forţă de muncă relativ eftină;
piaţa de plasare a capitalului şi tehnologiilor, asociată uneori cu o piaţă de desfacere a unor produse,
instalaţii, în condiţii avantajoase (scutiri de impozite, taxe vamale);
priorităţi şi facilităţi în achiziţionarea produselor turistice.
Evident, acţiunile de cooperare implică şi unele riscuri, legate, pe de o parte, de mediul economic şi
politic din ţările cooperanteşi, pe de altă parte, de specificul activităţii turistice – societăţi comerciale de
dimensiuni mici şi mijlocii, investiţii de valoare mare, funcţionalitate sezonieră etc. Numai că aceasta
sunt mult mai reduse comparativ cu alte modalităţi de desfăşurare a relaţiilor internaţionale, ceea ce se
reflectă într-o amplificare a cooperării şi diversificare a formelor sale.
Având în vedere avantajele cooperării, dar şi pentru a imprima schimburilor de turişti un caracter mai
organizat iar cererii mai multă stabilitate, România a dezvoltat, în ultimii ani, numeroase acţiuni de la
acorduri guvernamentale şi contracte – de franşiză, management, societăţi mixte etc. – pînă la programe
de cercetare ştiinţifică şi de formare profesională.
Organizarea turismului in Republica Moldova Parteneriat - Prezenta Strategie a fost
elaborata cu concursul si prin consultari intense cu numeroase structuri ale sectorului public si celui
privat, ONG-uri si mass-media. Procesul de elaborare a demonstrat clar ca multe sectoare ale societatii
si ale economiei au tangenta cu turismul si beneficiaza de el, chiar daca acesta nu reprezinta un interes
major pentru sectoarele respective.
In scopul dezvoltarii in continuare a industriei turismului, in Republica Moldova este necesar de a crea
si a sustine un parteneriat eficient formal si neformal. In aceasta colaborare vor fi implicate ministerele
si departamentele, autoritatile administratiei publice locale, asociatiile si uniunile profesionale, ONG,
precum si mass-media de profil. O importanta deosebita va avea parteneriatul dintre Departamentul
Dezvoltarea Turismului si intreprinderile turistice, atit cele publice, cit si cele private.
Imbunatatiri structurale - Planul de actiuni presupune un lucru enorm in vederea implementarii
Strategiei. In aceasta ordine de idei un rol aparte revine Departamentului Dezvoltarea Turismului.
In scopul indeplinirii obiectivelor trasate, se recomanda mentinerea/avansarea in viitor a statutului
juridic al Departamentului Dezvoltarea Turismului.
Recomandari de baza - Deficientele identificate in industria turismului din Republica Moldova au
determinat necesitatea elaborarii unor actiuni detaliate, care urmeaza a fi indeplinite intr-o perioada de
timp scurt si mediu. Planul de actiuni detaliat de la punctul 6.4 determina directiile strategice
mentionate in capitolul 5. Actiunile detaliate ale planului au fost grupate in urmatoarele categorii de
activitati.
Asigurarea stiintifica si metodologica - Dezvoltarea durabila a turismului in Republica Moldova
necesita o asigurare stiintifica si metodologica.
Prognozarea si planificarea turismului presupune o imbunatatire esentiala a sistemului de evidenta
statistica. In acest sens se recomanda ajustarea surselor si a formelor statistice la standardele
internationale. Aceasta implica:
- determinarea indicatorilor valorici si fizici si tendintele evolutiei lor;
- identificarea necesitatilor pentru dezvoltarea produsului turistic;
- identificarea locurilor de munca generate de industria turistica si determinarea cererii de angajare
pentru personalul instruit;
- efectuarea cercetarilor de marketing;
- prognozarea dezvoltarii turismului;
- evaluarea efectului multiplicator al turismului;
- evaluarea impactului turismului asupra mediului inconjurator.
Este necesar realizarea unor investigatii speciale privind evaluarea pietelor turistic efective si
40
potentiale. Aceste studii vor identifica cerintele de dezvoltare, investitii, instruire si marketing.
Republica Moldova poate avea succes in turism prin crearea unor produse noi in cadrul urmatoarelor
forme de turism, pe care le consideram prioritare:
- turismul rural;
- turismul ecologic;
- turismul vitivinicol;
- turismul de sanatate si frumusete;
- turismul cultural;
- turismul de afaceri.

Dezvoltarea bazei tehnico-materiale a turismului si crearea infrastructurii turistice - Actuala

infrastructura a turismului in Republica Moldova nu beneficiaza de investitii, ceea ce are un impact
negativ asupra turismului. Din aceste considerente sint necesare investitii capitale pentru ameliorarea
situatiei create.
Un domeniu major care urmeaza a fi dezvoltat in mod prioritar este sectorul de cazare. Renovarea
structurilor de cazare existente, precum si construirea in regiuni noi a unor structuri moderne de cazare,
impune efectuarea unei analize a evaluarii cererii viitoare pe tipuri, categorii si amplasarea teritoriala a
acestor structuri.
Intretinerea multor atractii turistice este insuficienta. In acest context urmeaza a fi intocmita o lista a
atractiilor majore (in ordine prioritara, conform preferintelor vizitatorilor) care necesita renovare.
Se evidentiaza, de asemenea, problemele ce tin de interpretarea atractiilor turistice si orientarea
vizitatorilor. Aceasta este o problema de nivel national, de aceea se propune sa se introduca sisteme noi
de interpretare la citeva atractii turistice, pentru a servi drept exemplu de efectuare a actiunii de acest
gen.
Sint recomandate proiectele-pilot in domeniul turismului rural si al activitatilor de artizanat pentru a
incuraja crearea unor intreprinderi mici si mijlocii in zonele rurale. Aceste intreprinderi vor crea,
respectiv, locuri noi de munca, contribuind la conservarea patrimoniului cultural.
Pentru a stimula investitiile aditionale in proiectele si produsele turistice, se propune introducerea unui
sistem de facilitati financiare atit pentru investitorii autohtoni, cit si pentru cei straini.
Reglementarea si organizarea activitatii turistice - Pentru ca turismul in Republica Moldova sa
prospere, intreprinderile turistice din sectorul public si cel privat trebuie sa opereze cu un minimum de
cerinte administrative. Reglementarea activitatii intreprinderilor din industria turistica este necesara
pentru a asigura:
- calitatea serviciilor si facilitatilor conform standardelor internationale;
- protectia si securitatea turistilor;
- angajarea unui personal calificat.
Se recomanda ca licentele privind activitatile de turism sa fie acordate de Departamentul Dezvoltarea
Turismului.
In prezent activitatea turistica se desfasoara preponderent in capitala. Este binevenita extinderea si
dezvoltarea echilibrata a activitatilor de turism pe tot teritoriul republicii, ceea ce va genera locuri noi
de munca si beneficii socio-economice pentru comunitatile locale. Aceasta va necesita masuri de
coordonare la nivel local. Departamentul Dezvoltarea Turismului, in calitatea sa de autoritate a
administratiei publice de specialitate, reglementeaza activitatea de turism la nivel national, or, la nivel
teritorial, este necesara crearea unor servicii de specialitate suplimentare. Autoritatile locale vor fi
incurajate sa ia in considerare potentialul turistic din regiunile lor si, in colaborare cu Departamentului
Dezvoltarea Turismului, sa determine directiile de dezvoltare a turismului la nivel teritorial si sa creeze
servicii teritoriale de specialitate.
Imaginea Republicii Moldova ca tara turistica receptoare poate fi serios afectata daca la sosire
vizitatorii vor intimpina dificultati de trecere a frontierei, birocratie excesiva, taxe si costuri majorate.
Primele impresii ale turistilor sint deosebit de importante in acest sens. Se recomanda o revizuire a
procedurilor, taxelor si facilitatilor ce tin de trecerea frontierei, fara a pune in pericol securitatea tarii si
obiectivele controlului vamal. Aceasta revizuire trebuie facuta in asa fel, incit procesul de sosire sa fie
41
agreabil pentru vizitatori.
Cadrul normativ - Legea turismului nr. 798-XIV din 11 februarie 2000, precum si alte acte normative
in vigoare, constituie cadrul juridic general pentru implementarea prezentei Strategii, insa pentru
dezvoltarea anumitor forme de turism (turismul rural, ecologic, vitivinicol, cultural, balnear, social etc.)
se impune elaborarea si implementarea unor acte normative aditionale.
Se recomanda armonizarea legislatiei turistice nationale cu alte prevederi legale din domeniile conexe,
precum si ajustarea acesteia la normele internationale.
Indeplinirea acestor recomandari va necesita modificari in Legea bugetului.
Dezvoltarea resurselor umane - Turismul este o industrie intensiva care implica utilizarea activa a
fortei de munca cu diverse niveluri de pregatire profesionala, cu virste si sexe diferite. Pentru formarea
personalului de calificare inalta se recomanda organizarea unui proces adecvat de instruire si training.
Programele si procesul de studii din cadrul sistemului universitar, colegiilor si scolilor profesionale
polivalente nu cuprind tot spectrul de profesii necesare industriei turismului. Programele de invatamint
trebuie actualizate si extinse, iar profesorii incadrati in cursuri de perfectionare. De mentionat ca nu
exista cursuri de recalificare si pregatire de scurta durata pentru angajatii din domeniul turismului.
Se recomanda a efectua o evaluare a necesitatilor de instruire pentru industria turismului sub raport
cantitativ si structural. In aceasta ordine de idei se propune crearea Centrului National de Instruire
Continua in Turism, care va asigura instruirea continua si va organiza cursuri specializate.
In cadrul Centrului National de Instruire Continua in Turism se recomanda instituirea unei scoli
hoteliere.
Pentru constientizarea importantei si beneficiilor turismului, se recomanda introducerea in planurile
generale de invatamint la nivel preuniversitar a unei discipline consacrate turismului.
Promovarea produsului turistic national pe piata interna si cea externa - Politica de promovare a
produsului turistic si de marketing in domeniul vizat trebuie sa contribuie la crearea unei imagini reale
si atractive a Republicii Moldova, menita sa genereze cererea turistica interna, regionala si
internationala.
Republica Moldova, ca destinatie turistica, este putin cunoscuta in strainatate. Este necesar un ajutor
considerabil din partea statului la elaborarea si promovarea unor pachete informationale, care ar face
atractiva imaginea tarii noastre. Prestatorii individuali nu dispun de cunostinte sau de mijloace
financiare pentru a intreprinde actiuni eficiente de marketing si promovare a produsului turistic.
Departamentul Dezvoltarea Turismului a elaborat planuri de marketing si a intreprins masuri de
promovare a imaginii turistice. Dar lipsa de resurse financiare nu permite desfasurarea unei campanii
de marketing extensive multimedia a Republicii Moldova ca destinatie turistica. Se recomanda a acorda
Departamentului Dezvoltarea Turismului resurse financiare necesare pentru implementarea unor
programe integrate de marketing pe pietele turistice-tinta. Pentru promovarea imaginii turistice a
Republicii Moldova, activitatile de marketing trebuie sa aiba un caracter continuu.Concluzii:
Prognozarea si planificarea turismului presupune o imbunatatire esentiala a sistemului de evidenta
statistica . Republica Moldova, ca destinatie turistica, este putin cunoscuta in strainatate. Este necesar
un ajutor considerabil din partea statului la elaborarea si promovarea unor pachete informationale,
care ar face atractiva imaginea tarii noastre. Prestatorii individuali nu dispun de cunostinte sau de
mijloace financiare pentru a intreprinde actiuni eficiente de marketing si promovare a produsului
turistic. Bugetul statului s-ar mari considerabil daca investitiile in domeniul turismului ar fi mai mari
Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice. În accepţiunea sa cea mai largă, piaţa turismului
şi călătoriilor este formată din totalitatea persoanelor care au dorinţa şi nevoia de a călători şi care au şi
resursele necesare pentru a-şi satisface această dorinţă. Viziunea oamenilor de marketing asupra pieţei
este puţin diferită de cea a economiştilor. Dacă pentru economişti piaţa este constituită din ansamblul
vînzătorilor şi cumpărătorilor care efectuează tranzacţii cu un produs sau serviciu, pentru marketeri
piaţa este formată doar din purtătorii cererii (potenţialii clienţi). Vînzătorii – în cazul nostru, prestatarii
şi operatorii turistici – alcătuiesc ceea ce se numeste industria sau domeniul de activitate.
Piaţa turistică prezintă o serie de particularităţi importante, care rezultă din particularităţile cererii şi
ofertei în acest domeniu:

