Sunteți pe pagina 1din 4

Analiza unui program electoral din perspectivele amplasării pe axa politică și a

prezenței elementelor populiste

-Studiu de caz: UDMR-

Maghiarii din România reprezintă una dintre cele mai numeroase minorităţi etnice din Europa.
Conform datelor oficiale ale recensământului din 2011, 1.237.746 de persoane – echivalentul a 6,5
la sută din populaţia României – sunt înregistrați ca etnici maghiari.
Pagina oficială a Uniunii Democrate Maghiare din România menționează că UDMR a fost
înființată după căderea regimului comunist, pe 25 decembrie 1989. Încă de la înființare, scopul și
rolul asumat al Uniunii este reprezentarea și apărarea intereselor comunității maghiare din
România. Uniunea Democrată Maghiară din România se prezintă ca o organizație care susține
interesele comunității maghiare din România, asigură reprezentarea politică și publică la nivel
național și local a minorității maghiare. UDMR este prezentă în Parlamentul României din 1990,
iar din 1996 a fost partener de coaliție în mai multe guverne din Romania. Din 2007, odată cu
intrarea României în Uniunea Europeană, UDMR are membri în Parlamentul European. În
continuare, vom încerca să identificăm acele cuvinte cheie din Programul Electoral pentru anul
2016 al Uniunii Democrate Maghiare din România care situează partidul undeva pe axa politică,
dar și elementele populiste din cadrul programului.
Lucrarea ”Mapping Policy Preferences1” prezintă o serie de termeni și concepte cheie cu
ajutorul cărora putem codifica un program politic. Acești termeni, grupați în ”Emphasis on the
Left” și ”Emphasis on the Right”, reprezintă cuvintele cheie care descriu un discurs politic de
stânga sau dreapta. În coloana termenilor de dreapta sunt menționate: Aspectul militar pozitiv,
libertățile și drepturile omului, aspectul pozitiv al constituționalismului, autoritatea eficientă,
întreprinderi libere, stimulente economice, aspectul negativ al protecționismului, ”economia
ortodoxă”, limitarea serviciilor sociale, aspectul pozitiv al un fel ”național” de a trăi, aspectul
pozitiv al moralității tradiționale, legea și ordinea, armonia socială. De celalaltă parte a axei
politice, la stânga, identificăm următoarele cuvinte cheie: decolonizarea, aspectul militar negativ,

1
Ian Budge, Mapping policy preferences: estimates for parties, electors, and governments, 1945-1998, Oxford
University Press, Oxford ; New York, 2001.
pacea, aspectul pozitiv al internaționalismului. democrația, reglementarea capitalismului,
planificarea economică, aspectul pozitiv al protecționalismului, economia controlată,
naționalizarea, extinderea serviciilor sociale, extinderea educației, aspectul pozitiv al sindicatelor.
Referindu-ne specific la UDMR, Președintele Uniunii, Kelemen Hunor, a declarat că în 1990,
atunci când a fost înființat, nu s-a ales o ideologie a partidului. Acesta a explicat că UDMR
reprezintă o comunitate în care există atât membri de stânga cât și dreapta, definindu-se ca o
organizație umbrelă, în pofida faptului că face parte, la nivelul UE, din Partidul Popular European,
o organizație politică de centru-dreapta. Analizând programul electoral din 2016 al UDMR cu
ajutorul cuvintelor cheie menținate în paragraful de mai sus, vom încerca să realizăm o analiză de
conținut al acestuia pentru a descoperi dacă este posibilă plasarea partidului pe axa politică stânga-
dreapta-centru.
Programul electoral menționează în primul rând faptul că ” sarcina prioritară a UDMR este
astăzi din nou apărarea comunităţii şi crearea unui trai sigur pentru maghiarii din România2”. În
continuare, documentul se referă la viitorul comunității maghiare, care presupune ca ”tinerii din
partea locului să îşi făurească la ei acasă un cămin, să-şi întemeieze o familie, fără să fie atraşi de
perspectiva bunăstării altor meleaguri”. Punerea accentului pe comunitățile locale și tinerii care
sunt încurajați să își construiască un viitor acasă corespunde felului ”naționalist” de a trăi (national
way of life) specific ideologiei de dreapta. Faptul că partidul reprezintă drepturile și interesele
unei minorități naționale subliniază și mai mult acest aspect naționalist, fiind impus de faptul că o
comunitate relativ restrânsă de oameni, în raport cu populația principală, este nevoie să adopte un
astfel de discurs pentru a se face auzită pe scena politică.
În continuare, programul electoral propune o serie de măsuri specifice în vederea sprijinirii
tinerilor din comunitate, ” administraţiile publice fiind cele care trebuie să ia măsuri menite să
dovedească pe deplin beneficiile rămânerii pe meleagurile natale şi făurirea unui viitor chiar la ei
acasă”. Printre mărusile propuse de UDMR se numără: ” asigurarea unor facilităţi la achiziţiile de
terenuri, respectiv asistarea în procesul obţinerii unei locuințe; crearea de oportunităţi destinate
forţei tinere de muncă prin facilitarea de întâlniri cu diferiţi actori economici; facilități fiscale;
sprijinirea eficientă a întreprinzătorilor; înfiinţarea unor incubatoare de afaceri. Acești pași
specifici se apropie de data aceasta mai mult de stânga axei politice, în special prin referirea la un

