MEXIC

Mexic este o ţară deosebită geografic – face parte din America de Nord, dar în
aceeaşi măsură aparţine culturii Americii Latine.Acest fapt atestă bogăţia “ţării celor trei
culturi”: culturile sofisticate ale Americii Centrale, influenţa culturală spaniolă şi
dezvoltarea unei civilizaţii ultra moderne. Plaje cu palmieri şi piramide, mariachi şi
mescal, azteci şi Acapulco – oricine şi-ar dori să exploreze acest tărâm fascinant ar trebui
să fie pregatit să petreacă un timp în acest loc, deoarece Mexico es otro mundo – Mexic
este o altă lume.

Aşezare geografică

Mexic (México în spaniolă) este o ţară situată în America de Nord, între 14º 32´-
32º 43´ lătitudine N şi 86º 42´-118º 22´ longitudine V, cu largă ieşire la Oceanul Pacific
şi Oceanul Atlantic (Golful Mexic). Este cea mai nordică ţară din America Latină şi cea
mai populată ţară vorbitoare de spaniolă din lume. Întrucât Mexic este de fapt o republică
federală, numele oficial complet este Statele Unite Mexicane (Estados Unidos
Mexicanos). Ţara este frecvent numită Republica Mexicană (República Mexicana) deşi
acesta nu este titlul recunoscut oficial.

Limite
Situat în sudul Americii de Nord, între SUA ( 3336 km), Golful Mexic ( 2070
km), Marea Caraibilor ( 735 km), Belize ( 251 km) , Guatemala ( 871 km) şi Oceanul
Pacific ( 3974 km), statul mexican are o suprafaţă totală de 1.972.547 km²(Fig. Nr.1).
 Fig. nr. 1 : Hartă politică

Istorie şi politică

De la zeul aztecilor, al războiului Mexitli, se trage numele ţării, iar capitala aztecă
Teotihuacan, construită în 1325, care l-a uimit pe Hernando Cortes şi pe însotitorii săi,
este vatra capitalei de astăzi, Ciudad de Mexico.
Mexico eterno – ( Mexicul etern) Este felul cum îşi denumesc mexicanii ţara, o
naţiune marcată de milenii de istorie. Lungile ere influenţate de miturile şi ritualurile
civilizaţiilor mezoamericane au sfârşit odată cu conchista spaniolă. Dar nici după
obţinerea independenţei de sub colonizatorii spanioli, Mexicul nu a avut pace mulţi ani.
În 1200 î.Hr., olmecii de pe coasta sudică a golfului, au creat prima civilizaţie.
După declinul lor, a urmat hegemonia, oraşul Teotihuacan la 40 km nord de Ciudat de
Mexico, în secolul II î.Hr. Perioada de înflorire a fost de 200 – 600 d.Hr. Cultura mayaşă
din sudul Mexicului a atins apogeul între 300 – 900 d.Hr., după care a fost eclipsată de
emigranţii tolteci, care au ridicat oraşe în peninsula Yucatan. În secolul XI, aztecii au
venit din nord în Mexicul central. Populaţia nomadă care îşi spunea “mexică” şi-a fondat
capitala Tenochtitlan în 1370 pe locul unde se află astăzi Ciudat de Mexico.

Subjugarea aztecilor de Hernand Cortes

Cucerirea spaniolă marchează un capitol violent al istoriei Mexicului.
Conchistadorul Hernand Cortes ( 1485 – 1574 ) a debarcat în 1519 pe coasta de lângă
actualul oras Vera Cruz. De aici a lansat o campanie de cuceriri în centrul ţării, iar în
noiembrie 1519 a ajuns în capitala aztecă Tenochtitlan. După numeroase întâlniri
diplomatice cu liderul aztec Montezuma al doilea ( 1466 -1520 ), care-l crezuse iniţial
zeu pe Cortes, trupele spaniole au lansat cucerirea oraşului, care a căzut în august 1521,
după un asediu de 3 luni. Mai înainte unele triburi ostile aztecilor se aliaseră cu spanioli.
Văzând brutalitatea cuceritorilor spanioli mulţi băştinaşi s-au supus fără luptă.
Viceregatul Noii Spanii
Conchistadorii au distrus Tenochtitlan şi au construit Ciudat de Mexico deasupra
ruinelor. În 1535, Antonio de Mendoza (1490 -1552) a fost numit primul vicerege şi
Noua Spanie a primit titlul de colonie. Perioada colonială de 300 de ani a fost marcată de
sclavie şi exploatare a populaţiei indigene. Stăpânitorii coloniali au extins rapid zona de
influenţă sub un sistem de guvernare strict. Populaţia indigenă a fost silită să treacă la
creştinism, iar cultura lor a fost măcinată sistematic.
Începuturile republicii
Spre sfârşitul secolului XVIII, relaţiile dintre colonie şi ţara – mamă, Spania, s-au
răcit. Ocuparea Spaniei, de către Napoleon I ( 1769 – 1821) a hrănit speranţele de
autonomie ale Mexicului. În 1810, preotul Miguel Hidalgo y Costilla (1753 – 1811 ) a
început lupta pentru câştigarea independenţei, care a triumfat în iulie 1821.
Deceniile următoare au fost marcate de instabilitate, şi până în 1854 ţara a avut 34
de guverne succesive. Anexarea Texasului în 1845 de către SUA a declanşat războiul
mexicano – american (1846 – 1848), în care Mexicul a pierdut toate teritoriile de la nord
de Rio Grande ăi astfel aproape jumătate din suprafaţă. Conflictele legate de un
amendament constituţional al guvernului liberal mexican au culminat cu un război civil
sângeros (1857 – 1860). Prin alegerea lui Benito Juarez Garcia (1806 – 1872) în anul
1861, un politician de origine indigenă, a devenit şeful statului pentru prima oară în
Mexic. Situaţia economică încordată l-a încurajat să instituie o politică de neachitare a
creditelor din străinatate. Marea Britanie şi Spania şi-au încheiat la scurt timp intervenţia
militară, iar trupele franceze au intrat în Ciudad de Mexico în 1863, proclamând ţara
monarhie şi numindu-l pe arhiducele Maximilian conducătorul Mexicului. După
cucerirea capitalei de către adepţii lui Juarez Garcia, acesta a fost numit preşedinte în
1867. Împăratul Maximilian a fost împuşcat.
Revoluţia mexicană
În 1876, generalul Porfirio Diaz (1830 – 1915) a venit la putere printr-o lovitură
de stat. El a guvernat ţara până în 1911, cu excepţia unei perioade de 4 ani. Prin măsuri
dictatoriale Diaz, a realizat o creştere economică, stârnind totuşi nemulţumirea populaţiei.
După realegerea lui Diaz în 1910, revoluţia a izbucnit. Personalităţile notabile ale
acestui conflict au fost Emiliano Zapata, Francisco “Pancio” Villa şi Alvaro Obregon.
În timpul revoltelor din 1917 a fost instituită o nouă constituţie. Ideea ei
fundamentală era de posedarea marilor proprietari de terenuri şi naţionalizarea resurselor
naturale. În 1928, diversele partide revoluţionare s-au unit pentru a forma Partidul
Revoluţionar Naţional. Acest partid a deţinut puterea din 1929 până în 2000 şi a
monopolizat stabilirea politicilor ţării.
Sistemul politic
După revederile constitutiei din 1917, în vigoare şi astăzi, Mexicul este o
republică federală prezidenţială. Şeful statului este un preşedinte ales prin vot direct care
deţine un singur mandat de 6 ani şi care este investit cu puteri considerabile. El numeşte
guvernatorii statelor şi ai districtului federal. Deoarece miniştrii şi oficialii se schimbă cu
fiecare alegere prezidenţială, se simte o lipsă de continuitate în administraţia de stat, care
rămâne în mare parte centralizată în ciuda recentelor reforme.
Geologie
În general, constituţia geologică a Cordilierilor Mexicului este foarte greu de
descifrat, pentru faptul că, o buna parte a reliefului este îngropat de aglomerate vulcanice,
precum şi de material detritic de acumulare deşertică. Rocile cristaline şi depozitele
paleozoice sunt, în general, acoperite cu sedimente mai recente. În jurasic şi cretacic,
podişul a fost acoperit de apele oceanice ca şi istmul central-american şi chiar o parte din
zona bazinelor interioare din spaţiul Cordilierilor de pe teritoriul SUA.
Cristalinul înaintează mult spre sud, sub forma de pinteni în dreptul Podişului
Colorado. Concomitent cu Munţii Stâncosi, Sierra Madre de Est a fost antrenată şi ea în
orogeneza laramică şi este însoţită de intruziuni puternice de sienit, diorit si erupţiuni de
andezite. În oligocen şi neogen, marea s-a retras, lăsând depozite înclinate ulterior
monoclinal în câmpia litorală atlantică şi pacifică. Peninsula Californiei, cu Peninsula
Yucatan şi istmul central-american au fost exondate mai târziu, şi anume la sfârşitul
pliocenului.
Munţii Sierra Madre de Vest au fost cutaţi în jurasicul superior. După încheierea
mişcărilor orogene au avut loc procese intense de peneplenizare, care au durat până la
sfârşitul pliocenului, urmate de o nouă perioadă de ridicare şi un nou ciclu de eroziune,
care durează până în actual.
Procesele vulcanice şi seismice au evoluat în mai multe faze, în legatură cu
mişcările orogenice, de la nord spre sud. Prima fază de erupţie a avut loc la sfârşitul
mezozoicului.
Vulcanismul terţiar a fost mai puternic în oligocen şi miocen şi a afectat mai ales
lanţul de vest, precum şi partea de vest a Podişului Mexican, acoperind suprafeţe mari cu
plăci de lave andezitice ( fig. Nr 2.)
Fig. nr.2. Schiţa geologică a Cordilierilor Mexicului ( 1- cuaternar; 2- paleogen ş neogen; 3- mezozoic; 4-
paleozoic; 5- şisturi cristaline; 6- roci intruzive; 7- erupţii terţiare şi postterţiare).

