Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Tema: Gestiunea Stocurilor
Tema: Gestiunea Stocurilor
Gestiunea stocurilor
6.1. Definirea, scopurile şi factorii de influenţă a gestiunii stocurilor
Stocurile se definesc ca cantităţi de resurse materiale care se acumulează în depozitele şi magaziile
unităţilor economice, într-un anumit volum şi o anumită structură, pe o perioadă de timp, cu un anumit scop.
Întreprinderea îşi constituie stocurile de materiale sau produse pentru a asigura alimentarea continue a
subunităţilor sale cu resurse materiale în vederea desfăşurării normale a activităţii şi realizării obiectivelor
propuse. Stocurile de materiale se exprimă în următoarele unităţi de măsură:
unităţi naturale (tone, kg, buc., m2)ce permite determinarea potenţialului de producţie care poate fi
realizat, de asemenea determină necesarul de spaţii pentru depozitare;
unităţile valorice (lei, mii lei) – asigură evaluarea resurselor financiare, determinarea capitalului
circulant;
în zile, arată perioada de timp în care stocul format acoperă necesitatea pentru consum.
În ceea ce priveşte gestiunea stocurilor o unitate economică trebuie să se bazeze pe cercetare, în funcţie
de necesităţile şi intensitatea consumului din punct de vedere al echilibrului optim dintre frecvenţa achiziţiilor şi
imobilizările fizice şi financiare a stocurilor ale căror menţinere la nivel de securitate trebuie să protejeze contra
riscului de ruptură.
Gestiunea stocurilor reprezintă procesul cumpărării bunurilor şi / sau serviciilor în cantităţile necesare,
de calitate corespunzătoare şi la momentul potrivit.
Obiectivele gestiunii stocurilor sunt:
Asigurarea continuităţii procesului de producţie, ceea ce duce la obţinerea unor venituri constante, prin
comercializarea bunurilor produse, şi menţinerea numărului clienţilor firmei.
Maximizarea vânzărilor. În condiţiile unei cereri suficiente, vânzările pot fi mult mai mari, dacă bunurile
sunt furnizate la timp şi în cantităţile solicitate de către consumatori.
Protejarea activelor unităţii economice se poate obţine prin controlul stocurilor împotriva risipei şi
deteriorărilor, depozitarea cantitativă şi calitativă a materiilor prime şi materialelor.
Investiţiile minime în stocuri presupun costuri de depozitare şi de asigurare minime.
Furnizarea de informaţii de către compartimentul de aprovizionare conducerii unităţii economice. Aceasta se
poate obţine prin determinarea cantităţilor optime de aprovizionat şi momentelor de reaprovizionare,
stabilirea ratei de rotaţie a stocurilor şi diminuarea erorilor în documentaţia privind stocurile din cadrul
firmei.
Menţinerea stocurilor de producţie a întreprinderii la nivelurile planificate.
Satisfacerea necesităţilor de consum ale unităţii economice şi a subdiviziunilor sale în resurse materiale
necesare.
Păstrarea caracteristicilor calitative a materiilor prime şi materialelor pe timpul depozitării.
Prevenirea apariţiei lipselor de stoc sau suprastocării de resurse materiale.
Asupra mărimii şi dinamicii stocurilor îşi exercită influenţa un foarte mare număr de factori, de diverse
maturii dintre care principalii sunt:
Frecvenţa livrărilor (aprovizionărilor) de la furnizori:
se stabileşte luându-se în consideraţie atât condiţiile de livrare ale furnizorului, cât şi cele de primire ale
consumatorului. Condiţiile se referă la natura cererii, momentele de consum, natura resurselor, ciclitatea
producţiei ş. a.
Strategiile care pot fi aplicate de furnizori în organizarea şi derularea livrărilor către beneficiarii săi sunt:
livrarea alternativă sau simultană.
Livrarea alternativă determinată formarea de stocuri mai mari la beneficiari pentru perioade de timp
mai lungi. Livrarea simultană acţionează invers fiind mai eficientă pentru beneficiari, însă această strategie
necesită organizarea mai complexă şi mai amplă a activităţii de desfacere, implicând un efort suplimentar din
partea furnizorului, ceea ce nu întotdeauna este favorabil.
Cantitatea minimă care poate fi comandată şi cumpărată de un beneficiar de la furnizor în
condiţii economice avantajoase. De obicei, aceasta este stabilită de producător ca reprezentând limita sub care
fabricaţia unui produs ar antrena cheltuieli de producţie mai mari şi preţuri de realizare mai ridicate.
