UNIVERSITATEA TRANSILVANIA din BRAŞOV

FACULTATEA DE DREPT
DREPT PRIVAT APROFUNDAT
-AN II-

CURTEA EUROPEANĂ DE JUSTIŢIE - INSTANŢĂ DE

JUDECATĂ SUPRANAŢIONALĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:
Conf. univ. dr. Andreea Cătălina CIUREA

AUTOR :
Constantina Mustaţă (Popdan)

Braşov
-2018-

1
 Cuprins

Capitolul I Noţiuni introductive asupra Curţii Europene de Jusţiţe

I.1. Introducere
I.2. Scurt istoric
Capitolul II Curtea Europenă de Jusţiţe, ca instanţă de judecată supranaţională
II.1 Structura, organizarea şi funcţionarea Curţii
II.2 Competenţa Curţii
2.1 Competenţa “Ratione materiae”
2.2 Controlul legalităţii actelor instituţiilor
2.3 Controlul respectării de către statele membre a obligaţiilor ce le sunt
impuse de tratate
2.4 Interpretarea regulilor comunitare şi aprecierea validităţii actelor
instituţiilor
II.3 Competenţa “ratione personae”

Bibliografie

2
 Capitolul I
Noţiuni introductive asupra Curţii Europene de Jusţiţe

I.1. Introducere

Structura instituţională de bază a Comunităţilor europene s-a constituit

ţinând seama de concepţii si metode recunoscute până în anul 1959 atât pe plan naţional,
cât si în raporturile internaţionale tradiţionale.
Uniunea Europeană dispune de un cadru instituţional unic care îi asigură
coerenţa si continuitatea acţiunilor întreprinse în vederea atingerii obiectivelor sale,
respectând si dezvoltând tot ceea ce s-a realizat pe plan comunitar.
Cadrul instituţional fiind prin urmare cadrul comunitar ne vom raporta la
sistemul instituţional stabilit prin crearea comunităţilor si care continuă, deci, să fie
instrumentul construcţiei Europei1.
Sub aspectul structurii organice instituţiile nu mai corespund exact
concepţiilor fundamentale care le-au determinat constituirea si care le făceau
componentele unei structuri “cvadripartite instituţionale”, ca fiind caracteristica
sistemului comunitar. Tratatul de la Maastricht a modificat - în cadrul celor trei tratate
comunitare - structura instituţională - cvadripartită, atribuind calitatea de instituţie unui al
cincilea organ si anume Curţii de Conturi, chiar dacă aceasta nu reprezintă trăsăturile
distincte pentru a fi calificată astfel.
Si sub aspectul funcţional, adică al modului în care este organizată
cooperarea dintre instituţii si de care depind deciziile si coerenţa lor, prin Tratatul de la
Maastricht au fost introduse noi reguli, menite să contribuie la eficienţa si democratizarea
procesului decizional. Instituţiile care funcţionează la ora actuală în cadrul Uniunii

1
Mădălina Voican, Ruxandra Burdescu, Gheorghe Mocuţa, Curţi internaţionale de justiţie, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2000, p. 213

3
Europene conform ultimelor definiri făcute de Tratatul de la Maastricht si Tratatul de la
Amsterdam si care realizează sarcinile încredinţate Comunităţii sunt:

- un Consiliu - instituţie cu atribuţii decizionare;

- o Comisie - organ executiv;
- un Parlament european - instituţie cu atribuţii de control;
- o Curte de Justiţie - instituţie jurisdicţională;
- o Curte de Conturi.

Fiecare instituţie acţionează în limitele atribuţiilor ce îi sunt conferite prin

tratat. Fiecare instituţie (mai puţin Curtea de Conturi) reprezintă fiecare un interes
specific, în apărarea căruia acţionează în cadrul procesului decizional comunitar2,
exprimând fiecare o legitimitate proprie.
Curtea de Justiţie nu este o jurisdicţie internaţională, ea fiind jurisdicţia
internă a Comunităţii după modelul jurisdicţiilor statele, atât prin persoana justiţiabililor,
cât şi prin competenţă, natura litigiilor care îi sunt supuse, procedura după care statuează.

