BJÖRN APELKVIST

CRITICI AI IPOCRIZIEI MORALE – O COMPARAȚIE

ÎNTRE ROMANCIERII CLASICI
HJALMAR SÖDERBERG ȘI CAMIL PETRESCU

Pe parcursul anilor petrecuți în România ca lector de limba și literatura suedeză

la Universitatea din Bucureşti, am ajuns la concluzia că nu orice text, ales la în-
tâmplare, se pretează unor analize didactice de profunzime. Există, în schimb, anu-
mite texte și anumite opere, mai ales cele clasice din literatura suedeză, care consti-
tuie un bun punct de plecare pentru discuțiile cu studenții. Mai greu găsim texte din
literatura suedeză contemporană care rezistă examinării detaliate în contextul uni-
versitar. Romancierul suedez cu o pondere aparte în programul propus studenților
este Hjalmar Söderberg, un scriitor mereu actual în Suedia. Pe de o parte, actualita-
tea acestuia se datorează romanelor unor autori contemporani, scrise ca replică la
adresa cărților sale, și textelor care, în mod implicit, au fost influențate de el. Pe de
altă parte, avem filme (Jocul serios) sau adaptări pentru teatru ale romanelor sale
(Dr Glas, Jocul serios). Şi, nu în ultimul rând, se datorează faptului că operele îi
sunt retipărite periodic – dovadă de necontestat că este apreciat și de noile generații
de cititori.
Trebuie să subliniem că, deși Hjalmar Söderberg este admirat mai ales pentru
stilul impecabil, greu de egalat în proza suedeză, interesante și captivante se dove-
desc a fi și temele romanelor. Inspirat de faptul că numai un singur student a remar-
cat similitudinea între Söderberg și un prozator român, și anume Camil Petrescu,
vreau să examinez această apropiere mai în detaliu, în articolul de față. La prima
vedere, asemănarea între ei o constituie, fără îndoială, tema lor comună, și anume
iubirea. Jocul Serios de Söderberg este considerat romanul clasic de dragoste în
suedeză, așa cum Ultima noapte de dragoste de Camil Petrescu, la rândul ei,
rămâne cartea de referință în domeniu pentru literatura română, constituind modele
pentru proza altor scriitori, precum Marin Preda în literatura română sau Karin
Stensdotter, Bengt Ohlssson și Gun-Britt Sundström în literatura suedeză.
Așadar, când am citit romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste...,
am descoperit, în realitate, un stilist analog, cu aceeași modestie și claritate pe care
le-a avut și Söderberg, aceeași dorință cumpătată și bine ajustată de a ști „tot mai
lămurit ce-i văd ochii” (Petrescu 1955, p. 1), așa cum mărturisește prozatorul
român în prefața romanului, republicat la 25 de ani de la apariție. Ca și în cazul lui
Söderberg, am descoperit, la Camil Petrescu, un romancier perspicace și bine anco-
rat în realitate, orientat mai ales spre dimensiunea psihologico-morală a personaje-
lor sale, cu scopul principal de a spune adevărul, de a dezvălui orice nesinceritate,
mistificare, amăgire.
Aceste remarci se referă la ansamblul operei celor doi, ca și la profilul lor gene-
ral. Dar asemănările devin mai frapante atunci când luăm în calcul și temele lor

Caietele Sextil Puşcariu, III, 2017, Cluj-Napoca, p. 443–449

444 Björn Apelkvist

specifice. Ambii scriitori, activi în prima parte a secolului douăzeci, exercită, în