2
„Programul Electoral al UDMR-Respect pentru Comunitate! Prioritățile administrative ale UDMR pentru anul
2016”.
fel de planificare economică și reglementare a capitalismului, dar și la extinderea serviciilor sociale
(facilități fiscale, facilități în obținerea locuințelor/achiziționarea terenurilor etc). Aceeași idee a
extinderii serviciilor sociale o susține și următoarea parte a programului electoral, care pune accent
pe ”reducerea cheltuielilor și pe sprijinul sporit acordat familiilor”, prin reducerea cheltuielilor
lunare asociate plăţii facturilor de utilităţi publice, reducerea impozitului pe venit pentru membrii
familiilor numeroase, înființarea căminelor și grădinițelor pentru copii etc.
Programul electoral al UDMR pune un accent foarte mare pe ideea de familie și comunitate nu
numai din perspectiva extinderii serviciilor sociale, ci și din cea a promovării moralității
tradiționale și al armoniei sociale, cuvinte cheie pe care le regăsim în scara termenilor de dreapta.
Textul documentului menționează faptul că ”reprezentarea şi promovarea drepturilor maghiarilor
înseamnă mai mult decât protejarea şi extinderea drepturilor noastre - înseamnă şi dezvoltarea
comunităţii din care facem parte”.
Următoarea parte a programului electoral se referă la importanța învățământului de calitate,
concentrat pe copii. Exact această idee se regăsește în lista termenilor specifici stângei axei
politice, iar textul documentului UDMR subliniază importanța unor aspecte precum facilitarea
învățământul în limba maghiară, funcționarea optimă a școlilor și asigurarea transportului copiilor
la acestea, evitarea discriminării pe motive etnice etc.
Probabil din cauza faptului că UDMR nu este înregistrat efectiv ca partid politic ci reprezintă
mai mult o organizație culturală care reprezintă politic interesele unei comunități minoritare din
România, programul electoral al acesteia nu este foarte extins și nu permite analiza acestuia din
perspectiva tututor cuvintelor cheie pe care le-am menționat mai sus. Cu toate acestea, puținele
exemple pe care am reușit să le descriem succint, dar care fac parte atât din coloana termenilor de
stânga, cât și din cea a celor de dreapta, ne confirmă declarația lui Kelemen Hunor precum că
UDMR nu are o ideologie bine stabilită, ci reprezintă o organizație umbrelă, a cărei membri se
situează de ambele părți ale axei politice.
În ceea ce privește elementele populiste în cadrul discursului politic/electoral al UDMR,
principаlа formаțiune politică pe considerente etnice din țаră, aceasta folosește identitаteа
regionаlă și tendințа de аutonomie а minorității nаționаle etnice mаghiаre pentru а promovа o
аgendă electorаlă bazată cel puțin parțial pe un anumit discurs populist de tipul ”noi versus ei”.
Acest specific electoral populist poate fi regăsit în campania electorală UDMR din 2016 nu numai
cu referire la români versus maghiari, ci si în ideea de Ardeal versus restul României, atunci când
au fost amplasate în unele zone urbane din Transilvania panouri care propuneau ”salvarea”
orașelor Oradea, respectiv Cluj, de București. Președintele executiv al UDMR, Peter Kovács, a
declarat pentru Mediafax că “UDMR a amplasat la Cluj-Napoca, în zona Stadionului CFR, un
panou de precampanie cu mesajul – Salvăm Clujul de Bucureşti, taxele noastre să îmbogățească
Ardealul, nu Capitala. Un panou similar a fost amplasat la Oradea. Textul mesajului se referă la
descentralizare, în sensul în care noi pledăm ca taxele să rămână mai multe pe plan local, la Cluj,
sau la Oradea, în loc să fie trimise la București. Locuitorii Ardealului, de la care se strâng aceste
taxe, au cea mai mare nevoie de ele, pentru investițiile din zonele în care locuiesc, nu pentru a plăti
din aceşti bani investiţii în București“.
În concluzie, în cadrul programului electoral al UDMR putem identifica elemente populiste,
dar și caracteristici ale stangii și ale dreptei axei politice, aspecte care susțin ideea că Uniunea
reprezintă cu adevărat o organizație umbrelă care întrunește viziunile politice distincte ale tuturor
membrilor săi.

Gudima Daniela
Managementul Organizațiilor Politice- Ideologii si programe politice in Romania

S-ar putea să vă placă și