Cuprins

1. Dispoziții generale privind arbitrajul ........................................................................................................ 2

2. Avantajele arbitrajului comercial internaţional ..................................................................................... 5
3. Convenția de arbitraj ............................................................................................................................. 6
4. Procedura arbitrală și hotărârea arbitrală............................................................................................... 8
5. Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine .....................................................................10
Concluzii .....................................................................................................................................................13
Bibliografie: ................................................................................................................................................14
Introducere

Actualitatea temei: Menţinerea şi consolidarea unor bune raporturi între organizaţii economice
participante la relaţiile economice internaţionale au condus la crearea unor modalităţi specifice
de întampinare şi soluţionare a litigiilor legate de executarea contractelor de comerţ exterior.
Aceste modalităţi cuprind pe lângă conciliere şi negociere şi arbitrajul internaţional.

Arbitrajul este unul dintre cele mai actuale subiecte si unul din cele mai populare aspecte ale
timpurilor moderne.

Conceptul de arbitraj comercial este susceptibil de mai multe accepţiuni:

 Intr-o prima acceptiune, acest concept desemnează mijlocul corespunzator de a

reglementa rapid şi echitabil litigiile internaţionale care pot sa rezulte din tranzacţiile
comerciale în domeniul schimburilor de bunuri şi de servicii şi din contractele de
cooperare industriala.
 Intr- o alta accepţiune, conceptul la care ne referim poate fi definit ca metoda de
soluţionare a litigiilor născute din relaţiile comerciale internaţionale.
 Arbitrajul comercial internaţional se analizează ca jurisdicţie specială şi derogatorie de la
dreptul comun procesual, menită să asigure rezolvarea litigiilor izvorâte din raporturile
comerciale internaţionale şi, totodată, să faciliteze participarea statului la diviziunea
mondială a muncii1.

Scopul şi obiectivele lucrării: Arbitraju comercial internaţional este o metodă de rezolvare a

conflictelor comerciale mult mai acceptată de companiile ce dezvoltă relaţii economice
inernaţionale comparativ cu soluţionarea pe calea instanţelor de judecată datorită multi-
avantajelor şi a trăsăturilor sale, mai ales în ceea ce priveşte flexibilitatea procedurii şi autonomia
părţilor, procedura arbtirală este mai simplă.

- analiza legislaţiei aplicabile în domeniul arbitrajului internaţional;

- analiza procedurii de arbitraj;
- cercetarea hotarârilor arbitrale.

1
Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comertului international, Volumul I, Editura Lumuna Lex, Bucuresti,
1999, pag 30- 31
1
 1. Dispoziții generale privind arbitrajul
Soluționarea litigiilor apărute între părți, dacă acestea au convenit astfel, se realizează
prin intermediul arbitrajului. În situația în care părțile nu ajuns la un acord în această privință,
litigiul nu poate fi soluționat pe calea arbitrajului.

Astfel, procedura de arbitraj este diferită de procedura judecătorească, având în

vedere că acestea din urmă se desfășoară la cererea reclamantului, fără a fi necesar acordului
pârâtului.

În ceea ce privește arbitrajul, acesta este o cale de soluționare a unor litigii în baza
acordului părților, excluzându-se competența instanțelor judecătorești. Așadar, arbitrajul are
caracter convențional deoarece el nu este obligatoriu pentru părțile în litigiu ci facultativ.

Arbitrajul reprezintă o modalitate de soluționare a litigiului, de către o persoană sau

de către un organ stabilit prin acordul părților litigante sau prin acord internațional, a cărui
sentință este obligatorie pentru acele părți. Arbitrajul poate fi:

1.Arbitraj comercial internațional - în cazul privind un raport juridic de dreptului

comerțului internațional;

2. Arbitraj de drept internațional privat – în cazul privind un raport de drept

internațional privat;

3.Arbitraj de drept intern - rezultând dintr-un raport fără element de extraneitate.2

Caracterele arbitrajului comercial internaţional sunt următoarele:

