Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2

UMF Carol Davila Anul IV

LEUCOCITE

Valoare normală: 4000 – 11000 cel/µL

Leucocitele pot avea origine medulară sau limfoidă. Există mai multe tipuri de leucocite:
a) Granulocite
 Granulocite neutrofile:
o Nesegmentate 1 – 4%
o Segmentate 50 – 60%
 Granulocite eozinofile 1 – 4%
 Granulocite bazofile 0,5 – 1%

Neutrofile (polimorfonucleare neutrofile) – sunt produse în 12 zile de măduva osoasă.

Au diametrul de 10 – 15 µ, sunt mobile și emit pseudopode. Sunt primele care ajung la poarta de
intrare a agenților patogeni. Odată ce părăsesc sângele, nu se mai întorc. Au rol de apărare
împotriva bacteriilor prin fagocitoză.

Eozinofile – trăiesc 5 – 8 ore. Sunt mobile, prin diapedeză traversează peretele vascular.
Au rol în fagocitarea precipitatelor Ag-Ac, secretă leucotriene, activează trombocitele și
îndepărtează histamina eliberată de bazofilele și mastocitele de la nivelul inflamației alergice.

Bazofilele – conțin cantități mari de histamină și heparină. Bazofilul participă la

fagocitoză mai puțin decât eozinofilul. În timpul procesului de fagocitoză, în urma degranulării
bazofilului, se eliberează histamină și serotonină, care intervin în inflamații cu acțiune asupra
vaselor sanguine. Heparina are rol antitrombinic.
Bazofilele și mastocitele provin dintr-o celulă șușă comună. Bazofilele există în sângele
periferic, iar mastocitul doar în țesuturi. Mastocitele produc mediatori ce influențează procesele
inflamatorii și alergice.

Funcțiie bazofilelor și mastocitelor

 intervin în contracția musculaturii netede prin histamină
 cresc permeabilitatea vasculară
 atrag chemotactic eozinofilele, neutrofilele
 activează trombocitele
 au acțiune anticoagulantă prin heparină

b) Agranulocite
 Limfocite (20 – 40%)
În funcție de gradul lor de maturitate prezintă dimensiuni (de la 6,2 la 16 µ) și morfologie
diferită. Se clasifică în funcție de proveniența lor în:
 Timocite (limfocite T, timodependente – provin din timus ca organ limfoid central
 Limfocite B (bursodependente – provin din măduva osoasă)
Sunt identice din punct de vedere morfologic, dar diferă din punct de vedere funcțional și
antigenic.
După ce au fost diferențiate în organele limfoide centrale, limfocitele T și B sunt trimise
în circulație spre organele limfoide periferice (gg limfatici, splină, tract intestinal, apendice etc).

1
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

În sângele periferic există limfocite T, B și celule nule.

Celulele nule pot fi: celule K (killer), celule NK (natural killer), celule LAK (celule
ucigașe activate de limfokine), celule LGL (limfocite granulare mari).

Limfocitele T răspund de imunitatea mediată celular (reprezintă anticorpi celulari).

Limfocitele B răspund de imunitatea mediată umoral. Ele se transformă în plasmocite,
care generează anticorpi umorali (Ig).

 Monocite (4 – 8%)
Au nucleu polimorf și sunt cele mai mari celule din sângele periferic. Conțin hidrolaze
și peroxidaze, care dispar după ce monocitul se transformă în macrofag. Sunt singurele celule,
care se formează în sistemul reticulo-histocitar, în toate organele și țesuturile.

Funcțiile monocitelor și macrofagelor

 distrug și fagocitează bacteriile, resturile celulare, celulele sanguine îmbătrânite și moarte
 interacționează cu limfocitele în timpul procesului imun
 au efect citotoxic asupra celulelor tumorale
 secretă substanțe care stimulează neutrofilele și monocitele și substanțe care inhibă
migrarea macrofagului
 secretă interleukina 1 și factorul de necroză tumorală (TNF)

Patologia seriei leucocitare

 Creșterea numărului de neutrofile se numește neutrofilie.

 Scăderea numărului de neutrofile se numește neutropenie.

Creșterea numărului de eozinofile se numește eozinofilie.

Scăderea numărului de eozinofile se numește eozinopenie.

 Creșterea numărului de bazofile se numește bazofilie.

