TEMA: PIAŢA TURISTICĂ

1. Conţinutul şi caracteristicile pieţei turistice.

2. Cererea şi consumul turistic.
3. Oferta şi producţia turistică.
4. Preţurile produselor turistice.

1. CONŢINUTUL ŞI CARACTERISTICILE PIEŢEI TURISTICE

Dezvoltarea turismului a dus la constituirea şi extinderea continuă a unei

pieţe caracteristice – piaţa turistică.
În sensul economic al noţiunii piaţa turistică reprezintă sfera economică de
interferenţă în care produsul turistic se materializează sub forma ofertei turistice,
iar nevoile de consum turistic sub forma cererii turistice.
Locul ofertei turistice coincide cu locul consumului, dar nu şi cu locul de
formare a cererii turistice; interferenţa se va transforma în suprapunere în timp şi
spaţiu a celor doi factori prin intermediul consumului.
Principalele caracteristici ale pieţei turistice sunt:
1. Turismul face parte din categoria produselor intangibile, invizibile,
imateriale, abstracte, nedefinite calitativ şi cantitativ, decât indirect şi parţial.
Consumatorul de turism nu are ca scop să achiziţioneze şi să consume bunuri de
consum, ci doreşte să-şi procure satisfacţiile pe care le generează acţiunile din sfera
serviciilor turistice. Aceste satisfacţii sunt individualizate pe plan obiectiv de ofertă
cu caracteristicile ei; pe plan subiectiv – de cerere cu preferinţele sale.
2. Oferta turistică este percepută de cerere sub forma unei imagini constituite
prin acumularea şi sintetizarea tuturor influenţelor recepţionate şi filtrate prin
definirile personale ale fiecărui consumator. Decizia de consum se adoptă numai în
raport cu imaginea ofertei. Contactul direct cu oferta turistică se stabileşte în
timpul consumului.

1
 3. Locul ofertei turistice coincide cu locul consumului. Producţia turistică
coincide cu consumul turistic în timp şi spaţiu.
4. Cererea şi oferta turistică se manifestă diferit. Cererea turistică este foarte
elastică şi supusă unei permanente schimbări, datorită influenţei unor grupe de
factori. Însă oferta turistică este rigidă, neelastică în timp şi spaţiu, nu poate fi
stocată (e „perisabilă”) sau transformată, consumul are loc în acelaşi spaţiu
geografic.

Determinarea cantitativă a pieţei se referă la următorii indicatori ai pieţei:

1. Capacitatea pieţei turistice, reprezentată de necesitatea exprimată sau
neexprimată pe o anumită piaţă pentru un anumit produs turistic fără a se lua în
consideraţie nivelul veniturilor consumatorilor şi al preţurilor.
C = K x N, unde: C – capacitatea pieţei turistice, K – capacitatea medie de
consum, N – numărul consumatorilor potenţiali.
2. Potenţialul pieţei turistice exprimă cererea tuturor consumatorilor pentru
un anumit produs turistic în funcţie de veniturile lor şi de preţurile practicate pentru
acest produs.
3. Volumul pieţei turistice (produsului turistic) cuprinde totalitatea
tranzacţiilor pentru un anumit produs turistic într-un anumit interval de timp.
4. Locul pe piaţă al produsului turistic (nişa de piaţă) se referă la acea
parte a volumului pieţei acoperită prin vânzările refuzate pentru produsul respectiv.

TIPURI DE PIAŢĂ TURISTICĂ

Piaţa turistică teoretică reflectă limitele de absorbţie a unui produs turistic
pe o anumită piaţă fără a lua în consideraţie preţurile şi tarifele.
Piaţa turistică potenţială reprezintă cererea turistică totală pentru un
anumit produs turistic, luând în consideraţie preţurile şi veniturile.
Piaţa turistică efectivă reprezintă totalitatea produselor turistice vândute pe
piaţa turistică respectivă într-o perioadă determinată de timp.

2
 Gradul de saturare a pieţei turistice reflectă raportul dintre piaţa turistică
efectivă şi cea potenţială (PT ef / PT pot).
O piaţă turistică este saturată dacă volumul ei este egal cu potenţialul pieţei;
dacă cererea solvabilă pentru produsele turistice este satisfăcută în întregime prin
vânzările efectuate.
O piaţă turistică este nesaturată dacă volumul ei este mai mic decât
potenţialul ei, respectiv pe piaţa analizată există necesităţi pentru un anumit produs
turistic care nu au fost satisfăcute datorită ofertei insuficiente sau neatractive.

