Paralela 45 (Bac Oral - 2012)

Varianta nr.
Se dă textul:
„Câmpia era aşa de plată şi întinsă, încât nu i se zărea nicio margine. Fâşii enorme de pământ, care fuseseră lanuri de grâu,
erau acum nişte mirişti isprăvite spre orizont, din care se ridica un bâzâit formidabil, fără oprire, de cosaşi vărsaţi în atâta cantitate
pe câmp, încât la trecerea trăsurilor săreau ca nişte stropi mărunţi de noroi... Nu se vedea niciun om, nicio vietate afară de insecte
şi de stoluri de vrăbii. Pluteau pe o mare galben- verzuie, în care valurile prea înalte împiedicau ochii să tragă linia orizontului. La
încetarea porumbiştilor reapăreau miriştile sau lanurile, tot atât de lungi, de ovăz, cu paiul scurt şi aproape alb de uscăciune.
Atunci, din cauza inundării întregului şes cu ovăzuri, contururile priveliştii se rotunjeau, şi proporţia dintre lucruri, din cauza
lipsei unei unităţi de măsură, devenea nebună. Prăjina unui puţ cu cumpănă îl urmări multă vreme din depărtare, fără să-şi poată
da seama dacă era o simplă prăjină sau un stâlp colosal. Un cal ieşit pe neaşteptate în marginea câmpurilor părea gigantic, copilul
care îl mâna din urmă cu o nuia, un ciclop. Multă vreme lipsa desăvârşită a oricărei aşezări omeneşti dădea călătorilor impresia
ieşirii din orice margine posibilă a civilizaţiei şi deforma noţiunea de timp."
(G. Călinescu, Enigma Otiliei)
Dicţionar:
mirişte - s.f. suprafaţă de pământ de pe care s-au recoltat păioase (grâu, ovăz, orz).
Cerinţe:
[Citeşte textul cu voce tare. Realizează o lectură corectă, cursivă, conştientă şi expresivă a textului dat.]
a) Ce se poate deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare realizată?
• Care este scopul comunicării?
• Precizează în ce constă contextul care generează mesajul de mai sus.
• Ce tip de text este textul citat (ficţional/nonficţional; descriptiv/narativ; informativ/argumentativ)?
2. Prezintă impresia pe care o produce asupra ta lectura textului. Formulează un argument din text care să îţi susţină această
impresie.
Sugestii de rezolvare:
1. Autorul textului este un cunoscut scriitor şi critic literar; situaţia de comunicare este una specific literară/beletristică.
Punctul de referinţă îl constituie imaginea unei câmpii; contextul care a generat mesajul este o călătorie imaginară a celui care
narează (un narator a cărui identitatea nu o aflăm din fragment şi care notează impresii, folosind verbe la persoana a IlI-a,
numărul singular: „urmări", „părea", sau se integrează în trăirile celorlalţi călători prin intermediul unor verbe la persoana a IlI-a,
numărul plural: „pluteau", „reapăreau" etc.).
• Scopul comunicării este acela de a emoţiona, nu de a informa; de a da senzaţia de spaţiu infinit, dar şi de contrast între
lucruri.
• Contextul este unul specific textului beletristic: o călătorie imaginară a naratorului.
• Textul citat este unul descriptiv, cu rol de a emoţiona. Fragmentul se încadrează în categoria textelor beletristice/ficţio-
nale/literare.
2. „Obiectul" descris în acest text este o câmpie. Impresia pe care mi-a creat-o este legată de senzaţia de pustiu, de întindere
Iară margini, dată chiar de primul enunţ. In egală măsură m-au impresionat unele dintre elementele care compun această descri -
ere: de exemplu, imaginea concretă a mulţimii cosaşilor („stropi de noroi") şi efectul auditiv al prezenţei lor („un bâzâit for-
midabil"). Totul pare a fi hiperbolizat („stâlp colosal", „copilul |...] un ciclop" etc.).
Varianta nr. 2
Se dă textul:
„Cobor uluit, uitându-mă în toate părţile. Mă ţin aproape de hamalul care mi-a luat bagajul. Un şir lung de taximetre într-o
piaţă animată. Hamalul profită că sunt străin şi-mi cere o taxă înzecită. Maşina porneşte în goana mare spre Bd. Sebastopol.
Privirile mele curioase şi avide aşteaptă minuni şi întâlnesc numai un bulevard ca toate, cu palate şi prăvălii ca pretutindeni, cu o
mişcare obişnuită. La încrucişarea cu Rue de Rivoli întâlnesc în sfârşit o cunoştinţă, turnul St. Jacques, retras modest
în întunerecul unui scuar. Apoi, puţin mai înainte, pline de lumină, teatrele Châtelet şi Sarah Bernhardt. înainte de a trece Sena, de
pe Pont au Change, văd conturul greu al Palatului de Justiţie cu turnul orologiului şi mai ales cu Conciergerie. De pe Bd. Du
Palais, dincolo de intrarea principală a palatului, se zăreşte turnul ascuţit al Capelei Sfinte, iar de pe Pont St. Michel, în stânga,
departe, domină ca o stăpână bătrâna Notre-Dame."
1
(Liviu Rebreanu, Metropole)
Dicţionar:
Bd. Sebastopol, Rue de Rivoli, St. Jacqnes etc. - puncte de reper ale Parisului turistic.
Cerinţe:
a) Cine este autorul textului şi ce se poate spune despre situaţia de comunicare realizată?
• Ce tip de text este textul citat (ficţional/nonficţional; descriptiv/narativ; infonnativ/argumentativ)?
impresie.
1. Autorul textului este Liviu Rebreanu, romancier din perioada interbelică. El realizează în acest fragment o consemnare a
unor impresii de călătorie la Paris. Pretextul îl constituie sosirea la Paris, notarea primelor impresii, a gesturilor şi acţiunilor sale. I
ste evident că impresiile sunt consemnate pentru un eventual i ilitor, căruia vrea să-i transmită informaţii/emoţii legate de eve-
nimentul călătoriei. Există în acelaşi timp un contrast între aşteptări şi realitate, contrast exprimat printr-un enunţ precum:
„Privirile mele curioase şi avide aşteaptă minuni şi întâlnesc numai un bulevard ca toate, cu palate şi prăvălii ca pretutindeni, cu o
mişcare obişnuită."
• Scopul comunicării este, în principiu, acela de a informa cititorul, intenţie manifestată prin aglomerarea de nume proprii
reale, prin prezentarea drumului parcurs, real şi acesta, dinspre (iara de Est spre centrul Parisului.
• Contextul acestei comunicări este dat de sosirea la Paris (pentru prima oară?!), de „taxarea" exagerată de către hamal şi
apoi de contactul vizual cu numeroasele monumente pariziene, dar şi cu viaţa obişnuită, caracteristică oricărei alte metropole.
• Textul citat este unul de graniţă (impresii de călătorie), predominant descriptiv, dar şi cu verbe exprimând acţiunea,
mişcarea în spaţiu a autorului notelor. E un text în care informaţia exactă se amestecă cu elemente de subiectivitate, de con-
semnare a unor trăiri.
2. Impresia produsă de text este cea pe care autorul mi-o transmite direct: de uimire în faţa noului, de aglomerare de obiective
culturale. Acest lucru se realizează prin prezenţa a nu mai puţin de 13 nume proprii într-un text de circa 200 de cuvinte, nume
proprii care subliniază intenţia autorului de a impresiona.
Varianta nr. 3
Se dă textul:
„Cu numai un an înainte, în 2005, Daniela şi Richard Popa, amândoi consultanţi financiari în Bucureşti, formau o familie
fericită şi împlinită, alături de cei doi copii ai lor, Mihaela, de 10 ani, şi Andrei, de 9 ani. Făceau, mai mult sau mai puţin, ceea ce
faceau toate familiile obişnuite: muncă la birou, teme cu copiii, cină în familie, vacanţe la mare. Anual, de Paşti, Richard mergea
în pelerinaj la Sf. Munte Athos.
In mai 2005, se afla tot într-un astfel de periplu spiritual, când şi-a sunat soţia. La plecare o lăsase acasă cu o febră uşoară şi o
teribilă oboseală. Un medic îi prescrisese nurofen, dar simpto- mele persistau.
a) Cum te simţi? a întrebat-o el la telefon.
b) Nu prea bine. Mi s-au umflat ganglionii din zona gâtului.
Inflamaţia nu a cedat toată luna mai. Oboseala nu-i trecea, iar
Daniela începuse să aibă puseuri de transpiraţie abundentă. Au urmat investigaţiile. După ce a fost eliminat şi diagnosticul de
hipertiroidie, au ajuns la biopsie."
(Ştefana Totorcea, „O minune de copil", în Reader's Digest, noiembrie 2009)
Dicţionar:
periplu - s.n., călătorie lungă pe mări şi oceane; călătorie dificilă.
Cerinţe:
[Citeşte textul cu voce tare. Realizează o lectură corectă, cursivă, conştientă şi expresivă a textului dat.] 20
1. Cine este autorul textului şi ce se poate spune despre situaţia de comunicare realizată?
impresie.
2
1. Autoarea textului este Ştefana Totorcea, despre care nu aflăm alte date. Bănuim că este ziaristă, pentru că textul citat este un
fragment dintr-un reportaj (un text care informează asupra unor situaţii, evenimente semnificative, de interes gene ral, obţinute de
obicei la faţa locului, prin discuţii cu persoanele implicate). Publicaţia din care este reprodus fragmentul ar putea II, bănuim asta
datorită titlului, o publicaţie cu circulaţie internaţională. Situaţia de comunicare realizată pare a fi una specială, care pregăteşte
dezvăluirea unor lucruri neobişnuite.
• Scopul comunicării este acela de a ne informa asupra unor întâmplări, care se anunţă interesante şi ai căror protagonişti
sunt persoane reale din Bucureşti, cu numele de Daniela şi Richard Popa, analişti financiari.
• Contextul concret al celor relatate este destul de bine precizat: anul 2005, când Daniela Popa are nişte probleme de
sănătate. Nu ştim exact ce relaţie există între titlul textului şi evenimentele prezentate, dar începutul ne face curioşi.
• Textul citat este un text nonficţional, care-şi propune să relateze/informeze despre întâmplări semnificative din viaţa celor
două persoane, surprinse probabil de-a lungul unei perioade mai mari de timp (luni? ani?). Textul aparţine stilului publicistic, dar
prezentarea faptelor se face destul de sobru, fără elemente subiective evidente. Este un text narativ cu valoare de informare, dar
nu numai. E probabil că autoarea reportajului mizează tocmai pe relatarea unor fapte suficient de semnificative prin ele însele,
ceea ce apropie textul de reportajul de senzaţie.
2. Nu se poate vorbi de o anume impresie provocată de acest text, dat fiind că el prezintă doar nişte date preliminarii. Oricum
fragmentul îmi stârneşte curiozit• Textul citat este un text nonficţional, care-şi propune să relateze/informeze despre întâmplări
semnificative din viaţa celor două persoane, surprinse probabil de-a lungul unei perioade mai mari de timp (luni? ani?). Textul
aparţine stilului publicistic, dar prezentarea faptelor se face destul de sobru, fără elemente subiective evidente. Este un text
narativ cu valoare de informare, dar nu numai. E probabil că autoarea reportajului mizează tocmai pe relatarea unor fapte
suficient de semnificative prin ele însele, ceea ce apropie textul de reportajul de senzaţie.
2. Nu se poate vorbi de o anume impresie provocată de acest text, dat fiind că el prezintă doar nişte date preliminarii. Oricum
fragmentul îmi stârneşte curiozitatea, aş vrea să ştiu despre ce este vorba în text, să citesc tot textul.
Varianta nr. 4
Se dă textul:
„Fără îndoială, pentru punctul de vedere al acestor pagini, filosofía şi arta presupun şi ele transcendenţa unui absolut, în lipsa
căruia atât una, cât şi cealaltă n-ar fi decât nişte jocuri sterile şi înşelătoare. In cazul filosofiei şi artei, absolutul trebuie numai să
existe, pe când în cel al experienţei religioase, el trebuie să intervie. Viaţa religioasă este alcătuită din dialogul dintre om şi
Dumnezeu. Absolutul rămâne însă mut şi nemişcat în faţa filosofului şi artistului, a căror lucrare de încercuire, pătrundere şi
răsfrângere se constituie cu toate acestea. Filosoful încearcă dezlegarea enigmei absolutului şi artistul năzuieşte către întocmirea
unei imagini a lui cu mijloace pur umane. [...]
Considerate ca activităţi pur umane, filosofía şi arta prezintă deci o apropiere care uşurează şi, în tot cazul, pennite alăturarea lor."
(Tudor Vianu, Filosofie şi poezie)
Cerinţe:
b) Cine este autorul textului şi ce se poate spune despre situaţia de comunicare realizată?
impresie.
1. Autorul textului este criticul Tudor Vianu. Este vorba despre formularea unei ipoteze pe care autorul urmează să o
argumenteze în volumul său, adică aceea că există o legătură între filosofie, artă şi religie.
• Scopul comunicării este acela de a informa şi de a convinge cititorii că există o legătură între cele trei domenii deja
menţionate. Elementul central pe care autorul îl discută în acest fragment este acela al importanţei absolutului pentru fiecare
dintre cele trei categorii: arta, filosofía, religia.
• Contextul este reprezentat de publicarea unui studiu de către Vianu în care acesta îşi prezintă opinia despre legătura dintre
artă, poezie şi filosofie. Textul se adresează în primul rând unor receptori specializaţi, cum ar fi studenţii la Litere sau la Filosofie,
criticii literari etc., dar şi oricăror cititori interesaţi de o astfel de problematică.
• Textul citat este unul de tip argumentativ - apare cu claritate structura unui text argumentativ: ipoteza, două argumente şi o
foarte succintă concluzie care constă în reluarea tezei/ ipotezei. Rolul acestui text este unul persuasiv.
3
2. Este un text nonficţional, din zona eseului, un text de graniţă. Textul impresionează prin rigoarea construcţiei. M-a
impresionat în primul rând abilitatea cu care autorul pune în relaţie religia, filosofia şi arta, încercând să facă o discretă, dar
obiectivă delimitare. Consider că sunt de apreciat rigoarea cu care autorul a redactat textul şi uşurinţa cu care jonglează cu diverse
concepte, evident o consecinţă a vastei sale culturi.
Varianta nr. 5
Se dă textul:
„Cumpără în siguranţă folosind cârdul cashplus prepaid!
Este un card preplătit, deci va trebui să îl încarci cu numerar prin alimentarea contului tău, înainte de utilizare. Poţi să
cheltuieşti numai banii pe care i-ai alimentat, deci este excelent pentru administrarea bugetului, chiar dacă ai sau nu cont bancar.
Vei obţine garantat cârdul nostru şi durează numai câteva minute să aplici la oricare dintre oficiile participante la promoţie.
la-ţi cârdul tău acum şi beneficiezi de toate acestea:
• Ideal pentru cumpărături în peste 228 de locaţii în întreaga lume;
b) Retrageri de numerar GRATUITE la oricare dintre oficiile participante la promoţie;
c) Plăteşti mai puţin cumpărând pe internet;
d) Plăteşti uşor facturi pe internet - fără cozi;
e) Un mijloc de plată sigur pentru călătorii;
f) O modalitate excelentă de a transfera bani.
Ai nevoie numai de buletin şi 18 RON pentru a cumpăra mrdul şi vei beneficia de toate acestea în mod GRATUIT:
• GRATUIT - Protecţia cumpărăturilor împotriva fraudei;
• GRATUIT - Administrarea contului: pe internet şi prin SMS;
• GRATUIT - Reînnoirea cârdului;
• GRATUIT - Alimentarea cârdului la oricare dintre oficiile participante la promoţie.
Vino acum la oricare dintre oficiile participante să-ţi iei cârdul!"
Cerinţe:
1. Cine este autorul textului şi ce se poate spune despre situaţia de comunicare realizată?
g) Care este scopul comunicării?
h) Precizează în ce constă contextul care generează mesajul de mai sus.
i) Ce tip de text este textul citat (ficţional/nonficţional; descriptiv/narativ; informaţi v/argumentativ)?
impresie.
j) Autorul textului este o persoană/o firmă ce realizează texte promoţionale/de reclamă pentru anumite produse. Situaţia de
comunicare realizată în cazul de faţă are în vedere promovarea unui produs bancar.
• Scopul comunicării este acela de a informa în vederea atingerii unei ţinte pragmatice; deci nu doar informare în sine.
« Contextul care generează mesajul este unul specific: multiplicarea formelor de plăţi şi de economisire destinate popu laţiei;
folosirea tot mai frecventă a internetului, renunţarea la plăţi cu numerar. Contextul de faţă e legat şi de competiţia băncilor în a-şi
atrage cât mai mulţi clienţi, având o mare nevoie de lichidităţi.
• Textul citat este un text nonficţional, dar cu elemente de expresivitate, deopotrivă informativ şi argumentativ; este un text
specific din categoria reclamelor. Dominantă în această situaţie de comunicare este funcţia persuasivă. Pentru aceasta, autorul
textului foloseşte procedee stilistice, dar şi procedee grafice: reluări ale unor cuvinte-cheie (cuvântul „GRATUIT", de exemplu,
scris cu majuscule), ruperea textului în câteva secvenţe pentru a atrage atenţia asupra unor idei anume etc.