 Creșterea numărului de limfocite se numește limfocitoză.
 Creșterea numărului de monocite se numește monocitoză.

LEUCEMII

Sunt cancere ale leucocitelor și ale organelor care generează leucocite.

Aspecte comune tuturor leucemiilor:

 Într-o primă fază, celulele leucemice infiltrează și înlocuiesc măduva osoasă, fapt care
conduce la o producțio scăzută de eritrocite, trombocite și neutrofile, fenomen numit
pancitopenie.
 În a doua etapă, celulele leucemice infiltrează și alte țesuturi și organe
 Din cauza înmulțirii numărului de celule leucemice, crește metabolismul bazal; se
consumă multă energie prin scăderea în greutate, însoțită de transpirație.

Scăderea numărului de eritrocite conduce la anemie cu astenie fizică, psihică, dispnee.

Tratamentul cu citostatice folosit pentru încetarea dezvoltării anarhice a celulelor

2
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

leucemice, conduce și la scăderea neutrofilelor, fapt ce determină instalarea cu ușurință a

infecțiilor severe bacteriene. Infecțiile bacteriene pot fi pneumonii, septicemii.
Dacă scade numărul trombocitelor, fenomenul se numește trombocitopenie.
Organismul va suferi frecvent sindroame hemoragice la nivelul mucoaselor și cutanat (purpură,
epistaxis, hematoame, sângerări gingivale).

a) Leucemia acută
Este caracterizată de prezența celulelor imature, care nu sunt suficient diferențiate.
Când o celulă stem de tip hematopoietic, cu durată lungă de viață, suferă malignizare, atunci
apare leucemia acută. Produc asociat anemie, trombocitopenie și granulocitopenie.
Leucemia acută poate fi mielocitară sau limfocitară.

Manifestări clinice
Simptomele apar cu câteva zile sau săptămâni înainte de a se pune diagnosticul. Ele pot
fi:
 nespecifice (oboseală, febră, paloare, scădere ponderală, tahicardie)
 specifice (infecție, anemie, sângerări)
Pot să apară dureri osoase sau articulare datorită infiltrării măduvei osoase și periostului
cu celule leucemice.

În laborator
Se analizează frotiul sângelui periferic și hemograma. Se constată pancitopenie și
celule blastice în sângele periferic.
O leucemie acută netratată poate duce la o durată de viață între 3 și 6 luni.

 Leucemia acută limfocitară (limfoblastică) – LAL

Se caracterizează prin transformarea malignă a limfocitelor sau a precursorilor acestora.

Manifestări clinice
Apare paloare, oboseală, contuzii rapid apărute, infecție, sângerare, durere osoasă
spontană sau la percuție.

În laborator
Se examinează frotiul din sângele periferic și examenul de măduvă. Celulele leucemice
sunt celule precursoare hematopoietice. În circulație apare un număr mare de blaști.
Se evidențiază eritropenie și trombopenie, iar leucocitele sunt mai mici de 25 000/µL.

 Leucemia acută mielocitară (mieloidă sau mielogenă)

Leucemiile mieloide se caracterizează prin transformarea malignă a celulelor măduvei
osoase, care produc neutrofile, bazofile, eozinofile și monocite.

Manifestări clinice
Apare paloare, oboseală, febră, contuzii rapid apărute, sângerare, infecție.
Celulele leucemice se pot aglomera la nivelul tegumentelor, globilor oculari sau
gingiilor.
În majoritatea leucemiilor acute mieloblastice lipsesc adenopatiile și
hepatosplenomegalia.

3
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

LAM are un semn clinic specific: hipertrofie gingivală dureroasă sau, la nivel
cutanat, infiltrare mici sub formă de noduri subcutani, de culoare violacee închisă.
Se pot evidenția tumorete numite chloroame formate din mieloblaști. Aceste tumorete
sunt verzi, după colorare în secțiune, datorită peroxidazelor care au o culoare verde. Aceste
formațiuni se situează în sinusurile paranazale, orbital, în creier, sân, piele, țesut subcutanat și os.

