2.2.2.1.

Proprietăţi normative ale regulii majorităţii

Regula majorităţii simple este cea mai frecvent utilizată în luarea deciziilor
bugetare. Popularitatea de care se bucură această regulă nu poate fi explicată decât prin
proprietăţile, calităţile dovedite de-a lungul timpului.
Marchizul de Condorcet a observat pentru întâia oară o proprietate a regulii
majorităţii care o face să fie extrem de utilă atunci când grupul decidenţilor este foarte
mare iar alegerii îi sunt supuse două alternative, cum ar fi cazul unui referendum. Teoria
normativă a opţiunii publice a reţinut această proprietate sub denumirea de teorema
juriului a lui Condorcet. Această teoremă poate fi formulată astfel: „Fie n votanţi (n
impar) care trebuie să aleagă între două alternative care par a fi în mod egal corecte a
priori. Presupunem că votanţii decizia independent şi că fiecare are aceeaşi probabilitate
p de a fi corect (1/2<p<1). Atunci probabilitatea ca grupul să facă judecata corectă
utilizând regula majorităţii simple este:

n
 
  i!(n  i)!p 1  p
n! n i
Pn  i
(2.1.)
i
n 1  
2

care se apropie de 1 pe măsură ce n creşte”1.

Conform acestei teoreme, participanţii la un referendum au probabilitate apropiată
de unitate se aprecieze corect problema supusă votului, dacă probabilitatea de a judeca
corect a fiecărui participant este mai mare decât 0,5.
În secolul trecut, Kenneth May a identificat condiţiile specifice pe care trebuie să
le îndeplinească o regulă de deciziei de grup (o funcţie a deciziei de grup) pentru ca
aceasta să fie majoritatea simplă. Astfel, teorema lui May statuează că o funcţie a deciziei
de grup este majoritatea simplă dacă şi numai dacă satisface cumulativ următoarele
condiţii:
 să fie decisivă;
 să fie anonimă;
 să fie neutră;
 să fie pozitiv responsivă.
O altă abordare a regulii majorităţii aparţine lui Douglas Rae şi Michael Taylor.
Cu excepţia deciziilor luate prin unanimitate, deciziile politice nu sunt un joc cu sumă
nulă. Inevitabil, unii vor câştiga, iar alţii vor pierde. Douglas Rae a ilustrat şi Michael
Taylor a demonstrat că majoritatea simplă este regula aleasă de votantul reprezentativ,
deoarece minimizează probabilitatea de a vota pentru o alternativă necâştigătoare sau de a
se opune uneia câştigătoare.

2.2.2.1. Proprietăţi pozitive ale regulii majorităţii

În ciuda faptului că regula majorităţii este cea reţinută pentru cele mai multe
decizii în democraţiile constituţionale, la toate nivelurile de guvernare, analiza

1
Mueller, D.C., op. cit., p 129.
rezultatelor practice pe care le produce aplicarea acesteia a relevat o seamă de
imperfecţiuni.
Atunci când obiectul deciziei bugetare îl constituie o problemă legată de
redistribuirea venitului sau a averii şi când sunt admise amendamente la decizia iniţială,
poate apărea fenomenul formării ciclurilor decizionale (cycling). Pentru exemplificare,
propunem următoarea situaţie: trei grupuri nemajoritare de decidenţi trebuie să decidă
într-o problemă de redistribuire a unor fonduri între ele. două dintre cele trei grupuri vor
forma o coaliţie şi vor câştiga votul, împărţind fondurile egal între ele. În urma
rezultatului deciziei iniţiale, membrii grupului pierzător, de regulă vor încerca să devină
membri ai coaliţiei învingătoare, propunând o înţelegere unei grup din coaliţia
învingătoare (împreună cu care să aibă asigurată majoritatea), înţelegere în urma căreia
fiecare îşi va îmbunătăţi situaţia. Grupul pierzător, intrând în coaliţia câştigătoare, va
obţine ceva faţă de nimic, iar grupul din coaliţia câştigătoare iniţială va accepta
înţelegerea doar în situaţia în care va avea mai mult de câştigat din formarea noii coaliţii.
În continuare, grupul exclus din coaliţia câştigătoare iniţială poate să propună o nouă
înţelegere unui grup din noua coaliţie câştigătoare, şi procedeul prezentat se reia,
formându-se un ciclu de decizie (electoral).
Ciclurile decizionale pot apărea şi în situaţiile în care votanţii trebuie să îşi
exprime preferinţe de tip ordinal cu privire la mai multe alternative. Prezentăm un
exemplu preluat din Dennis C. Mueller2: trei votanţi au următoarele preferinţe referitor
la trei alternative de vot:
Preferinţe între alternativele:
Votanţi
X faţă de Y faţă de Z faţă de X
1 > > <
2 > < >
3 < > >
Comunitatea > > >