- caracterul arbitral exprimă ideea că arbitrii au puterea de a staua cu privire la litigiul cu

care au fost investiţi să-l rezolve. Arbitrul tranşează un litigiu, pentru a stabili dacă
elementele de fapt ale pretenţiei corespund cu cele de drept. Altfel spus a arbitra
înseamnă a a constata o situaţie juridică preexistentă.
- caracterul comercial al arbitrajului rezultă din caracterul litigiului care contituie biect al
al arbitrării. Potrivit Convenţiei de la Geneva, arbitrajul comercial este acela care are ca
obiect litigii născute sau care se vor naşte din operaţii de comerţ internaţional. Acest
caracter îşi găseşte expresia în:
a) raportul comercial supus judecăţii;
b) reglementarea comercială în temeiul căreia se desfăşoară arbitrajul;

2
http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/079_-_Arbitrajul_comercial_international.pdf,
accesat 20.02.218
2
 c) calitatea arbitrilor care sunt aleşi dintre personalităţile competente în domeniul
comercial.
- caracterul internaţional Convenţia de la Geneva prevede expres că se aplică convenţiilor
de arbitraj încheiate, pentru reglementarea litigiilor născute sau care se vor naşte din
operaţii de comerţ internaţional, între persoane fizice sau juridice având, în momentul
încheierii convenţiei, reşedinţa lor obişnuită sau sediul în state contractante diferite.3

Arbitrajul internaţional din Republica Moldova a fost constituit la 22.06.2009 prin

comunicatul informativ înregistrat cu nr.187 la Curtea Supremă de Justiţie a RM, ca o
instituţie permanentă de arbitraj, neguvernamentală, independentă în exercitarea atribuţiilor
ce îi revin, deci Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lîngă Camera de Comerţ şi
Industrie a Republicii Moldova a fost înfiinţată în anul 1994 pentru administrarea arbitrajului
comercial, în scopul soluţionării litigiilor de comerţ exterior şi litigii interne, care este
organizată şi care funcţionează în conformitate cu:

Legea RM Nr.23-XVI din 22 februarie 2008 „Cu privire la arbitraj”,

Legea RM Nr.24-XVI din 22 februarie 2008 „Cu privire la arbitrajul comercial

internaţional”,

Statutul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional, aprobat prin decizia Consiliului

Camerei de Comerţ şi Industrie din 19 decembrie 2008 şi Regulametele sale.

Convenţia Europeană de Arbitraj Comercial Internaţional din 21 aprilie 1961,

Convenţia de la New York pentru recunoaşterea şi executarea hotărârilor arbitrale din

10 iunie 1958,

legislaţia în vigoare a Republicii Moldova şi alte acte internaţionale la care Republica

Moldova este parte.

Curtea de Arbitraj are sarcina de a promova arbitrajul comercial intern şi internaţional

precum şi procedura medierii şi alte căi alternative de soluţionare a litigiilor comerciale în
mediul de afaceri al Republicii Moldova.4

Principiile de bază ale arbitrajului sânt:

a) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului;

3
Gribincea L., Dreptul Comerţului internaţional, Chişinău, ed. Reclama, 2014, p.730-731.
4
http://arbitraj.chamber.md/index.php?id=2, accesat 21.02.2018.
3
 b) legalitatea;

c) libertatea convenţiilor în arbitraj;

d) constituirea arbitrajului în conformitate cu convenţia părţilor;

e) contradictorialitatea;

f) respectarea dreptului la apărare;

g) confidenţialitatea.5

Arbitrajul se organizează şi se desfăşoară potrivit convenţiei de arbitraj.

Părţile pot stabili, respectând ordinea publică şi bunele moravuri, precum şi

dispoziţiile imperative ale legii, prin convenţie de arbitraj sau prin act scris încheiat ulterior,
fie direct, fie cu referire la o anumită reglementare având ca obiect arbitrajul, normele de
constituire a arbitrajului; numirea, revocarea şi înlocuirea arbitrilor; termenul şi locul
arbitrajului; normele de procedură pe care arbitrajul trebuie să le urmeze în soluţionarea
litigiului; normele cheltuielilor arbitrale şi repartizarea acestor cheltuieli, conţinutul şi forma
hotărârii arbitrale; alte norme privind buna desfăşurare a arbitrajului.6

Arbitrajul este o instituţie învestită cu funcţia de a soluţiona litigii care apar între
persoane fizice şi/sau juridice.