O altă regiune vulcanică este Sierra Vulcanică Transversal, situată la sud unde
fenomenele s-au petrecut cu cea mai mare intensitate până în actual. Aceeaşi vulcani în
activitate se intâlnesc şi în Peninsula Californiei, pe marginea grabenului golfului.
Relief

Fig. Nr. 3 Harta fizico-geografică

Sectorul transversal cel mai sudic al vestului cordilier, cunoscut în literatura de

specialitate sub numele de Podişul Mexicului, constituie şi o mare parte din teritoriul
statului cu acelaşi nume. Această mare unitate fizico-geografică de forma unui triunghi
dispus NV-SE, cu baza spre nord-vest, se desfăşoară între ţărmul Pacificului, la vest,
ţărmul Golfului Mexic, la est, Podişul Colorado ( SUA ) la nord şi Istmul Tehuantepec la
sud, fiind strabătută prin partea centrală de Tropicul de Nord (Fig. Nr. 3)
Istmul Tehuantepec este un sanţ tectonic terestru, lung de 210 km şi cu altitudinea
de numai 200 metri, care constituie zona de sudura între uscatul nordic emers încă din
paleozoic şi cutările mai recente, de vârsta terţială, care apar la sud; el împarte teritoriu
acestei ţări în două sectoare inegale, ca întindere.
La Nord, teritoriu mexican este alcătuit peneplenizat, de vârsta paleozoică – o
mesetă remaniată şi antrenată în cutările care au dus la formarea sistemul Stâncoşilor.
Străvechea mesetă a fost fractura şi coborâtă în partea sa centrală, pe când lanţurile
montane marginale au altitudini apreciabile, iar spre sud se unesc într-un nod orografic
( la nord de istm). Prin fracturile scoarţei au apărut importante fenomene vulcanice, în
zona de sudură, erupţiile vulcanice şi cutremurile de pământ fiind frecvente.
În aceste condiţii de formare, relieful Mexicului se prezintă, în ansamblu astfel:
 Pe latura pacifică se desfăşoară lanţul muntos Sierra Madre de Vest ( Sierra
Madre Occidentala) cu versant abrupt spre ocean, lăsând o foarte îngustă campie
litorală;
 Pe latura dinspre Golful Mexic, se află Sierra Madre de Est ( Sierra Madre
Orientala) continuată până la ţărm cu o câmpie litorală de natură aluvială;
 Nodul orografic sudic este format din Sierra Madre de Sud ( Sierra Madre del
Sur), care se continuă şi peste valea tectonică Balsas;
 La nord de nodul orografic se desfăşoară un imens podiş, de 200 metri altitudine,
uşor coborât în partea lui centrală şi care urcă în trepte de la Nord la Sud;
 Complexul de podişuri mexicane cuprins între 18º – 22º latitudine nordică, este
presărat cu numeroşi vulcani de mare înalţime, mulţi dintre ei în activitate(Fig. Nr
4)

Fig. nr.4 Regionarea fizico-geografică ( 1- Pen. Californiei; 2- Sierra Madre de Vest şi Câmpia litorală
pacifică; 3- Sierra Madre de Est şi Câmpia litorală mexicană; 4a- Regiunea sudică a lanţului de vulcani,
4b- Ismul Tehuantepec şi Pen. Yucatan; 5- Podişurile nordice si centrale componente ale mesetei
mexicane; 6- Graniţa de stat; 7- Limita între regiunea componente marii unităţi fizico-geografice).
 Sierra Madre de Est şi Câmpia litorală, delimitează pe această latură podişurile
interioare mexicane, sierra fiind tot continuarea sudică a munţilor Stâncoşi de pe teritoriul
SUA, ca şi sierra vestică. Are un versant cu o pantă domoală, spre interior şi cu o pantă
mai mare căzând în trepte spre Câmpia litorală mexicană.
Sierra estică este formată din mai multe lanţuri montane dispuse paralel şi
separate de văi longitudinale. Roca predominantă este calcarul, care, în urma unui
inaintat proces de carstificare a dat forme carstice de adâncime şi suprafaţă. Altitudini
medii de 3000 de metri, iar altitudinea maximă se intâlneşte în vârful Pena Nevada 4056
metri.
Câmpia litorală este mai lată la nord şi mai îngustă la sud, iar aluviunile
transportate de Rio Bravo del Norte şi de curentul de coastă au permis formarea unor
câmpii joase, netede limitate de lagune nisipoase a căror laţime se menţine în jurul a 100
km.
Sierra Madre de Vest si Campia litorala pacifica ocupa alaturi de peninsula
Californiei, fatada pacifica a teriroriului mexican.
Sierra se termină cu un versant abrupt spre câmpia litorală şi prin altul cu o pantă
domoală spre podişurile interioare. Are aspectul unui lanţ montan continuu, care ocoleşte
pe la vest podişurile interioare mexicane, desfăcându-se din Stâncoşii sudici de pe
teritoriul SUA. Către sud se uneşte cu Sierra Madre de Est printr-un alt lanţ montan
denumit Sierra Madre de Sud, cu direcţia NV-SE. Sierra Madre Occidental are 1300 k
lungime, 150 km laţime si peste 3000 de metri înalţime, cu altitudinea maximă în 3420
metri.
Câmpia litorală pacifică nu depăşeste în medie, 20 km în lăţime, terminându-se, în
unele sectoare, prin faleze înalte, iar în alte sectoare, prin ţărm jos, acoperit cu dune
marine. Apele oceanului, la ţărm sunt foarte adânci; nu există, ca urmare a scufundărilor
recente, platforma continentală, iar golfurile sunt mici şi puţine. Această câmpie are
origine sedimentară, fiind scoasă de sub apele marine datorită epirogenezei pozitive şi
este acoperită cu groase depozite continentale recente.
 Fig. Nr 5. Repartiţia vulcanilor

Sierra Madre de Sud este unitatea fizico-geografică cea mai restransă de pe

teritoriul Mexicului, situându-se la contactul dintre celelalte două sierre, unde peisajul
este extrem de variat şi de spectaculos.
Pe un soclu montan mai vechi, care trece de 2000 de metri altitudine, erupţiile
vulcanice ulterioare au construit un nou relief format dintr-o serie de impozante sisteme
vulcanice cu numeroase conuri înalţate la peste 5000 de metri, printe cele mai înalte
numărându-se: Citlaltepetl sau Pico de Orizaba (5747 metri ), Popocatepetl ( 5464 metri),
Ixtamccihuatl ( 5326 metri ), Toluca (4578 metri) si Colima ( 4339 metri).
Cea mai mare parte a vulcanilor din sudul Mexicului sunt în activitate, unii dintre
ei formându-se abia în ultimele secole( Fig. Nr.5).

