Sunteți pe pagina 1din 2

3.

Conceptul de management educaţional

Primele idei despre conducere s-au conturat încă din perioada Antichităţii, iar ideea
conducerii educaţiei s-a conturat în prima carte despre conducere: Xenofon – Kiropaidaia.
Aspectele manageriale au existat mereu în practica educaţională, dar abordate în alte contexte
concrete, nu într-o unitate conceptuală generală, preocupată de stabilirea direcţiilor, principiilor
explicite, orientate spre optimizare şi performanţe.

Managementul educaţional a devenit azi o atitudine, o metodologie de acţiune orientată


spre succes educaţional. Prin lărgirea sferei managementului actual, pedagogiei îi este mai uşor
să definească specific acest concept care s-a conturat apoi ca disciplină pedagogică.

Necesitatea existenţei managementului educaţional este dată de dorinţa de a eficientiza


realizarea finalităţilor educaţionale (Ideal, scop, obiective).

După Landsheere, managementul educaţional apare astfel ca disciplină pedagogică


interdisciplinară care studiază evenimentele ce intervin în decizia organizării unei activităţi
pedagogice şi în gestiunea problemelor educative.

Din perspectiva lui I. Jinga, managementul educaţional poate fi definit ca ştiinţă şi artă de
a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi, potrivit unor finalităţi acceptate de individ şi
de societate.

Sorin Cristea evidenţiază că managementul educaţional, ca activitate psihosocială, se


bazează pe 3 caracteristici:

 Conducerea de sistem primar, adică abordarea globală a tuturor elementelor educaţionale


şi a aplicaţiilor specifice funcţiilor de conducere
 Conducerea de tip pilotaj, adică valorificarea optimă a resurselor pedagogice prin funcţii
manageriale
 Conducere strategică, adică o evoluţie inovatoarea sistemului la diferite niveluri de
organizare

Note esenţiale ale managementului educaţiei:

 Prezintă un complex de acţiuni concepute şi desfăşurate pentru a asigura funcţionarea


optimă, cu eficienţă maximă a sistemului educaţional.
 Studiază conducerea educaţiei, atât la nivelul instituţiei, cât şi la nivelul de acţiuni în
cadrul clasei.
 Este un management participativ datorită naturii interne umane a activităţii educative, ca
finalizare, organizare, desfăşurare şi evaluare.
 Sub aspect preactic, poate fi semnul normativităţii, al operaţionalitii, al aplicativităţii,
pentru rezolvarea situaţiilor educaţionmale concrete.

S-ar putea să vă placă și