În laborator
Se examinază frotiul de sânge periferic și măduva osoasă. Nr. leucocitelor poate fi
cuprins între 10 000 – 100 000/µL, hemoglobina și hematocritul sunt moderat micșorate.
Microblaștii sunt în procente variate.
Crește LDH și acidul uric. Acidul uric crește și în cursul tratamentului. Echilibrul
electrolitic este perturbat (hipo sau hipernatremia datorate diabetului insipid și hipo și
hiperkalemia).

b) Leucemia cronică
Se caracterizează printr-o leucocitoză anormală.

 Leucemia cronică limfocitară

Limfocitele malignizate au defect de maturizare și o viață anormal de lungă. Aceste
celule se infiltrează în sângele periferic, măduva osoasă, ganglioni limfatici și splină.

Manifestări clinice
Se poate manifesta nespecific (cu stare generală proastă și oboseală) sau să apară
splenomegalia, hepatomegalia, limfoadenopatia.

În laborator
Se examinează frotiul din sângele periferic și măduva osoasă. 75% din cazuri se
întâlnesc la adulți 60+. Odată cu evoluția bolii, hematopoieza anormală produce eritropenie,
neutropenie, trombocitopenie, scăderea anticorpilor, hipogammaglobulinemie.
Limfocitele în sângele periferic depășesc valoare de 5000/µL, iar în măduva numărul
lor crește cu mai mult de 30%.
Limfocitele maligne au o fragilitate mecanică crescută. Acestea se distrug în timpul
preparării frotiurilor și apar ”umbre nucleare”.
Pacienții au anemie hemolitică severă, cu apariția icterului.
Pe frotiu se evidențiază reticulocitoza și sferocite.
Modificările au loc de regulă la limfocitele B (aprox. 95% din cazuri), limfocitele
păroase și mai rar la limfocitele T.

 Leucemia mieloidă cronică

Afectează aceleași celule ca leucemia acută mieloidă cu deosebirea că afectează
persoane de orice vârstă (mai rar întâlnită la copii mai mici de 10 ani).
Deosebirea față de leucemia acută mieloidă este că nu mai sunt prezente celule
imature, și celule albe cu aspect normal, dar în număr foarte mare. Uneori poate crește numărul
trombocitelor. Crește numărul de celule imature de granulocite.

În laborator
Se examinează frotiul din sângele periferic, măduva osoasă. Se pune în evidență
cromozomul Philadelphia (reprezintă o formă prin care s-au unit doi cromozomi particulari,

4
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

fapt ce determină creșterea anormală a celulelor sanguine).

Numărul granulocitelor mai mic de 50 000/µL (la pacienți asimptomatici) și poate
crește până la 1 000 000/µL (la pacienți simptomatici).
În faza accelerată se instalează anemia, trombocitopenia, bazofilia cu celule imature și
crește fosfataza alcalină.
Se poate dezvolta mielofibroza în măduva osoasă și se evidențiază sideroblaștii la
microscop.
În crizele blastice apar mieloblaști, megacrioblaști și limfoblaști.
Pot să apară și alte anomalii cromozomiale la aproximativ 80% din cazuri.

c) Sindromul mielodisplazic
Se caracterizează prin funcționarea anormală și progresivă a măduvei osoase, cu
celule blastice insuficiente.

d) Reacția leucemoidă
Caracterizată de creșterea numărului de granulocite. Cauza – infecție sistemică
sau alt cancer. Nu este o afecțiune neoplazică.

LIMFOAME

Sunt neoplasme apărute în sistemul limfatic și organele limfoide, dar și în sistemele

reticulo-endoteliale.

a) Limfomul Hodgkin
Reprezintă o înmulțire a celulelor maligne ce afectează sistemul limforeticular.
Poate fi localizat sau diseminat. Inițial sunt afectați gg limfatici, apoi splina, măduva osoasă și
ficatul.

Manifestări clinice
Cel mai des își măresc volumul gg de la nivelul gâtului, uneori în axilă sau inghinal. De
obicei, limfadenopatia este nedureroasă.
Diagnosticul se pune după identificarea celulelor specifice Reed-Sternberg. Această
celulă este mare, cu diametrul de 15 – 25 µ, cu nucleu bi sau trilobat, cu nucleoli foarte ușor
vizibili numiți ”ochi de bufniță”.
 Stadiul I – boala se limitează la un singur gg limfatic
 Stadiul II – boala afectează 2 sau mai mulți gg limfatici, dar de aceeași parte a
diafragmei
 Stadiul III – boala afectează mai mulți gg limfatici de o parte și de alta a diafragmei
 Stadiul IV – boala afectează și gg limfatici, dar și alte organe ca plămâni, măd. os., ficat

În laborator
Nr. eritrocitelor scade, dar și al trombocitelor. Sunt evidențiate celule R-S cu mai mulți
nuclei.

b) Limfoamele non-Hodgkiene
Reprezintă neoplasme produse de limfocitele B sau T în gg limfatici, splină,
măduvă osoasă, ficat sau tract GI.