textele lor, o critică profundă și pătrunzătoare la adresa clasei burgheze și a falsi-
tății care, după părerea lor, a caracterizat modul de viață al oamenilor din acest
context privilegiat. Ca stiliști clari, sensibili și distincți, orientați mai ales către dez-
văluirea ipocriziei morale, dintr-o perspectivă psihologică realistă, cei doi au o
abordare asemănătoare când dezvăluie condițiile precare ale dragostei, în societatea
privilegiată, mincinoasă și fățarnică a vremii lor.
În ceea ce-l privește pe Söderberg, mă voi baza, ca punct de plecare, pe cele trei
romane datorită cărora scriitorul este considerat un prozator clasic suedez; toate au
apărut în România, două destul de recent, la Editura Humanitas (Tinerețea lui Martin
Birck, Dr Glas și Jocul serios), într-o serie coordonată de Denisa Comănescu. Pentru
Camil Petrescu mă voi limita la romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război.
Poate cel mai puternic, curentul modern în literatura suedeză a emanat dintr-un
grup mare de scriitori autodidacți. Aceștia au apărut pe scena literară în secolul al
XX-lea, odată cu nașterea și dezvoltarea puternică a perioadei de bunăstare socială,
așa-zisul „folkhemmet”, cu lideri politici importanți ca Tage Erlander sau Olof
Palme. Scriitori cunoscuți, precum Vilhelm Moberg, Jan Fridegård sau Ivar Lo-
Johansson, s-au născut și au crescut, cu toții, în condiții foarte modeste, iar prin
literatura lor au lansat un stil realist în care trăsătura predominantă este simplitatea.
În mod paradoxal însă, Söderberg, probabil cel mai recunoscut prozator clasic
suedez, în comparație cu majoritatea scriitorilor de proveniența modestă, aparținea
clasei burgheze; el scria, în primul rând, despre oameni din societatea aristocrată, o
societate care, din multe puncte de vedere, face parte din trecut. În operele lui luăm
contact cu o Suedie și un Stockholm care nu mai există, o societate care, între timp,
s-a schimbat foarte mult și într-un mod ireversibil.
În cazul lui Söderberg, este important să subliniem faptul că el critică falsitatea și
ipocrizia predominante în mediul în care el însuși a trăit, o critică ce totdeauna vine
dinăuntrul personajelor. Acestea aparțin mereu, intrinsec, în mod profund, acestei
lumi ambivalente, unde exteriorul niciodată nu corespunde cu ceea ce se întâmplă în
interiorul oamenilor. Söderberg observă astfel viața dintr-o perspectivă ușor pesi-
mistă și melancolică, exprimând, în final, o atitudine mai mult de resemnare decât de
revoltă implacabilă, făcând parte și el din lumea despre care povestește.
Söderberg nu exercită o critică față de ce se întâmplă la suprafața societății când
vine vorba despre burghezia de la vremea respectivă, așa cum face, în schimb,
Camil Petrescu. Söderberg a fost prieten bun cu Ernst Thiel, unul dintre cei mai
bogați suedezi de pe atunci, și chiar în palatul acestuia, pe insula Djurgården, în
Stockholm (azi un muzeu de artă cu numele de Thielska galleriet), şi-a scris
Söderberg capodopera, Dr Glas. În acest sens, el are o perspectivă profund auto-
critică în ceea ce privește clasa socială de unde provin atât el, cât și personajele lui
principale. În Tinerețea lui Martin Birck, un Bildungsroman, îl urmărim pe Martin
Birck de la vârsta de șase ani, trecând prin adolescență, până în prima parte a vieții
Hjalmar Söderberg și Camil Petrescu, critici ai ipocriziei morale 445