2. Din punctul meu de vedere, textul nu este foarte convingător/textul este convingător. Argumentele ar fi - pentru prima
situaţie - lungimea lui, prezenţa unor elemente care-mi sunt neclare. Argumentele pro sunt cele care ţin de operaţiunile care se fac
cu acest card, mai ales cele care ţin de gratuităţi.
Varianta nr. 6
Se dă textul:
„Trebuie să mă cunosc. Trebuie să ştiu odată sigur cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta pentru că mi-era
leamă. Mi-era teamă că nu voi izbuti să-mi luminez sufletul sau ca lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze. Eu mi-am
închipuit anumite lucruri despre mine însumi. Ce se va întâmpla dacă acestea nu există aievea? Dacă ele nu au fost decât o
părere?
Ceva mai mult. Eu am căutat să mă supun acestor trăsături pe cari le-am socotit părţi din sufletul meu. Mi le-am impus şi mi
le-am însuşit. Ce se va întâmpla cu ele, dacă voi şti că nu sunt decât nişte veşminte îmbrăcate în silă? Voi putea, oare, să le
părăsesc fără să mă copleşească golurile sufletului meu?
4
Am hotărât de multe ori să mă analizez până la capăt, să pătrund cât mai adânc şi calm în suflet. Dar n-am izbutit. Niciodată
nu m-am putut concentra. N-am putut gândi despre mine însumi. De câte ori încercam să mă analizez, mă trezeam într-un
întuneric desăvârşit. De unde să încep să mă caut? Unde aş putea fi eu însumi?"
(Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop)
Cerinţe:
1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?
• Cui se adresează textul?
• Ce tip de text este acesta?
• Ce semnificaţie crezi că are folosirea interogaţiilor retorice în textul dat?
2. Care este opinia ta despre importanţa autocunoaşterii pentru un adolescent? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.
Sugestii de răspuns:
1. Autorul textului este Mircea Eliade, prozator interbelic, cunoscut pentru nuvelele sale fantastice, precum La ţigănci, în
curte la Dionis, sau pentru romane precum Maitreyi sau Nuntă în cer. Este un adept al autenticităţii, al romanului experienţei, al
scrierii tip jurnal, al autoanalizei (ceea ce se observă din discursul structurat în jurul personajului-narator). Fragmentul este
preluat din Romanul adolescentului miop şi prezintă preocuparea pentru analiza minuţioasă a gândurilor şi a sentimentelor în
scopul autocunoaşterii, accentuându-se teama ca nu cumva rezultatul căutărilor să nu fie pe măsura aşteptărilor.
• Textul se adresează mai ales acelor cititori care se regăsesc în ipostaza personajului-narator, aflat la vârsta căutării sinelui,
cititori care să-i aprecieze preocuparea pentru autocu- noaştere şi care să înţeleagă stările sale contradictorii. Vorbind despre
categorii concrete de cititori, se pot enumera elevii, studenţii, adulţii preocupaţi de literatură, profesorii de limba şi literatura
română. In acelaşi timp, autorul devine el însuşi cititor al propriului jurnal.
• Acest text se încadrează în stilul beletristic, face parte din categoria prozei subiective, de analiză, valorifică tehnica jurna -
lului şi astfel se creează efectul de autenticitate. Se observă valorificarea funcţiei emotive, accentuându-se mai ales trăirile
naratorului-personaj. Se remarcă, din punctul de vedere al (clinicii narative, prezenţa focalizării interne şi a perspectivei
nuctoriale.
• Interogaţiile retorice prezente în text au rolul de a sugera intensitatea trăirilor contradictorii provocate de obsesia auto-
cunoaşterii. Naratorul-personaj caută cu perseverenţă un răspuns la întrebările sale, dar ezită în acelaşi timp, temându-se de faptul
că ar putea să fie dezamăgit de rezultatele introspecţiei. Gândul la un eventual eşec provocat de descoperirea unor aspecte ascunse
ale sufletului care s-ar putea să fie diferite de propriile aspiraţii îl determină să prefere o stare de incertitudine, să evite o
confruntare decisivă cu sine însuşi.
2. Prezentarea unei opinii argumentate despre importanţa autocunoaşterii pentru un adolescent:
• Ipoteza: în opinia mea, autocunoaşterea trebuie să joace un rol important în viaţa unui adolescent, reflecţia asupra pro -
priilor gânduri ajutând la cunoaşterea de sine.
• Argumente: în primul rând, autocunoaşterea presupune un gest de maturitate, adolescentul căutând să-şi descopere calităţile
şi să îşi recunoască slăbiciunile, următorul pas fiind acela al descoperirii echilibrului interior.
în al doilea rând, orice adolescent trece printr-o criză a iden- lităţii provocată de schimbările din viaţa sa, de prima iubire, de
suferinţa provocată de sentimentele neîmpărtăşite, de relaţiile tensionate cu părinţii şi cu cei din jur. Astfel, reflecţia asupra
propriilor gânduri devine o formă de regăsire a echilibrului interior, oferind tânărului o armă de apărare împotriva celor care îl
contestă sau pur şi simplu nu îl înţeleg.
• Concluzia: Aşadar, sunt de părere că autocunoaşterea este o etapă importantă în formarea unui adolescent, dovedind
maturitate în gândire şi responsabilitate, un astfel de tânăr fiind
demn de apreciat pentru reflexivitate şi pentru curajul de a se analiza în detaliu, asumându-şi atât succesul, cât şi eşecul
demersului său.
Varianta nr. 7
Se dă textul:
„În obiecte mici şi neînsemnate: o pană neagră de pasăre, o cărticică banală, o fotografie veche cu personagiile fragile şi
inactuale, ce parcă suferă de o gravă boală internă, o tandră scrumieră de faianţă verde, modelată ca o frunză de stejar, veşnic
mirositoare a cenuşă stătută; în simpla şi elementara aducere-a- minte a ochelarilor cu lentilă groasă ai bătrânului Samuel Weber,
în astfel de mărunte ornamente şi lucruri domestice, regăsesc toată melancolia copilăriei mele şi acea nostalgie esenţială a inu -
tilităţii lumii, care mă înconjura de pretutindeni ca o apă cu valurile împietrite. Materia brută - în masele ei profunde şi grele de
ţărână, piatră, cer sau ape, ori în formele ei cele mai neînţelese: florile de hârtie, oglinzile, bilele de sticlă cu enigmaticele lor
5
spirale interioare, ori statuile colorate - m-a ţinut întotdeauna închis într-un prizonierat ce se lovea dureros de pereţii ei şi perpetua
în mine, fără sens, bizara aventură de a fi om."
(M. Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată)
Cerinţe:
a) Care este scopul textului?
b) Ce tip de text este acesta (ficţional/nonficţional, descrip- 11 v/narativ, informativ-argumentativ)?
c) Ce atitudine faţă de existenţă se poate desprinde din fragmentul dat?
2. Prezintă impresia pe care o produce lectura textului asupra ia. Formulează un argument din text care să îţi susţină această
impresie.
1. Autorul textului este un autor interbelic; situaţia de comunicare este specific literară/beletristică. Punctul de referinţă îl
reprezintă gândurile naratorului-personaj, meditaţia sa legată de modul particular în care autorul percepe existenţa. Folosirea pre-
dilectă a pronumelor personale la persoana I sugerează subiectivi zarea discursului, impresiile notate fiind foarte personale.
d) Scopul textului este acela de a provoca emoţii cititorului, nu de a informa; textul dat oferă cititorului o perspectivă aparte
asupra vieţii, a experienţei de a trăi, conturându-se o viziune originală asupra aventurii bizare de a fi om.
e) Textul citat este unul ficţional, beletristic, narativul se îmbină cu descriptivul, decorul având rolul de a declanşa meditaţia.
Cititorului i se oferă o perspectivă inedită asupra existenţei înţelese ca aventură, dar şi ca un permanent prizonierat.
f) Atitudinea faţă de existenţă ţine mai ales de sensibilitatea ilustrată de gândurile naratorului-personaj; acesta descoperă în
lucrurile ce îl înconjoară sentimente contradictorii, regăseşte în elementele banale ale lumii chei ale descifrării propriei vieţi,
declanşându-se amintirile şi nostalgia copilăriei. Gândurile sunt
prezentate cu sinceritate, naratorul-personaj dovedind o înclinaţie aproape bolnăvicioasă pentru analiza propriilor trăiri, pentru
introspecţie.
2. Impresia pe care mi-a creat-o acest text este legată de suferinţa interioară, de nemulţumirea care se citeşte printre rânduri. In
opinia mea, existenţa umană este departe de a fi considerată o aventură bizară. Consider că o astfel de percepţie nu poate aparţine
decât unei persoane dezamăgite de sine, veşnic nemulţumite, pentru care orice aspect al lumii înconjurătoare, raportat sau nu la
propria persoană, conduce inevitabil la regrete. Mă impresionează totuşi sentimentul neîmplinirii ce pare a mar ca existenţa
personajului-narator, în timp ce aglomerarea detaliilor legate de descrierea lumii înconjurătoare, de exemplu notarea minuţioasă a
„obiectelor mici şi neînsemnate", mă face să recunosc spiritul de observaţie al naratorului, pentru care totul capătă o semnificaţie
în planul conştiinţei.
Varianta nr. 8
Se dă textul:
„Soarele era aproape de asfinţit. Un soare de aur mărit şi diformat de aburii bălţii. Pluteam abia simţit şi vâsla avea un şopot
moale în laturea luntrii. Marmura bălţii tresărea înfio- rându-se până la trestii.
In linişte şi-n lumina scăzută deodată apărură lângă stufuri bibelouri neclintite pe tablele verzi de frunze de nufăr: găinuşi şi
cristei de apă. Şi-n fund, o dună mişcătoare pe luciu, trezind un unghi de creţuri: «Vidra, cucoane! Vidra!», şopti indianul răguşit
îndărătul meu. Dar dihania trecu nevăzută între două ape, sub plaur. Deasupra noastră izbucni gaia în strălucirea asfinţitului, i
hemând sălbatic şi scurt, apoi căzu vâjâind din înălţime asupra prăzii. O ştiucă se zvârli pe faţa bălţii, fulgerând după soreni. Şi
vonul larilor şi raţelor se ridica tot mai gălăgios în juru-ne. Viaţa i moartea se amestecau în hotarul acela de ape şi mâl, viaţa
nenumărată şi nesfârşită şi moartea de fiecare clipă. Creaţia şi transformarea se succedau fară răgaz şi c-o indiferenţă
dumnezeiască."
(Mihail Sadoveanu, „Pasaj de raţe, sara", în Ţara de dincolo de negură)
Cerinţe:
• Ce tip de text este acesta (ficţional/nonficţional, descrip- liv/narativ, informativ-argumentativ)?
• Ce atitudine a autorului faţă de natură se poate desprinde din fragmentul citat?
2. Care este opinia ta despre atitudinea pe care omul contemporan ar trebui să o aibă faţă de frumuseţea naturii? Susţine, cu
argumente, opinia prezentată.
6
1. Autorul textului este un cunoscut scriitor; situaţia de comunicare este una specific literară/beletristică. Punctul de referinţă ¡1
constituie peisajul plin de dinamism al unui apus de soare la
pescuit, contextul generând o contemplaţie a naturii în forma sa primitivă, nealterată de civilizaţie. Se observă o detaşare a
naratorului în prima parte a fragmentului, dar cu toate acestea se poate deduce spre final o fascinaţie a acestuia pentru natură, ce
ascunde misterul existenţei umane, al succesiunii vieţii şi a morţii.
a) Scopul comunicării nu este unul informativ, ci unul de a provoca emoţia cititorului, de a-1 face să trăiască acelaşi sentiment de
admiraţie pentru frumuseţea peisajului descris.
b) Textul este unul descriptiv, cu rol de a emoţiona. Dacă la început cititorul este atras de frumuseţea peisajului descris, fiind
sensibilizat prin folosirea unui limbaj conotativ („marmura bălţii", „un soare de aur"), treptat devine fascinat de dinamismul
crescând al imaginilor surprinse. Fragmentul se încadrează, aşadar, în categoria textelor descriptiv-beletristice/ficţionale/ literare.
c) Este evidentă atitudinea admirativă faţă de natură, fascinaţia cu care naratorul surprinde spectacolul vieţii în lumea apelor.
Acest spectacol provoacă naratorului o stare meditativă, contemplativă, el regăsind ciclicitatea existenţei oglindită în lupta pentru
supravieţuire.
2. în opinia mea, omul contemporan ar trebui să aibă o atitudine responsabilă faţă de natură, să înţeleagă importanţa conservării
acesteia. Natura trebuie să ofere omului liniştea pe care spaţiul urban i-o răpeşte, ar trebui să-i provoace dorinţa de a se regăsi, de
a cugeta asupra propriei existenţe. Retragerea în tainicul tărâm al apelor, de exemplu, poate da omului posibilitatea de a se
desprinde de problemele vieţii de zi cu zi, de a se contopi cu miracolul vieţii ascuns în lucrurile mărunte. Pentru aceasta insă este
nevoie ca natura să mai existe, cu farmecul şi cu frumuseţea ei.
Varianta nr. 9
Se dă textul:
„Dumneavoastră aveţi o gândire foarte rapidă, o gândire de om al secolului XX sau XXI (mi-e greu să cred că un om al
•.ocolului XIX ar putea să citească această povestire scrisă abia in 1982), aşa că, imediat după ce aţi citit titlul, aţi înţeles un sfert
ilc text şi vă aflaţi cu ochiul pe rândul al cincisprezecelea, vă uitaţi acolo aşa, pur şi simplu pentru a vă confirma cele deja
înţelese.
Ei, da, aţi înţeles bine, nu pot decât să vă felicit, este vorba mtr-adevăr de o poveste de dragoste petrecută aievea prin anii '70
ii secolului în curs, o poveste care şi-ar dezvălui frumuseţea ei neobişnuită dacă aţi avea răbdare să o urmăriţi pas cu pas
(povestirile de obicei fac paşi, nu salturi!), o poveste cum nu s-a mai scris demult, dar s-a mai auzit, eu însumi am auzit-o de la
mai multe persoane care au fost într-un fel sau altul implicate. De ce au fost implicate mai multe persoane? Ei, veţi vedea, nu vă
grăbiţi totuşi prea tare sau, dacă vă grăbiţi, citiţi mai bine direct ultimul rând. Oricum aceasta e o poveste amânată.
Deci el avea pe atunci 18 ani şi era un băiat foarte frumos. Ce avea el frumos? Genele erau foarte lungi, neobişnuit de lungi
pentru un băiat. Şi ea avea 18 ani. Şi ea era frumoasă. Ce era frumos la ea? Ei, totul! Trupul, ochii, gura şi toate celelalte... zău, nu
trebuie să insistaţi, închipuiţi-vă şi singuri cum arată o fată frumoasă!"
(Mircea Nedelciu, Povestirea eludată)
Cerinţe:
• Ce tip de text este acesta (ficţional/nonficţional, descriptiv/narativ, informativ-argumentativ)?
• Care este rolul adresării directe şi al interogaţiilor retorice în fragmentul dat?
2. Care ar putea fi, în opinia ta, trăsăturile cititorului secolului XXI? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.
1. Autorul textului este Mircea Nedelciu, un autor post- modern; situaţia de comunicare este una beletristică/literară. Autorul
propune o interesantă abordare a relaţiei dintre narator şi cititor, o implicare a acestuia din urmă în textul literar, citi torul
participând efectiv la actul scrierii operei. Punctul de referinţă îl reprezintă încercarea de a demonta canoanele literaturii
tradiţionale, alegând o atitudine ludică, ironică, vizibilă pentru cititor din mărcile adresării directe (forme de persoana a Il-a,
interjecţii, exclamaţii şi interogaţii retorice).
• Se observă două ipostaze ale cititorului. în primul rând, se poate observa ipostaza naratarului, prezent în text prin formele
de persoana a Il-a şi în al doilea rând se remarcă adresarea către cititorul concret, cel care este măgulit, lăudat de autor pentru
abilitatea sa de a descifra mesajul.
• Textul este unul ficţional, narativ, iar rolul său este acela de a-1 provoca pe cititor să se implice în actul scrierii, devenind o
parte importantă a textului. Autorul pare să negocieze cu cititorii conceperea operei, dar în realitate el este cel care conduce
demersul creator, atrăgându-i pe lectori în jocul imaginaţiei sale.
• Rolul interogaţiilor retorice şi al formelor adresării directe este de a accentua dependenţa autorului de cititorii săi.
Insistenţa pe dialogul dintre cele două instanţe este o caracteristică a prozei postmoderne.
7
2. în opinia mea, cititorul secolului XXI ar trebui să fie unul informat, atras de lectură, un cititor experimentat şi deschis spre
inovaţiile narative. Un astfel de cititor are o gândire rapidă, este capabil de decriptarea mesajului, dincolo de limitele deductibile
ale acestuia. Este conştient şi responsabil, vede în operă atât o formă de cunoaştere, cât şi o delectare a spiritului, o relaxare a
minţii.
Varianta nr. 10
Se dă textul:
„− Cultura noastră, Lucian, a dispărut. Ea avea trei calităţi: iubea şi respecta frumosul - obicei învăţat de la greci; iubea şi respecta
dreptul - obicei învăţat de la romani; iubea şi respecta omul - obicei pe care 1-a învăţat, greu şi foarte târziu, de la creş tinism.