42
1. contactul cu oferta turistică se ia numai la locul consumului. Decizia de achiziţionare a produsului
turistic este luată în raport cu „imaginea” ofertei, constituite pe baza informaţiilor acumulate şi
sintetizate de potenţialul consumator pe parcursul procesului decizional;
2. în al doilea rand, piata turistică este supusă la numeroase fluctuţtii datorită faptului că oferta este
rigidă (din cauza inseparabilitătii si perisabilităţii) în timp ce cererea este instabilă şi elastică. Ajustarea
ofertei la cerere este foarte dificilă, fiind oricand probabilă apariţia unor neconcordante (oferta
abundentă şi cerere mică, cerere mare şi oferta necorespunzătoare etc.);
3. în al treilea rînd, pentru a avea loc întîlnirea cererii cu oferta este necesară deplasarea clientului în
spaţiu, de multe ori pe distanţe considerabile;
4. în al patrulea rînd, piaţa turistica este o piaţa puternic segmentată, mergîndu-se chiar pînă la
individualizare;
5. în al cincilea rînd, piaţa turistică este o piaţă multidimensională, în sensul ca rareori intervine o
singură persoana în procesul de cumpărare a unui produs turistic. În procesul decizional de cumpărare
pe această piaţă întalnim iniţiatori, decidenţi, plătitori, utilizatori;
6. în al şaselea rand, piaţa turistică este una cu risc accentuat. Riscul este perceput atît de turişti (care
achiziţionează un produs fară a avea posibilitatea să-l testeze mai întai, consumul urmînd să aiba loc la
un oarecare timp după cumpărare) cît şi de ofertanţi: aşteptarile clientilor sunt dificil de previzionat, iar
clientii nesatisfăcuti foarte greu pot fi determinaţi sa revină.Dimensiunile pietei turistice Principalele
elemente cu ajutorul cărora se masoara dimensiunea pietei turistice sunt numarul de clienti,
capacitatea pietei si potentialul pietei. La calcularea lor trebuie precizata intotdeauna localizarea
geografica a pietei (de exemplu piata Romaniei sau piata Bucurestiului), precum si perioada de timp
avuta in vedere (de regula un an).
In ceea ce priveste numarul de clienti, putem vorbi de urmatoarele componente ale pietei:
 piata totala, reprezentata de populatia totala a regiunii geografice respective. In aceasta populatie
exista totusi un numar de persoane care este de presupus ca nu vor fi niciodata clientii unei firme de
turism, din diverse motive (nu se pot deplasa, duc o viata la limita subzistentei sau sub aceasta limita).
Acest grup de persoane formeaza nonconsumatorii absoluti. Ei ar trebui exclusi din calcule atunci cand
se evalueaza dimensiunile pietei;
 piata turistica teoretica, care se obtine dupa ce inlaturam nonconsumatorii absoluti din populatia
totala. Si in aceasta piata exista o categorie de nonconsumatori, numiti de data aceasta nonconsumatori
relativi. Este vorba de persoane care, dintr-un motiv sau altul, nu fac turism sau il fac foarte rar (nu le
place sa calatoreasca, nu au venituri suficiente, sunt prea ocupati etc.);
 piata turistica reala sau efectiva, reprezentata de persoanele care au fost efectiv clientii unei firme
de turism in perioada luata in considerare. Marimea acestei piete se obtine inlaturand nonconsumatorii
relativi din piata teoretica;
 piata produsului sau a destinatiei turistice este intotdeauna o parte a pietei turistice reale (de
exemplu, piata statiunii Neptun sau piata sejururilor la munte).Capacitatea pietei exprima marimea
acesteia prin intermediul numarului total de produse sau prestatii care se pot vinde, in unitati fizice. In
cazul pietei turistice, capacitatea s-ar putea exprima in numar de innoptari la hotel, numar de mese la
restaurant, numar de vizite la muzeu, numar de sejururi sau voiaje achizitionate si altele. Capacitatea
pietei se calculeaza cu formula: Cp = Nc ∙ f ∙ q unde Nc este numarul de
consumatori (clienti), f este frecventa cumpararii, iar q este cantitatea achizitionata la o cumparare
(denumita si cumparatura specifica). Piata turistica este o
componenta a mediului economico-social, un element important al pietei serviciilor de consum. Piata
serviciilor reprezinta sfera economica in care nevoile de consum se manifesta sub forma cererii de
servicii, iar productia sub forma ofertei de servicii si prin confruntarea celor 2 laturi se finalizeaza
tranzactiile prin intermediul actelor de vanzare-cumparare.
Piata turistica este o sfera de interferenta a ofertei turistice materializata prin productia turistica si
cererea turistica materializata in consum.
Piata turistica poate fi: - nationala
-internationala
Piata nationala: atunci cand intalnirea cererii si ofertei se realizeaza intre granitele nationale ale
43
unei tari;
Piata internationala: aceasta suprapunere se realizeaza in afara granitelor nationale.
Piata turistica poate fi privita ca o piata activa pentru tarile primitoare de turisti si o piata pasiva pentru
tarile emitatoare de turisti. Piata turistica poate fi influentata de o serie de factori obiectivi si subiectivi,
permanenti si conjuncturali, factori acceleratori si factori cu efect negativ.
Factorii esentiali care influenteaza piata turistica: volumul, structura si calitatea resurselor turistice care
exprima, de fapt, potentialul turistic al unei zone:
-gradul de amenajare turistica;
-nivelul de dezvoltare al infrastructurii;
-nivelul veniturilor si tarifelor;
-durata concediilor si a timpului liber;
-factorii conjuncturali.
Masurarea sau evaluarea cantitativa a pietei turistice se poate realiza cu ajutorul urmatorilor
indicatori:
a).-capacitatea pietei turistice care exprima cuantumul necesitatilor pentru un anumit produs turistic ce
se manifesta pe piata la un momentdat, fara a se lua in calcul nivelul veniturilor consumatorilor sau
nivelul preturilor si tarifelor.
b).-potentialul pietei turistice care exprima cererea tuturor consumatorilor pentru un anumit produs
turistic in functie de veniturile acestora si de pretul practicat pentru acel produs.
c).-volumul pietei produsului turistic care se refera la cuantumul tranzactiilor comerciale incheiate
pentru un anumit produs intr-un interval de timp determinat. Daca volumul pietei turistice este egal cu
potentialul acestuia spunem ca piata este saturata.
d).-locul pe piata al unui produs turistic care se refera la acea parte a volumului pietei turistice
acoperita din vanzarea realizata pentru un produs turistic determinat.
Particularitatile pietei turistice:
1.-produsele turistice nu pot fi definite cantitativ si calitativ decat indirect si partial intrucat produsul
turistic este un produs invizibil.
2.-este o piata fragmentata fiind alcatuita dintr-o multitudine de subpiete turistice ce apar ca urmare a
confruntarii diversitatii de oferte turistice cu fiecare din modalitatile de percepere a acesteia de catre
categoriile de consumatori.
3.-pe piata turistica oferta este perceputa sub forma unei imagini ce se formeaza ca urmare a
informatiilor primite de turist din diverse surse.
4.-consumatorul nu decide intotdeauna singur in legatura cu prestatia turistica pa care doreste sa o
consume intrucat apar acei participanti la cumparare care decid si influenteaza comportamentul de
consum.
5.-sfera consumatorilor de turism nu se identifica cu ansamblul populatiei intrucat exista categorii de
consumatori ce nu pot consuma produsul turistic din diferite motive.
6.-oferta turistica are un caracter teoretic, ea este cunoscuta de consumator numai prin intermediul
informarii turistice si prin publicitate.
7.-in decursul unui an calendaristic apare o corelatie variabila a ofertei cu cererea ceea ce conduce la o
crestere a pretului la o diminuare a rentabilitatii si la dezvoltarea inegala a diferitelor zone turistice.
Particularitati ale cererii:
1.-cererea turistica se manifesta intr-un numar infinit de variante nuantate de la un client la altul in
functie de tipologia socio-profesionala, de forma de turism, de caracteristicile tehnice ale voiajului
efectuat, de sursele financiare disponibile si de motivatiile de consum turistic.
2.-cererea turistica nu se caracterizeaza printr-un consum pe al aceluiasi produs turistic oferit la aceeasi
destinatie.
3.-cererea turistica are un grad de spontaneitate mai mare decat cererea de marfuri.
4.-cererea turistica este sustinuta de motivatia turistica, motivatie care este intotdeauna profund
personala si subiectiva.
5.-cererea turistica este dinamica, este diversa si eterogena cu o sezonalitate accentuata fapt care
imprima pietei caracterul de piata opaca.
44
Particularitatile ofertei turistice:
1.-oferta turistica cuprinde un ansamblu de servicii a caror materializare se face in functie de
capacitatea de primire.
2.-oferta turistica se caracterizeaza prin limite de ordin temporal stabilite in functie de conditiile
minime pe care trebuie sa le intruneasca resursele naturale pentru a putea fi acceptate intr-o perioada
din an.
3.-oferta turistica este complexa si eterogena cuprinzand elemente atractive, dar si elemente functionale
care fac posibila desfasurarea productiei.
4.-in cuprinsul ofertei exista posibilitatea inlocuirii unui tip de oferta cu altul complementar satisfacand
motivatii ce se pot substitui una pe alta.ConcluziiPiata turistica poate fi privita ca o piata activa
pentru tarile primitoare de turisti si o piata pasiva pentru tarile emitatoare de turisti. Piata turistica
poate fi influentata de o serie de factori obiectivi si subiectivi, permanenti si conjuncturali, factori
acceleratori si factori cu efect negativ.
Cererea si consumul turistic.-Particularitatile cererii turistice.Cererea turistica este formata
din ansamblul persoanelor care îsi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si temporar în afara
resedintei proprii, pentru alte motive decât prestarea unor activitati remunerate la locul de destinatie.
Consumul turistic este o expresie a cererii solvabile a populatiei pentru serviciile turistice, care îsi
gaseste echivalent în oferta turistica, în timp si spatiu. Consumul turistic este format din cheltuielile
efectuate de purtatorii cererii turistice pentru achizitionarea unor servicii si bunuri legate de motivatia
turistica. Gama de servicii pe care un turist le poate solicita în timpul unei calatorii turistice, în decursul
unui sejur de vacanta sau în cadrul unei forme specifice de turism, este foarte variata, depinzând de
însasi forma de turism practicata, de diversitatea produselor turistice în cadrul fiecarei forme de turism,
de distanta dintre localitatea de resedinta a turistului si locul unde se va realiza respectivul consum
turistic, de sezonalitatea activitatii turistice, de felul atractiilor turistice majore care polarizeaza
curentele turistice spre anumite destinatii, de puterea de cumparare a clientului potential (cererea
solvabila) si, într-o proportie importanta, de gusturile, preferintele, aspiratiile etc, într-un cuvânt, de
motivatiile nevoilor sociale pentru servicii turistice ale clientelei potentiale. Încercând o sintetizare a
acestor multiple aspecte, rezulta ca cererea turistica se manifesta practic într-un numar infinit de
variante, nuantate de la un client potential la altul, în functie de:
- tipologia socioprofesionala, familia si forma de turism în care se desfasoara calatoria turistica a
clientului interesat;
- caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejurului, formele de transport, modalitatile de
cazare etc);
- sursele financiare si sumele disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice în functie de structura
serviciilor;
- motivatiile clientelei si preferintele turistilor pentru atractiile oferite. Volumul, structura, dinamica,
dispersia în timp si spatiu si tendintele de ale cererii turistice sunt influentate în permanenta, de o serie
de factori cu actiune continua sau ocazionala, care determina de altfel si dezvoltarea ansamblului
industriei turistice pe plan si mondial. Comparativ cu cererea de marfuri, cererea turistica prezinta o
serie de particularitati, ce decurg inerent din Spre deosebire de cererea solvabila de marfuri a
populatiei, care se identifica cu consumul propriu-zis al marfurilor (chiar în cazul produselor de
îndelungata), cererea de servicii turistice nu se identifica în totalitate consumul turistic, situatie
explicabila prin faptul ca acele categorii de populatie care, din diferite motive, nu-si parasesc localitatea
de resedinta în timpul concediilor, nu se manifesta de regula ca solicitanti de servicii turistice. Daca în
consumul de marfuri se poate stabili o anumita ierarhizare a formelor de modificare a cererii pentru
diferite grupe de marfuri, cererea turistica nu se caracterizeaza, de obicei, printr-un consum periodic al
aceluiasi produs turistic, oferit la aceeasi destinatie a calatoriilor turistice. Din aceste considerente, desi
în practica turistica se accepta clasificarea cererii în periodica si ocazionala (rara), periodicitatea trebuie
înteleasa ca o manifestare generala a cererii de servicii turistice în cursul unei perioade de referinta,
avându-se în vedere ca, totodata, periodicitatea consumului turistic nu afecteaza decât într-o mica
masura aceeasi oferta de servicii la intervale apropiate. Rationamentul face în mod deliberat abstractie
de unele forme impuse de manifestare periodica a cererii turistice, ca de exemplu cazul calatoriilor de
45
afaceri (asimilate cu calatoriile turistice), în cazul recomandarilor medicale pentru anumite proceduri de
tratament balneomedical care necesita repetare la intervale regulate de timp si în aceeasi statiune
turistica, sau chiar si în cazul unor forme cu predilectie de turism (de exemplu, vânatoarea sau pescuitul
sportiv) legate de aceeasi destinatie a calatoriilor. Periodicitatea cererii turistice este o functie a
veniturilor disponibile, a timpului liber si a sezonalitatii activitatii turistice, care genereaza diferite
forme de turism bazate pe o oferta anuala periodica (de exemplu: turismul în statiunile de sporturi de
iarna, turismul estival pe litoral etc). În acest context merita sa fie reamintit faptul ca factorul esential al
formarii periodice (sezoniere) a cererii turistice si, în consecinta si a repartitiei inegale în timp si spatiu
a cererii, este reprezentat de limitele timpului liber disponibil pentru turism în decursul unui an
calendaristic. Se au în vedere, în primul rând, concediile si vacantele anuale, care reprezinta perioade
mai lungi si neîntrerupte de timp liber si care influenteaza formarea cererii turistice prin:
- durata concediilor si vacantelor; cu cât acestea sunt de mai lunga durata, permit fragmentarea lor în
mai mare masura si, ca atare atenueaza caracterul sezonier al cererii;
- limitele caracteristice impuse acestora, cunoscând ca, pentru anumite categorii depopulatie activa,
concediile pot fi utilizate în scopuri turistice numai în anumite perioade de an (de exemplu în
agricultura). Timpul liber saptamânal are în schimb o influenta mai pronuntata asupra periodicitatii
cererii turistice, din cauza frecventei mai constante de utilizare pentru turism a sfârsitului de saptamâna
în cursul unui an. Din practica mai rezulta ca cererea turistica are un grad ridicat de spontaneitate în
comparatie cu cererea de marfuri. Cu toate ca în turism s-a adoptat clasificarea cererii în ferma si
spontana, însasi cererea ferma comporta în toate împrejurarile un grad ridicat de urgenta si se manifesta
cu elasticitate variabila la diferite categorii de populatie. Ca rezultat al elasticitatii nevoilor de consum
ale populatiei, ordinea de urgenta a satisfacerii nevoilor pentru marfuri si pentru servicii turistice se
manifesta si ea diferentiat de la o categorie de populatie la alta. Cu anumite exceptii (de exemplu, în
cazul cererii pentru tratament balneomedicale), cererea turistica este mai putin legata de conditiile de
existenta ale populatiei decât cererea de marfuri, fiind în general mult mai sensibil influentata de
nivelul veniturilor populatiei si de nivelul tarifelor pentru aranjamentele (pachetul de servicii) turistice.
Prin analogie cu cererea de marfuri, elasticitatea cererii turistice se exprima prin intermediul
coeficientilor de elasticitate. Evident, valorile pe care le vor îmbraca coeficientii de elasticitate depind
de natura produsului turistic si de natura si categoria cumparatorilor virtuali ale caror niveluri de
venituri sunt luate în considerare. Nivelul veniturilor, tarifele, distanta si durata calatoriilor nu sunt
singurele elemente care pot influenta cererea turistica. În egala masura trebuie cunoscute si obiceiurile
de a calatori ale cetatenilor si motivatiile care-i incita sa întreprinda calatorii în scopuri turistice.
Cererea turistica – ansamblul persoanelor care îsi manifesta dorinta de a se deplasa periodic si
temporar în afara resedintei proprii pentru alte motive decât prestarea unor activitati renumerate la locul
de destinatie.
Consumul turistic – manifestarea cererii solvabile a populatiei pentru produsele turistice oferite pe
piata.
Particularitatile cererii turisticeCriterii potentiale de diferentiere a cererii turistice (manifestarea
cererii):motivatiile clientelei si preferintele turistilor pt. atractiile oferite;
tipologia socio-profesionala, familia, forma de turism;sursele financiare si sumele disponibile pentru
cheltuieli turistice;caracteristicile tehnice ale voiajului efectuat (durata sejur, forme de transport,
modalitatile de cazare etc.)
Particularitatile cererii turistice.Gradul ridicat de mobilitate a cererii turistice – schimbari relativ
rapide (cantitativ si structural) sub influenta unor factori obiectivi si subiectivi.
Evolutie continua a cererii turistice – volum, structura,dispersie spatiala si temporala, însa cresterile
nu au o ritmicitate constanta si nici o dispersare unitara spre toate destinatiile turistice
Particularitatile cererii turistice.Cererea turistica este foarte elastica
Consumatori împartiti în doua categorii:
Consumatori pt. care produsele turistice sunt considerate esentiale – turismul de afaceri, turismul
balnear, cel familial, pelerinajele religioase – elasticitate relativ redusa
Consumatori pt. care produsele turistice sunt considerate facultative
Valoarea medie pe o zi de sejur a consumului turistic este superioara consumului la locul de resedinta si
46
superioara veniturilor individuale curente.
Cererea turistica nu se identifica în totalitate cu consumul turistic.Cererea turistica este mai putin
presanta.Cererea turistica - gradul ridicat de spontaneitate
Cererea turistica – puternica tendinta de concentrare în spatiu la nivelul destinatiilor turistice
Particularitatile cererii turistice
Cererea turistica
- concentrare în timp
- prioritar intraregionala
- se manifesta la locul de resedinta al turistulu
Factorii determinanti ai cererii turistice
Dupa natura si sensul interventiei:
-factori exogeni
-factori endogeni
-Dupa durata de timp a actiunii lor:
-factori cu influenta permanenta
-factori conjuncturali
Functie de importanta determinantilor cererii turistice:
-factori primari
-factori secundari
Sezonalitatea activităţii turistice.
Sezonalitate activităţii turistice
Are o influenţă negativă asupra gradului de satisfacţii al turistului cât şi asupra rezultatelor economice financiare
ale agenţilor economici.
Sezonalitatea se datorează faptului că oferta şi cererea turistică se concentrează doar într-o anumită perioadă
(perioade ale anului) în rest activitatea fiind modestă sau egală cu 0.
Cauzele sezonalităţii:
a) naturale: deoarece resursa turistică se află la nivelul maxim al calităţii sale o perioadă scurtă de timp pe
an;
b) economico-sociale datorate modului de organizare a vieţii şi societăţii (programarea vacanţelor,
concediilor, etc.).
În zonele cu climă temperată există 3 tipuri de manifestare a concentrării sezoniere:
1) staţiuni (zone) cu un singur vârf de sezon – litoral;
2) staţiuni (zone) cu două vârfuri de sezon – staţiuni montane;
3) staţiuni (zone) fără concentrări sezoniere semnificative – oraşe, staţiuni balneare.
Modele statistico-matematice utilizate în aprecierea sezonalităţii sunt:
a) indicele de sezonalitate;
b) coeficientul de concentrare Gini corectat;
c) coeficientul de concentrare lunară / trimestrială.
Modalităţi de atenuare a sezonalităţii:
 prelungirea sezonului prin promovarea unor programe sociale;
 reducerea preţurilor;
 diversificarea serviciilor de agrement;
 introducerea progresului tehnic de dezvoltarea şi diversificare ofertei;
 planificarea vacanţelor, concediilor etc.;
 intensificarea eforturilor promoţionale;
organizarea unor manifestări diverse în extrasezon
Oferta si productia turistica Elementele de atractivitate ale ofertei includ elementele naturale si
elementele antropice. In cadrul elementelor naturale enumeram: peisajul, flora si fauna.
Elementele antropice: monumentele istorice si de arta, religia, obiectivele economice. In functie de
motivatia dominanta a consumatorilor, oferta turistica se clasifica in urmatoarele forme:
1.Oferta turismului de vacanta care include turismul balnear, sportiv, recreativ si familial.
2.Oferta turismului cultural care se refera la turismul de studii, religios.
3.Oferta turismului de afaceri care include turismul itinerant, de congrese si reuniuni si turismul
stimulator.
4.Oferta turismului pentru ingrijirea sanatatii care include turismul de tratament si turismul profilactic.
Productia turistica o definim ca ansamblul de servicii care folosesc echipamente de productie si
47
forta de munca si se materializeaza intr-un consum efectiv in cadrul unei ambiante specifice. Intre
productia turistica si oferta turistica exista raporturi care sunt diferite de relatia oferta-productie pe piata
bunurilor de consum. Productia turistica este cel mult egala cu oferta.Oferta turistica se manifesta si
independent de productia turistica in timp ce productia nu se poate realiza in afara ofertei. Structura
ofertei turistice nu coincide intotdeauna cu structura productiei.
Oferta turistica exista atata timp cat exista elementele care o compun, pe cand productia turistica
exista numai atunci cand se manifesta consumul efectiv.
Oferta turistica este sustinuta de urmatorii determinanti: este vorba de teritoriul, sectorul tertiar si baza
tehnica materiala.
Teritoriul reprezinta elementul determinant al ofertei intrucat se constituie ca suport al acesteia.
Din punct de vedere turistic teritoriul poate fi apreciat cantitativ prin capacitatea optima de primire a
teritoriului si calitativ prin gradul de atractivitate.
Capacitatea de primire semnifica numarul maxim de turisti care pot fi primiti la un momentdat fara a
prejudicia mediul geografic si social. a.O trasatura a teritoriului turistic este accesabilitatea acestuia
care semnifica pozitia teritoriului in raport cu bazinul cererii, exprimataprin distanta. Distanta sau
accesabilitatea contribuie la cresterea atractivitatii teritoriului pana la un punct de la care atractivitatea
scade ca urmare a aparitiei oboselii.
Atractivitatea teritoriului poate fi pusa in evidenta prin metoda intitulata analiza diagnostic. Aceasta
metoda evidentiaza factorii care pot stimula dezvoltarea activitatii turistice intr-o zona, iar elementele
ce se au in vedere in cazul folosirii acestei metode sunt urmatoarele:
-accesabilitatea (cai de comunicatie, mijloace de transport);
-conditii de relief;
-conditii meteorologice (puritatea aerului, frecventa zilelor insorite, durata si grosimea stratului de
zapada);
-frumusetea peisajului natural;
-valoarea terapeutica si volumul unor elemente naturale;
-patrimoniul cultural-artistic;
-conditiile demografice. Sectorul tertiar se constituie in element determinant al ofertei intrucat grupeaza
activitati de prestari de servicii care se constituie in factori pentru dezvoltarea ofertei. Baza tehnico-
materiala cuprinde echipamentul turistic sau capacitatea de productie a ofertei care impreuna cu forta
de munca creeaza conditiile necesare desfasurarii activitatii turistice.
Dimensiunea bazei tehnico-materiale este influentata de cuantumul resurselor natural turistice, iar
efectul investitional este invers proportional cu calitatea atractiei turistice a resurselor naturale.
Baza tehnico-materiala cuprinde:
-baza tehnico-materiala a cazarii;
-baza tehnico-materiala a alimentatiei;
-baza tehnico-materiala a agrementului;
-baza tehnico-materiala a transportului.
Baza tehnico-materiala a cazarii se apreciaza prin numarul de locuri sau numarul de camere
folosite pentru innoptare. Structurile de cazare cuprind structuri hoteliere, structuri extrahoteliere si
structuri nepermanente. Hotelaria este forma traditionala de cazare si primire a turistilor iar principalele
categorii de unitati cu cazare turistica de O.M.T. sunt:
a).Dupa caracteristicile fundamentale exista:
-unitati hoteliere si asimilate acestora;
-unitati extrahoteliere si complementare.
b).Dupa serviciile oferite exista:
-de categorie lux: 4, 5 stele;
-de categorie medie;
-de categorie modesta.
c).Dupa regimul de functionare:
-unitati deschise permanent;
-unitati sezoniere.
48
d).Dupa forma de exploatare:
-unitati in exploatare individuala;
-hoteluri asociate in lanturi hoteliere modulare;
-societati sau grupuri hoteliere cum sunt lanturile hoteliere integrate;
e).Dupa forma de proprietate:
-hoteluri in proprietate personala;
-hoteluri in coproprietate privata;
-hoteluri in proprietate de stat;
-hoteluri in proprietate mixta.
Cazarea extrahoteliera cuprinde: resedintele secundare, apartamentele mobilate si unitatile sociale de
cazare.
Resedintele secundare reprezinta unitati de primire exploatate in proprietate deplina, multiproprietate
sau coproprietate. Acestea dispun de servicii de cazare la preturi mai avantajoase decat hotelul clasic.
Cele mai recunoscute sunt condominioanele raspandite in principal pe continentul american si in Franta
care presupun programe imobiliare ce includ servicii asigurate de o societate de gestiune.
Apartamentele mobilate se constituie in oferte de primire pentru perioadele de varf reprezentand
oferte suplimentare (gasim in tarile europene).
Unitatile sociale de cazare reunesc satele de vacanta, centrele pentru tineret, hanuri pentru
tineret.Structuri de cazare nepermanenta: campingurile si zonele de agrement.
Integrarea ofertei turistice:.
1.Centralizarea ofertei reprezinta fenomenul de aparitie a unor intreprinderi de dimensiuni mari
alaturi de firmele mici existente.
Modalitatile de centralizare a ofertei sunt lanturile hoteliere voluntare, franchiza turistica si asociatia
profesionala.
Lanturile hoteliere voluntare reprezinta o uniune benevola de hotelieri independenti care oferind un
produs relativ omogen sub aspectul confortului si al serviciului, dar diferentiat din punct de vedere al
arhitecturii si al amenajarii promoveaza si dezvolta o munca unica.
Sub aspect financiar si juridic sunt independente. De regula, acestea apar intr-o anumita regiune si la
nivelul fiecarui lant hotelier voluntar se constituie o societate comerciala sau asociatie fara scop
lucrativ ca entitate juridica. Aceste lanturi se mai numesc si lanturi de publicitate intrucat scopul
principal al acestora este acela de a adopta si aplica strategii promotionale si comerciale comune.
Avantajele lanturilor voluntare sunt:
-organizarea de campanii promotionale;
-editarea de ghiduri care include toate hotelurile membre, ghiduri ce se comercializeaza atat in
interiorul lantului cat si in cazul agentiilor de voiaj;
-prezenta de birouri de rezervari informatizate;
-exista posibilitatea de asociere cu o societate furnizoare de echipamente si produse alimentare,
asociere ce conduce la obtinerea unor preturi preferentiale;
-posibilitatea oferirii de asistenta tehnica si consultanta la nivelul lantului;
-posibilitati de finantare preferentiala.
Fiecare hotel care adera la lantul hotelier participa cu o taxa de aderare la care se adauga o redeventa
(suma) anuala de 0,5% din cifra de afaceri.
Franchiza turistica este o metoda de conlucrare reglementata juridic in care o intreprindere numita
franchizor extinde asupra altor intreprinderi dreptul de a efectua operatii de productie si comercializare
in principal in domeniul hotelier.
Caracteristicile franchizei turistice sunt urmatoarele:
-hotelurile franchizate dispun de o mai larga autonomie in functionare decat in cazul incheierii unui
contract de management.
-conlucrarea reprezinta exclusivitatea teritoriului si planul organizarii;
-franchizatul se foloseste de marca si notorietatea franchizorului pentru care ii achita acestuia un drept
de participare sau taxa de afiliere sub forma unei sume forfetare precum si redevente anuale.
Principalele servicii pe care le asigura franchizorul sunt:
49
-servicii de baza: asistenta tehnica, consultanta, controale periodice, actiuni promotionale, comunicare
verbala prin strategii de formare si comunicare scrisa prin manuale de proceduri standard.
-servicii ocazionale care constau in consultanta pentru publicitatea locala, experti in gestiune si relatii
publice.
Asociatia profesionala urmareste promovarea imaginii si sustinerea intereselor categoriilor pe care le
reprezinta.
2.Concentrarea ofertei se realizeaza prin urmatoarele modalitati: a).Concentrarea orizontala;
b).Concentrarea verticala; c).Conglomeratul. a).Se realizeaza intre intreprinderi ce participa la acelasi
stadiu al procesului de productie (Ex: lanturi hoteliere care controleaza unitatile ce le poarta numele,
devenind trusturi cu un singur centru de decizie). b).Semnifica gruparea prin fuziune, achizitie sau
acord de cooperare a unor societati care practica acelasi gen de activitate in scopul sporirii beneficiilor
prin economiile de scara.
Lanturile hoteliere integrate de categorie economica se caracterizeaza prin faptul ca isi pastreaza
arhitectura, standardele, capacitatile de cazare si tariful care se transforma intr-o norma de
produs.Lanturile hoteliere integrate de categorie superioara se caracterizeaza prin faptul ca elimina
standardele rigide si conceptia unica de arhitectura si amenajare interioara, fiecare hotel avand o
identitate proprie, ceea ce determina ca lantul hotelier respectiv sa fie mai atractiv pentru potentialii
aliati.
In cazul extinderii in spatiu a lanturilor hoteliere se pot evidentia situatiile:
-lanturi hoteliere care acopera numai teritoriul national (Ex: Hilton Hotels si Ibis);
-lanturi nationale angajate ulterior in spatiul international ca urmare a legaturii cu companii aeriene
(Ex: Sofitel) sau ca urmare a saturarii nationale;
-lanturi hoteliere orientate de la inceput catre destinatii externe (Ex: Intercontinental Hotel) sau ca
urmare a diversificarii ofertei pe piata turistica (Ex: Group Mediteraneean).
Marile grupuri hoteliere includ mai multe lanturi hoteliere integrate. Acestea recurg la segmentarea
ofertei, pietei pentru a satisface cerintele mai multor grupuri de consumatori. Segmentarea ofertei
determina aparitia unor lanturi hoteliere integrate care propun produse proprii.
Grupurile hoteliere se constituie in urmatoarele categorii:
-Grupurile hoteliere ce reunesc mai multe lanturi potrivit optiunii strategice de segmentare a ofertei
(Grupul Hotelier Hilton);
-Grupurile hoteliere care dezvolta in lant independent unic (Ex: lantul hotelier Intercontinental);
-Grupuri hoteliere care si-au creat o retea de unitati cu activitate hoteliera de tip club (Ex:
Mediteraneean). b.Reuneste in acelasi grup intreprinderi complementare care intervin in diferitele stadii
ale procesului de productie turistica.
Concentrarea verticala poate fi:
-ascendenta atunci cand se porneste de la un T.O.;
-descendenta cand se porneste de la transportator. c.Conglomeratul se realizeaza prin fuziunea unor
firme sau cumpararea unor intreprinderi care nu includ activitati inrudite din punct de vedere industrial
sau comercial (Ex: firma care se ocupa de telecomunicatii si care include in structura sa lantul hotelier
Sheradon si o intreprindere de locatie de autoturism Abis…).
Oferta turistica este formata din ansamblul atractiilor turistice care pot motiva vizitarea lor. Practic,
oferta turistica a unei tari (zone, statiuni) cuprinde totalitatea elementelor care pot fi puse în valoare la
un moment dat pentru stimularea cererii turistice. Prin analogie cu clasificarea resurselor turistice,
oferta turistica se împarte în primara, care cuprinde totalitatea valorilor (resurselor) naturale si
secundara, incluzând ansamblul resurselor create de mâna omului (valori istorice, arhitecturale,
culturale, folclorice etc.). Ansamblul ofertei primare si secundare constituie oferta turistica potentiala a
unui teritoriu, care va deveni oferta reala (efectiva) numai în masura în care va întruni o serie de
caracteristici pentru stimularea consumului turistic, respectiv atunci când se vor dezvolta conditiile
necesare de primirea turistilor si de petrecere a sejurului lor în ambianta caracteristica a resurselor
primare si secundare, ca rezultat al dezvoltarii bazei materiale a turismului si a infrastructurii sale
tehnice. Oferta primara nu are valoare intrinseca: ea se distinge de oferta turistica secundara (produsa
de mâna omului) prin faptul ca resursele naturale nu pot fi reproduse artificial, ele fiind create de
50
natura, atât în spatiu, cât si în timp. Oferta turistica primara si secundara constituie deci "materia prima"
pentru industria turismului, care se va modela în diferite produse turistice numai printr-un consum
efectiv de munca vie, înglobata în prestatiile de servicii turistice specifice pentru fiecare produs turistic.
În literatura de specialitate se regasesc si sub numele de resurse turistice antropice. Aceasta "materie
prima", desi abundenta în aparenta, devine din ce în ce mai limitata, ceea ce îngusteaza "spatiul
turistic" si deci posibilitatea folosirii unui teritoriu în scopuri preponderent sau exclusiv turistice. în
acest context, se impune o identificare realista a resurselor turistice corespunzând motivatiilor efective,
ca si evaluarea corecta a posibilitatilor de a transforma resursele potentiale si resursele utilizabile în
scopuri turistice.Concluzii: Oferta turistica se caracterizeaza printr-un ansamblu de bunuri si servicii,
a caror materializare este o functie a capacitatilor receptoare. Deoarece capacitatile de primire
limiteaza oferta turistica în spatiu, aceasta se caracterizeaza printr-o rigiditate relativa în comparatie
cu elasticitatea cererii turistice.
Preturile produselor turistice Pretul reprezinta valoarea de piata a unui produs sau serviciu,intr-o
exprimare monetara,iar nivelul lui reflecta o serie de constringeri ale pietei.Iar cazul produselor
turistice,formarea preturilor este rezultatul actiunii unei multitudini de factori de natura
ecomica,politica, motivationala,geografica etc.,dar si al respectarii numeroaselor cerinte decurgind din
specificitatea ofertei si cererei,din complexitatea si etorogenitatea acestora.
Ca forma concreta de manifestare a valorii,cu alte cuvinte din punct de vedere economic pretul
trebue sa reflecte ,cu fidelitate ,cheltuelile de productie,de comercializare, sa acopere taxele,inpozitele
si alte obligatii financiare ale agentilor economici sis a asigure acestora un profit;din punctul de vedere
al cumparatorului,pretul este apreciat in functie de utilitatea produsului,de importanta nevoii pe care o
satisface,de veniturile disponibile,de preturile concurentei,de rezultatul conparatiei cu alte bunuri si
servicii.Totodata,pretul treue sa raspunda legitatilor economiei de piata,in primul rind,legei cererii si
ofertei.Avind in vedere acest continut complex,stabilirea pretului este o chestiune dificila,nivelul
acestuia fiind rezultatul unei cautari, unui compromise,unui optim intre fortele
implicate(producatori,comercianti,consumatori,conditii de piata).Astfel determinat ,pretul indeplineste
o serie de functii,cum sunt cea de instrument de masura a activitatii si a eficientei aesteaia,de mijlocitor
al schimbului,de instrument de realizare a echilibrului oferta-cerere.Pe linga aceste calitati pretul
ramine o pirghie importanta de concretizare a unor obiective de politica economica in domeniul
turismului,intre care:stimularea cererii,dezvoltarea si diversificarea ofertei,patrunderea pe o anumita
piata,asigurarea accesului si ,implicit,dreptului la vacanta unui numar cit mai mare de personae
,limitarea cererii spre anumite destinatii la scopul protejarii acestora etc. In privinta realizarii
echilibrului oferta-cerere,rolul pretului se circumscrie particularitatilor celor doua categorii correlative,
in principal ‘’viscozitatii acestora’’,determinate de rigiditatea ofertei,de intangibilitatea produselor
turistice,de conservatorismul si fidelitatea clientelei. Ca urmare a acestor situatii,preturile produselor
turistice prezinta citeva trasaturi distinctive,intre care cele mai importante sunt :
 Diferentierea,
 Caracterul inflationist,
 Formarea relativ independenta de raportul cerere-oferta,
 Influenta regulatoare limitata asupra piete
Complexitatea produselor turistice si mecanismul de formare a preturilor pachetului de vacanta,prin
acumularea costurilor prestatiilor individuale ,determina un efect al inflatiei sensibil amplificat.Inflatia
prin costuri se datoreaza cresterii pretului energiei ,variatiei nivelului salariilor,determinata de munca
sezoniera si raritatea fortei de munca superior calificata,in sezon,de specultiile funciare in zonele
turistice,de actiunea statului prin intermediul fiscalitatii etc.Inflatia prin cerere consta intr-o crestere
artificiala a pretului vacantelor ca urmare a sezonalitatii,a unei oferte inelastice si,corespunzator,unei
inadecvari oferta –cerere si unui import de inflatie.
O alta caracteristica a preturilor produselor turistice se refera la faptul ca formarea lor este relativ
independenta de raportul oferta-cerere ,de legile pietei.Potrivit teoriei economice, in conditiile
economice de piata preturile se stabilesc pe baza legii cererii si ofertei – modalitate proprie situatiei de
concurenta perfecta; de asemenea, se pot forma ca urmare a deciziei unui producator care domina piata
unui produs – acesta fiind pretul de monopol; ar mai fi mentionata si situatia in care statul intervine –
51
direct sau indirect – in stabilirea pretului.In realitate economica se intilneste o impletire a acestor
situatii, rezultind preturi formate in diverse modalitati.In cazul concret al pietei turistice, opacitatea
acesteia, determinata de carracterul nematerial, intangibil al produselor, pe de o parte “vascozitatea”
cererii si ofertei, pe alta parte, limiteaza afirmarea liberei concurente si rolul mecanismelor pietei in
formarea preturilor. Astfel, cel mai adesea, jocul liberei concurente este ingradit, deformat, fie prin
intelegeri intre producatori (dub egida asociatiilor profesionale, patronate, sindicate), fie pentru ca
forma frecventa intilnita de organizare a activitatii (lanturile integrate, voluntare) creeaza pozitia de
monopol. De asemenea, nu de putine ori, interventia statului prin reglementari indirecte (politica
fiscala, protejarea mediului, regimul constructiilor) reduce rolul pietei in stabilirea preturilor.
Desi nu se poate spune ca pe piata turistica a disparut orice concurenta, majoritatea preturilor se
formeaza independent de actiunea legii cererii si ofertei. Aceasta caracteristica genereaza, la rindul ei, o
alta particularitate a preturilor implicit, asupra realizarii ehilibrului pe piata. In privinta modalitatii
concrete de determinare a preturilor produselor turistice, ca regula generala, trebuie tinut seama de:
- costurile materiale,
- costurile salariale
- costurile de functionare,
- costurile de gestiune,
- taxa pe valoarea adaugata,
- marja de profit a producatorului si/sau comerciantului.
Aceasta tehnica inregistreaza ,in practica,o serie de adaptari in functie de specificul serviciului
turistic – transport,hotelarie,alimentatie.De o metodologie aparte beneficiaza programele turistice
(aranjamente IT), datorita continutului lor complex,de pachete si servicii.In stabilirea pretului unui
astfel de produs sunt luate
in calcul, sub forma cheltuielilor directe ,preturile prestatiilor individuale standard: transport
,cazare,alimentatie si agrement sau tratament ,dupa caz .Acestora se adauga cheltuieli administrative si
de organizare a activitatii ,comisionul agentiei sau touroperator-ului si taxa pe valoare adaugata.Intr-o
asemenea structura mai pot fi incluse gratuitati,cheltuieli cu asigurarea turistului,cheltuieli de
promovare etcConcluzii:Desi nu se poate spune ca pe piata turistica a disparut orice concurenta,
majoritatea preturilor se formeaza independent de actiunea legii cererii si ofertei. Aceasta
caracteristica genereaza, la rindul ei, o alta particularitate a preturilor implicit, asupra realizarii
ehilibrului pe piata
Tendinte actuale pe piata turistica Piata turistica se afla intr-o permanenta transformare.Ca
tendinta generala,ea inregistreaza o crestere,in ritmuri superioare celor ale dinamicii economiei
mondiale.Aceasta evolutie s-a mentinut si in conditiile unor evenimente,ceea ce demonstreaza o
oarecare detasare a turismului fata de problemele economico-sociale.Totodata,cresterea turistica
deosebit de dinamica s-a concretizat intr-o dimensiune actuala impresionanta a acestui domeniu,circa
3.550 mld. USD,ceea ce face din turism una din cele mai importante industrii ale economiei mondiale
si componente ale comertului mondial.
Cresterea pietei turistice reprezinta o latura cantitativa-exprimata prin sporirea numarului
calatoriilor si a consumurilor aferente-si una calitativa,rezultat al atragerii in circuitul turistic a noi zone
si tari ,a unor segmente tot mai largi ale populatiei,de o mare diversitate din punct de vedere
economic,socio-cultural si afectiv.Aceste evolutii genereaza,la rindul lor,o serie de mutatii structurale.
Turismul creeaza oportunitati de crestere economica regionala si locala si contribuie la crearea de noi
locuri de munca prin valorificarea patrimoniului cultural si natural, specific fiecareia din cele opt
regiuni de dezvoltare, inclusiv din zonele marginale, dezavantajate din punct de vedere economic si
social. De asemenea, o parte importanta din noile locuri de munca create constituie o oportunitate
regionala pentru ocuparea fortei de munca feminine.
Valorificarea atractiilor turistice din diferitele zone ale tarii poate contribui la cresterea economica a
unor centre urbane in declin sau zone rurale periferice, prin favorizarea aparitiei si dezvoltarii firmelor
locale, transformand areale cu competitivitate economica scazuta in zone atractive pentru investitori.
Activitatea pietei turistice creeaza cerere pentru o gama larga de bunuri si servicii, achizitionate
ulterior de turisti si companii de turism, inclusiv bunuri si servicii produse de alte sectoare economice
52
(comert, constructii, transporturi, industria alimentara, confectii si incaltaminte, industria mica si de
artizanat). Dezvoltarea pietei turismului va tine cont de principiile dezvoltarii durabile, in sensul
conservarii si protejarii patrimoniului natural si cultural, dar si al reducerii presiunii antropice asupra
mediului, inerenta in conditiile practicarii turismului pe scara larga. Cresterea numarului de turisti va
suprasolicita mediul inconjurator, afectand echilibrul ecosistemului. Presiunea asupra mediului va fi
tinuta sub control in regiunile cu un patrimoniu natural deosebit, pentru a permite valorificarea acestuia
intr-o maniera durabila si printr-o repartizare spatiala uniforma a activitatilor turistice.
Restaurarea si valorificarea durabila a patrimoniului cultural si crearea/ modernizarea infrastructurilor
conexe – Crearea/ dezvoltarea/ modernizarea infrastructurilor specifice pentru valorificarea durabila a
resurselor naturale si pentru cresterea calitatii serviciilor turistice –
Promovarea potentialului turistic si crearea infrastructurii necesare pentru cresterea atractivitatii
Romaniei ca destinatie turistica Aceste domenii de interventie au ca scop sprijinirea valorificarii unor
importante categorii de resurse turistice: culturale si resursele naturale.
Modificari semnificative ale consumurilor turistice,respectiv,ale pietei sunt generate si de
tendintele unor factori determinanti .Dintre acestia ,un rol mai important revine fenomenului de
imbatrinire a populatiei ,in special in tarile dezvoltate ,cresterii duratei timpului liber,ascensiunii
factorilor socio-culturali si emotionali asupra celor materiali ,obiectivi in formarea cererii.Asociate
unor evolutii economice pozitive,actiunile acestor factori se reflecta in tendintele de fragmentare a
vacantelor si efectuarea mai multor calatorii de mai scurta durata,de largirea perioadelor de desfasurare
a deplasarilor si ,implicit,atenuarea sezonalitatii,in diversificarea destinatiilor s.a. Pe de o parte
,ponderea in crestere a turistilor debutanti sau a celor cu posibilitati financiare limitate relanseaza
cererea pentru vacantele standard .
Exploatarea turistica durabila a ariilor protejate se poate realiza prin practicarea unui turism
controlat, prin distribuirea echilibrata a turistilor in toate perioadele anului (reducand astfel si efectul
indus de sezonalitate). De aceea, tinand cont si de evolutiile globale ale pietei turistice, este absolut
necesara cresterea standardelor de calitate a spatiilor de cazare de tipul hotelurilor, moteluri si
campinguri, cabane si hoteluri pentru tineret, structuri de cazare pe vapoare/pontoane. In plus, aceleasi
atribute caracterizeaza si structurile de agrement turistic, care furnizeaza facilitatile de petrecere a
timpului liber. Concluzii:Turismul creeaza oportunitati de crestere economica regionala si locala si
contribuie la crearea de noi locuri de munca prin valorificarea patrimoniului cultural si natural,
specific fiecareia din cele opt regiuni de dezvoltare, inclusiv din zonele marginale, dezavantajate din
punct de vedere economic si social. De asemenea, o parte importanta din noile locuri de munca create
constituie o oportunitate regionala pentru ocuparea fortei de munca feminine.satisfacerea nevoilor
turiştilor trebuie să fie obiectivul major al oricărui organizator de călătorii. Pentru aceasta, demersul
trebuie pornit cu identificarea nevoilor clienţilor potenţiali, continuat cu conceperea de pachete
turistice care să corespundă acestor
nevoi şi finalizat cu evaluarea: gradului de satisfacţie al turiştilor, al personalului implicat în
desfăşurarea actului turistic şi a produsului turistic, ca întreg.
Continutul si rolul bazei tehnico-materiale a turismului Sub denumirea de baza tehnico-
materiala pot fi subintelese urmatoarele mijloace acestea sint resursele,mijloacele adecvate capabile sa
asigure satisfacerea cerintelor turistilor pe durata si cu ocazia realizarilor voiajelor.
Turismul reprezinta un fenomen economico-social specific civilizatiei moderne, puternic ancorat in
viata societatii, si ca atare, influentat de evolutia ei. Prin caracterul sau de masa si continutul complet,
turismul antreneaza un vast potential material si uman, cu implicvatii importante asupra evolutiei
economiei si societatii, asupra relatiilor internationale baza tehnico –materiala a turismului este
reprezentata potrivit acceptiunii generale a conceptului de ansamblu mijloacelor tehnice de productie
utilizate in acest domeniu in scopul optinerii de bunuri si servicii specifice destinate consumului
turisticIn corelatie cu sfera larga de cuprindere a turismului cu rolul sau complex si de ramura de
sinteza, baza tehnico- materiala a acestuia include atit mijloace comune altor ramuri cit si echipamente
specifice. Ca atare continutul econimic,caracteristicile,modalitatile de clasificare consacrate se
regasesc in cazul bazei tehnico-materiale a turismului.Astfel in raport cu modul particular in care se
consuma si se inlocuiesc resursele materiale se separa in capital fix si capital circulant.
53
 Capitalul fix componenta a avutiei nationale este format din: bunuri de lunga durata care servesc ca
instrumente ale muncii in mai multe etape de productie se consuma treptat si se inlocuiesc dupa mai
multi ani de utilizare.ele se caracterizeaza prin faptul ca-si pastreaza forma initial ape toata durat
afunctionarii in timp ce valoacea lor se reduce transferinduse asupra rezultatelor; de-asemenea ele sunt
in mare masura specializate in indeplinirea anumitor operatii ceea ce limiteaza destinatiile acestora
imprimindule rigiditate si exploatare. Cea mai generala structura a lor include: constructii si
echipamente de productie (masini, utilaje, instalatii, mecanisme si dispositive de masurare, control si
reglare, mijloace de transport etc.) subdivizate la rindul lor pe grupe si tipuri.
Capital circulant, parte a fondurilor de productie se caracterizeaza prin faptul ca se consuma integral
in cadrul unui singur ciclu de productie si ca atare trebuie de inlocuit cu fiecare circuit economic. Din
sfera acewstui capital fac parte: materii prime, materiale, energie, combustibil etc. aceste componente
sunt mai putin specializate fiind susceptibile mai multor destinatii.
Potrivit acestei clasificari in concordanat cu specificul activitatii turistice capitalul ethnic este
prezentat in proportii covirsitoaredin constructii-cladiri, destinate primirii si servirii turistilor si
adapostirii unor masini si utilaje necesare productiei; lor li se adaoga mijloace de transport si diverse
instalatii.La rindul lor aceste echipamente sint delimitate pe subgrupe in functie de participarea in
diverse etape ale activitatii turistice. Astfel, intre grupele cele mai importante se numara: cladirile
unitatilor de cazare si alimentatie, ale unitatilor d eproductie si administrative, parcul de mijloace de
transport, instalatii de agreement si tratament, inventarul , mobilierul si echipamentul de unitati de
cazare si alimentati, atelliere de reparatii, gospodarii anexe, unitati de invatamint.
O zona turistica de mare atractivitate nu se poate constitui in oferta inainte de a beneficia de dotarile
necesare primirii si retinerii calatorilor. Amploarea fluxurilor turistice este determinate de o potriva de
cererea si factorii acesteia, dar si de gradul de dotare tehnica a teritoriilor. Deasemenea pe masura ce
cresc exigentele turistilor fata de calitatea serviciilor si nivelului de confort, apr mutatii in criteriile de
selectie a destinatiilor de vacanta, are loc o sporire a importantei bazei tehnico-materiale. Actractia
exercitata de potentialul turistic pierde din importanta in favoare acelei determinate de nivelul
serviciilor, la rindul lor dependente de structura si calitatea resurselor materiale. Aceasta explica in
mare masura atractia diferita a unor zone beneficiind de potential sensibil apropiat dar diferentiat dotate
din punct de vedere tehnic.
Apropierea de nevoileturistilor de varietatea gusturilor si preferintelor acestora presupune o adaptare
permanenta a resurselor materiale la evolutia cantitativa si structurala a cererii. Necesitatea unei
corelatii intre aceea ce se ofera si ce se cere este accentuate si de caracteristicile produsului turistic,
rigid in timp si spatiu. In aceste conditii devansarea dezvoltarii bazei tehnico materiale in raport cu
dinamica circulatiei turistice reprezinta o cerinta si o garantie a valorificarii atractiilor turistice si
satisfacerii clientelei.
Din cele prezentate rezulta ca nu doar rolul important pe care baza tehnico material ail joaca in
desfasurarea si dezvoltarea turismului ci si cresterea continua a acestuia ca rezultat al sporirii
exigentelor turistilor in general in fata de confort in special al varietatii tot mai largi a cerintilor
manifestate odata cu participarea la circulatia turistica a unor noi segmente ale populatiei a
diversificarii agrementului formelor d eturism locurilor si zonelor ce se inscriu in circuitul
turistic.Concluzi:Desfasurarea activitatii turistice presupune existenta si dezvoltarea calatoriilor in
masa. Rezultatele cele mai inalte se datoreaza legaturi dintre potentialul turistic, baza tehnico-
materiala si cerere, armonizarea si ritmul directiilor de evolutie a sferei turistice se datoreaza anume
lantului dat.
Structura, dinamica si distributia teritoriala a echipamentelor turistice. In corespondenta cu
multitudinea destinatiilor sau componentelor produsului turistic baza tehnico-materiala are o structura
complexa, elementele sale constitutive asociinduse si adaptinduse tuturor tipurilor de nevoi ale
turismului Pe de alta parte dinamica circulatiei turistice si legatura indistructibila dintre acesta si
dotarile tehnice au determinat o serie de mutatii cantitative si structurale ale bazei materiale,
modernizarea si perfectionarea acesteia. Structurii si evolutiei bazei tehnico-materiale, pornind de la
diversitatea echipamentelor turistice analiza acestora si intelegerea rolului lor in desfasurarea activitatii
oblige la abordarea lor diferentiata pe categorii omogene, la clasificarea lor.
54
 In teoria si practica de specialitate exista mai multe modalitati de structurare a componentelor bazei
tehnici-materiale a turismului. Cea mai importanta si fregvent utilizata clasificare foloseste drept
criteriu destinatia principala si delimiteaza doua mari categorii:
1. baza tehnico-materiala specific turismului
2. baza tehnico-materiala generala.
In prima grupa se incadreaza resursele materiale care isi datoreaza existenta activitatii turistice – sunt
destinate exclusive turistilor – iar in cea de-a doua sint cuprinse dotarile cu statut independent de
domeniu turistic, dar care sunt utilizate si pentru nevoile acestuia; cu alte cuvinte aceste echipamente
sunt destinate in egala masura rezidentilor si turistilor. Dotarile specific turistice sunt reprezentate de
reteaua unitatilor de cazare, o parte din reteua unitatilor de alimentatie, mijloacele de transport din
structura turismului – in principal rutiere sip e cablu, instalatiile de agreement si cele specifice
tratamentului balneo medical, satele turistice si satele de vacanta ca mijloace complexe si particulare.
In infrastructura sint cuprinse:caile de comunicatie si mijloacele de transport iin comun, urban si
interurban, reteua de comunicatie, unitatile comerciale, sanitare,de prestari servicii, echipamentele
tehnico edilitare etc.
Componenta cea mai importanta a bazei tehnico–materiale specifice este: reteaua unitatilor de
cazare intru cit raspunde uneia dintre necesitatile fundamentale ale turismului si anume: odihna,
inoptarea. Fara existenta unor astfel de echipamente nu se poate realize un consum turistic. Mai mult,
dimensiunile, structura si distributia spatiala a mijloacelor de cazare determina caracteristicile tuturor
celorlalte componente ale bazei tehnico-materiale ale turismului si implicit amploarea si orientarea
fluxurilor turistice.
Reteua unitatilor de cazare este a;catuita din obiective de diverse tipuri clasificate dupa continut,
functia indeplinita, categoria de comport, perioada functionarii, forma de proprietate.
Una dintre cele mai frecvent utilizate grupari separa mijloacele de cazare in
- unitatile hoteliere propriu zise si assimilate lor(moteluri, pensiuni, hanuri, hotele apartament,
bungolowuri etc.)
- unitati complimentare sau cazarea extrahoteliera, reprezentate de terenuri de camping si
caravanning, casute, camine, sate de vacante,hanuri pentru tineri, cabane si refugii montatne,
camere , case si apartamente de inchiriat, sanatorii si stabilimente de sanatate, tabere si clonii de
vacante.
Desi in ultimii anis au construit sau au fost redate circuitului turistic o serie de unitati, ritmurile
acestei revolutii nu au fost de natura sa compenseze scoaterea din uz.
Totodata, dimensiunile si tendintele inregistrate in dinamica principalelor indicatori ai capacitatii de
cazare, privite coparativ cu potentialul natural si am=ntropic existent, pun in evidenta o dotare modesta
si in consecinta o slaba valorificare a atractiunilor turistice.
In privinta structure mijloacele de cazare pot fi abordate din mai multe unghiuri, folosind criterii
diferite de segmentare ca:
- tipul unitatii
- categoria de confort
- forma de proprietate
- perioada de functionare
- amplasarea in spatiu
- importanta
Confortul pentru turisti este puncutul cel mai inalt al succesului ,deci din punct de vedere al nivelului
confortului,se constata o concentrare puternica la categorii inferioare, respective unitatii cu doua stele si
mai putin . Aceasta situatie se explica in buna masura prin vechimea relativ mare
A unitatilor si gradul avansat de uzura si asociat acestora , prin calitatea scazuta a serviciilor.
Fata de situatia anilor precedenti unele unitati au beneficiat ulterior de investitii pentru modernizarea
si ridicarea nivelului de onfort, la altele insa gradul de uzura s-a accentuat , iar calitatea serviciilor s-a
deteriorate , ducind la declansarea acestora .
Un alt unghi de abordare a sructurii echipamentelor de gazdurie il constituie forma de proprietate
potrivit acestui criteriu proprietatea privata incepe sa fie dominata cel putin din punct de vedere a
55
capitalului , nivelul anilor 2004 si ulterior ; diferentele semnificative intre indicatorii-numar de unitati
si numar de locuri-se explica prin faptul ca investitiile , relaiv recente in domeniu sau concretizat in
obiective .
In legatura cu acest aspect al structurii dotarior ,trebie remarcat efortul deosebit in directia privatizarii
activelor din turism ,desfasurat pe parcursul ultimilor ani si chiar in present.
O alta componenta importanta a bazei tehnico materiale a turismului o reprezinta unitatile de
alimentatie publica. In majoritatea lor,acestea se adreseaza deopotrive rezidentilor si turistilor ceea ce
face dificila o analiza riguroasa si detaliata a principalelor tendinte din evolutia si structura celor
destinate turismului. Din totalul unitatilor de alimentatie publica existente in tara noastra – aproape
35000 cu o suprafata comerciala utila de 3.7 mil.m.p. si circa 2mil. Locuri de mese .
Din punct de vedere structural , si unitatile de alimentatie pot fi grupate pe tipuri ,categorii de
confort,forme de proprietate,perioada de functionare etc. destinate sa satisfaca nevoile de hrana dar si
de recreere ale turistilor retiaua unitatilor de alimentatie specifica este dominata.
O alta caracteristica a acestei componente a bazei materiale specific turistice o constituie
sezonalitatea accentuate in primul rind, trebuie mentionat ca din cele circcca 495 mii locuri la mese
aproximativ 1/3 sint amplasate pe terase si in gradini deci cu activitate temporara si circa 2/3 in saloane
;in al doilea rind,o buna parte a celor situate in saloane functioneaz in cadrul unor hoteluri sau chiar
statiuni cu activitate sezoniera (litoral,statiuni balniare de interes local,zona Montana foarte inalta)
Baza tehnico materiala specific turistica inscrie intre componentele sale si mijloacele de
transport;este vorba de cele care sint destinate exclusive turistilor si /sau se afla in
proprietatea/adnministratrea unor societati comerciale apartinind sferei turismului .
Mijloacele de agreement reprezinta o alta componenta bine definite a bazei tehnico-materiale proprii
turismului ; aceste echipamente au ca obiectiv crearea conditiilor pentru distractii si recreere ,pentru
petrecerea placuta a timpului liber. In concordanta cu varietatea destinatiilor de vacanta , cu diversitatea
gusturilor si preferintele turistilor,mijloacelor de agreement se prezinta ,din punct de vedere al
continutului,intr-o gama foarte larga si anume:
- terenuri de sport
- Sali de jocuri
- Jocuri polivalente(specacole,expozitii ,concursuri)
- Parcuri de distractie
- Centre de echitatie
- Plaje si instalatii de sporturi nautice
- Pirtii d schi
- Cluburi
- Cazinouri
- Discoteci
Dotarea cu astfel de mijloace poate fi exprimata prin indicatori simpli sau complecsi,prin raportare la
numarul turistilor sau a populatiei.
In cee ce priveste tara noastra oferta de instalatii de agrementeste slaba, divertismentul nefiind din
pacate o prioritate pentru organizatorii de vacante.
Baza tehnico-materiala a turismului include in sfera sa de referinta si infrastructura generala.
Constituita din transporturi si telecomunicatii,comert si prestari servicii,utilitati publice(alimentarea cu
apa ,gaze,nergie electrica si tehnica)sistemul sanitary,institutii financiar-bancare etc. aceasta este menita
sa asigure functionarea normala a tuturor sectoarelor economiei prin urmare si a turismului.
Indispensabila dezvoltarii turismului a carui amploare o conditioneaza prin dimensiuni,distributiei
teritoriala si caracteristici tehnice,infrastructura generala este de o relatie de interdependent ace trebue
avuta in vedere in dinamica si sensurile cresterii acestora.
In cadrul componentelor infrastructurii generale, locul cel mai important pentru dezvoltarea
turiismului revine transporturilor ,in multitudinea formelor sale ;ele asigura accesul spre destinatiile
de vacanta ,precum si atragerea diverselor zone in circuitul turistic.

