Sunteți pe pagina 1din 55

Listă de fluvii după lungime

NILUL-6.670 km(Africa)
 (în arabă: ‫النيل‬an-nīl)este cel mai lung fluviu din lume.
 izvorăște din munții Rwandei și Burundi și se varsă
în Marea Mediterană
 La vǎrsarea în mare formeazǎ o deltǎ întinsǎ cu o
suprafațǎ de 24.000 km², în care locuiește 85% din
populația Egiptului.
Egiptenii iubeau Nilul. Acesta era sursa lor de viață. Ei
așteptau cu nerăbdare în fiecare an revărsarea lui, și mai
mult, se rugau ca apele Nilului să ajungă și în gospodăria lor.
De ce? Pentru că Nilul,după ce își retrăgea apele, lăsa în
urma lui un sol mâlos, foarte fertil. Asta ajuta foarte mult
pentru agricultură. Dar Nilul mai era folositor la ceva. Era un
foarte bun "profesor" pentru egipteni. I-a "învățat" cum să
canalizeze apa Nilului spre dealuri, și astfel au construit
aparate ingenioase cum ar fi Șaduful sau Spirala lui
Arhimede.
Vechii egipteni au monitorizat (urmărit) revărsările Nilului de
mii de ani. Ei au observat că Nilul își umflă apele când cea
mai strălucitoare stea de pe cer, Sirius, apare pe bolta
cerească, la mijlocul lui iulie, în zori, după o lungă perioadă
în care nu putea fi văzută.
AMAZONUL-6.387 km(America de
Sud)
 -din America de Sud, este cel mai lung fluviu din
lume. Izvoreste din Anzi si se varsa in Oceanul
Atlantic. De-a lungul sau se află pădurea amazoniană.
 Fluviul Amazon, la fel ca Dunărea, curge de la vest
spre est, paralel cu Ecuatorul.
 În prezent Amazonul ocupa locul al doilea (ca lungime) și
este cel mai mare curs de apă dulce al Terrei datorită a
două caracteristici de bază: debitul de apă și
suprafața bazinului hidrografic.
YANGTZE-6.380 km(Asia)
 Chang Jiang, Ianțzi, Ianțzî, Iantzî este al treilea fluviu
din lume ca lungime, măsurând peste 6.000 de kilometri,
dintre care 2.800 kilometri navigabili. Este cel mai lung
fluviu din Asia și al treilea din lume din punct de vedere al
debitului de apă (după Amazon și Congo). Cursul lui se
află în întregime pe teritoriul Chinei. Se varsă în Marea
Chinei de Est la 23 km nord de orașul Shanghai. Prin
Marele Canal Chinez este legat de fluviul Huang He.
OBI-IRTÎŞ-6.210 km(Asia)
 Obi sau Ob, fluviul cu cel mai lung estuar: 800 km
lungime, 30-90 km lățime și 10-12 m adâncime, este situat
in vestul Siberiei, Federația Rusă. Fluviul izvorăște
din Munții Altai, prin izvoarele Biia și Katun, și curge pe
direcția aproximativă S-N, prin întinsa câmpie a Siberiei
de Vest, vărsându-se ca și Enisei în Marea Kara - Oceanul
Înghețat, printr-un imens estuar. Fluviul are lungimea de
5.410 km
MISSISSIPPI-MISSOURI-6.051 km -
(America de Nord)
 Missouri (pronunție: /mɪˈzʊɹi/ or /mɪˈzʊɹə/) numit după
tribul nativ american Missouri Siouan, însemnând
"localitatea canoelor mari", este unul din
cele 50 de state ale Statelor Unite ale Americii situat în
zona sa centrală.
Enisei-Angara-Selenga-5.940 km
(Asia)
 Enisei (rus. Енисей) este un fluviu din Siberia, Rusia, cu
lungimea de 4.092 km, supranumit meridianul siberian.
Cursul său traversează centrul Siberiei, de la sud spre nord
urmând în lung meridianul de 90°, curgând cu vărsare
în Marea Kara din Oceanul Arctic, ca și fluviul Obi
Amur-Argun-Kerulen -5.052 km
(Asia) - (curge numai in anotimpul
ploios)
 Fluviul Amur (alte limbi: „Tamur”, „Амур”, 黑龍江,
hēilóng jiāng „Fluviul dragonului negru”) are o lungime
de 2.824 km fiind fluviul cel mai lung
din China și Rusia care se varsă în Oceanul Pacific de
nord. De la data de 27 august 1689 fluviul, după multe
conflicte politice și militare din trecut, este în prezent
graniță naturală dintre China și Rusia.
Fluviul Galben -4.845 km (Asia)
 Fluviul Galben, Huanhe sau Huanghe (chineză 黄河,
Huáng Hé) (Huanho) este un fluviu în nordul Chinei, Asia
de Est.[1] După Yangtze ocupă în China locul doi ca
lungime, fiind controvese, existând o diferență de 4
585 km cu privire la lungimea pe care o are. Fluviul are
suprafața bazinului de colectare de 945.065 km².
