CURSUL NR.

4
(continuare curs 3)

3.3. PRODUŞI REZULTAŢI PRIN PROCESELE DE DEZAGREGARE ŞI ALTERARE

Produsele ce rezultă din dezagregarea şi alterarea mineralelor şi rocilor se diferenţiază după

gradul de mărunţire şi după compoziţia chimică. Produsele de dezagregare sunt alcătuite din
particule grosiere, iar cele de alterare sunt compuşi noi, foarte fini, care în contact cu apa pot da
soluţii sau suspensii coloidale. Principalele produse rezultate prin alterare şi dezagregare sunt
reprezentate prin: săruri, oxizi şi hidroxizi, silice coloidală, minerale argiloase, praf, nisip,
pietricele, pietre şi bolovani.
Sărurile. Rezultă prin reacţia dintre baze şi diferiţii acizi ce se găsesc în soluţie. După
gradul de solubilitate, se împart în săruri: uşor solubile, mijlociu solubile, greu solubile şi foarte
greu solubile.
Sărurile uşor solubile. Dintre cele mai frecvente, sunt: sărurile acidului azotic (azotaţii de
Na, K şi Ca); sărurile acidului clorhidric (clorurile de Na, K, Mg şi Ca); unele săruri ale acidului
sulfuric (sulfaţi de Na, K şi Mg); unele săruri ale acidului fosforic (monocalcici şi dicalcici),
fosfaţi feroşi; unele săruri ale acidului carbonic (carbonatul de sodiu). Fiind solubile, aceste
săruri sunt uşor spălate pe profilul de sol.
Sărurile mijlociu solubile sunt reprezentate prin sulfatul de calciu (gips), care la 18°C are
o solubilitate în apă de 2,3 g/l. în regiunile umede el poate fi spălat în adâncime până la apa
freatică.
Sărurile greu solubile sunt reprezentate prin carbonaţi de calciu şi magneziu. Cea mai mare
importanţă o au carbonaţii de calciu, care influenţează favorabil proprietăţile fizice şi chimice ale
solului. Aceste săruri devin solubile în apa încărcată cu dioxid de carbon, când trec în
bicarbonaţi.
Sărurile foarte greu solubile sunt reprezentate prin fosfaţii de fier şi aluminiu, care apar în
solurile acide, prin combinarea acidului fosforic cu fierul şi aluminiu. In solurile alcaline,
bogate în calciu, se poate forma fosfatul tricalcic - Ca3(P04)2, de asemenea foarte greu solubil.
Oxizii şi hidroxizii. Cei mai răspândiţi în masa solului sunt cei de fier, aluminiu,
mangan şi siliciu, care se formează în urma alterării silicaţilor.
Oxizii şi hidroxizii de fier provin în sol prin alterarea mineralelor care conţin ioni de fier
în reţeaua cristalină. Fierul este scos din reţea sub formă de hidroxid de fier, de natură coloidală
(Fe(OH)3), care în mare parte se depune sub formă de geluri amorfe sau, prin deshidratare, trece în
sescvioxizi, cei mai răspândiţi fiind: limonitul (2Fe203*3H20), goethitul (Fe2O3*H20), hematitul
(Fe2O3) etc. Sescvioxizii mai puternic hidrataţi imprimă solurilor din regiunile umede o culoare
brună-gălbuie, iar cei slab hidrataţi, o culoare roşcată sau ruginie aprinsă.
In mediul acid, compuşii coloidali ai fierului se deplasează de la suprafaţa solului spre
adâncime, depunându-se în orizontul B, la suprafaţa agregatelor structurale.
O parte din hidroxizii de fier intră în reacţie cu acizii humusului formând fero-humaţii.
Oxizii şi hidroxizii de aluminiu provin în masa solului prin alterarea diferiţilor silicaţi care
conţin acest element. Hidroxidul de aluminiu este un gel amorf, incolor, şi translucid, care se
menţine în această formă foarte scurt timp. După câteva ore, se transformă în sescvioxizi de
aluminiu (Al2O3*nH20). Cei mai răspândiţi sunt: hidrargilitul (Al2O3*3H2O) şi diasporul (Al2CO3*
H2O). Gelul de hidroxid de aluminiu poate precipita cu silicea coloidală, dând naştere la
combinaţii complexe silico-aluminice hidratate, care prin învechire trec în silicaţi secundari ai
argilei. In solurile cu reacţie acidă, hidroxizii de aluminiu migrează şi ei împreună cu cei de
fier şi mangan, depunându-se în orizontul B.
Oxizii şi hidroxizii de mangan, se întâlnesc în sol în cantitate mult mai mică decât cei de
fier şi aluminiu. Ei se pun în evidenţă mai ales în solurile umede, unde apar sub formă de pete
de culoare brună-închisă până la neagră, sau de concreţiuni cunoscute sub numele de bobovine.
Migrează în masa solului în mod asemănător cu cei de fier şi aluminiu.