56
 In ceea ce priveste nivelul de dezvoltare a transporturilor ,tara noastra detine un loc modest in cadrul
continentului European. Astfel in domeniu rutier retiaua de sosele si autostrazi este insuficienta si de
slaba calitate.
Alaturi de ramura de transporturi ,contributii importante la dezvoltarea turismului au
telecomunicatiile ,comertu ,sanatatea ,zestrea edilitara.
Distributia teritoriala a bazei tehnico-materiale a turismului
Baza tehnico materiala a turismului ,analizata global sau pe componente ,prezinta diferentieri
importante - din punct de vedere al marimii ,structurii tipologice,nivelului si ritmului dezvoltarii – de
la o zona la alta. Aceasta distributie este rezultatul actiunii intercorelate a mai multor cause; in primul
rind,este vorba de geografia teritoriului,respective de concentrarea atractiilor turistice in anumite
perimeter,de valoarea lor si de usurinta cu care pot fi exploatate;in al doilea rind,trebue mentionate
tendintele inregistrate,dealungul timpului ,in evolutia cererii care a determinat o anumita orientare a
investitiilor in domeniu ; deasemenia ,inegalitatile teritoriale,mai ales in privinta infrastructurii
generale,reflecta nivelul diferit de dezvoltare economico-sociala a zonelor,locul acordat turismului in
structura economiei regionale.
Distributia necorespunzatoare a bazei materiale in profil territorial are la rindul ei efecte negative
asupra dezvoltarii turismului si asupra satisfacerii consumatorilor,intre care,aglomerarea statiunilor si
reducerea calitatii serviciilor,accelerarea deteriorarii cadrului natural si scaderea atractivitatii
zonelor,cresterea gradului de poluare etc. Conclizie Din punct de vedere a formelor de proprietate,
spre deosebire de unitatea retelelor de cazare proprietatea private este mult mai bine
reprezentata,situinduse la peste 80% ,ponderii realizata,in principal pe seama unitatilor independente.
Alaturi de ramura de transporturi , contributii importante la dezvoltarea turismului au
telecomunicatiile, comertul, sanataea, zestrea edilitara,a localitatilor. O analiza a bazei tehnico-
materiale din aceste domenii evidentiaz,cel putin sub aspect cantitativ o dotare corespunzatoare.
Investitii in turism.Dimensiunile si calitatea activitatii turistice sunt,in buna masura,conditionate –
asa cum s-a aratat - de gradul de echipare a teritoriului cu mijloace specifice,dar si de dotarea tehnica a
sectoarelor adiacente,acelor care concura. Cu alte cuvinte ,baza tehnico materiala deopotriva cea
specifica si infrastructura joaca un rol major in dezvoltarea turismului, cresterile in domeniu nefiind
concepute in afara unor sporuri cantitative si calitative ale capitalului ethnic. Pe de alta parte ,baza
tehnico-materiala , prin natura proprie, este supusa unui process de uzura fizica si morala ,ceia ce
impune ,pentru continuarea activitatii, inlocuirea periodica a componentelor sale.
In concordanta cu aceste obiective sau efecte asteptate, investitiile pot fi:de dezvoltare(extindere),de
modernizare si de inlocuire , cu precizarea ca in practica este difiila o demarcatie neta intre ele mai
ales in situatia ultimilor doua.
In privinta continutului investitiile in turism se concretizeaza in obiective specifice – unitati de
cazare, alimentatie, agreement – si lucrari de infrastructura(cai de acces, spatii verzi,
parcari,alimentare c apa,canalizare etc.)care asigura functionarea normala a primelor.
Investitiile in turism prezinta si unele particularitati cu impact asupra riscului asumat si a criteriilor de
adoptare a deciziilor. Acestea sunt in primul rind intensive in capital ,prin faptul ca reclama cheltueli
mari datorata costurilor ridicate ale infrastructurii dar si a echipamentelor specifice, fiind comparate
adeseori cu cele din industria grea; in al doilea rind, ele angajiaza capital pe termen lung,amortizarea
facindusew foarte lent mai ales in cazul dotarilor cu functionarea sezoniera;in al treilea rind ele se
materializeaza, in principal, in constructii si ca atare sunt supuse intr-o mai mica masura uzurii morale.
Aceste caracteristici , carora le pot fi adaugate si cele specifice domeniului precum rotatia lenta a
capitalului, rigiditatea in exploatare in mijloacele fixe, rentabilitatea relative redusa – trebue avute in
vedere la evaluarea necesarului de capital,a duratei imobilizarii acestora, a randamentului economic.
Deciziile privind angajarea unor lucrari de invesstitii se fundamenteaza pe elaborarea unor studii de
fezabilitate , care trebuie sa argumenteze necesitatea si oporunitatea investitiei si eficienta functionarii
noului obiectiv. In aceste conditii, principalele probleme ce trebue solutionate in vederea realizarii unui
proect de investitii - si care se constitue in criterii de adoptare a deciziei se refera la :
- determinarea valorii investitiei
- identificarea surselor de capital si a modalitatilor de finantare
57
 - evaluarea cheltuelilor de exploatare si calculul eficientei
in ceia ce priveste valoarea investitiei ,aceasta cuprinde costul propriu zis al mijlocului fix si o serie
de cheltueli angajate pe parcurs vizind pregatirea si punerea in executie a obiectivului. Pentru stabilirea
concreta a nivelului tuturor acestor cheltueli se tine seama de experienta anterioara, interna si
internationala si de structura costurilor – teren,patrimonial imobiliar si mobiliar,constituirea societatii ;
in toate situatiile se elaboreaza mai multe variante aleginduse cea potrivita.
In privinta surselor/modalitatilor de finantare a investitiilor, literature de specialitate consemniaza
citeva solutii consecrate si anume:
1. aportul propriu
2. creditul
3. leasingul
4. actionariatul si coproprietatea
5. aportul statului si
6. peentru lucrarile de mare amploare , de interes international, aportul organismelor financiar
internationale.
Primului tip de solutii ii este specific faptul ca sumele necesare investitiei se constitue prin
acumularea profitului din activitatea desfasurata intr-o perioada anterioara.
Tipului numarul doi este specific fiind considerat una din cele mai raspindite metode de finantare a
investitiilor.
Tipul cu numarul trei reprezinta o operatie prin care o societate specializata finanteaza total sau
partial o lucrare de investitii de care beneficiaza o alta intreprindere .
Tipul cu numarul patru constau in cresterea capitalului subscris prin emiterea de actiuni si atragerea
de noi actionari/incvestitori,in cazul actionariatului si prin constituirea de societati mixte in forma
coproprietatii.
Ultimul tip contribute la finantarea investitiilor turistice ce imbraca forme si proportii diferite,in
functie de nivelul de dezvoltare a turismului si importanta acestuia in economie.
In anumite situatii, lucrarile de investitii in domeniul turismului pot beneficia si de finantarea
internationala; fondurile necesare realizarii proectelor rovin din transferuri sau imprumuturi private si
din credite acordate de organizatiile financiare internationale pe baza recomandarilor OMT. De regula ,
obiectivele incluse in aceasta categorie sint de mare amploare de interes regional, localizate in zonele
geografice slab dezvoltate. Experienta internationala evedintiaza ca sunt selectate cu predilectie
proiectele cu efect de antrenare mare, cele capabile sa stimuleze, prin cresterea turistica, dezvoltarea
economiilor, sporirea calitatii vietii, atenuarea somajului, protejarea mediului .Concluzii:
Activitatea turistica presupune existenta, alaturi de elementelede atractie, a unor mijloace (resurse)
materiale adecvate. Investitiile in turism prezinta si unele particularitati, cu impact asupra riscului
asumat si criteriilor de abordare a deciziilor, care sint intensive in capital.
Resursele umane in turism.Particularitatile muncii in turism. Relizarea
activităţii turistice presupune prezenţa, alaturi de potenţial (natural şi antropic) şi echipamente (baza
tehnico-materială), a resurselor umane, factor ce asigură funcţionarea celorlalte componente ale
ofertei.Se poate spune că factorul uman transforma resursele naturale si materiale din ponteţiale in
efective. Volumul si calitatea activităţii turistice depind de incadrarea cu personal, respectiv, de numarul
lucrătorilor si nivelul lor de calificare. In acest context, evolutia turismului se află in corelatie directa cu
dinamica si structura personalului, ceea ce argumentează importanţa deosebită a capitalului uman.
Dezvoltarea turismului - caractirizat ca un sector intensiv de muncă- are o serie de consenciţe asupra
utilizarii resurselor umane in sensul creării de noi locuri de munca, determinarii unui nivel relativ
ridicat de instruire si a unei anumite structuri profesionale si pe funcţii. De asemenea, specificitatea
activitaţii turistice, complexitatea sa, data de multitudinea si varietatea componentilor, isi pun amprenta
asupra necesarului de personal si structurii acestua, asupra exigentelor privind pregătirea si selecţia,
asupra efecienţii utilizării forţe de munca.Relaţia dintre turism si capitalul uman este ,asadar, una
complexă, de intercondiţionare, fiecare din cele două elemente avind de o potrivă felul de cauză si
effect. Ca urmare orce politică in domeniul resursilor umane trebuie fundamentata pe cunaşterea