5
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

Manifestări clinice
Pacienții pot sau nu să prezinte adenopatii, dar prezintă limfocite anormale. Simptomele
sunt asemănătoare cu cele din boala Hodgkin. Diferențierea se face în laborator.

În laborator
Lipsesc celulele R-S. Sunt prezente limfocite B și T anormale. Aceste limfoame sunt
însoțite de scăderea numărului de eritrocite, trombocite și leucocite. Când se pune diagnosticul,
de regulă boala este diseminată și afectează mai mult de un gg limfatic. Evoluează necontrolat și
în general prinde și gg mezenterici și alte zone extragg.

MONONUCLEOZA INFECȚIOASĂ

Se mai numește și febra gg sau ”boala sărutului”. Este o limfocitoză determinată de

virusul Epstein-Barr. Acesta afectează limfocitele B și celulele nazofaringelui. Boala se
transmite prin: salivă, deoarece virusul este prezent în aceasta, prin strănut sau sărut. Incubația
durează 5 – 7 săptămâni și apare în general la copii.

NEUTROPENIA (agranulocitoza)

Se mai numește și granulocitopenie. Reprezintă scăderea nr. de granulocite neutrofile

în sângele periferic. În funcție de nr. granulocitelor, neutropenia poate fi:
 ușoară (1000 – 15000 neutrofile/µL)
 medie (500 – 1000 neutrofile/µL)
 severă (< 500 neutrofile/µL)

LIMFOCITOPENIA

Reprezintă scăderea numărului de limfocite cu creșterea riscului de apariție a bolilor

maligne și autoimune. Poate fi ereditară, dobândită sau iatrogenă.

AFECȚIUNI ALE PLASMOCITELOR (disproteinemii, para-proteinemii)

Se mai numesc și gammopatii monoclonale. Sunt boli care apar prin înmulțirea
anormală a unei clone de limfocite B și se caracterizează prin apariția unei imunoglobuline
omogene sau a unei anumite secvențe polipeptidice în ser sau urină.
Plasmocitele se diferențiază din limfocitele B. În măduva osoasă se produc limf. B
nediferențiate. De aici, cel. nediferențiate intră în gg limfatici, splină, intestin și placă Peyer,
unde se diferențiază și acționează la stimularea antigenelor. Fiecare linie celulară (clonă), care a
rezultat în urma întâlnirii celulelor B nediferențiate cu antigenul declanșează sinteza unui anumit
anticorp (specific antigenului respectiv), numit imunoglobulină.
Ig este alcătuită dintr-un lanț ușor κ sau λ și un lanț greu.
Deoarece se produce un exces de lanțuri ușoare, acestea se elimină prin urină (aprox. ≤
40 mg/24 h).

6
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

a) Bolile lanțurilor grele

Sunt neoplasme caracterizate de producția în exces a Ig monoclonale cu lanț greu,
Ig incomplete (paraproteine).
Tabloul clinic seamănă mai mult cu un limfom decât cu un mielom multiplu.

 Boala lanțurilor grele α cu IgA

Este cea mai frecventă. Evoluează rapid și aprox. 50% dintre persoanele afectate mor în
mai puțin de 1 an.

 Boala lanțurilor grele γ cu IgG

Apare secundar unor boli cronice: LES, sin. Sjongren, poliartrită reumatoidă, miastenia
gravis, TBC.

b) Boala lanțurilor grele cu µ cu Ig M (macroglobulinemia Waldenstrom)

Rar întâlnită. Afectează adulți 50+.
Este un neoplasm al plasmocitelor în care o singură clonă de plasmocite sintetizează
Ig cu volum mare (IgM). Sunt afectate în general viscerele și gg limfatici abdominali.
Apare hipervâscozitatea sângelui cu sângerări ale mucoaselor, infecții repetate și
adenopatie generalizată, purpură, osteoliză cu fracturi.
Se evidențiază cantități mari de IgM în ser.

c) Gammopatia monoclonală cu semnificația cunoscută

Se produc Ig de către cel. non-canceroase din plasmă. În genera asimptomatică.
Se identifică Ig atipice în ser sau urină.

d) Mielom multiplu
Este un neoplasm ce produce Ig monoclonale. Se formează tumori plasmocitare,
care invadează și distrug țesutul osos (plasmocitoame).