Podişurile nordice şi centrale, componente ale masetei mexicane, ocupă cea mai
mare parte a acestui complex de unităţi fizico-geografice de pe teritoriul ţării, fiind
cuprinse între Podişul Colorado ( SUA ), cele două sierre marginale şi zona sudică cu
vulcani. Această regiune se îngustează spre sud, iar limita nordică, spre Podişul Colorado,
este constituită dintr-o denivelare de 1000 de metri ce pare să fie un abrupt de falie.
 Altitudinea acestor podişuri creşte de la nord (1000 de metri) la sud ( 2000 de
metri). În aceeaşi direcţie, podişurile poartă o serie de denumiri şi anume: Podişul
Chihuahua, Llano de los Gigantes, Llano de los Caballos Mestenos, Llano de Guaje,
Bolson de Mapimi, Podişul Zacatecas şi Podişul San Luis Potosi.
În general, acestea pot fi considerate ca podişuri interioare tectono-erozive,
endoreice, pardosite cu depozite groase de pietrişuri, mai ales în partea centrală, în zonele
depresionale denumite bolson.
Râurile care fragmentează podişurile au văi de tip canion în cursul superior, iar în
cel inferior, datorită pantei reduse, curg la suprafaţă şi se sfârşesc în lacuri şi mlaştini
întinse, pe care le colmatează continuu cu aluviuni.
Peninsula California se desfăşoară în direcţia NV-SE pe circa 10 º latitudine,
fiind separată de continent prin adâncul golf cu acelaşi nume. Are un relief montan şi de
podiş cu fundament de granit şi calcare cretacice. În părţile centrale şi sudice relieful este
mai coborât, iar rocile eruptive maschează fundamentul. Mişcări recente au determinat
fracturi ale scoarţei şi schimbarea liniei de ţărm, care determină caracteristicile acestei
peninsule.
Spre Oceanul Pacific, între înălţimile centrale şi ţărm, se desfăşoară o câmpie
litorală îngustă, monotonă, în unele secoare înaltă, ca urmare a mişcărilor pe verticală.
Sectoarele joase sunt însoţie de numeroase lagune şi dune de nisip. Ţărmul estic, spre
Golful Californiei, este înalt, abrupt, fără câmpie litorală, creat în urma scufundărilor care
au dus la apariţia golfului, cu ape destul de adânci.
Yucatan este o peninsulă plată care separă Golful Mexic de Marea Caraibilor.
Este formată dintr-o placă de calcare pliocene şi miocene, cu înclinare spre nord şi spre
vest, cu relieful carstic: doline, avene, izbucniri şi lacuri de polie dintre care lacul cel mai
mare este lacul Peten. Ţărmurile sunt joase, cu numeroase lagune, mlaştine şi paletuvieri
şi bariere de recifi coraligeni. La vest se întinde Platforma continentală Campeche. În
partea de sud–est a platoului se ridică abrupt masivul Maya (1133m), un martor de
eroziune, constituit din roci tari (granite, curtite) şi gresii permiene.
 Clima
Este determinată de cele trei centre de acţiune de pe ocean, şi anume: zona
calmului ecuatorial, anticiclonul nord-atlantic si cel nord pacific. Mai acţionează – în
măsură mai mică - şi centri extratropicali, ce se deplasează dinspre continentul nord
american.
La nord, zona tropicului, clima este determinată de mişcarea descendentă a
aerului. În general, clima cea mai aridă se intâlneşte în Peninsula Californiei, în Deşertul
Sonora (ploi sub 150 mm) şi în limitele Podişului Mexican. Partea de nord-est a podişului
are o aşezare mai favorabilă şi o climă mai mult de stepă, decât deşertică, deoarece
centrul de minimă ce înainteazş dinspre Golful Mexic, în anotimpul de iarnă se afirmă cu
mai multă putere şi aduce precipitaţii.
În Mexicul de Sud clima este influenţată de presiunea minimă a zonei calmului
ecuatorial, care acţionează în anotimpul de vară, provocând condensarea vaporilor de apă
şi aducând ploi în perioada mai-octombrie. Iarna, această zonă se retrage mai spre sud.
Câmpia litorală a Golfului Mexic, precum şi versanţii estici ai Munţilor Sierra
Madre de Est primesc ploi chiar şi iarna, aduse de vânturile alizee, care bat dinspre
Golful Mexic. Vara, aceste vânturi devin mai puternice, datorită şi musonilor provocaţi
de încălzirea uscatului. Prin urmare, aceste zone au percipitaţii. Cantitatea ploilor
depăşesc valoarea de 2000 mm. În centrul podişului însă, cantitatea precipitaţiilor
coboară la 500-300 mm, iar în depresiunile închise chiar sub 200 mm.
Regimul termic diferă în funcţie de altitudine. Pe podişurile înalte, din centru şi
din sud, din cauza altitudinii mari deasupra nivelului oceanului se înregistrează
temperaturi moderate. Amplitudinile termice sunt neînsemnate, la sud, datorită poziţiei în
zona tropicală şi fără anotimp de iarnă pronunţat. Amplitudinile termice cresc cu cât se
înaintează de la sud spre nord, dar în funcţie de altitudine. Astfel, la Salima Cruz
localiatatea situată în câmpia litorală, la sud (16 12 latitudne N), amplitudinile anuale
ating doar 3,4 º C; la Oaxaca, pe podiş la 1700 m amplitidinile se evaluează la 5,6 ºC; la
nord (Chihuahua, situată la 28 38 latitudine N) ating 17 ºC. Regimul anticiclonal, în
podişurile înalte provoacă îngheţuri. În schimb, cantitatea anuală a precipitaţiilor creşte
de la nord spre sud (La San Luis Potosi 360 mm, Puebla 1090 mm) (Fig. Nr.6).
 Fig.nr.6 .Repartiţia precipitaţiilor medii anuale (după Atlas termopluviometrico de la Republica
Mexicană).

Influenţa Oceanului Pacific este cu mult mai slabă. În privinţa ploilior există un
contrast izbitor între litoralul atlantic, foarte umed (climă de pădure tropicală umedă), şi
cel pacific, cu mult mai secetos (climă de savană tropicală).
În partea de nord a Podişului mexican se resimte mult influenţa continenetală.
Invaziile de aer, “nortes” (vânturi de nord), sunt foarte reci şi bat iarna, din noiembrie
până în februarie. Pătrunzând în interior aduc ninsori, geruri târzii de primăvara şi
timpurii de toamnă, producând pagube mari agriculturii. Genetic, aceste vânturi
reprezintă emanaţiile Notherului. Trecând prin Golful Mexic, ele se încarcă în drumul lor
cu umezeală, iar când ajung deasupra uscatului produc nori nimbus şi stratoculumus, iar
povârnişurile răsăriteme ale Munţilor Sierra Madre de Est se învăluie în ceaţă. Aceşti
munţi primesc ploi din abundenţă (2000 - 4000 mm anual).
 Aşezarea geografică, relieful şi influenţele Oceanului Pacific determină apariţia
tipurilor climatie, care sunt dispuse pe verticală, în trei etaje. Etajul inferior, denumit
Tierra caliente (regiune caldă) urcă până la circa 600 - 800 m şi cuprinde, în afară de
câmpiile litorale, treapta inferioară a podişului; ploile anuale ating 3000 mm; temperatura
medie anuală variază între 23º-28º C. Etajul mijlociu între 1000 şi 2000 m, Tierra
templada (regiunea temperată) cu o temparatură medie anuală sub 18º C cuprinzând cea
mai mare parte a Podişului Central şi a Munţilor Sierra Madre de Vest. Între 2000 şi 3000
m se desfăşoară etajul climatic numit Tierra fria (regiunea rece) cu temperaturi medii
anuale de 10º - 12º C. De la 3000 m în sus urmează etajul superior, Tierra gelada (zona
alpină sau paramos).
Capitala Mexicului este aşezată la 2276 m în Tierra fria, unde temperatura medie
anuală este relativ ridicată (15,4º C); în luna cea mai rece (decembrie) are 12,5º C;
temperatura coboară rareori sub 0º C, sub influenţa vântului “norte”, iar luna cea mai
caldă (mai) are în medie 19,6º C. Ploile cad în iunie şi iulie, cantitatea lor anuală este de
558 mm. (Fig. Nr. 7)

Fig. Nr. 7. Regimul precipitaţiilor şi variaţia lunară a temparaturii în Mexic.

 Oras Temperatura (º C) Precipitatii (mm/m²/an)
Ciudad de Mexico 19 819
Acapulco 29 625
Guadalajara 24 611

Monterrey 28 599

Tabel nr.1 Variaţia temperaturii şi precipitaţiilor în oraşele importante din Mexic

Anomalii climatice, ocazional, în timpul perioadelor secetoase, fronturi de aer

polar rece pot veni din zona arctică. Acestea aduc precipitaţii abundente sub formă de
ploaie şi ninsoare la înălţimi de 2800 m, şi pot avea loc scăderi bruşte de temperatură
mult sub limita îngheţului. Un astfel de fenomen a distrus plantaţiile de cafea din Sierra
Madre Oriental în 1989. Aceste furtuni numite “Nortes” în Mexic, sunt efectele din sud
ale furtunilor de zăpadă din America de Nord. Uraganele care pornesc din Caraibe vara şi
toamna pot avea efecte devastatoare. La viteze extreme ale vântului, furtunile sunt
deseori însoţite de ploi torenţiale şi de tsunami.

Hidrografia
Din punct de vedere hidrografic se constată caracterul inconstant al scurgerii
superficiale. Se pot distinge două tipuri de rauri:
- în regiunile fără scurgere, în Peninula California, în Sonora şi în bolsonurile
Podişului Mexican există râuri periodice cu debit redus;
- au apa tot anul numai râurile mari ca Rio Grande şi Colorado, alohtone, cu
obârşiile în ţinuturi mai umede.
Majoritatea apelor curgătoare şi mai ales cele tributare Oceanului Pacific au
caracterul unor râuri de munte, cu pantă mare şi profilul neechilibrat. Regimul lor este
foarte variabil, cu viituri de scurtă durată, din cauza alternanţei anotimpului umed cu cel
secetos, nefiind compensat printr-o alimentare nivală, cum se întâmplă la râurile alpine
extratropicale. În această categorie intră râul Santiago, care drenează partea de sud –vest
a podişului. Toate apele din interiorul podişului se pierd în lacuri sărate sau seacă în
deşert.
La sud de Rio Grande, numeroase râuri mai mici se varsă în lagune. Rio Panuco,
tributar Golfului Mexic, drenează toată partea de sud-vest a Podişului Mexican.