Arbitrajul poate fi instituţionalizat ca organ permanent pe lîngă camere de comerţ,

burse, uniuni, asociaţii sau alte organizaţii, unde funcţionează în baza unor regulamente
adoptate de acestea, faptul instituţionalizării urmînd să fie comunicat Curţii Supreme de
Justiţie. Nu pot fi create arbitraje pe lîngă autorităţile administraţiei publice centrale şi
locale.7

Pentru soluţionarea unui anumit litigiu, părţile în litigiu pot institui arbitraj ad-hoc.
Modul de instituire a arbitrajului ad-hoc se stabileşte prin acord al părţilor, exisenţa acestuia
încetând odată cu pronunţarea hotărârii.8 În condiţiile legii, pot activa, de asemenea, arbitraje
generale şi speciale, interne şi internaţionale.

5
http://www.insolv.md/?go=page&p=8, accesat 21.02.2018.
6
LEGE Nr. 23 din 22.02.2008 cu privire la arbitraj.
7
Ungureanu O., manual de drept international privat. Editura all beck,1999. p. 173.
8
Gribincea L. op. cit. p.739.
4
 2. Avantajele arbitrajului comercial internaţional
Hotărârile arbitrale definitive şi obligatorii pentru părţi – conform art.28 (6) a Legii cu privire
la arbitraj, hotărârea arbitrală remisă părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti
definitive, care poate fi desfiinţată numai pe calea acţiunii în anulare, dar nu pentru motive
care vizează fondul litigiului, ci doar pentru excepţiile procedurale. Hotărârea arbitrală poate
fi investită cu formulă executorie astfel încît, ulterior, să i se aplice procedura executării
silite.
Recunoaştere internaţională a hotărârii arbitrale – hotărârea unui tribunal arbitral se bucură
de o recunoaştere internaţională mai puternică decât cea a unei instanţe judecătoreşti
naţionale. Mai mult de 120 de state au semnat şi ratificat Convenţia Naţiunilor Unite cu
privire la recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine, încheiată la New York, în
1958, la care a aderat şi Republica Moldova. Pe lângă, aceasta mai există şi numeroase
tratate bilaterale sau multilaterale menite să faciliteze recunoaşterea internaţională.
Neutralitatea – decurgând din principiul autonomiei de voinţă a părţilor, în cadrul procedurii
arbitrale apare avantajul plasării părţilor, inclusiv din state diferite, pe o poziţie de perfectă
egalitate în ce priveşte locul arbitrajului, limba în care au loc dezbaterile, procedura şi
regulile de aplicare, naţionalitatea arbitrilor şi reprezentarea legală. Această posibilitate de
alegere este în măsură să asigure o perfectă neutralitate, înlăturând avantajarea necuvenită a
uneia din părţi.
Competenţa specializată a arbitrilor – arbitrii Arbitrajului Internaţional sunt specialişti cu
înaltă calificare în domeniul dreptului şi relaţiilor comerciale internaţionale şi ei pot fi aleşi
de către părţi de pe Lista de arbitri. Există astfel posibilitatea alegerii, în calitate de arbitri, în
litigiile comerciale a unor specialişti în domeniul dedus judecăţii, sporind astfel încrederea
părţilor şi garanţia competenţei celor ce-i vor judeca. Arbitrajul oferă astfel o judecată
eficientă, prin arbitri cu experienţă îndelungată şi de o competenţă recunoscută în domeniul
respectiv. De altfel, neindeplinirea condiţiilor de calificare poate constitui o cauză de
recuzare a arbitrilor.
Confidenţialitate – arbitrajul conferă confidenţialitate, desfăşurarea procedurii arbitrale
realizându-se în cerc închis, ce permite păstrarea secretului comercial şi evitarea publicităţii
judiciare, aspect deloc neglijabil mai ales în raporturile comerciale. Natura privată a
arbitrajului explică faptul că arbitrajul nu este guvernat de principiul publicităţii. Astfel,
numai părţile – personal sau prin reprezentanţii lor – participă la dezbaterea litigiului. Nici
hotărârea tribunalului arbitral nu se pronunţă în şedinţă publică, ea fiind adusă numai la
cunoştinţa părţilor implicate. De altfel, legea instituie răspunderea arbitrilor pentru încălcarea