1
 Silicea coloidală sau silicea hidratată (Si02*nH20), rezultă în sol prin alterarea
silicaţilor. Prin deshidratare ea se poate transforma în particule fine de cuart secundar. In sol,
silicea coloidala se prezinta ca o pulbere fina, de culoare albicioasa. O parte din silicea coloidala
se acumuleaza in orizontul E, iar o alta parte acopera agregatele structurale din orizontul de la
suprafata, imprimand solului o culoare cenusie-albicioasa.
Silicea coloidala, avand sarcina electronegativa precipita usor cu hidroxizii
electropozitivi de fier §i de aluminiu, dand nastere la complexe silico-ferice si silico-aluminice,
care stau la baza formarii mineralelor argiloase din masa solului.
> Mineralele argiloase cuprind o serie de silicati secundari rezultati prin alterarea
silicatilor primari. Se numesc minerale argiloase deoa-rece sunt componentele principale ale
argilei.
Dupa structura interna, mineralele argiloase se impart in: minerale cu foite bistratificate
si minerale cu foite tristratificate.
Mineralele argiloase cu foite bistratificate sunt reprezentate prin caolinit si halloysit.
Foitele bistratificate sunt formate dintr-un strat de tetraedri de siliciu si un strat de octaedri de
aluminiu (figura 3.4.).
Legatura intre doua foite invecinate se face pe cale electrica, prin intermediul ionilor de
OH- de la stratul de octaedri care se gasesc in acelasi plan cu ionii de oxigen de la stratul de
tetraedri (figura 3.4)

Spatiul
dintre } doua
foite
invecinate

Strat de (octaedri)
Strat de (tetraaedri)

Aranjarea spatiala a planurilor de tetraedri si octaedri la foifa

bistratificata de caolinit (dupa JASMUND)
Figura 3.4

Din cauza legaturii electrice, intre cele doua foite invecinate se mentine un spatiu foarte mic
(2,7Å) si rigid, mineralele nu prezinta proprietatea de gonflare, iar capacitatea de retinere a
cationilor prin adsorbtie este mica (10-15 me la 100 g material argilos) (fig.3.5.).

La aceste minerale adsorbţia cationilor şi a moleculelor de apă are loc în mod obişnuit
numai pe suprafeţele de ruptură.

2
 Caolinitul are formula generală 2Si02-Al203-2H20, iar halloysitul 2Si02-Al203-4H20.

Mineralele argiloase cu foiţe tristratificate sunt formate din două straturi de tetraedri de siliciu
legate printr-un strat de octaedri de aluminiu (figura 3.6). La aceşti silicaţi, distanţa între foiţele
elementare variază între 3,5 şi 14 Å, iar distanţa între planurile bazale a două foiţe învecinate
poate să fie de 20-30 Å (fig.3.7). Legătura între două foiţe învecinate se face prin diferiţi
cationi adsorbiţi. Silicaţii cu structură tristratificată au proprietatea de a reţine şi molecule de
apă, deci, prezintă adesea un accentuat proces de gonflare. Caracteristic pentru mineralele
argiloase cu foiţe tristratificate este procesul de substituire izomorfă a ionilor din reţea. Astfel Si 4
din tetraedri, poate fi înlocuit parţial cu Al+3, iar Al+ din octaedri poate fi înlocuit parţial cu Mg2+ şi
Fe2+. Pentru că aceste înlocuiri nu se fac în moc echivalent, ci "ion pe ion", apar diferenţe de
sarcini pozitive, care sunt compensate prin adsorbţie de cationi între foiţele elementare şi pe
suprafaţa de ruptură,
Silicaţii cu foiţe tristratificate se împart în două grupe, şi anume:
-grupa smectitului, care cuprinde: montmorillonitul, beidelitul ş nontronitul;
-grupa micelor hidratate, care cuprinde: illitul, vermiculitul şi glauconitul.