sale ca adult. În primul rând, din cauza problemelor financiare, dragostea dintre el
și femeia ideală, pe care, până la urmă, o întâlnește, trebuie ascunsă și împărtășită
doar pe jumătate. Același lucru se întâmplă și în romanul Jocul serios: personajele
Arvid și Lydia se îndrăgostesc în prima tinerețe, dar, după un timp, din cauze
sociale și economice, ei trebuie să se despartă. Lydia decide, până la urmă, să se
căsătorească cu un bărbat mai bine poziționat social decât Arvid care, la fel ca
Martin Birck, ezită să treacă la următorul pas în relația lor amoroasă, deoarece nu
se simte destul de puternic din punct de vedere financiar. Însă se regăsesc după
zece ani și încep o relație extraconjugală, cu consecințe foarte serioase, chiar dezas-
truoase.
În romanul lui Camil Petrescu, tot banii și statutul social reprezintă, exact ca în
Jocul serios al lui Söderberg, aspectul pentru care, până la urmă, dragostea pro-
fundă a cuplului se distruge. Atunci când personajul principal, Ștefan Gheorghidiu,
moștenește o avere, încep și problemele. Soția acestuia se schimbă, vinovat fiind
„vechiul instinct al femeilor pentru bani”, cum gândește personajul principal în
romanul Ultima noapte de dragoste…: „moștenirea trezise în femeia mea porniri
care dormitau latent, din strămoși, în ea” (Petrescu 1955, p. 29). După cum se vede,
perspectiva scriitorului român este una mai dură, necruțătoare, în timp ce la
Söderberg accentul se pune mai puternic pe neîmplinirea financiară a personajelor
masculine. Personajele lui Söderberg apar ca reprezentanți mai slabi, neîmpliniți în
clasa lor burgheză, iar iubirea lor are de suferit din această cauză. C. Petrescu, în
schimb, îi învinovățește mai mult pe burghezi ca pe niște paraziți ai societății, care
trăiesc într-o pasivitate de lux, în detrimentul oamenilor mai puțini privilegiați. Nu
lipsa banilor, ci abundența lor inechitabilă este cauza nefericirii și a nesincerității.
În cazul lui Söderberg, ipocrizia burgheză, de care este interesat și pe care vrea
să o dezvăluie, este mai ales una psihologică și spirituală. În ceea ce îl privește pe
Martin Birck, el chiar găsește dragostea, dar simte, în același timp, că această dra-
goste trebuie să fie ascunsă, astfel că este obligat să trăiască, până la urmă, într-o
falsitate socială. Arvid, în Jocul serios, pierde iubirea în favoarea unui om mai
bogat, dar o reîntâlnește după zece ani și, cum am spus deja, începe o relație extra-
conjugală cu prima sa dragoste, Lydia. În această relație, ambivalența și ipocrizia
se află, în primul rând, la un nivel etic și moral, însă văzute dinăuntrul unui perso-
naj care, de fapt, este el însuși obiectul principal al criticii. Are și el izbucniri de
gelozie puternică, de exemplu atunci când Lydia, în lipsa lui Arvid, își găsește încă
un amant, chiar o cunoștință a acestuia, un bărbat mai tânăr.
Paralela cu tema principală din Ultima noapte de dragoste, cea a geloziei, este
inevitabilă. Însă, în acest roman, banii apar ca forța care schimbă lucrurile, în timp
ce Söderberg, în Jocul serios, sugerează că neliniștea și singurătatea Lydiei sunt
factori care duc la trădare, trăsături ce le au în comun ea și amantul ei Arvid. În
aceleași timp, la Söderberg, totul se definitivează într-un mod mai clar și mai
concret decât în povestea de dragoste a scriitorului român. Aici accentul cade, mai
degrabă, pe speculațiile uneori paranoice ale personajului principal, un idealist
446 Björn Apelkvist