Manifestări clinice
Durere osoasă, IR, infecții repetate, anemie.
Pacienții au 50+. Se manifestă mai mult la bărbați.

În laborator
Se evidențiază o creștere a IgG cu scăderea celorlalte. În urină apar proteine cu lanțuri
ușoare κ sau λ (proteine Bence-Jones).
În măduvă, tumora este distribuită neomogen. Când procentul plasmocitelor este > 10-
20% decât celularitatea medulară normală, atunci se pune diagnostic de mielom multiplu.
Se pot dezvolta infecții repetate datorită scăderii producției de Ig normale. Se constată
o hipogammaglobulinemie.
Nr. de leucocite și eritrocite scade. Scad și trombocitele, iar VSH-ul crește și cresc
ureea, acidul uric și cretinina din sânge. La unii pacienți apare hipercalcemie ce conduce la
constipație.
Eliminarea crescută de acid uric conduce la creșterea riscului apariției calculilor
renali.
La radiografie apar leziuni osoase cu aspect de ciupitură.
În măduvă se evidențiază plasmocite în ciorchine.

7
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

e) Crioglobulinemia
Se caracterizează prin producerea de Ig anormale, care pp la răcirea plasmei,
când aceasta circulă prin piele și țesuturile subcutanate de la nivelul extremităților.
Pp proteinelor poate să determine apariția vasculitelor (inflamația pereților vaselor
sanguine) vaselor mici cu apariție de vânătăi, purpură. Se evidențiază prin imunoelectroforeză.

f) Amiloidoza
Reprezintă o acumulare de material fibrilar extracelular în diferite țesuturi ale
organismului, de tip amiloid.
Amiloidul este o succesiune de proteine fibrilare. Când este depus în cantitate mică, nu
se observa anomalii macroscopice ale organului. Când este depus în cantitate mare, organul are o
consistență fermă, de ”gumă”, de culoare roz pal sau cenușie, cu aspect cerat. Se mai pot
depunde și ca noduli de amiloid.
Aspectul poate fi în ”falduri” (la nivelul axilei, feței, inghinal, anal) sau sub formă de
echimoze mari periorbitale (”sin. ochilor negri”).

TROMBOCITE

Valori normale: 150 000 – 450 000/µL

Trombocitele sunt celule anucleate mici, reprezentate de discuri citoplasmatice de

megacariocite, fără nucleu, cu diametrul de 2,5µ, înconjurate de o membrană trilamelară cu
structură lipoproteică.

Funcțiile trombocitelor

a) Intervin în hemostaza primară

b) Prin intermediul factorului 3 trombocitar (F3T), trombocitele au rol în coagularea
sângelui pe cale intrinsecă.
c) Retracția cheagului este consecința contracției trombosteninei
d) Protejează peretele vascular
e) Asigură transportul unor substanțe vasoactive (serotonină, histamină, catecolamine)
f) Fagocitează picături de lipide, virusuri, bacterii, complexe imune.
g) Participă la procesele inflamatoare și la reacțiile imunologice.

Tulburări trombocitare cantitative

a) Tombocitopenia – reprezintă scăderea nr. de trombocite. Astfel:
 > 100 000/µL – fără manifestări;
 50 000 – 100 000/µL determină apariția unui sin. hemoragipar numai în
cazul unor intervenții chirurgicale sau a unor traumatisme severe;
 30 000 – 50 000/µL determină apariția unui sin. hemoragipar la traume
minore, dar care nu este totdeauna caracterizat de sângerări spontane;
 < 30 000/µL – apar sângerări spontane;
 < 10 000/µL risc de hemoragie severă (cerebrală).