Numai prin respectarea acestor simboluri, Omul, Frumosul şi Dreptul, a devenit cultura noastră occidentală ceea ce a fost. Şi
acum pierde cea mai importantă moştenire: dragostea pentru om. Fără acest respect şi această dragoste, cultura occidentală nu mai
există. A murit!
− Omul a cunoscut de-a lungul istoriei epoci mult mai negre decât cea de acum, a spus Lucian. A fost ars în piaţa publică,
sacrificat pe altar, sfărâmat de roată, vândut şi tratat ca un obiect. Nu e drept să fim atât de severi cu societatea contemporană.
− E adevărat ce spui tu, a zis contele. Atunci, în aceste epoci negre, omul era ignorat, şi barbaria practica jertfa umană. Dar noi
învinsesem barbaria şi începusem să preţuim omul; această etapă abia pornise. A apărut însă societatea civilizaţiei tehnice şi tot ce
am câştigat şi am creat timp de secole a fost distrus. Civilizaţia tehnică a reintrodus dispreţul pentru om, exact ca în barbarie.
Omul este astăzi redus doar la dimensiunea lui socială..."
(Virgil Gheorghiu, „Ora 25", în Literatura diasporei)
Cerinţe:

a) Care este scopul comunicării?
b) Ce tip de text este acesta (ficţional/nonficţional, descriptiv/narativ, informativ-argumentativ)?
c) Care este opinia celor două personaje despre cultura occidentală contemporană?
2. Prezintă impresia pe care o produce lectura textului asupra ta. Formulează un argument din text care să îţi susţină această
impresie.
Rezolvare
1. Autorul textului este un autor mai puţin cunoscut, deoarece a scris în afara ţării şi aparţine diasporei româneşti. Situaţia de
comunicare este una specific literară/beletristică. Fragmentul este un dialog între două personaje, contele şi Lucian, având ca
obiect degradarea trăsăturilor culturii occidentale în perioada contemporană. Prezenţa naratorului nu este vizibilă decât în cele
câteva secvenţe de vorbire directă (de exemplu, „a zis contele"), fiind vorba despre un narator discret ce permite personajelor să
îşi exprime un punct de vedere personal, fără a interveni cu propriile aprecieri.
a) Scopul comunicării este acela de a provoca o anumită atitudine cititorilor, a căror proprie viziune asupra culturii occidentale se
poate regăsi la nivelul discursului celor două personaje, nu de a informa.
b) Acest text este unul beletristic, ficţional, cu caracter argumentativ la nivelul replicilor personajelor, observându-se intenţia
acestora de a susţine argumentat punctul lor de vedere, ceea ce conferă dialogului un aspect polemic.
c) Personajele îşi expun puncte de vedere diferite asupra culturii occidentale, iar abilitatea cu care îşi dezvoltă ideile sugerează un
nivel ridicat de cunoştinţe, abilităţi de comunicare deosebite, coroborate cu un nivel de cultură demn de remarcat.
Astfel, contele se declară dezamăgit de modul în care cultura occidentală a pierdut treptat valorile care au consacrat-o
(respectarea celor trei simboluri: Omul, Frumosul, Dreptul), ajungând la nivelul cel mai mare de degradare - pierderea definitivă
a respectului şi a dragostei pt om.
În schimb, personajul Lucian îndeamnă la o toleranță mai mare față de societatea contemporană, arătându-i
superioritatea faţă de epoci mai dificile ale istoriei omenirii.
2. Dialogul dintre cele două personaje despre degradarea culturii occidentale în perioada contemporană m-a determinat să mă
gândesc mai serios la situaţia culturii române.
Responsabilitatea cu care cele două personaje discută şi dezamăgirea ce se desprinde din discursul contelui mi-au
provocat un sentiment de tristeţe, deoarece m-au făcut să meditez la situaţia culturii noastre şi să constat că, din păcate, multe
dintre afirmaţiile din fragmentul dat se potrivesc şi pentru spaţiul românesc. M-a impresionat în mod deosebit luciditatea cu care
contele analizează îndepărtarea omului de valorile consacrate.
In ceea ce priveşte însă afirmaţia că civilizaţia tehnică a introdus dispreţul pentru om, am o atitudine rezervată, deoarece
tehnica înseamnă progres, dincolo de pericolul supunerii omului în faţa maşinii.
8
Varianta nr. 11
Se dă textul:
„Art. 112. Este interzis elevilor:
a) să distrugă documente şcolare, precum cataloage, carnete de elev, foi matricole etc.;
b) să deterioreze bunurile din patrimoniul unităţii de învăţământ;
c) să aducă şi să difuzeze, în unitatea de învăţământ, materiale care, prin conţinutul lor, atentează la independenţa, suvera-
nitatea şi integritatea naţională a ţării, care cultivă violenţa şi intoleranţa;
d) să organizeze şi să participe la acţiuni de protest, care afectează desfăşurarea activităţii de învăţământ sau care afectează
frecvenţa la cursuri a elevilor;
e) să blocheze căile de acces în spaţiile de învăţământ;
f) să deţină şi să consume, în perimetrul unităţii de învăţământ şi în afara acestuia, droguri, băuturi alcoolice şi ţigări şi să
participe la jocuri de noroc;
g) să introducă, în perimetrul unităţii de învăţământ, orice tipuri de arme sau alte instrumente, precum muniţie, petarde,
pocnitori etc., care, prin acţiunea lor, pot afecta integritatea lizică şi psihică a colectivului de elevi şi a personalului unităţii de
învăţământ;
h) să posede şi să difuzeze materiale cu caracter obscen sau pornografic;
i) să utilizeze telefoanele celulare în timpul orelor de curs, al examenelor şi al concursurilor;
j) să lanseze anunţuri false cu privire la amplasarea unor materiale explozibile în perimetrul unităţii de învăţământ;
k) să aibă ţinută, comportamente şi atitudini ostentative şi provocatoare;
1) să aducă jigniri şi să manifeste agresivitate în limbaj şi în comportament faţă de colegi şi faţă de personalul unităţii de
învăţământ."
(.Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar)
Cerinţe:
Cine este emiţătorul?
Cui se adresează textul?
a) Ce tip de text este acesta?
b) Ce scop are textul?
c) Care ar fi alte două interdicţii pe care le-ai adăuga la textul regulamentului?
2. Care este opinia ta despre necesitatea impunerii unor restricţii elevilor? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.
1. Fragmentul este extras din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar şi prezintă
o serie de reguli la care elevii trebuie să se supună. Se observă obiectivitatea cu care este redactai textul, autorul nefiind prezent
în text, iar stilul este unul impersonal.
a) Emiţătorul este instituţia care a prezentat regulamentul, respectiv Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, de aceea
exprimarea este una neutră, fără mărci ale subiectivităţii sau ale expresivităţii.
b) Textul se adresează în egală măsură atât receptorilor specializaţi, cât şi celor nespecializaţi, tuturor celor care doresc să
cunoască elementele importante ce ţin de buna funcţionare a învăţământului.
c) Textul este nonficţional, aparţine stilului juridic-administrativ, se caracterizează prin rigurozitate, precizie, proprietatea
termenilor, se observă dispunerea ideilor pe articole, alineate şi paragrafe, se evită ambiguitatea limbajului, vocabularul folosit
este unul accesibil, se valorifică sensurile denotative ale cuvintelor.
d) Scopul este unul strict informativ, elevilor li se prezintă în mod clar interdicţiile în ceea ce priveşte comportamentul lor în
cadrul unităţilor şcolare.
e) Consider că se pot adăuga câteva interdicţii la cele deja stipulate de regulamentul prezentat. Aş dori să propun interdicţia
de a arunca gunoaie în sala de clasă sau în incinta şcolii, deoarece am constatat că acest lucru se petrece în mod frecvent şi
conduce la punerea în pericol a sănătăţii celor din jur, precum şi interdicţia de a veni la cursuri în momentul în care elevul suferă
de o boală ce se poate răspândi foarte uşor, dovedind astfel spirit civic şi responsabilitate.
2. Consider că impunerea unor reguli stricte elevilor pentru comportamentul în incinta unităţilor şcolare este necesară, pentru
că astfel elevii devin mai responsabili şi mai conştienţi de limitele pe care trebuie să le respecte. Pe de altă parte, apreciez că ar fi
necesar ca atât elevii, cât şi părinţii să fie consultaţi la redactarea acestor interdicţii, responsabilitatea pentru respectarea lor fiind
astfel mai bine conştientizată şi implicit asumată.
Varianta nr. 12
Se dă textul:
9
„EMIŢĂTOR
In teoria comunicării, unul dintre factorii procesului comunicativ. Termenul îl desemnează pe cel care produce un mesaj,
utilizând un anumit cod, şi îl transmite prin intermediul unui canal. In analiza conversaţională, unul din rolurile actualizate în
cursul conversaţiei. Termenul îl desemnează pe cel a cărui
intervenţie este în curs la un moment dat. Unele cercetări disting între emiţător şi sursa unui enunţ, pentru că este posibil ca emi -
ţătorul să nu fie şi sursă a enunţului emis (vezi, de exemplu, „vorbirea indirectă" sau relatarea în vorbire directă a spuselor cuiva).
în cadrul conversaţiei, rolul de emiţător şi rolul de receptor sunt reversibile, fiecare participant îndeplinind alternativ unul din
aceste roluri. Discursul scris se caracterizează prin ireversibilitatea celor două roluri. Rolul de emiţător poate fi pre- alocat, ca în
cazul unor forme de discuţie (vezi CONVERSAŢIE), sau poate fi asumat prin desemnarea explicită a succesorului de către cel care
vorbeşte sau prin autoselectarea ca emiţător a unuia dintre participanţi, în cazul conversaţiei. Posibilitatea transferării rolului de
emiţător este semnalată prin prezenţa în structura intervenţiilor a unor elemente care fac predictibilă încheierea acestora (vocative,
anumite adverbe şi locuţiuni adverbiale, construcţiile interogative şi intonaţia specifică, anumite tipuri de repetiţie etc.)."
(Dicţionar de ştiinţe ale limbii)
Cerinţe:
b) Cui se adresează textul?
c) Ce tip de text este acesta?
d) Care crezi că este importanţa unui astfel de dicţionar de ştiinţe ale limbii?
e) Care sunt elementele prin care se defineşte emiţătorul în fragmentul dat?
2. Care este opinia ta despre importanţa comunicării în zilele noastre? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.
1. Fragmentul face parte dintr-o scriere ştiinţifică, este un articol dintr-un dicţionar ce include explicaţii ale unor noţiuni
lingvistice sau de teorie literară. Elementul de referinţă îl reprezintă definirea noţiunii de emiţător, aşa cum apare în limbajul de
specialitate. Opera aparţine unui colectiv de autori.
a) Scopul comunicării este unul informativ, nu de a provoca emoţii. Autorii definesc, apelând la termeni de specialitate,
noţiunea de emiţător, ca element definitoriu în teoria comunicării.
b) Textul se adresează în primul rând unor receptori specializaţi, familiarizaţi cu terminologia lingvistică, un argument în
acest sens fiind prezenţa unor cuvinte pentru înţelegerea cărora este nevoie de o iniţiere în domeniu (de exemplu, „vocative",
„cod", „proces comunicativ").
c) Textul este unul nonficţional, aparţine stilului ştiinţific, se caracterizează prin rigurozitate, precizie, proprietatea termenilor,
vocabularul folosit este unul specializat, se valorifică sensurile denotative ale cuvintelor, se remarcă obiectivitatea, prezenţa
funcţiei referenţiale şi a celei metalingvistice.
d) Consider că un astfel de dicţionar este necesar pentru toţi cititorii care doresc să fie informaţi în legătură cu noţiunile de
lingvistică, o utilitate deosebită având pentru elevi şi pentru sludenti.
e) Definiţiile emiţătorului sunt bine structurate, prezentate succint, clar şi obiectiv. Astfel, emiţătorul este definit ca per¬soana
care emite un mesaj, cu ajutorul unui cod, pornind de la o anumită situaţie de comunicare. De remarcat este şi faptul că rolurile
emiţătorului şi ale receptorului se schimbă permanent în cadrul actului de comunicare.
2. Sunt de părere că pentru oamenii zilelor noastre comunicarea joacă un rol deosebit de important, fiind în primul rând o
formă prin care individul se raportează la ceilalţi, o cale de socializare. A comunica înseamnă pentru omul contemporan o
modalitate de evitare a unui constant sentiment de solitudine, a conştientizării trecerii ireversibile a timpului, a ieşirii din
prizonieratul în care convenţiile sociale îl împing. A comunica înseamnă a demonstra că exişti, că ai puterea să te exprimi, să îţi
spui punctul de vedere, să demonstrezi celor din jur şi ţie însuţi că eşti capabil să îţi transpui gândurile în cuvinte. Aşadar, a
comunica înseamnă a vorbi despre tine, despre cei din jur, despre tot ce te reprezintă. A comunica înseamnă de fapt a te construi
din cuvinte, a te raporta la univers şi la societate.
Varianta nr. 13
Se dă textul:
„Sunt o persoană pasionată de turism şi hoinăreală. De aceea nu pot să nu constat, chiar pe propria piele, că turistul „de
serviciu" devine, treptat, posesorul nu numai al unui îndreptar de purtări adecvate, în majoritatea situaţiilor previzibile, ci şi al
unui extrasimţ al locurilor vizitate, oricare ar fi ele. [...]
Cea de-a doua categorie (pattern-urile...) îi este caracteris¬tică, în general, turistului experimentat şi... obsedat. De un soi de
perfecţiune turistică, de bifare cu valenţe spirituale. De pildă, acest gen de călător îşi propune, când trece pe lângă peisaje, să
zicem, de toamnă, să le sublinieze coloritul cunoscut fiecăruia dintre noi din compunerile de Ia şcoală. Apoi să le arate -
celorlalţi, dacă există... - râul ce curge învolburat prin matca sa, gen Oltul în defileul său...
10
Odată ajuns într-un oraş, vrea neapărat să vadă case vechi şi biserici. întreabă înfocat de «centrul vechi», există, nu există, şi
de cel puţin singura biserică monument istoric locală. în anumite situaţii, nu poate fi decât dezamăgit: aşa cum mi s-a întâmplat
mie în New York, unde, evident, nu puteam găsi biserici din secolul al XVI-lea, şi când m-am îndreptat spre una despre care se
spunea că e «istorică», am aflat că istoria ei se referea la 11 septembrie 2001..."
(laromira Popovici, „Pattern-uri obsesiv turistice", în Dilema veche, 5-11 noiembrie 2009)
Cerinţe:
• Cine este autorul?
® Ce tip de text este acesta?
• Ce reprezintă în opinia autoarei „pattern-urile" caracteristice unui turist experimentat?
impresie.
1. Textul este un fragment de articol dintr-un ziar de cultură, iar situaţia de comunicare este specific publicistică. Punctul de
referinţă îl reprezintă diferitele atitudini faţă de turism, în acest extras prezentându-se în mod particular atitudinea turistului
experimentat, cu ipostaza căruia se suprapune şi autoarea. Folosirea predilectă a verbelor la persoana 1 în prima parte a
fragmentului duce la subiectivizarea discursului, impresiile notate fiind foarte personale. Trecerea la persoana a IlI-a din ultima
parte a fragmentului conduce la impresia de prezentare obiectivă, dar în realitate autoarea alege această strategie pentru a ghida
cititorul spre cunoaşterea propriei atitudini.
• Autoarea articolului este Iaromira Popovici, publicist.
• Scopul comunicării este în primul rând unul persuasiv, de influenţare a cititorilor prin mesajul transmis, dar şi informativ,
deoarece prezintă două tipuri de abordare a ideii de turist.
• Textul se adresează în special cititorilor fideli ai revistei Dilema veche, interesaţi de articolele de opinie şi în mod
generai tuturor celor care citesc acest articol.
• Textul este un articol de ziar, de opinie, cu accente subiective, exprimând un punct de vedere. Se încadrează în stilul
publicistic, este orientat spre cititor, valorifică ironia, tonul uşor ludic, căutând în acest fel să îl manipuleze pe cititor prin
inocularea unei opinii.
• În opinia autoarei, „pattern-urile" caracteristice unui turist experimentat reprezintă atenţia deosebită a acestuia faţă de lumea
din jurul său, fascinaţia pe care o are faţă de obiectele susceptibile de a deveni atracţie turistică, obsedat fiind de istoria locurilor
pe care le vizitează şi de bucuria de a împărtăşi ceea ce trăieşte cu cei din jurul său.
2. Impresia pe care mi-o provoacă acest fragment de articol este legată de sentimentul de încântare, de emoţie pe care
autoa¬rea îl trăieşte în calitatea sa de turist experimentat. Plăcerea pentru călătorie devine o ocupaţie, duce la o adaptare a
pasiona¬ţilor de excursii la condiţiile particulare ale turismului. Obsesia de a căuta şi de a găsi locurile cu potenţial turistic, cu
istorie remarcabilă, defineşte dorinţa omului de a descoperi ineditul lumii în care trăieşte, ascuns în tot ceea ce îl înconjoară.