profund rănit de condițiile murdare ale realității care îi contrazice viziunea inițială
despre o dragoste pură și fericită. Ambii scriitori au însă perspectiva unor emoții
reale, deasupra obișnuitelor clișee și stereotipuri. Relațiile de dragoste, în ambele
cazuri, pornesc, fără îndoială, de la o afecțiune profundă, reală, ceea ce face totul
atât de complicat, delicat și dureros pentru cei implicați.
Perspectiva lui Camil Petrescu asupra oamenilor și rudelor din burghezia care
înconjoară personajul principal este tot timpul aspră și neiertătoare, o condamnare
care lipsește la Söderberg. Acesta încearcă, pur și simplu, să spună adevărul despre
lumea în care a trăit și el – mai degrabă cu compasiune, înțelegere și resemnare
decât prin proteste și atacuri. Mai ales zona intimă a relațiilor interumane este
studiată de Söderberg și, din această privință, se deosebește de Camil Petrescu. Cel
mai important roman al lui, clasicul Dr Glas, este cel mai bun exemplu pentru
această viziune a scriitorului. „Eroul” principal al romanului este un medic decis să
ajute o pacientă, doamna Gregorius, căsătorită cu un preot ipocrit și dezgustător, cu
mulți ani mai mare decât ea și care insistă, împotriva voinței ei, să aibă relații
intime cu ea.
Preotul Gregorius încearcă să-şi legitimeze pofta trupească și josnică față de soția
lui cu pretexte sacre, care apar profund ipocrite. Până la urmă, Dr Glas îl ucide pe
preot, încercând să o ajute pe dna Gregorius să aibă o viață mai fericită cu amantul ei
secret, lucru care însă nu se va întâmpla. Dr Glas, personajul principal, cu același
nume ca titlul romanului, scrie în jurnalul său, fără nicio cenzură, exact ce crede el
despre oamenii din jur. Mai ales ipocrizia şi falsitatea preotului Gregorius este ținta
ironiei lui aristocrate, „von oben”. Este o critică etică, morală, despre diferența
dintre aparența unui om admirat și respectat, prin funcția lui importantă, ca preot, și
realitatea josnică dezvăluită în cadrul întâlnirilor sincere și intime dintre soția lui
Gregorius și Dr Glas.
Bunătatea preotului Gregorius este, de fapt, una profund ipocrită, iar căsătoria
lui cu tânăra doamnă Gregorius, „o grosolană indecenţă” (Söderberg 2006). Astfel,
prin condamnarea acestui comportament superficial respectabil, dar profund revol-
tător, Dr Glas are mult în comun cu personajul principal al lui Camil Petrescu care,
tot așa, își exprimă gândurile despre ceea ce este, cu adevărat, bunătatea autentică,
în contrast cu pseudo-bunătatea. El îi dă exemplu pe părinții care nu cunosc pe
nimeni, ca indivizi în lume, decât pe copiii lor și, probabil, tocmai din această
cauză, îi iubesc doar pe ei. „Bunătatea adevărată cere neapărat inteligența și imagi-
nație” (Petrescu 1955, p. 4), gândește el, într-un mod asemănător cu perspectiva
aristocrat-intelectuală a doctorului Glas. Este evident că, în spatele personajelor
principale se află părerile autorilor, ale lui Söderberg și Petrescu, destul de bine
indicate.
În cazul lui Söderberg, această critică dură, din afară și von oben, are, totuși, ca
țintă principală domeniul religios. Acesta a trăit într-o epocă de tranziție, când
secularizarea cuprinsese deja o mare parte a societății, iar creștinismul pierduse
atașamentul maselor. Söderberg este unul dintre primii autori suedezi care demască
Hjalmar Söderberg și Camil Petrescu, critici ai ipocriziei morale 447