Fig. nr.8 Reteaua hidrografica

Rio Grande (cunoscut în Mexic sub numele de Río Bravo del Norte) este al
patrulea fluviu ca lungime din Statele Unite, cu o lungime de 3.034 km. El izvorăşte din
Muntii San Juan (Masivul Windom, 4295 m), aparţinând Munţilor Stâncoşi din partea de
sud-vest a statului Colorado. Traversează statul New Mexico şi formează graniţa dintre
Texas şi statele mexicane Chihuahua, Coahuila, Nuevo León, şi Tamaulipas.
 După ce traversează culmile San Juan, spre est, pătrunde într-un bazin depresionar
delimitat, în est, de Munţii Sangre de Cristo, cu un evident caracter semiarid, pus în
evidenţă de regimul râurilor şi de prezenţa unui relief de dune tipic, fapt ce a condus la
înfiinţarea, încă din 1932, a unei rezervaţii naturale – Great Sand Dunes- în suprafaţa de
14700 ha, cunoscută şi sub denumirea de Sand Dunes of San Luis Park. Ieşirea din
bazinul depresionar se face într-o îngustare a văii produsă de apropierea celor două culmi
muntoase, San Juan si Sangre de Cristo, cunoscut ca defileul Dixon după localitatea mai
importantă la ieşirea din acesta. Până la graniţa cu Mexic, Rio Grande are o direcţie nord-
sud prin statul New Mexico, traversând o regiune cu climat semiarid, cu afluenţi de mică
importanţă, atât ca dimensiuni cât şi ca volum de apă. Ca localităţi mai importante în
acest sector menţionăm Los Alamos, cunoscut prin centrul de cercetări şi testări a
primelor bombe atomice ale SUA, în anii celui de al doilea război mondial, şi
Albuquerque, reşedinţa statului New Mexico, situat pe traseul transcontinental (cale
ferată şi şosea) către Los Angeles. Înainte de a atinge graniţa cu Mexicul, râul mai
traversează încă o zonă depresionară aridă cu dunele de nisip de la Jornada del Muerto.
Chiar şi în această porţiune s-au construit două lacuri de acumulare. Primul şi cel mai
mare este Elephant Butte, la est de localitatea Truth, cu un baraj de 101 m, construit în
1916, şi al doilea la 35 km avale, lacul Caballo, lângă localitatea cu acelaşi nume, dar cu
un baraj de numai 33 m înălţime. Peste culmea muntoasă San Andres, în est, se găseşte o
altă depresiune aridă – Tularosa Valley, cu un relief de dune, cu nisip din gips protejat.
Sectorul de graniţă al lui Rio Grande (Rio Bravo) păstrează, în continuare, caracteristica
regiunii semiaride, cu afluenţi care au regim de scurgere intermitent, uneori nereuşind să
ajungă până în colector – cum este cazul râului mexican, care normal ar trebui să
conflueze la Ciudad Juarez, oraş situat în faţa lui El Paso. Până la vărsare în Golful
Mexic, Rio Grande primeşte trei afluenţi mai importanţi, din care doi pe partea mexicană,
Conchos şi Ris Salada şi unul pe cea a Statelor Unite, Pecos.

Valea râului este adâncă în regiunea de podiş, formând o serie de canioane, dintre
care cele incluse în perimetrul unui parc naţional – Big Bend National Park- sunt cele mai
spectaculoase. Acest parc, pe lângă canioane, mai cuprinde şi un relief muntos deşertic
caracteristic.
 Şi în acest sector atât de sărac în apă s-au construit două mari lacuri de acumulare,
în cooperare SUA – Mexic, unul la cotul pe care-l face după Big Bend National Park,
numit lacul Amistad, construit în 1969, cu un baraj de 84 m înălţime, şi altul mai în avale,
la sud de orasul Laredo, numit Falcon, construit în 1954, cu un baraj de 50 m înălţime şi
volum de apă de 5 km². Datorită condiţiilor climatice aride, a lipsei afluenţilor cu debite
substanţiale şi a folosirii intense a apei la irigaţii, debitul lui Rio Grande este destul de
mic, la vărsare, în comparaţie cu suprafaţa bazinului. Apele mari se produc în septembrie-
noiembrie, iar vara poate să şi sece, în condiţiile în care se prelevează apă pentru irigaţii
şi nu se acumulează apă ăn lacuri care să fie restituită la ape foarte mici. Debitul mediu
este estimat la 570 m³/s, dar în condiţiile actuale de folosire intensă la irigaţii, la vărsare
ajunge doar 3% din volum.

Rio Grande a devenit graniţă între SUA şi Mexic în 1848, prin tratatul de la
Guadalupe Hidalgo la sfârşitul războiului mexican

Fig.nr.9 Rio grande

 Río Grijalva, unul dintre importantele râuri ale Americii Centrale Istmice, situat
mai exact la est de Istmul Tehuantepeceste, are lungimea de 480 km şi un bazin de
colectare de 134,400 km². Izvorăşte din munţii „Cuhumatanes” (3993 m) din Guatemala.
Se îndreaptă spre nord-vest, străbătând culmi muntoase înalte, şi pătrunde în
Mexic într-o depresiune longitudinală lărgită din ţinutul Chapas. Aici, se numeşte Rio
Grande de Chiapa, spre deosebire de cursul superior, din Sierra de los Cochumatanes,
unde i se spune Chejd. La aproximativ 40 km de orasul mexican Tuxtla Gutierres,
Grijalva formează un canion spectaculos. După ieşirea din munţi, râul străbate Câmpia
Tabasco. Grijalva şi-a schimbat adesea cursul inferior datorită pantei mici de scurgere, în
special, de la oraşul Villahormosa spre ţărmul Golfului Campeche, din Golful Mexic. În
cursul inferior primeşte câţiva afluenţi dintre care Usumacinta este aproape de aceeaşi
mărime ca Grijalva, cu care se uneşte doar 15 km înainte de vărsare. Condiţiile
morfologice şi hidrologice din zona muntoasă au favorizat construirea a trei lacuri de
acumulare din care ultimul a fost dat în folosinţă la 1980 cu un baraj de 140 m înălţime,
la localitatea Chiocasen, în Mexic.
Dată fiind poziţia geografică a bazinului, între 15 si 18º 30’ lat. Nordica şi între
Oceanul Pacific, în vest şi Golful Mexic în est, râul are un regim de scurgere
subecuatorial, cu ape bogate în perioada iunie-august. Debitul mediu este apreciat la
vărsare la 332 m²/s
Denumirea râului poartă numele descoperitorului spaniol „ Juan de Grijalva” care, în
1518 a explorat coastele peninsulei Yucatan şi cursul inferior al râului, înfiinţând şi prima
colonie spaniolă în America Centrală, în 1528. Râul este navigabil pe circa 115 km de la
vărsare, unde este portul Frontera, spre amonte.
 Fig. nr.10 Rio Grijalva

Rio Usumacinta este un fluviu cu o lungime de 560 de km situat în America

Centrală. El curge pe teritoriul Mexicului de sud-est şi al Guatemalei de nord-vest.
Usumacinta este fluviul cu debitul cel mai mare din America Centrală. Fluviul ia naştere
prin unirea râurilor „Pasión” şi „Salinas”, ambele râuri izvoresc din Guatemala. Cursul
fluviului face graniţă naturală între Guatemala şi statul mexican federal Chiapas, după
care traversează statul mexican federal Tabasco şi se varsă în Golful Mexic. Pe cursul
fluviului se află ruinele oraşului maya Yaxchilán(Fig. Nr 11)

Fig. Nr 11 Rio Usumacinta

 Majoritatea lacurilor, fără scurgere se adăpostesc în depresiunile de tip bolson şi
aveau în perioadele glaciare, un nivel mai ridicat. În zona vulcanică de sud există
numeroase lacuri de baraj şi cele mai mari (Chapala si Sayula) se găsesc în bazinul râului
Santiago.
Lacul Chapala, cel mai mare lac din Mexic, lung de 76 km, lat de 15 km cu o
suprafaţă de 1070 km² şi o adâncime maximă de 33 m, este situat în unul din numeroasele
bazine din partea vestică a Mexicului central, născute prin mişcarea de coborâre a
scoarţei terestre, ca urmare a cutremurelor succesive de pământ din trecutul geologic.
Lacul are o formă alungită pe direcţia est-vest. În partea estică, primeşte apele râului
Lerma şi, tot de aici, pleacă râul Grande de Santiago, care se varsă în Oceanul Pacific,
formând o suită de cascade şi canioane. Apa lacului este bine primetită ceea ce
favorizează dezvoltarea faunei piscicole de munte.
Numele Chapala vine de la onomatopeea azteca “chapatal”, care redă zgomotul
produs de izbirea valurilor de malul lacului. Suprafaţa de teren care înconjoară lacul este
intens folosită pentru creşterea vitelor, pentru desfăşurarea activităţilor agricole şi
turistice. Unele aşezări din jurul lacului au funcţie turistică, altele pescărească(Fig. Nr.12)

Fig. nr 12 Lacul Chapala

 Lacul Texcoco

Împreună cu alte câteva lacuri din apropiere, Texcoco, supravieţuitorul unui lac
mult mai întins, care ocupă cea mai mare parte a depresiunii închise în care este aşezat
astăzi Mexico City. Pe una din insulele acelui întins lac se găsea capitala Imperiului aztec
– Tenochtitlan- fondat în 1344. În timpul Imperiului aztec lacul era amenajat, iar
regiunea înconjuratoare bine gospodărită, arătând ca o adevărată grădină. Regele
Acolhuas construise un dig magistral, numit Nezahualcoyotl, care separa lacul în doua
mari compartimente – vestic şi estic – acestea la randul lor împărţite în numeroase
bazine. Odată cu distrugerea imperiului, din cauza pătrunderii conchistadorilor spanioli,
amenajările au fost neglijate. Unele legende spun că spaniolii ar fi scurs lacul, în căutarea
comorii lui Montezuma, împăratul aztecilor.