Capacitatea de transport a mijloacelor folosite în aducerea resurselor materiale în corelaţie cu
distanţa de transport; condiţionare reciprocă asigură realizarea procesului de transport a resurselor materiale
cu cheltuieli cât mai mici. Ca rezultat, mărimea stocurilor este condiţionată de capacitatea de transport în
special pentru resursele care se asigură din import.
1
Condiţiile naturale şi climaterice determină de regulă, formarea stocurilor sezoniere la resursele
materiale a căror exploatare sau transport se întrerupe, ca urmare a influenţei nefavorabile specifice sezonului
de iarnă.
Proprietăţile fizico-chimice. Limitează durata de stocare în timp a resurselor materiale perisabile, a
celor cu termene scurte de garanţie sau a celor care prin compoziţia şi structura specifică se degradează, dacă
sunt staţionate în stocuri pe o perioadă mai mare de timp decât cea admisă de caracteristicile specifice.
Capacitatea de depozitare existentă disponibilă sau care poate fi închiriată limitează cantitatea
maximă de materiale ce poate fi stocată la un moment dat.
Periodicitatea fabricaţiei la producători condiţionează intervalul minim la care se pot aproviziona
resursele materiale de la sursa directă. Deci, intervalul între două reaprovizionări succesive,
Nivelul planificat al volumului producţiei realizate.
Durata procesului de producţie.
Volumul şi structura producţiei.
Normele specifice de consum a resurselor materiale şi consumurile standard.
Cheltuielile de lansare a comenzilor de aprovizionare.
Amplasamentul stocurilor de resurse materiale.
Termenul de garanţie (valabilitate) a producţiei finite.
Uşurinţa înlocuirii resurselor materiale (din stocuri) cu resurse substituibile.
Consecinţele nedispunerii la timp de un stoc anumit.
Durata de comandă-aprovizionare.
Durata de condiţionare-pregătire.
2
c) tehnici care sunt reprezentaţi de utilajele şi capacităţile de producţie ale acestora, folosite în procesul
de producţie;
d) economici.
4. Aplicarea metodelor pentru dimensionarea stocurilor pe tipurile stabilite la etapa precedentă.
5. Stabilirea politicii de conducere, coordonarea şi control a procesului de formare şi consum a
stocurilor.
Stocul maxim
Stocul mediu
4
6.4. Tipuri şi metode de gestiune a stocurilor
Gestiunea modernă a stocurilor la întreprindere prevede nu numai dimensionarea acestora prin
determinarea mărimii şi structurii, dar şi urmărirea dinamicii stocurilor cu limitele admisibile în scopul
menţinerii acestora la nivelul stabilit.
În funcţie de condiţiile în care se desfăşoară procesele de stocare, de natura şi caracteristicile surselor de
furnizare, de condiţiile de transport se evidenţiază o gamă variată de tipuri de gestiune:
1) Gestiunea cu cerere constantă la intervale egale.
Prevede ca reaprovizionările pentru reîntregirea stocului curent să se facă în loturi egale, din punct de
vedere cantitativ, în caz de epuizare a stocului curent se prevede formarea şi utilizarea stocului de siguranţă.
Este considerat tipul clasic de gestiune şi este recomandat pentru întreprinderile cu un nomenclator
constant de fabricaţie (de ex. unităţile constructoare de maşini, unităţi cu tipul de producţie în masă şi în serie
mare).
Scmaxim
Q1 Q2 Q3 Qn
Scmediu
Scminim
Stocul de siguranţă
In
t
I1 I2 I3
Scmaxim
Q1 Q2 Q3 Qn
Scmediu
Scminim
Stoc de siguranţă
In
t
I1 I2 I3
3) Gestiunea cu cerere fixă la intervale neegale – nu se cunosc din timp momentele calendaristice de
lansare a comenzilor, ele, determinându-se prin extrapolare. Reaprovizionările se fac în loturi fixe, stabilite Ia
5
începutul perioadei de gestiune. Acest tip de gestiune este caracteristic pentru întreprinderile cu un volum mare
de producţie nenominalizată sau prestatoare de servicii etc.
Scmaxim
Q1 Q2 Q3 Qn
Scmediu
Scminim
Stoc de siguranţă
I3
t
I1 I2 In
Scmaxim
Q1 Q2 Q3 Qn
Scmediu
Scminim
Stoc de siguranţă
t
I1 I2 I3 In