Mekong -4.500 km(Asia)
 Mekong este cel mai lung fluviu din Asia de Sud-Est.
Izvoarele sale se află în Munții Tangla (culmea Tanggula)
din Podișul Tibet, la o înălțime de aproximativ 5.200 de metri.
Părăsind teritoriul Chinei, Mekong marchează granița
dintre Myanmar și Laos, și mai departe înspre sud, dintre Laos
și Thailanda, iar apoi traversează Câmpia Cambodgiei, pentru a
forma pe teritoriul Vietnamului o deltă întinsă prin care se
varsă în Marea Chinei de Sud. Numele fluviului în vietnameză
înseamnă: "râul celor nouă dragoni". Fluviul parcurge
teritoriul următoarelor
țări: China, Birmania, Laos, Thailanda, Cambodgia și Vietnam.
Mekong este navigabil pe sectoare, în funcție de anotimp (în
sezonul ploios până la Vientiane; 1.600 km).
Lena-4.400 km(Asia)
 Fluviul Lena (limba rusă: Ле́на) este un fluviu în Siberia,
al 10-lea ca lungime din lume și care are cel de-al 9-lea
bazin hidrografic din lume. Izvorăște de la
1.640 m altitudine din Munții Baikal, în sudul Podișului
Central Siberian, 20 km vest de Lacul Baikal. Lena curge
către nord-est, având afluenți râurile Kirenga și Vitim. De
la Iakuțk, Lena intră în zona câmpiilor joase, este întâlnit
de râul Oliokma și curge către nord până în apele sale se
varsă de pe malul drept râul Aldan.
Congo -4.374 km (Africa)
 Fluviul Congo are lungimea de 4.400 km, el este al doilea
fluviu ca lungime din Africa și pe locul doi în lume după
debitul de apă.
Volga - 3.534 km (Europa)
 Volga (în rusă Во́лга, în tătară İdel, Идел,
în mordvină Рав, în mari Юл, în antichitate Rha) este cel
mai lung fluviu din Europa, aflat în totalitate pe
teritoriul Rusiei. Volga izvorăște din Podișul Valdai, situat
în nord-vestul Moscovei, și are un curs de 3.690 km, fiind
inima celui mai mare complex hidrografic al
continentului. Volga este al 19-lea fluviu din lume ca
lungime, vărsându-se în Marea Caspică, 88 km la sud de
orașul Astrahan. La vărsare formează o uriașă deltă.
Cursul său străbate cea mai bine populată și mai
dezvoltată regiune a Rusiei. Pe cursul său s-au construit
nouă mari hidrocentrale.
Dunărea -2.845 km (Europa)
 Dunărea este al doilea ca lungime
dintre fluviile Europei (după Volga). Izvorăște din Munții
Pădurea Neagră (Germania) sub forma a două râuri
numite Brigach și Breg ce izvorăsc de sub vârful Kandel
(1241m) și se unesc în orașul Donaueschingen (altitudine:
678 m) la cca 1 km est de castelul Fürstenberg.
Numele german al fluviului este Donau, pronunțat
/'do.nau/. Dunărea curge către sud-est, pe o distanță de
2.858 km, până la Marea Neagră. La vărsarea fluviului în
Marea Neagră s-a format Delta Dunării.
Dunărea este un important drum fluvial
internațional, curgând prin 10 țări
(Germania, Austria, Slovacia, Ungaria,
Croația, Serbia, România, Bulgaria, Rep
ublica Moldova, Ucraina) și are afluenți
din alte șapte țări. Trece prin patru
capitale de stat:
Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.
Nipru -2.145 km(Europa)
 Râul Nipru (numit
și: Dnepr, Dniapro, Dniepr sau Dnipro; a nu se confunda
cu râul Nistru) este un fluviu de 2 145 km lungime care
izvorăște din Rusia și curge prin Belarus și Ucraina,
înainte de a se vărsa în mare. Ca lungime este al treilea
fluviu din Europa, după Dunăre și Volga. Apele sale
îngheață iarna și primăvara. Nipru izvorăște din podișul
Valdai, la circa 200 km la vest de Moscova și se varsă
în Marea Neagră. Se află într-o zonă cu climat continental.
Orinoco -2.010 kmAmerica de Sud
 Orinoco este un fluviu cu un debit de 35.000 m³/s, fiind
ca mărime clasat pe locul patru în lume și
după Amazon pe locul doi în America de Sud. Orinoco
este situat în nordul Americii de Sud, în
statele Venezuela și Columbia.
 Cursul lui Orinoco se află în Anzii Cordilieri, aproape
de ecuator, ca. 2/3 pe teritoriul Venezuelei și o treime în
Columbia. În regiunea Orinoco predomină pădurile
ecuatoriale și regiunile de savană umedă.