Varianta nr. 14
Se dă textul:
„Recent, un cuvânt popular-argotic a fost pus în circulaţie, prin intermediul publicităţii, în spaţiul limbii standard. Nu e nimic
nou în faptul că publicitatea se foloseşte de nada limbaju¬lui pentru a capta atenţia publicului. E însă surprinzătoare inadecvarea
stilistică (intenţionată) faţă de publicul-ţintă: regis¬trul argotic ar părea destinat mai curând reclamelor pentru posturile de radio
şi televiziune cu muzică pentru tineri, publicităţii pentru băuturi sau îmbrăcăminte, pentru telefoane mobile sau maşini; cuvântul-
cheie ciocoflender este însă folosit într-o campanie publicitară pentru asigurări. E, desigur, o decizie con¬ştientă a publicitarilor
în cauză, care au recurs la un actor foarte
popular şi la un cuvânt cu sonoritate pentru a atrage atenţia publicului larg vizat de campania lor. In Dicţionarul de argou al
limbii române al lui G. Volceanov (ediţia a Il-a, 2006), cuvântul este cuprins cu o explicaţie parţială şi contextuală: «apelativ
folosit pentru exprimarea simpatiei vorbitorului faţă de interlo¬cutor (pus în circulaţie de popularul actor Florin Piersic)».
Pe fundalul aşteptărilor fireşti - la un mesaj în termeni culţi, tăcând apel la valori din sfera responsabilităţii sociale - apare
surpriza lexicală şi stilistică a mesajului: sintetizat de un termen argotic, presupunând superioritatea prin deşteptăciune. E,
desigur, o adaptare îndrăzneaţă, bazată pe anumite ipoteze asupra preferinţelor publicului şi asupra şanselor de persuadare: se
pre-supune că românul, indiferent de avere şi rol social, e sensibil la aprecierea inteligenţei prin limbajul şi atitudinea
şmecherească. Sunt totuşi unele puncte slabe în opţiunea lingvistică a autorilor campaniei publicitare: există riscul ca schimbarea
registrului de limbaj să irite mai mult decât ar atrage, iar respingerea să fie agravată de ambiguitatea inerentă a cuvântului."
(Rodica Zafiu, „Ciocoflender", în România literară, nr. 2/2008)
Cerinţe:
11
• Care este opinia autoarei despre folosirea cuvântului „ciocoflender" în reclama la care se face aluzie?
2. Care este opinia ta despre tendinţa presei de a valorifica în discurs elemente ale limbajului argotic? Susţine, cu argumente,
opinia prezentată.
1. Autorul textului este un apreciat lingvist, Rodica Zafiu. Ea este în prezent profesor la Facultatea de Litere din cadrul
Universităţii din Bucureşti; situaţia de comunicare este specific publicistică. Punctul de referinţă îl reprezintă prezenţa în cadrul
unor reclame a cuvântului „ciocoflender".
• Scopul textului este acela de a informa cititorul în legătură cu motivele pentru care autorii reclamei au ales folosirea
acestui termen argotic, precum şi consecinţele care decurg din această opţiune; textul oferă cititorului o argumentare coerentă a
faptului că alegerea termenului duce la surprinderea receptorilor, cărora le este contrazis orizontul de aşteptare, dar poate conduce
şi la o iritare a acestora prin valorificarea unor cuvinte din registrul familiar-argotic.
• Textul se adresează mai întâi cititorilor revistei România literară, interesaţi de articolele ce prezintă o analiză a nivelului
lexicului limbii române contemporane.
• Textul este un articol, cu valoare informativă şi persuasivă, exprimând un punct de vedere documentat al autoarei. Se
încadrează în stilul publicistic, este orientat spre cititor, dar prezintă şi calitatea unor texte ştiinţifice, prin rigoarea expunerii
argumentelor şi prin coerenţa discursului.
• Autoarea prezintă atât avantajele, cât şi dezavantajele valorificării expresivităţii unui termen argotic, făcând trimitere şi
la tendinţa generală a presei de a capta atenţia cititorilor şi de a-şi câştiga publicul prin folosirea unor elemente inovative.
Rodica Zafiu remarcă nu doar inspiraţia, ci şi curajul autorilor reclamei la promovarea asigurărilor, explicând mecanismul psiho-
logic (implicit, autorii reclamei mizează pe sensibilitatea cititorilor la aprecierea inteligenţei prin limbajul şi atitudinea
şmecherească).
2. în ultima vreme se observă predilecţia presei pentru a valorifica - sfidând uneori limitele acceptate de normele exprimării
scrise - limbajul de argou, scopul evident fiind acela de a şoca publicul, de a-i provoca o curiozitate deosebită pentru a descifra
mesajul textului. Sunt de acord cu faptul că limbajul de argou poate aduce valenţe expresive unui articol, dar consider că aceşti
termeni trebuie folosiţi numai atunci când mesajul ar suferi în absenţa lor sau când intenţia jurnalistului o cere. In caz contrar, o
folosire excesivă a argoului poate conduce la vulgaritate şi la sfidarea bunului-simţ, precum şi la o deteriorare inutilă a lexi cului
limbii române, şi aşa destul de expus degradării.
Varianta nr. 15
Se dă textul:
„CNA-ul a mai comandat un studiu din care să reiasă starea de sănătate a limbii române vorbite la radio şi televiziune. Un
demers necesar, lăudabil şi trist în egală măsură. Fiindcă bilanţul ultimei monitorizări a fost comparabil, în gravitatea lui, cu
precedentele. Vechile greşeli persistă (în procente variabile, e drept), în plus sunt «puse în valoare» de erori mai proaspete, dar la
fel de supărătoare. Oamenii de la posturile de radio şi TV nu par să-şi bată capul cu chichiţele cărţilor de gramatică. Sunt prea
ocupaţi să livreze populaţiei ştiri de ultimă oră. Chiar şi redactate în ultimul hal.
În România anului 2009 altele sunt priorităţile. Limba română e aici încă de pe vremea lui «varză, viezure, mânz» şi-o să mai
rămână prin preajmă şi într-un timp în care «laptop» va avea statut de arhaism. Nu pare să necesite interes în regim de urgenţă.
La modul în care evoluează lucrurile, numai o pandemie de agramatism virotic ar mai putea stârni panică în neamul românesc.
Doar dacă pe micul ecran va apărea un epidemiolog cu mină sumbră, oare să spună că ignoranţa dă febră, frisoane şi vărsături, iar
netratată duce la sărăcire, poporul va face ceva să combată cumplita maladie. După şocul iniţial, va veni vestea şi mai proastă: nu
există vaccin împotriva bolii, iar singura metodă de a o învinge e instruirea. Care nici măcar nu e compensată. Poate mai găsiţi un
dicţionar prin casă..."
(Diana Popescu, „Pandemia de agramatism", în Gândul, 4 noiembrie 2009)
Cerinţe:
1. Ce poţi deduce despre autoarea textului şi despre situaţia de comunicare?
• Care este opinia autoarei despre starea limbii române la momentul actual?
impresie.
12
1. Autoarea textului este o jurnalistă de la ziarul Gândul, pe nume Diana Popescu; situaţia de comunicare este specific
publicistică. Punctul de referinţă îl reprezintă rezultatele unui studiu comandat de CNA, legate de agramatismul îngrijorător ce
caracterizează discursul jurnalistic.
• Scopul textului este acela de a informa cititorul în legătură cu erorile gramaticale ce persistă în limbajul jurnalistic şi are şi
un scop persuasiv, atrăgând atenţia asupra promovării, mai mult sau mai puţin intenţionat, a agramatismului.
• Textul se adresează mai întâi cititorilor cotidianului Gândul, interesaţi de articolele ce sancţionează lipsa de respon-
sabilitate a presei în folosirea limbii române literare.
• Textul acesta este un articol, cu valoare informativă şi persuasivă, exprimând punctul de vedere al autoarei, pornind de la
datele concrete, verificabile ale studiului comandat de o autoritate. Se încadrează în stilul publicistic, este orientat spre cititor,
fiind evidentă ironia şi tragerea unui semnal de alarmă faţă de epidemia agramatismului.
• Autoarea nu ezită să îşi expună punctul de vedere faţă de situaţia alarmantă a limbii române în articolele de presă. Jurna -
lista face o comparaţie inspirată, din punctul nostru de vedere, între gravitatea unei pandemii şi gravitatea stâlcirii limbii ro mâne.
Ironia se îmbină cu dezamăgirea şi cu îngrijorarea autoarei, care face apel la folosirea dicţionarului ca unică formă de combatere a
virusului agramatismului. De remarcat este şi îmbinarea conotativului cu denotativul.
2. Impresia pe care mi-o provoacă această secvenţă textuală este legată de sentimentul de frustrare pe care autoarea îl trăieşte
în calitatea sa de receptor care asistă neputincios la degradarea limbii române. Tristeţea autoarei se leagă tocmai de inutilitatea
dureroasă a demersului CNA, ce rămâne la nivelul unei constatări, fără efecte sau consecinţe în plan concret. Oamenii de la
posturile de radio şi de televiziune par mai interesaţi de intoxicarea populaţiei cu ştiri de ultimă oră şi cu redundante interpretări
ale acestora, decât de corectarea erorilor de limbaj, a căror folosire repetată duce la acel agramatism virotic care necesită carantina
obligatorie a vorbitorilor, tară imunizarea specifică bolilor contagioase.
Varianta nr. 16
Se dă textul:
„Eminescu nu era în ^are să mintă, să treacă cu vederea reaua-credinţă a altora, să tacă şi atunci când era dator să vor bească,
să măgulească, ori chiar să linguşească pe cineva, şi-n gândul lui cea mai învederată dovadă de iubire şi de stimă era să-i spui
omului şi-n bine, şi-n rău adevărul verde-n faţă. El era în stare să se umilească, să stăruie, să cerşească pentru vreun nevoiaş:
pentru sine însuşi însă cu niciun preţ. Vorba lui era vorbă şi angajamentul luat de dânsul era sfânt. Niciodată el nu lua asupra sa
sarcini pentru care nu era gata să le poarte cu toată inima.
Orişicât de pornit ar fi fost şi orişicât de des s-ar fi pierdut în gânduri, el nu uita niciodată să-şi facă datoria, era totdeauna la
locul său şi alerga după creditorii săi, dar contra propriei sale convingeri nu lucra cu niciun preţ.
În mijlocul societăţii în care i-a fost dat să-şi petreacă viaţa, un asemenea om nu putea să facă carieră, nici să-şi creeze
poziţiune."
(Ioan Slavici, Amintiri despre Eminescu)
Cerinţe:
• Care este scopul textului?
• Ce tip de text este acesta (ficţional/nonficţional, descriptiv/narativ, informaţi v-argumentativ)?
• Ce atitudine faţă de poet se poate deduce din textul dat?
impresie.
1. Autorul textului este unul din marii clasici ai literaturii române, contemporan cu Eminescu; situaţia de comunicare este
specifică unor texte de graniţă, fragmentul aflându-se la graniţa cu beletristica, având însă şi rolul de a oferi o mărturie-docu-
ment despre percepţia în epocă asupra marelui poet. Punctul de referinţă îl constituie amintirile lui Slavici despre Eminescu. Se
observă o atitudine subiectivă a memorialistului, acesta insistând pe calităţile de excepţie ale poetului (sinceritate, altruism).
• Scopul textului este atât unul informativ, prezentând imaginea lui Eminescu în epocă, precum şi unul de a provoca emoţia
cititorului, de a-1 face să trăiască acelaşi sentiment de admiraţie pentru caracterul poetului.
• Textul este unul memorialistic, cu rol de a emoţiona şi de a informa. De la început cititorul este captivat de modul abil în
care Slavici creează portretul moral al lui Eminescu, insistând tocmai pe caracterul contradictoriu al acestuia. Fragmentul se
încadrează, aşadar, în categoria textelor de graniţă.
13
• Este evidentă atitudinea admirativă faţă de poet, chiar dacă tonul este unul aparent obiectiv. Deşi se remarcă absenţa măr -
cilor subiectivităţii, a elementelor ce surprind prezenţa funcţiei emotive, deşi discursul este la persoana a IlI-a, se poate afirma
faptul că Slavici elogiază şi individualizează tocmai calităţile omului Eminescu.
2. Impresia pe care mi-o provoacă acest fragment este legată de discreţia cu care Slavici îşi exprimă punctul de vedere, fără a
impune cu ostentaţie imaginea idealizată a lui Eminescu, dar având abilitatea de a conduce percepţia cititorilor spre o atitu dine
admirativă. Abia la sfârşit se observă intenţia lui Slavici - aceea de a sugera că Eminescu nu s-a putut adapta la lumea în care
trăia, tot astfel cum nici lumea nu-1 putea accepta, căci caracterul său răsturna valorile societăţii şi ameninţa superficialitatea
acesteia („In mijlocul societăţii în care i-a fost dat să-şi petreacă viaţa, un asemenea om nu putea să facă carieră, nici să-şi creeze
poziţiune.").
Varianta nr. 17
Se dă textul:
„Moromeţii fac parte din categoria romanelor trăite. Cineva ar putea obiecta că toate cărţile bune sunt trăite. Acesta e ade-
vărul, dar există romane care par să fi observat nu numai o parte din existenţa unui scriitor, ci întreagă această existenţă. Aşa e În
căutarea timpului pierdut a lui Proust.
Totul apare în asemenea cărţi prezentat dinăuntru. Fiecare observaţie are o acuitate pe care numai familiaritatea cu universul
respectiv o poate da. Aceasta se vede foarte bine în Moromeţii. Cele mai complete imagini ale satului nostru lasă totuşi în umbră
lucrurile care la ţară sunt oarecum la fel ca la oraş. [...] Pentru autorul Moromeţilor satul nu e o realitate exterioară, ale cărei
particularităţi izbitoare trebuie să le dea cititorului după un anume criteriu, ci realitatea însăşi. în consecinţă, Marin Preda nu se
sinchiseşte de ceea ce constituie sau nu un element monografic al lumii lui. De aceea şi izbuteşte romanul său să umple
interstiţiile vechi ale satului, prezentându-1 pe ţăran la masă, citind gazeta şi discutând politică, făcând civilităţi vecinilor,
analizând în sânul familiei hotărâri de interes obştesc, re- parându-şi gardul, tăind un salcâm, meditând, plictisindu-se..."
(Ov.S. Crohmălniceanu, „Un roman polemic", în Scriitori români de azi)
Cerinţe:
b) Ce tip de text este acesta (ficţional/nonficţional, descriptiv/narativ, informativ-argumentativ etc.)?
c) Cui se adresează textul?
2. De ce crezi că autorul încadrează romanul Moromeţii în categoria romanelor trăite? Formulează un argument pentru a-ţi susţine
opinia.
1. Autorul textului este unul dintre criticii importanţi ai literaturii române, situaţia de comunicare este specifică unor texte de
graniţă, fragmentul aparţinând criticii literare, aflându-se la graniţa ştiinţificului cu beletristicul. Punctul de referinţă îl constituie
opera lui Marin Preda.
a) Scopul comunicării este informativ, dar şi persuasiv, deoarece oferă un punct de vedere argumentat, o interpretare a roma-
nului Moromeţii.
b) Textul este unul de critică literară, argumentativ, deoarece autorul vrea să demonstreze că romanul lui Marin Preda face
parte din categoria romanelor trăite. Se observă structura specifică textelor argumentative (ipoteza - „Moromeţii fac parte din
categoria romanelor trăite"; argumente - acuitatea observaţiei născută din familiaritatea cu universul respectiv, verosimilul;
concluzia - „romanul izbuteşte să umple interstiţiile vechi ale satului"; conectorii - „de aceea", „în consecinţă" etc.).
c) Textul se adresează mai ales cititorilor de beletristică familiarizaţi cu romanul la care se face referire.
2. Consider că Moromeţii se încadrează în categoria romanelor trăite deoarece se observă clar că autorul este familiarizat pe
deplin cu universul pe care îl prezintă. Nu trebuie ignorat nici faptul că Marin Preda a recunoscut că romanul reflectă lumea
satului în care a crescut, personajul Ilie Moromete fiind o proiecţie în plan fictiv a imaginii reale a tatălui său, în timp ce autorul
însuşi se poate regăsi în imaginea lui Niculae. Uşurinţa cu care Marin Preda prezintă viaţa satului vine în mod evident din
familiarizarea cu acest univers rural.
Varianta nr. 18
Se dă textul:
„— Desigur că romanul are „cheie". Gheorghidiu eşti d-ta; dar cine e eroina, cine unchiul, dar Lumânăraru?
— Te înşeli, Gheorghidiu nu sunt eu; de altfel, n-am fost niciodată însurat. Romanul n-are nicio cheie, dar aproape toate
gesturile, dacă vrei şi cele mai multe incidente, sunt culese din mediul în care am trăit şi asta conduce la confuzii între cunos cuţi
şi prieteni. Toate incidentele sunt aproape autentice, dar sunt altfel organizate decât au fost prezentate în realitate. Eroii mei nu
sunt fotografii după natură. Structura sufletească a fiecăruia este o rezultantă a structurilor sufleteşti ale mai multor persoane; nu
spun că eu m-am exclus. Partea a doua a romanului însă îşi are autenticitatea ei. Sunt lucruri riguros autentice, redate aş putea
14
spune, cronologic, în aşa măsură încât am lăsat la o parte incidente care ar fi interesat foarte mult, din a doua parte a campaniei,
aceasta tocmai ca să nu alterez desfăşurarea lor.