Fig. Nr 13 Lacul Texcoco şi Tenochtitlan

Prin secarea lacului Texcoco, regiunea s-a aridizat, de pe fundul lacului altădată
vântul spulberând nori de praf, încărcaţi şi cu sărurile continute, iar apele freatice au
dispărut cu totul, pricinuind mari greutăţi în aprovizionarea cu apa. Mai mult, epuizându-
se orizonturile de apă freatică, în unele porţiuni terenul a început să se taseze, îndeosebi
în perimetrul metropolei Mexico City, încât se vorbea despre scufundarea acestuia.
 În prezent există un proiect de refacere a lacului Texcoco şi a orizonturilor
freatice. Acestea din urma s-ar putea reface prin săparea unor puţuri de circa 100 metri
adâncime, prin care să se introducă apa adusă de râurile captate. Toate acestea presupun
eforturi materiale mari, care ar fi putut fi evitate dacă conchistadorii n-ar fi căutat cu atâta
înverşunare comoara legendară.

Vegetatia si fauna

Graţie amplasarii pe fâşia de pământ dintre America de Nord şi America de Sud,

orientării extinse Nord – Sud şi diferenţelor notabile de altitudine, vegetaţia Mexicului
este extrem de diversificată.

Flora din Tierra Caliente este în mod particular variată. Regiunea cuprinde pe
alocuri chiar şi păduri tropicale. Deşi pădurea era deasă în trecut, a fost rărită de defrişări
pentru a extinde spaţiul agricol şi rezidenţial. Pintre speciile de arborii de aici, se află şi
copaci cu lemn de esenţă tare, arbori de cauciuc, smochini şi migdali. În pădurile aflate la
o altitudine mai ridicată cresc molizi şi pini, precum şi unele specii de stejar. La cele mai
mari înălţimi muntoase abundă flora arctică. Mai sus de 3500 de metri pădurea lasă locul
preeriei de munte cu ierburi subţiri presărate cu tufişuri de cactee (familie de plante
exotice adaptate la uscăciune prin tulpinile cărnoase, pline cu suc apos sau lăptos, şi prin
frunzele reduse sub formă de spini).

Cactuşi de o mare varietate, sunt caracteristici zonelor deşertice din nordul Mexicului. În
deşertul Sonora sunt peste 300 de specii - gigantul mexican cereus ( Pachycereus
pringlei), cu multele sale braţe se aseamănă unui copac.
 Fig nr. 14 Cactee
În regiunea nordică a ţinutului muntos central cresc măceşi şi plante suculente
precum şi cactuşi şi specii de agave (nume dat mai multor plante ornamentale, cu frunze
lungi până la 2 m, late şi groase, cu spini pe margini) care continuă către sud înspre
savanele uscate. În zonele de coastă, savanele umede reprezintă vegetaţia predominantă.
Se pot găsi şi mangrove (constituie un amestec de plante, în principal arbuşti şi copaci,
care se dezvoltă în zona de variaţie a nivelului mării din cauza mareei, între nivelul
fluxului şi cel al refluxului. Se prezinta sub formă de hăţişuri dese de arbuşti, uneori sub
formă de arbori de 30 m care sunt întotdeauna verzi in unele locuri dealungul malului ).

Fig. nr. 15 Agave

 Fig. Nr 16 Mangrove

Rocile eruptive de la poalele conurilor vulcanice, foarte permeabile, sunt

acoperite cu o vegetaţie săracă compusă din tufişuri şi plante suculente. În Nord – Vest
creşte o vegetaţie de stepă, caracterizată îndeosebi prin producţia de agave ( sisal ) şi de
henequen, din care se fabrică fibre textile.

Fig. Nr. 17 Henequen

Sudul şi estul sunt acoperite cu paduri de arbori cu esenţe preţioase (acajuul,

mahonuul, etc.).
.

Fig. Nr.18 Acajuul Fig. Nr.19 Mahonul

Fauna în această zonă este foarte diversificată, întâlnindu-se o multitudine de

specii, Mexicul fiind ţara în care se întâlnesc 10 -12 % din biodiversitatea lumii. De
altfel, este pe primul loc în lume la biodiversitatea reptilelor cu 707 de specii cunoscute,
pe locul doi la mamifere cu 438 de specii cunoscute, pe 4 la amfibieni cu 290 de specii.
Deasemenea este considerat ca a doua ţară din lume la ecosisteme şi a patra la numărul
total al speciilor. Aproximativ 2500 de specii sunt protejate de legislaţia mexicană. Aici
întâlnim :coiotul, ursul, vulpea, bivolul ( pe platourile înalte), jaguarul, puma, maimuţele,
râsul, tapirul, oposumul ( în ţinuturile muntoase joase ), reptile şi numeroase păsări.
 Fig nr.20 Tapirul

Soluri

Din punct de vedere climatic pe versanţii montani exteriori ai sierrelor se

întâlnesc o serie de etaje climatice, de la cea temperată, la cea caldă, cu soluri specifice
datorate tocmai acestor diferenţe climatice.

În sudul Peninsulei California apare o nouă serie meridiană de soluri fertile:

castanoziomuri în est şi luvisoluri cromice şi ferice pe litoralul vestic, condiţionate de un
climat mai umed datorat maselor de aer încărcate cu umiditate care se formează deasupra
apelor Pacificului, în zona Curentului cald Ecuatorial Contrar. Vestul Peninsulei Yucatan
este acoperit cu nitisoluri. În nord- vestul Mexicului sunt prezente calcisoluri, în partea
centrală andosoluri, iar în nord- estul ţării, vertisoluri. În Câmpia Golfului Californiei şi
Oceanul Pacific se găsesc soluri nisipoase.
 Populaţie
Istoria complexă a ţării este reflectată în populaţia acesteia. Mexicul este singurul
teritoriu din America Latină în care majoritatea populaţiei e rezultat din amestecul mai
multor grupuri etnice. Superlativele abundă : este cea mai mare ţară din lume unde se
vorbeşte spaniola şi, după Brazilia, cea mai populată ţară din America Latină. Dar este un
tărâm al contradicţiilor: un număr redus de mexicani sunt foarte bogaţi, dar cei mai multi
trăiesc într-o sărăcie lucie. În ciuda dimensiunilor ţării, densitatea populaţiei în unele
zone, în special în orase, este extrem de ridicată.
Mexic are o populaţie 108,7mil. Loc, deşi are oraşe mari, populaţia rurală este
încă predominantă.

140000

120000

100000

80000

60000

40000

20000

0
1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025

Evolutia populatiei

Graficul nr. 1 Evoluţia populaţiei

70

60

50

40

30

20

10

0
1975 1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025

Densitatea populatiei pe Km2

Graficul nr.2 Densitatea populaţiei

Natalitatea in Mexic

40.0
35.0
30.0
25.0
20.0
15.0
10.0
5.0
0.0
1975- 1980- 1985- 1990- 1995- 2000- 2005- 2010- 2015- 2020-
1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025

Natalitate

Graficul nr. 3 Natalitatea

 Mortalitatea in Mexic

8
7
6
5
4
3
2
1
0
1975- 1980- 1985- 1990- 1995- 2000- 2005- 2010- 2015- 2020-
1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025

Mortalitate

Graficul nr.4 Mortalitatea

Migratia din Mexic

0
1975- 1980- 1985- 1990- 1995- 2000- 2005- 2010- 2015- 2020-
-1
1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025
-2

-3

-4

-5

-6

-7

Migratia

Graficul nr.5 Migraţia

 Mortalitatea infantila in Mexic

60

50
40

30

20
10

0
1975- 1980- 1985- 1990- 1995- 2000- 2005- 2010- 2015- 2020-
1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025

Mortalitatea infantila

Graficul nr.6 Mortalitatea infantilă

Sporul natural in Mexic

35
30
25
20
15
10
5
0
1975- 1980- 1985- 1990- 1995- 2000- 2005- 2010- 2015- 2020-
1980 1985 1990 1995 2000 2005 2010 2015 2020 2025

Spor natural

Graficul nr.7 Sporul natural

Source: Population Division of the Department of Economic and Social Affairs of the United Nations
Secretariat, World Population Prospects: The 2008 Revision, http://esa.un.org/unpp, Friday, March 12,
2010; 4:10:44 AM.