5
 acestei obligaţii. În acest fel, reputaţia părţilor, îndeosebi a comercianţilor, poate rămâne
neafectată, indiferent de soluţia finală pronunţată în arbitraj.
Rapiditate – procedura arbitrală se desfăşoară pe parcursul a cel mult 6 luni. De asemenea,
arbitrajul prezintă şansa de a nu se supune unui formalism excesiv care deseori sufocă
desfăşurarea în condiţii de eficienţă şi celeritate a unui litigiu. Astfel, sub rezerva respectării
dispoziţiilor imperative ale legii, a ordinii publice sau a bunelor moravuri, părţile pot stabili,
prin convenţia arbitrala sau printr-un act separat, regulile de procedură pe care tribunalul
arbitral să le urmeze în soluţionarea litigiului. În lipsa unor asemenea norme, tribunalul
arbitral poate să reglementeze procedura de urmat, conform propriilor regulamente adoptate.
Costuri reduse – taxele de arbitraj sunt exprimate procentual, regresiv, pe tranşe, la valoarea
obiectului litigiului, potrivit Normelor privind taxele şi cheltuielile arbitrale, de asemenea,
taxa arbitrală include şi onorariile arbitrilor. Faptul că părţile pot conveni să soluţioneze pe
calea arbitrajului litigiile patrimoniale dintre ele, ceea ce poate reprezenta, în dinamica
relaţiilor de afaceri, ideea de parteneriat de natură să permită menţinerea şi continuarea
raporturilor contractuale între persoanele implicate. Ideea de parteneriat în arbitraj este
susţinută, între altele, şi de posibilitatea ca suportarea cheltuielilor de judecată să se facă
potrivit înţelegerii părţilor. Numai în absenţa unei astfel de înţelegeri, se aplică regula
prevăzută pentru soluţionarea litigiilor de către instanţele de judecată şi anume, suportarea
cheltuielilor antrenate să se facă de către partea care a pierdut litigiul.9
3. Convenția de arbitraj

Potrivit Legii nr.24 Convenția de arbitraj este acordul prin care părțile supun arbitrajului toate
litigiile sau anumite litigii care au apărut sau care ar putea să apară între ele cu privire la un
raport juridic determinat, contractual sau necontractual. Convenția de arbitraj poate avea forma
unei clauze compromisorii într-un contract sau a unei convenții separate.

Temeiul competenţei arbitrilor îl constituie voinţa părţilor exprimată într-o convenţie de

arbitraj. Legea model UNCITRAL defineşte convenţia de arbitraj ca fiind un acord al părţilor să
supună arbitrajului toate sau unele litigii care apar sau care vor apare între ele în legătură cu
relaţiile lor comerciale, indiferent dacă sunt sau nu contractuale.

Convenţia de arbitraj are două forme:

1. Clauza compromisorie sau clauza de arbitraj – reprezintă clauza inserată în

contract prin care părţile aleg ca litigiu viitor ce va apărea în legătură cu contractul
respectiv, să fie soluţionat prin arbitraj. Validitatea clauzei compromisorii (clauzei de
9
Deleanu S., Costin S. N., Dreptul comerţului internaţional, Vol. II, Bucureşti, Lumina Lex, 2000, p. 166
6
 arbitraj) este independentă de valabilitatea contractului, deoarece ea conţine actul de voinţă
a părţilor prin care este stipulat principiul supunerii litigiilor ce ar apare în raporturile lor de
comerţ internaţional unei instanţe de arbitraj (elementul caracteristic al clauzei
compromisorii este cerinţa ca litigiul să fie viitor şi eventual);
2. Compromisul de arbitraj – acordul de voinţă al părţilor privind soluţionarea prin
arbitraj al unui litigiu deja născut, arătîndu-se, sub sancţiunea nulităţii, obiectul litigiului,
numele arbitrilor sau modalitatea de numire a lor. Compromisul trebuie să îndeplinească
mai multe condiţii:

 Să se refere la un diferend existent între părţi, care să fie expus în textul acordului;
 Să se exprime voinţa părţilor de a supune litigiul respectiv arbitrajului;
 Să fie desemnat arbitrul sau arbitrii care vor soluţiona litigiul;
 Să preconizeze organizarea fie şi procedura în cazul arbitrajului ad-hoc.10

Există posibilitatea ca ambele să existe într-un singur contract, atunci cînd clauza
compromisorie este sumar încheiată.