−Care crezi că a plăcut mai mult: ultima noapte de dragoste sau întâia noapte de război?
−Mi-este imposibil să-mi dau seama de acest lucru. Părerile sunt extrem de împărţite. [...] Bărbaţii care nu au cunoscut niciodată
sentimentul geloziei pare că nu acceptă partea întâi şi se pasionează pentru partea cea de a doua."
(Interviu cu Camil Petrescu realizat de Ioan Massoff, reprodus în vol. Romanul românesc în interviuri)
Cerinţe:
• Care este opinia lui Camil Petrescu despre propriul roman?
2. Care este, în opinia ta, relevanţa unui interviu cu un autor despre propria operă, pentru un cititor? Susţine, cu argumente,
opinia prezentată.
1. Textul este un interviu cu romancierul Camil Petrescu, realizat de Ioan Massoff şi oferă prozatorului posibilitatea de a-şi
explica intenţiile legate de scrierea celebrului său roman Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război. Punctul de
referinţă este romanul deja numit, focalizarea fiind mai ales pe explicaţiile autorului.
a) Scopul textului este unul informativ, deoarece se oferă detalii importante despre modul în care autorul şi-a conceput relaţia cu
personajele sale. Camil Petrescu susţine ideea autenticităţii urmărite în operă, afirmând faptul că „toate incidentele sunt aproape
autentice, dar sunt altfel organizate decât au fost prezentate în realitate". Pe de altă parte, afirmaţiile autorului sunt susceptibile şi
de un scop persuasiv, oferind cititorilor o cheie de lectură, deşi Camil Petrescu neagă acest lucru.
b) Textul aparţine publicisticului, este un text nonficţional, caracterizat prin dispunerea pe replici, prin structura dialogată, mărcile
emiţătorului alternând cu cele ale receptorului.
c) Textul se adresează celor interesaţi de opera Iui Camil Petrescu, receptorii putând fi atât specializaţi (elevi, profesori, critici
literari), cât şi nespecializaţi, limbajul fiind unul accesibil.
d) Camil Petrescu neagă faptul că personajele operei sale sunt copii ale unor persoane reale, recunoscând faptul că s-a inspirat din
realitate, însă a transpus-o prin filtrul imaginaţiei sale. Fiecare personaj adună o parte a experienţei de viaţă a celor din jurul
autorului, acesta chiar recunoscând cu sinceritate că şi el se regăseşte în protagoniştii săi, respingând însă totala identificare.
2. Consider că întotdeauna comentariile sau explicaţiile autorului despre propria operă sunt interesante pentru cititori, deoarece
oferă informaţii despre intenţiile acestuia, despre sursele sale de inspiraţie, despre crezul său artistic. Exemple în acest sens pot fi
încercările lui Liviu Rebreanu de a-1 convinge pe cititor de corespondenţa foarte strictă dintre evenimentele la care a fost martor
şi romanele sale, scopul fiind acela de a accentua verosimilul, reflectarea fidelă a realităţii în ficţiune (mimesisul). 62
I)e fiecare dată însă cititorul trebuie să fie conştient că autorii pot disimula, pot oferi informaţii trunchiate despre propria operă,
de aceea mărturisirile lor trebuie privite cu discernământ (vezi modul în care Costache Negruzzi sugerează eronat sursa nuvelei
Alexandru Lăpuşneanul ca fiind cronica lui Miron Costin, deşi în realitate este vorba despre letopiseţul lui Grigore Ureche).
Varianta nr. 19
Se dă textul:
„Dacă vrem să înaintăm în cunoaşterea de noi înşine, nimeni nu ne poate ajuta mai bine decât cel care se laudă pe sine: el se
comportă întocmai cum am face-o noi dacă nu ne-ar reţine o urmă de timiditate şi pudoare; spune în gura mare ce gândeşte
despre sine, îşi strigă meritele, în timp ce noi, mai puţin îndrăzneţi, suntem condamnaţi să ni le rostim în şoaptă sau să ni le
trecem sub tăcere. Auzindu-1 cum se extaziază ore în şir în faţa propriilor fapte şi gesturi, te înflori la gândul că ar fi oricând cu
putinţă ca fiecare să facă la fel.
Fiindcă se preferă pe sine universului, dar în mod deschis şi nu pe ascuns, ca noi, ceilalţi, el nu are niciun motiv să se plângă
că-i neînţeles sau marginalizat. De vreme ce nimeni nu vrea să se ocupe de ceea ce el este şi valorează, o va face el însuşi. In
judecăţile pe care le emite asupra-i nu vei întâlni nicio restricţie, nicio insinuare şi nicio nuanţă. Este satisfăcut, fericit, căci a găsit
ceea ce toţi caută şi puţini găsesc.
Să-1 plângem, în schimb, pe cel care nu îndrăzneşte să-şi laude darurile şi talentele! El îi urăşte pe toţi cei ce le ignoră şi se
urăşte totodată pe sine pentru că nu-i în stare să le laude sau măcar să le scoată în evidenţă.
(Emil Cioran, Căderea în timp)
Cerinţe:
15
• Care este opinia lui Emil Cioran despre omul care se laudă pe sine?
impresie.
1. Autorul textului este un cunoscut filosof şi eseist, a cărui operă este legată de destinul său de exilat în spaţiul cultural
francez şi de sentimentul dezrădăcinării pe care 1-a trăit în mod acut. Fragmentul este unul eseistic, punctul de referinţă fiind
atitudinea faţă de existenţă a celui capabil de laudă de sine. Autorul îţi expune propriile cugetări într-o manieră subiectivă,
observându-se prezenţa formelor verbale şi pronominale la persoana I plural, dovadă a asumării unui stil profund reflexiv.
• Scopul textului este acela de a provoca o emoţie cititorului, de a-1 determina să cugete asupra unor aspecte ale vieţii, de a
accepta sau de a se dezice de punctul de vedere al eseistului.
• Textul este un eseu, apropiindu-se de beletristic prin subiectivismul profund, prin declanşarea unei emoţii, dar se distinge
de acesta prin negarea ficţiunii, Emil Cioran exprimând un punct de vedere născut din propria atitudine meditativă.
• Textul se adresează unui cititor înclinat spre o atitudine contemplativă, un cititor care să dovedească însă experienţă de
lectură pentru a putea percepe sensurile meditaţiei filosofice.
• Cioran expune un punct de vedere interesant despre cel capabil de lauda de sine, căci acesta este un factor important pe
calea autocunoaşterii. Acest om se eliberează de cenzura conştiinţei şi priveşte spre sine însuşi fară pudoare sau modestie. Un
astfel de om nu va suferi niciodată din cauza respingerii celor din jur, nu se va plânge de inadaptare, va fi capabil să-i înfrunte pe
cei din jurul său, unicul său reper fiind el însuşi.
2. Textul mă impresionează în mod deosebit, deoarece argumentează un punct de vedere inedit, diferit de propria mea
percepţie. Niciodată nu am privit lăudăroşenia şi lipsa de măsură ca pe o calitate, apreciind în schimb modestia. Cioran sugerează
însă că, de fapt, oamenii modeşti sunt şi cei mai influenţabili, cei care suferă din pricina atitudinii celor din jur, în timp ce aceia
care dovedesc îngâmfare şi egocentrism îşi creează un mecanism solid de apărare în faţa celor care îi contestă sau îi resping. Ei
reuşesc în acest mod să se protejeze de meschinăria celor din jur şi astfel descoperă liniştea, fericirea.
Varianta nr. 20
Se dă textul:
„Draga mea Veronică,
Ca eu să nu-ţi scriu e de înţeles. Bolnav, neputând dormi nopţile şi cu toate astea trebuind să scriu zilnic, nu am nici dispoziţie
de a-ţi scrie ţie, căreia aş vrea să-i scriu închinăciuni, nu vorbe simple.
Dar tu, care ai timp şi nu eşti bolnavă, să nu-mi scrii e mai puţin explicabil. Tu trebuie să fii îngăduitoare cu mine, mai
îngăduitoare decât cu oricine altul, pentru că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociţi din lume.
Şi tu ştii care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulţi mă urăsc şi nimeni nu mă
iubeşte afară de tine. Şi poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuşi de puţin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viaţa mea care e
totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările şi să prinză din
sbor puţinul noroc care îl dă o viaţă scurtă şi chinuită, şi eu nu am făcut nimic din toate acestea, ci te-am atras încă şi pe tine în
cercul meu fatal, te-am făcut părtaşă urei cu care oamenii mă onorează pe mine. Căci acesta e singurul reazim al caracterului meu
- mă onorează ura lor şi nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei.
Dar tu pentru aceasta nu trebuie să mă bănuieşti, tu rămâi cum ai fost şi scrie-mi. Tendinţa mea constantă va fi de a-mi împlini
făgăduinţele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată.
Sunt atât de trist şi e atât de deşartă viaţa mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură. A le suspenda sau a
rări scrisorile tale m-ar durea chiar dacă n-ai mai iubi
pe Emin
Scrie cu degetele pe cari le sărut.
(1880 Februar)"
Cerinţe:
b) Ce tip de text este acesta?
c) Cui se adresează textul?
d) De ce crezi că Eminescu repetă foarte des în text cuvântul „nenorocire"?
16
impresie.
1. Autorul acestei epistole este Mihai Eminescu, iar destinatara gândurilor sale este Veronica Miele, femeia care i-a influenţat
destinul şi pe care a venerat-o. Textul se află la graniţa cu beletristicul. Punctul de referinţă este reprezentat de sentimen tele
autorului, marcat de gândul neîmplinirii şi de incapacitatea de a se adapta la lumea în care trăieşte.
a) Scopul textului este de a exprima starea de spirit a poetului, dominat de gândul suferinţei, obsedat de tristeţe şi de
singurătate, provocând cititorului emoţii puternice.
b) Textul este unul epistolar, nonficţional, prezentând elemente specifice unei scrisori (precizarea datei, formulele de adresare
şi de încheiere, structura ce respectă coeziunea părţilor componente).
c) Destinatarul implicit al scrisorii de dragoste este Veronica Miele, dar, prin publicarea acestui text, el se adresează oricărui
cititor. Receptorul are acces la gândurile poetului, este impresionat de profunzimea acestora, văzându-1 pe poet în ipostaza unui
îndrăgostit nefericit, inadaptat, ce găseşte în suferinţa iubirii o cale de cunoaştere şi de supravieţuire.
d) Consider că repetarea substantivului „nenorocire" în fragmentul dat se explică prin dorinţa autorului de a accentua
suferinţa pe care o trăieşte în fiecare zi, raportată la propria nefericire, precum şi la relaţia cu cei din jur.
2. Textul m-a impresionat în mod deosebit, deoarece am descifrat printre rânduri o intensitate nebănuită a sentimentelor.
Eminescu accentuează suferinţa sa interioară, pe care o explică drept o consecinţă a iubirii absolute ratate sau a incapacităţii sale
de a se adapta, la care se adaugă sentimentul de culpabilitate provocat de atragerea femeii iubite în cercul vicios al propriei vieţi.
Mai mult, m-a impresionat luciditatea cu care Eminescu îşi analizează trăirile şi cu care îşi asumă izolarea din societate („mă
onorează ura lor şi nici nu mă pot închipui altfel decât urât de ei"). Iubirea devine singura alinare în această lume care îl respinge,
oaza de linişte în viaţa plină de nenorociri.
Varianta nr. 21
Se dă textul:
„Alice Voinescu a fost pentru mulţi oameni din jurul ei un balsam. Generoasă, altruistă, cultivată ca puţine femei, plină de un
anumit duh al unei anumite înţelepciuni morale şi spirituale, ea - printre lecţiile sale inspirate de filozofie şi literatură dramatică -
iniţiase pe meleagurile noastre şi o mişcare aşa-zis oxfordistă. în şedinţele ce-au avut loc săptămânal - destul de frecventate
asculta confesii dramatice şi păsurile celor prezenţi. Era o atmosferă de comuniune în care profesoara Alice Voinescu îşi spunea
părerea despre cele auzite. Se pare că era o comuniune cu accent sentimental, chiar melodramatic."
(Arşavir Acterian, Jurnal)
Cerinţe:
a) Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?
a) Cui se adresează textul?
b) Ce tip de text este acesta?
c) Ce semnificaţie are atitudinea doamnei Alice Voinescu faţă de cei din jur?
2. Prezintă opinia ta despre rolul profesorului în viaţa elevului. Formulează un argument care să susţină opinia prezentată.
1. Autorul textului este Arşavir Acterian, iar situaţia de comunicare se află între ficţional şi nonficţional.
a) Textul se adresează tuturor celor interesaţi de confesiunile unui scriitor, de viaţa sa şi de epoca prezentată în Jurnal, cu toate
personajele reprezentative ale acesteia. Cititorul poate fi specializat sau nespecializat - un cititor întâmplător.
b) Textul este unul de graniţă, făcând parte din categoria jurnalelor şi a memoriilor. Cuvintele sunt utilizate, în general, cu sens
denotativ, dar sunt însoţite şi de anumite determinări care le conferă sens conotativ.
c) Atitudinea doamnei Alice Voinescu este una de bunăvoinţă faţă de cei din jur. Dumneaei se arată atentă la problemele lor, ceea
ce îl determină pe scriitor să o considere „un balsam". De asemenea, capacitatea intelectuală a lui Alice Voinescu de om care
poate demara o activitate este redată prin ideea că „iniţiase pe meleagurile noastre şi o mişcare aşa-zis oxfordistă".
2. Profesorul este foarte important în viaţa elevului, pentru că reprezintă un model de comportament. Totodată, profesorul poate
determina un elev să iubească sau să urască disciplina pe care o predă, în funcţie de modul în care ştie să o facă plăcută. Elevul
are tendinţa de a imita comportamente, iar mare parte a timpului o petrece la şcoală, de aceea contactul cu profesorul, care-i poate
oferi un exemplu comportamental, este foarte important în modelarea personalităţii elevului.
Varianta nr. 22
Se dă textul:
„Cărţile ne seamănă. Uneori faima le precedă, iar atunci când le cunoaştem îndeaproape ne dezamăgesc. Alteori descoperim
că gura lumii le nedreptăţea îngrozitor. Ne enervează de la un capăt la altul, le socotim proaste, ticăloase sau sunt o bucurie
repetată la fiecare dintre întâlnirile pe care le avem cu ele. Descoperim, contrariaţi, că, la fel ca oamenii, se schimbă, fac riduri.
17
Sau par să li descoperit un elixir al tinereţii şi noi suntem cei care îmbătrânim mult înaintea lor. Au urmaşi, unul sau mai mulţi. N-
au urmaşi. Dacă există, urmaşii sunt neapărat aşa cum i-ar fi dorit ele, cum te-ai fi aşteptat să fie din aşa părinţi de seamă."
(Ioana Pârvulescu, întoarcere în secolul XXI)
Cerinţe:
a) Ce tip de text este acesta?
c) Care este scopul comunicării?
d) Care este opinia autoarei despre carte?
2. Care este opinia ta despre importanţa cărţilor în viaţa adolescenţilor din ziua de azi? Susţine, cu argumente, opinia prezentată.
1.Autoarea textului este Ioana Pârvulescu, critic literar. Situaţia de comunicare este una specific publicistică, fragmentul citat
fiind un discurs despre cărţi, în care acestea sunt personificate.
Autoarea se include într-o categorie mai largă a cititorilor, prin utilizarea persoanei I plural.
a)Textul dat este unul nonficţional, încadrându-se în stilul publicistic. Limbajul este în general denotativ.
b)Se adresează unui public interesat, cititorilor care se bucură de lectură, elevilor, studenţilor sau profesorilor de limba şi literatura
română. Cititorul poate fi specializat sau nu.
c)Scopul comunicării este de a prezenta opinia autoarei despre cărţi.
d)In opinia autoarei, cărţile se aseamănă cu oamenii, unele, despre care se spun lucruri bune, dezamăgind, iar altele, care nu sunt
atât de faimoase, oferind bucurii. De asemenea, unele cărţi sunt eterne, le poţi citi oricând.
2. Cărţile au un rol important în viaţa oamenilor, în general, şi a adolescenţilor, în special. Orice carte reprezintă un univers nou,
pe care să-1 explorăm, şi are personaje cu care adolescenţii se pot confunda. Formarea adolescenţilor este foarte importantă, iar
cărţile pot oferi o altă perspectivă asupra vieţii.
Varianta nr. 23
Se dă textul:
„În fond, corecta, riguroasa şi competenta utilizare a limbii române reprezintă primul semn al nivelului de pregătire profe-
sională (indiferent de profesie). Orice demers, oricât de generos, de profesionalizare a României trebuie să pornească de aici.
Dintr-o prost înţeleasă politeţe, de multe ori, nu corectăm un interlocutor atunci când «comite» câte una. Ni se pare de prost gust.
Ei bine, aş face cum fac francezii: la fiecare greşeală, pac, observaţia. Nu se zice aşa, corect este aşa. Recunosc, mai aplic (când
sunt prost dispus) tactica asta şi mi-am atras ceva antipatii. Interlocutorii m-au bombănit în sinea lor şi, probabil, m-au taxat de
arogant. Nu mă-nteresează... Am de gând să perseverez. Aici nu am dileme, ştiu că fac bine, sunt şi eu un om cu convingeri,
măcar într-un domeniu (chiar, habar nu am dacă, în vreun cod al bunelor maniere, este scris ceva pe tema corectitudinii agrama -
tului)."