Populaţia din vest este alcatuită din trei grupuri. Reprezentând 60% din populaţie,
mestizo sunt cel mai dens grup etnic. Moştenirea genetică europeană şi indigenă se
regăseşte în diversitatea chipurilor. Aproximativ 30% dintre mexicani sunt nativi
americani, iar 9% sunt de origine europeană. Cei de origine europeană, în ciuda
numărului relativ restrâns, joacă un rol dominant în viaţa politică şi economică a ţării.
Există şi grupurile mai reduse ca număr ale populaţiei de culoare şi metise, majoritatea
fiind descendenţii sclavilor africani.Nativii americani au reprezentat cel mai numeros
grup etnic până la sfârşitul secolului XIX, dar au devenit din ce în ce mai puţini.
Majoritatea locuiesc acum în zona muntoasă centrală şi în sud.

Distribuţia neuniformă a populaţiei

Zone extinse din Mexic, precum regiunile aride şi cele împădurite, sunt populate
doar pe alocuri. Într-un contrast izbitor, alte zone sunt dens populate, rezultatul fiind ca
două treimi din mexicani locuiesc pe doar 15% din suprafaţa totală. Depresiunea centrală,
cu marile ei oraşe, reprezintă un magnet pentru populaţie. Ca în multe alte ţări, şi în
Mexic există o tendinţă a migrării către oraşe. Aproximativ 76% dintre locuitori trăiesc in
oraşe, din care 20 de milioane în zona din jurul Ciudat de Mexico – unul dintre cele mai
mari oraşe din lume şi cu extinderea cea mai rapidă. Alte orase din Mexic cu peste un
million de locuitori sunt Guadalajara, Ecatepec de Morelos, Puebla, Nezahualcoyotl,
Monterrey, Leon, Ciudat Juarez si Tijuana. Migraţia internă din zonele rurale către zonele
urbane continuă. Astfel, presiunea unei populaţii în creştere devine mai mare, aducând
consecinţe sociale grave.

Contradicţii sociale arzătoare

În ciuda unei bogăţii de resurse naturale precum petrolul şi gazele naturale,

Mexicul trece prin dificultăţi economice şi sociale. Există un contrast izbitor între
minoritatea celor avuţi şi masele care au un rol mult prea neînsemnat în progresul
economic al ţării. Populaţiei rurale, în mare parte săracă, i se adaugă un număr în
continuă creştere de muncitori săraci din zonele urbane.
Deşi legile sociale ale Mexicului sunt printre cele mai progresiste din America
Latină, o proporţie importantă a locuitorilor sunt la limita sărăciei. Totuşi, măsurile recent
introduse de guvern pentru a îmbunătăţi situaţia socială a celor dezavantajaţi încep să dea
rezultate. Printr-o îmbunătăţire a sistemului de sănătate, mortalitatea infantilă a fost
redusă şi speranţa de viaţă a crescut. Un număr de boli infecţioase şi epidemii au fost
eliminate. Dar în multe zone nu există destul personal medical calificat. În plus, populaţia
Mexicului creşte mai rapid decat furnizarea de apă şi salubrizarea. În oraşele mari, în
special în Ciudad de Mexico, calitatea aerului lasă de dorit din cauza poluării produse de
industrie şi de trafic.

Diviziuni politice

Republica federală Mexic este împărţită în 31 de state (estados) şi un district

federal. Fiecare stat are constituţia şi legislativul propriu. Districtul federal conţine
capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, şi are statut special, cu puteri reduse în
comparaţie cu cele 31 de state.

Fig.nr. 21 Impartirea administrativ teritoriala

1- Distrito Federal Aguascalientes 5- Chiapas

(D.F.) 6- Chihuahua
2- Baja California 7- Coahuila
3- Baja California Sur 8- Colima
4- Campeche 9- Durango
 10- Guanajuato 21- Queretaro
11- Guerrero 22- Quintana Roo
12- Hidalgo 23- San Luis Potosi
13- Jalisco 24- Sinaloa
14- Mexico 25- Sonora
15- Michoacan 26- Tabasco
16- Morelos 27- Tamaulipas
17- Nayarit 28- Tlaxcala
18- Nuevo Leon 29- Veracruz
19- Oaxaca 30- Yucatan
20- Puebla 31- Zacatecas

Orase
Cele mai mari zone metropolitane din Mexic la recensământul din 2005 sunt:

Nr. Zonă metropolitană Stat federal Populaţie (2005)

1 Mexico City DF 19.231.829

2 Guadalajara Jalisco 4.095.853

3 Monterrey Nuevo León 3.664.331

4 Puebla de Zaragoza Puebla 2.109.049

5 Toluca de Lerdo México 1.610.786

6 Tijuana Baja California 1.483.992

7 León Guanajuato 1.425.210

8 Ciudad Juárez Chihuahua 1.313.338

9 Torreón Coahuila 1.110.890

10 San Luis Potosi San Luis Potosí 957.753

11 Querétaro Querétaro 918.100

12 Mérida Yucatán 897.740

13 Mexicali Baja California 855.962

14 Aguascalientes Aguascalientes 805.666

15 Tampico Tamaulipas 803.196

16 Culiacán Sinaloa 793.730

17 Cuernavaca Morelos 787.556

18 Acapulco Guerrero 786.583

19 Chihuahua Chihuahua 784.882

20 Morelia Michoacán 735.624

Tabel nr. 2Populatia pe orase in Mexic

 Ciudad de Mexico

Fig.nr22 Palatul artelor

Mexico (în spaniolă, Ciudad de México, sau México, Distrito Federal, adeseori México,
D.F. sau doar México, o parte a sa de astăzi fiind ocupată de oraşul precolumbian cunoscut sub
numele de Tenochtitlan, capitala Imperiului aztec), este capitala Mexicului. Geografic se
extinde cuprinzând întregul District Federal Mexican, respectiv o parte din statul
federal México, aflat în nordul districtului federal.

Administrativ, conform constituţiei Mexicului din 1993, Ciudad de México şi Distrito

Federal sunt una şi aceeaşi entitate administrativă, deşi la crearea Districtului Federal cele
două erau unităţi administrative distincte.

Oraşul Mexico precum şi zona sa metropolitană sunt printre cele mai populate din
lume, având aproximativ 20.000.000 de locuitori. Zona metropolitană Distrito Federal este una
dintre cele mai extinse zone urbane ale lumii formând o elipsă având axele de o lungime de
circa 40 kilometri de la est la vest şi de o lăţime de circa 60 de kilometri de la nord la sud.

Centrul oraşului Mexico este situat la latitudinea 19º 0' 26" nord şi longitudinea 99º 0'
08" vest. Altitudinea medie a oraşului este de 2.240 m deasupra nivelului mării.
 Două din marile probleme ale oraşului sunt alimentarea cu apă potabilă şi nivelul
ridicat al poluării aerului.

Oraşul a fost devastat în 19 septembrie 1985 de un cutremur cu magnitudinea 8,1 pe

scara Richter, care a ucis circa 10.000 de persoane, potrivit cifrelor oficiale (peste 30.000,
conform altor surse neoficiale).

Guadalajara

Fig. Nr 23 Catedrala din Guadalajara

Este un municipiu şi capitala statului Jalisco. Se află În vestul Republicii Mexicului şi
în centrul statului Jalisco. Se învecinează în nord cu Zapopan, Ixtlahuacan del Rio, în est cu
Tonala si Zapotlanejo,iar la sud cu Tlaquepaque. Populaţia totală a Guadalajarei este de
1.600.894 de locuitori potrivit recensământului INEGI în anul 2005 ,devendind al doilea cel
mai populat municipiu din Mexic,după Ecaptepec în statul Mexic. Zona sa metropolitană
integrată de 8 municipii al statului Jalisco ,grupa în acelaşi an un total de 4,295,853 de
locuitori, acea zonă metropolitană este a doua din ṭară potrivit populaṭiei după zona
metropolitană al orasului Ciudad de Mexico. Guadalajara este al doilea cel mai des populat
oraş din ţară depăşit doar de Ciudad Nezahualcoyotl în Mexic. Numele său provine din arabă:
wād al-ḥaŷara ‫ واد الحجرة‬o , ceea ce înseamnă:"Valea Pietrei", deşi tradiţional numele său
înseamnă "Râul de pietre",sau "Valea Cetăţilor". Cuceritorul Nuño Beltrán de Guzmán, a
numit aşa oraşul în onoarea oraşului său natal, Guadalajara, Spania. Oraşul este unul dintre cele
mai importante zone din punct de vedere cultural, industrial şi economic din ţară. Este
cunoscut în lume pentru tradiţiile sale, atracţiile sale turistice şi culturale, gastronomia şi
puternica sa indentitate culturală ce a dat o imagine iconografică oraşului. În timp ce,
Guadalajara contemporană este un pol economic, industrial, comercial şi infrastructural în
Mexic. Acest oraş a fost deasemenea considerat un oraş al viitorului conform studiilor din 2007
al "FDI Magazine", datorită populaţiei sale juvenile..