Efectele convenţiei de arbitraj:

1. Efectul pozitiv;
2. Efectual negativ.

Efectul pozitiv constă în investirea Tribunalului Arbitral. Regimul clauzei compromisorii e

diferit de regimul juridic al contractului principal – anumite cauze de nevalabilitate al
contractului principal nu afectează şi clauza compromisorie. Arbitrii rămîn competenţi în temeiul
clauzei compromisorii să pronunţe nulitatea actului principal. Dacă clauza de nulitate ar afecta şi
clauza compromisorie, atunci arbitrii nu ar mai fi competenţi să pronunţe desfiinţarea
contractului.

Există unele clauze de nevalabilitate a contractului principal care vor afecta şi valabilitatea
clauzei compromisorii. Aceste cauze sunt nulităţi convergente. De exemplu: incapacitatea
părţilor sau uneia dintre părţi – dacă respectiva parte nu a fost competentă să încheie contractul
principal, atunci ea nu a fost competentă să încheie nici clauza compromisorie; unele vicii de
consimţămînt.

Efectul negativ constă în dezinvestirea instanţei judecătoreşti de drept comun.

10
Roş V., arbitrajul comercial internaţional. Bucuresti, 2000,p.198.
7
De asemenea, potrivita lege consemnează condițiile de formă ale convenției. Acestea sunt:

- convenția de arbitraj trebuie să fie scrisă. Aceasta are formă scrisă dacă conținutul
ei este consemnat în orice formă, indiferent de faptul că aceasta sau contractul au
fost încheiate oral, prin acțiuni concludente sau prin alte mijloace.
- condiția încheierii în scris a unei convenții de arbitraj este întrunită într-o
comunicare electronică dacă informația care se conține în ea este accesibilă pentru
referințele ulterioare. Comunicarea electronică înseamnă orice comunicare pe care
părțile o fac prin intermediul mesajului de date. Aceasta din urmă înseamnă
informație generală, trimisă, primită sau salvată prin mijloace electronice,
magnetice, optice sau similare, inclusiv schimb de date electronice, poștă
electronică, telegramă, telex sau telescopie, dar nelimitându-se la acestea.
- Trimiterea într-un contract la un document ce conține o clauză compromisorie
valorează ca o convenție de arbitraj scrisă dacă trimiterea este capabilă de a face
clauza parte din contract.
- un viciu de formă al convenției de arbitraj poate fi înlăturat în procedură arbitrală
prin depunerea unei referințe dacă cel târziu odată cu referința nu este făcută
obiecție cu privire la viciu.

4 Procedura arbitrală și hotărârea arbitrală

Arbitrajul trebuie să fie imparţial şi să abordeze cauza arbitrală într-o manieră
practică şi expeditivă. Procedura arbitrală trebuie să asigure părţilor, sub sancţiunea nulităţii
hotărîrii arbitrale, egalitatea de tratament, respectarea dreptului de apărare şi a principiului
contradictorialităţii.

Comunicarea între părţi sau către părţi a înscrisurilor litigiului, a citaţiilor, a

hotărîrilor arbitrale şi a încheierilor de şedinţă se face prin scrisoare recomandată, cu recipisă
de predare sau cu confirmare de primire, excepţie făcînd cazul în care s-a convenit asupra
unei alte metode de comunicare. Informaţiile şi înştiinţările pot fi făcute prin orice alt mijloc
de comunicare ce permite stabilirea probei comunicării şi a textului transmis.

Asupra problemelor remise arbitrajului spre soluţionare în fond se decide prin

hotărîre. În cazul în care arbitrajul încetează să efectueze procedura arbitrală fără a decide
asupra problemelor remise spre soluţionare, o astfel de încetare are loc prin hotărîre. Dacă
părţile au încheiat o tranzacţie asupra litigiului, arbitrajul poate, la cererea părţilor, să o
8
 confirme prin hotărîre. Alte dispoziţii ale arbitrajului care nu sînt inserate în hotărîre se emit
sub formă de încheiere.