(Gabriel Giurgiu, „Limba română", în Dilema veche, 29 octombrie - 4 noiembrie 2009)
Cerinţe:
b) Care este scopul comunicării?
c) Ce tip de text este?
d) Care este opinia autorului despre corectarea oricărui tip de greşeală?
2. Care este opinia ta despre utilizarea limbii române în mass- media? Formulează un argument care să îţi susţină opinia.
1. Autorul textului este Gabriel Giurgiu, un reputat jurnalist român, iar situaţia de comunicare este una specific publicistică,
punctul de referinţă fiind utilizarea competentă a limbii române şi corectarea interlocutorilor ce comit greşeli gramaticale.
• Textul se adresează cititorilor de reviste culturale, interesaţi de problemele limbii române, profesorilor de limba şi
literatura română, elevilor sau studenţilor, cititori specializaţi sau nu. Limbajul este accesibil, nefiind utilizaţi termeni specifici
domeniului lingvistic.
• Scopul comunicării nu este de a emoţiona, ci de a informa despre greşelile de exprimare tot mai des întâlnite, nu numai în
limbajul oamenilor obişnuiţi, ci şi în limbajul presei.
• Este un text nonficţional, ce aparţine stilului publicistic, adresându-se unui public care ştie să utilizeze corect limba
română. Limbajul este preponderent denotativ.
18
• Autorul consideră că ar fi bine ca fiecare să corecteze greşelile de exprimare ale interlocutorilor, admirând atitudinea
francezilor în acest sens. El însuşi admite că întotdeauna îl corectează pe cel care greşeşte, chiar dacă intervenţiile lui nu sunt bine
primite de interlocutori.
2. Mass-media utilizează limba română, de multe ori, în mod eronat. In multe dintre reportaje apar greşeli de exprimare,
confuzii de termeni. Presa ar trebui să fie un model de exprimare corectă, deoarece influenţează populaţia, iar mulţi oameni
consideră că, dacă au auzit ceva la televizor sau au citit în ziar, aşa este corect, însuşindu-şi, prin urmare, limbajul respectiv. De
aceea, este de preferat ca limbajul jurnaliştilor să fie corect.
Varianta nr. 24
Se dă textul:
„După prânz, după ce se odihneau un pic, se apucau să joace cărţi şi o ţineau aşa până noaptea târziu, după cină, la lumina
lumânărilor de seu. Da, candelabrele erau de argint, însă lumânările erau de seu, deoarece - în mod ciudat - în ţara aceasta, care
producea o ceară vestită în toată Europa, lumânările de ceară erau numai pentru Domnitor... şi pentru Biserică.
Boierii citeau gazete, franţuzeşti sau nemţeşti, aduse cu mare cheltuială de la Viena, prin mijlocirea consulatului Austriei, care
beneficia de altfel, în acest scop, de curieri speciali, plătiţi de cârmuirea din Moldova. Când Austria, în 1812, îl urmează pe
Napoleon în campania din Rusia, boierii noştri nu vor avea gazete timp de câteva luni...
Cei mai tineri îşi petreceau timpul călărind şi vânând; însă, deşi vânătoarea pare să fi fost la mare preţ în unele din familiile
boiereşti din Moldova, străinii de seamă ce vin în ţările române se miră adesea văzând cât de puţin este practicată în Muntenia în
clasa conducătoare."
(Neagu Djuvara, Intre Orient şi Occident)
Cerinţe:
b) Ce tip de text este?
c) Care este opinia autorului despre boierii români?
2. Care este opinia ta despre modul în care boierii îşi petreceau timpul? Susţine, cu argumente din text, opinia prezentată.
1. Autorul textului este Neagu Djuvara, istoric şi om de cultură; situaţia de comunicare este specifică unor texte de graniţă,
fragmentul citat aparţinând domeniului istoriei, aflându-se la graniţa ştiinţificului cu beletristicul.
a) Textul se adresează cititorilor interesaţi de viaţa boierilor din epoca prezentată în carte, elevilor, studenţilor sau profeso -
rilor de limba şi literatura română şi de istorie. Cititorul poate fi specializat sau nu.
b) Textul este unul nonficţional, transmite informaţii referitoare la petrecerea timpului liber de către boierii români.
Discursul este relevant pentru istoria civilizaţiei româneşti, iar limbajul utilizat este denotativ.
c) Opinia autorului nu este clar exprimată, acesta încercând să-şi păstreze obiectivitatea necesară unei lucrări ştiinţifice.
Astfel, este prezentat modul în care boierii îşi petreceau serile, jucând cărţi, iar ironia este vizibilă în pasajul referitor la
lumânările de seu folosite de aceştia. De asemenea, boierii români sunt prezentaţi drept cititori ai ziarelor din Austria, aşadar,
interesaţi de ceea ce se întâmplă în lume, mai ales că făceau un efort special pentru a le procura.
2. Boierii români îşi petreceau timpul în moduri diferite, adecvate vârstei şi preocupărilor. Astfel, unii dintre ei jucau cărţi, prilej
pentru scriitor de a vorbi despre lumânările utilizate de aceştia, care nu erau de cea mai bună calitate. Alţii citeau ziare străine, pe
care le procurau prin metode destul de costisitoare. In sfârşit, tinerii vânau sau călăreau, deşi se consideră că vânătoarea nu era
chiar printre cele mai importante preocupări ale boierilor români.
Varianta nr. 25
Se dă textul:
Art. 61 (1) Elevii scutiţi de efort fizic au obligaţia de a fi prezenţi la orele de educaţie fizică şi sport. Acestor elevi nu li se acordă
note şi nu li se încheie media la această disciplină, în semestrul sau în anul în care sunt scutiţi medical.
a) Pentru elevii scutiţi medical, profesorul de educaţie fizică şi sport consemnează în catalog, la rubrica respectivă, „scutit
medical în semestrul" sau v,scutit medical în anul şcolar", specificându-se documentul medical, numărul şi data eliberării acestuia.
b) Elevii scutiţi medical, semestrial sau anual, nu sunt obligaţi să vină în echipament sportiv la orele de educaţie fizică şi
sport, având însă încălţăminte adecvată pentru sălile de sport.
Absenţele lor la aceste ore se consemnează în catalog şi generează efectele prevăzute de legislaţia în vigoare.
(4) In timpul orelor de educaţie fizică şi sport, elevilor scutiţi medical, pentru o firească integrare în colectiv, cadrul didactic le
poate atribui sarcini organizatorice: arbitraj, cronometrare, măsurare, supraveghere, înregistrarea unor elemente tehnice, ţinerea
scorului, distribuirea şi recuperarea de material didactic, montarea şi demontarea instalaţiilor sportive uşoare etc.
(Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar)
Cerinţe:
19
c) Care este mesajul textului?
2. Care este opinia ta despre elevii care utilizează scutirea medicală pentru a se eschiva de la orele de educaţie fizică şi sport?
Formulează un argument ca să susţii opinia prezentată.
1. Autorul textului este Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, în calitatea de instituţie ce a redactat prezentul regula ment, iar
situaţia de comunicare este specifică textului nonfic- ţional/nonliterar.
a) Textul se adresează unor cititori specializaţi, elevilor şi profesorilor, celor care aplică legea.
b) Textul este nonficţional şi se încadrează în stilul juridico- administrativ, prin structura specifică a acestuia, prin
limbajul denotativ, fără mărci ale autorului. Termenii utilizaţi sunt clari, structura frazei precisă. In general, termenii
utilizaţi au valoare impersonală.
c) Mesajul textului este denotativ, oferă informaţii referitoare la elevii scutiţi de orele de educaţie fizică şi sport: ce
fac ei în timpul orelor şi care sunt atribuţiile profesorilor în legătură cu aceşti elevi.
2. Elevii utilizează, de multe ori, scutirea medicală pentru orele de educaţie fizică şi sport pentru că vor să scape de efort. Uneori,
există motive obiective pentru această situaţie, dar, în multe cazuri, părinţii le obţin scutiri copiilor, pentru că aceştia nu vor să
alerge sau consideră că normele la care sunt supuşi, deşi prevăzute de programele respective, sunt prea dificile. Trebuie ca părinţii
şi elevii să fie conştienţi de faptul că lipsa efortului fizic duce la declanşarea unor boli cardiovasculare, la obezitate şi alte
afecţiuni care periclitează sănătatea individului.
Varianta nr. 26
Se dă textul:
„De altfel, de teama ca liniştea ce domnea în cuibul nostru să nu fi fost câtuşi de puţin tulburată, tata nu lua nicio hotărâre fără
să n-o fi întrebat şi pe mama, lucru care-şi avea, fireşte, şi neajunsurile lui. Din pricina ei, deşi în belşug, trăiam mai prejos
de puterile noastre mult, viaţa ce duceam nu era, după cum s-ar fi căzut, boierească şi de vreo schimbare cât de uşoară în ale ei,
mama avea groază. Niciodată dânsa n-a voit să se mişte din Bucureşti; să fi mers şi ea la ţară, la vie, la băi - ferit-a sfântul - şi
trebuie să fi avut hazul lor călătoriile acelea cu chervanul la Borsec sau la Zaizon. Până şi de acasă se urnea greu. Cine ar fi crezut
că tocmai dintr-însa era ursit să nască omul care avea să ocolească pământul de mai multe ori!
Biata mama, câte avea! Era friguroasă cum nu se mai poate, de căldură pătimea, soarele să n-o fi atins ori vântul, lumina îi
facea rău, întunericul o apăsa, la zgomotul cel mai uşor tresărea speriată. Dacă vedea sânge, leşina. în petreceri - şi era atât de
sărbătorită - nu afla decât oboseală."
(Mateiu Caragiale, Craii de Curtea Veche)
Cerinţe:
a) Cine este autorul textului?
c) Ce tip de text este?
2. Prezintă opinia ta despre rolul familiei în formarea unui copil? Formulează un argument prin care să susţii opinia prezentată.
1. Autorul textului este Mateiu Caragiale, fiul lui Ion Luca Caragiale, poet şi prozator din prima jumătate a secolului 80 al XX-
lea. Autorul este cunoscut în principal pentru acest roman, dar a mai scris şi Pajere sau Remember.
a) Textul face parte din romanul Craii de Curtea Veche, un roman de tip subiectiv, în care este descrisă viaţa
autorului. Aşadar, autorul mesajului din text este personajul-narator, care prezintă o experienţă a copilăriei sale.
b) Se adresează atât cititorilor specializaţi, profesorilor de limba şi literatura română sau studenţilor, precum şi
celor nespecializaţi, dar interesaţi de literatură.
c) Este un text de tip ficţional, încadrându-se în stilul beletristic. Discursul este la persoana I, naratorul prezentând
o imagine din copilăria lui, din care se desprinde figura mamei. Se pot observa mijloacele artistice utilizate, precum şi
termenii cu sens conotativ.
2. Familia are un rol determinant în formarea unui copil. Primele elemente pe care acesta le percepe sunt legate de cei apropiaţi,
de mamă în mod special, cu care va avea o relaţie specială pe tot parcursul vieţii. Copiii reprezintă, în general, oglinda familiei:
aşa cum sunt educaţi de mici, tot aşa se vor comporta şi mai târziu.
Varianta nr. 27
Se dă textul:
20
„Dacă plimbarea prin hotel nu-ţi ajunge, poţi să ieşi spre mallurile din oraş, puse şi ele, strategic, între hotel şi sala de
concerte. Aici, imaginea noastră românească despre mall este oarecum dislocată. Ar trebui să spunem că un mall american este fie
o stradă acoperită, de vreo trei kilometri, fie un rectanglu mare cât un stadion acoperit, ambele având ca unic obiect comerţul, fie
că e vorba de bunuri sau servicii. Este de fapt varianta de secol 21 a bazarului oriental, pentru că la tot pasul ţi se oferă ceva sau ţi
se întâmplă ceva. Ce colcăială de magazine de tot soiul, de la cele de pălării şi cizme de cowboy, de haine, de pantofi, de aparate
electrice, de covoare, de cravate kitsch, de cărţi poştale trăsnite, de mobilă, de mâncare şi până la magazine de bărci cu motor
costând între 1000 şi 50000 de dolari, ce colcăială de cârciumi, fast-fooduri şi restaurante, apoi de instalaţii de masaj puse în
mijlocul drumului şi de asiatici care se oferă să-ţi frământe gâtul, spatele sau picioarele, pentru că shoppingul şi căscatul gurii
obosesc al naibii, ce colcăială de oameni de toate culorile şi taliile!"
(Gabriel Liiceanu, Scrisori către fiul meu)
Cerinţe:
c) Care este opinia scriitorului despre mallurile americane?
2. Prezintă opinia ta despre importanţa mallurilor în viaţa noastră. Formulează un argument pentru a susţine opinia prezentată.
1.Autorul textului este Gabriel Liiceanu, scriitor, eseist şi filosof român, iar situaţia de comunicare este specifică unui text de
graniţă. Punctul de referinţă îl reprezintă imaginea unui mall american.
a) Textul se poate adresa unui cititor specializat sau unuia întâmplător, celor interesaţi de confesiunile unui scriitor, iar titlul
mai sugerează un receptor, care este chiar destinatarul scrisorilor imaginare: fiul autorului.
b) Este un text de graniţă, în care apare subiectivismul, prin mărcile persoanei I, în care limbajul este denotativ, iar ele -
mentele oralităţii sunt prezente.
c) Opinia scriitorului despre mallurile americane este aceea că sunt diferite de cele româneşti, în special prin dimensiuni.
Acestea reprezintă un amestec de oameni şi de produse care te pot tenta.
2. Mallurile constituie o realitate a României postdecem- briste. Ele sunt expresia unei societăţi în continuă mişcare, a unei
societăţi dinamice, în care individul preferă să găsească totul într-un singur loc: cumpărături, distracţie, locuri dejoacă pentru
copii. Există această parte bună a mallurilor, dar cred că se poate găsi şi o parte mai puţin bună a acestora, şi anume că îţi pot
ocupa o bună parte a timpului, prin tentaţia pe care o reprezintă, timp în care poţi face alte lucruri utile.
Varianta nr. 28
Se dă textul:
„Orice jurnal încearcă să anuleze caracterul oarecum clandestin al faptelor de viaţă şi, tinzând să le introducă într-o conştiinţă
şi memorie colectivă, el are năzuinţa secretă de a le mântui de însemnele lor fatal subiective, trecătoare şi, pentru ceilalţi,
neinteresante. Pentru ca relaţia mea cu Noica să devină mai mult decât un fapt de viaţă, este nevoie, în primul rând, ca ea să
avanseze în zona exemplară şi obiectivă a spiritului, deci să intre în spaţiul privilegiat al relaţiei dintre piesă şi spectator.
Paradoxul constă însă în faptul că exemplaritatea nu poate fi obţinută decât prin excepţie, pentru că, în lumea spiritului, orice
regulă viitoare are la origine excepţia. Niciun mister nu ar putea fi reprezentat dacă s-ar consuma în spaţiul categoriilor obişnuite
ale umanului: tocmai extra-ordinarul lui produce în ceilalţi nevoia şi năzuinţa de a-1 imita."
(Gabriel Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniş)
Cerinţe:
c) Care este scopul comunicării?
2. Prezintă opinia ta asupra ideii de jurnal. Formulează un argument care să îţi susţină ideea..
1. Autorul textului este Gabriel Liiceanu, iar situaţia de comunicare se află la limita între ficţional şi nonficţional.
a) Textul se adresează unui cititor, specializat sau nu, interesat de viaţa şi confesiunile unui scriitor.
b) Este un text de graniţă, prezintă realitatea vieţii autorului - întâlnirile de la Păltiniş cu Noica -, dar utilizează şi mijloace
artistice, sensuri conotative.
c) Scopul comunicării este de a oferi informaţii despre viaţa pe care autorul o ducea la Păltiniş alături de Constantin Noica şi
despre influenţa pe care acesta a avut-o asupra vieţii lui Gabriel Liiceanu.
21
2. Jurnalul reprezintă confesiunea cuiva, este un element ce aparţine individului, un bun particular, dar poate deveni şi public,
dacă autorul său doreşte acest lucru. Pentru a ţine un jurnal, trebuie să simţi nevoia de a consemna faptele importante ale vieţii
tale, pe care vrei să ţi le aminteşti mai târziu sau să le împărtăşeşti altora.
Varianta nr. 29
Se dă textul:
„ŞTEFAN: Eu sunt aici de cinci zile şi m-am săturat de el. Schimbă-1. Uită-1. Dar dumneata nu ştii să uiţi. Niciunul din voi,
dumneata şi ăştia - Bogoiu, sau cum le mai zice? - nu ştie să uite. Ameţiţi când vi se întâmplă să nu vă aduceţi aminte, trei
secunde, în ce zi sunteţi. D-aia zăpăcitul acela de bătrân, de cum se scoală, n-are altă treabă decât să scrie pe tablă: 5 august, 6
august... D-aia vă strângeţi pâlc în jurul aparatului de radio, ca să vă spună ora exactă. (Aproape violent;) Eu nu vreau să ştiu ora
exactă. Şi nu vreau să ştiu ce e azi, ce va fi mâine şi ce a fost alaltăieri. Ce e azi? O zi cu soare. Mi-e de ajuns. îmi face milă, zău,
când vă văd cu ce disperare, cu ce panică vă agăţaţi de tot ce aţi lăsat dincolo, acasă, la Bucureşti. Şi, la drept vorbind, n-aţi lăsat
nimic acolo. Aţi adus totul cu voi, în valiză: manii, regrete, zâmbete, amoruri. Ziceai: «Vrei să începem un joc nou?» Sigur că
vreau, dar nu vezi că jocul meu e nou şi că al vostru e vechi, bătrân, trist?
