VESTITORUL PRIMĂVERII

Pământul somnoros a început să se trezească la viaţă. Norii suri au căptuşit tolba posomorâtă a iernii,
apoi şi-au luat zborul către tărâmurile îngheţate.
Pe cerul limpede ca un cristal luminos, razele calde şi aurii ale soarelui poleite în culori de primăvară,
încălzesc pomii golaşi.
Primăvara, fiica cea mai tânără şi mai frumoasă a anului, trezeşte la viaţă întreaga natură. Peste tot este
veselie şi agitaţie.
La munte, baba Iarna încă nu şi-a adunat cojoacele. Lângă firicelele subţiri de apă, din pământul umed şi
negru se zăreşte o suavă floricică. Ghiocelul, cu gluga lui cea verde şi cu clopoţelul de argint priveşte
împrejur la razele soarelui care dezmiardă muntele golaş şi pustiu.
-Ghiocelule, de ce ai ieşit de sub zăpadă ? întreabă bradul îmbrăcat în dantela albă cercelată.
- Zâna Iarnă îmi este datoare pentru că i-am împrumutat culoarea şi în fiecare primăvară mă lasă să ies
de sub zăpada poleită cu mărgăritar.
- Ghiocelule, fii bucuros că ai stat toată iarna sub pământul somnoros. A fost o iarnă grea dar şi frumoasă
! Bine că ne-ai adus primavara !
Ghiocelul gingaş, subţirel la trup şi cu clopoţelul delicat a fost ales de către Zâna Primăvară să vestească
întregii naturi că dominarea zăpezii va lua sfârşit.
Undeva, într-un tărâm ascuns, Zâna Iarnă îmbrăcată într-o rochie cusută cu ace de gheaţă şi împodobită
cu steluţe argintii se pregăteşte să plece. Primăvara începe să coboare grăbită din caleaşca ei în culori
de curcubeu.
La revedere, dulce iarnă !
Bine ai venit, dulce primăvară !