Fig.3.6. Aranjarea spaţială a planurilor de tetraedri şi octaedri la o foiţă tristratificată (după

JASMUND)
• Montmonllonitul apare cel mai frecvent în solurile din ţara noastră şi are formula generală
4Si02-Al203-nH20(Ca, Mg)0. Din cauza foiţelor mai distanţate, montmorillonitul se hidratează şi
gonflează puternic şi are o capacitate mai mare de schimb cationic (100-200 me/100 g de material
argilos).

Fig. 3.7. Prezentarea schematică a foiţei stristratificate de montmorillonit

• Beidelitul este mai bogat în aluminiu decât montmorillonitul şi are formula generală: 3
Si02-A1203- nH20(Ca, Mg)0.
•Nontronitul se întâlneşte uneori în soluri alături de montmorillonit, de care se deosebeşte

3
printr-o cantitate mai mare de fier. Are formula: 3 Si02Fe203* nH20(Ca,Mg)0.
•Micele hidratate sunt asemănătoare micelor şi au foiţe tristrati-ficate ca silicaţii
argiloşi din grupa smectit. Compoziţia chimică a micelor hidratate este foarte diferită, în
funcţie de cationii care leagă foiţele elementare. La aceste minerale este prezentă substituirea
aluminiului din gruparea octaedrică cu ionii de magneziu şi chiar cu cei de fier. Micele hidratate
se formează în cea mai mare parte prin alterarea micelor. Astfel, musco-vitul trece prin alterare în
illit, iar biotitul în vermiculit.
Praful sau pulberea. Este un produs al dezagregării, fiind alcătuit din particule cu
diametrul cuprins între 0,02 şi 0,002 mm. Spre deosebire de argilă, praful prezintă în cea mai
mare parte aceeaşi compoziţie chimico-mineralogică cu a rocii sau mineralului din care a
provenit. Se întâlneşte în procent mai ridicat în unele roci sedimentare (loess, aluviuni etc), cât
şi în solurile formate pe aceste roci. La formarea lui participă şi alterarea.
Nisipul. Este reprezentat prin particule mai grosiere faţă de praf, rezultate prin
procesele de dezagregare a diferitelor minerale şi roci. în funcţie de diametrul particulelor,
deosebim: nisip grosier (2-0,2 mm) şi nisip fin (0,2-0,02 mm).Compoziţia chimico-
mineralogică a nisipului este determinată de a mineralelor din care a provenit (cuarţ, feldspat,
calcar etc). Nisipul format din minerale nealterabile, cum ar fi cuarţul, se menţine ca atare sau
se transformă, prin dezagregare în praf. Prezenţa nisipului cuarţos în solurile argiloase este
favorabilă, contribuind la micşorarea compactităţii şi mărirea permeabilităţii pentru apă şi aer.
Solurile cu cantităţi prea mari de nisip, sunt în general mai puţin fertile, din cauza capacităţii
reduse de reţinere pentru apă şi substanţe nutritive.
Pietricele, pietrele şi bolovanii. Sunt produse de dezagregare formate din fragmente
de minerale sau roci cu diametrul de peste 2 mm (pietricele 2-20 mm, pietre 20-200 mm şi
bolovani peste 200 mm). Aceste produse, cunoscute şi sub numele de "scheletul solului", pot fi
formate dintr-un mineral sau pot avea o compoziţie heterogenă.

3.4. TRANSPORTUL ŞI DEPUNEREA PRODUSELOR DE DEZAGREGARE ŞI

ALTERARE

Produsele rezultate în urma proceselor de dezagregare şi alterare pot rămâne pe locul

