Sunteți pe pagina 1din 2

Lansată în urmă cu 5 ani de Dorna alături de Asociaţia Salvaţi Copiii, campania „Grijă pentru copii”

contribuie la dotarea cu echipamente medicale de specialitate a maternităţilor din București și din


ţară, dar și la o informare corectă și completă asupra problematicii nașterilor premature din
România. Începând cu anul 2015, Simona Halep s-a alăturat campaniei în calitate de ambasador al
cauzei copiilor născuţi prematur.

Conform datelor statistice oferite de Ministerul Sănătăţii în 2011, prin Institutul pentru Ocrotirea
Mamei si Copilului (IOMC) „Alfred Rusescu”, unul din zece copii se naşte prematur, având nevoie de
atenţie specială chiar din prima oră de viaţă. Dorna Izvorul Alb este recomandată atât în alimentaţia
zilnică a femeilor însărcinate, cât și a proaspetelor mămici care alăptează, datorită conţinutului
scăzut de sodiu. În plus, este ideală pentru pregătirea hranei bebelușilor și hidratarea lor zilnică.

” Împreună putem avea grijă de ei! ”

Campania Dorna lansată în toamna anului 2013 s-a desfăşurat sub sloganul „Împreună putem avea
grijă de ei!”. Proiectul a constat într-un sprijin colectiv, astfel că, pe durata campaniei, 1 ban din
fiecare sticlă de Dorna cumpărată a mers către îngrijirea nou-născuţilor prematuri. Campania Grijă
pentru copii a ajutat la echiparea a 15 maternităţi cu aparatură de specialitate pentru îngrijirea
copiilor născuţi prematur.

Donațiile Dorna cumulate în anul 2013 având o valoare de 149.940,04 euro

”Fereastra de speranţă”

Viaţa ta se învârte în jurul acelor minute în care îl vezi!”. Când un copil se naște prematur, mama
acestuia petrece doar câteva minute pe zi cu el. Timpul rămas până la următoarea întâlnire este un
amalgam de speranţă și gânduri nu chiar pozitive.

În 2014, fereastra care desparte mamele de salonul de terapie intensivă unde se află bebelușii
născuţi prematur în maternitatea Polizu a devenit „Fereastra de speranţă”, purtător al mesajelor de
susţinere pentru mame, trimise de oameni din toată ţara. Mesajele de încurajare trimise prin
intermediul site-ului grijapentrucopii.ro au apărut în timp real pe fereastra maternităţii. „Fereastra
de speranţă” a primit peste 3000 de mesaje de susţinere pentru mamele copiilor născuţi prematuri
din maternitaţea Polizu. Mai mult, Dorna și Salvaţi Copiii au echipat încă 15 maternităţi cu aparatură
necesară.

Donațiile Dorna cumulate în anul 2014 având o valoare de 149.972,4 euro

Simona Halep, „Împreună îi putem ajuta să câștige”

Simona Halep, cea mai de succes jucătoare profesionistă de tenis a momentului în România și cea
care s-a impus în lumea sportului prin perseverenţa și răbdarea cu care luptă pentru fiecare meci și
fiecare punct, s-a alăturat luptei pentru viaţă a copiilor născuţi prematur, prin campania „Grijă pentru
copii”. Ea și-a donat pagina de Facebook pentru a fi alături de mamele adevăraţilor luptători, și și-a
îndemnat fanii să faca același lucru. „Am ales să susţin campania Dorna pentru că întotdeauna am
avut o relaţie specială cu copiii din jurul meu. Știu cum este să lupţi din greu pentru ceea ce îţi
dorești, să întâmpini obstacole și, cu toate acestea, să mergi mai departe, dar nu pot să îmi imaginez
cum este pentru acești copii care, înainte să afle ce înseamnă viaţa, sunt nevoiţi să lupte pentru ea.
Îmi doresc foarte mult să îi ajut să câștige această luptă și să aibă o șansă la o viaţă normală! Sper ca
cei care mă suţin să se alăture în număr cât mai mare cauzei copiilor născuţi prematur”, ne-a spus
Simona Halep.

În anul 2015 obținându-se o sumă de 101.328 euro


“Hai sa donam copiilor nascuti prematur timp pentru viata!” – Simona Halep

Peste 77 de milioane de secunde donate! Multumim tururor celor care s-au alaturat campaniei.

Campania „Grijă pentru copii”, desfășurată de Dorna în parteneriat cu organizaţia Salvaţi Copiii
România, a venit cu o nouă provocare în 2016. Cu ajutorul ambasadoarei cauzei, Simona Halep,
românii au fost invitaţi să doneze timp pentru a oferi o șansă la viaţă copiilor născuţi prematur.
Secundele astfel adunate au fost transformate în 10 incubatoare necesare îngrijirii medicale a celor
mici, care au ajuns in luna iunie în 10 maternităţi din ţară.

Mecanica acestei campanii a fost urmatoarea - pentru fiecare 7.776.000 de secunde cumulate -
echivalentul a 3 luni, timpul maxim necesar dezvoltarii copiilor in incubator, Dorna va dona cate un
incubator, prin Salvati Copiii.

Valoare donație 2016 , 97.416 euro

“Fii în inima lor pe viaţă!”

În sport, dar și în orice etapă a vieţii, cea mai mare nevoie de susţienere o ai în momentele grele. Cei
care sunt alături de tine atunci rămân în inima ta pe viaţă. Cu ajutorul ambasadoarei cauzei, Simona
Halep, Dorna și Salvaţi Copiii vor să-i facă pe români să rămână în inima copiilor născuţi prematur pe
viaţă. Cu dragoste să-i ajute pe cei mici să iasă învingători în lupta vieţii lor. Prin intermediul
campaniei, românii vor fi invitaţi să-și arate dragostea pentru copiii născuţi prematur dând “love”
materialelor postate pe Facebook-ul sau pe pagina Dorna. Când peste 100.000 de inimi vor bate
pentru ei, Dorna, prin Asociaţia Salvaţi Copiii va dona incubatoare maternităţilor din București și din
ţară. “Fii în inima lor pe viaţă” face parte din “Grijă pentru copii” o campanie prin care Dorna alături
de Asociaţia Salvaţi Copiii susţine copiii născuţi prematur pentru al 5-lea an consecutiv.

Valoare donație 2017 , 101.367 euro

Dornă continuă să sustină cauza copiilor născuţi prematur și, împreună cu ambasadoarea Simona
Halep, invită toţi oamenii să răspundă la o întrebare simplă: cât timp ar trebuie să oferim atunci când
vrem să facem diferenţa în viaţa lor? Deși, la prima vedere, răspunsul pare complicat, adevărul e că
atunci când ne angajăm în luptă alături de copiii născuţi prematur, chiar și o secundă poate face
diferenţa. Putem cu toţii să ne luăm un job de o secundă pentru a-i susţine.

S-ar putea să vă placă și