CORINA: Şi cum se cheamă jocul dumitale?
ŞTEFAN: Are mai multe nume, dar dumneata eşti o fată cinică şi ai să râzi.
CORINA: Şi ţi-e frică de râsul meu?
ŞTEFAN: Nu. Se cheamă jocul de-a vacanţa. Şi se mai cheamă jocul de-a uitarea. Şi s-ar mai putea chema jocul de-a
fericirea."
(Mihail Sebastian, Jocul de-a vacanţa)
Cerinţe:
1.Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?
c) Care este opinia personajului Ştefan despre vacanţă?
2.Care este opinia ta despre petrecerea timpului liber? Formulează un argument pentru a susţine opinia prezentată.
1.Autorul textului este Mihail Sebastian, dramaturg şi scriitor interbelic, cunoscut în special pentru piesele de teatru: Jocul de-a
vacanţa, Steaua fără nume sau Ultima oră, dar şi pentru romanele Accidentul sau Oraşul cu salcâmi; situaţia de comunicare este
una specific literară/ficţională.
a) Textul se adresează cititorului specializat sau nu, iubitor de teatru.
b) Textul este unul de tip ficţional, aparţine genului dramatic, prin trăsăturile specifice: dialog destinat reprezentării scenice,
didascalii, replici ale personajelor.
c) Ştefan consideră că vacanţa este momentul în care omul se poate relaxa, prin desprindere de tot ce a lăsat acasă. Vrea să uite de
calendar şi de rutina zilnică pentru a-şi putea încărca bateriile pentru un alt an de muncă, dar nu este lăsat de cei din jur, care nu
pot renunţa la obişnuinţe.
2. Timpul liber constituie un element esenţial al vieţii, deoarece fară relaxare omul nu-şi poate continua activitatea. Timpul liber
reprezintă momentele petrecute cu familia sau prietenii, momentele în care faci exact ce-ţi doreşti, fără constrângeri. Depinde de
fiecare cum ştie să preţuiască fiecare clipă: unii pot citi, alţii pot vedea filme sau merge la teatru, unele persoane sunt interesate de
excursii sau drumeţii. Oricum, e bine să-ţi petreci timpul liber într-un mod plăcut şi care să-ţi lase amintiri dintre cele mai
interesante.
Varianta nr. 30
Se dă textul:
„NINA: Cum te păcăleşti! Tu nu-ţi dai seama că nu eşti nimeni, prin tine însuţi? Că dacă ai ajuns ceea ce eşti, e pentru că am
vrut eu să ajungi? Că e suficient să spun un singur cuvânt pentru ca să te transformi în ceea ce eşti? într-un «Eseu» oarecare,
ambiţios şi arivist, trecut prin toate partidele, muiat în toate doctrinele şi intrat dintr-o eroare în parlament! {Privindu-l cu o
răutate exclusiv feminină:) Escule, nu te juca cu mine, că am să-ţi dau originea politică pe faţă şi-atunci ai să răspunzi cine eşti şi
de unde vii.
DECEBAL: Ai spus-o tu. Viu dintr-o familie imensă de «Eşti»: «Popeşti», «Vasileşti», «Ioneşti», «Dumitreşti», «Geor- geşti»,
«Necşuleşti», şi alţi «Eşti» ţinuţi fară pâine de moravurile politice ale unei ţări eminamente agricole. Ei bine, azi viu să-mi
revendic partea mea, să intru în pâinea după care atâtea generaţii de «Eşti» au făcut zâmbre. Nu mă interesează mijloacele prin
care am ajuns şi vreau să ajung!... Ştiu numai că în mine simt chemarea nelămurită a măririi, şi asta e forţa care m-ajută să calc
peste toate piedicile, să înving toate dificultăţile.
22
NINA: Nu e forţă. E inconştienţa tipică a parvenitului şi dacă vei ajunge vreodată acolo unde râvneşti, să ştii că numai prin ea
ai ajuns."
(Tudor Muşatescu, .. .eseu)
Cerinţe:
c) Care este rolul întrebărilor retorice din prima replică a Ninei?
2. Care este opinia ta despre un om care face orice pentru a ajunge într-o funcţie importantă? Formulează un argument din text
prin care să susţii opinia prezentată.
1. Autorul textului este Tudor Muşatescu, dramaturg interbelic, cunoscut şi pentru alte comedii, precum Titanic Vals. Situaţia
de comunicare este specifică literaturii, textul reprezentând o discuţie între două personaje, Nina şi Decebal, în care tema este
legată de urcarea lui în ierarhia socială.
a) Textul se adresează cititorului, specializat sau nu, interesat de dramaturgie.
b) Este un text ficţional, care aparţine genului dramatic, prin prezenţa dialogului ca mod de expunere principal şi prin
prezenţa didascaliilor. De asemenea, textul este destinat reprezentării scenice, iar acţiunea este cunoscută cititorului sau spec-
tatorului doar din replicile personajelor.
c) întrebările retorice ale Ninei accentuează lipsa dinamismului lui Decebal, scot în evidenţă atât rolul ei în ascensiunea
personajului masculin, cât şi dispreţul faţă de acesta. Convingerea ei este că Decebal ar fi fost un oarecare fără intervenţiile
ei.
2. Orice om poate ajunge să aibă o funcţie importantă, dar trebuie să o şi merite. în fragmentul citat, Decebal a ajuns un om
important datorită intervenţiilor Ninei, nu pentru că ar avea merite deosebite. El pare că vrea să se desprindă de ea, dar nu poate,
deoarece este produsul acesteia şi trebuie să-i fie etern recunoscător. Dacă nu reuşeşti prin merite proprii, ci prin intervenţii, faima
este trecătoare.
Varianta nr. 31
Se dă textul:
„După plecarea lui Lică, doamna Vera se ostenise în zadar de după perdele să vadă dacă întorc capul unul după altul. Lică nu
întorsese capul şi doamna Vera trăsese concluzia banală că bărbaţii îşi bat joc de femei şi că fetele sunt nişte ahtiate. Sia nu
întorsese capul fiindcă îi atârna greu, dar rămăsese un timp în poartă. îi părea rău că a plecat Lică şi îi era silă să se întoarcă în
casă. Lică venea destul de des să o vadă, dar plimbările erau acum mult mai rare ca înainte. Mândria de a fi de folos şi rangul nou
la care o ridica funcţia de infirmieră în casa Rim se luptau în mintea ei înceată cu regretul vieţii bune de altădată. Lică nu
întorsese capul fiindcă, odată plecat de la un loc, nu se mai gândea înapoi. La vizita de azi constatase numai, cu mulţumire, că
lucrurile merg strună. Nu-i trecuse prin gând să măsoare timpul parcurs sau să-şi proiecteze filmul trecutului."
(Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach)
Cerinţe:
1. Ce poţi spune despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare realizată?
b) Precizează în ce constă contextul care generează mesajul de mai sus şi cui se adresează el.
c) Ce tip de text este textul citat (ficţional/nonficţional, descriptiv/narativ, informativ/argumentativ)?
2. Prezintă impresia pe care o produce asupra ta personajul Lică. Formulează un argument prin care să îţi susţii această părere.
1.Autoarea textului este Hortensia Papadat-Bengescu, scriitoare interbelică şi care se înscrie în curentul modernist promovat de
Eugen Lovinescu. Situaţia de comunicare este una literară, naratorul transmite un mesaj cititorului.
a) Scopul comunicării este de a emoţiona, de a contura despărţirea dintre două personaje.
b) Contextul este specific beletristic: despărţirea celor două personaje, sub observaţia Verei.
c) Textul citat aparţine ficţionalului/literarului şi este unul narativ.
2.Lică este un personaj prezentat din perspectiva Verei, care consideră că acesta îşi bate joc de femei. Se arată grijuliu cu Sia,
pentru că vine să o vadă des. Faptul că nu întoarce capul după ce a plecat este determinant pentru caracterizarea personajului -
plin de probleme şi gânditor la faptele prezentului, nu ale trecutului sau viitorului.
23
Varianta nr. 32
Se dă textul:
„Operat de două ori, înspăimântător de slab, abia umblând, abia vorbind, mai toată ziua culcat şi acoperit cu pătura, cufun dat
în rugăciuni, părintele Haralambie V. aşteaptă moartea. Află însă mijlocul şi tăria de a vorbi uneori, câte puţin. Monah ce se află,
întâmpină sfârşitul cu seninătate, dar nu fară griji: ca omul cuminte care se pregăteşte de drum lung şi cunoaşte că nu-i de râs, că e
bine să chibzuieşti din vreme la toate, să faci cuvenitele pregătiri şi să te echipezi cugetând că e mai bine să prisosească decât să
lipsească.
Îmi dăruieşte şi mie câtva timp şi privindu-1, grăindu-i, mă copleşeşte convingerea că suferinţele au sens, că viaţa toată nu se
poate să nu aibă sens. Ca-ntotdeauna mă obsedează formula lui Sartre - suntem osândiţi la libertate - care nu-i lipsită de putere şi
nici de adevăr, chiar teologic. Şi corectarea ei, de către Merleau-Ponty: suntem osândiţi a da lucrurilor sens."
(N. Steinhardt, Jurnalul fericirii)
Cerinţe:
1.Ce poţi spune despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare realizată?
b) Ce fel de text este cel citat (ficţional/nonficţional, narativ/ descriptiv, informativ/argumentativ)?
c) Explică semnificaţia atitudinii părintelui Haralambie V. în faţa morţii.
2.Care este opinia ta despre formula lui Sartre - „Suntem osândiţi la libertate"? Formulează un argument prin care să îţi susţii
această opinie.
1. Textul face parte din Jurnalul fericirii, scris de N. Steinhardt, om de cultură şi fost deţinut politic, experienţă din care a con -
ceput acest jurnal. Situaţia de comunicare se află la graniţa între ficţional şi nonficţional. Este prezentat un portret al părintelui
Haralambie V., a cărui figură îl impresionează pe scriitor prin seninătatea cu care întâmpină sfârşitul.
a) Scopul comunicării este de a-şi prezenta impresiile referitoare la părinte, de a contura un portret al acestuia.
b) Textul este unul descriptiv/de graniţă.
c) Atitudinea părintelui Haralambie V. în faţa morţii este una plină de seninătate, dar nu lipsită de griji. Aşteptându-şi
sfârşitul vieţii, monahul parcă se pregăteşte pentru o lungă călătorie, făcând toate pregătirile necesare din vreme.
2.Consider că formula lui Sartre este adevărată, deoarece un individ poate dispune de libertate, dar să nu ştie cum să o folosească.
Oamenii trebuie să ştie cum să se bucure de tot ce le oferă viaţa, dar, în acelaşi timp, să fie conştienţi că, la un moment dat, vor da
socoteală pentru tot ceea ce au săvârşit.
Varianta nr. 33
Se dă textul:
„Vorba «orator» în accepţiunea ei generală este un neologism: dicţionarul academic Laurian-Massim îl însemnează cu steluţa
(*) cuvintelor importate după 1830; dicţionarul de la Buda din 1825, cu tot latinismul exagerat al etimologiilor lui, nu-1 are deloc,
ci are numai «ritor», introdus fireşte odată cu influenţa culturii greceşti, cam pe la 1700, precum se şi găseşte în Istoria ieroglifică
a lui Dimitrie Cantemir de la 1704, pe când Nicolae Costin, cu 13 ani mai în vârstă decât Cantemir, pomenind undeva pe
«Ţiţero», îl perifrazează «acela domnul voroavei râmleneşti» (Predoslovia la Cartea pentru descălecatul dintâi).
Cu grecescul «ritor» s-a întâmplat însă ceea ce s-a întâmplat cu slavonescul «jupân», care din înaltul său rang social s-a
coborât la cârciumarul evreu. Şi ritorul, sau cu actuala pronunţare francezo-latină retorul, s-a coborât în termometrul valorilor şi
din orator ce era mai înainte a ajuns la definiţia dicţionarului de la 1841, apropiindu-se astfel de familiarul guraliv sau limbut.
(Titu Maiorescu, Oratori, retori şi limbuţi)
Cerinţe:
1. Ce poţi spune despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare realizată?
b) Precizează cui se adresează textul de mai sus.
c) Ce tip de text este cel citat (ficţional/nonficţional, narativ/ descriptiv, informativ/argumentativ)?
2. Prezintă opinia ta despre diferenţierea între orator şi retor. Formulează un argument pentru a susţine această opinie.
1. Autorul textului este criticul literar Titu Maiorescu, mentorul Junimii, cel care a scris multe studii referitoare la limba şi cultura
română. Situaţia de comunicare este una specific ştiinţifică.
a) Scopul comunicării este de a informa în legătură cu distincţia între orator şi retor, precum şi cu evoluţia etimologică a
cuvântului „orator".
24
b) Textul citat se poate adresa cititorilor specializaţi în domeniul limbii române, care pot înţelege limbajul utilizat.
c) Se încadrează în categoria textelor nonficţionale, fiind un text clar şi coerent, care oferă informaţii într-un limbaj preponderent
denotativ, specific stilului ştiinţific. Este prezentată evoluţia cuvântului „orator" şi contextele în care acesta apare.
2. Oratorul este un bun vorbitor, ce are un discurs coerent în orice împrejurare, nu se teme de a vorbi în faţa mulţimilor, pe când
retorul este considerat un guraliv, dar nu neapărat şi un bun vorbitor.
Varianta nr. 34
Se dă textul:
„Mama fusese crescută în părerea că fiecare generaţie trebuie să fie ţinută cu stricteţe despărţită de cealaltă, şi orice atitudine
mai familiară, de la copil la părinţi, i se părea o lipsă de cinstire.
Astăzi încă, una din cele mai adânci dureri ale mele este faptul că, fiind fiica ei, niciodată n-a încuviinţat, chiar după ce am
împlinit patruzeci de ani, să pot sta la sfat cu dânsa, ca şi cum am fi fost de o seamă. Ea nu vroia să dureze o punte între generaţii.
Şi, totuşi, simt că amândouă am fi gustat o nespusă bucurie stând de vorbă împreună asupra problemelor vieţii, mărturisin- du-
ne una alteia ceea ce găsisem greu sau încâlcit în deosebitele noastre căi, căci şi una, şi alta ne căsătoriserăm în ţări străine.
Din pricina acestei atitudini a ei, foarte rar am îndrăznit să-i cer o povaţă, şi am fost nevoită să păstrez întru câtva o mască, de
câte ori eram cu dânsa, deoarece ea niciodată n-o ridica pe a ei."
(Maria, Regina României, Povestea vieţii mele)
Cerinţe:
b) Precizează în ce constă contextul care generează mesajul de mai sus şi cui se adresează el?
c) Ce tip de text este mesajul de mai sus (ficţional/nonfic- ţional, descriptiv/narativ, informativ/argumentativ)?
afirmaţie.
1.Autoarea textului este Regina României, Maria, iar situaţia de comunicare se află la graniţa între fîcţional şi nonficţional.
1) Scopul comunicării este de a prezenta impresiile autoarei asupra propriei vieţi, asupra relaţiei pe care aceasta a avut-o cu
propria mamă.
2) Contextul este unul real - relaţia cu propria mamă -; el se adresează cititorului, căruia îi transmite informaţiile.
3) Textul este unul de graniţă, cu rol de a informa, dar şi de a prezenta impresiile autoarei.
2. Textul citat mi-a produs o puternică impresie generată de relaţia rece dintre regina Maria şi mama sa. M-a impresionat durerea
reginei Maria de a nu se fi putut sfătui cu mama sa în privinţa problemelor vieţii. Deşi ar fi fost elemente care să le fi apropiat pe
cele două femei, atitudinea mamei a fost întotdeauna distantă. Această atitudine se baza pe convingerea puternică a mamei reginei
Maria că fiecare generaţie trebuie să fie despărţită cu stricteţe de cealaltă şi că nicio punte între generaţii nu este posibilă.
În ciuda dorinţei reginei Maria de a fi mai apropiate, mama sa a pus întotdeauna convenţiile sociale mai presus de afecţiunea
maternă, lucru ce mi s-a părut trist şi înţeleg într-o anumită măsură durerea reginei Maria.
Varianta nr. 35
Se dă textul:
ARTICOLUL 32
1) Dreptul la învăţătură este asigurat prin învăţământul general obligatoriu, prin învăţământul liceal şi prin cel profesional,
prin învăţământul superior, precum şi prin alte forme de instrucţie şi de perfecţionare.
2) învăţământul de toate gradele se desfăşoară în limba română. în condiţiile legii, învăţământul se poate desfăşura şi într-o
limbă de circulaţie internaţională.
3) Dreptul persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a învăţa limba lor maternă şi dreptul de a putea fi instruite în
această limbă sunt garantate; modalităţile de exercitare a acestor drepturi se stabilesc prin lege.