Nistru-1.362 km(Europa)
 Nistrul (în ucraineană Дністер, transliterat Dnister,
denumiri antice – Τύρας în greacă și Tyras în latină) este
un fluviu care izvorăște în Carpații ucraineni în apropiere
de granița cu Polonia și se varsă în Marea Neagră. Pe o
scurtă porțiune marchează granița dintre Ucraina
și Republica Moldova, după care intră în Republica
Moldova.
 Nistrul este folosit pentru pescuit, transport de mărfuri și
producerea de energie electrică.
Rin -1.320 km(Europa)
 Rinul este un fluviu în Europa. Rinul este una dintre căile
fluviale cele mai circulate din Europa. De la izvoare până
la vărsare are o lungime de 1.230 km, din care 883 km
sunt navigabili.
 Numele Rinului are o proveniență veche antică
asemănătoare Ronului și denumirii antice de Rhaina a
fluviului Volga. Numele provine probabil din limba
indogermană, verbul re sau ri însemnând "a curge".
Elba - 1.091 km(Europa)
 Elba (germană Elbe, cehă Labe) este un fluviu cu o
lungime de 1.091 km, situat în Cehia și Germania. El își
are izvorul în Munții Karkonosze lângă
localitatea Špindlerův Mlýn din Cehia, traversează Cehia
și Germania și se varsă la Cuxhaven în Marea Nordului.
 Numele fluviului în limba cehă este „Labe”, originea
etimologică a Elbei, provine din antichitate, fluviul fiind
numit Albis de celți, greci și romani, iar de germani
Albia.
Vistula -1.047 km(Europa)
 Fluviul Vistula (în polonă Wisła) poate fi considerat axa
hidrografica a Poloniei, prin faptul că străbate întregul
teritoriu al acestei țări, de la sud de unde izvorăște din
Munții Beskid Slaski (Carpații Vestici, 1065 metri
altitudine) și până la nord, unde se varsă în Golful
Gdańsk.
Loara-1.020 km(Europa)
 Loara (pronunțat/lwaʁ/, franceză Loire), este cel mai lung
fluviu din Franța având peste 1000 km și un bazin de peste
117.000 km², mai mult de o cincime din țară. Valea
Loarei, care a fost înscrisă în anul 2000 pe lista locurilor
din patrimoniul mondial UNESCO desemnează partea
situată între localitățile Sully-sur-Loire și Saint-Florent-le-
Vieil. Constituie un loc excepțional datorită diversității
biologice, ca și pentru bogăția istorică și culturală (parcuri,
castele și orașe).
Tajo -1.007 km(Europa)
 Fluviul Tajo (Taho) (din greacă tajo,
crăpătură, latină tagus, portugheză tejo) este cel mai lung
fluviu din peninsula Iberică. Bazinul hidrografic este cel
mai populat, atât în Spania cât și în Portugalia, față de alte
bazine hidrografice.
 Tajo izvorăște din munții spanioli Sierra de Albarracin, de
la o altitudine de 1 593 m, la o distanță de numai 150 km
de Marea Mediterană. Șerpuiește printr-o vale îngustă și
străbate câmpiile aflate mai jos.
Maas -925 km(Europa)
 Meuse (neerlandeză Maas, germană Maas, valonă Mouze)
este un fluviu european în lungime de aproximativ 1.000
km, care izvorăște din regiunea franceză Lorena și
traversează Belgia și Țările-de-Jos, până la vărsarea
în Marea Nordului. În Țările-de-Jos formează o deltă
comună cu Rinul. Meuse este navigabilă pe o mare parte
din cursul său și dă numele atât orașului Maastricht, cât și
departamentului francez Meuse.
Oder-912 km(Europa)
 Oder (în poloneză Odra) este un fluviu ce izvorăște
în Cehia (în munții Sudeți) și se varsă în Marea Baltică,
traversînd teritoriul Poloniei și Germaniei. Are o lungime
de 912 km. Este o importantă arteră navigabilă. Pe malul
Odrei sînt situate orașele Ostrava (în
Cehia), Opole, Wrocław, Szczecin (în Polonia), Frankfurt
an der Oder (în Germania) ș.a.
Ron -812 km (Europa)
 Ronul (în germana vorbită în Cantonul
Valais numit Rhone sau Rotten, în franceză Rhône) este
un fluviu din Franța și Elveția[1][2] ce are o lungime de 812
km, fiind al doilea fluviu după lungime din Franța.
 Acest curs de apă a dat numele departamentului Rhône din
Franța.
Vǎrsarea Ronului în Lacul Geneva
Pad -652 km (Europa)
 Fluviul Pad [pɔ] (it. Po, lat. Padus, germană veche: Pfad)
izvorăște din Alpii Cotici în apropiere de granița italo -
franceză și se varsă în Marea Adriatică în apropiere
de Veneția. Având o lungime de 652 km el este fluviul cel
mai lung din Italia. Fluviul are un bazin hidrologic cu o
suprafață de 75.000 km².
MULTUMESC!

S-ar putea să vă placă și