58
trasăturilor distingtive ale muncii din turism, pe evaluarea intensităţii şi modului particular de acţiune a
forţei de muncă asupra produţii turistice şi rezultatelor activitaţii.
Beneficiind de o natura proprie, constituita dintr-o multitune şi deversitate de activităţi, turismul
imprimă muncii prestate in acest sector o suma de caracteristici care se reflecta, in principal asupra
nevoii de forţă de muncă şi efectelor folosirii acesteia. Printe cele mai importante trăsături se numără:
consumul mare de muncă vie, răspundere materială şi morală superioară, nivel relativ ridicat şi
complex de pregătire, relaţii directe lucrător-client, sezonalitate accentuată, utilizarea modelului muncii
cu timp parţial.Consumul de muncă vie este superior comparativ cu alte ramuri cu dimensiuni şi/sau
producţie apropiată. Din acest punct de vedere, turismul răspunde trăsăturilor fundamentale ale
componentelor terţiarului; mai mult, necesarul de muncă la unitatea de produs este unul dintre cele mai
ridicate, ceea ce presupune un număr mai mare de lucrători şi conduce la o productivitate a muncii mai
redusă. Această situaţie este rezultatul faptului că mecanizarea şi automatizarea au o sferă de aplicare
relativ limitată, se pot realiza pentru un număr mic de operaţiuni. Pe de altă parte, introducerea
progresului tehnic nu se recomandă în toate cazurile. De exemplu, înlocuirea omului cu maşina nu este
cea mai inspirată soluţie pentru servicii, cum sunt cele de cazare-recepţie, alimentaţie-servire,
conducerea grupurilor-ghid, turiştii dorind ca măcar pentru perioada vacanţelor să evadeze din lumea
automatelor, să fie serviţi.Răspunderea materială şi morală ridicată decurge din implicarea
nemijlocită a unei părţi importante a lucrătorilor din turism în procesul servirii consumătorilor şi are o
semnificaţie deosebită în selecţia şi pregărirea personalului. Răspunderea material este determinată de
valorile materiale pe care le au în grijă, le gestionează şi le manipulează lucrătorii (mobilier,
echipamente, utilaje şi instalaţii, materiale prime). La aceste valori se adaugă, pentru multe categorii de
personal, responsabilitatea faţă de bunurile turiştilor aflaţi în unităţile de cazare hotelieră şi similară. În
privinţa aprecierii răspunderii morale, trebuie pornit de la premiza că între lucrătorul din turism şi
consumător intervin raporturi cu un conţinut particular, diferit de cel din alte ramuri. Astfel, munca
lucrătorilor presupune, alături de realizarea unor elemente de ordin cantitativ- volum de servicii
prestate, de mărfuri comercializate, număr de turişti/clienţi serviţi-şi îndeplinirea unor cerinţe de ordin
calitativ, precum cele legate de nivelul servirii sau gradul de satisfacere a nevoilor
consumătorilor.Nivelul relativ ridicat şi comlex de pregatire. În turism, există un număr important de
funcţii ce nu necesită o calificare deosibită, aşa-numitele, “bad jobs”(femeie de serviciu, liftier, portar,
comesionar, ajutator de ospătar sau de bucătar); în afara acestora, munca din turism reclamă pe lînga
cunoştinţile de ordin tehnic, specific fiecărui sector: hotelărie, alimentatie, transport, agenţie de voiaj; şi
un nivel general de instruire şi cultura ridicat. Lucrătorul trebuie să cunoască o limbă de circulatie
internaţională, să fie in masură să prezinte valorile turistice ale zonei în care îşi desfăşoară activitatea,
să poată oferi informaţii de larga utilitate, detaliate si corecte. Totodată, el trebuie să aibă un
comportament civilizat, elegant chiar, egal faţă de toţi turiştii, să fie convingător, să aibă capacitatea de
adăptare la stare pshică a turiştilor, să promoveze şi să întreţină un climat destins, relaxant, de
încredere. Îsuşirile fizice si ţinuta- elemente aparent minore sunt la fel de importante in crearea unei
atmosfere agreabile, de buna dispoziţie, în stimularea consumătorilor. Aceste cerinţe îţi pun amprenta
asupra criteriilor de selectie a peronalului şi direcţilor de orientare a procesului de prigatire
profesională. Contactul direct dintre lucrător şi client /turist . Această trăsătură determină, in primul
rind,un efort continuu de adaptare a lucrătorului la cerinţile si personalitatea fiecărui client, ca şi un
sistem adecvat de comunicare intre cei doi parteneri.Participarea nemijlocită a turistului la realizarea
prestaţiei are o serie de implicaţii asupra organizării producţiei si consumului, asupra necesarului de
personal si rezultatelor folosirii resurselor umane. Este vorba de nevoia unei mai bune cunoaşteri a
pieţii, a cererii, in vederea specializării unor angajaţi pentru aceste activităţi; o alta consecinţă este cea a
practicării vînzării directe, ca principala formă de comercializare a vacanţelor; mai pot fi menţionate:
apariţia unor dificultăţi în standardizarea produselor, şi o eterogenitate sporită a ofertei, dependenţa
activităţii- ca volum şi performanţe- deopotrivă de calităţile lucrătorului şi beneficiarului, de o
productivitate a muncii mai scăzută, mai puţin controlată de prestator, condiţionată de receptivitatea
turistului, de nivelul său de cultură, de capacitatea de a se face înţeles.O altă particularitate a muncii în
turism este ocuparea sezonieră/temporară şi, asociat acestuia, fluctuaţia mare a personalului
comparative cu alte sectoare de activiate; această caracteristică este rezultatul concentrării sezoniere a
59
circulaţiei turistice şi funcţionării temporare a unei importante părţi a bazei tehnico-materiale.
Condiţiile natural, organizarea vieţii economice şi sociale determină variaţii semnificative ale
intensităţii circulaţiei turistice de la o perioadă la alta. Aceasta antrenează oscilaţii asemănătoare în
ocuparea forţei de muncă, cu efecte negative asupra angajaţilor şi rezultatelor muncii lor. Apare astfel
necesitatea unui număr sporit de lucrători care să facă faţă cerinţelor din perioadele de maximă
activitate, iar de aici o reducere a exigenţelor în procesul de selecţie a acestora. Fluctuaţia mare a
personalului reduce nivelul satisfacţiei în muncă a lucrătorilor, ca urmare a veniturilor mai reduse şi
nesiguranţei locului de muncă.Specificarea activităţii turistice generează practicarea muncii cu timp
parţial (part time), a modelelor „flexibile” ale ocupării personalului. Este vorba de angajări în week-
end, cu prilejul diverselor evenimente sau sărbători sau pentru anumite activităţi (ghizi, instructori
sportivi, şerpaşi, personal ajutător în cazul partidelor de vînătoare etc.). Aceste formule- întilnite pe
scară tot mai largă- răspund nu numai naturii proprii a turismului, ci şi nevoilor unor segmente ale
populaţiei (ferme, pensionari, studenţi). Cu toate acestea, ele creează şi dificultăţi în recrutarea forţei de
muncă, mai ales în situaţia muncii în contratimp (cînd majoritatea angajaţilor au liber, se
odihnesc).Caracteristicilor analizate le pot fi adăugate şi altele, mai mult sau mai puţin evidente, ca
ferminizarea forţei de muncă, mobilitatea ridicată datorată altor cauye decît sezonalitatea, angajarea
întregului timp de muncă al unei zile.Concluzii:În ansamblul lor, particularităţile muncii în turism
influenţează nemijlocit numărul şi dinamica lucrătorilor, structura acestora, nivelul productivităţii
muncii, sistemele de cointeresare şi politicile de selecţie şi recrutare, organizarea pregătirii
profesionale.
Productivitatea muncii lucratorilor din turism.Definită generic prin cantitatea de bunuri şi
servicii produse în unitatea de timp, productivitatea muncii constituie şi pentru domeniul turismului
unul din principalii indicatori ai calităţii activităţii, respectiv ai eficacităţii utilizării resurselor umane.
Este vorba de dificultatea determinării în termeni reali a producţiei de bunuri şi servicii turistice şi de
exprimarea acestia în unităţii specifice ,chiar şi atinci cănd efectele muncii pot fi redate prin informaţii
tehnice, acestea nu sunt suficient de concludente ,nu refletă aceeaşi cantitate de muncă.
Eterogenitatea activităţilor turistice, diferenţile majore între componentele aceluaşi produs sau
pachet de vacanţa, care au totodată existenţă de sine stătătoare (cazare, alimentaţie, transport, arement,
etc.) fac dificilă, dacă nu shiar imposibilă, gasirea unor indecători fizici, comuni pentru munca tuturor
categoriilor de licrători .
În aceste condiţii, exprimarea valorică (încasări, PIB, VA pe lucrător sau/şi unitatea de timp)
reprezintă modalitatea cea mai potrivită de caracteriyare a productivităţii muncii; ea constituie
numitorul cumun al diversităţii activităţilor turistice asigurând, comparabilitatea între procese, verigi
organizatorice şi ramuri.Această modalitate de exprimare prezintă însă inconveniente, rezultate din
faptul că nu se evidenţiază cosumul de muncă, ci doar efectele care sunt influenţate şi şi de alţi factori
extraumani,între care : amplasarea unităţii, gradul de înzestrare tehnică, nivelul tarifelor, structura
turiştelor etc. Un exemplu elocvent în acest sens îl constituie productivitatea muncii din industria
hotelieră, unde se practică tarife diferenţiate pentru turişti interni şi internaţionali; orice modificare în
structura clienteiei va antrena o modifecare a volumului încasărilor şi implicit, a productivităţii muncii,
deşi toţi ceilalţi parametri au rămas neschimbaţi.
Exprimarea valorică a productivităţii muncii impune, anumite rezerve, atunci când se urmareşte
dinamica indecatorul; în acest caz, volumul valoric al serviciilor turistice trebuie determinat în preţuri
comparabile, or, aşa cum se ştie, creşterea preţurilor nu este resultat exclusiv al inflaţiei, ci şi al
îmbunătăţirii calităţii serviciilor.
Rezulta că productivitatea muncii în exprimarea valirică nu oglindeşte în totalitate efectul
economic şi, mai ales, cel social al muncii cheltuite. Ca atare, este necesară utilizarea combinată a
indicatorilor valorici şi fizici pentru a se obţine o imagine completă a modului în care este utilizată forţa
de muncă şi eficientă ei.
Indicatorii productivaţii muncii se calculează atât la nivel macroeconomic, pentru ansamblul
activităţii turistice, căt şi pe diverse coponente (hotelărie, alimentaţie etc.) sau structuri în funcţie de
obiectivele urmărite Productivitatea muncii în domeniu turismului ia valori mai mici decât în alte

