Sunteți pe pagina 1din 6

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE DREPT CLUJ NAPOCA

ELABORAREA LUCRĂRII DE LICENȚĂ

STUDENT : MĂRĂȘESCU CRISTIANA MARIA , ANUL IV ZI


Lucrarea de licenta își propune să prezinte principalele aspecte teoretice și practice ale
efectelor contractului de vânzare-cumpărare și identificarea obligațiilor părților contractuale.

Contractele civile reprezintă instrumentele juridice prin intermediul cărora se realizează


folosința, conservarea sau circulația bunurilor sau crearea de noi valori de întrebuințare. Normele
juridice, care reglementează contractul, în principiu reprezintă aplicarea principiului autonomiei
de voință în stabilirea condițiilor în care se încheie sau se stinge contractul dintre părțile acesteia.

Odată cu apariția monedei, contractul de vânzare-cumpărare a devenit instrumentul de


bază cel mai frecvent utilizat de persoane. De-a lungul timpului contractul de vânzare-cumpărare
nu și-a pierdut importanța și este unul dintre cele mai flexibile modalității de reglementare a
rapoartelor sociale.

Contractul de vânzare-cumpărare este și astăzi una din instituțiile tradiționale principale


ale dreptului civil. În prezent contractul de vînzare-cumpărare reprezintă cel mai răspîndit
contract, ce asigură atât circuitul civil, cât și circuitul comercial.

Fiecare persoană se încadrează în diverse raporturi contractuale, fără ca acestui raport să I se


acorde o atenție deosebită. Aceasta are loc doar pentru că, de regulă, se realizează contracte de
vânzare-cumpărare elementare, cotidiene, cum ar fi cumpărarea produselor alimentare,articole de
vestimentație și alte obiecte pentru uzul personal de la piațe sau de la o instituții comerciale.

De asemenea, se încheie și contracte mai complexe după natura lor, cum ar fi vânzarea la
licitație, vânzarea unei succesiuni, vânzarea unor imobilelor, privatizarea, inclusiv și care
reglementează relațiile pe plan internațional, de exemplu contractul de vânzare internațională de
mărfuri.Contractul de vînzare-cumpărare este instrumentul juridic principal de realizare a
circulației bunurilor.

Motivul pentru care am ales aceasta tema este de asemenea și o necesitate în acumularea de
informații ca și cumpărător și posibil vânzător.

Prezenta lucrare se împarte în trei largi capitol după cum urmează, capitolul 1 însoțit de
definiția contractului și definiția contractului de vânzare împreună cu caracterele juridice ale
acestuia, la capitolul 2 regăsim efectele contractului de vânzare cu obligațiile vânzătorului si
acestea fiind : obligația de a transmite proprietatea bunului sau dreptului vândut, obligația de
predare a bunului vândut și de conservare a acestuia pâna la predare, obligația de garanție pentru
evicțiune, garanția contra evicțiunii provenind de la vânzător,garanția evicțiunii rezultate din
fapta unui terț, garanția de drept și garanția de fapt , obligația de garanție contra viciilor ascunse.

În următoarele pagini am clasificat viciile în materia vânzării și am specificat condițiile


răspunderii pentru viciile ascunse, precum și prescripția dreptului la acțiune și modificări
convenționale ale obligației de garanție pentru vicii.Următorul capitol și cel din urmă este definit
de obligațiile cumpărătorului, de obligația de plată a prețului, de preluare a bunului și de
obligația de suportare a cheltuieliilor vânzării.

Lucrarea de licență se finalizează cu ideile pe care le-am concluzionat în urma elaborării


acestei lucrării.

Scopul prezentei lucrării constă în evidențierea obligațiilor contractului de vânzare-


cumpărare și a condițiilor de valabilitate a acestora și a rolului pe care îl au în eficiența
contractului de vînzare-cumpărare, prin generalizarea teoriei și practicii.

Concluzii finale despre lucrarea de licenta sunt in curs de concretizare, urmand a fi expuse la
finalul licentei. În principal concluziile trase nu sunt în totalitate pozitive, datorita lacunei care
exista în reglementarea anumitor aspecte, ca și propuneri finale despre lucrarea de licenta, am
adus ca nou, propunerea unor reglementari mai stricte in ceea ce priveste conditiile vânzării,
urmand ca aceste propuneri sa faciliteze munca si multitudinea de dosare care le au instantele pe
rol. Un exemplu ar fi implementarea obligatorie a consultarii unui specialist in momentul
achizitionarii unui imobil sau unui bun mobil care trece de o anumita suma semnificativa de
bani.

S-ar putea să vă placă și