o credință devenită doar o simplă fațadă, în spatele căreia oamenii nu se mai com-
portă ca adevărați și buni creștini. Într-un mod similar, spre sfârșitul vieții sale,
Söderberg va ataca și nazismul, ca pe un fanatism antiuman şi profund distructiv.
Dar, în ceea ce privește viața oamenilor, zona etică, morală, socială și psiholo-
gică, perspectiva lui Söderberg este, de fapt, una autocritică. Prin gândurile și senti-
mentele lor, personajele sale principale dezvăluie, cu mare sensibilitate, mai ales
contradicțiile, dubiile și ambivalențele interiorizate care predominau în sinea lor, și
nu doar la ceilalți.
În schimb, Camil Petrescu are ca țintă, în Ultima noapte..., înainte de toate,
statutul social, privilegiat printre burghezi, bogăția lor nedreaptă, falsul lor patrio-
tism, pe care ceilalți trebuie să plătească un preț. Critica lui ține, în mare parte, de
efectul negativ al banilor asupra oamenilor; mai mult decât atât, perspectiva lui
rămâne, în primul rând, una din afară, de la distanță. Scriitorul român este un
observator critic al oamenilor din jurul lui, oameni care sunt profund diferiți de el.
Există un conflict insolubil între intelectual și burghezie, un „eu contra ei”, care nu
apare în naraţiunile lui Söderberg. Aici Camil Petrescu seamănă mai mult cu un alt
prozator clasic suedez, cunoscut mai ales ca eseist, și anume Olof Lagercrantz,
care, în cartea sa autobiografică, Primul meu cerc, atacă foarte dur iresponsabi-
litatea clasei superioare din Suedia. La fel ca burghezii din romanul lui Petrescu,
această clasă a promovat Primul Război Mondial și și-a menținut privilegiile cu
orice preț în detrimentul altora. În schimb, perspectiva autocritică a lui Söderberg
face loc și unei abordări mai compătimitoare când vine vorba de personajele din
jurul eroilor principali. Cu toate că preotul Gregorius este, într-adevăr, un portret
întru totul negativ al unui ipocrit, dezgustător și malefic, personajele feminine din
romanele sale apar mereu cu trăsături la fel de complexe și pline de ambivalențe
precum multe dintre cele masculine.
Acest aspect se vede, de exemplu, în modul de a trata motivul geloziei, motiv
comun celor doi scriitori, dacă ne referim la romanul Jocul serios și la Ultima
noapte... Camil Petrescu „aneantizează” personajul principal din pricina unei
gelozii exagerate, ținând cont doar de perspectiva bărbatului, înșelat cu adevărat
sau doar în închipuirea lui, în timp ce Arvid al lui Söderberg este cel care provoacă
gelozia, la fel de mult ca și amanta Lydia. La Söderberg, este vorba de un joc
murdar reciproc, la aceleași nivel, cu două victime. La prozatorul român, lucrurile
stau altfel: vedem un bărbat suferind, prins de o chinuitoare remușcare, pe când
aspectul feminin rămâne tratat superficial, femeia este văzută doar din afară, prin
ochii personajului masculin.
În operele lui Söderberg, femeile și bărbații par incapabili de a relaționa unii cu
alții într-un mod profund și durabil, mai ales când vine vorba de legături amoroase.
Dr Glas este un intelectual aristocrat care trăiește într-o singurătate profundă și
atotprezentă. Martin Birck și Arvid Stjärnblom din Jocul serios sunt niște suflete
solitare, niște flaneuri, mereu la distanță de ceea ce îi înconjoară. Dar și personajele
448 Björn Apelkvist