60
ramuri ale economiei, datorită consumului mare de muncă vie şi posibilităţilor redusede introducere a
prgresului tehnic. Dacă se iau calcul doar efectele productivitatea muncii în turism are, o evoluţie foarte
lentă.
Sporirea productivităţii muncii, reprezintă, şi pentru sfera turismului , un deziderat major. Acesta
se reflectă poyitiv în rezultate economico-financiare de ansamblu ale domeniului sau ale agenţilor
economici, iar pentru personalul ocupat înseamnă venituri mai mari Productivitatea muncii din turism
este influenţată de un complex de factori, sensibil asemănători cu cei întălniţi în cadrul altor ramuri de
activate. Din punctul de vedere al importanţei şi modului de influenţa asupra rezultatelor muncii
cheltuite, se disting factori direcţi şi factori indirecţi. În prima categorie se încadrează nivelul pregătirii
profesionale, organizarea muncii şi gradul de înyestrare tehnică, iar în cea de-a doua, nivelul preţurilor
şi tarifelor, structura turiştelor, categoria de comfort a unităţilor, seyonalitatea activităţii.
Nivelul de pregatire a lucrătorilor reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori ai productivităţii
muncii. Fiecare funcţie din domeniul turismului necesită o anumităcalificare, ceea ce permite
executarea corespunzătoare şi într-un timp optim a atribuţiilor aferente acesteia. Este de presupus că un
nivel mai înalt de pregatire permite exercitarea în mai bune condiţii a funcţiilor şi obţinerea unor
performanţe superioare; orice neconcordanţa între cerinţele funcţiei şi pregatirea profesională a
angajaţilir se negativ asupra rezultatelir muncii şi, implicit, asupra productivităţii, dar şi asupra
lucrătorului şi satisfacţiei în muncă a acestuia.
În consecinţa, realizarea unui nivel adecvat al productivităţii muncii reclama, selecţia unor lucrători
bine pregătiţi. Totodată, asigurarea unei creşteri a productivităţii muncii este condiţionată de ridicarea
permanentă a nivelului de calificare.
Un alt determinant major al productivităţii este modul de organiyare a muncii; roul deosebit al
acestui factor decurge din consumul mare de muncă vie şi complexitatea proceselor economice proprii
turismului. Apare astfel necesitatea organiyării ştiincifice a muncii, în scopul reduceri consumului de
muncă şi fli’uidizării activităţii.
La nivelul turismului, ca ramura a economiei naţionale sau chiar mondiale, organizarea ştiinţifică a
muncii se concretizează în simplificarea structurilor organizatorice, reducerea numărului de
intermedeari, dezvoltarea şi organizarea reţelei de unităţi pentru a asigura o mai bună acoperire a
pieţei, perfecţionarea sistemului informaţional etc. În cazul societăţilor comerciale cu profil turistic,
organizarea ştiinţifică a muncii vizează raţionalizarea formaţiilor de personal şi îmbunătăţirea
sistemului de normare a muncii, organizarea fiecărui loc de muncă astfel încât randamentul să fie
maxim, simplificarea circuitilui informaţiilor, promovarea metodelor moderne de conducere.
Nivelul preţurilor şl tarifelor şi modificarea acestora in timp determinâ volumul valoric al activităţii
şi implicit, rezultatele muncii cheltuite. În consecinţă creşterea preţurilor şi tarifelor, materializată în
sporirea volumului încasărilor, conduce la o creştere a productivitaţii muncii; în realitate, majorarea
preţurilor şi tarifelor este efectul acţiunii conjugate a mai multor cauze; între acestea se număra şi
îmbunataţirea calitaţii serviciilor, dar un rol deloc de neglijat revine inflaţiei.
Variaţia preţurilir şi tarifelor este, pe de, altă parte, rezultatul structurii tipologice şi pe categorii
de confort a unităţilor. În această situaţie, unitarile de categorie superioară, cu profil mai complex, vor
înregistra niveluri mai ridicate ale productivităţii muncii. Sezonalitatea activităţii turistice îşi pune,
amprenta asupraproductivităţii muncii. Dependentă, în principal, de factorii naturali care favorizează
manifestarea efectiva a ofertei, sezonalitatea se exprimă prin concentrarea cererii în anumite perioade şi
rămănerea în afara interesului turistic a restulu timpului, cu efecte asupra volumului activitaţii,
consumului de muncă şi rezultatelor acestora. Pentru zonele puternic afectate de sezonalitate (litoral,
munte) productivitatea va fi, pe ansamblu, mai mica faţa de celelalte areale şi va înregistra oscilaţii mai
ample de la un sezon la altul. De asemenea, absenţa imprevizibilă a unor condiţii naturale favorabile
(soare, zăpadă, temperaturi adecvate) poate genera modificări ale voliimului actvitaţii, cu efect asupra
rezultatelor muncii.
Concluzii: Mai pot fi incluşi în categoria determinaţilor productivităţii muncii din turism: amplasarea
unităţilor faţa de principatelor orientări ale fluxurilor de călători, forţa de atracţie a diferitelor zone,
renumele destinaţiilor de vacanţă în rândul turiştelor, cu efecte asupra cererii şi volumului activităţii
desfăşurate.
61
 Conţinutul şi caracterisicile serviciilor turistice Produsul turistic reprezintă unitatea organică
a efectelor produse de resurse, bunuri şi servicii. Conţinutul activităţii de turism include un ansamblu
de prestaţii care se refera la organizarea călătoriei, la transport, odihnă şi divertisment. Serviciile
turistice reprezintă un ansamblu de activităţi ce au ca obiect satisfacerea tuturor nevoilor în perioadă în
care turistul se deplasează şi în legătura cu aceasta deplasarePrincipalele caracteristici ale serviciilor
turistice sunt: 1)Caracterul nematerial al prestatiei - serviciile turistice existînd în forma potenţialî şi
concretizîndu-se numai prin întîlnirea cererii cu oferta; 2)Caracterul nestocabil- produsul turistic se
consumă pe masura producerii sale, are un caracter intangibil, neputînd fi stocat pentru valorificare;
3)Coincidenţa în timp şi spaţiu a producţiei şi consumului - consumul turistic presupune prezenţa fizică
la locul producţiei, prestatiei turistice; 4)Caracterul complex al prestatiei turistice - act turistic care are
un conţinut complex şi variat de servicii, rezultat al contribuţiei unui număr mare de prestatori din
diverse domenii;5)Dependenţa şi inseparabilitatea serviciilor turistice de persoana prestatorului -
valorificarea efectivă a serviciilor turistice impune contactul direct între prestatorul de servicii turistice
şi consumatorul turistic; 6)Individualizarea serviciilor turistice la nivelul grupului sau persoanei -
varietatea motivaţiilor turistice determină o oferta de produse turistice adaptate dorinţelor fiecarui
individ, ceea ce nu exclude însă o componentă standard a unui produs turistic; 7)Sezonalitatae
serviciilor turistice - decurgînd din sezonul cererii turistice; 8)Caracterul eterogen al serviciilor
turistice datorită numărului mare de prestatori de servicii implicaţi în producerea unui produs turistic;
9)Derularea serviciilor intr-o ordine riguroasa - caracteristică valabilă numai în cazul turismului
organizat. Aceasta succesiune cuprinde: promovarea produsul turistic, contractarea, transportul spre
destinaţie, cazare, alimentaţie, agrement, transportul spre locul de reşedinţă;10)Intangibilitatea care
presupune imposibilitatea ca serviciile turistice să fie văzute, gustate înainte de cumparare, aspectele
concrete ale acestora referindu-se numai la pret, denumire şi informaţii legate de structură. Serviciile
turistice nu pot fi evidentiate (nu pot fi expuse, vazute, simtite etc.) printr-un suport material propriu-
zis, motiv pentru care, prestatorii de servicii incearca sa le adauge anumite caracteristici tangibile prin
care sa se poata sugera calitatea lor (ambianta, personal, echipamente etc.) si, totodata, sa se poata
micsora riscul si incertitudinea actului achizitiei de catre cumparator.Dintre principalii factori care
permit vizualizarea serviciilor turistice amintim:
*ambianţa, fie naturală (un anumit peisaj natural), fie creată (design, arhitectură, mobilier etc.), constituie
mecanismul iniţial de formare a imaginii despre un anumit serviciu;
*comunicatiile referitoare la serviciile turistice, din rîndul cărora se detaşează mijloacele publicitare şi
fortele de vanzare; personalul aflat in contact direct cu clientul are un rol esential in evaluarea calitatii
serviciului turistic, atat prin modul de exprimare, cat si prin intreaga atitudine non-verbala afisata;
*pretul, prin marimea sa, poate permite aprecieri asupra calitatii unui serviciu turistic, cu conditia sa fie
dimensionat in mod corespunzator situatiei reale, starii de fapt;Principalele activităţi incluse în prestaţia
turistică sunt serviciile de cazare şi masa, servicii de transport, servicii vizând producerea şi vânzarea de
bunuri pentru turişti, servicii de divertisment şi servicii de organizare a turismului. Deci putem clasifica
serviciile turistice în modul următor:
1. Acţiunea de informare turistică,
2. Contractarea aranjamentului şi stabilirea programului de desfăşurare a acţiunii,
3. Transportul spre zona de destinaţie,
4. Cazarea şi serviciile suplimentare oferite de unităţile hoteliere,
5. Alimentaţia,
6. Agrementul în varietatea formelor sale,
7. Transportul turiştilor pe rută de întoarcere,
8. Activitatea de relaţii publice care urmăreşte asigurarea climatului favorabil desfăşurării consumului
turistic.
Concluzie: Reprezentînd un domeniu particular de activităţi economice, serviciile turistice prezintă o
serie de trăsături care, deşi caracterizează sectorul terţiar în general, prezintă particularităţi specifice,
determinate în principal de conţinutul ofertei şi cererii turistice, de formele în care se concretizeaza
întîlnirea cererii cu oferta turistică. Pe de altă parte, activitatea turistică presupune prestarea unor
servicii turistice diverse, într-o succesiune riguroasă, care alcatuiesc un ansamblu complex şi eterogen.
62
Tipologia serviciilor turisticeEterogenitatea activităţilor ce dau conţinut produsului
turistic, generează numeroase probleme în abordarea unitară a ofertei, în evaluarea importanţei fiecărei
componente, în elaborarea unor standarde de structură şi calitate. Apare astfel, necesitatea unor grupări
ale serviciilor în categorii omogene, uşor de identificat, localizat şi comparat.Serviciile pot fi abordate şi
structurate după numeroase criterii, dintre care reţinem:
I) După conţinutul şi categoria de nevoi:
1)servicii legate de organizarea voiajului; conceperea programului,
publicitate, rezervări de loc, organizarea transportului;
2)servicii legate de sejurul turistilor: cazare, alimentaţie.Serviciile care asigură calatoria sunt
constituite in mare parte de prestatiile oferite de agentiile de voiaj si touroperatori (publicitate-informare,
conceperea de produse la cererea expresa a turistilor, comercializarea vacantelor, facilitati de plata).
Serviciile de sejur sunt mai complxe si au ca obiectiv satisfacerea necesitatilor de odihna, alimentatie si
agrement ale turistului.
II) După importanţă:
1)servicii de bază: transport, cazare, tratament;
2)servicii complemntare: imformare, organizare, divertisment sportiv;
Potrivit acestui mod de grupare, de altfel unul dintre cele mai utilizate, serviciile de cazare si masa detin
ponderile cele mai mari urmate de cele de transport si agrement si apoi de cele suplimentare. Raportul
general dintre serviciile de baza si celelalte, variaza in functie de continutul formelor de turism practicate.
III) După modalitatea de plată:
1)servicii cu plata, a caror contravaloare se achiată înainte, în timpul
sau dupa consumul produsului turistic;
2)servicii gratuite, suportate din cheltuieli generale ale firmelor de turism;
IV) După natura serviciilor:
1)servicii specifice, oferite special turistilor;
2)servicii nespecifice, oferite populaţiei rezidente, dar de care pot beneficia şi turiştii;
V) După forma de prezentare:
1)servicii oferite sub forma de pachet global;
2)servicii oferite independent;
VI) După momentul solicitării lor:
1)servicii turistice ferme, generate de solicitari formulate în locul de
reşedinţă al turistului şi cuprinse în aranjamentul turistic achizitionat;
2)servicii turistice spontane, generate de solicitări formulate în
timpul călătoriei sau sejurului, odată cu contactul direct al turistului
cu oferta concretă.
Concluzie:În concluzie putem spune că necesitatea şi actualitatea proceselor de clasificare a serviciilor
sunt susţinute şi de faptul că acestea cunosc o tendinţă de diversificare ca rezultat al adaptabilităţii la
nevoile consumatorului , al modernizării.
Transporturile turistice şi formele de transport în structura traficului turistic;
Transporturile sunt cele care au rolul de a asigura accesul turiştilor în zona de destinaţie turistică şi
reprezintă prima forma de consum turistic, prestaţie de altfel indispenasabilă pentru desfaşurarea unei
activităţi turistice. Perfecţionarea şi diversificarea de-a lungul timpului a mijloacelor de transport au dus
la stimularea turismului. Alegerea unei forme de transport depinde de mai mulţi factori determinanţi:
distanăţa care trebuie parcursă, mărimea grupului de turişti şi disponibilităţile băneşti ale acestora. La
aceştia se mai adaugă alţi factori care influenţează decizia de alegere a modului de transport:
disponibilitatea, frecvenţa şi flexibilitatea fiecărui mijloc de transport, timpul necesar călătoriei, gradul de
confort, rapiditatea, siguranţa, caracteristicile itinerariilor, starea căilor de comunicaţie, serviciile la sol,
facilităţile din terminale. Viteza/timpul şi orarul plecarea/sosirea ar putea fi cele mai importante variabile
pentru călătorul de afaceri, în timp ce costul/pretul ar putea fi primul criteriu pentru turistul de placere.
După părerea mea toţi călătorii aleg modalitatea de trasport pe baza greutăşii psihologice a 5 factori: cel
funcţional, estetic/emoţional, social/organizational, situational si utilităţii ale diferitelor alternative.