Dacă o parte renunţă la pretenţie, arbitrajul o scoate de pe rol, cu excepţia cazului în

care partea opusă îi solicită să se pronunţe asupra pretenţiei. Dacă în timpul procedurii
arbitrale părţile au încheiat o tranzacţie, la solicitarea acestora procedura arbitrală încetează.
Tranzacţia se aprobă prin hotărîre arbitrală.În toate cazurile, pronunţarea hotărîrii trebuie să
fie precedată de deliberare în secret cu participarea tuturor arbitrilor în persoană, fiecare
semnînd hotărea. Dacă arbitrajul este compus din 3 arbitri, hotărîrea se ia cu majoritate de
voturi. Dacă o opinie nu întruneşte majoritatea de voturi, cea a supraarbitrului prevalează.
Arbitrul care face opinie separată asupra litigiului o anexează, invocînd motivele de rigoare.
Hotărîrea se remite părţilor în cel mult 10 zile de la pronunţare. Hotărîrea arbitrală remisă
părţilor are efectele unei hotărîri judecătoreşti definitive.

Este hotărîrea prin care tribunalul arbitral se pronunţă asupra litigiului cu a cărui
soluţionare a fost investit. Hotărîrea arbitrală constituie o sinteză a întregii activităţi desfăşurate
de completul de arbitri şi de părţi, din momentul perfectării convenţiei de arbitraj şi pînă la
îndeplinirea ultimului act de procedură, reflectînd rezultatul procedurii arbitrale în toată
complexitatea sa.

Deliberarea şi adoptarea hotărîrii are loc în şedinţă secretă. Hotărîrea arbitrală se adoptă în
cazul în care Tribunalul Arbitral soluţionează litigiul în fond, admiţînd integral sau parţial
acţiunea şi cererea reconvenţională.

De asemenea, se adoptă hotărîrea arbitrală şi în cazul în care reclamantul renunţă la

pretenţiile sale. Tribunalul poate adopta o hotărîre prin care să constate stingerea de către părţi a
unui acord în privinţa litigiului, adică, o tranzacţie de împăcare.

În funcţie de tribunalul arbitral sesizat, pronunţarea hotărîrii poate fi amînată pînă la 30

zile, însă nu mai tîrziu de un anumit termen de la data depunerii cererii de sesizare a Tribunalului
Arbitral respectiv.

Conform legii R. M. cu privire la arbitraj nr. 23, din 22. 02.2008, hotărîrea arbitrală trebuie
să conţină:

1. Componenţa arbitrajului, data şi locul pronunţării sale;

2. Numele şi domiciliul pentru persoanele fizice, denumirea şi sediul pentru
persoanele juridice sau reşedinţa părţilor;
3. Referinţa la convenţia de arbitraj în al cărei temei s-a procedat la arbitraj;
9
 4. Obiectul litigiului;
5. Motive de fapt şi de drept a hotărîrii, iar în cazul arbitrajului în echitate – motive
care stau la baza soluţiei;
6. Semnăturile arbitrilor;
7. Alte prevederi.

În ceia ce priveşte contestarea hotărîrilor arbitrale, potrivit art. 477 (1) din Codul de
Procedură Civilă a R. M., hotărîrea arbitrală pronunţată pe teritoriul R. M. poate fi contestată în
judecată de către părţile în arbitraj, înaintînd o cerere de desfiinţare a hotărîrii arbitrale.

Art. 480 al Codului de Procedură Civilă a R. M. enumeră motivele în baza cărora poate fi
desfiinţată o hotărîre arbitrală. Astfel, o hotărîre arbitrală poate fi desfiinţată dacă:

1. Litigiul examinat de arbitraj nu poate fi, potrivit legii, obiectul dezbaterii arbitrale;
2. Hotărîrea arbitrală a fost emisă după expirarea termenului arbitrajului;
3. Hotărîrea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi temeiurile, locul şi data pronunţării
ori nu este semnată de arbitri;
4. Dispozitivul hotărîrii arbitrale cuprinde dispoziţii care nu pot fi executate;
5. Arbitrajul nu a fost constituit în conformitate cu convenţia arbitrală;
6. Partea interesată nu a fost înştiinţată legal despre alegerea (numirea) arbitrilor sau
despre dezbaterile arbitrale, inclusiv despre locul, data şi ora şedinţei sau din alte motive
întemeiate, nu s-a putut prezenta în faţa arbitrajului pentru a da explicaţii;
7. Arbitrajul s-a pronunţat asupra unui litigiu care nu este prevăzut de convenţia
arbitrală ori care se înscrie în condiţiile convenţiei ori hotărîrea arbitrală, conţine dispoziţii
în problemele ce depăşesc limitele convenţiei arbitrale. Dacă dispoziţiile în problemele
cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de dispoziţiile care nu decurg din convenţie,
instanţa judecătorească poate desfiinţa hotărîrea arbitrală în care se conţin dispoziţii ce nu
se înscriu în convenţia arbitrală;
8. Hotărîrea arbitrală încalcă principiile fundamentale ale legislaţiile R. M. sau
bunele moravuri.11

5. Recunoaşterea şi executarea hotărîrilor arbitrale străine

La baza recunoaşterii şi executării hotărîrilor arbitrale străine este Convenţia de la New
York din 10 iunie 1958 pentru recunoaşterea şi executarea sentinţelor arbitrale străine. R. M. este

11
https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-comertului-international/arbitrajul-comercial-
international/, accesat, 20.02.2018
10
parte la această convenţie începînd cu anul 1998, în hotărîrea Parlamentului R. M. de ratificare
menţionîndu-se că se vor recunoaşte şi executa hotărîri arbitrale străine adoptate după data
ratificării.

Convenţia de la New York stabileşte un dublu criteriu pentru definirea ca străină a unei
hotărîri arbitrale:

1. Sentinţa să fie adoptată pe teritoriul unui stat, altul decît cel unde se cere
recunoaşterea şi executarea;
2. Respectarea hotărîre să nu fie considerată hotărîre naţională în statul în care se
cere recunoaşterea şi executarea.

Convenţia Europeană asupra Arbitrajului Comercial Internaţional adoptată la Geneva în

1961 supune domeniului ei de aplicare sentinţele pronunţate în litigiile dintre părţi care la
momentul convenţiilor de arbitraj avea sediul sau reşedinţa în state contractante diferite.

Legislaţia R. M. dispune că hotărîrea arbitrală, indiferent de ţara în care a fost pronunţată,

se recunoaşte ca fiind obligatorie şi, la depunerea în instanţa de judecată competentă a unei cereri
scrise, se execută de plin drept. Partea care solicită recunoaşterea sau executarea hotărîrii
arbitrale străine, este obligată să prezinte în judecată hotărîrea arbitrală în original sau copie
legalizată. Dacă hotărîrea arbitrală şi convenţia de arbitraj sunt expuse într-o limbă străină, partea
este obligată să le prezinte în traducere în limba de stat, legalizată în modul stabilit de lege.

Conform art. 476, C.P.C., recunoaşterea sau executarea unei hotărîri arbitrale, indiferent de
ţara în care a fost pronunţată, poate fi refuzată numai în următoarele cazuri:

1. Una din părţile convenţiei arbitrale era într-o măsură oarecare incapabilă sau că
această convenţie este ilegală potrivit convenţiei guvernate, iar în lipsa unei astfel de probe,
că este ilegală în conformitate cu legea ţării în care a fost emisă hotărîrea;
2. Partea împotriva căreia este emisă hotărîrea nu a fost înştiinţată legal despre
desemnarea arbitrului sau despre dezbaterea arbitrală ori nu a putut din alte motive să
prezinte probe sau să dea explicaţii în faţa arbitrajului;
3. Hotărîrea a fost pronunţată asupra unui litigiu neprevăzut de convenţia arbitrală
sau nu se înscrie în condiţiile convenţiei;
4. Hotărîrea conţine dispoziţii în probleme neprevăzute de convenţia arbitrală.
Totuşi, dacă dispoziţiile în problemele cuprinse în convenţia arbitrală pot fi separate de cele
care nu se înscriu în ea, partea hotărîrii arbitrale care conţine dispoziţii referitoare la
problemele ce decurg din convenţia arbitrală poate fi recunoscută şi pusă în executare;
11
 5. Componenţa arbitrajului sau procedura dezbaterii arbitrale nu corespunde
convenţiei părţilor, iar în lipsa acestora, nu se conformează legii din ţara în care a avut loc
arbitrajul;
6. Hotărîrea nu a devenit obligatorie pentru părţi sau a fost anulată ori executarea ei
a fost suspendată de instanţa de judecată a ţării în care a fost pronunţată hotărîrea sau în
conformitate cu legea căreia a fost pronunţată.