I.2. Scurt istoric

Curtea Europeană de Justiţie are un rol important în soluţionarea contenciosului

administrativ comunitar. Astfel, ea acţionează ca un veritabil tribunal administrativ,
examinând plângerile persoanelor fizice şi juridice împotriva actelor comunitare şi
recursurile introduse de agenţii instituţiilor europene împotriva acestora.
Istoricul UE înseamnă istoria împăcării între naţiuni vrăjmaşe de secole, înseamnă
crearea unui nou sistem economic, juridic şi politic inter(supra)statal unde principiul
suveranităţii are un rol secundar dar în acelaşi timp primordial, înseamnă istoricul creării
unei insule de stabilitate şi prosperitate capabilă să ajute şi pe celelalte state şi să asigure
un climat de securitate într-o regiune confruntată anterior aproape permanent de
războaie2.
2
Gyula Fabian, Curtea de Justiţie Europeanǎ: Instanǎ de judecatǎ supranaţionalǎ, Editura Rosetti,
2002,pag.21

4
 Curtea de justitie a Comunitatilor Europene, numita pe scurt si Curtea Europeana
de Justitie (CEJ) îsi are sediul la Luxemburg si este organul juridic al Comunitatilor
Europene.
A fost infiintata in anul 1952, potrivit prevederilor Tratatului de la Paris pentru
instituirea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, adoptat in anul 1951.3 In anul
1957, Tratatele de la Roma pentru instituirea Comunitatii Economice si a Comunitatii
Europene a Energiei Atomice prevad, de asemenea, crearea unei Curti de Justitie cu
acelasi rol ca cea creata in anul 1952. Este motivul pentru care, in aceeasi zi cu aceste
tratate (25martie) este adoptata si o Conventie care prevedea ca atributiile jurisdictionale
prevazute de tratatele comunitare vor fi exercitate de o Curte de Justitie unica.
Dupa fuziunea din 1957 o singura Curte de Justitie reprezinta interesele dreptului
la nivelul structurii institutionale a Uniunii Europene.
Constituirea, functionarea si atributiile sale sunt determinate prin cele trei Tratate
constitutive si prin Protocoalele privind statutul Curtii care sunt anexe la tratate;
prin Regulamentul de procedura elaborat de Curte si adoptat cu unanimitate de voturi de
Consiliu dupa primirea avizelor consultative din partea Comisiei si a Parlamentului;
aceste acte de baza fiind completate de Instructiunile pentru grefier elaborate de Curtea
de Justitie.

3
* Dan Niţă, Eduard Dragomir “Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Nomina Lex, Bucureşti
2010,pag. 28

5
 Capitolul II
Curtea Europenă de Jusţiţe, ca instanţă de judecată supranaţională

II.1 Structura, organizarea şi funcţionarea Curţii

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are sediul la Luxembourg, fiind

compusă din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali desemnaţi pe o perioadă de 6 ani, cu
unanimitate de voturi, de către guvernele statelor membre. Aceasta este autoritatea
juridică supremă a Uniunii Europenr, funcţionând în mod permanent din anul 1952.4
Statutul judecătorilor şi avocaţilor generali le permite să-şi îndeplinească
rolul cu caracter de continuitate şi în deplină independenţă. Aceştia sunt numiţi de comun
acord de guvernele statelor membre dintre „personalităţile oferind toate garanţiile de
independenţă şi care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea în ţările lor a celor mai
înalte funcţii jurisdicţionale sau care sunt jurişti având competenţe notorii” (art. 167 din
Tratatul C.E.E., art. 32 din Tratatul C.E.C.A. şi art. 139 din Tratatul C.E.E.A.).
La cererea Curţii, Consiliul de miniştrii, statuând în unanimitate, poate
mări numărul de judecători, urmărindu-se permanent prezentarea tuturor sistemelor de
drept din ţările membre.
Guvernele statelor membre nu pot revoca un judecător al Curţii în timpul
exercitării mandatului său. Curtea este singura abilitată să asigure controlul asupra
activităţii şi disciplinei membrilor ei. Tot ea este cea care poate revoca un judecător, cu
unanimitate, decizând în absenţa lui şi numai atunci când acesta a încetat să răspundă
condiţiilor cerute pentru exercitarea funcţiilor sale.
În mod obişnuit, Curtea lucrează în şedinţe plenare. Cu toate acestea,
datorită volumului mare de cauze, pentru celeritate, s-a prevăzut posibilitatea creării unor
Camere în cadrul Curţii, formată din trei la cinci membrii. Curtea poate delibera valabil
numai în prezenţa unui număr impar de judecători. Camerele acţionează ca organe de