63
Tururile cu autocare sau croazierele au fost catalogate ca fiind proprii pentru persoanele aflate la vîrsta
pensionarii. Acest fapt poate sa-i abată pe cei tineri de a utiliza autocarul sau de la o croaziera. Utilităţile
de curiozitate se refera la dorinta calatorului de a face ceva nou si diferit.Deoarece timpul total de vacanta
al unui turist poate fi considerat, dintr-un anumit punct de vedere, ca este compus din doua elemente si
anume, timp de transport si timp de sejur, rezulta necesitatea asigurarii unui transport rapid, care sa
permita reducerea timpului de deplasare, atat intre punctele-cheie ale itinerariilor turistice, cat si la
nivelul unei statiuni sau localitati.
Caracterizarea formelor de transport turistic, analiza avantajelor şi limitelor lor porneşte, cel mai
frecvent , de la gruparea acestora după natura mijlocului folosit. Din acest punct de vedere se poate vorbi de
transport aerian, feroviar, naval şi rutier. Tendinţele în evoluţia lor, locul fiecăruia în structura traficului
turistic sunt dependente , în egală măsură, de dinamica turismului şi dezvoltarea generală a transporturilor
de călători, aliniindu-se mutaţiilor manifestate în dinamica şi structura acestora. Ca urmare, există diferenţe
semnificative între traficul internaţional şi cel intern, precum şi între ţări şi continente.
Aprofundarea analizei pe ţări pune în evidenţă un adevărat mozaic în opţiunea turiştilor pentru un
anumit mijloc de transport. Preferinţele manifestate reflectă, pe lîngă acţiunea factorilor specifici călătoriei
(preţ, confort, rapiditate, securitate, certitudine, etc.) , structura turiştilor în funcţie de locul de origine şi
motivul deplasării, precum şi nivelul de dezvoltare a transporturilor din ţările respective. Astfel, în ţările din
Extremul Orient, beneficiare ale fluxurilor turistice din Europa şi America, transporturile aeriene sunt
folosite în proporţie de peste 90%. În ţări ca Marea Britanie , Belgia, Olanda, Danemarca, poziţia geografică
şi dezvoltarea transporturilor se regăsesc în proporţia importantă a acestora în structura traficului turistic;
alte ţări europene, între care nFranţa , Italia, Spania, etc., se înscriu în tendinţa generală specifică zonei de
dominaţie a transporturilor rutiere.Locul pe care fiecare formă de transport îl deţine în structura traficului
turistic este rezultatul unui proces evolutiv complex ce priveşte atît sfera transporturilor, cît şi pe cea a
turismului.
Transporturi turistice aeriene.Transporturile aeriene reprezintă o componentă importantă a
economiei mondiale şi joacă un rol deosebit în desfăşurarea activităţii turistice; prin evoluţia lor
spectaculoasă, prin avantajele pe care le oferă în privinţa vitezei de deplasare şi a confortului ele stimulează
călătoriile, contribuind totodată, la deschiderea de noi pieţe, de regulă, îndepărtate de ţările generatoare de
turişti şi inaccesibile cu alte mijloace de transportTransportul aerian are următoarele avantaje:
Rapiditatea este atributul esenţial al transportului aerian. Pentru pasageri, evoluţia aeronavelor a adus
posibilitatea de a călători mult mai repede, dar şi în condiţii de confort şi de servicii net superioare.
Serviciile sunt un alt atribut important al călătoriei cu avionul. Numărul şi calitatea acestora a crescut şi s-a
diversificat impresionant, ajungând la ora actuală să fie principalul domeniu de concurenţă între companiile
aeriene. Serviciile nu se limitează numai la cele din timpul zborului, ci le includ şi pe cele de la sol,
răspunzând cerinţelor clienţilor companiilor aeriene. Oportunitatea reprezintă avantajul competitiv major,
in prestarea oricărui serviciu. Cu atât mai mult, în cazul serviciilor logistice, oportunitatea lor decurge din
necesitatea accesului în timp real la un act de consum, de documentare, de producţie.
Economicitatea se referă la posibilitatea clientilor de a beneficia în condiţii avantajoase de serviciile
respective. Costurile de operare s-au redus substanţial, în ultimii ani, permiţând practicarea unor preţuri tot
mai atractive, accesibile unui public tot mai larg. Regularitatea prestării serviciilor de transport aerian
decurge din modul de organizare a acestora. Transportul aerian se efectuează, în cea mai mare parte, prin
cursele de linie, pe anumite rute fixe, în condiţii de frecvenţă, orare şi tarife relativ stabile. Respectarea
acestor condiţii se reflectă asupra reputaţiei prestatorilor şi poziţiei lor pe piaţă.
Confortul se referă nu numai la condiţiile de transport la bordul aeronavei, ci şi la dotările din spaţiile
anexe de la sol (din aeroporturi) care adaugă o motivaţie la baza opţiunii privind selecţionarea avionului ca
mijloc de transport.Dar pe lîngă avantaje mai are şi unele dezavantaje:Dependenţa transporturilor
aeriene de condiţiile naturale, ceea ce pune sub semnul incertitudinii respectarea riguroasă a orarului sau
chiar realizarea călătoriei, o anumită insecuritate a voiajelor;
Investiţiile mari generate de construirea şi exploatarea unor aeroporturi moderne;
Imbarcarea şi debarcarea turiştilor se face în afara localităţilor, necesitând transferul la baza de cazare cu
alte mijloace de transport, crizele economice şi politice.Tipuri de curse aeriene de pasageri