Produsul turistic reprezintă ansamblul bunurilor şi serviciilor necesare

pentru stimularea activităţii de turism; ansamblul activităţilor pentru producţia şi
distribuţia lor prin oferta turistică; ansamblul nevoilor sociale pentru consumaţia
produsului turistic prin cererea turistică.

Piaţa turistică din punct de vedere spaţial poate fi:

- Piaţă turistică naţională, extinsă la întregul teritoriu naţional al unei ţări;
- Piaţă turistică internaţională, care cuprinde teritoriile naţionale ale mai
multor state care au stabilit relaţii turistice sau urmează să le stabilească.

Pentru ţările ofertante de produse turistice (ţări receptoare), pieţele turistice

externe de unde provin consumatorii străini sunt pieţe active (generatoare de
fluxuri turistice). Iar pentru ţările emitente (trimiţătoare), pieţele externe de
destinaţie, spre care se îndreaptă fluxurile de turişti, sunt pieţe pasive.

3
 2. CEREREA ŞI CONSUMUL TURISTIC

Două concepte caracterizează cererea turistică. Pe de o parte, cererea

propriu-zisă, iar pe de altă parte, consumul turistic.
Cererea turistică este formată din ansamblul persoanelor care îşi manifestă
dorinţa de a se deplasa, periodic şi temporar, în afara reşedinţei proprii, pentru alte
motive decât prestarea unei activităţi remunerate la locul de destinaţie.
Consumul turistic cuprinde totalitatea cheltuielilor efectuate de către
cererea turistică pentru achiziţionarea unor servicii şi bunuri legate de motivaţia
turistică.
Motivaţia turistică cuprinde trebuinţe, impulsuri, intenţii şi tendinţe
specifice, având caracter personal, influenţate de un număr mare de factori.
Motivaţiile turistice pot fi structurate în:
1. Motivaţia socială (se identifică nevoia de a căuta grupul şi de a se
integra acestuia);
2. Motivaţia cognitivă (de cunoaştere, descoperire, înţelegere);
3. Motivaţia de concordanţă (între cunoaştere, simţire şi acţiune ce
contribuie la integrarea personalităţii şi se regăseşte în acţiunile turistice:
refugiul în sânul naturii, nevoia de recreere etc.);
4. Motivaţia de repaus şi reconfortare;
5. Motivaţia estetică (tendinţa pentru frumos, artă etc.)

Cererea turistică se formează la locul de reşedinţă a turistului, unde se

conturează bazinul cererii. Consumul turistic se realizează în cadrul bazinului
ofertei în mai multe etape:
- Înainte de deplasarea spre locul de destinaţie, legat de aceasta (de
exemplu, echipament sportiv în cazul turismului montan);
- În timpul deplasării spre locul de destinaţie (de exemplu, servicii de
transport);
- La locul de destinaţie (se consumă o gamă variată de servicii turistice).

4
 Cererea turistică se manifestă într-un număr infinit de variante, în funcţie
de:
 Tipologia socio-profesională a consumatorului;
 Forma de turism;
 Caracteristicile tehnice ale călătoriei (durata sejurului, tipuri de
transport, modalităţi de cazare etc.);
 Sursele financiare disponibile pentru acoperirea cheltuielilor turistice;
 Motivaţiile clientelei şi preferinţele pentru atracţiile oferite.

Comparativ cu cererea de mărfuri, cererea turistică prezintă o serie de

particularităţi:
- Spre deosebire de cererea solvabilă de mărfuri, care se identifică cu
consumul propriu-zis, cererea de servicii turistice nu se identifică în
totalitate cu consumul turistic deoarece nu toţi solicită servicii turistice;
- Dacă în consumul de mărfuri se poate stabili o anumită ierarhie a
formelor de manifestare a cererii pentru diferite grupe de mărfuri, atunci
cererea turistică nu se caracterizează printr-un consum periodic al
aceluiaşi produs turistic, oferit la aceeaşi destinaţie a călătoriilor turistice.