4) învăţământul de stat este gratuit, potrivit legii. Statul acordă burse sociale de studii copiilor şi tinerilor proveniţi din
familii defavorizate şi celor instituţionalizaţi, în condiţiile legii.
5) învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii.
6) Autonomia universitară este garantată.
7) Statul asigură libertatea învăţământului religios, potrivit cerinţelor specifice fiecărui cult. în şcolile de stat, învăţământul
religios este organizat şi garantat prin lege.
(Constituţia României)
Cerinţe:
25
1. Răspunde la următoarele întrebări şi cerinţe privind textul citit:
a) Cărui stil funcţional îi aparţine textul? Argumentează!
b) Explică, prin cuvinte proprii, ce prevede Constituţia în legătură cu limbile în care se desfăşoară şi se poate
desfăşura învăţământul.
c) Sunt permise de Constituţie unităţile particulare de învăţământ? Argumentează răspunsul citind cu voce tare
alineatul respectiv.
2. Care este opinia ta despre modul în care sunt respectate prevederile Constituţiei referitoare la învăţământ?
1. Textul aparţine stilului juridic-administrativ. Argumentele sunt următoarele: Constituţia este un document oficial; stilul este
obiectiv, impersonal; se utilizează termeni de specialitate şi formule stereotipe, clişee verbale („în condiţiile legii", „garantat prin
lege"); cuvintele sunt folosite cu sens exclusiv propriu.
a) Constituţia prevede ca învăţământul să se desfăşoare în limba română, dar există şi posibilitatea desfăşurării lui într-o
limbă de circulaţie internaţională.
b) Este garantat dreptul minorităţilor naţionale de a învăţa limba maternă şi de a fi instruite în această limbă.
c) Unităţile particulare de învăţământ sunt permise de Constituţie: „învăţământul de toate gradele se desfăşoară în unităţi de
stat, particulare şi confesionale, în condiţiile legii."
2. Indicaţii: în exprimarea opiniei trebuie să ţii seama de ceea ce ştii din experienţa personală şi a unor cunoscuţi ori din
ceea ce ai aflat din mass-media despre respectarea sau despre încălcarea acestor principii în unele cazuri. Te poţi referi la limba în
care se desfăşoară învăţământul, la acordarea de burse, la învăţământul religios.
Varianta nr. 36
Se dă textul:
„Cel mai greu lucru, când te apropii de un cuvânt, este să-1 dezbraci de hainele de sens pe care, cu o cochetărie inepuizabilă,
el le-a multiplicat de-a lungul istoriei şi folosirii sale. Orice cuvânt vechi, şi mai cu seamă cele greceşti şi latineşti, ajunge la noi
încotoşmănat. Preluându-1, limbile moderne i-au reţinut sensurile târzii sau pe cele care, dintr-un motiv sau altul, au răzbit cu
precădere la suprafaţa limbii. Iar operaţia de dezbrăcare a cuvântului, de parcurgere de-a-ndăratelea a istoriei lui, până la
despuierea finală, până la obţinerea sensului gol iniţial, numit etimon, este - tocmai pentru că între timp limba s-a fixat deja într-un
sens anume - una dificilă. Cuvintele nu se lasă uşor dezbrăcate. Le-am întâlnit de prea multe ori aşa cum le folosim noi, purtând
adică hainele ultimului lor sens, pentru a ne încumeta să ni le imaginăm şi altfel. Şi totuşi, hainele acestea nu-şi află raţiunea de a
fi decât dacă avem acces la cele care le-au precedat. De-abia atunci când facem istoria costumaţiei lor putem spune că ştim limba,
putem spune că înţelegem fiinţa cuvântului în toată amploarea şi frumuseţea ei."
(Gabriel Liiceanu, Scrisori către fiul meu)
Cerinţe:
a) In ce stil funcţional este scris acest text? Argumentează!
b) Identifică funcţia actului de comunicare prezentă în acest text.
c) Ce înţelege autorul prin „a dezbrăca un cuvânt de hainele lui de sens"?
d) Cum argumentează autorul afirmaţia că este dificil să ajungem la sensul iniţial, la etimon?
2. Exprimă-ţi opinia în legătură cu faptul dacă este într-adevăr necesar să cunoaştem sensurile succesive ale cuvintelor ca să
putem spune că ştim limba.
1.
a) Textul este scris în stil beletristic. Argumente: stilul îmbină obiectivitatea cu subiectivitatea; cuvintele sunt folosite uneori cu
sensul lor propriu, iar alteori cu sensul figurat; sunt prezente figuri de stil; principala calitate a acestui stil este expresivitatea.
b)In text predomină funcţia poetică a actului de comunicare, întrucât mesajul se valorifică pe el însuşi, punându-se accent pe
forma mesajului.
c)Prin „a dezbrăca un cuvânt de hainele lui de sens", autorul înţelege a renunţa la sensurile pe care un cuvânt le-a dobândit pe
parcursul istoriei lui, în limbile moderne, astfel încât să reconstituim sensul prim, originar, din limba greacă sau din limba latină.
d)Este dificil să ajungem la sensul iniţial, la etimon, pentru că limba s-a fixat între timp la un anumit sens şi pentru că ne-am
obişnuit prea mult cu acest ultim sens.
2. Indicaţii: Pentru a-ţi formula opinia, gândeşte-te dacă ai simţit vreodată nevoia, în situaţiile de comunicare uzuale, să cunoşti
originea unui cuvânt. Dar în studierea unui obiect de învăţământ, de exemplu a limbii române sau a filozofiei? Crezi că pentru un
specialist (de pildă, pentru un filozof sau pentru un medic) este necesar să ştie sensul originar al unui termen?
26
Varianta nr. 37
Se dă textul:
„— Să vezi ce s-a petrecut în ziua când am terminat cu montatul tuburilor şi racordul la reţea. Lucram la instalarea contorului
şi a siguranţelor. Afară ploua şi trăsnea, uite-aşa alergau fulgerele în jurul casei, ca nişte şerpi de foc. Eu lucram pe viu, fără
mănuşi şi fără cizme de cauciuc. Trece curentul prin mine şi eu nu simt nimic. La şcoala de maiştri demontam întrerupătorul de
lângă uşă, puneam două degete pe fire şi când intra cineva, hai noroc, mă, îi spuneam şi îi întindeam mâna şi ăla mi-o strângea şi
fleaşc! cădea jos bâţâind. Nevastă-mea zice, Ioane, vezi să nu păţeşti ceva şi n-apuc să-i răspund, că odată bum! un stâlp de foc
trăsneşte în mijlocul casei şi intră în pământ şi lasă în urmă fum, flăcări şi miros de pucioasă...
— Şi nu ţi-a luat casa foc?
−Nu!
−Şi nici tu n-ai păţit nimic?
A clătinat din cap şi a negat mut, posedat de viziunea care îi trăia înaintea ochilor (acel stâlp de foc imaginar) [...]".
(Marin Preda, Viaţa ca o pradă)
Cerinţe:
1.Răspunde la următoarele întrebări şi cerinţe privind textul citit:
a) Indică tipul de text, narativ sau descriptiv, şi argumen- tează-ţi alegerea.
b) Care este referentul acestei situaţii de comunicare? (Ce acţiune desfăşura personajul în momentul în care s-a
întâmplat accidentul?)
c) Ce profesie pare să aibă emiţătorul acestui mesaj?
d) Referindu-te la modul în care i se adresează emiţătorul receptorului, în prima frază, precizează ce tip de relaţie
pare să fie între ei: oficială, familiară, neutră. Argumentează!
e) Citeşte cu voce tare fragmentul din text în care apare stilul indirect liber.
2.Exprimă-ţi opinia dacă întâmplarea prezentată în text ar putea fi reală sau nu. Argumentează!
1. Textul este narativ, pentru că relatează o întâmplare, prezentând faptele în succesiune. Din punct de vedere gramatical,
predomină verbele, care exprimă acţiuni, fapt caracteristic naraţiunii.
a) Referentul îl constituie lucrarea pe care o efectua personajul la instalaţia electrică.
b) Emiţătorul pare să fie un electrician, întrucât ştie cum se montează o instalaţie electrică şi precizează că a urmat şcoala de
maiştri. Nu dă însă dovadă de profesionalism, pentru că nu-şi ia măsurile de siguranţă absolut obligatorii.
c) Relaţia dintre emiţător şi receptor pare să fie una familiară, deoarece emiţătorul i se adresează receptorului la persoana a Il-
a singular: „să vezi".
d) Fragmentul în care apare stilul indirect liber este: „Nevas- tă-mea zice, Ioane, vezi să nu păţeşti ceva [...]." Enunţul unui alt
personaj este integrat în discursul naratorului fară a fi delimitat prin ghilimele sau introdus prin linie de dialog.
2. întâmplarea nu este reală: nu este posibil ca, în urma unei asemenea descărcări electrice, să nu ia casa foc şi nici protagonistul
să nu păţească nimic. De altfel, se precizează şi în text că „stâlpul de foc" era „imaginar".
Varianta nr. 38
Se dă textul:
„Omul care nu mănâncă e lingav, şi e nervos, de el se lipeşte bolile, şi toate relele pământului... şi ce zice Ivona, astea e numa
vorbe... Vorbe de femeie care nu-i place gospodăria, o ţine-ntru- na cu fructele şi cu regimu, da' cine poa' să trăiască din aşa ceva?
Dac-ar fi să ia fructe şi carne, nici două zile n-ar ţine-o banii! Două suflete, şase sute cinzeci de lei, şi lumina, şi chiria, şi
televizoru... Aşa că astea e numa vorbe, fincă dacă vine Leana la curăţenie sau la spălat, o vezi pe Ivona că pleacă repede-repede
cu sufertaşu la Gospodina! încă ş-atunci vine numa cu trei- patru porţii!"
(Gabriela Adameşteanu, Dimineaţă pierdută)
Dicţionar:
lingav = mofturos la mâncare; care abia se atinge de mâncare; slab, plăpând, bolnăvicios.
Gospodina - (în trecut) lanţ de magazine care comercializau semipreparate.
Cerinţe:
a) Ce poţi spune despre nivelul de educaţie dovedit de emiţătorul monologului? Argumentează!
b) Precizează în ce scop este folosit apostroful în enunţul „da' cine poa"
27
c) Indică efectul stilistic al repetiţiei „repede-repede".
d) Reformulează enunţul următor, astfel încât să corectezi eventualele greşeli, respectând normele exprimării corecte: „Vorbe
de femeie care nu-i place gospodăria [...]". (Nu înlocui niciun cuvânt, modifică doar forma incorectă din punct de vedere
gramatical.) Cum se numeşte greşeala din acest enunţ?
e) Explică utilizarea punctelor de suspensie, a semnului întrebării şi a semnului exclamării în monologul anterior.
2. Exprimă-ţi opinia despre alimentaţia sănătoasă, pornind de la afirmaţiile din textul dat.
1.
a) Emiţătorul monologului are un nivel modest de educaţie, fapt ce reiese din limbajul popular, cu abateri de la normele limbii
literare. Exemple: dezacordul dintre subiect şi verbul predicat („se lipeşte bolile", „astea e numa vorbe"), forma „fincă" (în loc de
„fiindcă"), lipsa articolului hotărât -l („regimu", „televizoru", „sufertaşu").
b) Apostroful marchează elidarea sunetelor finale din cuvintele „dar" şi „poate", pentru a sugera un tempo rapid al vorbirii,
caracteristic exprimării orale.
c) Repetiţia intensifică ideea de viteză într-un mod specific oralitătii.
d) Pentru a corecta anacolutul, enunţul trebuie modificat după cum urmează: „Vorbe de femeie căreia nu-i place gospodăria
[...]."
e) Toate aceste semne de punctuaţie accentuează impresia de oralitate: punctele de suspensie marchează întreruperea unui
enunţ, lăsat neterminat pentru a se trece mai repede la altă idee; semnul întrebării şi semnele exclamării sugerează implicarea
afectivă a emiţătorului în cele relatate.
2. Indicaţii: Exprimarea opiniei trebuie să ţină seama de cunoştinţele despre alimentaţia sănătoasă pe care le-ai dobândit, de
experienţa personală şi de cazuri cunoscute direct sau din mass-media. Precizează la ce alt criteriu, în afara celui de igienă, se
raportează emiţătorul atunci când se referă la alimentaţie.
Varianta nr. 39
Se dă textul:
„Câmpia Bărăganului la est de valea Mostiştei este netedă, cu vegetaţie de stepă şi climă secetoasă. Doar câteva văi mai
însemnate (Ialomiţa şi Călmăţui) traversează această câmpie roditoare, acoperită cu o cuvertură groasă, loess, şi cu soluri
cernoziomice. Apa se află pe alocuri la mare adâncime. O altă caracteristică, mai ales în partea estică, o dau lacurile sărate, care
accentuează aspectul de stepă. Unele din ele sunt folosite pentru băi, cum ar fi Lacul Sărat de lângă Brăila. Ele s-au format prin
ridicarea sărurilor datorită evaporării apelor în perioadele secetoase şi calde ale anului."
(Victor Tufescu, Claudiu Giurcăneanu, Aurel Banu, Geografia României)
Cerinţe:
a) în ce stil funcţional se încadrează textul? Argumentează!
b) Care este scopul comunicării: informare sau divertisment?
c) Ce statut profesional presupui că au emiţătorii mesajului?
d) Dă exemple de termeni de specialitate din textul anterior.
e) Menţionează două caracteristici ale descrierii prezente în textul dat.
2. Exprimă-ţi opinia în legătură cu utilitatea unei descrieri ca cea anterioară.
1. Textul se încadrează în stilul ştiinţific. Argumente: sunt transmise rezultatele observaţiei ştiinţifice; este folosit un limbaj de
specialitate; textul este obiectiv; termenii sunt utilizaţi cu sens exclusiv denotativ.
a) Scopul comunicării este informarea.
b) Emiţătorii sunt specialişti în geografie, profesori şi/sau cercetători.
c) Exemple de termeni de specialitate: „vegetaţie", „climă", „loess", „soluri cernoziomice", „partea estică",
„săruri", „evaporare".
d) Această descriere ştiinţifică prezintă o formă de relief (câmpia Bărăganului), cu structura solului, părţile care o
compun şi climă.
2. O asemenea descriere geografică are utilitate în agricultură, organizarea teritoriului, protecţia mediului şi turism balnear.
Varianta nr. 40
Se dă textul:
„Dar însă şi eu am crescut pe câmpul Bărăganului! Et in Arcadia ego! Şi eu am văzut cârdurile de dropii, cutreierând cu pas
măsurat şi cu capul aţintit la pază acele şesuri fără margine, prin care aerul, răsfirat în unde diafane sub arşiţa soarelui de vară,
28
oglindeşte ierburile şi bălăriile din depărtare şi le preface, dinaintea vederii fermecate, în cetăţi cu mii de minarete, în palate cu
mii de încântări."
(Alexandru Odobescu, Pseudo-kynegetikos)
Dicţionar:
Et in Arcadia ego! (în limba latină) = Şi eu am fost în Arcadia! (Cu sensul: Şi eu am cunoscut fericirea!).
Cerinţe:
a) In ce stil funcţional se încadrează textul? Argumentează!
b) Menţionează două caracteristici ale descrierii prezente în textul dat.
c) Demonstrează că textul citat exprimă viziunea emiţătorului.
d) Ce funcţii ale actului de comunicare se realizează în acest text? Explică!
e) Precizează dacă textul anterior este epistolar, jurnalistic, memorialistic sau argumentativ.
2. Descrie, în câteva cuvinte, un peisaj care te-a impresionat. Utilizează mijloace artistice (figuri de stil) care să transmită şi altora
viziunea ta asupra peisajului respectiv şi emoţiile pe care le-ai încercat.
1.
a) Textul se încadrează în stilul beletristic, deoarece este un text care transmite o viziune personală, subiectivă a emiţăto rului, iar
scopul său este delectarea artistică. Vocabularul este variat, cuvintele fiind utilizate şi cu sens conotativ.
b) Această descriere literară prezintă un tablou din natură, cu elementele lui componente, din perspectiva subiectivă a autorului.
c) Perspectiva subiectivă a emiţătorului, marcată de impresiile puternice din copilărie, selectează aspectele care l-au impresionat
(de exemplu, dropiile) şi prezintă mirajul creat în zilele verii de căldura excesivă a soarelui.
d În acest text, se realizează funcţia emotivă, pentru că emiţătorul scoate în evidenţă sentimentele pe care i le-a produs
contemplarea peisajului, şi funcţia poetică, fiindcă se pune accentul pe forma şi pe expresivitatea mesajului.
e) Textul este memorialistic, emiţătorul precizând de la început că se referă la o experienţă personală.
2. Dintre peisajele pe care le-am văzut, m-a impresionat cel mai mult marea la răsăritul soarelui. Atunci, o geană de lumină
atenuează pentru început întunericul nopţii, concurând cu strălucirea Luceafărului de ziuă. La orizont, marea se tiveşte cu auriu,
anunţând apariţia astrului zilei, ce pare să iasă încet din adâncuri răspândindu-şi razele încă reci.
29

Paralela 45 (Bac Oral - 2012)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Paralela 45 (Bac Oral - 2012)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Varianta nr.

(M. Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată)

1. Ce poţi deduce despre autorul textului şi despre situaţia de comunicare?

S-ar putea să vă placă și