64
I. Cursele regulate sunt cursele pe care o companie aeriană le operează în conformitate cu orarul său
public, în aceleaşi zile şi aceleaşi ore, pe durata unui întreg sezon, în funcţie de obiectivele lor strategice
care sunt, în principal, de natura comercială. Operarea unei curse regulate este determinată de existenţa unui
trafic permanent de pasageri şi cu un volum suficient de mare pentru a permite recuperarea cheltuielilor din
veniturile încasate. Scopul companiei aeriene este realizarea de profit din activitatea de transport, compania
fiind nevoita să-şi maximizeze utilizarea capacităţii oferite la vânzare, respectiv a numărului de locuri
(vânzarea unui număr optim de locuri pentru fiecare din categoriile de clase („First Class” şi „Business
Class” sau „Economy”, „Budget” şi „Tourist”, fiecare companie având minim două clase din cele
enumerate).
Aranjamentele turistice propuse pe cursele regulate sunt:
a) Inclusive Tour - este o călătorie organizată de către o agenţie de turism împreună cu o companie de
transport aerian de linie; o călătorie dus şi întors (round-trip) sau în circuit, efectuată total sau parţial pe
calea aerului, contra unui tarif corespunzător, care acoperă: costul transportului, tariful de cazare la hotel,
masa, diverse excursii şi alte cheltuieli ale agenţiei.
b) Part charter-ul reprezintă decomercializarea parţială a cursei regulate, considerarea unei porţiuni
din spaţiul aeronavei cursa charter şi vânzarea acesteia în sistem charter. Ambele aranjamente turistice sunt
practicate mai ales în cadrul transportului turistic intraeuropean. Această formulă reprezintă o altă
modalitate de a beneficia de tarife reduse în cursele regulate ale transportului aerian. Este apreciată drept o
variantă mai simplă şi mai avantajoasă, constând în cumpărarea pentru un întreg sezon a unui număr de
locuri pe o linie aeriană, repartizate pe mai multe zboruri, dar la date şi ore de trafic scăzute. Reprezintă,
practic, o închiriere parţială a aeronavelor de către tour-operatori, formulă avantajată şi de creşterea ponderii
turiştilor în totalul călătoriilor pe liniile aeriene.
II. Cursele charter (la cerere) reprezintă o alternativă la cursele regulate, la care pot apela tour-
operatorii prin închirierea de la companiile prestatoare a uneia sau mai multor aeronave timp de un întreg
sezonAranjamentele comerciale charter se stabilesc pe baza unui contract între cei doi parteneri în
conformitate cu reglementările internaţionale, normele şi restricţiile de operare stabilite prin acorduri
guvernamentale între ţările de origine şi cele de destinaţie. Aranjamentele charter sunt, în principiu, de patru
tipuri:
a)Charter de grup:
Cu afinitate
-grup maxim 50000 persoane
-in unele cazuri 20000 pers.
-astfel de curse nu pot fi angajate de o organizatie care isi propune exclusiv transportul aerian.
Fara afinitate
-inchirierea intregii capacitati a avionului
-numar minim de locuri Inchiriate – 40
-achizitionarea cu cel putin 60 zile inainte
b)Charter Inclusive Tour
-călătorie tur-retur (cu sejur la destinaţie) sau în circuit (cu un minim de escale);
-durata minimă a călătoriei (4 zile pentru destinaţii ca America de Nord şi 7 zile pentru alte destinaţii în
cazul OSTC – One Stop Inclusive Tour);
-includerea în preţ a transportului, cazării şi transferurilor;
-organizatorii trebuie sa inainteze autoritatii aeronautice lista de pasageri cu cel putin 15 zile inainte de
data plecarii (destinatiile americane) si cu30 de zile pentru celelalte destinatii. Nu se admit modificari ale
acestor liste.
c)Charter own-use (single entity)
-o persoana fizica sau juridica inchiriaza un avion pentru uz propriu pentru a transporta persoane sau
obiecte;
-cel care inchiriaza nu il poate comercializa
d)Charter specializat
Curse pentru studenti sau grupuri de studio (Study Group Charter)
Curse pentru evenimente speciale (Special Event Charter)
65
 III. Servicii de taxi aerian - sunt oferite de curse charter private, având capacitatea de 4-18 locuri şi
independenţa de zbor de 500-600 km; sunt practicate, cu prioritate, în călătoriile de afaceri; ele oferă
avantaje de flexibilitate şi confort. Acest mod de deplasare a cunoscut în ultimul deceniu o creştere
deosebită; de exemplu, numai în ţările vest-europene există circa 1.300 de terenuri de aterizare pentru astfel
de curse.
Preţul de călătorie de pinde de costurile de exploatare ale companiilor aeriene, precum şi de o serie
de elemente proprii organizării şi anume: *mărimea şi tipul navei, *densitatea traficului şi nivelul
concurenţei, * regularitatea fluxului cererii şi extinderea lui în ambele sensuri, * tipul cererii, * nivelul
minim estimat al gradului de umplere a aeronavei.
Transporturi turistice rutiere.Transporturile rutiere ocupă un loc important pe piaţa călătoriilor
turistice, deopotrivă interne şi internaţionale.În multe ţări , ele reprezintă forma dominant de deplasare
în călătoriile interne, întrunind 60-70% din opţiuni şi adeseori pentru cele effectuate în afara graniţelor.
Transportul rutier este o formă de transport terestru şi totodată un subsistem al sistemului naţional al
transporturilor care asigură deplasarea în spaţiu a mărfurilor şi persoanelor cu ajutorul vehiculelor (mijloace
de transport autopropulsate) şi a mijloacelor tractate (remorci, trailere).
O serie de factori influenţează dezvoltarea turismului automobilistic:
-producţia industriei de automobile;
-evoluţia preţului energiei;
-dezvoltarea întreprinderilor care închiriază automobile si tarifele practicate;
-reţeaua rutieră şi de autostrazi;
-facilităţi vamale şi de frontieră.
Avantajele transportului rutier sunt:
*autonomia în alegerea rutelor pe care turiştii vor călători în circuitele lor sau spre destinaţiile de vacanţă
pentru care au optat;
*o disponibilitate mai mare a mijlocului de transport pe perioada unui sejur în cadrul unei anumite destinaţii
turistice;
*o posibilitate mai mare pentru turistul automobilist de a controla traseul ales, plecarea şi timpul de sosire,
precum şi orice oprire făcută pe parcurs;
*uşurinţa în transportul bagajelor personale şi în utilizarea acestora fără constrângeri de vreun fel;
*diminuarea costului personal, când două sau mai multe persoane călătoresc cu acelaşi automobil.
Transporturile rutiere se realizeaza cu următoarele mijloace:autocare şi microbuze pentru transporturile de
grup; autoturisme proprietate personala pentru transporturile individuale şi familiale; autoturisme
închiriate in sistem “rent-a-car”, cu sau fără şofer; autoturisme inchiriate sau comandate in sistem de
taximetrie; transport in comun.
Transportul cu autocarul sau microbuzul:
• poate fi considerat corespondentul transportului automobilistic adaptat la turismul de grup
• pret rezonabil, accesibil
• o contributie importanta la dezvoltarea turismului
• ameliorare semnificativa a echipamentelor si serviciilor (confort, climatizare, radio, TV, bar, ghizi,
asistenti), securitatii; adaptare la necesitatile turismului
• coeficientul de utilizare a capacităţii autocarelor depăşeşte 75%, fiind superior celor din transportul
feroviar şi aerian
• clientela turismului cu autocarul este formată, în special, din tineri sau din membrii unor asociaţii,
întreprinderi.
• tariful se calculeaza in functie de capacitatea autocarului sau microbuzului, distanţa efectiv
parcursă, numărul de ore sau zile efective, taxele rutiere, parcarea, întreţinerea autovehiculului.
Serviciile oferite de transportatori specialişti în domeniu se divizează în:
• Rute expres – interne şi internaţionale.
• Închirierea de autocare sau rute la cerere (charter).
• Organizarea de circuite sau excursii.
66
 • Operaţiuni de transfer.
Transporturi turistice feroviare.Transporturile feroviare reprezintă una din cele mai vechi forme
de călătorie şi a jucat un rol important în dezvoltarea turismului în prima jumătate a acestui secol. Pe
măsura consacrării unor tipuri noi de mijloace şi manifestării unor noi tendinţe în desfăşurarea
călătoriilor, transporturile feroviare au înregistrat un declin- mai accentuat după 1985- , deţinînd astăzi un
loc modest în deplasarea turiştilor.
Transportul feroviar asigură deplasarea în spaţiu şi timp a bunurilor şi persoanelor cu ajutorul
locomotivelor şi vagoanelor, care circulă după un program prestabilit, pe trasee fixate (căile ferate). El are
următoarele caracteristici:
-Transportul este asigurat, de regulă, la preţuri mai scăzute decât cele practicate în transportul auto şi aerian,
îndeosebi pe distanţe medii şi lungi.
– Procesul de transport se desfăşoară neîntrerupt, ziua şi noaptea şi în tot cursul săptămânii,
în condiţii de regularitate şi potrivit unor grafice prestabilite.
– Prezintă un grad ridicat de siguranţă, ca urmare a respectării stricte a normelor de siguranţă
a circulaţiei pe căile ferate.
Avantaje:
• regularitatea şi certitudinea deplasării, ca urmare a independenţei relative a mijloacelor feroviare
faţă de starea vremii;
• costul relativ mai scăzut al călătoriei faţă de mijloacele aeriene, asociat cu viteza mare de
deplasare, comoditatea oferită prin vagonul de dormit şi vagonul-restaurant;
• posibilităţi mult mai largi de vizionare a peisajului:
• faptul că îmbarcarea şi debarcarea se realizează, în general, în interiorul localităţilor, pentru
ajungerea la hotel nemaifiind necesar transferul.
• În organizarea transporturilor turistice cu mijloace feroviare se folosesc atât cursele regulate, cât şi
cele speciale (charter).
• Tarifele internaţionale se determină, în principiu, ca o sumă a tarifelor naţionale. Fiecare ţară îşi
fixează propriile reduceri tarifare (pe perioade de timp, categorii de trenuri, tarife de grup).
• Agenţiile de turism obţin prin Uniunea Internaţională a Căilor Ferate, de la reţelele ţărilor membre,
un comision de circa 10% pentru promovarea aranjamentelor turistice feroviare.
Aranjamente pe calea ferata:
• Rail Inclusive Tour (RIT) presupune comercializarea de către agenţii de voiaj a unui pachet de
servicii turistice pentru grupuri organizate, la un preţ global, folosind ca mijloc de transport trenul.
• În aranjament RIT clasa I sau a II-a, se pot realiza următoarele variante de călătorii: dus-întors pe
un anumit traseu, circuite speciale într-o singură direcţie, curse combinate cu folosirea pe anumite parcursuri
a autocarului. Restricţiile, legate de acest aranjament turistic, prevăd un număr minim de înnoptări hoteliere
care variază de la un aranjament la altul.
• Tariful se stabileşte în contractul încheiat între agentul de voiaj şi calea ferată şi poate fi aplicat în
mai multe variante tarifare, în funcţie de tipul de aranjamente RIT.Îtreaga tipologie a aranjamentelor
prezentate, cu impact direct asupra preţurilor – precum şi modernizările în direcţia confortului, vitezei,
conectării la sistemele computerizate de rezervare,diversuficării ofertei de servicii- ilustrează eforturile de
adaptare a transporturilor feroviare la nevoile turismului de masă şi noile orientări ale cererii, în scopul
revitalizării acestora şi creşterii ponderii în structura traficului feroviar.
Transporturi turistice navale. Transportul pe apă , ca modalitate de deplasare spre destinaţiile
turistice, deşi are o istorie mai îndelungată , este mai puţin utilizat, datorită caracteristicilor sale. În
primul rind, este vorba de viteza redusă de deplasare şi preţurile ridicate; în al doilea rind , folosirea
acestor mijloace de transport este condiţionată de existenţa porturilor şi a unei flote adecvate,
component costisitoare, a căror dezvoltare necesită eforturi investiţionale mari; în al treilea rind ,
trebuie evidenţiat că doar o mică parte a destinaţiilor turistice este situată în vecinătatea locurilor de
acostare şi, de aici, necesitatea continuării căclătoriei cu alte mijloace.
67
 Transportul pe apă reprezintă una din formele de deplasare puţin solicitate, datorită condiţiilor mai
speciale de realizare, vitezei pe care o realizează navele şi necesităţile continuării călătoriei, de cele mai
multe ori, cu alte tipuri de mijloace.
Drept urmare, transportul naval contează doar cu 2-3% din traficul turistic internaţional şi 1-2% din
circulaţia turistică a ţării noastre, ponderea sa menţinându-se relativ constantă.
Transporturile navale se realizează în prezent mai mult sub forma croazierelor, transformându-se de
fapt dintr-o modalitate de deplasare într-una de agrement.Produse turistice oferite de companiile
maritime:
• Traversari maritime cu preturi preferentiale;
• Voiaje forfetare care include transportul dus-intors si servicii de sejur (cazare, masa) in fiecare
escala;
• Cvasi-croaziere, care ofera transport, cazare (uneori) si agrement la bordul navelor;
• Croaziere, produse turistice forfetare care ofera circuite maritime si fluviale cu plecare si sosire in
acelasi port (circuit)Croaziera reprezintă, de fapt, un produs turistic (pachet de vacanţă) constând în
petrecerea sejurului la bordul unei nave special amenajate, oferindu-se călătorilor nu numai un voiaj maritim
obişnuit, ci şi unele tratamente şi condiţii de agrement deosebite, precum şi vizitarea unor porturi şi localităţi
în afara graniţelor ţării, în conformitate cu itinerarul stabilit în prealabil. Ea se poate constitui atât într-un
produs turistic distinct, cât şi într-un element component al acestuia, sub forma unui circuit complet sau ca
deplasare pe un parcurs iniţial. În combinaţie cu transportul turistic aerian, rezultă un aranjament turistic
denumit „fly-cruise” ce permite pasagerilor să atingă puncte de îmbarcare în vase rapide şi să revină, la
domiciliu, tot rapid la sfârşitul croazierei, prin continuarea drumului pe calea aerului. Piaţa turismului de
croazieră şi-a modificat imaginea în ultimii ani, de la o piaţă de lux la o piaţă şi o ofertă de masă, destinată
unui public mai larg şi mai tânăr. Tendinţele recente sunt de scurtare a duratei croazierelor, de combinare a
aranjamentelor aer – mare o dată cu liberalizarea transporturilor aeriene şi o diversificare a activităţilor ce se
desfăşoară la bordul navelor.
Ca principale destinaţii sau orientări majore ale liniilor de croazieră se evidenţiază:
• Marea Caraibelor, cu insulele Bermude, Bahamas şi coastele de est ale Americii Centrale şi de
Sud; este apreciată drept cea mai importantă destinaţie, concentrând jumătate din numărul călătoriilor;
• Coasta de Vest a Americii de Nord, cu trasee pe lângă Mexic, SUA, Canada, destinaţia situată
pe locul doi în topul preferinţelor turiştilor;
• Marea Mediterană, cu trasee ce leagă ţările din vestul şi estul bazinului;
• Orientul Îndepărtat – linii între insulele din zonele Pacificului;
• Marea Baltică şi legăturile între capitalele ţărilor nordice;
• Africa de vest cu insulele Canare şi Madeira;
• Circuite în jurul lumii.
Dezvoltarea în perspectivă a turismului de croazieră este sensibil influenţat de evoluţia capacităţii de
transport, caracteristicile clientelei, apariţia de noi destinaţii şi diversificarea ofertei de
servicii.Concluzie: Investigaţiile întreprinse asupra evoluţiei formelor de transport, utilizate în
activitatea turistică au pus în lumină principalele tendinţe şi mutaţii structurale înregistrate de acestea
de-a lungul timpului, dependenţa lor de o multitudine de factori şi condiţii specifice, necesitatea
adaptării şi perfecţionarii lor continue. De asemenea, s-a evidenţiat faptul că orientările viitoare în
dezvoltarea şi organizarea diferitelor tipuri de transport turistic şi locul în structura traficului trebuie să
răspundă, în egală măsură, preferinţelor turiştilor şi criteriilor eficienţei.

68
Continutul serviciului de cazare hotelier Serviciul de cazare hoteliera reprezinta, alaturi de cele de transport,
alimentatie si agrement, una dintre prestatiile de baza solicitate de turist pe durata calatoriei sale si totodata
un factor important de stimulare a cererii turistice. Continutul acestui serviciu este determinat de faptul ca
obiectivul de cazare indeplineste pentru turist rolul de domiciliu temporar, trebuind deci sa aiba o
functionalitate complexa; de asemenea in organizarea serviciilor de cazare se va tine seama ca aproape
jumatate din timpul efectiv de vacanta este cheltuit de turist in incinta unitatii hoteliere In conditiile
diversificarii si integrarii obiectivelor de cazare, serviciul hotelier nu se mai limiteaza la cazarea propriu-zisa;
el este completat de o serie de prestatii suplimentare fiind, in fapt, rezultatul imbinarii unei varietati de
activitati. Gama acestor prestatii este foarte larga si greu de delimitat in raport cu functia de baza. Varietatea
lor este dependenta de conditiile pe care le ofera baza tehnico-materiala sub aspectul tipului de constructie,
categoriei de confort, gradului de dotare etc. Printre principalele activitati ce dau continut serviciului hotelier,
conceput in ideea satisfacerii complexe a cererii turistilor si calatorilor, se numara:cazarea propriu-zisa si
activitatile complementare ei;
- alimentatia si serviciile producatoare legate de asigurarea acesteia;
- activitatile cultural-artistice si de agrement;
- serviciile de informare si intermediere;
- activitatile comerciale;
- activitati cu caracter special
Intre aceste servicii – unii autori le numesc functii – exista relatii de interferenta, circuitele lor economice se
interfereaza. In raport cu specificul fiecarei unitati hoteliere, unele dintre aceste activitati pot fi mai dezvoltate, altele mai
putin, unele pot sa lipseasca, dupa cum pot apare si altele suplimentare. In totalitatea lor insa concura la acoperirea nevoilor
consumatorilor, caracterizand activitatea desfasurata in sectorul hotelier.cazarea este functia principala a unitatilor hoteliere
indiferent de marimea, tipul, categoria de confort, gradul de dotare etc., al acestora. Ea presupune existenta unui spatiu si a
echipamentului necesar asigurarii conditiilor de odihna si de igiena ale turistului. Odihna turistilor in spatiile de cazare este
conditionata de amplasarea acestora, de insonorizarea camerelor in raport cu zonele de mare circualtie (scari, lifturi,
culuoare de trecere, holuri de stationare) din interiorul unitatii, de miscarea personalului etc. Conditiile de igiena sunt
dependente de calitatea echipamentului sanitar, de buna functionare si intretinere a acestora, de existenta obiectelor de
inventar destinate igienei personale si de frecventa inlocuirii lor. Pe langa acestea, realizarea serviciului de cazare vizeaza
crearea conditiilor pentru desfasurarea unor relatii sociale, este astfel necesara existenta unor spatii speciale amenajate
pentru primirea turistilor, desfasurarea unor intalniri cu prietenii sau de afaceri, realizarea unor manifestari stiintifice s.a.Din
categoria serviciilor hoteliere complementare, care intregesc functia de cazare, se pot mentiona: primirea si distribuirea in
hotel a corespondentei turistilor, servicii de schimb valutar, pastrarea obiectelor de valoare, spalatul si calcatul lenjeriei,
curatirea hainelor si a incaltamintei, repararea unor obiecte din dotarea turistului, manipularea bagajelor, asigurarea parcarii
autoturismelor etc. Tot in aceasta grupa se cuprinde dotarea camerelor, la cererea clientilor, cu inventar suplimentar (perne,
paturi, paturi, televizoare, frigider, aparatura de gimnastica s.a)Serviciul de alimentatie publica, desi indeplineste o functie
de baza, nu este obligatoriu prezent in toate unitatile de cazare. Acolo unde functioneaza, el presupune existenta unei
varietati de compartimente si tipuri de unitati, care sa satisfaca pentru toti turistii si in orice moment, atat nevoia de hrana cat
si pe cea de agrement. Prezenta serviciului propriu de alimentatie publica si prestatie hoteliera este tot mai frecventa. Mai
mult, chiar si in cazul obiectivelor de cazare ce nu au unitati proprii de alimentatie publica se asigura servirea micului dejun in
camera (room-service), ca serviciu suplimentar.Activitatile cultural-artistice si de agrement se intalnesc, cu precadere, in
cadrul unitatilor destinate in special turistului. Realizarea acestor activitati presupune existenta unor dotari adecvate pentru
petrecerea timpului si divertismentul turistului: terenuri de sport, piscine, sali de gimnastica etc., ca si un personal cu
calificare de specialitate care sa asigure instruirea sau supravegherea turistilor. Tot in categoria acestor activitati se cuprind si
actiunile initiate cu turisti, de natura serilor distractive, concursurilor s.a., pentru care dotarile si personalul nu ridica probleme
deosebite. Unele unitati hoteliere indeplinesc si functii cultural-artistice, oraganizand manifestari de acest gen: festivaluri
folclorice, de cantece, de dansuri, reuniuni, intalniri cu oameni de arta sau de cultura, expozitii, spectacole s.a. Activitatile
de informare faciliteaza turistului cunoasterea varietatii ofertei turistice, a posibilitatilor de petrecere cat mai agreabila a
vacantei. Aceste servicii sunt asigurate de compartimente de receptie ale unitatilor hoteliere si sunt oferite verbal la cererea
turistilor sau sub forma unor anunturi, pliante, afise etc., aflate la indemana turistilor sau amplasate in locurile de trecere. Cu
caracter de exemplu, orice unitate hoteliera trebuie sa informeze clientela in legatura cu: programul actiunilor de agrement
organizate in unitate sau localitate de catre unitatile specializate (momentul, durata, pretul), programul manifestarilor cultural-
artistice si sportive, orarul de functionare a diverselor unitati prestatoare de servicii, orarele curselor mijloacelor de transport,
formalitatile vamale sau de prelungire a vizei etc. Serviciul de informare realizat de unitatile hoteliere, este, de fapt, o
componenta a activitatii de publicitate turistica si foloseste, de regula, materialele documentare si informtiile vehiculate cu
prilejul campaniilor promotionale. Activitatile de intermediere, la fel ca si celelalte servicii suplimentare, au ca scop
satisfacerea cat mai deplina a cerintelor turistilor. Unitatile hoteliere – in sensul acestei atributii- mijlocesc intre turistii proprii
si prestatorii de servicii specializati: inchirieri de obiecte de uz personal pentru agrement, repararea sau intretinerea unor
obiecte din dotarea turistului, rezervari de locuri in mijloacele de transport sau in alte unitati de cazare s.a. Intre serviciile de
intermediere, de o apreciere deosebita din partea turistilor se bucura mijlocirea inchirierii de autoturisme de la unitatile
specializate, ca si mijlocirea unor activitati cu caracter special: personal pentru supravegherea copiilor sau persoanelor
handicapate, servicii de stenografiere si traducere, organizarea de congrese, conferinte, simpozioane si actiunilor anexe
lor. Unitatile hoteliere mai ofera si servicii comerciale, de vanzare a unor produse necesare turistului pe perioada sejurului. In
afara grupelor de servicii mentionate, unitatile hoteliere pot oferi si alte categorii de prestatii. Cu cat unitatea beneficiaza de
incadrare superioara, cu atat ea trebuie sa ofere turstilor o gama mai bogata de astfel de servicii. Se remarca, in general,
preocuparea spre diversificarea serviciilor hoteliere complementare functiei de cazare, ca urmare a cresterii exigentelor
turistilor, pe de o parte, asigurarii functionarii permanente a bazei materiale de cazare si implicit a sporirii eficientei acesteia,
pe de alta parte.