Principalele trăsături ale cererii turistice sunt:

- Elasticitatea cererii;
- Caracterul dinamic al cererii;
- Concentrarea în ţările şi regiunile dezvoltate pe plan economic;
- Eterogenitatea cererii (diversitatea);
- Sezonalitatea accentuată şi rigidă a cererii;
- Spontaneitatea cererii (în comparaţie cu cererea de mărfuri) etc.

Cererea turistică este mai puţin legată de condiţiile de existenţă ale

populaţiei decât cea de mărfuri, fiind în general mai sensibilă la nivelul veniturilor
populaţiei.
5
 După localizarea turistică cererea turistică poate fi:
1. Cererea turistică internă, este greu de cuantificat;
2. Cererea turistică interregională, provine din exteriorul ţărilor turistice
în cadrul aceleiaşi regiuni turistice;
3. Cererea turistică internaţională, cuprinde circulaţia turistică pe întreg
globul.

Factorii care influenţează cererea turistică:

- Timpul liber;
- Elasticitatea cererii;
- Veniturile;
- Oferta turistică;
- Factorii economic, politici, sociali, psihologici etc.

3. OFERTA ŞI PRODUCŢIA TURISTICĂ

Cadrul şi potenţialul natural şi antropic, echipamentele de producţie a

serviciilor turistice, masa de bunuri materiale destinate consumului turistic, forţa
de muncă specializată în aceste activităţi, infrastructura turistică, condiţiile de
comercializare etc. formează oferta turistică.
Producţia turistică reprezintă ansamblul de servicii care mobilizează forţa
de muncă, echipamentele de producţie şi bunurile fizice care se materializează într-
un consum efectiv în cadrul unei ambianţe specifice.

Oferta turistică se clasifică în:

- ofertă turistică primară (totalitatea resurselor naturale);
- oferta turistică secundară (ansamblul resurselor antropice).
Oferta primară nu poate fi reprodusă artificial. Oferta primară şi secundară
constituie „materia primă” pentru industria turistică care se va modela în diferite

6
produse turistice numai printr-un consum efectiv de muncă vie înglobată în
prestaţiile de servicii specifice pentru fiecare produs turistic.

Elementele componente ale ofertei turistice se grupează în două categorii:

- Elemente atractive (resursele naturale, tehnologice);

- Elemente funcţionale (echipamentele şi serviciile care fac posibilă

desfăşurarea producţiei turistice).

Ofertanţii de produse turistice sunt prestatori sau „fabricanţi” ai diferitor

produse şi prestaţii (întreprinderi din sectorul comercial, asociaţii şi organisme cu

vocaţie socială).

Toţi producătorii sunt specializaţi în patru categorii:

1. Cazare şi restaurare (alimentaţie în turism);

2. Transport;

3. Informare şi agrement;

4. Tour-operating (fabricarea, organizarea de călătorii de către turoperatori).

O caracteristică a ofertei turistice este rigiditatea ofertei turistice care se

explică prin:

1. Mobilitatea ofertei şi producţiei turistice care pentru a fi consumate

presupun deplasarea consumatorului şi nu a produsului turistic;

2. Imposibilitatea stocării ofertei, deci a adaptării cantitative a ofertei la

nivelul cererii;

7
 3. Rigiditatea în localizarea capacităţilor sau a echipamentelor de producţie

în apropierea elementului atractiv.

Teritoriul (spaţiul) turistic se constituie ca o condiţie esenţială pentru

existenţa ofertei turistice. El este definit în turism pe plan cantitativ prin

capacitatea de primire a teritoriului şi pe plan calitativ prin atractivitatea sa.

4. PREŢURILE PRODUSELOR TURISTICE

În economia de piaţă preţurile se formează în mod liber, în funcţie de cererea

şi oferta de produse turistice. Preţul este unul dintre mijloacele prin care se poate

influenţa cererea şi volumul vânzărilor în turism. Rezultă că flexibilitatea în fixarea

preţurilor este destul de importantă.

Orice decizie de preţ este rezultatul schimbării costurilor, rezultatul acţiunii

unui concurent sau rezultatul schimbărilor în obiceiurile de consum.