8
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

Trombocitopenia se realizează prin:

 producție scăzută;
 producție ineficientă a trombocitelor;
 distrucție crescută a trombocitelor;
 distribuție anormală;
 diluție intravasculară în transfuzii masive, circulație extracorporeală.

b) Trombocitoza
Reprezintă o creștere a nr. de trombocite peste valoarea de 450 000/µL.
Trombocitoza este de 3 feluri: fiziologică (tranzitorie), reactivă (secundară), primară
(esențială).
Trombocitoza fiziologică
Apare după efort fizic sau stres. Sub influența epinefrinei are loc mobilizarea
trombocitelor din splină și plămâni.

Trombocitoza secundară
Crește producția după o hemoragie, hemoliză, anumite infecții (TBC), boli inflamatorii
sau neoplazice.

Trombocitoza primară
Reprezintă o boală mieloproliferativă provenită prin transformarea neoplazică a unei
celule stem pluripotente.

Tulburări trombocitare calitative (trombocitopatii)

Constau în alungirea timpului de sângerare în condițiile unui număr de trombocite

normal. Cauza poate fi o anomalie a aderării, agregării sau eliberării trombocitare. Pot să fie:
 Ereditare:
 Sin. Bernard – Soulier
 Trombastenia Glanzmann
 Dobândite:
 Asociate unor boli
 Medicamentoase

Patologia hemostazei și fibrinolizei

Hemostaza reprezintă oprirea sângerării dintr-un vas de sânge traumatizat.

Hemostaza este influențată de factori vasculari, plachetari, plasmatici.

 Factori vasculari
Produc vasoconstricție locală și compresia vaselor afectate.

 Factori plachetari
Fluiditatea sângelui este asigurată de NO din celula endotelială și prostaciclină. Acestea
împiedică dilatarea vaselor de sânge intacte și staza plachetară.
Straturile de fibrină leagă plachetele agregate pentru stabilizarea cheagului.

9
Facultatea de Farmacie Laborator clinic CURS 2
UMF Carol Davila Anul IV

 Factori plasmatici
Factorii de coagulare plasmatici interacționează și produc trombină. Ionii de Ca2+ sunt
necesari în majorittea reacțiilor generatoare de trombină.

a) Patologia hemostazei vasculare

Datorită afectării peretelui vasular apare sin. hemoragipar sau purpura vasculară.
Aceasta poate fi sub formă de: peteșii, echimoze, purpură palpabilă, ectazii ale peretelui
vascular, purpură umedă, telangiectazia hemoragică.
Tulburările vaselor sângelui care pot duce la manifestări hemoragice cuprind:
vasculitele, malformațiile vasculare, bolile colagenului, purpura și sunt cuprinse într-un termen
general, purpure vasculare.

 Purpura vasculară (purpura simplex)

Reprezintă o tendință de a face ușor contuzii din cauza fragilității vasculare.

 Vasculitele

b) Patologia hemostazei secundare

 Boala Von Willebrand

 Hemofilia A (hemofilia clasică)

Reprezintă o boală hemoragică X-linkată determinată de deficitu funcțional al
factorului VII al coagulării.

 Hemofilia B (boala Christmas)

Reprezintă tot o boală X-linkată determinată de deficitul de factor IX al coagulării.
Factorul IX – proteină sintetizată în ficat, dependentă de vitamina K.

Manifestări clinice
Identice cu hemofilia A (hemartroze spontane, hematoame pseudotumorale, hematurie,
epistaxis, hemoragii intracraniene, sângerări excesive după intervenții chirurgicale sau
traumatisme).
Persoanele cu trombocitopenie au tendința la sângerare, ca și hemofilicii, dar la nivelul
capilarelor și venulelor foarte mici și nu a celor mari, ca în cazul persoanelor cu hemofilie.

c) Anticoagulanți naturali și calea fibrinolitică

Fibrinoliza reprezintă desfacerea enzimatică a fibrinei în fragmente care nu mai
pot forma o rețea coerentă.
Fibrinoliza poate fi fiziologică (când sângele uman normal produce liza cheagurilor și
particulelor de fibrină cu ajutorul plasminei = enzimă proteolitică) și patologică (poate să apară
fie datorită unei activități foarte crescute a sist. fibrinolitic, fie datorită unei coagulări
intravasculare diseminate, care produce o creștere exagerată a activității sist. fibrinolitic)

10