Monterrey

Fig. Nr.24 Palatul Guvernatorului

Este un oraş din Mexic, capitala statului Nuevo León şi al municipiului cu acelaşi
nume. Numele oraşului vine de la numele Contelui de Monterrey, viceregele Noii Spanii,
Gaspar de Zúñiga y Acevedo, Conte de Monterrey.
Oraşul Monterrey avea, conform recensământului din anul 2005, 1.133.070 locuitori.
Conurbaţia, formată din oraşul Monterrey, 19 alte localităţi şi 11 municipii din Nuevo León
avea 3.540.391 locuitori. Aria sa metropolitană avea 3.664.334 locuitori, pe un teritoriu de
580,5 km², fiind a doua zonă metropolitană ca suprafaţă din Mexic, după Ciudad de México şi
a treia ca populaţie după México D.F. şi Guadalajara. Pentru data de 1 iulie 2007 se estimă că
oraşul va avea 1.139.820 locuitori, conurbaţia va avea 3.638.710 locuitori, iar Zona
Metropolitană va avea 3.806.400 locuitori.

Actualmente aria metropolitană este alcătuită din municipiile: Apodaca, García,

Escobedo, Guadalupe, Juárez, Monterrey, San Nicolás de los Garza, San Pedro Garza García şi
Santa Catarina.

Monterrey este unul dintre cele mai importante trei oraşe din Mexic, datorită dezvoltării
sale (industriale, economice, educaţionale), serviciilor şi infrastucturii. Se consideră că
Monterrey este unul dintre cele mai dinamice oraşe din punct de vedere economic din America
Latină.

Economie, transporturi si comunicatii

Mexic reprezinta cea mai mare econimie a Americii Latine sic el mai importante
exportator din regiune. Tara detine bogate resurse de natural, exportul petrolului nerafinat si al
gazelor naturale fiind profitabile in mod special.

Economie si industrie

De la jumatatea anilor 1990, tara s-a bucurat de crestere economica datorita

exporturilor. In 2001, eu inceput sa apara primele pierderi cauzate de efectele negative ale
deprecierii economiei mondiale Distributia inegala a veniturilor in spectrul social ramane o
problema si agraveaza contradictiile sociale.
Din cauza topografiei tarii si a conditiilor climatice extreme din multe zone, doar circa
13 % din terenul arabil este folosit pentru agricultura. Proiecte de irigatii pe scara larga permit
practicarea agriculturii chiar si in regiunile secetoase. Porumbul si alte cereale se afla
printre cele mai importante culture, impreuna cu fasolea, legumele ( in special rosiile), fructele,
trestia de zahar, bumbacul si cafeaua. In peninsula Yucatan se produce canepa pentru sfoara. In
plus, Mexicul este un important producator de miere. Agricultura a avut de suferit de pe urma
eroziunii solului si a secetei, dar si din cauza poluarii apei cu reziduuri si pesticide. Dupa
reforma agrara din 1917, multi agricultori s-au grupat in ferme comunale cunoscute drept
Ejidos.

Fig. nr. 25 Distributia Ejidos-urilor

Mexicul are multe resurse naturale. Tara detine mari resurse de minerale brute cum ar fi
cuprul, fierul, argintul, carbunele, antimoniul, bismutul, petrolul nerafinat si gazele naturale.
Exploatarea miniera a definit economia Mexicana, iar tara a devenit una dintre primele zece
producatoare de petrol brut. Concernul de stat Petroleos Mexicanos ( Permex) este simbolul
succesului national. Aceste materiale brute stau la baza uneivarietati de industrii, iar sectorul
industrial este printre cele mai dezvoltate din America Latina. Guvernul a sustinut productia
interna in dauna importurilor.
 Fig. nr. 26 Industria

Astfel, multi ani a fost interzis importul produselor care puteau fi obtinute la calitate
echivalenta in Mexic. Fabricile “maquiladora”, cele mai multe aflate langa granita cu SUA sunt
ca un magnet pentru companiile straine datorita nivelului de salarizare relative scazut din
Mexic. Acestea produc pentru export din materiale brute de import.
Cele mai importante produse ale economiei mexicane sunt utilajele, automobilele,
chimicalele, obiectele din piele, produsele alimentare si obiectele de lux. Sectorul informaticii
a cunoscut o crestere remarcabila in ultimii ani, pe cand produsele industriale, reprezentand o
jumatate din exporturi aduc cel mai mare profit.
SUA este cel mai important partener commercial al Mexicului: 85% dintre exporturi si
51% din importuri sunt cu aceasta tara. Ca rezultat al acestei asocieri, economia Mexicana
depinde de situatia economica a puternicului sau vecin. Relatii comerciale importante exista si
cu Canada, Japonia, China si cateva tari din UE ( in special Spania si Germania). Printre cele
mai importante produse exportate se numara petrolul nerafinat si gazele naturale, bumbacul,
cafeaua si rosiile; importurile notabile sunt echipamente de telecomunicatii, automobile si
produsele chimice. Relatiile comerciale sunt un rezultat al acordului NAFTA cu SUA si
Canada, semnat in 1994.
 Surse de valuta straina sunt si comertul neoficial de la granite, banii trimisi de
muncitorii mexicani din SUA si turismul.

TRANSPORTUL RUTIER SI FEROVIAR

In ultimele decenii, Mexicul a facut eforturi considerabile pentru a-si extinde

infrastructura cailor de transport si pentru a moderniza mijloacele de transport. Sistemul
drumurilor cuprinde aproximativ 119 000 km de drumuri asfaltate, dintre care 6 200 km sunt
autostrazi. Acestea, avand pana la sase benzi, leaga orasele mari si sunt intretinute din taxele
pentru folosirea lor. Datorita topografiei, exista mai multe tuneluri, poduri si pasaje montane.
Autobuzul este cel mai frecvent folosit mijloc de transport public. Intre orasele mari
exista legaturi, unele din ora in ora, zilnic. Durata unei calatorii este de obicei mai mica decat
cu trenul, iar autobuzele sunt deseori mai confortabile.
Sistemul feroviar Mexican “Ferrocarriles” are o lungime combinata de circa 26 000 km
. Cu exceptia zonei sudice din depresiunile centrale care este dens populate, nu este foarte
raspandit. Ca mijloc de transport in comun, trenul este aproape invechit, si tendinta este de a fi
folosit in principal pentru marfa.

TRANSPORT AERIAN SI NAVAL

Tara detine un system aerian bine pus la punct. Cel mai important centru este
Aeroportul International Benito Juarez, la 13 km sud de Ciudad de Mexico.
Printre porturile importante pentru navele de mari dimensiuni se afla Cozumel si
Tampico, pe coasta Caraibilor, si Acapulco, Puerto Vallarta, Manzanillo si Mazatlan, pe coasta
pacifica. Exista transporturi regulate cu feribotul intre continent si peninsula Baja California.

PRESA SI COMUNICATII

In present, 85% din populatie are acces la telefoane private sau publice. Telegraful a
fost extreme de important pana in anii 1980, cu 50 de milioane de telegrame trimise annual. In
1997 s-a inceput privatizarea sectorului telecomunicatiilor. Presa si comunicatiile sunt in cea
mai mare parte in proprietatea private. Exista mai mult de 450 de statii de televiziune.
Receptarea prin satelit a programelor este larg raspandita. Mexicul are propriul system de
comunicatii prin satelit.
Presa este libera, cat timp nu sunt inculcate viata personala si ordinea publica. Printre
ziarele panregionale cu cea mai mare circulatie se numara La prensa, El Heraldo de Mexico si
Excelsior. Ziarul sportiv cu cea mai mare circulatie este Esto. Exista 16,7 miloane de telefoane
fixe si peste 31 milioane de telefoane mobile. Internetul poate fi accesat de peste 13 milioane
de utilizatori.

TEQUILA – O LEGENDA
Nici o alta bautura nu este mai strans asociata cu Mexicul decat tequila. Este cunoscuta
ca avand un anumit ritual, fiind servita cu sare si o bucata de lamaie. Aceasta ceremonie este
practicata in baruri in intreaga lume.
Bautura spirtoasa, privita drept bautura nationala, este obtinuta din sucul agavelor
albastre Weber.Tequila nu poate fi preparata decat din acest tip de agave, si productia de
tequila este permisa numai in anumite regiuni din Mexic – in statul Jalisco in apropierea
orasului Tequila, de unde isi are si denumirea. Alte bauturi distillate din agave poarta
denumirea de mescal.
Procesul elaborate necesar obtinerii de tequila trece prin controale stricte de calitate.
Agavele sunt plantate si culese cu mana. Timpul necesar pentru a ajunge la maturitate este de
aproximativ 10 ani, moment in care miezul plantei (pina) cantareste in jur de 10 kg. Vlastarii
grosi si ascutiti sunt taiati si miezul este macinat si fiert timp de trei zile. Sucul astfel rezultat
(aguamiel) este amestecat cu zahar, apa si grau inainte de a fi lasat sa fermenteze cateva zile si
apoi dublu distilat. Tequila alba este imbuteliata imediat dupa distilare, pe cand tequila aurie
trebuie tinuta un numar de ani in recipiente de lemn, de unde isi capata culoarea. Anumite
tipuri de tequila aurie contin arome artificiale precum caramelul.
Multi mexicani beau tequila ca digestive dupa o masa bogata. Simpla, fara sare, fara
lamaie.
 Fig. Nr.27 Tequila - faza de fermentatie