4
Mădălina Voican, Ruxandra Burdescu, Gheorghe Mocuţa, Curţi internaţionale de justiţie, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2000, p. 215

6
jurisdicţie şi pentru ceilalţi agenţi împotriva organismelor comunitarte pe lângă care
funcţionează. Repartizarea între Camere se face prin hotărârea Curţii.
Curtea Europeană de Justiţie este instituţie jurisdicţională ce veghează la
aplicarea dreptului comunitar, soluţionând disputele dintre statele membre şi Comisia
Europeană, dintre instituţiile U. E., dintre persoane fizice şi juridice şi Uniune.
Curtea Europeană de Justiţie are misiunea de a asigura aplicarea,
interpretarea şi respectarea dreptului comunitar pe intreg teritoriul Uniunii Europene.
Jurisdicţia care se realizează prin intermediul Curţii Europene de Justiţie nu este una
internaţională, ci o jurisdicţie internă a Uniunii Europene. Litigiile de competenţa Curţii
sunt cele în materie administrativă şi civilă, aceasta neavând competenţe în materie
penala.
Structura juridică a Comunităţii are nevoie de o efectivă sistemă a garanţiilor
judiciare, când legea este neconformă sau trebuie să se aplice. Astfel, Curtea de Justiţie,
ca instituţie judiciară a Comunităţii, costituie acea sistemă de garantii. Judecătorii ei
trebuie să garanteze că legea comunitară nu se interpretează şi nu se aplică diferit în
fiecare stat membru al Comunităţii, ca această sistemă juridică rămâne sistemul
Comunităţii şi ea rămâne întotdeuna aceeaşi.
Penru a îndeplini această funcţie, Curtea de Justiţie are o astfel de
jurisdicţie pentru ca să audă litigiile la care statele membre, instituţiile Comuniitatii,
organele statale şi persoanele fizice care pot fi ca părti.

II.2 Competenţa Curţii

Curtea este singurul organ de jurisdicţie comunitar care are o funcţionare

permanentă şi emite hotărâri ce nu pot fi recurate în faţa unei alte instanţe.5
Competenţa ce revine Curţii, potrivit tratatelor Comunitare, nu este o
competenţă de drept comun, ci o competenţă de atribuire, întrucât este în mod expres
prevăzută în tratat, care menţionează la art. 183 că “sub rezerva competenţelor atribuite

5
Mădălina Voican, Ruxandra Burdescu, Gheorghe Mocuţa, Curţi internaţionale de justiţie, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2000, p. 219

7
Curţii de Justiţie prin prezentul tratat, litigiile în care Comunitatea este parte, nu sunt pe
acest motiv excluse din competenţa tribunalelor sau Curţilor Statelor membre”

2.1 Competenţa “Ratione materiae”

Din punct de vedere al competenţei materiale se disting următoarele atribuţii ale Curţii:
-controlul legalităţii actelor instituţiilor;
controlul respectării de către statele membre a obligaţiilor care le sunt impuse de
către tratate;
-interpretarea regulilor comunitare şi aprecierea validităţii actelor instituţiilor.

2.2 Controlul legalităţii actelor instituţiilor

Controlul legalităţii actelor instituţiilor se poate exercita pe calea recursului în anulare, a

recursului în carenţă şi a excepţiei de ilegalitate.
Recursul în anulare.
Curtea este competentă să se pronunţe asupra recursurilor pentru
incompetenţă, încălcarea formelor substanţiale, încălcarea tratatului sau a oricărei reguli
de drept referitoare la aplicarea sa, cât şi asupra deturnării puterii. Recursul poate fi
formulat de către un stat membru, de către Consiliu sau de către Comisie, Parlamentul
european, precum şi de către orice persoană fizică sau juridică în termen de două luni fie
de la publicarea actului în Jurnalul Oficial al Comunităţii, fie de la notificarea sa
reclamantului, fie în lipsa acesteia din ziua în care reclamantul a luat cunoştinţă de actul
respectiv.Dacă recursul este fondat, Curtea de Justiţie declară nul şi neavenit actul
contestat.
Recursul în carenţă.
Legalitatea putând fi încălcată nu numai printr-o acţiune a instituţiilor, ci
şi prin inacţiune, tratatele au instaurat un recurs în carenţă, care permite instituţiilor,
statelor membre şi în condiţii mai limitate, particularilor, să ceară Curţii să constate
abţinerea instituţiilor, dacă prin tratat acestea aveau obligaţia să acţioneze. Este deci
vorba despre o procedură destinată să învingă abţinerea instituţiilor Comunităţii.