feminine, Lydia Stille, Helga Gregorius și femeia fără nume pe care Martin Birck,
până la urmă, o întâlnește, împărtășesc aceeași soartă.
Personajele lui Söderberg așteaptă cumva momentul în care viața va începe cu
adevărat, încercând să-și găsească sentimente autentice, o conectare reală, dar
aşteaptă degeaba, se pare. Însă, în același timp, romanele lui Söderberg cuprind
momente de apropiere intensă între oameni, momente de o intimitate deosebită,
episoadele respective fiind considerate printre cele mai frumoase și sensibile din
literatura suedeză. În acest sens, putem aminti fragmentul când se relatează ultima
întâlnire a doctorului Glas cu dna Gregorius sau fragmentele din Tinerețea lui
Martin Birck despre dragostea lui Martin, pe care el, în final, și-a găsit-o, chiar
dacă, pentru a o proteja, trebuie să fie una secretă; ori întâlnirile romantice între
Arvid și Lydia din Jocul Serios, care sunt atât de pline de tandrețe și iubire
reciprocă.
În tot ce înseamnă moralitate, la nivel cotidian, de zi cu zi, uman și realist, toate
personajele principale ale lui Söderberg sunt incluse în aceeași viziune ușor pesi-
mistă și melancolică. Este o critică dinăuntrul lor, cu compasiune privind
incapacitatea ființei umane de a-și împlini visele despre dragoste și fericire, de a
îmbrățişa singurătatea existențială pe care, cu toții, o împărtășim. Parcă ar dori să
spună că noi oamenii vrem ceva, dar facem altceva, că a fi în armonie cu sine este,
de fapt, imposibil pentru fiecare om, bărbat sau femeie, tânăr sau adult.
Din acest punct de vedere, Camil Petrescu, în Ultima noapte..., pare mai fidel
idealismului său, mai puțin pregătit să se împace cu ceea ce contrazice viziunea lui
asupra dragostei adevărate. Dezamăgirea, frustrarea personajului principal sunt, în
primul rând, proiectate pe contrastul dintre cele două sexe, cel feminin rămânând
îndepărtat, într-o altă sferă, o altă galaxie, necunoscută, neînțeleasă, străină. În con-
trast cu monologul disperat al lui Camil Petrescu, până la urmă neutralizat doar de
un rău și mai mare decât gelozia, și anume războiul, stă dialogul neîmplinit, frag-
mentar al lui Söderberg, un dialog între oameni care tânjesc după o iubire temei-
nică, însă fără să se concretizeze, pierzându-se astfel între adevărurile și minciunile
lor, într-o ambivalență imperfectă, dar umană.

ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Petrescu 1955 = Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930),
București, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, 1955.
Söderberg 1975 = Hjalmar Söderberg, Tinerețea lui Martin Birck (Martin Bircks ungdom, 1901).
Traducere de Petre Banuş, București, Editura Univers, 1975.
Söderberg 2006 = Hjalmar Söderberg, Doctor Glas (1905). Traducere de Liliana Samuelsson Donose,
București, Editura Humanitas, 2006.
Söderberg 2008 = Hjalmar Söderberg, Jocul serios (Den allvarsamma leken, 1912). Traducere de
Liliana Samuelsson Donose, București, Editura Humanitas, 2008.
Hjalmar Söderberg și Camil Petrescu, critici ai ipocriziei morale 449

CRITICS OF MORAL HYPOCRISY.

HJALMAR SÖDERBERG AND CAMIL PETRESCU –
A COMPARATIVE STUDY
(Abstract)

The article presents a comparative study of the element of critique of the ways of life and moral
attitudes of the buergoisie of the early twentieth in Sweden and Romania respectively, as pictured in
the works of the novelists Hjalmar Söderberg and Camil Petrescu, both active as writers in the first
part of the twentieth century. While Söderberg in his three novels primarily develops a forgiving,
melancholic empathy in the depiction of morally imperfect characters that he himself to a high degree
identifies with, coming himself from and creating his works in a social context similar to the one he
observes as an artist, Petrescu has a more condemning and unforgiving point-of-view in his famous
novel Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (The Last Night of Love, the First Night of
War). Petrescu develops a severe critique of the self-sufficient bourgeoisie of the time and its blatant
hypocrisy and egoistical urge for financial priviliges, in contrast to the main character Ștefan
Gheorghidiu, Petrescu’s alter ego, and his idealistic intellectual quest for honesty and awareness.

Cuvinte-cheie: Hjalmar Söderberg, Camil Petrescu, ipocrizie, burghezie, dragoste.

Keywords: Hjalmar Söderberg, Camil Petrescu, hypocrisy, bourgeoisie, love.

Universitatea din București

Facultatea de Litere
București, str. Pitar Moş, nr.7–13
bjorn.apelkvist@lls.unibuc.ro