DINAMICA

PRIMUL PRINCIPIU (PRINCIPIUL INERŢIEI)

Acest principiu a fost descoperit de Galileo Galilei (în 1632) și formulat de Isaac Newton
drept principiul I al dinamicii (lex prima).

Un punct material rămâme în repaus sau în mișcare rectilinie și uniformă atât timp cât
asupra lui nu acţionează alte corpuri care să-i schimbe această stare.

Se numește inerție proprietatea unui corp de a-și menține starea de repaus sau de mișcare rectilinie
uniformă în absența acțiunilor exterioare, respectiv de a se opune (reacționa) la orice acțiune
exterioară care caută să-i schimbe starea în care se află.

Măsura inerției unui corp este masa sa, care este o mărime fizică fundamentală.

PRINCIPIUL AL DOILEA (PRINCIPIUL FUNDAMENTAL)

Principiul fundamental afirmă că dacă asupra unui corp acţionează o forţă , ca urmare a
interacţiunii acestuia cu alte corpuri, aceasta determină o variaţie a impulsului corpului după legea:
d p d (m  v)
F 
dt dt
Cum în mecanica clasică masa este constantă (nu depinde de parametrii cinematici) legea poate fi
pusă sub forma:

d (m  v) dv
F  m  m a
dt dt

PRINCIPIUL AL TREILEA (PRINCIPIUL ACȚIUNII ȘI REACȚIUNII)

Principiul acţiunii şi reacţiunii afirmă că acţiunile reciproce a două corpuri sunt egale în
modul şi de sensuri opuse.

PRINCIPIUL INDEPENDENŢEI ACȚIUNILOR

Principiul independenţei acțiunilor afirmă că forţa rezultantă pe care o mulţime de sisteme fizice
o exercită asupra punctului material este egală cu suma vectorială a forţelor pe care fiecare dintre
sisteme le-ar exercita asupra punctului material din aceeaşi poziţie relativă.
 TEOREMELE DINAMICII PUNCTULUI MATERIAL

Din legea fundamentală a dinamicii rezultă trei teoreme: a impulsului, a momentului cinetic şi a
energiei.

1. Teorema impulsului
d p d (m  v)
Legea fundamentală: F 
dt dt
poate fi scrisă sub forma:
F  d t  d (m  v)  d p

de unde prin integrare şi ţinând cont că masa în mecanica clasică este constantă, se obţine:
t2
H   F  d t  m  v 2  m  v1
t1
Mărimea se numeşte impulsul forţei, iar relaţia precedentă reprezintă teorema impulsului:
impulsul forţei rezultante ce acţionează asupra punctului material este egal cu variaţia impulsului
punctului material.

Legea de conservare

Dacă rezultanta forţelor ce acţionează asupra punctului material este nulă, impulsul punctului
material se conservă, adică starea de mişcare a acestuia nu se modifică.

TEOREMELE DINAMICII PUNCTULUI MATERIAL

2. Teorema momentului cinetic

Dacă asupra punctului material acţionează o forţă , atunci momentul forţei în raport cu un punct
considerat fix, numit pol, este dat de relaţia: M  rF

unde r este vectorul de poziţie al punctului material în raport cu polul considerat.

Similar se poate introduce momentul oricărui vector. În particular momentul impulsului, numit
moment cinetic, se defineşte prin relaţia: L  r p  m r  v
dL dr dp
Derivând, se obține:  p  r  r  F  M  d L  M d t
dt dt dt
t2
Prin integrare rezultă K   M d t   L
t1
Deci momentul impulsului forţei aplicate punctului material este egal cu variaţia momentului
cinetic al punctului material.

Legea de conservare

Dacă momentul forţei rezultante este permanent nul, momentul cinetic al punctului material se
conservă.
3. Teorema energiei cinetice

Dacă o forţă acţionează asupra unui punct material provocând deplasarea acestuia, se poate
defini lucrul mecanic infinitezimal efectuat de această forţă prin produsul scalar:  W  F  d r  F  v  d t

Înlocuind forţa cu expresia dată de principiul fundamental se obține

dp 1 
 W  F  v d t   v  d t  d (m  v)  v  d   m  v 2   dEc  W  dEc
dt 2 

1 p2
unde : Ec   m  v 
2
se numeşte energie cinetică a punctului material.
2 2m
Prin integrare ajungem la: W   Ec relaţie ce reprezintă expresia teoremei energiei cinetice,
expresie ce arată că lucrul mecanic efectuat de forţa rezultantă aplicată punctului material este
egal cu variaţia energiei cinetice a punctului material.

Legea de conservare

Dacă rezultanta forţelor aplicate punctului material este permanent nulă, energia cinetică a
acestuia se conservă.

4. Conservarea energiei mecanice

d U  F  d r  Fx d x  Fy d y  Fz d z
Dacă se cunoaşte energia potenţială putem calcula forţele: U U U
dU  dx dy  d z   U dr
x y z
de unde U
F   U  
r

relaţie ce indică faptul că forţa este gradientul cu semn schimbat al energiei potenţiale.

Suprafeţele pentru care U = constant se numesc suprafeţe echipotenţiale, iar curbele de-a lungul
cărora vectorul forţă este tangent la curbe se numesc linii de forţă. Liniile de forţă sunt
perpendiculare pe suprafeţele echipotenţiale.

Aplicând teorema energiei cinetice unei particule aflate în mişcare într-un câmp de forţe
conservativ obţinem:
 
W   F  d r   Ec   U
Și:  Ec   U  0  Ec  U  const.
Relație ce reprezintă teorema conservării energiei mecanice: Într-un câmp de forţe conservativ, în
timpul mişcării are loc o transformare reciprocă a energiei cinetice şi potenţiale, suma lor
rămânând constantă.

În cazul în care mişcarea punctului material are loc într-un câmp conservativ şi este supus
în acelaşi timp şi acţiunii unei forţe neconservative, lucrul mecanic al forţelor neconservative
aplicate punctului material este egal cu variaţia energiei mecanice a punctului material.