8
 Excepţia de ilegalitate.
Recursul în anulare se completează cu posibilitatea unui control de
legalitate accesoriu unui litigiu principal, deci pe calea unei adevărate excepţii de
ilegalitate.
2.3 Controlul respectării de către statele membre a obligaţiilor ce le sunt
impuse de tratate

Una dintre competenţele cele mai importante ale Curţii de Justiţie, este cea care îi
dă dreptul să judece statele membre dacă acestea nu respectă obligaţiile la care sunt
impuse prin tratat şi în general de dreptul comunitar.
Acţiunea în constatarea neîndeplinirii de către statele membre a obligaţiilor ce le
revin poate fi introdusă fie la cererea Comisiei împotriva unui stat membru sau a unui stat
membru împotriva altui stat membru. Recursul în constatarea neexecutării este precedat
de o fază administrativă, pe parcursul căreia Comisia examinează cauza şi urmăreşte
îndreptarea comportamentului statului. Dacă această acţiune de persuasiune nu reuşeşte,
Comisia poate sesiza Curtea pentru a constata neexecutarea

2.4 Interpretarea regulilor comunitare şi aprecierea validităţii actelor instituţiilor

Misiunea principală a Curţii reprezintă interpretarea, aplicarea uniformă a

dreptului comunitar. Astfel,
* efectuează controlul legalităţii actelor comunitare (recursul în anulare, excepţia
de ilegalitate şi recursul în carenţă)
* interpretează unitar tratatele şi actele comunitare derivate (recursul în
interpretare şi în aprecierea validităţii)
* controlează legalitatea acţiunilor sau omisiunilor statelor membre în raport cu
dispoziţiile tratatelor tranşând litigiile dintre acestea
* soluţionează acţiuni cu privire la repararea pagubelor cauzate de organele
Comunităţilor sau de agenţii acestora
* soluţionează litigiile privind raporturile funcţionarilor comunitari cu organele de
care depind

9
 * devine instanţă arbitrală, dacă o clauză compromisorie există în acest sens într-
un contract încheiat de una dintre Comunităţi
* acţionează ca instanţă de recurs de ultim grad
* este o instanţă internaţională, putând tranşa litigii între statele membre, dacă
acestea sunt în legătură cu obiectul tratatelor şi dacă între statele litigante a intervenit un
compromis
* dispune de o competenţă consultativă.

II.3 Competenţa “ratione personae”

Curtea de justiţie este abilitată să soluţioneze litigii între statele membre, între
acestea şi organele comunitare - Comisia, Consiliul precum şi între organele comunitare
respectiv Comisie, Consiliu, Parlament.
Curtea, spre deosebire de orice alt organ de jurisdicţie internaţională, este obligată
- în anumite situaţii, cu îndeplinirea anumitor condiţii - să traseze litigii şi între
particulari, persoane fizice sau juridice, resortisanţi ai statelor membre şi aceste state
membre sau între particulari şi organele comunitare.
Astfe, Curtea Europeană de Justiţie, ca instanţă de judecată supranaţională,
soluţionează litigii între:
* State membre
* State membre – instituţii comunitare
* Instituţii comunitare
* Particulari, persoane fizice şi juridice, resortisanţi ai statelor membre, cu
îndeplinirea anumitor condiţii
* Particulari – organe/instituţii comunitare6

6
*** Şaramet O., Drept administrativ comparat. Suport de curs, p. 34-37

10
 Bibliografie

* Dan Niţă, Eduard Dragomir “Instituţiile Uniunii Europene”, Editura Nomina Lex,
Bucureşti 2010

* Voican Mădălina, Ruxandra Burdescu , Gheorghe Mocuţa, Curţi internaţionale de

justiţie, Ed. All Beck, Bucureşti, 2000

* Şaramet Oana, Drept administrativ comparat. Suport de curs, p. 34-37

 www.wikipedia.org/wiki/Curtea_de_Justiție_a_Uniunii_Europene

 www.euroavocatura.ro

 www.europa.eu

11