Instanţa judecătorească refuză de asemenea, să recunoască hotărîrea arbitrală străină şi să o

execute, stabilind că obiectul litigiului nu poate fi dat în dezbatere orală conform legii R. M. sau
că recunoaşterea hotărîrii şi încuviinţarea ei este în contradicţie cu ordinea publică din R. M.

Dacă în judecată s-a depus o cerere privind desfiinţarea sau suspendarea executării hotărîrii
arbitrale străine, instanţa căreia i se solicită recunoaşterea hotărîrii arbitrale şi executarea ei,
poate amîna emiterea unei decizii asupra cererii dacă va considera că amînarea este raţională. 12

12
https://ru.scribd.com/document/198835723/Arbitrajul-Comercial-Conventia-Arbitrala-Si-Tribunalul-Arbitral-
Tomul-19, acesat, 22.02.2018.
12
Concluzii

În urma celor mentionate mai sus putem concluziona urmatoarele:

Prin urmare, solutionarea litigiilor aparute intre parti daca acestea au convenit
astfel, sa realizeaza prin intermediul arbitrajului. In situatia in care partile nu au
ajuns la un acord in aceasta privinta, litigiul nu poate fi solutionat pe calea
arbitrajului. Astfel, procedura arbitrajului este diferita de procedura judecatoreasca,
avind in vedere ca aceasta din urma se defasoara la cererea reclamantului, fara a fi
necesar acordul piritului.
In ceea ce priveste arbitrajul, aceasta este o cale de soluţionare a unor litigii in
baza acordului partilor, excluzindu-se competenta instantelor judecatoresti. Asadar,
arbitrajul are caracter conventional, de aceea el nu este obligatoriu pentru partile in
litigiu (ca mod de solutionare), ci facultativ. Arbitrajul reprezinta o modalitate de
solutionare a litigiului de catre o persoana sau de catre un organ stabilit prin
acordul partilor litigante sau prin acord international, a carui sedinta este
obligatorie pentru acele parti.

13
Bibliografie:

1. Conventia europeana cu privire la arbitrajul comercial international de le

Geneva, 1961;
2. Babară V., Drept internaţional privat. Chisinau ,Tipografia centrală, 2009;
3. LEGE Nr. 23 din 22.02.2008 cu privire la arbitraj, Publicat : 20.05.2008
în Monitorul Oficial Nr. 88-89 art Nr : 314;
4. LEGE Nr. 24 din 22.02.2008 cu privire la arbitrajul comercial
internaţionalPublicat : 20.05.2008 în Monitorul Oficial Nr. 88-89 art Nr : 316
Data intrarii in vigoare : 20.06.2008;
5. Gribincea L., Dreptul Comerţului internaţional, Chişinău, ed. Reclama,
2014;
6. Mazilu D., dreptul comertului international. Editura lumina lex, 2000;
7. Mircea N. C., Deleanu S. Dreptul comertului international, Vol.I Editura
lumina lex,2000;
8. Mircea N. Costin, Sergiu Deleanu, Dreptul Comertului international,
Volumul I, Editura Lumuna Lex, Bucuresti, 1999;
9. Protocolul si conventia de la Geneva din 1923 si 1927
10. Roş V., arbitrajul comercial internaţional. Bucuresti, 2000;
11. Ungureanu O., Manual de drept internaţional privat. Editura all beck,1999;
12. http://arbitraj.chamber.md/index.php?id=2, accesat 21.02.2018.
13. https://ru.scribd.com/document/198835723/Arbitrajul-Comercial-
Conventia-Arbitrala-Si-Tribunalul-Arbitral-Tomul-19, acesat, 22.02.2018.
14. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-comertului-
international/arbitrajul-comercial-international/, accesat, 20.02.2018.

14