Sunteți pe pagina 1din 2

Era roboţilor: În timp ce unele locuri de

muncă sunt preluate de maşini şi


inteligenţă artificială, altele sunt generate
chiar de acestea. Care sunt cele 7 de joburi
ciudate pe care oamenii le vor avea în
viitor

Roboţii vin să „fure” locurile de muncă. Aceasta este o propoziţie pe care o auzim zilnic şi care, într-o
oarecare măsură, este adevărată. Grupul de consultanţă în business Cognizant prezice că în următorii
10-15 ani, 12% dintre joburile din Statele Unite, vor fi preluate de roboţi şi de sisteme automatizate,
potrivit Business Insider.

Totuşi, nu este totul pierdut, încât grupul prezice că revoluţia tehnologică va generea 21 de milioane
de joburi noi ca rezultat al noilor tehnologii. Pentru a domoli frica oamenilor şi pentru a ne ajuta să
avem o perspectivă de viitor, Cognizant prezintă 7 de posibile noi locuri de muncă ce se pot
materializa în următorii ani.

1. Investigator de date – Aceşti analişti profesionişti de date vor analiza informaţii adunat prin device-
urile cuprinse în Internet of Things, pentru a genera către business-uri şi organizaţii, noi perspective
cu privire la clienţi, după analizarea datelor. Această profesie nu este neapărat una nouă, încât
companiile deja investesc timp şi bani în analizarea datelor pentru a oferi clienţilor cel mai
personalizat produs. Dar investigatorii de date ai viitorului vor duce această analiză la alt nivel,
sortând datele adunate de robotul „Alexa” de la Amazon, spre exemplu, pentru a găsi modalităţi mai
bune de a servi clienţii.

2. Walker/Talker – Acest job este potrivit pentru un viitor în care, mulţumită biotehnologiei, oamenii
vor trăi mai mult ca niciodată şi în care va exista un segment demografic foarte mare de populaţie
îmbătrânită. Toţi aceşti oameni în vârstă vor avea nevoie de cineva cu care să vorbească, iar acest job
va fi exact cum sună, angajaţi care se vor plimba în compania oamenilor bătrâni care au nevoie de
companie şi îi vor asculta vorbind despre nepoţi şi zilele bune de demult.

3. Analist cyber-city – Pentru a întreţine toate cyber-city-urile care vor exista, informaţia digitală va
trebui să „zboare” în mod eficient în jurul oraşelor. În oraşele viitorului, datele colectate de la
milioane de senzori vor menţine în funcţiunile serviciile de tip smart-city. Oraşul, de asemenea, este
„viu” şi colectează date biologice, date personale şi date legate de bunuri. Dacă un senzor din oraş
care urmăreşte bioritmul maselor se defectează, un analist de cyber-city trebuie să fie acolo pentru a-
l repara.

4. Constructor de realitate augumentată – Aceştia vor fi „pionieri”, exact precum Shakespeare în


timpul său. Un astfel de constructor se va ocupa de modul cum generaţiile vor experimenta
entertainementul în viitor. Artistul va fi responsabil pentru scrierea, creearea design-ului şi
construcţia momentelor din realiatea augumentată pe care vor dori clienţii să le experimenteze.

5. Manager de dezvoltare pentru un business de inteligenţă artificială – Acest job este „singurul lucru
pe care inteligenţa artificială nu îl va putea face în viitorul apropiat”, şi-anume să se vândă pe ea
însăşi, scrie Cognizant. Această persoană va fi practic agentul de vânzări al unui business care se
ocupă cu producţie, dezvoltare şi vânzare tehnologie de inteligenţă artificială.

6. Consilier de angajament în fitness – Din păcate, deja obezitatea este o problemă mare la nivel
global. Fitbits şi alte device-uri care urmăresc activitatea ajută într-o anumită măsură, dar nu sunt atât
de apropiate de client. Clienţii fitness-ului din viitor vor fi de acord să poarte device-uri care urmăresc
activitatea, iar consilierii de angajament în fitness vor ţine oamenii motivaţi şi la curent cu starea lor
de sănătate.

7. Tehnician de sănătate asistat de inteligenţă artificială – Această profesie va exista într-o lume în
care, mulţumită inteligenţei artificiale, serviciile medicale sunt „valabile la scară largă şi disponibile
tuturor la cerere”. Pacienţii nu vor merge la doctor. Aceşti tehnicieni se vor prezenta la domiciliu şi vor
utiliza un software care rulează cu ajutorul inteligenţei artificiale pentru a da un diagnostic cât mai
corect. Operaţiile vor face parte din fişa postului, fără a fi necesară o diplomă.

S-ar putea să vă placă și