de formare sau pot fi transportate sub formă de: soluţii (sărurile), soluţii coloidale (hidroxizi de
fier şi aluminiu, minerale argiloase), suspensii (praful, nisip fin) sau pe cale mecanică (nisipul
grosier, pietricele, bolovani). In timpul transportului, mai ales la particulele grosiere, se produc
transformări fizice şi chimice. Produsele de dezagregare şi alterare depuse, constituie rocile
sedimentare pe care se formează cele mai multe soluri din ţara noastră.
Dacă ne referim la sărurile solubile rezultate prin procesele de alterare, acestea sunt spălate
în adâncime de către apa de infiltraţie. Astfel, apa de ploaie sau cea introdusă prin irigaţii se
infiltrează, şi odată cu ea, sunt transportate în adâncime şi sărurile în ordinea solubilităţii lor.
Adâncimea de depunere a sărurilor este determinată şi de cantitatea de apă. Cu cât cantitatea de
apă care se infiltrează este mai mare, cu atât cantitatea de săruri îndepărtată de la locul de
formare şi adâncimea de depunere a lor este mai mare. Astfel, solurile din zonele cu climă umedă,
precum şi cele irigate neraţional sunt sărăcite în săruri. După spălarea sărurilor, apa de infiltraţie
antrenează şi materialele sub formă de suspensii sau soluţii coloidale, pe care le transportă şi le
depune la diferite adâncimi. O parte din aceste substanţe pot ajunge, odată cu apa de infiltraţie, în
apa freatică şi, de aici, în lacuri, mări şi oceane, unde se depun, formând depozite de roci
sedimentare.
O acţiune importantă în procesul de transport şi sedimentare o are "apa de şiroire" şi cea a
"torenţilor". Această apă poate transporta, pe lângă fracţiunile grosiere şi cantităţi importante de
săruri şi substanţe coloidale, pe care le depune la baza versanţilor.
Apele curgătoare prezintă, de asemenea, o importanţă mare în acţiunea de transport şi
sedimentare, atât a produselor grosiere, cât şi a sărurilor şi coloizilor. Deşi, conţinutul în săruri al
apelor curgătoare este mic, ţinând cont de volumul foarte mare de apă ce se scurge de pe uscat se
4
apreciază că în mări şi oceane se transportă anual cantităţi imense de săruri şi suspensii.
Transportul şi depunerea produselor de dezagregare şi alterare poate fi făcută şi de vânt la
distanţe foarte mari, rezultând depozite sedimentare eoliene.
Acţiunea de transport şi depunere, mai ales a produselor de dezagregare, poate avea loc şi
sub acţiunea forţei de gravitaţie ce se manifestă pe versanţi.
Ca urmare a transportului şi depunerii produselor de dezagregare şi alterare se formează
depozite naturale, care pot fi: acvatice şi continentale.
Depozitele acvatice. Se formează din materialul transportat de pe uscat şi depus în lacuri
(depozite lacustre) şi în mări (depozite marine).
Depozitele continentale sunt reprezentate, mai ales, prin roci detritice, cunoscute sub
următoarele denumiri: depozite eluviale, coluviale, deluviale, proluviale, aluviale, glaciale şi
eoliene (fig. 3.8).

Fig. 3.8. Depunerea produselor de dezagregare şi alterare

=> Depozitele eluviale sunt alcătuite din produsele dezagregării şi alterării rămase pe
locul de formare. Acestea se recunosc prin aceea, că în secţiunea făcută printr-un astfel de
depozit, se observă o trecere treptată de la materialul puternic dezagregat şi alterat la roca dură.
=> Depozitele coluviale sunt reprezentate din materiale depuse la baza versanţilor de
către apele de şiroire sau sub influenţa gravitaţiei. Pe măsura depunerii lor panta versanţilor se
reduce.
=> Depozitele deluviale se întâlnesc pe versanţii slab înclinaţi şi sunt reprezentate prin
fragmente de diferite dimensiuni depuse peste depozitele coluviale.
=> Depozitele proluviale sunt formate din material adus de torenţi sau râuri cu regim
torenţial şi depuse la baza pantei sub formă de conuri de dejecţie.
=> Depozitele aluviale iau naştere prin acţiunea de transport şil sedimentare a apelor
curgătoare. Se întâlnesc în lunci, sunt stratificate şi au o compoziţie chimică şi mineralogică
variată.
=> Depozitele glaciale se datorează gheţarilor şi sunt formate din materiale colţurate de
diferite dimensiuni. Se mai cunosc sub denumirea de depozite morenice.
=> Depozitele eoliene sunt reprezentate prin materiale transportate de vânt. Ele sunt
formate din particule fine şi nu se prezintă stratificate. Se întâlnesc, mai ales, în zonele de
câmpie. Tipice din acest punct de vedere sunt depozitele nisipoase şi cele mai multe depozite
loessoide din ţara noastră.