69
Continutul si particularitatile eficientei in turism. TURISMUL ca orice componenta a
sistemului socio-economic global,pentru a functiona si a-si indeplini misiunea, este consummator de
produse si producator de efecte, de rezultate.Eficienta sa prezinta trasaturile definitorii commune
tuturor ramurilor si activitatilor din economie.

In acelasi timp, specificitatea acestui domeniu, reflectata in varietatea si naturaresurselor

consummate, complexitatea si multitudinea proceselor desfasurate, diversitatea formelor de
exteriorizare a rezultatelor imprima eficientii unei determinari proprii si particularitati.
Eficienta depinde de eforturi si de efecte dar nu in ultimul rind de modul de evaluare a lor, de faptul
ca exprimarea valorica, realizata prin preturi, inglobeaza inflatie si alte influente, denaturind rezultatul
real al activitatii desfasurate. In aceste conditii, o analiza complexa si corecta presupune luarea in calcul
si a altor elemente, cum sunt structura resurselor si rezultatelor, timpul, calitatea efectelor, impactul lor.
Eficienta are, in acest context, un continut larg, cuprinzator, referindu-se la modul de utilizare a
tuturor categoriilor de resurse:naturale, umane, materiale si financiare, la toate componentele activitatii:
de productie, de comercializare, de servire, la aspectele lor cantitative si calitative, economice si
sociale, directe si indirecte.
Specificul activitatii turistice raportat de eficienta totala determinate de:eficienta de utilizare a
factorilor de productie, definite de rezultatele obtinute cu cel mai redus cost de oportunitate, eficienta
de alocare a resurselor, exprimata de combinatia optima a factorilor de productie destinati optinerii de
bunuri si servicii produse sint repartizate in corelatie cu dorintele si intentiile consumatorilor de a-si
cheltui veniturile disponibile.
Astfel eficienta turismului inseamna, in primul rind, gospodarirea rationala a materiilor prime,
combustibilului si energiei, fortei de munca si atractiile naturale, ca si folosirea integrala a capacitatilor
de cazare, de transport, de alimentatie sau a fondurilor financiare. De asemenea, eficienta exprima
oportunitatea unor cheltueli – de introducere a unor tehnologii noi de productie, de dezvoltare si
modernizare – ca si masura in care activitatile desfasurate raspund nevoilor turistilor, pot fi procurate in
conditii optime si utilizare cu maximum de rezultate.
Eficienta in turism prezinta asadar o multitudine de fatete si exprima printr-o paleta larga de
indicatori incercind sa surprinda complexitatea activitatii, rezultatele inregistrate la nivelul fiecarei
componente sau proces, transport, cazare, alimentatie, agreement, turism intern, turism international;l –
si ale domeniului in ansamblul sau , latura economica si sociala, efectele directe si indirecte.
De exemplu, la nivel global, macroeconomic, eficienta turismului este sensibil influentata de modul
de alocare a resurselor in economie – intre consum si investitii, dar si intre diferite ramuri, pornind de
la realitatea ca acestea sunt limitate si ca societatea are, la un moment dat , anumite prioritati. Din acest
punct de vedere trebuie evidentiata o fateta social politica a eficientei, o corelare a nevoilor immediate
cu cele de perspective.
Un alt aspect se refera la raportul dintre latura economica sic ea sociala a eficientei. Fara indoiala, ca
obtinerea de profit reprezinta elemental essential, definitoriu al oricarei activitati. Dar avind in vedere
functiile turismului, respective contributia sa la inbunatatirea si mentinerea starii de sanatate a
populatiei si implicit a fortei de munca la largirea orizontului de cunoastere de cultura a individului, la
promovarea unui climat de pace, de intelegere si colaborare pe plan internationmal.
In corelatie cu cerinta raportarii la nevoile pietii, eficienta reprezinta si ultimul din principalele
mijloace de evaluare a activitatii desfasurate, de apreciere a unitatii unui domeniu, de fundamentare a
deciziilor economico-financiare. Sunt tot mai convingatoare argumentele in sprijinul ideii ca in
evaluarea unei activitati, la orice nivel, are mai multa importanta eficienta, capacitatea de a face profit,
comparative cu alte elemente precum sfera de cuprindere, marimea fondurilor allocate , capacitatea de
productie.
Eficienta constitue, nu in ultimul rind, o conditie fundamentala a dezvoltarii.
Vorbind de eficienta si de semnificatiile sale, se impune a fi mentionata si relatia dintre aceasta si
calitatea produselor si serviciilor turistice. Relatia dintre eficienta si calitate are un continut complexsi
poate fi abordata atit din punct de vedere al producatorului cit si din punctual de vedere al
utilizatorului. Optimizarea relatiei calitate-eficienta ofera farantia desfasurarii unei activitati in
70
concordanta cu exigentele consumatorilor si cerintele pietei.Concluzi:Turismul, privit ca domeniu
distinct si ca parte integranta a economiei poate ferm fi considerat ca ceva foarte important pentru
dezvoltarea atit sociala cit si economica.
Criterii de apreciere si indicatori de cuantificare cu privire la eficienta economica
in turism.In aprecierea si comensurarea eficientei economice in turism ca in orice alt sector de
activitate se utilizeaza o gama larga de criterii si indicatori rezultat al complexitatii, continutului
proceselor al diversitatii resurselor consummate si varietatii formelor de concretizare a efectelor. Se
intilnesc astfel criterii si indicatori cu valabilitate generala comuni tuturor ramurilor economiei si
optiuni specifice decurgind din particularitatile activitatii in domeniu.
Eficienta turismului este in aceste conditii exprimata prin sporul devenit net realizat prin economiile
de munca vie si materializata optinute in desfasurarea activitatii, prin modul de utilizare a fiecaruia
dintre factorii de productie consumati:natura, munca si capitalul corespunzator se pot constitui drept
criterii de evaluare a eficientii:
 Marimea venitului net si asociat acestuia rentabilitate.
 Nivelul costurilor.
 Gradul de utilizare a fortei de munca si a capitalului ethnic si financiar.
Acestora mai poate fi adaugata eficienta investitiilor ca expresie a randamentului efortului de
dezvoltare.
Totodata complexitatea si sfera larga de cuprindere a turismului, multiplele efecte pe care acesta
le are se reflecta in necesitatea utilizarii unui sistem de indicatori de masurare a eficientei care sa
surprinda de o potriva rezultatele de ansamblu al domeniului sip e cele obtinute fie prin exploatarea
unei singure resurse, fie dintr-o componenta a activitatii ca: hotelaria, transport, turism international
etc; de asemenea , prin intermediul acestor indicatori trebuie asigurata cuantificarea efectelor
directe cit si a celor indirecte.
Mai trebuie de adaugat ca de regula fiecare criteriu are drept correspondent unul sau mai multi
indicatori de cuantificare a eficientei.
Elaborarea sistemului de indicatori a eficientei economice a turismului se fundamenteaza pe:
- principiile generale ale calcului economic
- structura resurselor utilizate
- forma de concretizare a rezultatelor.
Pornind de la formula generala de determinare a eficientei- prin compararea rezultatelor cu
resursele – pentru exprimarea acesteia se construesc relatii de tipul:ceea ce releva multitudinea
unghiurilor de abordare a legaturii dintre cele doua elemente definitorii, ca si de evaluare a
performantelor; astfel, pe linga raportul classic dintre efect si effort, in aprecierea eficientei
turismului este sugestiva si proportia dintrediferentele componente ale rezultatuluisau dintre
diferentele categoriei de resurseimplicate in optinerea unui anumit efect.
In privinta resurselor consumate, acestea se prezinta intr-o structura diversa, iar exprimarea lor
valorica se diferentiaza in functie de natura concreta a acestora.
Principalele categorii de resurse consumate in turism si indicatorii acestora sint:

Avem 3 tipuri de resurse: 1. Naturale (potential natural si antropic)

2. Umane (forta de munca)
3. Materiale si financiare (capital fix si circular)
Primului tip ii sint caracteristice urmatoarele forme de concretizare a resurselor implicate:
- suprafetele turistice amenajabile (plaje,lacuri,izvoare,domenii schiabile,trasee,pereti stincosi
ect.) expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuielile de amenajare
- Monumente cultural – istorice ( cetati, palate, biseric, case memoriale, muzee ect.) expresia
valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuieli de intretinere si protectie.
Tipului cu numarul doi ii sint caracteristice urmatoarele forme de concretizare a resurselor
implicate :
- Numarul lucratorilor ( pe total sip e diverse structure ) expresia valorica a resurselor
consumate se reflecta in fond de salarii,cheltuieli pentru asigurari sociale si de sanatate
71
 - Fondul total de timp de munca expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in
cheltuieli de scolarizarte, cheltuieli materiale cu personalul
Tipului cu numarul trei ii sint caracteristice urmatoarele forme de concretizare a resurselor implicate
- Capacitatea de productie ( numar unitati sau locuri in unitati hoteliere, de alimentatie, de
agreement, mijloace de transport etc.) expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in
cheltuieli cu amortizarea, chirii,impozite, taxe, cheltuieli de transport, cheltuieli de reparatie si
intretinere
- Valoarea ( totala, medie) a fondurilor fixe
- Marfuri, diverse materii prime, materiale expresia valorica a resurselor consumate se reflecta
in cheltuieli de aprovizionare si stocare
- Combustibil si energie expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in cheltuieli cu
combustibilul si energia
- Obiecte de inventar expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in uzura obiectelor
de inventar
- Capital banesc expresia valorica a resurselor consumate se reflecta in dobinzi
Efectele economice ale turismului imbraca si ele mai multe forme, dupa cum se localizeaza la nivel
de ramura(macroeconomic) sau de unitate prestatoare de servicii ori pe componente ale
activitatii(hotelarie, transport, turism international etc.)
Tipologia efectelor economice din turism
INCASARI DIN:
- prestatii hoteliere
- vinzari cu amanuntul in alimentatia publica
- alte prestatii de baza sau suplimentare(transport, agreement, tratament etc.)
- productia industriala(carmangerii, laboratoare d ecofetarie, gospodarii anexa, ateliere de
reparatii etc.)
- turism international(in lei sau in valuta)
VENITURI :
- comisionul agentilor de voiaj
- adaosul commercial si de alimentatie publica
- aportul valutar
- profitul
Tinind seama de criteriile de evaluare a eficientei, principiile generale de determinare a acesteia,
structura resurselor si efectelor, se poate construi sistemul de indicatori.
O prima categorie o constituie indicatorii sintetici, cei care reflecta rezultatul intregii activitati
desfasurate; dintre acestea, se remarca, prin insemnatatea lor deosebita: profitul, rata profitului, rata
rentabilitatii, volumul si nivelul cheltuielilor. Acesti indicatori se intilnesc de regula la nivel
microeconomic si exprima capacitatea firmei de a-si asuma anumite riscuri si de a utilize frontiera
posibilitatilor de productie.Concluzii: Lantul anumitor criterii si indicatori in turism este foarte
important. Studierea si satisfacerea nevoilor depinde foarte mult de marimea venitului net si de nivelul
costurilor. Turismul fiind considerat si el o ramura economica se confrunta cu diferite conditii de risc
necatind la acest fapt este in continua dezvoltare.
Eficienta sociala a turismului si turismul social. Desfasurarea activitatii turistice, cu
utilizarea resurselor de care acestea dispun, genereaza nu numai efecte economic, ci si sociale, acestea
din urma reflectind masura si modul in care acestea sint satisfacute nevoile materiale si spirituale ale
celor care calatoresc. In aceste conditii, evaluarea si comensurarea efectelor sociale intregesc aria
mijloacelor de apreciere a eficientei in domeniu.
In corespondenta cu functiile care acesta le indeplineste, efectele sociale ale turismului se refera la
aspecte precum: petrecerea placuta a timpului liber, recreerea si reconfortarea, refacerea capacitatii
fizice a organismului, largirea orizontuluide cunoastere si chiar ridicarea nivelului de instruire,
satisfacerea unor nevoi psihice de cunoastere si chiar ridicarea nivelului de instruire, satisfacerea unor
nevoi psihice de prietenie, asociere, demnitate, respectful din partea celorlalti, promovarea unui climat
de pace si intelegere.
72
 Desi turismul in ansamblul sau , produce efecte sociale, unele dintre formele sale de manifestare –
turismul de tratament si cura balneo-medicala, turismul cultural, turismul rural, turismul de tineret – au
o incarcatura sociala mai mare.
Daca turismul in general este considerat un act de cultura unele dintre formele sale au o contributie
mai mare la largirea fondului de cunoastere, la ridicarea nivelului de instruire, civilizatie si educatie.
Participarea la diverse evenimente culturale – spectacole, festivaluri, mese rotunde, vizitarea de muzee,
case memoriale sau a unor locuri legate de istoria si traditia unui popor, vacantei destinate invatarii unei
limbi straine etc. ca forme de manifestare a turismului cultural permit acumularea de cunostinte in
diferite domenii asigurind satisfacerea unor nevoi spirituale ale calatorilor. In aceeasi sfera se inscrie
turismul de tineret sau cel cultural.
Trebuie de adaugat ca atunci cind se utilizeaza indicatori cantitativi pentru aprecierea eficientei
sociale, acestea nu reflecta decit partial rezultatele obtinute.
Ca si in cazul eficientei economice, evaluarea efectelor sociale ale turismului presupune:
- Definirea unor criterii de apreciere
- Stabilirea unui system de masurare.
Daca in privinta criteriilor situatia se prezinta mai simplu, in sensul posibilitatii convertirii functiilor
sociale ale turismului in elemente de evaluare a eficientei si anume:
- Gradul de satisfactie / multumire a turismului
- Imbunatatirea starii de sanatate si refacerea fortei de munca
- Nivelul de instruire, de cultura
- Protejarea mediului s.a.
elaborarea unui sitem de indicatori este dificil, dac nu chiar imposibil de realizat, avindu-se in vedere
aspectele calitative la care face referire eficienta sociala. Cu toate acestea, in literature de specialitate
sunt mentionate modele, indicatori cantitativi ce cuantifica, adese aindirect si partial, efectele sociale;
dintre acestea mai cunoscuti sunt cei cu privire la nivelul servirii si imbunatatirea starii de sanatate.
Caracterizarea nivelului servirii se poate realize cu ajutorul unor indicatori ca:
1. numarul tipurilor de produse turistice(vacante) sau servicii specifice oferite in general, in
limitele unei zone turistice sau de o unitate. Este usor de sesizat ca o gama mai larga d eproduse
se va apropia mai bine de produsele consumatorilor, asigurind un nivel superior al satisfactiei
acestora;
2. structura pe categorii de confort a mijloacelor de cazare si de alimentatie
3. numarul unitatilor / locurilor de cazare
4. numarul unitatilor / locurilor la unitatea teritoriala de suprafata
5. numarul deturisti ce revin unui lucrator
6. timpul de asteptare si / sau timpul de servire.
Turismul social intruneste caracteristicile turismului in general sau ale oricarei forme de calatorie,
particularizindu-se prin:
- categoria de consumatori careia se adreseaza
- modul in care sint finantate vacantele.
Destinatarii acestui gen de turism sunt categoriile de populatie cu mijloace financiare reduse,
reprezentate de cei cu venituri situate la nivelul minim pe economies sau cu statut social care atesta
acest lucru: pensionari, someri, elevisi studenti, lucratori in agricultura. In privinta posibilitatilor de
calatorie, acestea sunt asigurate, partial sau integral prin subventii acordate de societate prin
organismele de protectie sociala sau diverse alte organizatii: case de asigurari sociale, case de ajutor
reciproc ale pensionarilor, sindicate, organizatii de tineret, fundatii, precum si prin facilitate de plata
oferite de agentii economici din turism(reduceri de tarife, nivele inferioare ale comisionului).
Aceste trasaturi ale turismului social au condus la o crestere sensibila a cererii de vacante, ceea ce a
generat, nu de putine ori, confundarea acestuia cu turismul de masa. Turismul social , conceput in
spiritual cerintelor asigurarii accesului la vacanta pentru categorii cit mai largi ale populatiei si
respectarii dreptului la calatorie al individului, este stimulat si asigurat prin politica generala de
dezvoltare a turismului la nivelul de dezvoltare a fiecarei tari, prin crearea unor organisme specializate
in domeniu. Concluzii: Utilizarea rationala a resurselor si corespunzator desfasurarea eficienta a
73
productiei reprezinta obiective centrale pentru orice agent economic sau sector de activitate si
totodata, premise ale dezvoltarii. Dupa cum a fost prezentata informatia anterior este clar ca turismul
social intruneste caracteristicile turismului in general sau ale oricarei forme de calatorie . fiecare
ramura economica are careva cerinte si aceste sint legate de finante deoarece, cum o vacanta nu se
primeste gratuita asa si serviciile nu se presteaza gratuit.

74