Tabel. 2.1. Preferinţele votanţilor care induc un ciclu decizional.

(preluare după Dennis C. Mueller – Public Choice III, Cambridge University Press, Cambridge, 2003, p. 85
)

Rezultatul exprimării prin vot a preferinţelor ordinale ale celor trei votanţi îl
constituie un ciclu decizional: comunitatea (grupul) preferă alternativa X alternativei Y,
alternativa Y alternativei Z, alternativa Z alternativei X, alegerea unei singure alternative
fiind imposibilă.
Pentru evitarea apariţiei ciclurilor decizionale este necesar ca majoritatea
decidenţilor-votanţi să aibă preferinţe identice. În plus, ciclurile decizionale pot fi evitate
prin creşterea procentului cerut pentru luarea deciziei. Caplin şi Nalebuff3 au demonstrat
că acest procent este dat de relaţia:

n
 n 
m*  1    (2.2.)
 n  1

2
Ibidem, p. 85.
3
Caplin, A., Nalebuff, B., On 64% Majority Rule, Econometrica, 56, July, 1988.
 n
 n 
Atunci când n tinde la infinit,   tinde la 1/e>0,368, rezultând un procent
 n 1
de 64% ce garantează existenţa a cel puţin unui punct de echilibru în preferinţele
votanţilor.
Probabilitatea apariţiei unui ciclu decizional creşte odată cu numărul perechilor de
preferinţe contrare ale votanţilor.
Probabilitatea apariţiei unui ciclu decizional descreşte pe măsură ce numărul
preferinţelor single-peacked creşte.
Atunci când preferinţele votanţilor sunt single-peacked, aplicarea regulii
majorităţii conduce la o soluţie şi nu la formarea unei ciclu decizional, iar rezultatul final
este determinat întotdeauna de votantul mediu.
Duncan Black4 a demonstrat aşa-numita teoremă a votantului mediu: dacă
preferinţele votanţilor sunt uni-dimensionale rezultatul votării se va situa la vârful
preferinţelor votantului mediu. Teorema votantului mediu constituie o explicaţie
rezonabilă pentru realizarea consensului într-un sistem bipartit. Astfel, în situaţia în care
în momentul în care la alegerile prezidenţiale se prezintă doi candidaţi, unul reprezentând
un partid cu ideologie de dreapta, iar celălalt un partid cu ideologie de stânga, va câştiga
cel care ştie să-şi prezinte platforma electorală, cât mai aproape de preferinţele votantului
mediu:

Nr. de
voturi

Stânga Centru-Stânga Centru-Dreapta Dreapta Poziţia candidaţilor

Figura 2.3. Competiţia electorală şi preferinţele votantului mediu.

( după Cullis,J., Jones, P. – Public Finance and Public Choice, Oxford University Press, Oxford, 1998, p86)

Un alt aspect important cu privire la regula majorităţii îl constituie existenţa

posibilităţii de negociere între decidenţi, prin realizarea schimburi de servicii politice
(logrolling) între aceştia. Această practică este frecvent întâlnită în cazul deciziilor
parlamentare. Grupul politic A poate obţine sprijin pentru adoptarea unei anumite decizii

4
Black, D., On the Rationale of Group Decision Making, Journal of Political Economics, 56, February,
1948, p. 23-24.
din partea grupului politic B, în schimbul sprijinului propriu pentru o problemă ridicată
de grupul B.