Teoria valoare-muncă, aplicabilă în producţia turistică, este punctul de

plecare în definirea mecanismului de formare a preţurilor turistice. Valoarea

produsului turistic este dependentă de factorii naturali şi de utilizarea pământului

ca factor de producţie. Preţul de vânzare al produselor turistice va avea la bază

cheltuielile cele mai mari necesare obţinerii unui produs.

Abaterea preţului de vânzare de la valoare va fi cu atât mai mare cu cât

exploatarea resurselor turistice se va realiza în condiţii mai avantajoase, implicând

8
cheltuieli mici de exploatare, adaptare şi valorificare a resurselor naturale şi

antropice şi consumul turistic.

Condiţiile diferenţiate de producţie permit producătorilor obţinerea unei

rente diferenţiate (plaje naturale uşor accesibile, pante montane pentru schi,

izvoare de apă minerală) sau a unei rente de monopol (resurse naturale cu caracter

de unicat).

Particularităţile preţurilor la produsele turistice:

1. O diferenţiere pronunţată a preţurilor pentru acelaşi produs turistic de

aceeaşi calitate.

1.1. Caracterul sezonier al consumului turistic determină o diferenţiere

puternică a preţurilor.

1.2. Localizarea ofertei în raport cu elementul de atracţie turistică.

1.3. Cursul de schimb (preţul plătit de turişti în valuta ţării receptoare poate

fi mai mare sau mai mic pentru acelaşi produs turistic).

1.4. Gradul de concentrare a producţiei.

2. Evoluţia relativ independentă de raportul cerere – ofertă.

3. Efectul limitat asupra consumului.

4. Consumul turistic poate provoca şi întreţine pe termen scurt tensiuni

inflaţioniste.

Factorii de influenţă a preţurilor se clasifică în factori controlabili şi

factori independenţi.
9
 Factorii controlabili ai preţurilor sunt:

- Costul produsului (cheltuielile de materii prime şi de muncă, cheltuielile de

regie, de administrare);

- Costul de vânzare şi de distribuţie (la costul de producţie se adaugă

comisionul şi transportul);

- Costul suportului de marketing (cheltuielile de reclamă şi de promovare).

Factorii independenţi ai preţurilor sunt:

- Nivelul preţului existent pe piaţă (este determinat de concurenţa dintre

producători şi comercianţi);

- Situaţia ofertei şi cererii pe piaţă (ele pot fi influenţate de factorii sezonieri

sau de introducerea de noi produse, net superioare, pe piaţă);

- Situaţia competiţiei (concurenţa intensivă exercită presiuni asupra

preţului).

Mecanismul de formare a preţurilor poate fi orientat spre diferite politici

de preţ. Conceptul de politică de preţ reprezintă o decizie sau o serie de decizii

luate de către conducerea firmei, bazate pe analiza prealabilă a costurilor şi a

conjuncturii pieţei (intensitatea cererii, dimensiunea pieţei, nivelul preţurilor,

competiţia). Are ca scop atingerea unui anumit obiectiv (volumul de vânzări, un

anumit profit, o anumită încasare) în cadrul unui plan general de acţiune.

Tipuri de politici de preţ

10
 1. Politica de preţ orientată spre costuri şi profit (cost total + profit = stau

la baza preţului)

Preţul de vânzare trebuie stabilit la un asemenea nivel încât firma turistică

prin încasările din vânzare să recupereze toate costurile şi să obţină un profit,

exprimat ca un procent din totalul vânzărilor.

2. Politica de preţ orientată spre piaţă

- Preţ de penetrare pe piaţă. Scopul: de a absorbi cât mai mult posibil din

cererea potenţială existentă pe o piaţă, prin stabilirea de preţuri adecvate, cum ar fi:

preţuri iniţiale mari, preţuri de lansare mici sau o combinare a acestora.

- Preţuri de urmărire. Producătorul trebuie să aibă o anumită poziţie pe piaţă

în special sub aspectul unor produse care sunt acoperite de brevete, patente, titluri

de marcă.

- Preţuri diferenţiate. Acordarea de reduceri pentru a crea un anumit grup de

consumatori, pentru a influenţa volumul de consum sau pentru a evita o situaţie

instabilă pe piaţă.

Criteriile de stabilire a preţurilor

11