Turismul

Mexicul este o tara cu bogatii unice. Ofera vizitarilor peisaje uimitoare, de la vulcani
acoperiti cu zapada pana la deserturi presarate cu cactusi si dense paduri tropicale.
Numeroasele ruine dezvaluie minunatii ale arhitecturii unor civilizatii disparate, in timp ce
orase din perioada colonial spaniola ii atrag pe cei pasionati de arhitectura. Exista si plaje
nesfarsite de nisip auriu pe coasta de 9000 km. Obiectele de artizanat viu colorate ii inspira pe
turistii in aceesi masura ca si varietatea bucatariei mexicane.
Cei mai multi calatori sunt atrasi de Popocatepetl. Acest vulcan, numit “muntele care
fumega”, poate fi vazut de departe, chiar daca este deseori ascuns de stratul gros de smog ce
pluteste deasupra Ciudat de Mexico. Dupa o lunga perioada de inactivitate, in 2000 a
demonstrate ca era inca activ, emitand un sir impresionant de “artificii”. A fost cea mai mare
eruptive a vulcanului de 5452 m in secole intregi.
 Fig.nr 28 Vulcanul Popocatepetl
Vulcanul stratificat este foarte cunoscut in lume. Pentru localnici, “Don Goyo” este
muntele destinului, un simbol al razboinicului, un chip de parinte si de sfant. Pentru oamenii de
stiinta, este unul dintre cei mai periculosi, si in consecinta cei mai studiati vulcani de pe
Pamant. Se poate ajunge cu masina pana la aproape 400 m, iar apoi pana in varf se urca pe jos.
Urmele civilizatiei trecute. Ramasitele asezarilor antice sunt printer cele mai populare
destinatii pentru turistii interesati de cultura. Un numar de ruine au fost declarate de UNESCO
Patrimoniu Mondial. Printre centrele civilizatiilor disparate se afla Teotihuacan, Palenque,
Chichen Itza si Monte Alban.
Teotihuacan, la 40 km nord de Ciudat de Mexico, este unul dintre cele mai importante
orase arheologice. Datorita simetriei piramidelor Soarelui si Lunii si simetriei giganticului plan
al orasului, este printre cele mai impunatoare vestigii ale trecutului din lume.

Fig. nr 29 Piramida Soarelui si Calea mortilor din Teotihuacan

 Intr-un luminis din mijlocul batranei paduri din Chiapa se afla asezarea scufundata
mayasa Palenque. Intr-un décor de jungle si liane, cladirile impunatoare sunt perfect amplasate
in locul deluros. In contrast, mayasii din Peninsula Yucatan si-a construit cladirile maiestuase
pe teren plat. Un exemplu este Chichen Itza, cele mai mari si mai bine pastrate ramasite din
peninsula. Fascinante sunt si arhitectura mayasa sic ea tolteca privite paralel.

Fig.nr 30 Ruinele civilizatiei mayase din Palenque

Fig.nr 31 Piramida de la Chichen Itza

O priveliste magnifica asupra orasului este oferita de El Castillo, piramida inalta de 30
de metri, alcatuita din doua structure suprapuse, piramida noua fiind construita mai tarziu pe
structura anterioara. Piramida cea noua are, aproximativ 55 m pe fiecare parte si noua niveluri
(tersase) ridicandu-se pana la 24 m. Probabil, cele noua trepte diferite simbolizau “ Regiunile
Mortii” pentru vechii mayasi.
 Monte Alban, “muntele alb”, domina vechiul oras colonial Oaxaca. In varful lui se afla
centrul religios al zapotecilor, unul dintre cele mai mari centre cu piramida din Mexic. Situat la
mare inaltime deasupra vaii, era ascuns privirii si asta l-a salvat de conchistadorii spanioli.
Templul, palatele si piramidele sunt bine conservate.

Fig.nr 31 Monte Alban

Litoralul. Mexicul are coaste la doua oceane, Atlantic (Caraibe) in est si Pacific in vest.
Cele mai importante destinatii pentru plaja sunt Acapulco in vest si Cancun in est. Din 1930,
Acapulco a devenit cea mai populara destinatie litorala din tara. Stralucirea si luxul sunt
associate cu aceasta statiune de renume mondial. Saritorii de pe stanci, cunoscuti drept
clavadistas sunt celebri in lumea intreaga. Ei sar in mare de pe faleza La Quebrada, inalta de
42 m. Lista de plaje din golful Acapulco este lunga – Hornos, Hornitos, Condesa, Icacos, etc.
Acvariul Magico Mundo Marino, amplasat pe o fasie de pamant, adaposteste rechini, lei de
mare si pesti piranha.
 Fig. nr 32 Golful Acapulco

Pe partea Caraibilor, insula Cancun este una din cele mai vizitate atractii. Aceasta
statiune de vacant a aparut in anii 1970, este inconjurata de plaje lungi cu nisi psi recife de
corali minunat colorate. Doua poduri leaga insula de 20 km lungime si 400 m latime de
continent, unde se gaseste si orasul Cancun. Aceasta localitate in trecut era decat o simpla
localitate de pescarii cu 100 de locuitori, astazi, peste 2 milioane de turisti vin anual.

Fig. nr 33 Cancun
 Turism in zona montana. Cea mai impresionata portiune de cale ferata din tara se
intinde prin toate zonele de clima si vegetatie pe care Mexicul le are de oferit. Calatoria pe
sinele de cupru duce de la Golful California pana la Chihuahua. Drumul trece prin 86 de tunele
si traverseaza 30 de poduri . Constructia acestei cai ferate printr-o regiune inaccesibila este una
din realizarile de seama ale Mexicului din secolul trecut. Ruta, creata pentru a exploata
resursele si padurile din Sierra Madre Occidental, a fost terminata in 1961 dupa 80 de ani.
Extraordinara calatorie dureaza aproximativ 14 ore.

Fig. nr 34 Calatorind prin Sierra Madre Occidental

Gastronomia
Mosteniri ale masacratului regat aztec, reguli de alimentaţie impuse de un relief care
combină înălţimi ameţitoare cu bogăţia nemăsurată a oceanului, milenii de istorie punctate de
zeci de valuri migratoare, toate au făcut din bucătăria mexicană un reper gastronomic al lumii.

Mexicul are, faţă de multe alte neamuri, o diversitate incredibilă de antreuri. Cam 40-50 de
reţete naţionale si încă de două-trei ori pe-atâtea reţete regionale sunt dedicate exclusiv celor
câteva mărunţisuri cu care se ostoieste foamea înainte de felurile principale. Mici si, deseori,
extrem de elaborate, gustările mexicane sunt un deliciu mai puţin cunoscut în lume. Arroz
amarillo si arroz con lima, de exemplu, sunt niste gălusti mici de orez, cu ierburi sau cu limetă,
care nu se mai găsesc decât în gospodăriile ascunse de lume si (nesurprinzător) în restaurantele
elegante. Se mănåncă alături de felii de bolillos, „pâinea de apă“ a Mexicului, o pâine rotundă,
cu crustă tare si miez pufos (migajon), diferită de ceea ce mexicanii consumă în loc de pâine,
adică tortillas, cunoscutele lipii de mălai sau de făină de grâu.
 Sunt zeci de feluri de dovleci (calabaza) si vreo duzină de feluri de boabe (frijoles),
dintre care fasolea pinto si cea neagră sunt cel mai des folosite. Revenind la antreuri, la fel de
rar găsite sunt frijoles charros, o mâncare de fasole cu ingrediente specifice zonei în care este
făcută mâncarea (rosii si usturoi la altitudini mici, chili serrano, coriandru, cârnaţi de porc
uscaţi sau cârnaţi chorizo la altitudini mai mari). Din fasole neagră si fasole pinto se fac salate
reci, usturoiate, asemănătoare celor care se fac la noi din fasole verde. Cea mai populară fasole
este însă cea „făcută de două ori“ - frijoles refritos, o gustare care seamănă izbitor cu fasolea
noastră bătută.

La malul Oceanului, în Golful Mexic, cele mai des întâlnite antreuri sunt „seviche“,
gustări din fructe de mare marinate într-o soluţie pe bază de zeamă de lămâie. Celebrul
guacamole, popularizat în Spania si, apoi, în întreaga lume prin intermediul conchistadorilor,
este poate cea mai cunoscută gustare de început: avocado pisat în mojar cu pistil de lemn, cu
rosii, limete si sare.

Printre mâncărurile tradiţionale, însă lipsite de ingrediente exotice, pe care încă le puteţi
găsi în Mexicul Central, se numără si barbacoa (oaie la proţap sau la groapă, la care sosurile nu
se pun pe carne în timpul gătitului), pozole (supă sau tocăniţă lungă din fasole garbanzo,
porumb uscat si rehidratat în soluţie alcalină, salată verde, chili, carne de porc, avocado si
ridichi) sau menudo (varianta mexicană de ciorbă de burtă, care conţine, în afară de burtă de
vacă, si creier, organe si, uneori, coadă).

„Comida prehispanica“, mâncăruri tradiţionale aztece si mayase, în care se găsesc

surprize exotice, de genul insectelor de toate felurile, ouă de furnică, carne de maimuţă-
păianjen, sarpe cu clopoţei sau de iguană.
Fig nr 35 Mancaruri traditionale